Sunteți pe pagina 1din 10

LITERATURA ROMANA IN SECOLUL AL XIX-LEA

I. PASOPTISMUL
1. Context
Perioada pasoptista (1830-1860, 30 de ani) are ca nucleu revolutia anului
1848, ce a avut in plan social- politic: libertatea nationala, independenta politica - atat
legislativa, cat si administrativa fata de Imperiul Otoman si Rusia, unirea provinciilor
romane, modernizarea societatii romanesti, iar in plan cultural: intemeierea
invatamantului national, a teatrului si a presei. Aceasta perioada marcheaza, din punct
de vedere literar, inceputul literaturii noastre moderne.
2. Ideologia pasoptista
Ca fenomen literar, pasoptismul este una dintre ipostazele romantismului
romanesc, caracterizata prin spirit social si national, militantism si mesianism, fara a
exclude insa tematica vietii intime, contemplatia si cultivarea pitorescului.
Principala trasatura a literaturii pasoptiste consta in coexistenta curentelor
literare (iluminism, romantism, clasicism, realism incipient etc.), datorita faptului ca
scriitorii romani trebuiau ,,sa arda etapele pentru ca literatura romana sa fie la nivelul
celei occidentale, dar si sa intervina cu elemente de inovatie, precum aspiratia catre
folclorul si specificul national (deoarece si istoria noastra are destule fapte eroice
menite a fi transpuse, pe buna dreptate, in literatura noastra - M. Kogalniceanu).
3. Indrumatori ai fenomenului cultural-literar
Doua personalitati au avut rolul de indrumatori ai ideologiei pasoptiste, regasite
in doua mari etape de dezvoltare:
a) Etapa bucuresteana: este prima etapa a generatiei pasaoptiste, aflata sub
egida lui Ion Heliade Radulescu, prin articolele din ziarul Curierul romanesc
(Bucuresti, 1829) si prin suplimentul literar Curierul de ambe sexe (Bucuresti, 1837),
care trateaza atat subiecte politice, cat si literare.
b) Etapa ieseana: cea de-a doua etapa ii apartine lui Mihail Kogalniceanu,
redactorul revistei Dacia literara (Iasi, 1840 - unde se afirma scriitori precum C.
Negruzzi, Vasile Alecsandri, Gr. Alexandrescu etc.), si are ca obiectiv exclusiv
literatura.
1

Constituirea deplina a romantismului pasoptist a fost marcata de articolulprogram Introductie, redactat de catre Kogalniceanu. Publicat in primul numar al
revistei, acesta reprezinta manifestul literar1 al romantismului romanesc. Obiectivul lui
Kogalniceanu era ca Dacia Literara sa devina un repertoriu general al literaturei
romanesti, prin cele patru puncte ale articolului-program, si anume:
1. - intemeierea spiritului critic in literatura romana in baza principiului estetic;
2. - combaterea imitatiilor si a traducerilor mediocre;
3.- promovarea literaturii originale prin indicarea unor surse de inspiratie
provenite din specificul national si din estetica romantica (aspiratia spre originalitate,
refugiul in trecutul istoric, aprecierea valorilor nationale si a folclorului, imbogatirea
limbii literare prin utilizarea termenilor populari, arhaici sau regionali etc.);
4. - afirmarea idealului de realizare a unitatii limbii si literaturii romane.
NUVELA ROMANTICA DE INSPIRATIE ISTORICA

ALEXANDRU LAPUSNEANUL
(Costache Negruzzi)
1. Incadrare in context
Opera literara Alexandru Lapusneanul de Costache Negruzzi este prima nuvela
romantica de inspiratie istorica din literatura romana, potrivit recomandarilor lui
Mihail Kogalniceanu, din articolul-program al revistei Dacia literara, intitulat
Introductie (1840) .
Publicata in perioada pasoptista, in primul numar al revistei sus-mentionate,
nuvela ilustreaza una dintre sursele de inspiratie romantica, si anume istoria nationala
(mai precis Evul Mediu, in perioada celei de-a doua domnii a lui Alexandru
Lapusneanul). Ulterior, nuvela a fost inclusa in ciclul Fragmente istorice, din volumul
Pacatele tineretilor (1857).
2. Incadrare in specie si curent literar
Opera literara Alexandru Lapusneanul este incadrata ca nuvela deoarece este
o specie epica in proza, de dimensiuni medii, cu o constructie riguroasa si cu un singur
fir narativ central. Remarcam, de asemenea, concizia intrigii, tendinta de obiectivare a
Text cu valoare de document pentru inceputul unei miscari literare/ a unui curent literar, prin care se
afirma o noua conceptie literara.
1

