Sunteți pe pagina 1din 77

Cuvant inainte

Cartea de fata se situeaza la jumatatea drumului ntre literatura si apicultura: e


ste opera unui ndragostit de albine care le-a privit cu ochii sufletului unui mar
e artist al cuvntului. Belgian de origine, Maurice MAETERLINCK (1862-1949) - foto
, laureat al Premiului Nobel (1911), este considerat de istoricii literaturii ca
poet-magician al misterului. Teatrul simbolist i datoreaza mult lui MAETERLINCK,
din a carui creatie este cunoscuta - sa nu amintim dect pe aceasta - Pelleas si
Melisande (1892) care i-a servit lui Debussy drept libret pentru opera cu acelas
i nume.
Poet unic n felul sau, Maurice MAETERLINCK este pretios lumii literare pentru a f
i scrutat cu talent si patrundere filosofica secretele vietii interioare, pentru
a fi meditat profund la viata n sine, pentru a fi abordat marile ntrebari metafiz
ice; este, n acelasi timp, cunoscut si pretuit n lumea amatorilor de literatura bu
na, a celor ce alcatuiesc "publicul larg", prin nemuritoarea sa "Pasare albastra
", prin faptul ca si-a dezvaluit cu talent si daruire sensibilitatea pentru minu
natiile lumii vegetale si pentru pilduitoarea, surprinzatoarea lume a insectelor
, (Viata albinelor, 1901; Inteligenta florilor, 1907; Viata termitelor, 1927; Vi
ata furnicilor, 1930).
De-a lungul celor sapte carti ale "Vietii albinelor" facem cunostinta, putin cte
putin, cu cetatea cea mai bine chibzuita si, din acest motiv fara pereche, a alb
inelor. Ordinea, munca nentrerupta si dezinteresata, diviziunea muncii, construct
ia geometrica ideala a celulelor, fenomenele ce se succed cu o precizie matemati
ca n functie de anotimpuri - roirea, cresterea puietului si a matcii care asigura
viitorul speciei - toate acestea l determina pe Maurice MAETERLINCK sa ne consid
ere pe noi oamenii inferiori albinelor, sau aflndu-ne ntr-o etapa de tranzitie, sp
re o noua forma de organizare ce nu ar putea rivaliza prea curnd cu aceea a "gzelo
r blonde". Desi a trecut mult, chiar foarte mult, de cnd MAETERLINCK a scris cart
ea, desi de la data aparitiei sale s-au facut multe descoperiri asupra vietii al
binelor, acestea nu pot umbri cu nimic poezia adevarului prezentata cu atta dulce
ata de marele poet. Nimic din farmecul cartii nu s-a epuizat, fondul ei educativ
continua sa fie valabil si astazi.
De 75 de ani iubitorii cei multi ai albinelor l considera putin "al lor" pe MAETE
RLINCK, ca fiind, printre cei care au cntat albina, unul din cei mai pasionati si
mai placuti mintii si sufletului. De aceea Editura APIMONDIEI - aflata n slujba
organizatiilor de apicultori din toata lumea - a decis sa raspndeasca aceasta car
te, pentru a da posibilitatea unui numar ct mai mare de apicultori sa-si mbogateas
ca biblioteca si cunostintele cu frumoasele pagini ale unui mare scriitor si ilu
stru apicultor.
Cartea I In pragul stupului
I
N-am de gnd sa scriu un tratat de apicultura sau de crestere a albinelor. Toate t
arile civilizate au tratate excelente, nct este inutil sa mai fac si eu unul. Fran
ta are tratatele lui DADANT, ale lui Georges de LAYENS si BONNIER, ale lui BERTR
AND, ale lui HAMET, ale lui WEBER, ale lui CLEMENT si ale abatelui COLLIN. Taril
e de limba engleza au pe LANGSTROTH, BEVEN, COOK, CHESHIRE, COWAN, ROOT si pe di
scipolii lor. Germania are pe DZIERZON, Van BERLEPSCH, POLLMANN, VOGEL si pe mul
ti altii.
Mai mult, nu este vorba nici de o monografie stiintifica despre Apts mellifica,
ligustica, jasciata etc. si nici de o culegere de observatii sau de studii noi.
Nu voi spune aproape nimic nou pentru toti cei care cunosc ct de ct albinele. Pent
ru a nu ngreuna aceasta expunere, am rezervat pentru alta lucrare, mai tehnica, o
serie de experiente si observatii pe care le-am facut timp de douazeci de ani d
e cnd practic apicultura si care prezinta un interes foarte limitat si special. V
reau sa vorbesc numai despre"gzele blonde" ale lui RON-SARD la fel cum vorbesti u
nor oameni ce nu cunosc un obiect pe care numai tu l cunosti si-l pretuiesti. Nu
socotesc sa nfrumusetez adevarul si nici sa-l nlocuiesc, asa cum face REAUMUR, rep
rosnd pe drept cuvnt acelora care s-au ocupat nainte de el de albine, o minune plac

uta si imaginara cu minuni reale. Snt multe lucruri minunate n stup si nu mai este
cazul sa mai adaugam si noi altele. n plus, am renuntat de mult timp sa caut n ac
easta lume o minune mai interesanta si mai frumoasa dect adevarul sau, cel putin,
dect efortul omului ce tinde sa-l cunoasca. Sa nu ne ostenim sa descoperim maret
ia vietii n lucrurile ndoielnice. Toate lucrurile foarte sigure sunt foarte marete
si pna acum nu v-am descris nici unul. Nu voi afirma deci nici un lucru pe care
sa nu-l fi verificat eu nsumi sau care sa nu fi fost ntr-att de admis de catre clas
icii apidologiei, nct orice verificare devenea inutila. Contributia mea se va redu
ce la a prezenta faptele ntr-o maniera exacta, dar un pic mai vie, la a le nsoti c
u cteva reflectii mai dezvoltate si mai libere, la a le grupa mai armonios asa cu
m nu putem face ntr-un ndreptar, ntr-un manual sau ntr-o monografie stiintifica. Cin
e va citi aceasta carte, nu va putea sa ngrijeasca un stup, dar va cunoaste aproa
pe tot ceea ce se stie sigur, deosebit, profund si intim asupra locuitorilor sai
. Acest lucru nu este facut deloc cu pretul a ceea ce mai ramne sa aflam. Voi tre
ce sub tacere toate traditiile eronate din care este tesuta nca la tara si n multe
lucrari legenda prisacii. Cnd vom ntlni vreo ndoiala, vreun dezacord sau ipoteza, cn
d voi fi n fata necunoscutului o voi spune deschis. Veti vedea ca ne vom opri ade
sea n fata necunoscutului. n afara marilor acte sensibile ale politiei lor si ale
activitatii lor, nu se stie nimic foarte precis asupra fabuloaselor fiice aie lu
i Aristeu. Pe masura ce ne ocupam de ele, nvatam sa ignoram si mai mult misterele
existentei lor reale, dar acest fel de nestiinta este mult mai bun dect nestiint
a inconstienta si trufasa ce face baza stiintei noastre despre viata; si este pr
obabil tot cu ceea ce omul se poate mndri de a afla n aceasta lume.
Exista oare o lucrare asemanatoare asupra albinei? n ceea ce ma priveste, cu toat
e ca am impresia ca am citit aproape tot ce s-a scris despre albine, nu cunosc v
reo lucrare asemanatoare n afara de capitolul pe care i-l consacra MICHELET la sfr
situl cartii sale Insecta si de eseul pe care i-l dedica Ludwig BUCHNER, celebru
l autor al lucrarii Force et matiere n al sau Geistes Leben der Thiere1. MICHELET
a prezentat de-abia sumar acest subiect; ct despre BUCHNER, studiul sau este des
tul de complet, dar citindu-i afirmatiile hazardate, legendare, ideile nvechite p
e care le prezinta, l banuiesc ca nu si-a parasit biblioteca pentru a-si interoga
eroinele, ca n-a deschis niciodata unul din sutele de stupi zgomotosi si naripat
i pe care trebuie sa-i cunoastem nainte ca instinctul nostru sa se puna de acord
cu secretul lor, nainte de a fi patruns de atmosfera, de parfumul, de spiritul, d
e misterul acestor virgine lucratoare. Acestea n-au nici parfumul mierii si nici
pe cel al albinei si aceasta este lipsa numeroaselor carti savante ale caror co
ncluzii sunt adesea preconcepute si al caror aparat stiintific este format dintr
-o acumulare enorma de anecdote nesigure si culese de peste tot. De altfel, aces
t lucru l voi ntlni rar n lucrarea mea deoarece punctele noastre de plecare si de ve
dere precum si scopurile sunt foarte diferite.
II
Cartile despre albine (sa ncepem cu cartile pentru a le putea parasi mai repede s
i sa ne ndreptam chiar spre izvorul acestor carti) sunt foarte numerose. Aceasta
mica fiinta stranie traind ntr-o societate, cu legi complicate si execu-tnd n bezna
stupului lucruri minunate a atras de la nceput curiozitatea omului. ARISTOTEL, C
ATON, VARRO, PLINIU, COLLUMELLE, PALLADIUS au studiat-o fara sa mai vorbim de fi
losoful ARISTOMACHUS care, asa cum ne spune PLINIU, le-a observat timp de cinciz
eci si opt de ani sau de PHILISCUS din Thasos care a trait n tinuturi pustii pent
ru a nu mai vedea dect albine, fiind poreclit mai apoi"Salbatecul". Dar toate ace
stea nu sunt dect legende tesute n jurul albinei si tot ceea ce putem retine de ai
ci, adica aproape mai nimic, se gaseste rezumat n cntul patru din Georgicele lui V
ERGILIU.
Istoria ei nu ncepe dect n secolul al XVII-lea odata cu descoperirile marelui savan
t olandez SWAMMERDAM. Totusi, trebuie sa adaugam acest amanunt putin cunoscut; c
hiar nainte de SWAMMERDAM, un naturalist flamand, CLUTIUS, afirmase anumite adeva
ruri importante, printre altele, pe acela ca regina este singura mama a ntregii p
opulatii si poseda atributele celor doua sexe; dar el nu si-a dovedit afirmatiil
e. SWAMMERDAM a inventat adevaratele metode de observare stiintifica, a creat mi
croscopul, a imaginat injectiile de conservare, a fost primul care a disecat alb

inele, a precizat definitiv, prin descoprirea ovarelor si a oviductului, sexul m


atcii care fusese crezuta rege (n franceza matca,"reine" (regina), de aceea n text
cuvntul corespunzator este masculin) si a aruncat o lumina noua asupra ntregului
mecanism al stupului punnd la baza lui idea de maternitate. n fine, el a prezentat
disectiile si a desenat planse att de perfecte, nct servesc si astazi la ilustrare
a numeroaselor tratate de apicultura. El a trait n furnicarul tulbure care era Am
sterdamul de atunci regretnd"viata placuta de la tara" si s-a stins la patruzeci
si trei de ani istovit de munca. ntr-un stil simplu si plin de evlavie, n care ela
nurile simple si sincere ale unei credinte ce-i este teama sa nu dea napoi glorif
ica pe Creator, el si-a strns observatiile n marea sa lucrare Bybel der Na-turae p
e care, o suta de ani mai trziu, doctorul BOERHAVE a tradus-o din olandeza n latin
a sub titlul Biblia naturae (Leida, 1737).
Mai apoi, REAUMUR, credincios acelorasi metode, a facut numeroase experiente si
observatii curioase n gradinile sale de la Charenton si a consacrat albinelor un
volum ntreg n Memoires pour servir a l'histoire des insectes. II putem citi cu fol
os si fara sa ne plictisim. Este o carte clara, directa, sincera si nu lipsita d
e un anumit farmec. El si-a consacrat activitatea mai ales sa ndrepte numeroase g
reseli vechi, a mai raspndit si ele altele, a lamurit n parte formarea roiurilor,
viata matcilor, ntr-un cuvnt a descoperit numeroase adevaruri anevoioase si a desc
his drumuri noi pentru alte descoperiri. El si-a nchinat ntelepciunea pentru a lam
uri minunile arhitecturii stupului si tot ceea ce a spus despre acest lucru nu a
fost nca ntrecut. Tot lui i datoram si ideea stupilor din sticla care, perfectiona
ti mai trziu, au dezvaluit toata viata intima a acestor tenace muncitoare, care si
ncep opera n lumina orbitoare a soarelui, dar nu o desavrsesc dect n ntuneric. Pentru
a ntregi tabloul, ar trebui sa mai mentionam cercetarile si lucrarile ce au urma
t imediat, datorate lui Charles BONNET si SCHIRACH (care a dezlegat enigma oului
de matca); dar ma voi margini la cei mai de seama si ajungem astfel la Frangois
HUBER, maestrul si clasicul stiintei apicole de astazi.
Nascut la Geneva n 1750, HUBER orbeste de tnar. Captivat mai nti de experientele lui
REAUMUR pe care voia sa le controleze, el va deveni curnd pasionat dupa aceste c
ercetari si, cu ajutorul unui servitor inteligent si devotat, Francois Burnens, s
i va dedica viata ntreaga studiului albinei, n analele suferintei si victoriilor u
mane, nimic nu este mai nduiosator si pilduitor ca povestea acestei colaborari pl
ina de rabdare, n care unul, care nu percepea dect o lumina imateriala, conducea c
u gndul minile si privirile celuilalt, care se bucura de lumina binefacatoare a so
arelui. Orbul, dupa cum se spune, nu vazuse niciodata un fagure prin pnza acestor
oohi stinsi, care era dublata de cealalta cu care natura nvaluie orice lucru. El
surprindea tainele de nepatruns ale geniului care forma acest fagure de miere i
nvizibil, pentru a arata ca nu exista nici un moment n care ar trebui sa renuntam
a spera si a cauta adevarul. Nu voi enumera ceea ce stiinta apicola datoreaza l
ui HUBER, mai curnd voi spune ceea ce nu-i datoreaza. Lucrarea sa"Nouvel-les obse
rvations sur Ies abeilles", al carui prim volum a fost scris n 1789 sub forma de
scrisori adresate lui Charles BONNET iar al doilea n-a aparut dect douazeci de an
i mai trziu, a ramas un nepretuit izvor de informatie pentru toti apidologii. Des
igur, mai gasim n aceasta lucrare unele scapari, unele adevaruri nepuse la punct;
dupa aparitie, cartea a contribuit mult la dezvoltarea micrografiei, la crester
ea albinelor, la mnuirea matcilor, etc. dar nu s-a putut desminti sau dovedi fals
a nici una din observatiile sale principale care au ramas n picioare si stau la b
aza activitatii noastre.
III
Dupa dezvaluirile lui HUBER urmeaza ctiva ani de tacere; dar, putin timp dupa ace
ea, DZIERZON, preot la Carls-mark, n Silezia, descopera partenogeneza, adica conc
eptia virginala a matcilor si imagineaza primul stup cu rame mobile datorita car
uia apicultorul va putea pe viitor sa ia o parte din recolta de miere fara a-si
omori cele mai bune colonii si fara a distruge ntr-un singur moment munca unui an
ntreg. Stupul sau, departe de a fi perfect, este magistral perfectionat de catre
LANGSTROTH, care inventeaza rama mobila propriu zisa ce se raspndeste cu un succ
es uluitor n America. ROOT, QUINBY, DADANT, CHESHIRE, de LAYENS, COWAN, HEDDON, H
OWARD si altii i mai aduc cteva mbunatatiri pretioase. Pentru a scuti albinele de a

produce ceara si de a construi faguri, operatie pentru care ele risipesc atta mi
ere si si irosesc cel mai mult timp, MEHRING a avut ideea de a pregati faguri art
ificiali pe care albinele i accepta imediat si l ntrebuinteaza dupa nevoie. De HRUS
CHKA descopera"extractorul" care, prin folosirea fortei centrifuge, permite extr
agerea mierii fara distrugerea fagurilor. n ctiva ani rutina n apicultura este data
uitarii. Capacitatea si productia stupilor se ntreiesc. Stupine importante si de
osebit de productive se ivesc peste tot. De acum nainte va lua sfrsit inutilul mas
acru al coloniilor celor mai muncitoare si odioasa selectie contra naturii carei urma. Omul devine cu adevarat stapnul albinelor, stapn ascuns si nestiut, conducn
d totul fara sa dea porunci, ascultat de toti fara a fi cunoscut. El se substitu
ie anotimpurilor si separa nedreptatile anului. El uneste republicile vrajmase,
ajusteaza bogatiile, mareste sau limiteaza nasterile, rnduieste rodnicia matcii,
o detroneaza si o nlocuieste dupa ce a stiut sa zmulga cu dibacie consimta-mntul g
reu al unui popor care se rascoala la simpla banuiala a unui amestec strain, nent
eles de ele. Violeaza pasnic, cnd crede de cuviinta, taina camerelor sfinte, ca s
i ntreaga politica vicleana si prevazatoare a resedintei regale. El prada de cinc
i sau sase ori la rnd rodul muncii surorilor din mica manastire fara de odihna, f
ara sa le ranesca, fara sa le descurajeze sau sa le saraceasca. El potriveste ma
gaziile de rezerve si hambarele locuintelor lor dupa bogatia florilor pe care pr
imavara, n graba-i inegala, le risipeste pe povrnisurile colinelor, le obliga sa-s
i reduca numarul fastuos al ndragostitilor care asteapta nasterea principeselor.
Cu alte cuvinte, el face din ele ceea ce vrea si obtine tot ce le cere, numai da
ca cererea lui tine cont de virtutile si legile lor, caci, mai presus de acea su
flare divina care le stapneste - prea mare pentru a fi vazuta si prea straina pen
tru a o pricepe - ele privesc mai departe chiar dect aceasta suflare divina si nu
se gndesc n neclintitul lor sacrificiu dect sa desavrseasca tainica menire a neamul
ui.
IV
Si acum, dupa ce cartile ne-au spus ce aveau mai important sa ne spuna despre o
poveste destul de veche, sa parasim tot ceea ce a dobndit stiinta prin munca alto
ra pentru a vedea albinele cu ochii nostri. Un ceas petrecut n pri-saca ne va ara
ta poate lucruri mai putin precise, dar mult mai vii si mai folositoare.
Nu am uitat nca primul stup pe care l-am vazut si care m-a nvatat sa ndragesc albin
ele. Era, cu multi ani n urma, ntr-un sat mare din acea Flandra Zelandeza, att de c
urata si fermecatoare, care, mai mult dect Zelanda nsasi, acea oglinda concava a O
landei, a adunat n ea gustul culorilor aprinse si n care, ca niste jucarii dragute
si serioase, ti mm-gie privirea casele cu poduri tuguiate, turnurile si carutele
frumos decorate, dulapurile si pendulele ce lucesc n fundul salilor, arbustii ali
niati de-a lungul cheiurilor si canalelor n asteptarea, pare-se, a unei sarbatori
binefacatoare, barcile si vechile corabii cu pupa frumos sculptata; nu pot uita
usile si ferestrele ce aduceau cu niste flori, podetele multicolore si mestesug
it lucrate ce se lasau si se ridicau, casutele lustruite ca niste oale smaltuite
pline de armonie si stralucire, de unde ies femei n forma de clopotei gatite cu
aur si argint, ducndu-se sa-si mulga vacile pe pajistile nconjurate de garduri alb
e sau sa-si ntinda rufele pe covorul verde mpartit n ovale si n romburi al cmpiilor s
tropite cu flori.
Un batrn ntelept, ca batrnul lui Vergiliu, un
Om semannd cu regii, om semannd cu zeii
Si multumit ca dnsii si linistit ca ei,
cum ar fi spus la Fontaine, se retrasese acolo unde viata parea mai intima dect n
alta parte, daca este posibil sa mai gasesti ntr-adevar o viata potolita. si alese
se aceasta singuratate nu din amaraciune - un ntelept nu cunoaste marile deceptii
-, ci oarecum plictisit de a mai cerceta oamenii care raspund mai greu dect anim
alele si plantele, cnd vrei sa-i ntrebi despre attea lucruri cu adevarat nsemnate ce
privesc firea si legile ei nestramutate. La fel ca acel filozof, scit, toata fe
ricirea lui era formata de frumusetea unei gradini si printre aceste minuni cea
mai pretuita si cea mai cautata era o prisaca formata din doisprezece stupi de p

aie pe care-i vopsise pe unii ntr-un roz deschis, pe altii n galben viu, pe cei ma
i multi n albastru odihnitor, caci observase, cu mult naintea experientelor lui Si
r John LUBBOCK, ca albastrul este culoarea preferata a albinelor. El si instalase
prisaca lnga zidul alb al casei, n coltul uneia din acele curate si primitoare bu
catarii olandeze cu blidare de faianta unde stralucesc cratiti si aramuri ce se
oglindesc, prin usa deschisa, n apa molcoma a unui canal. Si apa, ncarcata de aces
te imagini familiare, miscndu-se alene sub o perdea de plopi, ti plimba privirile
pna hat departe, la orizont, strajuit de mori si de finete.
n acest loc. ca si oriunde i-ai aseza, stupii daruisera o viata noua florilor, li
nistii, aerului, razelor soarelui. Aici nu ti-ai fi putut nchipui o sarbatoare ma
i minunata a verii. Aici te odihneai ca la o raspntie luminoasa unde se ncruciseaz
a si de unde pornesc acele linii aeriene pe care alearga pripite si zgomotoase t
oate mirosurile mbatatoare ale cmpului de la revarsatul zorilor si pna n amurg. Aici
veneai sa asculti sufletul viu si fericit, glasul inteligent si plin de viers,
focarul de netarmurita desfatare al minunatelor ore ale gradinii. Aici, la scoal
a albinelor, veneai sa nveti grijile naturii atotputernice, legaturile vii ntre ce
le trei regnuri, organizarea profunda a vietii, nvatamintele muncii tenace si dez
interesate. Si, tot ceea ce este la fel de pretios ca si munca, tot ele, curajoa
sele lucratoare, ne mai nvata sa gustam si placerile dulci ale odihnei, subliniin
d, pentru a ne exprima astfel, cu linii de foc lasate de miile lor de aripi mici
, deliciile greu de nteles ale acestor zile imaculate, cnd se nvrtesc mereu n jurul l
or prin cmpiile fara de sfrsit ale vazduhului, fara sa ne aduca la urma nimic, n af
ara de o bobita stravezie, goala de amintiri, ca o fericire prea curata.
V
Pentru a urmari ct mai usor cu putinta evolutia unui stup n timpul unui an, vom al
ege unul care se trezeste la viata primavara, si reia activitatea si vom vederea
desfasu-rndu-se astfel, n ordinea lor normala, marile etape ale vietii albinelor :
formarea si plecarea roiului, ntemeierea unei noi cetati, nasterea, luptele si z
borul nuptial al tinerelor matci, nimicirea trntorilor si rentoarcerea la somnul d
in timpul iernii. Fiecare din aceste etape va aduce singura lamuririle necesare
asupra legilor, particularitatilor, obisnuintelor, asupra evenimentelor care i da
u nastere, astfel nct, la sfrsitul anului apicol, care este scurt si nu tine dect di
n aprilie si pna la sfrsitul lui septembrie, sa patrundem toate secretele"casei de
miere". Deocamdata, nainte de a deschide si de a arunca o privire generala, este
de ajuns sa stim ca ea este formata dintr-o matca, mama a ntregului ei popor; di
n mii de lucratoare sau albine fara sex, femele incomplete si sterile si, n sfrsit
, din cteva sute de trntori, dintre care va fi desemnat sotul unic si nefericit al
viitoarei suverane pe care lucratoarele o vor alege dupa plecarea, de voie sau
de nevoie, a reginei ce domneste.
VI
Cnd deschizi pentru prima oara un stup, simti putin emotia ce ai avea-o violnd un
lucru necunoscut si plin, poate, de surprize de temut, ca de pilda un mormnt. n ju
rul albinelor s-a tesut o legenda plina de amenintari si de pericole. Mai dainui
e amintirea suparatoare a ntepaturilor care provoaca o durere speciala pe care nai sti cu ce sa o compari, cu o uscaciune arzatoare, un fel de flacara a desertu
lui ce-ti cuprinde madularul ntepat, ca si cum aceste fiice ale soarelui ar fi sc
os din razele suparate ale tatalui lor un venin stralucitor, pentru a apara cu m
ai multa putere comorile de dulceata ce le plamadesc n orele sale binecuvntate.
Este adevarat ca stupul, deschis fara atentie de catre cineva care nu cunoaste s
i nici nu respecta firea si obiceiurile locuitoarelor lui, se transforma pe loc n
tr-un haos clocotitor de mnie si eroism. Dar nimic nu-i mai usor de dobndit dect di
bacia necesara pentru a sti sa-l mnuiesti fara frica. Putin fum, raspndit la timp,
mult snge rece si blndete sunt ndeajuns si aceste lucratoare narmate pna-n dinti se
lasa pradate, fara a se gndi macar sa scoata acul. Ele nu-si recunosc stapnul, asa
cum s-a spus, nu se tem de om, dar, la mirosul fumului sau la aparitia minii unu
i om, care umbla prin locuinta lor incet si fara sa le ameninte, ele cred ca nu
e vorba de un atac sau de un vrajmas mpotriva caruia le-ar fi cu putinta sa se ap
ere, ci de o forta sau de o catastrofa naturala n fata carora trebuie sa se plece

. n loc sa lupte n van, pline de o prevedere nselatoare ce le duce prea departe, el


e vor sa salveze cel putin viitorul si atunci se napustesc asupra rezervelor de
miere pentru a lua si a ascunde n ele ceea ce le trebuie pentru a ntemeia o noua c
etate, daca cea veche este distrusa sau daca sunt fortate sa o paraseasca.
VII
Nestiutorul, sub ochii caruia se deschide un stup de observatie (Stup de observa
tie, stup confectionat din geamuri avnd perdele negre sau obloane. Cei mai buni n
u contin dect un singur fagure permitndu-ne sa-l observam n ambele parti. Acest tip
de stup prevazut cu o iesire, poate fi asezat fara nici o greutate, ntr-un salon
, biblioteca, etc. Albinele care locuiesc n situpul instalat n cabinetul meu de lu
cru de ia Paris, culeg din pustiul de piatra al marii capitale ceea ce le trebui
e pentru a trai si a progresa.), este destul de dezamagit la nceput. I se spusese
ca aceasta cutie de sticla cuprinde o activitate fara seaman, un numar nesfrsit
de legi ntelepte, tot atta geniu, mistere, cumintenie, socoteala, pricepere, attea n
deletniciri deosebite, atta prevedere, siguranta, obiceiuri, inteligente, attea si
mtiri si virtuti curioase. El nu descopera nauntru dect o ngramadeala ncurcata de mi
ci boabe rosietice ce aduc a boabe de cafea prajita sau a struguri uscati ngramad
iti la fereastra. Aceste sarmane bobite sunt mai mult moarte dect vii, fara rost
si greu de nteles. El nu poate recunoaste minunatele picaturi de lumina care, cev
a mai nainte, se scurgeau si tsneau fara oprire n rasuflarea plina de viata de aur
si margaritare a miilor de flori mbietoare.
Ele bjbie prin ntuneric. Ele se nabusa ntr-o multime cuprinsa de frig; ai zice ca sun
t niste prizoniere bolnave sau regine detronate care nu sjau bucurat dect de o cl
ipa de stralucire n mijlocul florilor pline de lumina ale gradinii, pentru a se r
entoarce la mizeria de plns din locuinta lor strimta si neprimitoare.
Si albinele au aceeasi soarta ca toate marile adevaruri. Trebuie sa nveti sa le o
bservi. Un locuitor de pe alta planeta care ar privi pamntul si ar vedea oamenii
umblnd, pe nesimtite de colo colo pe strazi, nghesuindu-se mprejurul anumitor cladi
ri sau n anumite piete, asteptnd cine stie ce, fara vreo miscare aparenta n locuint
ele lor, ar crede de ase menea ca si ei sunt niste fiinte de plns si fara vlaga.
Iti trebuie mult timp ca sa poti patrunde viata multipla a acestei inertii apare
nte.
ntr-adevar, fiecare din aceste mici boabe, aproape nemiscate, munceste fara ragaz
si fiecare face un lucru aparte. Nici una nu stie ce este odihna si acelea, de
exemplu, care par cele mai adormite si atrna de geamuri ca niste ciorchini uscati
, au misiunea cea mai tainica si cea mai istovitoare; ele produc si secreta cear
a. Dar vom reveni n curnd la amanuntele acestei activitati unanime. Deocamdata est
e de ajuns sa ne fixam atentia asupra trasaturii celei mai importante a firii al
binei care explica ngramadirea extraordinara a acestei munci nclcite. Albina este l
a fel ca si furnica si, nca mai mult dect furnica, este o fiinta de grup. Ea nu po
ate trai dect ntr-o colonie, ntr-un grup numeros. Cnd iese din stupul att de aglomera
t, nct trebuie sa-si croiasca drum lovind cu capul peretii vii care o nconjoara, ea
iese din elementul sau natural. Ea se afunda o clipa n vazduhul plin de flori la
fel ca pescuitorul n oceanul plin de margaritare; dar sub amenintarea mortii ea
trebuie, la intervale regulate, sa revina n stup, sa-si regaseasca colonia, la fe
l ca pescuitorul ce revine la suprafata ca sa respire. Ramasa singura, cu hrana m
belsugata si la o temperatura prielnica, ea se stinge n cteva zile nu de soare sau
de frig, ci din cauza singuratatii. Colonia, cetatea ntreaga i da albinei o hrana
nevazuta, tot att de necesara pentru ea ca si mierea. Pentru a ne da seama de sp
iritul legilor stupului trebuie sa ajungem la ntelegerea acestei nevoi. n stup, in
dividul nu este nimic, el nu are dect o existenta conditionata, nu este dect o cli
pa oarecare, un organ naripat al speciei. ntreaga sa viata este un sacrificiu tota
l facut fiintei fara numar si perpetuu din care face parte. Este curios sa const
atam ca lucrurile nu s-au petrecut mereu astfel. Si astazi regasim la himenopter
ele melifere toate stadiile civilizatiei progresive ale albinei noastre domestic
e. La nceputul acestei evolutii albina lucreaza singura, din greu; adesea, ea nusi da seama nici de descendenta sa (Prosopis, Colletes, etc.) uneori traieste n m
ijlocul familiei anuale pe care si-o dureaza (bondarii). Ea formeaza mlai apoi a
sociatii temporare (Panurgus, Dasypoda, Halyctus etc.) pentru a ajunge treptat l

a societatea aproape perfecta dar necrutatoare a stupilor nostri, unde individul


este absorbit n ntregime de republica si unde, la rndu-i, republica este cu regula
ritate sacrificata cetatii abstracte si nemuritoare a viitorului.
VIII
Sa nu ne grabim sa tragem din aceste fapte concluzii ce s-ar putea potrivi oamen
ilor. Omul are libertatea de a nu se supune legilor firii; si faptul de a sti da
ca are sau nu dreptate, de a se folosi de acest drept al sau constituie elementu
l cel mai important si mai putin lamurit al moralei sale. Dar nu este mai putin
interesant sa surprinzi vointa naturii ntr-o alta lume, diferita de a ta. Astfel,
n evolutia himenopterelor care sunt, imediat dupa om, vietatile cele mai dotate n
ce priveste inteligenta, aceasta vointa apare foarte limpede. Ea tinde n mod vad
it la mbunatatirea speciei, dar ea arata n acelasi timp ca nu o doreste sau nu o p
oate obtine dect n detrimentul libertatii, al drepturilor si al fericirii fiecarui
individ n parte. Pe masura ce societatea se organizeaza si prospera, viata parti
culara a fiecarui membru se limiteaza si mai mult. De ndata ce progresul se face
simtit undeva, el nu este dect rezultatul jertfei, al sacrificarii interesului pe
rsonal bunului mers al societatii. Mai nainte de toate, fiecare trebuie sa-si par
aseasca patimile care sunt acte de independenta. Astfel, n penultimul stadiu de e
volutie al albinelor, se gasesc bondarii care se aseamana cu antropofagii nostri
. Lucratoarele adulte dau mereu trcoale oualor pentru a le mnca si mama este nevoi
ta sa le apere cu ndrjire. Mai trebuie apoi, dupa ce fiecare s-a lepadat de patimi
le cele mai periculoase, sa dobndeasca un anumit numar de virtuti, unele mai grel
e dect altele. Lucratoarele bondarilor, de exemplu, nici nu se gndesc sa renunte l
a dragoste, pe cnd albina noastra domestica traieste ntr-o nevinovatie continua, v
esnica. Vom vedea n curnd tot ceea ce parasesc n schimbul unui trai bun, al siguran
tei, al desavrsirii arhitecturale, economice si politice a stupului si vom reveni
asupra surprinzatoarei evolutii a himenopterelor n capitolul nchinat progresului
speciei lor.

Cartea II Roiul
I
Albinele stupului pe care l-am ales au scuturat, asadar, toropeala iernii. Matca
a nceput din nou sa oua din primele zile ale lui februarie. Lucratoarele au cerc
etat anemonele, florile de mierea ursului, arbustii, violetele, salciile, alunii
. Iar mai apoi primavara a cuprins tot pamntul; hambarele si pivnitele gem de mie
re si de polen, mii de albine se nasc n fiecare zi. Barbatii, mari si greoi, ies
din celulele lor ncapatoare, se plimba pe faguri, si nghesuiala nfloritoarei cetati
este asa de mare nct, seara, ntorcndu-se de pe flori, sute de lucratoare ntrziate nu
mai gasesc adapost si sunt nevoite sa-si petreaca noaptea n jurul urdinisului und
e frigul noptii le rapune.
O grija serioasa preocupa ntreg poporul si batrna matca ncepe sa se framnte. Ea are
presimtirea unui nou destin ce se pregateste. Ea si-a facut cu sfintenie datoria
de mama buna, si acum, din datoria mplinita, nu va culege dect tristetea si zbuci
umul. O forta de nenvins i ameninta linistea; n curnd va trebui sa paraseasca orasul
peste care domneste. Si totusi, acest oras este opera ei, este ea nsasi. Ea nu e
ste regina n sensul pe care noi oamenii l dam acestui cuvnt. Ea nu da porunci, ci e
ste supusa ca ultima dintre supusele ei acestei puteri nevazute si pline de ntele
pciune pe care o vom numi, pna ce vom ajunge sa ne dam seama unde se afla, "spiri
tul stupului". Dar ea este mama si singurul organ al iubirii. Ea a creat cetatea
n nesiguranta si saracie. Tot ea, fara pic de zabava, a nmultit-o cu pretul vieti
i si toti cei care i dau viata, lucratoare, trntori, larve nimfe, si tinere printe
se, a caror nastere apropiata i va grabi plecarea si dintre care una i-a si luat
locul pentru a se ngriji de perpetuarea speciei, toti au iesit din maruntaiele ei
.

II
Unde este ascuns "spiritul stupului" si n ce se ntrupeaza? El nu se aseamana ou in
stinctul specific al pasarilor care stiu sa-si cladeasca cu dibacie cuibul si sa
caute alte zari cnd ceasul pribegiei a sunat. Si nu este nici un fel de obisnuin
ta mecanica a speciei care nu cere orbeste dect sa traiasca si care se loveste de
toate greutatile soartei dendata ce o mprejurare neprevazuta tulbura firul ntmplari
lor obisnuite. Dimpotriva, el urmeaza pas cu pas mprejurarile atotputernice ca un
sclav inteligent si spontan care stie sa profite chiar de poruncile cele mai pr
imejdioase ale stapnului sau.
El hotaraste fara mila, dar n liniste, si ntocmai ca si cnd ar fi supus unei mari nd
atoriri, toate bogatiile, fericirea, libertatea si viata ntregului popor naripat.
El socoteste zi cu zi numarul nasterilor potrivindu-l dibaci bogatiei florilor c
e stralucesc pe ompii. El vesteste reginei detronarea sau perspectiva plecarii, o
sileste sa aduca la lumina zilei pe rivalele ei, pe acestea le creste regeste,
le ocroteste, mpotriva urei politice a mamei lor, ngaduie sau opreste, dupa darnic
ia florilor multicolore, dupa vrsta primaverii si dupa primejdiile ce ar putea am
eninta zborul nuptial, ca cea dinti nascuta dintre printesele fecioare sa omoare n
leaganul lor pe tinerele ei surori ce murmura cntecul reginelor. Alteori, cnd vre
mea e timpurie, cnd florile au o viata mai scurta, pentru a curma razmeritele si
a grabi reluarea lucrului, acelasi spirit porunceste chiar si lucratoarelor de a
nimici toata descendenta imperiala, pe toti urmasii prezumtivi ai matcii.
Acest spirit al stupului e prudent si econom, dar nu e zgrcit. n aparenta, el cuno
aste legile pline de fast si putin cam nebunatice ale firii n tot ceea ce privest
e iubirea. De aceea, n zilele mbelsugate din cursul verii, ele tolereaza n mijlocul
lor prezenta suparatoare a trei sau patru sute de trntori nerozi, stngaci, ncurcalume, ngmfati fara pereche si revoltator de lenesi, galagiosi, lacomi, neciopliti,
murdari, nesaturati, uriasi - caci dintre ei matca ce se va naste si va alege iu
bitul. Dar, ndata ce regina e fecundata, intr-una din diminetile cnd florile se de
schid mai trziu si se nchid mai devreme, acest spirit porunceste cu snge rece macel
ul trntorilor, o baie de snge care sa-i nimiceasca pe toti deodata.
Tot el rnduieste munca fiecarei lucratoare. Dupa vrsta el da de lucru doicilor, ca
re au n grija larvele si nimfele, doamnelor de onoare, care vegheaza si se ngrijes
c de bunastarea matcii, nepierznd-o din ochi, albinelor ventilatoare care, batnd d
in aripi, aerisesc, racoresc sau ncalezsc stupul si grabesc uscarea mierii cnd ace
asta contine prea multa apa, da de lucru arhitectilor, zidarilor, cereselor, scu
lptoritelor, care fac lant si cladesc fagurii, culegatoarelor care cauta pe cmp n
ectarul florilor care va deveni miere, polenul care este hrana lalrvelor si a ni
mfelor, propolisul care serveste la astuparea crapaturilor si la consolidarea co
nstructiilor cetatii, apa si sarea trebuincioase tinerilor membri ai natiunii. E
l cheama la datorie pe chimisti, care asigura pastrarea mierii introducnd n ea, cu
ajutorul acului lor, o picatura de acid formic, pe capacitoare, care astupa cel
ulele a caror bogatie este coapta, pe maturatoare, care mentin curatenia de invi
diat a strazilor si pietelor publice, pe cioclii care duc departe pe cei morti,
pe amazoanele corpului de garda care vegheaza zi si noapte la securitatea pragul
ui, cercetnd pe cei ce pleaca si vin, recunoscnd pe cei tineri, cnd ies pentru prim
a data din stup, nspaimntnd pe haimanale, pe lenesi, pe hoti, gonihdu-i pe nepoftit
i. Ele ataca cu toatele pe vrajmasii de temut si, la nevoie, baricadeaza intrare
a.
n sfrsit, tot "spiritul stupului" este acela care hotaraste ceasul marei jertfe a
anului adusa geniului speciei- ma refer la roire - cind un ntreg popor ajuns n cul
mea puterii si a nfloririi isi lasa, deodata, in minile generatiei viitoare, toate
bogatiile, palatele si casele, tot rodul trudei, pentru a cauta, departe, cine
stie unde, in nesiguranta si saracie, o noua patrie. Iata o fapta care, constien
t sau nu, depaseste morala omeneasca. Ea nimiceste uneori, ea saraceste ntotdeaun
a, risipeste desigur cetatea fericita pentru a se supune unei legi superioare fe
ricirii cetatii. Unde se formuleaza aceasta lege care, dupa cum vom vedea imedia
t, e departe de a fi fatala si oarba asa cum s-ar putea crede? Unde, n ce adunare
, n ce sfat, n ce loc obisnuit salasluieste acest spirit caruia toate i se supun s
i care e supus, el nsusi, unei datorii eroice si unei ratiuni ce priveste neconte

nit spre viitor?


Cu albinele noastre se ntmpla acelasi lucru ca si cu cele mai multe lucruri din lu
mea aceasta; observam cteva din obiceiurile lor si spunem: ele fac cutare lucru,
lucreaza n cutare fel, regina naste astfel, lucratoarele lor ramn caste, roiesc la
un anumit timp. Credem ca le-am cunoscut si nu vrem mai mult. Le privim zburnd g
rabite din floare n floare si observam acel du-te vino, acea forfota a stupului.
Aceasta existenta ni se pare foarte simpla, limitata, ca multe altele, la grijil
e instinctive ale hranei si perpetuarii speciei. Dar, daca privim atent si dorim
sa ntelegem, atunci ne apare complexitatea uimitoare a fenomenelor celor mai fir
esti, taina inteligentei, a vointei, a soartei, a scopului, a mjloacelor si cauz
elor, a organzarii de nepatruns a celui mai mic dintre faptele vietii lor.

III
Asadar, n stupul nostru se pregateste roirea, adica marea jertfa adusa zeilor pre
tentiosi ai speciei. Dnd ascultare poruncii "spiritului" care ni se pare destul d
e greu de priceput, ntruct este tocmai mpotriva tuturor pornirilor speciei noastre,
saizeci sau saptezeci de mii de albine, din cele optzeci sau nouazeci de mii ct
numara toata populatia unui stup, vor parasi la momentul hotart cetatea materna.
Ele nu vor pleca ntr-un moment de spaima, nu vor parasi, n urma unei hotarri pripit
e si pline de groaza, patria pustiita de foame, de razboi sau de molime. Nu, bej
enia lor e hotarta de mult si ceasul potrivit este asteptat cu rabdare. Daca stup
ul e sarac, daca este zdruncinat de nenorocirile familiei regale, de vreme rea,
de jafuri, ele nu-l parasesc. Ele nu-l parasesc dect n apogeul puterii, atunci cnd,
dupa munca titanica din primavara, palatul stralucitor cu o suta douazeci de mi
i de celule frumos rnduite, este plin pna la refuz de mierea cea noua si de acel p
raf de culoarea curcubeului ce se numeste polen si pe care ele l folosesc ca hran
a pentru larve si nimfe.
Niciodata stupul nu e mai frumos dect n ajunul acestei renuntari eroice. Pentru el
este ceasul fara seaman, plin de viata, nfrigurat dar senin, ceasul belsugului s
i al deplinei desfatari. Sa ncercam a-l imagina, dar nu asa cum l vad albinele, ca
ci noi nu putem percepe n ce chip fermecator se oglindesc ntmplarile vietii n cele s
ase pna la sapte mii de fatete care compun ochii lor laturalnici si n ntreitul ochi
de ciclop din fruntea lor, ci sa ni-l nchipuim cum l-am vedea noi, daca am fi de
marimea lor.
Din naltimea unui dom mai urias dect cel de la Sf. Petru din Roma coboara pna jos p
aralele, verticale si nenumarate, marete ziduri de ceara, constructii geometrice
suspendate n gol si n ntuneric si pe care, pastrnd toate proportiile, nu le-am pute
a asemana cu niciuna din cladirile omenesti n ceea ce priveste precizia, ndrazneal
a si marimea.
Fiecare din aceste ziduri a caror substanta e nca proaspata de tot, feciorelnica,
argintie, neatinsa, parfumata, este compusa din mii de celule si contine proviz
ii ndestulatoare pentru a hrani ntreg poporul timp de mai multe saptamni. Aici sunt
acele pete stralucitoare, rosii, galbene, mov si negre ale polenului, praful iu
birii florilor de primavara, depus n celulele transparente. De jur mprejur, ntre lu
ngi si impunatoare perdele de aur cu falduri aspre si nemiscate, mierea de april
ie, cea mai limpede si cea mai parfumata, se odihneste deja n cele douazeci de mi
i de rezervoare nchise cu un capac pecetluit, ce nu va fi atinsa dect n zilele de r
astriste. Mai sus, mierea de mai se coace nca n mari zacatori deschise pe marginea
carora cohorte de strajeri neadormiti fac n continuu ventilatie. n mijloc, si dep
arte de lumina, ale carei sclipiri de diamante patrund prin singura deschizatura
, n partea cea mai calda a stupului, dormiteaza si se desteapta viitorul. Este do
meniul regal al "puietului" rezervat matcii si celor din suita sa: aproape zece
mii de locuinte unde s-au depus oua, cincisprezece sau saisprezece mii de camere
ocupate de larve, patruzeci de mii de case locuite de nimfe albe ngrijite de mii
de doici. - cifrele de mai sus sint riguros exacte. Ele se refera la un stup pu
ternic.) n sfrsit, n Sfnta Sfintelor acestor domenii, n cele trei, patru, sase sau do
uasprezece palate nchise, foarte bine proportionate cu celelalte, printesele tine
re hranite n ntuneric si asteapta ceasul, palide si nemiscate, acoperite cu un fel

de lintoliu.

