Sunteți pe pagina 1din 13

Universitatea de Stat de Medicin i Farmacie

Nicolae Testemianu

Catedra: Farmacie sociala Vasile Procopisin

Referat
pe tema:

Inceputurile medicinei
si farmaciei romane

Grupa: 4106
Cheptanari Nicoleta

Chiinau, 2015

Plan:
1. Istoria medicine romane
2. Istoria farmaciei romane

Istoria medicinei se ocup att de evoluia medicine ca tiina, ct i de


contribuiile diverselor personaliti n acest domeniu.
Medicina nu a aprut ca tiin aa cum o cunoatem astzi. De la arta vracilor
i amanilor care pretindeau c alung duhurile rele, la medicina sacerdoilor care
practicau n umbra templelor, pn la medicina modern este o cale lung. Dac
medicul medieval i renascentist era un erudit, bun cunosctor att al textelor
clasice, ct i al astrologiei i alchimiei, medicul modern trebuie s fie att savant,
ct i cetean, care s aplice tiina actual n scopul modificrii pozitive a
condiiilor de mediu natural i social.
Medicina romaneasca
Carol Davila, unul dintre cei care au pus bazele invatamantului
medical in Romania
mare
deja
seama
secole.

Faptul ca medicina moderna s-a dezvoltat relativ tarziu, in


parte simultan cu modernizarea Tarilor Romane, a facut ca
de la mijlocul secolului al XIX-lea sa asistam la o integrare
deplina a medicinei romanesti in dinamica medicinei
europene moderne. Multe dintre personalitatile noastre de
figureaza astfel cu cinste in istoria medicinei ultimelor
Iata povestea catorva personalitati de seama a caror
contributie este astazi recunoscuta in unanimitate, chiar
in epoca acesti eroi nu au ocupat intotdeauna locul pe

daca
care il meritau!
Nu de mic ajutor a fost si este in aceasta dezvoltare si bogata noastra traditie a
medicinei populare. In acest sens este poate de semnalat in primul rand Lucian
Valeriu Bologa (1892-1971), medic si istoric al medicinei, fondatorul scolii de
istoria medicinei la Cluj, care a scris importante lucrari despre istoria medicinei, de
la cea dacica si cea din perioada feudala si pana la istoria medicinei romanesti si
universale
din
secolele
XVIII-XX.
In Romania, dezvoltarea medicinei a mers in paralel, medicii nostri aducandu-si
contributii esentiale. De altfel, scoala romaneasca de medicina a fost tot timpul
apreciata in intreaga lume. Daca pana in secolul XV se intalnesc doar asa-numitele
bolnite, situate pe langa manastiri, apar apoi si primele spitale laice, iar in secolul
XVII, in timpul lui Vasile Lupu si Matei Basarab, apare si cea dintai legislatie cu
reglementari ce priveau activitatea sanitara, pentru ca in 1775 sa ia fiinta la Cluj
cea dintai scoala de invatamant medical. Insa deja din 1710 este infiintat la
Bucuresti Spitalul Coltea, in 1735 - Spitalul Pantelimon, iar in 1745 - Spiridonia din
Iasi. Lucrurile aveau sa intre intr-o noua ordine odata cu prevederile sanitare
prevazute de Regulamentul Organic din 1831 si apoi cu deschiderea Facultatii de
Medicina si Farmacie din Bucuresti, in 1857, urmata de cele din Iasi si Cluj. In cadrul
acestui proces, un rol esential l-au jucat Carol Davila (1828-1884) si Nicolae
Kretzulescu (1812-1900), care au pus bazele invatamantului nostru medical, dar si
ale Societatii Medicale (1857), Societatii de Cruce Rosie (1876), Societatea Stiintelor
Naturale (1876) si a revistelor medicale Monitorul Medical (1862) si Gazeta Medicala
(1865).
In aceasta perioada de pionierat nu poate fi trecuta cu vederea contributia

remarcabila la dezvoltarea medicinei interne a unor medici si, in acelasi timp,


profesori,
precum Alexandru
Marcovici,
George
Stoicescu,
Nicolae
Kalinderu sau Christian
Buicliu.
Activitatea medicala in cadrul clinicilor medicale infiintate in secolul XIX s-a
dezvoltat rapid, aparand nenumarate contributii importante ale medicilor romani.
Astfel, in cadrul Clinicii de Ginecologie conduse de Constantin Daniel (1876-1914),
profesorul Aurel A. Babes (1886-1962) initiaza citodiagnosticul cancerului de col
uterin, propunand examenul frotiului citovaginal deja din 1927, cu un an inainte ca
G.N.
Papanicolau
sa
dezvolte
testul
ce
ii
poarta
numele.
Un nume de referinta al acelor ani il reprezinta Mina Minovici (1858-1933),
profesor, fondatorul scolii romanesti de medicina judiciara si organizatorul
institutiilor centrale de medicina criminalistica din Romania. Cu multiple contributii
recunoscute in intreaga lume, Tratatul lui de medicina legala si Institutul MedicoLegal, fondat de el la Bucuresti, in 1892, au reprezentat un important model pentru
multe alte tari. De numele Minovici sunt legate insa in egala masura Spitalul de
Urgenta, Facultatea de Chimie, Casa Centrala a Asigurarilor Sociale, Salvarea si
multe altele. Pentru ca alaturi de Mina Minovici nu-i putem uita pe Dumitru, Nicolae
si Stefan Minovici. Pe buna dreptate s-a vorbit despre familia Minovici ca despre un
adevarat
inceput
de
drum.
Victor Babes,
microbiologie

