CENTRUL SCOLAR SPECIAL PLOIESTI

AN SCOLAR 2010-2011
19 IANUARIE 2011

- REFERAT-

INSERTIA SOCIALA SI PROFESIONALA A ELEVULUI CU

DEFICIENTE

Prof. dirig.
Dumitrache Aura Stefania

n orice societate exist anumite persoane care, din cauza unor deficiente,
incapacitati nu se pot integra in comunitate prin propriile lor forte. Handicapul,
problematica persoanelor cu dizabilitati, inainte de a fi problema de ordin emotional
este problema de ordin social. De aceea, societatea, prin diverse mecanisme i parghii,
trebuie s urmareasca si satisfacerea nevoilor/trebuintelor reale ale
persoanelor cu dizabilitati, sa le asigure respectarea deplina a intereselor acestora, a
demnitatii si a drepturilor lor in orice imprejurare si in raport cu orice sistem de
referina, in vederea integrarii acestora ca membrii deplini ai societatii.
Prin termenul de deficienta mintala intelegem reducerea semnificativa a capacitatilor
psihice care determina o serie de dereglari ale reactiilor si mecanismelor de adaptare ale
individului la mediul inconjurator. In aceste conditii, individul se gaseste intr-o situatie
de incapacitate si inferioritate, resimtita ca o stare de handicap in raport cu ceilalti
membrii ai societatii din care face parte.
Orice deficienta reprezinta un handicap in procesul dezvoltarii psihice si implicit in
integrarea copilului deficient in viata si activitatea sociala. Copilul deficient ramane in
urma copilului cu posibilitati normale de dezvoltare. Decalajul este mai mare sau mai
mic, in functie de gravitatea deficientei, de momentul aparitiei ei, de conditiile de viata
si de educatie. De aceea se impune o interventie educativa speciala, stiintific
fundamentata, intensiva, prompta si precoce.
Urmarind formarea si evolutia proceselor psihice la diferite categorii de handicapuri, se
constata ca acestea se realizeaza diferentiat in raport cu tipul de handicap si gravitatea
acestuia. Astfel, la deficientii de vedere, limbaj, comportament si fizic, exista
posibilitatea unei dezvoltari continue, pe tot parcursul vietii.
La deficientii de intelect, dezvoltarea este mult mai lenta, adeseori cu stagnari, iar dupa
o anumita varsta se inregistreaza un regres evident la nivelul intregii activitati psihice.
Progresele, stagnarile, regresele, nu tin neaparat de eficienta sau neeficienta activitatii
recuperativ educative, ci mai ales de stuctura anatomo fiziologica a creierului, a
analizatorilor si a modului in care a fost structurat intregul psihic.
La unele forme de handicapuri, cum ar fi cel de intelect, si in multe forme asociate de
handicap, unele functii si procese psihice se dezvolta nesemnificativ pentru planul
general al evolutiei. De exemplu, procesele de gandire, imaginatie, vointa, functiile de
2

creativitate, calcul mintal, generalizare, abstractizare. Mai putin afectate sunt