IV
Dar n ziua sorocita de "spiritul stupului" o parte din popor, precis hotarta, dupa
legi sigure si nestramutate, lasa locul acestor sperante care n-au nca nici o fo
rma. n orasul adormit sunt parasiti trntorii dintre care va fi ales iubitul matcii
, albine foarte tinere care ngrijesc puietul si cteva mai de lucratoare care vor c
ontinua sa zboare si sa culeaga departe de stup, vor pastra comoara depusa n fagu
ri si vor duce mai departe traditiile morale ale stupului, deoarece fiecare stup
are morala sa proprie. Intlnim stupi plini de virtuti, iar altii plini de vicii
si stuparul neprevazator poate strica un popor cuminte, poate sa-l faca sa-si pi
arda respectul pentru bunurile altuia, sa-l ndemne sa fure, sa-l obisnuiasca la c
uceriri sau sa-l nvete lenes, fapt care l va face de temut pentru toate micile rep
ublici din jur. Pentru aceasta e deajuns ca albina sa fi avut prilejul sa simta
ca munca, n departari, pe florile ce trebuie vizitate cu sutele pentru a aduna o
picatura de miere, nu este nici singurul si nici cel mai rapid mijloc de a se mbo
gati si ca este mai usor a se furisa prin viclesug n cetatile rau pazite sau chia
r cu forta n cele prea slabe care nu se pot apara. Ea pierde numaidect ideea dator
iei minunate dar nemblnzite ce face din ea sclava naripata a florilor n armonia nupt
iala a naturii si e foarte greu sa readuci pe calea cea buna un stup astfel rata
cit.
V
Totul ne spune ca nu matca, ci spiritul stupului este acela care hotaraste roitu
l. Cu matca se ntmpla ca si cu mai marii oamenilor; au aerul ca numai ei poruncesc
, dar n realitate ei nsisi asculta de porunci mai puternice si mai de nenteles dect
acelea pe care le dau supusilor lor. Dar cnd acest spirit a sorocit ora, chiar de
la revarsatul zorilor, poate chiar din ajun sau si mai devreme, de cnd si-a anun
tat hota-rirea, ndata ce soarele a sorbit primii stropi de roua, se observa de ju
r mprejurul neastmparatei cetati o zarva neobisnuita ce poate nsela foarte rar pe u
n stupar. Uneori ai crede ca este o lupta, o ezitare, o frica.
ntr-adevar, timp de mai multe zile, se ntmpla ca aceasta emotie aurie si transparen
ta sa se produca si sa se linisteasca fara sa vezi dece. Un nor, pe care noi nul vedem, se aduna n acea clipa pe cerul vazut numai de ele sau e o parere de rau
ce se nfiripa n sufletul lor? Se discuta oare ntr-un sfat galagios despre nevoia pl
ecarii? Nu stim nimic, dupa cum nu stim nici prin ce mijloc spiritul stupului an
unta multimii hotarrile sale. Daca nu ne ndoim ca albinele comunica ntre ele, n-am
aflat daca ele o fac n felul oamenilor. Acel zumzet parfumat de miere, acel fream
at mbatator al fermecatoarelor zile de vara, care e una din placerile cele mai du
lci ale stuparului, acel cntec naltator de munca ce se ridica si coboara n jurul st
upului n limpezimea stravezie a vazduhului ca un susur de ncntare al florilor desfa
tate, cn-tecul fericirii lor, ecoul parfumurilor lor suave, glasul garoafelor alb
e, al cimbrisorului, al maghiranului, toate acestea nu se stie daca le mai aud.
Cu toate acestea ele au o gama ntreaga de sunete pe care noi le ntelegem, ce merge
de la fericirea fara margini pna la amenintare, la mnie si la nenorocire; ele au
cntecul matcii, refrenele belsugului, psalmii durerii; n sfrsit, au lungile si tain
icile strigate de razboi ale tinerelor printese din timpul luptelor si macelului
cu care ncepe zborul nuptial. Este oare o muzica ntmplatoare ce nu tulbura liniste
a dinauntru? Nu este mai putin adevarat ca zgomotul ce-l facem n jurul stupului n
u le nelinistesc ci cred, poate, ca aceste zgomote nu apartin lumi lor si nu pre
zinta nici un interes pentru ele. Se prea poate, de asemenea, ca noi sa nu auzim
dect o infima parte din ceea ce spun ele, iar multimea armoniilor pe care le pro
duc ne scapa. n orice caz, asa cum vom vedea mai departe, ele stiu sa se nteleaga
si sa se sfatuiasca cu o repeziciune uimitoare, de pilda cnd marele jefuitor al m
ierii, uriasul Sjinx atropos, fluturele nfiorator ce poarta pe spate un cap de mo
rt, patrunde n stup vrajindu-le cu un fel de murmur cu care numai el stie sa le mb
ete. Atunci, stirea trece de la una la alta si, tot poporul, de la mic la mare,
de la paznicele intrarii pna la ultimile lucratoare de pe fagurii cei noi, este p

us n miscare.
VI
Parasind comorile regatului lor pentru a se arunca astfel n necunoscut, nteleptele
"albine att de econoame, att de calculate si att de prevazatoare de felul lor, s-a
crezut mult timp ca ar da ascultare unei nebunii fatale, unei porniri oarbe, un
ei legi a neamului, unei porunci a firii, acelei puteri ascunse tuturor vietuito
arelor n ntunericul timpului care se scurge.
Fie ca este vorba, de albine sau de noi nsine, pentru noi este fatal tot ceea ce
nu putem ntelege nca. Dar astazi stupul si-a dezvaluit doua sau trei din secretele
sale si s-a vazut ca aceasta bejenie nu este nici instinctuala si nici de nenlat
urat. Nu este o migratie oarba, ci mai degraba un sacrificiu ce pare gndit, al ge
neratiei de azi pentru generatia de mine. E deajuns ca stuparul sa omoare n celule
le lor pe tinerele matci ce nu au viata nca si, n acelasi timp, daca larvele si ni
mfele sunt numeroase, sa mareasca hambarele si dormitoarele poporului: ca prin f
armec, toata zarva ce nu dadea roade se abate ca picaturile de aur ale unei ploi
molcome, zumzetul muncii obisnuite ncepe sa nvaluie florile si, devenind de nenloc
uit, nemaispernd si nemaitemndu-se de urmasi, sigura de viitorul muncii ce va ncepe
, batrna regina renunta sa mai vada lumina soarelui n acest an. Ea si reia n liniste
, n ntuneric, sarcina ei de mama ound pe linia unei spirale metodice, din celula n c
elula, fara sa uite vreuna, fara sa se opreasca, doua sau trei mii de oua n fieca
re zi.
Ce este fatal n toate acestea n afara de dragostea generatiei de azi pentru genera
tia de mine? Aceasta fatalitate exista si la specia umana, dar puterea si ntindere
a ei sunt mai mici. Ea nu da niciodata jertfe att de mari, venind din partea tutu
ror. Carei fatalitati prevazatoare ne supunem noi, ce o nlocuieste pe aceasta? Nu
stim si nici nu cunoastem fiinta care ne priveste pe noi oamenii asa cum noi pr
ivim albinele.
VII
Dar omul nu tulbura deloc viata stupului pe care l-am ales si caldura plina nca d
e boare a unei dimineti nsorite ce se risipeste pe sub arbori grabeste ora despar
tirii. De sus pna jos, n coridoarele aurite care despart zidurile paralele, lucrat
oarele fac ultimele pregatiri pentru calatorie. Mai inti, fiecare dintre ele ia a
tta miere rit i trebuie pentru cinci sau sase zile. Din aceasta miere, pe care o i
au cu ele, vor scoate, printr-o chimie ce nu a fost lamurita nca, ceara necesara
pentru a ncepe imediat naltarea noilor edificii. Ele iau de asemenea, putin propol
is, care este un fel de rasina, rnduita a lipi crapaturile noii locuinte, a repar
a tot ce se clatina, a vopsi toti peretii, a astupa toate deschizaturile, deoare
ce le place sa munceasca ntr-un ntuneric aproape desavrsit, n care se calauzesc cu a
jutorul ochilor lor cu multe fete sau poate cu micile lor antene unde se banuies
te ca salasluieste un simt necunoscut ce le permite sa masoare ntunericul.
VIII
Prin urmare, ele stiu sa prevada aventurile zilei celei mai primejdioase din exi
stenta lor. ntr-adevar, astazi prinse de grijile si riscurile nespuse ale acestei
mari fapte, nu vor avea ragazul sa cutreiere gradinile si pajistile iar mine, po
i-mne, poate va sufla vntul, va ploua chiar, iar micile lor aripi vor ngheta si flo
rile nu vor mai voi sa se deschida. Fara aceasta prevedere n-ar urma dect foamete
a si moartea. Nimeni nu le-ar sari n ajutor si ele n-ar putea cere ajutorul niman
ui. Locuitoarele unei cetati nu-si cunosc vecinele din alta cetate si nioi nu se
ajuta unele pe altele vreodata. Se ntmpla ca stuparul sa gaseasca vechea matca nco
njurata de ghemul albinelor plecate, chiar lnga stupul pe care l-au parasit si sa
le faca noul stup lnga acesta. Oricare ar fi nenorocirea care le loveste, s-ar p
utea spune ca au uitat cu desavrsire linistea, acea fericire plina de munca, imen
sele bogatii si siguranta trecuta si toate, una dupa alta, pna la ultima, nu vor
ezita sa moara de frig si de foame n jurul nenorocitei lor suverane, n loc sa se r
entoarca n casa parinteasca, al carui parfum de bogatie, care nu este altul dect ac
ela al muncii lor de odinioara, le nvaluie pna si n disperarea lor.

IX
Iata, se va spune, un lucru pe care nu l-ar face oamenii, iata unul din aceste f
apte ce ne dovedesc ca n perioada rnduielilor lor minunate, albinele nu sunt crmuit
e nici de inteligenta si nici de o adevarata constiinta. Dar ce stim n realitate?
n afara de faptul ca este foarte posibil ca n alte vietati sa existe o inteligent
a de cu totul alta natura dect a noastra si care sa produca cu totul alte efecte,
nu mai prejos dect acelea ale inteligentei noastre, suntem noi oamenii, fara sa
ne parasim opiniile, buni judecatori ai spiritului? Este suficient sa vedem doua
sau trei persoane vorbind si agitndu-se n spatele unei ferestre, fara a putea auz
i ce spun, si tot nca ne este greu sa ghicim gndul ce le munceste. Credeti oare ca
un locuitor de pe Marte sau de pe Venus care, din naltimea unui munte, ar vedea
umblnd ncoace si ncolo pe strazile si n pietile publice ale oraselor noastre, micile
puncte negre care suntem noi oamenii, si-ar putea forma, dupa gesturile noastre
, dupa nfatisarea cladirilor, a canalelor, a masinilor noastre, o idee exacta des
pre civilizatia noastra, despre morala noastra, despre felul nostru de a iubi, d
e a cugeta, de a spera, ntr-un cuvnt, o idee despre fiinta noastra intima si adeva
rata ce salasluieste n noi? El s-ar margini sa constate cteva fapte destul de surp
rinzatoare, cum facem si noi cu stupul si ar trage concluzii tot asa de nesigure
, tot asa de gresite ca ale noastre. n orice caz, i-ar fi foarte greu sa descoper
e n "micile noastre puncte negre" marea directie morala, minunatul simt de solida
ritate ce cuprinde un stup. "Unde se duc? ar ntreba, dupa ce ne-a observat, vreme
de mai multi ani sau veacuri; ce fac? care este punctul central, care este scop
ul vietii lor? se supun vreunui zeu? Nu vad nimic din ceea ce le-ar putea calauz
i pasii. ntr-o zi i vezi, pare-se, adunnd si ngramadind mici lucruri, pentru ca, a d
oua zi, sa le darme si sa le mprastie. Pleaca si vin, se aduna si se risipesc, dar
nu poti sti ce doresc si ti ofera o multime de privelisti fara sens. Vezi, bunao
ara, pe unii care nu fac nici o miscare. i recunosti dupa nfatisarea lor mai deose
bita; de multe ori ei sunt si mai voluminosi dect ceilalti. Ei stau n case de zece
sau de douazeci de ori mai mari, mai ingenios construite si mai bogate dect locu
intele obisnuite. n fiecare zi ei dau mese mbelsugate ce se prelungesc ceasuri ntre
gi si, uneori, chiar noaptea trziu. Toti cei care se apropie de ei par ca i onorea
za si numerosi furnizori ies de prin casele vecine aducndu-le merinde sau altii v
in chiar din satele uitate pentru a le face plocoane. Ai putea crede ca acestia
sunt fiinte importante, de care lumea nu se poate lipsi si aduc servicii imense
omenirii cu toate ca mijloacele noastre de cercetare nu ne-au ngaduit nca sa cunoa
stem cu exactitate natura acestor foloase. Sau, altii, dimpotriva, se framnta far
a ncetare n niste colibe mari ce te asurzesc cu vuietul rotilor, n vizuini ntunecoas
e, n jurul porturilor sau pe niste mici petece de pamnt pe care le tot sapa din zo
ri si pna-n asfintit. Totul te-ar face sa crezi ca aceasta miscare este ispasirea
unei pedepse, caci i vezi cum locuiesc n cocioabe strimte, murdare si darapanate.
Trupul si-l acopera cu o substanta fara de culoare. Si ntr-att sunt de absorbiti
de aceasta munca vatamatoare sau cel putin zadarnica, nct de-abia gasesc timp sa m
annce si sa doarma. Numarul acestora din urma fata de cei dinti este ca o mie fata
de unul. Este de mirare cum specia a putut sa supravietuiasca pna acum n conditii
asa de vitrege. De altfel, e bine sa mai spunem ca, n afara de aceasta pornire o
arba ce nsoteste munca lor istovitoare, par blnzi si supusi, multumindu-se cu rama
sitele acelora care sunt paznicii si poate chiar salvatorii acestui neam".
X
Nu e de mirare ca stupul pe care-l vedem asa de nelamurit, din naltimea altei lum
i, sa ne conduca la un raspuns adnc si nendoios de la prima privire ce i-am arunca
-o? Nu e minunat ca obiceiurile sale, cladirile att de exacte, legile, organizare
a economica si politica, virtutile si chiar defectele sale ne dezvaluie imediat
ideea sau dumnezeul pe care albinele l slujesc si care nu este nici cel mai putin
drept, nici cel mai cuminte dintre toti, vreau sa spun viitorul, singurul zeu p
e care nu l-am adorat de loc? Cautam uneori n istoria noastra omeneasca sa cntarim
forta si maretia morala a unui popor sau a unui neam si nu gasim alta masura de
ct statornicia si maretia idealului pe care-l urmaresc unite cu sacrificiul pe ca
re sunt n stare sa-l faca pentru atingerea lor. Am mai ntlnit vreodata un ideal mai

potrivit cu dorintele Universului, mai statornic, mai sublim, mai dezinteresat,


mai hotart si un sacrificiu mai naltator si mai eroic?
XI
Curioasa republica att de mica, att de logica si att de serioasa, att de reala, att d
e constiincioasa si de econoama si cu toate acestea victima unui vis asa de mare
si de amagitor! Popor asa de hotart si de patrunzator, hranit cu lumina si caldu
ra, cu ceea ce este mai curat n natura, cu sufletul florilor, zmbetul cel mai cald
al materiei si stradania ei cea mai minunata catre fericire si frumusete, cine
oare ne va putea spune enigmele pe care le-ati dezlegat si care pentru noi ramn d
e nepatruns, adevarurile pe care le-ati cucerit si pe care noi va trebui sa le c
ucerim de acum nainte? Si daca este adevarat ca ati dezlegat acele enigme, ati cu
cerit acele adevaruri, nu datorita inteligentei ci gratie unui imbold orb si nasc
ut, ce noua taina, mai de nepatruns, ne mai propuneti sa dezlegam? Minuscula cet
ate plina de credinta, de sperante si de taine, pentru ce oare acea suta de mii
de fecioare ce primesc, fara crtire, o truda pe care nici un sclav n-a primit-o nc
a? Crutndu-si fortele, mai putin uituce cu ele nsele, mai putin devotate unei munc
i istovitoare, ele ar putea revedea o alta primavara si o a doua vara; dar n clip
a minunata n care toate florile le chiama, ele par cuprinse de betia ucigatoare a
muncii si, cu aripile frnte, cu trupul istovit si macinat, pline de rani, se sti
ng aproape toate n mai putin de cinci saptamni.
Tantus amor jlorum, et generandi gloria mellis,
exclama Vergiliu care ne-a transmis n cartea a patra a Georgicelor, consacrata al
binelor, greselile fermecatoare ale celor vechi care observau natura cu niste oc
hi si mai orbiti de prezenta unor zei nchipuiti.
XII
De ce se lipsesc de somn, de deliciile mierii, de dragoste, de placerile pline d
e desfatare pe care le cunoaste, bunaoara, fluturele, fratele lor naripat? N-ar p
utea trai si ele astfel? Nu foamea este aceea care le sileste sa traiasca astfel
. Doua sau trei flori ajung pentru a le hrani, iar ele cerceteaza doua sau trei
sute ntr-o ora pentru a strnge o comoara a carei dulceata nu o vor gusta niciodata
. La ce bun atta zbucium, de unde vine atta prevedere? Prin urmare, e nendoielnic c
a generatia pentru care muriti merita aceasta jertfa, ca ea va fi mai frumoasa s
i mai fericita, ca va face ceva mai mult dect ati facut voi? Noi vedem scopul vos
tru, e tot asa de limpede ca al nostru; voi vreti sa traiti prin urmasii vostri
ct va trai sipamntul; dar care sa fie scopul acestei mari tinte si rostul acestei
vieti care se primeneste fara ncetare?
Dar noi, care va punem niste ntrebari asa de zadarnice, nu suntem oare chiar mai
mult dect voi coplesiti de neho-tarre si de greseala, nu suntem niste visatori cop
ilarosi? Din schimbare n schimbare, veti fi devenit atotputernice si fericite, ve
ti fi ajuns pe culmi de unde stapniti legile firii, veti fi ajuns, n sfrsit, niste
zeite nemuritoare. La ce bun sa va mai ntrebam ce nadajduti, ncotro vreti sa merge
ti, unde aveti de gnd sa va opriti, ce dorinte aveti? Noi oamenii suntem facuti s
a nu fim niciodata multumiti, sa nu credem niciodata ca ceva ar putea avea un sc
op ascuns n sine, ca ar putea exista pentru a exista, fara vreun gnd ascuns. Am pu
tut pna acum sa ne nchipuim vreunul din zeii nostri, nce-pnd cu cel mai necioplit si
sfrsind cu cel mai rational, fara sa-l facem numaidect sa se agite, fara sa-l sil
im sa creeze o multime de fiinte si de lucruri, fara sa caute mii de scopuri mai
presus de el nsusi si ne vom multumi noi vreodata a reprezenta n liniste, timp de
mai multe ceasuri, o forma interesanta a activitatii materiei, pentru a relua n
umaidect, fara mirare si fara parere de rau, cealalta forma, a inconstientului, a
necunoscutului, a nemiscarii, a vesniciei?
XIII
Dar sa nu uitam stupul nostru, unde roiul si pierde rabdarea, stupul nostru care
fierbe si ale carui valuri negre si neastmparate se revarsa, aidoma unui potir so
nor sub povara soarelui. Este ora prnzului si ai zice ca, in jurul caldurii ce do
mneste, copacii adunati isi retin frunzele sa fosneasca, cum cineva si retine ras

uflarea n fata unui lucru foarte scump dar foarte grav. Albinele dau mierea si ce
ara parfumata omului care le ngrijeste; dar ceea ce pretuieste poate mai mult dect
ceara este ca ele atrag atentia omului asupra desfatarilor lui iunie, l fac sa g
uste armonia lunilor minunate, iar n toate faptele vietii lor sunt legate de ceru
l senin, de sarbatoarea florilor, de fericirea celor mai frumoase ceasuri ale an
ului. Ele sunt sufletul verii, ceasornicul clipelor de belsug, aripa plina de srg
a parfumurilor care se revarsa, inteligenta razelor ce plutesc, murmurul lumini
lor ce clipesc, cntecul vazduhului care se odihneste si se alinta si zborul lor e
semnul vazut, nota convingatoare si melodioasa a micilor si nenumaratelor bucur
ii care nasc din caldura si traiesc n lumina. Ele ne fac sa ntelegem vocea cea mai
intima a blndei naturi. Pentru cine le-a cunoscut, pentru cine le-a iubit, o var
a fara albine i se pare tot att de trista si searbada ca o primavara fara ciripit
de pasari si fara flori.
XIV
Cine ia parte pentru prima data la acest eveniment asurzitor si dezordonat care
este roitul unui stup puternic, si pierde usor cumpatul si nu se apropie dect cu t
eama. El nu mai recunoaste blndele si linistitele albine din ceasurile de munca.
Le vazuse cu cteva clipe mai nainte ntorcndu-se din toate colturile cmpiei, preocupat
e ca niste mici gospodine pe care nimic nu le-ar putea abate de la obiceiurile c
asei. Intrau aproape neobservate, obosite, grabite, framntate, dar tacute, saluta
te n trecere, cu o usoara nclinare de aripa, de catre tinerele amazoane de la poar
ta. Cel mult, schimbau cele doua-trei vorbe indispensabile poate, lasndu-si n grab
a recolta de miere tinerelor ucenice ce asteapta mereu n curtea interioara a uzin
ei; sau se duceau sa-si descarce n marele hambar care nconjoara cuibul, cele doua
cosulete pline de polen ce le atrna de picioruse, pentru a pleca apoi imediat, fa
ra sa le pese de ceea ce se ntmpla n ateliere, n iatacurile nimfelor sau n palatul re
gal, fara sa se amestece nici o clipa n valmasagul pietii care se ntinde n fata pra
gului si unde, n ceasul marilor calduri, nu-si poti trage sufletul de nghesuiala g
uralivelor ventilatoare care, dupa expresia plina de farmec a stuparului, "fac b
arba".
XV
Azi, totul este schimbat. Este adevarat ca un numar oarecare de lucratoare, lini
stite, ca si cnd nimic nu se va ntmpla, se duc pe cmp, se ntorc, curata stupul, urca n
camerele cuibului fara sa le pese de zarva dimprejur. Acestea sunt albinele ce
nu vor nsoti matca si vor ramne n vechea locuinta pentru a o pazi, pentru a ngriji s
i hrani cele noua sau zece mii de oua, cele optsprezece mii de larve, cele treiz
eci si sase de mii de nimfe si cele sapte sau opt printese care ramn. Ele sunt al
ese pentru aceasta sarcina anevoioasa fara sa putem sti dupa ce reguli si nici d
e unde si nici cum. Ele ramn acolo linistite si credincioase si, cu toate ca de n
enumarate ori am repetat experienta marcnd cu o culoare cteva din aceste "cenusare
se" resemnate, pe care le poti recunoaste foarte usor dupa nfatisarea serioasa si
cam greoaie cu care se misca n mijlocul poporului n sarbatoare, destul de rar am
gasit vreuna n multimea galagioasa a roiului.
XVI
Si cu toate acestea, atractia pare de nenvins. E betia sacrificiului, inconstient
a poate, poruncita de vreun .zeu, este sarbatoarea mierii, este izbnda rasei si a
viitorului, este singura zi de bucurie, de uitare, de nebunie, este singura dum
inica a albinelor. E, n acelasi timp, dupa cum s-ar crede, singura zi n care mannca
pe saturate si cunosc din plin gustul minunat al comorii pe care o strng. Ele au
nfatisarea unor sclave dezrobite si duse dintr-o data ntr-o tara plina de veselie
unde gasesc desfatarea. Ele si ies din fire, nu se mai stapnesc. Ele, care nu fac
niciodata vreo miscare neho-tarta sau de prisos, se agita acum, ies, intra, ies
din nou pentru a alarma pe celelalte surori, cautnd sa vada daca regina este gata
, pentru a nu le nsela asteptarea. Acum zboara mult mai sus ca de obicei si fac s
a vibreze totul n jurul prisacii, pna la frunzele copacilor. Nu mai au nici teama,
nici griji. Nu mai sunt nici salbatice, migaloase, banuitoare, suparacioase, ra
zboinice sau nemblnzite. Omul, sta-pnul lor nestiut, pe care nu-l cunosc niciodata
si care nu izbuteste sa le stapneasca dect respectnd toate obiceiurile muncii lor,

respectnd toate legile lor, urmnd pas cu pas cararea trasata in viata de inteligen
ta lor ndreptata mereu spre binele zilei de mine si pe care nimic n-o tulbura din
mersul ei, acum, omul poate sa se apropie de ele, poate sfsia perdeaua calda si a
urie pe care o formeaza in juru-i vrtejul lor asurzitor, le poate lua n mna, le poa
te aduna ca pe un ciorchine; sunt asa de blnde, asa de inofensive, ca libelulele
sau fluturii si n aceasta zi fericita, nemaiavnd nimic, ncrezatoare n viitor, ele se
supun oricui si nu se ating de nimeni atta timp ct vad regina n mijlocul lor.
XVII
Dar adevaratul semnal nu a fost nca dat. n stup, este o framntare de nenteles si o nv
almaseala al carui scop e si mai greu de gasit. n vremuri linistite, cnd albinele
se ntorc acasa, uita ca au aripi si fiecare sta aproapte nemiscata pe faguri, luc
rnd n liniste la locul ce-i este destinat muncii ei. Acum, se misca ca niste nebun
e, n cercuri compacte, din naltimea marilor pereti si pna la baza lor, ca o pasta s
onora agitata de o mna nevazuta. Caldura din stup creste repede si uneori, este a
sa de mare, nct ceara locuintelor se nmoaie si se strica. Regina, ce nu paraseste d
e obicei fagurii din mijloc, strabate gfind de emotie, suprafata multimii tulburat
e care se agita n loc. O face oare pentru a grabi plecarea sau pentru a ntrzia? Le
porunceste sau se roaga de ele? Se sileste sa le mareasca emotia sau este si ea
cuprinsa de aceeasi simtire? Pare destul de clar, dupa cte stim despre psiholcgia
generala a albinelor, ca roirea se face mereu mpotriva vointei batrnei suverane. n
realitate regina trece n ochii ascetelor lucratoare, care sunt fiicele ei, drept
un organ al dragostei, folositor si sfnt, dar putin cam nepriceputa ntr-ale vieti
i si adeseori cam copilaroasa. De aceea, ele se poarta ca si cu o mama tinuta su
b papuc. Au pentru ea un respect si duiosie fara margini. Ei i se pastreaza mier
ea cea mai curata, limpezita anume si fara pic de ceara. Ea are o suita de servi
tori sau de lictori, cum zicea Pliniu, care vegheaza asupra-i zi si noapte, i usu
reaza munca de mama, pregateste celulele n care ea trebuie sa oua, o alinta, o mngi
e, o hraneste, o curata, i absorb chiar murdaria. Cum i se ntmpla cel mai mic neaju
ns, stirea se raspndeste din gura n gura si ntreg poporul se ngramadeste si se vaita
. Daca ai lua-o din stup si albinele nu ar mai avea nici o speranta sa o nlocuias
ca, fie ca n-are urmasi sorociti mai dinainte, fie ca nu gasesc larve de lucrato
are mai tinere de trei zile (caci orice larva de lucratoare ce nu a mplinit trei
zile, datorita unei hranc deosebite, poate sa fie transformata n nimfa regala - a
cesta e marele principiu democratic al stupului care compenseaza prerogativele p
redestinarii materne), daca aceste mprejurari o prinzi, o nchizi si o duci departe
, ndata ce s-a aflat de disparitia ei - se scurg uneori doua sau trei ore nainte c
a vestea sa faca nconjurul stupului - lucrul nceteaza aproape peste tot. Puii sunt
parasiti, o parte a poporului rataceste fara rost cautndu-si mama, altele zboara
creznd ca o vor gasi afara, sirul de lucratoare ocupate la cladirea fagurilor se
destrama si se risipeste, lucratoarele nu mai zboara din floare n floare, pazito
arele portii si parasesc posturile si jefuitorii straini, toti hotii de miere oar
e stau mereu la pnda asteptnd vreo pleasca, intra si ies nestingheriti, fara ca ni
meni sa se gndeasca la apararea comorii strnse cu atta truda. ncetul cu ncetul, cetat
ea saraceste si se pustieste Jar locuitorii ei, descurajati, nu vor ntrzia sa moar
a de amaraciune si de mizerie, cu toate sa florile stralucitoare ale verii le as
teapta.
Dar daca le dai napoi regina, nainte ca disparitia ei sa fie interpretata ca un lu
cru mplinit si de nereparat, nainte ca descurajarea sa fie prea mare, (albinele su
nt ca si oamenii, o nenorocire si o disperare ndelungata le ntuneca mintea si le s
trica caracterul) daca le-o dai napo numai dupa cteva ceasuri, ai fi miscat si uimi
t de primirea pe care i-o fac. Toate se ingramadesc n jurul el, se urca una peste
alta, o mngie in trecerea ei cu lungile lor antene care contin attea organe necuno
scute nca, i aduc miere, o conduc cu alai pna la locu" inta regala. Imediat, ordine
a se restabileste, munca rencepe de la fagurii din centru ai cuibului si pna n colt
urile cele mai ndepartate unde se depune prisosul recoltei, culegatoarele ies n si
ruri negre si se ntorc uneori n mai putin de trei minute ncarcate de nectar si pole
n, hotii si parazitii sunt goniti sau ucisi, strazile sunt maturate si stupul ntr
eg rasuna de acel cntec fericit si unic, de cntecul intim al prezentei regale.

XVIII
Exista mii de exemple ale acestei legaturi, al acestui devotament absolut al luc
ratoarelor, pentru conducatoarea lor. n toate nenorocirile micii republici, cader
ea stupului sau a fagurilor, nepriceperea sau brutalitatea omului, frigul, foame
tea, boala Chiar, daca poporul piere cu miile, matca ramne mai totdeauna neatinsa
si o regasim sub cadavrele fiicelor ei credincioase. Caci toate o apara, i usure
aza fuga, fac scut si metereze din trupurile lor, i pastreaza hrana cea mai sanat
oasa si ultimele picaturi de miere. Ct ea este n viata, oricare ar fi nenorocirea,
descurajarea nu pune stapnire pe cetatea "neprihanitelor bautoare de roua". Sfarm
ati-le fagurii de douazeci de ori la rnd, luati-le de douazeci de ori copiii si o
uale si tot nu veti izbuti sa le clintiti credinta n viitor. Nimicite de boli sau
de foame, ramase asa de putine nct abia si mai pot ascunde matca de ochii dusmanul
ui, ele vor primeni legile coloniei, vor starui asupra celor mai grabnice, si vor
mparti din nou sarcinile dupa nevoile momentului prin care trec si vor relua mun
ca imediat cu o pricepere, o rabdare, o ndrjire pe care n-o ntlnesti deseori n natura
, cu toate ca cea mai mare parte a vietuitoarelor sunt mai curajoase si mai ncrez
atoare n viitor dect omul.
Pentru a ndeparta descurajarea si a le ntretine dragostea, nici nu e nevoie ca mat
ca sa fie de fata, e deajuns oa ea sa fi lasat n ceasul mortii sau al plecarii sa
le cea mai slaba speranta de a avea urmasi. "Am vazut, spune venerabilul LANGSTR
OTH, unul din parintii apiculturii moderne, o colonie oare nici nu avea attea alb
ine pentru a putea acoperi un fagure de zece centimetri patrati si facea totusi
eforturi pentru a-si creste o matca. Vreme de doua saptamni ncheiate nu si-au pier
dut nadejdea; la sfrsit, cnd numarul lor ajunsese la jumatate, matca s-a nascut, d
ar aripile ei erau att de slabe nct nu putea sa zboare. Desi era asa de neputincioa
sa, albinele n-au tratat-o cu mai putin respect. Dupa o saptamna nu mai ramaseser
a dect o duzina de albine; n sfrsit, dupa alte cteva zile, matca disparuse, lasnd pe
faguri cteva nenorocite nemngiate."
XIX
Iata, printre altele, o mprejurare nascuta din incercarile nemaiauzite pe care in
terventia noastra recenta si tiranica le impune nefericitelor dar neclintitelor
eroine si unde surprinzi pe viu ultimul gest de dragoste filiala si de daruire d
e sine. Ca orice iubitor de albine, am adus si eu, n mai multe rnduri, matci fecun
date din Italia, caci rasa italiana este mai buna, mai robusta, mai rodnica, mai
activa si mai blnda dect a noastra. Ele sunt expediate n mici cutiute gaurite. Se
pune nauntru ceva hrana si matca este nchisa n aceasta cutie nsotita de un numar oar
ecare de lucratoare alese, pe cit e ou putinta, dintre cele mai batrne (vrsta albi
nelor se cunoaste destul de usor dupa corpul lor delicat, slab, fara peri si mai
cu seama dupa aripile lor tocite si sfsiate de munca) pentru a o hrani, a o ngrij
i si a o pazi n timpul calatoriei. Destul de des, lucratoarele mor nainte de a aju
nge la destinatie. Odata toate murisera de foame; dar, atunci, ca si ntotdeauna,
matca era puternica si neatinsa caci cea de pe urma din albinele din suita se st
insese, pe semne, oferind stapnei lor, simbolul unei vieti mai pretioase si mai i
mportante dect a ei, ultima picatura de miere ce o pastra n fundul gusii.
XX
Omul, vaznd aceasta dragoste asa de neclintita, a stiut sa traga foloase din minu
natul simt politic, din focul muncii, din statornicia, din marinimia, din pasiun
ea viitorului care toate nasc si se gasesc n albina. Numai datorita ei omul a reu
sit, de ctiva ani ncoace, sa mblnzeasca putin, si fara stirea lor, aceste razboinice
salbatice, caci ele nu se supun nici unei puteri straine si n robia lor inconsti
enta ele nu servesc dect propriile lor legi, robite fiind si ele. Tinnd n mna regina
, el tine soarta si sufletul ntregului stup. Dupa cum stie sa se poarte ou ea, el
poate, de pilda, sa provoace, sa multiplice, sa mpiedice sau sa restrnga roirea,
el uneste sau desparte coloniile, el calauzeste emigrarea unor ntregi regate. Nu
este mai putin adevarat ca matca nu este n realitate dect un fel de simbol viu car
e, ca toate simbolurile, ntrupeaza un principiu mai mare si mai nevazut de care s
tuparul trebuie sa tina seama, daca nu vrea sa aiba mai multe neajunsuri. De alt
fel, albinele nu se nseala si nu pierd din vedere, dincolo de matca lor vazuta si

vremelnica, regina lor cea adevarata, vesnica si nevazuta, care este ideea lor
fixa. Ca aceasta idee este constienta sau nu, aceasta nu are importanta dect daca
am dori numai sa admiram mai mult albinele care o au sau natura care le-a dat-o
. n orice parte s-ar afla aceasta idee, n trupurile lor asa de mici si de plapnde s
au n marele corp pe care nu-l putem cunoaste, ea este vrednica de toata atentia n
oastra. Si, fie spus, n treacat, daca noi nu ne-am teme sa ne subordonam admirati
a attor mprejurari legate de loc sau de origine, n-am pierde asa de des prilejul d
e a deschide ochii cu mirare si nimic nu este mai folositor dect a-i deschide ast
fel.
XXI
S-ar putea spune ca toate acestea sunt ipoteze destul de ndraznete si prea omenes
ti, despre care albinele nu au, probabil, nici o idee, iar notiunea de viitor, d
e dragoste pentru rasa lor si attea altele pe care le credem ca le au nu sunt n re
alitate dect formele cu care se mbraca n lumea lor nevoile vietii, teama suferintei
si a mortii sau ispita placerii. Ei bine, sunt de acord! Toate acestea, daca vr
eti, nu sunt dect un fel de a vorbi si de aceea nu le voi da o prea mare importan
ta. Singurul lucru sigur din tot ceea ce stiu este ca n cutare sau n cutare mprejur
are, albinele se poarta cu matca lor n cutare sau n cutare fel. Restul nu este dect
o taina n jurul careia nu poti face dect presupuneri mai mult sau mai putin placu
te, mai mult sau mai putin ingenioase. Dar daca am vorbi despre oameni cum vorbi
m despre albine, ceea ce ar fi foarte cuminte, am avea dreptul sa spunem mult ma
i mult? Noi nsine ne supunem numai nevoilor, ispitei placerilor sau groazei sufer
intei si ceea ce numim inteligenta are aceeasi obrsie si aceeasi menire cu ceea c
e noi numim instinct la animale? Noi facem unele lucruri al caror rezultat crede
m ca-l cunoastem, ne supunem lor laudndu-ne de a le fi nteles cauzele mai bine dect
o pot ele face; dar n afara de faptul ca aceasta presupunere nu se ntemeiaza pe n
imic hotart, aceste fapte sunt mici si rare, n comparatie cu multimea enorma a cel
orlalte. Dar, toate la un loc, cele mai bine cunoscute si cele mai necunoscute,
cele mai mici ca si cele mai grandioase, cele mai apropiate si cele mai departat
e, se savrsesc ntr-o noapte adnca, n care, poate, suntem tot att de orbi cum credem n
oi ca sunt albinele.
XXII
"Vom recunoaste, spune undeva BUFFON, care poarta albinelor o pica destul de ciu
data, ca lund aceste zburatoare una cte una, au mai putina minte dect cinele, dect ma
imuta si dect Cea mai mare parte a animalelor; vom recunoaste ca sunt mai putin s
upuse, mai putin afectuoase, ntr-un cuvnt au mai putine nsusiri omenesti; asa stnd l
ucrurile, trebuie sa recunoastem ca tot ceea ce ni se pare la ele inteligenta, n
u vine dect din multimea lor adunata la un loc; cu toate acestea, aceasta multime
nu presupune nici o inteligenta pentru ca ele nu se aduna minate de o pasiune m
orala ci, din contra, se aduna la un loc fara voia lor. Societatea lor nu este,
prin urmare, dect o adunare de trupuri dictata de natura si n afara de orice cunoa
stere sau judecata. Albina mama produce zece mii de insi deodata si n acelasi loc
; acesti zece mii de insi, chiar daca ar fi de o mie de ori mai prosti dect banui
esc, vor fi siliti, pentru a-si duce existenta, sa se nteleaga ntre ei; puterile l
or fiind egale, chiar daca au nceput prin a-si face rau unul altuia, vor ajunge c
urnd sa-si faca din ce n ce mai putin rau, adica sa se ntrajutoreze; vor lasa sa se
nteleaga ca se mpaca bine si servesc toti aceluiasi scop; cel care le-ar observa,
le-ar atribui o inteligenta si o minte ce le lipsesc; el va voi sa le explice o
rice actiune, fiecare miscare va fi motivata de un scop si de aici vor iesi minu
ni sau exagerari fara numar; caci acesti zece mii de insi care s-au nascut toti
odata, care au locuit mpreuna, care au crescut aproape n acelasi timp, nu pot sa n
u faca toti acelasi lucru si, orict de putin simtamnt ar avea, nu pot sa nu deprin
da toti aceleasi obiceiuri, de a-si rndui viata la fel, de a se simti bine laolal
ta, de a se ocupa de locuinta lor, de a veni la ea dupa ce au plecat, etc. si de
aici ia nastere arhitectura, geometria, ordinea, prevederea, dragostea de patri
e, republica ntr-un cuvnt, totul ntemeindu-se, cum am vazut, pe admiratia celui ce
priveste".
Iata un fel destul de diferit de a explica viata albinelor noastre. La prima ved
ere ea poate parea mai fireasca, dar n realitate, nu ne apare astfel, deoarece nu

explica nimic? Trec peste greselile evidente ale acestui fragment; dar faptul c
a-si ornduiesc viata n asa fed nct sa nu-si faca nici cel mai mic rau una alteia, n vl
torile vietii de toate zilele, nu presupune o oarecare ntelepciune? Aceasta ne va
aparea cu att mai izbitoare cu cit vom examina mai ndeaproape n ce fel acesti "zec
e mii de indivizi" evita sa-si faca vreun rau si ajung n cele din urma sa se ajut
e. Si oare aceasta nu este propria noastra istorie? Si ce spune batrnul naturalis
t suparat, care sa nu se potriveasca aidoma tuturor societatilor omenesti? ntelep
ciunea noastra, virtutile noastre, politica noastra, fructe aprige pe care nevoi
a imaginatiei noastre le-a poleit, n-au alt scop dect de a folosi egoismul nostru
si de a ndruma, spre binele tuturor, activitatea vatamatoare, chiar prin natura
ei, a fiecaruia dintre noi. Si apoi, nca odata, daca acceptam ca albinele n-au ni
ci una din ideile, nici una din simtirile pe are li le atribuim, ce rost mai are
sa ne mai miram? Chiar daca credem ca ar fi nepotrivit sa admiram albinele, ei
bine, vom admira natura si tot va veni o clipa cnd nu vom mai putea sa nu dam dru
mul admiratiei noastre si nici atunci nu vom fi pierdut nimic asteptnd si stnd la n
doiala.
XXIII
Oricum ar fi si pentru a nu parasi ipoteza noastra, care are cel putin avantajul
de a uni n mintea noastra unele fapte ce sunt vadit legate si n realitate, albine
le adora regina nu att pentru dnsa, ct pentru viitorul rasei lor pe care ea l reprez
inta. Albinele nu sunt deloc sentimentale si, cnd o lucratoare se ntoarce de la mu
nca grav ranita, asa nct li se pare ca n-ar mai fi buna de nimic, o arunca afara f
ara mila. Si, cu toate acestea, n-am putea spune ca sunt incapabile sa-si dovede
asca dragostea fata de mama lor. Ele o recunosc imediat. Batrna fiind, slabita, n
enorocita, gardienele n-ar permite niciodata unei regine necunoscute, orict de tna
ra, orict de frumoasa si de rodnica ar parea, sa patrunda n stup. Este adevarat ca
acesta este unul din principiile de capetenie ale politiei lor, de la care nu s
e abat dect n timpul unui cules bogat, de dragul vreunei lucratoare straine ncarcat
a peste masura cu hrana.
Cnd regina a ajuns cu totul stearpa, ele o nlocuiesc crescnd un anumit numar de pri
ntese. Dar ce fac cu vechea sta pna? Nu putem sti precis dar, nu odata, stuparii
au gasit pe fagurii unui stup o regina de toata frumusetea si n floarea viratei s
i n fund de tot, ntr-un colt ntunecat, vechea "stapna", cum este numita n Normandia,
slabita si oloaga. Se pare ca, n acest caz, albinele au avut grija sa o fereasca
pna la capat de ura puternicei rivale care nu viseaza dect moartea ei, caci regine
le ntre ele, nutresc o ura de nepotolit, care le face sa se arunce una asupra alt
eia, de ndata ce se gasesc doua sub acelasi acoperis. S-ar putea crede usor ca el
e asigura celei mai batrne o retragere onorabila si linistita pentru a-si sfrsi zi
lele ntr-un colt linistit al orasului. Si aici ne lovim de una din miile de taine
ale regatului de ceara si avem ocazia sa constatam nca o data ca politica si obi
ceiurile albinelor nu sunt limitate si fatale si ca ele se supun unor ndemnuri mu
lt mai complicate dect acelea pe care le credem ca le cunoastem.
XXIV
Dar noi tulburam n fiecare clipa legile naturii, care lor trebuie sa li se para n
eclintite. Noi le punem n fiecare zi n situatia n care ne-am gasi noi nsine daca cin
eva ar suprima dintr-o data n jurul nostru legile gravitatiei, ale spatiului, ale
luminii sau ale mortii. Ce vor face ele daca am introduce cu forta sau fraudulo
s o a doua regina n cetate? n stare salbatica, acest fapt, gratie santinelelor de
la intrare, nu li s-a ntmplat de cnd se stiu pe lume. Ele nu se zapacesc deloc si s
e pricep sa mpace doua principii pe care le respecta ca pe niste porunci divine.
Primul este acela al unei singure mame si el nu este parasit niciodata n afara de
cazul, cu desavrsire rar, al unei matci sterpe. Al doilea este si mai curios, da
r, daca nu-l pot calca, cel putin se servesc de el cum le place. Acest principiu
confera un fel de inviolabilitate matcii, oricare ar fi ea. Ar fi usor albinelo
r sa strapunga pe straina ou mii de ace nveninate; ea ar muri pe loc si nu le-ar
mai ramne dect sa-i scoata cadavrul afara din stup. Dar, cu toate ca acul lor e me
reu pregatit, cu toate ca se servesc de el n fiecare moment pentru a se lupta ntre
ele, pentru a ucide trntorii, vrajmasii sau parazitii, ele nu nteapa niciodata o

regina dupa cum nici o regina nu nteapa un om, un animal sau o albina obisnuita;
si arma ei regala, n loc sa fie dreapta ca a lucratoarelor este ncovoiata ca un ia
tagan, nu o scoate din teaca dect luptndu-se cu o potrivnica de acelasi rang, adic
a mpotriva unei alte matci.
Albinele, dupa toate aparentele, nendraznind sa-si asume grozavia omorului sngeros
al unei matci, n toate mprejurarile n care ordinea si prosperitatea republicii cer
ca o matca sa dispara, ele se silesc sa dea acestei morti nfatisarea unei morti
naturale; ele farmiteaza crima la inifinit astfel nct ea sa para anonima.
Ele "ambaleaza" atunci matca straina, pentru a ntrebuinta o expresie tehnica a st
uparilor, adica o mpresoara din toate partile, nvaluind-o cu corpurile lor nlantuit
e. Ele ridica astfel o nchisoare vie, n care prinsa nu mai poate sa se miste. Ele
stau astfel n jurul ei chiar douazeci si patru de ore, daca e nevoie, pna ce moare
de foame sau nabusita.
Daca matca legitima se apropie n aceasta clipa si, simtind o rivala, pare ca vrea
s-o atace, zidurile vii ale temnitei se deschid numaidect naintea ei. Albinele fa
c roata n jurul celor doua vrajmase si, fara se se amestece, stau atente la lupta
lor curioasa, caci numai o mama poate sa scoata sabia mpotriva altei mame, numai
aceea care poarta n maruntaiele ei aproape un milion de vieti, pare a avea drept
ul de a secera, cu o singura lovitura, un milion de morti.
Dar, daca nclestarea se prelungeste fara rezultat si cele doua iatagane se lovesc
de scuturile puternice ale chitinei, matca ce ar voi sa fuga, fie ca este cea l
egitima, fie ca este cea straina, este oprita si prinsa numaidect n nchisoarea trem
uratoare, pna cnd da semne ca ar voi sa reia lupta. Trebuie sa mai adaugam ca, n nu
meroasele experiente ce s-au facut n aceasta privinta, s-a putut vedea, mai totde
auna, ca regina domnitoare iese victorioasa, fie ca, simtindu-se acasa, printre
ai sai, are mai multa ndrazneala si pasiune dect cealalta, fie ca albinele, daca s
unt nepartinitoare la nceputul luptei, nu sunt tot asa n felul n care ele stiu sa nc
hida pe cele doua rivale, caci mama lor nu pare suferinda cnd scapa din aceasta nc
hisoare, pe cnd cea straina iese mai totdeauna jumulita si molesita.
XXV
O experienta usor de facut ne arata, cum nu se poate mai bine, ca albinele si rec
unosc matca si au pentru ea o adevarata dragoste. Luati-le matca si veti vedea nd
ata producndu-se toate fenomenele de spaima si de ngrijorare pe care le-am descris
ntr-un capitol precedent. Dati-le-o napoi dupa cteva ore si toate fiicele ei vor a
lerga nainte aducndu-i miere. Unele i vor strajui drumul, altele, cu capul plecat s
i cu abdomenul n aer, se vor aseza n fata ei n semicercuri, unde, nemiscate, vor ci
nta un imn de regasire si care, s-ar putea spune, ca n obiceiurile lor regale e s
emnul respectului celui mai nalt si al fericirii supreme.
Dar nu nadajduiti ca le puteti nsela nlocuind matca adevarata cu una straina. De a
bia ar face ctiva pasi si lucratoarele nemultumite s-ar napusti din toate partile
. Ea ar fi prinsa pe loc, mpresurata si tinuta n grozava temnita galagioasa ale ca
rei ziduri nemiloase se vor schimba pe rnd, daca putem spune astfel, pna la moarte
a ei caci, n acest caz deosebit, nu se ntmpla mai niciodata sa scape vie.
De aceea, una din marile greutati n cresterea albinelor este introducerea si schi
mbarea matcilor. E curios sa vezi cta diplomatie, cta siretenie trebuie sa ntrebuin
teze omul pentru a-si atinge scopul si sa nsele aceste mici insecte asa de perspi
cace, dar ntotdeauna asa de ncrezatoare, care primesc, cu un curaj care te misca t
oate ntmplarile cele mai neasteptate si nu vad, n aparenta, dect un capriciu nou, da
r de nenlaturat, al naturii. Intr-un cuvnt, omul, folosindu-se de aceasta diplomat
ie si de zapaceala plina de deznadejde ce le cuprinde, si atinge scopul tot dator
ita minunatului simt practic al albinelor, gratie comorii nesecate a legilor si
uimitoarelor obiceiuri ale stupului, al dragostei lor de ordine, de pace si de f
olos obstesc, al credintei lor nestramutate n viitor, a caracterului lor asa de d
ibaci si de hotart, al uitarii de sine si, mai cu seama, multumita rvnei lor necli
ntite si neobosite n ndeplinirea datoriei lor. Dar amanuntele acestor mijloace se
gasesc n tratatele de apicultura si noi n-am face dect sa depasim subiectul propus
(de obicei se introduce matca straina ntr-o colivie mica cu gratii de fier si se
aseaza ntre doi faguri. Colivia are o portita de ceara pe care o mannca lucratoar
ele dupa ce le-a trecut supararea elibernd prizoniera pe care o ntmpina adesea cu b

