Sunteți pe pagina 1din 75

Add New Feed

HomePage Contact Us

Page
source: http://topocadbm.blogsp
ot.com/feeds/posts/default

Want to be informed when this page is updated? Enter email


here

Notify me

Topografie - Cadastru
108340
Ce este Cartea Funciara?
Cartea Funciara reprezinta cartea de identitate a unei proprietati. Incepand cu 1 iulie 1999,
pe baza Ordinului Ministrului Justitiei nr.1330/C si a protocolului incheiat intre Agentia Nationala de
Cadastru si Publicitate Imobiliara,
Uniunea Nationala a Notarilor Publici si Ministerul Justitiei, s-a trecut la inscrierea, cu caracter
nedefinitiv in Cartile Funciare, a proprietatilor.
Conform Legii Cadastrului, pentru a incheia o tranzactie imobiliara, trebuie sa se inscrie in
Cartea Funciara imobilele si terenurile vandute sau cumparate, ipotecate sau donate. Cartea Funciara
a devenit obligatorie pentru orice act sau fapt juridic asupra terenurilor sau constructiilor.
Importanta acestei reglementari juridice o constituie posibilitatea de a avea o evidenta clara a
proprietatii, astfel se vor evita situatiile in care un imobil poate fi vandut simultan la mai multe
persoane.

.
INTOCMIREA PROFILULUI LONGITUDINAL SI A PROFILELOR TRANSVERSALE
Nivelmentul longitudinal si transversal prin profle are ca scop realizarea profilului
longitudinal si transversal al unei fasii de teren pe care urmeaza a se proiecta si realiza o cale de
comunicatie. Profilul este o sectiune verticala imaginara prin suprafata topografica a pamantului
realizat cu ajutorul datelor obtinute din masuratorile efectuate in acea zona.
Ridicarile ce se fac, trebuie sa fie corespunzatoare din punct de vedere al preciziei, deoarece
vor servi la realizarea proiectului si la aplicarea sa in teren. Profilele transversale sunt dispuse
perpendicular pe axul longitudinal, din 50 in 50 sau 100 in 100 m, in general dupa configuratia
terenului (schimbari de panta) si dupa natura lucrarii proiectate.
Efectuarea masuratorilor pe teren
Operatiile din teren se desfasoara la fel ca la drumuirea cu radieri, considerand punctele
intermediare si cele de pe profilul transversal ca puncte radiate.
a) Redactarea profilului longitudinal se realizeaza in urmatoarele etape:
- se alege scara distantelor orizontale (1:500, 1:1000, 1:2000), scara inaltimilor se alege de obicei de
10-100 ori mai mare pentru a scoate mai bine in evidenta relieful,
- se traseaza pe o hartie de dimensiuni convenabile (recomandata utilizarea hartiei milimetrice), axele
profilului: axa OX - orizontala pe care
- se vor marca lungimile si axa OZ - a cotelor, se alege un orizont conventional, care sa coincida cu
axa OX si sa se gaseasca cu 1-5 m mai jos de cea mai mica cota a profilului longitudinal,
- se realizeaza liniatura profilului cu rubricile mentionate n fig. 11.2 (in functie de destinatia
profilului acestea pot fi modificate),
- se transforma la scara distantele dintre picheti si dintre picheti si punctele intermediare,
- se marcheaza pe axa OX pozitia acestora la abscisa corespunzatoare, in linia 1 se trece denumirea
pichetilor, se trece in linia a doua cota fiecarui punct ce apare in profil,
- distantele partiale sunt distantele calculate dintre doua puncte vecine pe profil, (linia 3),
- distantele cumulate sunt: egale cu distanta totala de la primul punct al profilului la un punct

oarecare,
- panta terenului se calculeaza intre punctele intre care se schimba vizibil declivitatea, fiind egala cu
raportul dintre diferenta de nivel dintre aceste puncte si distanta intre aceste puncte,
- se ridica fata de orizontul conventional cotele tuturor punctelor ce apar in profil, la scara aleasa,
- unind punctele obtinute anterior, se obtine profilul longitudinal (exagerat in acest caz de 10 de ori prin raportul dintre cele doua scari alese a inaltimilor si lungimilor).
b) Redactarea profilului transversal se realizeaza la fel ca cel longitudinal, pastrand doar
primele trei rubrici - pe linii.
Pentru profilul longitudinal in teren punctele au fost culese odata cu radierea tuturor celorlalte
puncte de detaliu in sensul de avans al ridicarii. Punctele de ax au fost luate astfel incat sa evidentieze
configuratia plana a axului drumului la distante de 25 de metri in aliniamente, iar in curbe s-a luat un
numar de puncte necesare pentru a realiza configuratia curbelor.
In plan vertical s-a urmarit sa se radieze toate punctele de schimbare a pantei de ax
longitudinal. In teren distantele si detaliile ridicate au fost stabilite in functie de scara de intocmire a
planului. La birou s-a realizat selectia punctelor pe profile transversale si longitudinale. S-a realizat
profilul longitudinal cu evidentierea elementelor, inclusiv pozitia kilometrica a fiecarui profil
transversal in parte. Scara de intocmire a profilului longitudinal este de 1:1000 pentru distante si
1:100 pentru inaltimi.
REDACTAREA PLANULUI TOPOGRAFIC
Clasificarea planurilor. Etape
Lucrarile de birou se inscriu ca o preocupare distincta, in continuarea masuratorilor din teren,
avand drept obiectiv prelucrarea datelor si raportarea planului topografic. Aceasta piesa de mare
valoarea, in special daca se prezinta in format digital, sta la baza rezolvarii unor probleme frecvente,
cum ar fi determinarea marimii suprafetelor, mpartirea lor si rectificarea hotarelor.
Mijloacele si procedeele folosite in aceste operatii sunt variate, conditionand direct precizia si
randamentul lucrarilor. In timp, ele au evoluat de la auxiliarele clasice, respectiv masini manuale de
calculat, scari grafice, raportoare sau/si coordonatografe, pana la procedeele moderne, informatizate,
performante sub toate aspectele.
Planurile topografice sunt reprezentari conventionale, abstracte, ale terenului, realizate cu un
set de puncte, linii si suprafete, definite prin pozitia lor intr-un sistem de coordonate si prin atributele
lor. Folosind numeroase resurse vizuale (culori, texte, simboluri, forme s.a.), ele devin mijloace de
comunicare prin care lumea este redusa la elementele geometrice amintite, adusa la birou si purtata in
mapa sau in memoria laptop-ului.
Clasificarea planurilor se poate face dupa mai multe criterii, dintre care retinem pe cele mai
generale, folosite in mod frecvent in practica.
1. Dupa continut se disting:
- reprezentari 3D, spatiale, cele mai frecvente, denumite si planuri de situatie, care contin atat
planimetria cat si formele de relief;
- reprezentari 2D, bidimensionale, ce cuprind doar detaliile de planimetrie, fara cote, asa cum sunt
planurile cadastrale;
- reprezentari unidimensionale, ca planuri cotate, cu linii de nivel sau profile, ce redau doar relieful
terenului pe suprafata sau pe anumite directii, ale caror puncte sunt pozitionate insa si in plan printr-o
metoda oarecare.
2. Dupa modul de prezentare piesele de mai sus pot fi realizate in:
- format grafic sau analogic, pe suport clasic (hartie), folosite exclusiv pana nu demult;
- format numeric sau digital, bazat pe coordonatele cunoscute ale tuturor punctelor, depozitat in
memoria calculatorului, ce poate fi afisat, studiat si listat sau livrat pe suport magnetic.
3. Dupa provenienta, sau modul de obtinere, rezulta:

- planuri topografice bazate pe parcurgerea terenului cu masuratori, urmate de calcule si raportare;


- planuri restituite, bazate pe inregistrari fotoaeriene preluate si prelucrate cu aparatura specifica,
adecvata.
4. Dupa scara, planurile grafice pot fi considerate la scari mici (1:5000, 1:2000), medii (1:1000,
1:500) sau mari (1:200, 1:250); la cele numerice clasificarea este inutila, deoarece pot fi
vizualizate si listate la orice scara.
In principiu, un plan poate intruni in acelasi timp oricare din trasaturile sus mentionate, respectiv
poate fi obtinut pe cale terestra sau fotogrammetrica, redat in sistem 3D sau 2D si prezentat in format
digital (numeric) sau analogic (grafic), in limbajul curent din titulatura rezulta, de regula, doar ultima
trasatura, respectiv natura planului, topografic sau restituit, fara mentiunea in format digital, care este
obligatorie. Alte formulari la fel de concise includ in ele principalele trasaturi fara precizari
suplimentare; spre exemplu prin plan de situatie se intelege o reprezentare 3D, digitala, ce contine
detaliile de planimetrie si altimetrie, obtinute prin masuratori terestre, planul cadastral reda doar
situatia in plan a terenului, pe baza coordonatelor x, y, tot in format digital, adaugand in plus
restituit" in cazul ridicarilor aerofotogrammetrice etc.
Obiectivul principal, urmarit in continuare, il constituie planul topografic digital, ca piesa
obligatorie de prezentat in aceasta forma, cu etapele principale de parcurs respectiv prelucrarea
datelor si raportarea. Se are in vedere doar tehnologia noua, introdusa relativ recent si generalizata la
noi, definita de mijloacele si procedeele moderne devenite accesibile.
Etapele de lucru, desfasurate la birou pentru elaborarea planului topografic, sunt, in succesiunea
normala, urm`toarele:
- procesarea datelor rezultate din masuratori, pana la obtinerea coordonatelor tuturor punctelor;
- raportarea planimetriei, respectiv a punctelor caracteristice care definesc detaliile de la suprafata
terenului;
- legarea in desen, prin unirea acestora conform schitelor din teren, aplicarea semnelor conventionale,
a simbolurilor;
- trasarea liniilor de nivel pentru redarea reliefului;
- definitivarea planului prin inscrierea toponimiei, a datelor de identificare, legenda s.a.
In cazul unor ridicari complexe si in functie de cerinte, raportarea se face pe strate tematice
(layere) din care, prin sinteza, se obtine planul de ansamblu, iar reprezentarea suprafetelor intinse, se
face pe sectiuni ce se racordeaza conform schitei de dispunere a foilor.
Implicarea sistemului informational
Automatizarea, bazata pe dezvoltarea spectaculoasa a informaticii, s-a extins de mult si in
sectorul ridicarilor topografice, avand tendinta de generalizare in toate etapele de teren si de birou, cu
efecte benefice privind calitatea si eficienta economica a lucrarilor. In domeniul procesarii datelor si
al redactarii planurilor in diverse scopuri, inceputul 1-a constituit proiectarea asistata de calculator
prin sistemul CAD (Computer Aided Design), folosit de tehnicieni in diverse sectoare de activitate.
Evolutia in continuare a condus, in prezent, la programe de tip desktop mapping, care permite
cartarea automata, cu avantaje sporite privind asocierea intre pozitiile spatiale si atributele entitatilor,
actualizarea automata a planurilor si posibilitatea unor interogari din fisiere de date atribut,
ajungandu-se astfel la programele GIS.
Sistemul computerizat de procesare, folosit in prezent, este un complex de module specializate
in rezolvarea problemelor din sectorul geotopografic. Indiferent de firma si forma de prezentare,
componentele sunt aceleas]i.
1. Modulul de calcule topografice, care impreuna cu aplicatiile CAD constituie baza oricarui program
si permite :
- transferul bidirectional de date, folosind o interfata, intre memoria instrumentelor electronice si
calculator, inclusiv a celor furnizate de aparatura clasica;
- efectuarea calculelor geotopografice curente, respectiv transformari de coordonate in diferite

sisteme de proiectie, drumuiri, radieri, intersectii, inclusiv compensarea riguroasa, distante, orientari,
suprafete, parcelari etc;
- rezolvarea unor probleme geometrice privind intersectii de aliniamente, interpolari, drepte paralele
si perpendiculare etc .
2. Softul cu functii CAD, ce asigura, in principal, realizarea raportarii planului digital in ansamblu,
asigura:
- raportarea punctelor prin coordonatele lor impreuna cu codurile de identificare;
- unirea punctelor care definesc un detaliu, uneori automata, in conformitate cu codurile atribuite la
achizitionarea datelor din teren;
- definitivarea planului prin folosirea tipurilor de linii, culori, hasuri, aplicarea simbolurilor si
semnelor conventionale, inscriptionarea datelor textuale s. a;
- operarea de imagini raster respectiv afisarea, descrierea si georeferentierea celor obtinute prin
scanari, teledetectie sau fotogrammetrie inclusiv digitizarea si vectorizarea lor.
3. Programul complex ce permite modelarea tridimensionala, matematica, prin care se obtine, in
final, modelul digital al terenului DTM (Digital Terrain Model), care permite evaluarea cotelor z pe
cuprinsul reprezentarii. In acest scop si in functie de softul disponibil, se apeleaza la metoda sau
reteaua de triunghiuri, ca cea mai raspandita sau la cea rectangulara. DTM serveste la rezolvarea unor
probleme topografice si tehnice, respectiv trasarea curbelor de nivel, realizarea de profile, calculul
terasamentelor, vizualizarea terenului s.a.
4. Modulul de aplicatii speciale, cu functii care permit facilitati in rezolvarea automata a unor
probleme de proiectare a instalatiilor de transport, in domeniul imbunatatirilor funciare, cadastru
urban - edilitar s.a.
RIDICAREA DETALIILOR
Ridicarea topografica planimetrica a unei suprafete terestre este ansamblul operatiilor prin care
se adauga toate datele necesare elaborarii planului topografic, la scara a zonei masurate.
Principalele elemente de ridicare care sunt prezentate in acest capitol sunt marimile topografice
(unghiuri, distante, diferente de nivel) cu ajutorul carora se transpune pe planul topografic un anumit
obiectiv comun sau special. In acest scop se impun urmatoarele lucrari premergatoare:
-se dezvolta retelele topografice de ridicare prin lucrari topografice plane si de nivelment pana in
apropierea obiectivului nominalizat.
-se stabilesc elemente geometrice cu ajutorul carora se defineste pozitia in spatiu a obiectivului.
Odata rezolvata aceasta problema sunt identificate marimile topografice de pozitionare
planimetrica si nivelitica a tuturor detaliilor. Pentru aceasta:
-se stabilesc elementele topografice de ridicare in numarul si natura topografiei, geometriei si
constructiei corecte a obiectivului;
-se stabilesc gradele de precizie cu care se materializeaza pe teren si se executa reteaua de ridicare;
-se determina elementele topografice si se intocmeste schita masuratorilor, se culeg date structurale
sau de orice alte detalii tehnice;
Parcurgerea etapelor la ridicarea detaliilor din teren va respecta urmatoarele precizari:
-distanta maxima punct de sprijin - punct caracteristic 100 m;
-numarul punctelor masurate dintr-o statie sa nu depaeasca 100 m
-masurarea punctelor caracteristice se va face in sens orar, pornind de la baza de sprijin, intr-o
singura pozitie a lunetei (poz I);
-prima viza si ultima viza va fi spre punctul de sprijin;
-se masoara pentru fiecare punct caracteristic
-unghiul orizontal
-unghiul de declivitate al terenului
-distana inclinata (sau direct distanta orizontala)

Ridicarea detaliilor planimetrice


Prin ridicarea topografica a detaliilor planimetrice, se intelege ansamblul operatiilor de
masurare, calculare si reprezentare pe plan a situatiei din teren. Ridicarea detaliilor planimetrice se
sprijina pe o serie de puncte cunoscute, ce formeaza reteaua de sprijin a ridicarii. Sistemul de sprijin
planimetric trebuie sa fie reprezentat la nivelul terenului de o retea geodezica formata din puncte
marcate in teren si de coordonate in acel sistem.
Forma si dimensiunile acestei retele depinde de:
-forma si dimensiunile suprafetei ridicate, relieful acesteia;
-gradul de acoperire a suprafetei cu detalii naturale si artificiale;
-scara planului topografic redactat in final.
Reprezentarea planimerica a unei suprafete ridicate este unitara, omogena, continua si fidela
numai daca se utilizeaza metode adecvate de masurare bazate pe o retea geometrica corect realizata.
In vederea ridicarii detaliilor se realizeaza pe teren o baza de ridicare planimetrica care indeseste
reteaua de spijin prin intersectii si drumuri cu teodolitul sau statii totale.Pentru ridicarea detaliilor
planimetrice initiale se va face o schit cu detaliile masurate in statie.
La proiectarea drumuirilor se vor indeplini urmatoarele conditii:
-sa se sprijine pe puncte de triangulatie sau poligonometrice;
-punctele de drumuire sa fie amplasate in zone stabile,necirculate;
-sa existe vizibilitate intre punctele vecine ale drumuirii si de la acestea spre detalii;
-sa se aleaga cu grija instrumentele de masurat unghiuri si distante; sa se verifice inaintea utilizarii;
-distantele dintre punctele drumuirii sa fie aproximativ egale, astfel:
-150 m (pentru) la ridicarile pe scara 1 : 1000
-250 m la ridicarile pentru scara 1 : 2000
-laturile drumuirii se masoara de doua ori in sens direct si invers cu panglici de otel sau cu
instrumente electronice;
-distantelor masurate cu panglica de otel li se aplica corectia de temperatura atunci cand diferenta
dintre temperatura de etalonare si temperatura la care se efectueaza masuratorile este mai mare de
5 grade Celsius.
-distantele de masurare se reduc la orizontala cand panta terenului este mai mare de 1grad ;
-lungimea maxima a unei drumuiri sa nu depaseasca :
-100 m la ridicarile pentru scara 1 : 500
-2 km la ridicarile pentru scara 1 : 1000
-3 km la ridicarea pentru scara 1 : 2000
Pentru distantele masurate in terenuri cu puncte, tolerantele se majoreaza astfel:
-cu 100% pentru terenuri cu panta peste 15 grade;
-cu 50% pentru terenuri cu panta intre 10-15 grade;
-cu 20% pentru terenuri cu panta intre 3-10 garde.
Masurarea indirecta a distantelor se face cand exista aparatura corespunzatoare unor
determinari cu precizia de minim 1 : 2000. Masurarea unghiurilor se face cu aparate de 50100.Centrarea aparatului pe punctul de statie se face cu toleranta de 3 mm. Toleranta de inchidere a
drumuirii pe punctual de sprijin este:
T = 50 , unde n = numarul de statii
Tolerantele admise la inchiderea pe coordonate a drumuirilor principale se calculeaza cu
formula:
T = 0,003 + / 5000

Tolerantele admise la inchiderea pe coordonate a drumuirilor secundare se calculeaza cu


formula:
T = 0,003 + / 2600
Metoda de ridicare a detaliilor
Metoda drumuiri
Este specifica retelelor de ridicare, se utilizeaza in cazul redarii unor detalii de forma alungita
(culmi, canale, instalatii de transport, conducte) traseul se desfasoara in lungul acestora, iar statiile se
aleg la schimbari de directie sub panta. Elementele necesare se masoara cu un tahimetru de orice fel,
o busola sau chiar un nivelment, dupa importanta detaliului si reliefului terenului. Pozitia punctelor in
plan se raporteaza grafic sau se calculeaza coordonatele x i y. Cotele se deduc prin nivelment
trigonometric, eventual prin nivelment geometric.
Metoda radierii
Punctele caracteristice ale detaliilor de planimetrie si de nivelment se ridica prin metoda radierii
ce se utilizeaza in orice situatie acolo unde se poate duce o viza si se poate masura o distanta. Pozitia
in plan a unui punc radiat (nou) este definita in raport cu punctele A i B (vechi) din reteaua de
ridicare, prin unghiul polar sau orientarea A1 si de distanta redusa la orizont dA1. In functie de
aceste elemente punctul se raporteaza grafic eventual se deduc coordonatele plane x1 i y1. Se poate
deduce la randul ei si cota punctului A1 si diferenta de nivel ZA1.
Cand detaliile se ridica prin masurarea unghiurilor si distantelor cu aceleasi tolerante ca si la
drumuiri, lungimea distantelor polare nu trebuie sa depaseasca 100m. De regula se executa astfel de
radieri combinate la care cu acelasi instrument se masoara elementele necesare; un tahimetru de orice
tip, inclusiv electronic (dist. inclinata lA1 sau redusa dA1, unghiul de inclinare A1 si cel orizontal
1. Distantele se masoara la statie, cu ruleta sau prin unde.
Radierile planimetrice sau nivelitice, separate, prin care se masoara doar elementele necesare
determinarii in plan sau in spatiu se executa mai rar. In general punctele radiate sunt dispuse radial n
jurul statiei si se vizeaza succesiv prin parcurgerea turului de orizont. Numarul radierilor poate
deveni, chiar pe suprafete restranse de ordinul miilor, de aceea se masoara cu luneta in pozitia I si nu
au, in general, control in adevaratul sens al cuvantului. Cele mai importante se verifica prin radieri
din doua statii, prin citiri ale elementelor direct si la statie, perimetrarea constructiilor etc. din
aceleasi motive se impune intocmirea unei schite in teren cat mai veridice, eventual chiar la scara.
Metoda profilelor
Pentru anumite directii relieful terenului se prezinta prin profile. In principiu, profilul rezulta
prin intersectia unui plan vertical ce contine linia considerata si suprafata terenului. Punctele
caracteristice se aleg la schimbarile de panta sau daca acestea sunt greu de sesizat la distante egale.
Pozitia acestor puncte se determina in plan prin unghiuri orizontale si distante sau numai prin distante
cand acestea sunt colinare, iar in inaltime prin nivelment geometric sau trigonometric.
Profilul longitudinal se intocmeste pe axul unui drum in lungul unei vai, a unei linii de
funicular. Pozitia in plan si spatiu a punctelor se determina drumuire si radieri.
Profilele transversale se ridica perpendicular pe directia profilului longitudinal avand puncte
coliniare. Acestea se aleg la schimbarile de panta sau la distante egale cand panta reprezinta putine
variatii. In terenuri asezate, de pante reduse, profilele se ridica prin nivelment .
TEHNOLOGIA GPS
GPS reprezinta de fapt o parte din denumirea NAVSTAR GPS . Acesta este acronimul de la
NAVIGATION System with Time And Ranging Global Positioning System. Proiectul a fost demarat

de catre guvernul Statelor Unite la inceputul anilor 70.


