Mase

plasti
Ce sunt materialele plastice ?
ce .
Polim
eri

Se numesc mase plastice materialele produse pe baza de polimeri,

capabile de a capata la incalzire forma ce li se da si de a o pastra dupa racire.

Dupa cantitatea in care se produc ele ocupa primul loc printer materialele
polimere. Ele se caracterizeaza printr-o rezistenta mecanica mare, densitate
mica, stabilitate chimica inalta, proprietati termoizolante si electroizolante

Ce sunt polimerii ?

Polimerii (sau macromolecule pentru chimiti) sunt o repetiie a unui

motiv constitutiv (sau unitate) (M), unde M= CH2- (de exemplu). Gradul de
polimerizare (n) corespunde numrului care exprim de cte ori este repetat
mitivul : Mn. Lungimea caracteristic a unui lan este n jur de 1 micron. Exist
polimeri supli (de exemplu, polietilena PE) precum i polimeri rigizi (ex. :
poliparafenulena PpP).
Scheletul polimerilor este stabilizat prin legturi chimice covalente, motiv
pentru care polimerii nu se dizolv n soluii. Coeziunea ntre macromolecule este
asigurat prin legturi fizice (Van der Waals sau de hidrogen), care se rup dac se
nclzesc.

Ele se caracterizeaza prin:

 rezistenta mecanica mare

densitate mica

stabilitate chimica inalta

proprietati termoizolante
proprietati electroizolante etc.
Masele plastice se fabrica din materii prime usor accesibile, din
ele pot fi confectionate usor cele mai felurite articole. Toate
aceste avantaje au determinat utilizarea lor in diversele ramuri
ale economiei nationale si ale tehnicii, in viata de toate zilele.
Aproape toate masele plastice contin, in afara de polimeri,
componenti care le confera anumite calitati,substanta polimera
serveste in ele in calitate de liant.
O masa plastica este constituita din:
materialul de implutura ( faina de lemn, teseturi,azbest, fibre
de sticla s.a.), care ii reduc costul si ii imbunatatesc
proprietatile mecanice,
plastifianti( de exemplu esteri cu punctul de fierbere
inalt),care le sporesc elasticitaea, le reduc fragilitatea,
stabilizatori (antioxidanti, fotostabilizatori), care contribuie la
pastrarea proprietatilor maselor plastice in timpul proceselor
de prelucrare si in timpul utilizarii, coloranti, care le dau
culoarea necesara,
alte substante.
Pentru a ne comporta corect cu masele pastice, trebuie sa stim
din ce fel de polimeri au fost produse ele termoplastici
sau termoreactivi.
Polimerii termoplastici ( de exemplu polietilena) la incalzire devin
moi si in aceasta stare isi schimba usor forma. La racire ele din
nou se solidifica si isi pastreaza forma capatata. Fiind din nou

incalzite, ele iarasi devin moi, pot capata o noua forma si tot asa
mai departe. Din polimerii termoplastici pot fi formate prin
incalzire si presiune diferite articole care in caz de necesitate pot
fi din nou supuse aceluias mod de prelucrare.
Polimerii termoreactivi la incalzire devin plastici, apoi isi pierd
plasticitatea devinind nefuzibili si insolubili, deoarece intre
macromoleculele lor liare au loc interactiuni chimice, formindu-se
o structura tridimensionala ( ca in cazul vulcanizarii cauciucului).
Un astfele de material nu mai poate fi supus prelucrarii a doua
oara: el a capatat o structura spatiala si si-a pierdut plasticitatea
proprietate necesara pentru acest scop.