unavointa. Dl. S. SIMMINS, director al marii stupine din Rottingdean, a gasit de


ournd un mod nou de a introduce matca, destul de simplu, care reuseste aproape t
otdeauna si care se raspndeste tot mai mult printre stuparii ce-si iubesc meseria
. De obicei, dificultatea de a introduce o matca noua este comportamentul ei. Ea
se agita, fuge, se ascunde, se poarta oa o straina si da de banuit lucratoarelo
r, atitudine care nu ntrzie s-o dea de gol. Dl. SIMMINS o izoleaza mai nti si o tine
nemncata timp de o jumatate de ora. El ridica mai apoi un colt al acoperisului d
e dinauntru al stupului orfan si aseaza noua matca pe vrful unuia din faguri. Des
nadajduita de izolarea ei de mai nainte, ea se simte acum fericita ntre albine si,
flamnda cum e, primeste cu lacomie hrana ce i se da. Lucratoarele nselate de purt
area ei linistita, nu cerceteaza mai serios, si nchipuie ca le-a revenit vechea re
gina si o priiimesc cu bucurie. Din aceasta experienta rezulta, dupa ct se pare,
contrar ideii lui HUBER si a celorlalti observatori, ca albinele nu pot sa-si re
cunoasca matca. Oricum ar fi, aceste doua explicatii la fel de plauzibile - cu t
oate ca adevarul se gaseste ntr-o a treia pe care n-o cunoastem nca - ne arata nca
o data ct de complexa si de necunoscuta este firea albinei. Si de aici, ca din to
ate ntmplarile vietii, nu am putea trage dect nvataminte si anume ca, asteptnd mai mu
lt dect azi vom fi ntotdeauna curiosi sa aflam ct mai mult).
XXVI
Ct despre iubirea personala de care vorbeam si pentru a termina cu ea, daca e cu
putinta ca ea sa existe n realitate, este iarasi nendoios ca memoria ei este scurt
a. Daca am vrea sa readucem n stupul ei o matca oare a lipsit cteva zile, fiicele
ei necajite o vor primi astfel nct va trebuie sa o smulgem din nchisoarea de moarte
cu care ele pedepsesc matcile straine. Intre timp ele au avut ragazul sa schimb
e n botei vreo zece celule de lucratoare astfel nct viitorul neamului nu mai este n
primejdie. Iubirea lor creste sau se micsoreaza dupa cum matca ntruchipeaza acest
viitor. Deseori, cnd o matca fecioara mplineste sarbatoarea primejdioasa a "zboru
lui nuptial", putem vedea ca supusele ei sunt asa de ngrijorate sa nu o piarda nct
o nsotesc toate n aceasta tragica si ndepartata cautare a dragostei, despre care vo
i vorbi ndata. Acest lucru nu se ntmpla daca am avut grija sa le dam o bucata de fa
gure cuprinznd celulele de puiet tnar din care spera sa creasca o noua matca. Atas
amentul lor pentru matca poate sa se transforme n ura si ndrjire daca ea nu ndepline
ste toate datoriile fata de divinitatea nevazuta pe care am putea-o numi societa
tea viitoare si la care ele tin mai mult dect noi. S-a ntmplat, bunaoara, ca stupar
ii au mpiedicat, din diferite motive, pe regina a urma roiul, oprind-o n stup cu a
jutorul unei plase printre ochiurile careia sprintenele si subtirile lucratoare
treceau nestnjenite dar prin care, sarmana roaba a iubirii, mult mai mare si mai
greoaie dect fetele ei, nu se putea strecura. La prima iesire, albinele vaznd ca e
a nu era n grup, reveneau n stup, bombanind si mbrncind cu rautate pe nefericita pri
zoniera pe care, desigur, o nvinuiau de lene sau prostie. La a doua iesire, reaua
ei vointa parnd evidenta, mnia lor cresterea si tulburarile deveneau mai ngrijorat
oare. n sfrsit, la a treia iesire, consi-dernd-o ou totul necredincioasa soartei si
viitorului natiunii, o condamnau aproape totdeauna si o executau n nchisoarea reg
ala.
XXVII
Dupa cum vedem, totul este subordonat acestui viitor cu prevedere, o buna ntelege
re, o hotarre, o inteligenta n interpretarea mprejurarilor care te uimeste cnd tii s
eama de neprevazutul si supranaturalul pe care l aduce amestecul nostru n viata lo
r. S-ar putea crede ca n ultimul exemplu ele nteleg destul de gresit neputinta reg
inei de a le urma. Am fi noi oare mult mai patrunzatori daca o inteligenta de o
putere deosebita si ajutata de un corp tot att de urias, nct miscarile lui ar fi to
t asa de nentelese ca acelea ale unui fenomen natural, s-ar distra ntinzndu-ne curs
e de acelasi soi? Nu ne-am trudit cteva mii de ani sa nasoocim o explicatie multu
mitoare pentru maretia fulgerului? Orice inteligenta ncepe sa lncezeasca cnd o scot
i din sfera ei care este mereu mica si cnd o pui fata n fata cu niste evenimente p
e care nu le-a pus niciodata n miscare. De altfel, nu se poate sti daca, tot repe
tnd experienta, albinele nu vor ajunge sa nteleaga cursa si o ocoleasca. Ele au nte
les deja mai multe experiente de acest fel si au stiut sa profite de ele cu inte

ligenta. Experienta cu "ramele mobile" sau cu "sectiunile", de exemplu, unde sun


t obligate sa depuna mierea de rezerva n mici cutioare simetric ngramadite sau exp
erienta si mai extraordinara facuta cu "fagurii artificiali" unde celulele nu su
nt dect desenate printr-un slab contur de ceara al caror folos l simt imediat, con
tinund sa cladeasca celule desavrsite, scutind munca si timp, sunt dovezi graitoar
e n acest sens. Nu descopera ele oare, n toate mprejurarile care nu se nfatiseaza su
b forma unei curse ntinse de catre un zeu siret si rautacios, cel mai bun si sing
urul gnd al omului? Pentru a aminti una din aceste mprejurari firesti, dar cu totu
l neobisnuite, cnd un vierme sau un soarece se strecoara n stup si, dupa ce-l omoa
ra, ce vor face cu cadavrul care nu va ntrzia sa strice aerul? Daca nu reusesc sal dea afara sau sa-l faca bucatele, l nchid cu mestesug ntr-un adevarat cosciug de
ceara si propolis, cosciug n care nu intra pic de aer si care se ridica asemenea
unei cladiri ciudate printre celelalte edificii ale cetatii. Am ntlnit anul trecut
ntr-unui din stupii mei, trei morminte de acest fel gramadite la un loc si despa
rtite, ca si celulele fagurilor, prin niste pereti comuni pentru a economisi ct m
ai multa ceara. Prevazatoarele lucratoare le cladisera peste ramasitele a trei m
elci mititei pe care un copil i bagase n stup. De obicei, cnd este vorba de melci,
se multumesc sa astupe cu ceara orificiul cochiliei. Dar n cazul de fata, coaja c
asutei fiind gaurita pe alocuri, au gasit de cuviinta ca este mai bine sa acoper
e toata casuta; si, pentru a nu stnjeni intrarea, ele au construit n aceasta masa
greoaie un oarecare numar de galerii potrivite exact, nu dupa trupul lor ci dupa
trupul trntorilor care sunt aproape de doua ori mai mari dect ele. Faptul acesta
si cel ce va urma nu ne face sa credem ca ntr-o zi vor ajunge sa nteleaga de ce ma
tca nu le poate urma strabatnd plasa? Ele au un simt foarte sigur al proportiilor
si al spatiului necesar unui corp pentru a se misca. n locurile n care bntuie hido
sul cap-de mort, Acherontia atropos, ele cladesc la intrarea stupilor coloane de
ceara printre care hotul de noapte nu-si poate strecura uriasul pntec.
XXVIII
Dar sa punem punct acestei discutii caci, daca as cita toate exemplele nu stiu u
nde am putea ajunge. Pentru a rezuma n doua cuvinte care este rolul si situatia m
atcii s-ar putea spune ca ea este inima-selava a cetatii a carei inteligenta o nc
onjoara. Ea este singura stapna, dar, n acelasi timp, o servitoare regeasca, pastr
atoarea captiva si ntruparea raspunzatoare a iubirii. Poporul ei o slujeste si i
se nchina, fara sa uite ca nu se nchina persoanei sale ci misiunii pe care ea o nde
plineste si soartei pe care o ntrupeaza. Cu greu am putea gasi o republica omenea
sca al carui plan sa mbratiseze asa de multe din dorintele planetei noastre; o de
mocratie n care independenta sa fie n acelasi timp mai desavrsita si mai perfecta s
i supunerea mai completa si mai bine gndita. Nu vom gasi nici o cetate n care sacr
ificiile sa fie mai aspre si mai absolute. Sa nu va nchipuiti ca admir aceste jer
tfe, pe ct admir rezultatele lor. Ar fi de dorit ca aceste rezultate sa fie obtin
ute cu mai putine jertfe, cu mai putine renuntari. Dar principiul o data accepta
t - si poate ca el este necesar n organizarea ascunsa a globului nostru - organiz
area lui e minunata. Oricare ar fi adevarul omenesc asupra acestui lucru, n stup
viata nu este privita ca un sir de ore mai mult sau mai putin placute, din care
e bine sa nu umbrim si sa nu ngreunam dect momentele necesare ntretinerii ei, ci ca
o mare datorie comuna riguros mpartita, ndreptata catre un viitor greu de atins,
care de la nceputul existentei lor si pna astazi nu face dect sa se departeze. Pent
ru aceasta, fiecare se lipseste de mai bine de o jumatate din drepturi si ferici
re. Regina si ia ramas bun de la lumina zilei, de la dulceata florilor si de la l
ibertate; lucratoarele nu se mai gndesc la dragoste, si scurteaza viata cu patru-c
inci ani si renunta la bucuria de a fi mame. Regina si vede creierul redus la nim
ic n folosul organelor de reproducere, iar lucratoarele si vad aceleasi organe atr
ofiindu-se n folosul inteligentei lor. Nu ar fi drept sa sustinem ca vointa ar fi
straina de aceste renuntari. Este adevarat ca lucratoarea nu-si poate schimba p
ropria soarta dar, ea dispune de aceea a tuturor nimfelor care o nconjoara si car
e sunt fiicele sale indirecte. Am vazut ca fiecare larva de lucratoare, daca est
e hranita si ngrijita n chip regesc, poate ajunge matca; si tot la fel, fiecare la
rva regala, daca i se schimba hrana si i se micsoreaza locuinta, s-ar transforma
n lucratoare. Aceste uimitoare hotarri au loc n fiecare zi la umbra aurita a stupu

lui. Ele nu se produc la ntmplare. O ntelepciune a carei dreapta judecata si a care


i patrundere numai omul ar putea-o pune la ndoiala, o ntelepciune mereu treaza le
face si le desface, tinnd socoteala de tot ce se ntmpla nauntrul si n afara cetatii.
Daca niste flori neprevazute se deschid deodata pline de bogatie, daca luncile s
au malurile rului stralucesc de noi comori, daca matca a mbatrnit sau e mai putin r
odnica, daca poporul se nmulteste si se simte strmtorat, veti vedea naltndu-se botci
. Aceleasi botci vor fi distruse, daca recolta e slaba sau daca stupul e marit.
Adesea, ele vor fi pastrate atta timp ct tnara matca nu si-a savrsit sau nu a reusit
zborul nuptial pentru a fi distruse ndata ce ea ar reveni n stup tragnd dupa sine
semnul nendoielnic al mperecherii. Unde este aceasta ntelepciune care apasa astfel
prezentul si viitorul si din care ceea ce noi nu vedem nca e mult mai de pret dect
ceea ce vedem? Unde salasluieste aceasta prevedere necunoscuta care alege si re
nunta, care nalta si micsoreaza, care, din attea lucratoare, poate sa faca attea re
gine si care, din attea mame, face un popor de fecioare? Am spus mai sus ca ea se
afla n "spiritul stupului"; dar unde sa cautam acest "spirit al stupului" daca n
u n ansamblul lucratoarelor? Pentru a ne convinge, poate, ca acolo trebuie cautat
, ar fi bine sa observam cu multa luare aminte obiceiurile republicii regale. Ar
fi de-ajuns, asa cum au facut-o DUJARDIN, BRANDT, GIRARD, VOGEL si alti savanti
entomologi, sa asezam sub microscop, alaturi de teasta cam goala a reginei si d
e capul maret al trntorilor cei cu douazeci si sase de mii de ochi, micul cap sar
acut si plin de griji al fecioarei lucratoare. Am putea vedea ca n acest capsor s
e mpletesc circumvolutiunile creierului celui mai bogat si mai iscusit din tot st
upul. El este chiar cel mai frumos, cel mai complicat, cel mai delicat, cel mai
perfect, ntr-o alta ordine si cu o ornduiala diferita, vine n ordine fireasca dupa
cel al omului (creierul albinei, dupa calculele lui Dujardin, formeaza a 174-a p
arte din toata greutatea insectei iar cel al furnicii a 206-a parte. n schimb, co
rpii pedunculati, care par sa se dezvolte n proportie cu victoria ce inteligenta
o dobndeste asupra instinctului, sunt mai putin importanti la albina dect la furni
ca. Compensnd una cu alta, s-ar putea conchide, pastrnd totusi terenul ipotezei si
tinnd 6eama de greutatea problemei, ca valoarea intelectuala a albinei este apro
ape aceeasi cu aceea a furnicii). Si aici, ca peste tot n lumea pe care o cunoast
em, acolo unde se afla creierul, se gaseste autoritatea, forta cea adevarata, nte
lepciunea si victoria. Si aici este un atom aproape nevazut al acestei substante
misterioase care robeste si organizeaza materia si care stie sa-si faureasca un
mic colt triumfator si statornic in mijlocul puterilor uriase si nemiscate ale
neantului si mortii.

XXIX
Sa ne ntoarcem la stupul nostru care roieste si care nu a asteptat sfrsitul acesto
r gnduri pentru a da semnalul de plecare. n clipa n care semnalul a fost dat, s-ar
zice ca toate portile orasului se deschid simultan n urma unei mbulziri nebune si
neasteptate. Multimea neagra evadeaza sau, mai bine zis, tsneste, dupa numarul de
schiderilor n doua, trei sau patru jeturi deodata, framntate, zgomotoase si nenceta
te care erup si se raspndesc n vazduh ntr-o retea sonora mpletita de o suta de mii d
e aripi stravezii si exasperate. Timp de cteva minute, reteaua aceasta pluteste d
easupra stupului, ca un murmur ametitor de matasuri diafane pe care mii si mii d
e degete electrizate ar sfsia-o si ar tese-o iar fara ncetare. Acest norisor plute
ste, ezita, tremura ca un val de dansatoare, pe care mini nevazute l leagana usor n
tre cer si pamnt strngndu-l si desfasurndu-l, naltndu-l usor de lnga flori pna n azu
erului, n asteptarea unei sosiri sau al unei plecari marete. n sfrsit, una din poal
ele mantiei coboara, cealalta se ridica, cele patru colturi pline de soare ale a
cestei pelerine de zumzet se unesc si, ntocmai ca un covor fermecat din basmele c
u zne trece dincolo de orizont, mantia se ndreapta compacta si strnsa, pentru a aco
peri prezenta sfnta a viitorului, spre tei, par sau salcie unde matca se asezase
cteva clipe mai nainte ca un cui de aur. Aici, n jurul acestui cui, se agata, una d
upa alta, acele note muzicale nfasurnd n jurul lui pnza de margaritare stralucind de
lumina zilei. Mai apoi, linistea cuprinde din nou vazduhul. Aceasta framntare ga
lagioasa si acest val periculos ce parea urzit cu numeroase amenintari si mnii, a
ceasta grindina asurzitoare de aur care, plutind prin aer, cadea galagioasa pe t
oate lucrurile dimprejur, se transforma, pe nevazute, ntr-un ciorchine mare, blnd

si linistit, ce se leagana de o creanga, format din mii si mii de mici boabe vii
, dar nemiscate, care asteapta rentoarcerea cercetaselor plecate n cautarea unui a
dapost.
XXX
Este primul pas ce-l face roiul care a fost numit "roiul primar" n fruntea caruia
se afla mereu batrna regina. El se aseaza, de obicei, pe capacul sau pe arbustul
cel mai apropiat de stup, caci regina, plina de oua si oare n-a vazut lumina zi
lei de la zborul de nunta sau de la roirea din anul precedent, ezita sa se avnte n
vazduh si pare ca a uitat menirea aripilor.
Apicultorul asteapta ca ghemul sa se strnga bine. Apoi, cu palaria de paie pe cap
(caci albina cea mai blnda nteapa atunci cnd se rataceste prin par, creznd ca a caz
ut ntr-o capcana), dar fara masca si far val, si, daca este ndemnatec, dupa ce si-a
udat cu apa rece minile pna la coate, culege roiul scuturnd cu putere craca deasup
ra unui stup cu gura n sus. Ghemul cade greoi n stup ca o fructa coapta. Cnd craca
este prea puternica, el ia poporul zgomotos cu un polonic si l mprastie pe unde-i
place, cum ar semana gru. Nu trebuie sa se teama de albinele ce bzie n jurul sau si
care i acopera cu zecile minile si fata. El asculta cntecul lor de bucurie care nu
seamana cu acela al mniei. Nu trebuie sa-si faca griji, de asemenea, daca roiul s
e mparte, se irita, se mprastie sau i scapa. Am mai spus-o: n aceasta zi, misterioas
ele lucratoare sunt stapnite de un spirit de sarbatoare si de ncredere pe care nim
ic nu-l zdruncina. Ele s-au despartit de bunurile ce aveau datoria sa le apere s
i nu-si mai recunosc vrajmasii. Ele sunt inofensive pentru ca sunt fericite si s
unt fericite fara sa se stie de ce: mplinesc o lege. Nu este fiinta care sa nu ai
ba momente de fericire deplina, pe care natura i le harazeste pentru ca sa-si at
inga telurile. Sa nu ne miram ca albinele sunt nselate; si noi, de sute de ani de
cnd le privim, cu un creier mai perfect dect al lor, suntem nselati si nu stim nca
daca albina e binevoitoare, nepasatoare sau josnic de cruda. Roiul se va fixa ac
olo unde a cazut regina si, chiar daca a cazut singura n stup, ndata ce albinele o
descopera, si vor ndrepta pasii catre ea, pornind n nesfrsite siruri negre; si, pe
cnd cea mai mare parte vor patrunde n graba n noua casa, o alta multime, oprindu-se
o clipa n pragul portilor necunoscute, va forma cercuri pline de bucurie cu care
ele si sarbatoresc momentele de bucurie. Ele "fac adunarea" dupa cum spun sateni
i nostri. Pe loc, adapostul neasteptat este luat n primire si cercetat n cele mai n
departate unghere; locul lui n prisaca, forma, culoarea sunt recunoscute si nscris
e n mii de mici memorii prevazatoare si credicioase. Lucrurile dimprejur sunt mem
orate cu grija, noua cetate exista n nchipuirea lor ndrazneata, locul ei este nsemna
t n inima si n sufletul tuturor locuitorilor; ntre zidurile ei ncepe sa rasune cntecu
l de iubire al prezentei regale si munca si reia cursul.
XXXI
Daca omul nu-l prinde, povestea roiului nu se termina aici. El ramne atrnat de cra
ca pna la ntoarcerea lucratoarelor care fac serviciul de cercetasie si care, din p
rimele clipe ale roitului, s-au raspndit n cele patru vnturi n cautarea unui adapost
. Acestea se ntorc una dupa alta si dau socoteala de misiunea lor si, deoarece nu
ne este cu putinta sa patrundem n gndurile albinelor, trebuie sa tilmacim omenest
e privelistea ce se nfatiseaza sub ochii nostri. Pe semne ca fiecare este asculta
ta cu luare aminte. Una poate ca lauda o scorbura de copac, alta lauda o spartur
a de zid parasit, o a treia le mbie cu foloasele unei pesteri sau alte unei gropi
parasite. Se ntmpla deseori ca adunarea sta la ndoiala si cumpaneste pna a doua zi
dimineata. n cele din urma, alegerea se face si ntelegerea este unanima. La un mom
ent dat, tot ciorchinele se agita, furnica, se desprinde, se mprastie si, dintr-u
n singur zbor, puternic si hotart, care de data aceasta nu mai cunoaste nici o op
reliste, plcul zgomotos porneste n linie dreapta peste garduri, ogoare, cmpii cu in
, capite de fin, mori, balti, sate si fluvii, catre o tinta precisa si totdeauna
foarte departata. Destul de rar omul le mai poate urmari n aceasta a doua plecar
e. Ele revin n snul naturii-mama si le pierdem urma pentru totdeauna.
Cartea III Intemeierea cetatii

I
Sa vedem acum ce face n stup roiul pe care stuparul nostru 1-a scuturat mai nainte
. Si, mai nti, sa ne reamintim jertfa pe care au facut-o cele cincizeci de mii de
fecioare, care, dupa cum spune Ronsard:
Portent un gentil coeur dedan un petit corps (Poarta o inima gingasa n trup att de
firav) si sa admiram curajul care le trebuie pentru a rencepe viata n singuratate
a unde au poposit. Ele au uitat cetatea bogata si mareata unde s-au nascut, unde
viata era fara de griji si att de bine ornduita, unde parfumul tuturor florilor c
e aminteau soarele binefacator le ngaduia sa nfrunte fara grija amenintarile ierni
i viforoase. Ele au parasit, adormite n leagan, mii si mii de fiice pe care nu le
vor mai revedea niciodata. n afara de uriasa comoara de ceara, de propolis si de
polen, strnsa cu atta truda, au parasit mai mult de 60 kg de miere, adica de doua
sprezece ori greutatea poporului ntreg, aproape de sase sute de mii de ori greuta
tea fiecarei albine, ceea ce ar nsemna pentru om patruzeci si doua de mii de tone
de merinde, o ntreaga flotila de vase mari ncarcate cu alimentele cele mai scumpe
si cele mai bune pe care le cunoastem, caci mierea este pentru albine un fel de
viata curgatoare, un fel de chil ce se asimileaza imediat si n ntregime.
Aici, n noua casa, nu este nimic, nici un strop de miere, nici o bucata de ceara,
nici un fir calauzitor, nici un punct de sprijin. Intlnesti numai goliciunea pli
na de tristete a unui monument urias ce nu are dect acoperis si ziduri. Peretii,
rotunzi si lustruiti, nu nchid dect ntunericul iar, sus, bolta nfricosatoare este ar
uncata peste abis. Dar albina nu are pareri de rau zadarnice; n orice caz, ea nu
se opreste. Avntul ei, departe de a fi abatut printr-o ncercare ce ar ntrece ou mul
t orice alta fire, e mai mare ca oricnd. De-abia stupul este ntors si asezat la no
ul sau loc, de-abia nvalmaseala multimii galagioase ncepe sa se potoleasca si ndata
poti vedea, pe neasteptate, ca ele se despart foarte precis. Cea mai mare parte
a albinelor, ca o armata ce ar asculta de un ordin precis, ncep sa se urce, n sir
uri compacte, pe zidurile drepte ale cladirii. Ajunse la bolta, cele dinti se aga
ta de ea cu unghiile picioarelor din fata, cele care vin mai apoi se agata de pr
imele si asa mai departe, pna ce s-au format punti ce servesc multimii ce nu cont
eneste sa urce. ncetul cu ncetul, aceste siruri nmultindu-se, ntarindu-se si nlantuin
du-se la nesfrsit, devin niste ghirlande, care sub urcusul nencetat al celorlalte,
se transforma, la rndul lor ntr-o perdea deasa si triunghiulara sau, mai degraba,
ntr-un fel de con compact si ntors, al carui vrf se prinde de cupola, iar corpul s
e lasa n jos pier-zndu-se pna la jumatatea sau la doua treimi din naltimea stupului.
Atunci, de ndata ce ultima albina, ce se simte chemata de un glas misterios sa f
aca parte din acest grup, ajunge la perdeaua suspendata n ntuneric, urcusul se opr
este, orice miscare se potoleste sub cupola, si timp de mai multe ore, toata ace
asta curioasa suflare asteapta, ntr-o liniste religioasa si ntr-o nemiscare ce ar
parea nfricosatoare, sosirea misterioasa a cerii.
n acest timp, fara sa se ngrijeasca de tesutul minunatei perdele din cutele careia
va aparea un dar fermecat, restul albinelor, adica toate acelea care au ramas l
a temelia stupului, nu se simt deloc mbiate de a se uni cu celelalte, cerceteaza
ou luare aminte noua cladire si ncep lucrarile necesare.
Podeaua este maturata cu grija. Frunzele vestede, urmele de tot felul, firicelel
e de nisip sunt duse departe rnd pe rnd, caci curatenia albinelor merge pna la mani
e. Chiar n toiul iernii, cnd crapa pietrele de frig, si nu pot iesi din stup pentr
u a face "zborul de curatire", dupa cum spun stuparii, ele prefera sa piara cu s
utele, victime ale bolilor, dect sa-si murdareasca ct de ct stupul. Numai trntorii s
unt cu totul nepasatori si murdaresc fara rusine fagurii pe care se aseaza, lasnd
pe bietele lucratoare sa curete fara ncetare n urma lor. Dupa ce au facut curaten
ie, albinele din acelasi grup, care nu se amesteca cu gramada ce sta atrnata ntr-u
n fel de extaz, se apuca sa ohituiasca cu multa grija de jur mprejur temelia stup
ului. Dupa ce toate crapaturile sunt cercetate, umplute si acoperite cu propolis
se ncepe de sus n jos si lustruirea peretilor. Paza de la intrare este renfiintata
si, peste putin timp, un oarecare numar de lucratoare pleaca pe cmp si se rentorc
ncarcate cu nectar si polen.
II

nainte de a ridica putin cutele perdelei misterioase, la adapostul careia se pune


temelia adevaratei locuinte, sa ncercam a ne da seama de priceperea de care treb
uie sa dea dovada acest mic popor de emigrante, de exactitatea privirii, de soco
telile si de munca necesara pentru a-si dura adapostul, pentru a desena cu intel
igenta n acest pustiu locul edificiilor ce trebuie ridicate cu ct mai multa econom
ie si repeziciune, caci matca, nevoita sa oua, a si nceput sa-si depuna pe jos ou
ale. n afara de aceasta, n acest labirint de cladiri diferite, nca imaginare si car
e vor trebui sa fie ridicate ntr-un chip necunoscut pna atunci, ele nu vor trebui
sa uite legile aerisirii, ale trainiciei, sa verifice mereu rezstenta cerii, sa
fie cu luare aminte la felul merindelor ce le vor depozita si la usurinta de a a
junge la ele, sa nu uite de obiceiurile matcii, de locul ei dinainte stabilit, d
eoarece ea este organic cea mai importanta, sa prevada locul magaziilor, al case
lor, al strazilor si al locurilor de trecere si attea alte lucruri care ne-ar fi
greu de povestit.
Dar forma stupilor cu care omul mbie albinele variaza la infinit, ncepnd cu copacul
scorburos sau cu oala de lut ars, ce se mai ntrebuinteaza si azi n Africa si Asia
, trecnd prin vechea cosnita de paie pe oare o zarim n mijlocul unui lan de floare
a-soarelui, de brumarele sau de nalbe, sub ferestre sau n gradinile de zarzavat s
i pna la adevaratele uzine ale apiculturii mobile de astazi unde se aduna uneori
mai mult de o suta cincizeci de kilograme de miere n trei sau patru etaje de fagu
ri suprapusi si nconjurati fiecare de o rama ce ne da posibilitatea sa-i ridicam,
sa-i miscam dupa voie, sa extragem mierea cu ajutorul centrifugii si dupa aceea
sa-i asezam la loc asa cum facem, n biblioteca, cu o carte pe care am citit-o.
Capriciul sau ingeniozitatea omului adaposteste ntr-o buna zi roiul acesta docil n
tr-una din aceste locuinte curioase. Si iata mica gza obligata sa se descurce, sa
se orienteze, sa-si schimbe planurile pe care forta lucrurilor o facuse sa le c
reada vesnice si nestramutate, sa-si hotarasca n aceasta casa necunoscuta pozitia
hambarelor de iarna care nu se pot ntinde dincolo de tinuturile micului popor in
fasa; tot ea este aceea care va socoti locul unde se vor aduna fagurii de puiet
, care n-au voie sa fie nici prea sus nici prea jos, nici prea departe, nici pre
a aproape de intrare, caci altfel ar fi pierduti. Ea iese, de exemplu, din trunc
hiul unui copac prabusit care nu forma dect o lunga galerie orizontala strimta si
turtita pe alocuri si, iat-o, dintr-o data, ntr-o cladire nalta ct un turn si al c
arei acoperis se pierde n neguri. Pentru a ntelege si mai bine mirarea ce trebuie
s-o cuprinda, ea se obisnuise de sute de ani sa traiasca sub bolta buduroaielor
de paie din satele noastre si acum se vede gazduita ntr-un fel de dulap mare sau
lada spatioasa, de trei sau patru ori mai mare dect locuinta ei de bastina, n mijl
ocul unei nvalmaseli de rame atrnnd unele deasupra altora aici paralele, aici perpe
ndiculare pe intrare, ce formeaza o retea de schele care i ncurca toata casa.
III
Cu toate acestea, nu s-a ntmplat niciodata ca un roi sa fi refuzat sa lucreze, sa
se fi descurajat sau zapacit de ciudatenia lucrurilor din jur, n afara de cazul n
care locuinta ce i se ofera miroase urt si este, ntr-adevar, de nelocuit. Chiar si
n acest caz nu putem vorbi de descurajare, de zapaceala si nici una nu-si uita d
atoria. El paraseste locuinta inospitaliera, pentru a-si cauta norocul n alta par
te si nu putem spune ca cineva le-a putut vreodata obliga sa faca un lucru copil
aros sau lipsit de judecata. Nimeni nu le-a vazut pe albine pier zndu-si capul si
nici apucndu-se sa construiasca, n momente de nehotarre, locuinte bizare si fara r
ost. Puneti-le ntr-o sfera, ntr-un cub, ntr-o piramida, ntr-un cos oval sau poligona
l, ntr-un cilindru sau ntr-o spirala, observati-le dupa cteva zile, daca au accepta
t aceasta noua locuinta, si veti vedea ca acest popor straniu format din mici in
teligente independente a stiut sa se puna numaidect de acord pentru a alege, fara
zabava, cu o metoda ale carei principii par inflexibile, punctul cel mai de fol
os si adesea singurul cu putinta al ciudatului adapost.
Cnd le adapostesti ntr-una din acele mari uzine cu rame despre care am vorbit mai
sus, ele nu tin seama de aceste rame dect n masura n care le aduc vreun folos sau v
reun punct de sprijin pentru fagurii lor si atunci, desigur, nu vor sa tina seam
a nici de dorintele si nici de intentiile omului. Dar, daca apicultorul s-a ngrij
it sa lipeasca cte o fsie ngusta de ceara n partea de sus a acestor rame, ele vad im

ediat avantajele ce le-ar avea de pe urma acestei munci ncepute si vor continua c
u grija acea fsie si lipind de ea propria lor ceara, vor prelungi cu pricepere fa
gurele n directia indicata. De asemenea - si cazul este destul de frecvent n stupi
nele mari de azi - daca toate ramele stupului unde am scuturat roiul sunt pline
cu faguri artificiali, ele nu vor mai pierde vremea cladind n dreapta sau n stnga,
producnd o ceara de prisos ci, gasind lucrul pe jumatate facut, se multumesc sa a
dnceasca si sa largeasca fiecare din celulele fagurilor artificiali, ndreptnd parti
le n care ele se abat de la linia dreapta si, n felul acesta, ele vor avea, n mai p
utin de o saptamna, o cetate tot att de luxoasa si bine facuta ca aceea pe care au
parasit-o. Altminteri, lasate fara ajutor, le-ar trebui doua sau trei luni pent
ru a-si reconstrui aceeasi multime de hambare si de case din ceara alba.
IV
Se pare totusi ca acest spirit de adaptare depaseste ciudat limitele instinctulu
i. De altfel, nimic nu e mai arbitrar dect deosebirile ce se fac ntre instict si c
eea ce se cheama inteligenta. Sir John LUBBOCK, care a facut observatii att de cu
rioase si personale asupra furnicilor, viespilor si albinelor, este foarte nclina
t, poate dintr-o predilectie inconstienta si putin si nedreapta, pentru furnici,
pe care le-a observat mai ales - caci fiecare cercetator vrea ca insecta pe car
e o studiaza sa fie mai inteligenta sau mai deosebita dect celelalte si nu trebui
e sa fim patimasi n acest studiu, sir John LUBBOCK, cum am spus, este nclinat sa t
agaduiasca albinei orice discernamnt si orice judecata de ndata ce o scoti de pe f
agasul muncii de toate zilele. Pentru a ntari aceasta afirmatie, el ne da drept e
xemplu o experienta usor de facut. Introduceti ntr-o sticla de apa cteva muste si
vreo cteva albine; apoi culcind sticla, asezati-o cu fundul catre fereastra. Ore nt
regi, albinele se vor stradui pna ce vor cadea rapuse de oboseala sa gaseasca o i
esire prin fundul sticlei, pe cnd mustele, n mai putin de doua minute, se vor furi
sa toate prin gtul ei. Sir John LUBBOCK trage concluzia ca, inteligenta albinei e
ste foarte limitata, pe cnd musca este mult mai abila reusind sa se descurce si s
a-si regaseasca drumul. Aceasta concluzie nu pare fara defect. ntoarceti de douaz
eci de ori, rnd pe rnd, cnd fundul cnd gtul sticlei transparente si de douazeci de or
i albinele se vor ntoarce spre lumina. Ceea ce le duce la pierzanie n experienta s
avantului englez este dragostea lor de lumina sau chiar inteligenta lor. Ele si nc
hipuie, binenteles, ca, n orice nchisoare, scaparea vine din partea cea mai luminat
a, actioneaza astfel si, lucrnd mereu asa, lucreaza foarte logic. Ele n-au cunosc
ut niciodata taina supranaturala ce o reprezinta sticla, aceasta atmosfera de ne
patruns care nu exista n natura, aceasta piedica si acest mister trebuie sa le fi
e cu att mai greu de patruns si de neadmis ou ct sunt mai inteligente. Pe cnd muste
le zapacite, fara sa le pese de logica, de chemarea luminii, de misterul cristal
ului, se nvrtesc la ntmplare prin sticla. Gasind n cele din urma norocul celor saraci
cu duhul, care adesea scapa tocmai acolo unde pier cei cuminti, mustele nimeres
c, fara ndoiala, n drumul lor, gura sticlei, prin care ies afara.
V
Acelasi naturalist ne da o alta dovada a lipsei lor de inteligenta, gasind-o n ur
matoarea pagina a marelui apicultor a-meriean, batrnul LANGSTROTH. "Fiindca musca
n-a fost harazita sa traiasca pe flori, ci pe materii n care s-ar fi putut neca u
sor, ea se aseaza binisor pe marginea vaselor ce contin o hrana lichida, gustnd u
sor pe cnd nefericita albina se arunca cu capul n jos si moare numaidect. Nenorocit
ul destin al surorilor lor nu le opreste o clipa pe celelalte cnd se apropie, la
rndul lor, de aceeasi cursa, caci ele se aseaza ca niste nebune peste cadavrele c
elor moarte sau peste cele muribunde, pentru a le mpartasi trista lor soarta. Nim
eni nu-si poate nchipui ct de nebune sunt daca n-a vazut vreo cofetarie asaltata d
e mii si mii de albine nfometate. Eu am vazut zeci de mii cum erau scoase din sir
opurile n care se necasera, mii de albine ce se asezau pe zaharul ce fierbea, pamnt
ul era acoperit si ferestrele ntunecate de albine. Unele se trau, altele zburau, n
sf rsit, altele erau att de pline de sirop nct nici nu mai puteau sa se trasca sau sa
zboare; nici una din zece nu era n stare sa aduca acasa prada asa de greu dobndit
a, si cu toate acestea, aerul gemea de noi legiuni ce soseau la fel de nebune ca
si cele dinti".

Acest lucru nu este mai hotartor dect ar fi, de exemplu, pentru un observator veni
t din alta lume ce si-ar propune sa fixeze limitele ntelepciunii noastre, spectac
olul dureros al alcoolismului sau al unui cmp de lupta. Poate, chiar mai putin, s
ituatia albinei n lumea aceasta, daca o comparam cu a noastra, este foarte curioa
sa. Ea a fost adusa pe lume pentru a trai n mijlocul naturii nepasatoare si incon
stiente si nicidecum alaturi de o faptura extraordinara care rastoarna legile ce
le mai statornice si creeaza fenomene marete si de nenteles. n natura, n timpul exi
stentei monotone din padurea natala, zapaceala descrisa de LANGSTROTH nu ar pute
a sa se produca dect numai daca vreun accident ar distruge stupul plin cu miere.
Dar atunci nu ar fi acolo nici ferestre ucigatoare, nici zahar ncins, nici sirop
prea gros, prin urmare n-ar fi nici morti si nici alte primejdii, dect acelea de
care se loveste orice animal urmarindu-si prada.
Ne-am pastra noi mai bine sngele rece dect albinele daca ne-am vedea amenintati la
fiecare pas de o putere neobisnuita? Ne este foarte greu sa judecam albinele pe
care noi nsine le iritam si a caror inteligenta nu pare destul de pregatita pent
ru a nvinge cursele noastre, dupa cum nici inteligenta noastra nu pare destul de
tare pentru a dejuca pe acelea ale unei fiinte superioare, necunoscuta noua, dar
a carei existenta pare posibila. Necunoscnd nimic care sa ne ntreaca, noi credem
ca ocupam locul cel mai important de pe pamnt; dar, la urma urmei, acest lucru po
ate fi discutat. Nu vreau sa cred ca atunci cnd facem lucruri urte sau nesabuite c
adem n capcana unei fiinte superioare, dar nu e cu totul de necrezut ca lucrul ac
esta sa para verosimil ntr-o zi. Pe de alta parte, nu se poate sustine n mod ratio
nal ca albinele sunt lipsite de inteligenta, deoarece nu au ajuns sa deosebeasca
pe om de maimuta sau de urs si de aceea ele se poarta cu noi cum s-ar purta cu
acesti oaspeti nevinovati din padurea primitiva. Fara ndoiala ca, n noi si n jurul
nostru, sunt influente si puteri att de deosebite una de cealalta nct nu ne dam sea
ma de ele mai mult dect o fac albinele.
n sfrsit, pentru a termina aceasta apologie care ma face sa cad n pacatul pe care-l
reprosam lui Sir John LUBBOCK, nu trebuie oare sa fii inteligent pentru a fi n s
tare de nebunii asa mari? Lucrurile stau asa aproape mereu n domeniul nesigur al
inteligentei, care este starea cea mai precara si mai schimbatoare a materiei. P
e aceeasi linie cu inteligenta se afla pasiunea despre care nu s-ar putea spune
prea bine daca este fumul sau focul flacarii. Si cnd vorbim de albine, pasiunea l
or este destul de mare pentru a fi iertate de sovaielile inteligentei. Ceea ce l
e determina sa comita aceasta imprudenta nu este lacomia animala de a mnca miere
peste puterile lor. Ele ar putea-o face nestingherite n hambarele locuintelor lor
. Observati-le, urmariti-le ntr-o mprejurare asemanatoare si le veti vedea ca, ndat
a ce-si simt gusa plina, revin n stup pentru a-si depozita prada si, mai apoi, se
ntorc si parasesc de treizeci de ori ntr-o ora florile parfumate. Ne gasim n fata
aceleiasi dorinte care savrseste attea lucruri minunate: rvna de a cara ct mai multe
bunuri n casa surorilor lor si a viitorului. Cnd nebuniile oamenilor au o cauza a
tt de lipsita de interes, noi le dam adesea un alt nume.
VI
Cu toate acestea, trebuie sa spunem tot adevarul. n mijlocul minunilor muncii lor
, a rnduielii lor si a jertfelor cu care ne uimesc, un lucru ne va surprinde mere
u n admiratia pe care o avem fata de ele si anume nepasarea lor fata de moarte si
fata de nenorocirea tovaraselor lor. n caracterul albinei pare ca se ascunde o d
edublare destul de curioasa. n stup toate se iubesc si se ntr-ajutoreaza. Ele sunt
tot att de unite cum sunt gndurile bune ale aceluiasi suflet. Daca lovesti pe vre
una o mie de surori se vor jertfi pentru a razbuna ofensa. Afara din stup, ele n
u se mai cunosc una cu alta. Distrugeti, striviti - dar mai bine feriti-va de a
face acest lucru deoarece ar fi o cruzime zadarnica, fiindca situatia nu s-ar sc
himba cu nimic - dar, n sfrsit, sa ne nchipuim ca ati omort, ca ati strivit pe un fa
gure asezat la ctiva pasi de locuinta lor zece douazeci sau treizeci de albine ce
ies din acelasi stup. Acelea oare au scapat neatinse nu vor ntoarce capul si vor
continua sa suga cu ajutorul limbii, bizara oa o arma chinezeasca, mierea care
le este mai scumpa dect viata, fara sa le pese ctusi de putin de ultimele miscari
ale acelora care agonizeaza alaturi sau de strigatele deznadajduite ale altora.
Cnd fagurele se va goli, pentru a nu pierde nimic, nici chiar mierea ce s-a lipit

de cadavre, ele se vor urca ncetisor pe corpurile celor moarte si pe cele ranite
, fara sa se nduioseze si fara a se gndi sa le ajute pe cele ranite. Deci, n acest
caz, ele nu au nici notiunea primejdiei ce le ameninta, pentru ca moartea ce se n
tinde n jurul lor nu le tulbura deloc neavnd nici cel mai mic sentiment de solidar
itate sau de mila fata de semeni. Ct priveste pericolul, este cert, albina nu cun
oaste teama dar nimic pe lume nu o nfricoseaza n afara de fum. Cnd pleaca din stup
ea respira odata cu albastrul cerului, blndetea si rabdarea. Ea i ocoleste pe cei
ce o supara si se face ca nu vede pe acela care nu o scie din cale afara. Ai zice
ca-si da foarte bine seama ca traieste ntr-un univers al tuturor, uncie fiecare a
re drept la o mica parte si, asa stnd lucrurile, e bine sa fii blnd si mpaciuitor.
Sub aceasta bunatate se ascunde un suflet att de sigur de sine, nct nu se gndeste sa
-si faca nadins stiuta prezenta. Daca cineva o ameninta, ea l ocoleste, dar nu fug
e niciodata. Pe de alta parte, n stup, pa nu se multumeste sa nregistreze cu nepas
are pericolul. Ea se repede cu o furie de neasemuit asupra oricarei fiinte, furn
ica, leu sau om care ar ndrazni sa se apropie de aceasta corabie sfnta. Si sa numi
m acest lucru, dupa cum ne place, mnie, ndrjire oarba sau eroism?
Dar asupra lipsei de unire n afara de stup si asupra solidaritatii lor dinauntru
nu avem nimic de zis. Trebuie oare sa credem n existenta unor asemenea limite nep
revazute n orice inteligenta si ca scnteia ce pleaca cu greutate dintr-un creier,
efect al arderii anevoioase a attor materii nensufletite, sa fie att de nesigura nct
sa nu lumineze bine o regiune dect ou pretul uitarii celorlalte? Putem considera
ca albina sau ca natura a rnduit, nfcMin chip mai desavrsit dect n oricare alta fiint
a, munca n obste, cultul si dragostea pentru viitor? Oare din aceasta cauza pierd
ele din vedere restul? Ele iubesc ceea ce vad naintea lor, pe cnd noi iubim mai a
les ceea ce este n jurul nostru. E poate deajuns sa iubesti aici pentru a nu avea
nici o dragoste dincolo. Nimic nu e mai schimbator dect directia bunatatii si a
milei. Altadata, chiar noi n-am fi fost att de surprinsi ca astazi de nepasarea a
lbinelor si multi oameni din vechime nu s-ar fi gndit vreodata sa le gaseasca vre
o vina. De altfel, am putea prevedea toata surpriza unei fiinte care ne-ar obser
va, asa cum observam noi albinele?
VII
Ar ramne sa mai vedem, pentru a ne face o idee mai clara despre inteligenta lor,
felul n care se nteleg ntre ele. E un lucru hotart ca se nteleg si ca o republica asa
de numeroasa, cu munci variate si minunat rnduite n-ar putea sa traiasca daca ce
tatenii ei ar tacea si s-ar feri unul de altul. Prin urmare, ele trebuie sa aiba
darul de a-si comunica gndu-rile sau simturile, fie cu ajutorul unui grai oareca
re, fie, si mai sigur, cu ajutorul unui limbaj tactil sau al unei perceperi magn
etice care corespunde, poate, unor simtiri sau unor nsusiri ale materiei pe care
nu le putem cunoaste, pricepe care s-ar putea afla n acele misterioase antene cu
care ele se conduc asa de bine prin ntuneric si care, dupa socotelile lui CHES-SH
IRE, sunt formate la lucratoare din douasprezece mii de perisori tactili si de c
inci mii de cavitati pentru miros. Ceea ce dovedeste ca ele se nteleg nu numai as
upra muncii de toate zilele, ci si asupra neprevazutului, care are un nume si un
loc bine definit n limba lor, este felul n care se raspndeste n stup o noutate buna
sau rea, obisnuita sau iesita din comun; pierderea sau rentoarcerea mamei, cader
ea unui fagure, intrarea unui dusman, strecurarea unei regine straine, apropiere
a unei cete de hoti, descoperirea unei comori, etc. Fata de fiecare din aceste e
venimente, miscarile si murmurul lor sunt att de diferite, att de caracteristice, n
ct stuparul cu experienta ghiceste foarte usor ceea ce se petrece n linistea tulbu
rata a stupului.
- Cine vrea o dovada mai sigura, ar putea sa observe o albina care a gasit cteva
picaturi de miere risipite pe geam sau pe un colt al mesei. La nceput ea va mnca c
u atta lacomie, nct ai putea, linistit, fara sa o deranjezi, sa o nsemni pe vestuta
cu o culoare. Dar aceasta lacomie nu este dect aparenta. Caci mierea nu ajunge n s
tomacul propriu al albinei, ci ramne n gusa, primul ei stomac, pe care l-am putea
numi, mai bine, stomacul ntregii colectivitatii. ndata ce gusa este plina, albina
se va departa, dar nu grabita sau prosteste, cum ar face un fluture sau o musca.
Dimpotriva, o vei vedea zburnd sovaitoare cteva clipe, nconjurnd fereastra sau masa
, cu fata spre casa.