Scopul principal il reprezinta posibilitatea de a putea determina cu precizie pozitia unui mobil in
orice punct de pe suprafata Pamantului, in orice moment indiferent de starea vremii.
GPS este un sistem care utilizeaza o constelatie de 30 de sateliti pentru a putea oferi o pozitie
precisa unui utilizator. Precizia trebuie inteleasa in functie de utilizator. Pentru un turist aceasta
inseamna in jur de 15 m, pentru o nava in ape de coasta reprezinta o marime de circa 5 m, iar pentru
un geodez precizie inseamna 1 cm sau chiar mai putin.
GPS poate fi utilizat pentru a obtine preciziile cerute in toate aplicatiile pomenite mai sus,
singurele diferente constand numai in tipul receptorului si a metodei de lucru utilizate. Sistemul de
pozitionare globala GPS s-a pus in miscare incepand cu anul 1973, sub coordonarea Joint Program
Office din cadrul U.S. Air Force Commands, Los Angeles Force Base, fiind la origine un sistem de
pozitionare realizat in scopuri si pentru utilizare militara, care a devenit in scurt timp accesibil si
sectorului civil, capatand o utilizare extrem de larga in multe tari ale lumii, inclusiv in tara noastra
dupa 1992. Acest sistem de pozitionare globala functioneaza pe principiul receptionarii de catre
utilizator a unor semnale radio emise de o constelatie de sateliti de navigatie, specializati, care se
misca in jurul Pamantului pe orbite circumterestre. Sistemul a fost astfel proiectat incat permite ca in
orice moment si oriunde pe suprafata Pamantului, un mobil aflat in miscare sau in repaus, sa aiba
posibilitatea ca utilizand un echipament adecvat, sa isi poata stabili in timp real pozitia si viteza de
deplasare pentru un mobil aflat in miscare si numai pozitia pentru un mobil aflat in repaus, intr-un
sistem de coordonate geocentric tridimensional, propriu sistemului de pozitionare GPS.
Sistemul de pozitionare GPS, este constituit din trei componente sau segmente principale,
care asigura functionarea acestuia, dupa cum urmeaza:
1. Segmentul spatial, constituit din constelatia de sateliti GPS;
2. Segmentul de control, constituit din statiile de la sol, care monitorizeaza intregul sistem;
3. Segmentul utilizatorilor, compus din utilizatorii civili si militari, care folosesc receptoare GPS
dotate cu antena si anexele necesare;
Pozitionarea cu ajutorul tehnologiei GPS
Ca problema practica, pozitionarea cu ajutorul tehnologiei GPS se realizeza prin determinarea
distantelor dintre punctul de statie si satelitii GPS vizibili, matematic fiind necesare masuratori la
minimum 4 sateliti. Acest numar de sateliti este necesar pentru a ne putea pozitiona cat se poate de
precis, numai pe baza distantelor masurate la sateliti. Daca am avea masuratori la un singur satelit si
am cunoaste pozitia acestuia, cu o singura distanta, pozitia noastra in spatiu ar fi pe o sfera cu centrul
in pozitia satelitului si cu raza, distanta masurata.
Masurand distante la doi sateliti pozitia noastra se imbunatateste, in sensul ca ne aflam pe un
cerc generat de intersectia celor doua sfere care au in centru cei doi sateliti si in functie de distanta
dintre acestia, cercul nostru de pozitie are o raza mai mare sau mai mica. Pozitia noastra se
imbunatateste substantial in momentul in care avem masuratori si la un al treilea satelit, care deja ne
localizeaza in doua puncte din spatiu. Aceste doua puncte sunt date de intersectia ultimei sfere, cu
centrul in cel de al treilea satelit, cu cercul generat de primele doua sfere determinate. Sigur ca in
acest moment putem, relativ usor, sa ne stabilim punctul in care ne aflam, insa pentru a fi rigurosi
este necesara a patra masuratoare fata de un al patrulea satelit si atunci in mod cert punctul
pozitionarii noastre va fi unic.
Pozitionarea se realizeaza cu ajutorul retrointersectiei spatiale de distante, in sistemul de
referinta, reprezentat de elipsoidul WGS84. Fata de coordonatele spatiale care definesc permanent
pozitia fiecarui satelit GPS (Sj) , in acest sistem de referinta, coordonatele spatiale ale oricarui punct
de pe suprafata Pamantului (Pi) se pot determina cu deosebita precizie prin intermediul masurarii
unui numar suficient de distante de la satelitii receptionati de receptorul din punctul P.
Pozitionarea cu ajutorul tehnologiei GPS se poate face in diferite modalitati:
Pozitionare absoluta: coordonatele punctului P sunt determinate intr-un sistem de

pozitionare globala, masuratorile pentru determinarea coordonatelor spatiale ale punctului P facanduse cu doua receptoare GPS, din care unul amplasat pe un punct care are deja coordonate
tridimensionale determinate intr-un sistem de referinta global (WGS84, ITRFxx, EUREF, etc).
Pozitionare relativa: sunt determinate diferentele de coordonate intre doua puncte sau
componentele vectorului (baseline), ce uneste cele doua puncte stationate cu receptoare GPS. Prin
aceasta modalitate se reduc sau se elimina erorile sistematice (bias), de care este afectata distanta
dintre cele doua puncte.
Pozitionare diferential: este asemanatoare, ca procedeu, cu pozitionarea absoluta cu
deosebirea ca eroarea care afecteaza distanta de la satelit la receptor este calculata si aplicata in timp
real, ca o corectie diferentiala, data de catre receptorul care stationeaza pe un punct de coordonate
cunoscute (base), catre receptorul care stationeaza in punctul nou. Ca si la pozitionarea relativa, sunt
eliminate sau diminuate erorile sistematice care afecteaza masuratorile GPS.
Masuratorile GPS, in geodezie sau ridicari topografice, se pot executa prin doua metode
principale, care in functie de situatie, de aparatura, etc. au fiecare diferite variante:
Metoda statica care presupune masuratori cu doua sau mai multe receptoare GPS, amplasate
pe punctele care urmeaza sa fie determinate si care sunt stationate, simultan, o perioada mai mare de
timp, denumita sesiune de observatii. Durata acesteia este stabilita in functie de lungimea laturilor,
numarului de sateliti utilizabili, de geometria segmentului spatial observabil, evaluata de PDOP
(Position Dilution of Precision), precum si de precizia de determinare a punctelor noii retele.
Metoda cinematica presupune masuratori cu doua sau mai multe receptoare, din care unul
amplasat pe un punct cu coordonate cunoscute (base) si restul recepoarelor sunt in miscare continua
sau cu stationari foarte scurte.
In functie de metoda de masurare (achizitie a datelor), coordonatele se pot obtine prin
postprocesare sau in timp real, situatie in care coordonatele sunt disponibile la teren. In toate cazurile
problema de baza este de a determina distanta (range) intre receptor si satelitii GPS, care se poate
realiza prin doua tipuri de observatii:
- Masurarea fazei codurilor din componenta activa a semnalului.
- Masurarea fazei purtatoarei semnalului (carrier phase).
Aceasta a doua metoda de realizare a masuratorilor GPS, prezinta o importanta deosebita
pentru aplicarea acestei tehnologii in domeniul geodeziei. Initial, receptoarele GPS au avut ca scop
determinarea coordonatelor punctelor retelei geodezice de sprijin acolo unde metodele clasice
deveneau foarte costisitoare. Datorita evolutiei foarte rapide a tehnologiei GPS in multe alte sectoare
de activitate si a diversificarii aparaturii, utilizarea receptoarelor s-a extins si la determinarea
coordonatelor punctelor de detaliu.
Conceptul de retea geodezica de sprijin a capatat alta semnificatie prin introducerea tehnologiei
GPS. Astfel, a disparut elementul cel mai greoi: vizibilitatea intre punctele retelei.Sigur, metodologia
GPS nu rezolva toate problemele geodeziei, exista elemente care perturba calitatea datelor sau chiar
compromit masuratorile . Cea mai importanta conditie in obtinerea unor rezultate bune este
vizibilitatea cerului din punctul in care se stationeaza cu receptoare GPS. Astfel, nu se pot efectua
determinari in paduri sau in liziere, de asemenea in zonele urbane cu cladiri foarte mari, etc. De
asemenea trebuie estimata perioada de masurare pentru a avea GDOP-ul foarte bun. Acest parametru
arata geometria satelitilor care trebuie sa fie optima. Facand o analogie cu topografia clasica, este
similar cu a avea la retrointersectie puncte cu coordonate cunoscute raspandite optim in cele patru
cadrane.
Pe piata exista in acest moment o gama complexa de statii totale si receptoare GPS. Pentru
fiecare tip de retea trebuie ales un anumit tip de aparat care sa corespunda preciziei finale a retelei.
Astfel, pentru retelele cu scop cadastral, precizia finala poate fi de cativa centimetri. Pentru retelele
geodezice care au ca scop determinarea miscarilor placilor crustale se impun precautii speciale pentru
obtinerea unei precizii milimetrice. In acest caz marcarea punctelor se realizeaza astfel incat aparatele
de masurat (receptoare GPS, statii totale) sa poata fi amplasate direct si fortat pe punct. Se elimina

erorile de centrare a aparatelor pe punct si determinarea inaltimii aparatului. De asemenea, pentru


aparatura de tip GPS, timpul de stationare pe punct se mareste foarte mult. Atunci cand nu este
necesara o precizie foarte mare, de exemplu pentru realizarea retelelor utilizate in lucrarile curente
(ridicari topografice pe suprafete mici, planuri cadastrale, etc), aparatura poate fi mai slaba ca
precizie, iar metodele de masurare GPS nu sunt atat de pretentioase.
Trebuie remarcat ca nu toate statiile totale pot fi utilizate pentru realizarea retelelor geodezice,
la fel si receptoarele GPS. Fiecare aparat are trecut in prospect precizia de masurare, distantele la care
pot fi folosite, timpul de stationare pentru a obtine o anumita precizie, etc.
Retelele geodezice definite conform Ord.534/2001 sunt clasificate in retele geodezice de
sprijin, de indesire si de ridicare. Ele sunt realizate conform principiului ierarhic (si de densitate), de
la superior catre inferior .
Pe baza serviciilor ROMPOS, se pot determina coordonatele punctelor retelelor de ridicare
utilizand ROMPOS-GEO serviciul de pozitionare statica postprocesare. Utilizatorii acestui serviciu
pot prelua datele colectate de la statiile GNSS de referinta si pot sa-si incadreze reteaua de ridicare n
Sistemul de Referinta si Coordonate (SRC) ETRS89. Odata cu datele satelitare la intervalul de
inregistrare dorit (suficient 5s,10s, 15s, 30s) sunt transmise si coordonatele acestor statii. Fisierele de
date (observatii si date de navigatie) pot fi livrate prin internet sau suport magnetic (CD,DVD). Se
preconizeaza posibilitatea descarcarii de pe internet a datelor de catre utilizatorii abonati si realizarea
plaii la sfarsitul fiecarei luni. Datele pot fi achizitionate si platite la FNG (Fondul Naional
Geodezic) si la Oficiile de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI). Solicitarea acestor date se face
in baza unui Formular de solicitare date GNSS (disponibil pe site-ul ANCPI si ROMPOS). ANCPI
furnizeaza inregistrari satelitare la interval de minim 1s.
Reteaua de ridicare alcatuita din minim doua puncte materializate in teren se va stationa cu
receptoarele GNSS si se vor colecta in mod static/rapid-static observatii cu o durata care depinde in
principal de distanta fata de statia/statiile si/sau borna/bornele de referinta (avand coordonate in SRC
ETRS89), de nr. de frecvente ale receptoarelor, precum si de nr. si configuratia geometrica satelitara
din momentul efectuarii observatiilor. Preciziile (interne) de determinare (3D) a coordonatelor pot
atinge usor valori de sub 5cm specifice acestui tip de retele. Un executant de retele de ridicare si
ridicari de detaliu, posesor de tehnologie GNSS, va trebui conform normelor in vigoare:
- sa realizeze reteaua de ridicare prin masuratori statice/rapid statice; va realiza conectarea la reelele
GNSS ierarhic superioare din zona (Clasa A, B, C); Pentru conectarea la statiile de referinta (reale)
va putea apela la ANCPI/OCPI de unde va prelua inregistrarile satelitare corespunzatoare; Prin
constrangerea acestei retele pe minum 2 puncte (de clasa superioara) se vor genera poligoane inchise
(triunghiuri) in care se pot verifica rezultatele primare (prin calculul neinchiderilor);
- sa realizeze ridicarea de detaliu prin metoda de masurare statica/rapid-statica sau cinematica;
Metoda cinematica se poate realiza prin determinari in mod postprocesare sau in timp real. Pentru
masuratorile cinematice in mod postprocesare se va utiliza cel puin o statie de referinta (a
utilizatorului) amplasata in zona de lucru (recomandabil) sau o statie de referinta permanenta din
RGN-SGP. In cazul masuratorilor cinematice efectuate in timp real, se pot utiliza:
- statii de referinta (minim una) amplasate in zona de lucru si comunicatii (radio) la (mica) distanta;
- statii de referinta permanente (reale) din RGN-SGP si comunicatii (GPRS) la distanta serviciul
ROMPOS-RTK (varianta cu statii reale);
- statii de referinta virtuale generate pe baza datelor colectate la statii de referinta reale din RGN-SGP
serviciul ROMPOS-RTK VRS (varianta cu statii de referinta virtuale);
Prelucrarea datelor GPS
Prelucrarea datelor GPS se realizeaza in functie de metoda de masurare, de sistemul de
coordonate utilizat (Stereografic 1970 sau EUREF), de tipul masuratorilor efectuate in retea, de
metoda de prelucrare aleasa. Este de mentionat un amanunt foarte important: receptoarele GPS
prelucreaza semnalul de la satelit si dau pozitia receptorului in coordonate sistem global elipsoidal pe

elipsoidul WGS84. In Romania, sistemul de coordonate oficial este sistemul de coordonate plane
Stereografic 1970 care are ca baza elipsoidul Krasovski. Pentru a obtine coordonate din sistemul
WGS84 in sistemul Stereografic 1970 sunt doua cai, amandoua utilizand niste parametri de
transcalcul, respectiv parametri utilizabili pe toata tara si parametri utilizabili local.
In principiu orice receptor GPS pornit, inregistreaza continuu semnalul de la satelitii vizibili.
Acest semnal este stocat in memoria receptorului la o anumita perioada, denumita epoca. O epoca
poate fi aleasa de la 1 la 30. Daca se stationeaza pe punct o perioada mai scurta (cinci minute, zece
minute), durata unei epoci este aleasa de obicei de 1. In cazul masuratorilor de durata (patrucinci
zile), o epoca poate fi aleasa la 30. Cu cat durata unei epoci este mai mica, cu atat se incarca
memoria receptorului mai repede.
Datele inregistrate sunt descarcate cu ajutorul programelor furnizate de producatorul
receptoarelor. Momentele inregistrarilor sunt suprapuse pe datele colectate de la alte receptoare si se
aleg timpii comuni de inregistrare. Pentru punctele stationate in aceeasi perioada se pot calcula
vectorii relativi de pozitie: X, Y si Z. Daca unul din aceste puncte este considerat punct cu
coordonate cunoscute, atunci celuilalt i se pot determina coordonatele absolute, provizorii. Avand
coordonatele provizorii si mai multe determinari (din mai multe puncte vechi si noi), coordonatele
finale rezulta utilizand metoda celor mai mici patrate, masuratori indirecte.
STABILIREA RETELEI TOPOGRAFICE DE BAZA
In ansamblul lucrarilor topografice reteaua de sprijin serveste drept suport, respectiv ca
infrastructura, tuturor operatiilor de ridicare in plan si de trasare a constructiilor, calitatea ei
conditionand efectiv aceste lucrari ca precizie, randament si eficienta economica.
O astfel de retea este constituita din ansamblul punctelor rezultate prin indesirea retelei geodezice de
baza precum si din punctele acesteia existente in zona, in consecinta, notiunile de indesire a retelei
si/sau determinare a retelei de sprijin, au acelasi sens, aceeasi semnificatie si vor fi folosite ca atare in
continuare.
Realizarea unei retele de sprijin GPS, ca operatie geotopografica frecventa, extinsa pe o
suprafata reprezentativa de teren, are un continut specific, definit astfel:
- obiectul indesirii, il constituie, in mod normal, reteaua geodezica nationala GPS ce se executa
centralizat de catre ANCPI si va fi pusa la dispozitia utilizatorilor in sistemele de referinta nationale
Stereografic '70 si Marea Neagra 1975;
- proiectarea punctelor noi, de indesire, se face cu discernamant, dupa nevoi, in functie de lucrarile
ulterioare si vizeaza alegerea unor statii la sol distribuite uniform pe teritoriul urmarit, ca si in afara
lui ;
- semnalele nestationabile, existente in zona (turle de biserici, coturi de fabrica, antene de
televiziune), vizibile de la distanta, se includ in aceasta retea fiind deosebit de utile ca vize de
orientare, de determinare sau control in lucrarile viitoare;
- reteaua mixta, rezultata in aceste conditii, cuprinzand puncte observate in sistem GPS si combinate
cu masuratori clasice, se calculeaza si se compenseaza in ansamblu, cu calcule specifice, asigurand
astfel omogenitatea determinarilor;
- mijlocul ideal de realizare il constituie sistemul GPS a carui utilizare exclusiva in viitor nu poate fi
pusa la indoiala, avand in vedere avantajele nete de precizie, randament, asigurat de flexibilitatea in
alegerea punctelor in ansamblu, in raport cu procedeul clasic. Intersectia inainte si inapoi raman ca
mijloace de rezerva in completarea retelei.
La alte variante de executie, respectiv combinatii ale sistemului GPS cu statie totala, sau
folosirea ultimei in exclusivitate, se apeleaza de la caz la caz in functie de dotare, teren, densitate a
retelei existente s.a . Succesiunea lucrarilor este, in general, cea cunoscuta de la retelele clasice si
cuprinde in linii mari proiectarea retelei de indesire GPS, respectiv alegerea punctelor si bornarea lor,
observatii proprii sistemului, dublate, dupa caz, de masuratori clasice, procesarea datelor ce asigura

determinarea coordonatelor in sistemul geocentric international WGS 84, trecerea lor in sistemul
nostru national considerat local, inclusiv compensarea finala, riguroasa, prin metoda masuratorilor
indirecte a retelei in ansamblu.
Sub raport practic aceste etape standard au, in cazul sistemului GPS, evidente aspecte
specifice, modeme, legate in special de automatizarea lucrarilor, care se diferentiaza net de cele
clasice. Astfel, atat la achizitionarea datelor din teren, cat si la prelucrarea lor, softurile rezolva
aproape totul, operatorului revenindu-i doar rolul de reglare a unor parametri si alegere a unor solutii
adecvate de lucru.
Faza ce mai importanta din ansamblul realizarii retelelor geotopografice de sprijin o reprezinta
pregatirea anticipata a lucrarilor in ansamblu si cu precadere a campaniei de masuratori, concretizata
sub raport tehnic prin proiectul de indesire a retelei geodezice nationale. In functie de scopul urmarit,
preconizat prin caietul de sarcini si conditiile din teren, operatorul trebuie sa ia decizii importante
privind alegerea aparaturii si a metodei de lucru pentru a asigura precizia ceruta precum si
organizarea intregii activitati pana la incheierea etapei finale soldata cu inventarul de coordonate
inclusiv calculul preciziei de determinare a punctelor.
Ca piesa de baza acest proiect este de competenta operatorului topograf, solicitandu-i din plin
priceperea si experienta sa atat in cazul cand masuratorile se realizeaza in regie proprie, cat si la
comanda de catre o firma de profil autorizata. In ambele situatii topograful, ca utilizator in
perspectiva a retelei de sprijin, iti impune punctul de vedere direct prin avizarea proiectului propus de
executant. Drept urmare, initial se schiteaza un anteproiect folosind un plan de ansamblu sau o harta
existenta a regiunii de lucru, tinand cont de o serie de conditii specifice.
Teoretic, in functie de densitatea stabilita in modul aratat anterior exprimata ca un punct la un
numar dat de hectare, se deduce numarul total de statii noi, necesare de amplasat, pe intreaga
suprafata. In continuare, pe o harta la scara 1/25.000 - 1/50.000 se raporteaza punctele vechi, se
traseaza un cadrilaj, de suprafata corespunzatoare unui punct si se incearca dotarea fiecarei sectiuni
cu o statie de indesire al viitoarei retele. Este vorba de o pozitie aproximativa in centrul fiecarui
patrat, amplasamentul definitiv urmand a se stabili ulterior pe teren tinand cont de conditiile si
recomandarile specifice.
Practic, sub aceasta forma operatia poate deveni anevoioasa in centrele populate si terenurile
forestiere, deoarece constructiile inalte respectiv arborii si relieful accidentat impiedica
vizibilitatile" spre numarul de sateliti necesari, corespunzator unui PDOP favorabil. Cu toate
acestea, procedeul trebuie urmarit si implementat cu insistenta, oferind calea prin care ar rezulta o
retea de indesire cu puncte distribuite uniform in teritoriu, mult mai utila decat o raspandire aleatoare
a lor, care ar conduce la grupari sau/si goluri, desi numarul total raportat la suprafata poate fi
satisfacator.
Geometria retelei de ansamblu, definita de pozitia punctelor noi GPS proiectate, in raport cu
cele vechi, existente, ilustreaza de fapt conceptia de realizare a proiectului de indesire in vederea
obtinerii unei structuri optime retinem urmatoarele conditii:
- sa fie dispuse in zona de interes, sa fie incadrata de punctele retelei nationale GPS existente si, in
ansamblu, sa fie uniform distribuite spre a servi cat mai deplin determinarii punctelor noi inclusiv
trecerii din sistemul mondial WGS84 in cel local de la noi, Stereografic '70;
- prioritate la folosirea si deci la includerea in noua retea proiectata o au statiile permanente GPS din
zona, punctele de ordin superior, cele apropiate de zona de lucru, mai usor accesibile, cu borne in
buna stare etc;
- fiecare punct nou sa fie incadrat de puncte vechi, respectiv sa beneficieze de cel putin patru vectori
de determinare distribuiti in tur de orizont;
- la determinarea punctelor noi vectorii luati in considerare se aleg dintre cei existenti, ca cei mai
scurti, intrucat precizia de pozitionare GPS scade odata cu cresterea bazei.
Unele cercetari (Danciu i Rus, 2002) ajung la concluzia ca precizia punctelor noi determinate
este independenta de geometria retelei daca vectorii sunt aproximativ egali si ca ea depinde de

