Seciunea 5

Pierderea de circulaie,
Fracturarea Hidraulic i Kicks.
INTRODUCERE
5.2

PIERDEREA de CIRCULAIE

5.3 CAUZE
Pierderea de circulaie apare atunci cnd fluidul de foraj este reinut de ctre formaiunea
litologic traversat. Rata de pierdere depinde de tipul formaiunii precum i de
densitatea fluidului iar cunoterea acestora poate crea o imagine clar asupra severitii
situaiei. Exist ase cauze majore rspunztoare pentru pierderea de circulaie:

sapa a penetrat o formaiune poroas, cavernoas.

sapa a interceptat fracturi deschise (litoclaze) sau falii active (deschise), rezultnd
(intalnind) o presiune potentiala mai redusa

presiunea de circulatie a fluidului a depasit presiunea de fisurare a formatiunii

geologice

o curatire slaba a gaurii de sonda rezultand astfel o infundare (obturare) a spatiului

inelar. In acest caz presiunea fluidului de foraj va creste pan cnd se produce o
fracturare (fisurare) dedesuptul zonei de obturare.

a fost penetrat o zon cu presiunea porilor subnormal astfel c formaiunea a fost

att fisurat (vezi paragraful 5.7) ct i un surpuls de greutate (sau o pierdere de
echilibru) a acionat asupra fluidului de foraj datorit filtraiei puternice din
formaiunea permeabil.

fisurarea formaiunii ca urmare a decuplrii rapide (tripping) sau datorita faptului ca

coloana de tubaj (casing) s-a introdus la o rata excesiv.

Alte pierderi de fluid, mai puin drastice dect precedentele, dar care rmase
nesupravegheate pot genera o serie de probleme sunt cele care nu presupun pierderi
masive ci sunt rezultatul unei filtrri excesive. Acestea se datoreaz urmatoarelor:

pierderi mari de echilibru (apariia unor surplusuri mari de greutate)

pierderi mari de fluid/compoziia chimic a fluidului de foraj

turta de filtrare este slab

formaiunea geologic este foarte permeabil

Ca rezultat, va aprea o pierdere continu a fluidului de foraj in timpul sprii sondei

precum i o umplere (colmatare) a gurii de sond (excessive hole fill-up on trips). O
reducere extensiv a permeabilitii rezervoarelor poteniale, denumit skin damage
(distrugerea, ruperea pojghiei) poate apare ca urmare a colmatrii (plugging) si
interaciunii filtratului cu argilele sensibile din spaiul poros. Necorectate, acestea pot
genera parametri falsi de rezerva in timpul testarii, din acest motiv, trebuie facute
eforturi pentru a le neutraliza.
5.4

EFECTE

In functie de rata si de mecanismul pierderii fluidului de foraj, efectul normal consta intr-o
pierdere rapida de diferite grade (amploare), caz in care, cantitatea de fluid de foraj care
revine la suprafata poate fi mult diminuata sau chiar se pierde complet.

Daca este

penetrata o formatiune poroasa, in care exista si alta legatura (comunicare) atunci

volumul efectiv al macroporozitatii poate atat de mare incat nu poate fi egalat de volumul
fluidului de foraj. Pierderile de fluid vor continua pana cand se vor lua masuri preventive.
O formatiune fisurata (fracturata) cu o permeabilitate fisurala (fracture permeability)
considerabila,

poate

cauza

pierderi

de

fluid

de

foraj

variabile,

in

functie

de

permeabilitatea si de presiunea potentiala a fluidului (fluid pressure potential) dintre

formatiunea fisurata si gaura de sonda. Pe de alta parte si reversul poate fi adevarat:
presiunile fluidului in/pe fisuri/diaclaze poate fi mai mare decat presiunea din gaura de
sonda iar in acest caz gaura de sonda colapseaza. In general, daca se intalneste o
formatiune puternic fracturata/fisurata, pierderile de fluid de foraj vor fi foarte mari si
rapide si nu se vor opri pana cand nu se vor lua masuri preventive.
Daca densitatea fluidului de foraj este mare in raport cu presiunea porilor si presiunea
stratelor acoperitoare (overburden pressure) atunci formatiunea se poate fisura.
Pierderea de fluid de foraj este rapida, dar circulatia poate fi usor restabilita prin scaderea
densitatii fluidului de foraj pana cand reducerea presiunii permite inchiderea fisurii.
Aceasta era una dintre cele mai frecvent intalnite probleme in zorii (inceputurile)
forajului de exploarare, dar a fost depasita imediat ce a inceput aplicarea metodei
reducerii fluidului de foraj. Fracturarile hidraulice intamplatoare sunt mult mai putin
frecvente in forajul modern. Totusi, lucrari experimentale cu borehole televiewer (un
dispozitiv sonor, TV ?) in lungul gaurii de sonda au indicat ca multe gauri de sonda
experimenteaza fracturari hidraulice minore de diferite grade, cauzate probabil de catre
variatiile (neregularitatile, pulsatiile) presiunii din timpul functionarii .....(running pipe).

In cazul in care este intalnita o zona cu o presiune a porilor mai mica decat normal, atunci
exista posibilitatea aparitiei fracturarii hidraulice datorita faptului ca o reducere a
presiunii porilor (pore presssure) va produce o scadere a presiunilor de fisurare
(paragraful 5.24).
Daca apare o colmatare/umplere continua a gaurii de sonda precum si sarcini sporite
asupra instalatiei/sarcinii de carlig (hook loads) in timpul decuplarii (tripping) inseamna ca
formatiunea a fost fisurata intr-un punct situat sub sapa sau ultimul siu de coloana (daca
are loc tubarea). Cauza este combinatia dintre densitatea fluidului de foraj si variatiile
presiunii. In mod normal, fisurile se vor obtura/inchide atunci cand marsul garniturii de
foraj este terminat si variatiile de presiune sunt reduse la minim.
Pierderea de circulatie din timpul tubarii este deosebit de periculoasa deoarece poate
aparea datorita unei cimentari proaste, permitandu-se in acest fel o circulatie in spatele
tubajului. Multe eruptii au avut loc dupa cimentarea tubajului, pierderea de circulatie din
timpul saparii si cimentarii tubajului, fiind de multe ori un factor contribuabil.

5.5

SOLUTII

Pierderile rapide si continue de fluid de foraj din timpul circulatiei ar putea fi cauzate de
doua mecanisme si anume: (1) fracturarea si (2) pierderi datorate golurilor interconectate
si fracturilor deschise pre-existente. Primul mecanism enuntat poate fi impiedicat prin
reducerea/scaderea ratei de pompare (scazand astfel si ECD) sau prin schimbarea
propretatilor fluidului de foraj in cazul in care presiunea fracturii a fost usor depasita;
alternativ poate fi necesara si o reducere a densitatii fluidului de foraj. Cel de-al doilea
mecanism presupune adaugarea continua de material de pierdere prin circulatie (LCMlost circulating material) in incercarea de a obtura golurile respective. Daca aceste
metode se dovedesc a nu fi suficiente, atunci este necesara o operatie de presare a
cimentului (cement squeeze operation).
Pierderile de fluid de foraj care apar intr-o formatiune puternic fisurata ar putea fi
diminuate prin injectarea de pelete si nisip in fractii descrescatoare, astfel incat fisurile sar putea colmata si astupa. Daca aceasta operatiune reuseste atunci o injectare
ulterioara de material din ce in ce mai fin va imbunatatii abilitatea materialelor respective
(pelete si nisip) de a reduce scurgerea/pierderea. O turta de filtrare se va putea forma in
cele din urma, permitand astfel o saparea viitoare normala, fara alte pierderi de fluid de
foraj. Daca nu se reuseste colmatarea si obturarea (packing and bridging) fisurilor, atunci
intervalul respectiv trebuie cimentat si ulterior, resapat.

Penetrarea intr-o zona cu presiune subnormala poate crea alte probleme majore, altele
decat fracturarea formatiunii. Aceste zone sunt permeabile, astfel ca blocarea/lipirea
conductei/tevii (pipe sticking) devine un adevarat pericol. In acest caz este necesara
reducerea pe cat posibila a densitatii fluidului de foraj, tinandu-se cont de gaura deschisa
(open hole) de deasupra zonei cu presiune scazuta. Totusi, datorita scaderii cantitatii de
fluid de foraj disponibil, stratele acoperitoare ar putea kick sau cojii (slough). Daca
magnitudinea reducerii presiunii din formatiunea permabila este prea mare astfel incat
continuarea saparii ar putea cauza o cretere a instabilitatii gaurii de sonda, atunci este
necesara sigilarea cu ciment a zonei respective. In asemenea circumstante, aceasta
operatie este foarte dificila pentru ca cimentul ar putea crapa (flash-set), nerealizandu-se
in acest fel nici o imbunatatire a situatiei. In acest caz, trebuie sa se realizeze o
captusire/sigilare impermeabila, inainte ca saparea sa poata fi reluata in siguranta. Daca
toate aceste metode nu dau rezultat iar tubarea (casing) trebuie sa continue atunci vor fi
necesare alte operatiuni de cimentare.
Pierderile de fluid de foraj catre o formatiune geologica, datorate golurilor si fisurilor
deschise nu trebuie confundata cu cele datorate presiunii de fracturare. Daca formatiunea
este fracturata atunci intre gaura de sonda si fluidele din fisuri si goluri va aparea un
potential mare de presiune (high pressure potential) ceea ce va duce la pierderi de fluid
de foraj foarte mari (indicand ca acolo este o zana cu permeabilitate mare) pana cand
potentialul de presiune va fi normalizat. In general, daca porii si fisurile sunt
interconectati, atunci volumul necesar pentru egalizarea de presiune este de departe mai
mare decat cantitatea de fluid de foraj existenta. In acest caz, fluidul de foraj nu va mai
reveni la suprafata pana cand zona de pierdere nu va fi astupata/sigilata sau densitatea
fluidului va fi redusa pana cand va egala presiunea fluidelor din fisuri. Deasemenea, daca
o formatiune cavernoasa sau fisurata are presiune normala dar permeabilitate ridicata,
atunci datorita volumului enorm disponibil din aceasta formatiune fluidul de foraj cu o
presiune usor mai ridicata va curge preferential in respectiva formatiune. In acest caz, nu
intervine fisurarea, formatiunea fuctionand asemenea unui burete.
Totusi, fisurarea ar putea apare in formatiunea respectiva de-a lungul unor limite inguste,
destul de bine definite in cazul in care toti parametrii sunt precisi. Aceste formatiuni,
cunoscute ca zone de pierdere (thief zones) (ex: 10 lb/gal de fluid de foraj se pierde
continuu, iar pierderea continua chiar daca densitatea fludului de foraj este redusa sub
8.6 lb/gal) datorita fisurilor mari precum si porozitatii vor avea presiuni de fracturare ce
vor depinde de natura efectiva a presiuni porilor, tipul de roca si presiunile acoperitoare
(overburden pressures). Pierderile de fluid de foraj apar atunci cand presiunea fluidului de
foraj depaseste presiunea fluidelor din fisuri si pori. Presiunea efectiva a porilor din roca
respectiva va fi foarte similara cu presiunea fluidelor din fisuri, exceptie face cazul in care

fisurarea (ex: brecifierea faliei) s-a produs recent iar permeabilitatea intregii roci este in
functie de echilibrul care trebuie sa apara intre presiunea porilor si cea de fisurare din
pori. In aceste zone de pierdere, presiunea de fracturare pentru aceasta formatiune va fi
meaningless daca zonele de curgere nusunt obturate.
Daca apare pierderea de circulatie, trebuie cu orice efort incercat ca gaura de sonda sa
fie tinuta plina prin aditie continua de fluid de foraj sau apa. In cazul in care se permite ca
presiunea hidrostatica dintr-o formatiune permeabila sa scada sub nivelul presiunii
porilor, atunci se va ajunge la un kick sau o prabusire subterana (undergound blowout),
care vor fi foarte greu de controlat.
Ca si concluzii, trebuie specificat ca zonele de circulatie au permeabilitati si porozitati
foarte mari iar pierderile de fluid de foraj vor continua pana cand presiunea din gaura de
sonda egaleaza presiunea fluidului din fisuri si goluri. Daca presiunea in gaura de sonda
va scadea sub presiunea fluidului, atunci curgerea va avea loc in sens contrar. Pierderile
vor inceta atunci cand zona de pierdere va fi etansata printr-un tampon/dop sau turta de
filtrare iar densitatile fluidului de foraj ar putea fi ridicate pana la o valoare sub presiunea
de fisura estimata, fara pierderi ulterioare.

