Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Nicolae Testemianu
Referat
pe tema:
Inceputurile medicinei
si farmaciei romane
Grupa: 4106
Cheptanari Nicoleta
Chiinau, 2015
Plan:
1. Istoria medicine romane
2. Istoria farmaciei romane
daca
care il meritau!
Nu de mic ajutor a fost si este in aceasta dezvoltare si bogata noastra traditie a
medicinei populare. In acest sens este poate de semnalat in primul rand Lucian
Valeriu Bologa (1892-1971), medic si istoric al medicinei, fondatorul scolii de
istoria medicinei la Cluj, care a scris importante lucrari despre istoria medicinei, de
la cea dacica si cea din perioada feudala si pana la istoria medicinei romanesti si
universale
din
secolele
XVIII-XX.
In Romania, dezvoltarea medicinei a mers in paralel, medicii nostri aducandu-si
contributii esentiale. De altfel, scoala romaneasca de medicina a fost tot timpul
apreciata in intreaga lume. Daca pana in secolul XV se intalnesc doar asa-numitele
bolnite, situate pe langa manastiri, apar apoi si primele spitale laice, iar in secolul
XVII, in timpul lui Vasile Lupu si Matei Basarab, apare si cea dintai legislatie cu
reglementari ce priveau activitatea sanitara, pentru ca in 1775 sa ia fiinta la Cluj
cea dintai scoala de invatamant medical. Insa deja din 1710 este infiintat la
Bucuresti Spitalul Coltea, in 1735 - Spitalul Pantelimon, iar in 1745 - Spiridonia din
Iasi. Lucrurile aveau sa intre intr-o noua ordine odata cu prevederile sanitare
prevazute de Regulamentul Organic din 1831 si apoi cu deschiderea Facultatii de
Medicina si Farmacie din Bucuresti, in 1857, urmata de cele din Iasi si Cluj. In cadrul
acestui proces, un rol esential l-au jucat Carol Davila (1828-1884) si Nicolae
Kretzulescu (1812-1900), care au pus bazele invatamantului nostru medical, dar si
ale Societatii Medicale (1857), Societatii de Cruce Rosie (1876), Societatea Stiintelor
Naturale (1876) si a revistelor medicale Monitorul Medical (1862) si Gazeta Medicala
(1865).
In aceasta perioada de pionierat nu poate fi trecuta cu vederea contributia
fondatorul
scolii
romanesti
de
O
medic,
din
scolii
romanesti
de
imunologie
si
Nu
mai
putin
important
si
celebru
este Ioan
Cantacuzino (1863-1934), medic, microbiolog, profesor,
academician, fondator al scolii romanesti de imunologie si
patologie experimentala, membru al Academiei de Stiinte
din
Paris, Doctor Honoris Causa al Universitatilor din Lyon,
Bruxelles, Montpellier, Atena si Bordeaux, autorul unor
lucrari
fundamentale asupra functiilor fagocitare in regnul animal,
despre
rolul fenomenelor electrofiziologice in mecanismele
imunitare, cu privire la descoperirea imunitatii celulare si
umorale, asupra sensibilitatii si lipsei de imunitate a
organismului fata de scarlatina. A creat notiunea de
imunitate prin contact si a pus la punct vaccinarea antiholerica, numita Metoda
Cantacuzino, folosita si astazi. Vaccinarea antiholerica masiva realizata de el in
1913 este cunoscuta ca Marea experienta romaneasca. In 1921, infiinteaza din
punct de vedere legal Institutul de Seruri si Vaccinuri Dr. I. Cantacuzino, care
continua de fapt activitatea inceputa deja din 1901 in cadrul Laboratorului de
Medicina Experimentala pe care l-a creat in 1901, cand a fost numit profesor la
Facultatea de Medicina din Bucuresti. Iar acum, dupa un secol de activitate
neintrerupta, o unitate de prestigiu cu o functie esentiala pentru siguranta nationala
este impinsa de ani de zile spre desfiintare pentru ca detine aproape 100 de hectare
de teren a caror valoare este greu de calculat si pentru ca, poate si mai important,
incetandu-si activitatea, face loc pe piata vaccinurilor straine, duble ca pret, cu
nimic mai bune, dar cu siguranta din punct de vedere financiar benefice pentru
multa lume Iar astazi riscul epidemiologic este chiar mai mare decat cel militar,
iar Romania ramane complet lipsita de aparare dupa ce de mai bine de un secol a
fost
una
dintre
cele
mai
avansate
tari
in
acest
domeniu.