numarul bazelor masurate si de lungimea lor. Forma si marimea elipsei de eroare a unui punct
ramane aproape neschimbata, indiferent de configuratia geometrica a vectorilor. Ceva mai nuantat, in
alte lucrari se mentioneaza ca rezultatele obtinute cu sistemul GPS sunt influentate de geometria
retelei, data de numarul si distributia statiilor GPS, inclusiv a bazelor care se formeaza, de
configuratia satelitilor, tipul receptoarelor folosite, modul de observare si de procesare etc. Retinem
totusi ca precizia determinarilor GPS este asigurata in orice ipoteza si ca rolul geometriei retelei este
departe de cel pe care-l avea in cazul retelelor clasice.
Amplasamentul in teren al punctelor noi de indesire, figurate pe harta, se stabileste prin
deplasari si verificari la fata locului. Cu aceasta ocazie se urmareste cu prioritate identificarea
punctelor vechi folosind descrierea topografica sau un GPS de buzunar, ce conduc pe operator rapid
si sigur la amplasamentul bornei, existenta si starea marcajului la sol si se stabileste calea cea mai
sigura de acces. La nevoie se controleaza, prin comparare, unele distante masurate cu statii totale si
cele deduse din coordonate, intre punctul urmarit si altele cunoscute din apropiere.
Locul definitiv al punctelor noi in zona corespunzatoare proiectului se stabileste tinand cont de
o serie de conditii obligatorii, cum ar fi:
- asigurarea orizontului liber cu o elevatie peste 15, pentru a surprinde cat mai multi sateliti.
Sistemul GPS asigura in fiecare punct de pe glob receptia a cel puin 4 sateliti (de regula sapte pana
la zece) cu conditia de a nu exista obstacole care sa mascheze receptorul. In acest sens calculatorul
sistemului permite stabilirea orei de aparitie sau/si disparitie a fiecarui satelit si reprezentarea pe un
grafic a celor accesibili sau obstructionati intr-un anumit loc si o anumita perioada. Intrucat la
latitudinea tarii noastre satelitii nu ating zona de nord, punctele de statie se vor stabili de regula la sud
de mastile" importante. Oricum, pentru evitarea surprizelor, se va asigura intotdeauna o acoperire
suplimentara peste cei patru sateliti necesari teoretic, de pana la sapte - opt;
- vizibilitate spre un alt punct al retelei, existent, eventual un semnal nestationabil sau, in lipsa, prin
dispunerea lor in perechi pentru a facilita orientarea viitoarelor drumuiri cu statia totala;
- evitarea apropierii de instalatiile electrice de mare putere (linii de inalta tensiune, cai ferate
electrificate, statii trafo s.a) precum si de suprafete reflectorizante, de la care prin receptor ajung si
semnale reflectate ce se suprapun pe cele directe, provocand efectul multipath;
- accesul pietonal, de preferat si auto, fara probleme, spre punctele noi.
In urma unei analize detaliate se stabileste pozitia definitiva a punctului care se numeroteaza si se
marcheaza provizoriu.
In concluzie, desi conditiile de respectat par numeroase, ele sunt mult mai usor de indeplinit
pentru folosirea tehnicii GPS in comparatie cu constrangerile draconice ale metodelor clasice legate
de vizibilitati, distante, conformatia figurilor s.a. in acest mod sistemul dispune de o mare
flexibilitate, dublata si de posibilitatea cuplarii cu alte mijloace de determinare a retelelor de sprijin.
Verificarea si rectificarea aparaturii GPS
Verificarea si rectificarea aparaturii GPS se face doar de catre persoane specializate si
autorizate folosindu-se procedee complexe de calibrare i recalibrare.
Calibrarea antenelor GPS
Pentu eliminarea deviatiilor centrului de faza real de la centrul de faza mediu - variatii ale
centrului de faza (PCV Phase Center Variations) - au fost dezvoltate de-a lungul timpului mai
multe metode de calibrarea a antenelor:
cea mai folosita corectie pentru PCV este offset-ul antenei pure offset care se poate determina
relativ in raport cu o antena de referinta, sau absolut mai greu de obinut;
cel mai comun mod de calibrare a antenelor este calibrarea in camp relativ field relative
calibration;

un alt model pentru calibrare este reprezentat de camera absolut de calibrare absolute chamber
calibration procedeu bazat pe generarea unui semnal artificial GPS;
calibrarea in camp absolut absolute field calibration prin care s-a rezolvat problema relativa
si influenta multipath-ului. Acest procedeu presupune o automatizare a intreg procesului de calibrare.
existenta robotului de calibrare:

Erori ale masuratorilor efectuate cu aparatura GPS


Precizia masuratorilor de pozitionare sau de navigatie,efectuate cu ajutorul tehnologiei
GPS,este dependenta de precizia cu care se determina distanta (range) de la satelit la receptor.
Erorile care se pot comite in acest gen de masuratori sunt de doua tipuri:
1. Erori accidentale de masurare si de observare, cum ar fi eroarea datorata parcursurilor multiple
(multipath), electronica aparaturii de la bordul satelitului si ale receptoarelor, interferentele
electromagnetice, excentricitati ale centrilor de faza ale antenelor, etc;
2. Erori sistematice (bias), cum ar fi erorile datorate ceasurilor de pe satelit si receptor, erorile de
refractie cauzate de troposfera si ionosfera, erorile datorate orbitelor satelitare, etc;
Aceste erori sunt permanent prezente in cadrul masuratorilor, separat de acestea existand si
alte erori induse cu buna stiinta de cei ce gestioneaza sistemul de pozitionare GPS si care, chiar daca
nu actioneaza permanent, au ca scop degradarea preciziilor de pozitionare si navigatie in timp real,
actiune numita Disponibilitate Selectiva si Anti-furt, in engleza Selective Avillability - SA si
Anti-spoofing - AS.
Tinand cont de diferitele surse de eroare, constatam ca pozitionarea absoluta efectuata cu
ajutorul masuratorilor de cod s-ar situa ca precizie de pozitionare planimetrica in jurul valorii de cca.
+/-100 m. Daca aceste erori sunt tolerabile, in cazul aplicatiilor privind calculul vitezei de deplasare a
unui mobil sau pozitionarea acestuia, pentru scopurile geodezice si geodinamice aceste precizii sunt
intolerabile si in acest sens analizarea erorilor, a cauzelor care le produc, precum si a metodelor de
inlaturare sau diminuare a acestora, este strict necesara.
Erorile accidentale
Potrivit unor reguli din literatura de specialitate, precizia de determinare cu ajutorul
tehnologiei GPS poate fi estimata acoperitor, ca avand valoarea de cca. 1% din lungimea de unda.
Aceasta apreciere conduce la precizii diferite potrivit cu diversele observabile care sunt luate in
considerare, dupa cum urmeaza:
- codul C/A: precizia = 1%l = 1%*300m = +/- 3m
- codul P : precizia = 1%l = 1%* 30m = +/- 0.3m
- L1 si L2 : precizia = 1%l = 1%*0.2m = +/- 0.002m
In realitate, aceste precizii sunt simple supozitii teoretice, astfel incat trebuiesc analizate in

continuare diferitele surse de erori si contributul lor la stabilirea preciziei masuratorilor.


Erorile de multiparcurs
In cazul determinarilor de precizie este absolut necesar ca atat in faza observatiilor de teren, cat
si in cadrul fazei de prelucrare, sa se aiba in vedere toate sursele de erori. Eroarea de multiparcurs
(multipath) apare atunci cand o parte a semnalului de la satelit ajunge la receptor intr-o maniera
indirecta, prin reflectare de diferite suprafete amplasate mai aproape sau mai departe de receptor.
Masuratoarea intre centrele de faza al antenei receptorului si ale antenei satelitului nu mai are
deci un parcurs rectiliniu, aparand acelasi fenomen de intarziere al semnalului si de crestere a
distantei masurate. Receptoarele din ultimele generatii au softul de prelucrare mai dotat si poate sa
elimine din inregistrari semnalele parazitate de efectul de multiparcurs.
Erori datorate excentricitatii centrului de faza al antenei
Aceasta eroare este datorata variatiei pozitiei centrului de faza al antenei, care in fapt este o
problema teoretica de electronica si nu de mecanica, aceasta datorita variatiei in functionare a
frecventelor (centrul de faza pentru portanta L1 nu coincide cu centrul de faza a portantei L2) si
elevatiei satelitului care emite semnalul. Din punct de vedere al utilizatorului, pentru ca aceasta
eroare, cand exista, sa nu fie amplificata este necesar ca orizontalizarea antenei precum si orientarea
ei sa se faca cu maximum de atentie. Aceste erori au o valoare mica, in jurul a 2-3cm, dar aceasta
valoare devine importanta pentru determinarile de precizie in probleme de nivelment.
Erorile datorate electronicii receptorului
O serie de alte erori depind de starea tehnica a componentelor electronice ale receptorului. De
exemplu, masurarea diferentelor de faza reprezinta o modalitate de corelare in timp real si in acest
caz este foarte important ca semnalul de la satelit sa nu fie depreciat, pentru a permite o corelare
optima. Calitatea semnalului depinde oricum, in mare masura, de eventuale interferente
electomagnetice care pot cauza cresterea zgomotului semnalului si, in unele cazuri nefavorabile, sa
conduca chiar la pierderea semnalului.
Erorile sistematice
a. Erorile de ceas
Erorile de ceas ale satelitilor si ale receptoarelor, pot sa fie divizate in doua componente:
- asincronismul (offset) ceasurilor, fapt ce conduce la o deplasare a originii de masurare a timpului;
- deriva, datorata teoriei relativitatii, dependenta de timp;
Pentru perioade de scurta durata, aceste erori pot fi modelate de polinoame de ordinul doi,
pentru ceasurile atomice de la bordul satelitilor si de polinoame de grad superior, pana la ordinul opt,
pentru ceasurile cu cuart ale receptorilor GPS.
b. Erorile de orbita
Este cunoscut faptul ca pentru pozitionarea GPS este necesar sa fie cunoscute orbitele satelitilor
observati (efemeridele), in sensul de a se cunoaste la fiecare epoca de inregistrare coordonatele cat
mai precise ale centrului antenei de emisie a satelitului. Aceste date referitoare la orbite, reunite in
notiunea de efemeride, au o precizie diferita, dupa cum urmeaza:
- broadcast, efemeride transmise in mesajul de navigatie care au precizie in jurul a 30-50 de metri;
- precise, efemeride care sunt calculate si pot fi utlizate dupa perioada de observatii, in cadrul
etapei de procesare a datelor si au precizii metrice si chiar subdecimetrice;
Dupa cum s-a mai specificat, aceste erori au repercursiuni asupra pozitionarii absolute si
afecteaza in mod direct coordonatele spatiale ale receptorului. In cazul in care observatiile se
realizeaza prin metoda diferentiala sau relativa, influenta acestor erori in pozitionare este minora. In

asemenea cazuri, care la utilizarea tehnologiei GPS in domeniul geodeziei sunt normale, se poate
observa c` abaterile standard relative ale bazelor m`surate sunt relativ de acelasi ordin de marime cu
abaterile standard relative ale distantelor (range) satelit receptor.
c. Erorile datorate refractiei troposferice
Troposfera reprezinta, segmentul de baza al atmosferei, cuprins intre suprafata Pamantului si o
inaltime de cca.40 - 50 km. Aceasta zona este divizata in doua parti:
- partea umedacuprinsa intre suprafata Pamantului si o altitudine de cca. 11km, zona in care
umiditatea atmosferica este prezenta si are valori semnificative;
- partea uscata cuprinsa intre altitudinea de cca.11km si 40km .
Refractia troposferica provoaca o intarziere a receptionarii semnalului de la satelit, intarziere
care conduce la cresterea timpului de parcurgere a distantei de la satelit la receptor si in consecinta o
crestere sistematica a distantelor. Intarzierea datorata refractiei troposferice este independenta de
frecventa semnalului, aceasta comportandu-se identic fata de cele doua unde purtatoare L1 si L2, dar
este dependenta de parametrii atmosferici si de unghiul zenital sub care se gaseste receptorul fata de
satelit.
Valoarea refractiei troposferice creste exponential cu valoarea unghiului zenital si din aceste
motive nu este recomandabil a se efectua observatii la satelitii care apun sau rasar, decat dupa ce au
intrat sau au iesit, sub unghiul zenital de 700 - 750.
Pentru eliminarea acestei erori sistematice, s-au realizat mai multe modele matematice printre
care cele mai utilizate sunt cele realizate de Hopfield si Saastamoinen, fiind de amintit si realizarile
lui Good-Goodman, Black, Niell, Chao si altii.
d. Refractia ionosferica
Ionosfera, reprezinta o alta parte a atmosferei terestre, cuprinsa intre altitudinea de 40 50 km,
pana la cca 1000 km. Erorile datorate refractiei ionosferice depind de frecventa semnalului si deci ele
au valori diferite pentru cele doua unde purtatoare L1 si L2.
Aceasta eroare care se manifesta prin intarzierea semnalului de la satelit la receptor si care de
fapt face sa creasca timpul de parcurs al semnalului, are consecinte directe in marirea distantelor
masurate la sateliti, aceasta eroare eliminandu-se printr-o combinatie oportuna a purtatoarelor L1 si
L2. Modelarea matematica a procesului de calcul al corectiei ionosferice se realizeaza cu ajutorul
unei dezvoltari in serie (Willman Tucker,1968) .
Utilizarea receptoarelor cu dubla frecventa este indispensabila cand se intentioneaza masurarea
unor baze mai mari de 15km , sub aceasta lungime, efectul refractiei ionosferice putand fi eliminat
prin masuratori diferentiale sau relative.
Verificarea si rectificarea statiei totale
Ca instrumente topografice moderne, statiile totale trebuie sa satisfaca integral cerintele
realizarii unor masuratori si determinari la nivelul performantelor cu care sunt acreditate: sa masoare
elementele geometrice specifice, sa le inregistreze, sa efectueze unele calcule direct pe teren si sa
comunice computerului rezultatele.
Indiferent de instrument, erorile care insotesc orice masuratoare, au ca surse unele:
- Imperfectiuni de constructie, avnd n vedere ca practic, nici un dispozitiv nu poate fi considerat
perfect;
- Dereglari ale unor parti componente, n principal din cauza transportului n conditii
necorespunzatoare, loviri neintenionate, a ncalzirii inegale a unor pari componente sau al uzurii.
Considerate in ansamblu, aceste erori trebuie privite, n cazul statiilor totale, printr-o prisma
diferita de cea a instrumentelor clasice, unde ele se eliminau sau se reduceau prin modul de lucru sau
prin reglaj, actionand unele suruburi. Statiile totale, realizate prin aportul unor tehnologii moderne,

de vrf, din domeniul opticii, mecanicii fine si electronicii, permit ca unele erori de constructie sa fie
diminuate sub o limita ce nu mai influeneaza rezultatul. O alta parte dintre erori sunt eliminate
automat prin mijloace specifice, iar altele se impun a fi remediate la un service autorizat, n lipsa
unor uruburi de rectificare accesibile operatorului.
Clasificarea erorilor ce nsotesc statiile totale, provocate de eventualele nerespectari a
conditiilor nominale, s-ar putea face, totusi, dupa modul de diminuare si practic de ndepartare a
acestora, rezultnd astfel trei categorii.
A. Conditii garantate prin constructie, n limitele unor erori remanente care nu afecteaza efectiv
rezultatele masuratorilor:
- perpendicularitatea axelor vertical VV i orizontal HH' pe limb respectiv pe eclimetru, realizata
practic cu o precizie de zece ori mai mare dect limita de 10 care ar putea influenta masurarea
unghiurilor respective;
- egalitatea diviziunilor de pe cercuri, asigurata prin liniile raster, citirile prin scanare, dar si prin
reiterarea lecturilor n zone diferite ale limbului si prezentarea rezultatului obtinut din diferenta
valorilor medii;
- egalitatea gradatiilor de pe suportul prismei, a caror rigoare permite nregistrarea valorii corecte n
memorie si implicit siguranta rezultatelor mai ales pentru cote.
B. Conditii ce se ndeplinesc automat, sau la comanda n timpul lucrului, prin intermediul unor
dispozitive si programe capabile, la modelele mai noi, sa masoare sau sa calculeze, eventual sa
afiseze si practic sa elimine efectul erorilor corespunzatoare:
- axele sa fie centrice cu cercurile gradate. O eventuala excentricitate a alidadei fata de limb provoaca
o eroare unghiulara cu o variatie sinusoidala, care este cuantificata si trecuta n memoria ROM (Read
Only Memory), iar valoarea unghiului este corectata automat n functie de zona de citire;
- axa de viza sa intersecteze axa principala, n caz contrar producndu-se o eroare de excentricitate a
lunetei, care se poate ajusta n acest scop exista posibilitatea determinarii erorii, stocarii ei n
memoria aparatului si a eliminarii prin calcul din mediile aritmetice ale citirilor obtinute automat;
- verticalitatea axului principal VV, conditie componenta a instalarii n statie, ce se asigura prin
calare. O eventuala abaterea A, ncadrata n anumite limite, este automat si integral eliminata de
compensatorul biaxial. Functionarea compensatorului se constata blocnd miscarea orizontala si
basculnd luneta n plan vertical, cnd sunt sesizate modificari ale directiei afisate la limb. Daca
eroarea A depaseste sensibilitatea compensatorului, de circa 4', se afiseaza un mesaj specific si
funcionarea instrumentului se ntrerupe ;
- perpendicularitatea axei de viza pe cea secundara este o conditie de baza pentru masurarea corecta a
unghiurilor orizontale. In caz contrar, apare eroarea c de colimatie pe orizontala, provocata de
descentrarea reticulului, intersectia firelor reticulare fiind scoasa din axul lunetei. Statiile totale
prevazute cu compensatoare triaxiale au, pe lnga cel biaxial, un dispozitiv ce preia automat
determinarea, stocarea si reglarea respectiv eliminarea acestei erori, care nu mai afecteaza valoarea
unghiului orizontal. Asadar, cel puin patru din cele mai importante erori de reglaj sunt eliminate n
mod automat sau la comanda, fara a folosi un anumit procedeu de lucru si fara a actiona asupra unor
suruburi de reglaj.
C. Conditii ce pot fi asigurate de un service de specialitate, al firmei constructoare, unde acestea se
pot verifica si rectifica:
- axa secundara sa fie orizontala respectiv perpendiculara pe cea principala, n caz contrar luneta
basculnd ntr-un plan nclinat, diferit de cel vertical. Eroarea se depisteaza prin proiectarea unui
punct nalt P cu luneta n ambele poziii pe o stadie dispusa la sol orizontal si perpendiculara pe viza.
Daca cele doua proiectii CI si CII nu coincid, eroarea se rectifica cu jumatate din deplasarea fata de
media citirilor prin ridicarea sau coborrea unui capat al axului secundar;
- la eclitnetru sa se citeasca efectiv nclinarea lunetei, ntruct o eroare i de index face ca la o viza
orizontala sa se citeasca efectiv z =100gon i. Prezenta unei astfel de erori se confirma cnd suma
unghiurilor zenitale, citite spre acelasi punct n ambele pozitii, difera sistematic de 400gon si se

elimina prin media citirilor;