5.5
5.6

FRACTURAREA HIDRAULICA
TEHNOLOGIE VECHE SI TEHNOLOGIE MODERNA

Tehnica fisurarii hidraulice aplicata in foraje a fost folosita incepand din anii 40. Pana pe
la mijlocul anilor 50, costul si intarzierile cauzate de pierderile de circulatie din timpul
forajului cu densitati mari ale fluidului de foraj erau considerate rezultatul actiunii fisurilor
pre-existente precum si a fetelor de stratificatie. Explicatia data pentru aceasta era
ridicarea depozitelor acoperitoare (lifting overburden), fara a se tine cont de faptul ca
presiunile din gaura de sonda din timpul fracturarii erau considerabil mai reduse decat
greutatea total a stivei acoperitoare. Studiile teoretice alaturi de masuratorile exacte de
presiune facute in timpul cimentarii sub presiune au ridicat semne de intrebare asupra
validitatii argumentului dupa care pierderile de circulatie apar datorita formarii fisurilor
orizontale; presiunile din gaura de sonda fiind de cele mai multe ori mai reduse decat ale
stivei acoperitoare astfel ca orientarea fisurilor se presupune a fi una verticala. In anul
1949, Clark (de la Stanolid Oil and Co.) a demostrat modul in care fluxul/curgerea de-a
lungul fisurilor hidraulice ar fi putea fi ridicata intr-o mare masura prin pomparea de nisip
si fluide. Nisipul previne inchiderea/obturarea fisurilor, formandu-se in acest fel o
conducta de la rezervor catre gaura de sonda. La aceasta data, exista deja printre geologi
un concept refractar in ceea ce privea afirmatia ca toate fisurile sunt de fapt. fete de

stratificatie. In acest sens, in 1955, compania Shell l-a angajat pe M.K. Kubbert pentru a
face o recunoastere critica asupra situatiei, rezultatul fiind lucrarea clasica Mecanismele
fracturarii hidraulice, publicata in 1957.
Lasand la o parte teoria inginereasca acceptata, Hubert si Willis au aratat ca regimul
stresului subteran se manifesta astfel, atunci cand apar falii normale (60 0 de la orizontala)
stresul orizontal compresiv minim este de ordinul 1/3 pana la jumatate din valoarea
maxima a stresului compresiv vertical.
Intr-un mediu subteran actioneaza un sistem de stresuri. La orice punct in acest mediu,
stresurile care actioneaza in acel punct ar putea fi descompuse/impartite in trei
componente mutuale perpendiculare: unul maxim, intermediar si unul minim, respectiv
1, 2 si 3. Geologii folosesc un sistem de notatie in care stresurile compresive sunt
pozitive in timp ce inginerii considera ca stresurile de tractiune/extensionale sunt
pozitive, unde, in acest ultim caz, 3 este stresul compresiv maxim. Stresul este presiunea
sau forta pe unitatea de suprafata si actioneaza intotdeauna pe un plan selectiv. Daca se
ia in considerare un mediu subteran normal, simplu (strate orizontale, topografie
orizontala, roci elastice si constraint horizontal) atunci stresul compresiv maxim (1) este
vertical si egal cu presiunea din rocile acoperitoare, iar tinandu-se cont de faptul ca
aceste roci sunt considerate isotropice, stresurile orizontale vor fi egale si vor actiona intrun plan orizontal in toate directiile, fiind cauzate de o functie Ratei lui Poisson, a tipului de
roca si 1. Daca asupra sistemului se aplica un alt stres orizontal (ex: tectonic stress)
atunci stresele orizontale vor deveni inegale si directionale astfel ca 2 este paralel cu
stresul tectonic iar 3 este normal cu 2 in plan orizontal. Pentru exemplificare vezi Fig. 5.
In cazul in care asupra gaurii de sonda se aplica o presiune, atunci in jurul/pe peretilor
gaurii

se creeaza o serie de stresuri extensionale/tractionale (tensile stresses). Daca

stresul extensional este mai mare decat stresul compresiv orizontal din rocile
inconjuratoare iar .....tensile strength este deasemenea depasit, atunci de-a lungul zonei
de rezistenta minima se va forma o fisura extensionala, normala cu 3 si paralel la 2 si 1.
Daca 1 este vertical (in cazul unui bazin relaxat din punct de vedere tectonic), atunci
fracturile extensionale vor fi verticale si orientate paralel cu 2 in cazul in care 2 este mai
mare decat 3. Daca este aplicat un stres tectonic care este de o magnitudine mai mare
decat presiunea stratelor acoperitoare (overburden pressure) atunci 1 este orizontal si
paralel cu stresul tectonic, in timp ce 3 este vertical. In acest caz, pentru ca o fractura sa
se poata forma, este necesar ca presiunea in gaura de sonda trebui sa fie ceva mai mare
decat presiunea totala a rocilor acoperitoare, caz in care fisura va fi orizontala.
Figura 1-5.

Regimul stresurilor atat in zonele relaxate din punct de vedere tectonic cat si in cele
tectonizate.

(1) zona relaxata din punct de vedere tectonic cu geologie simpla si topografie orizontala.
1 este vertical si egal cu greutatea (weight) rocilor acoperitoare, in timp ce 2 si 3
sunt orizontale si normale la 1 (1>2=3).
(2) aplicarea unui stres tectonic orizontal duce la cresterea variabilei 2 (12>3).
(3) Regiune puternic tectonizata. Este caracterizata prin falii de forfecare si cute, 1 este
orizontal, 2 este orizontal si normal la 1. 3 este vertical si egal cu greutatea rocilor
acoperitoare. Orientarea stresurilor va fi afectata/dictata de topografie.
Problemele ridicate de incercarile de predictie a rezistentei extensionale/rezistenta la
extensii (tensile strenghts) a rocilor in situ, au fost depasite prin observatiile lui Hubert si
Willis care au aratat ca multe fisuri, fracturi si intercalatii inchise intersecteaza gaura de
sonda. Astfel, valoarea rezistentei extensionale (tensile strenght)

efective a rocilor

pentru intervalul respectiv sunt apropiate mult de zero. Daca un interval este fisurat
hidraulic, atunci presiunea in gaura de sonda trebuie sa echilibreze (to balance) stresul
minim care prevenea inchiderea fisurilor si care ulterior trebuie sa furnizeze o mica
cantitate de energie necesara extinderii fisurilor. In cazul in care exista o fisura intr-un
cadru in care actioneaza un stres compresional iar o presiune este aplicata in interiorul
respectivei fisuri astfel incat sa egaleze stresul compresional care actioneaza asupra
marginilor fisurii, atunci o crestere usoara a presiunii din fisura (crack pressure) va
produce un stress extensional foarte mare asupra varfului/bucsei de sprijin/element activ
(tip). Acest stres extensional va depasi cu putin rezistenta la extensie (tensile strenght)
astfel ca fisura respectiva se va propaga/largi rapid.
Folosindu-se de aceste presupuneri, Hubert si Willis au demistrat ca fisura va aparea
atunci cand:
F=((S-P)/3)+P

(5-1)

unde:
F= presiunea din gaura de sonda la/in punctul de fisurare (psi)
S= presiunea totala a rocilor acoperitoare/litostatica (psi)
P= presiunea porilor/din pori (pore pressure) (psi)
In acest mod, presiunea de injectie minima (injection pressure) necesara pe o unitate de
adancime intr-o zona cu falii normale incipiente este:

F/D{[(S/D)+(2P/D)]/3}

(5-2)

unde:
D= adancimea (ft)
Aceasta relatie reprezinta o estimare pentru presiunile minime de fisurare care apar intrun bazin inactiv/relaxat din punct de vedere tectonic si care se afla in punctul/intr-un
regim de faliere normala (normal faulting). Hubert si Willie au ajuns la concluzia ca
presiunile de fisurare sunt afectate de (1) magnitudinea stresului regional preexistent, (2)
de geometria gaurii de sonda (aici sunt incluse si fisurile preexistente) si (3) de calitatea
penetrativa a fluidului. Mai departe, pentru simplificarea calculelor, autorii respectivi au
sugerat ca daca in conditii hidrostatice normale (P/D) de 0.46 psi/ft, valoarea S/D este
aproximativ egala cu 1 psi/ft, atunci presiunile de fisurare minime care apar in regiunea
Gulf Coast ar putea fi in jur de 0.64 psi/ft.
Lucrarea lui Hubert si Willis a reprezentat o baza teoretica si tehnica in ceea ce priveste
incercarile de prezicere a presiunilor de fisurare minime fiind deasemenea un mijloc de a
prezice presiunile de fisurare in zone cu regim tectonic si presiune abnormala, asta in
cazul in care au fost masurati parametrii relevanti. Totusi, acesta lucru nu a fost suficient
din moment ce sondele sapate in zonele cu regim tectonic activ/faliere normala avtiva
(active normal faulting) sunt foarte putine si distantate unele de altele. Nevoia de a
prezice cat mai adecvat presiunile de fisurare care actioneaza in orice punct de-a lungul
gaurii de sonda devine o necesitate pentru planificarea programelor de tubare (casing
programs), in special in regiunile in care, datorita unei presiuni de pori mari/presiunea
porilor si/sau stresurilor tectonice, conditiile abnormale sunt cele comune.
In anul 1967, Matthews and Kelly au publicat un studiu in care au demostrat ca presiunile
de fisurare din anumite rezervoare/strate colectoare nisipoase din regiune Gulf Coast
puteau fi prezise prin folosirea informatiilor empirice (empirical data). Din moment ce
aceasta regiune a fost intens explorata, informatiile oferite de ei au permis efectuarea de
foraje sigure si economice. Din pacate, Matthews si Kelly nu au progresat in celasi mod ca
si Hubert and Willis. Cei doi au considerat presiunea minima de fisurare ca fiind egala cu
presiunea porilor/de pori iar presiunea maxima de fisurare egala cu cea a rocilor
acoperitoare (overburden pressure). O presiune de fisurare care a fost observata ca fiind
mai mare decat presiunea porilor a fost interpretata drept un efect al fortei necesare
pentru depasirea (overcame)...matrix load sau naturii coezive a masei de baza/matricei
(cohesive nature of the matrix). In consecinta, plecand de la presupunerea ca
proprietatile coezive ale masei de baza/roci mama pot fi in legatura/legate cu/de cu
matrix stress, si in consecinta actioneaza numai in functie de gradul compactizarii, caz in

care ecuatia urmatoare poate fi utila in ceea ce priveste calcularea gradientului de

fracturare al formatiunilor sedimentare (vezi Figura 5-2).
F/D=P/D + ki /D

(5.3)

unde:
F= presiunea de fisurare (psi)
P= presiunea formatiune/fluid la adancimea cercetata (psi)
D= adancimea la punctul de interes (ft)
= matrix stress la punctul de interes (psi)
ki= coeficientul matrix stress pentru adancimea la care valoarea sa ar putea fi egal cu
matrix stress-ul normal
In timpul cercetarilor, Matthews and Kelly au presupus ca gradientul hidrostatic normal
mediu este de 0.465 psi/ft si gradientul mediu de ingropare (overburden) este de 1.0
psi/ft. In zonele cu presiune abnormala, o crestere a presiunii porilor (P) produce o
descrestere corespunzatoare in matrix stress (), din moment ce:
= S - P

(5.4)

unde:
S= presiunea de ingropare (overburden pressure)
Valoarea lui ki este luata de la adancimea la care este normala (Fig. 5-3). Aceste valori
empirice precum si relatiile dintre ele sunt limitatea exclusiv pentru arealul de studiu.
Figura 5-2 Coeficientul matrix stress (ki) vs. adancimea, pentru Gulf Coast Sands
(Matthews si Kelly, 1967).
Figura 5-3. ki este obtinut de la adancimea la care este normal.
-presiunea porilor normal/anormal
-adancimea de la care s-a calculat ki din figura 5-2.
-punct de observatie/interes
Alte studii empirice au mai fost publicate in 1967 de catre Costley care a folosit concepte
similare. In anul 1969, Eaton a publicat a metoda de o acuratete mult mai buna si care
foloseste o valoarea variabila pentru gradientul de ingropare (overburden gradient).

Deasemenea, Eaton a folosit Raportul lui Poisson ca o variabila care controla gradientul
presiunii de fisurare. Rata lui Poisson () este definita in mod normal ca:
Raportul dintre unitatea strainului lateral si strainul longitudinal intr-un corp
care a fost supus unui stres longitudinal pana la limitele sale elastice. Este o
constanta elastica.

