Copacul fricii si copacul curajului: cum il inveti pe copil sa-si depaseasca frica

Varsta: 6 - 11 ani.

Vorbim prea putin despre emotii, desi fac parte din viata noastra la fiecare pas.
Pentru ca le asociem cu ideea de a fi slab si vulnerabil, emotiile sunt discutate in
termeni de a face fata emotiilor, a depasi emotiile sau a nu te lasa afectat de
emotii. Iti propunem ca in Saptamana Scoala Altfel sa schimbi aceasta
perspectiva asupra emotiilor, invatandu-i pe copiii sau pe elevii tai sa
integreze emotiile si sa le accepte ca parte din viata lor. Desigur, daca esti
parinte, poti realiza aceasta activitate si acasa, cu toti membrii familiei.
Iata cum:

De ce ai nevoie
carton colorat,
bucati de ziar,
lipici,
foarfeca,
instrumente de scris,
coala A3 sau plansa de polistiren.
Cum se realizeaza
1) Vorbeste-le copiilor despre emotii si despre cum ne pot
influenta alegerile. De exemplu, un copil care se sperie sau se descurajeaza usor
va avea dificultati la scoala chiar daca este un copil inteligent. Explica-le copiilor ca
doar exprimandu-le si identificandu-le, putem sa avem o relatie sanatoasa cu ele
si sa nu ne simtim coplesiti de ele atunci cand nu ne dorim acest lucru. In plus,
vorbind deschis impreuna despre temerile lor, copiii vor ajunge sa se priveasca cu
mai multa intelegere, sa se ajute reciproc si sa se respinga mai putin. Desigur,
pentru acest lucru este nevoie ca orice glume rautacioase ale copiilor sa fie
descurajate pe parcursul activitatii. Le poti explica copiilor ca uneori oamenii aleg
sa rada de ceilalti doar pentru a se apara ei insisi si pentru ca, la randul lor, se tem
sa fie vulnerabili.

2) Propune-le sa vorbiti mai intai despre temerile voastre creand

impreunaCopacul fricii. Deseneaza pe coala de hartie un copac. Decupati
impreuna frunze de diferite culori si fiecare dintre voi (inclusiv cadrul didactic:) )
va scrie pe o frunza unul sau mai multe lucruri sau situatii de care se teme.
Intuneric, lucrari de control, dentist, note mici, caini, tunete si fulgere,
monstri, cutremure, sa dorm singur, fantome, sa fiu singur acasa, furia
parintilor, inaltime pot fi posibile raspunsuri ale copiilor. Incurajeaza-i sa scrie
orice isi doresc si nu le cere sa scrie numele lor pe frunza cu temeri. Lipiti apoi
frunzele in crengile copacului.

Exercitiul ii ajuta pe copii sa simta ca au mai mult control asupra propriilor trairi,
ca le pot folosi pentru a obtine rezultate pozitive si ca toti trecem prin stari mai
mult sau mai putin placute.
3) Treceti apoi la etapa in care va imprieteniti cu temerile si cautati impreuna
solutii pentru a le depasi, creand impreuna Copacul curajului. Deseneaza un al
doilea copac si scrieti pe frunze actiuni care va pot ajuta sa depasiti temerile.
Ajuta-i pe copii sa gaseasca solutii pentru fiecare temere si scrieti-le pe frunze pe
care le lipiti in al doilea copac. Poate fi vorba de solutii simple:incerc din nou,
cer ajutor, vorbesc cu prietenul meu, invat cum sa ma relaxez, respir
adanc, nu renunt, caut alta solutie, imi recunosc frica, glumesc, iau o
pauza, zambesc. Solutiile sunt, desigur, diferite de la caz la caz. Este esential
insa ca elevii sa inteleaga ca primul pas este sa isi accepte temerile si sa le
traiasca, pentru a nu se lasa controlati de ele.

