Gndirea economic din Antichitate i din Evul Mediu

Antichitatea
Matricea biblic a gndirii economice nu trebuie evaluat
la valorile i cunotinele economice din ziua de azi, dar
utilitatea sa metodologic ofer o perspectiv secularizat a
germenilor ideilor economice ntr-un moment n care ordinea
divin oferea singurele soluii la problemele economice, morale
i politice.
n 1933 la Tell Harari, n apropiere de grania dintre Irak i
Siria, au fost
descoperite ruinele strvechiului ora Mari, iar la Tell Mardikh
ruinele oraului
Ebla. Excavarea siturilor a scos la iveal zeci de mii de artefacte
datnd din
1900-1500 .H., printre care tblie de lut ars n care erau
consemnate nume
patriarhale biblice precum Avram, Iacob, Laban, Ismael, precum
i cuvinte
specifice unui vocabular economico-financiar, legat de evrei i
de operaiuni de
credit. Cercetrile asupra Bibliei de-a lungul timpului au furnizat
explicaii
interesante cu privire la evenimentele consemnate n paginile
sale, fcnd
paralele cu istoria poporului evreu din perioada 1300-1200 .H.
Din paginile Crii crilor se desprind ns idei fondatoare ale
doctrinelor economice, influenate de monoteism religios,
principii i valori etice, migraii, rzboaie i cooperare

economic. Dovada cea mai bun n acest sens este

consemnat ntruna din tbliele de lut descoperite la Ebla,
unde este nregistrat vnzarea dreptului ntiului nscut pe trei
oi, ntocmai cum se ntmplase, conform Bibliei, cu cei doi fii ai
lui Isaac, Isav i Iacob. Acesta din urm, denumit i Iacob-Israel,
ca fondator al poporului cu acelai nume, cumpr de la fratele
su mai mare acest important drept succesoral pentru doar o
porie de mncare, subliniind astfel o demonstraie fr
precedent a puterii utilitii superioare a consumului prezent, ce
avea s stea, mii de ani mai trziu, la baza teoriilor legate de
legitimitatea perceperii dobnzii n operaiunile de creditare.
Biblia nu este o lucrare despre relaii cauz-efect, nici una
de obiective
sau motive, ci o carte de istorie, dar poate fi interpretat i din
perspectiva
istoriei gndirii economice.
Cmila este un simbol al comerului reprezentat de
caravane, ca mai trziu aurul i argintul s devin simboil.
Reprezentarea bogiei prin intermediul aurului i argintului
este pentru prima dat consemnat n Genez (2.12). Originea
acestei contiine a valorii aurului care le permite oamenilor s
tie c
este preios reprezint piatr de hotar pentru studiile despre
etalonul-aur.
Raportarea bogiei la aur este o dovad c teoria
regresiei monetare dezvoltate n cadrul colii Austriece de
Ludwig von Mises are rdcini metodologice mult mai adnci n
timp, fiind probabil preluate din Egiptul antic. n Biblie oamenii

recunosc aurul ca posibil etalon al valorii, dar probabil c

zcmintele modeste din Palestina i Levant i determin s se
bazeze n continuare pe troc, prefernd probabil aurul doar ca
mijloc de stocare a bogiei sau de plat a impozitelor.
ns cel mai important aspect cu privire la amintirea
metalelor preioase de ctre Eliezer este probabil faptul c
acestea reprezint o dovad a practicrii schimburilor,
indiferent dac multe sunt sub form de troc, deoarece oamenii
intr n posesia aurului mai degrab prin schimb, dect prin
exploatare, fapt ce poate fi considerat la fel de bine un germen
al doctrinei mercantiliste din secolele XV-VII.
Exprimarea avuiei prin intermediul metalelor preioase i
deficienele
specifice doctrinei mercantiliste pot fi identificate n Genez, n
importantul
capitol 47, Iacob naintea lui Faraon. Egiptul este lovit de o
foamete cumplit,
situaie care oblig autoritile s epuizeze tot stocul de argint
ce era n ara
Egiptului i n ara Canaanului, pe grul ce se cumpra de la el.
La cererea
faraonului, Iosif a strns ultimele stocuri de argint i le-a pus la
dispoziie
pentru a se cumpra cereale n continuare. n mod paradoxal,
argintul a crui
deinere i face pe egipteni s se considere bogai este sursa
nenorocirii lor. n

