Sunteți pe pagina 1din 6

Prin cercetarile de psihologie sociala intreprinse, Kurt Lewin a cautat sa explice conditiile care pot

provoca schimbarea profunda si de durata a comportamentului uman. Initial, unul din principalele scopuri
ale activitatii sale de cercetare a fost de a dezvolta teoria campului si a motivatiei. Preluand notiunea de
camp din fizica, Kurt Lewin a utilizat-o in cercetarile sale psiho-sociologice, considerand ca nici o actiune
nu se petrece izolat, numai intre doua persoane, dimpotriva, toate actiunile se desfasoara intr-un camp,
unde intervine o constelatie de factori. Toate procesele de influenta se realizeaza intr-un astfel de camp
extrem de complex, ce reprezinta spatiul de viata al unui individ sau al unui grup. Mai tarziu, el s-a orientat
spre studiul experimental al dinamicii de grup. Ceea ce se petrece intr-un grup depinde de distributia fortelor
care se exercita acolo: Un mijloc de baza pentru analiza vietii de grup il constituie reprezentarea grupului si
a mediului acestuia sub forma unui camp social. Aceasta inseamna ca evenimentul social are loc in cadrul
entitatilor sociale coexistente si insumate, cum ar fi grupurile, subgrupurile, membrii, barierele, canalele de
comunicare etc. Una dintre caracteristicile fundamentale ale acestui camp consta in pozitia relativa a
entitatilor care il constituie. Aceasta pozitie relativa reprezinta structura grupului si cadrul lui sociologic. Ea
exprima, de asemenea, principalele posibilitati de circulatie in cadrul campului. Doar considerand grupurile
in mediul lor real putem avea certitudinea ca nimic din comportamentul fundamental previzibil nu a fost
ignorat.
Teoria psiho-sociologica a lui Kurt Lewin, axata pe un nou concept si o noua viziune asupra spatiului
social vazut ca un camp de forte, cuprinde in principal probleme legate de comunicarea grupului, din
perspectiva interactiunii si a dinamicii fortelor din campul psihologic. Elementul central al acestei abordari
este analiza campului de forta. Este vorba despre o aplicare a conceptului de camp psiho-social la
metodologia analizei optiunilor in procesele decizionale. In esenta, Kurt Lewin incearca sa explice
comportamentul uman pornind de la doua categorii de factori: personali si de mediu, ansamblul acestora
formand spatiul de viata al unui individ. Atunci cand individul se afla intr-o situatie de grup, cele mai
importante elemente ale spatiului de viata sunt trasaturile grupului, membrii acestuia si situatia. Asadar,
analiza trebuie sa porneasca intotdeauna de la intreg si nu de la partile sale constitutive, deci de la grup si nu
de la indivizi, obiectivul principal fiind tocmai analiza proceselor de grup. Perspectiva de abordare este una
dinamica, deoarece aceste procese sunt interpretate ca interactiuni ale unor forte (totalitatea factorilor care
definesc spatiul de viata), care produc un rezultat: comportamentul. Astfel, dinamica grupului reprezinta,
pentru Kurt Lewin, o analiza a modului in care procesele de grup influenteaza comportamentele membrilor
acestuia si nu o analiza a grupului ca atare. El arata ca fiecare dintre actiunile unui individ este subordonata
nevoilor lui, iar exprimarea comportamentala se realizeaza numai dupa ce ne organizam mediul in acord cu
obiectivele si intentiile noastre. De fapt, nevoia este cea care organizeaza campul. Atunci cand percepe
campul actiunii, individul trebuie sa transpuna acest camp intr-un fel de harta comportamentala, care sa
cuprinda elemente de siguranta si de pericol, precum si posibilele resurse disponibile, totul relativ la
propriile obiective urmarite in acest camp.