perspectivei narative si verosimilitatea faptelor prezentate. Personajele sunt relativ


putine, caracterizate succint, insa graviteaza in jurul personajului principal.
Opera studiata este, de asemenea, o nuvela romantica datorita influentelor
romantice remarcate in text, precum: inspiratia din istoria nationala, naratiunea liniara,
tema, conflict, culoarea epocii in descrieri cu valoare documentara, gesturi si replici
spectaculoase si memorabile, personajele exceptionale aflate in situatii exceptionale,
personajele construite in antiteza (Lapusneanul versus doamna Ruxanda), si nu in
ultimul rand, liniaritatea psihologica in constructia personajelor (Nicolae Manolescu,
Istoria critica a literaturii romane).
Nuvela Alexandru Lapusneanul se incadreaza ca fiind o nuvela istorica
deoarece aceasta este o specie literara cultivata de romantici, pentru ca autorul se
inspira din trecutul istoric Evul Mediu in Moldova, in timpul celei de-a doua domnii
a lui Alexandru Lapusneanul, anul 1564. Autorul reda tema, personajele si culoarea
epocii (veridicitatea timpului si aspatiului nararii, obiceiurile, vestimentatia etc.).
3. Viziunea despre lume
Costache Negruzzi, scriitor pasoptist, in alcatuirea operei se inspira din
specificul national, si anume din cronici si din folclor, fiind primul scriitor de gen care
a valorificat intr-o creatie literara cronicile moldovenesti (Letopisetul Tarii Moldovei,
de Grigore Ureche si de Miron Costin) si primul care a acordat o atentie deosebita
analizei psihologice a poporului sau prostimii, ca personajului colectiv in opera
studiata: -Prosti, dar multi!
Autorul doreste, prin reimprospatarea unor elemente specifice istoriei
romanilor, sa reflecte un antimodel de conducator, ca lansare a unui avertisment
adresat

contemporanilor

intr-o

perioada

istorica

instabila,

de

efervescenta

revolutionara.
4. Relatia realitate-fictiune
Fictiunea presupune utilizarea unor elemente reale pentru crearea unei alte lumi,
care nu se suprapune peste realitate, ci o concureaza. Aceasta este un rezultat al
creatiei artistice care ofera iluzia unei lumi adevarate, fiind o plasmuire a imaginatiei
autorului, care ,,trece realitatea prin propriul sau filtru al personalitatii.
Fictiunea implica procesul de selectie, reorganizare si interpretare a datelor
realitatii si opereaza la diverse niveluri ale actului de creatie, de la conceptie pana la
3

stil, implicand originalitatea demiurgului si urmarind, asadar un scop estetic. Pe de alta