fondatorul

scolii

romanesti

de

O
medic,
din

somitate de necontestat, Victor Babes (1854-1926),


profesor, academician, membru al Academiei de Medicina
Paris, ofiter al Legiunii de Onoare, fondatorul scolii
romanesti de microbiologie, a realizat in 1885, in
colaborare cu Victor Andre Cornil, primul tratat de
bacteriologie din lume, punand astfel bazele moderne ale
acestei stiinte si, in 1892, impreuna cu Gheorghe
Marinescu si Paul Blocq, un Atlas de Histologie Patologica
a
Sistemului Nervos. A creat ca sinteza a microbiologiei si
histopatologiei o conceptie denumita si patomorfologia procesului infectios.
Cercetarile sale au dus la descoperiri importante in studiul tuberculozei, al leprei, al
vaccinarii antirabice si seroterapiei antidifterice, la descoperirea de noi
microorganisme, un intreg gen de paraziti fiind clasificati, in 1900, la Congresul
International de Zoologie din Londra sub numele Babesia. Cercetarile si
descoperirile sale au dus si la alte denumiri de referinta, precum corpusculii BabesErnst, corpusculii Babes-Negri sau Babesioze, o boala grava cauzata de un
protozoar
numit Babesia
microti.
Ioan Cantacuzino, fondatorul
patologie experimentala

scolii

romanesti

de

imunologie

si

Nu
mai
putin
important
si
celebru
este Ioan
Cantacuzino (1863-1934), medic, microbiolog, profesor,
academician, fondator al scolii romanesti de imunologie si
patologie experimentala, membru al Academiei de Stiinte
din
Paris, Doctor Honoris Causa al Universitatilor din Lyon,
Bruxelles, Montpellier, Atena si Bordeaux, autorul unor
lucrari
fundamentale asupra functiilor fagocitare in regnul animal,
despre
rolul fenomenelor electrofiziologice in mecanismele
imunitare, cu privire la descoperirea imunitatii celulare si
umorale, asupra sensibilitatii si lipsei de imunitate a
organismului fata de scarlatina. A creat notiunea de
imunitate prin contact si a pus la punct vaccinarea antiholerica, numita Metoda
Cantacuzino, folosita si astazi. Vaccinarea antiholerica masiva realizata de el in
1913 este cunoscuta ca Marea experienta romaneasca. In 1921, infiinteaza din
punct de vedere legal Institutul de Seruri si Vaccinuri Dr. I. Cantacuzino, care
continua de fapt activitatea inceputa deja din 1901 in cadrul Laboratorului de
Medicina Experimentala pe care l-a creat in 1901, cand a fost numit profesor la
Facultatea de Medicina din Bucuresti. Iar acum, dupa un secol de activitate
neintrerupta, o unitate de prestigiu cu o functie esentiala pentru siguranta nationala
este impinsa de ani de zile spre desfiintare pentru ca detine aproape 100 de hectare
de teren a caror valoare este greu de calculat si pentru ca, poate si mai important,
incetandu-si activitatea, face loc pe piata vaccinurilor straine, duble ca pret, cu
nimic mai bune, dar cu siguranta din punct de vedere financiar benefice pentru
multa lume Iar astazi riscul epidemiologic este chiar mai mare decat cel militar,
iar Romania ramane complet lipsita de aparare dupa ce de mai bine de un secol a
fost
una
dintre
cele
mai
avansate
tari
in
acest
domeniu.
Scoala romaneasca de oftalmologie este infiintata de Nicolae Manolescu (18501910), care a pus la punct o serie de procedee ce au cunoscut o larga raspandire
internationala dupa ce au fost prezentate la Congresul International de Medicina de
la Lisabona. La randul lui, Thoma Ionescu (1860-1926), chirurg si anatomist,
profesor universitar la Bucuresti si Paris, membru de onoare al Academiei Romane,
unul dintre intemeietorii scolii romanesti de chirurgie si anatomie topografica, a
fondat in 1897 Societatea de Chirurgie si revista de chirurgie, fiindu-i recunoscute
meritele deosebite in introducerea rahianesteziei inalte si a unor noi tehnici in
chirurgia cancerului uterin, a nervului simpatic si a herniilor. In domeniul fiziologiei
trebuie amintit Ioan Athanasiu (1868-1926), unul dintre intemeietorii fiziologiei
moderne romanesti si autor a mai multor articole privind bazele stiintifice ale
educatiei fizice, profesor si membru corespondent al Academiei Romane. O
personalitate de exceptie a fost si Constantin Levaditi (1874-1953), nascut la
Galati si naturalizat in Franta, unul dintre fondatorii inframicrobiologiei moderne,
absolvent al Facultatii de Medicina din Bucuresti, membru de onoare al Academiei
Romane,
membru
al
Academiei
Franceze
de
Medicina.
Gheorghe Marinescu, fondatorul scolii romanesti de neurologie