modalitatile senzorial perceptive si mnezice, afectele, dispozitiile, disponibilitatile
formarii unor trasaturi de caracter etc.
Daca la copiii sanatosi, normali, dezvoltarea psihica, chiar cu unele decalaje, e totusi
armonioasa, la copiii cu handicap decalajul dintre diferitele procese psihice devine
evident, iar dezvoltarea unei caracteristici nu determina neaparat progrese la nivelul
celorlalte.
Deficienta mintala, asa cum sugereaza termenul, indica o scadere, o diminuare in
functionarea mintala. Deficientele mintale definesc stari de nedezvoltare, opriri in
dezvoltare sau dezvoltare incompleta a activitatii psihice prin insuficienta cerebrala
instalata sub actiunea unor factori prenatali, perinatali sau postnatali.
Deficientele mintale constituie un complex de manifestari de o eterogenitate extrema
sub aspectul cauzelor, al gradului, al complicatiilor. Trasatura comuna a tuturor celor cu
deficienta mintala consta in incapacitatea de a desfasura activitatea, in special activitati
ce implica in mare masura operatiile de abstractizare, generalizare sau operatii
instructiv educative la nivelul realizat de indivizi de aceeasi etate si care au avut
conditii similare de dezvoltare.
Deficienta mintala, utilizata ca notiune generala, cuprinde toate gradele prin care se
desemneaza severitatea sau gravitatea deficienta mintala de granita, usoara, moderata,
severa, profunda.
Deficienta mintala e o deficienta globala, ce vizeaza intreaga personalitate, structura,
dezvoltare intelectuala, afectivitate, psihomotricitate, comportamental adaptativa, de
natura ereditara sau castigata in urma unor leziuni organice sau functionale ale SNC,
care se manifesta din primii ani de viata, in grade diferite de gravitate, in raport cu
nivelul mediu al populatiei, cu urmari directe in ceea ce priveste adaptarea socio
profesionala, gradul de competenta si autonomie personala si sociala.
In general, dezvoltarea se caracterizeaza prin sindromul de inertie mintala, deficit de
comunicare, disfunctie mentala, vascozitate genetica, rigiditate psihica, rigiditatea
conduitei la care se adauga o suita de tulburari asociate (somatica, neurologica, tulburari
ale activitatii psihice etc.).
Exista grade diferite ale handicapului de intelect, iar clasificarea acestora se realizeaza
pe baza masurarii coeficientului de intelect, a coeficientului de dezvoltare psihica, a
evaluarii posibilitatilor de adaptare si integrare, de formare a autonomiei personale, de
elaborare a comportamentelor comunicationale si relationale cu cei din jur.
3

Pe baza acestora s-a ajuns la urmatoarea clasificare:

- deficienta mintala profunda sau grava- IQ= 0-20 (idiotia);
- deficienta mintala severa sau mijlocie- IQ=20-50 (imbecilitatea);
- deficienta mintala moderata- IQ=50-65 (debilitatea mintala);
- deficienta mintala usoara- IQ=65-75;
- intelect de limita sau liminar-IQ=75-85.
Deficientul mintal prezinta o motivatie a activitatii intelectuale redusa, interesele sale
sunt mici, ceea ce determina o persistenta pe sarcina redusa, intermitenta. De asemenea,
ei au dificultati in reprezentarea scopului activitatii actiunii, de unde reies sarcini
executate dezordonat.
Asadar, cadrul didactic va trebui sa realizeze consolidarea unei motivatii pentru
sarcina, in vederea unei viitoare integrari sociale ale elevului deficient.
Notiunea de integrare presupune exsitenta unor relatii intre membrii unui grup, relatii
bazate pe recunoasterea integritatii lor, a valorilor si drepturilor comune pe care le au.
Integrarea (relatia stabilita intre individ si societate) atinge mai multe niveluri, de la
simplu la complex, si anume: integrarea fizica- se refera la reducerea distantelor dintre
copii cu CES si ceilalti copii- si are ca principal scop eliminarea sau estomparea
dependentei persoanei cu dizabilitati de ceilalti; integrarea functionala- presupune
existenta posibilitatii ca elevul/copilul cu CES sa participe in comun la procesul
educational; integrarea sociala- necesita constiutuirea relatiilor cu ceilalti membrii ai
comunitatii; integrarea personala- este legata de dezvoltarea unor relatii cu persoanele
importante, semnificative; integrarea societala- - apare atunci cand copilul integrat n
grupul de elevi dobandeste sentimentul de apartenena si participare deplin la
comunitate, cu asumarea de roluri. Integrarea societala presupune acceptarea deplina a
copilului cu cerine speciale de catre ceilalti membrii ai comunitatii scolare, presupune
existenta sentimentului de incredere n sine si n ceilalti.
Toate aceste niveluri ale integrarii sunt intr-o relatie de interdependenta, se constituie
ca un continuum ce presupune cresterea progresiva a sferelor de cuprindere, de la fizica
la cea societala, ultima inculzandu-le pe toate.
In acest referat, ma voi referi, in principal la insertia sociala si profesionala a elevului
cu deficiente.
4