loc s extind facilitile agricole pentru producii mai mari sau

infrastructura
care s permit stocarea unor rezerve mari, egiptenii se
complac n simpla
deinere a metalului preios, fr un program viabil de investiii,
situaie care
avea s se repete de-a lungul secolelor, ducnd la prbuirea
imperiilor
mercantiliste decadente precum Spania, Portugalia, Imperiul
Habsburgic sau
Imperiul Otoman. Dac nu ar fi exportat att de multe resurse,
nu ar mai fi ajuns
n situaia de a rmne bogai, dar flmnzi. Acum sunt n
situaia de a cumpra
gru pe o pia sub presiunea cererii, fapt care le va permite s
cumpere mai
puin gru cu acelai argint. n aceste condiii profitul iniial
dobndit prin
vnzarea grului pe argint este posibil s fi disprut.
Dup ce egiptenii nemulumii au ieit n strad, faraonul a
fost obligat s
gseasc un alt etalon al valorii pe baza cruia s poat
procura pinea cea de
toate zilele pentru cetenii si. Faraonul deleag aceast
funcie principalului
su consilier, Iosif, care le cere egiptenilor urmtorul lucru
valoros pe scara

etaloanelor de avere, spunndu-le Aducei vitele voastre i v

voi da pine pe
vitele voastre, dac vi s-a terminat argintul. i au adus ei la Iosif
vitele lor, i
le-a dat Iosif pine pe cai i pe oi, pe boi i pe asini. i anul
acela i-a hrnit cu
pine pentru toate vitele lor (Geneza 47.16-17). Dup anul
respectiv ns,
stocul de vite a fost integral schimbat pe grne, ntr-un cerc
vicios ce avea s
constituie pentru sute de ani cauza degradrii vieii n Evul
Mediu Negru, de
dup cderea Romei i pn la finalizarea migraiilor. Anii de
foamete epuizau
stocurile de alimente, apoi de animale, lsnd fermierii s
practice apoi
agricultura fr puterea locomotorie oferit de animale, fapt ce
scdea
productivitatea i adncea foametea. Egiptenii nu au avut ns
de ales i au
oferit mai departe ceea ce mai aveau, la nceput pmntul, apoi
propriile
persoane, oferindu-se ca robi.
Circuitul economic normal la care iau parte egiptenii
nainte de foamete este Proprietate + capital = gru, care
mai apoi este schimbat pe argint. Cnd ns scopul n sine
devine acumularea de metal preios, zatunci fluxul economic
devine vulnerabil la cea mai mic variaie, n cazul acesta

scderea recoltei. Argintul strns nu are echivalent n active,

mai precis ntr-o infrastructur de stocare strategic a
alimentelor, ceea ce se poate traduce printr-o bul alimentar
care se sparge exact ca n nenumratele crize financiare de-a
lungul istoriei umanitii.
Redistribuirea averii este una dintre principalele politici
economice ale statului asistenial. Doctrina mercantilist a fost
prima doctrin etatist n adevratul sens al cuvntului,
caracterizndu-se prin chrysohedonism, reglementarea balanei
comerciale, organizarea industriei i a comerului,
protecionism, exclusivism maritim i colonial, invidii
internaionale i naionalism, intervenionism. Germenii biblici ai
doctrinei mercantiliste au fost aceia ai mercantilismului
bulionist, specific Portugaliei i Spaniei: David, dup ce i
nfrnge pe moabii i sirieni, renun pentru prima dat n
istorie s extermine toi prizonierii, gsind c este mult mai
profitabil s i pun s plteasc bir (II Regi, 8.1-6). Dar
civilizaiile antice mai evoluate care acordau prioritate
agriculturii i meteugurilor au cucerit succesiv Palestina,
precum babilonienii, grecii i romanii. Israelul a mai fost ocupat
de bizantini, arabi, franci i mameluci i n cele din urm de
otomani.
Alturi de metalele preioase apar tot mai multe bunuri cu
utilitate direct n consum, precum vite, haine, dar mai cu
seam metalele din care sunt confecionate diferitele unele
folosite n agricultur i manufacturi, fier i aram. n sfrit,
pn la maxima lui Adam Smith conform cruia un suveran
este bogat dac stpnete peste un stat bogat, iar un

