AVARUL

Comentariu literar
Pornind de la premisa ca o comedie trebuie si sa satirizeze, dar si sa indrepte
defectele criticare, piesele lui Moliere vor pleda pentru o atitudine morala
umanista. Scriitorul isi va alege din inepuizabila natura umana viciile eterne:
avaritia, infumurarea, gelozia, ignoranta, ipohondria si ipocrizia.
In legatura cu aceasta ultima opozitie, Eugen Lovinescu se intreba retoric de
ce in literatura, ca si in viata, avarul este privit cu maxima exigenta, desi
chinuindu-si familia, avarul n-o ruineaza, ci, dimpotriva, pe cai aspre si
dureroase, ii prepara un viitor mai bun', in vreme ce risipitorul se bucura de o
mare toleranta si uneori de simpatia celor din jur. Criticul conchide insa ca risipa
este asociata cu generozitatea si altruismul, pe cand avaritia poate insemna o
forma de egoism. Poate ca acesta este si motivul pentru care tipologia avarului a
interesat literatura tuturor epocilor, de la antichitatea latina pana la epoca
moderna.
Avarul lui Moliere isi are radacinile in comedia antica a autorului latin Plautus,
Ulcica, in care eroul, desi descopera o comoara care il face bogat, continua sa
traiasca in lipsuri, cu teama dezumanizanta ca ar putea fi pradat. Euclio, ca
expresie a unui viciu general uman, se regaseste in Harpagon, personajul lui
Moliere, care, prin renumele autorului sau, a devenit punctul de referinta al
acestei tipologii revendicate de clasicism.
Subiectul este simplu, centrat pe o singura, dar dominanta trasatura de caracter
a eroului, si se amplifica treptat prin acumularea confuziilor care genereaza
comicul. Pe parcursul celor cinci acte, actiunea graviteaza in jurul lui Harpagon,
despre care nu stim decat ca are aproximativ saizeci de ani, ca este tatal a doi
copii, Cleante si Elise, si ca este indragostit de tanara Mariane. Ca orice personaj
clasic, eroul lui Moliere nu este determinat in atitudinile lui de societatea
contemporana, caci existenta sa este atemporala si aspatiala, guvernata doar de
un viciu al tuturor timpurilor. In vreme ce batranul Harpagon, indragostit de
Mariane, ezita sa o ceara in casatorie la gandul ca este lipsita de zestre, cei doi
copii ai sai traiesc si ei misterul si dramele iubirii. Elise impartaseste dragostea
cu Vaiere, care, pentru a o putea cere in casatorie, devine servitorul lui
Harpagon, iar Cleante este indragostit chiar de Mariane, care, la randul ei, il
iubeste pe tanar.
Pe de alta parte, preocuparile batranului avar se indreapta si spre chivernisirea
copiilor sai, fara ca aceasta sa-i afecteze in vreun fel averea. De aceea, el
doreste sa-1 insoare pe Cleante cu o vaduva bogata, iar pentru Elise gaseste o
partida potrivita in persoana lui Anselme, batran, dar bogat, scopuri pentru care
apeleaza la mijlocitoarea Frosine. Actul I se incheie in plina confuzie, Cleante
incurajand laudele pe care tatal sau i le face Marianei, pentru a afla cu stupoare
ca acesta intentioneaza sa se insoare cu iubita lui, iar Valere, sustinand cu
prefacatorie parerile lui Harpagon, obtine de la acesta libertatea de a o
supraveghea pe Elise.

Actul al II-lea adanceste conflictul si complica situatiile comice. Cleante doreste

