Ridic-te, Gheorghe, ridic-te, Ioane!

Nu pentru-o lopat de rumen pine,

nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru vzduhul tu liber de mine,
ridic-te, Gheorghe, ridic-te, Ioane!
Pentru sngele neamului tu curs prin anuri,
pentru cntecul tu intuit n piroane,
pentru lacrima soarelui tu pus n lanuri,
ridic-te, Gheorghe, ridic-te, Ioane!
Nu pentru mania scrnit-n msele,
ci ca s aduni chiuind pe tapsane
o claie de zri i-o cciula de stele,
ridic-te, Gheorghe, ridic-te, Ioane!
Aa, ca s bei libertatea din ciuturi
i-n ea s te-afunzi ca un cer n bulboane
i zrzrii ei peste tine s-i scuturi,
ridic-te, Gheorghe, ridic-te, Ioane!
i ca s pui tot srutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe ui, pe icoane,
pe toate ce slobode-i ies inainte,
ridic-te, Gheorghe, ridic-te, Ioane!
Ridic-te, Gheorghe, pe lanuri, pe funii!
Ridic-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
i sus, spre lumina din urm-a furtunii,
ridic-te, Gheorghe, ridic-te, Ioane!