stat este bogat dac are oameni bogai, omul este bogat n
Biblie dac are mii de cornute, precum omul
din Maon, foarte bogat, care-i avea turmele n Carmel; acesta
avea trei mii de oi i o mie de capre (I Regi, 25.2).
Reprezentarea bogiei exclusiv prin metale
preioase nu mai este prioritar.
Prin monoteismul su, acceptat iniial de mozaici, apoi de
cretini, Biblia a reuit s concentreze atenia oamenilor n
puncte cheie ale dezvoltrii spirituale, politice sau economice
La fel ca n nenumrate alte domenii, momentul de vrf al nceputurilor l
constituite Grecia Antic. Problematica nu a diferit prea mult de cea din Orient,
ns stadiul atins n dezvoltarea social-economic i n cunoaterea tiinific
explic

nivelul

mai

ridicat

de

generalizare

teoretic.

Xenofon (430-350) este preocupat n principal de agricultur, considerat baz a

prosperitii i suport al altor activiti lucrative pe o poziie ce premerge pe
fiziocrai, dar i de meteuguri i comer, n lucrrile sale Economia
(Oeconomikos) i Despre venituri. Diviziunea muncii, veniturile, banii
(bogia) i chiar politica economic fac obiectul cercetrii sale.

Oeconomikos:
- schieaz regulile unei bune gestiuni financiare;
-

analizeaz diviziunea muncii, veniturile, banii, politica

economic;
- se ocup de agricultur abordnd problemele din aceast
ramur din punct de vedere al culturii arneti mici i mijlocii al
tehnicii necesare unei bune agriculturi etc;
-

afirm c agricultura este baza prosperitii economice

(precedndu-i pe fiziocrai);

- bogia n concepia lui este un mijloc i nu un scop, ea

folosete numai n msura n care este just utilizat n raport cu
trebuinele.
Platon face o analiz ampl a societii ateniene din timpul su, pronunndu-se
pentru un control riguros al economiei, a finanelor (monedei), dar i mpotriva
mbogirii i acumulrii private exagerate. Iar abordarea asupra diviziunii
muncii se va dovedi pentru multe secole de atunci nainte ca cea mai complet.
Structurarea societii pe clase i idea luptei de clas sunt, de
asemenea, contribuii originale. Economia (esenialmente
natural) ntemeiat pe agricultur n cadrul unui stat autoritar
este imaginea susinut de el n lucrri ca Republica sau
Legile.
Aristotel considerat cel mai mare spirit al lumii antice a
cutat s defineasc statul ideal, un stat natural, dar
determinat social de indivizi privii ca zoon politikon. n cadrul
su se disting dou categorii de activiti: (1) activiti
economice propriu-zise (oeconomica conform terminologiei
sale rezumate la asigurarea mijloacelor directe de subzisten
i care includ agricultura, pescuitul, vntoarea etc.); (2)
activiti menite a asigura exclusiv obinerea unui ctig (arta
de a obine bani sau chrematistica unde include comerul sau
cmtria). El a pus bazele unei teorii a valorii (identificnd att
o valoare de schimb ct i una de ntrebuinare) i a schimbului
(enunnd chiar o lege, a schimbului de echivalente). De
asemenea, face distincie ntre bani i bogie, i evideniaz
bunurile de capital (destinate obinerii de ctig).
Lucrrile sale principale sunt Politica i Etica nicomachic.

Gnditorii greci vorbeau despre economie aa dup

cum am vzut ntr-un sens relativ diferit: administrarea
gospodriei. Trebuie, de asemenea, evideniat faptul c
structurile sociale sunt foarte diferite de cele moderne i
contemporane, raporturile comerciale sunt mult mai puin
dezvoltate, ntreprinderile sunt de dimensiuni artizanale, multe
activiti sunt de tip obligatoriu i/sau destinate autoconsumului
i nu necesit o pia.
n Roma antic preocuprile dominante se rezum la o
singur direcie: viaa agrar sclavagist. Printre cei mai
semnificativi exponeni s-au numrat
Cato cel Btrn (234-149 .e.n.), om politic, istoric i scriitor:
Originile (o istorie a Romei pn n a.149 .H.) prima lucrare
de istoriografie latin; De agricultura, preios prin informaiile
asupra agriculturii latine.
- s-a manifestat ca un potrivnic ndrjit al capitalului sub
form de bani i a cametei;
-s-a pronunat pentru o agricultur bazat pe mica proprietate
rneasc;
-consider c agricultura este locul cel mai potrivit de a plasa
marele capital, cel mai rentabil plasament.
Columella (sec.I .e.n.), agronom pasionat. Tratatul
Despre agricultur, un manual practice n 12 cri,pstrat
integral, n care abordeaz sistematic ntreaga problematic
referitoare la agr-r, vit-r, pomi-r, grdinrit i creterea
animalelor cel mai preios tratat de tiine agricole al lumii
antice.