sa obtina, prin intermediul servitorului sau, La Fleche, un imprumut, fara a sti ca
in spatele camatarului nu este altcineva decat tatal sau. Pusi fata in fata in
aceasta imprejurare ridicola, cei doi se invinuiesc unul pe celalalt pentru
camatarie, respectiv pentru risipa. O data cu sosirea petitoarei, Harpagon isi
socoteste chiar castigul de pe urma iubirii pentru tanara Mariane, devenind insa
din pacalitor pacalit, caci Frosine, cunoscatoare a firii omenesti, socoteste
zestrea tinerei in economiile pe care i le-ar face sotului ei renuntand la mancare,
la vesminte si bijuterii si il maguleste pe batran facandu-i complimente care
starnesc hazul spectatorilor:
Poftim; trup bine legat, mladios, cum se cuvine si care nu dovedeste nici un
betesug. [] Va sta bine - pe urma, tusea dumneavoastra e plina de gingasie! '.
Actiunea cuprinde, in cel de-al treilea act, scenele legate de intalnirea dintre
toate personajele implicate in conflict. Pregatirea vizitei celor trei pretendenti
starneste hohote de ras: servitorii sunt instruiti sa toarne vinul cu socoteala, sa
recupereze rapid toate resturile, sa gateasca pentru opt oaspeti, desi vor fi zece,
si sa stea cu spatele la perete pentru a nu se observa gaurile din hainele lor mult
prea vechi. Dupa ce, spulberand elanul jupanului Jacques, Harpagon decide sa se
gateasca doar fasole cu o ciozvarta de berbec gras, avarul este caracterizat de
vechiul sau servitor, care se face, cu acest prilej, ecoul celor din jur:
Unii spun ca tipariti pe socoteala dumneavoastra calendare in care zilele de
post sunt trecute in numar indoit si ca va siliti oamenii sa le tina, ca sa va bagati
in buzunar ce v-ar costa mancarea de dulce. [] Altul povestejte ca ati dat in
judecata pisica vecinului, fiindca v-a mancat ce-a mai ramas dintr-o friptura de
berbec. [] Sunteti rasul si batjocura tuturor ; nu va spun decat zgarcitul care-si
mananca de sub unghie, scarbosul, camatarul'.
In scena dialogului cu Mariane, Clante ii face acesteia declaratii de iubire in
numele tatalui sau si ii daruieste un inel eu diamant, spre nefericirea batranului.
Apoi, in actul urmator, disputa dintre tata si fiu atinge punctul culminant in clipa
cand La Flche descopera comoara lui Harpagon, ascunsa in gradina, si i-o da
stapanului sau, care dispare eu ea.
Actul final il surprinde pe Harpagon in cea mai adanca disperare, incercand sa-si
recupereze caseta eu cei zece mii de galbeni. Banuit de furt este Valre, iar
dialogul savuros dintre el si avar isi extrage comicul din situatia confuza, care nu
se lamureste decat in final. In vreme ce tanarul ii vorbeste despre iubirea sa
pentru lise, Harpagon crede ca subiectul este nepretiita sa caseta. Rasturnarea
tipica de situatie se produce in final, cand Anselme descopera ca Valre si
Mariane sunt chiar copiii sai, pe care nu-i mai vazuse de la un naufragiu petrecut
eu ani in urma si pe care ii cautase zadarnic. In schimbul casetei sale cu bani,
avarul accepta sa renunte la Mariane si sa consimta la casatoria acesteia eu
Clante si la nunta lisei eu Valre, cu conditia ca toate cheltuielile sa fie
suportate de Anselme.