personalitate
deosebita,
profesorul
si
academicianul Gheorghe
Marinescu (1863-1938) este fondatorul
scolii
romanesti de neurologie. Printre multiplele
sale
contributii la dezvoltarea neurologiei se
numara si studiul unui sindrom ereditar
cunoscut
in
literatura
sub
numele
deSind
romul Marinesco-Sjogren. Apoi Dumitru
Bagdasar (1893-1946),
specializat
in
neurologie
sub
indrumarea
lui
Gh.
Marinescu, a pus bazele scolii romanesti de
neurochirurgie pe care avea sa o continue si sa o dezvolte Constantin
Arseni(1912-1994), care reuseste sa organizeze o clinica moderna de
neurochirurgie cu o reala recunoastere internationala. Cu o activitate neobosita,
autor a peste 250 de articole, 15 tratate si monografii, profesor, membru al
Academiei Romane si a numeroase societati international, Constantin Arseni a fost,
fara indoiala, in egala masura un excelent organizator, profesor, cercetator si un
chirurg
de
exceptie.
Trecand in revista titanii medicinei romanesti, nu poate fi ignorat Iuliu
Hatieganu (1885-1959), excelent pedagog si desavarsit clinician, un adevarat
creator al scolii de medicina interna, coordonator impreuna cu I. Goia a unui
monumental tratat de semiologie si patologie. Rezultatele repurtate in activitatea
de cercetare au fost confirmate si apreciate la nivel international. Un alt ilustru
internist si eminent profesor, creatorul scolii romanesti de hematologie,
reprezentant al orientarii anatomo-clinice,Nicolae Gh. Lupu (1884-1966), a creat
dupa o conceptie originala preluata de multe institutii straine, in cadrul Spitalului
Colentina, un institut clinic cu adevarat de referinta. De asemenea, trebuie
mentionatConstantin I. Parhon (1874-1969), unul dintre creatorii endocrinologiei
si autor impreuna cu M. Goldstein al lucrarii Secretiile interne, publicata in 1909 si
care
poate
fi
considerata
drept
primul
tratat
de
endocrinologie.
In studiul si combaterea tuberculozei, o contributie importanta au avut
academicianul Marius Nasta(1890-1965) si Leon Daniello (1898-1970) in timp
ce Tiberiu Sparchez (1899-1977) a abordat in special problemele tubului digestiv,
in domeniul cardiologiei trebuind mentionati Bazil Theodorescu(1891-1967), care
a pus in evidenta rolul factorilor meteorologici in declansarea preinfarctului,
siConstantin C. Iliescu (1892-1978), fondatorul Centrului de Asistenta Cardiaca
din Bucuresti, cu contributii importante privind sindroamele coronariene si
endocardita lenta. Chiar daca intr-o zona conexa, nu poti sa nu amintesti si meritele
deosebite ale savantului, explorator, speolog si biolog Emil Racovita (1868-1947),
considerat
fondatorul
biospeologiei.
Daniel Danielopolu, precursor al medicinei cibernetice