Cum se formeaza?
Polimerii se formeaza prin reactii chimice in care monomerii (sau
un singur mer) sunt uniti prin legaturi covalente, care formeaza
sau retele liniare sau retele tridimensionale. Lanturile de polimeri
multipli sunt tinute impreuna cu legaturi foarte slabe si instabile
(de hidrogen sau Van der Waals). Polimeri pot fi intaniti in mai
multe stari:
-

Solida

Lichida

Elastomer

Rasina

Scurt istoric
Prima utilizare a polimerilor este consemnata in sec XV cand
exploratorii englezi au descoperit in America de Sud mingi
confectionate din seva arborelui de cauciuc.
In 1839 Charles Goodyars descopera vulcanizarea prin
combinarea cauciucului natural cu sulful la temperatura de

aproximativ 130C. Cauciucul vulcanizat este un polimer mult mai

rezistent decat cauciucul natural.
In 1907 Leo Bakeland fabrica pentru prima data bachelita, un
polimer termorigid cu rezistenta mecanica si duritate redicate
care e, in acelasi timp, un foarte bun izolator electric.
In 1920 Staudinger publica prima lucrare in domeniul teoriei
polimerizarii
In 1925 M.Polanzi descopera structura chimica a celulozei;
1927 incepe producerea pe scara larga a policlorurii de vinil
(PVC);

Clasificarea polimerilor
Polimerii pot fi:
-

organici;

anorganici.

Polimerii organici sunt pe baza de carbon. Ei pot fi:

-

biologici: proteine, polizaharide, poliaminoacizi;

sintetici: polietilena, policarbonatul, polistirenul.

Polimerii anorganici sunt pe baza de alte elemente anorganice

cum este: fosforul sau siliconul. Exemple: polifosfagenul,
polisiloxanii (silicon, cauciuc siliconic)
Proprietatile polimerilor anorganici:
-

nu sunt inflamabili;

au stabilitate termica;

sunt rezistenti la solventi;

au stabilitate la radiatiile UV si gama;

e important faptul ca au disponibilitate limitata la petrol

(baza organica);
-

asigura numeroase optiuni chimice si structurale.

Reactiile de policondensare
Mai sunt cunoscute si ca reactii in trepte si consta in reactia a
doua grupuri functionale (cel mai adesea molecule organice) cu
formarea unui produs cu greutate molara slaba (de obicei, H 2O).
Polimerii rezultati pot fi homopolimeri (toti merii sunt la fel)
sau copolimeri (merii sunt diferiti).
Exemplu:
R-NH2 + R = 92COOH R=92CONHR + H2O
(amina + acid carboxilic amida + apa)
Polimerii de condensare caracteristici sunt:
-

poliesterul;

proteina;

poliuretanul;

celuloza.

Toti polimerii naturali se formeaza prin reactii de condensare.

Pentru ca reactia de polimerizare reala sa aiba loc, reactiile
chimice trebuie sa fie apte sa aiba loc in doua sau mai multe
pozitii ale reactantilor. Acestea depind de capatul grupurilor de
molecule. Numarul de pozitii al fiecarui monomer care poate
reactiona este conditionat de functionalitatea lui. Functionalitatea
este mai buna decat cea a doua retele care urmeaza sa se
formeze.
Concentratia caracteristica a monomerilor se micsoreaza mai
repede in procesul de reactie si mai tarziu in cel de polimerizare,
ce au loc intre lungimile lanturilor intermediare.

Probleme care reduc randamentul pot fi:

Un echilibru instabil intre reactanti (in molecule diferite).
Cauzele intermediare, cum ar fi moleculele scurte de polimeri
care se formeaza, nu sunt capabile sa reactioneze mai departe/in
continuare.
Daca se poate forma reactia de condensare (de exemplu a
H2O), se poate atinge un ehilibru si reactia nu va mai continua. De
asemenea, este posibil de a forta reactia inversa pe alta cale si
polimerii se sparg. Se poate remedia prin indepartarea
condensarii ca reactie in dezvoltare.
Reactiile de polimerizare pot fi incetinite la temperatura
ambianta. Se solicita cresterea temperaturii sau adaugarea unui
catalizator pentru cresterea vitezei reactiei.