Deznodamantul, in conformitate cu normele speciei, este unul fericit, desi

povestea in sine este tragica. Personajele isi gasesc fericirea pe care o definesc
in functie de idealuri specifice. Clante si lise se vor casatori eu cei pe care ii
iubesc, iar Harpagon isi regaseste caseta pierduta si isi traieste astfel fericirea
ridicola intr-o existenta meschina, intorcandu-se la vechea sa patima, camataria.
Frumusetea comediei lui Molire rezida nu doar in structurarea subiectului, intr-o
desfsurare gradata spre culminarea finala, ci si in realizarea tipologiei comice a
avarului. Arta portretului este stapanita cu maiestrie de autor, care schiteaza
astfel trasaturile eroului, incat spectatorul recunoaste tipul inca de la aparitia sa
in scena, in dialogul cu La Flche. Ulterior, contururile profilului sau se ingroasa
pina la caricatura, atat din perspectiva directa a celorlalte personaje asupra lui,
cat si prin faptele, atitudinile si cuvintele acestuia. Zgarcenia, singura trasatura
evidenta a personajului, este de notorietate publica, asa cum se obsera din
portretul pe care i-1 face jupanul Jacques. Este trasatura pe care i-o recunosc cei
apropiati - copiii sai, servitorii, petitoarea -, ale caror atitudini se modeleaza in
functie de aceasta realitate. Clante intelege ca restituirea banilor reprezinta
calea de a o obtine pe Mariane, Valre pricepe ca singura sansa de a se casatori
eu Elise este sa renunte la zestre, iar lise il sfatuieste pe iubitul ei sa cistige
increderea lui Harpagon, migulindu-1 si incurajandu-i zgarcenia.
Spre deosebire de avarii pe care ii va zugravi realismul, personajul lui Molire nu
aluneca insa pe panta dezumanizarii totale, pastreaza o aparenta de confort,
chiar daca de o simplitate ridicola, nu isi trateaza copiii cu brutalitate, iar
atitudinea sa este receptata cu umor, fara monstruozitatile care il insotesc pe
Grandet sau, in literatura noastra, pe Hagi Tudose.
Comicul lui Molire este generat de complexitatea situatiilor pe care el le
imagineaza si pentru a caror realizare ignora de multe ori chiar regulile
dramaturgiei clasice, atat de pretuite in epoca. El aduce in scena un numar mai
mare de personaje, imbinand astfel principiile clasicismului antic, mai rigid, cu
libertatile farsei italiene si franceze. Pentru Molire, conditia folosirii unor teorii
dramatice este aceea ca ele sa produca rasul. Comicul de caractere se sustine
prin forta de sugestie a personajului pe care dramaturgul il aduce in scena
pentru a intruchipa un defect criticabil. El se impleteste insa in exprimarea
aceluiasi sens cu un comic al numelor, pe care autorul le alege tocmai ca prin
sugestia lor sonora sa anticipe caracterul prezentat si sa devina niste etichete de
identificare a eroilor. Unele nume sunt conventionale, pentru ca purtatorii lor nu
au decat rolul de a stabili contrastul necesar eu personajul central : Clante,
Valre, lise, Anselme, Mariane. Altele sunt predestinate servitorilor : La Flche,
jupan Jacques, in fine, Harpagon are rezonanta avaritei, a zgarceniei peste
masura, astfel incat, de-a lungul timpului, gratie si renumelui piesei, el a devenit
sinonimul acestor pacate omenesti. Personajul se defineste si prin limbaj,
canalizat in sensul ingrosarii defectelor, caci replica ,,fara zestre' devine un tic, si
prin vestimentatia cenusie, rezistenta, cu urme evidente de uzare, semn al
zgarceniei indreptate impotriva propriei fiinte.

Comicul este unul de atmosfera si confera unitate piesei lui Molire. Chiar in
momentele cele mai grave, in care s-ar putea produce tensiune, atmosfera este
degajata printr-o scena hilara, ca aceea a disputei dintre Harpagon si Clante,
care nu se soldeaza cu o ruptura dintre tata si fiu, ci cu un duel verbal savuros si
plin de umor. Contrastul dintre aparenta si esenta, sursa clasica a comediei, ii
serveste si lui Molire in realizarea scenei dialogului dintre avar si Frosine, care,
flatindu-l, scoate in evidenta tocmai caracteristicile contrare ale batranului.
Desi prin dezumanizarea moderata a eroilor sai si prin zugravirea moravurilor
vietii de familie sau sociale, piesele lui Moliere se apropie de latura tragicului,
comicul ramane modul de expresie natural al autorului clasic care, prin realismul
observatiei si prin depasirea rigorilor epocii, este un spirit modern si intotdeauna
actual. Satira sa, dincolo de acidul fara de care nu se poate face comedie,
propune un umanism impresionant si dezvaluie iubirea de oameni a autorului
care marturisea in prefata comediei Tartuffe : ,,Nimic nu-i face mai bine pe cei
mai multi dintre oameni sa se pocaiasca decat oglinda betesugurilor lor. E o
lovitura mare data viciilor cand le expui rasului obstei intregi. Usor indura omul
mustrarile, dar nu rabda nicidecum batjocura. Accepta sa fie rau, dar nu vrea sa
fie ridicol'.

