Sunteți pe pagina 1din 4

Scoala Postliceala Sanitara Traian Lalescu

INTELEGEREA SI ACCEPTAREA
TRATAMENTULUI PRESCRIS

Elev: Dascaleanu Roxana

AMG III C

Intelegerea sau acceptarea tratamentului prescris


In timp ce stiinta ofera remedii noi iar medicii fac eforturi de a trata tot mai rafinat
diferite tulburari, prea multi pacienti pentru care sunt preconizate aceste interventii se pare ca nu
reusesc sa beneficieze de aceste eforturi, si nu din cauza lipsei de eficacitate a tratamentului.
Este un paradox aparent - desi avem tratamente eficace, raspunsul terapeutic in
tulburarile psihiatrice nu se ridica intotdeauna la nivelul acestei eficacitati. In Grecia antica,
Hipocrate a observat ca pacientii isi pot impiedica propria vindecare prin sustragerea de la
tratamentele prescrise si, probabil pentru prima oara in istoria medicinei, atragea atentia asupra
noncompliantei. Dupa 24 de secole, problema persista.
Noua din zece pacienti nu iau corect medicamentele prescrise sau nu le iau deloc.
Pentru ca remisiunea si recuperarea sa devina o realitate trebuie evitate recaderile ori
cronicizarile, iar unul dintre factorii importanti in procesul terapeutic este reprezentat de
complianta. O definitie formala a compliantei la tratament este - gradul in care utilizarea de catre
o persoana a medicamentelor coincide cu indicatia medicului (mai general - masura in care
comportamentul unei persoane corespunde cu sfatul medical).
Nu exista inca o definitie general acceptata in ceea ce priveste capacitatea pacientului de
a urma un tratament indicat.
Metodele de monitorizare electronica au aratat ca peste 30% dintre pacienti omit multe
dintre dozele prescrise, indiferent de boala, prognostic sau simptome .
O serie de studii arata ca peste 70% din toate medicamentele prescrise nu sunt de fapt
consumate , ca 40 - 50% dintre tratamente nu reusesc sa produca rezultatul dorit sau determina
complicatii din cauza utilizarii inadecvate si ca exista o complianta mai slaba la antidepresive
fata de tratamentele somatice . Experienta cu pacienti suferind de DZ (diabet zaharat),
insuficienta renala, TBC si HTA arata ca aderenta la tratament e in jurul a 40 - 60% iar nivelul
compliantei complianta inseamna - adeziune a bolnavului la mijloacele terapeutice necesare
ameliorrii strii sale de sntate ), nu este legat direct de severitatea afectiunii.
Cel putin 50% dintre pacienti pleaca din cabinetul medical si nu isi amintesc ce li s-a
spus si ce trebuie sa faca. Intre pacientii cu boli cronice, 80% aplica incorect cel putin un aspect
al programului de autoingrijire recomandat. Complianta este un comportament al pacientului
care joaca un rol fundamental in succesul sau esecul final al oricarui tratament deoarece este o
conditie necesara (desigur nu si suficienta) pentru succesul terapeutic. Refuzul total de a lua
medicamentul, subdozarea substantiala a unui medicament eficace, dozarea intermitenta (erori
ale intervalelor dintre doze) sau intreruperea prematura si nu in ultimul rand supradozarea - duc
la eficienta clinica redusa (sau chiar absenta) si riscuri substantiale ale tratamentului. Complianta
e legata mai ales de perceptia de catre pacient a starii lui de boala, de atitudinea pacientului fata
de tratament si de constiinta bolii, de costurile medicamentelor, efectele secundare ale
tratamentului si tratamentul inadecvat a simptomelor de boala. Complianta cu tratamentul de
lunga durata este mai greu de obtinut decat pentru cel de scurta durata.
Esecul aderentei terapeutice poate fi determinat de doua mari categorii de factori neintentionali (uitarea, neintelegerea regimului, bariere de limbaj, dementa, alte boli cu afectare
cognitiva, schimbari de program, imposibilitatea obtinerii practice a medicamentelor) si
intentionali (se simte mai bine si crede ca nu mai are nevoie de medicamente, frica de efecte
secundare, perceperea medicamentelor ca lipsite de eficacitate, regim considerat prea complicat,
frica de dependenta). Deseori in literatura de specialitate exista ideea ca aderenta ar fi doar o
problema de comportament a pacientului.
Pacientul trebuie incurajat sa comunice orice efecte secundare apar. Prin comunicare
pacientul ia parte activa la propria sanatate si bunastare. Orice motive ar exista pentru a nu lua
medicamentele, fie pretul sau neincrederea in necesitatea unui tratament medicamentos,

