Sunteți pe pagina 1din 12

PERSPECTIVA NARATIV

Perspectiva narativ unghiul din care sunt percepute i nelese situaiile i evenimentele
narate. Cu alte cuvinte, perspectiva denumit adesea i punct de vedere, viziune sau focalizare
se refer la cine, de pe ce poziie i n ce fel percepe i interpreteaz faptele povestite.
Important este n primul rnd raportul dintre narator i personaj privind capacitatea acestora de a
cunoate i de a nelege faptele relatate.
In literatura de specialitate se disting trei tipuri eseniale de perspectiv/viziune narativ:
1) N > P (perspectiva obiectiva), viziune din spate" (par derrire), focalizare zero (naratorul
cunoate mai mult dect personajul) este caracteristic pentru naraiunile la persoana a
III-a cu narator obiectiv, omniscient i omniprezent, care tie totul i se afl mereu la faa
locului, redand evenimentele fara sa se implice; acest gen de perspectiva este specifica prozei
realiste din secolul al XIX-lea (ex. Ion)
Focalizarea zero:
- descrie realitatea din perspectiva naratorului omniscient (care vede si stie tot)
- ofera o viziune globala
2) N = P (perspectiva subiectiva), viziune mpreun cu (avec), focalizare intern (naratorul
cunoate tot att ct personajul); este prezenta n naraiunile la persoana I, n care naratorul
subiectiv este totodat i personaj, fiind implicat afectiv in evenimentele prezentate si
exprimandu-si parerea cu privire la fapte, locuri sau alte personaje; faptele nu sunt prezentate
cronologic, ci ntr-o ordine personal dictat de propria contiin, aceast perspectiv fiind
specific prozei psihologice i memorialistice (ex. Ultima noapte de dragoste...)
Focalizarea interna:
- urmareste gndurile personajului si patrunde n constiinta acestuia
- da cititorului impresia ca percepe si judeca fiintele si lucrurile
- recurge la verbe de perceptie (a vedea, a auzi, a simti, a dori, a crede)
3) N < P (perspectiva impersonala), viziune din afar" (du dehors), focalizare extern (naratorul
cunoate mai puin dect personajul) este specific pentru naratorul martor, care povesteste
doar ce a putut vedea, auzi i nelege el nsui, fr a putea cunoate nemijlocit, de exemplu,
gndurile i sentimentele personajelor principale, relatarea faptelor realizandu-se din punctul
de vedere al naratorului care nu le comenteaza, lasand cititorului misiunea de a da
semnificatie textului (ex. Patul lui Procus) .
1

Focalizarea externa:
- nregistreaza evenimentele asemenea camerei de luat vederi
- aduce n fata cititorului fapte brute, fara sa le nsoteasca de judecati si
comentarii
- nu are acces la gndurile, trairile personajului

AUCTORIAL VS ACTORIAL
Punctul de vedere auctorial consta n prezentarea universului operei din
perspectiva naratorului. Naratiunea la persoana a III-a se caracterizeaza prin existenta
unui narator care nu este prezent n istorie ca actor. (perspectiva auctoriala) Naratorul
poate prezenta universul operei cu sau fara revelarea vietii interioare a personajului,
deci poate avea o perceptie interna sau externa a realitatii. n naratiunea la persoana a
III-a de tip auctorial aceasta perceptie este nelimitata, omniscienta. Naratiunea la
persoana a III-a se caracterizeaza prin existenta unui narator care nu este prezent n
istorie ca actor.
Perspectiva actoriala presupune un eu central care structureaza discursul prin
intermediul subiectivitatii si permite anexarea unui nou teritoriu romanesc: psihicul
uman (constientul si inconstientul). Naratorul la persoana I se caracterizeaza prin
existenta unui narator care este prezent n istorie si ca personaj (actor). (perspectiva
actoriala)
Focalizarea reprezinta perspectiva din care evenimentele unei naratiuni sunt aduse la
cunostinta cititorului de catre autor. Ea implica si concentrarea evenimentelor prin
revenire, insistenta etc.
Instanele naraiunii (diegeza=povestire, naratiune):
AUTOR NARATOR PERSONAJ - CITITOR
AUTORUL:
- autorul concret - real, cu numele scris pe copert;
- autorul abstract - creat de opera literar (ex. Florin scrie un roman; - dl Florescu, Florin)
NARATORUL:
1) - naratorul extradiegetic (viziune auctorial) - instan narativ anonim, care nu face
parte din povestire, nu se implica afectiv in opera (de ex., n romanul tradiional Ion);
2