Raportul lui Poisson este o proprietate a rocii insasi. Prin recurgerea la relatii empirice,
Eaton a depasit problema predictiei masurarii raportului lui Poisson. Mai mult, raportul
lui Poisson folosit de catre Eaton nu este o functie a rocii ci a campului stresului regionalcare este raportul dintre stresul orizontal si cel vertical. In acest fel, Hubbert si Willis au
presupus ca stresul orizontal minim ar putea fi 1/3, corespunzand unui raport Poisson
de 0.25:
F/D={[(S/D)-(P/D)][(/1-)](P/D)}

(5.5)

unde:
S/D=1.0 psi/ft si =0.25
In acest caz,
F/D=(1.0 + 2D/D)/3

(5-6)

fiind acelasi cu relatia gradientului minim de fisurare al lui Hubbert si Willis. Totusi, un
raport Poisson de 0.25 presupune valori care sunt mult mai mici decat valoarea datelor
de teren, iar alaturi de presupunerea ca S/D=1.0 psi/ft, pot duce la aparitia erorilor
(exceptie fac sondele din vestul Texasului, unde gradientii de fisurare (fracture gradients)
au valori minime, dupa cum au aratat Hubbert si Willis). Eaton a prezentat a serie de
curbe empirice , pentru datele din regiunea Gulf Coast in ceea ce priveste raportul dintre
raportul Poisson si adancime. Curbele respective, cu o adancime apropiata de limita
superioara a lui 0.5 ar putea fi interpretate ca: actiunea unui strain longitudinal produce
un stres lateral de acceasi marime, fenomen care apare in materialele cu un modulus
shear egal cu 0 (ex. lichide) precum si in materialele incompresibile. Aceste curbe,
independente de tipul de roca, sunt ilustrate in Fig. 5-4.
Cea mai importanta contributie a lui Eaton a fost conceptul de ingropare variabila
(variable overburden). Plecand de la presupunerea ca un gradient de ingropare (gradient
overburden) de 1 psi/ft este incorect, s-a constatat ca acesti gradienti variaza intre 0.6

10

psi/ft la adancimi reduse pana la valori usor mai ridicate dacat 1.0 psi/ft la adancimi mari.
Din moment ce presiunile de ingropare (overburden pressures) joaca un rol important in
estimarile gradientului de fisurare, o imbunatatire in acuratetea acestei variabile va
permite estimari mult mai exacte ale gradient de fisurare. Tehnica dezvoltata de Eaton
poate fi aplicata si pentru alte areale/regiuni doar in cazul in care curba raportului lui
Poisson este cunoscuta. In acest fel, metoda este limitata pentru areale cu o explorare
concentrata in regiunile stabile din punct de vedere tectonic si nu poate fi folosita intr-un
mod sigur pentru sondele de explorare.
Figura 5-4 Curbele empirice raportul lui Poisson vs. adancimea pentru nisipurile din Gulf
Coast (Eaton , 1967).
Presupunerea lui Eaton prin care sustinea ca raportul Poisson era unicul stress ratio
factor pare a fi nefondata atunci cand valorile raportului Poisson pentru rocile
sedimentare comune sunt comparate cu cele obtinute din fisurarea hidraulica. Nu este un
lucru iesit din comun calcularea raportului Poisson din experimentele asupra unei fisuri si
a carui valoare reiese a fi undeva intre 0.45 si 0.8. Determinarile experimentale ale
raportului Poisson au dat valori de la 0 pana la mai putin de 0.5. Este important de
mentionat faptul ca raportul Poisson este o masura a abilitatii unei roci de a se deforma
intre limitele sale elastice, definita ca stresul maxim la care poate fi supus un material
fara a ramane deformat atunci cand stresul este indepartat. Argilele de suprafata (
surface clays) sunt in general atat de umede inact se comporta ca niste fluide. Odata cu
cresterea adancimii, granulele rocillor sunt responsabile pentru un raport Poisson unic, iar
odata cu cresterea compactarii rocile devin mult mai dense si solide, mult mai
sfaramicioase (brittle) si elastice. Aceasta se datoreaza in mare masura inchiderii fisurilor
si alunecarii (creep) mineralelor astfel incat roca roca devine din ce in ce mai isotropica
cu cresterea adancimii. Din moment ce rocile elastice transmit in mod eficient energia
seismica, iar cele mai plastice pot transmite doar unde acustice compresionale dar nu
si shear waves, atunci ar trebui luat in considerare faptul ca rocile plastice nu vor
intalnite intre adancimile sapabile (drillable depths).
In 1973, Anderson et al., au publicat o alta metoda empirica. Principalul scop al lor a fost
determinarea parametrilor necesari estimarii presiunilor de fisurare din diagrafiile
electrice. Folosind relatia lui Biot pentru stress/strain in mediile poroase, ei au propus
urmatoarea relatie:
F/D= (2/1-) S/D + (1-3/1-) P/D
unde:
= 1 Cr/ Cb
Cr = compresibilitatea matricei materialului solid (solid matrix material)

11

(5.7)

Cb = compresibilitatea scheletului unei roci poroase (porous rock scheleton)

si care ar putea fi aproximata prin:
= 1 - (1 - D)n

(5.8)

Daca n=1, este o metoda adecvata pentru modele teoretice.

De unde,
D

(5.9)

De aici rezulta ca depinde de porozitate, dar este o marime imensurabila

pentru un/intr-un mediu de forare (drilling environment). Terzaghi este cel care
a demostrat experimental ca daca =1, atunci relatia de mai sus devine:
F/D= (2/1-) S/D + (1-3/1-) P/D

(5.10)

si care astfel nu depinde de porozitate.

Problema insa nu este pe deplin rezolvata in ceea ce priveste obtinerea lui pentru rocile
in-situ. Teoretic, valoarea lui s-ar putea obtine prin folosirea in urmatoarea formula a
velocitatiilor compresionale (Vs si Vc) si a forfecarii acustice (acustic shear) din
formatiunea litologica respectiva:
= 1 2 (Vs/Vc)2 / 2 (1 - Vs/Vc)2

(5-11)

Reconosterea sosirilor undelor de forfecare (shear waves) in majoritatea sectiunilor

geologice sedimentare este in general imposibil de realizat.
Pentru a obtine raportul Poisson pentru Nisipurile din/de Gulf Coast, Anderson et al., au
facut

propunere

larga

ca

raportul

Poisson

este

functie

indicelui

de

argilizare/istuozitate (shaliness index) al nisipurilor, din moment ce argila istoasa

(shale) acioneaza ca si un agent plastic de legatur. Estimarea coninutului n argil
(shale) al nisipului a fost desavarsit/terminat odata cu utilizarea indicele de argilizare
(shale index):
Ish = S - D / S

(5-12)

unde:
Ish = indicele de argilizare/sistuozitate
S = porozitatea din diagrafia sonica
D = porozitatea din diagrafiile de densitate

12

Pentru un indice de argilizare/sistuozitate intre 0 si 40%, raportul Poisson pentru nisipurile

Gulf Coast variaza intre 0.27 si 0.33. Aceasta relatie liniara poate fi rezolvata pentru :
= A Ish + B

(5-13)

unde:
Ish = indicele de argilizare/sistuozitate
A = panta liniei
B = intersectia pe axa y

(y=Ax+B)

Aceasta relatie a fost dezvoltata/aplicata doar pentru informatiile/datele colectate

anterior (ex: pentru nisipurile din Gulf Coast), in timp ce pentru alte sedimente nisipoase
cu diferite continuturi in argila, structura argilei, relatiile nisip/argila, tipuri de nisip sunt
valabile alte relatii.
Christman este cel care in anul 1973 a accentuat problema care apare in urma folosiri
unui gradient de ingropare (overburden gradient) de 1-psi/ft atunci cand se foreaja in
largul marii (offshore). Pentru instalatiile de foraj din largul marii datorita unui high flow
elevation above sea level precum si forarii in apele adanci, apar importante modificari
atat de gradient de ingropare (overburden pressure gradient) cat si pentru alte presiuni.
Consulta Sectiunea 3, Overburden Pressure, paragraful 3.4, pentru o mai buna
informare.
Mai recent, Bradley (1979 a,b) a publicat un concept teoretical foarte complicat cu
ajutorul caruia se pot calcula limitele stabilitatii gaurii de sonda atunci cand intre gaura
de sonda si stresurile regionale exista o oarecare inclinare/panta/unghi. Limitele sunt date
pentru cadererile/dizlocarile de compresie (alunecari de teren-sloughing) sau cele de
tractiune/tensiune (fisurare-fraction). Din cauza unui numar foarte mare de variabile
implicate este folosit un computer pentru calcularea si reprezentarea grafica a naturii
stresurilor pentru toate unghiurile si directiile gaurii de sonda. Rezultatul il reprezinta o
arie, sau altfel spus stress cloud. Orice schimbare a variabilei va produce o schimbare
in forma stress cloud-ului (cloud=nor, umbra) alaturi de o deplasare a umbrei (cloud
stress) de-a lungul stresului mediu de forfecare /planului stresului mediu normal (mean
shear stress/mean normal stress plane). Acest model poate fi folosit in cazul platformelor
in extindere (development platforms) in care se sapa sonde deviate.
5.8

LIMITARILE SI AVANTAJELE MODELELOR ACCEPTATE

5.9 Gradientul de fisurare minim al lui Hubbert si Wellis

Faptul ca acest model teoretic nu foloseste constante sau relatii empirice, ar trebui privit
ca un avantaj al acestei metode. Din nefericire, se pare totusi ca sa inteles gresit obiectul
muncii acestui model-care este de fapt acela de a produce un mijloc/metoda prin care pot

13

fi obtinuti gradientii minimi de fisurare. De asemenea, in cazul in care sunt indeplinite

toate necesitatile (ex: o zona caracterizata prin faliere normala, topografie simpla si
strate orizontale), teoria poate fi aplicata pentru orice locatie. Principalul dezavantaj al
acestei metode este imprecizia. In cazul in care sonda necesita aplicarea unor gradienti
de fisurare foarte precisi, atunci nu este suficienta doar valoarea lor minima.
5.10 Metoda lui Matthews si Kelly
Posibilitatea de aplicarea a acestui model este limitata pentru zona Gulf Coast, deoarece
modelul a fost dezvoltat petru sondele din aceasta zona (in special pe nisipurile
producatoare). Valoarea empirica a lui ki poate fi recalculata/dedusa dintr-o succesiune
de teste de fisurare pentru aceasta zona, urmand ca apoi curbele sa fie reprezentate
grafic in functie de adancime. In general, curba lui Matthews si Kelly nu poate fi folosita
pentru ca modelul a fost conceput pentru nisipurile rezervoare/rezervoarele nisipoase din
zona Gulf Coast si pentru un gradient de ingropare de 1 psi/ft. Aceasta metoda poate fi
folosit doar pentru un singur cmp, daca exista suficienta informatie despre conditiile de
fisurare pentru a se putea reproduce curba ki, a carei valoare va fi unica pentru acel
cmp.
5.11 Metoda lui Eaton
Eaton a incercat sa lamureasca problema determinarii regimului stresului subteran
actual/efectiv (actual subsurface stress regime) prin folosirea raportului Poisson. In
esenta, principiul este acelasi ca si cel folosit de Hubbert si Willis, exceptie facand doar
faptul ca Eaton a luat in calcul un stres orizontal mare, mai degraba decat unul minim.
Eaton a aflat ca la un gradient de ingropare (overburden gradient) variabil, raportul
stresurilor (stress ratio, (3/1) sau ki variaza nonliniar cu adancimea. La fel ca si pentru
metoda lui Matthews si Kelly, curbele ki trebuie deduse din informatiile existente pentru
un singur cmp iar asta inainte sa fie facuta orice fel de predictie.
5.12 Anderson et al.,
In acest model, raportul Poisson este din nou variabila necesara, fiind considerat o functie
a rocii insasi si nu un raport al stresurilor (stress ratio), independent de tipul de roca. Din
cauza dificultatilor recunosterii pe diagrafiile sonice a sosirilor undelor de forfecare (shear
arrivals) acest raport este legat intr-un mod empiric de procentul de argila din nisipurile
rezervoare din zona Gulf Coast. De asemenea, parametrul de compresibilitate al rocii ()
poate fi definit de o relatie care este la randul ei legata empiric de caracteristicile
nisipurilor respective; anume:
= 1 - (1 - D)n