Exercitiul ii va invata de asemenea ca fiecare dintre noi ne temem de

ceva, ca nimeni nu este perfect, dar, ca acceptandu-ne reciproc, ne
putem ajuta sa devenim mai buni.

Daca ai nevoie de inspiratie pentru a vorbi despre emotii, iti recomandam

materialele video si articolele cercetatoarei Brene Brown, care vorbeste despre
rusine, vulnerabilitate si emotii.
*Pentru a selecta subtitrarea in limba romana, apasa butonul "32 languages" si
selecteaza limba romana.

Alte variante ale activitatii

Poti crea copacul comunicarii nonviolente si copacul comunicarii agresive, al

dorintelor si al lucrurilor pentru care copiii sunt recunoscatori, copacul locurilor in
care copilul isi doreste sa calatoreasca, al profesiilor pe care vor sa le aiba, al
cartilor pe care le-ati citit.
Tu ce iti propui sa ii inveti pe copii in Saptamana Scoala Altfel?
Daca faci si tu aceasta activitate si vrei ca si alti parinti sau cadre
didactice sa vada rezultatele, trimite-ne fotografiile pe adresa
contact@suntparinte.ro si le vom include in articol intr-o frumoasa
expozitie.
Le
asteptam
cu
mare
drag.

UPDATE
Am primit de la doamna profesoara Anamaria Burada copacii realizati impreuna
cu elevii, in cadrul programului Scoala Altfel, impreuna cu un mesaj:
"Am realizat cu elevii activitatea Copacul fricii-Copacul curajului. A fost
extraordinar! Am mai facut un pas pentru dezvoltarea noastra emotionala si
cunoastere personala."

Cand copilul traieste in critica, invata sa condamne

Comunicarea parinte - copil
Independenta
Increderea in sine

Propus de: SuntParinte.ro 06 Februarie 2013

Varsta: 2 - 6 ani, 6 - 11 ani, 11 - 15 ani, 15 - 18 ani.

Propune articol
Deseori, observam doar comportamentele care ne deranjeaza la copiii nostri
pentru ca acestea ne trezesc cele mai puternice emotii. Emotii pe care le
exprimam de multe ori, in febra momentului, prin critici si lamentari adresate
copilului. Ce il invata pe copil acest lucru si
cum altfel am putea actiona sunt intrebari la
care incercam sa gasim raspunsuri in
randurile de mai jos.

De ce nu este bine sa iti critici

copilul frecvent
Iata cateva motive pentru care nu e bine sa ne criticam copilul:
1. Copiii percep critica drept un atac la persoana si nu ca pe o incercare de a
indrepta un comportament. Copiii (si, de multe ori, nici adultii) nu fac diferenta
intre critica fata de comportament si critica fata de persoana, asa ca se pot simti
atacati, judecati sau neapreciati atunci cand primesc o evaluarea negativa din
partea cuiva.
2. Critica fata de copil poate duce la consecinte emotionale pe termen
indelungat si astfel cresc sansele de aparitie si dezvoltare a anxietatii,
comportamentelor compulsive si a complexelor de inferioritate.
3. Copiii care sunt criticati permanent nu se vor mai implica atat de mult
in activitati, nu vor mai avea initiativa si nici incredere in propriile forte.
4. Copiii vor invata la randul lor sa critice si sa ii invinovateasca pe cei
din jur, observand cu precadere aspectele negative ale vietii. Bucuria de a trai,
recunostinta pentru lucrurile bune si frumoase care i se intampla, optimismul si
puterea de a trece peste momentele dificile sunt diminuate atunci cand invatam sa
criticam si sa judecam excesiv oamenii sau situatiile din jurul nostru.
5. Critica nu ii arata copilului cum este bine sa procedeze, ci doar ii aduce
aminte ca nu procedeaza asa cum ti-ai dori sau cum crezi ca este bine.
6. Critica frecventa ii poate forma copilului senzatia ca este tot timpul
evaluat de cei din jur, crescand astfel nivelul stresului, dar si a nevoii de a-si
dovedi valoarea.

