Sunteți pe pagina 1din 2

dulciurifeldefel.

ro

http://www.dulciurifeldefel.ro/tort-cu-crema-mascarpone-si-caramel/

Tort cu crema mascarpone si caramel


Miha

Am fost provocata sa fac acest tort, da provocata rau de tot! Feteledragutele de pe Facebook mi-au aruncat
in pagina o ditai felia de tort si eu am stat cu ochii lipiti de monitor o zi intreaga :))) Intr-un tarziu mi-am dat seama
ca mai bine ar fi sa pornesc spre bucatarie daca vreau sa-mi potolesc poftele. Si uite-asa am gasit si ocazia de a
folosi cutia de mascarpone ce-o aveam in frigider, cumparata in ideea ca poate fac ceva bun intr-o zi :))
Pentru acest tort cu crema de mascarpone si caramel am pornit de la reteta Marthei Stewart, dar pana la final am
ajuns la reteta mea, c-asa-mi place mie sa adaptez si sa improvizez
Reteta de tort este destul de lunga si poate parea greu de facut, dar va asigur ca nu e asa. Se face foarte usor, iar
daca optati pentru varianta blaturile azi, crema maine deja e floare la ureche. Fiind un tort de potolit pofte, un tort
de familie, nu l-am dichisit in nici un fel, dar se poate orna dupa cum doreste fiecare. Dar sunt de parere ca si
alandala asta are farmecul ei
-

Ingrediente
Pentru blat:
300 g faina
150 g zahar pudra
50 g cacao
1 praf de copt
1/2 lingurita bicarbonat de sodiu
400 g iaurt
3 oua
100 ml ulei
60 g nuca macinata
esenta de rom
Pentru crema mascarpone:
250 g mascarpone
250 ml smantana pentru frisca/frisca lichida
2 linguri zahar pudra
1 zahar vanilat
esenta de vanilie, dupa gust
Pentru caramel:
250 g zahar
100 ml smantana pentru frisca/frisca lichida
150 g unt
Pentru crema de ciocolata:

100 g ciocolata amaruie


150 ml smantana pentru frisca/frisca lichida
esenta de rom, dupa gust

Mod de preparare Tort cu crema mascarpone si caramel:


Blat:
Amestecam faina cu cacaoa, zaharul pudra, praful de copt, bicarbonatul de sodiu si un praf de sare. Dupa ce leam amestecat bine le cernem intr-un castron. Facem o adancitura in mijloc si turnam uleiul, iaurtul si cele 3 oua.
Incepem sa mixam la viteza mica a mixerului, pana ingredientele se amesteca, apoi marim viteza mixerului si
mixam pana obtinem o compozitie omogena si lucioasa. La sfarsit incorporam nuca macinata.
Compozitia se imparte in 3 si se coc 3 blaturi intr-o tava de 20 cm diametru, tapetata cu hartie de copt, la foc
mediu, pentru cca 40 de minute fiecare. Blaturile se scot pe un gratar si se lasa sa se raceasca foarte bine.
Blaturile se pot preapara si cu o zi sau doua inainte de a le folosi.
Crema de ciocolata:
Ciocolata rupta bucatele si amestecata cu smantana pentru frisca se topeste la foc mic. Se omogenizeaza foarte
bine, se lasa sa se raceasca, apoi se da la congelator pentru cca o ora.
Daca montati tortul a doua zi, puneti crema de ciocolata la frigider.
Crema de ciocolata se mixeaza pana se intareste si devine pufoasa.
Crema de mascarpone:
Smantana pentru frisca se mixeaza pana incepe sa capete consistenta. Se adauga zaharul vanilat si se mixeaza
pana devine pufoasa.
Mascarponele se mixeaza cu cele 2 linguri de zahar pana devine pufos. Adaugam frisca batuta si mixam pana la
omogenizare. Aromam dupa gust cu esenta de vanilie.
Caramel:
Zaharul se caramelizeaza, pana se aureste si devine lichid. Se da deoparte si turnam frisca lichida (atentie la
aburi!) Punem din nou pe foc si amestecam continuu pana se topeste caramelul si compozitia incepe sa se
ingroase, moment in care punem si untul. Amestecand continuu, se fierbe pana caramelul ajunge la consistenta
dorita. Se lasa sa se raceasca foarte bine.
Caramelul se poate pastra foarte bine la frigider intr-un borcan cu capac.
Fiecare blat se taie in 2. Crema de mascarpone se imparte in 5 si se repartizeaza intre cele 6 blaturi. Peste
fiecare strat de crema de mascarpone punem cate un strat de caramel. Peste ultimul blat punem crema de
ciocolata.
Tortul se da la rece pentru cateva ore, apoi se portioneaza dupa dorinta.
Pofta buna!

S-ar putea să vă placă și