n Avarul, pornind de la Aulularia lui Plaut, Molire pstreaz doar ideea central: un zgrcit care
i ascunde comoara, obsedat de pierderea ei.
Cei doi copii ai lui Harpagon s-au ndrgostit: Cleante i mrturisete surorii sale, Eliza, marea
iubire pentru Marianne, fiica unei vduve destul de strmtorate din apropiere. Eliza, la rndul ei
este ndrgostit de Valere, fiu rtcit al unei familii bogate, care chiar i caut prin ii atunci
cnd a ntlnit-o. De dragul su i-a ascuns identitatea i s-a tocmit slujitor al tatlui ei. Pentru a
capta ncrederea suspiciosului avar, i laud fr ncetare bunul sim i cumptarea, aprobndui iniiativele cele mai absurde. Dei amndurora dragostea le este confirmat, Eliza i Cleante nu
sunt tocmai fericii, cci tiu c zgrcenia tatlui su nu le va permite niciodat s se
cstoreasc dup pofta inimii.
Norocul pare ns s-i surd lui Cleante: Harpagon l cheam s-i cear prerea chiar n
privina Mariannei, vrnd s tie dac fiul su o gsete potrivit pentru o soie. Firete c
tnrul i face portretul cel mai ncurajator, totui Harpagon ntrebase pentru sine, cci s-a decis
s-i ia o soie tnr i cuminte. Fr s fie prea egoist, fiului su i rezervase deja o vduv
bogat, n vreme ce Elise se va cstori cu btrnul Anselme, care nici nu cere zestre.
Cleante trebuie s o ia naintea tatlui su, dar nu are nici un ban. Cmtarul la care apelase
printr-un mijlocitor pentru a se mprumuta se dovedise a fi chiar Harpagon. Cel care gse te
soluia este La Fleche, valetul lui Cleante, care-i fur btrnului caseta cu bani ngropat n
grdin.

nnebunit, Harpagon i amenin servitorii i l cheam pe procuror. Jupn Jacques (buctar i

vizitiu) care nu-l poate suferi pe Valere, arunc vina asupra lui. Luat din scurt asupra "crimei"
sale, Valere crede c este vorba de dragostea ascuns pentru Elise i ncearc s- i cear
iertare n faa lui Harpagon, a procurorului i a lui Anselme, sosit i el ntmpltor. n felul acesta
iese la iveal nu doar adevrata vin a lui Valere, dar i identitatea sa. Lovitur de teatru: att
acesta, ct i frumoasa Marianne sunt copiii domnului Anselme, pe numele su adevrat don
Thomas dAlburcy, a crui familie se risipise pe vremuri ntr-un naufragiu din care fiecare se
socotise unic supravieuitor.
Cstoria celor dou perechi nu mai este n pericol, cci Anselme, generos, a acceptat toate
condiiile lui Harpagon: suportarea tuturor cheltuielilor, lipsa oricrei zestre pentru Elise i
Cleante, iar, n plus, haine noi de nunt pentru printele lor, care i-a recuperat i iubita caset.

PARALELA CU ALTE CARTI

Scriind, cu peste opt decenii n urm, despre atitudinea imoral a vieii i a literaturii,
Eugen Lovinescu se ntreba, ntre altele, de ce avarul e considerat, n via i n literatur,
ridicol i odios, iar risipitorul e vzut cu ngduin, cu simpatie chiar, cnd, mai potrivit ar fi
s fie invers. Criticul considera c avarul nu-i ruineaz familia ci, pe ci mai dure, i
pregtete un viitor mai bun, n timp ce risipitorul nu are niciun fel de respect pentru bunurile
lui i ale altora fiind primejdios din punct de vedere social. Explicaia acestui fenomen st,
dup prerea criticului, n reacia spontan a opiniei publice mpotriva a tot ceea ce nseamn
rigori constrngtoare ale vieii omului.
Avariia e legat de egoism, avarul nu-i ajut semenii, e mereu suspicios i-i pzete
cu atenie averea pe care caut s o sporeasc prin orice mijloace. Risipitorul, chiar dac nu
aduce beneficii familiei, poate lsa impresia de altruism i drnicie pentru strini i de aici,
poate, simpatia fa de el.
Euclio, eroul comediei Ulcica a lui Plaut, descoper o comoar pe care ns o ine
ascuns continund s triasc n mare srcie mpreun cu fiica sa. Dei are aceast comoar,
se duce regulat s-i ncaseze bnuul de argint pe care conductorul cetii n care locuiete l
d cetenilor foarte sraci, cnd face baie plnge pentru c pierde prea mult ap, cnd
brbierul i taie unghiile, le strnge i le ia cu el, mai mult, i cstorete fiica cu un btrn

