Sunteți pe pagina 1din 6

TRANSMIGRATIA

SUFLETELOR
Credinta in metempsihoza este atestata sub diferite forme si nume in numeroase
arii culturale: la indieni, la greci, la popoarele nordice etc. Ea este respinsa de iudaism, de
crestinism si de islamism, care implica o conceptie mai curand liniara decat ciclica asupra
timpului.
Nu este locul sa discutam aceste doctrine. Ele au insa, toate, o anumita incarcatura
simbolica, indiferent de temeiurile lor morale, antropologice, cosmologice sau teologice si
indiferent de argumentele lor teoretice ori experimentale. Ele exprima, pe de o parte, dorinta
de crestere intru lumina, intru Unitate si, pe de alta parte, simtul responsabilitatii fata de
faptele savarsite. Aceasta dubla forta, greutatea faptelor si aspiratia catre puritate, inraureste,
intr-un ciclu, o suita de renasteri succesive, pana la atingerea perfectiunii ce va deschide
accesul, in afara rotii existentei, la eternitate.
Metempsihoza apare ca un simbol al continuitatii morale si biologice. De indata ce o
fiinta a inceput sa traiasca, ea nu se mai poate sustrage vietii si consecintelor faptelor sale.
Viata nu este o partida de zaruri: credinta in metempsihoza aboleste hazardul.
Scriitorii antici confunda adeseori, in rezumatele sau in relatarile lor succinte legate de
conceptiile religioase ale celtilor, nemurirea sufletelor si metempsihoza. In realitate,
nemurirea sufletului le este rezervata oamenilor ce merg in Lumea de Dincolo, iar
metempsihoza este un fapt limitat la cateva entitati divine, ce-si schimba natura si starea din
motive bine determinate.
In povestea galeza cu cazanul lui Ceridwen, Gwion, dupa ce a dobandit stiinta
universala de la zeama ce fierbea intr-insul, se preface rand pe rand in iepure, peste, pasare si
bob de grau. Ca sa-l urmareasca, Ceridwen se transforma in ogarca, vidra, gaie si gaina
neagra. Ea inghite Bobul de grau, ramane grea si da nastere vestitului poet Taliesin.
Transmigrafia se refera aici la trei stari: iepurele reprezinta pamantul (starea corporala);
pestele apa (starea subtila) pasarea aerul (starea informala). Bobul de grau simbolizeaza
resorbirea in principiu.In Irlanda, poetul Amorgen a fost, rand pe rand, taur, vultur, strop de
roua, floare, mistret si somon. Cazul zeitei Etain este si mai complex, caci se leaga de starile
multiple ale fiintei. Putem spune ca metempsihoza, in spatiul celtic, nu priveste decat

personaje predestinate, marcate pentru o misiune si depozitare ale aspectelor multiple ale
adevarului si ale stiintei.
Exista cazuri in care metempsihoza se deosebeste cu greu de metamorfoza. Aceasta
din urma nu afecteaza decat aparentele, nu si eul profund, si nu presupune trecerea prin
moarte; metempsihoza se inscrie insa in ciclul infinit mai grav al mortilor si renasterilor.
Serge Sauneron, de pilda, in pofida celor spuse de Herodot si a formulelor cuprinse in Cartea
Mortilor, se indoieste ca egiptenii ar fi crezut cu adevarat in metempsihoza. Aceste
transmigratii, scrie el, vor fi, de fiecare data, trecatoare; or, sufletul nu are de trecut, treptat,
prin etapele unui vast ciclu de reincarnari: el ramane definitiv legat de trupul imbalsamat din
mormant si nu are cum sa se plimbe pe-afara.
Cartea tibetana a mortilor descrie ce se intampla intre ultima rasuflare si momentul
alegerii unei noi matrice, dupa patruzeci si noua de zile de incercari, in cursul carora fiinta
iesita din trup, calauzita de principiul constient, nu este decat rodul faptelor sale anterioare. In
fapt, omul este liber si raspunde pentru fapta sa; el isi alege transmigratia, dupa cum, de-a
lungul existentei, va fi acumulat o karma buna sau rea.
Cartea Mortilor sau Bardo Thodol trateaza in primul rand despre natura propriului nostru
spirit si a proiectiilor sale, placute sau inspaimantatoare, senine sau manioase. La mort, aceste
proiectii sunt infinit mai puternice, caci principiul constient pluteste derutat de ruperea
legaturilor sale psihice.
Vajrayana, Vehiculul de diamant din budismul tantric tibetan, il invata pe om sa-si
domine (dupa ce vor fi izbutit sa o recunoasca) lumea de proiectii care nu este decat o autohalucinatie si sa ramana lucid in timpul trecerii prin bardo, sa-si invinga temerile si sa
ajunga la adevarata natura a spiritului de diamant. Termenul de bardo, care inseamna intre una
si cealalta, se refera la trecerea dintre moarte si renastere, dar si la intervalul dintre ganduri.