- constanta prismei introdusa n programul de masurare al statiei trebuie sa corespunda cu valoarea
nominala a setului folosit efectiv. Daca se utilizeaza alte prisme dect cele originale, constanta lor
trebuie setata din programul statiei si eventual verificata pe o distanta sigura, cunoscuta, n caz
contrar se va produce o eroare sistematica la masurarea distantelor, ce poate deveni periculoasa n
drumuiri ntinse;
- constanta dispozitivului EDM se modifica rar, prin defectarea fibrei optice din interior. La livrare ea
se verifica pe o baza de etalonare prin masuratori interferometrice, dar se poate controla si pe un
aliniament A-B-C pe care bazele AB si BC se masoara riguros, suma lor trebuind sa fie egala cu
lungimea AC ntr-o toleranta de 5mm;
- dispozitivul EDM sa emita pe axul lunetei, conditie care, n cazul unei statii totale cu radiatii
infrarosii, se verifica prin punctarea unei prisme asezata la circa 2m. Se da drumul la masurarea n
mod continuu (tracking), se focuseaza imaginea punctului rosu al emitatorului; daca acesta este
deplasat cu mai mult de 1/5 din diametru, el trebuie rectificat ;
- dispozitivul de centrare optica trebuie montat corect, astfel ca raza reflectata la 90 sa coincida cu
axul principal al aparatului. Pentru control, la sol, sub aparatul corect calat, se aseaza o foaie de hrtie
cu un semn X" astfel ca reperul de centrare sa cada pe acest semn. Rectificarea se impune cnd,
rotind instrumentul cu 180, semnul X" nu a ramas suprapus cu reperul dispozitivului. Eroarea e se
elimina jumatate din suruburile de calare si jumatate din cele care fixeaza dispozitivul. Operatia se
repeta pna cnd centrarea ramne perfecta la rotirea instrumentului n jurul axei VV;
- verticalitatea suportului prismei respectiv montajul nivelei sferice se verifica prin asezarea
bastonului metalic gradat n lungul unei linii verticale trasata pe un perete folosind firul cu plumb.
Daca bula nivelei sferice este si ramne centrata si prin rasucirea bastonului, ea este corect fixata, n
caz contrar deplasarea urmnd a fi eliminata din suruburile de rectificare;
- starea generala a aparatului, privind unele componente mecanice de manevrare (suruburi de calare
sau blocare a miscarilor, de focusare a imaginii si a firelor reticulare), a trepiedului si a cutiei, ca si a
partii electronice si a softului trebuie sa raspunda la comenzi si sa asigure functionalitatea comoda n
realizarea operatiilor de masurare. Controlul ultimelor conditii se face la deschiderea statiei, printr-un
autotest, dupa care microprocesorul ia decizia de ncepere a masuratorii prin OK sau semnalizeaza
prin mesaje de atentionare sau de eroare eventualele neregularitati privind functionarea diverselor
componente;
Concluzia desprinsa din cele de mai sus este ca tehnologiile actuale revolutioneaza constructia
de aparate moderne, iar interesul pentru eliminarea unor erori prin dispozitive si programe specifice
depaseste tendinta de reducere sau de minimizare a lor. In aceste conditii, unele procedee de
masurare, prin lucrul cu luneta n ambele pozitii sau/si reiterarea masuratorilor n spiritul clasic al
cuvntului, devin inutile deoarece principalele erori se identifica, se evalueaza i se corecteaz
automat, iar altele se reduc substantial prin repetarea instantanee a citirilor la cercuri, cu origini
diferite si afisarea mediilor valorilor individuale.
Mentenanta statiilor totale se refera la un ansamblu de masuri ce se impun a fi luate n scopul
pastrarii n permanenta a caracteristicilor tehnice de masurare la parametrii proiectati, respectiv
pentru o exploatare rationala si sigura a lor. Manualele de utilizare cuprind nu numai modul de lucru,
ci si un capitol special rezervat conditiilor de respectat n manevrarea aparatului precum si
instructiuni pentru cei ce asigura ntretinerea lui, privind: transportul pe trepied si n cutie prin
evitarea locurilor si vibratiilor, respectarea conditiilor de ncarcare si pastrare a bateriilor de
acumulatori, ncadrarea n intervalul de temperatura n care poate fi folosit, utilizarea umbrelei
protectoare pe timp de canicula sau ploios s.a. Reprezentantele firmelor constructoare au n vedere
nerespectarea acestor norme daca utilizatorul pretinde reparatii n cadrul termenului de garantie.
Reglementarile ISO (International Standard Organization) contin proceduri de verificare a
performantei instrumentelor att cnd sunt noi, la livrare, ct si dupa controlul periodic, prin care se
obtine certificatul de calitate. De obicei pentru caracteristici sunt prevazute tehnici simple, accesibile

utilizatorilor att din punctul de vedere al masuratorilor n teren, ct si ca mod de prelucrare si


interpretare a datelor.
Controlul preciziei de masurare a unghiurilor se face conform ISO - 17123-2001 - partea a 3a. Pentru unghiurile orizontale se folosesc 5 mire - test (tip panou de vizare), asezate aproximativ
omogen n tur de orizont, la distante ntre l00m - 250m. Se fac 4 serii de observatii, fiecare cu 3 tururi
de orizont n ambele pozitii ale lunetei, ce se prelucreaza prin MCMP, rezultnd si deviatia standard
experimentala a directiei. Pentru unghiurile verticale se instaleaza 4 mire - test pe o cladire nalta, la
circa 30 si se face un numar stabilit de masuratori n cele doua pozitii ale lunetei, n ambele cazuri
determinarile trebuie sa se nscrie n normele de precizie date.
Verificarea dispozitivului EDM, reglementata de ISO 17123 - 2001, partea a 4-a, se
realizeaza pe o baza de masurare, n care 4 distante au fost determinate cu un EDM calibrat.
Lungimile, alese dintr-un interval cuprins ntre 20 i 200m, reprezentnd cele mai frecvente valori
din practica, se masoara de minim 4 ori, se corecteaza de influenta curburii si a refractiei si, n functie
de abaterea standard, se apreciaza daca diferentele obtinute se ncadreaza sau nu n limitele admise.
Reteaua de triangulatie
Triangulaia reprezinta o metoda de determinare a poziiilor punctelor de pe suprafaa Pmntului pe
una din suprafeele de referin i de proiecie adoptate.
Aceasta se caracterizeaz prin aceea c legturile directe ntre puncte conduc la forme geometrice
simple (triunghiuri i mai rar patrulatere) n care mrimile msurate sunt unghiurile. Denumirea de
triangulaie a metodei provine de la aceasta caracteristic
Reeaua naional cu puncte de triangulaie poart denumirea de reea geodezic naional.Reeaua
geodezic este format din totalitatea punctelor de triangulaie de stat. Aceasta este mprit n reele
de triangulaie de diferite ordine,care difer n primul rnd prin lungimea laturilor, figurilor
geometrice din care sunt formate Astfel sunt realizate reelele de triangulaie de ordinul I, II, III, IV,
V.
Punctele de ordinul I au lungimea medie a laturii cuprins ntre 20-25 km iar lungimea minim de 10
km.Cele de ordin II au lungimea medie de 13 km iar lungimea minim de 7 km.Punctele de ordin III
au lungimea medie de 8 km iar cea minim de 5,5 km.Toate cele trei ordine sub form de reea de
triangulaie poart denumirea de reea geodezic,iar ca suprafa de referin este utilizat suprafaa
elipsoidului de referin.
Punctele de ordin IV sunt amplasate la lungimea medie de 4 km i lungimea minim a laturii de 2
km.Cele de ordin V sunt amplasate la lungimea medie de 2 km i cea minim tot de 2 km.Aceste
dou reele poart denumirea de reea de triangulaie, i se utilizeaz ca suprafa de referin
suprafaa plan. Aceste reele de triangulaie se leag i de rile vecine, respectiv Bulgaria, Ungaria,
Iugoslavia, Ucraina.
Reeaua de triangulaie utilizat ca reea de sprijin este astfel constituit nct s ofere baza de sprijin
pentru ridicrile de detaliu, motiv pentru care reeaua de triangulaie poate fi ndesit de cte ori este
necesar n zona respectiv de interes.
Reeaua geodezic reprezinta totalitatea punctelor determinate ntr-un sistem unitar de referin,
cuprinznd reeaua de triangulaie trilateraie .
Reeaua geodezic conine att punctele ce fac parte din reeua planimetric ct i cele care fac parte

din reeaua altimetric a localitii.


Sistemul de proiecie pentru localitile aflate la distan de cercul de deformaie nul a sistemului de
proiecie STEREO 70 este obligatorie adaptarea unui sistem stereografic local.
Ce este Cartea Funciara?
Cartea Funciara reprezinta cartea de identitate a unei proprietati. Incepand cu 1 iulie 1999,
pe baza Ordinului Ministrului Justitiei nr.1330/C si a protocolului incheiat intre Agentia Nationala de
Cadastru si Publicitate Imobiliara,
Uniunea Nationala a Notarilor Publici si Ministerul Justitiei, s-a trecut la inscrierea, cu caracter
nedefinitiv in Cartile Funciare, a proprietatilor.
Conform Legii Cadastrului, pentru a incheia o tranzactie imobiliara, trebuie sa se inscrie in
Cartea Funciara imobilele si terenurile vandute sau cumparate, ipotecate sau donate. Cartea Funciara
a devenit obligatorie pentru orice act sau fapt juridic asupra terenurilor sau constructiilor.
Importanta acestei reglementari juridice o constituie posibilitatea de a avea o evidenta clara a
proprietatii, astfel se vor evita situatiile in care un imobil poate fi vandut simultan la mai multe
persoane.

.
INTOCMIREA PROFILULUI LONGITUDINAL SI A PROFILELOR TRANSVERSALE
Nivelmentul longitudinal si transversal prin profle are ca scop realizarea profilului
longitudinal si transversal al unei fasii de teren pe care urmeaza a se proiecta si realiza o cale de
comunicatie. Profilul este o sectiune verticala imaginara prin suprafata topografica a pamantului
realizat cu ajutorul datelor obtinute din masuratorile efectuate in acea zona.
Ridicarile ce se fac, trebuie sa fie corespunzatoare din punct de vedere al preciziei, deoarece
vor servi la realizarea proiectului si la aplicarea sa in teren. Profilele transversale sunt dispuse
perpendicular pe axul longitudinal, din 50 in 50 sau 100 in 100 m, in general dupa configuratia
terenului (schimbari de panta) si dupa natura lucrarii proiectate.
Efectuarea masuratorilor pe teren
Operatiile din teren se desfasoara la fel ca la drumuirea cu radieri, considerand punctele
intermediare si cele de pe profilul transversal ca puncte radiate.
a) Redactarea profilului longitudinal se realizeaza in urmatoarele etape:
- se alege scara distantelor orizontale (1:500, 1:1000, 1:2000), scara inaltimilor se alege de obicei de
10-100 ori mai mare pentru a scoate mai bine in evidenta relieful,
- se traseaza pe o hartie de dimensiuni convenabile (recomandata utilizarea hartiei milimetrice), axele
profilului: axa OX - orizontala pe care
- se vor marca lungimile si axa OZ - a cotelor, se alege un orizont conventional, care sa coincida cu
axa OX si sa se gaseasca cu 1-5 m mai jos de cea mai mica cota a profilului longitudinal,
- se realizeaza liniatura profilului cu rubricile mentionate n fig. 11.2 (in functie de destinatia
profilului acestea pot fi modificate),
- se transforma la scara distantele dintre picheti si dintre picheti si punctele intermediare,
- se marcheaza pe axa OX pozitia acestora la abscisa corespunzatoare, in linia 1 se trece denumirea
pichetilor, se trece in linia a doua cota fiecarui punct ce apare in profil,
- distantele partiale sunt distantele calculate dintre doua puncte vecine pe profil, (linia 3),
- distantele cumulate sunt: egale cu distanta totala de la primul punct al profilului la un punct

oarecare,
- panta terenului se calculeaza intre punctele intre care se schimba vizibil declivitatea, fiind egala cu
raportul dintre diferenta de nivel dintre aceste puncte si distanta intre aceste puncte,
- se ridica fata de orizontul conventional cotele tuturor punctelor ce apar in profil, la scara aleasa,
- unind punctele obtinute anterior, se obtine profilul longitudinal (exagerat in acest caz de 10 de ori prin raportul dintre cele doua scari alese a inaltimilor si lungimilor).
b) Redactarea profilului transversal se realizeaza la fel ca cel longitudinal, pastrand doar
primele trei rubrici - pe linii.
Pentru profilul longitudinal in teren punctele au fost culese odata cu radierea tuturor celorlalte
puncte de detaliu in sensul de avans al ridicarii. Punctele de ax au fost luate astfel incat sa evidentieze
configuratia plana a axului drumului la distante de 25 de metri in aliniamente, iar in curbe s-a luat un
numar de puncte necesare pentru a realiza configuratia curbelor.
In plan vertical s-a urmarit sa se radieze toate punctele de schimbare a pantei de ax
longitudinal. In teren distantele si detaliile ridicate au fost stabilite in functie de scara de intocmire a
planului. La birou s-a realizat selectia punctelor pe profile transversale si longitudinale. S-a realizat
profilul longitudinal cu evidentierea elementelor, inclusiv pozitia kilometrica a fiecarui profil
transversal in parte. Scara de intocmire a profilului longitudinal este de 1:1000 pentru distante si
1:100 pentru inaltimi.
REDACTAREA PLANULUI TOPOGRAFIC
Clasificarea planurilor. Etape
Lucrarile de birou se inscriu ca o preocupare distincta, in continuarea masuratorilor din teren,
avand drept obiectiv prelucrarea datelor si raportarea planului topografic. Aceasta piesa de mare
valoarea, in special daca se prezinta in format digital, sta la baza rezolvarii unor probleme frecvente,
cum ar fi determinarea marimii suprafetelor, mpartirea lor si rectificarea hotarelor.
Mijloacele si procedeele folosite in aceste operatii sunt variate, conditionand direct precizia si
randamentul lucrarilor. In timp, ele au evoluat de la auxiliarele clasice, respectiv masini manuale de
calculat, scari grafice, raportoare sau/si coordonatografe, pana la procedeele moderne, informatizate,
performante sub toate aspectele.
Planurile topografice sunt reprezentari conventionale, abstracte, ale terenului, realizate cu un
set de puncte, linii si suprafete, definite prin pozitia lor intr-un sistem de coordonate si prin atributele
lor. Folosind numeroase resurse vizuale (culori, texte, simboluri, forme s.a.), ele devin mijloace de
comunicare prin care lumea este redusa la elementele geometrice amintite, adusa la birou si purtata in
mapa sau in memoria laptop-ului.
Clasificarea planurilor se poate face dupa mai multe criterii, dintre care retinem pe cele mai
generale, folosite in mod frecvent in practica.
1. Dupa continut se disting:
- reprezentari 3D, spatiale, cele mai frecvente, denumite si planuri de situatie, care contin atat
planimetria cat si formele de relief;
- reprezentari 2D, bidimensionale, ce cuprind doar detaliile de planimetrie, fara cote, asa cum sunt
planurile cadastrale;
- reprezentari unidimensionale, ca planuri cotate, cu linii de nivel sau profile, ce redau doar relieful
terenului pe suprafata sau pe anumite directii, ale caror puncte sunt pozitionate insa si in plan printr-o
metoda oarecare.
2. Dupa modul de prezentare piesele de mai sus pot fi realizate in:
- format grafic sau analogic, pe suport clasic (hartie), folosite exclusiv pana nu demult;
- format numeric sau digital, bazat pe coordonatele cunoscute ale tuturor punctelor, depozitat in
memoria calculatorului, ce poate fi afisat, studiat si listat sau livrat pe suport magnetic.
3. Dupa provenienta, sau modul de obtinere, rezulta:

- planuri topografice bazate pe parcurgerea terenului cu masuratori, urmate de calcule si raportare;


- planuri restituite, bazate pe inregistrari fotoaeriene preluate si prelucrate cu aparatura specifica,
adecvata.
4. Dupa scara, planurile grafice pot fi considerate la scari mici (1:5000, 1:2000), medii (1:1000,
1:500) sau mari (1:200, 1:250); la cele numerice clasificarea este inutila, deoarece pot fi
vizualizate si listate la orice scara.
In principiu, un plan poate intruni in acelasi timp oricare din trasaturile sus mentionate, respectiv
poate fi obtinut pe cale terestra sau fotogrammetrica, redat in sistem 3D sau 2D si prezentat in format
digital (numeric) sau analogic (grafic), in limbajul curent din titulatura rezulta, de regula, doar ultima
trasatura, respectiv natura planului, topografic sau restituit, fara mentiunea in format digital, care este
obligatorie. Alte formulari la fel de concise includ in ele principalele trasaturi fara precizari
suplimentare; spre exemplu prin plan de situatie se intelege o reprezentare 3D, digitala, ce contine
detaliile de planimetrie si altimetrie, obtinute prin masuratori terestre, planul cadastral reda doar
situatia in plan a terenului, pe baza coordonatelor x, y, tot in format digital, adaugand in plus
restituit" in cazul ridicarilor aerofotogrammetrice etc.
Obiectivul principal, urmarit in continuare, il constituie planul topografic digital, ca piesa
obligatorie de prezentat in aceasta forma, cu etapele principale de parcurs respectiv prelucrarea
datelor si raportarea. Se are in vedere doar tehnologia noua, introdusa relativ recent si generalizata la
noi, definita de mijloacele si procedeele moderne devenite accesibile.
Etapele de lucru, desfasurate la birou pentru elaborarea planului topografic, sunt, in succesiunea
normala, urm`toarele:
- procesarea datelor rezultate din masuratori, pana la obtinerea coordonatelor tuturor punctelor;
- raportarea planimetriei, respectiv a punctelor caracteristice care definesc detaliile de la suprafata
terenului;
- legarea in desen, prin unirea acestora conform schitelor din teren, aplicarea semnelor conventionale,
a simbolurilor;
- trasarea liniilor de nivel pentru redarea reliefului;
- definitivarea planului prin inscrierea toponimiei, a datelor de identificare, legenda s.a.
In cazul unor ridicari complexe si in functie de cerinte, raportarea se face pe strate tematice
(layere) din care, prin sinteza, se obtine planul de ansamblu, iar reprezentarea suprafetelor intinse, se
face pe sectiuni ce se racordeaza conform schitei de dispunere a foilor.
Implicarea sistemului informational
Automatizarea, bazata pe dezvoltarea spectaculoasa a informaticii, s-a extins de mult si in
sectorul ridicarilor topografice, avand tendinta de generalizare in toate etapele de teren si de birou, cu
efecte benefice privind calitatea si eficienta economica a lucrarilor. In domeniul procesarii datelor si
al redactarii planurilor in diverse scopuri, inceputul 1-a constituit proiectarea asistata de calculator
prin sistemul CAD (Computer Aided Design), folosit de tehnicieni in diverse sectoare de activitate.
Evolutia in continuare a condus, in prezent, la programe de tip desktop mapping, care permite
cartarea automata, cu avantaje sporite privind asocierea intre pozitiile spatiale si atributele entitatilor,
actualizarea automata a planurilor si posibilitatea unor interogari din fisiere de date atribut,
ajungandu-se astfel la programele GIS.
Sistemul computerizat de procesare, folosit in prezent, este un complex de module specializate
in rezolvarea problemelor din sectorul geotopografic. Indiferent de firma si forma de prezentare,
componentele sunt aceleas]i.
1. Modulul de calcule topografice, care impreuna cu aplicatiile CAD constituie baza oricarui program
si permite :
- transferul bidirectional de date, folosind o interfata, intre memoria instrumentelor electronice si
calculator, inclusiv a celor furnizate de aparatura clasica;
- efectuarea calculelor geotopografice curente, respectiv transformari de coordonate in diferite

sisteme de proiectie, drumuiri, radieri, intersectii, inclusiv compensarea riguroasa, distante, orientari,
suprafete, parcelari etc;
- rezolvarea unor probleme geometrice privind intersectii de aliniamente, interpolari, drepte paralele
si perpendiculare etc .
2. Softul cu functii CAD, ce asigura, in principal, realizarea raportarii planului digital in ansamblu,
asigura:
- raportarea punctelor prin coordonatele lor impreuna cu codurile de identificare;
- unirea punctelor care definesc un detaliu, uneori automata, in conformitate cu codurile atribuite la
achizitionarea datelor din teren;
- definitivarea planului prin folosirea tipurilor de linii, culori, hasuri, aplicarea simbolurilor si
semnelor conventionale, inscriptionarea datelor textuale s. a;
- operarea de imagini raster respectiv afisarea, descrierea si georeferentierea celor obtinute prin
scanari, teledetectie sau fotogrammetrie inclusiv digitizarea si vectorizarea lor.
3. Programul complex ce permite modelarea tridimensionala, matematica, prin care se obtine, in
final, modelul digital al terenului DTM (Digital Terrain Model), care permite evaluarea cotelor z pe
cuprinsul reprezentarii. In acest scop si in functie de softul disponibil, se apeleaza la metoda sau
reteaua de triunghiuri, ca cea mai raspandita sau la cea rectangulara. DTM serveste la rezolvarea unor
probleme topografice si tehnice, respectiv trasarea curbelor de nivel, realizarea de profile, calculul
terasamentelor, vizualizarea terenului s.a.
4. Modulul de aplicatii speciale

HomePage Contact Us
Add New Feed
Page source: http://topocadbm.blogspot.com/feeds/posts/default

Want to be informed when this page is updated? Enter email here Notify me

Topografie - Cadastru
Add To Favorite

108340
Ce este Cartea Funciara?
Cartea Funciara reprezinta cartea de identitate a unei proprietati. Incepand cu 1 iulie 1999,
pe baza Ordinului Ministrului Justitiei nr.1330/C si a protocolului incheiat intre Agentia Nationala de
Cadastru si Publicitate Imobiliara,
Uniunea Nationala a Notarilor Publici si Ministerul Justitiei, s-a trecut la inscrierea, cu caracter
nedefinitiv in Cartile Funciare, a proprietatilor.
Conform Legii Cadastrului, pentru a incheia o tranzactie imobiliara, trebuie sa se inscrie in
Cartea Funciara imobilele si terenurile vandute sau cumparate, ipotecate sau donate. Cartea Funciara
a devenit obligatorie pentru orice act sau fapt juridic asupra terenurilor sau constructiilor.