E foarte probabil ca tu sa gandesti ca Totusi copilul meu merita sa fie criticat

fiindca se comporta cu adevarat urat. Daca insa ne amintim ca a fi critic inseamna
a distruge ceva si ca ne blocheaza sa obtinem ceea ce dorim de la copiii nostri, sar putea sa ne gandim de doua ori inainte sa procedam astfel.

Recomandari pentru a evita critica excesiva fata de copil

Observa si lucrurile bune pe care le face copilul. Propune-ti ca la finalul zilei
sa faci o lista cu gesturile si comportamentele frumoase ale copilului tau si spune-i
ca le apreciezi.

In cazul greselilor copiilor, inlocuieste critica cu intrebarea Cum s-a

intamplat?. Copilul tau a spart un pahar, continutul lui ajungand pe covor? In
loc de replica Mereu esti neatent! Ti-am zis sa ai grija! il poti intreba cum s-a
intamplat accidentul. Copilul va putea sa inteleaga mai bine in acest fel ce a gresit
si vei putea profita de ocazie pentru a-l invata cum sa procedeze pentru ca data
viitoare sa nu repete aceeasi greseala. Pe de alta parte, nu uita ca accidentele se
intampla tuturor si ca nu putem fi mereu atenti la tot ce se intampla in jurul
nostru.
Preintampina eventualele probleme. Uneori, putina atentie acordata
organizarii si clarificarii te salveaza de multa bataie de cap. Copilul tau iti spune ca
vrea sa picteze la el in camera? Asigura-te ca stie unde si cum are voie sa faca
acest lucru si ajuta-l sa iamasurile pentru ca acuarelele sa ajunga doar pe foaie,
nu si pe pereti sau mobila:).
Orienteaza-te catre rezolvarea problemei. Copilul tau nu se pregateste
suficient de repede pentru scoala si riscati sa intarziati? Aminteste-i cat timp mai
are la dispozitie si ce mai are de facut in acest interval pentru a fi gata de plecare.
Renunta la plangeri si lamentari. De fiecare data cand vin acasa, gasesc
dezordine, m-am saturat..., Tatal tau niciodata nu ma ajuta. sau Bunicii tai
mereu te rasfata. sunt replici pe care copilul nu trebuie sa le auda de la tine. A te
plange de comportamentul altor persoane in mod frecvent, fara a cauta o solutie,
inseamna a-l invata pe copil sa fie neajutorat si sa aiba atitudini negative fata de
alte persoane.

In final, nu uita: copiii invata ceea ce traiesc. Acesta este si titlul cartii care
ne-a inspirat acest articol si pe care ti-o recomandam si tie (o poti citi online aici).
Daca il vei critica excesiv, il vei invata sa faca si el acelasi lucru.

Asadar, este important sa iti amintesti ca, daca este frecventa, critica omoara
performanta si blocheaza dezvoltarea copilului si ca exista solutii alternative pe
care le poti pune in practica, cu rabdare si atentie.
Tu pentru ce iti critici cel mai des copilul?