Ea se uita bine de jur mprejur si fixeaza n memorie pozitia exacta a comorii. Mai
apoi alearga la stup, si lasa provizia ntr-una din celulele hambarului, pentru a s
e rentoarce dupa trei sau patru minute si a pleca din nou ncarcata de la camera ce
a binecuvntata. Din cinci n cinci minute ct timp va dura mierea, si daca e nevoie pn
a seara trziu, fara ragaz, ea va zbura mereu de la fereastra la stup, de la stup
la fereastra.
VIII
Nu vreau sa nfrumusetez adevarul, asa cum au facut-o multi care au scris despre a
lbine. Asemenea observatii nu prezinta nici un fel de interes dect daca sunt abso
lut sincere. As fi recunoscut ca albinele sunt incapabile de a pricepe un evenim
ent exterior si as fi simtit, poate, cu toata deceptia ce m-ar fi cuprins, o oar
ecare placere sa constat, odata mai mult, ca omul este singura fiinta cu adevara
t inteligenta de pe pamnt. Si dealtfel, dupa ce ai ajuns la o anumita vrsta, ncepi
sa te bucuri mai mult spunnd lucruri adevarate dect izbitoare. Se cuvine si aici,
ca n toate mprejurarile de altfel, sa nu te departezi de la acest principiu: daca
adevarul adevarat pare deoomadata mai putin maret, mai putin nobil sau de mai pu
tina nsemnatate ca podoaba imaginara cu care l-am putea gati, greseala este numai
a noastra care nu stim nca sa deosebim legatura totdeauna neasteptata care exist
a ntre fiinta noastra necunoscuta si legile universului si, n acest caz, nu adevar
ul are nevoie de a fi marit si nnobilat, ci inteligenta noastra.
Va voi spune ca, adesea, albinele nsemnate cu o culoare se ntorc singure. Trebuie
sa credem ca exista si ntre ele aceleasi deosebiri de caracter ca ntre oameni, une
le sunt mai tacute, altele mai vorbarete. Cineva care asista la experientele mel
e, sustinea ca, din egoism sau din vanitate, multe din ele nu voiau sa dezvaluie
celorlalte izvorul bogatiei lor sau sa mparta cu una din prietenele lor gloria u
nei munci pe care tot stupul o va acoperi cu laude. Iata, desigur, vicii de cond
amnat, care n-au parfumul sincer si curat al casei celor o mie de surori. n ciuda
acestei constatari, se ntmpla adesea ca albina norocoasa sa se rentoarca nsotita de
doua sau trei colaboratoare. Stiu ca sir John LUBBOCK, la sfrsitul cartii sale A
nts, Bees and Wasps, ne face lungi si minutioase observatii, de unde se poate tr
age concluzia ca aproape niciodata o albina nu urmeaza alteia. Nu stiu ce fel de
albine a observat nvatatul naturalist sau daca mprejurarile observatiilor sale er
au favorabile. n ceea ce ma priveste, consultnd tabelele ce le-am alcatuit singur
si, dupa ce am luat toate precautiunile necesare pentru ca albinele sa nu fie di
rect atrase de mirosul mierii, am observat ca, ntr-o proportie de patru la zece c
azuri, o albina si aducea surorile la sursa de hrana descoperita.
ntr-o zi am ntlnit chiar o minunata albinuta italiana pe care am nsemnat-o cu albast
ru. La a doua calatorie ea era urmata de alte doua surori. Le-am retinut pe aces
tea, fara sa o tulbur pe ea. Plecata din nou, a revenit nsotita de alte trei asoc
iate care au avut soarta celor dinti si am procedat astfel pna la sfrsitul dupa-ami
ezii, pentru a constata ca ea comunicase vestea unui numar de optsprezece albine
.
Pe scurt, daca ati repeta aceleasi experiente, v-ati putea da seama ca daca ntre
albine nu este o comunicare regulata, ea se face, cu toate acestea, destul de de
s. Acest lucru este, de altfel, asa de cunoscut vnatorilor de albine din America,
nct se folosesc de el atunci cnd e vorba sa descopere un cuib. "Ei aleg, spune Dl.
Josiah EMERY (citat de ROMANES, n Intelligence des animaux vol. 1, pag. 117), pe
ntru a-si ncepe lucrul, un cmp sau o padure departate de orice colonie de albine d
omestice. Ajunsi acolo, ei pndesc cteva albine care culeg pe flori, de prind si le
nchid ntr-o cutie plina cu miere si apoi, dupa ce s-au ghiftuit, le dau drumul. T
rece un timp de asteptare, mai lung sau mai scurt, dupa distanta la oare se afla
copacul cu albine; n sfrsit, cu rabdare, vnatorul si vede n cele din urma albinele nt
orcndu-se cu alte tovarase. Le prinde din nou, le hraneste regeste si da drumul d
in cutie fiecareia din alt loc observnd cu luare aminte ncotro apuca fiecare; punc
tul catre care se ndreapta toate l fac sa ghiceasca cu aproximatie unde se gaseste
cuibul".
IX
Veti vedea de asemenea, n experientele ce le veti face, ca tovarasele ce asculta
parca de cuvntul celei norocoase, nu zboara toate n grup si ca sosesc acasa la ctev

a clipe una dupa alta. n legatura cu aceste comunicari ar trebui sa ne punem ntreb
area careia sir John LUBBOCK i-a gasit un raspuns pentru lumea furnicilor. nsotit
oarele care vin la comoara gasita de prima albina nu fac dect s-o urmeze pe ea sa
u o nimeresc dupa semnele si descrierea locurilor pe care le face? Desigur, aces
t lucru este de cea mai mare nsemnatate pentru a ne da seama de ntinderea si de pu
terea inteligentei lor. Savantul englez, cu ajutorul unui aparat complicat si in
genios, compus din punti, coridoare, gropi pline cu apa si poduri suspendate, a
reusit sa stabileasca faptul ca, n aceste cazuri, furnicile urmau numai drumul in
sectei ce o lua nainte. Aceste. experiente se puteau face numai cu furnicile pe c
are le poti sili sa treaca pe unde vrei, dar albinelor, care au aripi, toate cai
le le sunt deschise. Trebuia imaginat un cu totul alt mijloc. Iata unul de care
m-am folosit, care nu mi-a dat, ce-i drept, rezultate hotartoare, dar care, mai b
ine organizat si n mprejurari mai prielnice, ne-ar conduce, cred, la rezultate mul
tumitoare. Cabinetul meu de lucru de la tara este la primul etaj, deasupra unui
parter destul de nalt. n timpul nfloririi teilor si castanilor, albinele nu zboara
asa de sus, nct mai bine de o saptamna naintea experientei, am lasat pe masa un fagu
re descapacit (ale carui celule fusese deschise) fara ca nici o albina sa fie at
rasa de parfumul mierii. Am luat atunci dintr-un stup de sticla, asezat aproape
de casa, o albina de rasa italieneasca, am adus-o n cabinetul meu de lucru, am as
ezat-o pe fagure si am nsemnat-o n timp ce ea se ospata.
Satula, si lua zborul spre stup si, urmarind-o, am vazut-o cum se grabeste nghesui
ndu-se peste celelalte, bagndu-si capul ntr-o celula goala, depunndu-si mierea si p
regatin-du-se iar de zbor. Am pndit-o si, cnd a aparut la iesire, am prins-o. Am r
epetat de douazeci de ori la rnd aceasta experienta cu albine diferite si prinznd
de fiecare data albina "nselata", pentru ca celelalte sa nu descopere pista. Pent
ru a usura experienta, am asezat la urdinis o cutie de geam despartita n doua. Da
ca albina nsemnata iesea singura, o nchideam asa cum facusem cu cea dinti si ma duc
eam sa astept n odaia mea de lucru pe acelea carora le-ar fi putut comunica nouta
tea. Daca nsa ea iesea nsotita de una sau doua tovarase, o tineam n cea dinti despar
titura a cutiei pentru a o izola de celelalte si, dupa ce nsemnam pe celelalte cu
alta culoare, le dadeam drumul urmarindu-le cu ochiul. Fara ndoiala, daca ar fi
avut loc ntre ele vreo comunicare verbala sau magnetica, vreo descriere a locuril
or, o metoda de orientare, ar fi trebuit sa gasesc n cabinetul meu un oarecare nu
mar din aceste albine informate. Trebuie sa recunosc ca n-am vazut venind dect un
a singura. Urmase ea povetile date n stup, era o simpla ntmplare? Observatia nu era
suficienta dar conditiile nu mi-au permis sa o continui. Am dat drumul albinelo
r "nchise" si, dupa putin timp, odaia mi era invadata de multimea galagioasa a ace
lora care aflasera drumul comorii dupa felul obisnuit de informare (am reluat ex
perienta n primele zile ale acestei primaveri capricioase. Ea a avut acelasi rezu
ltat negativ. Pe de alta parte, unul din prietenii apicultori, observator iscusi
t si corect, caruia i scrisesm despre experienta mea, mi spune ca a obtinut, dupa
acelasi procedeu, patru comunicari fara tagada. Lucrul trebuie sa fie verificat
si problema nu este nca dezlegata. Dar eu cred ca prietenul meu s-a lasat indus n
eroare de dorinta lui foarte fireasca de a-i reusi experienta).

X
Fara a trage vreo concluzie hotarta din aceasta experienta incompleta, mai multe
lucruri curioase ne obliga sa admitem ca albinele au ntre ele raporturi sufletest
i care nu se marginesc la un "da" sau la un "nu" sau la simple legaturi pe care
le determina o miscare sau un exemplu. S-ar putea cita, ntre altele, armonia plin
a de miscare a muncii care framnta stupul, uimitoarea mpartire a nevoilor si rotat
ia lor regulata. De exemplu, am putut vedea deseori ca lucratoarele pe care le ns
emnasem dimineata se ocupau dupa amiaza - numai cnd culesul nu era prea bogat - s
a ncalzeasca sau sa aeriseasca fagurii cu puiet sau le descopeream prin multimea
care forma acele tainice lanturi adormite n mijlocul carora lucreaza ceresele si
constructoarele de celule. Am mai observat, de asemenea, ca lucratoarele pe care
le-am vazut culegnd polen "o zi sau doua", nu-l mai carau a doua zi, cnd zburau n
umai n cautarea nectarului si invers.

S-ar mai putea cita nca, din punctul de vedere al diviziunii muncii, ceea ce vest
itul apicultor francez Georges de LAYENS numeste repartitia albinelor pe plantel
e meltfere. n fiecare zi, odata cu rasaritul soarelui, ndata dupa rentoarcerea prim
elor cercetase, stupul care se trezeste afla noutatile bune ale zilei: "astazi nf
loresc teii ce strajuiesc malurile", - "trifoiul alb lumineaza iarba drumurilor"
, - "sulfina si salvia de pe cmpie se vor deschide", "crinii si rozetele sunt pli
ne de polen". Repede, ele trebuie sa-si rnduiasca munca, sa ia masuri, sa-si mpart
a ndotoririle. Cinci mii din cele mai vn-joase vor zbura spre tei, trei mii din ce
le mai tinere vor 16a calea trifoiului alb. Acestea se mbatau ieri cu nectarul co
rolelor, astazi, pentru a-si odihni limba si glandele gusii, vor merge sa ouleag
a polenul rosu al rozetelor, celelalte, polenul galben al crinilor celor mari, c
aci nu veti vedea niciodata o albina celugnd sau amestecnd polenuri de culori sau
de specii diferite. Rnduiala prafului parfumat n hambare dupa felul lor, dupa cula
re si origina este una din marile griji ale stupului. Astfel sunt date poruncile
de geniul lor ascuns. Fara sa piarda vreo clipa, lucratoarele ies n siruri lungi
si fiecare zboara drept la tinta. "S-ar zice, afirma LAYENS, ca albinele sunt p
erfect informate asupra locului, bogatiei melifere relative si departarii tuturo
r plantelor ce se gasesc n jurul stupului.
Daca notam cu grija diferitele directii n care zboara lucratoarele si daca observ
am atent recolta albinelor de pe diferitele plante dimprejur, am putea constata
ca lucratoarele se raspndesc pe flori dupa ct de mare e numarul plantelor de acela
si fel si dupa ct sunt de bogate n miere. Ceva mai mult, ele apreciaza n fiecare zi
valoarea celui mai bun lichid dulce pe care-l pot strnge.
De pilda, primavara, dupa nflorirea salciilor, cnd nimic n-a nflorit pe cmpie, albin
ele n-au alta sursa de hrana dect primele flori de padure si le putem vedea aseznd
u-se pe anemone, pe florile de mierea-ursului, pe arbusti si pe violete. Cteva zi
le mai trziu, dupa nflorirea verzei si a rapitei, albinele parasesc plantele padur
ii n plina floare pentru a cerceta cu staruinta florile de varza sau de rapita.
n fiecare zi si rnduiesc astfel munca pe flori pentru a culege n cel mai scurt timp
posibil cel mai bun si cel mai dulce lichid.
Am putea zice, prin urmare, ca o colonie, att n truda zborului din floare n floare
ct si n activitatea din stup, stie sa stabileasca o distributie foarte echilibrata
a numarului de lucratoare apliend principiul diviziunii muncii".

XI
Dar, s-ar putea spune, ce ne pasa noua daca albinele sunt mai mult sau mai putin
inteligente? De ce sa cntarim astfel, cu atta grija, o mica urma de materie, apro
ape nevazuta, ca si cum ar fi vorba de ceva de care ar depinde destinele omului?
Fara sa exagerez nimic, cred ca interesul pe care-l avem pentru a face ct de ct l
umina, este din cele mai nsemnate. A gasi, n afara de noi, vreo urma de inteligent
a adevarata, nseamna a retrai n parte emotia lui Robinson cnd a descoperit urma unu
i pas omenesc pe prundisul insulei sale. Se pare ca suntem mai putin singuri pe
acest pamnt dect am crede. Cnd ncercam sa ne dam seama de inteligenta albinelor, la
urma urmei, cercetam n ele tot ce e mai scump n noi nsine, un atorn din aceasta mat
erie extraordinara care, oriunde se iveste, are uimitoarea nsusire de a da o stra
lucire neasteptata nevoilor oarbe, de a organiza, de a nfrumuseta si de a mbogati
viata, de a tine n asteptare, ntr-un chip izbitor, pornirea ndaratnica a mortii si
valul urias ce rostogleste aproape tot ce traieste ntr-o inconstienta vesnica.
Daca am fi singurii n stare sa stapnim si sa mentinem o particica de materie n acea
stare minunata de nflorire sau de incandescenta pe care o numim inteligenta, am
avea oarecare drept sa ne credem privilegiati si sa ne nchipuim ca natura si-a at
ins cu noi scopul; dar iata o categorie ntreaga de fiinte, himenopterele, n care n
atura si-a atins un scop aproape asemanator. Daca vrem, acest lucru nu nseamna pr
ea mult, dar faptul nu ocupa un loc mai putin nsemnat printre multimea micilor lu
cruri care lamuresc mai bine situatia noastra pe acest pamnt. Dintr-un anumit pun
ct de vedere, aceasta este o contra^proba a partii celei mai nepatrunse din fiin
ta noastra, este o coincidenta a destinelor pe care le dominam de pe o naltime de
unde putem contempla, ca nimeni altii, soarta omenirii. Vedem n viata lor, la pr

oportii reduse, linii mari si simple ce nu le putem niciodata desclci si nici urm
ari cu atentie pna la capat n lumea noastra fara de margini. Vedem spirit si mater
ie, specie si individ, evolutie si permanenta, trecut si viitor, viata si moarte
, gramadite toate ntr-un spatiu mic pe care-l putem tine n mna si cuprinde cu o sin
gura privire; si ne-am putea ntreba daca puterea corpurilor si locul pe care ele l
ocupa n timp si spatiu schimba, att ct credem noi, tainicul gnd al naturii, pe care
vrem sa-l surprindem n mica istorie a stupului, seculara n cteva zile, cum ar fi m
area istorie a oamenilor unde trei generatii nu pot fi cuprinse de un veac ntreg.
XII
Sa reluam deci, de unde am lasat-o, povestea stupului nostru, pentru a ridica, p
e ct ne va fi cu putinta unul din faldurile perdelei de ghirlande n dosul careia r
oiul ncepe a se umezi de acea sudoare curioasa, alba ca zapada si mai usoara dect
puful unei aripioare. Fiindca ceara pe care o produc acum nu seamana deloc cu ac
eea pe care o cunoastem cu totii: este curata, neatinsa, imponderabila, parca ar
fi, ntr-adevar, sufletul mierii, care, si ea, este duhul florilor, scos la lumin
a de un susur tainic, pentru a deveni mai trziu n minile noastre, n lumina mirositoa
re a altarelor, amintirea originii sale n care e atta lumina, atta parfum, atta cer
albastru, attea raze stravezii, atta puritate si maretie.

XIII
Este foarte greu sa urmarim diferitele faze ale producerii si ntrebuintarii cerii
la un roi care ncepe sa-si cladeasca fagurii. Totul are loc n mijlocul multimii,
al aglomerarii care, devenind mai mare, poate produce caldura necesara acelei as
udari ce poate cuprinde pe cele tinere. HUBER, care le-a studiat cel dinti cu o r
abdare de necrezut si, uneori, cu pretul unor pericole destul de serioase, consa
cra acestor fenomene mai mult de doua sute cincizeci de pagini interesante, dar
destul de confuze. Eu, care nu fac o lucrare tehnica, ma voi margini, folosinduma la nevoie de ceea ce s-a mai observat naintea mea, sa va prezint ceea ce fieca
re poate sa vada dupa ce a capturat un roi ntr-un stup de sticla.
Sa o spunem fara ocol: nu se stie nca prin ce alchimie mierea se transforma n cear
a n corpul plin de enigme al gzelor noastre. Dupa optsprezece sau douazeci si patr
u de ore de asteptare, la o temperatura destul de ridicata, nct ai crede ca o flac
ara a cuprins stupul, observi cum apar, n deschizatura celor patru mici buzunare,
asezate de fiecare parte a abdomenului albinei, niste solzi albi si stravezii.
Cnd cea mai mare parte din albinele care formeaza conul ntors au pntecele vargat de
lamele ca fildesul, poti vedea, deodata, pe cte una din ele, ca prinsa de un gnd
neasteptat, dezli-pindu-se de multime, eatarndu-se cu repeziciune de-a lungul mul
timii linistite pna la culmea dinauntru a boltii unde se instaleaza solid dnd cu c
apul n dreapta si n stinga n vecinele care i stnjenesc miscarile. Atunci nsfaca cu gur
a si cu picioarele unul din cei opt solzi de pe pntece, l roade, l ndreapta, l subtia
za, l framnta cu saliva ei, l ndoaie si-l lucreaza cu iscusinta unui tmplar. n sfrsit,
cnd substanta lucrata astfel i se pare ca ar avea dimensiunile si taria trebuinci
oasa, o lipeste de vrful boltii, punnd astfel prima piatra sau, mai bine zis, chei
a de bolta a noii cetati, caci aici este vorba de o cetate cam pe dos, ce coboar
a din cer si nu se nalta de la pamnt ca un oras omenesc.
Dupa aceasta, ea potriveste la aceasta cheie de bolta suspendata n gol alte bucat
ele de ceara luate treptat de pe inelele ei; mai lustruieste o data constructia
cu limba si o ncearca cu antenele; apoi, tot asa de repede cum a venit, se retrag
e si se pierde n multime.
Numaidect, o a doua albina i ia locul, preia munca de acolo de unde a fost lasata,
o adauga pe a ei, ndreapta ceea ce nu i se pare conform cu planul ideal al comun
itatii, dispare la rndu-i, si o a treia, o a patra, o a cincea, care i urmeaza, ad
auga fiecare, ntr-un sir de aparitii rapide si inspirate partea lor de munca, far
a ca vreuna sa ncheie ntreaga opera.
XIV

De vrful boltii atrna acum o bucata mica de ceara fara forma. Cnd li se pare destul
de groasa, din multime iese o alta albina, al carei chip se deosebeste simtitor
de acelea care au precedat-o. Ai putea crede, vaznd siguranta deciziei si astept
area celor din jur, ca este un fel de inginer iscusit care le arata dintr-odata
locul primei celule de care va depinde matematic constructia celorlalte. n orice
caz, aceasta albina apartine clasei lucratoarelor care sculpteaza sau cizeleaza,
nu produc ceara, multumindu-se sa lucreze materialele ce li se ofera. Ea alege,
prin urmare, locul celei dintii celule, sapa o clipa n gramada de ceara gaura n j
urul careia aseaza ceea ce a scos dinauntru. Dupa aceea, cum au facut cele care
au pus bazele fundatiei si ea dispare deodata. O alta lucratoare nerabdatoare o n
locuieste continundu-i munca pe care o a treia o va sfrsi, pe cnd altele, dupa acee
asi metoda de lucru nentrerupt si succesiv, ncep sa cladeasca n jurul lor restul su
prafetei si partea opusa a peretelui de ceara. Ai zice ca legea nepatrunsa a stu
pului mparte ntre ele mndria acestei munci si ca orice munca trebuie sa fie comuna
si anonima spre a fi cu adevarat frateasca.
XV
Peste putin timp ncepe sa se iveasca fagurele cel nou. La nceput este neregulat, c
aci micile celule care l compun, nefiind deopotriva de adnci, se scurteaza regulat
si treptat de la mijloc spre margini. n acest moment el are aproape nfatisarea si
grosimea unei limbi omenesti alcatuita, pe cele doua fete ale ei, din celule he
xagonale.
De ndata ce primele casute sunt construite, albinele nsarcinate cu punerea temelii
lor lipesc de bolta o a doua si mai apoi o a treia si o a patra bucata de ceara.
Aceste bucati de ceara sunt rnduite la intervale regulate si astfel calculate nct,
atunci cnd fagurii vor fi atins forma lor definitiva, ceea ce se va petrece mult
mai trziu, albinele vor avea totdeauna destul loc pentru a se misca ntre peretii
paraleli.
n planul lor ele trebuie sa prevada grosimea definitiva a fiecarui fagure, care e
ste de douazeci si doi sau douazeci si trei de milimetri si, n acelasi timp, larg
imea strazilor care le separa si care trebuie sa aiba vreo unsprezece milimetri
largime, adica de doua ori naltimea unei albine, pentru ca, printre faguri, ele v
or trebui sa mearga spate n spate.
De altfel si ele pot gresi si siguranta lor nu pare a fi aceea a unei masini. n mp
rejurari grele fac, cteodata, greseli destul de mari. Cteodata, ntre faguri ramne pr
ea mult sau prea putin loc. Ele ndreapta aceasta situatie ct pot mai bine, fie lasn
d ntr-o parte fagurele prea apropiat, fie construind un alt fagure mai subtire ac
olo unde locul a ramas prea larg. "Li se ntmpla adesea sa se nsele, spune despre ac
est lucru REAUMUR, dar aceasta e nca un fapt ce arata ca ele judeca".
XVI
Se stie ca albinele construiesc patru feluri de celule. Mai nti cladesc botcile ca
re nu sunt ca celelalte si seamana ou o ghinda. Apoi desavrsesc celulele cele mar
i pentru cresterea trntorilor si adunarea proviziilor cnd florile sunt pline'de be
lsug. Mai apoi ridica celulele cele mici, care slujesc de leagan lucratoarelor s
i de hambare obisnuite si care ocupa, de obicei, optzeci la suta din suprafata c
ladita a stupului. n sfrsit, pentru a lega pe nesimtite pe cale mari de cele mici,
ele construiesc un oarecare numar de celule de tranzitie. n afara de neregularit
atea inevitabila a acestora din urma, marimea celor mari si a celor mici e asa d
e bine calculata, nct, n momentul stabilirii sistemului zecimal, cnd toata lumea cau
ta n natura o masura fixa, care sa poata servi ca punct de plecare si ca unitate
de masura sigura, REAUMUR a propus celula albinei (aceasta propunere a fost resp
insa nu fara motiv. Diametrul celulelor este de o regularitate minunata dar, oa
orice produs al unei fiinte vii, nu este matematic invariabil n acelasi stup. n af
ara de aceasta, asa cum observa. Dl. Maurice GIRARD, diferitele specii de albine
au fiecare alta masura pentru celulele lor, asa nct unitatea de masura s-ar schim
ba de la un stup la altul dupa rasa albinelor ce se gasesc nauntru).
Fiecare din aceste celule e compusa dintr-o teava hexagonala asezata pe o temeli

e piramidala si fiecare fagure este compus din doua straturi de astfel de tevi l
ipite la baza astfel nct fiecare din cele trei romburi, care constituie baza piram
idala a unei celule de pe o fata, formeaza, n acelasi timp, baza, de asemenea pir
amidala, a trei celule de pe fata opusa.
n aceste tuburi prismatice este adunata mierea. Pentru a evita nsa scurgerea ei pe
timpul coacerii, lucru care s-ar ntmpla usor daca ar fi perfect orizontale dupa c
um par a fi, albinele le ridica putind formnd astfel un unghi de patru, cinci gra
de.
"n afara de economia de ceara ce rezulta din aceasta dispunere a celulelor, spune
REAUMUR admirnd ansamblul acestei constructii minunate, si de faptul, ca prin ac
easta dispunere, albinele cladesc peste tot fara a lasa nici un colt gol, mai de
scoperim si avantajele acestei opere destul de trainice. Unghiul de baza al fiec
arei celule, vrful cavitatii piramidale, este sprijinit de coltul pe care-l fac mp
reuna doua fete ale hexagonului unei alte celule. Cele doua triunghiuri sau prel
ungiri ale acestor fete hexagonale care alcatuiesc unul din unghiurile cavitatii
nchise de cele trei romburi, compun toate un unghi plan n partea unde vin n atinge
re; fiecare din aceste unghiuri, care este concav nauntrul celulei, sprijina n par
tea ei convexa din afara una din lamele destinate s formeze hexagonul unei alte c
elule si aceasta celula, care se sprijina si ea de acest unghi, se opune puterii
care le-ar mpinge n afara; n felul acesta colturile sunt ntarite. Toate foloasele p
e care le-ai putea pretinde de la o celula n ceea ce priveste trainicia ei sunt cs
tigate prin forma ei si prin felul n care sunt asezate unele fata de celelalte".
XVII
Geometrii stiu, spune Dr. REID, ca nu exista dect trei feluri de figuri de care t
e poti folosi pentru a mparti o suprafata n mici spatii asemanatoare, de forma reg
ulata, de marime egala, fara goluri ntre ele.
"Acestea sunt triunghiul echilateral, patratul si hexagonul regulat, care, n ceea
ce priveste alcatuirea celulelor depaseste pe celelalte doua din punct de veder
e al comoditatii si al rezistentei. Ei bine, tocmai de hexagon se folosesc albin
ele ca si cnd i-ar cunoaste foloasele.
De asemenea, fundul celulelor se compune din trei fete care se ntlnesc ntr-un punct
si se stie ca acest sistem de constructie permite o economie nsemnata de munca s
i de materiale. Mai trebuie sa stim totusi ce unghi de nclinatie al fetelor contr
ibuie la o economie mai mare, problema ce tine de matematicile superioare si car
e a fost rezolvata de ctiva savanti printre altii si de MACLAURIN si comunicata n
darea de seama prezentata Societatii regale din Londra (REAUMUR propusese celebr
ului matematician KOENIG urmatoarea problema: "Dintre toate celulele hexagonale
cu fundul piramidal compus din trei romburi asemenea si egale care este aceea ce
poate fi construita cu mai putine materiale?" KOENIG a descoperit ca o astfel d
e celula are fundul facut din trei romburi ale caror unghiuri mari aveau 10926' s
i fiecare unghi mic de 7034'. Un alt savant, MARALDI, masurnd ct mai exact posibil
unghiul romburilor construite de albine, a gasit pe cel mare de 10928' sl pe cele
mici de 7032'. Prin urmare, ntre cele doua rezolvari nu este dect o diferenta de 2
'. Este posibil ca greseala, daca este greseala, sa fie a lui MARALDI si nicidec
um a albinelor deoarece nu exista nici un instrument sa masoare cu precizie ungh
iurile celulelor care nu sunt destul de bine precizate. Un alt matematician, CRA
MER, caruia i s-a propus aceeasi problema, a dat o solutie care se apropie si ma
i mult de aceea a albinelor si anume: 10928' si jumatate pentru unghiurile mari s
i 7030' si jumatate pentru cele mici. MACLAURIN, ndreptlndu-l pe KOENIG, da 7032' s
i 10928'. Dl. Leon LALANNE da 10928'16" si 7081'44". Asupra acestei chestiuni discu
tate vezi MACLAURIN, Philos. Trans. of London, 1743; BROUGHAM, Rech. anal. et ex
pir, sur Ies alv. des a-beilles; L. LALANNE, Note sur l'Arch. des abeilles, etc.
). Dar unghiul astfel determinat prin calcul corespunde cu acela masurat pe fund
ul celulelor".
XVIII
Desigur, eu nu cred ca albinele fac socoteli asa de grele, dar nici nu pot crede

ca ntmplarea sau forta lucrurilor produce aceste rezultate uimitoare. Pentru vies
pi, de pilda, care cladesc ca si albinele faguri din celule hexagonale problema
era aceeasi dar ele au rezolvat-o mai putin ingenios. Fagurii lor n-au dect o sin
gura fsie de celule si n-au fundul comun care serveste ambelor fete ale fagurelui
ca la albine. De aceea, fagurii viespii n-au nici atta trainicie, nu sunt nici a
sa de regulati, cer mult mai mult timp, material si spatiu, le rapesc un sfert d
in munca lor si le frustreaza de a treia parte din spatiu. De asemenea, trigonel
e si meliponele, care sunt adevarate albine domestice, dar mai putin civilizate
dect albinele noastre, nu-si construiesc celulele dect pe un singur rnd, sprijinind
u-si fagurii pe niste stlpi de ceara urti si greu de construit. n ceea ce priveste
hambarele lor, ele seamana cu niste mari burdufuri gramadite fara nici o ornduial
a, iar acolo unde s-ar putea ncrucisa, realizndu-se, prin urmare, o economie de sp
atiu si material, asa cum se petrece la albine, Meliponele, fara sa sesizeze pos
ibilitatea acestei economii, introduc ntre acele sfere niste celule cu pereti pla
ni. Din aceasta cauza, cnd compari unul din cuiburile lor cu cetatea matematic co
nstruita a albinelor noastre, ai putea crede ca te afli n fata unui sat cu bordei
e alaturi de unul din marile orase frumoase, care sunt rezultatul fara farmec, p
oate, dar logic, al geniului uman care lupta azi cu mai mare ndrjire dect odinioara
mpotriva timpului, a spatiului si a materiei.
XIX
Teoria curenta, rennoita de altfel de catre BUFFON, sustine ca albinele n-au ctusi
de putin intentia sa faca he-xagoane cu baza piramidala, ca ele nu vor sa sape n
ceara dect celule rotunde, dar ca vecinele lor si acelea care lucreaza pe cealal
ta parte a fagurelui sapa n acelasi timp, cu aceleasi intentii, iar punctele unde
celulele se ntlnesc iau, prin forta mprejurarilor, forma unui hexagon. Acelasi luc
ru se ntmpla si la cristale, la solzii unor pesti, la baloanele de sapun, etc. si n
experienta urmatoare pe care o propune BUFFON. "Daca umplem, zice el, un vas cu
mazare sau cu alte boabe de forma cilindrica si daca l nchidem tocmai dupa ce am
turnat atta apa ct poate primi spatiul liber dintre boabe, daca fierbem aceasta ap
a, toti acesti cilindri vor deveni coloane cu sase fete. Se poate vedea clar mot
ivul, care este pur mecanic: fiecare boaba cilindrica tinde, prin umflare, sa oc
upe ct mai mult loc posibil ntr-un saptiu dat; ele vor deveni, prin urmare, n chip
firesc, niste hexagoane prin compresia reciproca. Fiecare albina cauta sa ocupe,
de asemenea, ct mai mult loc ntr-un spatiu dat; e, prin urmare, firesc, de asemen
ea, fiindca si trupul albinelor e cilindric, ca celulele sa fie hexagonale din a
ceeasi cauza a obstacolelor ce-si ridica una n calea alteia".
XX
Iata dar obstacole reciproce care produc o minune, dupa cum viciile oamenilor, d
in aceeasi pricina, produc o virtute generala care este de ajuns pentru ca neamu
l omenesc, luat n ntregime, sa nu merite dispretul pe care-l merita fiecare indivi
d luat n parte. Mai nti s-ar putea obiecta, asa cum au facut-o BROUGHMAN, KIRBY si
SPENCE si alti savanti, ca experienta cu bulele de sapun si cu boabele de mazare
nu dovedeste nimic pentru ca, ntr-un caz si n altul, efectul presiunii nu duce de
ct la forme foarte neregulate si nu explica ratiunea de a fi a bazei prismatice a
celulelor.
S-ar putea raspunde mai ales ca sunt mai multe feluri de a profita de pe urma ne
cesitatilor oarbe. Viespea, bondarul paros, meliponele si trigonele din Mexic si
Brazilia, desi traiesc n conditii asemanatoare si au scopuri identice, ajung la
rezultate destul de deosebite si evident inferioare. S-ar mai putea adauga ca, d
aca celulele albinei se supun legii cristalelor, a zapezii, a baloanelor de sapu
n sau a mazarei fierte a lui BUFFON, ele se supun, n acelasi timp, prin simetria
generala, prin asezarea n doua straturi opuse, prin nclinarea calculata, la multe
alte legi care nu se gasesc n materie.
S-ar mai putea adauga ca tot geniul omului sta, de asemenea, n felul n care stie s
a nvinga nevoi de acelasi fel si, daca acest fel ni se pare cel mai bun cu putint
a, este pentru ca deasupra noastra nu se afla alt judecator. Dar este mult mai b

ine ca rationamentele sa dispara n fata faptelor si, pentru a lamuri o obiectie c


e decurge dintr-o experienta, nimic nu este mai bun dect o alta experienta.
Pentru a ma convinge ca arhitectura hexagonala este ntr-adevar nscrisa n spiritul a
lbinei, am decupat si am scos ntr-o buna zi, din mijlocul unui fagure, unde era d
eopotriva si puiet si miere, un disc de marimea unei monezi ceva mai marisoare.
Taind mai apoi discul prin mijlocul grosimii lui, adica n locul n care se unesc ba
zele piramidale ale celor doua rnduri de celule, am lipit pe bazele uneia din cel
e doua sectiuni astfel obtinute, o placuta de cositor de aceeasi marime si destu
l de rezistenta pentru ca albinele sa nu o poata nici deforma si nici curba. Apo
i am asezat la loc n fagure aceasta sectiune cu tablite de cositor. Una din fetel
e fagurelui nu prezenta nimic deosebit deoarece paguba era astfel ndreptata, dar
pe cealalta fata se vedea un fel de gaura destul de mare al carui fund era forma
t de rondela de cositor si care tinea acum locul a mai bine de treizeci de celul
e. Mai nti, albinele au fost tulburate,, veneau cu gramada sa cerceteze si sa stud
ieze prapastia de necrezut si, timp de mai multe zile la rnd, s-au agitat n jur si
au deliberat fara sa ia vreo hotarre. Dar cum le dadeam multa hrana n fiecare sea
ra, a fost un moment n care nu aveau celule disponibile pentru a-si depozita prov
iziile. E probabil ca atunci inginerii cei iscusiti, sculptorii si priceputii fa
bricanti de ceara au primit porunca sa dea de rostul acestei prapastii nefolosit
oare.
Un sir greoi de cerese se rnduisera de jur mprejur pentru a ntretine caldura trebui
ncioasa, alte albine se scoborra n gaura si ncepura sa fixeze cu trainicie placa de
metal cu ajutorul unor mici crlige de ceara nfipte de jur mprejur si prinse de col
tul celulelor vecine. Ele au nceput mai apoi sa construiasca trei sau patru celul
e n jumatatea de sus a placii, legndu-le de acele crlige. Fiecare din aceste celule
de tranzitie sau de reparatie avea partea de sus mai mult sau mai putin deforma
ta, pentru a se lipi cu celula vecina a fagurelui, dar jumatatea ei de jos desen
a mereu pe tablita trei unghiuri foarte distincte, de unde ieseau deja trei mici
linii drepte din care ncepea sa se ridice prima jumatate a celulei urmatoare.
La capatul a patruzeci si opt de ore, cu toate ca trei sau patru albine, cel mul
t, au putut lucra simultan n aceasta deschizatura, toata suprafata cositorului er
a acoperita de nceputul temeliilor viitoare ale celulelor. Aceste celule erau, fi
reste, mai putin regulate dect cele ale unui fagure obisnuit; de aceea, regina, nt
eleapta, dupa ce le-a vizitat, a refuzat sa-si depuna aici ouale creznd ca va ies
i o generatie nenorocita. Dar toate erau perfect hexagonale; nu aveau o singura
linie curba, nu aveau nici un unghi gresit. Cu toate acestea, toate conditiile o
bisnuite erau schimbate. Celulele nu erau sapate ntr-un bloc asa cum observa HUBE
R sau ntr-o calota de ceara, dupa cum spune DARWIN, rotunde la nceput iar mai apoi
hexagonale ca urmare a presiunii celulelor vecine. Nu putea fi vorba de piedici
opuse una alteia, deoarece se nasteau una dupa alta nsemnnd pe tabla neteda mici
linii de nceput. E, prin urmare destul de sigur ca hexagonul nu este rezultatul u
nor necesitati mecanice, ci el face parte ntr-adevar din planul, din experienta,
din inteligenta si din vointa albinei. Un alt fapt curios al perspicacitatii lor
, pe care-l notez n trecere, este ca tuburile pe care le cladira pe discul de met
al n-aveau alt fund dect metalul. Inginerii trupei au socotit, desigur, ca metalu
l e destul de tare pentru a nu lasa lichidul sa patrunda prin el si, de aceea, n
u l-au captusit cu un strat de ceara. Dar, dupa putin timp, vaznd probabil ca pri
mele picaturi de miere se strica venind n contact ou metalul, s-au razgndit si pe
suprafata cositorului au asternut un strat subtire de ceara.
XXI
Daca am vrea sa dam la iveala toate misterele acestei arhitecturi geometrice am
mai avea nca de cercetat mai multe lucruri interesante, cum ar fi, de pilda, form
a primelor celule care se lipesc de capacul stupului si care se schimba dupa nev
oia de a atinge acest acoperis n ct mai multe puncte.
Ar mai trebui sa observam nu att orientarea marilor strazi, dictata de paralelism
ul fagurilor, cit, mai ales, asezarea strazilor mai mici, a trecatorilor ce se g
asesc ici si colo de-a lungul sau mprejurul fagurilor, facute pentru a nlesni circ
ulatia aerului si astfel rnduite pentru a evita ocolisurile prea mari si o probab

ila aglomeratie. Ar trebui, n sfrsit, studiata constructia celulelor de tranzitie,


instinctul, care determina pe albine, la un moment dat, sa mareasca dimensiunil
e casutelor lor, fie ca recolta mbelsugata cere vase mai mari, fie ca socotesc po
pulatia prea puternica sau nasterea trntorilor devine necesara. Ar trebui sa admi
ram, n acelasi timp, priceperea minunata si siguranta plina de armonie cu care el
e; trec, n aceste cazuri, de la mic la mare sau de la mare la mic, de la simetria
perfecta la o asimetrie de nenlaturat, pentru a reveni, ndata ce legile geometrie
i lor o ngaduie, la regularitatea ideala, fara ca vreo celula sa fie pierduta, fa
ra ca vreo parte din edificiile stupului sa fie sacrificata copilareste sau fara
rost, fara sa lase nimic nentrebuintat. Dar ma tem ca m-am pierdut n multe amanun
te lipsite de interes pentru un cititor care n-a urmarit, poate, niciodata cu oc
hii sai zborul albinelor sau care fiii s-a interesat de albine dect n treacat, cum
ier- interesam cu totii de o floare, cnd trecem pe linga ea, de o pasare, de o pi
atra pretioasa, fara a cere altceva dect o certitudine superficiala si fara sa cr
edem ca cel mai mic secret al unui obiect pe care-l vedem n natura care nu tine d
e om, este mult mai legat de misterul de nepatruns al destinelor si obrsiei noast
re dect secretul pasiunilor noastre cele mai aprinse pe care le-am studiat cu cea
mai mare rabdare.
XXII
Pentru a nu ngreuna acest studiu, voi trece si peste instinctul destul de surprin
zator care le face deseori sa subtieze sau sa distruga marginile fagurilor cnd vo
r sa-i prelungeasca sau sa-i largeasca. Si, cu toate acestea, nu vom tagadui ca
a surpa pentru a recladi, a strica ceea ce ai facut pentru a o face la loc mai b
ine si mai ngrijit, presupune o curioasa dedublare a instinctului orb de a cladi.
Las la d parte si_ alte experiente interesante ce le putem face pentru a le for
ta sa construiasca faguri rotunzi, ovali, n forma de tuburi sau avnd forme curioas
e si felul iscusit cu care ele izbutesc sa faca celule largite ale partii convex
e din fagure care sa corespunda cu celulele nguste ale partii concave.
Dar, nainte de a parasi acest subiect, sa ne oprim cteva clipe asupra felului mist
erios cum si ornduiesc munca si cum iau masurile necesare atunci cnd sculpteaza, n a
celasi timp, fara sa se vada, cele doua fete ale unui fagure. Priviti n lumina un
ul din acesti faguri si veti vedea, desenata de umbre ascutite n ceara stravezie,
o ntreaga retea de prisme cu linii asa de clare, un ntreg sistem de constructii a
tt de exacte, nct le-ai crede ntiparite n otel.
Nu stiu daca cei care n-au vazut niciodata cum arata interiorul unui stup si pot n
chipui ndeajuns asezarea si aspectul fagurilor. Sa-si imagineze, pentru a da drep
t exemplu stupul satenilor nostri, n care albina este lasata n voia ei - un cos de
paie sau de rachina n forma de clopot; aceasta cosnita este mpratita de sus n jos
prin cinci, sase, opt sau chiar zece despartituri de ceara perfect parelele ca n
iste felii rotunde de pine care coboara din vrful stupului si se lipesc si urmeaza
forma ovoidala a peretilor. Intre fiecare din aceste felii se gaseste un spatiu
cam de unsprezece milimetri, n care se afla si circula albinele. Cnd n vrful stupul
ui ncepe constructia uneia din aceste felii, zidul de ceara cu care ncep si care m
ai trziu va fi subtiat si lungit, este nca foarte gros si desparte complet cele ci
ncizeci sau saizeci de albine ce lucreaza deasupra de cele cincizeci sau saizeci
ce lucreaza dedesubt, asa nct este cu neputinta ca ele sa se vada unele pe altele
, afara numai daca am crede ca ochii lor au darul sa patrunda si corpurile cele
mai ntunecate. Ou toate acestea, o albina de pe fata de sus nu sapa nici o gaura,
nu adauga nici strop de ceara care sa nu se potriveasca n mod desavrsit cu iesitu
rile sau cu adnciturile de pe cealalta fata si invers. Cum oare reusesc acest luc
ru? Cum se face ca una nu sapa prea mult si cealalta prea putin?
Cum se potrivesc toate unghiurile constructiei lor asa de uimitor? Cine le spune
sa nceapa lucrul aici si sa-l opreasca mai apoi? Trebuie sa ne multumim, odata m
ai mult, cu raspunsul care nu ne spune mare lucru: "Este unul din misterele stup
ului". HUBER a ncercat sa explice acest mister spu-nnd, ca la anumite intervale, p
rin presiunea picioarelor sau dintilor ele provocau, poate, o usoara proeminenta
pe fata cealalta a fagurelui sau ca ele si dadeau seama de grosimea mai mult sau
mai putin mare a blocului datorita flexibilitatii, elasticitatii sau altei prop

rietati fizice a cerii. Tot el continua spunnd ca antenele lor par ca le slujesc
la cercetarea partilor celor mai subtiri si mai deformate ale obiectelor, servin
du-se de ele ca de un compas n ntuneric sau, n sfrsit ca forma si marimea tuturor ce
lulelor decurge matematic din asezarea si dimensiunile acelora din primul rnd, fa
ra sa mai fie nevoie de vreo alta masurare. Dar putem vedea ca aceste explicatii
nu sunt suficiente: primele sunt ipoteze de neverificat; celelalte le evita pur
si simplu. Si, daca este bine sa le eviti ct mai des posibil, nu trebuie sa spui
ca, nlocuind o taina cu cealalta, le-am dezlegat ntru totul.
XXIII
Sa parasim, n sfrsit, platourile monotone si desertul geometric al celulelor. Iata
, deci, fagurii nceputi, care pot fi locuiti. Migala nevazuta creste pe nesimtite
si ochiul nostru, care vede asa de putin, nu observa nimic din munca lor, cu to
ate ca opera de ceara la care se lucreaza zi si noapte fara ragaz se ntinde cu o
rapiditate extraordinara. Regina, plina de nerabdare, a strabatut de mai multe o
ri cladirile care se ntind albe prin ntuneric si acum, cnd temeliile au fost termin
ate, ea le ia n primire cu toata suita de gardiene, sfetnice sau sclave, caci nu
ai putea spune daca o regina este condusa sau urmata, daca e respectata sau pazi
ta. Sosita n locul pe care ea l socoteste prielnic sau pe care sfetnieile ei i-l i
mpun, ea si ncovoaie spinarea si si strecoara trupul ei lung si inelat ntr-una din c
elulele noi. n acest timp, toate micile capete din jur, micile capete cu enormii
ochi ai gardienelor din escorta, o nconjoara, cu luare aminte, pline de dragoste,
i sustin piciorusele, i mngie aripile si agita deasupra ei antenele lor nfrigurate,
parca ar voi sa o ncurajeze, s-o zoreasca sau s-o felicite. Se poate recunoaste c
u usurinta locul unde se gaseste regina dupa acea cocarda nstelata sau, mai mult,
dupa aceasta brosa ovala al carui topaz din mijloc este ea nsasi si care seamana
destul de bine cu acele brose pe care le purtau bunicile noastre. E curios de v
azut, de altfel, si o poate vedea oricine, ca lucratoarele se feresc totdeauna s
a ntoarca spatele reginei. De ndata ce se apropie de un grup, toate se aseaza astf
el nct sa-i prezinte ochii si antenele si n fata ei nu merg dect de-a-ndaratelea. Es
te un semn de respect sau mai mult de bunavointa care, orict de curios ar parea,
este statornic si general. Dar sa revenim la regina noastra. Adesea, n timpul mic
ii sfortari ce nsoteste ouatul, una din fiicele ei o prinde n brate si, frunte lnga
frunte, gura lnga gura, pare ca-i vorbeste ncetisor. Ea, destul de indiferenta la
aceste marturisiri patimase, nu se pierde cu firea, nu se emotioneaza, absorbit
a fiind de misiunea sa, care i se pare a fi o desfatare amoroasa si nicidecum o
munca istovitoare. n fine, dupa cteva momente, ea se ridica binisor, mai nainteaza
cu un pas, priveste putin n jur si, nainte de a introduce pntecele, baga capul n cel
ula vecina pentru a se convinge ca totul este n ordine si ca nu oua de doua ori n
aceeasi celula. n acest timp, doua sau trei albine din suita coboara grabite n cel
ula parasita de regina, pentru a vedea daca opera s-a savrsit si pentru a ngriji s
au a pune ntr-un loc mai bun micul ousor albastrui pe care 1-a depus regina. Din
aceasta clipa si pna la primul frig al toamnei, ea nu se mai opreste, ound cnd e hr
anita si cnd doarme - daca putem spune ca doarme. De acum nainte ea reprezinta put
erea mistuitoare a viitorului care pune stapnire pe toate coltisoarele stupului.
Ea urmeaza pas cu pas pe nefericitele lucratoare care se istovesc construind lea
ganele pe care rodnicia reginei nu nceteaza sa le ceara. Asistam asftel la conluc
rarea a doua instincte puternice ale caror peripetii ne dau la iveala, nicidecum
pentru a le dezlega, mai multe taine ale stupului.
Se ntmpla, de exemplu, ca lucratoarele o iau mai nainte. Ascultnd de obiceiurile lor
de bune gospodine care se gn-desc la proviziile din zilele geroase, ele se grabe
sc sa umple cu miere celulele n care regina nu a ouat nca. Dar ea se apropie; bunu
rile materiale trebuie atunci sa lase locul gndului superior al naturii si atunci
lucratoarele speriate golesc n graba aceasta comoara ce stnjeneste.
Se ntmpla, de asemenea, ca ele sa ispraveasca naintea reginei chiar un fagure ntreg:
atunci, nemaiavnd sub ochi pe aceea care reprezinta tirania zielelor pe care nim
eni nu le va mai apuca, ele se folosesc de timp pentru a cladi ct mai repede cu p
utinta o zona de celule pentru trntori, a caror constructie este mult mai usoara
si mai rapida. Ajungnd n aceasta zona, regina lasa cu parere de rau cteva oua, trec

e nainte si cere noi celule de lucratoare. Lucratoarele se supun, ngusteaza ncet, nc


et, celulele si urmarirea rencepe pna cnd, nesatioasa mama, aidoma unui blestem rod
nic si adorat, este readusa la celulele de nceput din care s-a si nascut prima ge
neratie. Peste ctva timp, din umbra leaganului n care s-a nascut, noua generaite s
e va risipi pe florile din mprejurimi, va zburda cntnd n razele soarelui umplnd de vi
ata ceasurile binecuvntate pentru ca, la rndul lor, peste putin timp, sa se jertfe
asca si ele generatiei care a si nlocuit-o n leaganele parasite.
XXIV
Si albina-regina cui se supune oare? Hranei ce i se da; caci ea nu se hraneste s
ingura; ea e hranita ca un copil chiar de lucratoare pe care rodnicia ei nu le l
asa o clipa sa rasufle. Iar hrana aceasta, este, la rndul ei, masurata de lucrato
are dupa bogatia florilor si dupa culesul cu care vin ncarcate tovarasele lor. Si
aici, deci, ca oriunde n lumea aceasta, o parte din ceea ce vedem este nvaluita d
e ntuneric; aici, ca oriunde, porunca suprema vine din afara, de la o putere necu
noscuta iar albinele i se supun ca si noi, dealtfel, stapnului necunoscut al roti
i care se nvrteste n loc distru-gnd vointele care o pun n miscare.
Cineva caruia i aratam cum cteva zile, ntr-unui din stupii mei din sticla, miscarea
acestei roti ce se putea vedea ca si roata mare a unui ceasornic, cineva care v
edea limpede acea furnicare neostoita de pe faguri, toata forfota nfrigurata, neb
una si misterioasa a doicilor n jurul cuibului, puntile si scarile vii pe care le
formeaza ceresele, spiralele pe care le deseneaza regina, activitatea felurita
si fara de ragaz a multimii, efortul zadarnic si necrutator, goana patimasa ncoac
e si ncolo, odihna necunoscuta dect n leaganul pe care-l si pndeste munca de mine, li
nistea pe care nu le-o da dect moartea ndepartata si ea din acest tinut care nu nga
duie nici bolnavi si nici morminte, cineva care vedea toate acestea, dupa ce sia revenit din prima surpriza, si-a ntors privirile unde se putea citi o spaima pl
ina de tristete.
Dincolo de aparenta placuta a primei priviri, dincolo de amintirile minunate ale
zilelor frumoase care l umplu si fac din el sipetul plin cu giuvaeruri ale verii
, dincolo de acel du-te-vino care-l leaga de miile de flori, de apele limpezi, d
e albastrul cerului, de belsugul desfatator a tot ceea ce reprezinta frumosul si
fericirea, n stup, ntr-adevar, dincolo de aceste minuni ce le putem vedea, te ntmpi
na o priveliste din cele mai triste ce se pot vedea. Iar noi cestilalti, orbi, c
are nu privim dect cu niste ochi mpaienjeniti, cnd ne uitam bine la aceste biete osn
dite pricepem bine ca nu numai ele sunt de plns, ca nu numai pe ele mintea noastr
a nu e n stare sa le priceapa, ci e o forma jalnica a acelei mari puteri oare ne n
sufleteste deopotriva si ne mistuie si pe noi.
Da, desigur, acest lucru e trist, dupa cum totul este trist n natura cnd privesti
cu atentie. Si va fi asa atta timp ct mini vom patrunde taina daca are, binenteles,
vreo taina. Si, daca ntr-o buna zi am afla ca nu a fost nici o taina sau ca a fo
st o taina ngrozitoare, a doua zi vor naste alte datorii care nu au pna astazi num
e. Asteptnd acel moment, inima noastra sa repete daca vrea: "E trist", dar mintea
sa se multumeasca a-i raspunde: "E trist, dar asa e". Datoria noastra de astazi
este sa vedem daca, dincolo de aceasta tristete, nu se mai afla ceva si, pentru
aceasta, nu trebuie sa ntoarcem ochii n alta parte ci, trebuie sa le privim tinta
si sa le studiem cu atta luare aminte si cu att curaj, ca si cnd ar fi vorba de ni
ste bucurii. Se cade ca, nainte de a ne plnge, nainte de a judeca natura, sa fim n s
tare sa o cunoastem ct mai bine.
XXV
Am vazut ca lucratoarele, de ndata ce nu se mai simt zorite de rodnicia amenintat
oare a mamei, se grabesc sa cladeasca celule pentru provizii a caror constructie
este mai economicoasa si care au o capacitate mai mare. Am mai vazut, de asemen
ea, ca matca tine sa-si depuna oualele mai cu seama n celule mai mici, pe oare nu
nceteaza sa le ceara de la lucratoare. Totusi, n lipsa lor, sau asteptnd sa i se c
ladeasca celule dupa voie, ea se resemneaza si oua si n celulele mai mari pe care
le ntlneste n drumul ei.