Integrarea sociala se refera la ansamblul relatiilor sociale stabilite intre persoanele cu

CES si ceilalti membrii ai comunitatii (vecini, colegi, oameni de pe stada). Aceste
relatii sunt influentate atat de atitudinile de respect si stima, cat si de ansamblul
manierelor de interactiune dintre oamenii normali si cei cu CES.
In scoala, integrarea sociala presupune includerea copiilor cu CES in toate activitatile
din viata scolara, fara discriminare. De asemenea, copii cu CES sunt inclusi si in
activitatile extrascolare.
Acest nivel superior impune un grad mult mai mare de integrare sociala a pesoanelor
aflate in dificultate si, concomitent, o constientizare profunda a faptului ca societatea
apartine tuturor cetatenilor ei si nu sunt admise discriminarile, nu sunt justificate.
In plan practic, o persoana cu cerinte speciale poate dezvolta relatii spontane, dar si
regulate, cu un numar mare de indivizi, in functie de preferintele si interesele sale, find
la randul ei acceptata si valorizata ca membru al anturajului respectiv. Integrarea sociala
se bazeaza pe faptul ca persoana in dificultate se poate folosi in mod neingradit de toate
facilitatile create si stipulate oficial, iar fenomenul de incluziune tine deja de cutuma
sociala, fara a mai fi nevoie de apel la anumite dispozitii din partea unei autoritati.
Integrarea copiilor cu cerine speciale se poate realiza dac exist colaborarea
permanent ntre: elevi, profesori, prini, consilieri, organizaii nonguvernamentale i
ali parteneri viabili care se pot implica. n viziunea colii/educaiei incluzive,
cooperarea constituie un element fundamental, determinant pentru realizarea succesului,
succesul privit ca autonomie i independen necesar inseriei sociale post-colare
sau/i post-instituionale.
Familia este cea care are un rol important in viata copilului, cu precadere relatia mamacopil. Famila inseamna pentru copil primul mediu de socializare, caracterizat prin
securitate afectiva, sustinere, sprijin, cooperare, viata comuna, aspiratii si interese
comune. Dezvoltarea sociala ulterioara a copilului deficient este direct influentata de
relatia copil-parinti; fiind diferit de ceilalti copii are nevoie de un mediator in
dezvoltarea si mentinerea relatiilor interpersonale. Principalele caracteristici ale familiei
care influenteaza in mod fundamental dezvoltarea sociala a copilului sunt:
legatura biologica de baza a persoanei, care ii confera identitate si il
sustine in dezvoltarea intelectuala, afectiva si morala;
primul grup social in care copilul exerseaza comportamente sociale si se
descopera pe sine;
asigura climatul de securitate afectiva necesar dezvoltarii armonioase si
echilibrate a personalitatii;
cadrul optim de dezvoltare a individualitatii si de valorizare a
potentialului copilului.

Perceptia sociala a copiilor cu deficiente nu este intodeauna constanta si foarte