Comportamentul subiectului este problema, dar acest comportament o data insusit, e greu sa il
dezveti pe copil de el. Intr-un fel devine o insusire a lui. Da, copilul are personalitatea lui si nu
asculta intotdeauna ce i se spune, dar daca nu asculta zilnic? Cel putin in cazul nostru asa a fost.
Inscris pentru prima data la gradinita la 4 ani, a fost trecut in grupa mare unde colegii lui erau deja
familiarizati cu gradinita la cei 5-6 ai lor. Alex a fost etichetat din prima zi de insasi educatoare ca
un copil neascultator, incapatanat etc, iar el, dintr-un baiat bland si un pic timid a devenit peste
noapte un copil agresiv care isi lovea colegii.Am vazut ca mai intai un copil trebuie intrebat de ce a
recurs la un anumit gest inainte sa fie criticat, dar exact educatoarea, cadru didactic cu o
experienta de 30 de ani a sarit direct la el cu gura ca de ce a procedat asa si la un moment dat i-a
dat peste mana cu linia. Pe Alex daca il intreb la gradinita de ce actioneaza astfel, in loc sa dea o
explicatie lasa capul in jos. De exemplu intr-o zi l-a lovit pe un copil pentru ca avea la el
minicroissante, iar acel baiat i-a luat o bucata fara sa il intrebe daca ii permite, a muscat din ea,
apoi i-a dat-o inapoi, a pus-o pe prosopul lui Alex care s-a suparat de aceasta reactie. A doua zi
mama baiatului m-a amenintat ca daca fiul meu se mai atinge de al ei, o sa il bata pe Alex. Eu i-am
explicat de ce Alex a reactionat violent si nu a crezut ca baiatul ei i-a luat lui Alex din pachetel si i sa adresat fiului meu pe un ton rastit: Va sa zica, acum mai si minti, nu esti doar bataus!Alex nu s-a
aparat, asa ca acea femeie a ramas cu impresia ca baiatul meu este personajul negativ. Eu cum sa
procedez in aceasta situatie? Acasa i-am zis lui Alex ca trebuie si el sa prezinte propria versiune,
nu sa se lase calcat in picioare de ceilalti.

Nu trebuie sa uitam ca de cele mai multe ori copilul nu stie sa spuna "de ce" a facut un anumit
lucru sau de ce a avut un anumit comportament. Copilul mic nu are o constiinta de sine deja
formata si nu poate da aceste explicatii. Cauza comportamentelor poate fi cautata de adulti, cu
ajutorul psihologilor si pedagogilor. Poate fi imitatia, educatia, sau alte dificultati psihologice pe care
copilul le intampina. Comportamentul copilului poate fi modelat prin educatie, insa critica de cele
mai multe ori nu da rezultate.

intotdeauna , comportamentul unui copil are o cauza si pentru indreptarea acestui

comportament ,aceasta trebuie identificata . Doar identificand cauza , putem lucra la
schimbarea comportamentului . Pedepsele, mustrarile nu vor avea nici un efect, pentru ca
la urmatoarea confruntare cu situatia care a creat comportamentul neadecvat , copilul va
reactiona la fel (pt.ca nu stie comportamentul potrivit).EX. copilul impinge un coleg cand
coboara din autobus . d-na educatoare/invatatoare ( pe buna dreptate) il cearta dar nu il

intreaba de ce a facut asta . Parintilor li se spune : copilul este agresiv, loveste . de ce ? ,

fara motiv !!! . Parintii se supara ( pe buna dreptate ) si acorda o intarire negativa
copilului . Ce va face data viitoare copilul ? va impinge/lovi din nou . Daca in momentul
producerii comportamntului neadecvat copilul ar fi fost intrebat de ce a facut asta , copilul
ar fi spus : am vrut sa fiu eu primul la coborarea din autobus . D-na
educatoare/invatatoare ar fi transmis parintilor : Copilul nu stie sa-si astepte randul ,
parintii il vor invata acasa sa-si astepte randul ( ex: cand iesim din casa coboram scarile
pe rand, intr-o zi voi fi eu prima, a doua zi tu iar a treia zi tata , copilul va fi intrebat cum
se simpte sa fie al doilea , la care el cu siguranta va raspunde ca e bine sa fii si al
doilea ) .Comportamentul neadecvat nu se va mai repeta pt. ca el deja a invatat
comportamentul adecvat ( acest caz se intampla mai ales la copiii unici) . Cel putin atata
timp cat copiii sunt in dezvoltare , comportamentul neadecvat nu tine de educatia data
acasa pentru ca in mediul extrafamiliar copiii se confrunta cu situatii noi care genereaza
stari emotionale noi
Si nu cred ca un copil nu vrea sa inteleaga un lucru "de buna voie": ori il intelege, dar nu vrea sa
procedeze asa cum i se spune, ori nu intelege pentru ca nu are capacitatea de a procesa
informatiile. In ambele cazuri, sa pedepsesti copilul mi se pare distructiv, nu constructiv. Cred ca
pornim cu totii, profesori sau parinti, de la premisa gresita ca un copil trebuie sa faca tot ce vrem
noi pentru simplul motiv ca vrem noi si nu suntem pregatiti sa acceptam si refuzurile lui si sa le
facem fata altfel decat apeland la pedepse/autoritate.

