Sunteți pe pagina 1din 8

Lordul Byron (George Gordon Noel Byron, al VI-lea Baron Byron) (1788-1824) este unul din cei mai

de seama reprezentanti ai romantismului englez, alaturi de Percy Bysshe Shelley i John Keats,
contemporanii sai, cu care acesta a avut si o relatie de prietenie.
Lordul Byron a ramas cunoscut posteritatii datorita operei sale din care amintim poemele narative
Pelerinajul lui Childe Harold i Don Juan (opera rmasa incompleta din cauza morii poetului) dar si
vietii sale boeme presarate cu numeroase scandaluri: poveti furtunoase de dragoste, aventuri cu femei
maritate, datorii, casatorie din interes, despriri , un copil din flori, acuzaii de incest i sodomie.
Abia in 1969, la aproape un secol si jumatate de la moartea sa, lordul Byron si-a capatat locul
binemeritat in Coltul Poetilor din Westminster Abbey.
Lord Byron Romanta
A mea tnr tain afund rmne-ascuns
n tristu-mi, singuratic suflet prea obosit;
Iar cnd inima-mi bate de sila ei mpuns
L-a ta ca s rspunz, atunci ea s-a vdit!
i singur-n tcere o simt iar tremurnd.
A mea flacr este vecinic, nevzut
Ca i slaba lumin candelei sub mormnt,
-a dezndejdii rece ntunecime mut
n veci nu o va stinge; iar razele ei sunt
ntocmai de zadarnici ca i cnd n-ar fi fost.
Aibi-m-n pomenirea-i, la groapa mea nu trece
Fr-a-i arunca ochiul i fr a gndi
L-aceea ce cenua-i te simte, dei rece;
Singura chinuire i iad ce-a suferi
Este de a fi stins din pomenirea ta.
Ascult-mi ast din urm glas singur pentru tine
Virtutea nu oprete a plnge pe cei mori;
n veci eu i-am cerut-o, f-mi singurul st bine
O lacrim s-ntimpin l-a veciniciei pori,
ntia -a din urm rsplat de amor.
(trad. Ion Heliade Rdulescu)
Unei doamne
O, dac Soarta ne unea,
Cum mi jurasei, mi se pare,
N-a mai fi fost, n pacea mea,
De-attea nebunii n stare!
De vin tu eti, deci, dei
Certat sunt eu, pentru pcate,
De cei ce n-au de unde ti
C tu ai rupt logodna, poate.
1

Mi-era, ca i al tu, curat


Pe-atuncea sufletul, de-aceea
Putea curma orice pcat. Azi, altuia i eti femeia!
A fi n stare s-i zdrobesc
i linitea i fericirea,
Dar pentru c te mai iubesc,
Nu-l pot ur - aa mi-e firea!
De cnd plecat-ai, n zadar
mi caut tihna, chip de nger!
Tot ce gseam la tine, doar
La multe caut azi, i snger!
Adio, deci, nu te regret,
Ndejdea-n ajutor nu-mi vine;
Mndria ns-ncet, ncet,
M-o face s te-alung din mine!
Azi, caut alte bucurii:
n cte o cea zgomotoas
(Pe gnduri, a nnebuni!)
ncerc s uit tot ce m-apas.
Dar chiar aa, cte un gnd
Se mai strecoar prin beie, i diavolii m-ar plnge - aflnd
C te-am pierdut pentru vecie
De-as fi din nou copil
De-as fi din nou copil,sa stau
In grota mea din munti, sau poate
Al noptii vant in piept sa-l iau,
Plutind pe ape-ntunecate!
Saxonii sunt greoi, trufasi Un suflet liber nu li-e ruda!
Ii plac doar muntii-abrupti,golasi,
Si stancile ce-n val asuda.
Ia-mi, Soarta,-averea inapoi!
Ia-mi numele acesta mare!
O, cum mi-e sila de slugoi
Si de-ndoita lor spinare!
Ci du-ma-n muntii ce-i iubesc,
De langa marea zbuciumata!
Atat as vrea - sa pribegesc
Pe unde-am fost copil odata!

Sunt tanar, dar ma voi simti


Mereu strain in lumea asta.
De ce nu stim cand vom muri,
Ca sa se termine napasta?
O data am avut un vis
De fericire, dar cu-o raza,
Tu, Adevar, mi l-ai ucis
Trezindu-ma la vechea groaza!
S-au dus toti cei ce i-am iubit,
La fel, prietenii dinti.
Ndejdile cand i-au murit,
Cu sufletul pustiu ramai!
Tovarasii de chef te fac
Sa uiti, o clipa, de amar.
Placerea, insa, nu-i un leac
Al sufletului solitar!
Ce trist e sa-i auzi pe-acei
Pe care simpla intamplare,
Sau rangul, sau vreun alt temei
Ti-i fac partasi la sarbatoare!
Ci mie inapoi sa-mi dati
Prietenii, putini dar siguri,
Si-i las pe-amicii dezmatati
Cuprinsi de-ale betiei friguri!
Iar tu, femeie, ce-mi dadeai
Speranta si alean in viata,
Nici tu putere nu mai ai
In gingas - zambitoarea-ti fata!
As parasi fara-un oftat
Acest blci plin de stralucire,
De dragul traiului curat
Al celor cumpatati din fire.
As vrea de oameni s m-ascund
- Nu ca-i urasc, dar mintea-mi sumbra
Imi cere sa ma dau la fund
In vreun ungher cu-adnc umbra.
Ca turtureaua de-a putea
Sa zbor si eu, un cuib mi-a face
In bolta cerului - spre ea
M-am avnta, s dorm in pace!
(Traducere - Petre Solomon)
Versuri adresate reverendului J.T. Beecher
dupa ce acesta l-a sfatuit
3

