Sunteți pe pagina 1din 7

Notiunea de cetatenie

Populatia unui stat se prezinta ca o entitate eterogena sub aspectul specificului


raporturilor politice si juridice pe care le are fiecare membru ai populatiei cu statul pe
teritoriul caruia traieste populatia respectiva. Din acest punct de vedere, populatia unui stat
este formata din cetatenii acestuia, la care se adauga strainii si dupa caz, apatrizii.
Este un adevar evident, prin simplitatea sa, ca intre stat si populatie se incheaga o
multitudine de raporturi de natura diversa. Dintre acestea, relevante din punct de vedere
constitutional, sunt acele raporturi care definesc legatura intima, obiectiv necesara intre
stat si populatia acestuia.
Legatura intima intre stat si intreaga populatie care vietuieste pe teritoriul sau
(indiferent de nationalitate) sta la baza drepturilor si libertatilor fundamentale ale
cetatenilor, dar si la baza indatoririlor lor fata de stat.
In dreptul constitutional modern o asemenea legatura este exprimata prin termenul de
cetatenie. Se cuvine mai intai a preciza ca notiunea de cetatenie are conotatii juridice
multiple, in functie de natura raporturilor juridice in care se manifesta: raporturi de drept
international, raporturi de drept constitutional (ex: drepturile electorale); raporturi de drept
administrativ (ex: cererea de dobandire a cetateniei romane se adreseaza unei autoritati
executive); raporturi de dreptul familiei (ex: dobandirea cetateniei romane prin adoptie).
Prin urmare, se constata ca notiunea juridica de cetatenie are un caracter complex,
generat de multitudinea si de natura ramurilor de drept care ii confera o haina juridica
specifica. Precizam insa ca in opinia noastra cetatenia nu este o notiune juridica-sinteza,
constituita prin integrarea si forjarea intr-o unica unitate a caracteristicilor ce i le imprima,
dupa caz, dreptul international, dreptul constitutional, dreptul administrativ sau dreptul
familiei.
Consideram ca notiunea juridica de cetatenie rezulta cu preponderenta din stiinta
dreptului constitutional, respectiv din dreptul constitutional, celelalte ramuri ale dreptului
reglementand, mai degraba, modurile de dobandire sau de pierdere a cetateniei, decat
continutul propriu-zis al acesteia.
In doctrina se sustine constant ca cetatenia poate fi privita atat ca institutie juridica,
cat si ca statut al persoanelor carora li se recunoaste calitatea de cetatean al unui anumit
stat.
Ca institutie juridica, cetatenia este privita ca ansamblu de norme juridice care
reglementeaza modul de dobandire sau de pierdere a calitatii de cetatean, adica raporturile
sociale de cetatenie.
In ce priveste cea de-a doua acceptiune a notiunii de cetatenie, aceea de statut juridic
sau statut ale individului, cetatenia se axeaza in jurul ideii de subiect de drept.
Dincolo de aspectele juridice ale cetateniei se impune a fi totodata observat si continutul
politic al acesteia.
1

Este astfel usor de remarcat ca cetatenia are si un suport politic, nu numai prin faptul ca
stabilirea si modul ei de reglementare reprezinta expresia vointei factorului politic aflat la
guvernare, ci si pentru ca fiecare cetatean participa in aceasta calitate la exercitarea puterii,
revenindu-i, prin abstractizare, o portiune' din puterea suverana a poporului.
Cu alte cuvinte, cetatenia acorda dreptul unei persoane fizice, membru al populatiei care
locuieste intr-un anumit stat sa se manifeste 141j93b politic, adica sa voteze si sa fie ales in
organele reprezentative ale puterii de stat. Astfel, o persoana fizica participa la exercitarea puterii
prin reprezentare sau prin referendum, poate fi numita in functii si demnitati publice, numai daca
are calitatea de cetatean roman si daca are domiciliul in tara ori resedinta in strainatate.
O definitie considerata exacta priveste cetatenia ca fiind legatura politica si juridica
permanenta dintre o persoana fizica si un anumit stat. Aceasta legatura se exprima prin
totalitatea drepturilor si obligatiilor reciproce dintre o persoana si statul al carui cetatean este, si
mai mult, este o legatura juridica speciala, reflectata pe plan extern, pastrata si prelungita
oriunde s-ar gasi persoana, in statul sau de origine, in alt stat, pe mare, in cer sau in cosmos.
Totodata, vom remarca faptul ca numai persoanele fizice au cetatenie si in nici un caz
persoanele juridice sau bunurile nu au cetatenie in sensul pe care il dam noi acestei categorii
juridice (desi pentru persoanele juridice, sediul social indeplineste aceeasi functie ca si
cetatenia).