(5-14)

unde:
n = 1,
14

D = porozitatea dedusa din diagrafia de densitate

Daca n=1, atunci relatia devine = D si poate fi aplicata doar nisipurilor in cauza. In
combinatie cu relatia problematica/discutabila dintre si gradul de argilizare (shaliness)
aceasta relatie este din nou limitata la zona pentru care modelul a fost dezvoltat. In cazul
in care se aplica pentru alte zone atunci este necesara dezvoltarea unor relatii noi intre
si gradul de argilizare (shaliness), caz in care va trebui reevaluata determinarea lui .
Trebuie mentionat faptul ca ultimele doua metode au fost dezvoltate/enuntate in mod
specific pentru gresii. Calcarele, marnele (shale) sau alte roci sedimentare pot genera
rezultate false ca urmare a faptului ca proprietatile lor nu au fost luate in calcul.
5.13 ESTIMAREA PRESIUNILOR DE FISURARE
Odata cu avansarea lucrarilor de foraj spre ape adanci si latitudini mari, costurile acestor
lucrari devin din ce in ce mai mari. Saparea unor sonde adanci de explorare in regiunile in
care se cunoste putin despre constitutia geologica, poate fi extrem de periculoasa si de
costisitoare ca urmare a lipsei de date adecvate referitoare la presiunea porilor si cea de
fisurare specifice zoneler respective. Daca se intalnesc presiuni ale porilor abnormal de
mari, atunci va fi necesara o coloanei de tubaj suplimentara; daca zona de presiune
respectiva este mai mica decat sarcina/cursor (target), atunci terminarea/incheierea in
conditii de siguranta a sondei poate fi periclitata.
De o importanta majora pentru aceste sonde este estimarea corecta a valorii kick
tolerance. Pentru aceasta este necesar

sa se cunoasca presiunile de fracturare care

actioneaza in orice punct si la orice adancime din sonda netubata. Predictia/anticiparea

presiunilor de fisurare pentru campurile productive din zona Gulf Coast sau din alte
regiuni in care s-au sapat multe sonde, a fost insotita de utilizarea formulelor empirice.
Acestea pot fi folosite cu certitudine doar in regiunile similare din punct de vedere
geologic si tectonic si in care s-au efectuat foraje suficiente pentru a permite calcularea
constantelor empirice necesare. Totusi, absenta unei metode de determinare a presiunilor
de fisurare, care sa poata fi aplicata si altor areale decat cele mentionate mai sus, a
condus la determinarea presiunilor de fisurare cu ajutorul formulelor empirice, rezultatul
aratand insa ca aceste presiuni determinate prin formule empirice sunt diferite de
presiunile de fisurare reale. Aceasta se datoreaza aplicarii constantelor derivate empiric
reprezentand stress ratio si care in general nu sunt relevante/ in legatura pentru arelele
ne-explorate prin sonde. Informatii exacte cu privire la principalele stresuri care
actioneaza in situ sunt vitale pentru rezolvarea problemei presiunii de fisurare. Nici una
dintre formulele empirice nu poate prezice in mod adecvat stresurile care actioneaza
in/asupra unor anumite regiuni.

15

In ceea ce urmeaza este propusa o noua ipoteza conform careia este posibil rezolvarea si
extrapolarea principalelor stresuri normale care urmeaza dupa un test de fracturare
asupra unei formatiuni compacte. In acest context prin compact este definit punctul la
care sedimentul poate transmite un stress aplicat (applied stress) prin/de-a lungul
contactelor dintre granule. Alaturi de alte date adecvate calculate de obicei pentru
sondele de explorare, gradientii de ingropare (overburden pressure) si presiunile porilor,
presiunile de fracturare pot fi obtinute pentru orice punct din gaura de sonda. Calculele
pentru kick tolerance par a fi mult mai realistice in cazul in care se bazeaza pe calculele
presiunii de fisurare pentru sonda respectiva, asa ca in varianta in care in sonda apar
conditii anormale, sansele de a redresa situatia sunt mult mai mari decat in cazul in care
accentul se pune pe formule pe baza de constante empirice fara legatura cu situatia in
cauza.
Pentru ca o formaiune sa devin fisurat hidraulic este necesar sa se depsesc stresul
compresiv minim. Formula general descrie stresul orizontal compresiv minim ca o
funcie a presiunii de ngropare (overburden), care este obinut empiric din urmtoarea:
F = 3 + P

(5-15)

unde:
F = presiunea de fisurare
P = presiunea porilor
3 = stresul compresiv minim efectiv
si
3 = K (S-P)

(5-16)

unde:
K = costanta empiric stress ratio
S = presiunea de ngropare (overburden pressure)
Presiunea de ngropare (overburden pressure) se obine prin integrarea densitii totale n
respect cu adncimea:
z

S=

(g ) dz (Jaeger si Cook, 1976)

o
unde:
g = acceleratia gravitationala
= densitatea
z = adancimea
Regimul stresului pentru rocile in-situ poate fi calculat din:

16

(5-17)

3 = t + 1 ( / 1- )

(5-18)

unde:
t = stresul tectonice orizontal suprapus (superposed horizontal tectonic stress)
1 = stresul compresiv maxim efectiv
= raportul lui Poisson
si

5.14

1 = S P

(5-19)

t / 1 =

(5-20)

STARILE/CARACTERISTICILE

STRESULUI

SUBTERAN

(subsurface

stress

states)
5.15 Stresurile efective (effective stresses)
Conceptul stresurilor efective a fost introdus pentru prima data de catre Terzaghi in 1923,
fiind folosit mai ales in aplicatiile mecanice. In esenta, stresul hidrostatic (P) exercitat de
fluidul din pori nu influenteaza deloc deformarea, care este de fapt controlata de
stresurile efective. Stresul hidrostatic este un stres neutru (neutral stress) care actioneaza
in toate directiile cu aceeasi intensitate/cantitate. Acest stres se manifesta atat in
materialele solide cat si in cele lichide, asa ca stresurile efective actioneaza/apar exclusiv
pentru scheletul solid al rocilor. Studiile de specialitate referitoare la deformarea rocilor
(Handin et al., 1963) au aratat ca fracturarea este controlata de stresurile efective,
dovedind ca rocilor dispun de un sistem conectat de pori:
1 = 1 P , 2 = 2 P , 3 = 3 P

(5-21)

unde:
1 2 3 = stresul compresiv principal maxim, intermediar si respectiv, minim.
P = presiunea porilor
1 2 3 = stresurile compresive efective
O conditie esentiala pentru aplicarea acestui model unui mediu subteran este
presupunerea ca permeabilitatea este suficient de ridicata pentru a permite miscarea
fluidelor iar fluidul din pori este inert, astfel incat efectele sunt pur de natura mecanica.
Pentru a exemplifica efectul presiunii porilor asupra stresului vertical se considera ca
presiunea totala de ingropare (total overburden pressure) la adancimea de 10000 ft va fi
de 9500 psi iar presiunea porilor la acceasi adancime va fi de 4671 psi. Stresul vertical
efectiv este in cazul de fata 9500 4671 = 4829 psi. In cazul in care la adancimea de
10000 ft presiunea a fost de 8304 psi atunci stresul vertical efectiv ar fi doar 1196 psi.

17

5.16 Starile teoretice ale stresului subteran/(determinari teoretice ale ~)

Exista doua concepte majore in ceea ce priveste starea stresului in scoarta terestra:
1. Stresul este hidrostatic caz in care cele trei stresuri principale sunt egale
2. Stresurile orizontale principale sunt o functie a stresului efectiv vertical si
raportului Poisson.
Prima ipoteza este cunoscuta sub denumirea generala de regula lui Hule, ulterior fiind
descrisa de Anderson (1942) drept starea standard (standard state). Aceasta ipoteza a
fost enuntata in urmatoarea forma: stresurile care actioneaza asupra unei roci tind sa
devina egale datorita capacitatii rocilor de a aluneca/dilata (creep), astfel incat in cele din
urma orice diferenta de stres se va atenua. Ipoteza ar putea fi mult mai bine ilustrata prin
vizualizarea unui model aplicat la scara Pamantului (Hubbert, 1945). Cu toate ca
Pamantul ca intreg are soliditatea/rezistenta otelului, in cazul in care este modelat sub
forma unei sfere cu diametrul de 4 ft va avea soliditatea/rezistenta unui aluat, o
vascozitate aproximativ de doua ori mai mare decat a mierii si va cantari nu mai mult de
6.6 tone.
A doua ipoteza descrie starea stresului intr-un strat tabular, elastic, cu extensie orizontala
semi-infinita. Daca presiunea/greutatea (weight) stratelor acoperitoare este sursa unica
de stres iar pe directie orizontala elongatiile sunt egale cu zero, atunci este valabila
urmatoarea relatie:
H = 1 ( / 1- )

(5-22)

unde este raportul Poisson iar H si 1 reprezinta componentele stresului orizontal

efectiv, respectiv vertical efectiv. In cazul in care raportul Poisson pentru un anumit tip de
roca este de 0.25, atunci stresurile orizontale ar fi egale cu o treime din valoarea stresului
vertical, dovedind in acest fel ca conditiile teoretice sunt indeplinite. Acest lucru este in
contradictie cu Regula lui Heim care sugereaza ca stresurile orizontale ar trebui sa fie
egale cu cele verticale.
Cele doua discutii teoretice de mai sus, au in comun presupunerile ca stresul principal
total este vertical si egal cu greutatea/presiunea exercitata pe unitatea de suprafata de
rocile inconjuratoare/ acoperitoare iar stresul total orizontal normal are aceeasi valoare
pe orice directie de-a lungul planului orizontal principal.
Prin existenta unui numar mare de structuri si procese deformationale care pentru
formarea si mentinerea lor necesita stresuri inegale demonstreaza faptul ca starea
stresului crustal nu este in principal de natura hidrostatica. Jeffreys (1952) a sugerat
faptul ca diferente semnificative de stres apar doar pe primii 50 de km ai scoartei

18

terestre, datorita existentei lanturilor montane si oceanelor adanci. Prezenta in aceste

zone a unor structuri la scara mare, grabene, zone de forfecare, dyke-uri, panze, cute,
fracturi si falii transcurente sugereaza atat ca in trecut au prelevat diferente mari de stres
cat si faptul ca stresurile se manifesta si in prezent, asa cum o dovedeste aparitia
cutremurelor. Pentru generarea unor astfel de structuri este necesara interventia unui
stres extern, tectonic. Este posibila imaginarea unei orientari particulare a stresului
tectonic chiar si pentru arealele inactive din punct de vedere seismic fiind deasemenea
rezonabil sa presupunem ca daca o regiune nu prezinta structuri tectonice si seismicitate,
totusi regiunea in cauza poate experimenta anumite stresuri tectonice (Jaeger & Cook,
1976).
In anul 1951 Hafner a sugerat ca pentru a obtine/realiza un sistem de tipul stresului
hidrostatic (sau starea standard/ standard states) pentru un strat tabular cu extensie
laterala infinita si in care nu apare o extensie laterala, atunci sistemul stresului este
compus din doua parti:
1. Efectul gravitatiei, descris in a doua ipoteza prezentata anterior.
2. Suprapunerea unui stres orizontal, acelasi pentru orice plan orizontal, dar care
creste uniform cu adancimea.
Mai mult decat atat, pentru ca proceselor de faliere si cutare sa apara, stresul orizontal
suprapus trebuie sa aiba o orientare particulara pe planul orizontal respectiv. In cazul in
care exista un stres tectonic, acesta ar putea creste uniform in raport cu adancimea daca
stratele respective se comporta isotropic si elastic.
Stresul orizontal va avea o valoare minima atunci cand nu actiuneaza nici un stres
tectonic, astfel ca:
3 = 1 ( / 1- )

(5-23)

unde 3 reprezinta stresul orizontal principal, minim efectiv, 1 este stresul maxim
principal efectiv care este egal cu presiunea efectiva exercitata de rocile acoperitoare iar
este raportul Poisson pentru un tip particular de roca. Magnitudinea maxima pe care o
pot atinge stresurile orizontale efective este de aproximativ trei ori stresul vertical efectiv,
punct la care fracturarea apare sub forma falierii reversive (reversive faulting) (Hubbert,
1951).
In acest caz, stresul tectonic orizontal suprapus (superposed) poate varia intre
urmatoarele limite:

19

0 t < 3 1 - 1 ( / 1- )

(5-24)

Din moment ce 1 se calculeaza prin substragerea presiunii de pori din greutatea totala
(total weight) a rocilor acoperitoare, atunci valoarea lui este cunoscuta in orice punct din
gaura de sonda. Daca stresul orizontal suprapus este prezent va creste uniform in functie
de adancime sau in functie de 1. In acest caz, raportul t /1 ramane constant.
Este ideal ca raportul Poisson pentru tipul de roca in care se executa forajul sa fie
cunoscut in momentul forajului respectiv, dar acest lucru nu este intotdeauna posibil.
Totusi, raportul Poisson a fost masurat experimental pentru multe tipuri de roci si pare a fi
unic pentru fiecare tip litologic in parte. Raportul lui Poisson nu poate fi masurat pentru
fiecare tip de roca in parte dar in cazul in care se reuseste separea diferitelor tipuri
litologice pe criterii in functie de raportul Poisson atunci exista o modalitate cu ajutorul
careia rezultatele experimentale ar putea fi aplicate rocilor in situ.
Pentru a putea caracteriza/descrie stresul minim orizontal este necesar sa se masoare
magnitudinea stresului tectonic suprapus t. Acest lucru se poate face cu ajutorul unui
test de fracturare. In acest fel, dupa ce t a fost determinat, starea stresului minim
orizontal poate fi extrapolata pentru orice punct in gaura de sonda.
5.17 CONCEPTUL DE ZERO TENSILE STRENGHT
O estimare corecta a tensile strenghts actuale pentru rocile subterane este cel mai
probabil imposibil de realizat. Din fericire, aceasta problema dispare daca se ia in
considerare faptul ca orice segment sedimentar poate fi intersectat de fisuri si
intercalatii/strate de separare (partings). De-a lungul

acestor discontinuitati naturale

tensile strenght este efectiv egal cu zero. Totusi, aparitia fisurilor si crapaturilor deschise
este in general destul de rara, acestea fiind limitate pentru un anumit interval sedimentar
sau litologie. Fisurile din rocile competente sunt rezultatul diferentelor locale de stres care
apar ca urmare a compactizarii si proceselor diagenetice. Pot aparea deasemenea
microfisuri datorita proceselor de foraj si reducerii stresului rezultant la peretii gaurii de
sonda. Acele fisuri care sunt mentinute inchise de catre stresurile compresive in-situ
necesita aparitia unei presiuni in interiorul gaurii de sonda egala cu stresul compresiv,
astfel incat presiunea care mentine fisurile inchise sa fie redusa la zero. O crestere usoara
a presiunii in gaura de sonda va permite intrarea fluidului in interorul fisurilor astfel ca
presiunea va fi transmisa marginilor acesteia. Presiunea respectiva va cauza o extindere
nedefinita a fisurii, dovedind faptul ca poate fi transmisa catre leading edge.