2) - naratorul intradiegetic/ narator-personaj (viziune actoriala) - instan narativ numit,


care face parte din povestire, povesteste la persoana I (ex.: La hanul lui Manjoala comisul
Ionita, personaj care i spune povestea);
3)- naratorul autodiegetic - povestete la persoana I i este personajul, protagonistul
ntmplrilor narate (Nic, tefan Gheorghidiu);
1) - naratorul heterodiegetic povestete la persoana a III-a i nu este personaj, nu se
implica afectiv;
2)- naratorul homodiegetic/ naratorul-martor: ia parte la actiune n calitate de personaj
secundar, este prezent la momentele mari ale actiunii, are statut mai degraba de observator
dect de participant activ, povestete la persoana I, este un martor neutru, un asculttor;
1) - naratorul omniscient/omniprezent/demiurg stie mai mult decat personajele (ex. n
romanul tradiional);
2) - naratorul uniscient/ colportor: relateaza o actiune la care n-a participat, dar n care se
implica afectiv, cunoscnd-o bine din marturia unui apropiat care a trait-o direct si n numele
caruia pretinde ca vorbeste;
1) - naratorul creditabil/ infailibil: spusele sale par a avea credibilitate; el dezvaluie ceea ce
stie despre faptele relatat;
2) - naratorul necreditabil: nu dezvaluie tot ce stie despre ntmplarile relatate si nu divulga
anumite fapte sau detalii, insa misiunea poate fi intentionata sau involuntara, constienta sau
inconstienta.
PERSONAJUL:
Denumirea provine de la latinescul persona masca de teatru , rol, actor.
Personajul literar este o prezenta prin intermediul careia scriitorul isi exprima indirect
conceptiile, ideile in opera epica/ dramatica; fiinte imaginate de scriitor, devenite actanti ai
intamplarilor, oameeni transfigurati artistic.
Constructia personajului se realizeaza prin asocierea a doua dimensiuni: una sociala,
exterioara, a lta psihologica, interioara.
3

Evolutia personajelor:
- in literatura din Antichitate si din Evul Mediu, eroul este un personaj legendar, cu caracter
exemplar, calitatile sale exceptionale situndu-l deasupra celorlalti oameni.
- personajul din secolul XIX (romanul clasic) este nfatisat dintr-o perspectiva obiectiva, n
relatiile sale exterioare cu lumea, conflictul fiind de natura exterioara.
- personajul modern din secolul XX (romanul modern) este atipic. El este prizonierul
propriei sale lumi pe care o vede, o comenteaza, o critica, o analizeaza din exterior. Se
remarca subiectivitatea, introspectia si analiza psihologica, conflictul fiind indeosebi de
natura interioara.
Personajele se pot clasifica n:
- principale, secundare si episodice
- protagonist (eroul principal) si antagonist (adversarul eroului principal)
- personaje

mobile (dinamice;

se

schimba

profund

pe

parcursul

actiunii.