Natura juridica a cetateniei


Cu privire la natura juridica a cetateniei, in literatura juridica au fost exprimate numeroase
si contradictorii puncte de vedere:
- Potrivit unei opinii, cetatenia exprima legatura ce uneste un individ, un grup de
indivizi sau anumite bunuri cu un anumit stat. Este o conceptie nestiintifica, intrucat ea porneste
de la ideea ca raporturile juridice (raporturi esentialmente sociale, aflate sub incidenta unei
norme juridice) ar putea lua nastere intre bunuri si persoane, pe de o parte, iar pe de alta, pentru
ca pune pe plan de egalitate persoanele cu bunurile. Omul este subiect nu numai pentru ca el
este supus legilor naturii si legilor de dezvoltare a societatii, ci si pentru ca el este producator si
purtator al relatiilor sociale.
- Intr-o alta opinie, cetatenia este pur si simplu un element constitutiv al statului. intradevar, organizarea puterii de stat se realizeaza in raport cu populatia si cu teritoriul. Dar
cetatenia nu trebuie redusa doar la semnificatia unuia dintre elementele constitutive ale statului.
Ca apartenenta a unei persoane la un anumit stat, cetatenia este o legatura juridica din care
decurg drepturi si obligatii specifice, reciproce, intre acea persoana si acel stat.
- in sensul unei pareri, cetatenia ar fi un raport politic si juridic de
dominatiune si supusenie', din care izvorasc drepturi si obligatii, atat in ceea ce
priveste pe individ fata de stat, cat si pe stat fata de individ. Acest raport nu este
de natura voluntara. Pe marginea acestei pareri, mai intai poate fi facutaobservatia ca, uneori,
raportul de cetatenie este totusi un raport voluntar (de exemplu, cazul dobandirii cetateniei la
cerere). Apoi, si mai ales, aceasta conceptie este tributara tendintelor de fetisizare a statului,
2

fata de care cetateanul este un simplu supus, un element pasiv, la discretia acestuia. In fine,
cetatenia nu poate fi calificata ca raport, deoarece prin notiunea de raport juridic nu se
desemneaza totalitatea drepturilor si obligatiilor participantilor la acea relatie juridica.
- Alteori, cetatenia a fost considerata drept raport contractual; legatura nationalului sau a
supuseniei este contractuala, ceea ce inseamna ca ea se naste dintr-un acord de vointe - aceea a
statului, pe de o parte, aceea a nationalului, pe de alta. Critica acestei conceptii a fost ampla si
substantiala.
- Potrivit unei alte conceptii, cetatenia ar fi un statut personal, cum este clasa sociala,
varsta, sexul etc. si consta in supusenia la o anumita putere de stat. Daca prin conceptul de statut
sau prin cel de situatie juridica se urmareste sa se constate ca producerea anumitor fapte juridice
este de natura sa investeasca o persoana cu un complex de drepturi si obligatii, derivate din
continutul si scopul social atribuite de lege faptelor juridice care le-au generat, atunci cu
siguranta conceptele in discutie sunt trebuitoare. Dar, cum se poate observa, sintagma statut
personal sau situatie juridica este asociata varstei, sexului etc, adica unor categorii biologice,
ceea ce nu este admisibil, intrucat cetatenia nu semnifica asemenea atribute.
- Cetatenia a fost calificata si ca apartenenta a persoanei la stat, in virtutea careia
persoana are fata de stat drepturile stabilite prin lege, precum si obligatiile corespunzatoare
drepturilor statului fata de ea. Aceasta conceptie se reflecta si in Legea cetateniei romane
nr.21/1991 (modificata in 1999 si republicata in 2000): Cetatenia romana este legatura si
apartenenta unei persoane fizice la statul roman, (art. l, alin. l). Asadar, cetatenia este un raport
juridic. Acest mod de a defini ramane insa discutabil:
a) Din punct de vedere tehnic-juridic, cetatenia nu poate fi incadrata in categoria
raporturilor juridice, ea limitandu-se sa desemneze ansamblul drepturilor si obligatiilor specifice
conditiei de cetatean;
b) Simpla caracterizare a cetateniei ca raport juridic lasa deschisa problema de a sti care
este categoria de raporturi juridice din care ea face parte;
c) Cetatenia nu ar putea fi definita ca raport juridic si pentru ca, in realitate, ea exprima
pozitia unei persoane nu doar intr-un raport juridic, ci intr-un complex de asemenea raporturi.
- O alta opinie, la care achiesam, este cea potrivit careia cetatenia este considerata un
element al capacitatii juridice, asa cum apare capacitatea numai in unele ramuri ale dreptului,
adica nedisociata in capacitate de folosinta si capacitate de exercitiu. Or, daca este adevarat ca
distinctia intre cele doua forme ale capacitatii este lipsita de insemnatate teoretica si practica in
acele ramuri ale dreptului in care capacitatea de exercitiu a persoanei se naste o data cu
capacitatea de folosinta si in aceleasi conditii cu ea, nu este mai putin adevarat ca, tocmai in
aceste imprejurari, capacitatea juridica nu este decat posibilitatea de a avea anumite drepturi si
obligatii subiective.
Capacitatea juridica este o categorie social-istorica. Ea a cunoscut si cunoaste schimbari
de continut, in functie de oranduirile social-economice, de transformarile mai importante
survenite.