Scoala romaneasca de oftalmologie este infiintata de Nicolae Manolescu (18501910), care a pus la punct o serie de procedee ce au cunoscut o larga raspandire
internationala dupa ce au fost prezentate la Congresul International de Medicina de
la Lisabona. La randul lui, Thoma Ionescu (1860-1926), chirurg si anatomist,
profesor universitar la Bucuresti si Paris, membru de onoare al Academiei Romane,
unul dintre intemeietorii scolii romanesti de chirurgie si anatomie topografica, a
fondat in 1897 Societatea de Chirurgie si revista de chirurgie, fiindu-i recunoscute
meritele deosebite in introducerea rahianesteziei inalte si a unor noi tehnici in
chirurgia cancerului uterin, a nervului simpatic si a herniilor. In domeniul fiziologiei
trebuie amintit Ioan Athanasiu (1868-1926), unul dintre intemeietorii fiziologiei
moderne romanesti si autor a mai multor articole privind bazele stiintifice ale
educatiei fizice, profesor si membru corespondent al Academiei Romane. O
personalitate de exceptie a fost si Constantin Levaditi (1874-1953), nascut la
Galati si naturalizat in Franta, unul dintre fondatorii inframicrobiologiei moderne,
absolvent al Facultatii de Medicina din Bucuresti, membru de onoare al Academiei
Romane,
membru
al
Academiei
Franceze
de
Medicina.
Gheorghe Marinescu, fondatorul scolii romanesti de neurologie
personalitate
deosebita,
profesorul
si
academicianul Gheorghe
Marinescu (1863-1938) este fondatorul
scolii
romanesti de neurologie. Printre multiplele
sale
contributii la dezvoltarea neurologiei se
numara si studiul unui sindrom ereditar
cunoscut
in
literatura
sub
numele
deSind
romul Marinesco-Sjogren. Apoi Dumitru
Bagdasar (1893-1946),
specializat
in
neurologie
sub
indrumarea
lui
Gh.
Marinescu, a pus bazele scolii romanesti de
neurochirurgie pe care avea sa o continue si sa o dezvolte Constantin
Arseni(1912-1994), care reuseste sa organizeze o clinica moderna de
neurochirurgie cu o reala recunoastere internationala. Cu o activitate neobosita,
autor a peste 250 de articole, 15 tratate si monografii, profesor, membru al
Academiei Romane si a numeroase societati international, Constantin Arseni a fost,
fara indoiala, in egala masura un excelent organizator, profesor, cercetator si un
chirurg
de
exceptie.
Trecand in revista titanii medicinei romanesti, nu poate fi ignorat Iuliu
Hatieganu (1885-1959), excelent pedagog si desavarsit clinician, un adevarat
creator al scolii de medicina interna, coordonator impreuna cu I. Goia a unui
monumental tratat de semiologie si patologie. Rezultatele repurtate in activitatea
de cercetare au fost confirmate si apreciate la nivel international. Un alt ilustru
internist si eminent profesor, creatorul scolii romanesti de hematologie,
reprezentant al orientarii anatomo-clinice,Nicolae Gh. Lupu (1884-1966), a creat
dupa o conceptie originala preluata de multe institutii straine, in cadrul Spitalului
Colentina, un institut clinic cu adevarat de referinta. De asemenea, trebuie
mentionatConstantin I. Parhon (1874-1969), unul dintre creatorii endocrinologiei
si autor impreuna cu M. Goldstein al lucrarii Secretiile interne, publicata in 1909 si
care
poate
fi
considerata
drept
primul
tratat
de
endocrinologie.
In studiul si combaterea tuberculozei, o contributie importanta au avut
academicianul Marius Nasta(1890-1965) si Leon Daniello (1898-1970) in timp
ce Tiberiu Sparchez (1899-1977) a abordat in special problemele tubului digestiv,
in domeniul cardiologiei trebuind mentionati Bazil Theodorescu(1891-1967), care
a pus in evidenta rolul factorilor meteorologici in declansarea preinfarctului,
siConstantin C. Iliescu (1892-1978), fondatorul Centrului de Asistenta Cardiaca
din Bucuresti, cu contributii importante privind sindroamele coronariene si
endocardita lenta. Chiar daca intr-o zona conexa, nu poti sa nu amintesti si meritele
deosebite ale savantului, explorator, speolog si biolog Emil Racovita (1868-1947),
considerat
fondatorul
biospeologiei.