Albinele care vor iesi din aceste celule vor fi barbati sau trntori cu toate ca o
ualele nu se deosebesc de loc de acelea din care ies lucratoarele. Dar, contrar
cu ceea ce se ntmpla la transformarea unei lucratoare n regina, nu forma sau capaci
tatea unei oelule face sa se nasca trntorul, caci dintr-un ou depus ntr-o celula m
are se va naste neaparat un barbat, chiar daca l-am introduce ntr-o celula mica d
e lucratoare (eu am reusit sa fac de patru sau cinci ori aceasta schimbare deose
bit de grea din cauza dimensiunilor miroscopice ale oului si a fragilitatii lui)
.
Deci, regina, atunci cnd oua, trebuie sa aiba darul sa recunoasca sau sa hotarasc
a sexul oului pe care-l depune si sa-l potriveasca dupa marimea celulei pe care
s-a oprit. Rareori i este dat sa se nsele. Dar cum izbuteste? Si cum, printre zeci
le de mii de oua ce le poarta n cele doua ovare, poate alege barbatii de femei si
cum poate sa strecoare ouale dupa bunul ei plac, n singurul ei oviduct?
Iata-ne, si de data aceasta, n fata uneia dintre tainele stupului si a uneia dint
re cele mai de nepatruns. Se stie ca regina fecioara nu este stearpa, dar ea nu
poate oua dect oua de trntori. Numai dupa mperecherea ce se produce n zborul nuptial
ea poate aduce pe lume, dupa bunul ei plac, lucratoare sau trntori. Dupa zborul
de nunta, ea are cu totul n stapnire, pna cnd va pieri, spermatozoizii smulsi de la
nefericitul ei iubit. Acesti spermatozoizi, ce ating cifra de douazeci si cinci
de milioane, dupa cum crede doctorul LEUCKART, sunt pastrati vii ntr-o glanda spe
ciala, asezata sub ovare, la intrarea oviduetului comun, glanda ce poarta numele
de spermateca. Se presupune, prin urmare, ca ngustimea intrarii micilor celule s
i forma acestui orificiu, silind-o pe regina sa se nco-voaie si sa se chirceasca,
produce o anumita apasare asupra spermatecii, n urma careia spermatozoizii ies s
i fecundeaza oul n momentul trecerii lui. Aceasta apasare nu se mai produce cnd re
gina se opreste pe celulele cele mari, spermateca nu mai este apasata si nu se m
ai deschide. Altii, dimpotriva, cred ca regina porunceste ntr-adevar muschilor ca
re deschid sau nchid spermateca care da n vagin si, ntr-adevar, acesti muschi sunt
foarte numerosi, puternici si complicati. Fara a putea spune care din aceste dou
a ipoteze este cea mai buna, caci, cu ct observi mai mult, cu att vezi mai bine ca
nu suntem dect niste naufragiati pe oceanul foarte necunoscut al naturii si nvata
m mai bine ca un fapt este ntotdeauna gata sa iasa din snul unui val devenit pe ne
asteptate mai limpede distrugnd ntr-o clipa tot ceea ce credeai ca stii, totusi eu
voi marturisi ca nclin n favoarea celei de a doua ipoteze. Mai nti, experientele un
ui apicultor din Bordeaux, M. DRORY, arata ca, daca am lua toate celule mari din
tr-un stup, mama, n momentul sorocit pentru a depune oua de trntori, nu sovaie sa
le depuna n celule de lucratoare; si, din contra, ea va depune oua de lucratoare n
celule mari, daca n-a gasit altele la n-demna.
Apoi frumoasele observatii ale Domnului FABRE asupra Osmiilor care sunt albine s
albatice si singuratice din familia Gastrilegidelor dovedesc destul de clar nu n
umai ca Osmia stie dinainte sexul oului pe care-l va depune, dar ca acest sex ra
mne la bunul plac al mamei dupa spatiul de care dispune, "spatiu de cele mai mult
e ori ntmplator, greu de schimbat", lasnd aici un ou de mascul, ceva mai departe un
ou de femela. Nu voi intra aici n amanuntele experientelor marelui entomolog fra
ncez. Ele sunt din cale afara de migaloase si ne-ar duce prea departe. Dar, oric
are ar fi ipoteza pe care o acceptam, att una ct si cealalta ar explica foarte bin
e, n afara oricarei descoperiri viitoare, nclinarea reginei de a oua n celule de lu
cratoare.
Este probabil ca aceasta mama-roaba pe care suntem nclinati sa o plngem, dar care,
poate, este o ndragostita nesatioasa, o mare voluptuoasa, simte din unirea princ
ipiului barbatesc si femeiesc ce se plamadeste n fiinta sa o oarecare bucurie, o
amintire a betiei zborului de nunta, pe care l simte numai odata n viata sa. Si ai
ci, natura, care nu este niciodata att de iscusita si nici att de prevazatoare sub
nfatisarea ei prefacuta dect atunci cnd este vorba de capcanele pe care le ntinde d
ragostea, a avut grija sa ocroteasca interesul nmultirii speciei sprijinindu-l, c
a de obicei, pe simtul unei placeri. De altfel, sa ncercam sa ne facem bine nteles
i ca sa nu ne nselam cu propria noastra explicatie. Daca am presupune ca natura a
re astfel de gnduri si am crede ca acest lucru este de ajuns, ir fi ca si cnd am a
runca o piatra ntr-una din acele prapastii necunoscute ce se mai gasesc n ntunericu
l unor pesteri si ne-am nchipui ca zgomotul pe oare l va face caznd va raspunde tut

uror ntrebarilor noastre si ne va dezvalui altceva dect necuprinsul abisului.


Cnd repetam mereu: natura vrea cutare lucru, pregateste cutare minune, urmareste
cutare scop, spunem, n realitate, ca o mica parte de viata iese la lumina si izbu
teste sa se mentina pe nemarginita suprafata a materiei care noua ni se pare trnd
ava si pe care o numim, evident, pe nedrept, ori de cte ori ne ocupam de ea, nean
t sau moarte. Un concurs de mprejurari ntmplatoare a mentinut aceasta manifestare d
e viata printre multe altele, poate la fel de interesante, la fel de inteligente
, dar care nu au avut acelasi noroc si care au disparut pentru totdeauna fara sa
aiba prilejul sa ne minuneze. Ar fi un lucru ndraznet sa afirmi altceva si tot c
eea ce ramne, gndurile noastre, ncapatnata noastra explicare a scopurilor existentei
, sperantele noastre, tot ceea ce ne uimeste nu sunt n realitate dect necunoscutul
, pe care l tot lovim de lucruri si mai necunoscute pentru a provoca un mic zgomd
t care ne face sa simtim gradul cel mai nalt al existentei particulare pe care am
putea-o atinge pe aceeasi suprafata tacuta si de nepatruns, dupa cum cntecul pri
vighetorii si zborul condorului le descopera de asemenea cel mai nalt grad de exi
stenta proprie neamului lor. Cu toate acestea, nu e mai putin adevarat ca una di
n datoriile noastre cele mai neclintite este de a produce acest unic zgomot ori
de cte ori se iveste prilejul, fara sa deznadajduim, deoarece, dupa toate aparent
ele, este inutil.
Cartea IV Tinerele regine
I
Sa nchidem aici stupul nostru cel tnar n care viata, relundu-si miscarea bogata si f
ara tihna, cuprinde toata colonia pentru a se mparti la rndu-i, dendata oe va ating
e culmea fortei si fericirii, si sa deschidem din nou, ultima data, cetatea mama
pentru a vedea ceea ce se ntmpla dupa plecarea roiului.
Dupa ce tumultul ce nsoteste plecarea s-a calmat si doua treimi din numarul copii
lor sai au parasit-o fara vreun gnd de rentoarcere, nefericita cetate este aidoma
unui corp din care s-a scurs tot sngele: este sleita de puteri, pustie, aproape m
oarta. Cu toate acestea, au mai ramas cteva mii de albine nauntru care, neclintite
, dar putin slabite, si reiau lucrul nlocuind ct pot mai bine pe cele plecate, ster
g urmele urgiei, strng ramasitele proviziilor pradate, viziteaza florile, vegheaz
a asupra cuibului oare va asigura viitorul, patrunse de chemarea lor si credinci
oase datoriei pe care un destin nenduplecat le-a impus-o.
Dar, daca prezentul pare ntunecat, tot ceea ce putem vedea ne umple inima de sper
ante. Sntem ntr-unui din castelele de basm din povestile germane, ale caror ziduri
sunt formate din mii de stelute n care se gasec sufletele oamenilor ce se vor na
ste. Sntem n tinutul miraculos al vietii care precede viata. Aici, n toate unghiuri
le, n leaganele bine nchise, n suprapunerea infinita a minunatelor celule cu sase f
ete, sunt zeci de mii de nimfe, mai albe dect laptele care, cu bratele ncrucisate
si cu capul plecat pe piept, asteapta ora desteptarii. Vazndu-le n lintoliile lor
uniforme, nenumarate si aproape stravezii, ai putea crede ca sunt niste pitici nc
aruntiti prada gndurilor sau cete de fecioare stlcite de cutele giulgiului, ngropat
e n prismele hexagonale pe care un geometru nenduplecat le-a nmultit nebuneste.
Pe ntreaga suprafata a acestor ziduri perpendiculare n care este nchisa o lume ce c
reste, se transforma, se agita, si schimba de patru sau cinci ori vesmintele si si
toarce lintoliul n ntuneric, bat din aripi si danseaza sute de lucratoare pentru
a mentine caldura necesara si cine mai stie pentru ce altceva, caci dansul lor a
re miscari extraordinare si metodice, oare trebuie sa corespunda unui scop pe ca
re nici un observator, dupa ct stim, nu 1-a descoperit.
Dupa cteva zile, capacele acestor zeci de mii de cutii (ntr-un stup puternic pot e
xista ntre saizeci si optzeci de mii) ncep sa crape si doi ochi mari negri si seri
osi si fac aparitia nsotiti de antenele ce bjbie n jurul lor, pe cnd falcile lor neobo
site continua sa largeasca deschizatura. ndata, doicile si fac aparitia, ajuta tnar
a albina sa-si paraseasca nchisoarea, o sustin, o perie, o curata si-i ntind cu vrf
ul limbii prima picatura de miere din noua sa viata. Ea, care vine din-tr-o alta
lume, este nca zapacita, putin palida, sovaitoare. E plapnda ca un biet batrn scap
at de la moarte, ai putea spune ca este o calatoare plina de praful pufos al car
arilor necunoscute care au condus-o la viata. De altfel, ea este desavrsita din c

ap pna-n picioare, stie numaidect tot ceea ce trebuie sa stie si, asemenea copiilo
r din popor care nvata, pentru a spune astfel, de ndata ce vad lumina zilei, deoar
ece nu vor avea timp de joaca sau de rs, se ndreapta spre celulele nchise si ncepe s
a bata din aripi si sa se agite n ritm cu celelalte, pentru a ncalzi, la rndu-i, pe
surorile care mai dorm nca n leagan, fara sa se mai osteneasca sa priceapa uimito
area taina a destinului si a rasei sale.
II
Cu toate acestea, lucrarile cele mai istovitoare n-o privesc deocamdata. Ea nu p
araseste stupul dect dupa opt zile de la nastere pentru a face primul sau "zbor d
e curatire" si pentru a-si umple cu aer plamnii care se umfla, i nfrumuseteaza tot
corpul si fac din ea, din acest moment, sotia vazduhului nemarginit. Se rentoarce
apoi n stup, mai asteapta o saptamna si dupa aceea, nsotita de surorile ei de acee
asi vrsta, face prima sa iesire de culegatoare cuprinsa de o emotie aparte, pe ca
re apicultorii o numesc joc de artificii. Ar trebui numita mai degraba joc al ne
linistii. ntr-adevar, vezi ca le este frica, lor, fiicelor umbrei de nepatruns si
a multimii, vezi ca se tem de abisul azuriu si de singuratatea nesfrsita a lumin
ii, iar bucuria lor retinuta e tulburata de groaza. Ele se plimba ncetisor n pragu
l urdinisului, stau la ndoiala, vin si pleaca de douazeci de ori. Se leagana n vaz
duh cu capul ntors mereu spre casa unde s-au nascut, se nalta binisor n cercuri mar
i care se ridica si cad deodata ca si cum ar fi muncite de vreo parere de rau si
cei treisprezece mii de ochi ai fiecareia cerceteaza totul de jur mprejur, judec
a, tin minte tot ce vad, copacii, fntna, gardul, pomii de lnga zidul casei, acoperi
surile si ferestrele de primprejur si aceasta pna ce n mintea lor calea pe care vo
r pluti la rentoarcerea acasa sa fie tot att de bine ntiparita ca si cnd doua sine d
e otel ar desena-o n vazduh.
Iata o noua taina. S-o cercetam ndeaproape la fel ca pe celelalte si, daca la ntre
barile noastre nu primim nici un raspuns, tacerea ce o va nsoti va mari, cel puti
n cu cteva masuri semanate, ce-i drept, cu buna vointa, cmpul nestiintei noastre v
adite, care este cel mai roditor din toata activitatea noastra. Cum si regasesc a
lbinele locuinta pe care, uneori, este imposibil sa o zareasca, ascunsa deseori
sub arbori si a carei intrare nu este n tot cazul, dect un punct de nevazut din nti
nderea necuprinsa? Cum se face ca, daca le-am duce ntr-o cutie la o departare de
doi sau trei kilometri de stup, se ntmpla foarte rar sa se rataceasca?
l recunosc oare printre attea obstacole? Se calauzesc oare dupa anumite semne mest
esugite sau albinele au acest simt special si mai putin cunoscut pe care-l atrib
uim unor fiinte necuvntatoare, rndunelelor si porumbeilor, de exemplu, si pe carel numim simtul directiei? Experientele lui J. H. FABRE, ale lui LUBBOCK si mai a
les acelea ale lui M. ROMANES (Nature 29 octombrie 1886) par sa stabileasca fapt
ul ca ele nu sunt conduse de acest instinct straniu. Pe de alta parte, am consta
tat de multe ori ca nu dau deloc atentie formei sau culorii stupului. Ele par ca
sunt mai mult captivate de nfatisarea obisnuita a suportului pe care este instal
ata casa lor, de forma urdinisului si a scndurii de zbor - Scndura de zbor, care n
u este altceva dect prelungirea suportului pe care este asezat stupul, formeaza u
n fel de peron, de balcon sau loc de odihna n fata intrarii principale care se nu
meste urdinis.). Dar nici acest lucru nu are prea mare importanta caci, daca, n t
impul absentei culegatoarelor, se modifica de sus pna jos nfatisarea casei lor, el
e se vor rentoarce drept la ea din adncurile de necuprins ale zarilor, ou o preciz
ie la fel de mare si nu vor manifesta vreo sovaiala dect n clipa n care vor pasi pr
agul de nerecunoscut. Metoda lor de orientare, att ct experientele noastre ne ngadu
ie sa ne formam o idee, pare mai degraba bazata pe o cunoastere extraordinar de
minutioasa si precisa a mprejurimilor. Ele nu-si reicunosc stupul, ci, cu o aprox
imatie de trei sau patru milimetri, pozitia lui fata de obiectele din jur. Si ac
easta recunoastere este att de minunata, att de matematic exacta si att de adnc ntipa
rita n memoria lor nct, daca asezi stupul pe suportul lui dar mai la dreapta sau ma
i la stnga, dupa cinci luni de iernare ntr-o pivnita ntunecoasa, toate lucratoarele
, ntorcndu-se de pe primele flori ale primaverii, se vor ndrepta ntr-un zbor netulbu
rat si precis catre locul ocupat de stup n vara trecuta si numai bj-bind vor regasi
, n cele din urma, poarta miscata din loc. S-ar parea ca vazduhul a pastrat cu sf

intenie, pe tot timpul iernii, urma de nesters a cararilor umblate si ca mica lo


r poteca, batatorita cu truda lor nepotolita, a ramas sapata n albastrul cerului.
De aceea, atunci cnd mutam un stup de la locul lui, multe albine se ratacesc afar
a numai daca nu fac o calatorie mai ndepartata sau daca mprejurimile pe care le cu
nosc perfect pna la trei sau patru kilometri de jur mprejur nu s-au schimbat, dupa
cum iar se mai pot rataci cnd nu avem grija sa punem n fata "urdinisului" o scndur
a, un ciob de tigla sau un obstacol oarecare, pentru a le atrage luarea aminte c
a s-a schimbat ceva, ngaduindu-le astfel sa se orienteze din nou dupa noile lucru
ri din jur.
III
Dupa ce am spus toate acestea, sa ne rentoarcem la cetatea care se populeaza din
nou, n care multimea leaganelor nu nceteaza sa se deschida, n care chiar substanta
zidurilor se pune n miscare. Totusi aceasta cetate nu are nca o regina. Pe margini
le unuia din fagurii din centru se nalta, n cmpia bolovanoasa a celulelor obisnuite
, sapte sau opt cladiri bizare care ne duc cu gndul la umflaturile si la craterel
e ce fac att de stranii fotografiile lunii. Snt ca niste capsule de ceara aspra sa
u ca niste ghinde nclinate si perfect astupate, care ocupa locul a trei sau patru
celule de lucratoare. De obicei, ele sunt grupate ntr-un singur punct si o straj
a numeroasa, deosebit de nelinistita si vigilenta, vegheaza n jurul acestor locur
i peste care pluteste un prestigiu necunoscut. Aici se zamislesc reginele. n fiec
are din aceste capsule, naintea plecarii roiului, a fost despus un ou, asemanator
cu acelea din care ies lucratoarele, fie de catre regina nsusi, fie, cum mai e c
u putinta, desi nu avem vreo dovada sigura, de catre una din albinele doici care
l-au adus aici din vreun leagan vecin.
Dupa trei zile, din acest ou iese o mica larva careia i se da o hrana deosebita
si ct mai mbelsugata; si iata cum ne sta n putinta sa observam, pas cu pas, miscari
le uneia din acele metode minunat de marete ale naturii pe care am boteza-o, dac
a ar fi vorba de oameni, cu numele maret de Fatalitate.
Multumita acestei ngrijiri, larva cea mica ia o dezvoltare neobisnuita; miscarile
si tot corpul i se transforma asa de mult, nct albina care iese din aceasta larva
pare sa apartina unei rase de insecte cu totul deosebite.
Ea va trai patru sau cinci ani n loc de sase sau opt saptamni. Pntecele ei va fi de
doua ori mai lung, culoarea ei va fi mai deschisa si mai aurie, iar acul sau va
fi mai ncovoiat. Ochii ei nu vor avea dect opt sau noua mii de fatete n loc de dou
asprezece sau treisprezece mii. Creierul sau va fi mai mic, ovarele sale vor dev
eni uriase si ea va dobndi un organ special, spermateca, gratie careia va deveni
o vietate, pentru a spune astfel, hermafrodita. Ea nu va avea nici una din unelt
ele unei vieti de munca: nici glanda pentru a secreta ceara, nici periute, nici
cosulete pentru adunatul polenului. Ea nu va avea nici unul din obiceiurile, nic
i una din pasiunile pe care le atribuim albinei. Ea nu va dori sa vada nici soar
ele, nici sa cutreiere vazduhul si va muri fara sa se fi atins de vreo floare. E
a si va petrece viata n ntuneric, n agitatia multimii stupului, cautnd cu nfrigurare n
oi leagane libere pe care e ursita sa le populeze. n schimb, ea singura va cunoas
te nelinstea dragostei. Ea nu este sigura ca va avea doua clipe de lumina n viata
sa - caci plecarea roiului nu este inevitabila - si, poate, nu se va servi de a
ripi dect o singura data pentru a-si ntlni iubitul. Este ciudat sa vedem ca attea lu
cruri, attea organe, idei, dorinte, obiceiuri, un ntreg destin se gasesc astfel n a
steptare, nicidecum ntr-o samnta - aceasta ar fi miracolul obisnuit al planetei, a
l animalului si al omului - ci ntr-o substanta straina si inerta: ntr-o picatura d
e miere (unii apidologi sustin ca, dupa nastere, lucratoarele si reginele primes
c aceeasi hrana, un fel de lapte foarte bogat n azot, secretat de o glanda specia
la ce se gaseste n capul doicilor. Dar, dupa cteva zile, larvele de luoratoare sun
t ntarcate si supuse unui regim obisnuit de miere si polen, n timp ce viitoarea re
gina este hranita pna La completa ei dezvoltare cu un lapte pretios care se numes
te "laptisor de matca". Oricum ar fi, rezultatul si minunea sunt asemanatoare..)
.

IV
S-a scurs aproape o saptamna de la plecarea batrnii regine. Nimfele princiare, oar
e dorm n leagane, nu sunt toate de aceeasi vrsta, caci albinele au tot interesul c
a nasterile regale sa vina una dupa alta, dupa cum vor hotar ca un al doilea, un
al treilea sau un al patrulea roi sa iasa din stup. De cteva ore, ele au tot subt
iat, putin cte putin, peretii celulei celei mai coapte si, ndata, tnara regina, car
e, n acelasi timp, rodea si ea din interior capacul rotund, si arata capul, iese p
e jumatate si, ajutata de gardienele care alearga spre ea, care o perie, o curat
a, o mngie, iese din celula si face primii pasi pe fagure. La fel ca si lucratoare
le care s-au nascut de curnd, noua regina este palida si firava dar dupa vreo zec
e minute picioarele-i se ntaresc si, nelinistita, simtind ca nu este singura si c
a e datoare sa-si cucereasca regatul, ca alte pretendente sunt ascunse undeva, e
a parcurge zidurile de ceara, n cautarea rivalelor sale. Aici intervin ntelepciune
a, hotarrile necunoscute ale instinctului, ale spiritului stupului sau ale lucrat
oarelor strnse la un loc. Lucrul cel mai surprinzator, atunci cnd privesti toate a
ceste evenimente ntr-un stup de sticla, este ca nu poti vedea niciodata nici cea
mai mica sovaiala sau cea mai mica discordie. Nu gasesti nici urma de discutie s
au de nehotarre. Peste tot domneste o ntelegere generala stabilita de mai nainte, e
atmosfera orasului si fiecare albina pare ca stie dinainte ceea ce vor gndi toat
e celelalte. Cu toate acestea, pentru ele se apropie o clipa de mare cumpana: la
drept vorbind, se apropie clipa vitala a cetatii. Ele trebuie sa ia o hotarre, d
in trei sau patru cte le stau nainte, hotarri ce vor avea urmari ndepartate, cu totu
l diferite una de cealalta si pe care un lucru marunt le poate schimba n nenoroci
re. Ele au de mpacat pasiunea sau datoria nnascuta a reproducerii speciei cu pastr
area trunchiului si a lastarelor lui. Uneori ele se nseala, pregatesc plecarea su
ccesiva a trei sau patru roiuri care sleiesc complet cetatea-mama si, mai apoi,
prea slabite pentru a se reorganiza destul de repede, surprinse de clima noastra
, care nu este clima lor de obrsie, dar de care si reamintesc totusi, mor n masa od
ata cu venirea iernii. Atunci, ele sunt victime a ceea ce numim "frigurile roitu
lui", care sunt, la fel ca febra obisnuita, o reactie prea puternica a vietii, o
reactie care depaseste scopul, nchide cercul si regaseste moartea.
V
Nici una din hotarrile ce vor fi luate, nu pare sa precumpaneasca si omul, daca r
amne numai un simplu spectator, nu poate prevedea la care din hotarri se vor opri.
Dar, ceea ce dovedeste ca hotarrea aleasa este mereu plina de ntelepciune, este c
a omul poate nruri, poate chiar schimba hotarrile lor, dupa cum ar modifica sau nu
anumite mprejurari, micsornd sau marind spatiul ce le acorda, scotnd fagurii plini
de miere pentru a-i nlocui cu faguri noi, plini de celule de lucratoare. Ele treb
uie sa stie, prin urmare, nu att daca trebuie sa roiasca de doua sau de trei ori
- caci s-ar putea spune ca aici n-ar fi dect o hotarre oarba, nascuta din capriciu
l sau cerintele nfrigurate ale unui moment prielnic - ci trebuie ca ele sa ia de
pe acum si n deplina ntelegere masurile ce le vor permite sa arunce n vazduh un al
doilea roi la trei sau la patru zile de la nasterea primei regine si sa roiasca
a treia oara, la trei zile dupa plecarea tinerei regine n fruntea celui de al doi
lea roi. Nu s-ar putea tagadui ca este vorba de un ntreg sistem, de o ntreaga comb
inatie de prevederi care se ntinde pe un timp destul de lung daca l comparam, mai
ales, cu viata lor att de scurta.
VI
Aceste masuri privesc straja tinerelor regine care stau nca n nchisorile lor de cea
ra. Banuiesc ca albinele au judecata mai cumpanita si nu pregatesc un al doilea
roi. Si aici se pot mtmpla doua lucruri. Oare vor ngadui ele primei nascute din fe
cioarele regale, aceleia pe care am vazut-o cum se naste, sa-si nimiceasca suror
ile vrajmase sau vor astepta ca ea sa savrseasca periculoasa ceremonie a "zborulu
i nuptial" de oare poate depinde viitorul natiunii? Adeseori ele permit nimicire
a lor imediata; alteori ele se opun, dar este, desigur, foarte greu de nteles dac
a o fac pentru a pregati un al doilea roi sau tinnd seama de primejdiile "zborulu

i nuptial", caci s-a putut vedea de mai multe ori ca, dupa ce hotarsera o a doua
roire, ele renuntau la ea pe neasteptate si nimiceau toata generatia de urmasi,
fie ca timpul devenise neprielnic, fie din alta pricina pe care nu o putem patru
nde. Dar sa ne nchipuim ca ele au renuntat la roire si au acceptat riscurile "zbo
rului nuptial". Cnd tnara noastra regina, minata de dorinta ei tainica, se apropie
de locul marilor leagane, straja i lasa drumul liber. Stapnita de o gelozie plina
de furie, ea se arunca asupra primei celule pe care o ntlneste si cu ajutorul pic
ioruselor si a dintilor, se sileste sa rupa nvelisul de ceara ce o acopera. Reuse
ste sa o faca, smulge ou violenta coconul ce captuseste locuinta, o dezbraca pe
printesa adormita si, daca rivala sa este aproape de a vedea lumina zilei, ea se
rentoarce, si strecoara acul n celula si o nteapa cu sete pna cnd captiva moare sub l
oviturile armei otravite. Dupa aceasta si recapata linistea, multumita de moartea
ce pune un fru tainic urii tuturor fiintelor, si retrage acul, ataca o noua celul
a, o deschide, trece mai departe daca nu gaseste nauntru dect o larva sau o nimfa
neispravita si nu se opreste dect atunci cnd gfind, extenuata, unghiile si dintii sa
i aluneca sleiti pe peretii de ceara.
Albinele din juru-i si privesc suverana plina de mnie, dar nu se amesteca, se dau
la o parte pentru a-i lasa drumul liber; dar, pe masura ce o celula este gaurita
si pustiita, ele vin n graba, scot din celula si arunca afara din stup cadavrul,
larva nca vie sau nimfa ntepata si se ospateaza cu lacomie din pretiosul laptisor
de matca ce umple fundul celulei. Mai apoi, dupa ce regina, la capatul puterilo
r, si domoleste furia, ele desavrsesc uciderea sarmanelor nevinovate si fac astfel
sa dispara neamul si casele regale.
Ca si la nimicirea trntorilor, care, de altfel, este de iertat, aceasta este mome
ntul ngrozitor al stupului, singurul n care lucratoarele accepta ca dezbinarea si
moartea sa calce pragul locuintei lor. Si, asa cum se ntmpla adesea n natura, fiint
ele rasfatate ale dragostei sunt acelea care atrag asupra lor loviturile naprazn
ice ale nemiloasei morti.
Uneori, dar cazul este rar deoarece albinele si iau masurile de prevedere pentru
a-l evita, se nasc doua regine n acelasi timp. Atunci, de ndata ce-si parasesc lea
ganul, lupta nentrziata si ucigatoare, mentionata pentru prima data de HUBER, are
o particularitate destul de stranie: de fiecare data, n drumul lor, cele doua fec
ioare cu pieptarul de chitina se aseaza astfel una n fata alteia nct, scotndu-si acu
l, s-ar strapunge reciproc - la fel ca n luptele din Iliada. Ai zice ca un zeu sa
u o zeita, care este poate zeul sau zeita rasei, se aseaza ntre ele, si cele doua
razboinice cuprinse de o spaima comuna iau pozitie de lupta, se departeaza si s
e fugaresc nnebunite, pentru a se rentlni si a rencepe goana, daca primejdia dublei
lor existente ameninta din nou viitorul poporului lor pna ce una dintre ele reuse
ste sa-si surprinda rivala imprudenta sau stngace si s-o omoare fara pericol, cac
i legea speciei nu cere dect o singura jertfa.
VII
Dupa ce tnara suverana a nimicit leaganele celorlalte sau si-a omort rivala, ea e
primita de popor si, pentru a domni ntradevar si a fi privita la fel ca mama lui,
nu-i mai ramne altceva de facut, dect a savrsi zborul nuptial, deoarece albinele n
u o prea baga n seama si nu-i dau toate onorurile ce i se cuvin, atta timp ct este
stearpa. Dar, adeseori, povestea ei este mai putin simpla si lucratoarele renunt
a rareori la dorinta de a roi si a doua oara.
n acest caz, la fel ca si n celalalt, minata de aceeasi dorinta, ea se apropie de
celulele regale dar, n loc de a gasi acolo niste supuse plecate care sa o ncurajez
e, ea se loveste de o straja potrivnica si numeroasa care i taie drumul. Suparata
, dar stapnita de ideea ei fixa, vrea sa forteze cordoanele sau sa le ocoleasca,
dar pretutindeni ntlneste santinele care vegheaza la capatiul printeselor adormite.
Se ncapatneaza, ncearca din nou, este respinsa din ce n ce mai aprig, strajerii o b
rutalizeaza chiar, pna cnd ntelege vag ca aceste mici lucratoare drze n ndaratnicia lo
r reprezinta o lege naintea careia trebuie sa se plece cealalta lege care o nsufle
teste pe ea.
n sfrsit, se ndeparteaza plimbndu-si, de pe un fagure pe altul, mnia nepotolita facnd
sa rasune acel strigat de lupta sau acea vaicareala amenintatoare cunoscuta de o

rice apicultor, care seamana cu sunetul unei ndepartate trimbiti de argint si car
e este att de puternic n slabiciunea ei m-nioasa nct l auzi, mai ales seara, la o dist
anta de trei sau patru metri de stup strabatnd de-a lungul peretilor dubli ai stu
pului celui mai bine nchis.
Acest strigat regesc are o influenta magica asupra lucratoarelor. El le nspaimnta
sau le face sa se opreasca, uimite-, pline de respect, iar cnd regina scoate aces
t strigat n jurul celulelor pazite, gardienele, care o nconjoara si o hartuiesc, s
e opresc brusc, si pleaca fruntea si asteapta, nemiscate, pna ce strigatul va nceta
. Se crede, de altfel, ca, tocmai datorita fascinatiei acestui strigat pe care l
imita, Sphinx Atropos poate patrunde n stupi si se ghiftuieste cu miere, fara ca
albinele sa se gndeasca macar sa-l atace.
Timp de doua sau trei zile fara ntrerupere, uneori chiar cinci, acest geamat rani
t al reginei rasuna n tot stupul che-mnd la lupta rivalele protejate. Intre timp a
cestea se dezvolta, vor sa vada lumina zilei si ncep sa roada capacelele de ceara
ale celulelor. O mare restriste ameninta republica. Dar geniul stupului, lund od
ata o hotarire precisa, a avut n vedere toate urmarile. Gardienele, bine pregatit
e, si cunosc ceas cu ceas ndatoririle pentru a evita orice surpriza a unui instinc
t nesatisfacut si pentru a mpaca doua forte vrajmase. Ele stiu prea bine ca, daca
tinerele regine, care asteapta s vada lumina zilei, ar reusi sa iasa din celule,
ar cadea repede pe mina reginei mai mari, deja nenvinsa, care le-ar nimici una d
upa alta. De aceea, pe masura ce una din ntemnitate subtiaza pe dinauntru peretii
turnului, lucratoarele i acopera pe dinafara cu un nou strat de ceara si nerabda
toarea lucreaza cu nversunare, fara sa-i treaca prin gnd, macar ca roade o piedica
vrajita, ca din basme, ce naste din propria-i tarina. Ea aude, n acelasi, timp,
provocarile rivalei sale si, cunoscndu-si destinul si datoria ei regeasca chiar na
inte de a fi putut arunca o privire n viata si nainte de a sti ceea ce este un stu
p, i raspunde eroic din adncul temnitei n care se afla. Dar, cum strigatul sau treb
uie sa strabata zidurile unui mormnt, el este cu totul deosebit, e nabusit, suna a
gol si stuparul, care soseste spre seara, cnd zumzetul cm-piei se potoleste si to
tul este nvaluit n linistea stelelor, pentru a cerceta intrarile cetatilor miracul
oase, recunoaste si ntelege numaidect ce prevesteste dialogul dintre fecioara ce r
ataceste si captivele ei dusmance.
VIII
Aceasta nchisoare prelungita le este prielnica tinerelor fecioare care ies din ce
lule mature, viguroase si gata sa-si ia zborul. Pe de alta parte, asteptarea a nt
arit-o pe tnara regina fiind acum n stare sa nfrunte pericolele calatoriei. Al doil
ea roi sau roiul secundar paraseste atunci locuinta avnd n fruntea lui prima nascu
ta dintre regine. Imediat, dupa plecarea lui, lucratoarele ramase n stup dau drum
ul uneia din captive care rencepe aceleasi tentative ucigase, scoate aceleasi str
igate de mnie pentru a parasi, la rndu-i, stupul dupa trei zile n fruntea unui al t
reilea roi si asa mai departe n cazul frigurilor roirii, pna la depopularea totala
a cetatii-mama.
SWAMMERDAM vorbeste de un stup care, prin roiurile sale si prin roiurile roiuril
or sale, a dat nastere la treizeci de colonii ntr-un singur anotimp.
Aceasta nmultire extraordinara se observa mai ales dupa iernile aspre, ca si cnd a
lbinele, n legatura nentrerupta cu vointa de nepatruns a naturii, si-au dat seama
de primejdia ce ameninta specia. Dar, n timp obisnuit, "frigurile roitului" sunt
destul de rare n coloniile puternice si bine crmuite. Multe colonii nu roiesc dect
o singura data, cele mai multe nu roiesc chiar deloc.
De obicei, dupa a doua roire, albinele renunta sa se mparta si mai mult, fie ca-s
i dau seama de slabirea peste masura a coloniei, fie ca un semn nedeslusit al ce
rului le sfatuieste sa fie prevazatoare. Atunci ele dau voie celei de a treia re
gine sa ucida captivele, viata si reia cursul obisnuit si ele se reorganizeaza cu
si mai multa rvna, cu ct aproape toate lucratoarele sunt foarte tinere, stupul es
te saracit si depopulat si mai sunt attea goluri de umplut nainte de venirea ierni
i.

IX
Plecarea celui de al doilea si celui de al treilea roi seamana eu aceea a oelui
dinti. Toate mprejurarile sunt asemanatoare n afara de faptul ca albinele din urma
sunt mai putin numeroase, trupa este mai putin prudenta si nu mai are cercetase.
Tnara regina, fecioara, energica si sprintena zboara mult mai departe si din pri
mele clipe si calauzeste tot poporul ce o urmeaza mult mai departe de stup. Afara
de aceasta, cea de a doua si a treia emigrare sunt mult mai ndraznete si soarta
acestor colonii pribege este plina de primejdii. Ele nu au n fruntea lor, pentru
a reprezenta viitorul, dect o regina stearpa. Tot viitorul lor depinde de zborul
nuptial ce va avea loc. O pasare ce trece, ctiva stropi de ploaie, un vnt rece, o
greseala si nenorocirea nu mai poate fi mpiedicata. Albinele o stiu prea bine nct, n
data ce au gasit adapostul, n pofida dragostei pentru casa lor de o zi si a lucra
rilor ncepute, ele parasesc adesea totul pentru a o nsoti pe tnara lor stapna n cauta
rea iubitului, pentru a nu o pierde din ochi, pentru a o nfasura si a o ascunde c
u mii de aripi devotate sau a se pierde cu ea cnd dragostea o duce att de departe
de noul stup, cnd nca drumul neobisnuit al ntoarcerii este nclcit si ncepe sa se stear
ga din memoria lor.
X
Dar legea viitorului este att de puternica, nct nici o albina nu da napoi n fata aces
tor ndoieli si primejdiile moarte. Entuziasmul roiurilor secundare si tertiare es
te egal cu acela al primului roi. Cnd cetatea-mama a luat aceasta hotarre, fiecare
din tinerele regine periculoase gaseste o mna de lucratoare pentru a-i mpartasi s
oarta si a o nsoti n aceasta calatorie unde au numai de pierdut si nimic de cstigat
, n afara de speranta unui instinct satisfacut. Cine le da aceasta energie, pe ca
re noi nu o avem niciodata, sa rupa cu trecutul la fel cum fac cu un dusman? Cin
e alege din multime pe acelea ce trebuie sa plece si cine le nseamna pe acelea ca
re ramn? Caci nu cutare sau cutare clasa trebuie sa plece sau sa ramna, - pe aici
cele mai tinere, pe acolo cele mai vrstnice; n jurul fiecarei regine care nu se va
mai rentoarce se ngramadesc culegatoare foarte vrstnice alaturi de tinere lucratoa
re care vor nfrunta pentru prima data naltimile ametitoare ale azurului. Si, mai m
ult, nu este nici simpla ntmplare, ocazia, elanul ori slabiciunea trecatoare a unu
i gnd ori a vreunui instict sau sentiment care mareste sau micsoreaza puterea roi
ului. Am ncercat de mai multe ori sa-mi dau seama de raportul dintre numarul de a
lbine ce-l compun fata de numarul acelora care ramn; si cu toate ca greutatile ex
perientei nu mi-au ngaduit sa ajung la o precizie matematica, am putut sa constat
ca acest raport, daca tinem seama de puiet, adica de nasterile ce vor urma, era
cam acelasi, nct s-ar putea presupune ca geniul stupului face si aici o socoteala
exacta si tainica.
XI
Nu vom urmari peripetiile acestor roiuri. Ele sunt numeroase si adesea complicat
e. Uneori, doua roiuri se unesc; alteori, n nvalmaseala plecarii, doua sau trei re
gine captive scapa de sub supravegherea gardienelor si se amesteca cu roiul care
se formeaza. Adesea, una din tinerele regine, nconjurata de trntori, se foloseste
de zborul de roire pentru a se mperechea si atunci ia dupa ea tot poporul la o na
ltime si la o distanta extraordinare. n practica apicola, aceste roiuri secundare
si tertiare' sunt readuse mereu n stup. Reginele se regasesc n stup, lucratoarele
iau pozitie n jurul luptatoarelor si, atunci cnd cea mai buna a iesit nvingatoare,
dusmance ale dezordinii, dornice de lucru, scot afara lesurile, nchid poarta vio
lentelor viitorului, uita trecutul, se mprastie pe faguri si regasesc cararea lin
istita a florilor care le asteapta.
XII
Pentru a scurta povestirea noastra, sa rennodam firul de la momentul n care regina
, cu nvoirea supuselor, si-a omort surorile n leagan. Asa cum am mai spus-o, ele su
nt adesea potrivnice acestui macel, chiar si cnd nu par sa aiba de gnd sa roiasca

de doua ori. Dar tot asa de des ele l ngaduie, deoarece spiritul politic al stupil
or din aceeasi pri-saca este la fel de felurit ca acela al natiunilor de pe acel
asi continent. Dar este sigur ca, nvoindu-se la acest lucru, ele comit o greseala
. Daca regina piere sau se rataceste n timpul zborului de nunta, nu mai este nime
ni care s-o nlocuiasca si larvele de lucratoare au trecut de vrsta transformarii r
egale. Dar, n sfrsit, greseala a fost facuta si iata-le n fata primei nascute, suve
rana unica, recunoscuta n constiinta porului sau. Cu toate acestea, ea este nca fe
cioara. Pentru a fi la fel cu mama pe care o nlocuieste, ea va trebui sa-si ntlneas
ca iubitul dupa primele douazeci de zile de la nastere. Daca, dintro cauza oarec
are, aceasta ntlnire este ntrziata, fecioria ei este vesnica. Cu toate acestea, asa
cum am vazut, desi fecioara, ea nu este stearpa. Sntem aici n fata acestei mari an
omalii, a acestei prudente sau a acestui capriciu uimitor al naturii ce poarta n
umele de partenogeneza si care este comun unui anumit numar de insecte - puricil
or plantelor, lepidopterelor din genul Psyche, himenopterelor din specia Cynipid
elor, etc. Regina-fecioara este, deci, n stare sa depuna oua, ca si cnd ar fi fost
fecundata, dar din toate ouale depuse att n celulele mari si mici nu vor iesi dect
trntori, iar cum trntorii nu lucreaza niciodata si traiesc dupa urma muncii harni
celor albine, caci nu culeg nici pentru ei si nu se ngrijesc nici de propria lor n
tretinere, dupa cteva saptamni, odata cu moartea ultimelor lucratoare sleite, urme
aza ruina si disparitia totata a coloniei. Din regina-fecioara vor iesi mii de t
rntori si fiecare din acesti barbati vor avea milioane de spermatozoizi din care
nici unul nu a putut sa se furiseze n organismul reginei-fecioare. La urma urmei,
acest lucru nu este mai surprinzator dect alte mii de fenomene asemanatoare caci
, dupa putin timp, cnd studiezi mai bine aceste lucruri, n special acelea ale nast
erii, unde miraculosul si neprevazutul te ntmpina la tot pasul mult mai mult si mu
lt mai putin omenesc dect n basmele cele mai fermecatoare, surpriza devine att de o
bisnuita, nct ti pierzi repede cumpatul. Dar faptul nu era, din aceasta cauza, mai
putin demn de mirare. Pe de alta parte, cum putem deslusi intentiile naturii car
e protejeaza astfel trntorii, att de nefolositori, pe seama lucratoarelor, att de f
olositoare? Se teme natura ca inteligenta femelelor le va conduce sa micsoreze p
este masura numarul acestor paraziti pagubitori, dar de nenlocuit pentru perpetua
rea speciei? Oare o face dintr-o reactie exagerata fata de nefericirea reginei s
terpe? Sau este, poate, una din aceste prevederi exagerate si orbesti care nu di
sting cauza raului, depasesc solutia si, pentru a preveni un accident suparator,
produce o catastrofa? n realitate - dar sa nu uitam ca aceasta realitate nu este
realitatea naturii celei dinti, caci n padurea de origine coloniile erau mult mai
departate dect astazi - n realitate, deci, cnd o regina nu este fecundata, aceasta
nu se datoreste niciodata lipsei de trntori care sunt mereu numerosi si vin de f
oarte departe. Mai degraba, frigul sau ploaia o retin mai mult timp n stup si, de
cele mai multe ori, chiar aripile sale nca nedezvoltate o mpiedica sa faca marele
zbor cerut de organismul trntorelui. Cu toate acestea, natura, fara a tine seama
de aceste cauze mai reale, se preocupa patimasa de nmultirea masculilor. Ea mai
tulbura si alte legi pentru a obtine trntori si, uneori, gasim n poporul orfan dou
a sau trei lucratoare mnate de setea de a-si perpetua specia astfel nct, n ciuda ova
relor lor atrofiate, se caznesc sa oua, si vad madularele cum prind putere sub vr
aja unei dorinte nebune si reusesc cu greu sa depuna cteva oua; din aceste oua, l
a fel ca si din acelea ale fecioarei-mama nu ies dect trntori.
XIII
Noi presupunem ca aici intervine o vointa superioara, dar poate nechibzuita care
supara serios vointa inteligenta a unei vieti. Asemenea interventii sunt destul
de dese n lumea insectelor si este foarte interesant sa le cercetam. Aceasta lum
e fiind mai numeroasa, mai complexa dect altele, poti observa aici mai bine anumi
te dorinte ale naturii si le poti surprinde n cadrul experientelor ce le-am putea
crede neterminate. Ea are, de exemplu, o mare dorinta generala pe care o vadest
e peste tot si anume: mbunatatirea fiecarei specii prin victoria celui mai tare.
De obicei, lupta este bine ornduita. Macelul celor slabi este mare, dar acest luc
ru nu are prea mare importanta, cu conditia ca rasplata nvingatorului sa fie sigu
ra si eficace. Dar, uneori, sunt cazuri n care ai zice ca ea nu a avut ragazul sa