Kurt Lewin a extins teoria campului de la persoana la grup, inteles ca un ansamblu de persoane sau
campuri individuale. Campul grupului este format din ansamblul fortelor (variabilelor), care ii conditioneaza
activitatea. Grupul apare, astfel, ca o unitate dinamica si structurala diferita si distincta de suma elementelor
sale constitutive, iar organizarea sa ca o consecinta a interdependentei indivizilor, a modului in care acestia
intra in interactiune. Acest punct de vedere gestaltist, apropiat de conceptia lui mile Durkheim asupra
societatii, sustine ca grupurile sunt ireductibile la indivizii care le compun.
Pentru Kurt Lewin, grupul constituie o totalitate ireductibila la indivizii care il alcatuiesc, un sistem
de interdependente constituind impreuna cu mediul sau un camp social dinamic. Acest camp include
membrii grupului, subgrupurile, mijloacele de comunicare, repartizarea rolurilor, obiectivelor, normelor etc.
Cercetarile lui Kurt Lewin s-au axat mai ales pe coeziunea grupurilor si factorii care o determina, pe stilurile
de conducere a grupurilor si efectele lor asupra performantei, pe schimbarile care au loc la nivelul acestora.
Orice schimbare necesita o modificare a campului de forte, care se echilibreaza intr-o stare
cvasistationara. Decat sa sporim presiunile in sensul schimbarii dorite, mai bine sa slabim rezistenta fata
de aceasta schimbare.
In opinia lui Kurt Lewin, influenta ce se exercita prin cuvant sau experienta individuala produce o
schimbare, dar una superficiala. O autentica modificare a comportamentului se produce numai atunci cand
au loc schimbari la nivelul mediului in care se afla individul respectiv. In aceste conditii, se manifesta o
presiune exterioara care stimuleaza tendinta individului spre conformare cu comportamentul practicat in
jurul lui. Daca rezistenta la schimbare depinde, intr-o oarecare masura, de valoarea pe care o are pentru
individ standardul de grup, ea ar putea fi diminuata folosindu-se o metoda care micsoreaza intensitatea
valorica a standardului de grup sau care modifica nivelul perceput de individ ca avand valoare sociala. De
regula, este mai usor sa schimbi indivizii care constituie un grup decat pe oricare dintre ei separat. Atata
timp cat valorile de grup raman aceleasi, cu cat individul va rezista mai indarjit schimbarilor, cu atat mai
mult se va indeparta de standardele de grup. Daca standardul de grup insusi se schimba, rezistenta datorata
relatiei dintre individ si standardul de grup dispare. Aceasta intelegere a comportamentului este oferita de
teoria campului.
Prin camp sau, mai exact, prin campul psihologic, Kurt Lewin intelege ansamblul faptelor
(variabilele) trebuinte, idei, scopuri in care este implicat la un moment dat individul, indiferent daca
actiunea lor este sau nu constient perceputa. Schimbarea acestor fapte, a campului psihologic, determina
schimbarea comportamentului. Perspectiva dinamica asupra grupului restrans face din sistemul de
interdependente existent in interiorul sau elementul esential, caci asemanarile sau diferentierile individuale,
ca si comunitatea intereselor, nu pot conferi grupului unitatea dinamica specifica.
Kurt Lewin a dovedit, in urma experimentelor intreprinse, superioritatea deciziei de grup, invocand
in acest sens fie faptul ca intr-o decizie de grup gradul de implicare individuala este superior, fie faptul ca
decizia de grup este, in sine, factorul decisiv. El constata ca o decizie de grup, atunci cand acesta se simte
liber si solidar, poate fi mai puternica decat preferintele individuale, care ar putea determina indivizii sa