Daniel Danielopolu, precursor al medicinei cibernetice
profesorului Iuliu Orient care nzestrase si Muzeul Ardealului cu o parte din exponatele
colectiei personale. Dupa 1930 activitatea prof. J Guiart a fost continuata - att la Catedra
ct si la Institut - de principalul sau discipol, Valeriu L. Bologa . Din anul universitar 19331934, acesta a nceput sa predea si cursuri de istoria farmaciei, initiativa ce devansa cu
aproape jumatate de secol asa numita Declaratie de la Granada prin care Societatea si
Academia Internationala de Istoria Farmaciei propuneau introducerea acestei discipline n
pregatirea studentilor de profil . Actiunile de pionierat de la Universitatea din Cluj nu au
ramas fara ecou, astfel ca n 1925 se crea la Bucuresti Catedra de Istoria Medicinii, cursurile
fiind tinute de prof. Ghe. Z. Petrescu. Tot la Bucuresti, n februarie 1936, Consiliul Profesoral
al Facultatii de Farmacie decidea nfiintarea unui Muzeu National de Istoria Farmaciei sub
auspiciile Universitatii, responsabilitate ce avea sa fie ncredintata farmacistului Aurel
Scurtu care n perioada 1936-1939 a depus o activitate sustinuta de colectionare. Din
nefericire rezultatele acestei munci s-au pierdut n bombardamentul aprilie 1944 cnd,
muzeul si biblioteca aflate n cladirea Universitatii, au fost distruse . Un moment important
pentru mai buna organizare si functionare a sistemului sanitar, si implicit a celui
farmaceutic, l-a constituit nfiintarea n 1922 a Ministerului Muncii, Sanatatii si Ocrotirilor
Sociale realizndu-se astfel desprinderea serviciului sanitar de Ministerul de Interne. Legea
de organizare a nou nfiintatului minister mentiona existenta unei Comisii chimicofarmaceutice (art. 18) care mpreuna cu Serviciul farmaciilor, drogheriilor si depozitelor
(art. 23, 25) si cu cei trei inspectori generali farmacisti (art. 24) aveau menirea de a se
ocupa la nivel central cu problemele din domeniu: elaborarea farmacopeii, stabilirea taxelor
farmaceutice, acordarea de concesiuni pentru farmacii, drogherii, laboratoare si
stabilimente chimico-farmaceutice, etc. Adevarate sinteze ale legislatiei n domeniu, cele
doua legi sanitare majore care au reglementat juridic activitatea medico-farmaceutica n
perioada 1918-1940, au fost legea Cantacuzino-Sion pentru primul deceniu interbelic si
legea Moldovan pentru cel de al doilea. Promulgata la 18 dec. 1910 si devenita obligatorie
pentru toate tinuturile Romniei Mari , legea Cantacuzino-Sion prezenta deficienta de a nu fi
adus modificari dispozitiilor din 1893 privind exercitiul farmaciei, ele fiind preluate si
nscrise ca atare ntr-o anexa a legii. De aceea s-a impus elaborarea unui proiect legislativ
finalizat cu introducerea n textul legii a titlului VIII prin care se actualizau prevederile
referitoare la practica farmaceutica. Publicatiile vremii faceau referire la aceste
reglementari ca o adevarata lege a farmaciilor si drogherilor.nca de la nceputurile
farmaciei ca institutie, Statul a reglementat nfiintarea lor, initial prin hrisoave domnesti si
ulterior prin regimul concesiunilor. Se putea astfel interveni n favoarea dezvoltarii
farmaciilor rurale, care conform acestor noi reglementari introduse n legea sanitara din
1910, erau nfiintate una la 5000 de locuitori, n baza vechimii, cu avizul comisiei chimicofarmaceutice (art. 116) n timp ce pentru acordarea de concesiuni n comunele urbane
era obligatorie sustinerea unui concurs organizat o data la 3 ani (art. 117). ncepnd cu 14
iul. 1930, au intrat n vigoare dispozitiile legii care continua politica de egalizare a sanselor
populatiei din mediul rural si urban (art. 368-372). Prin instituirea monopolului de Stat
asupra stupefiantelor si crearea Comisiei pentru combaterea abuzului acestora (art. 45), se
realiza armonizarea legislatiei nationale cu prevederile Conventiei Internationale de la
Geneva. Unul din cele trei institute de stiinta aplicata mentionate de lege era si cel chimicofarmaceutic, nfiintat la Bucuresti n 1929 (art. 38-44). Desi a suferit n timp numeroase
reorganizari si modificari ale atributiilor si titulaturii, Institutul chimico-farmaceutic a fost
punctul de plecare a ceea ce azi reprezinta Agentia Nationala a Medicamentului. n art. 492
erau specificate sursele de venituri pentru crearea bugetului sanatatii si ocrotirilor sociale,
activitatea farmaceutica contribuind esential la formarea acestuia prin:
laboratoare au beneficiat de investitii de capital - strain sau autohton - care le-a permis
cumpararea de brevete si tehnologii cu care sa produca si n tara unele specialitati. Se
faceau astfel primii pasi pe calea obtinerii industriale a medicamentelor de sinteza. n 1920
se nfiinta la Cluj, pe lnga farmacia Unicorn, Laboratorul Terapia profilat pe productia
de medicamente opoterapice. n 1923 acesta devenea Fabrica Egger & Co prin fuziunea
cu firma vieneza omonima care n 1931 si-a vndut actiunile. Noul consiliu de administratie
a schimbat numele fabricii care devenea Ufarom - Uzinele Farmaceutice Romne - si a
nfiintat o filiala la Bucuresti. n perioada 1933-1937 s-a marit spatiul de productie prin
construirea de noi imobile si s-au cumparat brevete straine. Ulterior ntreprinderea devenea
Napochemia iar dupa nationalizare si unirea cu alte mici laboratoare se revenea la
numele initial de Terapia (1957). La Bucuresti s-au constituit n 1924 Laboratoarele
Farmaceutice Rne Dunod prin asocierea reprezentantelor a 11 firme franceze care din
1928 s-au organizat ca societate pe actiuni sub denumirea de Lutetia. Dupa 1948,
aceasta avea sa se numeasca fabrica de medicamente Galenica si mai trziu Biofarm.