parte, realitatea este existena obiectiva, viata traita, careia ii apartin autorul, lectorul,
persoanele reale/personalitatile istorice.
Cu privire la verosimilitatea naratiunii si a faptelor in sine, Negruzzi preia din
cronica lui Ureche imaginea personalitatii domnitorului Alexandru Lapusneanul,
precum si unele scene si replici memorabile (de ex. motto-ul capitolului I si al IV-lea),
dar se distanteaza de realitatea istorica prin apelul la fictiune si prin viziunea romantica
asupra istoriei, influentata de ideologia pasoptista. Dintre principalele evenimente
consemnate de cronicar, autorul preia imprejurarile venirii lui Lapusneanul la a doua
domnie a sa, solia boierilor trimisa de Tomsa pentru a-i impiedica revenirea, uciderea
celor 47 de boieri la curte, arderea cetatilor Moldovei, boala, calugarirea si moartea
domnitorului prin otravire (autorul introduce insa ca autori indirecti ai otravirii pe
Spancioc si Stroici, care o sfatuiesc pe doamna Ruxanda sa il otraveasca pe domnitor,
insa in realitatea istorica acestia erau fugiti in Liov). Pentru infrumusetarea operei,
acesta gradeaza tensiunea narativa, reliefeaza si exagereaza caracterele personajelor in
relatie cu spectaculosul actiunii. Desi autorul modifica realitatea istorica, actiunea
nuvelei se pastreaza in limitele verosimilului.
A nu se confunda, asadar, personalitatile istorice a caror existenta este
consemnata in cornici sau lucrari stiintifice, cu personajele literare, ale caror
caracteristici ilustreaza anumite tipuri umane, autorul atribuindu-le destine si profiluri
psihologice in scopul de a sustine coerenta narativa. De pilda, ca persoane, vornicul
Motoc, postelnicul Veverita si spatarul Spancioc fugisera la Liov, in Polonia, si nu mai
traiau in a doua domnie a lui Lapusneanul, pe cand ca personaje, ele sunt prezente
pentru a ilustra tipuri umane (boierul tradator si lingusitor, boierii cu iubire de mosie).
5. Perspectiva narativa
Naratorul este omniscient, omniprezent, sobru, detasat, predominant obiectiv,
dar intervine direct, subiectivizeaza usor naratiunea prin cateva epitete de caracterizare
(de ex. tiran, miselul boier, desantata cuvantare etc.). Naratiunea la persoana a III-a
(focalizare zero, viziune dindarat) aminteste, prin obiectivitate si concizie, de relatarea
cronicarilor. Naratiunea se desfasoara linear, cronologic, prin inlantuirea secventelor
narative si a episoadelor.
6. Tema
4

Nuvela are ca tema evocarea artistica a celei de-a doua domnii a lui
Alexandru Lapusneanul, inceputa in anul 1564. Lupta pentru impunerea autoritatii
domnesti si consecintele detinerii puterii de un domnitor crud, tiran se raporteaza la
realitatile social-politice din epoca medievala (in Modova, la mijlocul secolului al
XVI-lea).
Desi in prima sa domnie Lapusneanul a fost bun si bland, faptul ca boierii l-au
tradat il determina pe acesta sa se razbune, atitudinea sa vindicativa fiind atinsa numai
dupa uciderea boierilor tradatori.
7. Elemente de structura si compozitie
Incipitul si finalul se remarca prin sobrietatea auctoriala. Astfel, paragraful
initial rezuma evenimentele care motiveaza revenirea la tron a lui Lapusneanul si
atitudinea lui vindicativa. Frazele finale consemneaza sfarsitul tiranului in mod concis,
lapidar si obiectiv, amintind de stilul cronicarului, iar prin mentionarea portretului
votiv se realizeaza caracterul verosimil, specific nuvelei: Acest fel fu sfarsitul lui
Alexandru Lapusneanul, care lasa o pata de sange in istoria Moldaviei. La monastirea
Slatina, zidita de el, unde e ingropat, se vede si astazi portretul lui si al familiei sale.
Naratiunea se desfasoara linear, cronologic, prin inlantuirea secventelor
narative si a episoadelor, particularitate narativa romantica. Echilibrul compozitional
este realizat prin organizarea textului narativ in patru capitole, care fixeaza momentele
subiectului operei literare. Capitolele poarta cate un motto cu rol rezumativ, care
constituie replici memorabile ale personajelor:
Capitolul I, Daca voi nu ma vreti, eu va vreu... (raspunsul dat de
Lapusneanul soliei de boieri care ii cerusera sa se intoarca de unde a venit pentru ca
norodul nu il vrea) cuprinde expozitiunea (intoarcerea lui Lapusneanul la tronul
Moldovei, in 1564, in fruntea unei armate turcesti si intalnirea cu solia formata din cei
patru boieri trimisi de Tomsa: Veverita, Motoc, Spancioc si Stroici) si intriga
(hotararea domnitorului de a-si relua tronul si dorinta sa de razbunare fata de boierii
tradatori).
Capitolul al II-lea, Ai sa dai sam, Doamn! (avertismentul pe care vaduva
unui boier decapitat de Lapusneanul il adreseaza doamnei Ruxandra, pentru ca nu ia
atitudine fata de crimele sotului sau) corespunde, ca moment al subiectului,
desfasurarii actiunii si cuprinde o serie de evenimente declansate de reluarea domniei
5