Trasaturile doctrinei despre transmigratia sufletelor

In India traditionala credinta in renasterile succesive apare ca ceva, intr-un fel,


subinteles. Aceasta inseamna ca ea nu este niciodata rezultatul unui efort de gandire sau de
cautare spirituala, ci se infatiseaza ca opusul unei atitudini imbratisate in mod constient si
liber, cu titlu personal, de cineva anume.
Oamenii sunt crescuti in aceasta credinta cu care se obisnuiesc de la cea mai frageda
varsta, asa incat ideea de a o pune la indoiala le ramane straina tot timpul vietii. De fapt,
pentru ei, este vorba mai mult de o certitudine sensibila decat de un articol de credinta.

Hindusii, jainii, budhistii si sikhistii nu "cred" in transmigratie in felul in care crestinii cred in
invierea cu trupul. Ei par sa aiba, in aceasta privinta, o adevarata perceptie, vie si intensa, in
ciuda obscuritatii sale.Ei simt "greutatea" acumulata a vietilor anterioare apasandu-le pe
umeri, dar nu vor cauta niciodata indicii, semne sau dovezi.
Temeiurile doctrinei despre transmigratia sufletelor
Daca in Upanisade doctrina despre transmigratia sufletelor apare ca o taina, ca ceva
nou ce nu trebuie profanat, in textele ulterioare ea va fi cunoscuta prin scolile hinduse, jaine si
budhiste ale vremii, insa totdeauna strans legata de doctrina karman. Un text concludent in
acest sens avem in Katha-Upanisad 5.7: "In pantecele mamei intra unul, incarnandu-se intr-un
trup, altul se duce intr-o planta, fiecare dupa fapta, fiecare dupa stiinta".
Scolile hinduse clasice care s-au preocupat de dezvoltarea doctrinei samsara, in
legatura cu doctrina privind starea de eliberare, au fost Samkhya si Vedanta.
Scoala Samkhya propaga eliberarea prin cunoasterea metafizica, sprijinindu-se pe
realitatea cunoasterii ultime. Prakrti e antrenata instinctiv in slujirea lui purusa si activeaza
pentru eliberarea lui. Intelectul (budhi) fiind cea mai perfecta manifestare a lui prakrti ajuta,
prin posibilitatile lui dinamice, la procesul eliberarii.
Cand apare acea "desteptare"prin "intelegerea de sine", intelectul si toate celelalte
elemente psihice, care au fost fals atribuite lui purusa, se retrag, se desprind de purusa si
reintra in prakrti. In cazul "nedesteptarii" sufletul se reincarneaza. Venirea in fiinta a oricaruia
si intrarea in samsara este insotita de avidya -necunoasterea adevaratei realitati.
Pentru a elimina ciclul renasterilor, Samkhya-Yoga recomanda meditatia pana la realizarea
suprema, adica eliberarea de existenta. Atat timp cat este pastrat nucleul central al existentei,
orice realizare cade sub incidenta placut-neplacut ramanand sub domeniul durerii si al
renasterilor. Samsara este vazuta ca o sclavie fata de propria minte. Daca la incetarea vietii
prezente mai exista inca reziduuri karman (karmasaya), exista inca destin, iar acesta
determina reincarnarea, nasterea in samsara.
Scoala Vedanta admite o evolutie gradata a fiecarui suflet, care e potential divin si care
creste trecand prin diferite vieti si forme de viata variate, intotdeauna culegand rezultatele
faptelor proprii pana se castiga perfectiunea. Seria de vieti este determinata de karman:
"Dupa cum olarul formeaza tot ce vrea dintr-un bulgare de lut, tot astfel omul are parte
numai de acea soarta pe care si-a pregatit-o singur pin fapta sa. Dupa cum lumina si umbra