Importanta acestei reglementari juridice o constituie posibilitatea de a avea o evidenta clara a


proprietatii, astfel se vor evita situatiile in care un imobil poate fi vandut simultan la mai multe
persoane.
.
INTOCMIREA PROFILULUI LONGITUDINAL SI A PROFILELOR TRANSVERSALE
Nivelmentul longitudinal si transversal prin profle are ca scop realizarea profilului
longitudinal si transversal al unei fasii de teren pe care urmeaza a se proiecta si realiza o cale de
comunicatie. Profilul este o sectiune verticala imaginara prin suprafata topografica a pamantului
realizat cu ajutorul datelor obtinute din masuratorile efectuate in acea zona.
Ridicarile ce se fac, trebuie sa fie corespunzatoare din punct de vedere al preciziei, deoarece
vor servi la realizarea proiectului si la aplicarea sa in teren. Profilele transversale sunt dispuse
perpendicular pe axul longitudinal, din 50 in 50 sau 100 in 100 m, in general dupa configuratia
terenului (schimbari de panta) si dupa natura lucrarii proiectate.
Efectuarea masuratorilor pe teren
Operatiile din teren se desfasoara la fel ca la drumuirea cu radieri, considerand punctele
intermediare si cele de pe profilul transversal ca puncte radiate.
a) Redactarea profilului longitudinal se realizeaza in urmatoarele etape:
- se alege scara distantelor orizontale (1:500, 1:1000, 1:2000), scara inaltimilor se alege de obicei de
10-100 ori mai mare pentru a scoate mai bine in evidenta relieful,
- se traseaza pe o hartie de dimensiuni convenabile (recomandata utilizarea hartiei milimetrice), axele
profilului: axa OX - orizontala pe care
- se vor marca lungimile si axa OZ - a cotelor, se alege un orizont conventional, care sa coincida cu
axa OX si sa se gaseasca cu 1-5 m mai jos de cea mai mica cota a profilului longitudinal,
- se realizeaza liniatura profilului cu rubricile mentionate n fig. 11.2 (in functie de destinatia
profilului acestea pot fi modificate),
- se transforma la scara distantele dintre picheti si dintre picheti si punctele intermediare,
- se marcheaza pe axa OX pozitia acestora la abscisa corespunzatoare, in linia 1 se trece denumirea
pichetilor, se trece in linia a doua cota fiecarui punct ce apare in profil,
- distantele partiale sunt distantele calculate dintre doua puncte vecine pe profil, (linia 3),
- distantele cumulate sunt: egale cu distanta totala de la primul punct al profilului la un punct
oarecare,
- panta terenului se calculeaza intre punctele intre care se schimba vizibil declivitatea, fiind egala cu
raportul dintre diferenta de nivel dintre aceste puncte si distanta intre aceste puncte,
- se ridica fata de orizontul conventional cotele tuturor punctelor ce apar in profil, la scara aleasa,
- unind punctele obtinute anterior, se obtine profilul longitudinal (exagerat in acest caz de 10 de ori prin raportul dintre cele doua scari alese a inaltimilor si lungimilor).
b) Redactarea profilului transversal se realizeaza la fel ca cel longitudinal, pastrand doar primele trei
rubrici - pe linii.
Pentru profilul longitudinal in teren punctele au fost culese odata cu radierea tuturor celorlalte
puncte de detaliu in sensul de avans al ridicarii. Punctele de ax au fost luate astfel incat sa evidentieze
configuratia plana a axului drumului la distante de 25 de metri in aliniamente, iar in curbe s-a luat un
numar de puncte necesare pentru a realiza configuratia curbelor.
In plan vertical s-a urmarit sa se radieze toate punctele de schimbare a pantei de ax
longitudinal. In teren distantele si detaliile ridicate au fost stabilite in functie de scara de intocmire a
planului. La birou s-a realizat selectia punctelor pe profile transversale si longitudinale. S-a realizat
profilul longitudinal cu evidentierea elementelor, inclusiv pozitia kilometrica a fiecarui profil

transversal in parte. Scara de intocmire a profilului longitudinal este de 1:1000 pentru distante si
1:100 pentru inaltimi.
REDACTAREA PLANULUI TOPOGRAFIC
Clasificarea planurilor. Etape
Lucrarile de birou se inscriu ca o preocupare distincta, in continuarea masuratorilor din teren,
avand drept obiectiv prelucrarea datelor si raportarea planului topografic. Aceasta piesa de mare
valoarea, in special daca se prezinta in format digital, sta la baza rezolvarii unor probleme frecvente,
cum ar fi determinarea marimii suprafetelor, mpartirea lor si rectificarea hotarelor.
Mijloacele si procedeele folosite in aceste operatii sunt variate, conditionand direct precizia si
randamentul lucrarilor. In timp, ele au evoluat de la auxiliarele clasice, respectiv masini manuale de
calculat, scari grafice, raportoare sau/si coordonatografe, pana la procedeele moderne, informatizate,
performante sub toate aspectele.
Planurile topografice sunt reprezentari conventionale, abstracte, ale terenului, realizate cu un
set de puncte, linii si suprafete, definite prin pozitia lor intr-un sistem de coordonate si prin atributele
lor. Folosind numeroase resurse vizuale (culori, texte, simboluri, forme s.a.), ele devin mijloace de
comunicare prin care lumea este redusa la elementele geometrice amintite, adusa la birou si purtata in
mapa sau in memoria laptop-ului.
Clasificarea planurilor se poate face dupa mai multe criterii, dintre care retinem pe cele mai
generale, folosite in mod frecvent in practica.
1. Dupa continut se disting:
- reprezentari 3D, spatiale, cele mai frecvente, denumite si planuri de situatie, care contin atat
planimetria cat si formele de relief;
- reprezentari 2D, bidimensionale, ce cuprind doar detaliile de planimetrie, fara cote, asa cum sunt
planurile cadastrale;
- reprezentari unidimensionale, ca planuri cotate, cu linii de nivel sau profile, ce redau doar relieful
terenului pe suprafata sau pe anumite directii, ale caror puncte sunt pozitionate insa si in plan printr-o
metoda oarecare.
2. Dupa modul de prezentare piesele de mai sus pot fi realizate in:
- format grafic sau analogic, pe suport clasic (hartie), folosite exclusiv pana nu demult;
- format numeric sau digital, bazat pe coordonatele cunoscute ale tuturor punctelor, depozitat in
memoria calculatorului, ce poate fi afisat, studiat si listat sau livrat pe suport magnetic.
3. Dupa provenienta, sau modul de obtinere, rezulta:
- planuri topografice bazate pe parcurgerea terenului cu masuratori, urmate de calcule si raportare;
- planuri restituite, bazate pe inregistrari fotoaeriene preluate si prelucrate cu aparatura specifica,
adecvata.
4. Dupa scara, planurile grafice pot fi considerate la scari mici (1:5000, 1:2000), medii (1:1000,
1:500) sau mari (1:200, 1:250); la cele numerice clasificarea este inutila, deoarece pot fi vizualizate si
listate la orice scara.
In principiu, un plan poate intruni in acelasi timp oricare din trasaturile sus mentionate, respectiv
poate fi obtinut pe cale terestra sau fotogrammetrica, redat in sistem 3D sau 2D si prezentat in format
digital (numeric) sau analogic (grafic), in limbajul curent din titulatura rezulta, de regula, doar ultima
trasatura, respectiv natura planului, topografic sau restituit, fara mentiunea in format digital, care este
obligatorie. Alte formulari la fel de concise includ in ele principalele trasaturi fara precizari
suplimentare; spre exemplu prin plan de situatie se intelege o reprezentare 3D, digitala, ce contine
detaliile de planimetrie si altimetrie, obtinute prin masuratori terestre, planul cadastral reda doar
situatia in plan a terenului, pe baza coordonatelor x, y, tot in format digital, adaugand in plus
restituit" in cazul ridicarilor aerofotogrammetrice etc.

Obiectivul principal, urmarit in continuare, il constituie planul topografic digital, ca piesa


obligatorie de prezentat in aceasta forma, cu etapele principale de parcurs respectiv prelucrarea
datelor si raportarea. Se are in vedere doar tehnologia noua, introdusa relativ recent si generalizata la
noi, definita de mijloacele si procedeele moderne devenite accesibile.
Etapele de lucru, desfasurate la birou pentru elaborarea planului topografic, sunt, in succesiunea
normala, urm`toarele:
- procesarea datelor rezultate din masuratori, pana la obtinerea coordonatelor tuturor punctelor;
- raportarea planimetriei, respectiv a punctelor caracteristice care definesc detaliile de la suprafata
terenului;
- legarea in desen, prin unirea acestora conform schitelor din teren, aplicarea semnelor conventionale,
a simbolurilor;
- trasarea liniilor de nivel pentru redarea reliefului;
- definitivarea planului prin inscrierea toponimiei, a datelor de identificare, legenda s.a.
In cazul unor ridicari complexe si in functie de cerinte, raportarea se face pe strate tematice
(layere) din care, prin sinteza, se obtine planul de ansamblu, iar reprezentarea suprafetelor intinse, se
face pe sectiuni ce se racordeaza conform schitei de dispunere a foilor.
Implicarea sistemului informational
Automatizarea, bazata pe dezvoltarea spectaculoasa a informaticii, s-a extins de mult si in
sectorul ridicarilor topografice, avand tendinta de generalizare in toate etapele de teren si de birou, cu
efecte benefice privind calitatea si eficienta economica a lucrarilor. In domeniul procesarii datelor si
al redactarii planurilor in diverse scopuri, inceputul 1-a constituit proiectarea asistata de calculator
prin sistemul CAD (Computer Aided Design), folosit de tehnicieni in diverse sectoare de activitate.
Evolutia in continuare a condus, in prezent, la programe de tip desktop mapping, care permite
cartarea automata, cu avantaje sporite privind asocierea intre pozitiile spatiale si atributele entitatilor,
actualizarea automata a planurilor si posibilitatea unor interogari din fisiere de date atribut,
ajungandu-se astfel la programele GIS.
Sistemul computerizat de procesare, folosit in prezent, este un complex de module specializate
in rezolvarea problemelor din sectorul geotopografic. Indiferent de firma si forma de prezentare,
componentele sunt aceleas]i.
1. Modulul de calcule topografice, care impreuna cu aplicatiile CAD constituie baza oricarui program
si permite :
- transferul bidirectional de date, folosind o interfata, intre memoria instrumentelor electronice si
calculator, inclusiv a celor furnizate de aparatura clasica;
- efectuarea calculelor geotopografice curente, respectiv transformari de coordonate in diferite
sisteme de proiectie, drumuiri, radieri, intersectii, inclusiv compensarea riguroasa, distante, orientari,
suprafete, parcelari etc;
- rezolvarea unor probleme geometrice privind intersectii de aliniamente, interpolari, drepte paralele
si perpendiculare etc .
2. Softul cu functii CAD, ce asigura, in principal, realizarea raportarii planului digital in ansamblu,
asigura:
- raportarea punctelor prin coordonatele lor impreuna cu codurile de identificare;
- unirea punctelor care definesc un detaliu, uneori automata, in conformitate cu codurile atribuite la
achizitionarea datelor din teren;
- definitivarea planului prin folosirea tipurilor de linii, culori, hasuri, aplicarea simbolurilor si
semnelor conventionale, inscriptionarea datelor textuale s. a;
- operarea de imagini raster respectiv afisarea, descrierea si georeferentierea celor obtinute prin
scanari, teledetectie sau fotogrammetrie inclusiv digitizarea si vectorizarea lor.
3. Programul complex ce permite modelarea tridimensionala, matematica, prin care se obtine, in
final, modelul digital al terenului DTM (Digital Terrain Model), care permite evaluarea cotelor z pe

cuprinsul reprezentarii. In acest scop si in functie de softul disponibil, se apeleaza la metoda sau
reteaua de triunghiuri, ca cea mai raspandita sau la cea rectangulara. DTM serveste la rezolvarea unor
probleme topografice si tehnice, respectiv trasarea curbelor de nivel, realizarea de profile, calculul
terasamentelor, vizualizarea terenului s.a.
4. Modulul de aplicatii speciale, cu functii care permit facilitati in rezolvarea automata a unor
probleme de proiectare a instalatiilor de transport, in domeniul imbunatatirilor funciare, cadastru
urban - edilitar s.a.
RIDICAREA DETALIILOR
Ridicarea topografica planimetrica a unei suprafete terestre este ansamblul operatiilor prin care
se adauga toate datele necesare elaborarii planului topografic, la scara a zonei masurate.
Principalele elemente de ridicare care sunt prezentate in acest capitol sunt marimile topografice
(unghiuri, distante, diferente de nivel) cu ajutorul carora se transpune pe planul topografic un anumit
obiectiv comun sau special. In acest scop se impun urmatoarele lucrari premergatoare:
-se dezvolta retelele topografice de ridicare prin lucrari topografice plane si de nivelment pana in
apropierea obiectivului nominalizat.
-se stabilesc elemente geometrice cu ajutorul carora se defineste pozitia in spatiu a obiectivului.
Odata rezolvata aceasta problema sunt identificate marimile topografice de pozitionare
planimetrica si nivelitica a tuturor detaliilor. Pentru aceasta:
-se stabilesc elementele topografice de ridicare in numarul si natura topografiei, geometriei si
constructiei corecte a obiectivului;
-se stabilesc gradele de precizie cu care se materializeaza pe teren si se executa reteaua de ridicare;
-se determina elementele topografice si se intocmeste schita masuratorilor, se culeg date structurale
sau de orice alte detalii tehnice;
Parcurgerea etapelor la ridicarea detaliilor din teren va respecta urmatoarele precizari:
-distanta maxima punct de sprijin - punct caracteristic 100 m;
-numarul punctelor masurate dintr-o statie sa nu depaeasca 100 m
-masurarea punctelor caracteristice se va face in sens orar, pornind de la baza de sprijin, intr-o
singura pozitie a lunetei (poz I);
-prima viza si ultima viza va fi spre punctul de sprijin;
-se masoara pentru fiecare punct caracteristic
-unghiul orizontal
-unghiul de declivitate al terenului
-distana inclinata (sau direct distanta orizontala)
Ridicarea detaliilor planimetrice
Prin ridicarea topografica a detaliilor planimetrice, se intelege ansamblul operatiilor de
masurare, calculare si reprezentare pe plan a situatiei din teren. Ridicarea detaliilor planimetrice se
sprijina pe o serie de puncte cunoscute, ce formeaza reteaua de sprijin a ridicarii. Sistemul de sprijin
planimetric trebuie sa fie reprezentat la nivelul terenului de o retea geodezica formata din puncte
marcate in teren si de coordonate in acel sistem.
Forma si dimensiunile acestei retele depinde de:
-forma si dimensiunile suprafetei ridicate, relieful acesteia;
-gradul de acoperire a suprafetei cu detalii naturale si artificiale;
-scara planului topografic redactat in final.
Reprezentarea planimerica a unei suprafete ridicate este unitara, omogena, continua si fidela
numai daca se utilizeaza metode adecvate de masurare bazate pe o retea geometrica corect realizata.
In vederea ridicarii detaliilor se realizeaza pe teren o baza de ridicare planimetrica care indeseste

reteaua de spijin prin intersectii si drumuri cu teodolitul sau statii totale.Pentru ridicarea detaliilor
planimetrice initiale se va face o schit cu detaliile masurate in statie.
La proiectarea drumuirilor se vor indeplini urmatoarele conditii:
-sa se sprijine pe puncte de triangulatie sau poligonometrice;
-punctele de drumuire sa fie amplasate in zone stabile,necirculate;
-sa existe vizibilitate intre punctele vecine ale drumuirii si de la acestea spre detalii;
-sa se aleaga cu grija instrumentele de masurat unghiuri si distante; sa se verifice inaintea utilizarii;
-distantele dintre punctele drumuirii sa fie aproximativ egale, astfel:
-150 m (pentru) la ridicarile pe scara 1 : 1000
-250 m la ridicarile pentru scara 1 : 2000
-laturile drumuirii se masoara de doua ori in sens direct si invers cu panglici de otel sau cu
instrumente electronice;
-distantelor masurate cu panglica de otel li se aplica corectia de temperatura atunci cand diferenta
dintre temperatura de etalonare si temperatura la care se efectueaza masuratorile este mai mare de 5
grade Celsius.
-distantele de masurare se reduc la orizontala cand panta terenului este mai mare de 1grad ;
-lungimea maxima a unei drumuiri sa nu depaseasca :
-100 m la ridicarile pentru scara 1 : 500
-2 km la ridicarile pentru scara 1 : 1000
-3 km la ridicarea pentru scara 1 : 2000
Pentru distantele masurate in terenuri cu puncte, tolerantele se majoreaza astfel:
-cu 100% pentru terenuri cu panta peste 15 grade;
-cu 50% pentru terenuri cu panta intre 10-15 grade;
-cu 20% pentru terenuri cu panta intre 3-10 garde.
Masurarea indirecta a distantelor se face cand exista aparatura corespunzatoare unor
determinari cu precizia de minim 1 : 2000. Masurarea unghiurilor se face cu aparate de 50100.Centrarea aparatului pe punctul de statie se face cu toleranta de 3 mm. Toleranta de inchidere a
drumuirii pe punctual de sprijin este:
T = 50 , unde n = numarul de statii
Tolerantele admise la inchiderea pe coordonate a drumuirilor principale se calculeaza cu
formula:
T = 0,003 + / 5000
Tolerantele admise la inchiderea pe coordonate a drumuirilor secundare se calculeaza cu
formula:
T = 0,003 + / 2600
Metoda de ridicare a detaliilor
Metoda drumuiri
Este specifica retelelor de ridicare, se utilizeaza in cazul redarii unor detalii de forma alungita
(culmi, canale, instalatii de transport, conducte) traseul se desfasoara in lungul acestora, iar statiile se
aleg la schimbari de directie sub panta. Elementele necesare se masoara cu un tahimetru de orice fel,
o busola sau chiar un nivelment, dupa importanta detaliului si reliefului terenului. Pozitia punctelor in
plan se raporteaza grafic sau se calculeaza coordonatele x i y. Cotele se deduc prin nivelment
trigonometric, eventual prin nivelment geometric.

Metoda radierii
Punctele caracteristice ale detaliilor de planimetrie si de nivelment se ridica prin metoda radierii
ce se utilizeaza in orice situatie acolo unde se poate duce o viza si se poate masura o distanta. Pozitia
in plan a unui punc radiat (nou) este definita in raport cu punctele A i B (vechi) din reteaua de
ridicare, prin unghiul polar sau orientarea A1 si de distanta redusa la orizont dA1. In functie de
aceste elemente punctul se raporteaza grafic eventual se deduc coordonatele plane x1 i y1. Se poate
deduce la randul ei si cota punctului A1 si diferenta de nivel ZA1.
Cand detaliile se ridica prin masurarea unghiurilor si distantelor cu aceleasi tolerante ca si la
drumuiri, lungimea distantelor polare nu trebuie sa depaseasca 100m. De regula se executa astfel de
radieri combinate la care cu acelasi instrument se masoara elementele necesare; un tahimetru de orice
tip, inclusiv electronic (dist. inclinata lA1 sau redusa dA1, unghiul de inclinare A1 si cel orizontal
1. Distantele se masoara la statie, cu ruleta sau prin unde.
Radierile planimetrice sau nivelitice, separate, prin care se masoara doar elementele necesare
determinarii in plan sau in spatiu se executa mai rar. In general punctele radiate sunt dispuse radial n
jurul statiei si se vizeaza succesiv prin parcurgerea turului de orizont. Numarul radierilor poate
deveni, chiar pe suprafete restranse de ordinul miilor, de aceea se masoara cu luneta in pozitia I si nu
au, in general, control in adevaratul sens al cuvantului. Cele mai importante se verifica prin radieri
din doua statii, prin citiri ale elementelor direct si la statie, perimetrarea constructiilor etc. din
aceleasi motive se impune intocmirea unei schite in teren cat mai veridice, eventual chiar la scara.
Metoda profilelor
Pentru anumite directii relieful terenului se prezinta prin profile. In principiu, profilul rezulta
prin intersectia unui plan vertical ce contine linia considerata si suprafata terenului. Punctele
caracteristice se aleg la schimbarile de panta sau daca acestea sunt greu de sesizat la distante egale.
Pozitia acestor puncte se determina in plan prin unghiuri orizontale si distante sau numai prin distante
cand acestea sunt colinare, iar in inaltime prin nivelment geometric sau trigonometric.
Profilul longitudinal se intocmeste pe axul unui drum in lungul unei vai, a unei linii de
funicular. Pozitia in plan si spatiu a punctelor se determina drumuire si radieri.
Profilele transversale se ridica perpendicular pe directia profilului longitudinal avand puncte
coliniare. Acestea se aleg la schimbarile de panta sau la distante egale cand panta reprezinta putine
variatii. In terenuri asezate, de pante reduse, profilele se ridica prin nivelment .
TEHNOLOGIA GPS
GPS reprezinta de fapt o parte din denumirea NAVSTAR GPS . Acesta este acronimul de la
NAVIGATION System with Time And Ranging Global Positioning System. Proiectul a fost demarat
de catre guvernul Statelor Unite la inceputul anilor 70.
Scopul principal il reprezinta posibilitatea de a putea determina cu precizie pozitia unui mobil in
orice punct de pe suprafata Pamantului, in orice moment indiferent de starea vremii.
GPS este un sistem care utilizeaza o constelatie de 30 de sateliti pentru a putea oferi o pozitie
precisa unui utilizator. Precizia trebuie inteleasa in functie de utilizator. Pentru un turist aceasta
inseamna in jur de 15 m, pentru o nava in ape de coasta reprezinta o marime de circa 5 m, iar pentru
un geodez precizie inseamna 1 cm sau chiar mai putin.
GPS poate fi utilizat pentru a obtine preciziile cerute in toate aplicatiile pomenite mai sus,
singurele diferente constand numai in tipul receptorului si a metodei de lucru utilizate. Sistemul de
pozitionare globala GPS s-a pus in miscare incepand cu anul 1973, sub coordonarea Joint Program
Office din cadrul U.S. Air Force Commands, Los Angeles Force Base, fiind la origine un sistem de
pozitionare realizat in scopuri si pentru utilizare militara, care a devenit in scurt timp accesibil si
sectorului civil, capatand o utilizare extrem de larga in multe tari ale lumii, inclusiv in tara noastra
dupa 1992. Acest sistem de pozitionare globala functioneaza pe principiul receptionarii de catre

utilizator a unor semnale radio emise de o constelatie de sateliti de navigatie, specializati, care se
misca in jurul Pamantului pe orbite circumterestre. Sistemul a fost astfel proiectat incat permite ca in
orice moment si oriunde pe suprafata Pamantului, un mobil aflat in miscare sau in repaus, sa aiba
posibilitatea ca utilizand un echipament adecvat, sa isi poata stabili in timp real pozitia si viteza de
deplasare pentru un mobil aflat in miscare si numai pozitia pentru un mobil aflat in repaus, intr-un
sistem de coordonate geocentric tridimensional, propriu sistemului de pozitionare GPS.
Sistemul de pozitionare GPS, este constituit din trei componente sau segmente principale,
care asigura functionarea acestuia, dupa cum urmeaza:
1. Segmentul spatial, constituit din constelatia de sateliti GPS;
2. Segmentul de control, constituit din statiile de la sol, care monitorizeaza intregul sistem;
3. Segmentul utilizatorilor, compus din utilizatorii civili si militari, care folosesc receptoare GPS
dotate cu antena si anexele necesare;
Pozitionarea cu ajutorul tehnologiei GPS
Ca problema practica, pozitionarea cu ajutorul tehnologiei GPS se realizeza prin determinarea
distantelor dintre punctul de statie si satelitii GPS vizibili, matematic fiind necesare masuratori la
minimum 4 sateliti. Acest numar de sateliti este necesar pentru a ne putea pozitiona cat se poate de
precis, numai pe baza distantelor masurate la sateliti. Daca am avea masuratori la un singur satelit si
am cunoaste pozitia acestuia, cu o singura distanta, pozitia noastra in spatiu ar fi pe o sfera cu centrul
in pozitia satelitului si cu raza, distanta masurata.
Masurand distante la doi sateliti pozitia noastra se imbunatateste, in sensul ca ne aflam pe un
cerc generat de intersectia celor doua sfere care au in centru cei doi sateliti si in functie de distanta
dintre acestia, cercul nostru de pozitie are o raza mai mare sau mai mica. Pozitia noastra se
imbunatateste substantial in momentul in care avem masuratori si la un al treilea satelit, care deja ne
localizeaza in doua puncte din spatiu. Aceste doua puncte sunt date de intersectia ultimei sfere, cu
centrul in cel de al treilea satelit, cu cercul generat de primele doua sfere determinate. Sigur ca in
acest moment putem, relativ usor, sa ne stabilim punctul in care ne aflam, insa pentru a fi rigurosi
este necesara a patra masuratoare fata de un al patrulea satelit si atunci in mod cert punctul
pozitionarii noastre va fi unic.
Pozitionarea se realizeaza cu ajutorul retrointersectiei spatiale de distante, in sistemul de
referinta, reprezentat de elipsoidul WGS84. Fata de coordonatele spatiale care definesc permanent
pozitia fiecarui satelit GPS (Sj) , in acest sistem de referinta, coordonatele spatiale ale oricarui punct
de pe suprafata Pamantului (Pi) se pot determina cu deosebita precizie prin intermediul masurarii
unui numar suficient de distante de la satelitii receptionati de receptorul din punctul P.
Pozitionarea cu ajutorul tehnologiei GPS se poate face in diferite modalitati:
Pozitionare absoluta: coordonatele punctului P sunt determinate intr-un sistem de pozitionare
globala, masuratorile pentru determinarea coordonatelor spatiale ale punctului P facandu-se cu doua
receptoare GPS, din care unul amplasat pe un punct care are deja coordonate tridimensionale
determinate intr-un sistem de referinta global (WGS84, ITRFxx, EUREF, etc).
Pozitionare relativa: sunt determinate diferentele de coordonate intre doua puncte sau
componentele vectorului (baseline), ce uneste cele doua puncte stationate cu receptoare GPS. Prin
aceasta modalitate se reduc sau se elimina erorile sistematice (bias), de care este afectata distanta
dintre cele doua puncte.
Pozitionare diferential: este asemanatoare, ca procedeu, cu pozitionarea absoluta cu
deosebirea ca eroarea care afecteaza distanta de la satelit la receptor este calculata si aplicata in timp
real, ca o corectie diferentiala, data de catre receptorul care stationeaza pe un punct de coordonate
cunoscute (base), catre receptorul care stationeaza in punctul nou. Ca si la pozitionarea relativa, sunt
eliminate sau diminuate erorile sistematice care afecteaza masuratorile GPS.
Masuratorile GPS, in geodezie sau ridicari topografice, se pot executa prin doua metode
principale, care in functie de situatie, de aparatura, etc. au fiecare diferite variante:

Metoda statica care presupune masuratori cu doua sau mai multe receptoare GPS, amplasate
pe punctele care urmeaza sa fie determinate si care sunt stationate, simultan, o perioada mai mare de
timp, denumita sesiune de observatii. Durata acesteia este stabilita in functie de lungimea laturilor,
numarului de sateliti utilizabili, de geometria segmentului spatial observabil, evaluata de PDOP
(Position Dilution of Precision), precum si de precizia de determinare a punctelor noii retele.
Metoda cinematica presupune masuratori cu doua sau mai multe receptoare, din care unul
amplasat pe un punct cu coordonate cunoscute (base) si restul recepoarelor sunt in miscare continua
sau cu stationari foarte scurte.
In functie de metoda de masurare (achizitie a datelor), coordonatele se pot obtine prin
postprocesare sau in timp real, situatie in care coordonatele sunt disponibile la teren. In toate cazurile
problema de baza este de a determina distanta (range) intre receptor si satelitii GPS, care se poate
realiza prin doua tipuri de observatii:
- Masurarea fazei codurilor din componenta activa a semnalului.
- Masurarea fazei purtatoarei semnalului (carrier phase).
Aceasta a doua metoda de realizare a masuratorilor GPS, prezinta o importanta deosebita
pentru aplicarea acestei tehnologii in domeniul geodeziei. Initial, receptoarele GPS au avut ca scop
determinarea coordonatelor punctelor retelei geodezice de sprijin acolo unde metodele clasice
deveneau foarte costisitoare. Datorita evolutiei foarte rapide a tehnologiei GPS in multe alte sectoare
de activitate si a diversificarii aparaturii, utilizarea receptoarelor s-a extins si la determinarea
coordonatelor punctelor de detaliu.
Conceptul de retea geodezica de sprijin a capatat alta semnificatie prin introducerea tehnologiei
GPS. Astfel, a disparut elementul cel mai greoi: vizibilitatea intre punctele retelei.Sigur, metodologia
GPS nu rezolva toate problemele geodeziei, exista elemente care perturba calitatea datelor sau chiar
compromit masuratorile . Cea mai importanta conditie in obtinerea unor rezultate bune este
vizibilitatea cerului din punctul in care se stationeaza cu receptoare GPS. Astfel, nu se pot efectua
determinari in paduri sau in liziere, de asemenea in zonele urbane cu cladiri foarte mari, etc. De
asemenea trebuie estimata perioada de masurare pentru a avea GDOP-ul foarte bun. Acest parametru
arata geometria satelitilor care trebuie sa fie optima. Facand o analogie cu topografia clasica, este
similar cu a avea la retrointersectie puncte cu coordonate cunoscute raspandite optim in cele patru
cadrane.
Pe piata exista in acest moment o gama complexa de statii totale si receptoare GPS. Pentru
fiecare tip de retea trebuie ales un anumit tip de aparat care sa corespunda preciziei finale a retelei.
Astfel, pentru retelele cu scop cadastral, precizia finala poate fi de cativa centimetri. Pentru retelele
geodezice care au ca scop determinarea miscarilor placilor crustale se impun precautii speciale pentru
obtinerea unei precizii milimetrice. In acest caz marcarea punctelor se realizeaza astfel incat aparatele
de masurat (receptoare GPS, statii totale) sa poata fi amplasate direct si fortat pe punct. Se elimina
erorile de centrare a aparatelor pe punct si determinarea inaltimii aparatului. De asemenea, pentru
aparatura de tip GPS, timpul de stationare pe punct se mareste foarte mult. Atunci cand nu este
necesara o precizie foarte mare, de exemplu pentru realizarea retelelor utilizate in lucrarile curente
(ridicari topografice pe suprafete mici, planuri cadastrale, etc), aparatura poate fi mai slaba ca
precizie, iar metodele de masurare GPS nu sunt atat de pretentioase.
Trebuie remarcat ca nu toate statiile totale pot fi utilizate pentru realizarea retelelor geodezice,
la fel si receptoarele GPS. Fiecare aparat are trecut in prospect precizia de masurare, distantele la care
pot fi folosite, timpul de stationare pentru a obtine o anumita precizie, etc.
Retelele geodezice definite conform Ord.534/2001 sunt clasificate in retele geodezice de
sprijin, de indesire si de ridicare. Ele sunt realizate conform principiului ierarhic (si de densitate), de
la superior catre inferior .
Pe baza serviciilor ROMPOS, se pot determina coordonatele punctelor retelelor de ridicare
utilizand ROMPOS-GEO serviciul de pozitionare statica postprocesare. Utilizatorii acestui serviciu
pot prelua datele colectate de la statiile GNSS de referinta si pot sa-si incadreze reteaua de ridicare n

Sistemul de Referinta si Coordonate (SRC) ETRS89. Odata cu datele satelitare la intervalul de


inregistrare dorit (suficient 5s,10s, 15s, 30s) sunt transmise si coordonatele acestor statii. Fisierele de
date (observatii si date de navigatie) pot fi livrate prin internet sau suport magnetic (CD,DVD). Se
preconizeaza posibilitatea descarcarii de pe internet a datelor de catre utilizatorii abonati si realizarea
plaii la sfarsitul fiecarei luni. Datele pot fi achizitionate si platite la FNG (Fondul Naional
Geodezic) si la Oficiile de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI). Solicitarea acestor date se face
in baza unui Formular de solicitare date GNSS (disponibil pe site-ul ANCPI si ROMPOS). ANCPI
furnizeaza inregistrari satelitare la interval de minim 1s.
Reteaua de ridicare alcatuita din minim doua puncte materializate in teren se va stationa cu
receptoarele GNSS si se vor colecta in mod static/rapid-static observatii cu o durata care depinde in
principal de distanta fata de statia/statiile si/sau borna/bornele de referinta (avand coordonate in SRC
ETRS89), de nr. de frecvente ale receptoarelor, precum si de nr. si configuratia geometrica satelitara
din momentul efectuarii observatiilor. Preciziile (interne) de determinare (3D) a coordonatelor pot
atinge usor valori de sub 5cm specifice acestui tip de retele. Un executant de retele de ridicare si
ridicari de detaliu, posesor de tehnologie GNSS, va trebui conform normelor in vigoare:
- sa realizeze reteaua de ridicare prin masuratori statice/rapid statice; va realiza conectarea la reelele
GNSS ierarhic superioare din zona (Clasa A, B, C); Pentru conectarea la statiile de referinta (reale)
va putea apela la ANCPI/OCPI de unde va prelua inregistrarile satelitare corespunzatoare; Prin
constrangerea acestei retele pe minum 2 puncte (de clasa superioara) se vor genera poligoane inchise
(triunghiuri) in care se pot verifica rezultatele primare (prin calculul neinchiderilor);
- sa realizeze ridicarea de detaliu prin metoda de masurare statica/rapid-statica sau cinematica;
Metoda cinematica se poate realiza prin determinari in mod postprocesare sau in timp real. Pentru
masuratorile cinematice in mod postprocesare se va utiliza cel puin o statie de referinta (a
utilizatorului) amplasata in zona de lucru (recomandabil) sau o statie de referinta permanenta din
RGN-SGP. In cazul masuratorilor cinematice efectuate in timp real, se pot utiliza:
- statii de referinta (minim una) amplasate in zona de lucru si comunicatii (radio) la (mica) distanta;
- statii de referinta permanente (reale) din RGN-SGP si comunicatii (GPRS) la distanta serviciul
ROMPOS-RTK (varianta cu statii reale);
- statii de referinta virtuale generate pe baza datelor colectate la statii de referinta reale din RGN-SGP
serviciul ROMPOS-RTK VRS (varianta cu statii de referinta virtuale);
Prelucrarea datelor GPS
Prelucrarea datelor GPS se realizeaza in functie de metoda de masurare, de sistemul de
coordonate utilizat (Stereografic 1970 sau EUREF), de tipul masuratorilor efectuate in retea, de
metoda de prelucrare aleasa. Este de mentionat un amanunt foarte important: receptoarele GPS
prelucreaza semnalul de la satelit si dau pozitia receptorului in coordonate sistem global elipsoidal pe
elipsoidul WGS84. In Romania, sistemul de coordonate oficial este sistemul de coordonate plane
Stereografic 1970 care are ca baza elipsoidul Krasovski. Pentru a obtine coordonate din sistemul
WGS84 in sistemul Stereografic 1970 sunt doua cai, amandoua utilizand niste parametri de
transcalcul, respectiv parametri utilizabili pe toata tara si parametri utilizabili local.
In principiu orice receptor GPS pornit, inregistreaza continuu semnalul de la satelitii vizibili.
Acest semnal este stocat in memoria receptorului la o anumita perioada, denumita epoca. O epoca
poate fi aleasa de la 1 la 30. Daca se stationeaza pe punct o perioada mai scurta (cinci minute, zece
minute), durata unei epoci este aleasa de obicei de 1. In cazul masuratorilor de durata (patrucinci
zile), o epoca poate fi aleasa la 30. Cu cat durata unei epoci este mai mica, cu atat se incarca
memoria receptorului mai repede.
Datele inregistrate sunt descarcate cu ajutorul programelor furnizate de producatorul
receptoarelor. Momentele inregistrarilor sunt suprapuse pe datele colectate de la alte receptoare si se
aleg timpii comuni de inregistrare. Pentru punctele stationate in aceeasi perioada se pot calcula
vectorii relativi de pozitie: X, Y si Z. Daca unul din aceste puncte este considerat punct cu

coordonate cunoscute, atunci celuilalt i se pot determina coordonatele absolute, provizorii. Avand
coordonatele provizorii si mai multe determinari (din mai multe puncte vechi si noi), coordonatele
finale rezulta utilizand metoda celor mai mici patrate, masuratori indirecte.
STABILIREA RETELEI TOPOGRAFICE DE BAZA
In ansamblul lucrarilor topografice reteaua de sprijin serveste drept suport, respectiv ca
infrastructura, tuturor operatiilor de ridicare in plan si de trasare a constructiilor, calitatea ei
conditionand efectiv aceste lucrari ca precizie, randament si eficienta economica.
O astfel de retea este constituita din ansamblul punctelor rezultate prin indesirea retelei geodezice de
baza precum si din punctele acesteia existente in zona, in consecinta, notiunile de indesire a retelei
si/sau determinare a retelei de sprijin, au acelasi sens, aceeasi semnificatie si vor fi folosite ca atare in
continuare.
Realizarea unei retele de sprijin GPS, ca operatie geotopografica frecventa, extinsa pe o
suprafata reprezentativa de teren, are un continut specific, definit astfel:
- obiectul indesirii, il constituie, in mod normal, reteaua geodezica nationala GPS ce se executa
centralizat de catre ANCPI si va fi pusa la dispozitia utilizatorilor in sistemele de referinta nationale
Stereografic '70 si Marea Neagra 1975;
- proiectarea punctelor noi, de indesire, se face cu discernamant, dupa nevoi, in functie de lucrarile
ulterioare si vizeaza alegerea unor statii la sol distribuite uniform pe teritoriul urmarit, ca si in afara
lui ;
- semnalele nestationabile, existente in zona (turle de biserici, coturi de fabrica, antene de
televiziune), vizibile de la distanta, se includ in aceasta retea fiind deosebit de utile ca vize de
orientare, de determinare sau control in lucrarile viitoare;
- reteaua mixta, rezultata in aceste conditii, cuprinzand puncte observate in sistem GPS si combinate
cu masuratori clasice, se calculeaza si se compenseaza in ansamblu, cu calcule specifice, asigurand
astfel omogenitatea determinarilor;
- mijlocul ideal de realizare il constituie sistemul GPS a carui utilizare exclusiva in viitor nu poate fi
pusa la indoiala, avand in vedere avantajele nete de precizie, randament, asigurat de flexibilitatea in
alegerea punctelor in ansamblu, in raport cu procedeul clasic. Intersectia inainte si inapoi raman ca
mijloace de rezerva in completarea retelei.
La alte variante de executie, respectiv combinatii ale sistemului GPS cu statie totala, sau
folosirea ultimei in exclusivitate, se apeleaza de la caz la caz in functie de dotare, teren, densitate a
retelei existente s.a . Succesiunea lucrarilor este, in general, cea cunoscuta de la retelele clasice si
cuprinde in linii mari proiectarea retelei de indesire GPS, respectiv alegerea punctelor si bornarea lor,
observatii proprii sistemului, dublate, dupa caz, de masuratori clasice, procesarea datelor ce asigura
determinarea coordonatelor in sistemul geocentric international WGS 84, trecerea lor in sistemul
nostru national considerat local, inclusiv compensarea finala, riguroasa, prin metoda masuratorilor
indirecte a retelei in ansamblu.
Sub raport practic aceste etape standard au, in cazul sistemului GPS, evidente aspecte
specifice, modeme, legate in special de automatizarea lucrarilor, care se diferentiaza net de cele
clasice. Astfel, atat la achizitionarea datelor din teren, cat si la prelucrarea lor, softurile rezolva
aproape totul, operatorului revenindu-i doar rolul de reglare a unor parametri si alegere a unor solutii
adecvate de lucru.
Faza ce mai importanta din ansamblul realizarii retelelor geotopografice de sprijin o reprezinta
pregatirea anticipata a lucrarilor in ansamblu si cu precadere a campaniei de masuratori, concretizata
sub raport tehnic prin proiectul de indesire a retelei geodezice nationale. In functie de scopul urmarit,
preconizat prin caietul de sarcini si conditiile din teren, operatorul trebuie sa ia decizii importante
privind alegerea aparaturii si a metodei de lucru pentru a asigura precizia ceruta precum si

organizarea intregii activitati pana la incheierea etapei finale soldata cu inventarul de coordonate
inclusiv calculul preciziei de determinare a punctelor.
Ca piesa de baza acest proiect este de competenta operatorului topograf, solicitandu-i din plin
priceperea si experienta sa atat in cazul cand masuratorile se realizeaza in regie proprie, cat si la
comanda de catre o firma de profil autorizata. In ambele situatii topograful, ca utilizator in
perspectiva a retelei de sprijin, iti impune punctul de vedere direct prin avizarea proiectului propus de
executant. Drept urmare, initial se schiteaza un anteproiect folosind un plan de ansamblu sau o harta
existenta a regiunii de lucru, tinand cont de o serie de conditii specifice.
Teoretic, in functie de densitatea stabilita in modul aratat anterior exprimata ca un punct la un
numar dat de hectare, se deduce numarul total de statii noi, necesare de amplasat, pe intreaga
suprafata. In continuare, pe o harta la scara 1/25.000 - 1/50.000 se raporteaza punctele vechi, se
traseaza un cadrilaj, de suprafata corespunzatoare unui punct si se incearca dotarea fiecarei sectiuni
cu o statie de indesire al viitoarei retele. Este vorba de o pozitie aproximativa in centrul fiecarui
patrat, amplasamentul definitiv urmand a se stabili ulterior pe teren tinand cont de conditiile si
recomandarile specifice.
Practic, sub aceasta forma operatia poate deveni anevoioasa in centrele populate si terenurile
forestiere, deoarece constructiile inalte respectiv arborii si relieful accidentat impiedica
vizibilitatile" spre numarul de sateliti necesari, corespunzator unui PDOP favorabil. Cu toate
acestea, procedeul trebuie urmarit si implementat cu insistenta, oferind calea prin care ar rezulta o
retea de indesire cu puncte distribuite uniform in teritoriu, mult mai utila decat o raspandire aleatoare
a lor, care ar conduce la grupari sau/si goluri, desi numarul total raportat la suprafata poate fi
satisfacator.
Geometria retelei de ansamblu, definita de pozitia punctelor noi GPS proiectate, in raport cu
cele vechi, existente, ilustreaza de fapt conceptia de realizare a proiectului de indesire in vederea
obtinerii unei structuri optime retinem urmatoarele conditii:
- sa fie dispuse in zona de interes, sa fie incadrata de punctele retelei nationale GPS existente si, in
ansamblu, sa fie uniform distribuite spre a servi cat mai deplin determinarii punctelor noi inclusiv
trecerii din sistemul mondial WGS84 in cel local de la noi, Stereografic '70;
- prioritate la folosirea si deci la includerea in noua retea proiectata o au statiile permanente GPS din
zona, punctele de ordin superior, cele apropiate de zona de lucru, mai usor accesibile, cu borne in
buna stare etc;
- fiecare punct nou sa fie incadrat de puncte vechi, respectiv sa beneficieze de cel putin patru vectori
de determinare distribuiti in tur de orizont;
- la determinarea punctelor noi vectorii luati in considerare se aleg dintre cei existenti, ca cei mai
scurti, intrucat precizia de pozitionare GPS scade odata cu cresterea bazei.
Unele cercetari (Danciu i Rus, 2002) ajung la concluzia ca precizia punctelor noi determinate
este independenta de geometria retelei daca vectorii sunt aproximativ egali si ca ea depinde de
numarul bazelor masurate si de lungimea lor. Forma si marimea elipsei de eroare a unui punct
ramane aproape neschimbata, indiferent de configuratia geometrica a vectorilor. Ceva mai nuantat, in
alte lucrari se mentioneaza ca rezultatele obtinute cu sistemul GPS sunt influentate de geometria
retelei, data de numarul si distributia statiilor GPS, inclusiv a bazelor care se formeaza, de
configuratia satelitilor, tipul receptoarelor folosite, modul de observare si de procesare etc. Retinem
totusi ca precizia determinarilor GPS este asigurata in orice ipoteza si ca rolul geometriei retelei este
departe de cel pe care-l avea in cazul retelelor clasice.
Amplasamentul in teren al punctelor noi de indesire, figurate pe harta, se stabileste prin
deplasari si verificari la fata locului. Cu aceasta ocazie se urmareste cu prioritate identificarea
punctelor vechi folosind descrierea topografica sau un GPS de buzunar, ce conduc pe operator rapid
si sigur la amplasamentul bornei, existenta si starea marcajului la sol si se stabileste calea cea mai
sigura de acces. La nevoie se controleaza, prin comparare, unele distante masurate cu statii totale si
cele deduse din coordonate, intre punctul urmarit si altele cunoscute din apropiere.

Locul definitiv al punctelor noi in zona corespunzatoare proiectului se stabileste tinand cont de
o serie de conditii obligatorii, cum ar fi:
- asigurarea orizontului liber cu o elevatie peste 15, pentru a surprinde cat mai multi sateliti.
Sistemul GPS asigura in fiecare punct de pe glob receptia a cel puin 4 sateliti (de regula sapte pana
la zece) cu conditia de a nu exista obstacole care sa mascheze receptorul. In acest sens calculatorul
sistemului permite stabilirea orei de aparitie sau/si disparitie a fiecarui satelit si reprezentarea pe un
grafic a celor accesibili sau obstructionati intr-un anumit loc si o anumita perioada. Intrucat la
latitudinea tarii noastre satelitii nu ating zona de nord, punctele de statie se vor stabili de regula la sud
de mastile" importante. Oricum, pentru evitarea surprizelor, se va asigura intotdeauna o acoperire
suplimentara peste cei patru sateliti necesari teoretic, de pana la sapte - opt;
- vizibilitate spre un alt punct al retelei, existent, eventual un semnal nestationabil sau, in lipsa, prin
dispunerea lor in perechi pentru a facilita orientarea viitoarelor drumuiri cu statia totala;
- evitarea apropierii de instalatiile electrice de mare putere (linii de inalta tensiune, cai ferate
electrificate, statii trafo s.a) precum si de suprafete reflectorizante, de la care prin receptor ajung si
semnale reflectate ce se suprapun pe cele directe, provocand efectul multipath;
- accesul pietonal, de preferat si auto, fara probleme, spre punctele noi.
In urma unei analize detaliate se stabileste pozitia definitiva a punctului care se numeroteaza si se
marcheaza provizoriu.
In concluzie, desi conditiile de respectat par numeroase, ele sunt mult mai usor de indeplinit
pentru folosirea tehnicii GPS in comparatie cu constrangerile draconice ale metodelor clasice legate
de vizibilitati, distante, conformatia figurilor s.a. in acest mod sistemul dispune de o mare
flexibilitate, dublata si de posibilitatea cuplarii cu alte mijloace de determinare a retelelor de sprijin.

Verificarea si rectificarea aparaturii GPS


Verificarea si rectificarea aparaturii GPS se face doar de catre persoane specializate si
autorizate folosindu-se procedee complexe de calibrare i recalibrare.
Calibrarea antenelor GPS
Pentu eliminarea deviatiilor centrului de faza real de la centrul de faza mediu - variatii ale
centrului de faza (PCV Phase Center Variations) - au fost dezvoltate de-a lungul timpului mai
multe metode de calibrarea a antenelor:
cea mai folosita corectie pentru PCV este offset-ul antenei pure offset care se poate determina
relativ in raport cu o antena de referinta, sau absolut mai greu de obinut;
cel mai comun mod de calibrare a antenelor este calibrarea in camp relativ field relative
calibration;
un alt model pentru calibrare este reprezentat de camera absolut de calibrare absolute chamber
calibration procedeu bazat pe generarea unui semnal artificial GPS;
calibrarea in camp absolut absolute field calibration prin care s-a rezolvat problema relativa
si influenta multipath-ului. Acest procedeu presupune o automatizare a intreg procesului de calibrare.
existenta robotului de calibrare:

Erori ale masuratorilor efectuate cu aparatura GPS


Precizia masuratorilor de pozitionare sau de navigatie,efectuate cu ajutorul tehnologiei
GPS,este dependenta de precizia cu care se determina distanta (range) de la satelit la receptor.