actioneze in sens invers. Altfel spus, stimulul este sentimentul de apartenenta la grup, iar raspunsul,
modificarea obisnuintelor individuale
Conform teoriei campului, o schimbare la nivelul comportamentului individual este posibila numai
prin schimbari survenite la nivelul mediului, al grupului si prin crearea unui nou sistem de relatii, in care cel
in cauza se simte sprijinit si stimulat. In aceste conditii, tendinta spre conformare cu comportamentul
grupului devine o forta mobilizatoare. De aici interesul special aratat de Kurt Lewin climatului existent in
grup, relatiilor interindividuale, care asigura coeziunea grupului.
Teoria campului psihologic l-a condus pe Kurt Lewin si colaboratorii sai (R. Lippit, R. K. White)
spre cercetarea conditiilor care favorizeaza manifestarea coeziunii in grup. In experimentul organizat in
acest sens, ei au pus mai multe grupuri de copii, in timpul indeplinirii unor activitati de club pentru
confectionarea mastilor de teatru, sa treaca prin trei tipuri de stiluri de conducere:
1. Liderul autoritar, de la care vin toate directivele, care stabileste fiecare etapa a activitatii si modul
corespunzator de a o indeplini, ordona si controleaza. El le spune copiilor doar ceea ce au pe moment
de facut, fara a le dezvalui perspectiva de ansamblu, fara a le explica finalitatea activitatilor lor, cum
se coordoneaza si se armonizeaza ele in raport cu rezultatul final. El nu participa la activitati decat
pentru a arata cum sa se procedeze, pentru a comanda si judeca.
2. Liderul democratic, care ii permite fiecaruia sa hotarasca. Fiecare decizie a grupului ofera un prilej
de discutie, inainte de a fi luata in comun. Liderul incurajeaza, ajuta, faciliteaza deliberarea, atat prin
atmosfera generala pe care se straduieste sa o creeze, cat si prin informatiile pe care le ofera, prin
diferitele posibilitati pe care le indica. Pentru ca decizia sa ramana in seama grupului, el nu numai ca
nu isi impune punctul de vedere, dar indica mai multe solutii valabile, dintre care membrii grupului
pot sa aleaga una. El nu decide si nici nu transeaza chestiunea. Preferintele membrilor grupului sunt
respectate. Rolul liderului este de a sublinia aspectele care le-au scapat din vedere participantilor sau
a-i ajuta sa-si formuleze mai clar opiniile. El participa continuu la viata si activitatile grupului.
3. Liderul nondirectivist (laissez-faire) nu manifesta vreo initiativa, nu emite decizii si nici nu da
sugestii. Nu aproba, nu blameaza, nu critica si nici nu lauda activitatile grupului. El nu ajuta, luand
cat mai putin parte la sarcini si la discutii, ramanand pe cat posibil departe de viata grupului, la
distanta de preocuparile acestuia si va raspunde numai atunci cand ii vor fi adresate intrebari exprese,
directe.
Adultii care conduceau grupurile experimentale (monitori, lideri) au practicat, pe rand, cele trei stiluri de
conducere. In cazul primului stil, cel autoritar, toate actiunile copiilor erau ordonate de monitori. Ei nu aveau
posibilitatea sa aleaga, sa-si manifeste in vreun fel initiativa. In relatiile cu copiii, monitorul era amical, dar
impersonal. Stilul democratic a oferit elevilor prilejul de a discuta modalitatile de lucru si de a decide prin
participarea intregului grup, monitorul incurajand astfel de manifestari. Stilul laissez-faire acorda deplina
libertate de decizie, monitorul intervenind doar atunci cand era solicitat. Ce efecte au avut aceste stiluri de
conducere asupra grupului de copii? In primul caz, membrii grupului manifestau supunere fata de monitor,
lucrand cu spor in prezenta lui, dar cand acesta lipsea aveau loc numeroase manifestari de agresivitate

(ostilitate). Daca liderul venea cu intarziere sau parasea pentru cateva momente locul de desfasurare a
activitatii nivelul de agresivitate sporea imediat. Copiii, chiar daca se aflau intr-o faza de inertie aparenta,
deveneau activi, dar intr-un sens distructiv, trecand la reglementarea disputelor care, de catva timp,
mocneau. Alteori, comportamentul lor era apatic, monitorul fiind mai putin simpatizat. In general, atmosfera
era destul de trista: surasuri si glume putine, o conversatie saraca, marginita la activitatea de moment. Daca
aparea o dificultate, copiii ii cereau imediat parerea liderului, pentru ca nu se consultau intre ei. Stilul
democratic aprovocat rar manifestari de agresivitate. Si aici au avut loc unele incurcaturi, mai ales atunci
cand doua grupuri s-au gasit reunite, in acelasi moment, in aceeasi camera. Era insa un amestec de atac si de
gluma, iar agresivitatea nu s-a personalizat niciodata pana la crearea unei victime si a unui tap ispasitor.
Dominanta a fost starea de satisfactie fata de modul in care erau antrenati in munca. S-a constatat o crestere
a gradului de simpatie mutuala, a coeziunii grupului. Daca liderul parasea camera nu se intampla nimic.
Grupul era concentrat asupra propriilor sarcini, pe care continua sa le indeplineasca. Cel de-al treilea stil a
provocat numeroase insatisfactii. Actiunile agresive erau si mai numeroase decat in grupul condus autoritar,
caci incompatibilitatile erau exacerbate. Totodata, a aparut un fel de privatizare a activitatii si a modului de
lucru. Uneori, o sarcina era inceputa de cativa copii in colaborare, dar, in scurt timp, ea se dezintegra in
actiuni individuale, degradandu-se in simple jocuri situate tot mai mult la marginea obiectivelor, care, la
inceput, erau ale grupului. Copiii nu isi puteau organiza activitatea si nu inregistrau progrese in indeplinirea
sarcinii lor, de unde si numeroasele manifestari de agresiune.
Kurt Lewin a explicat aceste manifestari prin teoria campului psihologic. Comportamentul liderului
autocratic s-a exercitat sub forma unei presiuni asupra grupului, provocand o stare de tensiune intre copii,
determinand manifestarile de agresivitate. Gradul de manifestare a agresivitatii depinde de caracteristicile
situatiei in care se afla membrii grupului si de particularitatile lor individuale. Convingerea lui Kurt Lewin
este ca comportamentul