20

Acest fenomen poate fi exemplificat presupunand ca exista o gaura de sonda cilindrica,

perfect omogena situata intr-un mediu elastic in care se dezvolta o fisura incepand de la
peretele gaurii respective. In momentul aplicarii unui stres in interiorul gaurii de sonda si
care este usor mai mare decat stresul normal care actioneaza asupra fisurii, atunci se va
forma un stres extensional la varful/extremitatea fisurii si care va avea o magnitudine
infinita, asa cum este ilustrat in Figura 5-5 (Hubbert si Willis, 1957).
Presiunea minima (F) in interiorul gaurii de sonda necesara pentru mentinerea deschisa si
extinderea unei fisuri pre-existente este in consecinta usor mai mare decat stresul
regional orizontal normal la planul fracturii:
F = t + 1 ( / 1- ) + P

(5-25)

unde:
P = presiunea din pori
Planul de-a lungul caruia va incepe formarea unei fisuri va fi acel plan pe care stresul
compresiv este minim, stres compresiv care va fi redus la zero odata cu cresterea
presiunii in gaura de sonda. In cazul in care stresul compresiv orizontal este mai mic
decat stresul compresiv vertical planul va fi vertical; daca stresurile orizontale sunt mai
mari decat stresul vertical, planul va fi orizontal.
Explicatie Figura 5-5.

Un stres extensional foarte mare apare la varful/extremitatea unei

fisuri atunci cand presiunea din gaura de sonda este de aproximativ 5 ori mai mare decat
stresul orizontal minim (Hubbert si Willis, 1957).
5.18 TESTUL FISURARII/TESTUL DE FISURATIE (FRACTURE TEST)
Testele de fisuratie sunt de obicei efectuate dupa montarea tubajului. Rezultatul acestui
text atunci cand este convertit intr-o densitate a fluidului de foraj echivalenta este
considerat a fi densitatea maxima a fluidului de foraj la care urmatoarea sectiune a gaurii
de sonda nu va suferi pierdere de circulatie ulterioare. Examinarea principiilor implicate
arata ca aceasta presupunere este valida doar in anumite circumstante. In cazul in care
sabotul de coloana a fost cimentat intr-o zona cu presiune din pori mare, abnormala si
gradientul presiunii din pori descreste in functie de adancime, atunci gradientul presiunii
de fisurare va descreste deasemenea. Calcarul are un raport Poisson mare ceea ce va
duce in cazul respectiv la aparitia unei presiunii de fisurare mai mare decat in cazul in
care sabotul de coloana a fost montat intr-o roca cu un raport Poisson mai redus. In
momentul in care forajul trece dintr-un calcar intr-un nisip pentru care gradientul de
presiune din pori este egal sau mai mic decat corespondentul pentru calcar, atunci
gradientul presiunii de fisurare va fi si el mai redus.

21

In majoritatea cazurilor, punctul din gaura de sonda in care gradientul presiunii de

fisurare este minim va fi acel punct pentru care gradientul presiunii din pori si raportul
Poisson au valoarea cea mai mica. Densitatile maxime ale fluidului de foraj necesare
forarii ulterioare sunt dependente de acesti parametrii si nu de valoarea unica
determinata la sabotul de coloana.
Odata ce formatiunea a fost fracturata va fi necesara aplicarea aceleasi presiuni de
fisurare pentru ca fracturarea sa apara din nou. Pentru orice test de fisurare, punctul la
care stresurile orizontale sunt echilibrate de catre presiunea din gaura de sonda va fi
acelasi chiar daca testul va fi repetat sau nu. Totusi, daca este testata o formatiune
permeabila, atunci graficul presiunii de fisurare nu va fi unul liniar: cresterea volumului va
produce o crestere usoara a presiunii ca urmare a patrunderii fluidului in formatiunea
respectiva. Rezultanta este o crestere a presiunii din pori a formatiunii imediat adiacent
gaurii de sonda. Cresterea presiunii din pori va cauza o reducere a concentrarii stresului
la peretele gaurii de sonda sl carei efect va fi o presiune mai scazuta necesara fracturarii.
Din moment ce fisurarea se extinde in campul stresului nedisturbat, presiunea necesara
extensiei respective este aceeasi ca si in cazul in care nu aparea invazia fluidului in
formatiune (Hubbert si Willis, 1957).
Testele de fisuratie facute pe argile marine neconsolidate situate la adancimi reduse au
aratat ca aparent pot aparea presiuni de fisurare abnormale destul de mari. Argilele
umede/hidratate se pot comporta ca si lichidele, astfel ca raportul Poisson va fi in jur de
0.5. Deasemenea, din moment ce apa din pori si apa absorbita inconjoara fiecare granula
argiloasa, atunci granulele nu vor fi in contact unele cu altele dar vor fi sustinute de catre
apa respectiva. In acest caz, rezistenta la forfecare a acestor argile este neglijabila (shear
strenght). Presiunea efectiva din pori ar putea in acest caz sa depaseasca presiunea
exercitata de greutatea sedimentelor acoperitoare; iar daca este combinat cu un raport
Poisson foarte mare va parea ca presiunile de fisurare calculate ar putea depasi
seminificativ presiunea de ingropare (overburden pressure). In aceste conditii datorita
ridicarii sedimentelor acoperitoare se va forma o fisura orizontala caz in care presiunea
de fisurare va fi aproximativ egala cu presiunea rocilor acoperitoare.
La anumite adancimi, datorita compresiunii exercitate de greutatea rocilor acoperitoare o
parte din apa din pori va fi eliminata, caz in care peletele argiloase vin in contact unele cu
altele. Atunci cand apare acest fenomen, sedimentul poate suporta un stres orizontal
suprapus. Raportul Poisson pentru argila in acest caz va fi foarte similar cu cel
corespondent unei argile compacte. Testele de fisurare facute pe o argila aflata in acest
stadiu de deshidratare pot fi folosite la calcularea streselor orizontale.

22

Nisipurile neconsolidate situate la adancimi reduse si care au o permeabilitate foarte

buna pot cauza aparitia pierderilor de circulatie. Cu toate ca aceste nisipuri sunt
neconsolidate granulele individuale vor fi in contact unele cu altele astfel ca un stres
suprapus ar putea fi suportat independent de presiunea din pori. Raportul Poisson va fi
normal, depinzand de tipul de nisip. Daca se foreaza intr-un nisip neconsolidat situat la
adancimea de 2000 ft, atunci presiunea de ingropare (overburden pressure) va fi de 1453
psi iar presiunea din pori va fi normala la 892 psi. Pentru o gresie fosilifera raportul
Poisson este de 0.01. Presupunand ca rata/raportul stresului orizontal este normal, i.e t /
1 este 0.2, atunci presiunea de fisurare calculata pentru acesti parametrii:

F=

(1453-892) 0.2 + (1453-892)

0.01
+ 892
0.99

F = 1010 psi, or 9.7 lb/gal la 2000 ft

Poate fi spus ca pentru sedimentele marine neconsolidate, cu un continut ridicat in apa si
situate la adancimi reduse, presiunile de fracturare variaza de la magnitudini de
ingropare (overburden magnitudes) pentru argilele umede pana la putin mai mult decat
presiunea din pori in cazul nisipurilor neconsolidate.
Un exemplu tipic de test de fisuratie este cel reprezentat in Figura 5-6. Portiunea liniara
AB a curbei respective sugereaza existenta proprietatilor elastice: creterea presiunii
(stresul) este direct proportionala cu volumul pompat/injectat (strainul). In punctul B
presiunea din gaura de sonda este egala cu presiunea din pori plus/la care se adauga si
stresul total orizontal minim efectiv. In acest caz, nu mai exista forte compresionale care
sa tina inchise fisurile, crapaturile si intercalatiile situate de-a lungul unui plan vertical
normal la stresul minim orizontal in segmentul testat al gaurii de sonda respective. Pentru
intervalul BC nu mai exista proportionalitate intre stres si strain astfel ca pentru o unitate
de stress se produce o proportie mai mare de strain. Diferenta de presiune C-B, este acea
presiune necesara injectarii fluidului in fisuri, aplicarii presiunii asupra peretilor si
apexurilor/ extremitatilor fisurilor. In cazul in care presiunea din gaura din sonda este cu
aproximativ 5 procente mai mare decat stresurile totale orizontale minime atunci la
extremitatile fisurii va aparea un stres de forfecare de valoare aproape infinita. La acest
punct, fisurile se vor extinde rapid de-a lungul zonei liniei cu rezistenta minima, i.e. pe un
plan vertical, normal la stresul minim compresiv (o gaura de sonda verticala cu strate
tabulare). Daca in acest moment se opreste pomparea de fluid, atunci fisura nu se va mai
propaga iar presiunea va scadea pana la punctul D. In cazul in care presiunea din gaura
de sonda a scazut (datorita cresterii de volum cauzate de aparitia fisurilor) pana la o
presiune egala cu presiunea din pori si stresurile totale minime orizontale, atunci ar trebui
sa se stabilizeze la o presiune egala cu B. Daca presiunea in exces este neutralizata,
atunci cantitatea de fluid de foraj care reapare la suprafata ar trebui sa fie egala cu
cantitatea pompata. Daca scaderea/izolarea de presiune (D) este mai mica decat B atunci

23

este rezonabil sa se presupuna ca fisurile sunt inca deschise, fiinf posibil mentinute
deschise de catre contaminantii sau detritusul din fluidul de foraj. O crestere mare de
volum ca urmare a prezentei fisurilor deschise, conduce la o descrestere a presiunii, astfel
ca BD> 0.
In acest caz, cantitatea de fluid de foraj care apare la suprafata este mai mica decat
cantitatea pompata. Daca acest fenomen apare in formatiuni permeabile, ar fi posibila
aparitia unor pierderi de fluid destul de mari ca urmare a maririi suprafetei zonei
fracturate.
Explicatie Figura 5-6. Exemplu tipic de test de fisuratie, exemplificand punctul la care
stresul minim orizontal devine echilibrat/egalat de presiunea totala din gaura de sonda
(B). Daca B=D, atunci volumul fluidului de foraj revenit la curgere/bleed-of ar trebui sa
fie egal cu volumul initial injectat/pompat.
-presiunea totala in punctul B (Gauge pressure+presiunea exercitata de fluidul de foraj)
B = t + H + P
-presiunea totala la punctul C
C = B + crack pressure losses (pierderile presiunii din fisura)
C = presiunea de extensie a fisurii
-presiunea totala in punctul D, D=B.
5.19 METODA
Toate informatiile necesare estimarii presiunilor de fisurare pot fi obtinute din
interpretarea testului de fisuratie pentru o formatiune compacta, parametrii care sunt in
mod normal masurati si calculati atunci cand se sapa sonde de explorare, la care se
adauga valorile tipice pentru raportul Poisson. Valorile raportului Poisson, ilustrate in
Figura 5-7, au fost obtinute prin testare sonica (Weurker, 1963). Raportul Poisson nu este
masurat in mod direct, fiind calculat din modulul de elasticitate si modulul de rigiditate:
Raportul

Poisson,

(modulul

elasticitatii/

(modulul

rigiditatii))