Reactiile de poliaditie
Au loc prin aditia moleculelor de monomeri la lantul polimerului,
care creste.
Exemplu:
n (C2H4) CH3 - (C2H4)n - CH3
Se impune prezenta unui monomer nesaturat. Nesaturarea arata
ca monomerii contin legaturi duble.
Prelungirea caracteristica a lantului are loc numai la sfarsitul
acestuia. Concentratia monomerului se micsoreaza continuu pe
parcursul procesului. Terminarea cresterii lantului are loc cand se
unesc cele doua capete activate.

Microstructura polimerilor
Polimerii complet amorfi sunt rigizi si fragili.
Temperatura si efortul au o influenta puternica asupra
aranjamentului molecular si asupra prprietatilor (la temperaturi
marilanturile moleculare isi pot schimba mai usor
orientarea decat la temperaturi reduse).

Multi polimeri utilizati in aplicatii biomedicale au ca baza

monomeri acrilici.
Termenul 'acrilic' denota un monomer derivate din acid acrilic
(AA) sau acid methacrilic (MAA). Toti derivatii sunt denumiti dupa
acidul acrylic (acrylates, methacrylates).
Aditivii polimerilor
Aditivii pot fi:
-

substante de umplere;

plasticizanti;

stabilizanti;

alti aditivi.

Substantele de umplere sunt pudrele sau fibrele folosite pentru a

imbunatati proprietatile, cum ar fi: rezistenta de rupere la
tractiune/intindere sau rezistenta la compresiune, rezistenta la
abraziune, tenacitatea, stabilitatea termica.
Exemple: bioxidul de siliciu, sticla, argila, talcul, carbonatul de
calciu, particule de polimer sintetic.
Plasticizanti actioneaza pentru a creste regiunile amorfe ale
polimerilor si pentru a reduce coeziunea lantului. Fac sa creasca
flexibilitatea, ductilitatea si tenacitatea.
Exemple: greutatea moleculara a lichidelor organice mare, iar a
polimerilor este mica.
Stabilizantii - previn oxidarea sau fixarea transversala a radiatiilor
UV sau a radicalilor liberi.
Alti aditivi: coloranti si incetinirea combustiei.

Proprietatile mecanice ale

polimerilor
Proprietati

Polimeri

Metale

Modulul de elasticitate

7 - 4000
MPa

48 - 410
GPa

Rezistenta maxima de rupere

la tractiune/intindere

100 MPa

4100
MPa

Elongatia maxima

1000%

100%

Proprietatile mecanice ale polimerilor sunt sensibile la schimbarea

temperaturii mediului ambiant
Variatia comportamentului la tensiune deformatie cu
temperatura pentru PMMA
Polimerii poseda o banda larga de comportamente mecanice si
pot fi: puternici, slabi, fragili, ductili sau combinatii ale acestora .
Exemple ale variatiei curbelor tensiune deformatie la polimeri
Proprietatile mecanice pentru compozitia unui polimer particular
depind puternic de gradul de cristalinitate si de greutatea
moleculara.
Efectul greutatii moleculare si gradul de cristalinitate in
comportamentul mecanic al polimerilor
Aceste proprietati afecteaza, in special, rigiditatea materialului
pin incalcirea lanturilor.

Lanturile scurte prezente in masa polimerului pot actiona ca

plasticizanti pentru distributia greutatii moleculare si faciliteaza
miscarea lanturilor. Ele interactioneaza cu impachetarea eficienta
a lanturilor lungi de molecule.

Comportamentul termic al
polimerilor
Polimerii sunt caracterizati de doua temperaturi importante:
Temperatura de topire la care are loc tranzitia dintre
polimerul solid si lichid.
Temperatura de tranzitie vitroasa la care are loc tranzitia
dintre regiunile in care polimerul este relativ rigid (sub TV) si cele
in care este relativ asemanator cauciucului/plastifiat (peste TV).
Aceasta temperatura este, de asemenea, afectata de greutatea
moleculara a masei polimerului .
Cresterea greutatii moleculare cauzeaza cresterea temperaturii
de topire si de tranzitie vitroasa si duce la incalcirea lanturilor.