se manifesta ca o constelatie specifica a campului luat ca un tot. Dupa

constatarile facute de Kurt Lewin si colaboratorii sai, cea mai slaba productivitate a fost inregistrata in
grupul noninterventionist, iar cea mai ridicata in cel democratic. In grupul autoritar, situatia de inertie da
rezultate aproape la fel de bune cu acelea ale grupului democratic, desi efortul slabeste in intensitate de
indata ce monitorul lipseste, iar in momentele de agresivitate rezultatele sunt mai putin bune. In ceea ce
priveste satisfactia participantilor, in grupul autoritar copiii cad prada frustrarilor, tensiunilor emotionale
extreme, manifestand o nesiguranta, o indoiala cu privire la ceea ce sunt si ceea ce au de facut. Ei se lovesc
tot timpul de restrictii. Cei din grupul nondirectivist manifesta putin interes pentru viata grupului. Ei nu
resimt puternic nici problemele pe care acesta le pune, nici nu sunt preocupati sa caute solutii. Numai
membrii grupului democratic sunt descrisi de catre Kurt Lewin ca fiind fericiti ca lucreaza impreuna cu
liderul lor. Impreuna, ei vor ajunge la o solutie care exprima acordul si satisfactia tuturor, ceea ce face sa se
stinga conflictele.
Desigur, caracterizarile facute de Kurt Lewin celor trei tipuri de lideri suscita comentarii critice. Asa
cum este descris, liderul autoritar nu indruma spre un obiectiv, nu deschide perspective, nu cauta sa-i
determine pe elevi la adoptarea unui anumit stil de lucru, nu se preocupa de imbunatatirea modului lor de

lucru. In consecinta, o astfel de autoritate, neavand vreo justificare fata de elevi sau in ceea ce priveste
sarcina de indeplinit, nu poate avea alt continut decat afirmarea pozitiei predominante a aceluia care o
detine. Caracterizarea lui Kurt Lewin ignora insa aspecte ale autoritatii des intalnite in scoala, dar care nu
denota neaparat un comportament despotic, tiranic din partea profesorului. De exemplu, exista profesori care
manifesta un comportament autoritar, atunci cand sanctioneaza elevii pentru o lectie neinvatata sau pentru o
tema nefacuta. Poate fi condamnat un astfel de comportament? Ei doresc ca elevii sa dea dovada de
seriozitate si constiinciozitate in pregatire si atunci, pe langa mustrari sau sanctiuni, ii indeamna pe acestia la
studiu, aratandu-le scopul pe care trebuie sa-l realizeze, amintindu-le ca sunt capabili sa il realizeze,
explicandu-le de ce este important sa il atinga si, totodata, aratandu-le modul in care pot actiona. Un astfel
de comportament este de repudiat? Exista situatii cand autoritatea profesorului este menita sa il ajute pe elev
sa se achite de sarcinile ce ii revin, sa nu isi dezvolte comportamente indezirabile, sa progreseze.
Bineinteles, autoritarismul care nu are alta baza decat dorinta de a afirma o superioritate, de a-i obliga pe
elevi sa se conformeze nu denota o autentica autoritate pedagogica. In ce-l priveste pe liderul democratic,
asa cum il caracterizeaza Kurt Lewin, ne putem intreba daca este suficient ca el sa faciliteze comunicarea
dintre elevi, sa intensifice relatiile interpersonale, pentru ca imediat acestia sa se si angajeze in realizarea
sarcinilor si sa gaseasca solutiile adecvate. O astfel de atitudine este reprezentativa pentru o situatie
pedagogica autentica? Daca este vorba de insusirea unor cunostinte noi, de formarea unor deprinderi noi sau
de rezolvarea unor sarcini dificile, exista oare vreo garantie ca comportamentul democratic este cel mai
fructuos? Ce se va intampla daca elevii manifesta apatie sau indiferenta? Ce se va intampla daca acestia nu
reusesc sa rezolve o problema? Nu cumva elevul are nevoie, in astfel de situatii, de o interventie ferma a
profesorului, care sa il indrume, orienteze, sprijine, motiveze? Asa cum este conceput de Kurt Lewin,
comportamentul democratic al profesorului se concentreaza asupra relatiilor, a climatului din clasa, riscand,
asa cum arata Georges Snyders, ca democratia sa fie confundata cu amabilitatea in raporturile
interindividuale.
Ca si psihanaliza, sistemul lewinian vizeaza, in perspectiva pedagogica, sa confere eului mai multa
independenta in raport cu supraeul si cu ceea ce este ascuns. Ramane insa ca pedagogia, in masura in care
cauta sa intareasca eul celui educat, sa-l faca autonom, ajutandu-l sa fie mai constient de implicatiile sale.
Practica formativa lewiniana comporta doua momente:
a) Decristalizarea obisnuintelor de gandire si de simtire ale persoanei, prin implicarea ei in situatii noi,
in care intra in interactiune afectiva cu ceilalti;
b) Printr-o reflectie facuta in comun si imediat asupra implicatiilor afective ale fiecaruia, se degaja
conduitele mai eficace, in acelasi timp, pentru persoana si pentru partenerii sai.
Studiile lui Kurt Lewin au deschis drumul clarificarii raporturilor existente intre dinamica grupurilor
si procesul de invatamant. Dincolo de disputele legate de paternitatea dinamicii grupurilor si a grupului de
formare, este evident ca el a exercitat o influenta considerabila asupra acestei inovatii in educatie.
Obiectivul urmarit intr-un grup de formare face parte din cadrul general al reeducarii sau al
resocializarii, in sensul realizarii unei schimbari in planul comportamentului si al atitudinilor, prin