de catre Lapusneanul: fuga lui Tomsa in Muntenia, incendierea cetatilor, desfiintarea


armatei pamantene, confiscarea averilor boieresti, uciderea unor boieri, interventia
doeamnei Ruxanda pe langa domnitor pentru a inceta cu omorurile si promisiunea pe
care acesta i-o face.
Capitolul al III-lea, Capul lui Motoc vrem... (cererea vindicativa a norodului
care gaseste in Motoc vinovatul pentru toate nemultumirile) apartine, ca moment al
subiectului, punctului culminant, unde sunt relatate mai multe scene romantice cu
caracter memorabil sau exceptional: participarea si discursul domnitorului la slujba
religioasa de la mitropolie, ilustrarea caracterului sau disimulat si perfid, ospatul de la
palat si uciderea celor 47 de boieri, omorarea lui Motoc de catre multimea revoltata
si ,,leacul de frica pentru doamna Ruxanda (piramida de capete).
In capitolul al IV-lea, De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu...
(amenintarea rostita de Lapusneanul care, bolnav de friguri, fusese calugarit, dar
pierduse astfel puterea domneasca) este infatisat deznodamantul, moartea tiranului
prin otravire. Dupa patru ani de la cumplitele evenimente, Lapusneanul, bolnav fiind,
se retrage in cetatea Hotinului si este calugarit potrivit obiceiului vremii. Atunci cand
isi revine, domnitorul ameninta sa-i ucida pe toti (inclusiv pe propriul fiu, urmasul sau
la tron), fapt ce o determina pe doamna Ruxanda sa accepte sfatul boierilor Spancioc si
Stroici de a-l otravi.
8. Conflictul
Conflictul nuvelei este complex si pune in lumina personalitatea puternica a
personajului princiapal.
Principalul conflict, exterior, este de ordin politic: lupta pentru putere
iscata intre domnitor si boieri, anume impunerea autoritatii centrale/ domnesti in fata
oligarhiei boieresti in secolul al XVI-lea. Mijloacele alese de Lapusneanul sunt
sangeroase, caracteristice tiranului feudal, desi actele barbare ale personajului sunt
motivate psihologic: cruzimea devine expresia dorintei de razbunare pentru tradarea
boierilor in prima sa domnie, blanda si buna, ca in cea de-a doua sa devina total
schimbat in comportament.
Conflictul secundar este intre domnitor si Motoc (boierul tradator si
lingusitor), si particularizeaza dorinta de razbunare a domnitorului, fiind anuntat in
primul capitol si incheiat in capitolul al III-lea.
6