favorabila, ea variaza de la o societate la alta, furnizand semnificatii diferite, in functie
de cultura si de valorile promovate in respectiva societate. In acest context, cu atat mai
mult copilul deficient se adapteaza mai greu la relatiile interpersonale si are nevoie,
asadar, de un suport.
Unii parinti, insa, pot dramatiza excesiv reactiile inadecvate venite din partea unei
persoane straine, identificand la aceasta o falsa rea intentie intr-un gest oricat de neutru.
In alte situatii, ei neaga tot ceea ce copilul observa in jurul sau legat de propria-i
deficienta, insista pe rautatea si ipocrizia oamenilor din anturaj, cultivand la copil
convingerea ca lumea in care traieste este o lume rea. Pe de alta parte, unii parinti
refuza sa tina cont de dificultatile sociale determinate de deficienta, in acest fel
impiedicandu-i pe copii sa inteleaga si sa accepte aspectele legate de propria deficienta.
Pornind de la aceste reactii pe care parintii le pot avea, in literatura de specialitate, se
gasesc mai multe categorii de parinti:
- parintii echilibrati sunt cei care au o atitudine matura, realista in tratarea
situatiilor. Ei isi organizeaza viata in asa fel incat sa poata acorda atentia necesara
copilulu cu CES, sunt calmi, stabili emotional, isi manifesta frecvent dragostea si au o
atitudine de deschidere fata de cei din jurul lor.
In functie de diagnosticul si de prognosticul specialistilor, ei vor gasi resursele necesare
pentru a actiona, mai ales ca ei stiu ce este necesar, cand si cum trebuie oferit, ce, cum
si cat de mult se poate cere copilului, din cauza deficientei de care sufera. Familia
inseamna, practic, un laborator in care copilul cu deficiente are oportunitatea de a-si
gasi locul, de a experimenta situatii de viata autonoma si de a se obisnui cu situatia in
care se afla. In acest context, copilul se dezvolta in armonie cu cei din jurul sau si are
sanse foarte mari sa se integreze in activitatile sociale.
- parintii indiferenti reactioneaza prin lipsa de interes si nepasare, lipsa de afectiune
si chiar respingerea copilului. Frecvent, copilul acestor parinti este pedepsit, certat si
antrenat in disputele dintre parinti. In cazul esecului, parintii aduc reprosuri si chiar
pedepse repetate, care duc la aparitia sentimentului de neputinta, incapacitate si
inutilitate a efortului, alimentand sentimentul de inferioritate care va determina si alte
esecuri, instalandu-se un cerc vicios in care principala victima este copilul deficient.
- parintii exagerati au ca si caracteristica generala supraprotectia, care conduce la
imposibilitatea manifestarii de catre copil a propriului control, autonomiei,
independentei personale, initiativei si a respectului de sine. Asadar, acesti parinti
transforma copilul intr-un individ dependent si solicitant pentru familie. Uneori, aceasta
permanenta solicitare va genera reactii de ostilitate si nemultumire din partea parintilor,
reactii care pe copil il vor face sa devina nesigur. Pe acest fond, atunci cand se va
confrunta cu greutatile vietii, nu le va putea face fata, deoarece nu si-a format abilitatile
necesare cu ajutorul carora sa actioneze si sa se apere.

- parintii autoritari au o vointa puternica si manifesta tot o forma de supraprotectie,

controlandu-si copii intr-o maniera dictatoriala. Ei dirijeaza permanent, iar regulile
impuse trebuie respectate fara prea multe explicatii.. astfel, copilul este transformat intro marioneta, dirijat permanent, fara sa poata avea initiativa sau sa isi poata asuma
responsabilitati, fara sa isi dezvolte capacitatea de decizie si actiune necesare in
procesul de integrare sociala.
- parintii inconsecventi- sunt adesea parinti instabili, nesiguri si incapabili de a opta
ferm pentru o anumita atitudine in raport cu proprii copii. In alte situatii, copilul este
pasat la diferiti membrii ai familiei, fiind supus unor experiente educative diferite,
contradictorii, uneori. Astfel, copii crecuti intr-un mediu inconstant , lipsit de confortul
afectiv stabil, copiii devin nesiguri si usor de influentat, fara a-si putea pune in valoare
propria personalitate.
In vederea solutionarii problemelor de natura personale, eistentiale, educationale si
profesionale exista consilierea. Consilierea, in intelesul ei clasic, se rezuma la o tripla
perspectiva: psihologica, pedagogica si sociala, asupra unor activitati cu valente etice pe
care consilierul le intreprinde pentru a-l ajuta pe client sa se angajeze in acel tip de
comportament care sa il conduca la solutionarea propriilor probleme.
Consilierea persoanelor cu dizabilitati sau a elevilor cu CES prezinta caractersitici
specifice si se desfasoara in parteneriat si cu alti specialisti (medici, psihologi,
psihopedagogi, asistenti sociali), implicand, desigur, si familia. Consilierul obtine de la
specialisti date informative despre consiliat si despre conduita lui si le pune la dispozitia
acestuia , cu evidentierea aspectelor pozitive si a posibilitatilor, oportunitatilor de
integrare (scolara, profesionala, sociala), de maximizare a potentialului consiliatului
pentru asumarea de roluri sociale posibile si realiste, care ofera perspectiva unor
performante bune.
Pentru a incuraja dezvoltarea personala a elevului cu CES in concordanta cu
dezvoltarea unei cariere profesionale dezirabile pe piata muncii, consilierul va actiona
in raport cu urmatoarele obiective:
- sa cunoasca particularitatile psihointelectuale si aptitudinale ale elevului cu CES si
cerintele personale in domeniul educatiei;
- sa fie informat asupra ofertelor din partea scolilor si institutiilor de educatie
obisnuita si speciala din zona privind programele de recuperare, abilitare, reabilitare,
invatare si profesionalizare pentru aceasta categorie de elevi;
- sa evalueaza resursele de care ar putea dispune elevul in perioada de formare
scolara si profesionala (sprijin financiar din familie, alocatii si ajutoare din partea
statului sau a comunitatii locale);
- sa detina informatii la zi cu privire la situatia pietei muncii.