decristalizarea perceptiilor de sine, a perceptiilor asupra celorlalti si asupra mediului social ambiant. In
raporturile cotidiene, observa Kurt Lewin, aceste perceptii si atitudini tind sa se cristalizeze sub forma de
stereotipuri mai mult sau mai putin rigide. Sarcina practicianului, ca agent al schimbarii sociale, consta in a
modela sau schimba in totalitate structurile cognitive (perceptii si afecte), care determina comportamentele.
Teoria lui Kurt Lewin a avut meritul de a releva rolul relatiilor dintre membrii grupului in definirea
comportamentului individual. La randul lor, relatiile tin de stilul de manifestare a conducerii. Organizarea
grupului nu depinde de asemanarile comportamentale dintre copii, de ritmul de lucru etc., asa cum se
intampla in cazul experimentelor lui Roger Cousinet, ci de relatiile interpersonale ce se stabilesc in procesul
desfasurarii activitatii comune. In sfera relatiilor umane, arata Kurt Lewin, perfectionarea nu este posibila
decat datorita unor procese de participare, in cursul carora fiecare este angajat in raport cu celalalt, in
virtutea vietii in comun si angajamentului personal. Teoria campului psihologic a orientat atentia pedagogiei
asupra semnificatiei climatului educational, a ambiantei, a coeziunii grupului si a rolului educatorului in
crearea acestui climat. Educatorului ii este atrasa atentia asupra propriului loc in grup, asupra imaginii pe
care o ofera el insusi. Coeziunea grupului, gradul de integrare a membrilor sai sunt date fundamentale pentru
un cadru didactic. Experientele lui Kurt Lewin ofera un indemn pentru cadrele didactice de a stabili relatii
adecvate cu elevii, raporturi bazate pe incredere si pe mai putina inechitate, o viata de grup mai intensa si,
totodata, mai fericita.
Teoria campului psihologic a lui K. Lewin consider c, comportamentul este o funcie a campului
psihologic al individului in situaia in care survine acest comportament. Diversele credine, sentimentele i
elementele externe datorate mediului, la locul i momentul comportamentului, se exprim sub form de fore
favorabile (valene pozitive) sau nefavorabile (valene nefavorabile). Individul se decide in favoarea forelor
care il inving. Astfel, aceast teorie integreaz, in definirea motivaiilor, situaia prezent i nu singura
influen a trecutului.