- s-a manifestat ca un potrivnic ndrjit al capitalului

sub form de bani i a cametei;
-s-a pronunat pentru o agricultur bazat pe mica proprietate
rneasc;
-consider c agricultura este locul cel mai potrivit de a plasa
marele capital, cel mai rentabil plasament.
Pliniu cel Btrn (23/24-79), istoric i
enciclopedist. Istoria natural, n 37 de cri, unica lucrare
care s-a pstrat. Autorul a consultat >2000 cri i a citat opera
a 146 de scriitori latini i 327 neromani. Carte cuprinde un
bogat material informativ n domeniul geografie matematice i
fiyice, asupra continentelor i popoarelor cunoscute romanilor,
antropologiei, yoologiei, mineralogiei i artelor plastic.
Imaginea gndirii economice din Antichitate reflect
stadiul de dezvoltare la care ajunsese societatea i este, n
general, o emanaie a aristocraiei sclavagiste. Nu a existat o
cercetare economic distinct i nici lucrri economice propriuzise. Ideile economice se regsesc inserate n lucrri ce trateaz
alte probleme, cu caracter tiinific sau juridic, literar, filosofic
ori politic. Chiar i n aceste condiii ea a reprezentat o surs de
inspiraie i un model pentru muli dintre gnditorii de mai
trziu.

Evul Mediu

Evul mediu n-a adus un progres nsemnat n dezvoltarea

gndirii economice. n aceast perioad gndirea economic va

fi inclus o lung perioad de timp n doctrinele religioase, iar

primii gnditori economici vor fi clerici. Refleciile economice
vor avea un pronunat caracter scolastic i vor fi impregnate cu
principii de moral cretin. Biserica a urmrit s introduc
principiile moralei sale n economie, principii de echitate n
domeniul schimbului, creditului i monedei.
Doctrina

preului just (echitatea n schimb) - aceast

doctrin a insistat asupra ideii ca cele dou pri ale

schimbului s asigure n tranzaciile lor o just echivalen.
Dar aceast doctrin rspundea mai degrab unui scop
moral.
Prohibiia cametei - doctrina interzicerii mprumutului
pentru dobnd sau camt. Dar cu timpul, puterea
economic a ecleziasticilor a crescut i ei au devenit la
rndul lor comerciani.
Condamnarea

falsurilor

monetare

aceast

perioad falsificarea banilor era o practic foarte frecvent

de aceea regatele se conduceau dup regula moneda
este fcut de prin- altfel spus, moneda nu are valoare
intrinsec ci valoarea este conferit prin voina prinului.
De aici i teoria nominalist a banilor. Moneda este deci un
semn bnesc. Valoarea monedelor era determinat de
prin prin raportarea la o moned de referin de calcul
sau de cont livra a crei greutate era fixat mai mult sau
mai putin arbitrar. Deprecierile monezilor n Evul Mediu pot
fi considerate ca prime semne ale unor stri inflaioniste.
Nicolas Oresme a luat atitudine mpotriva proprietii
prinului asupra monedei.

n atmosfera cretin a Evului Mediu european, economia rmne cu

precdere subordonat moralei. Bogia material, acumularea de bani, dorina
de profit sunt condamnate de ideologia dominant, care privilegiaz cutarea
mntuirii. Dobnda capitalului bnesc, asimilat cametei este condamnat de
teologi, care se preocup de gsirea unui pre corect, de schimburi echitabile.
Asemenea abordri ntlnim, de exemplu, la Thomas dAcquino.
De reinut i contribuiile lui Nicolas Orasme, considerat primul autor a
unei cri cu caracter esenialmente economic (De origine, natura, jure et
mutationibus monetarum).
Contribuia nobilimii i a corporaiilor meteugreti
la gndirea economic
Spre deosebire de biseric, influena nobilimii n-a fost
exprimat ntr-un corp de doctrine bine nchegate. Nobilimea a
fost n