Conflictul social, intre boieri si popor, se limiteaza la revolta multimii din


capitolul al III-lea.
Conflictul de natura romantica, unde tensiunile exterioare plaseaza
personajele intr-o relatie de antiteza. Din acest punct de vedere am putea vorbi despre
contrastul dintre Lapusneanul si doamna Ruxanda, evidentiat in capitolul al II-lea.
9. Relatii temporale si spatiale
Timpul si spatiul actiunii sunt precizate si confera verosimilitate naratiunii: a
doua venire a lui Lapusneanul la tronul Moldovei. In primele trei capitole,
evenimentele se desfasoara indata dupa revenirea la tron, iar in ultimul capitol se trece,
prin rezumare, la secventa mortii domnitorului patru ani mai tarziu.
10. Constructia personajelor
Personajele sunt realizate potrivit esteticii romantice: perosnaje exceptionale
(cu calitati si defecte iesite din comun) aflate in situatii exceptionale, utilizarea
antitezei ca procedeu de constructie, liniaritatea psihologica, replicile memorabile.
Avand capacitatea de a ne surprinde, intr-un mod convingator, Lapusneanul
este un personaj rotund, complex, spre deosebire de celelalte personaje din nuvela,
personaje plate, construite in jurul unei singure idei sau calitati (E. M. Forester).
Alexandru Lapusneanul este personajul principal al nuvelei, personaj romantic,
exceptional, care actioneaza in situatii exceptionale (de ex. scena uciderii boierilor, a
pedepsirii lui Motoc etc.). Insetat de putere si de razbunare, dorinta de a le realiza pe
amandoua ii calauzeste actiunile.
Lapusneanul intruchipeaza tipul domnitorului puternic, sangeros, hotarat,
viclean, tiran, abil politic, inteligent, disimulat, crud si bun cunoscator al psihologiei
umane, fiind puternic individualizat si memorabil. Drept dovada, inteligenta si
abilitatea sa politica este concentrata in celebrul raspuns - Prosti, dar multi!, care a
trecut in limbajul comun, unde functioneaza ca proverb, pentru ca exprima un adevar
universal.
Domnitorul este construit din contraste si are o psihologie complexa, calitati
si defecte puternice. Domnitorul este caracterizat direct (de catre narator crud, voda,
domnul, tiranul, bolnavul,

de alte personaje de ex. Spancioc:

tiran,

autocaracterizarea: N-as fi un natarau de frunte, cand m-as increde in tine?) si


indirect (prin fapte, limbaj, comportament, relatii cu alte personaje, gesturi, atitudine,
7

vestimentatie purta coroana Paleologilor [...] avea cabania turceasca). Forta


exceptionala a personajului domina relatiile cu celelalte personaje, care, in general,
sunt manipulate de domnitor.
Relatia cu doamna Ruxanda este construita pe antiteza angelic-demonic,
diversitatea atitudinilor adoptate de Lapusneanul fata de doamna sa reflectand
disimularea si falsitatea relatiei dintre cei doi soti. Se casatorise cu ea ca sa atraga
inimile norodului in care via inca pomenirea lui Rares. Remarcabila este in acest sens
secventa cand Voda se bucura cu cruzime atunci cand o vede pe doamna Ruxanda ca
lesina la vederea piramidei de capete a celor 47 de boieri ucisi: -Femeia tot femeie, (...)
in loc sa se bucure, ea se sparie!
Doamna Ruxanda este un personaj secundar, de tip romantic, construit in
antiteza cu Lapusneanul: blandete-cruzime, caracter slab-caracter tare. Ea nu
actioneaza din vointa proprie nici cand ii cere sotului sau sa inceteze cu omorurile, nici
cand il otraveste. Doamna Ruxanda infatiseaza in nuvela un caracter slab, care pune in
lumina, prin contrast, vointa personajului principal. Destinul acesteia, ca fiica lui
Petru Rares si nepoata a lui Stefan cel Mare, a fost de a fi parte biruitorului si obligata
de obstie sa devina sotia lui Alexandru-Voda, pe care ar fi voit sa-l iubeasca, daca ar
fi aflat in el cat pe putina simtire omeneasca.
Boierul Motoc, personaj secundar, reprezinta tipul boierului tradator,
viclean, las, intrigant. Nu urmareste decat propriile interese, de aceea il tradase pe
Lapusneanul in prima domnie, iar la intoarcerea acestuia, dupa refuzul de a renunta la
tron, il linguseste asemenea cainelui care in loc sa muste, linge mana care-l bate. Este
las in fata primejdiei, comportandu-se grotesc in timp ce incearca sa-l determine pe
domn sa nu-l dea prada multimii.
In antiteza cu boierul tradator sunt personajele episodice Spancioc si
Stroici, cu rol justitiar, reprezentand boierimea tanara, pre buni patrioti, capabili sa
anticipeze miscarile adversarului. Ei o sfatuiesc pe doamna Ruxanda sa-l otraveasca pe
tiran si asista cu cruzime la ultimele clipe ale acestuia, adresandu-i o alta replica
sugestiva: Invata a muri, tu care stiai numai a omori.
Personajul colectiv, multimea revoltata de targoveti, apare pentru prima data
in literatura noastra. Psihologia multimii este surprinsa cu finete, in mod realist:
strangerea norodului la portile curtii domnesti din cauza unor vesti nelamurite,
8