Cu o pregatire realizata integral in tara, fondator si


director al Institutului de Fiziologie Normala si Patologica al
Academiei Romane si initiator si secretar al Academiei de
Medicina, Daniel Danielopolu (1884-1955) se situeaza
printre
precursorii medicinei cibernetice, elaborand o conceptie
inchegata si cuprinzatoare a legilor generale ale
echilibrarii functiilor organice. Astfel, pe baza unui studiu
amplu
asupra functionarii sistemului nervos, a celui endocrin si a
celui
imunitar, cat si a corelatiilor dintre acestea, a evidentiat
mecanisme si a dedus legi operationale specifice
biociberneticii, reusind in 1928 sa formuleze principiul
antagonismului interstimulant care corespunde conexiunii inverse negative din
cibernetica, dupa ce a propus deja din 1923 unele circuite cibernetice cu conexiune
inversa, atat pozitiva, cat si negativa. Dispunerea ierarhizata a acestor dispozitive
poate explica o serie de fenomene biologice, in special in privinta sistemului
neurovegetativ. Astfel, depasind mecanismele etiologice specifice si urmarind o
actiune fiziopatologica generala cu impact asupra mecanismelor reglatoare ale
echilibrului functional organic, a promovat o farmacologie nespecifica de esenta
cibernetica. Dar cel care avea sa dezvolte prima inchegare sistematica a ceea ce
mai tarziu urma sa capete denumirea de cibernetica a fost medicul Stefan
Odobleja (1902-1978), adevaratul parinte al ciberneticii. Fiul unei familii de tarani
saraci din comuna mehedinteana Albesti a urmat liceul la Turnu Severin si
facultatea la Bucuresti ca bursier al Institutului Medico-Militar, activand apoi ca
medic militar in diferite garnizoane din tara. Dupa ce publica in 1929 Metoda de
transonanta toracica, in care enunta pentru prima data principiul reversibilitatii si
obtine premiul General Doctor Papiu Alexandru cu lucrarea La phonoscopie, aparuta
la Paris, in 1932, la Editura G. Dion, anunta in 1837 la Congresul International de
Medicina Militara din Bucuresti aparitia operei sale capitale Psihologia
consonantista, lucrare care avea sa vada lumina tiparului in 1938 cu primul volum si
in 1939 cu cel de al doilea, amandoua aparand la Editura Maloine in
Paris. Psihologia consonantista a facut publica prima elaborare sistematica a
conceptiei cibernetice generalizate, demonstrand in acelasi timp caracterul multi si
interdisciplinar al acesteia. Din pacate, opera si contributiile sale au ramas mult
timp ignorate si nerecunoscute, astfel incat drept parinte al ciberneticii sa fie
consacrat Norbert Wiener, preocupat in timpul celui de al Doilea Razboi Mondial de
dirijarea artileriei si de dezvoltarea sistemului de comunicare, dupa ce din 1940
incepuse sa se preocupe de problema calculatoarelor. Astfel, dupa 1943, ajunge
treptat la propria conceptie asupra ciberneticii si la publicarea in 1948 a cartii
sale Cybernetics or Control and Communication in the Animal and the Machine,
aproape simultan in Paris si New York, lucrare care il consacra drept parinte al
ciberneticii. Odobleja ia cunostinta de scrierile lui Wiener in 1972 si, convins ca
originea ciberneticii se afla in psihologie, pentru a-si marca paternitatea domeniului,
indiferent de numele sub care acesta se impune in constiinta epocii, scrie
lucrarea Psihologia consonantista si cibernetica, aparuta in 1978. In loc de a-i aduce
recunoasterea internationala, preocuparile sale legate de cibernetica i-au adus doar
ostilitatea regimului comunist, aflandu-se mult timp sub supravegherea organelor
de securitate, o parte a operelor sale fiind publicate dupa moartea sa si fiind ales
abia
dupa
1989,
post-mortem,
membru
al
Academiei
Romane.
Nicolae Paulescu, adevaratul descoperitor al insulinei

Dar Stefan Odobleja nu este singura victima a istoriei. La fel de


napastuit a fost si Nicolae Paulescu (1869-1931), adevaratul
descoperitor in 1921 al insulinei, pe care el o denumise initial
pancreina, aceasta fiind secretata de pancreas. Hormonul
descoperit de el regleaza metabolismul glucidelor, fiind implicat in
egala masura si in metabolismul lipidelor si protidelor. Paulescu a
demonstrat de asemenea eficienta hormonului descoperit de el in
reducerea hiperglicemiei si in tratarea diabetului. Cu toate acestea,
premiul Nobel pentru descoperirea insulinei este acordat
canadienilor Frederick Banting si Charles Best, care au reusit sa izoleze insulina,
dupa ce Paulescu isi publicase rezultatele intr-o serie de articole aparute in
sectiunea romana a Societatii de Biologie din Paris si intr-o revista belgiana cu peste
opt luni inainte. Rezultatele le obtinuse insa cu si mai mult timp inainte, dar in 1916,
atunci cand isi finaliza lucrarea, Bucurestiul fiind ocupat de trupele germane, s-a
vazut nevoit sa amane publicarea lucrarii. Aceasta a vazut insa oricum lumina
tiparului cu mult inainte ca viitorii laureati ai premiului Nobel sa-si fi realizat
cercetarile. Singurul lucru care mai starneste discutii este daca cei doi au citit
articolele lui Paulescu sau nu. Oricum, meritul incontestabil pentru descoperirea
insulinei si adevarata paternitate a acesteia nu ii poate apartine decat lui Paulescu,
indiferent
cine
a
primit
mult
ravnitul
premiu.
Mai putin ghinionist a fost George Emil Palade (1912-2008), singurul roman
laureat al premiului Nobel, obtinut de el in 1974, pentru fiziologie si medicina.
Considerat astazi parintele biologiei celulare moderne, a primit in 1986 si Medalia
Nationala pentru Stiinta a Statelor Unite ale Americii. Nascut la Iasi, absolvent si
doctor al Facultatii de Medicina din Bucuresti, a servit in timpul razboiului in Corpul
Medical al Armatei Romane, dupa care a plecat in America, la Universitatea
Rockefeller din New York. In cadrul cercetarilor sale a reusit sa explice mecanismul
celular de productie a proteinelor, punand in evidenta particule intracitoplasmatice,
numite ribozomi sau corpusculi Palade, la nivelul carora se realizeaza biosinteza
proteinelor.
Un nume cu totul de exceptie il reprezinta Ana Aslan (1897-1988), medic specialist
in gerontologie si academician. Pornind de la importanta procainei in ameliorarea
tulburarilor distrofice legate de varsta, ea a dezvoltat Gerovitalul, vitamina H3,
preparat in 1952 si brevetat in 30 de tari. In acelasi an, ia nastere sub conducerea ei
primul institut de geriatrie din lume, Institutul National de Geronto-Geriatrie Dr. Ana
Aslan, ce avea sa reprezinte, atat prin asistenta clinica, cat si prin activitatea de
cercetare, un model pentru tarile civilizate. S-au tratat la acest institut unele dintre
cele mai remarcabile figuri ale secolului XX - precum de Gaulle, Tito, Pinochet,
Chaplin, Claudia Cardinale, nenumarate printese, conti si directorii unor mari banci
sau firme prestigioase ale lumii. Altii au apelat la serviciile deja celebrei Ana Aslan
pentru a urma la domiciliu diferite tratamente pe baza de Gerovital. Este si cazul lui
John Kennedy, care a recurs la aceasta solutie pentru a-si trata o afectiune a
coloanei
vertebrale.
Chiar daca nu la acelasi nivel, adevarate vedete au devenit printre multe altele si
Boicilul, un extract original din plante creat de Vasile Boici, sau calmantul gastric
Ulcosilvanil B, realizat de Ion Puscas. In acest context nu poti sa nu amintesti si
cercetarile realizate de Hofigal, compania condusa de Stefan Manea, care a
dezvoltat zeci de produse originale si a condus la nenumarate premiere mondiale si
la
obtinerea
a
nenumarate
premii,
medalii
si
distinctii.
Evident, lista personalitatilor de seama ale medicinei romanesti si a realizarilor

