Sunteți pe pagina 1din 7

D

UB
AI

Dubai este unul din cele apte emirate


(pe lng Abu Dhabi, Sharjah, Ras alKhaimah, Ajman, Fujairah i Umm alQaiwain) ale Emiratelor Arabe Unite
(EAU) i totodat cel mai populat stat
component.

Este situat pe malul sudic al Golfului Persic, n Peninsula Arabic,


aflndu-se pe locul secund n ceea ce privete teritoriul (dup emiratul
Abu Dhabi). Dubai i Abu Dhabi sunt singurele entiti federative cu
drept de veto n cazul chestiunilor critice de importan naional din
cadrul legislaturii naionale. Capitala emiratului Dubai este oraul
omonim.

n Dubai, ca i n restul rii, emiraii sunt n minoritate. Aproximativ


85% din populaie sunt strini i ei ofer cea mai mare parte a
rezultatelor economiei. Cea mai mare parte a migranilor provin din Asia
de Sud i Filipine, dar, de asemenea, i din Africa, Europa i din Statele
Unite ale Americii i Canada.
n Dubai, exist, n conformitate cu World Wealth Report, 68000
milionari n USD, care alctuiesc aproape 4,6% din populaia Dubai.
Fiind una dintre cele mai mari densiti de milionari din lume. Media de
venit pe cap de locuitor n 2005 a fost de aproximativ 28.000 de dolari
SUA.

Islamul este religie de stat. Majoritatea locuitorilor din Dubai sunt


sunnii. Cu toate acestea, exist, de asemenea, hindui, sikh, iii i
cretini
Limb oficial a emiratului i a oraului Dubai este limba arab, dar este
folosit pe scar foarte larg limba englez. Aproape toi tinerii din
Emirate i o mare parte din lucrtorii recrutai pot comunica n limba
englez.
Weekend-ul n Dubai i Emiratele Arabe Unite este vineri i smbt din
septembrie 2006 (n trecut era joi i vineri). Toate instituiile de stat i
publice, ageniile guvernamentale, i coli private, sunt legate de aceste
reguli. Cu toate acestea, exist o sptmn de ase zile, cnd n weekend este doar vineri pentru o mare parte a lucrtorilor emigrani.

Economie

Dubai reprezinta una dintre cele mai captivante "povesti" economice ale
secolului 21. Stabileste recorduri peste recorduri, se dezvolta intr-un
ritm nebun, iar opulenta este aici la ea acasa.
Are o piata imobiliara uriasa ce ii face insa pe multi analisti sa isi puna
problema unei bule ce va exploda curand.
Totusi, aceasta mica economie a reusit sa se transforme intr-un punct
fierbinte pe harta lumii, un urias centru de afaceri si cultural in Orientul
Mijlociu, reusind sa atraga toata atentia la nivel global

9 lucruri incredibile despre Dubai


1.

2.

3.

4.

5.

6.

7.

8.

9.

Una din patru macarale, la nivel mondial, se afla in Dubai. Piata imobiliara se dezvolta atat de
mult aici incat e nevoie de 24% din macaralele lumii.
Pentru insulele artificiale Palm Islands s-a importat nisip cat pentru a umple mai mult de doua
cladiri Empire State, mai exact 94 milioane metri cubi. Empire State Building are 37 milioane
metri cubi.
Pentru a impresiona turistii, politia din Dubai cheltuieste pentru o masina mai mult decat pretul
total pentru a trimite un copil la colegiu. Ferrari FF ($500.000), Lamborghini Aventador
($397.000), Aston Martin One-77 ($1,79 milioane). Cea mai mare taxa platita la un colegiu din
New York costa $247.908 pentru patru ani.
Burj Khalifa este atat de inalt incat rezidentii de la etajele superioare trebuie sa astepte mai mult
pentru a trece de Ramadan. Burj Khalifa are peste 800 m inaltime si 160 de etaje. Cei care
locuiesc de la etajul 150 in sus pot vedea soarele mai mult timp decat ceilalti locuitori ai orasului.
Dubai construieste primul oras controlat climatic, in care setezi ce temperatura vrei. Este de 2,25
ori mai mare decat Monaco.
In 2013, in Dubai au fost mai multi turisti decat toata populatia din Shenzhen: 11.000.000 de
oameni s-au cazat in hotelurile de aici. Shenzhen (China) este al 12-lea cel mai populat oras de pe
pamant: 10.357.000 locuitori.
Dubai produce petrol suficient sa umpli 4,5 piscine olimpice in fiecare zi: pana la 70.000 de
barili/zi. Nesemnificativ tinand cont ca in 1991 producea 400.000 barili/zi.
Averea primilor patru miliardari din Dubai este cat PIB-ul Honduras: 18,8 miliarde dolari. Abdul
Aziz Al Ghurair, Majid Al Futtaim, Khalaf Al Habtoor si Abdulla Al Futtaim au impreuna
potrivit Forbes$ 18,7 miliarde.
Dubai construieste Dubailand, propriul parc de distractii. Va costa 64,3 miliarde de dolari.

HRMNESCU ILIE DANIEL


CLASA a 11-a C

S-ar putea să vă placă și