Multi dintre parinti castiga deseori asemenea batalii in fata copilului. Fie ca e
vorba de convingerea ca parintele stie ce e bine pentru copil, fie ca e vorba de
incercarea parintelui de a-i asigura copilului toate oportunitatile pe care el insusi
nu le-a vazut in copilarie, de multe ori parintii ajung sa impuna propriile dorinte
copiilor, lucru care nu ramane fara consecinte.

Care sunt cele mai frecvente situatii in care parintii impun

propriile dorinte copiilor?
- copilul e nevoit sa urmeze anumite cursuri (balet, inot, chitara, pictura, tenis
etc.) pe care parintele regreta ca nu le-a facut atunci cand a fost de varsta
copilului si despre care afirma deseori ca ii vor prinde bine copilului, chiar daca el
nu isi da seama acum.;
- copilul e fortat sa isi defineasca stilul vestimentar in functie de ceea ce
parintele dicteaza;
- parintele cumpara cadouri care sunt pe placul sau, desi stie ce isi doreste
copilul si are resursele financiare pentru a-i indeplini dorinta;
- alegerile culinare: cand parintele obliga copilul sa consume alimente care
acestuia nu ii plac;

- alegerea materiilor asupra carora copilul sa se concentreze mai mult;

- alegerea liceului, profilului liceal sau facultatii;
- alegerea recompenselor acordate copilului (acesta isi doreste haine, dar
primeste carti in schimb);
- cand parintele isi trimite copilul la face cunoscuta o dorinta sau preferinta.
Te bucuri mai mult de succesul copilului decat el sau te intristezi mai mult
decat el atunci cand are un esec.
Copilul tau afirma frecvent ca nu ii plac anumite activitati la care este inscris.
Copilul tau este frecvent nerabdator sa termine anumite activitati pe care i le
propui si nu se implica in ele la fel de mult ca tine sau la fel de mult pe cat ti-ai
dori/ti-ai fi imaginat.
Copilul nu obtine rezultatele sau performanta la care te-ai asteptat atunci cand
ai ales in locul lui ce si cum anume sa faca ceva.
Cand depune eforturi continue si fara prea mare succes in a face ceea ce ai
ales tu pentru el.
Cei din jur iti atrag atentia ca ar fi bine sa tii cont si de parerea si dorinta
copilului tau.
Afirmi des despre copil ca Nu stie el ce e mai bine pentru el, o sa imi
multumeasca mai tarziu..

Cum gasesti echilibrul intre dorinta ta si cea a copilului?

Fa diferenta intre nevoile tale si nevoile copilului tau. Separarea acestora este
primul pas in a recunoaste ca sunteti doua persoane diferite, care au avut parte
de o crestere si o educatie separata, care au dorinte si nevoi distincte.
Atunci cand ii propui copilului tau sa faca ceva, gandeste-te inainte daca ii ceri
asta
pentru
tine
sau
pentru
el.

Cere-i parerea inainte de a lua o decizie care il priveste si asculta-i

argumentele.

Fii dispus sa accepti ca poti sa gresesti, dar si ca poti sa remediezi orice

greseala.