Continutul capacitatii juridice determina sfera subiectelor raporturilor


juridice. Astfel, sunt subiecte ale raporturilor juridice cei carora legea le recunoaste capacitatea
de a fi subiecte de drepturi si obligatii in anumite domenii juridice.
Legile au restrans insa, capacitatea juridica in anumite categorii de raporturi juridice si
pentru straini sau apatrizi, dand o capacitate juridica deplina numai cetatenilor. Astfel, apare un
al doilea element al capacitatii juridice, si anume cetatenia, intrucat, capacitatea juridica in
dreptul constitutional este deplina in cazul cetatenilor si este restransa in cazul strainilor si
apatrizilor.
Trebuie insa imediat sa adaugam ca impartirea in capacitate juridica deplina si restransa
nu va fi confundata cu impartirea in capacitate de exercitiu deplina si restransa, intalnita in
unele ramuri ale dreptului, cum ar fi dreptul civil; aceasta, pentru ca, daca in aceste situatii,
impartirea se realizeaza tinand seama de faptul daca subiectul raportului juridic are sau nu
nevoie de incuviintarea prealabila a parintilor sau tutorelui, ceruta de lege pentru ocrotirea
intereselor sale, impartirea in capacitate juridica deplina si capacitate juridica restransa, despre
care vorbim noi se refera la posibilitatea persoanei fizice de a fi subiect al tuturor raporturilor
juridice sau numai a unora, atunci cand nu este cetatean.
Persoana fizica, cetatean, poate fi subiect al tuturor raporturilor juridice, adica al acelor
raporturi juridice al caror continut il formeaza drepturile si indatoririle fundamentale si in
special drepturile politice.
Fiecare cetatean este in drept un subiect unitar, dar aptitudinea sa de a fi subiect de drept
poate imbraca aspecte diferite in functie de caracterul raporturilor juridice in care poate figura
ca parte. Legea recunoaste pe fiecare cetatean al statului ca subiect de drept, dar aceasta nu
inseamna ca ii recunoaste capacitatea de a fi titular de drepturi si obligatii in orice domeniu al
raporturilor juridice, independent de caracterul acestor raporturi si de conditiile care trebuie
intrunite pentru a recunoaste cetateanului capacitatea de a fi titular de drepturi si obligatii intrun anumit domeniu al raporturilor juridice.
Prin urmare, cetatenia este un element al capacitatii juridice, dar al capacitatii juridice
cerute subiectelor raporturilor juridice de drept constitutional.

Reglementarea constitutionala si legala a cetateniei romane


Constitutia Romaniei adoptata in 1991 se ocupa de cetatenie in art.5 si are urmatorul
cuprins:
(1) Cetatenia romana se dobandeste, se pastreaza sau se pierde in conditiile prevazute
de legea organica.
(2) Cetatenia romana nu poate fi retrasa aceluia care a dobandit-o prin nastere.'
Textul acestui articol cuprinde referirea la stabilirea regimului juridic al cetateniei printr-o
lege organica si, totodata, precizarea ideii (in concordanta cu documentele internationale)
potrivit careia cetatenia romana nu poate fi retrasa aceluia care a dobandit-o prin nastere.