foarte bogat, mpotriva voinei acesteia. Nu se cunosc aspecte legate de biografia lui,
personajul e purttorul unei singure trsturi, e un avar i att iar piesa urmrete s-l
nfieze doar n aceast manifestare a caracterului su.
Aspecte similare se regsesc n lucrarea lui Moliere, Avarul,adaptare original dup
comedia mai sus menionat. i aici scriitorul e preocupat de a releva trsturile generale ale
avarului, dezumanizarea acestuia. Tot sensul vieii lui sunt banii, triete n condiii precare
impunnd acelai regim copiilor i servitorilor; vrea s-i cstoreasc fiica cu un btrn i
fiul cu o vduv pentru a scpa de grija dotelor. Se ndrgostete de o tnr fr zestre i se
gndete c ar fi o soie bun pentru c e crescut n srcie i obinuit cu puin;renun ns
uor la ea, n favoarea fiului su, cnd i se d caseta cu bani furat.Se povestete despre el c
ar fi dat n judecat pisica vecinului pentru c i-a mncat ce a mai rmas dintr-o friptur de
berbec sau ca a furat ovzul cailor. Totui,Harpagon pstreaz aparenele modului de via
ale lumii bune: are servitori i caleac, dei servitorii sunt prost mbrcai iar caii de la
caleac nfometaii, d mese acas atunci cnd interesele o cer. Ca i la Plaut, nu tim nimic
despre biografia personajului, nainte de intrarea sa n scen cnd are 60 de ani, i mai nimic
despre societatea n care triete. Eroul ntruchipeaz avarul n genere, aspaial i atemporal.
Abordarea motivului, la romantici, continu n anume pivine tradiia. Cavalerul avar
din poemul dramatic al lui Pukin, e, pn la un punct, un zgrcit clasic. Are lzi de aur, pe
care le ine ascunse n pivni, dar triete precum cei mai sraci dintre muritori, locuiete
ntr-o cmar nencptoare i se hrnete cu coji uscate. Fiului su, tnar plin de caliti, nu-i
d niciun ban, silindu-l s duc o via n umilitoare srcie iar cnd i se cere s-i
ndeplineasc ndatoririle de tat, pentru a scpa de scpa de obligaii, i calomniaz fiul,
acuzndu-l c vrea s-l ucid i s-i fure averea. Avarul lui Pukin e att de mptimit de aur
nct numai vederea acestuia i provoac delicii inimaginabile. Coboar , uneori, n pivnia
secret unde i ine comoara, deschide lzile cu bani, aprinde lumnri n faa fiecreia i se
desfat contemplnd grmezile de aur sclipitor.
Din perspectiv romantic e vzut i avarul lui Hasdeu,Sbierea, n drama
istoric Rzvan i Vidra. Czut n minile lui Rzvan, el se consider mort nu la gndul c
fostul su rob l-ar putea ucide, ci pentru c haiducii i-au luat sacul cu bani pe care l avea la
el. Mai trziu, rob la poloni, refuz s se rscumpere, ateptnd un prilej fericit pentru a fi
eliberat fr s plteasc nimic. Pn atunci se declar mulumit c robia i asigur suszistena
, fr a-i afecta averea din ar.
Gobseck e un personaj literar nu mai puin memorabil dect Harpagon, mai complex
ns. Viziunea scriitorului are amprente romantice dar e integrat direciei realiste pe care
Balzac o inaugureaz. Personajul e nfiat n cadru istoric, epoca de afirmare a burgheziei
franceze i sunt amnunit evocate mediul apropiat n care triete Gobseck, locuina,
persoanele din preajm. Pn la un punct e dezumanizat de patima banilor:are o avere imens
dar nu dorete ca lumea s-l tie bogat. Nu triete n mizerie, precum avarul lui Plaut ori cel
al lui Pukin, dar existena lui e modest i singuratic, cumptat...de pensionar econom.
Pentru ce adun bani? Avariie dar i ambiie legat de contiina puterii banului n societatea
epocii lui. El nu e un simplu cmtar avar, sub aceast masc se ascunde o fire gnditoare cu
licriri de generozitate.n el triesc doi oameni: un avar i un filozof, unul e meschin, cellalt
e generos.
Grandet e un zgrcit tipic evocat de scriitor cu mijloacele artei realiste. Simplu dogar
la origine, el s-a mbogit treptat, folosindu-se cu abilitate de conjuncturi favorabile, n
momente tulburi, la care s-au adugat trei moteniri n familie. Grandet nu e un filozof, ca
Gobseck, nu e generos niciodat, e un mptimit de mbogire i Balzac prezint amnunit
caracterul personajului, modul de via, dezumanizarea sa treptat pn la obsesia dement
din preajma morii cnd se teme s nu-i dispar aurul i banii.