Propune-ti sa existe anumite situatii in care, orice ai dori tu, copilul sa aiba
ultimul cuvant de spus (de exemplu, cu privire la alegerea hainelor).
Asadar, este benefic ca, din cand in cand, sa analizezi ce alegeri permiti copilului
sa faca si sa se verifici daca aceste alegeri pornesc din dorinta ta sau a
copilului.Copilul tau ce alegeri are voie sa faca de unul singur?

diverse concursuri la care copilul nu tine neaparat sa participe;

- cand parintele ii interzice copilului sa aiba anumiti prieteni;

Cum iti dai seama cand dorinta ta domina dorinta copilului in

situatii care il privesc strict pe el?
Te regasesti frecvent in situatia in care trebuie sa insisti ca cel mic sa faca
ceva anume.
Spui frecvent Dar nu ti-ar placea mai mult sa..., atunci cand copilul tau isi
Parerea mea este ca avem de-a face cu o generatie total diferita din multe puncte de vedere iar noi ca
parinti, precum si cadrele didactice scapam din vedere acest fapt. Nu exista o scoala de parinti;
singura educatie in "meseria" de parinte e cea care ni s-a oferit noua de catre ai nostri parinti, cu bune
si rele. II tratam pe copiii astia cu pretentiile si in baza informatiilor despre cum ar trebui ei sa fie pe
care le avem de pe vremea copilariei noastre, insa nu-i asa ca nu functioneaza? Nu-i asa ca ceva nu
se leaga? In invatamantul de stat se folosesc cam aceleasi metode uscate, seci, prafuite care, sa
recunoastem, la noi functionau..., insa pentru copiii nostri se pare ca nu prea...Mergem la sedinta cu
parintii si ni se spune constant ca nu sunt atenti, isi pierd concentrarea rapid, nu prezinta interes pt
scoala si la pachet, ni se ofera vesnica motivatie "stau prea mult la calculator". Adevarul e ca
invatamantul nostru nu reuseste sa tina pasul cu rapiditatea cu care se desfasoara realitatea in care
traim iar copiii nostri sunt prinsi intre cerintele unor profesori presati de o programa rigida si presiunile
parintilor presati de obligatii, in ambele locuri, toti stiu ce-i mai bine pentru ei.Gresim cu siguranta in
educatia lor, ii supra si subevaluam constant din lipsa de timp sau comoditate(!!!).Cred ca singura
solutie e, de la caz la caz, o comunicare sincera, flexibilitatea si dorinta tuturor de a nu face in primul
rand rau, daca bine nu putem face.Iar ei sunt niste mici oameni, cu dorinte si nevoi ca si noi, doar ca
inca nu au un job care sa le ofere banul sa si le satisfaca.
Copiii ar trebui sa ia contact pana la o anumita varsta cu situatii si informatii prin care sa dobandeasca
ei insisi capacitatea de a selecta in functie de aptitudini, de interese, de iscusinta cu care anumite
activitati au practic o finalitate favorabila.Noi, ca parinti, poate nu neaparat gresim ci mai degraba
incercam sa-i ajutam sa se autodescopere!Daca insistam ca micutii sa faca ceea ce nu are legatura
nici cu vreo aptitudine speciala, nici cu placerea de a face acea activitate, atunci avem ce sa ne
reprosam!Caz concret- copilul meu a descoperit sahul pt ca l-am inscris fortat la un curs!Acum sahul
face parte din viata lui si e chiar priceput!Am incercat si cu tenisul, dar a fost in zadar!Voi incerca si cu
baschetul, nu pt ca vreau eu, ci pt ca imi doresc sa descopere singur un sport care sa i se potriveasca
si pe care sa-l practice cu placere!La inot nu prea a vrut dar a invatat , totusi, sa se descurce singur
intr-o piscina!De multe ori aceste incercari inseamna preocupare pt copil si dorinta de a-i darui sanse
de a acumula experiente care sa-l ajute mai tarziu sa aleaga in cunostinta de cauza!Raman tributara
ideii de invatare pactica, de acumulare prin incercare si eroare,de exercitatre a unor drepturi ca parinti
asupra copiilor dar in folosul si pt dezvoltarea personalitatii lor!