pacientul trebuie incurajat sa comunice aceste lucruri. Daca pacientul este de dorit sa comunice,
datoria medicului este intelegerea. Rolul unui doctor intr-o echipa este de a intelege nu numai
boala pacientului ci si cea mai buna maniera / agent care sa amelioreze boala. Deseori pacientilor
le e jena sa intrebe.
Efectele secundare intolerabile trebuie sa determine alegerea altor medicamente cu
profil mai favorabil al efectelor secundare. Uneori ameliorarea clinica duce la opinia pacientului
ca medicamentele nu mai sunt necesare si in acest caz trebuie utilizata psihoeducatia pacientului.
Perceperea lipsei de eficacitate imediata se corecteaza daca pacientul e informat ca poate exista o
latenta de raspuns de saptamani sau luni pana la obtinerea efectului deplin. Daca pacientul uita sa
isi ia medicamentul - reducerea frecventei prizelor creste adesea complianta..
Credintele pacientului au un efect deosebit asupra aderentei terapeutice. Oamenii care
cred in eficacitatea medicamentelor vor fi mai aderenti decat cei sceptici in aceasta privinta ( prin
gradul de percepere a beneficiilor). Daca pacientul intelege scopul tratamentului si motivul
precis al administrarii medicamentelor, se obtine un grad superior de aderenta. Un studiu
controlat nu a observat insa diferente semnificative intre pacientii cu tulburari somatice si cei cu
tulburari psihiatrice .
Suferinta emotionala neatribuibila vreunei afectiuni psihiatrice poate scadea aderenta.
Pentru unii pacienti, numarul pilulelor si regimul de administrare reprezinta un memento dureros
asupra conditiei lor si acesti pacienti pot sa incerce evitarea acestui memento prin suspendarea
pur si simplu a medicatiei. Alte efecte ale suferintei emotionale pot fi: reducerea motivatiei,
greutate in memorarea sarcinilor si dificultati de concentrare. Insatisfactia pacientilor isi avea
originea in diferite aspecte, printre care unele afective (perceperea lipsei sustinerii emotionale si
a intelegerii), aspecte comportamentale sau legate de competenta ale medicului (modul de
prescriere, lipsa explicatiilor adecvate, diagnosticul etc.).
Complianta e puternic legata de capacitatea de intelegere a pacientului nu numai a
naturii bolii dar si a regimului de tratament si a proceselor implicate in acest tratament.
Memorarea informatiilor oferite de medic in cursul procesului terapeutic. Chiar daca pacientii
raporteaza un nivel ridicat de satisfactie fata de consultatie si o buna intelegere a conditiei lor,
daca nu retin sfaturile, aceasta afecteaza desigur complianta. S-a observat ca dupa consultul
medical, aproximativ o treime dintre pacienti nu isi amintesc numele medicamentului prescris,
frecventa dozelor sau durata tratamentului.
Ley (1989) a gasit ca urmatorii factori psihologici cresc memorizarea informatiei:
scaderea anxietatii, cresterea cunostintelor medicale, nivel intelectual mai inalt, importanta si
frecventa afirmatiilor medicului referitoare la medicamente, efectul de "primacy" (in care
retinem in principal primul lucru care ni se spune).
Daca pacientul are rude care nu sustin ideea de farmacoterapie, aceasta poate insemna o
opozitie deschisa, ori un sabotaj al procesului terapeutic prin reamintirea continua a necesitatii de
a-si lua tratamentul ceea ce stimuleaza comportamentul opozitional al pacientului. Uneori
apelarea la medicamente si impingerea pacientului sa le ia sunt motivate de rezistenta familiei de
a accepta vreo responsabilitate ca ar contribui la stresul din viata pacientului care ar putea
alimenta tulburarea psihica. Pacientul simte ca a lua medicamentul e echivalent cu a admite ca
problema e doar a lui si ceilalti nu isi vor schimba comportamentul. Se recomanda de aceea in
cazul unor pacienti non-aderenti si o sedinta terapeutica impreuna cu familia pentru a explora
atitudinea generala a familiei fata de pacient si particulara fata de tratamentul medicamentos.
Starea de sanatate si efectele secundare. Reprezinta factori majori ai aderentei terapeutice.
Treisman (2001) arata ca cei cu boli cronice care nu mai percep simptome sau simt o
ameliorare isi pot suspenda administrarea medicamentelor deoarece cred ca nu mai au nevoie de
ele. De asemenea cei care simt o agravare sau efecte secundare pot deveni la un moment dat mai
putin aderenti. Stilul de viata. Anumite comportamente pot influenta capacitatea de a mentine un
tratament, unul dintre cele mai evidente fiind consumul de alcool sau de substante psihoactive.

Chesney (1997) si Eldred (1997) considera ca ar fi vorba mai curand de stilul de viata
haotic al acestor pacienti decat de utilizarea drogului in sine.
Alte probleme pot fi determinate de o viata activa, incarcata, perceperea administrarii
medicamentelor ca factor de perturbare al activitatilor sau momentelor placute precum concediul,
o calatorie, etc. dar si influenta asupra compliantei pe care o aduc modificarile rutinelor din
timpul activitatilor amintite.
Factori legati de personalul medical si procesul de ingrijire.
Asa cum credintele pacientului influenteaza aderenta, la fel se intampla si cu credintele
personalului medical. Medicii care cred in tratamentul administrat transmit aceasta incredere
pacientilor. Medicii si asistentii medicali pot evalua gresit aderenta la tratament a pacientilor - in
general exista tendinta de a o supraestima. Alti factori sunt lipsa cunostintelor medicale
suficiente si a abilitatii sau timpului necesar pentru a implementa interventiile de ameliorare a
aderentei. Relatia personal medical / pacient reprezinta un factor critic al aderentei. Nelson
(1975) arata ca cel mai important factor de influentare a compliantei ar fi perceperea de catre
pacient a interesului care ii este acordat, alaturi de cat timp i se aloca.