primul rnd proprietar funciar. Gndirea nobiliar

considera c funciile publice i carierele erau moralmente i

social superioare carierelor industriale, bancare i comerciale. n
ceea ce privete consumul, obiceiurile nobilimii, acestea incitau
la cheltuial.
Corporaiile meteugreti au influenat mult activitatea
economic:
-s-au preocupat de problemele economiei de schimb i a
dobnzilor;
-se pronunau pentru limitarea concurenei;
-au impus reguli stricte de calitate, etice, estetice, de onestitate
fa de clieni.
Dei nu au adus contribuii teoretice bine nchegate,
corporaiile meteugreti au rezolvat o serie de aspecte

practice care au creat cadrul dezvoltrii pe baze noi a vieii

economice i au stimulat i gndirea specific.
Feudalismul a marcat n raport cu sclavagismul importante transformari n
viata sociala, economica si politica.
La acestea au contribuit o serie de factori ca:
- migratia popoarelor proces ce s-a prelungit pna catre mij. sec. al XIIIlea (1241) cnd a avut loc ultima migratie a tatarilor;
- farmitarea teritoriala, precum si lupta pentru si lupta dintre puterea laica si
bisericeasca;
- decaderea oraselor si a vietii sociale;
- subordonarea stiintelor de catre dogma teologica si transformarea lor n
ramuri ale acesteia.
La aceasta se adauga impunerea scholasticii ca modalitate de
reflectare si cercetare a realitati sociale, a vietii economice si politice.

Preocupari specifice gandirii economice sunt intalnite si in

opera filosofului crestin Toma dAquino (1225/1227 - 1274).
Este cert ca dAquino a incercat sa realizeze o sinteza intre
filosofia aristotelica si gandirea crestina, intre rationalism si
credinta, urmarind sa dea o forma rationalista filosofiei crestine
si mai cu seama celei catolice. Fost profesor de teologie la
Roma si Paris, dAquino a exprimat in lucrarea sa fundamentala
Summa Theologica idealurile timpurilor sale, idealuri ce in
mod cert erau implicit legate si de problematica economica.
Aceste

probleme

economice

sunt

tratate

in

Summma

Theologica in principal prin prisma moralei si a eticii (a virtutii

si a justitiei). Desi nu s-a preocupat in mod direct de analiza

mecanismelor economice, nici de cerecetarea mijloacelor prin

care o comunitate poate prospera, se poate constata cu
usurinta ca probleme economice ies la iveala chiar si atunci
cand subiectul aflat in discutie se leaga mai degraba de morala
sau etica. Prin urmare gandirea economica este subordonata in
cazul lui dAquino moralei. La o examinare atenta a lucrarii
Summa

Theologica

se

poate

constata

ca

probleme

economice, la fel ca si in cazul Eticii nicomahice a lui Aristotel,

sunt relevate ca virtuti sau, dimpotriva vicii, in cadrul unei teorii
morale a individului.
Gandirea economica tomista include, printre altele, analiza
teoriei pretului just. Aceasta analiza este influentata de
conceptia magistrului sau. Toma dAquino rafineaza si dezvolta
viziunea lui Albert Magnus (1200-1280) care sustine ideea ca
un schimb just trebuie sa prezinte un transfer echivalent de
munca si de cheltuieli astfel incat societatea sa continue sa
existe1[3]. In conceptia lui Albert Magnus, desi statutul social
este determinat in principal de factori non-economici, in afara
pietei, in concordanta cu meritele fiecaruia, pretul just are
rolul de a mentine statutul social deoarece nivelul la care
acesta este fixat asigura producatorului mentinerea nivelului
sau de trai si a pozitiei sale in cadrul ierarhiei sociale. Prin
urmare, viziunea lui Albert Magnus asupra pretului just se
concentreaza mai degraba asupra analizei claselor sociale si nu
asupra comportamentului individual. Preluand teoria lui Albert
Magnus, dar si etica lui Aristotel, dAquino distinge o justitie
distributiva si respectiv una comutativa; prima este virtutea
1

superiorului (a stapanului sau a seniorului) care distribuie

bunurile supusilor sai; a doua este virtutea individului de orice
fel si consta in capacitatea lui de a se adapta in comunitate.
Elementele esentiale ce domina filosofia economica a lui
dAquino apar in momentul in care se analizeaza modalitatile de
incalcare ale justitiei, in viziunea lui dAquino exista trei mari
pacate ce tin de practica economica: furtul sau jaful, frauda
comerciala

si

imprumutul

cu

dobanda.