(5-26)
Raportul rezultat este unul dinamic si care in general este diferit fata de proprietatile
elastice statice. Diferenta consideralbila dintre rezultatele dinamice si cele statice, poate
fi privita ca indicatoarea unei zone cu rezistenta slaba, a anizotropiei, sau diferente
directionale in ceea ce priveste proprietatile materialelor respective (U.S. Bureau of
Reclamation, 1953). Raporturile dinamice in cauza ar putea fi mult mai realistice atunci
cand se incerca determinarea stresurilor orizontale la adancime datorita anizotropiilor
observate, decat in cazul aplicarii raportului Poisson statistic determinat pe anumite tipuri
de roci. Fiecare tip de roca in parte (particular in situ) prezinta un raport Poisson unic, al

24

carei valori vor varia in functie de variatia parametrilor care il influenteaza. Astfel, valorile
specifice din tabelul alaturat sunt prezentate sub forma unui ghid aproximativ, fiind totusi
utile pentru realizarea unor estimari rezonabile. In cazul in care doua sau mai multe
minerale sunt prezente in aceeasi roca, i.e. argila nisipoasa, nisipuri argiloase, atunci
trebuie determinata matricea rocii respective. Daca roca in cauza este un nisip in care
granulele vin in contact unele cu altele iar argila este matricea rocii (continutul de argila
este mai mic de 30%), atunci raportul Poisson va fi in functie de tipul nisipului respectiv.
Daca continutul in argila este mai mare de 30%, caz in care granulele de nisip nu mai
sunt in contact direct unele cu altele ci sunt diseminate in matricea argiloasa, atunci
valoarea raportului Poisson depinde de tiul de argila. Mai mult decat atat, daca argila
respectiva este calcaroasa (procentul de carbonat >50%), atunci carbonatul respectiv ar
putea avea un efect major in ceea ce priveste proprietatile mecanice ale rocii; in cazul
acesta ar trebui folosit un raport Poisson specific calcarelor sistoase. Un continut de
carbonat mai mare de 80% in cazul unei argile, sau mai mult de 20% argila intr-o
constitutie calcaroasa indica faptul ca gradarea a avut loc in general, de la argila catre
micrit sau calcare fine. O analiza atenta a detritusului alaturi de o interpretare adecvata a
diagrafiilor ar putea asigura o baza utila pentru aplicarea unor rapoarte Poisson corecte.
Cel mai putin rezistent segment al gaurii de sonda va fi acel in care presiunea din pori si
raportul Poisson sunt cele mai scazute. In cazul unei zone a gaurii de sonda pentru care
presiunea din pori este scazuta iar
Tipul
Argila,

de roca

foarte

Raportul Poisson
0,50

hidratata

0,17

Argila

0,20

Conglomerat

0,21

Dolomit
Graywacke:

Calcar:

Gresie:

Shale:

grosier
fin
mediu

0.07
0,23
0,24

fin, micritic
mediu, calcarenit
poros
stilolitic
fosilifer
fosile (bedded ~)
sistos

0,28
0,31
0,20
0,27
0,09
0,17
0,17

grosiera
grosiera, ciment
fina
foarte fina
slab sortata,
argiloasa
fosilifera

0,05
0,10
0,03
0,04
0,24
0,01

calcaros (<50%
CaCO3)
dolomitic
silicios
siltic (<70% silt)
nisipos (<70% nisip)

25

0,14
0,28
0,12
0,17
0,12
0,25

kerogenaceu
(kerogenaceous)

Siltstone:

0,08
0,13

Sist (ardezie-slate):
Tuf:

0,34
sticla

Figura 5-7. Raportul Poisson in functie de litologie.

raportul Poisson este mare, presiunea de fisurare calculata ar putea fi mai mare decat in
cazul altei zone cu o presiune din pori mai mare si un raport Poisson mai redus. Presiunile
de fisurare calculate la schimbarea litologiei si presiuniilor din pori vor indica intervalul cel
mai putin rezistent de pe parcursul gaurii de sonda.
Rezultatul primului test de fracturare pentru formatiunile compacte poate fi folosit la
calcularea ratei stresului efectiv al stresului tectonic suprapus, daca:
t = F [1

( 1 )]

(5-27)

t ramane direct proportional cu 1 , dovedind ca stratele respective raman inchise la

orizontala iar structura bazinului nu se schimba significant odata cu adancimea.
Din moment ce
t / 1 =

(5-20)

unde defineste raportul stresului dintre t si 1 si care ramane constant cu adancimea,

iar daca 1 este cunoscut pentru orice punct din gaura de sonda,
1 = S P

(5-19)

unde S si P reprezinta presiunea litostatica si respectiv presiunea din pori:

t = 1

(5-28)

Presiunea litostatica, S, ar trebui determinata cu acuratete din diagrafia de densitate sau

din densitatile masurate pentru primul test de fisurare. Este important ca in cazul
sondelor de explorare situate in largul marii sa se ia in considerare intervalul de aer si
adancimea apei atunci cand se calculeaza gradientii presiunii litostatice (Christman,
1973). Presiunile din pori ar putea fi estimate din graficele exponentilor de forare, relatiile
dintre densitatatile fluidului de foraj si gazului precum si din diagrafiile sonice.
O determinare exact a t din primul test de fisurare este de o importan major, din
moment ce apariia unor erori la acest punct va determina presiuni de fisurare false n
raport cu adncimea.

26

Odata ce rata stresului efectiv a fost calculata, presiunile de fisurare ar putea fi calculate
pe masura ce sonda avanseaza, din moment ce apar schimbari in litologie (raportul
Poisson), presiune din pori si presiunea litostatica:

( 1 ) + P

F = t + 1

(5-25)

Gradientul presiunii litostatice poate fi extrapolat intr-un mod adecvat prin reprezentarea
grafica a presiunii litostatice in raport cu adancimea (Figure 5-8). Se poate observa ca
realatia este aproximativ liniara cu exceptia portiunii superioare a curbei care este
afectata

de

adancimea

apei,

necompactarea

sedimentelor

si

distanta

de

strapundere/intervalul de aer (air gap). Extrapolarea liniara a directiei/orientarii (trend)

poate fi realizata cu siguranta, dovedind astfel ca determinarea gradientul presiunii
litostatice superioare din diagrafii si densitatile aparente este corecta. Corectii ulterioare
ale orientarii extrapolate ar fi necesare odata cu saparea de noi intervale, sau valorile
acesteia ar putea fi reactualizate prin masuratorile densitatii aparente.
In acest fel este posibila o reprezentare grafica a presiuniilor litostatice reale, calculate in
functie de adancime, dovedindu-se ca raportul Poisson poate fi determinat adecvat prin
cercetarea

detritusului.

In

cazul

in

care

se

intalnesc

litologii

complexe

sau

interstratificate, fixarea/numirea unui raport Poisson unic pentru tot intervalul litologic ar
putea fi problematica; in acest caz, pana la obtinerea datelor acurate din diagrafii, ar
trebui folosit raportul Poisson cu valoarea cea mai redusa, corespunzator unui segment
litologic din intervalul respectiv. Daca gradientul presiunii din pori ramane constant cu
adancimea, atunci gradientii t , 1 si H (in cazul unei litologii constante) sunt constanti
(Figura 5-9). Fluctuatiile presiunii din pori cauzeaza schimbari significante in gradientii
stresului (Figura 5-10).
Explicatii Fig. 5-8. Curba presiunii litostatice tipice pentru o sonda situata in largul marii.
-gradientul presiunii litostatice (lb/gal)
-presiunea litostatica (psi)
-presiunea litostatica 103 psi
-gradientul presiunii litostatice (pounds/gallon)
Figura 5-9. Schimbarile ipotetice ale t , 1 si H in raport cu adancimea si gradientul
constant al presiunii din pori. Curba presiunii litostatice rezultante este de asemena
prezentata.
Legenda: presiunea litostatica (S), presiunea din pori (P), stresul vertical efectiv (1),
stresul tectonic orizontal (t), componentul stresului orizontal in functie de gravitatie (H),
presiunea de fisurare (F), raportul Poisson ().

27

Figua 5-10. Schimbarile ipotetice ale t , 1 si H in raport cu adancimea si gradientul

variabil al presiunii din pori.. De remarcat ca toate stresurile sunt afectate de presiunea
din pori. Curba presiunii litostatice rezultante este de asemena prezentata.
Legenda: presiunea litostatica (S), presiunea din pori (P), stresul vertical efectiv (1),
stresul tectonic orizontal (t), componentul stresului orizontal in functie de gravitatie (H),
presiunea de fisurare (F), raportul Poisson ().
Figura 5-11 este un exemplu ELOS de calculare a gradientului de fisurare.
Una din problemele care apare odata cu folosirea acestei metode in practica este
reinstruirea personalului care a devenise familiar cu metoda lui Eaton si cu raportul
Poisson litostatic variabil empiric, specific pentru regiunea Gulf Coast (Figura 5-4). Va fi
necesara instruirea personalului in ceea ce priveste diferentele de valoare ale raportului
Poisson folosite in metoda Exploration Logging. Acest lucru se poate realiza prin
substituirea ecuatiilor (5-19) si (5-25) in ecuatia (5-25) si prin separarea gradientilor
rezultanti in functie de adancime, rezultand urmatoarea ecuatie:

P
F
P
S
+

=
1

D
D
D
D

(5-29)

Aceasta poate fi direct comparata cu metoda lui Eaton

P
F
P
S
(e/1-e) +
=
D
D
D D

(5-5)

unde:
= raportul Poisson adevarat
e = raportul Poisson al lui eaton derivat empiric.
Este evident ca aceste doua relatii nu sunt la fel si nu se pot utiliza in paralel. Raportul
Poisson al lui Eaton va fi o functie a raportului Poisson real si a ratei stresului regional:

e =

1

1

(5-30)

In cazul aplicarii metodei Exlog (rezistenta la tractiune zero/Zero Tensile Strenght) este
necesar ca viitorul client sa fie familiarizat in prealabil cu derivatia respectiva. Trebuie sa
fie explicat ca metoda in cauza se bazeaza pe valori ale raportului Poisson determinate in
functie de litologie si de rata stresului regional determinat pe si pentru o sonda si un
bazin specific. Fata de relatia derivata empiric a lui Eaton, raportul Poisson real valabil

28

pentru o litologie specifica nu include un componenet de stres regional si nu va varia cu

adancimea sau intre bazine.
In afara de caracteristicile formatiunii, alti factori afecteaza deasemenea testul presiunilor
de fisurare:
1. Densitati mari ale fluidului de foraj par a fi cauza unor presiuni de fisurare mari,
desi aceasta s-ar putea datora cresterii vascozitatii (MacPherson si Berry, 1972).
2. Diametre mici ale gaurii de sonda ar putea cauza presiuni de fisurare mari
(Haimson si Fairhurst, 1969).
3. Rata presurizarii afecteaza presiunile de fisurare: rate de pompare ridicate conduc
la o crestere a presiunilor de fisurare (Haimson si Fairhurst, 1969). Efectele in cazul
(3) sunt mai reduse decat in cele doua de mai sus.
4. Fluidele de foraj puternic coloidale (high mud gel strenghts) necesita presiunii
ridicate pentru initierea circulatiei. Corectia pentru aceasta pierdere de presiune
se gaseste in Chenevert si McClure, 1978.
5. Deviatia gaurii de sonda afecteaza in mod direct presiunile de fisurare (Bradley,
1979).
6. Instrumentatia de foraj si cea senzoriala sunt precise pana la 5% (Taylor si Smith,
1970). In acest caz, acuratetea determinarii presiunilor de fisurare este limitata la
aceasta categorie.
7. Penetrabilitatea fluidului de foraj nu altereaza presiunea de rupere actuala dar va
afecta forma grafica a/graficul presiunii de fisurare astfel incat punctul la care
stresul orizontal minim este echilibrat va fi greu de observat.
Combinatia mecanismelor de mai sus este probabil responsabila pentru lipsa de
informatie. Totusi, daca testele presiunilor de fisurare sunt tinute consistente pentru o
sonda in particular, atunci rezultatele obtinute ar trebui sa fie intre marja de 5% eroare a
instrumentatiei.
5. 20 REZUMAT
In ceea ce urmeaza este propus un model teoretic cu ajutorul caruia s-ar putea descrie
sistemul stresurilor principale care actioneaza in interiorul unui basin sedimentar, cu
topografie si structura simpla. Daca o sonda este sapata aproape vertical, atunci gaura
de sonda respectiva ar trebui sa fie aproximativ paralela cu unul dintre stresurile
principale si care este egal cu presiunea efectiva a stivei acoperitoare. In acest caz
stresurile orizontale sunt o combinatie a stresului cauzat de gravitatie si stresului tectonic
orizontal suprapus. Ultimul poate sa nu apara sau poate fi de doua sau trei ori mai mare
decat stre0sul vertical (Hubbert si Willis, 1957). Stresul minim orizontal este masurat cu