sunt vesnic legate strans una de alta, tot asa e strans legata si fapta de faptuitor prin tot ce a
savarsit el singur".
De aceea sufletul trebuie sa treaca prin nenumarate corpuri, calatorind mereu prin
forme superioare sau inferioare, potrivit faptelor. Sufletul are de suportat numai urmarile
propriilor sale fapte. El este purtat pe oceanul de renasteri in voia unei puteri pe care el singur
a pus-o in miscare, dar impotriva careia nu se mai poate lupta, fiindca actiunea acestei puteri
atarna de faptele savarsite in trecut. Pe acestea sufletul nu le poate schimba.
Bhagavad-Gita, desi incearca rezolvarea realista si pragmatica a doctrinei karman, ce
perpetueaza transmigratia, prin karman-yoga, arata ca faptele sunt necesare pentru ca sunt
efecte ale existentei empirice. Insa solutia eliberarii prin dezinteres fata de rodul faptei
dezvaluie o nesiguranta in evaluarea doctrinei. Desi se cer fapte dezinteresate, Bhagavad-Gita
nu arata mijloacele prin care se pot rupe lanturile karman. Singura solutie ramane yoga:
"Oamenii care nu cred in aceasta lege (yoga) reiau calea mortii si a renasterii (samsara)".
Dupa doctrina jaina, karman e o materie fina si fluida care determina transmigratia
pana la eliberare. Starea de eliberare poate fi atinsa prin respectarea celor cinci principii
morale - ahimsa, satya, brahmacarya, aparigraha - si prin meditatia yoga.
Invatatura despre samsara are o insemnatate deosebita si in buddhism si este legata de doctma
dukkha (suferinta) si karman. Datorita existentei renasterilor dupa moarte, dukkha si efectele
sale complementare nu se limiteaza la viata prezenta, ci continua si dincolo de moarte. De
aceea sfaturile pe care le-a dat Budha pentru a pune capat suferintei si cauzelor ei sunt menite
sa opreasca fluxul viitoarelor renasteri. A cunoaste "mecanismul" renasterilor este un lucru
necesar.
Discipolul buddhist, progresand in ceea ce priveste capacitatile sale interioare spre
starea de arhat, va capata "cele trei cunoasteri", intre care primele doua au legatura cu
renasterea: cunoasterea care ne permite sa constatam ca oamenii mor si renasc mereu si
cunoasterea care va permite aducerea aminte de vietile anterioare.
Renasterea, in buddhism, se bazeaza simultan pe samsara si pe doctrina anatman, care
neaga categoric existenta unui sine permanent transmigrant dintr-o viata in alta. Contrar unor
invatatori contemporani cu Buddha, ciclul renasterilor nu inseamna nici purificare, nici
progres spre starea de eliberare, ci renasterea reprezinta un mare risc si de aceea trebuie sa se
urmareasca cat mai curand atingerea starii de eliberare (nirvana), adica incetarea lui dukkha.
Sikhismul, propagand supunerea persoanei umane fata de divinitate, considera ca existenta
pamanteasca a omului este supusa ciclului samsara determinat de karman si de avidya necunoasterea propriei sale identitati.

Atat timp cat omul crede in existenta personala, separata de divinitate, identificandu-se
cu elementele tranzitorii ale trupului si ale materiei si, in virtutea acestei constiinte, savarseste
fapte, el se afla in necunoastere si e supus reincarnarii. Pentru a depasi aceasta stare trebuie sa
ajunga la cunoasterea divinitatii si la cunoasterea adevaratei sale identitati. La cunoasterea
divinitatii nu se ajunge numai prin efort propriu, ci e darul divinitatii, al carei nume trebuie sal repete la nesfarsit.
alta trasatura a transmigratiei sufletelor este caracterul esential etic al mecanismului
caruia i se supune. Este vorba despre legea karman. Karman, care denumea initial actul ritual,
a ajuns sa fie aplicat oricarui comportament uman caracterizat in functie de bine sau de rau,
mai exact, in functie de supunerea sau nesupunerea fata de o ordine dreapta a lucrurilor dharma.
Cum exista o legatura certa intre ierarhia conditiilor sociale si cea a satisfactiilor pe
care fiintele umane le pot astepta de la existenta, principiul karman se va exprima, in primul
rand, prin renasteri mai mult sau mai putin nobile ori mai mult sau mai putin josnice, in
functie de calitatea etica globala a faptelor si actelor savarsite pe parcursul vietii sau vietilor
anterioare.
E de la sine inteles ca un asemenea principiu inabusa din fasa orice protest sau revendicare
sociala si contribuie din plin la intarirea ordinii castelor in hinduism. In plus, eliminand
disputa cu privire la "cel ce sufera pe drept", acest principiu ii impiedica pe indieni sa-si puna
spinoasa problema a raului, care-i pune in dificultate pe europeni.
Trebuie avut in vedere ca doctrina samsara nu se refera numai la fiintele vii, ci ea se
extinde la dimensiunile intregului cosmos, pe o imensa "scara" a "fiintelor", omenirea
reprezentand doar sectorul mijlociu.
Deasupra omenirii se gasesc nenumarate fiinte superioare, adica multimea fara de
numar a demonilor, geniilor, zeilor si zeitelor, care formeaza panteonul mitologiei hinduse.
Dedesubtul omenirii se afla animalele, plantele si mineralele. In functie de propriul karman
este posibil sa te inalti la nivelul zeilor sau sa cazi in mizeria si anonimatul creaturilor celor
mai neinsemnate.
Natura umana este singura dintre naturile reincarnate in care sufletele pot actiona
pentru a-si alege viitorul intr-un sens sau altul. "Deasupra omenirii" zeii sunt prea cufundati in
placerile paradisiace pentru a-si dori sa-si transforme destinul, "dedesubtul omenirii" fiintele
sunt prea indobitocite pentru a mai putea deosebi binele de rau. Prin urmare, omul isi poate
imbunatati soarta in renasterea viitoare, daca isi indeplineste cu grija propria dharma pe
parcursul acestei vieti.

Scopul principal este atingerea starii de eliberare, adica starii care a depasit karman si
samsara, o stare transcendenta, imposibil de imaginat, care nu poate fi exprimata decat in
termeni negativi: incetarea definitiva a ciclului nesfarsit de renasteri. Faima celor care se
retrag din lume (precum yogi, rsi, sadhu) este strict legata de atitudinea esentialmente
negativa pe care acestia o imbratiseaza in ceea ce priveste transmigratia.