-si descurce combinatiile, cnd rasplata este imposibila si cnd soarta nvingatorului
este la fel de nenorocita ca aceea a nvinsilor. Si, pentru a nu ne departa de lu
mea albinelor noastre, nu stiu ceva mai izbitor n aceasta privinta dect povestea nm
ultirii triungulinelor Sitaris Colletis. Se va vedea, de altfel, ca mai multe am
anunte din aceasta povestire nu sunt asa de straine omului pe ct am fi tentati sa
o credem.
Aceste triunguline sunt larvele primare ale unui parazit specific albinei salbat
ice si solitare, Colletis, care si cladesc cuibul n galerii subterane. Ele pindesc
albina la intrarea ei n aceste galerii si, n grupuri de trei, patru, cinci si une
ori mai multe, se prind de perisorii albinei si se asaza pe spatele ei. Daca lup
ta dintre cei puternici si cei slabi ar avea loc acum, nu ar fi nimic de spus si
totul s-ar petrece dupa legea universala. Dar, nu stim de ce, instinctul lor o
cere si, n consecinta, natura porunceste ca ei sa stea linistiti att timp ct sunt p
e spatele albinei. n timp ce ea cutreiera florile, si zideste si si umple fagurii,
ele asteapta rabdatoare clipa prielnica. Dar, de ndata ce un ou a fost depus, toa
te sar asupra lui si nevinovata Colletes nchide grijulie celula plina cu hrana, f
ara sa banuiasca "macar ca odata cu el nchide n celula si moartea progeniturii sal
e.
Odata celula nchisa, inevitabila lupta a selectiei naturale ncepe imediat ntre triu
nguline n jurul singurului ou. Cel mai tare, cel mai iscusit se arunca asupra adv
ersarului nenarmat, l ridica deasupra capului sau si l tine asa ntre mandibule ore nt
regi, pna cnd si da duhul. Dar, n timpul luptei, o alta triungulina ramasa singura s
au victorioasa asupra rivalului sau s-a napustit asupra oului si a nceput sa-l ma
-nnce. Atunci, ultimul nvingator trebuie.sa-l nlature pe acest nou dusman, lucru de
altfel usor de facut, caci triungulina care si potoleste foamea prenatala se lip
este cu atta ndrjire de ou, nct nici nu se mai gndeste sa se apere.
Iata-l, n sfrsit, omort si celalalt se gaseste singur n prezenta oului asa de scump
si cstigat cu atta truda. Ea si cufunda capul cu lacomie n spartura facuta de predec
esorul sau si ncepe ndelungatul ospat care trebuie s-o schimbe n Insecta perfecta s
i sa-i dea mijloacele necesare sa iasa din celula n care este sechestrata. Dar na
tura, care vrea aceasta lupta de ncercare, a socotit, pe de alta parte, pretul tr
iumfului sau cu o precizie att de avara, nct un ou ntreg ajunge tocmai bine pentru a
hrani o singura triungulina. "n acest fel, spune Dl. Mayet, caruia i datoram pove
stirea acestor suprin-zatoare aventuri, n acest fel nvingatorului nostru i lipseste
tocmai atta hrana ct a mncat ultimul sau dusman nainte de a muri si, neputincios de
a ndura prima naprlire, moare la rndu-i, ramne agatat de coaja oului sau va mari nu
marul necatilor din sucul dulce al mierii".
XIV
Acest caz, cu toate ca este rareori att de limpede, nu este singur n istoria natur
ala. Vedem pe viu nfruntarea dintre vointa constienta a triungulinei care vrea sa
traiasca si vointa obscura si generala a naturii care doreste tot asa de mult c
a ea sa traiasca si chiar sa-si ntareasca si sa-si mbunatateasca viata mai mult de
ct propria-i vointa nu ar putea-o ajuta sa o faca. Dar, printr-o curiozitate neex
plicata, mbunatatirea impusa distruge chiar existenta celui mai bun si Sitaris Co
lletis ar fi "disparut de mult timp, daca unii indivizi, izolati de o ntmplare con
trara intentiilor naturii, nu ar fi scapat astfel de sub puterea minunatei si pr
evazatoarei legi care cere peste tot biruinta celui mai tare.
Se ntmpla oare ca marea putere care ni se pare oarba, dar cuminte si fara gres, do
arece viata pe care o ornduieste si pe care o ntretine i da mereu dreptate, se ntmpla
oare sa faca greseli? nalta ei ntelepciune pe care o invocam atunci cnd atingem ho
tarele ratiunii noastre, ar avea deci si scapari? Si, daca are scapari, cine le n
dreapta?
Dar sa ne rentoarcem la interventia ei irezistibila care ia forma partenogenezei.
Si sa nu uitam ca aceste probleme, pe care le ntlnim ntr-o lume ce ne pare foarte
departata de a noastra, ne priveste ndeaproape si pe noi oamenii. Mai nti, este pro
babil ca si n corpul nostru, care ne face att de orgoliosi, totul sa se petreaca a
idoma. Vointa sau spiritul naturii lucrnd n stomacul nostru, n inima noastra si n pa
rtea nestiuta a creierului nostru, nu trebuie sa se deosebeasca cu nimic de spir

itul sau vointa pe care ea le-a asezat n animalele cel mai putin evoluate, n plant
e si chiar n minerale. Mai apoi, cine ar ndrazni sa afirme ca interventii mai ascu
nse, dar nu mai putin primejdioase, nu au loc niciodata n sfera constienta a acti
vitatii omului? La urma urmelor, n cazul care ne intereseaza, cine are dreptate,
natura sau albina? Ce s-ar ntmpla daca albina, mai docila sau mai inteligenta, ntel
egnd prea bine dorinta naturii, ar ndeplini-o pna la exagerare si, deoarece ea cere
imperios masculi, i-ar nmulti la infinit? Nu ar risca sa-si distruga specia? Tre
buie oare sa credem ca sunt intentii ale naturii pe care ar fi periculos sa le nt
elegi si funest de a le urma cu prea multa daruire si ca una din cerintele ei vr
ea sa nu fie patrunse si urmate toate dorintele ei? Nu este oare aici unul din p
ericolele ce ameninta chiar rasa omeneasca? Caci noi nsine simtim n noi forte necu
noscute care ne mping tocmai la contrariul a ceea ce inteligenta noastra cere sa
facem. E oare bine ca aceasta inteligenta, care, de obicei, dupa ce se nvrteste n j
urul ei, nu stie ncotro sa o ia, e bine, deci sa se uneasca cu acele forte si sa
le adauge greutatea sa neasteptata?
XV
Avem oare dreptul sa conchidem, din toate acestea ca partenogeneza reprezinta un
pericol, putem spune ca 'natura nu stie mereu sa-si cumpaneasca mijloacele cu s
copul, ca ceea ce ea vrea sa mentina se mentine uneori datorita altor precautii,
pe care ea le-a luat chiar mpotriva propriilor sale precautii si, adesea, chiar
de mprejurari straine pe care ea nu le-a prevazut? Dar oare prevede ea, ntelege ea
oare sa mentina ceva? Natura, se va spune, este un cuvnt cu care nva-luim necunos
cutul si putine lucruri hotarte ne ndreptatesc sa-i atribuim un scop sau o intelig
enta. Este adevarat. Umblam aici cu niste vase ermetic nchise, care mpodobesc conc
eptia noastra despre univers. Pentru a nu-i atribui mereu inscriptia Necunoscut
care descurajeaza si obliga la tacere, noi gravam, dupa forma si marime, cuvinte
le: "Natura", "Viata", "Moarte", "Infinit", "Selectie", "Geniu al Speciei" si mu
lte altele, dupa cum cei care au trait naintea noastra au statornicit cuvintele:
"Dumnezeu", "Providenta", "Destin", "Recunostinta", etc. Atta e si nimic mai mult
. Dar daca partea noastra launtrica ramne nvaluita n taina, cel putin am cstigat cur
ajul sa ne apropiem de aceste vase, caci inscriptiile fiind mai putin amenintato
are, sa le putem atinge si sa ne putem lipi urechea de ele cuprinsi de o curiozi
tate salvatoare.
Dar, orice nume le-am da, este sigur ca cel putin unul din aceste vase, si anume
cel mai mare, ce poarta pe pnte-cele sale cuvntul: "Natura", cuprinde o forta foa
rte reala, cea mai reala dintre toate si care stie sa mentina pe globul nostru o
cantitate si o calitate a vietii, imensa si uluitoare prin mijloace att de meste
sugite, nct putem spune, fara sa exageram, ca ele depasesc tot ceea ce geniul omul
ui este capabil sa organizeze. Aceasta calitate si aceasta cantitate s-ar putea
mentine prin alte mijloace? Si nu cumva ne nselam noi creznd ca vedem prudenta aco
lo unde nu este, poate, dect o simpla ntmplare fericita care supravietuieste unui m
ilion de ntmplari nefericite?
XVI
Se prea poate; dar aceste ntmplari fericite ne dau in acest caz lectii de admirati
e care egaleaza pe acelea pe care le-am gasi deasupra simplei ntmplari. Sa nu priv
im numai fiintele care au o licarire de inteligenta sau de constiinta si care po
t lupta mpotriva legilor oarbe, sa nu ne concentram atentia nici chiar asupra pri
milor reprezentanti necunoscuti din regnul animal ce se nfiripa: Protozoarele. Ex
perientele celebrului microscopist H.M.J. CARTER, demonstreaza, ntr-adevar, ca o
vointa, dorinte si preferinte se manifesta nca n embrionii att de minusculi de mixo
micete, ca exista miscari sirete n infuzorii lipsiti de orice organism aparent, c
um ar fi Amoeba care pndeste cu o asteptare prefacuta tinerele Acinetes la iesire
a din ovarul matern, deoarece ea stie ca, n acest moment, ele nu au nca tentacule
veninoase. Dar Amoeba nu are nici sistem nervos si nici vreun organ ce se poate
observa. Sa ne concentram atentia asupra vegetalelor, care sunt nemiscate si par
toate supuse tuturor fatalitatilor si fara sa ne oprim la plantele carnivore, l

a Drosera de pilda, care se comporta ntocmai ca animalele, sa studiem mai degraba


inteligenta afisata de unele din florile noastre cele mai simple pentru ca vizi
ta unei albine sa duca negresit la fecundarea ncrucisata ce le este necesara. Sa
privim jocul combinat, att de minunat, al plantei rostellum si ai retinacle-lor,
a aderentei si a nclinarii matematice si automate a poliniilor din Untul vacii, o
rhideea pricajita a plaiurilor noastre (noi putem prezenta aici amanunte despre
aceasta capcana miraculoasa descrisa de catre Darwin. Dar iata-o descrisa n cteva
cuvinte: polenul, in Untul vacii, nu este oa praful, ci este aglomerat sub forma
de mici maciuci numite masa de polen. Fiecare din aceste maciuci (doua la numar
) se termina la extremitatea inferioara printr-o ron-dela vscoasa (Retinacolul) nc
hisa ntr-un fel de sac membranos (Rostellwn), care se deschide la cea mai mica at
ingere. Cnd o albina se aseaza pe o floare, capul sau, alungindu-se pentru a pomp
a nectarul, atinge sacul memtranos, care se sfsie si da la iveala cele doua ronde
le vscoase. Poliniile, datorita cleiului rondelelor, se lipesc de capul insectei
care, atunci cnd paraseste floarea, le ia ca pe niste coarne umflate. Daca aceste
doua coarne ncarcate cu polen ar ramne drepte si tepene, n momentul n care albina p
atrunde ntr-o orhidee vecina, ele ar atinge si ar sparge numai sacul membranos al
celei de a doua flori, dar ele nu ar atinge stigmatul sau organul feminin care
trebuie fecundat si care este asezat sub sacul membranos. Geniu! lui Orichis Mor
io (Untul vacii) a prevazut acest neajuns si, la capatul a treizeci de secunde,
adica n scurtul timp necesar insectei pentru a termina de pompat tot nectarul si
sa-l transpore pe o alta floare, tija midi maciuci se slabeste si se trage napoi,
mereu n aceeasi parte si n acelasi sens; bulbul oare contine polenul se nclina si
gradul sau de nclinare este astfel calculat nct, n momentul n care albina va intra n f
loarea vecina, el se va gasi exact la nivelul stigmatului deasupra caruia trebui
e sa raspndeasca praful de fecundat (vezi, pentru toate detaliile acestei drame i
ntime a lumii inconstiente a florilor, admirabilul studiu al lui Ch. Darwin: De
la tecondation des Orchidees par Ies insectes et des bons effets du croisement,
1862); sa demontam dubla bascula perfecta a anterelor salviei, care vin sa ating
a ntr-un loc corpul insectei care o viziteaza, pentru oa la rndul sau, sa atinga nt
r-un loc precis stigmatul unei flori vecine; sa urmarim, de asemenea, declansari
le succesive si calculele stigmatului plantei Pedicularis Sylvatica; sa observam
cum, la aparitia albinei, toate organele acestor trei flori ncep sa se miste la
fel ca figurile mecanice din bl-ciurile noastre, care ncep sa prinda viata de ndata
ce un tragator iscusit a lovit punctul negru al tintei.
Am putea merge si mai departe si sa aratam, asa cum a facut-o RUSKIN n Ethics of
the Dust, obiceiurile, caracterul si sireteniile cristalelor, cearta lor, cnd un
corp strain vine sa le tulbure planurile care sunt mai vechi dect tot ceea ce ima
ginatia noastra poate concepe, apoi felul cum primesc sau resping dusmanul; vict
oria posibila a celui mai slab asupra celui mai puternic, de exemplu cuartul ato
tputernic care cedeaza curtenitor n fata umilului si vicleanului epidot si i permi
te sa-l nfrnga, lupta acum nspaimntatoare, acum mareata a cristalului de roca cu fie
rul, expansiunea regulata, imaculata si puritatea fara de pata a unui bloc sticl
os, care respinge de la nceput toate murdariile si cresterea bolnavicioasa, imora
litatea vadita a fratelui sau care le accepta si se rasuceste nefericit n gol; am
mai putea reaminti straniile fenomene de cicatrizare si de reintegrare cristali
na despre care vorbeste Claude BERNARD, etc... Dar aici taina ne este prea strai
na. Sa nu ne departam de florile noastre, care sunt ultimele imagini ale unei vi
eti care mai are nca legaturi cu viata noastra. Nu mai este vorba de animale sau
de insecte, carora le atribuim o vointa inteligenta si personala datorita careia
supravietuiesc. Mineralelor, pe drept sau pe nedrept, nu le atribuim nici una. n
orice caz nu putem gasi la ele nici cea mai mica urma din acele organe n care ia
nastere si salasluieste de obicei vointa, inteligenta, initiativa unei actiuni.
Prin urmare, ceea ce lucreaza n ele n chip att de minunat vine direct de la ceea c
e n alta parte am numit-o "Natura". Nu inteligenta individului, ci forta inconsti
enta si indivizibila le ajuta sa ntinda curse altor forme iesite din snul aceleias
i Naturi. Si de aici putem crede ca aceste curse sunt altceva dect pure accidente
fixate de o obisnuinta si ea ntmplatoare? Nu avem nca dreptul sa o credem. Se poat
e spune ca, n lipsa acestor combinatii miraculoase, aceste flori nu ar fi putut s
upravietui, dar ca altele, care n-ar fi avut nevoie de fecundare ncrucisata, le-a

r fi nlocuit, fara ca nimeni sa fi observat lipsa celor dinti, fara ca viata care
se risipeste cu atta darnicie pe pamnt sa ne fi parut mai putin de nenteles, mai pu
tin variata si mai putin vrednica de uimire.
XVII
Si, cu toate acestea, ar fi greu sa nu recunoastem ca unele fapte, care par ntru
totul a fi acte de prudenta si de inteligenta, provoaca si sustin ntmplarile feric
ite. De unde izvorasc ele? Din fiinta care le faptuieste sau dn forta care i da vi
ata? Nu voi spune "putin intereseaza", ci, dimpotriva: ne-ar interesa foarte mul
t sa stim acest lucru. Dar, asteptnd sa cunoastem acest lucru, fie ca ar fi floar
ea care se straduieste sa ntretina si sa perfectioneze viata pe care natura a rndu
it-o n ea, fie ca ar fi natura care se sileste sa ntretina si sa amelioreze partic
ica de viata pe care floarea a luat-o, fie, n sfrsit, ca ar fi hazardul, care pna l
a sfrsit reuseste sa ndrepte hazardul, o multime de aparente ne fac sa credem ca e
xista ceva deopotriva cu gndurile noastre cele mai nalte ce se desprinde din cnd n cn
d dintr-un fond comun pe care suntem chemati sa-l admiram, fara a putea spune un
de se afla.
Ni se pare, uneori, ca o eroare iese din acest fond comun. Dar, cu toate ca stim
foarte putine lucruri, avem de nenumarate ori ocazia sa recunoastem ca eroarea
este un act de prudenta care ntrecea puterea de patrundere a primelor noastre obs
ervatii. Chiar n micul cerc pe care-l cuprind ochii nostri, putem descoperi ca, d
aca natura pare sa se nsele undeva, este ca ea crede de folos sa ndrepte n alt loc
presupusa sa greseala. Ea a pus cele trei flori de care vorbim n conditii att de g
rele nct sa nu se poata fecunda ntre ele, lucru pe care ea l considera folositor, fa
ra ca noi sa-l ntelegem deloc, sf a rinduit ca ele sa fie fecundate de vecinele l
or; si geniul pe care nu ni 1-a aratat undeva ea ni-l descopera n alta parte, iut
ind inteligenta victimelor sale. Capriciile acestui geniu ramn de nedeslusit, dar
puterea lui ramne mereu aceeasi. El pare ca greseste uneori, presupunnd ca ar put
ea sa greseasca, dar el reapare imediat n organul nsarcinat sa repare greseala. n o
rice parte ne-am ndrepta privirile el domina inteligentele noastre. El este ocean
ul circular, imensa ntindere de apa ce nu scade niciodata si fata de care gndurile
noastre cele mai ndraznete, cele mai independente, nu vor fi dect niste clipo-cir
i supuse. Astazi o numim natura si mine i vom da, poate, un alt nume, mal nfricosat
or sau mai dulce. n asteptarea acestei clipe, el domneste deopotriva si cu acelas
i duh peste viata, peste moarte si harazeste celor doua surori de nempacat armele
minunate sau obisnuite care-i rascolesc si-i mpodobesc snul.
XVIII
A sti daca acest geniu, acest ocean ia masuri de precautie pentru a mentine ceea
ce se agita la suprafata lui sau daca trebuie nchis cel mai straniu din cercuri,
spunnd ca ceea ce se agita la suprafata ia masuri de precautie mpotriva geniului n
susi care-i da viata, iata niste ntrebari la care nu stim cum am putea raspunde.
Nu e cu putinta sa stim daca o specie a supravietuit n ciuda intentiilor primejdi
oase ale vointei superioare, independent de acestea sau, n sfrsit, numai prin ele n
sele.
Tot ceea ce putem constata este ca o anumita specie vietuieste si ca natura, n co
nsecinta, pare ca are dreptate n aceasta privinta. Dar cine ne va spune cte alte s
pecii, necunoscute noua, au cazut victimele inteligentei ei superioare, care lea uitat sau le-a napastuit? Tot ceea ce ne este dat sa mai aflam sunt formele su
rprinzatoare si uneori vrajmase ce le ia, uneori ntr-o inconstienta perfecta, alt
eori cu un fel de constiinta reala, fluidul extraordinar pe care-l numim viata,
fluid care ne nsufleteste si pe noi si pe restul lumii si care este chiar acela c
are da nastere gndurilor noastre, cu ajutorul carora l judecam si vocii noastre cu
care ne silim sa vorbim despre el.
Cartea V Zborul nuntii
I
Sa vedem acum n ce fel se petrece mperecherea reginei-albina. Si aici natura a lua

t masuri extraordinare pentru a favoriza mperecherea masculilor si femelelor iesi


te din stramosi diferiti; lege stranie, pe care nimic nu a obligat-o s-o decrete
ze, capriciu, sau poate nepotrivire de nceput, pentru a carei ndreptare ea si sleie
ste fortele sale cele mai minunate.
Am putea crede ca, daca firea, pentru a asigura viata, pentru a micsora suferint
a, pentru a ndulci disperarea mortii, pentru a ndeparta ntmplarile nenorocite, ar fi
ntrebuintat numai pe jumatate geniul pe care-l risipeste n jurul mperecherii ncruci
sate si n jurul altor dorinte curioase, universul s-ar fi nfatisat ca o enigma mai
usor de patruns si mai putin vrednica de mila dect aceea pe care ne silim s-o de
zlegam. Dar nu este vorba acum de ceea ce ar fi putut fi, ci de ceea ce este si n
aceasta trebuie sa patrunda constiinta noastra si sa se lege interesul nostru d
e viata.
n jurul reginei fecioare si traind cu ea n furnicarul stupului se agita sute de trn
tori patimasi, vesnic lacomi dupa miere, al caror singur motiv de a fi este drag
ostea. Dar, n ciuda contactului nentrerupt a celor doua elemente nelinistite, care
n orice alt loc nving toate piedicile, niciodata mperecherea nu are loc n stup si n
iciodata o regina captiva nu a putut fi mperecheata (recent, profesorul Mc Lain a
putut nsamnta artificial cteva regine n urma unei adevarate operatii chirurgicale d
estul de delicata si complicata. De altfel, fecundarea acestor regine s-a facut
rar si a fost efemera). Iubitii care o nconjoara nu stiu cine este atta timp cit s
ta printre ei. Fara a banui macar ca au trecut prin apropierea ei, ca dormeau mpr
euna pe aceeasi faguri, ca au mbrncit-o, poate, n timpul iesirii lor navalnice, ei
o vor cauta n vazduh, prin colturile cele mai ascunse ale zarii. S-ar parea ca oc
hii lor minunati, care le mpodobesc tot capul aidoma unui coif scnteietor, nu o re
cunosc si nu o doresc dect atunci cnd ea pluteste n albastrul zarii. n fiecare zi, d
e la orele unsprezece la trei dupa amiaza, cnd lumina si desfasoara toata splendoa
rea si amiaza si desface pna la marginile cerului marile-i aripi albastre, pentru
a aprinde flacarile soarelui, hoarda cu panas se napusteste n cautarea sotiei cel
ei mai majestuoase si mai nentrecute cum nu exista n nici o poveste cu printese mo
fturoase, caci o nconjoara douazeci sau treizeci de triburi sosite din toate ceta
tile de primprejur, pentru a-i alcatui un alai de mai bine de zece mii de preten
denti. Din aceasta multime va fi ales numai unul singur pentru sarutarea de o cl
ipa, sarutare ce-l va cununa cu moartea si cu fericirea n acelasi timp, pe cnd cei
lalti vor zbura fara rost n jurul perechii nlantuite si vor pieri n curnd, fara sa m
ai vada aceasta aparitie uimitoare si fatala.
II
Nu exagerez de loc aceasta surprinzatoare, aceasta nebuna risipa a naturii. n cei
mai buni stupi pot exista, de obicei, patru sau cinci sute de trntori. n stupii m
ai slabi sau mbatrniti se gasesc deseori patru pna la cinci mii caci, cu ct un stup
se apropie de pieire, cu att numarul trntorilor este mai mare. Se poate spune .ca,
n medie, o prisaca formata din zece colonii raspndeste n vazduh, la un moment dat,
un popor de zece mii de trntori din care zece sau cincisprezece cel mult vor ave
a norocul sa desavrseasca singura fapta pentru care au fost adusi pe lume.
n asteptarea acestui moment, ei sleiesc proviziile cetatii si munca nentrerupta a
cinci sau sase lucratoare de-abia reuseste sa hraneasca trndavia lacoma si nesati
oasa a fiecaruia dintre acesti paraziti, la care numai 'gura e neobosita. Dar na
tura este mereu marinimoasa, atunci cnd este vorba de functiile si privilegiile d
ragostei. Ea nu dramuieste cu zgr-cenie dect organele si instrumentele de lucru. E
a este deosebit de aspra cu tot ceea ce oamenii au numit virtute. Dimpotriva, ea
nu este zgrcita nici cu bucuriile, nici cu harurile pe care le raspndeste n calea n
dragostitilor celor putin vrednici de luare aminte. Ea striga din toate partile:
"Uni-ti-va, nmultiti-va, nu exista alta lege, nu e alta tinta decit dragostea",
- chiar daca ngna mai apoi cu vocea pe jumatate: - "Si, mai apoi, traiti, daca put
eti, acest lucru nu ma mai priveste". n zadar te zbati si vrei altceva dar peste
tot regasesti aceeasi morala straina de a noastra. n aceleasi fiinte mici putem v
edea zgrcenia ei nedreapta si risipa ei fara sens. De cnd se naste si pna cnd dispar
e, culegatoarea cea cumpanita trebuie sa zboare n departari, sa strabata hatisuri
le cele mai dese n cautarea multimii de flori ce se ascund. Ea trebuie sa descope

re n labirintul nectariilor, n aleile secrete ale anterelor mierea si polenul ascu


nse cu grija. Totusi, ochii sai, organele sale de miros, sunt ca niste organe de
infirm pe lnga acelea ale trntorilor. Daca acestia ar fi aproape orbi si lipsiti
de miros, ei n-ar suferi deloc si poate nici n-ar sti-o. Ei nu au nimic de facut
, nici o prada de urmarit. Hrana li se aduce de-a gata si si duc viata sorbind mi
erea chiar de pe faguri, n ntunericul stupului. Dar ei sunt organele iubirii si da
rurile cele mai marete si cele mai inutile sunt aruncate cu amndoua minile n abisul
viitorului. Unul dintr-o mie va descoperi, odata n viata, n naltul cerului, prezen
ta fecioarei regale. Unul dintr-o mie va trebui sa urmareasca o clipa n spatiu, d
rumul femelei care nu cauta sa fuga. E de ajuns. Puterea naturii a deschis pna la
capat si fara fru comorile sale nemaiauzite. Fiecaruia dintre iubitii ei improba
bili, din care noua sute nouazeci si noua vor fi masacrati dupa cteva zile de la
nunta aducatoare de moarte a celui singur ales, natura i-a daruit treisprezece m
ii de ochi de fiecare parte a capului, pe cnd lucratoarei neobosite nu i-a dat de
ct sase mii. Ea a mpodobit antenele lor, dupa socotelile lui CHESHIRE, cu treizeci
si sapte de mii opt-sute cavitati olfactive, pe cnd lucratoarea nu are dect cinci
mii. Iata o pilda de disproportie care se observa aproape peste tot ntre daruril
e pe care ea le harazeste dragostei si acelea pe care le da cu zgrcenie muncii. nt
re favoarea pe care ea o raspndeste asupra aceleia care da viata dintr-o placere
si indiferenta cu care uita pe cei ce se zbat cu rabdare n greul existentei. Acel
a care ar dori sa nfatiseze cu adevarat caracterul naturii, dupa trasaturile cu c
are ea ni se nfatiseaza, ar produce o impresie extraordinara, care nu ar avea nic
i o legatura cu idealul nostru care trebuie totusi sa izvorasca tot de la ea. Da
r omul cunoaste prea putine lucruri ca sa poata zugravi acest portret n care el n
-ar putea pune dect o mare pata de umbra din care strabat doua sau trei puncte de
o lumina ndoielnica.
III
mi nchipui ca sunt foarte putini la numar aceia care au patruns secretul nuntii re
ginei-albina, oare se cununa n stralucitoarele tinuturi fara de sfrsit ale unui ce
r albastru. Dar e cu putinta sa surprindem plecarea nehotarta a logodnicei ca si
rentoarcerea ucigasa a sotiei.
n ciuda nerabdarii ce o stapneste, ea si alege ziua si ceasul asteptnd n umbra portil
or ca o dimineata minunata sa-si desfasoare stralucirea peste hotarele albastre
ale tinutului de nunta. Ea si alege clipa cnd un pic de roua nvaluie ca o amintire
frunzele si florile, cnd ultima adiere racoroasa a zorilor ce se sting lupta cu f
ierbinteala zilei, aidoma unei fecioare goale n bratele unui razboinic urias, cnd
trandafirii si linistea amiezii ce se apropie mai lasa nca, pe ici pe colo, sa ra
zbata parfumul violetelor de dimineata sau vreun strigat diafan al aurorei.
Ea apare atunci n pragul stupului in mijlocul indiferentei culegatoarelor care si
vad de treburile lor sau iese nsotita de lucratoare agitate, dupa cum ea mai lasa
n stup surori sau ca nu mai este nimeni care sa o nlocuiasca. Ea si ia zborul de-a
-ndaratelea, se rentoarce de doua-trei ori pe pragul de unde si-a luat zborul si,
cnd si-a ntiparit bine nfatisarea si mprejurimile regatului sau pe care ea nu 1-a v
azut niciodata pe dinafara, porneste ca o sageata n naltul cerului. Ea se avnta ast
fel la mari naltimi si ntr-un tinut de lumina unde nu se ncumeta niciodata celelalt
e albine in viata lor. n departare, n jurul florilor, unde bijbie alene, trntorii au
si zarit-o si i-au respirat parfumul magnetic, care se raspndeste treptat n jurul
lor pna la prisacile vecine. Dendata hoardele se aduna si se lanseaza n urmarirea
ei pe marea de bucurie ale carei hotare transparente se pun n miscare. Regina, mba
tata de aripile sale si ascultnd de minunata lege a speciei care-i alege iubitul
si vrea ca cel mai puternic s-o mbratiseze singur n singuratatea nemarginitului, u
rca mereu si aerul straveziu al diminetii patrunde adnc pentru prima oara n stigma
tele pntecului si cnta ca sngele cerului n miile de fulgi minusculi lipiti de cei do
i saci traheeni care ocupa jumatatea corpului sau si care se hranesc din adierea
vazduhului. Ea continua sa urce mereu. Ea trebuie sa ajunga ntr-un tinut pustiu
unde nu mai sunt pasari care le-ar putea tulbura misterul. Ea nu nceteaza sa urce
, pe cnd ceata inegala a urmaritorilor se micsoreaza si se mprastie tot mai mult.
Cei slabi, infirmii, batrnii, nepoftitii, cei prost hraniti din cetatile fara vla

ga sau nevoiase renunta sa o mai urmareasca si dispar n gol. n opalul nemarginit,


nu mai ramne dect un mic grup neobosit. Ea cere o ultima sfortare aripilor sale si
iata ca alesul fortelor necunoscute o ajunge, o prinde n brate, o fecundeaza si,
dusa de un dublu elan, spirala ascendenta a zborului lor nlantuit tremura o clip
a n delirul patimas al dragostei.
IV
Mai toate fiintele au simtamntul nedeslusit ca o ntmplare foarte precara, un fel de
pnza stravezie desparte moartea de dragoste si ca rnduiala profunda a naturii vre
a ca sa mori chiar n clipa n care dai viata. Poate ca aceasta teama mostenita da a
tta nsemnatate iubirii. Aici, cel putin, se realizeaza, n simplicitatea sa primitiv
a, aceasta idee a carei amintire pluteste nca asupra mbratisarii oamenilor. De ndat
a ce unirea s-a savrsit, pntecul trntorelui se ntredeschide, organul sau se desprind
e tragnd dupa el toate maruntaiele, aripile se destind si, ca traznit de nfrigurar
ile nuntii, corpul golit se nvrte si cade n abis.
Acelasi gnd, care uneori n partenogeneza jertfea viitorul stupului pentru reproduc
erea neobisnuita a trntorilor, sacrifica aici pe trntori pentru viitorul stupului.
Aceasta rnduiala nu nceteaza sa ne mire; cu ct ncercam s-a patrundem mai mult, cu att
certitudinile noastre se micsoreaza si DARWIN, de exemplu, pentru a vorbi de ac
ela care a cautat s-o patrunda cu mai multa pasiune si iscusinta mai mult dect or
icare altul, DARWIN, fara sa o marturiseasca prea mult, si cam pierde rabdarea, l
a fiece pas si da napoi n fata neprevazutului si a nepatrunsului. Priviti-l, daca
vreti, si vedeti spectacolul nobil dar deosebit de umilitor al geniului omenesc n
lupta cu puterea nepatrunsa, priviti-l cum se sileste sa lamureasca legile biza
re, legile misterioase si fara legatura ale sterilitatii si ale fecundarii hibri
zilor sau acelea ale variabilitatii caracterelor specifice si generice. De abia
a reusit sa stabileasca un principiu si ndata exceptii fara numar l coplesesc si i
mediat bietul principiu coplesit este fericit sa se poata adaposti ntr-un ungher
si sa poata pastra, cu numele de exceptie, o urma de existenta.
Aceasta se datoreste faptului ca n starea hibrida, n variabilitate (n special n schi
mbarile simultane numite corelatie de crestere) n instinct, n procedeele luptei pe
ntru existenta, n selectie, n succesiunea geologica si n distributia geografica a f
iintelor organiazte, n afinitatile reciproce, ca peste tot, de altfel, gndul natur
ii este chitibusar si neglijent, econom si risipitor, prevazator si indiferent,
schimbator si de nezdruncinat, framntat si nemiscat, unic si greu de numit, maret
si josnic n acelasi moment si n acelasi fenomen. Pe cnd avea n fata ei cmpul nesfrsit
si neumblat al simplicitatii, ea l populeaza cu mici greseli, cu mici legi contr
adictorii, cu mici probleme grele care se pierd n noianul existentei ca niste tur
me oarbe. Este adevarat ca toate aceste lucruri se rasfrng n ochiul nostru, care n
u reflecta dect o realitate corespunzatoare dimensiunii si nevoilor noastre si ni
mic nu ne da dreptul sa credem ca natura pierde din vedere cauzele si rezultatel
e ratacite.
n orice caz, rareori, ea le permite sa mearga prea departe, sa se apropie de tinu
turi ilogice sau periculoase. Ea dispune de doua puteri care nu se nseala nicioda
ta si, cnd fenomenele ntrec anumite limite, ea face semn vietii sau mortii, care v
in sa restabileasca ordinea si sa ndrepte drumul cu nepasare.
V
Ea ne scapa din toate partile, ea nesocoteste cea mai mare parte a legilor noast
re si sfarma toate masurile cu care ne-am obisnuit. La dreapta noastra, ea este c
u mult sub gndirea noastra dar, iata ca la stinga, ea o domina deodata ca un munt
e. n orice clipa se pare ca ea se nseala la fel de bine n lumea primelor ei ncercari
ct si n aceea a celor de pe urma, vream sa spun n lumea omului. Ea pecetluieste ai
cd instinctul masei necunoscute, nedreptatea nesimtitoare a numarului, nfrngerea i
nteligentei si a virtutii, morala fara naltime care calauzeste marele puhoi al sp
eciei si care este vadit inferioara moralei pe care o poate concepe si dori spir
itul ce se contopeste micului val mai limpede ce urca n susul fluviului. Cu toate
acestea, spiritul acesta nu are dreptate cnd se ntreaba astazi daca nu-i de dator

ia sa sa caute tot adevarul, n consecinta si adevarurile morale, la fel ca si pe


celelalte, n acest haos mai degraba dect n sine nsusi, unde i se nfatiseaza att de lim
pezi si hotarte?
El nu se gndeste sa tagaduiasca ratiunea si virtutea idealului sau consacrat de a
ttea eroi si de ntelepti, dar uneori si spune ca, poate, acest ideal s-a format des
tul de departe de masa enorma a carei frumusete nedeslusita pretinde ca o reprez
inta. Cu drept cuvnt el a putut sa se teama pna acum ca silindu-se sa mpace morala
sa cu aceea a naturii, sa nu fi nimicit ceea ce i se parea a fi capodopera nsasi
a acestei naturi. Dar acum, cnd cunoaste natura putin mai bine si cnd unele raspun
suri nelamurite nca, dar de o importanta neasteptata, l-au lasat sa ntrezareasca u
n plan si o inteligenta mai uimitoare dect tot ce-si putea nchipui, nohizndu-se n sin
e nsusi, i este mai putin teama si, de asemenea, nu mai are nici imperios nevoie d
e a se refugia n umbra virtutii si a motivelor sale particulare. El crede ca ceea
ce este att de mare nu ne poate mbia sa-i diminuam maretia. El ar dori sa stie da
ca nu a venit momentul de a-si supune principiile, certitudinile si visele unei
cercetari mai atente.
O spun din nou, el nu se gndeste sa-si paraseasca idealul sau omenesc. Ceea ce pa
re la prima vedere ca e facut sa te departeze de acest ideal te nvata numaidect sa
te ntorci la el. Natura nu ar putea sa dea sfaturi rele unui spirit caruia orice
adevar, care nu este cel putin tot asa de important ca adevarul propriei sale d
orinte, nu-i pare att de important pentru a fi n adevar vrednic de marele plan pe
care se sileste sa-l cuprinda. Nimic nu-si schimba locul n viata lui, dect pentru
a evolua odata eu el si nca mult timp si va spune ca evolueaza cnd, n fond, se aprop
ie de vechea imagine a binelui. Dar, n gndul sau, totul se schimba cu o libertate
mai mare si, n contemplarea sa pasionata, el poate cobor nepedepsit pna la a ndragi
ca pe niste virtuti contradictiile cele mai crude si cele mai imorale ale vietii
, caci el are presimtirea ca, una dupa alta, o multime de vai conduc la limanul
dorit. Aceasta contemplare, aceasta dragoste nu-l opresc ca, pornit n cautarea ad
evarului si chiar atunci cnd straduintele sale l duc tocmai la ceea ce nu dorea, s
a nu-si rndu-iasca purtarea dupa adevarul omenesc cel mai frumos si sa paseasca nt
r-o stare de provizorat excesiv. Tot ceea ce sporeste virtutea binefacatoare int
ra fara zabava n viata sa; tot ce ar micsora-o ramne n rezerva, la fel ca acele sar
uri insolubile ce nu se topesc dect n momentul experientei hota-rtoare. El poate ac
cepta un adevar (inferior, dar, pentru a lucra dupa cum i dicteaza acest adevar,
el va astepta - timp de secole, daca e nevoie - sa desluseasca legatura ce exist
a ntre acest adevar si adevarurile celelalte, destul de nepatruns pentru a putea
crede n cele din urma ca adevarul cel nou le covrseste si le ntrece pe toate celela
lte.
Pe scurt, el desparte ordinea morala de ordinea intelectuala si nu admite n cea dn
ti ceea ce este mai mare si mai frumos ca altadata. Si, daca este vinovat ca sepa
ra aceste doua ordini, cum se ntmpla adesea n viata, pentru a lucra mai putin bine
dect s-ar crede; a vedea tot ceea ce e mai rau si a urma calea binelui, a pune fa
pta mai presus de gnd, aceasta este mereu cuminte si de folos, caci experienta om
eneasca ne ngaduie sa nadajduim tot mai mult de la o zi la alta, nct si gndirea cea
mai nalta ce o putem atinge va mai fi timp ndelungat mai prejos de tainicul adevar
pe care-l cautam neostoiti. Ceva mai mult, daca nimic nu ar fi adevarat din tot
ceea ce am spus mai nainte, tot i-ar mai ramne un motiv simplu si firesc pentru a
nu-si parasi nca idealul omenesc. Cu ct el da mai multa putere legilor care par s
a propovaduiasca pilda egoismului, a nedreptatii si a cruzimii, cu att, n acelasi
timp, el da putere si altor legi care ndeamna la generozitate, la mila, la drepta
te, caci din clipa n care ncep sa se potriveasca si sa se mpace mai metodic partile
ce le-a rnduit universului si sie nsusi, el gaseste ca aceste din urma legi au o
potrivire tot asa de adnca cu firea ca si cele dintii, deoarece ele sunt nscrise l
a fel de adnc n el pe ct sunt si celelalte n tot ceea ce-l nconjoara.
VI
Dar sa ne rentoarcem la tragica nunta a reginei. n exemplul de care ne ocupam, nat
ura vrea, prin urmare, n scopul mperecherii ncrucisate, ca mperecherea trntorelui cu
regina-aibina sa nu fie posibila dect n vazduh. Dar dorintele sale se mpletesc ca o

retea si legile sale cele mai de pret vor trece prin sita altor legi care, dupa
o clipa, la rndul lor, se vor opune celor dintii.
Dupa ce a populat acelasi cer cu pericole fara numar, cu vnturi reci, cu curenti,
cu furtuni, cu pasari, cu insecte, cu picaturi de apa care asculta si ele de le
gi de nenvins, trebuia ca natura sa ia masurile cuvenite pentru ca aceasta mperech
ere sa dureze ct mai putin. Si asa si este, datorita mortii fulgeratoare a barbat
ului. O singura mbratisare este deajuns si urmarea acestei nunti se savrseste n chi
ar pntecele sotiei.
Din naltimile azurii regina coboara spre stup tragnd dupa ea, ca niste flamuri, ma
runtaiele desfasurate ale iubitului. Unii apidologi pretind ca lucratoarele arat
a o mare bucurie n momentul acestei rentoarceri att de bogata n fagaduinte. BUCHNER,
printre altii, i face chiar un tablou amanuntit. Am pndit si eu de nenumarate ori
aceste rentoarceri nuptiale si marturisesc ca nu am vazut niciodata vreo framntare neobisnuita, afara numai cnd era vorba de o tnara regina ce parasise stupul n fr
untea unui roi si care reprezenta singura speranta a unei cetati de curnd ntemeiat
e si nca pustie. Atunci toate lucratoarele sunt ngrozite si se napustesc sa o ntmpin
e. Dar, de obicei, si cu toate ca primejdia ce ameninta viitorul cetatii este ad
esea destul de mare, se pare ca ele o uita. Ele au prevazut totul pna n clipa n car
e au ngaduit nimicirea reginelor rivale. Dar, odata ajunse aici, instinctul lor p
are ca se opreste; iar prudenta lor nceteaza sa le mai calauzeasca. Ele par aproa
pe cu totul nepasatoare. Ele si ridica fruntile, recunosc poate marturia ucigasa
a mpreunarii, dar, nencrezatoare nca, nu-si arata bucuria la care ne asteptam. Reze
rvate si domoale n fata iluziei, nainte de a-si da drumul bucuriei, ele asteapta,
parca, si alte dovezi. E o greseala sa le faci logice cu orice pret si sa mprumut
i sentimentele noastre unor fiinte att de mici si att de deosebite de firea noastr
a. Cu albinele, la fel ca si cu toate animalele care poarta n ele o imagine a int
eligentei noastre, se ajunge rareori la rezultate att de precise ca acelea descri
se n cartile noastre. Prea multe mprejurari ne ramn necunoscute. De ce oare sa le nf
atisam mai desavrsite dect sunt n realitate, punnd pe seama lor ceea ce nu au? Daca
unii cred ca albinele ar fi mai interesante daca ar fi aidoma noua, nseamna ca ei
nu au nca o idee precisa de ceea ce trebuie sa trezeasca interesul unei minti si
ncere. Scopul observatorului nu este de a uimi, ci de a ntelege si este tot asa d
e interesant sa notezi pur si simplu defectele unei inteligente si toate semnele
unui regim cerebral care se deosebeste de al nostru, dect de a povesti lucruri n
astrusnice.
Cu toate acestea, nepasarea nu le stapneste pe toate si atunci cnd regina care gfie
ajunge n pragul urdinisului, se formeaza numaidect cteva grupuri care o nsotesc pe s
ub bolti unde, soarele, erou al tuturor sarbatorilor stupului, patrunde cu mici
pasi sfiosi, scaldnd n umbra si lumina zidurile de ceara si perdelele de miere. De
altfel, tnara sotie nu e mai tulburata dect poporul ei caci, n mintea sa marginita
de regina practica si barbara, nu e prea mult loc pentru emotii numeroase. Ea n
u are dect o singura grija, pe aceea de a scapa ct mai repede de amintirile supara
toare ale sotului care i ngreuneaza miscarile. Se aseaza n pragul stupului si smulg
e cu grija maruntaiele inutile, pe care lucratoarele le culeg dupa aceea pentru
a le duce mai departe; caci barbatul i-a dat tot ceea ce avea si mult mai mult d
ect trebuia. n spermateca ea nu pastreaza dect lichidul seminal n care noata milioane
de germeni care, pna n ultima sa zi, vor veni unul dupa altul, odata cu trecerea
oualelor, sa desavr-seasca, la adapostul trupului ei, tainica mpreunare a elementu
lui barbatesc si femeiesc din care se vor naste lucratoarele. Printr-un schimb c
iudat, din ea izvoraste partea barbateasca si din barbat principiul femeiesc. Do
ua zile dupa nunta ea ncepe sa depuna primele oua si, numaidect, tot poporul o ncon
joara cu cea mai mare grija. Din acest moment, nzestrata cu amndoua sexele, purtnd n
ea un barbat fara sfrsit, ea si ncepe adevarata viata, nu mai paraseste stupul, nu
mai vede lumina soarelui dect atunci cnd va nsoti vreun roi si rodnicia ei nu se o
preste dect odata cu apropierea mortii.
VII
Iata, fara ndoiala, o nunta fantastica, cea mai feerica si cea mai tragica pe car
e ne-am putea-o nchipui, nflacarata de avntul unei dorinti mai presus dect viata, o

nunta fulgeratoare si fara sfrsit, unica si minunata, singuratica si infinita. Ia