Cand consiliatul este pregatit sa intre pe piata muncii, consilerul il invata sa caute un
loc de munca si il pregateste pentru a stii cum sa receptioneze ofertele din partea
potentialilor angajatori, cum se completeaza aplicatiile (CV, scrisoare de intentie,
memoriu de activitate, fise, alte formulare), care este conduita din timpul interviului,
cum sa utilizeze comportamente alternative pentru a-si maximize sansele de reusita..
Programele de interventie si serviciile de sprijin invocate de serviciile de consiliere
sunt eficiente atunci cand evaluarea persoanei cu CES este complexa sau valida: de
exemplu, alaturi de celelalte evaluari (medicala, sociala), evaluarea psihologica tine
cont de diversitatea culturala si lingvistica, deficitele de comunicare si factorii
comportamentali, iar evaluarea pedagogica tine seama de limitarile impuse de
deficienta, corelate cu un curriculum scolar si programe de pregatire profesionala.
Societatea noastra are o valoare de baza si anume ca toti cetatenii trebuie sa aiba un
loc de munca productiv si sa primeasca un salariu decent, ca recompensa pentru
activitatea prestata. Pentru persoanele cu deficiente, cea mai eficienta forma de a-si
dobandi calitatea de cetatean socialmente util este munca normala sau munca protejata
in mai mare sau mai mica masura, in acord cu posibilitatile fiecaruia. Conform acestei
valori, persoanele cu dizabilitati care doresc sa desfasoare activitati productive trebuie
sa dispuna de sansa de a obtine un loc de munca, fara ca pentru aceasta sa fie nevoite sa
renunte la alte drepturi sau beneficii care le asigura un nivel acceptabil de existenta.
Asumarea acestor valori va conduce la responsabilizare sociala, astfel incat sa se poata
oferi sanse de angajare si servicii de sprijin intr-un mediu cat mai normal sau cat mai
putin restrictiv.
Cand se vorbeste despre oferirea de sanse/oportunitati de profesionalizare si angajare,
trebuie sa urmarim anumite principii, cum ar fi:
- posibilitatea de alegere individuala- persoanele cu dizabilitati trebuie sa fie implicate
in tot procesul de luare a deciziilor care le pot afecta viata; trebuie respectate
preferintele acestora si trebuie stimulate integritatea, demnitatea si dezvoltarea
personala, iar serviciile de orientarea profesionala, consiliere si integrare in activitati
productive nu trebuie sa fie diferite de cele oferite persoanelor fara dizabilitati;
- asigurarea unui mediu de lucru aproape de normalitate;
- asigurarea serviciilor de sprijin- gradul si tipul de sprijin trebuie sa fie limitate in
timp si flexibile (in unele situatii serviciul poate fi continuu), in functie de nevoile
subiectului, astfel incat persoana sa poata desfasura in mod productiv o activitate
profesionala semnificativa si relevanta intr-un anumit context social;
- elaborarea unor strategii de angajare a persoanelor cu dizabilitati- desfasurarea unor
programe care sa favorizeze fie angajarea in unitati de productie, fie angajarea unor
conditii de angajare autonoma si/sau protejata;
- dezvoltarea de relatii si parteneriate cu intreprinderile- serviciile care consiliaza
persoanele cu dizabilitati (monitori de angajare) trebuie sa colaboreze cu
8