Transformarea lor trebuie sa fie plauzibila, justificata, convingatoare) si personaje


imobile (statice; ramn neschimbate pe parcursul unei povestiri; apar mai ales n literatura
clasica: avarul, mizantropul, tradatorul, ndragostitul, arivistul,aventurierul, inadaptatul etc.)
Dupa raportul cu realitatea
- fictive fantastioce, alegorice, legendare (ex: sirene, spani, zmei)
- istorice Alexandru Lapusneanu
- arhetipale repeta comportamentul stramosului mitic (zeu, semizeu, erou, animal totemic;
gesturile, cuvintele, experinetele devin exemplare sau emblematice, sintetizand valori
general-umane: Vitoria, din romanul Baltagul de M Sadoveanu, Dionis si Maria din
nuvela Sarmanul Dionis de M Eminescu intruchipare a cuplului adamic).
Dupa gradul de evolutie:
-linear (previzibil);
-complex (imprevizibil);
Dupa semnificatia morala/ dupa insusirile evidente:
-pozitiv;
-negativ (antagonist): ex Spanul este personaj antagonic lui Harap-Alb;
Dupa locul si rolul indeplinit in compozitia operei:
- principale/ centrale aflate in prim-planul actiunii, conturate puternic: Ion;
-secundare/periferice au un rol mai putin important in actiune; de obicei adjuvanti ai
4

celor principali: Minodora, parintele Daniil Milies din Baltagul


- episodice/ periferice apar numai intr-un singur episod: mos Pricop, alti hangii din
Baltagulpe care-l ocupa in economia operei:
Dupa mobilitatea lor in cadrul naratiunii:
- dinamice/mobile se schimba profund pe parcursul actiunii, a caror transformare este
justificata, verosimila, convingatoare: Ghita din nuvela Moara cu noroc de I Slavici).
- imobile /statice nu evolueaza pe parcursul actiunii: Aurica, Aglae Tulea din Enigma
Otiliei de G Calinescu).
Dupa complexitatea sau densitatea lor psihilogica:
- plate (unidimensionale) construite in jurul unei idei sau calitati, avand manifestari
previzibile (Costache Giurgiuveanu din Enigama Otiliei de G Calinescu)
- rotunde (multidimensionale) au capacitatea de a surprinde cititorul in mod convingator,
prin reactii imprevizibile, gesturi, atitudini (Ion din romanul cu acelasi titlu de L
Rebreanu; Stefan Gheorghidiu din Ultima noapte de C.Petrescu)
Dupa complexitatea caracterului:
-odiseic (complex,imprevizibil,labirintic,dionisiac): Ion
-ahileic (isi
accepta destinul,curajos,sangeros,inflexibil,previzibil,solar,vertical,apolimic): HarapAlb;
Dupa modul in care actioneaza/ dupa felul cum sunt construite:
- individual: reprezinta un singur individ;
-colectiv: reprezentate de un grup uman, ex. lumea din popor, ,,prostimea, in Al.
Lapusneanul;
In functie de apartenenta la o clasa sociala sau la o categorie general-umana:
-tip/stereotip (ciocoiul,micul burghez);
-caracter

(Don

Juan,demagogul,avarul,senilul,femeia

usoara,

slugarnicul,baba

absoluta);
Din punct de vedere al importantei in sfera relatiei personajului:
-catalizator (cel care declanseaza actiunea);
-reactiv (este implicat in actiune, complex din punct de vedere psihologic; ocupa o
parte importanta in desfasurarea evenimentului);

-figurant (cel care apare ca prezenta decorativa in text, dar esential in economia
operei).
Intr-o tipologie largita pot fi semnalate urmatoarele categorii de personaje:
a)

Personajul eponim: numele da si titlul operei; Ion

b)

Personajul protagonist si antagonist: personajele principale aflate intr-o relatie


conflictuala ireductibila (Ghita si Lica din Moara cu noroc de I Slavici)

c)

Personajul functional indeplineste o functie: confidentul, provocatorul, asa cum


este jandarmul Pintea din nuvela lui Slavici Moara cu noroc, prietenul comun,
mijlocitorul, Stanica Ratiu din Enigma Otiliei de G Calinescu.

d)

Personajul de fundal lipsit de complexitate sau e individualitate, necesar pentru


rezolvarea intrigii: boierii Motoc, Spancioc si Stroici din nuvela Alexandru
Lapusneanu de C Negruzzi

e)