Experienta de secole a medicinii populare, bazata n special pe folosirea produselor
vegetale se cerea validata stiintific si valorificata. In 1904 a fost creata la Cluj, sub
conducerea agronomului Bela Pater, o statiune experimentala pentru studiul plantelor
medicinale, singura din lume la acea vreme. Aici s-au realizat culturi de plante din flora
spontana si s-au aclimatizat specii din alte zone ale lumii. S-au studiat fitochimic peste 130
de specii si s-a urmarit influenta factorilor pedoclimatici asupra continutului n principii
active. S-au facut primele ncercari de obtinere industriala a sclerotilor de Claviceps
purpurea (1915) prin infestarea artificiala a lanurilor de secara. S-a descoperit varietatea
flava a speciei Atropa belladona, cu un continut crescut n alcaloizi si s-a introdus n
cultura. S-au facut cercetari pentru ameliorarea speciilor cu larga utilizare n terapeutica:
Digitalis lanata, Datura stramonium. Initiative mai modeste legate tot de cultivarea si
valorificarea plantelor medicinale au constat n nfiintarea cooperativelor Adonis la Cluj n
1926, Romanita la Bucuresti n 1927 si Digitalis la Orastie n 1929, acesta din urma de
catre farmacistul Andrei Farago n amintirea caruia ntreprinderea renascuta dupa 1990 este
numita Fares. Dispunnd de mijloacele limitate ale unei oficine, farmacistul Ioan Huzum
are meritul de a fi pus la punct o metoda originala de preparare a extractelor vegetale prin
fermentatie. n 1928 si-a publicat rezultatele ntr-o lucrare apreciata att n tara ct si n
strainatate iar metoda a nceput sa se aplice n multe farmacii si laboratoare romnesti. Un
nume pentru industria produselor fitoterapice este C-tin Vorel, care urmnd traditia de
farmacist a bunicului si tatalui29, nfiinta n 1919 Laboratoarele Vorel din Piatra Neamt.
Pornind de la cteva formule concepute de tatal sau, C-tin Vorel dezvolta afacerea, astfel ca
n preajma anului 1940, numarul produselor se ridica la aproximativ 100, majoritatea fiind
originale. ntr-o perioada n care piata interna de medicamente era invadata de
specialitatile straine - peste 4000, Laboratoarele Vorel aveau meritul de a fi valorificat
flora medicala autohtona si de a fi mbogatit gama sortimentala a medicamentelor
indigene. Mai mult, produsele laboratorului erau cunoscute si n afara tarii, fiind
comercializate n special n state ale Peninsulei Balcanice. In 1936, farm. I. Vintilescu si
colaboratorul sau T. Trandafilov30 finalizau elaborarea tehnologiei de fabricare a catgutului,
realizare importanta pentru practica medicala a vremii. Dupa trei ani, productia Sectiei de
Farmacie a Eforiei Spitalului Brncovenesc se ridica la 100.000 m catgut, apreciati ca fiind
de foarte buna calitate. Nu trebuie uitat Institutul Dr. I. Cantacuzino, nfiintat n apr. 1921,
care pe lnga activitatea de cercetare avea ca principala sarcina producerea necesarului de
seruri si vaccinuri.
Bibliografie:
1.
Ioana Matei, Gh. Mermeze - Propedeutic farmaceutic, Ed. Imprimeriei de Vest, Oradea,
1997;