ENIGMA OTILIEI Costache Giurgiuveanu, personajul lui George Clinescu, difer

sensibil de avarii lui Balzac. Averea sa e n bun parte motenit i nu acumulat, precum la
Gobseck ori Grandet, prin munc i speculaii de anvergur, desfurate cu avariie i cu mare
energie. Spre deosebire de avarii menionai mo Costache e fricos, ezitant, fire slab. Banii
nu-i pstreaz la banc, ci i ine lng el, ascuni sub duumea ori sub saltea.
Preocuparea de a strnge bani i a face avere, caracteristic multor personaje din
nuvelele lui Slavici, scriitor realist cu tendin spre clasicism, o regsim i n romanul Mara,
cu deosebire la eroina al crei nume d i titlul operei. Avariia ei nu este ns de aceeai
natur cu a avarilor amintii pn acum. Banul o obsedeaz, l preuiete dar nu-i ntunec
judecata, nu-i impune privaiuni, nici la mncare, nici la mbrcminte i nu-i altereaz
dragostea foarte puternic pentru copii. n cazul Marei exist o proporie egal de zgrcenie i
afeciune matern, de hotrre brbteasc i sensibilitate femeieasc.
De o structur aparte este avariia lui Hagi Tudose din nuvela cu acelai titlu de
Delavrancea. El nu e cmtar, precum Harpagon sau Gobseck, are o prvlie cu personal
redus, pe care-l supravegheaz cu strnicie iar sursa averii sale e chiar avariia care depete
orice nchipuire. Personajul i impune mari privaiuni pentru a strnge bani: triete n
mizerie, ntr-o cas ntunecoas, se hrnete doar cu pine i brag ori ciugulete de prin
prvlii prefcndu-se ca vrea s cumpere i gust marfa. Nu are familie pentru c e contient
c o nevast i copii presupun cheltuial.
Sfritul avarului, n literatura romantic i naturalist, da, uneori, i n cea realist, e
tragic. Moartea nu vine natural, ci e datorat unui oc emotiv ce-i are originea tot n avariia
personajului. Aa mor cavalerul avar, Sbierea, Costache Giurgiuveanu, sfrit simbolic n care
poate fi descifrat o condamnare radical a unui viciu vechi de cnd lumea.

Film artistic: L'avare (Avarul)-1980

Filmul este o adaptare dup piesa lui Moliere, n care Louis de Funes face un rol magistral
interpretndu-l pe Harpagon, un veritabil Hagi Tudose franuzesc, care fuge de la biseric pentru
a nu fi nevoit s contribuie la cutia milei i i ine averea ngropat n grdin.Harpagon, un
vaduv bogat, locuieste impreuna cu copii sai Clante si lise. Zgarcit din cale afara si suspectand
ca toata lumea vrea sa-l fure, el ingroapa in gradina o caseta plina cu aur. El spera pentru copii
sai casatorii bogate, iar pentru sine pune la cale o a doua casatorie. El nu tie c fiul sau, Clante,
este ndragostit de Marianne, (femeie tnr de conditie modesta, aceeasi pe care Harpagon o
vrea de sotie), nici ca fiica sa Elise il iubete pe Valere, administratorul casei. Cleante si Elise nu
indraznesc
sa-i
marturiseasca
tatalui
propriile
lor
planuri..
Cu toate acestea, timpul este scurt. Chiar in seara asta Harpagon e gata s semneze contractul de
cstorie
cu
Marianne.