Erorile care se pot comite in acest gen de masuratori sunt de doua tipuri:
1. Erori accidentale de masurare si de observare, cum ar fi eroarea datorata parcursurilor multiple
(multipath), electronica aparaturii de la bordul satelitului si ale receptoarelor, interferentele
electromagnetice, excentricitati ale centrilor de faza ale antenelor, etc;
2. Erori sistematice (bias), cum ar fi erorile datorate ceasurilor de pe satelit si receptor, erorile de
refractie cauzate de troposfera si ionosfera, erorile datorate orbitelor satelitare, etc;
Aceste erori sunt permanent prezente in cadrul masuratorilor, separat de acestea existand si
alte erori induse cu buna stiinta de cei ce gestioneaza sistemul de pozitionare GPS si care, chiar daca
nu actioneaza permanent, au ca scop degradarea preciziilor de pozitionare si navigatie in timp real,
actiune numita Disponibilitate Selectiva si Anti-furt, in engleza Selective Avillability - SA si
Anti-spoofing - AS.
Tinand cont de diferitele surse de eroare, constatam ca pozitionarea absoluta efectuata cu
ajutorul masuratorilor de cod s-ar situa ca precizie de pozitionare planimetrica in jurul valorii de cca.
+/-100 m. Daca aceste erori sunt tolerabile, in cazul aplicatiilor privind calculul vitezei de deplasare a
unui mobil sau pozitionarea acestuia, pentru scopurile geodezice si geodinamice aceste precizii sunt
intolerabile si in acest sens analizarea erorilor, a cauzelor care le produc, precum si a metodelor de
inlaturare sau diminuare a acestora, este strict necesara.
Erorile accidentale
Potrivit unor reguli din literatura de specialitate, precizia de determinare cu ajutorul
tehnologiei GPS poate fi estimata acoperitor, ca avand valoarea de cca. 1% din lungimea de unda.
Aceasta apreciere conduce la precizii diferite potrivit cu diversele observabile care sunt luate in
considerare, dupa cum urmeaza:
- codul C/A: precizia = 1%l = 1%*300m = +/- 3m
- codul P : precizia = 1%l = 1%* 30m = +/- 0.3m
- L1 si L2 : precizia = 1%l = 1%*0.2m = +/- 0.002m
In realitate, aceste precizii sunt simple supozitii teoretice, astfel incat trebuiesc analizate in
continuare diferitele surse de erori si contributul lor la stabilirea preciziei masuratorilor.
Erorile de multiparcurs
In cazul determinarilor de precizie este absolut necesar ca atat in faza observatiilor de teren, cat
si in cadrul fazei de prelucrare, sa se aiba in vedere toate sursele de erori. Eroarea de multiparcurs
(multipath) apare atunci cand o parte a semnalului de la satelit ajunge la receptor intr-o maniera
indirecta, prin reflectare de diferite suprafete amplasate mai aproape sau mai departe de receptor.
Masuratoarea intre centrele de faza al antenei receptorului si ale antenei satelitului nu mai are
deci un parcurs rectiliniu, aparand acelasi fenomen de intarziere al semnalului si de crestere a
distantei masurate. Receptoarele din ultimele generatii au softul de prelucrare mai dotat si poate sa
elimine din inregistrari semnalele parazitate de efectul de multiparcurs.
Erori datorate excentricitatii centrului de faza al antenei
Aceasta eroare este datorata variatiei pozitiei centrului de faza al antenei, care in fapt este o
problema teoretica de electronica si nu de mecanica, aceasta datorita variatiei in functionare a
frecventelor (centrul de faza pentru portanta L1 nu coincide cu centrul de faza a portantei L2) si
elevatiei satelitului care emite semnalul. Din punct de vedere al utilizatorului, pentru ca aceasta
eroare, cand exista, sa nu fie amplificata este necesar ca orizontalizarea antenei precum si orientarea
ei sa se faca cu maximum de atentie. Aceste erori au o valoare mica, in jurul a 2-3cm, dar aceasta
valoare devine importanta pentru determinarile de precizie in probleme de nivelment.
Erorile datorate electronicii receptorului

O serie de alte erori depind de starea tehnica a componentelor electronice ale receptorului. De
exemplu, masurarea diferentelor de faza reprezinta o modalitate de corelare in timp real si in acest
caz este foarte important ca semnalul de la satelit sa nu fie depreciat, pentru a permite o corelare
optima. Calitatea semnalului depinde oricum, in mare masura, de eventuale interferente
electomagnetice care pot cauza cresterea zgomotului semnalului si, in unele cazuri nefavorabile, sa
conduca chiar la pierderea semnalului.
Erorile sistematice
a. Erorile de ceas
Erorile de ceas ale satelitilor si ale receptoarelor, pot sa fie divizate in doua componente:
- asincronismul (offset) ceasurilor, fapt ce conduce la o deplasare a originii de masurare a timpului;
- deriva, datorata teoriei relativitatii, dependenta de timp;
Pentru perioade de scurta durata, aceste erori pot fi modelate de polinoame de ordinul doi,
pentru ceasurile atomice de la bordul satelitilor si de polinoame de grad superior, pana la ordinul opt,
pentru ceasurile cu cuart ale receptorilor GPS.
b. Erorile de orbita
Este cunoscut faptul ca pentru pozitionarea GPS este necesar sa fie cunoscute orbitele satelitilor
observati (efemeridele), in sensul de a se cunoaste la fiecare epoca de inregistrare coordonatele cat
mai precise ale centrului antenei de emisie a satelitului. Aceste date referitoare la orbite, reunite in
notiunea de efemeride, au o precizie diferita, dupa cum urmeaza:
- broadcast, efemeride transmise in mesajul de navigatie care au precizie in jurul a 30-50 de metri;
- precise, efemeride care sunt calculate si pot fi utlizate dupa perioada de observatii, in cadrul
etapei de procesare a datelor si au precizii metrice si chiar subdecimetrice;
Dupa cum s-a mai specificat, aceste erori au repercursiuni asupra pozitionarii absolute si
afecteaza in mod direct coordonatele spatiale ale receptorului. In cazul in care observatiile se
realizeaza prin metoda diferentiala sau relativa, influenta acestor erori in pozitionare este minora. In
asemenea cazuri, care la utilizarea tehnologiei GPS in domeniul geodeziei sunt normale, se poate
observa c` abaterile standard relative ale bazelor m`surate sunt relativ de acelasi ordin de marime cu
abaterile standard relative ale distantelor (range) satelit receptor.
c. Erorile datorate refractiei troposferice
Troposfera reprezinta, segmentul de baza al atmosferei, cuprins intre suprafata Pamantului si o
inaltime de cca.40 - 50 km. Aceasta zona este divizata in doua parti:
- partea umedacuprinsa intre suprafata Pamantului si o altitudine de cca. 11km, zona in care
umiditatea atmosferica este prezenta si are valori semnificative;
- partea uscata cuprinsa intre altitudinea de cca.11km si 40km .
Refractia troposferica provoaca o intarziere a receptionarii semnalului de la satelit, intarziere
care conduce la cresterea timpului de parcurgere a distantei de la satelit la receptor si in consecinta o
crestere sistematica a distantelor. Intarzierea datorata refractiei troposferice este independenta de
frecventa semnalului, aceasta comportandu-se identic fata de cele doua unde purtatoare L1 si L2, dar
este dependenta de parametrii atmosferici si de unghiul zenital sub care se gaseste receptorul fata de
satelit.
Valoarea refractiei troposferice creste exponential cu valoarea unghiului zenital si din aceste
motive nu este recomandabil a se efectua observatii la satelitii care apun sau rasar, decat dupa ce au
intrat sau au iesit, sub unghiul zenital de 700 - 750.
Pentru eliminarea acestei erori sistematice, s-au realizat mai multe modele matematice printre
care cele mai utilizate sunt cele realizate de Hopfield si Saastamoinen, fiind de amintit si realizarile
lui Good-Goodman, Black, Niell, Chao si altii.
d. Refractia ionosferica

Ionosfera, reprezinta o alta parte a atmosferei terestre, cuprinsa intre altitudinea de 40 50 km,
pana la cca 1000 km. Erorile datorate refractiei ionosferice depind de frecventa semnalului si deci ele
au valori diferite pentru cele doua unde purtatoare L1 si L2.
Aceasta eroare care se manifesta prin intarzierea semnalului de la satelit la receptor si care de
fapt face sa creasca timpul de parcurs al semnalului, are consecinte directe in marirea distantelor
masurate la sateliti, aceasta eroare eliminandu-se printr-o combinatie oportuna a purtatoarelor L1 si
L2. Modelarea matematica a procesului de calcul al corectiei ionosferice se realizeaza cu ajutorul
unei dezvoltari in serie (Willman Tucker,1968) .
Utilizarea receptoarelor cu dubla frecventa este indispensabila cand se intentioneaza masurarea
unor baze mai mari de 15km , sub aceasta lungime, efectul refractiei ionosferice putand fi eliminat
prin masuratori diferentiale sau relative.
Verificarea si rectificarea statiei totale
Ca instrumente topografice moderne, statiile totale trebuie sa satisfaca integral cerintele
realizarii unor masuratori si determinari la nivelul performantelor cu care sunt acreditate: sa masoare
elementele geometrice specifice, sa le inregistreze, sa efectueze unele calcule direct pe teren si sa
comunice computerului rezultatele.
Indiferent de instrument, erorile care insotesc orice masuratoare, au ca surse unele:
- Imperfectiuni de constructie, avnd n vedere ca practic, nici un dispozitiv nu poate fi considerat
perfect;
- Dereglari ale unor parti componente, n principal din cauza transportului n conditii
necorespunzatoare, loviri neintenionate, a ncalzirii inegale a unor pari componente sau al uzurii.
Considerate in ansamblu, aceste erori trebuie privite, n cazul statiilor totale, printr-o prisma
diferita de cea a instrumentelor clasice, unde ele se eliminau sau se reduceau prin modul de lucru sau
prin reglaj, actionand unele suruburi. Statiile totale, realizate prin aportul unor tehnologii moderne,
de vrf, din domeniul opticii, mecanicii fine si electronicii, permit ca unele erori de constructie sa fie
diminuate sub o limita ce nu mai influeneaza rezultatul. O alta parte dintre erori sunt eliminate
automat prin mijloace specifice, iar altele se impun a fi remediate la un service autorizat, n lipsa
unor uruburi de rectificare accesibile operatorului.
Clasificarea erorilor ce nsotesc statiile totale, provocate de eventualele nerespectari a
conditiilor nominale, s-ar putea face, totusi, dupa modul de diminuare si practic de ndepartare a
acestora, rezultnd astfel trei categorii.
A. Conditii garantate prin constructie, n limitele unor erori remanente care nu afecteaza efectiv
rezultatele masuratorilor:
- perpendicularitatea axelor vertical VV i orizontal HH' pe limb respectiv pe eclimetru, realizata
practic cu o precizie de zece ori mai mare dect limita de 10 care ar putea influenta masurarea
unghiurilor respective;
- egalitatea diviziunilor de pe cercuri, asigurata prin liniile raster, citirile prin scanare, dar si prin
reiterarea lecturilor n zone diferite ale limbului si prezentarea rezultatului obtinut din diferenta
valorilor medii;
- egalitatea gradatiilor de pe suportul prismei, a caror rigoare permite nregistrarea valorii corecte n
memorie si implicit siguranta rezultatelor mai ales pentru cote.
B. Conditii ce se ndeplinesc automat, sau la comanda n timpul lucrului, prin intermediul unor
dispozitive si programe capabile, la modelele mai noi, sa masoare sau sa calculeze, eventual sa
afiseze si practic sa elimine efectul erorilor corespunzatoare:
- axele sa fie centrice cu cercurile gradate. O eventuala excentricitate a alidadei fata de limb provoaca
o eroare unghiulara cu o variatie sinusoidala, care este cuantificata si trecuta n memoria ROM (Read
Only Memory), iar valoarea unghiului este corectata automat n functie de zona de citire;

- axa de viza sa intersecteze axa principala, n caz contrar producndu-se o eroare de excentricitate a
lunetei, care se poate ajusta n acest scop exista posibilitatea determinarii erorii, stocarii ei n
memoria aparatului si a eliminarii prin calcul din mediile aritmetice ale citirilor obtinute automat;
- verticalitatea axului principal VV, conditie componenta a instalarii n statie, ce se asigura prin
calare. O eventuala abaterea A, ncadrata n anumite limite, este automat si integral eliminata de
compensatorul biaxial. Functionarea compensatorului se constata blocnd miscarea orizontala si
basculnd luneta n plan vertical, cnd sunt sesizate modificari ale directiei afisate la limb. Daca
eroarea A depaseste sensibilitatea compensatorului, de circa 4', se afiseaza un mesaj specific si
funcionarea instrumentului se ntrerupe ;
- perpendicularitatea axei de viza pe cea secundara este o conditie de baza pentru masurarea corecta a
unghiurilor orizontale. In caz contrar, apare eroarea c de colimatie pe orizontala, provocata de
descentrarea reticulului, intersectia firelor reticulare fiind scoasa din axul lunetei. Statiile totale
prevazute cu compensatoare triaxiale au, pe lnga cel biaxial, un dispozitiv ce preia automat
determinarea, stocarea si reglarea respectiv eliminarea acestei erori, care nu mai afecteaza valoarea
unghiului orizontal. Asadar, cel puin patru din cele mai importante erori de reglaj sunt eliminate n
mod automat sau la comanda, fara a folosi un anumit procedeu de lucru si fara a actiona asupra unor
suruburi de reglaj.
C. Conditii ce pot fi asigurate de un service de specialitate, al firmei constructoare, unde acestea se
pot verifica si rectifica:
- axa secundara sa fie orizontala respectiv perpendiculara pe cea principala, n caz contrar luneta
basculnd ntr-un plan nclinat, diferit de cel vertical. Eroarea se depisteaza prin proiectarea unui
punct nalt P cu luneta n ambele poziii pe o stadie dispusa la sol orizontal si perpendiculara pe viza.
Daca cele doua proiectii CI si CII nu coincid, eroarea se rectifica cu jumatate din deplasarea fata de
media citirilor prin ridicarea sau coborrea unui capat al axului secundar;
- la eclitnetru sa se citeasca efectiv nclinarea lunetei, ntruct o eroare i de index face ca la o viza
orizontala sa se citeasca efectiv z =100gon i. Prezenta unei astfel de erori se confirma cnd suma
unghiurilor zenitale, citite spre acelasi punct n ambele pozitii, difera sistematic de 400gon si se
elimina prin media citirilor;
- constanta prismei introdusa n programul de masurare al statiei trebuie sa corespunda cu valoarea
nominala a setului folosit efectiv. Daca se utilizeaza alte prisme dect cele originale, constanta lor
trebuie setata din programul statiei si eventual verificata pe o distanta sigura, cunoscuta, n caz
contrar se va produce o eroare sistematica la masurarea distantelor, ce poate deveni periculoasa n
drumuiri ntinse;
- constanta dispozitivului EDM se modifica rar, prin defectarea fibrei optice din interior. La livrare ea
se verifica pe o baza de etalonare prin masuratori interferometrice, dar se poate controla si pe un
aliniament A-B-C pe care bazele AB si BC se masoara riguros, suma lor trebuind sa fie egala cu
lungimea AC ntr-o toleranta de 5mm;
- dispozitivul EDM sa emita pe axul lunetei, conditie care, n cazul unei statii totale cu radiatii
infrarosii, se verifica prin punctarea unei prisme asezata la circa 2m. Se da drumul la masurarea n
mod continuu (tracking), se focuseaza imaginea punctului rosu al emitatorului; daca acesta este
deplasat cu mai mult de 1/5 din diametru, el trebuie rectificat ;
- dispozitivul de centrare optica trebuie montat corect, astfel ca raza reflectata la 90 sa coincida cu
axul principal al aparatului. Pentru control, la sol, sub aparatul corect calat, se aseaza o foaie de hrtie
cu un semn X" astfel ca reperul de centrare sa cada pe acest semn. Rectificarea se impune cnd,
rotind instrumentul cu 180, semnul X" nu a ramas suprapus cu reperul dispozitivului. Eroarea e se
elimina jumatate din suruburile de calare si jumatate din cele care fixeaza dispozitivul. Operatia se
repeta pna cnd centrarea ramne perfecta la rotirea instrumentului n jurul axei VV;
- verticalitatea suportului prismei respectiv montajul nivelei sferice se verifica prin asezarea
bastonului metalic gradat n lungul unei linii verticale trasata pe un perete folosind firul cu plumb.

Daca bula nivelei sferice este si ramne centrata si prin rasucirea bastonului, ea este corect fixata, n
caz contrar deplasarea urmnd a fi eliminata din suruburile de rectificare;
- starea generala a aparatului, privind unele componente mecanice de manevrare (suruburi de calare
sau blocare a miscarilor, de focusare a imaginii si a firelor reticulare), a trepiedului si a cutiei, ca si a
partii electronice si a softului trebuie sa raspunda la comenzi si sa asigure functionalitatea comoda n
realizarea operatiilor de masurare. Controlul ultimelor conditii se face la deschiderea statiei, printr-un
autotest, dupa care microprocesorul ia decizia de ncepere a masuratorii prin OK sau semnalizeaza
prin mesaje de atentionare sau de eroare eventualele neregularitati privind functionarea diverselor
componente;
Concluzia desprinsa din cele de mai sus este ca tehnologiile actuale revolutioneaza constructia
de aparate moderne, iar interesul pentru eliminarea unor erori prin dispozitive si programe specifice
depaseste tendinta de reducere sau de minimizare a lor. In aceste conditii, unele procedee de
masurare, prin lucrul cu luneta n ambele pozitii sau/si reiterarea masuratorilor n spiritul clasic al
cuvntului, devin inutile deoarece principalele erori se identifica, se evalueaza i se corecteaz
automat, iar altele se reduc substantial prin repetarea instantanee a citirilor la cercuri, cu origini
diferite si afisarea mediilor valorilor individuale.
Mentenanta statiilor totale se refera la un ansamblu de masuri ce se impun a fi luate n scopul
pastrarii n permanenta a caracteristicilor tehnice de masurare la parametrii proiectati, respectiv
pentru o exploatare rationala si sigura a lor. Manualele de utilizare cuprind nu numai modul de lucru,
ci si un capitol special rezervat conditiilor de respectat n manevrarea aparatului precum si
instructiuni pentru cei ce asigura ntretinerea lui, privind: transportul pe trepied si n cutie prin
evitarea locurilor si vibratiilor, respectarea conditiilor de ncarcare si pastrare a bateriilor de
acumulatori, ncadrarea n intervalul de temperatura n care poate fi folosit, utilizarea umbrelei
protectoare pe timp de canicula sau ploios s.a. Reprezentantele firmelor constructoare au n vedere
nerespectarea acestor norme daca utilizatorul pretinde reparatii n cadrul termenului de garantie.
Reglementarile ISO (International Standard Organization) contin proceduri de verificare a
performantei instrumentelor att cnd sunt noi, la livrare, ct si dupa controlul periodic, prin care se
obtine certificatul de calitate. De obicei pentru caracteristici sunt prevazute tehnici simple, accesibile
utilizatorilor att din punctul de vedere al masuratorilor n teren, ct si ca mod de prelucrare si
interpretare a datelor.
Controlul preciziei de masurare a unghiurilor se face conform ISO - 17123-2001 - partea a 3a. Pentru unghiurile orizontale se folosesc 5 mire - test (tip panou de vizare), asezate aproximativ
omogen n tur de orizont, la distante ntre l00m - 250m. Se fac 4 serii de observatii, fiecare cu 3 tururi
de orizont n ambele pozitii ale lunetei, ce se prelucreaza prin MCMP, rezultnd si deviatia standard
experimentala a directiei. Pentru unghiurile verticale se instaleaza 4 mire - test pe o cladire nalta, la
circa 30 si se face un numar stabilit de masuratori n cele doua pozitii ale lunetei, n ambele cazuri
determinarile trebuie sa se nscrie n normele de precizie date.
Verificarea dispozitivului EDM, reglementata de ISO 17123 - 2001, partea a 4-a, se
realizeaza pe o baza de masurare, n care 4 distante au fost determinate cu un EDM calibrat.
Lungimile, alese dintr-un interval cuprins ntre 20 i 200m, reprezentnd cele mai frecvente valori
din practica, se masoara de minim 4 ori, se corecteaza de influenta curburii si a refractiei si, n functie
de abaterea standard, se apreciaza daca diferentele obtinute se ncadreaza sau nu n limitele admise.
Reteaua de triangulatie
Triangulaia reprezinta o metoda de determinare a poziiilor punctelor de pe suprafaa Pmntului pe
una din suprafeele de referin i de proiecie adoptate.
Aceasta se caracterizeaz prin aceea c legturile directe ntre puncte conduc la forme geometrice
simple (triunghiuri i mai rar patrulatere) n care mrimile msurate sunt unghiurile. Denumirea de
triangulaie a metodei provine de la aceasta caracteristic

