Sunteți pe pagina 1din 3

Despre pacat

Pcatul este o infidelitate si o nedreptate fat de Dumnezeu si


semenii nostri. Pcatul este desprirea de Dumnezeu, ieirea din
comuniunea cu El, este ndeprtarea de viaa dumnezeiasc i venic
pentru care a fost creat omul. Pcatul este o stare nenatural, el nu ine
de fiina omului pentru c Dumnezeu nu l-a fcut pe om pctos. Sfnta
Scriptur numete pcatul "frdelege", "nedreptate", "cdere", termeni
care presupun o stare primordial dreapt i bun a omului.
Cuvntul grecesc pentru pcat, "amartia", are sensul originar de ratare a
intei, de rtcire ntr-o direcie greit, artnd apucarea pe calea
morii n locul cii vieii i scond n eviden caracterul pcatului de
eec existenial. Omul a fost creat dup chipul lui Dumnezeu n vederea
ajungerii la asemnarea cu El, de aceea omul nu se mplinete dect n
Dumnezeu, in comuniunea cu El.
Pcatul este tot ceea ce e n afara lui Dumnezeu, este cutarea
mplinirii n afara lui Dumnezeu a dorului dup venicie sdit de Dumnezeu
n om i care nu poate fi mplinit dect n Dumnezeu. De aceea pcatul nu
ne mplinete.
Pcatul a existat de cnd este omenirea, exista si va exista ct va
dura omenirea. Indiferent de civilizatie, stiint sau tehnic, interiorul
omului, cu pcatele sau virtutile lui, a rmas acelasi. Pcatul facut cu
5.000 de ani n urm este acelasi cu cel pe care-l facem noi oamenii azi.
Religia, de-a lungul mileniilor, a avut rolul acesta de a-l disciplina pe om,
de a-l feri de pcat. n aceleasi pcate poate cdea si un simplu cersetor
sau un muncitor, ca si un savant sau mare demnitar. Pornirile spre a
pctui exist n acelasi fel la toti oamenii, datorit alterrii fiintei
umane n urma pcatului lui Adam. Deci, cu nclinatia spre pcat, se naste
genealogic fiecare om muritor de pe acest pmnt. Ins disciplinarea
biologicului, schimbarea traiectoriei tentatiei, canalizarea energiei
nmagazinate n fiinta noastr pot fi foarte usor controlate cu ajutorul
harului Duhului Sfnt din Sfintele Taine ale Bisericii noastre Ortodoxe.

Deci numai Biserica, prin Sfintele Taine, cu ajutorul preotului, poate


salva omenirea. Nici o stiint sau tehnic nu poate aduce moralitatea,
dimpotriv contribuie foarte mult la deprtarea omului de Dumnezeu, de
tot ceea ce este natural si firesc. Artificialul creat de om l orbeste, l
duce ntr-un automatism stereotip, l desfigureaz si l robotizeaz.
Credinta n Dumnezeu tine de structura intim a persoanei umane,
precum si de fondul moral ancestral, n virtutea cruia omul nzuieste
spre bine, dreptate etc., si cnd le realizeaz are multumire, satisfactie
de natur moral. Diavolul, care urste pe om foarte mult, i falsific
aceast realitate si l manevreaz cum vrea. Nici un om nu poate s spun
c nu stie ce este si ce nu este pcat. Fiecare avem constiinta moral,
care nu este altceva dect glasul lui Dumnezeu n om si care ne spune
totdeauna cnd facem un lucru dac e bine sau ru. Cel mai important
este s ascultm de aceast constiint moral si Dumnezeu ne va feri de
pcat. Pcatul a avut urmri grave de la nceputul creatiei. Dup ce Adam
a pctuit, Dumnezeu att de mult s-a mniat pe el, nct pedeapsa s-a
repercutat nu numai asupra lui ca om, ci si asupra Creatiei. Tot asa,
pcatul fcut azi de fiecare ins n parte se rsfrnge nu numai asupra
celui care l-a fcut, ci si asupra familiei, casei, copiilor, gospodriei etc.,
deci are urmri grave asupra tuturor.
De cele mai multe ori cand gresim, noi ne-am obisnuit sa cautam
circumstante atenuante in jurul, in afara noastra; cautam imperfectiunile
din exterior, responsabile de greseala noastra, si invocandu-le ne scuzam
cumva pacatul. Si uneori ni se pare ca le gasim pentru ca imperfectiunea
lumii in care traim ne permite sa dam atat de usor vina pe altceva sau pe
altcineva. La inceput, insa, nu a fost asa! Primul pacat n-a putut sa se
justifice pentru ca, simplu de tot, toate erau "foarte bune"! Si aceasta
nu era altceva decat realitatea. Pacatul nu are nici o justificare, aparitia
lui nu poate fi pusa pe seama lucrurilor din exteriorul nostru.
Pacatul distorsioneaza realitatea, pacatul este cel care,
indemnandu-te de fiecare data cand cazi sa cauti responsabilitatea in
afara ta si remediul in interior, te conduce inteligent si ireversibil spre
propria ruina.

PACATUL MANDRIEI
Mandria este primul din cele sapte pcate capitale, dup cum
smerenia este cea mai mare virtute. ns att de complex, de ambiguu,
de perfid si viclean, de nociv si distrugtor este acest pcat, nct pn
si marii sfinti au fost ispititi de el. Nu este om pe fata pmntului care
s nu fie ispitit de acest diavol; de la copilul cel mai mic, pn la omul cel
mai n vrst, de la cel mai simplu om, pn la ce mai nvtat. Pcatul
mndriei este auto-supra-dimensionarea persoanei noastre. Suntem
mndri si facem acest pcat al mndriei atunci cnd: ne atribnim unele
merite sau daruri care de fapt nu sunt ale noastre, cnd ne ludm n
fata oamenilor pentru ce am fcut, fr s gndim c Dumnezeu ne-a
nvrednicit s le facem, cnd ne suprm pe oricine si din orice motiv,
cnd ne facem publicitate pentru orice fapt bun, pe care poate nici nam facut-o, cnd ignorm si rdem att pe bun dreptate, ct si pe
nedrept de cineva, cnd invidiem si urm pe cineva care este mai bun
dect noi, cnd vorbim pe cineva de ru indiferent dac este adevrat
sau nu, cnd ne mbrcm n diferite haine tentante pentru a place
oamenilor sau pentru a fi n centrul atentiei, cnd spunem aproapelui
faptele bune pe care le-am facut etc. Reversul acestui pcat este
virtutea smereniei.
Din acest pcat se nasc toate celelalte. Toat viata trebuie s luptm
mpotriva acestui pcat si sa fim constienti c-i putem cdea prad n
orice moment al vietii. Numai ntelepciunea ne poate ajuta s discernem
acest pcat, s sesizm aparitia lui n mintea noastr.