ta betii minunate unde moartea, aparnd n ceea ce este mai limpede si mai frumos n j
urul acestei sfere: spatiul virginal si fara de hotar, - fixeaza n sfintenia mare
ata a naltului cerului clipa de fericire, purifica n lumina imaculata acea mica pa
rte adumbrita ce nsoteste mereu dragostea, face de neuitat mbratisarea si, multumi
ndu-se de data aceasta cu un tribut modest, cu minile sale, ca niste mini de mama,
are grija ea nsasi sa introduca si sa uneasca pentru un lung si nedespartit viit
or, ntr-un singur trup, doua vieti mici si plapnde.
Adevarul profund este lipsit de aceasta poezie, el are o alta poezie pe care noi
suntem mai putin n stare sa o ntelegem, dar ntr-un trziu o vom ntelege si iubi. Natu
ra n-a avut de gnd sa le pregateasca acestor doi "atomi n miniatura", cum i-ar num
i PASCAL, o nunta stralucitoare, o clipa perfecta de iubire. Ea n-a avut n vedere
, asa cum am mai spus-o, dect mbunatatirea speciei prin mperecherea ncrucisata. Pent
ru a fi sigura de reusita, ea a asezat organul barbatului ntr-o pozitie att de spe
ciala, nct i-ar fi cu neputinta sa se slujeasca de el dect n spatiu. Trebuie, mai nti,
ca printr-un zbor prelungit sa-si dilate cei doi mari saci tra-heieni. Aceste e
norme basici ce se umplu cu aer, apasa atunci abdomenul si ngaduie organului sa i
asa. Acesta este tot secretul fiziologic, destul de vulgar, vor spune unii, apro
ape suparator, vor afirma altii, al minunatului zbor de dragoste, al goanei plin
e de farmec din aceasta nunta de basm.
VIII
"Si noi, se ntreaba un poet, va trebui sa ne bucuram mereu de tot ceea ce este di
ncolo de adevar?".
Da, oricnd, n orice clipa, in orice lucru, sa ne multumim nu cu ceea ce e dincolo
de adevar, ceeace e cu neputinta, pentru ca nu stim unde e adevarul, ci cu ceea
ce este dincolo de adevarurile marunte pe care le ntrezarim. Daca vreo in-tmplare,
vreo amintire, vreo iluzie sau vreo dorinta vie, ntr-un cuvnt vreun motiv oarecar
e face ca un obiect sa ni se para ma-i frumos dect l vad altii, sa ncepem a-l ndragi
. Dar poate ca el sa nu fie dect o greseala: dar greseala nu mpiedica de loc ca mo
mentul n care acel lucru ne apare mai frumos sa fie chiar momentul n care am putea
avea cea mai mare sansa sa-i descoperim adevarul. Frumusetea ce i-o atribuim ne
ndreapta atentia asupra frumusetii si maretiei sale reale, care nu sunt deloc us
or de descoperit si care se gasesc n legaturile pe oare orice lucru le are cu leg
ile, cu fortele generale si vesnice. Darul de a ne minuna, ce a izvort odata cu i
luzia, nu se va pierde, chiar daca adevarul se va ivi mai curnd sau mai trziu. Ome
nirea primeste cu cuvinte, cu sentimente, cu caldura raspndita de vechile frumuse
ti nchipuite acele adevaruri care, poate, nu s-ar fi ivit si n-ar fi gasit un mij
loc mai prielnic, daca aceste iluzii jertfite n-ar fi salasluit si ncalzit mai nti
inima si gndul n care adevarurile vor cobor. Fericiti ochii care n-au nevoie de nic
i o iluzie pentru a vedea ct de mareata este aceasta priveliste! Pentru ceilalti,
iluzia e aceea care i nvata sa priveasca, sa se mire si sa se bucure. Si, orict de
sus ar privi, nu vor reusi niciodata sa-si ridice privirile prea sus. De indata
ce te apropii de adevar, adevarul se inalta; numai admirndu-l, l poti ntelege. Si,
orict de nalte ar fi tinuturile n care s-ar desfata, ei nu vor ajunge niciodata n a
cele tinuturi eterate si nici nu se vor ridica deasupra adevarului necunoscut si
vesnic ce pluteste deasupra oricarui lucru ca o frumusete nevazuta.
IX
Ni s-ar putea spune, oare, ca ne lasam sedusi de minciuna, de o poezie voluntara
si ireala si ca, n lipsa de altceva mai bun, nu gasim bucurie dect n ele? Ni s-ar
putea spune ca, n exemplul pe care-l avem n fata noastra, - lucru mic n sine, dar a
supra caruia ne oprim atentia pentru ca nfatiseaza alte mii, precum si toata atit
udinea noastra fata de feluritele ordine de adevaruri - putem spune ca n acest ex
emplu vom trece cu vederea explicatia fiziologica pentru a nu ne opri si a nu gu
sia dect emotia acestui zbor de nunta care, oricare i-ar fi cauza, ramne unul din
cele mai pline de poezie ale acestei puteri deopotriva de desinteresata si irezi
stibila de care asculta toate fiintele vii si pe care o numim iubire? Nimic nu a

r fi mai 'copilaresc, nimic nu ar fi mai imposibil datorita minunatelor obiceiur


i dobndite astazi de catre toate spiritele de buna credinta.
Acest lucru marunt, al iesirii organului barbatesc, care nu se poate ntmpla dect n u
rma umflarii sacilor traheieni, l acceptam, deoarece este un lucru de netagaduit.
Dar, daca ne multumim numai cu acest lucru, daca nu observam mai atent, daca co
nchidem ca orice gnd care merge prea departe sau se ridica prea sus cade neaparat
n greseala si ca adevarul se gaseste mereu n amanuntul material, daca nu cautam p
este tot, n ndoielile noastre, adesea mai serioase dect acelea pe care mica noastra
explicatie ne-a obligat sa o parasim, de exemplu n straniul mister al mperecherii
ncrucisate, n perpetuarea speciei si a vietii, n rnduiala naturii, daca nu cautam a
colo o urmare a acestei explicatii, o continuare a frumusetii si maretiei n necun
oscut, ndraznesc sa afirm ca existenta noastra s-ar scurge pe un drum mult mai de
partat de adevar dect existenta acelora 'care persevereaza orbeste n interpretarea
poetica si foarte imaginara a acestei nunti fermecatoare. Nendoielnic, ei se nsea
la asupra formei sau nuantei adevarului, dar se nseala mult mai putin dect aceia c
are si nchipuie ca detin adevarul n ntregime, caci ei traiesc sub impresia si n atmos
fera lui. Ei sunt pregatiti sa-l primeasca, au n sufletul lor un loc mai primitor
si, chiar daca nu-l vad, si ndreapta cel putin privirea spre locul plin de frumus
ete si de maretie n care e bine sa creada ca se gaseste adevarul.
Noi oamenii nu cunoastem telul naturii care ne apare noua ca un adevar ce stapnes
te pe toate celelalte. Dar, chiar de dragul acestui adevar, pentru a pastra n suf
letul nostru dragostea de a-l cauta, e necesar sa-l credem impunator. Si, daca nt
r-o buna zi am marturisi ca ne-am avntat pe un drum gresit care este mic si nu du
ce nicaieri, noi vom fi descoperit micimea lui tot multumita avntului pe care nil daduse nchipuita lui maretie, si aceasta micime, cnd va fi mai presus de ndoiala,
ne va povatui ce avem de facut. n asteptarea acestei clipe, nu gresim prea mult,
continund sa cautam adevarul si sa punem n miscare tot ceea ce inima si mintea no
astra au mai puternic si mai ndraznet. Si, cnd ultimul cuvnt al acestor straduinte
ar fi de plns, tot nu va fi putin lucru de a fi smuls valul ce acopera micimea sa
u zadarnicia scopului naturii.
X
"Nu cunoastem nsa nici un adevar, mi spunea ntr-o zi unul din marii fiziologi ai ti
mpurilor noastre n timp ce ne plimbam mpreuna la tara, nu cunoastem nca nici un ade
var, ci peste tot plutesc trei aparente ale adevarului. Fiecare alege sau, mai d
egraba, suporta alegerea facuta si aceasta alegere, pe care o suporta sau pe car
e o face adesea fara sa se gndeasca si de care se tine, determina forma si purtar
ea a tot ceea ce primeste. Prietenul pe care-l ntlnim, femeia care ne primeste cu
sursul pe buze, dragostea ce ne deschide inimile, moartea sau tristetea care ni l
e nchid, cerul acesta de septembrie ce ne ncnta, aceasta gradina superba si fermeca
toare, unde vedem ca n Psyche de CORNEILLE "leagane de verdeata sprijinite de sta
tui aurite", turma care paste si pastorul care doarme, casele din marginea satul
ui, oceanul dintre arbori, totul se micsoreaza si se nalta, totul se nfrumuseteaza
sau se leapada de tot nainte de a intra n noi dupa micul semn ce i-l face alegere
a noastra. Sa nvatam sa distingem aparenta. n amurgul unei vieti n care am tot caut
at adevarul cel mai marunt si cauza fizica, ncep sa ndragesc nu ceea ce ma ndeparte
aza de ele, ci, din contra, ceea ce le precede si, mai ales, ceea ce le ntrece ntr
uctva.
Poposisem pe naltimile unui tapsan din tinutul Caux, n Normandia, care este mladio
asa ca un parc englezesc, dar un parc natural si nesfrsit. Aici se gaseste unul d
in rarele locuri de pe pamnt unde cmpia ti se nfatiseaza curata, de un verde imacul
at. Ceva mai spre miazanoapte o ameninta frigul; iar spre miazazi soarele o obos
este si o ofileste. La capatul unei cmpii ce se ntindea pna la mare, niste sateni na
ltau o capita.
Priveste-i, mi spune el: vazuti de aici sunt frumosi. Ei ridica acest lucru att de
simplu si att de important care este prin excelenta monumentul fericit si aproap
e neschimbat al vietii omenesti care se statorniceste: o capita cu spice de gru.
Departarea, adierea serii fac din strigatele lor de bucurie un fel de cntec fara
cuvinte ce raspunde parca sfintei cntari a frunzelor ce se ngna deasupra capetelor

noastre. Deasupra lor cerul este minunat, ca si cum niste duhuri binevoitoare, na
rmate cu crengi de foc, ar fi gonit toata lumina dinspre capita pentru a le lumi
na mai rriliff timp munca. Si urma acestor crengi de foc a ramas ntiparita n azur.
Priviti si bisericuta modesta care i domina si-i are in paza, colo pe costiste,
printre teii frumos rotunjiti n verdeata tintirimului prea bine cunoscut ce prive
ste spre oceanul natal. Muncind, ei si nalta plini de armonie monumentul lor de vi
ata sub monumentele mortilor lor, care au facut odata aceleasi gesturi si nu sun
t absenti.
Cuprinde totul ou privirea: nici un amanunt nu este prea izbitor, prea caracteri
stic, asa cum am descoperi n Anglia, n Proventa sau n Olanda. Aici este tabloul lar
g si destul de banal pentru a fi simbolic, al unei vieti tihnite si fericite. Ia
ta, deci, ritmul vietii omenesti n miscarile folositoare. Priveste omul ce mna cai
i, priveste tot corpul aceluia care ia snopul n furca, femeile aplecate pe arie s
i copiii care se joaca... Ei nu-au miscat nici o piatra, n-au rasturnat nici un
bulgare de pamnt pentru a nfrumuseta peisajul; ei nu fac nici un pas, nu sadesc ni
ci un pom, nu seamana nici o floare care sa nu fie de folos. Toata aceasta prive
liste nu este dect rezultatul fara de voie al straduintei omului pentru a trai o
clipa n natura; si, cu toate acestea, aceia dintre noi care nu au alta grija dect
de a-si nchipui sau a crea spectacole unde domneste pacea, desfatarea sau adnca cu
getare, n-au gasit altceva mai desavrsit si vin direct sa picteze sau sa descrie
acest spectacol cnd vor sa ne nfatiseze frumusetea sau fericirea. Iata prima apare
nta pe care unii o numesc adevar".
XI
"Sa ne apropiem dar! Auzi oare cntecul care raspundea att de bine frunzisul arbori
lor? Bl e facut din cuvinte grele si din insulte; si rsul nu se strneste dect atunc
i cnd un barbat sau o femeie spune vorbe deochiate sau toti rid de cel mai slab,
care nu-si poate ridica povara, de cel schiop pe care-l trntesc, de idiotul satul
ui, care este bataia de joc a tuturor.
Ma uit la ei de atta amar de ani. Traim aici, n Nor-mandia, unde pamntul este rodit
or si darnic. E aici un belsug putin mai mare dect ne-am putea nchipui n alta parte
ntr-o priveliste asemanatoare. De aceea, cea mai mare parte a barbatilor sunt be
tivi si multe femei le mpartasesc viciul. O alta otrava, pe care nu simt nevoia s
a o mai numesc, le macina de asemenea neamul. Din cauza ei si a alcoolului au fo
st adusi pe lume acesti copii pe care-i vedeti n jur: piticul, cel plin de bube,
acest picioare-strmbe, cel de colo, cu buza de iepure sau celalalt cu capul mare
ct un dovleac. Toti, barbati si femei, tineri si batrni au pacatele obisnuite ale
taranului. Snt brutali, prefacuti, mincinosi, hrapareti, brfitori, banuitori, invi
diosi, gata sa cstige necinstit, sa te acopere de josnicii, sa-l preamareasca pe
cel mai tare. Nevoia i aduna la un loc si i sileste sa se ajute unul pe altul, dar
gndul ascuns al fiecaruia este a-si face ct mai mult rau unul altuia, de ndata ce
pot sa o faca fara a pati ceva. Nenorocirea altuia este singura placere serioasa
din tot satul. Un mare nenoroc este mult timp izvorul ascuns al unor desfatari
viclene. Ei se pndesc, se pizmuiesc, se dispretuiesc, se urasc. Ct timp sunt sarac
i, ei nutresc mpotriva asprimii si zgrceniei stapnilor lor o ura mocnita si amenint
atoare, iar daca, la rndul lor, devin stapni, profita de experienta lor de slugi p
entru a ntrece asprimea si zgrcenia de care au suferit.
"As putea sa va arat n amanuntime meschinariile, vicleniile, cruzimile, nedreptat
ile, pizmele care nsufletesc aceasta munca scaldata de pace si lumina. Sa nu cred
eti ca privelistea acestui cer minunat, a marii care ntinde dincolo de biserica u
n alt cer mai fermecator, ce nvaluie pamntul ca o uriasa oglinda din care se revar
sa ntelepciune si bunatate sa nu credeti ca toate acestea i schimba sau i nalta. Ei
nu l-au privit niciodata. Nimic nu-i framnta sau nu le calauzeste gndurile, afara
de trei sau patru temeri precise: frica de foame, frica de putere, de gura lumii
si de lege si, n ceasul de pe urma, groaza iadului. Pentru a-i cunoaste ca lumea
, ar trebui sa-i iei unul cte unul. Priviti-l pe zaplanul acesta din stnga, cu pri
virea joviala, care arunca snopi att de frumosi. Vara trecuta prietenii i-au rupt
mna dreapta ntr-o ncaierare la circiuma. I-am pus osul la loc, iar fractura era gr
ea si complicata. L-am ngrijit mult timp, i-am dat cu ce sa traiasca asteptnd clip

a n care va putea sa munceasca. Ma vizita n fiecare zi. A profitat de bunatatea me


a pentru a raspndi n tot satul zvonul ca m-a vazut n bratele cumnatei mele si ca ma
ma mea era o betiva. Nu este rautacios si nu ma uraste; din contra, priviti-l, f
ata i se nsenineaza cu un zmbet sincer cnd ma vede. Nici ura sociala nu-l mpingea sa
faca aceasta. Taranul nu uraste pe cel bogat; el respecta prea mult bogatia. Da
r eu cred ca cel care mnuieste att de bine furca nu ntelegea deloc de ce l ngrijeam f
ara sa-i cer ceva. Banuieste ca la mijloc este vreun tertip si nu vrea sa se las
e nselat. El nu credea c minte mprastiindu-si zvonurile, ci urma ndemnurile obiceiul
ui mpamntenit. Respecta fara sa stie, pentru a spune astfel, dorinta atotputernica
a rautatii generale. Dar de ce sa merg mai departe cu tablolul bine cunoscut tu
turor acelora care au trait ctiva ani la tara. Iata a doua aparenta, pe care cei
mai multi o numesc adevar. Este adevarul vietii necesare. Este sigur ca el se ba
zeaza pe faptele cele mai precise, pe singurele fapte pe care orice om le poate
observa si patrunde".
XII
"Sa ne asezam pe acesti snopi, continua el, si sa mai privim. Sa nu neglijam nic
i unul din micile lucruri care formeaza realitatea de care v-am vorbit. Sa le la
sam sa se ndeparteze de la sine n vazduh. Ele ocupa primul plan, dar trebuie sa re
cunoastem ca, n dosul lor, se ascunde o forta admirabila care mentine totul laola
lta. l mentine ea numai si nu-l nalta? Acesti oameni pe care-i vedem nu mai sunt a
nimalele salbatice ale lui LA BRUYERE "oare aveau un fel de voce articulata si s
e retrageau noaptea n vizuini unde si duceau zilele cu pine neagra, apa si radacini
....".
Rasa, mi veti spune, este mai putin viguroasa si mai putin sanatoasa, se prea poa
te; alcoolul si celalalt flagel sunt accidente pe care omenirea trebuie sa le nvi
nga, poate ca sunt ncercari din care organele noastre, organele nervoase de exemp
lu, vor avea de cstigat, caci, de regula, vedem ca viata are de cstigat de pe urma
nenorocirilor ce le nvinge. Afara de acestea, un lucru marunt ce poate fi descop
erit mine va fi de ajuns sa le faca nevatamatoare. Prin urmare, nu acest lucru ne
va sili sa ne limitam privirea. Acesti oameni au gnduri, sentimente cum n-aveau
taranii lui La BRUYERE. - "mi place mai mult creatura simpla si goala dect odioasa
corcitura murmurai la rndu-mi". - "Dumneata vorbesti astfel fiind sub impresia p
rimei aparente, aceea a poetilor, pe care am vazut-o, continua el; sa nu o confu
ndam cu aceea pe care o cercetam. Aceste gnduri si aceste sentimente sunt mici si
josnice, daca vreti, dar, ceea ce este mic si josnic, tot e mai bun dect ceea ce
nu e. Ei nu se folosesc de loc de ele, dect pentru a-si face rau si pentru a se n
daratnici n mediocritatea lor; dar acest lucru se ntmpla deseori si n natura. De dar
urile ei nu te folosesti mai nti dect pentru a face rau, pentru a nrautati ceva ceea
ce ea parea ca voia sa mbunatateasca; dar, la urma urmei, din tot raul iese mere
u ceva bun. Si, apoi, eu nu tin deloc sa dovedesc progresul; din locul de unde-l
privim, progresul este un lucru sau foarte mic sau foarte mare. Sa facem condit
ia umana mai putin odioasa, mai putin apasatoare este un lucru enorm, este, poat
e, idealul cel mai nobil; dar, departndu-ne o clipa de urmarile materiale si pret
uind cu spiritul distanta dintre omul care deschide calea progresului si acela o
e ne traste orbeste n urma lui, ea nu este asa de mare. Printre acesti tineri neci
opliti, al caror creier nu este stapnit dect de gnduri grosolane, se gasesc multi c
are au posibilitatea sa atinga, n scurt timp, nivelul de ntelegere la care am ajun
s noi doi. Sntem adesea izbiti de spatiul foarte mic ce desparte nestiinta acesto
r oameni, pe care noi o credem desavrsita, de constiinta cea mai nalta ce ne-o put
em nchipui.
De altfel din ce este facuta aceasta constiinta de care suntem att de mndri? Din m
ult mai multa umbra dect lumina, din mult mai multa nestiinta dect stiinta, din mu
lt mai multe lucruri despre care stim ca trebuie sa renuntam a le cunoaste dect d
in lucruri pe care le cunoastem. Cu toate acestea, constiinta reprezinta toata d
emnitatea noastra, toata maretia noastra adevarata si, probabil, fenomenul cel m
ai surprinzator din acesta lume. Ea este aceea ce ne permite sa tinem fruntea su
s n fata principiului necunoscut si sa-i spunem: Nu te cunosc, dar e ceva n mine c
are ncepe sa te nteleaga. Ma vei nimici, poate, dar daca nu o vei face pentru ca d

in ramasitele mele sa zidesti un organism mai bun ca al meu, te vei arata mai mi
c dect mine, iar linistea ce va urma mortii neamului meu te va nstiinta ca ai fost
osndit. Si, daca tu nu esti n stare sa te ngrijesti ca vei fi judecat ou dreptate,
ce importanta mai are taina ta? Nu mai tinem sa o aflam. Ea trebuie sa fie stup
ida si hidoasa. Tu ai produs, din ntmplare o fiinta pe care nu aveai calitatea sa
o produci. Cu att mai bine pentru ea, pentru ca ai distrus-o printr-o ntmplare potr
ivnica, nainte ca ea sa fi putut masura limita inconstientei tale si este nca si m
ai fericita ca nu supravietuieste lantului nesfrsit al experientelor tale ngrozito
are. Ea nu avea ce cauta ntr-o lume n care inteligenta sa nu gasea rasunet n nici o
inteligenta vesnica, unde nazuinta ei de mai bine nu putea ajunge la nici un sfr
sit fericit.
nca o data, progresul nu este necesar pentru ca privelistea sa ne pasioneze. E de
ajuns enigma si aceasta enigma este tot att de mare, are o stralucire tot att de
misterioasa n taranii acestia, ct si n noi nsine. O gasim peste tot cnd urmarim viata
pna n principiul ei atotputernic. Acestui principiu i schimbam numele din veac in
veac. Avea odata nume care erau precise si mngietoare. S-a recunoscut ca aceste mngi
eri si aceasta precizie erau nchipuite. Dar, fie ca l numim Dumnezeu, Providenta,
Natura, ntmplare, Viata, Destin, taina ramne aceeasi si, tot ceea ce ne-au nvatat mi
i de ani de experienta, nu a fost altceva dect de a-i da un nume mai cuprinzator,
mai apropiat de noi, mai mladios, mai prielnic rabdarii si neprevazutului. Asa
e numele care l poarta astazi; si, de aceea, el nu a aparut niciodata mai mare. I
ata, dar, una din numeroasele nfatisari ale celei de a treia aparente, care este,
n acelasi timp, si "adevarul de pe urma".
Cartea VI Macelul trantorilr
I
Dupa fecundarea reginelor, daca cerul ramne limpede si aerul este cald, daca pole
nul si nectarul se gasesc din belsug pe flori, lucratoarele, cu o indulgenta bin
evoitoare sau poate prevazatoare peste masura, mai tolereaza ctva timp prezenta s
uparatoare si pagubitoare a trntorilor. Acestia se comporta n stup la fel ca si pe
titorii Penelopei n casa lui Ulise. Voiosi si fara griji, ei duc o viata de iubit
i onorifici, risipitori si grosolani: satisfacuti, burtosi, ncurcnd circulatia pe
alei, nchiznd trecerile, ngreunnd munca, mbulzindu-se, nghesuiti, aiuriti, plini de im
portanta, nfumurati, dar fara rautate, dispretuiti cu inteligenta si cu gnduri asc
unse, fara sa banuiasca mnia ce creste ca si soarta ce-i asteapta. Pentru a dormi
ta n voie, ei aleg locul cel mai cald din casa, se scoala alene pentru a sorbi di
rect din celulele deschise mierea cea mai parfumata, murdarind cu excrementele l
or fagurii cei albi pe care trec. Lucratoarele, pline de calm, privesc viitorul
reparnd n liniste stricaciunile. De la ora prnzului si pna la ora trei, cnd sesul alb
astrui al cmpiei tremura de o dulce oboseala sub privirea nenduplecata a soarelui
de iulie sau august, trntorii si fac aparitia n pragul stupului. Ei au o casca batu
ta cu uriase margaritare negre, doua panase nalte ce se misca mereu, un pieptar d
e catifea roscata scaldata de lumina, o haina de cavaler si o mpatrita platosa, p
uternica si stravezie. Ei fac un zgomot asurzitor, dau la o parte strajerii, ras
toarna pe cele care aerisesc ncaperile, mbrncesc lucratoarele care se ntorc ncarcate
cu modesta lor prada. Vazndu-i asa de preocupati, extravaganti si fara ngaduinta,
ei au aerul zeilor indispensabili care ies n dezordine spre o tinta importanta, n
estiuta de cei multi. Unul cte unul se avnta n vazduh, gloriosi, plini de ncredere s
i merg linistiti sa se aseze pe florile nvecinate unde adorm pna ce racoarea dupa
amiezii i trezeste. Atunci ei se ntorc n stup n acelasi iures navalnic si, coplesiti
de aceeasi tinta mareata, se napustesc spre pivnitele cu miere, cufundndu-si cap
ul pna la umeri n ciuberele cu miere, umflndu-se ca niste amfore pentru a-si drege
puterile sleite si se ntorc cu pasi greoi pe faguri pentru a se lasa din nou prad
a somnului fara vise si fara griji care-i copleseste pna la masa urmatoare.
II
Dar rabdarea albinelor nu e asa de mare ca aceea a oamenilor, ntr-o buna dimineat
a, o porunca asteptata face ocolul stupului si blndele lucratoare se schimba n jud
ecatori si n calai. Nu putem sti de unde vine; ea vine pe neasteptate din nemultu

mirea rece si stapnita a lucratoarelor si, dupa cum dicteaza geniul republicii ntr
egi, ea cuprinde toate inimile. O parte a poporului renunta la cules pentru a se
consacra astazi operei de dreptate. Grecii nevolnici care dorm nepasatori n cior
chini pe peretii plini de miere sunt brusc treziti de o armata de fecioare supar
ate. Ei se desteapta tmpi si nesiguri, nu-si pot crede ochilor si mirarea lor deabia razbate prin lenea ce-i apasa, la fel cum se petrece cu raza de luna ce vre
a sa treaca prin apa unei mlastini. Ei si nchipuie ca sunt victimele unei greseli,
privesc n jurul lor cu stupoare si ideea cea mare a vietii lor se nsufleteste din
nou n creierele lor greoaie si dau sa faca un pas spre ciuberele cu miere pentru
a mai prinde ceva putere. Dar nu mai sunt vremurile cele bune, vremea mierii de
mai, a florilor de tei, a nentinatei ambrozii de salvie, nu mai este vremea mier
ii de cimbrisor, de trifoi sau de maghiran. n loc sa gaseasca drumul liber spre m
arile zacatori pline, care-si deschideau sub gura lor ghizdurile de ceara dulce,
gasesc de jur mprejur un hatis agitat de sulite nveninate care i ameninta. Atmosfe
ra orasului este cu totul alta. Mireasma prietenoasa a nectarului s-a risipit, l
asnd loc mirosului acru al veninului care scnteiaza n mii de picaturi din vrful acel
or ce raspndesc razbunare si ura. Fara sa stie prea bine de sfrsitul neasteptat al
destinului sau si de rasturnarea legilor fericite ale cetatii, fiecare din aces
ti paraziti ngroziti este nconjurat de trei sau patru judecatoare ce se caznesc sa
-i taie aripile, sa-i desparta pieptul de trup, sa-i taie antenele jucause, sa-i
taie picioarele si sa gaseasca o spartura printre inelele pieptarului pentru ai nfige spada. Uriasi, dar lipsiti de arme, fara ac, ei nici nu se gndesc sa se ap
ere, cauta sa o stearga sau nu opun dect corpul lor matahalos loviturilor ce-i co
plesesc. Trntiti pe spate, ei lupta cu stngacie cu piciorusele lor puternice mpotri
va atacatoarelor care nu-i slabesc deloc sau, nvrtindu-se n jurul lor, ei trasc tot
grupul ntr-un vrtej nebunesc, care se calmeaza dupa scurt timp. Peste putin timp s
unt asa de vrednici de plns, nct mila, care nu este niciodata prea departe de drept
ate n sufletul nostru, si-ar face imediat loc si ar cere ndurare - dar n zadar - nen
duplecatelor lucratoare, care nu cunosc dect legea nestramutata si apriga a natur
ii. Aripile nefericitilor sunt sfsiate, piciorusele smulse, antenele rupte si min
unatii lor ochi negri, oglinzi ale florilor mbelsugate, felinare ale azurului si
a nevinovatei arogante a verii, sunt acum coplesiti de durere si nu mai oglindes
c dect suferinta, deznadejdea si groaza sfrsitului. Unii din ei se sting n urma ran
ilor primite si sunt imediat dusi de doi sau trei calai n cimitirele ndepartate. A
ltii, mai putin raniti, reusesc sa se refugieze ntr-un colt, unde se ngramadesc si
unde o straja nenduplecata i nconjoara si-i tin nchisi pna cnd mor de foame. Multi di
ntre ei reusesc sa ajunga pna la poarta stupului si ies n vazduh, ducnd cu ei si pe
adversari, dar, spre seara, munciti de foame si amenintati de frig, se ntorc cu
gramada la intrarea stupului cersind adapost. Dar si de data aceasta nimeresc pe
ste o alta garda si mai nenduplecata. A doua zi, odata cu primul zbor, lucratoare
le curata pragul stupului pe care se ngramadesc cadavrele uriasilor nefolositori
si amintirea rasei lenese se stinge n cetate pna la venirea primaverii urmatoare.
III
Adesea, macelul se petrece n aceeasi zi n mai multe colonii din prisaca. Coloniile
cele mai puternice, cele mai bine conduse dau semnalul de nceput. Cteva zile dupa
aceasta, micile republici mai putin bogate le urmeaza exemplul. Numai stirpele
cele mai sarace, cele mai slabe, acelea a caror mama este foarte batrna si aproap
e stearpa, pentru a nu pierde speranta de a vedea ntr-o buna zi nnuntita regina ne
prihanita pe care ele o asteapta si care mai poate sa se nasca, numai ele si ntret
in trntorii pna n pragul iernii. Atunci sunt coplesite de mizeria de nenlaturat si t
ot tribul, mama, trntori, lucratoare se strng laolalta ntr-un grup nfometat si nlantu
it ce se stinge n liniste, n umbra trista a stupului, naintea primilor fulgi de nea
.
Dupa macelul trntorilor, n cetatile populate si puternice munca rencepe, dar cu o rv
na mai domolita, deoarece nectarul florilor ncepe sa devina mai rar. Marile sarba
tori, ca si marile drame au trecut de mult. Ghirlanda miraculoasa mpodobita cu mi
i de suflete, nobilul monstru fara somn, hranit de flori si de roua, gloriosul s
tup al frumoaselor zile de iulie ncepe, ncet ncet, sa atipeasca si rasuflarea lui c
alda, plina de miresme, se domoleste si amorteste. Mierea culeasa toamna pentru

a completa proviziile trebuitoare se aduna, totusi, n peretii care le vor hrani s


i ultimele rezervoare sunt pecetluite ou pecetea de ceara alba fara de pata. Con
structiile nceteaza, nasterile scad, mortii devin mai numerosi, noptile sunt mai
lungi, lumina zilei este mai zgrcita cu ele. Ploaia si vnturile neostoite, bruma d
iminetii, capcanele frigului oe vin pe neasteptate duc la pierzanie sute de lucr
atoare care nu se mai ntorc acasa si poporul cel mic, avid de soare, tot asa ca s
i greierii din Africa, simte cum se ntinde deasupra lui amenintarea nghetata a ier
nii.
Omul a luat din stup partea sa din recolta. Fiecare din stupii puternici i-a dat
patruzeci sau cincizeci de kilograme de miere, iar stupii foarte puternici pot
da, uneori, chiar o suta de kilograme, cantitati ce reprezinta enorme ntinderi de
lumina plamadite n miere, cmpuri nesfrsite de flori vizitate, una cte una, de mii d
e albine n fiecare zi. n aceste clipe, apicultorul mai priveste pentru ultima oara
coloniile care ncep sa amorteasca. Ei ia celor mai bogate comorile ce le prisose
sc, pentru a le da celor care sufera de pe urma nenorocirilor, mereu nemeritate n
aceasta lume plina de harnicie. El le acopera stupii cu grija, nchide urdinisuri
le pe jumatate, scoate ramele de prisos si lasa albinele sa-si doarma somnul cel
lung al iernii. Ele se aduna acum n mijlocul stupului, se agata gramada de fagur
i, din ale caror cosulete mbelsugate se va scurge n zilele geroase substanta trans
formata a verii. Regina e n mijloc nconjurata de suita ei. n primul rnd, lucratoarel
e se agata de celulele capacite, un al doilea rnd le acopera, acoperit si el, la
rindu-i de un al treilea si asa mai departe, pna la ultimul, care formeaza nvelisu
l. Cnd albinele din acest nvelis ncep sa simta frigul, ele intra nauntru si altele v
in sa le schimbe rnd pe rnd. Ciorchinele agatat arata ca o sfera calduta si rosiat
ica, taiata de peretii de miere si care se urca sau se coboara, nainteaza sau da n
apoi pe nesimtite, pe masura ce se golesc celulele de care s-a lipit. Caci, cont
rar a ceea ce se crede, viata albinelor e micsorata si nu ntrerupta pe timpul ier
nii (un stup puternic, n timpul iernarii, care dureaza n partile noastre vreo sase
luni, adica din octombrie si pna la nceputul lui aprilie, consuma de obicei zece
pna la cincisprezece kilograme de miere). Prin zgomotul nentrerupt al aripilor lor
, micile surioare supravietuitoare ale flacarilor soarelui, care bat mai iute sa
u mai ncet dupa cum se schimba gerul de afara, mentin n jurul lor o caldura consta
nta si egala cu aceea a unei zile de primavara. Aceasta tainica primavara izvora
ste din mierea miraculoasa, care nu este altceva dect o raza de caldura transform
ata odinioara si care, acum, si recapata forma cea dinti. Ea circula acum prin cio
rchine ca un snge salvator. Albinele care se gasesc prinse de celulele pline o tr
ec vecinelor care, la rndul lor, o picura vecinelor. Mierea trece astfel din pici
orus n piciorus, din gura n gura si ajunge la capatul grupului care nu are dect un
singur gnd si o singura forta risipita si strnsa n mii de inimi. Ea tine loc de soa
re si flori, pna cnd fratele ei mai vrstnic, soarele cel adevarat al minunatei prim
averi, strecurndu-si prin portile ntredeschise primele mngieri caldute, va trezi la
viata violetele si anemonele si va scoate din toropeala si lucratoarele, spunndule ca azurul a pus din nou stapnire pe lume si ca cercul nentrerupt ce leaga moart
ea de viata a mai facut un ocol n jurul sau si iar a nviat.
Cartea VII Propasirea neamului
I
nainte de a nchide aceasta carte, dupa cum am nchis stupul n linistea nghetata a iern
ii, as dori sa vorbesc despre o obiectie pe care rareori uita sa o faca cei caro
ra le descoperi strasnicia si iscusinta surprinzatoare a albinelor. Da, soptesc
ei, toate acestea sunt minunate, dar sunt neclintite. Iata mii de ani de cnd trai
esc sub imperiul acestor legi minunate, dar, iata, mii de ani de cnd aceste legi
n-au suferit nici o schimbare. De mii de ani ele cladesc fagurii acestia uimitor
i carora n-ai putea sa le adaugi nimic si nici sa le iei ceva si n care se unesc,
ntr-o desavrsita masura, stiinta chimistului cu aceea a geometrului, ingeniozitat
ea arhitectului ou aceea a inginerului. Acesti faguri sunt ntru totul asemanatori
cu aceia pe care-i gasim n sarcofage sau care sunt zugraviti pe pietre sau pe pa
pirusurile egiptene. Aratati-ne numai un singur fapt care sa dovedeasca cel mai
mic progres, dati-ne un singur amanunt n care sa vedem ceva nou, un locsor unde s
i-au schimbat rutina lor de veacuri: ne vom pleca ndata capul si vom recunoaste c

a ntr-nsele nu salasluieste numai un instinct minunat, dar si o inteligenta care s


e cade sa fie alaturi de aceea a omului; si, odata cu ea, sa speram ntr-un destin
mai nalt dect acela al materiei inconstiente si supuse.
Nu numai un nestiutor vorbeste astfel, dar chiar si unii entomologi renumiti ca
KIRBY si SPENCE, care s-au folosit de acelasi argument pentru a tagadui albinelo
r orice alta inteligenta, n afara de aceea ce se agita la voia ntmplarii n strimta p
rinsoare a unui instinct surprinzator dar mereu acelasi. "Aratati-ne, spun ei, u
n singur caz n care, silite de mprejurari, sa le dea prin gnd sa nlocuiasca ceara si
pro-polisul cu argila, de exemplu, sau cu mortarul si atunci vom crede ca sunt n
stare sa gndeasca".
Acest argument pe care ROMANES l numeste "The question begging argument" si care
ar mai putea fi numit "argumentul nesatios" este dintre cele mai primejdioase si
, aplicat la om, ne-ar duce foarte departe. Studiindu-l mai bine, el decurge din
"acest simplu bun simt", care face adesea mult rau si care i raspundea lui Galil
eu: "Nu pamntul se nvrteste, caci eu vad soarele cum se misca pe cer, urcind dimine
ata si cobornd seara si nimic nu poate ntrece marturia ochilor mei". Bunul simt es
te minunat si necesar la temelia spiritul nostru, cu conditia ca o neliniste sup
erioara sa-l supravegheze si sa-i aduca aminte la timp nemarginita noastra nesti
inta; altfel el nu nseamna dect rutina partilor celor mai josnice ale inteligentei
noastre. Dar albinele au raspuns singure la obiectia lui KIRBY si SPENCE. De-ab
ia si formulasera obiectia cnd, un alt naturalist, Andrew KNIGHT, acoperind cu un
fel de pasta facuta din ceara si terebentina scoarta bolnava a anumitor arbori,
a observat ca albinele sale au renuntat de-a binelea sa mai recolteze propolisul
si nu mai strngeau dect acest material necunoscut, verificat si adoptat dupa puti
n timp, pe care l gaseau gata pregatit si din belsug mprejurul casei lor.
De altfel, jumatate din stiinta si practica stuparitului consta tocmai din iscus
inta de a pune n lumina spiritul de initiativa al albinei, de a oferi inteligente
i sale ntreprinzatoare ocazia de a iscodi, de a face adevarate descoperiri, adeva
rate inventii. Astfel, cnd polenul este rar pe flori, stuparii, pentru a le ajuta
la cresterea larvelor si nimfelor, care au nevoie de mult polen, presara o oare
care cantitate de faina n jurul stupului. Este nendoielnic ca, n starea de salbatic
ie, n snul padurilor n care s-au nascut sau a vailor asiatice unde au vazut probabi
l lumina zilei n epoca tertiara, ele nu au mai ntlnit niciodata o substanta asemana
toare. Totusi, daca ai grija sa "alertezi" cteva, asezndu-le pe faina raspndita n ju
rul stupului, ele o ating, o gusta si recunosc calitatile aproape echivalente cu
acelea ale prafului de pe flori, se rentorc la stup, vestesc surorilor noutatea
si iata ca toate culegatoarele se ndreapta catre acest aliment neasteptat si greu
de nteles care, n memoria lor ereditara, trebuie sa tina si ea de inima florilor
unde, de attea veacuri, zborul lor este att de voluptos si somptuos salutat.
II
Iata ca s-au scurs de-abia o suta de ani de la lucrarile lui HUBER, adica din mo
mentul n care albinele au nceput sa fie studiate cu atentie descoperindu-se astfel
cele dinti adevaruri nsemnate care ne ngaduie sa le observam cu folos. Iata ceva m
ai bine de cincizeci de ani de cnd, multumita fagurilor si ramelor mobile inventa
te de DZIERZON si LANG-STROTH, a nceput cresterea rationala si practica a albinel
or si de cnd stupul a ncetat sa mai fie o casa inviolabila, unde totul se petrecea
nvaluit n taina pe care noi nu o puteam dezlega dect atunci cnd moartea a risipit-o
. n sfrsit, iata mai putin de cincizeci de ani de cnd perfectionarile microscopului
si ale laboratorului entomologilor ne-au dat la iveala taina adevarata a princi
palelor organe ale lucratoarei, ale mamei si ale trntorilor. E oare de mirare ca
stiinta noastra sa fie la fel de marginita ca si experienta noastra? Albinele vi
etuiesc de mii de ani si noi le observam de vreo cincizeci-saizeci de ani. Chiar
atunci cnd ar fi dovedit ca nimic nu s-a schimbat n stup de cnd l-am deschis, am a
vea noi dreptul sa credem ca niciodata nu s-a schimbat nimic n el, nainte ca noi s
a-l deschidem? Nu stim noi oare ca, n evolutia unei specii, un veac se pierde ca
o picatura de ploaie n vrtejul unui fluviu si ca, deasupra vietii materiei univers
ale, miile de veacuri trec la fel de iute ca si anii n istoria unui popor?

III
Dar nu s-a dovedit ca nimic nu s-a schimbat n viata albinelor. Daca le-am privi f
ara partinire si fara sa ne aventuram n afara de micul cmp luminat de experienta n
oastra actuala, am gasi, dimpotriva, schimbari foarte mari. Si cine ar putea spu
ne cte din ele ne scapa? Un observator care ar avea aproape de o suta cincizeci d
e ori naltimea noastra si de aproape sapte mii de ori marimea noastra (acestea su
nt raporturile dintre marimea si greutatea noastra fata de plapnda albina) care n
u ar ntelege limba noastra si ar avea cu totul alte simturi dect cele ale noastre,
si-ar da seama ca s-au produs schimbari materiale destul de curioase n ultimele
doua treimi ale acestui veac, dar cum si-ar putea el face o idee de evolutia noa
stra morala, sociala, religioasa, politica si economica?
Peste putin timp, cea mai temeinica dintre ipotezele stiintifice ne va permite s
a apropiem albina noastra domestica de marele neam al Apiilor, unde se gasesc, p
robabil, stramosii ei si care cuprinde toate albinele salbatice (iata locul ce-l
ocupa albina domestica n clasificarea stiintifica: Clasa:Insecte, Ordin:Himenopt
ere, Familie:Apide, Gen:Apis, Specie:Mellifica Termenul Mellifica este acela al
clasificarii lineiene.El nu este dintre cei mai fericiti, deoarece toate Apidele
, n afara de cteva specii parazite, sunt melifice. SCOPOLI le spune: cerifere; REA
UMUR, domestica, GEOFFROY, gregaria. Apis ligustica, albina italiana, este o var
ietate a lui Apis Mellifica.).Vom fi atunci martorii unor schimbari fiziologice,
sociale, economice, industriale si arhitecturale mai extraordinare dect acelea a
le evolutiei noastre omenesti. Deocamdata nu ne vom referi dect la acelea oare pr
ivesc albina noastra domestica. Se crede ca sunt aproape saisprezece specii bine
distincte; dar, n realitate, fie ca este vorba de Apis dorsata, cea mai mare, fi
e de Apis Florea, cea mai mica din cte cunoastem, este ntocmai aceeasi insecta, ma
i mult sau mai putin schimbata de clima si de mprejurarile la care a fost silita
sa se adapteze. Toate aceste specii nu se deosebesc ntre ele mai mult dect se deos
ebeste un englez de un spaniol sau un japonez de un european. Limitnd aici primel
e noastre observatii, noi nu constatam dect ceea ce vad cu adevarat ochii nostri
si chiar n aceasta clipa, fara sa chemam n ajutor nici o ipoteza, orict de verosimi
la si de imperioasa ar putea fi. Nu vom cerceta toate faptele ce s-ar putea invo
ca. Vor fi de ajuns, n treacat, numai cteva dintre cele mai importante.
IV
Mai nti sa ne oprim la mbunatatirea cea mai importanta si cea mai hotartoare, care a
r corespunde n planul activitatii umane unor munci uriase si anume protectia exte
rioara a comunitatii.
Albinele nu locuiesc ca noi n orase asezate sub cerul liber, prada vnturilor si fu
rtunilor, ci n cetati acoperite ntru totul de un material protector. Ei bine, n sta
re naturala si ntr-un climat ideal, lucrurile nu s-ar petrece tot astfel. Daca el
e nu s-ar conduce dect dupa instinctul lor, albinele si-ar cladi fagurii sub ceru
l liber. n India, Apis dorsata nu cauta cu ardoare scorburile copacilor sau scobi
turile stncilor. Roiul se aseaza unde creanga se mbina cu tulpina si fagurele se a
lungeste, regina oua, merindele se aduna fara alt adapost dect acela al trupurilo
r lucratoarelor. Am vazut uneori chiar albina noastra nselata de o vara prea timp
urie cum s-a ntors la aoest instinct si s-au gasit roiuri care traiau astfel n aer
liber n mijlocul unor maracini (acest lucru se ntmpla destul de des rolurilor secu
ndare si tertiare, caci ele sunt mai putin experimentate si mai putin prudente d
ect roiul primar. Ele au n fruntea lor o regina virgina si usuratica si snit format
e din albine foarte tinere, n care instinctul primitiv vorbeste cu att mai tare, c
u ct ele nu cunosc asprimea cerului nostru potrivnic. De altfel, nici unul din ac
este roiuri nu supravietuieste primelor vnturi de toamna si ele se duc sa mareasc
a numarul fara sfrsit al victimelor experientelor ncete si necunoscute ale naturii
).
Dar, chiar n India, acest obicei care pare nnascut are urmari nefericite. El imobi
lizeaza un numar asa de mare de lucratoare care sunt ocupate numai si numai cu p
astrarea caldurii necesare n jurul acelora care lucreaza ceara si cresc larvele, n
ct Apis dorsata, atrnata de ramuri, nu construieste dect un singur fagure. Dimpotri

va, cel mai mic adapost i ngaduie sa cladeasca patru, cinci sau chiar mai multi fa
guri si ntareste cu att mai mult populatia si belsugul coloniei. De aceea, toate r
asele de albine din tinuturile reci si temperate au parasit cu totul aceasta met
oda primitiva. Este evident ca selectia naturala a aprobat initiativa inteligent
a a insectei, nengaduind sa supravietuiasca iernilor noastre dect coloniilor celor
mai numeroase si celor mai bine ocrotite. Ceea ce nu fusese dect o idee potrivni
ca instinctului a devenit ncetul cu ncetul, un obicei instinctiv. Dar nu e mai put
in adevarat ca, mai nti, a fost o idee ndrazneata si poate plina de observatii, de
experiente si de rationamente, nct s-a putut renunta astfel la lumina minunata a n
aturii adorate, pentru a se statornici n ungherele tainuite ale unui trunchi sau
ale unei pesteri. S-ar putea afirma ca aceasta idee a fost tot att de importanta
pentru viitorul albinei cum a fost descoperirea focului pentru destinul neamului
omenesc.
V
Dupa acest mare progres, care, desi este vechi si stramosesc, ramne totusi nou, g
asim o multime de amanunte nesfrsit de variate, care ne dovedesc ca ingeniozitate
a si chiar politica stupului nu sunt statornicite n formule date o data pentru to
tdeauna. Am vorbit mai nainte de nlocuirea inteligenta a polenului cu faina si a p
ropolisului cu o pasta artificiala. Am mai vazut, de asemenea, cu cita iscusinta
se pricep albinele sa foloseasca pentru nevoile lor casele uneori neprimitoare n
care omul le aseaza. Tot asa, am observat ct de repede si ct de dibaci au stiut s
a foloseasca fagurii gata facuti, pe care omul s-a gndit sa-i puna la dispozitia
lor. Aici, folosirea ingenioasa a unui fenomen nenchipuit de fericit, dar incompl
et, este cu totul extraordinara. ntr-adevar, ele l-au nteles pe om nainte ca acesta
sa-si sfrseasca gndurile. Inchipuiti-va ca, de attea veacuri, noi ne-am cladi oras
ele nu din pietre, var si caramizi, ci dintr-o substanta moale pe care ar secret
a-o cu greu organele speciale ale trupului nostru istovit. Intr-o buna zi, o fii
nta atotputernica ne aseaza n mijlocul unei cetati fabuloase. Noi ne dam seama ca
ea este facuta dintr-o substanta asemanatoare cu aceea pe care o secretam si no
i, dar, n ceea ce priveste celelalte, totul ni se pare un vis, a carui legica, ch
iar o logica sucita si curioasa, e mai de nenteles dect ar fi lipsa ei de legatura
. Regasim si aici planurile noastre obisnuite, totul este facut dupa cum ne aste
ptam, dar schitat numai si, pentru a spune astfel, aproape strivit de catre o fo
rta care a oprit totul n fasa si a nghetat devenirea. Casele care trebuie sa masoa
re patru sau cinci metri n naltime sunt niste movilite ce le putem cuprinde cu mini
le. Miile de ziduri sunt nsemnate printr-o trasatura care cuprinde, n acelasi timp
, desenul si materialul din care vor fi naltate. n alta parte, sunt mari greseli p
e care va trebui sa le corectezi, goluri ce vor trebui sa fie astupate si armoni
zate cu tot ansamblul, mari suprafete care se mai misca si pe care cuiele le vor
statornici. Caci opera este neasteptata, dar rudimentara si plina de primejdii.
Ea a fost conceputa de o inteligenta superioara, care a ghicit cea mai mare par
te a dorintelor noastre, dar care, stnjenita, pare-se, de propria-i maretie, nu l
e-a putut realiza dect cu multa stngacie. Trebuie, deci, sa pui ordine n toate aces
tea, sa te folosesti de cele mai mici intentii ale supranaturalului donator, sa
construiesti n cteva zile ceea ce, de obicei, ti ia att amar de ani, sa uiti obiceiu
rile nnascute, sa-ti schimbi cu desavrsire metodele de lucru. Fara ndoiala ca omulu
i i-ar ajunge de-abia ntreaga sa pricepere pentru a dezlega problemele de care sar lovi si a nu pierde nimic din ajutorul, din darul cu care o mna, de o generozi
tate providentiala, a vrut sa-i vina n ajutor. Ei bine, cam tot acest lucru l fac
si albinele n stupii nostri moderni (fiindca ne ocupam pentru ultima oara de clad
irile albinei sa amintim n trecere o particularitate curioasa la Apis florea. Uni
i pereti ai celulelor de trntori au forma cilindrica si nu hexagonala. Se pare ca
aceasta albina nu a terminat faza de trecere de la o forma la alta si nu a adop
tat definitiv pe cea mai buna).
VI
Chiar politica albinelor, asa cum am spus, nu este probabil neschimbatoare. Si a