Personajul reflector este purtatorul de cuvant al naratorului, din a carui


perspectiva sunt relatate la un moment dat faptele, are o putere superioara de a simti si
de a intelege (Mini si Nory din romanul Concert din muzica de Bach de Hortensia
Papadat-Bengescu)

f)

Personajul alter-ego este purtatorul de cuvant al naratorului; in romanul realist


confera un grad sporit de obiectivitate/autenticitate (Titu Herdelea din Ion de L
Rebreanu; soacra lui Ghita din ,,Moara cu noroc)

g)

Personajul absent Nechifor Lipan din romanul Baltagul de M Sadoveanu

h)

Personajul artefact (marioneta, manechin) nu are o psihologie distincta, nelasand


impresia pe de-antregul a unei fiinte omenesti, este expresia alienarii (personajele lui
Urmuz, Palnia si Stamate)

i)

Suprapersonajul este investit cu fuctie simbolica (un obiect, un loc, un


eveniment); are rol esential in actiune, determinand destinul personajelor principale
(moara din nuvela Moara cu noroc, de I Slavici, salcamul din Morometiide M
Preda)

MAI MULT....
Personajele se pot clasifica si dupa curentul literar.
6

Clasicismul a impus caracterele personaje construite pe o dominanta psihica:


avarul, mizantropul, ipocritul, fanfaronul etc sau tipul ahileic(Hagi-Tudose din nuvela
cu acelasi titlu de Barbu Stefanescu Delavrancea)
Romantismul aduce in prim-plan perechi antitetice; personajul este dominat de
imaginatie si sentimente, avand insusiri exceptionale sau tipul odiseic (Lapusneanudoamna Ruxanda din nuvela Alexandru Lapusneanu de C Negruzzi)
Realismul este interesat tot de personajele tipice, dar fara clasicism acestea isi
pot gasi corespondent in viata reala reala (Mos Costache din Enigma Otiliei de G
Calinescu)
In romanul de analiza, personajul sufera modificari:
-

evolutia sa nu mai este previzibila nici macar pentru autor;

scapa de sub puterea destinului antic sau a determinismului mediului si se adanceste in


propria constiinta

preia functia naratorului, asigura unitatea compozitionala.


In romanul modern personajul se dez-eroizeaza, in sensul unei rupturi intre
calitatile sale si evenimentele la cae este implicat:

este urmarit cu precadere in planul vietii interioare

refuza incadrarile tipologice

relatia sa cu lumea sta sub semnul tensiunii si exprima refuzul normelor ei

psihilogia

lui

este

surprinzatoare,

complicata,

imprevizibila

(ex.

Cartea

milionarului de Stefan Banulescu, In absenta stapanilor de N Breban).


CITITORUL:
- cititorul concret - cel care citete;
- cititorul abstract/naratarul - ideea abstract de cititor.
Functiile personajului
a)

Functia actantiala o indeplineste personajul obiectiv (actantul); este textualizat prin


pers. a III-a; isi joaca rolul in actiunea narata.

b)

Functia reflexiva este realizata de personajul reflector; este textualizat prin pers. I
si a III-a; observa, formuleaza judecati de valoare.

c)

Functia de observator este realizata e personajul focalizator; este textualizat prin


pers a III-a ca protagonist

d)

Functia de regie este realizata de personajul narator-martor; este textualizat prin


pers. I si a III-a, nefiind implicat in conflict

e)

Functia narativa si de regie este realizata de personajul narator-martor; este


textualizat prin pers. a III-a care prevaleaza pers.I; este vocea narativa care relateaza
evenimente auzite de la un alt povestiotor
Funciile naratorului/ instanei narative:
1. funcia narativ sau de reprezentare: aceea de a povesti;
2. funcia de control sau de regie: introduce vorbirea personajelor, prin verbe ,,dicendi
(spuse, fcu, adug, ntreb etc.), indic intonaia i alte detalii scenice;
3. funcia de interpretare (facultativ): de exprimare a opiniei/atitudinii fa de cele
narate: discret (la Rebreanu, romancier obiectiv, care nu i exprim direct atitudinea
fa de personaje) ori mai mult sau mai puin accentuat (de pild, accentuat la
Nicolae Filimon, care nu-i ascunde aversiunea fa de personajul su, Dinu Pturic,
n romanul Ciocoii vechi i noi).

