George de Podoleni

Spunei-mi, n-ai vzut cumva o ar?

Am fost plecat doar patru ani pe-afar;
Azi am venit i-o caut cu ardoare,
Dar n-o gsesc i-n suflet ru m doare.
O caut peste tot, am fost i-n sate,
Ogoare plng n buruieni lsate,
nspre pduri, potecile uitate
M-au rtcit ntr-un pustiu de cioate.
Acas poarta nu e zvort,
Cci mama tot mai iese i se uit;
Atta dor i-a mai rmas pe lume,
Feciorii s-i mai strige iar pe nume.
Moneagul iese-n cale i-o ntreab:
Vine? La anul, cred, acu-i la treab,
La noi n ar-i mult srcie.
tiu ei - c de-or veni, la ce s vie?!
Spunei-mi, n-ai vzut cumva o ar,
Cntat de poei odinioar,
Cu ochi de cer i plin de verdea?
Am fost i-am cutat-o i la pia.
Acolo nu era, de bun seam,
C prea o njurau romni de mam;
Harbuzul, ptrunjelul, biata prun,
Erau culese, parc, de pe Lun!
Chiar, voi n-ai vzut, pe jos, o ar,
Clcat n picioare i murdar?
Ce-avei cu ea? Nimica nu v cere,
Eu o declar singura mea avere