Furtul

sau

jaful

reprezinta insusirea prin mijloace violente a unei proprietati ce

nu apartine de drept celui ce se face vinovat de aceasta fapta.
In acest mod este adusa in centrul analizei propietatea privata
care in viziunea lui dAquino poate fi caracterizata apeland la o
serie de ipoteze, precum:
Fiecare acorda o mai multa atentie bunurilor care-i apartin in
proprietate privata.
Pacea in cadrul comunitatii este cel mai bine garantata atunci cand
fiecare este satisfacut cu ceea ce-i apartine.
Bunurile sunt mult mai bine administrate atunci cand grija fiecarui
lucru cade in sarcina unei persoane.
Problematica

economica

revine

in

centrul

atentiei

in

momentul in care filosoful catolic analizeaza notiunea de profit,

problema adusa in discutie fiind aceea daca profitul vazut ca o
diferenta intre pretul de vanzare si cel de cumparare poate fi
sau nu admis. DAquino raspunde afirmativ la aceasta problema
motivandu-si raspunsul prin a scoate in evidenta aspectele

pozitive ale profitului. Prin urmare profitul poate fi justificat in

urmatoarele situatii:
ca remuneratie moderata a serviciului adus de vanzator;
ca necesitate a vanzatorului de a obtine mijloacele de trai sau
pentru acte caritabile;
ca diferenta de cursuri in timp si spatiu
ca modalitate de acoperire a riscului vanzatorului
In ceea ce priveste remunerarea capitalului, adica pretul
banilor sau al capitalului, dAquino a preluat aceasi atitudine de
condamnare a imprumutului cu dobanda pe care o intalnim si la
Aristotel. Una din explicatiile acestei atitudini o constituie
conditiile imprumuturilor din timpul sau; acestea erau in
principal imprumuturi de consum, acordate fara garantie de
catre camatari si, prin urmare, cu o dobanda extrem de ridicata.
Pentru a combate aceste abuzuri Evul Mediu si in principal
reprezentantii clerului nu au vazut decat o singura solutie:
interzicerea completa a dobanzii.Imprumutul cu dobanda este
ilegitim pentru ca el impune debitorului plata a doua preturi:
unul pentru proprietate (restituirea sumei imprumutate) si
celalalt pentru folosirea banilor (dobanda). Tinand cont de
acestea

dAquino

condamnarea
rezultatul

unei

gaseste

dobanzii,
analize

cat

insa

se

poate

aceasta

juridice

din

de

justificata

condamnare
perspectiva

este

justitiei

comutative si nu tinea in nici un fel seama de notiunea

economica de capital.

Gandirea economica va cunoaste o schimbare de optica

odata cu manifestarea ideilor unui grup de teologi preocupati de
problematica activitatii economice. Acest grup de ganditori au
format ceea ce in istoria gandirii economice este desemnata
prin sintagma de Scoala din Salamanca. Acestia, in primul
rand,

resping

atat

conceptia

tomista

cat

si

pe

cea

nominalista2[5] sustinand ca pretul just este acel pret ce se

stabileste in urma unui contract voluntar incheiat pe piata, deci
acel pret asupra caruia cad de comun acord participantii la
respectiva tranzactie. In lucrarile cu tenta economica ale
teologului Francisco de Vitoria (1483-1546), unul dintre cei
mai de seama reprezentanti ai Scolii din Salamanca, se
avanseaza teza ca pretul just se fixeaza prin acordul dintre
producatori

si

consumatori.

Nivelul

pretului

just

este

consecinta a actiunilor intreprinse de cumparatori si vanzatori,

preturile variaza in functie de circumstantele pietei si de
valoarea pe care indivizii o acorda bunurilor. Aceasta valoare
depinde de doi factori: disponibilitatea bunurilor si, respectiv,
utilitatea lor.

Pretul just nu este fix prin natura lui si nici

determinat de costurile de productie, el este in principal

rezultatul unor estimari.