descumpanirea gloatei care venise fara sa stie pentru ce au venit si ce vrea in fata
intrebarii armasului, glasurile izolate care exprima nemultumirile, in sfarsit, rostirea
numelui Motoc, in care toti vad un vinovat pentru toate suferintele: -Motoc sa moara!Capul lui Motoc vrem! Se observa capacitatea lui Lapusneanul de manipulare si de
dominare a gloatei. El orienteaza miscarea haotica a multimii spre exprimarea unei
singure dorinte, in acelasi timp razbunandu-se pentru tradarea de odinioara a
vornicului Motoc si implinind amenintarea/ planul initial. Odata cererea satisfacuta,
multimea multamindu-se de asta jertfa, se imprastii, ca si cand ar fi venit anume
pentru acest lucru. Arta naratorului este de a surprinde gradat starile psihologice ale
multimii prin notatii scurte, care separa replicile personajelor, asemenea indicatiilor
scenice dintr-o drama: Prostimea ramasa cu gura cascata. (...) Acest din urma cuvant
gasand un eho in toate inimile, fu ca o schinteie electrica. Toate glasurile se facura un
glas, si acest glas striga: -Capul lui Motoc vrem!
11. Limbajul si stilul narativ
Limbajul contine expresii populare (ramasa cu gura cascata), regionalisme
fonetice (clipala, gasand), dar forta de sugestie au neologismele care conserva forma
de secol XIX, unele fiind integrate in figuri de stil: eho, comparatia Acest din urma
cuvant [...] fu ca o schinteie electrica, metafora in bratele idrei acestei cu multe
capete.
Stilul narativ se remarca prin sobrietate, concizie, echilibru intre termenii
arhaici si neologici, o mare frecventa a gerunziului, simplitatea topicii. Stilul indirect
(naratiunea si descrierea) alterneaza cu stilul direct, realizat prin dialog si interventie
izolata.
Marcile prezentei naratorului sunt: topica afectiva (antepunerea adjectivelor,
de exemplu: desantata cuvantare, ticalosul boier, nenorocitul domn) utilizata in
caracterizarea directa sau pentru notarea gesturilor/ detaliilor semnificative, lexicul
combinat (arhaisme: lexicale spahii, vornicul, tatarul, semantice prosti, cu sensul
de oameni simpli, fonetice improtivire, pre, gramaticale folosirea formelor de
plural cu sens de singular: Venise fara sa stie pentru ce au venit, regionalisme fonetice
pentru a oferi culoarea locala clipala, gasand si neologisme cu forme de secol XIX:
eho, schinteire electrica).
12. Rolul modurilor de expunere
9

Naratiunea si descrierea sunt reduse, naratorul obiectiv limitandu-si


interventiile. Caracteul dramatic al textului este redat de realizarea scenica a
secventelor narative si de utilizarea predominanta a dialogului.
Prin urmare, descrierile (vestimentatia si obiceiurile: portretul fizic al doamnei
Ruxanda in capitolul al II-lea, vestimentatia lui Lapusneanul in biserica etc. ) au
valoare documentara, nu valoare epica, si confera culoarea locala. Functia simbolica a
descrierii este realizata prin descrierea cetatii Hotinului, cu motive romantice (cetatea
pustie, stancile, crepusculul).
13. Concluzii
Prin urmare, elementele romantice se impletesc cu cele clasice: echilibrul
compozitiei, constructia simetrica, aspectul credibil al faptelor, caracterul obiectiv al
naratiunii. Interesul romantic pentru specificul national si culoarea locala deschide
drumul observatiei realiste prin tehnica detaliului semnificativ, caracterul pictural al
unor scene, revolta multimii.

10