In aceasta privinta este de precizat ca prin Legea cetateniei romane nr.21 din 1 martie 1991
(modificata prin Legea nr. 192/1999) au fost aduse importante precizari si dezvoltari, stabilinduse regimul juridic al cetateniei romane.
Inspirata din legislatiile moderne si practica internationala a tarii noastre, legea se ocupa
succesiv, in cadrul unor capitole distincte, de prevederi cu caracter general, dobandirea
cetateniei, procedura acordarii cetateniei, dovada cetateniei, pierderea cetateniei, procedura
retragerii sau aprobarii la renuntarea cetateniei, incheindu-se cu un capitol de dispozitii finale si
tranzitorii.
In ceea ce priveste modurile de dobandire a cetateniei romane, acestea sunt: nasterea,
adoptia, repatrierea si acordarea la cerere. Prin modificarea realizata in 1999 in art.4 al Legii
cetateniei romane sunt nominalizate doar trei moduri, lipsind, de aceasta data, repatrierea. insa,
cat priveste repatrierea ea este nominalizata in art.10 (vezi Legea nr. 192/1999 pentru
modificarea si completarea Legii cetateniei romane nr.21/1991 publicata in M. Of. nr.611/14
decembrie 1999).
Referitor la priveste pierderea cetateniei romane, capitolul V prevede ca aceasta poate
avea loc prin retragere, prin aprobarea renuntarii la cetatenia romana sau in alte cazuri prevazute
de lege.

Principiile legale privitoare la cetatenie


Analiza normelor juridice care formeaza institutia juridica a cetateniei permite formularea
unor principii care stau la baza cetateniei romane. Acestea sunt:
1. Numai cetatenii romani sunt titularii tuturor drepturilor prevazute de Constitutie si legi.
in aceasta privinta se impune sa observam ca, de regula, acesta nu este considerat un principiu
in lucrarile de specialitate, dar problema, ca atare, prezentand o deosebita importanta teoretica si
practica, este totusi analizata, insa distinct de principiile cetateniei. Cu toate acestea, aceasta
regula se impune ca o regula de baza a cetateniei romane, ea strabatand intreaga legislatie in
domeniu.
Din drepturile inscrise in Constitutie si legile tarii unele pot fi exercitate numai de
cetateni, strainii sau apatrizii neavand acces la ele. Exista deci o diferenta intre sfera drepturilor
pe care le pot exercita cetatenii romani si sfera drepturilor pe care le pot exercita persoanele
care nu au aceasta calitate, dar locuiesc pe teritoriul statului nostru. Aceste drepturi care nu pot
fi exercitate si de straini sau apatrizi sunt atat drepturi fundamentale, cat si drepturi subiective
obisnuite. in grupa acestor drepturi sunt incluse:

dreptul de a alege si de a fi ales in organele reprezentative. Aceste drepturi, fiind


prin excelenta drepturi politice, apartin in exclusivitate numai cetatenilor;

dreptul de a domicilia pe teritoriul Romaniei si de a se deplasa nestingherit pe


acest teritoriu;

dreptul de a fi proprietar de terenuri in Romania. Trebuie sa precizam ca potrivit


Legii de revizuire a actualei Constitutii, si cetatenii straini si apatrizii pot dobandi
dreptul de proprietate privata asupra terenurilor numai in conditiile rezultate din
aderarea Romaniei la Uniunea Europeana si din alte tratate internationale la care
Romania este parte, pe baza de reciprocitate, in conditiile prevazute prin lege
5