intreprinderile, firmele sau unitatile de productie pentru a identifica acele locuri de

munca potrivite pentru nivelul profesional, tipul si gravitatea deficientelor;
- colaborarea cu alte agentii- la nivel local/judetean, acordurile intre diverse agentii
trebuie orientate astfel incat sa nu limiteze posibilitatile de tranzitie de la scoala la viata
adulta.
Sprijinul educational, social sau pentru angajare intr-un mediu profesional nerestrictiv
trebuie sa sustina dezvoltarea individuala a persoanelor cu deficiente, in acest fel poate
creste gradul de autonomie si independenta personala, integrarea in comunitate si gradul
de valorizare a acestor persoane. Pentru a asigura servicii intr-un mediu cat mai putin
restrictiv posibil, este necesar ca organizatiile, centrele, institutiile sau agentiile care
actioneaza in domeniu sa analizeze serviciile si programele oferite, astfel incat
activitatile planificate sa-i implice si pe apropiatii persoanei cu dizabilitati: familia sau
tutorii, consilierii sau alte categorii de specialisti.
Pentru a favoriza integrarea profesionala sunt concepute programe de interventie,
programe destinate persoanelor cu dizabilitati cu varsta activa si reale posibilitati de a fi
integrate in munca; se disting trei grupuri tinta:
- persoane cu dizabilitati congenitale sau afectiuni dobandite in copilarie si care nu au
lucrat niciodata;
- persoane care au dobandit dizabilitatea in urma unui accident;
- persoane afectate de o infirmitate cronica si care a dus la invaliditate.
In acest context, termenul de abilitare se refera la suma procedurilor si interventiilor
destinate sa sustina o persoana care aceasta sa ajunga la nivelul maxim posibil de
dezvoltare mintala, fizica si sociala, prin invatarea acestor abilitati care sa determine
eficienta functionala si cresterea progresiva a gradului de autonomie a individului.
Reabilitarea- reprezinta procesul global si continuu de interventie cu scopul dezvoltarii
personale si integrare totala. Metodele de recuperare sunt interventii profesionale cu
caracter uni/pluridisciplinar care actioneaza directa asupra persoanei cu deficienta.
Serviciile de sprijin actioneaza directa asupra mediului fizic si indirect asupra mediului
social, avandu-se in vedere reabilitarea si integrarea persoanei cu dizabilitati. Prin
integrarea profesionala intelegem suma ajutoarelor de tip tehnic si a celor financiare
acordate de angajatori persoanelor cu deficiente, avand ca finalitate identificarea,
adaptarea, mentinerea si imbunatatirea unui loc de munca.

BIBLIOGRAFIE:
1) Ghergut. Alois. (2005). Sinteze de psihopedagogie speciala- Ghid pentru concursuri
si examene de obtinere a gradelor didactice. Editura Polirom. Iasi.
2) Ghergut. Alois. (2006). Psihopedagogia persoanelor cu cerinte speciale- Strategii
diferentiate si incluzive in educatie. Editura Polirom. Iasi
3) Institutul de Stiinte Pedagogice (Scrisoare metodica). (1967). Orientarea scolara si
profesionala. Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti.
4) Lazar. Silviu. (2008). Promovarea valorilor scolii incluzive. Editura Litera Info.
Ploiesti
5) Neamtu. Cristina, Ghergut. Alois. (2000). Psihopedagogie speciala- Ghid practic
pentru invatamantul la distanta. Editura Polirom. Iasi
6) Popovici. Vlad.Doru. (1999). Elemente de psihopedagogia integrarii. Editura Pro
Humanitate. Bucuresti.

10