medicilor si cercetatorilor romani este cu mult mai ampla si inclusiv astazi


nenumarati medici din tara sau, din pacate, altii care deja au plecat pe alte
meleaguri reprezinta valori bine cunoscute si recunoscute in lumea intreaga.
Istoria farmaciei rominesti
nca nainte de 1916, anul intrarii Romniei n razboi, nvatamntul medicofarmaceutic superior din Bucuresti creat de Carol Davila n 1857 prin nfiintarea Scolii
Nationale de Medicina si Farmacie se afla n plin proces de restructurare, profesorul Stefan
Minovici facnd demersuri, Stefan Minovici (1867 - 1935), desi chimist , si-a legat indisolubil
numele de profesia de farmacist prin activitatea didactica desfasurata la catedra de Chimie
Analitica (1897-1925), dar mai ales prin promovarea ideii de emancipare a nvatamntului
farmaceutic: nvatamntul medical se ocupa de boala si bolnav, cel farmaceutic de
medicamente, de aceea studentilor farmacisti trebuie sa li se asigure discipline proprii
instruirii lor pentru constituirea unei Facultati de Farmacie independente, separata de cea
de Medicina. n 1923 acest lucru s-a realizat, fapt consfintit prin legea de nfiintare si
regulamentul de functionare . La Cluj, fosta Universitate maghiara Ferencz Iosif fondata
n 1872 devenea, dupa Unire, Universitatea Daciei Superioare n care Farmacia functiona n
continuare ca sectie a Facultatii de Medicina. La Iasi, desi au existat ncercari de constituire
a unui nvatamnt farmaceutic nca din 1857, sub conducerea Gremiului, Sectia de
Farmacie a aparut n cadrul Facultatii de Medicina abia n 1913. La Cernauti, Universitatea
creata n 1875 sub administratie austriaca, pregatea farmacistii n cadrul Sectiei de stiinte
naturale a Facultatii de Filozofie, Universitatea neavnd Facultate de Medicina. Situatia nu sa schimbat nici dupa reorganizarea romneasca iar n octombrie 1923 nvatamntul
farmaceutic din acest centru universitar a fost desfiintat . Aceasta hotarre era luata n
urma dezbaterilor din Parlament, dupa constituirea n iunie 1923 a Facultatii de Farmacie
din Bucuresti, cnd se propunea centralizarea ntregului nvatamnt farmaceutic superior n
capitala. Spre deosebire de Cernauti, sectiile din Cluj si Iasi, s-au bucurat de sprijinul
Facultatilor de Medicina din care faceau parte, astfel ca au putut sa mai functioneze pna n
1934, cnd proiectul centralizarii s-a aplicat si acestor doua centre . Conform unei situatii
prezentate de profesorul Gheorghe Pamfil , numarul studentilor de la facultatile de farmacie
n 1933-1934 se ridica la 1132 din care 64% erau pregatiti n Bucuresti, 26% n Cluj si 10%
n Iasi. Este de mentionat nsa ca nu toti studentii reuseau sa devina si absolventi. Spre
exemplu, numarul licentiatilor Facultatii de Farmacie din Bucuresti n perioada 1924-1948
era de aproximativ 1/6 din totalul studentilor . Centralizarea din 1934 a fost nsotita si de o
reducere drastica a numarului de locuri, studentii din toata tara nscrisi n anul de
nvatamnt 1934-1935 fiind de numai 72. Numarul acestora a crescut treptat fara a depasi
nsa 186 de nscrisi pentru anul universitar 1939-1940. Initierea studiilor de istoria medicinii
si farmaciei n cadrul nvatamntului superior a avut loc n anul 1921. Emil Racovita, pe
atunci membru n Senatul Universitatii din Cluj, a intervenit pe lnga profesorul francez
Jules Guiart , care i fusese coleg si prieten n laboratorul din Sorbona, determinndu-l sa
accepte postul de profesor la catedra - nou nfiintata - de Istoria Medicinii unde a si predat
pna n 1930. Cu experienta pe care o avea ca membru fondator al Muzeului Facultatii de
Medicina din Lyon, Jules Guiart a initiat si organizarea unei colectii muzeale
medicofarmaceutice cu care sa-si ilustreze expunerile teoretice. Astfel, se nfiinta n aprilie
1921 Institutul de Istoria Medicinii, farmaciei si folklor medical, care pna n 1932 reusise
sa creeze o colectie ce numara 305 piese si o biblioteca-muzeu cu peste 10.000 volume,
din care cel mai vechi era datat 1508. Institutul nu dispunea de fonduri si nici de local
propriu ci numai de ctiva entuziasti. Istoria farmaciei era reprezentata datorita donatiilor