organica, precum si prin mostenire legala (art.44 alin.2). Este o evidenta schimbare
de optica constitutionala in spiritul principiilor democratice vest-europene privind
libera circulatie a capitalurilor, una dintre cele patru libertati fundamentale ale
Pietei Comune din Uniunea Europeana.
dreptul de a fi angajat in orice functie pentru care indeplineste conditiile cerute
de lege. Pentru functiile si demnitatile publice, civile sau militare, se cere ca
persoanele sa aiba numai cetatenia romana si domiciliul in tara (art.16 alin.3 din
Constitutie). Legea de revizuire a Constitutiei a modificat acest alineat, in sensul ca
s-a eliminat conditia de a avea doar cetatenia romana pentru ocuparea unei
demnitati sau functii publice, deoarece, in conditiile integrarii tarii in familia
marilor democratii moderne, nu era justificata interdictia ocuparii acestor functii de
catre cetatenii romani ce au si o alta cetatenie, de regula a tarilor din zona
civilizatiei europene. S-a introdus un nou alineat al acestui articol, care prevede ca
in conditiile aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, cetatenii Uniunii care
indeplinesc cerintele legii organice au dreptul de a alege si de a fi alesi in
autoritatile administratiei publice locale (art.16, alin.4). Acest alineat consacra un
drept ce apartine cetatenilor Uniunii Europene, strans legat de dezvoltarea
democratiei la nivelul de baza al unitatilor administrativ-teritoriale, justificat fata
de aceia care, potrivit conditiilor prevazute de legea organica, rezulta ca s-au
integrat in viata social-economica a comunitatilor locale.
dreptul de a nu fi extradat sau expulzat din Romania. Cetateanul roman nu poate
fi extradat la cererea unui stat strain in vederea urmaririi sau judecarii intr-o cauza
penala ori in vederea executarii pedepsei. De asemenea, el nu poate fi expulzat din
Romania. Totusi, prin Legea de revizuire a Constitutiei s-a introdus un alineat nou,
alin.2 al articolului 19, care reglementeaza faptul ca, prin derogare de la
prevederile alineatului 1, cetatenii romani pot fi extradati in baza conventiilor
internationale la care Romania este parte, in conditiile legii si pe baza de
reciprocitate. Crearea unui spatiu de securitate juridica in cadrul Uniunii
Europene, ca si lupta impotriva terorismului, traficului de droguri, de femei si
copii, in general infractionalitatea internationala, presupun, in conditiile stabilite
de comun acord prin tratate internationale, posibilitatea extradarii unui cetatean
care a participat la asemenea infractiuni. In acest scop s-a introdus acest alineat,
avand in vedere ca prin specificul lor, asemenea infractiuni impun, in mod necesar,
anchetarea si judecarea tuturor participantilor, indiferent de nationalitate, in cadrul
unei jurisdictii unice. Este cazul legii nr. 302/2004, modificata prin Legea nr.
222/2008 (ce are la baza Decizia-Cadru de la Tampere privind cooperarea
judiciara in materie penala si executarea mandatului european de arestare, in
temeiul careia cetatenii romani pot fi extradati. Legea a fost adoptata in temeiul
executarii obligatiei Romaniei de implementare a aquis-ului european, rezultat si
din obligatiile asumate prin Tratatul de aderare la Uniunea Europeana a Romaniei
si Bulgariei.
dreptul de a fi protejat diplomatic atunci cand se afla in strainatate. Cetatenia
romana implica pentru statul roman obligatia de a-si proteja cetatenii sai atunci

cand acestia, aflandu-se in afara granitelor - vremelnic sau domiciliind - au nevoie


de asemenea ajutor impotriva incalcarii drepturilor lor.
2. Numai cetatenii sunt tinuti a indeplini toate obligatiile stabilite prin Constitutie si
legile tarii. Cetateanul roman, titular de drepturi si libertati, este in acelasi timp obligat sa
indeplineasca indatoririle prevazute de Constitutia si legile tarii. Aceasta cu atat mai mult cu cat
cetatenia romana presupune responsabilitate civica.
Conform acestui principiu, unele obligatii prevazute de Constitutie si legi apartin in
exclusivitate cetatenilor romani, deoarece numai acestia pot fi titularii tuturor drepturilor si
obligatiilor. Persoanele care nu au aceasta calitate nu sunt tinute a indeplini anumite indatoriri,
ce revin numai cetatenilor romani, singurii raspunzatori pentru dezvoltarea economica si sociala
a Romaniei, pentru apararea independentei, suveranitatii si integritatii sale. Aceste obligatii sunt
urmatoarele:
a)

obligatia de fidelitate fata de tara;

b)
obligatia satisfacerii serviciului militar de catre barbati. Textul noii Constitutii nu
mai prevede aceasta obligatie. Se da in sarcina legii organice stabilirea conditiilor privind
indeplinirea indatoririlor militare, indatoriri ce vor reveni tuturor cetatenilor romani, barbati si
femei. Suntem in prezenta unui text constitutional suplu, care permite reglementarea
indatoririlor militare in functie de aliantele la care Romania va deveni parte si de exigentele
pregatirii militare intr-un asemenea context.
c)

indatorirea de aparare a patriei.

3.
Cetatenii romani simt egali in drepturi si indatoriri, fara deosebire de rasa,
nationalitate, origine etnica, limba, religie, sex, opinie, apartenenta politica, de avere sau origine
sociala si indiferent de modul in care au dobandit cetatenia.
4.
Cetatenia este in exclusivitate o chestiune de stat. Acest principiu se desprinde cu
deosebita claritate din dispozitiile constitutionale si legale conform carora stabilirea drepturilor
si indatoririlor cetatenilor romani, a modurilor de dobandire si de pierdere a cetateniei romane
constituie un atribut exclusiv al statului.
5.
Casatoria nu produce nici un efect juridic asupra cetateniei sotilor. Despre acest
principiu ne vom ocupa pe larg in urmatoarea sectiune.