cesta este lucrul cel mai nvaluit n mister si cel mai greu de patruns. Nu ma voi o
pri la felul diferit cu care ele si trateaza regina, nici la legile roitului, ce
sunt altele pentru fiecare stup si care par sa se transmita din generatie n gener
atie. Dar, alaturi de aceste fapte care nu sunt destul de lamurite, mai sunt si
altele, stabilite si precise, care ne arata ca nu toate rasele de albine domesti
ce au atins acelasi grad de civilizatie politica, unde spiritul public mai bjbie nc
a si cauta, poate, o alta solutie problemei regale. Albina siriana, de pilda, cr
este de obicei o suta doua zeci de regine si, deseori, chiar mai multe, pe cnd al
bina noastra Apis mellifica creste, cel mult, zece sau douasprezece. CHESHIRE ne
povesteste despre un stup sirian, deloc iesit din comun, unde s-au descoperit d
ouazeci si una de regine moarte si nouazeci de regine vii si libere. Iata punctu
l de plecare sau de sosire al unei evolutii sociale destul de curioase si care a
r fi interesant de studiat n amanuntime. Sa nu uitam, de asemenea, ca, n privinta
cresterii reginelor, albina cipriota se apropie mult de albina siriana. Sa fie v
orba de o rentoarcere, nesigura nca, la oligarhie dupa experienta monarhica, o rent
oarcere la maternitatea mai multor mame dupa ce au facut experienta unei mame un
ice? Orice s-ar spune, albina siriana si cipriota, ndeaproape nrudite cu albina eg
ipteana si italiana, sunt, probabil, primele pe care omul le-a domesticit. n sfrsi
t, o ultima observatie ne face sa vedem si mai limpede ca obiceiurile, organizar
ea plina de ntelepciune a stupului nu sunt rezultatul unei porniri primitive, apl
icata orbeste de-a lungul timpurilor si n cele mai diferite clime, ci ca spiritul
care conduce mica republica stie sa deosebeasca mprejurarile noi ce se ivesc, sa
se adapteze si sa le ntrebuinteze n folosul lui, la fel cum a nvatat sa evite peri
colele mai vechi.
"Stramutata n Australia sau n California, albina neagra de la noi si schimba cu tot
ul obiceiurile. Dupa al doilea sau al treilea an, vaznd ca vara este nesfrsita si
florile nu lipsesc niciodata, ea traieste de pe o zi pe alta, se multumeste sa c
uleaga mierea si polenul necesar consumului zilnic si observatia sa recenta, pli
na de bun simt, trecnd astfel peste experienta acumulata timp de generatii, o ssf
atuieste sa nu-si mai faca provizii pentru iarna (BUCHNER semnaleaza un fapt ase
manator, dovedind ca adaptarea la mprejurari nu este lenta, nu cere timp, nu este
inconstienta si fatala, ci imediata si inteligenta: la Barbade, n mijlocul rafin
ariilor, unde tot timpul anului gasesc zahar din abundenta, albinele nceteaza cu
totul sa mai viziteze floriile). Si nu putem chiar sa o facem sa-si continuie ac
tivitatea dect lundu-i putin cte putin din fructul muncii.
VII
Iata ceea ce putem deslusi cu ochii nostri. Vom fi de acord ca ne aflam n fata cto
rva fapte caracteristice, care au darul sa puna pe gnduri pe aceia ce cred ca ori
ce inteligenta este instinctiva si orice viitor e predestinat, n afara de intelig
enta si de viitorul omului.
Dar, daca acceptam pentru un moment ipoteza transforma-tionismului, privelistea n
cepe sa se desfasoare si lumina sa ndoielnica si mareata cuprinde pe nestitute si
propriul nostru destin. Nu este evident, dar, pentru cine priveste cu luare ami
nte, nu e greu sa nu recunoasca n natura existenta unei vointe ce tinde sa nalte o
parte a materiei la o stare mai perfectionata si, poate, .mai buna, sa-i nvaluie
, putin cte putin, suprafata cu un fluid plin de mister pe care l numim mai nti viat
a, mai apoi instinct si, dupa aceea, inteligenta; si tot aceasta vointa asigura,
organizeaza si nlesneste existenta a tot ceea ce se nsufleteste pentru un scop ne
cunoscut. Sigur nu este, dar nenumarate exemple ce le vedem n jurul nostru ne ndea
mna sa presupunem ca, daca s-ar putea pretui cantitatea de materie care a progre
sat astfel de la origini si pna acum, am putea descoperi ca ea nu a ncetat sa crea
sca. Repet nca o data, observatia este prea putin consistenta, dar ea este singur
a pe care am putut-o face asupra puterii ascunse care ne mna; si acest lucru este
destul de nsemnat ntr-o lume n care cea dinti datorie a noastra este ncrederea n viat
a, chiar si atunci cnd nu am descoperi n ea nici o lumina care sa ne dea curaj si
atta timp ct nu va fi o siguranta contrarie.
Cunosc tot ce se poate spune mpotriva teorei transformationiste. Ea dispune de nu
meroase dovezi si de argumente puternice dar care, n cel mai rau caz, nu ne poate

convinge. Nimeni, niciodata, n-ar trebui sa adopte fara rezerva adevarurile epo
cii n care traieste. Se prea poate ca, peste o suta de ani, numeroase capitole di
n cartile noastre, care poarta pecetea acestui adevar, sa apara din aceasta cauz
a, nvechite, asa cum sunt astazi operele filosofilor din secolul trecut, dominate
de un om prea desavrsit, dar care nu exista si cum sunt attea pagini din secolul
al XVII-lea care au micsorat ideea Dumnezeului aprig si meschin al traditiei cat
olice, deformata de attea vanitati si neadevaruri.
Totusi, atunci cnd nu poti sti adevarul despre un lucru, este bine sa accepti ipo
teza care, n momentul n care ntmplarea ne aduce pe lume, se impune imperios ratiunii
noastre. Ai putea paria ca este gresita si, atta timp ct o credem adevarata, ea e
ste folositoare, nflacareaza curajul si calauzeste cercetarile pe un fagas nou. L
a prima vedere, pentru a nlocui aceste presupuneri iscusite, s-ar parea mult mai
cuminte sa spunem pur si simplu adevarul adnc pe care, din nefericire, nu-l cunoa
stem. Dar acest adevar n-ar fi de folos dect atunci cnd ar fi dovedit ca nici nu v
om sti niciodata nimic. Asteptnd aceasta clipa el ne-ar mentine ntr-o nemiscare ma
i rea dect cele mai suparatoare iluzii. Noi suntem astfel facuti, nct nimic nu ne d
uce nici mai departe si nici prea sus dect salturile greselilor noastre. n realita
te putinul ct l-am aflat, l datoram unor ipoteze mereu hazardate, adesea absurde s
i, n cea mai mare parte, mai putin prudente dect aceea de astazi. Ele erau, poate,
nechibzuite, dar au ntretinut vie pasiunea cercetarii. Ce-i pasa calatoralui nghe
tat daca acela care vegheaza la caminul hanului omenesc este orb sau grbovit de a
ni, cnd se aseaza lnga el? Daca focul nu s-a stins sub supravegherea lui, el a fac
ut cel mai bun lucru ce-l putea face. Sa transmitem aceasta pasiune, nu intacta,
ci marita si nimic n-o poate mari mai mult dect aceasta ipoteza a transformation
ismului, care ne obliga sa ntrebam cu ajutorul unei metode mai severe si cu o pas
iune mai trainica tot ceea ce exista pe pamnt, n maruntaiele sale, n adncurile marii
si n nesfrsitul cerului. Ce-i putem opune si ce-i putem pune n loc daca o respinge
m? Marea marturisire sincera a nestiintei savante care se cunoaste pe sine, dar
care, de obicei, este inactiva si descurajeaza curiozitatea, care e mai necesara
omului dect nsasi ntelepciunea sau chiar ipoteza fixitatii speciilor si a creatiei
divine, care este mai putin dovedita dect teoria noastra si care ndeparteaza pent
ru totdeauna partile vii ale problemei si nlatura inexplicabilul interzicndu-ti sa
-l cercetezi.
VIII
n aceasta dimineata de aprilie, n mijlocul unei gradini care renaste sub divina ro
ua stravezie n fata razoarelor de trandafiri si de ciubotica-cucului, strajuite d
e iarba rosie ce mai poarta si numele de albita sau cosulet de argint, am revazu
t albinele slabatice, stramosii aceleia care s-a supus dorintelor noastre si miam adus aminte lectiile batrnului stupar amator din Zelanda. De nenumarate ori ma condus printre brazdele de flori multicolore ale gradinii, desenate si ngrijite
frumos, ca pe vremea parintelui Cats, bunul poet olandez, cunoscut si plin de i
nspiratie. Brazdele formau rozete, stele, ghirlande, ciucuri si girandole la pic
iorul unui spin alb sau al unui pom fructifer taiat n forma de glob, n piramida sa
u n chip de furca, iar merisorul, vigilent ca un dine ciobanesc, fugea de-a lungu
l marginilor pentru a mpiedica florile sa nu invadeze aleile. Acolo am nvatat nume
le si obiceiurile culegatoarelor independente pe care noi nu le privim niciodata
, lundu-le drept niste muste oarecare, viespi raufacatoare sau alte insecte neghi
oabe. Si, cu toate acestea, fiecare dintre ele poarta sub dubla pereche de aripi
care o distinge n tara insectelor, un plan de viata, uneltele si ideea unui dest
in deosebit si adesea minunat. Iata, mai nti, cele mai apropiate rude ale albinelo
r noastre domestice, trntorii ursuzi si ndesati, uneori mici de tot, mai totdeauna
uriasi si acoperiti, ca si oamenii primitivi, de un fel de platosa fara forma c
e este nconjurata de inele de arama sau de cinabru. Ei mai sunt nca pe jumatate sa
lbatici, forteaza caliciile florilor, le rup cnd nu pot patrunde sub valurile sat
inate ale corolelor, la fel ca ursul cavernelor, care intra sub cortul de matase
si de perle ale unei printese bizantine. Alaturi, mai mare dect cel mai mare din
tre ei, trece un monstru nfasurat n umbra. Parca este cuprins de un foc mocnit, ve
rde si liliachiu: el este xilocopul, rozator al padurii, uriasul poporului de al

bine. Dupa el, rnduiti dupa marime, vin ntunecatele calicodome sau albinele zidari
, mbracate ca ntr-un postav negru si care construiesc din lut si pietricele, locui
nte tari ca piatra. Apoi, zboara talmes-balmes dasipodele si halictele, care sea
mana cu viespile, andrenele atacate adesea de un parazit fantastic, sti-lopsul,
care schimba cu totul nfatisarea victimei pe care si-a ales-o, panurgii, aproape
pitici si totdeauna coplesiti de mari greutati de polen si osmiile multiforme, c
are au sute de ndeletniciri deosebite. Una dintre ele, osmia papaveris, nu se mul
tumeste sa ceara florilor pinea si vinul trebuincioase vietii; ea taie, chiar din
floarea macilor, mari fsii de purpura pentru a mpodobi n chip regesc palatul fiice
lor sale. O alta albina, cea mai mica dintre toate, un graunte de praf plutind p
e patru aripi electrice, megachile circumcinta, taie din frunzele de trandafir s
emicercuri desavrsite, care le-ai putea crede facute cu stanta, pe care le ndoaie
mai apoi, le potriveste si formeaza din ele un toc compus dintr-un sir de mici d
egetare perfect regulate, din care fiecare formeaza celula unei larve. O carte nt
reaga ne-ar ajunge de-abia sa nsiram obiceiurile si talentele felurite ale multim
ii nsetate dupa miere, care se agita n toate directiile pe florile ce stau lacome
si supuse, ca niste logodnice robite n asteptarea soliei de dragoste adusa de nis
te vizitatori distrati.
IX
Se cunosc aproape patru mii cinci sute de specii de albine salbatice. Se ntelege
de la sine ca nu ne vom ocupa de fiecare. Intr-o zi, poate, un studiu amanuntit,
observatii si experiente oare nu au fost facute pna acum si care ar putea cere m
ai mult dect o viata de om, vor arunca o lumina hotartoare asupra istoriei evoluti
ei albinei. Aceasta istorie, dupa ct stiu eu, nu a fost metodic facuta, sa nadajd
uim ca va fi ntreprinsa, caci ea ar avea sa se ocupe de mai multe probleme la fel
de mari ca altele care preocupa spiritul omenesc. Noi, fara sa mai afirmam nimi
c, deoarece ne aventuram n tinutul ascuns al presupunerilor, ne vom multumi sa ur
marim n drumul sau spre o existenta mai inteligenta, catre putina fericire si sig
uranta, un trib de himenoptere si vom nsemna cu o simpla linie faptele deosebite
ale acestei ascensiuni de mai multe ori milenara. Tribul despre care este vorba,
dupa cum stim, este acela al apinelor, ale caror trasaturi esentiale sunt att de
bine statornicite si att de lamurite, nct putem, totusi, crede ca toti membrii sai
coboara din acelasi stramos.
Discipolii lui DARWIN si, ntre altii, Hermann MULLER considera o mica albina salb
atica, raspndita n tot universul si numita Prosopis, ca fiind urmasa de azi a albi
nei primitive din care s-ar fi nascut toate albinele pe care le cunoastem astazi
.
Fata de loouitoarea stupilor nostri sarmana Prosopis este aproape ceea ce omul c
avernelor ar fi fata de fericitii din marile noastre orase. Poate, fara sa bagam
de seama si fara sa banuim, avem n fata noastra pe. venerabila strabuna careia i
datoram, probabil, cea mai mare parte a florilor si fructelor -noastre. (ntr-adev
ar, se crede ca mai mult de o suta de mii de specii de plante ar dispare daca al
binele nu le-ar vizita). Si cine stie, oare? chiar si civilizatia noastra, caci
totul se nlantuie n aceste mistere, a fost, poate, nu o data vazuta de ochii nostr
i ntr-un colt parasit al gradinii unde se framnta n jurul maracinilor. Ea e frumoas
a si vie; cea mai cunoscuta n Franta este frumos patata cu alb pe fond negru. Dar
aceasta eleganta ascunde o saracie de necrezut. Ea duce o viata de nfometata. Ea
este aproape goala cnd toate surorile ei sunt nvesmntate de blanuri calde si luxoa
se. Ea nu are-isicfe o unealta de lucru. Ea nu are cosulete pentru a strnge polen
ul asa cum au apidele sau, n lipsa lor, nici sacul de la coada andrenelor sau per
ia de pe pntecele gastrilegidelor. De aceea, ea trebuie sa strnga cu mare greutate
, cu ajutorul micilor picioruse praful florilor si sa-l nghita pentru a-l putea d
uce n vizuina ei. Ea nu are alta unealta n afara de limba, gura si picioruse, dar
limba ei este prea scurta, piciorusele prea slabe si buzele fara vlaga. Neputnd p
roduce ceara, nici sapa lemnul, nici scormoni pamntul, ea si face galerii stngace n
maduva tnara a radacinilor uscate, si cladeste acolo cteva celule asezate n neornduia
la, are grija sa lase n ele putina hrana pentru copiii pe care nu-i va vedea nici
odata, iar, mai apoi, dupa ce si-a terminat aceasta nenorocita datorie menita un

ui scop pe care nici ea nu-l stie si pe care nici noi nu-l cunoastem mai mult, s
e duce sa moara ntr-un colt, singura pe lume cum a si trait.
X
Nu ne vom opri la multimea speciilor intermediare, unde am putea vedea, ncetul cu
ncetul, lungindu-se limba pentru a putea sorbi nectarul din fundul unui numar ma
i mare de flori, apoi aparatul ce strnge polenul, ce este compus din attea organe
formndu-se si dezvoltndu-se, piciorusele si buzele n-tarindu-se, secretiile folosit
oare formndu-se si geniul care conduce constructia locuintelor cautnd si gasind in
toate partile imbunatatri uimitoare. Un asemenea studiu s-ar putea cuprinde ntr-o
carte. Eu nu vreau sa schitez dect un capitol, mai putin de un capitol, o pagina
, care sa ne arate de-a lungul ncercarilor pline de sfiala ale vointei de a trai
si de a fi mai fericit, nasterea, dezvoltarea si ntarirea inteligentei sociale.
Am vazut zburnd nefericita Prosopis care duce in liniste prin aceasta lume plina
de puteri nfricosatoare umila-i soarta singurateca. Un numar oarecare al surorilo
r ei, nrudindu-se cu rase mai nzestrate si mai iscusite, de pilda bine nvesmntatele
Collete sau minunata taietoare a florilor de trandafir, megachile cucumcinta, tr
aiesc ntr-o singuratate att de adnca si, daca, din ntmplare, cineva se apropie de ele
si vrea sa mparta cu ele locuinta lor, nu este dect un dusman si mult mai des un
parazit. Caci lumea albinelor e populata de stafii mai curioase dect cele din lum
ea noastra si exista astfel numeroase specii care au un dublu misterior si lenes
, la fel cu victima pe care si-o alege si care, din pricina lenei uitata de veac
uri, 1-a facut sa-si piarda, una cte una, uneltele muncii si nu mai poate trai ac
um dect pe spinarea tipului muncitor al rasei sale (EXEMPLE. Trntorid au drept par
aziti Psitirele, Stelidele care traiesc pe seama Antidiilor. "Sntem siliti sa adm
item, a spus, pe drept cuvnt, J. PEREZ (Albinele) cu privire la frecventa asemana
re a parazitului cu victima sa, ca cele doua genuri nu sunt dect doua forme ale a
celuiasi tip si sunt unite ntre ele prin cea mai strnsa asemanare. Pentru naturali
stii care mpartasesc doctrina transformationista aceasta nrudire nu este numai ide
ala, ci este reala. Genul parazitului n-ar fi dect un urmas iesit din genul lucra
toarelor, care si-a pierdut nsa organele de culegere n urma obisnuintei de a duce
o viata de parazit").
Cu toate acestea, printre albinele care au fost numite putin cam categoric Apide
solitare, ntocmai ca o flacara coplesita sub povara materiei care nabusa orice ur
ma de viata primitiva, ncepe sa mijeasca instinctul social. Ici si colo, n directi
i neasteptate, prin straluciri timide si uneori ciudate, ca si cnd ar vrea sa se
faca vazut, el reuseste sa strabata rugul ce-l copleseste si oare, ntr-o zi, i va
hrani triumful.
Daca n lumea aceasta totul este materie, putem surprinde aici miscarea cea mai im
ateriala a materiei. E vorba de a trece de la viata egoista, nesigura si nedesavr
sita la viata frateasca ceva mai sigura si putin mai fericita. E vorba sa unim nt
r-un mod ideal, prin puterea spiritului, ceea ce este, ntr-adevar, despartit prin
corp, sa obtinem ca individul sa se jertfeasca speciei si sa nlocuiasca lucruril
e care se vad cu acelea ce nu se pot vedea. E oare att de uimitor ca albinele nu
realizeaza de la prima ncercare ceea ce noi, care ne gasim ntr-un loc privilegiat,
de unde instinctul straluceste din toate partile n constiinta noastra, ceea ce n
oi nsine nu am lamurit nca? De aceea este curios, aproape nduiosator, sa vezi cum i
deea cea noua bjbie la nceput prin ntunericul care nvaluie tot ceea ce se naste pe ac
est pamnt. Aceasta idee izvoraste din materie, ea este cu totul materiala. Ea nu
este dect frig, foame, frica, schimbate ntr-un lucru ce nu poarta nca chip. Ea se tr
aste nedeslusit n jurul marilor primejdii, n jurul noptilor lungi ce anunta venire
a iernii, ntr-o toropeala care este aproape de moarte.
XI
Am vazut ca xylocopele sunt albine puternice care si construiesc cuibul n lemn usc
at. Ele traiesc totdeauna singure. Cu toate acestea, spre sfrsitul verii, se ntmpla
sa gasesti ctiva indivizi iesiti dintr-o specie deosebita (Xylocopa Pyaneseens)
ce se aduna, nfrigurati, la radacina liliacului, pentru a petrece iarna mpreuna. A

ceasta fraternitate ntrziata e foarte rara la xylocope, dar, la rudele lor foarte
apropiate, ceratinele, obiceiul este deja ncetatenit. Iata ideea ce ncepe sa se na
sca. Ea se opreste de ndata si, pna aici, la xilocopide ea n-a putut depasi aceast
a prima linie tainica a iubirii.
La alte apiene, ideea ce se cauta dobndeste alte forme. Calicodomele din hambare,
care sunt albine-zidarite, dasipodele si halietele oare sapa gropi, se aduna n c
olonii numeroase pentru a-si construi cuiburile. Dar sa nu ne nselam: este o adun
are de scurta durata formata din indivizi singuratici. Nici o ntelegere si nici o
actiune comuna nu-i leaga. Fiecare, adnc izolat n multime, si construieste locuint
a pentru sine fara sa se intereseze de vecini. "Este o simpla ngramadire de insi
avnd aceleasi gusturi, dupa cum observa J. PEREZ, aceeasi nclinare, unde maxima "f
iecare pentru sine" domneste cu toata asprimea; n sfrsit, este o mbulzeala de munci
tori ce-ti aduce aminte de roiul unui stup numai prin numar si agitatie. Astfel
de ngramadiri sunt, deci, numai rezultatul marelui numar de indivizi locuind n ace
lasi loc".
Dar la Panurge, verisoarele Dasipodelor, o mica raza de lumina strabate pe neast
eptate si lumineaza nasterea unui sentiment nou n nghesuiala ntmplatoare. Ele se adu
na dupa cum fac cele dinti si fiecare lucreaza pentru sine camera sa de sub pamnt;
dar intrarea, gangul care te duce la suprafata pamntuiui pna la celulele lor sepa
rate, este comun. "Astfel, spune tot J. PEREZ, n ceea ce priveste munca de constr
uctie a celulelor, fiecare se poarta ca si cnd ar fi singura; dar toate folosesc
intrarea comuna; toate, aici, se folosesc de munca uneia si economisesc timpul s
i truda de a-si construi fiecare o alta galerie. Ar fi interesant de aflat daca
saparea acestei galerii nu se face cumva n comun si daca mai multe femele nu se p
un de acord pentru a lucra cu rndul".
Oricum ar fi, ideea de solidaritate face o bresa n zidul care despartea doua lumi
. Nu mai este iarna, foamea sau frica n fata mortii care smulge instinctului lor
acest sentiment, ci tocmai viata activa. Si, de data aceasta, asemenea idee se o
preste repede si nu ajunge sa se nradacineze prea mult n aceasta directie. Dar ace
asta nu are importanta, ea nu se descurajeaza si ncearca alte cai. Si iata ca ea
patrunde n lumea bondarilor, unde se maturizeaza, se ntareste ntr-o. atmosfera dife
rita si face primele minuni hotartoare.
XII
Bondarii, aceste albine mari catifelate, zgomotoase, nfricosatoare dar blnde si pe
care le cunoastem cu totii, traiesc la nceput singuratice. nca din primele zile a
le lui martie, femela fecundata care a biruit iarna ncepe constructia cuibului fi
e sub pamnt, fie ntr-un maracinis, dupa specia careia i apartine. Ea e singura pe l
ume n primavara ce trezeste totul la viata. Ea curata, sapa, aranjeaza locul ales
. Ea cladeste mai apoi celule de ceara destul de urte, le umple cu miere si cu po
len, oua, le cloceste, ngrijeste si hraneste larvele care ies si peste putin timp
se vede nconjurata de o ceata de fiice oare o ajuta la toate muncile dinauntru s
i dinafara si unele din ele ncep sa oua la rndul lor. Bunastarea creste, construct
ia celulelor se mbunatateste, colonia sporeste. Albina fondatoare ramne sufletul s
i mama principala a coloniei si se gaseste n fruntea unui regat oare ti aminteste
de acela al albinei noastre. Dar aceasta asemanare nu este dect foarte departata.
Belsugul, aici, este mereu limitat, legile sunt rau statornicite si nerespectat
e, canibalismul si uciderea pruncilor apar uneori, arhitectura este greoaie si c
ostisitoare, dar ceea ce deosebeste si mai mult cele doua cetati este faptul ca
una este permanenta iar cealalta trecatoare. ntr-adevar, cetatea bondarilor va di
spare cu totul la venirea toamnei, cei trei sau patru sute de locuitori se vor s
tinge fara sa lase urme, tot efortul lor se naruieste si o singura femela mai su
pravietuieste pna la primavara urmatoare cnd va rencepe, ca si mama sa, n singuratat
e si lipsa, aceeasi munca fara sens. Dar nu e mai putin adevarat, ca, de data ac
easta, ideea a luat cunostinta de puterea ei. La bondari o vedem oprindu-se aici
dar ndata, credincioasa obiceiului sau, printr-un fel de metempsihoza neobosita,
se va ncarna, tremurnd nca de ultima ei izbnda, atotputernica si aproape desavrsita n
tr-un alt grup, penultimul din rasa, acela care precede imediat albina noastra d
omestica, adica grupul meliponitelor si care cuprinde meliponele si trigonele tr

opicale.
XIII
Aici totul e organizat ca n stupii nostri. Exista probabil o singura mama (nu se
stie sigur daca principiul unei singure regine sau mame este ntotdeauna respectat
la Meliponite. BLANCHARD crede, pe drept ouvnt, ca neavnd ac si nepultuidu-se sa
se omoare ntre ele asa de usor ca reginele albinei pe care o cunoastem, ntr-un stu
p traiesc, probabil, mai multe regine. Dar acest lucru n-a putut fi nca verificat
att din cauza marii asemanari dintre femele si lucratoare, ct si din cauza imposi
bilitatii de a creste Melipone n clima noastra), lucratoare sterpe si trntori. Une
le amanunte sunt chiar mai bine aranjate. De pilda, trntorii nu sunt ou totul nef
olositori, ei secreta ceara. Intrarea n cetate este pazita cu mai mare grija, n ti
mpul noptilor friguroase o usa se nchide, iar n timpul noptilor calduroase se ridi
ca un fel de perdea ce lasa aerul sa circule.
Dar republica este mai putin puternica, viata obsteasca e mai putin sigura, bels
ugul mai mic dect la albinele noastre si, peste tot unde am introduce albinele no
astre, Meliponitele dispar n fata lor. Ideea solidaritatii s-a dezvoltat deopotri
va n cele doua rase, cu exceptia unui singur punct, n care la una din ele nu a tre
cut peste ceea ce realizase n mica familie a bondarilor. Acest punct este organiz
area mecanica a muncii n comun, economia precisa a efortului, ntr-un cuvnt arhitect
ura cetatii care este, fara ndoiala, inferioara. Ar ajunge sa reamintesc ceea ce
am spus n Cartea a IlI-a capitolul XVIII din aceasta lucrare, adaugind ca, n stupi
i api-telor noastre, toate celulele sunt deopotriva de bune pentru cresterea pui
etului si pentru strngerea proviziilor si ele dureaza tot att de mult ca si cetate
a, pe cnd la Meliponite celulele nu pot sluji dect unui singur scop, iar cele care
servesc drept leagane tinerelor nimfe sunt distruse dupa iesirea lor.
Prin urmare, ideea a ajuns la dezvoltarea ei cea mai desavrsita n felul de viata a
l albinelor noastre domestice; si iata un tablou rapid si incomplet al schimbari
lor prin care a trecut aceasta idee. Aceste schimbari sunt oare statornicite oda
ta pentru totdeauna n fiecare specie si linia care le uneste nu exista oare numai
n nchipuirea noastra? Sa nu cladim nca sisteme n aceasta regiune putin cunoscuta. S
a nu ne oprim dect la concluzii provizorii si, daca vrem, sa ne interesam mai mul
t de cele mai pline de speranta, caci, daca ar trebui sa facem neaparat o aleger
e, cteva sclipiri ne-ar si arata ca cele mai dorite vor fi si cele mai sigure. De
altfel, sa mai recunoastem nca o data ca nestiinta noastra este adnca. nvatam nca s
a deschidem ochii si mii de experiente ce s-ar putea face nici n-au fost ncercate
. De exemplu, prosopele, prizoniere obligate sa locuiasca mpreuna cu semenele lor
, ar putea cu timpul sa treaca pragul de fier al singuratatii desavrsite, sa se u
neasca la un loc ca dasipodele si sa faca un efort de nfratire asemanator cu acel
a al panurgelor? Panurgele, la rndul lor, n mprejurari impuse si neobisnuite, ar tr
ece din gangul comun ntr-o camera comuna? Mamele bondarilor, care au petrecut iar
na mpreuna, crescute si hranite n captivitate, ar putea ele ajunge la buna nteleger
e si la diviziunea muncii? Iar meliponitelor li s-au dat vreodata faguri artific
iali? Li s-a dat oare amfore artificiale pentru a nlocui curioasele lor amfore de
miere? Le-ar accepta oare? si cum s-ar folosi de ele? si cum si-ar potrivi obic
eiurile cu aceasta arhitectura neobisnuita? Iata attea ntrebari care se adreseaza
unor biete fiinte mititele, dar care contin totusi raspunsul la cele mai mari ta
ine care ne framnta. Noi nu suntem n stare sa dam vreun raspuns, deoarece experien
ta noastra e abia de ieri. Socotind timpul scurs de la experientele lui REAUMUR,
iata aproape un veac si jumatate de cnd observam obiceiurile unor albine salbati
ce. REAUMUR nu cunostea dect cteva, iar noi am studiat altele; dar sute, poate mii
, n-au fost studiate pna acum dect de calatori grabiti sau nestiutori. Cele pe car
e le cunoastem din interesantele lucrari ale autorului Memoriilor nu si-au schim
bat ou nimic obiceiurile si bondarii care, catre anii 1730, se prafuiau cu aur,
vibrau ca minunatul murmur al soarelui si se ncarcau cu miere n gradinile din Char
enton erau aidoma acelora care odata cu rentoarcerea lui april vor zburda la ctiva
pasi de aici, n padurea de la Vincennes. Dar de la REAUMUR si pna n zilele noastre
nu este dect o clipa din timpul nesfrsit pe care-l cercetam si mai multe vieti om
enesti, puse cap la cap, nu acopera dect o secunda din istoria unui gnd al naturii

XIV
Daca ideea pe care am urmarit-o cu ochii a luat forma cea mai desavrsita la albin
ele noastre domestice, nu putem spune ca tot ceea ce se petrece n stup e fara cus
ur. O capodopera, celula hexagonala, atinge ntr-adevar perfectiunea desavrsita si,
daca s-ar aduna toate capetele luminate, n-ar putea sa-i aduca vreo mbunatatire.
Nici o vietuitoare, nici chiar omul, n-a realizat in centrul sferei sale de act
ivitate ceea ce albina a realizat n sfera ei; si, daca o inteligenta straina glob
ului nostru ar veni sa ceara pamntului obiectul cel mai desavrsit al logicii vieti
i, ar trebui sa i se nfatiseze modestul fagure de miere.
Dar nu tot ce se afla n stup seamana cu aceasta capodopera. Am aratat n treacat vr
eo cteva greseli si erori, uneori evidente, alteori tainice: multimea si lenevia
pagubitoare a trntorilor, partenogeneza, primejdiile zborului nuptial, roirea pes
te masura, lipsa de mila, sacrificiul aproape monstruos al individului fata de s
ocietate. Sa mai adaugam la acestea si tendinta curioasa de a aduna mari cantita
ti de polen, care, nentrebuintate, nu ntrzie sa se rncezeasca si sa se ntareasca ncurc
d locul, apoi lungul interval de timp, fara activitate, ce ncepe de la cel dinti r
oit si se sfrseste cu fecundarea celei de a doua regine, etc. Dintre aceste grese
li, cea mai grava, singura care n partile noastre are mai totdeauna urmari fatale
, este roitul repetat. Dar sa nu uitam ca, n aceasta privinta, selectia naturala
a albinei domestice, este, de mii de ani, mpiedicata de om. De la egipteanul de p
e vremea faraonilor si pna la taranii din zilele noastre omul a actionat mpotriva
dorintelor si avantajelor speciei. Stupii cei mai bogati sunt aceia care nu roie
sc dect o singura data la nceputul verii. Ele si ndeplinesc astfel dorinta materna,
asigura perpetuarea speciei, primenirea necesara a reginelor si viitorul roiului
care, numeros si precoce, are timpul sa cladeasca locuinte solide si bine aprov
izionate nainte de venirea toamnei. Este nendoielnic ca, lasate n voia lor, aceste
colonii precum si descendentii lor, biruind singuri greutatile iernii, care ar f
i distrus aproape sigur coloniile nsufletite de instincte diferite, regula roitul
ui restrns s-a fixat putin cte putin si la rasele noastre meridionale. Dar omul a
distrus mereu tocmai acesti stupi prevazatori, bogati si deprinsi cu clima, pent
ru a le rapi bogatiile. n practica apicola obisnuita el nu lasa si nu lasa nici a
zi sa supravietuiasca dect coloniile, mame epuizate, roiuri secundare sau tertiar
e care au abia din ce sa se ntretina iarna si carora apicultorul le mai da cteva r
esturi de miere pentru a le ntregi slabele lor provizii. Ca urmare a acestei situ
atii specia a iesit, probabil, slabita si tendinta la roire excesiva s-a dezvolt
at foarte mult de-a lungul generatiilor astfel nct astazi, aproape toate albinele
noastre, mai ales albinele negre, roiesc prea mult. De ctiva ani ncoace, metodele
noi ale apiculturii "transhumante" au nceput sa combata acest obicei periculos si
, cnd vedem cu cta repeziciune actioneaza selectia artificiala asupra celei mai ma
ri parti a animalelor noastre domestice, asupra boilor, clinilor, oilor, cailor,
porumbeilor, pentru a nu le nsira aici pe toate, putem spera ca, peste putin tim
p, vom avea o rasa de albine care va renunta aproape n ntregime la roirea naturala
si si va concentra toata activitatea la recoltarea mierii si a polenului.
XV
Dar o inteligenta care ar ntelege mai bine scopul vietii comune nu ar putea sa ndr
epte celelalte greseli? Ar fi multe lucruri de spus despre aceste greseli care i
zvorasc uneori din taina stupului, alteori nu sunt dect o urmare a roitului si a
greselilor sale la care avem si noi o parte de vina. Dar, din cele ce am vazut pn
a aici, fiecare poate, dupa bunul sau plac, sa atribuie sau sa conteste orice in
teligenta albinelor. Nu tin nicidecum sa le apar. Mi se pare ca de multe ori ele
dau dovada de pricepere si, chiar daca ar face dintr-o pornire oarba tot ceea c
e fac, mirarea mea n-ar fi mai mica. Este interesant de vazut cum un creier gase
ste n sine resurse extraordinare pentru a lupta mpotriva frigului, foamei, mortii,
timpului, spatiului, singuratatii, mpotriva tuturor vrajmasilor materiei care pr
inde viata; dar, de asemenea, e tot att de interesant si de extraordinar ca o fii

nta sa ajunga sa-si mentina mica ei viata complicata si profunda fara sa depasea
sca instinctul si fara a face nimic ce-i depaseste puterile ei obisnuite. Obisnu
itul si miraculosul se confunda si au aceeasi valoare atunci cnd le asezam n adeva
ratul lor loc n snul naturii. Nu ele sunt acelea care poarta nume nepotrivite, ci
necunoscutul si inexplicabilul trebuie sa ne opreasca privirile, sa ne nsufleteas
ca activitatea si sa dea o forma noua si mai potrivita ideilor, sentimentelor si
cuvintelor noastre. Toata ntelepciunea este de a nu depasi aceste limite.
XVI
De altfel, noi nu suntem deloc ndreptatiti sa judecam greselile albinelor n numele
inteligentei noastre. Nu vedem noi, oare, constiinta si inteligenta traind mult
timp n mijlocul nostru, nconjurate de attea rataciri si greseli, fara sa le observ
am si fara sa le ndreptam? Daca exista o fiinta al carui destin i-a poruncit n mod
special, aproape n mod organic, sa gndeasca asupra sa, sa traiasca si sa-si organ
izeze viata dupa ratiunea pura, acea fiinta este tocmai omul. Cu toate acestea,
priviti ceea ce face din toate acestea si comparati greselile stupului cu acelea
ale societatii noastre. Daca noi am fi niste albine si am observa oamenii, mira
rea noastra n-ar fi mica, privind bunaoara nechibzuinta si nedrepta rnduiala a mu
ncii ntr-un trib de fiinte care, de altfel, ne-ar parea ca sunt nzestrate cu o jud
ecata deosebita. Am vedea astfel suprafata pamntului, singurul izvor al ntregii vi
eti n comun, cultivat cu greu si nendestulator de catre doua sau trei zecimi ale p
opulatiei totale; o alta zecime, total lenesa, ia ce mai buna parte a produselor
acestei munci; ultimele sapte zecimi, osndite aproape la foame nentrerupta, se sl
eiesc fara ragaz facnd eforturi stranii si sterile de pe urma carora ei nu profit
a niciodata si care nu par sa aiba alta menire dect de a face si mai complicata s
i mai nenteleasa viata celor lenesi. Din toate acestea am conchide ca ratiunea si
sensul moral al acestor fiinte apartin unei lumi complet diferite de a noastra,
supunndu-se unor principii pe care noi nu trebuie sa speram ca le vom ntelege vre
odata. Dar sa nu mpingem prea departe acest tablou al greselilor noastre. De altf
el, ele sunt mereu prezente n gndurile noastre.. E adevarat ca, fiind mereu n fata
ochilor nostri, nu cstigam prea mare lucru. Numai de la un veac la altul cte una d
in ele se trezeste, si alunga somnul pentru o clipa, scoate un strigat de mirare,
si ntinde bratul amortit ce-i sprijinea capul, si schimba pozitia, se culca din no
u, adoarme pna ce o noua durere, iesita din oboseala plina de tristete, o trezest
e din nou.
XVII
Dupa ce am admis evolutia apienelor sau, cel putin, a apitelor, deoarece ea este
mai verosimila dect fixitatea lor, care este deci directia constanta si generala
a acestei evolutii? Ba pare sa urmeze aceeasi curba cu evolutia noastra. Ea tin
de n mod evident sa micsoreze efortul, nesiguranta, mizeria si sa mareasca bunast
area, ntmplarile favorabile si autoritatea speciei. n acest scop, ea nu ezita sa sa
crifice individul compensnd, prin forta si fericirea tuturora, independenta singu
ratatii, de altfel iluzorie si nenorocita. As spune ca natura crede, ca Pericle n
Tucidide, ca indivizii, chiar atunci cnd sufera, sunt mai fericiti n snul unui ora
s care prospera n ansamblu dect daca individul ar prospera si Statul s-ar pierde.
Ea protejeaza pe sclavul muncitor n cetatea puternica si lasa prada dusmanilor fa
ra chip si fara nume, ce se ntlnese n orice clipa, n toate miscarile universului, n t
oate golurile pamntului, pe trecatorul care n-are obligatii n vremelnica asociatie
. Nu este aici momentul sa discutam acest gnd al naturii, nici sa ne ntrebam daca
omului i convine sa-l urmeze, dar este sigur sa peste tot masa nesfrsita ne permit
e sa sesizam aparenta unei idei, iar aparenta se angajeaza pe acest drum al caru
i capat nu-l cunoastem. n ceea ce ne priveste va fi deajuns sa constatam grija cu
care natura se preocupa sa pastreze si sa fixeze n rasa care evolueaza tot ceea
ce a fost cucerit n lupta contra inertiei potrivnice materiei. Ea nseamna un punct
dupa fiecare efort fericit si opune retragerii, care ar urma inevitabil dupa ef
ort, niste legi speciale si binevoitoare. Acest progres, care ar fi greu de nere
cunoscut la speciile cele mai inteligente, nu are, poate alt scop, dect miscarea

sa si nu stie ncotro se ndreapta. n orice caz, ntr-o lume unde nimic, n afara de cite
va fapte de acest gen, nu indica o vointa hotarta, este destul de semnificativ sa
vedem anumite fiinte ridicndu-se astfel putin cte putin si fara ntrerupere din ziu
a n care au deschis ochii; si, atunci cnd albinele nu ne vor fi aratat ochilor nos
tri altceva dect aceasta misterioasa spirala de lumini n atotputernicia noptii, va
fi nca deajuns pentru a nu regreta timpul nchinat studiului micilor lor gesturi s
i umilelor lor obiceiuri, att de departate si totusi att de apropiate de marile no
astre patimi si de destinele noastre trufase.
XVIII
Se poate ca toate acestea sa fie desertaciuni si ca spirala luminilor noastre, l
a fel ca si aceea a albinelor, nu licareste dect pentru a distra ntunericul. Se ma
i poate ca un enorm accident, venit din afara, din alta lume sau dintr-un fenome
n nou, sa dea pe neasteptate un sens definitiv acestui efort sau sa-l distruga p
entru totdeauna. Totusi sa ne urmam drumul ca si cum nimic anormal nu ar trebui
sa se ntmple. De am sti, bunaoara, ca mine o descoperire, o comunicare cu o planeta
mai veche si mai luminoasa, va trebui sa rastoarne pamntul nostru, sa nimiceasca
pasiunile, legile si adevarurile eterne ale fiintei noastre, lucrul cel mai cum
inte ar fi sa jertfim toata ziua de azi pentru a ne cunoaste pasiunile, legile s
i aeeste adevaruri, sa le armonizam, n spiritul nostru, sa ramnem credinciosi dest
inului nostru care, este de a subjuga si de a face sa creasca n noi si n jurul nos
tru fortele ntunecate ale vietii. Este posibil ca nimic sa nu mai supravietuiasca
noii revelatii, dar este imposibil ca aceia care si vor ndeplini pna la capat misi
unea, care este mai presus de orice o misiune umana, sa nu se gaseasca n primele
rn-duri pentru a primi aceasta revelatie: si, chiar atunci cnd ea ne va spune ca s
ingura obligatie adevarata va fi lipsa de curiozitate si resemnarea naintea necun
oscutului, noi vom sti sa pricepem, mai bine dect altii, aceasta lipsa de curiozi
tate si aceasta resemnare definitiva si vom sti sa ne folosim de ea.
XIX
Si apoi, sa nu ne avntam visnd n aceasta directie. Perspectiva unei distrugeri gene
rale sa nu intre deloc n socoteala nevoilor noastre, la fel cum nu intra nici int
erventia miraculoasa a unei ntmplari. Pna aici, cu toate fagaduintele nchipuirii noa
stre, noi ne-am vazut ntotdeauna nevoiti sa ne ncredem numai n noi nsine si n puteril
e noastre. Numai datorita eforturilor noastre celor mai modeste am sa-vrsit tot c
e s-a facut mai folositor si mai trainic pe acest pamnt. N-avem dect sa ne astepta
m la mai bine sau la mai rau n urma unui accident din afara; dar cu conditia ca a
ceasta asteptare sa nu zadarniceasca datoria noastra de oameni. Si aici albinele
ne dau o minunata pilda, ca orice lectie ce vine de la natura. Ele ar putea cre
de, ntr-adevar, ntr-un amestec uimitor. Ele sunt prada, mult mai mult dect noi, mini
lor unei vointe care le poate distruge sau modifica rasa si destinele. Ou toate
acestea, ele si urmeaza n mod statornic datoria lor veche si adnca. Si tocmai acele
a dintre ele oare asculta cel mai bine de aceasta datorie sunt mai bine pregatit
e sa se slujeasca de orice amestec din afara care ar veni sa schimbe astazi soar
ta speciei lor. Cu toate acestea, este mai putin greu dect s-ar crede sa descoper
im menirea neabatuta a unei fiinte. O putem observa mereu n organul care o distin
ge de celelalte si caruia i sunt supuse toate celelalte madulare Si, dupa cum est
e scris ca limba, gura si stomacul albinelor sa produca miere, tot astfel sta sc
ris n ochii nostri, n urechile noastre, n madularele noastre, n toate ascunzisurile
creierului nostru, n tot sistemul nervos al corpului nostru, ca noi suntem facuti
pentru a transforma tot ceea ce luam din darurile acestui pamnt ntr-o energie deo
sebita si de o calitate fara pereche pe aceasta lume. Nici o fiinta, dupa cte sti
u, nu a fost creata pentru a produce ca noi acel fluid straniu pe care-l numim gn
dire, inteligenta, pricepere, ratiune, suflet, spirit, putere mintala, virtute,
bunatate, dreptate, stiinta; caci acest fluid are mii de nume, cu toate ca nu ar
e deot o singura esenta. Tot ceea ce este n noi i-a fost jertfit lui. Muschii nost
ri, sanatatea, agerimea membrelor, echilibrul functiilor noastre animale, tihna
vietii noastre poarta pecetea mareata a superioritatii sale. El este starea cea

mai pretioasa si cea mai grea la care putem ridica materia. Flacara, caldura, lu
mina, viata nsasi, apoi instinctul, mai subtil dect viata, si cea mai mare parte a
puterilor nevazute care dominau lumea naintea venirii noastre, au palit n fata ac
estui suflu nou. Nu stim unde ne duce, ceea ce va face din noi, ceea ce vom face
noi din el. El va fi acela care ne va nstiinta cnd va domni n deplinatatea puteril
or sale. n asteptarea acestei clipe sa nu ne gndim dect a-i da tot ceea ce ne cere,
sa-i sacrificam tot ceea ce ar putea ntrzia deplina lui nflorire. Nu este ndoielnic
ca deocamdata aceasta este cea dintii si cea mai luminoasa dintre datoriile noa
stre. Pe celelalte le vom nvata, ncetul cu ncetul, tot de la ea. Ea ni le va nutri
si le va prelungi dupa cum ea nsasi va fi nutrita ntocmai cum apa din naltime hrane
ste si duce praiele din cmpie, dupa cum e si belsugul tainicelor vrfuri. Sa nu ne c
hinuim zadarnic sa cunoastem cine se va folosi de toate aceste puteri pe care le
cheltuim. Albinele nu stiu daca vor mnca mierea pe care au strns-o. Si nici noi n
u stim cine va profita de puterea spirituala pe care o introducem n univers. Dupa
cum ele zboara din floare n floare, pentru a strnge mai multa miere dect le face t
rebuinta lor si copiilor lor, suntem datori si noi sa mergem si, la fel, din rea
litati n realitati n cautarea a tot ceea ce poate nutri acea flacara de nenteles si
de a astepta cu linistea datoriei mplinite orice eveniment ce ar putea veni. Sa
o hranim cu sentimentele noastre, cu pasiunile noastre, cu tot ceea ce se vede,
se aude, se ntelege, se pipaie si cu propria-i esenta, care este ideea ce iese di
n descoperirile, experientele, observatiile pe care le da la iveala din tot ceea
ce ea vedea. Atunci, vine o clipa n care totul se schimba asa de firesc n bine pe
ntru orice spirit ce s-a jertfit cu bunavointa adevaratei datorii omenesti, nct nsa
si banuiala ca straduintele n care se framnta erau, poate, fara scop, face nca si m
ai luminoasa, mai curata si mai dezinteresata, mai independenta si mai nobila pa
tima cautarii sale.