29

ajutorul primului test de fisurare pentru o formatiune compacta. Tinand cont de faptul ca
stresul vertical creste aproximativ liniar in raport cu adancimea, atunci stresul tectonic
orizontal va creste deasemenea in functie de adancime, fiind definit de constanta
raportului stresului (constant stress ratio), . Din moment ce raportul respectiv este
obtinut din primul test de fisurare, atunci la orice adancime ulterioara presiunile de
fisurare pot fi calculate, dovedind ca presiunile din pori, presiunile litostatice si relatiile
litologice sunt cunoscute. Se pot enumera urmatoarele:
1. Presiunile de fisurare pot fi estimate pentru sondele de explorare cu o marja de
eroare de aproximativ 5%.
2. Presiunile de fisurare depind de stresul total minim orizontal (o combinatie a
stresului cauzat de gravitatie si stresul tectonic suprapus) si de presiunea din pori.
3. Factorii care afecteaza presiunile de fisurare pot fi redusi prin realizarea unor teste
de fisurare cat mai exacte. Pentru gel strenght este valabila o corectie (in general
<0,1 lb/gal), dar aparitia unor schimbari in tipul fluidului de foraj sau a altor
proprietati ar putea fi cauza unor deviatii majore de la presiunile de fisurare calculate
anterior. Este deasemenea de notat ca faptul ca o circulatie este afectata pana la
realizarea unui test de fisurare, pentru a neutraliza toate inconsistentele care apar in
coloana de fluid de foraj.
4. Formula teoretica a presiunii de fisurare poate furniza o explicatie atunci cand
presiunile de fisurare egaleaza presiunea litostatica in argile umede situate la
adancime redusa, indicand deasemenea ca in cazul unui rezervor grezos este fisurat,
fisura nu se poate extinde in sau prin izolare (seal). Probabil una dintre proprietatile
inerente ale permeability seal este un raport Poisson relativ ridicat: aceste tipuri de
roci necesita o presiune mare in gaura de sonda pentru a echilibra stresul compresiv
orizontal, astfel ca o fisurare hidraulica dezvoltata in interiorul unui strat permeabil
subiacent ar trebui limitata stratul respectiv.
5.21 EXEMPLE
1. O sonda cu diametrul de 12-1/4 inch a fost sapata la 1500 de metrii in largul marii.
Adancimea apei este de 200 ft iar RKB este situata la 100 ft fata de nivelul marii.
Intreaga

succesiune

sedimentara

este

reprezentata

de

argile

hidratate,

neconsolidate. Gaura de sonda este deschisa la diametrul de 26 inch iar o coloana

de tubaj de 20 inch este introdusa si cimentata la adancimea de 1460 ft. Dupa
saparea sabotului, gaura de sonda este curatata, se face apoi o circulatie a
fluidului de foraj inainte de extragerea sapei in interiorul siului de coloana
(inchizand prevenitorul anular), dupa care se face un test de fisurare.

30

Fracturarea a aparut la 14,3 lb/gal EMD. Analizarea informatiilor obtinute arata ca

rezultatul este normal: desi gradientul de echilibrare a formatiunii a fost normal la 8,6
lb/gal iar gradientul presiunii litostatice la adancimea de 1460 ft a fost de 14,1 lb/gal, caz
in care raportul Poisson pentru argile umede ar putea fi in jur de 0,5, de unde

F = t + 1

( 1 )

+P

(5-25)

unde
t = 0, roca este suprasaturata in apa (water supported)
1 = 14,1 8,6 = 5,5
= 0,5
P = 8,6
(0 + 5,5

F = 14,1 lb/gal.

0,5
+ 8,6 = 14,1)
0,5

In acest caz, fisura va fi orizontala. Trebuie notat faptul ca acest model nu poate fi utilizat
pentru predictia unor teste viitoare in raport cu adancimea din moment ce t este
inexistent din cauza ca argila umeda, neconsolidata prezinta o rezistenta la forfecare
neglijabila, de unde rezulta ca nu pot sustine un stres tectonic aplicat.
2. La adancimea de 3300 ft, o coloana de tubaj de 13 si 3/8 inch este introdusa pana la
adancimea de 3270 ft. Gradientul de echilibru al formatiunii este normal (8,6 lb/gal),
gradientul presiunii litostatice estimat pentru adancimea de 3270 ft este de 16,4
lb/gal iar litologia pentru cei 30 m de gaura de sonda ramasa libera este compusa din
argila alaturi de care este intercalat un strat de gresie situat la adancimea de 3290 ft.
Gresia este grosiera si bine sortata. Figura 5-7 indica pentru aceasta gresie un raport
Poisson de 0,05. Presupunand ca nu exista stresuri tectonice, i.e. t = 0, atunci
presiunea de fisurare prezisa ar putea fi

calc

= 0 + 1332 (

calc

= 1539 psi

0,05
) + 1469 psi
1 0,05

= 9 lb/gal
Presiunea actuala de fisurare a avut valoarea de 1911 psi, indicand faptul ca apare un
stres tectonic. In acest caz, t este astfel dedus din:
t = F - F

calc

t = 1911 1539
t = 372 psi

31

Aceasta valoare, t = 372 psi, indica ca un stres tectonic considerabil este evident. Pentru
a prezice pe mai departe presiuni de fisurare in functie de adancime, trebuie aflat
raportul t / 1 :
= t / 1

(5-20)

= 372/1332
= 0,279
3. Folosind , estimarile presiunilor din pori, a gradientului presiunilor de fisurare si
raporturile Poisson pentru litologiile subsecvente, atunci presiunile de fisurare pot fi
calculate pentru orice punct. Pentru orice adancime, stresul tectonic poate fi calculat
din:
t = 1 , psi

(5-28)

5.22 FISURAREA HIDRAULICA MASIVA (MHF) SI STIMULAREA

Stimularea unei sonde se face atunci cand abilitatea unei roci de a permite trecerea
fluidelor este crescuta (1) prin formarea fisurilor, (2) prin largirea golurilor pre-existente in
rocile adiacente peretilor gaurii de sonda, sau (3) prin indepartarea depozitelor care
obturau anterior golurile respective. Fracturarea poate fi creata sau largita prin fisurare
hidraulica si poate fi mentinuta prin injectarea unui proppant tinut in suspensie de un gel
vascos. Gelul respectiv, este ulterior recuperat, lasand loc unei conducte permeabile de la
formatiune pana la gaura de sonda. Pentru crearea de fisuri pot fi folositi si explozibili
deasemenea.
Intervalele care urmeaza sa fie fracturate sunt initial izolate cu ajutorul pacherelor
recuperabile si un fluid puternic penetrativ, cu vascozitate redusa este injectat cu scopul
de a crea fisuri. Fluidul respectiv, este rapid urmat de un volum mare de gel continand
propanti (proppants) (in general, nisip bine sortat si bine rotunjit, sau pelete de high
crushing strenght). Inaltimea si lungimea fisurilor astfel rezultate depind in mare masura
de rata si volumul de material pompat in interiorul formatiunii. Dimensiunile normale
(calculate) ale unei fisuri pentru o unitate de rezervor de 100 ft ar putea fi de aproximativ
400 ft in lungime si de 80-100 ft in extensie verticala.
Pentru largirea golurilor prin actiunea dizolvarii, in formatiunea respectiva se poate
introduce acid, in timp ce solventii organici pot fi folositi atat in scopul indepartarii
depozitelor asfaltoide si celor
rasinoase cat si pentru indepartarea filtratului de noroi sau a noroiului de pe peretele
gaurii de sonda. Ocazional, permeabilitatea rezervorului, imediat adiacent gaurii de sonda

32

este deteriorata intr-o mare masura in timpul forajului din cauza unei suprapresiuni
(excessive overbalance). Fisurile aparute in aceste zone vor imbogatii intr-o mare masura
capacitatea de curgere fara a fi nevoie sa se restabileasca conditiile precedente fisurarii.
5.23

KICKS

SI

TOLERANTA

KICK-URILOR

(Manifestarile

si

Toleranta

Manifestarilor)
Kick-ul este o problema care nu apare in mod frecvent. Totusi, in cazul in care apare
pierderea controlului asupra sodei poate duce la pierderea sondei, a instalatiei de foraj si
punerea in pericol a vietii personalului. Eruptiile sondelor sunt considerate dezastre
datorita impactului asupra omenirii, economiei, politicului si mediului.
Procedurile standard prin care se urmareste detinerea controlului asupra manifestarilor
poate varia de la o instalatie de foraj la alta, dar in general patru operatii simultane sunt
luate in considerare:

Controlul instalatie de foraj. Aceasta include prevenitoarele de eruptie, pompele,

troliile de foraj si orice alte echipamente care sunt necesare. Controlul asupra
instalatiei de foraj intra in responsabilitatea forajorului, de unde, orice procedura de
control asupra eruptiei ar trebui sa traseze aceste operatii in responsabilatatea
forajorului.

Controlul fluidului de foraj. Aceasta implica adaugarea de barita pentru cresterea

densitatii fluidului precum si adaugarea de chemicale, alaturi de o functionare corecta
a respectivelor sisteme. Operatiile care implica controlul asupra fluidului de foarj intra
in responsabilitatea muncitorului din turla sondei si a inginerului de foraj.

Controlul asupra strangularii sondei. Aceasta presupune calcularea presiunilor reale si

a relatiilor de timp alaturi de o operare corecta a strangularii sondei si monitorizarea
ratei de pompare. Operatorul in sarcina caruia intra prevenirea strangularii sondei
trebuie sa fie cel mai bine pregatit om de pe instalatia de foraj, in ceea ce priveste
controlul manifestarilor. El este cel care trebuie sa ofere un ghid profesional in timpul
operatiei de omorare a sondei.

Supravegherea. Acesta este ultimul element de control asupra manifestarilor unei

sonde. Maistrul sef este supraveghetorul instalatiei si echipajului si aceasta este
sarcina lui cea mai importanta. Trecerea controlului asupra strangularii in sarcina
maistrului sef nu este o solutie deoarece in acest fel el ar fi limitat sa stea la baza
instalatiei de foraj. In timpul unei proceduri tipice de control, este nevoie de un
supraveghetor general asupra instalatia de foraj si acest lucru este bine indeplinit de
catre maistrul sef care cunoaste bine atat instalatia cat si echipajul.

33

Corectitudinea deciziilor care trebuie luate in stare de urgenta depind in mare masura de
cunostiintele, atitudinea si judecata supraveghetorului, decizii care pot devenii confuze
datorita problemelor legate de schimbarile de personal si impartirea responsabilitatilor
intre maistrul sef si sondorul sef sau inginerul de foraj. Astfel, unul dintre elementele cele
mai importante in controlul manifestarilor este stabilirea unei metode si proceduri de
lucru. Aceste proceduri trebuie cunoscute in detail de catre intreg echipajul Exlog si intra
in responsabilitatea lui P.E.G sau GEMDAS Trailer Captain sa obtina aceasta informatie.
5.24 CAUZELE MANIFESTARILOR (ale KIKS-urilor)
Cinci cauze majore sunt raspunzatoare in cazul manifestarilor sondei:
1. Imposibilitatea de a mentine gaura de sonda plina. Majoritatea eruptiilor survin atunci
cand sapa este asezata pe fundul gaurii de sonda in timpul marsului. In cazul in care
pompele sunt oprite din cauza marsului apare o scadere de presiune in gaura de
sonda si care egaleaza reducerile presiunii annulare. Daca presiunea din pori si
presiunea fuidului sunt aproape egale, atunci curgerea/pierderea poate apare cand se
opreste circulatia. In momentul in care conducta/prajina (pipe) este indepartata, va
scadea nivelul fluidului de foraj din gaura de sonda generand o scadere a presiunii in
gaura libera. Inlocuirea prajinii/pipe trebuie facuta in acelasi timp cu cursa pompei,
astfel ca se va cunoaste clar cat de multe curse sunt necesare pentru umplerea gaurii.
2. Pistonarea. In momentul in care prajina/pipe este extrasa ea actioneaza ca un piston,
mai mult sub sapa decat deasupra ei. Gel strenght si vascozitatea fluidului de foraj au
un efect important asupra pistonarii. Pistonarea creste in general in cazul in care turta
de noroi este groasa, sapa este incarcata (balled-up) si conurile duzei sunt infundate
sau exista o valva de presiune inversa in garnitura de foraj. Viteza la care este extrasa
prajina are un mare efect asupra pistonarii gaurii. Pe unitatile GEMDAS, programul
EAP Swab/Surge indica o serie de viteze de manevrare a prajinilor (pipe-pulling
speeds) alaturi de presiunea de pistonare si cele de pulsare corespondente (Figura 512 este un exemplu a programului EAP Swab/Surge). In momentul in care apare
pistonarea, sensul de miscare a prajinii ar trebui schimat iar fluidul invadator scos
afara. Presiunile de pulsatie care pot aparea in timpul circulatiei (cu prajini sau tuburi)
pot fi suficient de mari pentru a depasi presiunile de fracturare pentru o formatiune
slab rezistenta. In acest caz ar trebui consultat extrasul programului Swab/Surge iar
prajinile de foraj ar trebui manevrate la o viteza care sa produca presiuni de pulsatie
mai mici decat presiunile de fisurare. (Acest lucru este important in toate cazurile
cand prajinile si coloana de tubaj sunt intorduse oriunde de-a lungul gaurii de sonda,
din moment ce presiunile sunt transmise gaurii libere chiar si in cazul in care sapa sau
sabotul coloanei se afla in interiorul gaurii de sonda).