pe autorul lor sa fie mai sociabil


Imi spui, draga Beecher, sa-i caut pe oameni Nu neg ca acesta e-un sfat intelept,
Dar singuratatea-ntr-o lume de fameni,
De care mi-e sila, e-un drum mult mai drept.
De ce as urma gloata Modei, credula,
De ce m-as supune stapanilor ei?
De ce sa aplaud prostia fudula,
De ce sa-mi leg viata de prosti si misei?
Cunosc gustul dulce, dar si-amaraciunea
Iubirii; in prietenie-am crezut.
Prudenta-o resping, preferand pasiunea,
Dar stiu: si-un preten poate fi prefacut.
Ce-nseamna Averea? Se spulbera iute
Cand Soarta se-ncrunta, sau Despotii vin.
Ce-i Rangul? - strigoi al puterii pierdute.
Ce-i Moda? - Eu numai la glorie tin.
Prometeu
I
Titan! Al omenirii chin,
Mereu dispretuit de zei,
In ochii-ti, vesnice scantei,
S-a oglindit intreg, hain.
Ti-a fost rasplat suferinta
Care ti-a mcinat fiinta,
Si lantul, vulturul, o stanca,
Tortura crncen si-adnca
Pe care-o inim viteaz,
Doar solitudinii-o trdeaz,
In mndra ei insingurare, Dar i atunci cu-o oapt mut
Ca cel de sus s nu-i aud
Suspinul stins n murmurare.
II
Titan! i-a fost prin chinuri scris
S-nfruni necrutoarea vrere.
Te-a schingiuit, nu te-a ucis,
Caci sumbra cerului putere
Si-a soartei crud tiranie,
4

Suflarea urii care-nvie


Fpturile, si st la pnd
Ca dupa plac s le doboare,
Nu s-a-ndurat s te omoare:
Eternul chin ti-a fost osnd
Zdrobit ca fierul pe ilu,
Fu, dect chinul tu, mai mare
Necontenita-ameninare
Ca spnzura peste clu.
Tu n-ai vrut s-i arti destinul
Ce-l cunosteai, sporindu-i chinul.
Tcerea ta i-a fost sentina.
Zadarnic l-a-ncercat cina
Cci fulgerul in mna sa
De spaim-ascuns, tremura.
III
Prin ndrzneala ta divin
Ai vrut s-alungi din lume jalea,
Ai vrut sa ne dezvlui calea
Prin judecat, spre lumina.
Dei de Cer impiedicat,
Prin uriaa ta rbdare,
Cumplitul chin ce-ai ndurat,
Prin gandul nalt ce nu fu-n stare
Pmnt si ceruri s-l doboare, Tu eti o pilda de urmat.
Iar pentru toi cei muritori
Un simbol al puterii lor.
Tot omul are, ca i tine,
O parte de-nsuiri divine:
avoi mlos din surs clar.
Stpn pe-a lui ursit-n parte,
Pn a nu ajunge-n moarte,
El si cunoate trista soart
Spre care scurtul drum il poart,
ndurerarea solitar
Muiat-n lacrime i snge ,
Dar tie c le poate-nfrnge
Prin judecat si voin,
C va supune, chiar prin chin
Ne'ndurtorul lui destin,
Fcnd din moarte-o biruint.
Visul
I
5

Ni-i viaa dubl: somnul si are lumea lui Hotrnicind trmul ce s-a numit greit
Via si moarte. - Somnul isi are lumea lui:
Fantastic, fr margini imperiu, strbtut
De-a visului suflare, ce trece incrcat
De bucurii si lacrimi, de zbucium sau tceri.
Ades, strbate visul, chiar trezi, al nostru gnd,
Presar plumb asupr-i, sau l avnt-n slvi,
Se-mplnt-n noi i-n dou fiina ne-o despic,
Rstlmcete timpul i-asemeni c-un trimis
Al veniciei, duhuri recheam din trecut,
Dezleag viitorul, cci ele au puterea
Tiranic-a plcerii i-a suferinei. Fac
Ce vor din noi, ce n-am fost nicicnd i ne-nspimnt
Cu umbrele ivite din timpii ce-au apus.
Prelnic e trecutul? Si visurile-s, oare,
Rsaduri ale mintii? Dezvluie, o, spirit,
Plmada pe pmntul acesta risipit,
Spre-a zmisli fiine mai mandre dect noi,
Fapturi ce-au frnt zgazul nimicniciilor.
Voi povesti-ntmplarea ce mi-a vdit-o visul
Pe cand dormeam; cci gndul, imbrtiat de somn,
E-n stare s strbat prin vreme i s-nchege
O via, in fugarul rstimp al unui ceas.
II
Dou fapturi vzut-am, n plin tineree,
eznd, ntinse-n iarb, pe-un delusor tihnit,
Colin care-ncheie, cu dulcea-i pant, sirul
Unduitor de dealuri i care nu-i muia
Picioarele in mare, ci, o scldau, la poale:
Podgoriile, crngul si lanurile verzi...
Iar in oceanu-acesta se arta, ici-colo,
Un coperi de ar si fumul, erpuind
Ctre senin. Colina de-un bru era ncins,
O verde diadem de pomi, sdii de mn
De om, si nu de mna capricioasei firi.
Deci fata i flcul, precum v-am spus, priveau
De pe colin: fata, in jurul ei; flcul
La ea - la fel de tineri dar osebii ca vrst.
Se presimtea femeia in ea, precum se-arat
In ceaa serii, luna, pe ct vreme el
Un copilandru inc prea arznd de dor.
Cci ochii lui n lume un singur chip zareau:
Ai fetei de alturi, intiprit in minte
6