profesorului Iuliu Orient care nzestrase si Muzeul Ardealului cu o parte din exponatele
colectiei personale. Dupa 1930 activitatea prof. J Guiart a fost continuata - att la Catedra
ct si la Institut - de principalul sau discipol, Valeriu L. Bologa . Din anul universitar 19331934, acesta a nceput sa predea si cursuri de istoria farmaciei, initiativa ce devansa cu
aproape jumatate de secol asa numita Declaratie de la Granada prin care Societatea si
Academia Internationala de Istoria Farmaciei propuneau introducerea acestei discipline n
pregatirea studentilor de profil . Actiunile de pionierat de la Universitatea din Cluj nu au
ramas fara ecou, astfel ca n 1925 se crea la Bucuresti Catedra de Istoria Medicinii, cursurile
fiind tinute de prof. Ghe. Z. Petrescu. Tot la Bucuresti, n februarie 1936, Consiliul Profesoral
al Facultatii de Farmacie decidea nfiintarea unui Muzeu National de Istoria Farmaciei sub
auspiciile Universitatii, responsabilitate ce avea sa fie ncredintata farmacistului Aurel
Scurtu care n perioada 1936-1939 a depus o activitate sustinuta de colectionare. Din
nefericire rezultatele acestei munci s-au pierdut n bombardamentul aprilie 1944 cnd,
muzeul si biblioteca aflate n cladirea Universitatii, au fost distruse . Un moment important
pentru mai buna organizare si functionare a sistemului sanitar, si implicit a celui
farmaceutic, l-a constituit nfiintarea n 1922 a Ministerului Muncii, Sanatatii si Ocrotirilor
Sociale realizndu-se astfel desprinderea serviciului sanitar de Ministerul de Interne. Legea
de organizare a nou nfiintatului minister mentiona existenta unei Comisii chimicofarmaceutice (art. 18) care mpreuna cu Serviciul farmaciilor, drogheriilor si depozitelor
(art. 23, 25) si cu cei trei inspectori generali farmacisti (art. 24) aveau menirea de a se
ocupa la nivel central cu problemele din domeniu: elaborarea farmacopeii, stabilirea taxelor
farmaceutice, acordarea de concesiuni pentru farmacii, drogherii, laboratoare si
stabilimente chimico-farmaceutice, etc. Adevarate sinteze ale legislatiei n domeniu, cele
doua legi sanitare majore care au reglementat juridic activitatea medico-farmaceutica n
perioada 1918-1940, au fost legea Cantacuzino-Sion pentru primul deceniu interbelic si
legea Moldovan pentru cel de al doilea. Promulgata la 18 dec. 1910 si devenita obligatorie
pentru toate tinuturile Romniei Mari , legea Cantacuzino-Sion prezenta deficienta de a nu fi
adus modificari dispozitiilor din 1893 privind exercitiul farmaciei, ele fiind preluate si
nscrise ca atare ntr-o anexa a legii. De aceea s-a impus elaborarea unui proiect legislativ
finalizat cu introducerea n textul legii a titlului VIII prin care se actualizau prevederile
referitoare la practica farmaceutica. Publicatiile vremii faceau referire la aceste
reglementari ca o adevarata lege a farmaciilor si drogherilor.nca de la nceputurile
farmaciei ca institutie, Statul a reglementat nfiintarea lor, initial prin hrisoave domnesti si
ulterior prin regimul concesiunilor. Se putea astfel interveni n favoarea dezvoltarii
farmaciilor rurale, care conform acestor noi reglementari introduse n legea sanitara din
1910, erau nfiintate una la 5000 de locuitori, n baza vechimii, cu avizul comisiei chimicofarmaceutice (art. 116) n timp ce pentru acordarea de concesiuni n comunele urbane
era obligatorie sustinerea unui concurs organizat o data la 3 ani (art. 117). ncepnd cu 14
iul. 1930, au intrat n vigoare dispozitiile legii care continua politica de egalizare a sanselor
populatiei din mediul rural si urban (art. 368-372). Prin instituirea monopolului de Stat
asupra stupefiantelor si crearea Comisiei pentru combaterea abuzului acestora (art. 45), se
realiza armonizarea legislatiei nationale cu prevederile Conventiei Internationale de la
Geneva. Unul din cele trei institute de stiinta aplicata mentionate de lege era si cel chimicofarmaceutic, nfiintat la Bucuresti n 1929 (art. 38-44). Desi a suferit n timp numeroase
reorganizari si modificari ale atributiilor si titulaturii, Institutul chimico-farmaceutic a fost
punctul de plecare a ceea ce azi reprezinta Agentia Nationala a Medicamentului. n art. 492
erau specificate sursele de venituri pentru crearea bugetului sanatatii si ocrotirilor sociale,
activitatea farmaceutica contribuind esential la formarea acestuia prin:

-cota de 70% din taxele pentru autorizarea vnzarii produselor medicamentoase


straine sau indigene
-cota de 90% din veniturile nete ale monopolului stupefiantelor si medicamentelor
continatoare de stupefiante
-taxa perceputa pentru fiecare autorizatiune de transmitere ntre vii a farmaciilor si
drogheriilor. Sunt de mentionat si initiativele organizatorice ale Asociatiei Generale a
Farmacistilor care prin nfiintarea Bancii Romne de Credit Farmaceutic crea o prghie
economica importanta ce favoriza investitia de capital autohton. Aceeasi organizatie
profesionala a initiat si constituirea Oficiului de Aprovizionare Farmaceutica, la nceput
numai n Bucuresti, ulterior fiind deschise filiale si n alte orase: Cluj, Constanta. Se ncerca
astfel o preluare n interiorul profesiei a activitatilor de comert en gros cu medicamente si
impunerea de catre specialisti a unei selectii asupra importurilor. Referitor la aceasta
initiativa se scria n epoca: misunau n Bucuresti tot felul de angrosisti veritabili sau de
ocazie. Dupa un an de zile Oficiul de Aprovizionare Farmaceutica a facut ca majoritatea lor
sa dispara. Realizarea cadrului organizatoric si legislativ crea premisele bunei functionari a
sistemului asistentei sanitare, nefiind nsa o garantie a acestui fapt. Articolele din presa,
fara a fi lipsite de subiectivism, contribuie la formarea unei imagini mai echilibrate. Ghe.
Pamfil scria n Cuvinte pentru colegii farmacisti: ...despre administratia noastra oficiala.
Este putin de spus despre ea caci nu a facut nici un pas mai departe de unde si cum se
gasea nainte de razboiul mondial.24 Noul ndreptar al practicii farmaceutice Farmacopeea romna editia a-IV-a. Dupa 1918 se impunea unificarea metodelor de
preparare si control a medicamentelor n toate fostele provincii, motiv pentru care n 1923,
Asociatia Generala a Farmacistilor, prin presedintele sau Al. Iteanu, lua initiativa redactarii
unei noi farmacopeii. n acest sens s-a creat Cercul de Studii Farmaceutice si Comisia
permanenta a farmacopeii pentru a favoriza dezbaterile n interiorul profesiei asupra noului
cod al medicamentelor.
S-a asigurat participarea unei delegatii la Conferinta Internationala pentru unificarea
medicamentelor eroice, la Bruxelles, n sept. 1925 iar coordonarea tuturor activitatilor
legate de strngerea materialului si redactarea manuscrisului au revenit profesorului I.
Vintilescu. Intrata n vigoare n 27 martie 1926, Farmacopeea romna editia a-IV-a oficializa
cele mai importante substante medicamentoase de sinteza introduse n arsenalul
terapeutic al vremii, cu mentionarea denumirilor comerciale: Acidum acetilsalicilicum
(Aspirina), Acidum diaethylbarbituricum (Veronal), Aetilum aminobenzoicum (Anestezina).
nceputurile industrializarii medicamentului. Prepararea n cantitati mai mari a unor formule
medicamentoase originale si tehnicizarea activitatii n farmacie au constituit primele forme
ale micii industrii. Astfel Laboratorul chimico-farmaceutic nfiintat de Al. Iteanu n
Bucuresti, la sfrsitul secolului al XIX-lea producea diverse forme farmaceutice, printre care
si: fiole injectabile riguros dozate si perfect sterilizate, dupa cum se mentiona ntr-o
reclama . Este de presupus ca nu avem de-a face numai cu aspectul publicitar, calitatea si
originalitatea produselor laboratorului fiind recompensata cu medalie de aur la prima
expozitie nationala de farmacie (Bucuresti, 21sept.-19 oct. 1903). Pe plan mondial etapa
manufacturiera a laboratorului de oficina fusese nsa depasita, declinul medicamentului de
receptura ncepnd si n Romnia. Fara a avea o traditie n domeniul sintezei si nici resurse
financiare care sa sustina dezvoltarea adevaratei industrii chimico-farmaceutice,
majoritatea laboratoarelor nfiintate n perioada interbelica se limitau la prelucrarea,
conditionarea si mai ales comercializarea medicamentelor de serie produse de firmele
straine si denumite n epoca specialitati. Trebuie aratat nsa ca unele dintre aceste