34

3. Densitatea noroiului nu este corespunzatoare. Mult mai putine manifestari ale sondei
au ca si cauza densitatea scazuta

fluidului de foraj in raport cu cele doua cauze

enumerate mai sus. Totusi, daca o manifestare apare in timpul forajului ca urmare a
unei presiuni a fluidului necorespunzatoare, atunci poate fi vorba de neglijenta in
serviciu sau de o practica ingineresca slaba. In oricare din cazuri, orientarile si
graficele trebuie reevaluate. Penetrarea unei formatiuni geopresurizata fara a avea in
prealabil o indicatie a acestui fapt, poate aparea atunci cand se intalneste o falie sau
o disconformitate geologica. Pe de alta parte, schimbarile survenite in litologie sau
operatiile de foraj au putut masca zona de tranzitie in cauza.
4. Proiect necorespunzator pentru sonda respectiva. Programul de circulatie a fluidului
de foraj si respectiv cel de tubaj au o mare importanta in controlul manifestarilor unei
sonde. Aceste programe trebuie sa fie flexibile astfel incat sa permita montarea de noi
burlane de foraj pe masura ce adancimea sondei creste; in caz contrar, poate aparea
situatia in care nu se mai poate mentine controlul asupra manifestarilor si pierderilor
de foraj. Controlul manifestarilor este o parte foarte importanta a planului unei sonde
dar masurile de prevenire a manifestarilor nu trebuie exagerate pana la reducerea
efectivitatii programului de foraj.
5. Pierderea de circulatie. Cresterea presiunii fluidului de foraj de teama aparitiei
manifestarilor,

pana la o valoare care depaseste presiunea de fisurare cea mai

scazuta nu mai este o metoda de actualitate, asa cum a fost in anii 1940-50. Totusi, o
manifestare poate aparea si in zilele noastre mai degraba ca o fracturare a formatiunii
la o presiune din pori redusa decat ca o fracturare a unui interval superior cu presiune
abnormala. Decat sa se monteze noi burlane de foraj dupa ce sa perforat printr-un
interval cu o presiune din pori foarte mare, presiunea fluidului de foraj este mentinuta
la un nivel ridicat in scopul echilibrarii fluidelor din zona de presiune anormala
respectiva, iar in cazul in care presiunea ar scadea semnificativ, formatiunile
sedimentare subiacente pot deveni susceptibile fisurarii. Daca fisurarea are loc, atunci
nivelul fluidului de foraj din annulus descreste datorita pierderii de circulatie, in timp
ce o reducere a presiunii fluidului de foraj ar permite un influx de fluide in gaura de
sonda si in acest caz, aparitia manifestarilor sondei. Existenta pe profilul unei sonde a
unor zone cu presiune anormala, respectiv cu pierdere de circulatie reprezinta doua
ingrediente necesare aparitiei manifestarilor, caz in care, pentru forarea unui astfel de
interval sunt necesare masuri de siguranta extreme alaturi de o observatie atenta.
5.25 IDENTIFICAREA/RECUNOASTEREA MANIFESTARILOR
Singurul caz in care o eruptie a sondei poate surveni fara prevestire este atunci cand
sonda este forata in largul marii si nu exista conexiune annulara de la capul/gura putului

35

la instalatia de pe platforma de foraj. Totusi, nu apare niciodata situatia in care sa nu fie

observati anumiti indicatori ai eruptiei sau manifestarilor. Din moment ce in majoritatea
cazurilor gaura de sonda si batalul de noroi reprezinta un sistem de circulatie
interdependent, atunci orice influxul de fluide din formatiunile traversate catre gaura de
sonda va putea fi identificat prin schimbarile survenite in rata curgerii precum si in
volumul total al fluidului de foraj.
Un caz aparte este cel in care datorita fisurarii si pierderii de circulatie gaura de sonda nu
este plina cu fluid de foraj si mai mult, nu poate fi mentinuta plina. Aceasta apare in cazul
in care rata pierderii este mai mare decat rata la care fluidul de foraj poate fi pompat in
gaura de sonda. In aceste circumstante nu este posibil monitorizarea nivelului fluidului de
foraj in gaura de sonda. In acest caz, aparitia unui influx major catre gaura de sonda
poate trece nedetectat la suprafata. Pentru a preveni aceasta, gaura de sonda trebuie
inchisa, presiunile monitorizate cu grija, manevrarea prajinilor sa se faca prin
prevenitoarele de eruptie si gaura de sonda sa fie mentinuta pe liniile de omorare si de
soc.
5.26 In timpul conexiunilor
In momentul cand se sapa in strict echilibru intre presiunea din gaura de sonda si
presiunea din pori, atunci curgerea poate avea loc in momentul in care pompele sunt
oprite pentru realizarea unei conexiuni. Aceasta apare ca urmare a reductiei de presiune
rezultate. In timpul pomparii, pierderile presiunii anulare se adauga presiunii statice a
fluidului de foraj, astfel ca atunci cand pompele sunt inchise, aceasta extrapresiune se
pierde; dar in momentul in care prajina patrata este extrasa, presiunea de pistonare
reduce semnificativ presiunea de fund a gaurii de sonda (Pentru calculele EDC consulta
Sectiunea 3). In acest caz o crestere a sarcinii carligului poate indica faptul ca un fluid
usor a invadat gaura de sonda. Intr-un fluid mai putin dens, capacitatea de
plutire/flotabilitate va fi mult redusa, astfel incat garnitura de foraj va deveni mult mai
grea.
5.27 In timpul decuplarii/marsului (tripping).
Din moment ce precedura legata de controlul manifestarilor gaurii de sonda este mult
simplificata in cazul in care sapa se gaseste aproape de talpa gaurii, aparitia
manifestarilor in timpul marsului reprezinta unul din pericolele care afecteaza cel mai
grav siguranta sondei. Daca prajinile sunt extrase la zi, agaudarea de noroi mai greu
catre talpa gaurii de sonda este imposibila. In timpul unui mars, apare aceeasi
inversare/schimbare a sensului de reducere a presiunii anulare similar cu cea descrisa in
paragraful 5.26. Totusi, pe langa asta, din cauza ca prajinile sunt extrase, gaura de sonda
trebuie mentinuta tot timpul plina cu fluid de foraj-in general, la fiecare cinci-zece lungimi

36

de prajina. In cazul in care volumul prajinilor de foraj extrase nu este inlocuit de un volum
corespondent de fluid de foraj, atunci aceasta reprezinta o indicatie certa a faptului ca
fluidul din pori inlocuieste fluid de foraj aproape de talpa sondei iar sonda respectiva intra
in etapa de manifestare. Pentru forajele moderne executate cu instalatii amplasate in
largul marii, gaura de sonda este mentinuta printr-o circulatie continua a fluidului de foraj
cu ajutorul unui rezervor de mars ingust. Urmarind indeaproape orice descrestere in
volumul rezervorului respectiv in comparatie cu volumul calculat, orice nepotrivire poate
fi observata in timp util. Pentru unitatile GEMDAS, programul Trip Monitor exemplifica
volumele calculate pentru fiecare lungime a pasului (vezi Figura 5-13). In mod alternativ,
programul Trip Condition Log permite compararea conditiilor gaurii de sonda si a umplerii
guarii de sonda, toate in timpul marsului (Fig. 5-14). Instalatiile de foraj mai vechi,
amplasate atat pe uscat cat si in largul marii nu aveau intotdeauna un rezervor aditional,
astfel ca monitorizarea volumelor de fluid implicate in foraj se baza doar pe observatiile
asupra gaurii active si cursele pompelor. Programul Pit Volume Totalizer permite o
monitorizare de ansamblu a unor parametrii de foraj, dar din cauza suprafetei mari a
puturilor, precizia poate fi limitata. Pompa de fluid poate fi un mijloc eficient de
monitorizare pentru presiuni si rate scazute, iar cursele pompei sunt adesea folosite la
masurarea volumului de fluid inlocuit.
Este normal ca datorita inflitratiei statice in formatiunile traversate gaura de sonda sa
preia putin mai mult fluid de foraj decat volumul inlocuit prin extragerea prajinilor de
foraj. In cazul in care manifestarea sondei apare in momentul in care sapa nu este pe
talpa atunci orice este trebuie neparat ca sapa sa fie reintrodusa in gaura de sonda.
Stocurile moderne BOP sunt concepute pentru degazolinarea pompei (pipe stripping) prin
sisteme in forma de sac si prin penele vanei de inchidere, permitand in cele mai multe
dintre cazuri ca sapa sa fie din nou introdusa catre TD.
5.28 Succesiunea evenimentelor
In cele mai multe cazuri, urmatoarele serii distincte de evenimente pot duce la o
manifestare a sondei in timpul forajului. Exista posibilitatea ca unele manifestari sa nu
apara sau sa nu fie observate, in timp ce altele pot fi accentuate. Recunosterea intr-un
stadiu incipient a manifestarilor respective ar putea permite luarea de masuri remeditorii,
reducandu-se in acest fel riscul producerii de hazarde precum si costuri suplimentare
nedorite.
1. Un prim indicator in ceea ce priveste aparitiei unei posibile manifestari a sondei o
reprezinta intreruperea forajului/schimbarea regimului de foraj. O schimbare rapida a
regimului de foraj nu trebuie neaparat corelata cu cresterea porozitatii, permeabilitatii
sau presiunii formatiunii traversate, dar este prudent sa se presupuna ca variatia

37

parametrilor de mai sus sunt totusi principala cauza care determna schimarea
respectiva. Magnitudinea schimbarii regimului de foraj variaza de la o crestere usoara,
in jur de 50 procente, pana la 200 300 procente in cazul sedimentelor putin
compactate. Orice schimabare majora in regimul de foraj trebuie verificata cu ajutorul
curgerii pentru a se putea preveni o eventuala eruptie. Aceasta se face prin (1)
extragerea prajinii patrate, astfel ca bucsile (bushings) sa fie ridicate in jur de 10
picoare fata de planseul instalatiei de foraj, (2) oprirea pompelor, (3) observarea
nivelului in annulus cu ajutorul unui arzator/bec (blitz) pentru a se stabili daca se
realizeaza sau nu curgerea. Aceasta urmarire a curgerii poate fi dificil de realizat in
cazul platformelor marine, deoarece nivelul fluidului variaza in functie de miscarile
navei purtatoare. In aceste circumstante, verificarea curgerii trebui sa dureze cel putin
5 minute. Daca apare curgerea, atunci sonda trebuie inchisa si se incep masuratorile
de presiune.
2. Al doilea indiciu al aparitiei manifestarilor unei sonde, sau mai bine spus prima
confirmare a manifestarii este o crestere a ratei de curgere, observabila la nivelul
fluidului.

Patrunderea unui fluid de formatiune in gaura de sonda va determina o

crestere a ratei de curgere, crestere care apare in general concomitent sau la putin
timp dupa modificarea parametrilor de foraj. Fluidul respectiv este in general mai usor
decat fluidul de foraj, astfel ca un influx continuu de fluid de formatiune va dilua
coloana de fluid de foraj, caz in care apare o reducere a presiuniii la talpa sondei, ceea
ce permite o crestere ulterioara a ratei influxului. Din moment ce curgerea a inceput,
marirea ratei de curgere este direct proportionala cu adancimea la care s-a penetrat
rezervorul respectiv.
3. In general cresterea sarcinii in carlig este privita ca rezultatul unei densitati mai mici a
fluidului invadator si fluidului de taiere (fluid-cut mud). Totusi, daca masa si rata de
curgere a fluidului invadator este suficient de mare, atunci aceasta ar putea conduce
la o descrestere a sarcinii in carlig pe masura ce garnitura de foraj este extrasa de
catre acesta.
4. Cresterea volumului gaurii de sonda poate fi rezultatul a doua mecanisme separate:
(1) o crestere a ratei de curgere dinspre formatiune spre gaura de sonda poate fi
privita ca o crestere a volumului fluidului de foraj, si (2) daca apare si gaz, atunci
expansiunea gazelor duce la o crestere a ratei de curgere si volumului gaurii de
sonda.
5. Scaderea de presiune la pompa care apare atunci cand un fluid cu densitate mai mica
invadeaza gaura de sonda devine de luat in seama in momentul in care materialul
antrenat in timpul manifestarii este deplasat pe o numita distanta deasupra annulusului.

38

6.

39