Ca-n veci s nu se tearg, printr-nsa el tria


i glsuia printr-nsa, cutremurat atunci
Cnd ea vorbea i lumea printr-nsa o vedea,
Prin ochii mari ai fetei ntrezrea culoarea,
Suflarea-i se-mpletise cu rsuflarea ei,
Si ea-i era fgaul noianului de gnduri;
Apropierea numai sau glasul ei optit
Fcea s-i nvleasc tot sngele n fa,
-l ngheta in vine, - mereu schimbat la chip,
Dar fr a cunoate temeiu-acestui zbucium.
Ea nu-l iubea i pieptu-i slta ntr-un suspin
Gndindu-se la altul. Ea frate-l socotea
Pe cel de-alturi - frate - cci n-avusese frate
i se-nvtase nc din frageda pruncie
S l boteze astfel, ea, ultimul vlstar
Al unui neam de frunte i vechi. Era un nume
Care-i plcea si totui nu-l bucura. De ce?
O s dezlege timpul enigma ! De un altul
Era indrgostit fecioara. Chiar i-acum
Ea se gndea la altul i cerceta de-acolo,
De pe colin, zarea, ndjduind c, poate,
Iubitul ei veni-va clare pe-un fugaci,
Mai repede ca gndul, s-i potoleasc dorul.
III
Dar visu-i schimb cursul: vd o strveche cas
i-un armsar la poart, nvemntat bogat,
Iar in capela veche, flcul despre care
V-am povestit, el, singur, psind ngndurat,
Cu faa pal. Iat-l c prinde-n mn pana,
Se-aaz, slovenete ceva ce n-am putut
S desluesc, in palme apoi i-ascunde fruntea,
Un tremur l strbate, se scoal i sfsie
Cu minile si dinii scrisoarea, dar nu vars
O lacrim, ci fruntea-si nal-ngndurat
i linitit. n vreme ce cugeta, deodat
Femeia mult-iubit-n capel a ptruns,
Senin, zmbitoare, dei tia prea bine
Ce zbucium l frmnt, - tia, caci ele vd
Dintr-o privire numai - c inima-i tnjete
De dorul ei; ea chinul i-l cunotea i, totui,
Nu-nelegea nimica. El se clinti din loc,
Cu-o strngere usoara i rece i lu mna,
Pe faa lui , o clipa, se-ntipri noianul
De gnduri tinuite, dar fr veste, toate
Se stinser, iar mna-i czu fr putere
Cu pai ncei spre poart porni, dar n-arta
7

C-ar vrea s-i ia adio: se desprea zmbind.


Trecu prin greaua poart-a palatului, urc
n a i-n lumea larg porni. De-atunci nicicnd
N-a mai trecut el pragul btrn i nnegrit.
IV
Se schimb iar visul; e-acum brbat, flcul,
Aflndu-i adpostul ntr-un inut pustiu
Dogortor, slbatec, el sufletul i-l scald
n razele de soare, de oameni tuciurii
nconjurat, i stranii, - schimbat i el la chip.
Rtcitor oe mare i pe uscat, acum
Era o-ngrmdire de chipuri, mbulzite
Ca valurile mrii deasupra mea, in toate
Trind de o potriv. Sub cel din urm chip,
n aria amiezii zcea, culcat sub stlpii
Surpati, umbrit de zidu-n ruin, martor mut
Al celor ce-l durar; pteau pe mal cmile,
Pteau i armsarii, prini n pripon, pe mal.
Un om veghea n preajm,-mbrcat ntr-o manta
Ce flutura n juru-i, n timp ce-ntregul trib
Dormea culcat n iarb, subt baldachinu-albastru
Al cerului, atta de strveziu si pur,
C numai Domnul, singur, se rsfrngea ntr-nsul.
Minciuna e inca straina de mine:
Nu stiu adevarul sa-l sulemenesc.
De ce sa traiesc ca un rob in rusine
Si prosteste-anii tineri sa-mi irosesc?