Particularitatile textului

1) Expresivitatea - capacitatea limbajului poetic de a reflecta, direct sau indirect, o


realitate individuala, un relief psihologic,"fondul subiectiv al vorbitorului", capacitatea
limbajului poetic de a exprima intr-o maniera plastica, diferita de cea a limbajului
uzual, idei concentrate, cu maxim incrcatur afectiva si subiectiva. Se realizeaza
prin:
- imagini artistice;
- figuri de stil;
- sintaxa poetica;
- modul particular de utilizare a materialului lexical;
- topica;
- punctuatie;
- prozodie.
2) Reflexivitatea - caracteristica textului de a genera nevoia de lectur meditativ, mai
putin afectiv si mai explicit speculativ. Lirismul reflexisiv are ca substan i surs a
emoiei ideea filosofic, prin intermediul creia se nasc sentimentele i viziunea
poetic. D.p.d.v.stilistic, limbajul reflexiv presupune confesiunea direct, prezena
mrcilor lexico-gramaticale ale eului liric, exploatarea sensurilor conotative ale
cuvintelor prin care poetul se comunic.
3) Ambiguitatea - denota caracterul "deschis" al spatiului semantic al discursului,
valorificarea valentelor de semnificare multipla ale unui cuv/sintagme. Implica o
"pluralitate de lecturi".
- trstur a liricii contemporane (neomoderniste, postmod.)- presupune un efort sporit
de decriptare a sensurilor. Limbajul artistic este aparent simplu, fr o evident
ncrctur de fig. de stil.

Invers proporional cu simplitatea limbajului crete

dificultatea descifrrii ideii poetice.. Expresia este lapidar, foarte concentrat n


sensuri simbolice.
Mecanisme de producere a ambiguitatii:
1.la niv. viziunii artistice: referinta culturala (simboluri, concepte din dif. domenii ale
culturii; ex. Galateea, Marcu, Luca etc);
2. la niv.lexical: utiliz. cuv. polisemantice, sensuri conotative, inovatii lexicale;
3. la niv. sintactic: dislocari topice, enunturi eliptice, ermetism sintactic;
4. niv. stilistic: alegorii, metonimii, metafore
9

4) Sugestia - caliatea particular a stilului de exprimare aluziv prin care ideea nu se


ofer direct cunoaterii raionale, ci intuiiei, imaginaiei i sensibilitii. Modaliatati
de realizare:
- utilizarea cuvintelor polisemantice si a sensurilor conotative;
-recurena unor cuvinte-cheie (laitmotivul, refrenul), titlul poate sugera tema operei;
enunturi eliptice, ssuspendate;
-prezenta elem. paratextuale ( motto, subtilu, dedicatie)
5) Subiectivitatea textului presupune prezena mrcilor lexico-gramaticale specifice si
caracterul confesiv i afectiv.
Portretul reprezinta descrierea unui personaj, defineste trasaturile care permit
identificarea si analiza acestuia.

Tipuri de portret
a) portretul exterior (fizic)
- descrie trasaturile fetei, mbracamintea, dar si tinuta, silueta, vocea;
- e realizat prin vocabular concret (cmpuri lexicale de tip anatomic, senzatii etc.)
b) portretul interior (psihologic sau moral)
- descrie trasaturile de caracter ale personajului, calitatile si defectele, aptitudinile,
gesturile etc.
- e realizat mai ales prin vocabular abstract (cmpuri lexicale ale gndirii, ale
sentimentului si ale moralei)
c) portretul mixt (fizico-psihologic) - este cel mai des folosit.
Modalitati de caracterizare a personajelor:
- numele
- caracterizarea directa: poate fi realizata de narator (portret fizic/moral,
comentarii explicite, aluzii), de alte personaje si/sau de

personajul nsusi

(autocaracterizare, autoanaliza prin monolog)