laboratoare au beneficiat de investitii de capital - strain sau autohton - care le-a permis
cumpararea de brevete si tehnologii cu care sa produca si n tara unele specialitati. Se
faceau astfel primii pasi pe calea obtinerii industriale a medicamentelor de sinteza. n 1920
se nfiinta la Cluj, pe lnga farmacia Unicorn, Laboratorul Terapia profilat pe productia
de medicamente opoterapice. n 1923 acesta devenea Fabrica Egger & Co prin fuziunea
cu firma vieneza omonima care n 1931 si-a vndut actiunile. Noul consiliu de administratie
a schimbat numele fabricii care devenea Ufarom - Uzinele Farmaceutice Romne - si a
nfiintat o filiala la Bucuresti. n perioada 1933-1937 s-a marit spatiul de productie prin
construirea de noi imobile si s-au cumparat brevete straine. Ulterior ntreprinderea devenea
Napochemia iar dupa nationalizare si unirea cu alte mici laboratoare se revenea la
numele initial de Terapia (1957). La Bucuresti s-au constituit n 1924 Laboratoarele
Farmaceutice Rne Dunod prin asocierea reprezentantelor a 11 firme franceze care din
1928 s-au organizat ca societate pe actiuni sub denumirea de Lutetia. Dupa 1948,
aceasta avea sa se numeasca fabrica de medicamente Galenica si mai trziu Biofarm.
Experienta de secole a medicinii populare, bazata n special pe folosirea produselor
vegetale se cerea validata stiintific si valorificata. In 1904 a fost creata la Cluj, sub
conducerea agronomului Bela Pater, o statiune experimentala pentru studiul plantelor
medicinale, singura din lume la acea vreme. Aici s-au realizat culturi de plante din flora
spontana si s-au aclimatizat specii din alte zone ale lumii. S-au studiat fitochimic peste 130
de specii si s-a urmarit influenta factorilor pedoclimatici asupra continutului n principii
active. S-au facut primele ncercari de obtinere industriala a sclerotilor de Claviceps
purpurea (1915) prin infestarea artificiala a lanurilor de secara. S-a descoperit varietatea
flava a speciei Atropa belladona, cu un continut crescut n alcaloizi si s-a introdus n
cultura. S-au facut cercetari pentru ameliorarea speciilor cu larga utilizare n terapeutica:
Digitalis lanata, Datura stramonium. Initiative mai modeste legate tot de cultivarea si
valorificarea plantelor medicinale au constat n nfiintarea cooperativelor Adonis la Cluj n
1926, Romanita la Bucuresti n 1927 si Digitalis la Orastie n 1929, acesta din urma de
catre farmacistul Andrei Farago n amintirea caruia ntreprinderea renascuta dupa 1990 este
numita Fares. Dispunnd de mijloacele limitate ale unei oficine, farmacistul Ioan Huzum
are meritul de a fi pus la punct o metoda originala de preparare a extractelor vegetale prin
fermentatie. n 1928 si-a publicat rezultatele ntr-o lucrare apreciata att n tara ct si n
strainatate iar metoda a nceput sa se aplice n multe farmacii si laboratoare romnesti. Un
nume pentru industria produselor fitoterapice este C-tin Vorel, care urmnd traditia de
farmacist a bunicului si tatalui29, nfiinta n 1919 Laboratoarele Vorel din Piatra Neamt.
Pornind de la cteva formule concepute de tatal sau, C-tin Vorel dezvolta afacerea, astfel ca
n preajma anului 1940, numarul produselor se ridica la aproximativ 100, majoritatea fiind
originale. ntr-o perioada n care piata interna de medicamente era invadata de
specialitatile straine - peste 4000, Laboratoarele Vorel aveau meritul de a fi valorificat
flora medicala autohtona si de a fi mbogatit gama sortimentala a medicamentelor
indigene. Mai mult, produsele laboratorului erau cunoscute si n afara tarii, fiind
comercializate n special n state ale Peninsulei Balcanice. In 1936, farm. I. Vintilescu si
colaboratorul sau T. Trandafilov30 finalizau elaborarea tehnologiei de fabricare a catgutului,
realizare importanta pentru practica medicala a vremii. Dupa trei ani, productia Sectiei de
Farmacie a Eforiei Spitalului Brncovenesc se ridica la 100.000 m catgut, apreciati ca fiind
de foarte buna calitate. Nu trebuie uitat Institutul Dr. I. Cantacuzino, nfiintat n apr. 1921,
care pe lnga activitatea de cercetare avea ca principala sarcina producerea necesarului de
seruri si vaccinuri.

Bibliografie:

1.

Ioana Matei, Gh. Mermeze - Propedeutic farmaceutic, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea,
1997;