- caracterizare indirecta: se deduce din actiunile, opiniile exprimate de
personaj; mediul n care traieste (orasul, casa, interiorul, dar si familia, grupul sau
10

societatea n care evolueaza); limbajul folosit (de la registru al limbii, pna la


particularitatile de ordin stilistic), numele, imbracamintea,aspectul fizic.
Functiile portretului:
- functia de informare - portretul da posibilitatea descoperirii personajului, a
identitatii lui, permite cunoasterea statutului sau social, a convingerilor sale etc.
- functia de revelator (de dezvaluire) - fizionomia, tinuta pot dezvalui gndurile
si intentiile secrete, pot indica defecte sau calitati care anticipeaza ori explica o
anumita evolutie.
- functia simbolica - portretul poate sa fie reprezentativ pentru o categorie
sociala, o trasatura umana, o tipologie etc.
Raportul dintre naratiune si istorie
- naratiunea poate fi ulterioara istoriei
- naratiunea poate fi simultana cu istoria
Ordinea evenimentelor n discurs
- naratorul respecta ordinea cronologica lineara a evenimentelor din istorie
- naratorul face anticipari, povestind dinainte ceea ce n istorie s-a desfasurat
ulterior
- naratorul face ntoarceri n trecut pentru a relata evenimente ce au avut loc
anterior n istorie.
Genurile literare
Genurile sunt tiparele de baza ale literaturii, determinate de modalitatea n care
scriitorul se comunica pe sine n opera literara.
Genul

epic desemneaza

un

mod

de

comunicare

indirecta

autorului,

prin prezentare si reprezentare a unor evenimente. Naratiunea este specifica acestui tip
de comunicare literara.
Genul liric denumeste un mod de comunicare aparent directa a autorului.
Genul dramatic implica o comunicare indirecta a autorului, prin reprezentare, cu
ajutorul personajelor.
TIPS-URI SUBIECTUL II ATENTIE: EXPRESIILE LATINESTI LE INTRODUCI
CU GHILIMELE INTR-UN TEXT!
11

a)

Sunt de acord cu afirmatia ca............

In primul rand, specificam,,ab initio/ab ovo faptul ca.....


In al doilea rand, putem spune ,,cum grano salis (cu un graunte de sare),
ca.............
In concluzie, precizam ca..........
b) ,,Ubi societas, ibi ius- daca iubim societatea, si aceasta ne va iubi atentie! O
folosesti daca ai un text despre societate!
c) demiurg=creator;
d) prolog/incipit versus epilog/sfarsit al unei opere;
e) stare de ataraxie= liniste sufleteasca absoluta; yin si yang;
f) catharsis=purificarea omului prin arta;
e) feeric/oniric= starea de a visa, onirism.
f) apolinic (referitor la un personaj rational) vs. dionisiac (un personaj care cade prada
desfraului)
g) introspectie/analiza psihologica= observare si interpretare a propriilor stari
sufletesti;
h) Cui prodest? la ce foloseste? Expresia o poti folosi cand te referi de ex la setea de
inavutire a lui Ghita din ,,Moara cu noroc, referindu-te la faptul ca LA CE
FOLOSESTE SETEA DE BANI A LUI GHITA? ,,CUI PRODEST aceasta goana
dupa inavutire, cand nimic nu luam dupa noi?
i) ,,fortuna labilis=soarta schimbatoare (Harap-Alb, Ghita din Moara cu noroc etc.)
j) ,,centrum mundi/ axis mundi= ex salcamul lui Moromete;denota echilibrul lumii.
k) ,,mutatis mutandis= schimband ceea ce este de schimbat; de ex cand spui ca
Harap-Alb are ca antierou pe span si, ,,mutatis mutandis, pe zmeu.
l) ,memento mori adu-ti aminte de moarte!
m) ,,ecce homo! iata omul (efemeritatea fiintei umane)

12