Reeaua naional cu puncte de triangulaie poart denumirea de reea geodezic naional.Reeaua


geodezic este format din totalitatea punctelor de triangulaie de stat. Aceasta este mprit n reele
de triangulaie de diferite ordine,care difer n primul rnd prin lungimea laturilor, figurilor
geometrice din care sunt formate Astfel sunt realizate reelele de triangulaie de ordinul I, II, III, IV,
V.
Punctele de ordinul I au lungimea medie a laturii cuprins ntre 20-25 km iar lungimea minim de 10
km.Cele de ordin II au lungimea medie de 13 km iar lungimea minim de 7 km.Punctele de ordin III
au lungimea medie de 8 km iar cea minim de 5,5 km.Toate cele trei ordine sub form de reea de
triangulaie poart denumirea de reea geodezic,iar ca suprafa de referin este utilizat suprafaa
elipsoidului de referin.
Punctele de ordin IV sunt amplasate la lungimea medie de 4 km i lungimea minim a laturii de 2
km.Cele de ordin V sunt amplasate la lungimea medie de 2 km i cea minim tot de 2 km.Aceste
dou reele poart denumirea de reea de triangulaie, i se utilizeaz ca suprafa de referin
suprafaa plan. Aceste reele de triangulaie se leag i de rile vecine, respectiv Bulgaria, Ungaria,
Iugoslavia, Ucraina.
Reeaua de triangulaie utilizat ca reea de sprijin este astfel constituit nct s ofere baza de sprijin
pentru ridicrile de detaliu, motiv pentru care reeaua de triangulaie poate fi ndesit de cte ori este
necesar n zona respectiv de interes.
Reeaua geodezic reprezinta totalitatea punctelor determinate ntr-un sistem unitar de referin,
cuprinznd reeaua de triangulaie trilateraie .
Reeaua geodezic conine att punctele ce fac parte din reeua planimetric ct i cele care fac parte
din reeaua altimetric a localitii.
Sistemul de proiecie pentru localitile aflate la distan de cercul de deformaie nul a sistemului de
proiecie STEREO 70 este obligatorie adaptarea unui sistem stereografic local.
Ce este Cartea Funciara?
Cartea Funciara reprezinta cartea de identitate a unei proprietati. Incepand cu 1 iulie 1999,
pe baza Ordinului Ministrului Justitiei nr.1330/C si a protocolului incheiat intre Agentia Nationala de
Cadastru si Publicitate Imobiliara,
Uniunea Nationala a Notarilor Publici si Ministerul Justitiei, s-a trecut la inscrierea, cu caracter
nedefinitiv in Cartile Funciare, a proprietatilor.
Conform Legii Cadastrului, pentru a incheia o tranzactie imobiliara, trebuie sa se inscrie in
Cartea Funciara imobilele si terenurile vandute sau cumparate, ipotecate sau donate. Cartea Funciara
a devenit obligatorie pentru orice act sau fapt juridic asupra terenurilor sau constructiilor.
Importanta acestei reglementari juridice o constituie posibilitatea de a avea o evidenta clara a
proprietatii, astfel se vor evita situatiile in care un imobil poate fi vandut simultan la mai multe
persoane.
.
INTOCMIREA PROFILULUI LONGITUDINAL SI A PROFILELOR TRANSVERSALE

Nivelmentul longitudinal si transversal prin profle are ca scop realizarea profilului


longitudinal si transversal al unei fasii de teren pe care urmeaza a se proiecta si realiza o cale de
comunicatie. Profilul este o sectiune verticala imaginara prin suprafata topografica a pamantului
realizat cu ajutorul datelor obtinute din masuratorile efectuate in acea zona.
Ridicarile ce se fac, trebuie sa fie corespunzatoare din punct de vedere al preciziei, deoarece
vor servi la realizarea proiectului si la aplicarea sa in teren. Profilele transversale sunt dispuse
perpendicular pe axul longitudinal, din 50 in 50 sau 100 in 100 m, in general dupa configuratia
terenului (schimbari de panta) si dupa natura lucrarii proiectate.
Efectuarea masuratorilor pe teren
Operatiile din teren se desfasoara la fel ca la drumuirea cu radieri, considerand punctele
intermediare si cele de pe profilul transversal ca puncte radiate.
a) Redactarea profilului longitudinal se realizeaza in urmatoarele etape:
- se alege scara distantelor orizontale (1:500, 1:1000, 1:2000), scara inaltimilor se alege de obicei de
10-100 ori mai mare pentru a scoate mai bine in evidenta relieful,
- se traseaza pe o hartie de dimensiuni convenabile (recomandata utilizarea hartiei milimetrice), axele
profilului: axa OX - orizontala pe care
- se vor marca lungimile si axa OZ - a cotelor, se alege un orizont conventional, care sa coincida cu
axa OX si sa se gaseasca cu 1-5 m mai jos de cea mai mica cota a profilului longitudinal,
- se realizeaza liniatura profilului cu rubricile mentionate n fig. 11.2 (in functie de destinatia
profilului acestea pot fi modificate),
- se transforma la scara distantele dintre picheti si dintre picheti si punctele intermediare,
- se marcheaza pe axa OX pozitia acestora la abscisa corespunzatoare, in linia 1 se trece denumirea
pichetilor, se trece in linia a doua cota fiecarui punct ce apare in profil,
- distantele partiale sunt distantele calculate dintre doua puncte vecine pe profil, (linia 3),
- distantele cumulate sunt: egale cu distanta totala de la primul punct al profilului la un punct
oarecare,
- panta terenului se calculeaza intre punctele intre care se schimba vizibil declivitatea, fiind egala cu
raportul dintre diferenta de nivel dintre aceste puncte si distanta intre aceste puncte,
- se ridica fata de orizontul conventional cotele tuturor punctelor ce apar in profil, la scara aleasa,
- unind punctele obtinute anterior, se obtine profilul longitudinal (exagerat in acest caz de 10 de ori prin raportul dintre cele doua scari alese a inaltimilor si lungimilor).
b) Redactarea profilului transversal se realizeaza la fel ca cel longitudinal, pastrand doar primele trei
rubrici - pe linii.
Pentru profilul longitudinal in teren punctele au fost culese odata cu radierea tuturor celorlalte
puncte de detaliu in sensul de avans al ridicarii. Punctele de ax au fost luate astfel incat sa evidentieze
configuratia plana a axului drumului la distante de 25 de metri in aliniamente, iar in curbe s-a luat un
numar de puncte necesare pentru a realiza configuratia curbelor.
In plan vertical s-a urmarit sa se radieze toate punctele de schimbare a pantei de ax
longitudinal. In teren distantele si detaliile ridicate au fost stabilite in functie de scara de intocmire a
planului. La birou s-a realizat selectia punctelor pe profile transversale si longitudinale. S-a realizat
profilul longitudinal cu evidentierea elementelor, inclusiv pozitia kilometrica a fiecarui profil
transversal in parte. Scara de intocmire a profilului longitudinal este de 1:1000 pentru distante si
1:100 pentru inaltimi.
REDACTAREA PLANULUI TOPOGRAFIC
Clasificarea planurilor. Etape

Lucrarile de birou se inscriu ca o preocupare distincta, in continuarea masuratorilor din teren,


avand drept obiectiv prelucrarea datelor si raportarea planului topografic. Aceasta piesa de mare
valoarea, in special daca se prezinta in format digital, sta la baza rezolvarii unor probleme frecvente,
cum ar fi determinarea marimii suprafetelor, mpartirea lor si rectificarea hotarelor.
Mijloacele si procedeele folosite in aceste operatii sunt variate, conditionand direct precizia si
randamentul lucrarilor. In timp, ele au evoluat de la auxiliarele clasice, respectiv masini manuale de
calculat, scari grafice, raportoare sau/si coordonatografe, pana la procedeele moderne, informatizate,
performante sub toate aspectele.
Planurile topografice sunt reprezentari conventionale, abstracte, ale terenului, realizate cu un
set de puncte, linii si suprafete, definite prin pozitia lor intr-un sistem de coordonate si prin atributele
lor. Folosind numeroase resurse vizuale (culori, texte, simboluri, forme s.a.), ele devin mijloace de
comunicare prin care lumea este redusa la elementele geometrice amintite, adusa la birou si purtata in
mapa sau in memoria laptop-ului.
Clasificarea planurilor se poate face dupa mai multe criterii, dintre care retinem pe cele mai
generale, folosite in mod frecvent in practica.
1. Dupa continut se disting:
- reprezentari 3D, spatiale, cele mai frecvente, denumite si planuri de situatie, care contin atat
planimetria cat si formele de relief;
- reprezentari 2D, bidimensionale, ce cuprind doar detaliile de planimetrie, fara cote, asa cum sunt
planurile cadastrale;
- reprezentari unidimensionale, ca planuri cotate, cu linii de nivel sau profile, ce redau doar relieful
terenului pe suprafata sau pe anumite directii, ale caror puncte sunt pozitionate insa si in plan printr-o
metoda oarecare.
2. Dupa modul de prezentare piesele de mai sus pot fi realizate in:
- format grafic sau analogic, pe suport clasic (hartie), folosite exclusiv pana nu demult;
- format numeric sau digital, bazat pe coordonatele cunoscute ale tuturor punctelor, depozitat in
memoria calculatorului, ce poate fi afisat, studiat si listat sau livrat pe suport magnetic.
3. Dupa provenienta, sau modul de obtinere, rezulta:
- planuri topografice bazate pe parcurgerea terenului cu masuratori, urmate de calcule si raportare;
- planuri restituite, bazate pe inregistrari fotoaeriene preluate si prelucrate cu aparatura specifica,
adecvata.
4. Dupa scara, planurile grafice pot fi considerate la scari mici (1:5000, 1:2000), medii (1:1000,
1:500) sau mari (1:200, 1:250); la cele numerice clasificarea este inutila, deoarece pot fi vizualizate si
listate la orice scara.
In principiu, un plan poate intruni in acelasi timp oricare din trasaturile sus mentionate, respectiv
poate fi obtinut pe cale terestra sau fotogrammetrica, redat in sistem 3D sau 2D si prezentat in format
digital (numeric) sau analogic (grafic), in limbajul curent din titulatura rezulta, de regula, doar ultima
trasatura, respectiv natura planului, topografic sau restituit, fara mentiunea in format digital, care este
obligatorie. Alte formulari la fel de concise includ in ele principalele trasaturi fara precizari
suplimentare; spre exemplu prin plan de situatie se intelege o reprezentare 3D, digitala, ce contine
detaliile de planimetrie si altimetrie, obtinute prin masuratori terestre, planul cadastral reda doar
situatia in plan a terenului, pe baza coordonatelor x, y, tot in format digital, adaugand in plus
restituit" in cazul ridicarilor aerofotogrammetrice etc.
Obiectivul principal, urmarit in continuare, il constituie planul topografic digital, ca piesa
obligatorie de prezentat in aceasta forma, cu etapele principale de parcurs respectiv prelucrarea
datelor si raportarea. Se are in vedere doar tehnologia noua, introdusa relativ recent si generalizata la
noi, definita de mijloacele si procedeele moderne devenite accesibile.
Etapele de lucru, desfasurate la birou pentru elaborarea planului topografic, sunt, in succesiunea
normala, urm`toarele:
- procesarea datelor rezultate din masuratori, pana la obtinerea coordonatelor tuturor punctelor;

- raportarea planimetriei, respectiv a punctelor caracteristice care definesc detaliile de la suprafata


terenului;
- legarea in desen, prin unirea acestora conform schitelor din teren, aplicarea semnelor conventionale,
a simbolurilor;
- trasarea liniilor de nivel pentru redarea reliefului;
- definitivarea planului prin inscrierea toponimiei, a datelor de identificare, legenda s.a.
In cazul unor ridicari complexe si in functie de cerinte, raportarea se face pe strate tematice
(layere) din care, prin sinteza, se obtine planul de ansamblu, iar reprezentarea suprafetelor intinse, se
face pe sectiuni ce se racordeaza conform schitei de dispunere a foilor.
Implicarea sistemului informational
Automatizarea, bazata pe dezvoltarea spectaculoasa a informaticii, s-a extins de mult si in
sectorul ridicarilor topografice, avand tendinta de generalizare in toate etapele de teren si de birou, cu
efecte benefice privind calitatea si eficienta economica a lucrarilor. In domeniul procesarii datelor si
al redactarii planurilor in diverse scopuri, inceputul 1-a constituit proiectarea asistata de calculator
prin sistemul CAD (Computer Aided Design), folosit de tehnicieni in diverse sectoare de activitate.
Evolutia in continuare a condus, in prezent, la programe de tip desktop mapping, care permite
cartarea automata, cu avantaje sporite privind asocierea intre pozitiile spatiale si atributele entitatilor,
actualizarea automata a planurilor si posibilitatea unor interogari din fisiere de date atribut,
ajungandu-se astfel la programele GIS.
Sistemul computerizat de procesare, folosit in prezent, este un complex de module specializate
in rezolvarea problemelor din sectorul geotopografic. Indiferent de firma si forma de prezentare,
componentele sunt aceleas]i.
1. Modulul de calcule topografice, care impreuna cu aplicatiile CAD constituie baza oricarui program
si permite :
- transferul bidirectional de date, folosind o interfata, intre memoria instrumentelor electronice si
calculator, inclusiv a celor furnizate de aparatura clasica;
- efectuarea calculelor geotopografice curente, respectiv transformari de coordonate in diferite
sisteme de proiectie, drumuiri, radieri, intersectii, inclusiv compensarea riguroasa, distante, orientari,
suprafete, parcelari etc;
- rezolvarea unor probleme geometrice privind intersectii de aliniamente, interpolari, drepte paralele
si perpendiculare etc .
2. Softul cu functii CAD, ce asigura, in principal, realizarea raportarii planului digital in ansamblu,
asigura:
- raportarea punctelor prin coordonatele lor impreuna cu codurile de identificare;
- unirea punctelor care definesc un detaliu, uneori automata, in conformitate cu codurile atribuite la
achizitionarea datelor din teren;
- definitivarea planului prin folosirea tipurilor de linii, culori, hasuri, aplicarea simbolurilor si
semnelor conventionale, inscriptionarea datelor textuale s. a;
- operarea de imagini raster respectiv afisarea, descrierea si georeferentierea celor obtinute prin
scanari, teledetectie sau fotogrammetrie inclusiv digitizarea si vectorizarea lor.
3. Programul complex ce permite modelarea tridimensionala, matematica, prin care se obtine, in
final, modelul digital al terenului DTM (Digital Terrain Model), care permite evaluarea cotelor z pe
cuprinsul reprezentarii. In acest scop si in functie de softul disponibil, se apeleaza la metoda sau
reteaua de triunghiuri, ca cea mai raspandita sau la cea rectangulara. DTM serveste la rezolvarea unor
probleme topografice si tehnice, respectiv trasarea curbelor de nivel, realizarea de profile, calculul
terasamentelor, vizualizarea terenului s.a.
4. Modulul de aplicatii speciale, cu functii care permit facilitati in rezolvarea automata a unor
probleme de proiectare a instalatiilor de transport, in domeniul imbunatatirilor funciare, cadastru
urban - edilitar s.a.

RIDICAREA DETALIILOR
Ridicarea topografica planimetrica a unei suprafete terestre este ansamblul operatiilor prin care
se adauga toate datele necesare elaborarii planului topografic, la scara a zonei masurate.
Principalele elemente de ridicare care sunt prezentate in acest capitol sunt marimile topografice
(unghiuri, distante, diferente de nivel) cu ajutorul carora se transpune pe planul topografic un anumit
obiectiv comun sau special. In acest scop se impun urmatoarele lucrari premergatoare:
-se dezvolta retelele topografice de ridicare prin lucrari topografice plane si de nivelment pana in
apropierea obiectivului nominalizat.
-se stabilesc elemente geometrice cu ajutorul carora se defineste pozitia in spatiu a obiectivului.
Odata rezolvata aceasta problema sunt identificate marimile topografice de pozitionare
planimetrica si nivelitica a tuturor detaliilor. Pentru aceasta:
-se stabilesc elementele topografice de ridicare in numarul si natura topografiei, geometriei si
constructiei corecte a obiectivului;
-se stabilesc gradele de precizie cu care se materializeaza pe teren si se executa reteaua de ridicare;
-se determina elementele topografice si se intocmeste schita masuratorilor, se culeg date structurale
sau de orice alte detalii tehnice;
Parcurgerea etapelor la ridicarea detaliilor din teren va respecta urmatoarele precizari:
-distanta maxima punct de sprijin - punct caracteristic 100 m;
-numarul punctelor masurate dintr-o statie sa nu depaeasca 100 m
-masurarea punctelor caracteristice se va face in sens orar, pornind de la baza de sprijin, intr-o
singura pozitie a lunetei (poz I);
-prima viza si ultima viza va fi spre punctul de sprijin;
-se masoara pentru fiecare punct caracteristic
-unghiul orizontal
-unghiul de declivitate al terenului
-distana inclinata (sau direct distanta orizontala)
Ridicarea detaliilor planimetrice
Prin ridicarea topografica a detaliilor planimetrice, se intelege ansamblul operatiilor de
masurare, calculare si reprezentare pe plan a situatiei din teren. Ridicarea detaliilor planimetrice se
sprijina pe o serie de puncte cunoscute, ce formeaza reteaua de sprijin a ridicarii. Sistemul de sprijin
planimetric trebuie sa fie reprezentat la nivelul terenului de o retea geodezica formata din puncte
marcate in teren si de coordonate in acel sistem.
Forma si dimensiunile acestei retele depinde de:
-forma si dimensiunile suprafetei ridicate, relieful acesteia;
-gradul de acoperire a suprafetei cu detalii naturale si artificiale;
-scara planului topografic redactat in final.
Reprezentarea planimerica a unei suprafete ridicate este unitara, omogena, continua si fidela
numai daca se utilizeaza metode adecvate de masurare bazate pe o retea geometrica corect realizata.
In vederea ridicarii detaliilor se realizeaza pe teren o baza de ridicare planimetrica care indeseste
reteaua de spijin prin intersectii si drumuri cu teodolitul sau statii totale.Pentru ridicarea detaliilor
planimetrice initiale se va face o schit cu detaliile masurate in statie.
La proiectarea drumuirilor se vor indeplini urmatoarele conditii:
-sa se sprijine pe puncte de triangulatie sau poligonometrice;
-punctele de drumuire sa fie amplasate in zone stabile,necirculate;
-sa existe vizibilitate intre punctele vecine ale drumuirii si de la acestea spre detalii;
-sa se aleaga cu grija instrumentele de masurat unghiuri si distante; sa se verifice inaintea utilizarii;
-distantele dintre punctele drumuirii sa fie aproximativ egale, astfel:

-150 m (pentru) la ridicarile pe scara 1 : 1000


-250 m la ridicarile pentru scara 1 : 2000
-laturile drumuirii se masoara de doua ori in sens direct si invers cu panglici de otel sau cu
instrumente electronice;
-distantelor masurate cu panglica de otel li se aplica corectia de temperatura atunci cand diferenta
dintre temperatura de etalonare si temperatura la care se efectueaza masuratorile este mai mare de 5
grade Celsius.
-distantele de masurare se reduc la orizontala cand panta terenului este mai mare de 1grad ;
-lungimea maxima a unei drumuiri sa nu depaseasca :
-100 m la ridicarile pentru scara 1 : 500
-2 km la ridicarile pentru scara 1 : 1000
-3 km la ridicarea pentru scara 1 : 2000
Pentru distantele masurate in terenuri cu puncte, tolerantele se majoreaza astfel:
-cu 100% pentru terenuri cu panta peste 15 grade;
-cu 50% pentru terenuri cu panta intre 10-15 grade;
-cu 20% pentru terenuri cu panta intre 3-10 garde.
Masurarea indirecta a distantelor se face cand exista aparatura corespunzatoare unor
determinari cu precizia de minim 1 : 2000. Masurarea unghiurilor se face cu aparate de 50100.Centrarea aparatului pe punctul de statie se face cu toleranta de 3 mm. Toleranta de inchidere a
drumuirii pe punctual de sprijin este:
T = 50 , unde n = numarul de statii
Tolerantele admise la inchiderea pe coordonate a drumuirilor principale se calculeaza cu
formula:
T = 0,003 + / 5000
Tolerantele admise la inchiderea pe coordonate a drumuirilor secundare se calculeaza cu
formula:
T = 0,003 + / 2600
Metoda de ridicare a detaliilor
Metoda drumuiri
Este specifica retelelor de ridicare, se utilizeaza in cazul redarii unor detalii de forma alungita
(culmi, canale, instalatii de transport, conducte) traseul se desfasoara in lungul acestora, iar statiile se
aleg la schimbari de directie sub panta. Elementele necesare se masoara cu un tahimetru de orice fel,
o busola sau chiar un nivelment, dupa importanta detaliului si reliefului terenului. Pozitia punctelor in
plan se raporteaza grafic sau se calculeaza coordonatele x i y. Cotele se deduc prin nivelment
trigonometric, eventual prin nivelment geometric.
Metoda radierii
Punctele caracteristice ale detaliilor de planimetrie si de nivelment se ridica prin metoda radierii
ce se utilizeaza in orice situatie acolo unde se poate duce o viza si se poate masura o distanta. Pozitia
in plan a unui punc radiat (nou) este definita in raport cu punctele A i B (vechi) din reteaua de
ridicare, prin unghiul polar sau orientarea A1 si de distanta redusa la orizont dA1. In functie de
aceste elemente punctul se raporteaza grafic eventual se deduc coordonatele plane x1 i y1. Se poate
deduce la randul ei si cota punctului A1 si diferenta de nivel ZA1.

Cand detaliile se ridica prin masurarea unghiurilor si distantelor cu aceleasi tolerante ca si la


drumuiri, lungimea distantelor polare nu trebuie sa depaseasca 100m. De regula se executa astfel de
radieri combinate la care cu acelasi instrument se masoara elementele necesare; un tahimetru de orice
tip, inclusiv electronic (dist. inclinata lA1 sau redusa dA1, unghiul de inclinare A1 si cel orizontal
1. Distantele se masoara la statie, cu ruleta sau prin unde.
Radierile planimetrice sau nivelitice, separate, prin care se masoara doar elementele necesare
determinarii in plan sau in spatiu se executa mai rar. In general punctele radiate sunt dispuse radial n
jurul statiei si se vizeaza succesiv prin parcurgerea turului de orizont. Numarul radierilor poate
deveni, chiar pe suprafete restranse de ordinul miilor, de aceea se masoara cu luneta in pozitia I si nu
au, in general, control in adevaratul sens al cuvantului. Cele mai importante se verifica prin radieri
din doua statii, prin citiri ale elementelor direct si la statie, perimetrarea constructiilor etc. din
aceleasi motive se impune intocmirea unei schite in teren cat mai veridice, eventual chiar la scara.
Metoda profilelor
Pentru anumite directii relieful terenului se prezinta prin profile. In principiu, profilul rezulta
prin intersectia unui plan vertical ce contine linia considerata si suprafata terenului. Punctele
caracteristice se aleg la schimbarile de panta sau daca acestea sunt greu de sesizat la distante egale.
Pozitia acestor puncte se determina in plan prin unghiuri orizontale si distante sau numai prin distante
cand acestea sunt colinare, iar in inaltime prin nivelment geometric sau trigonometric.
Profilul longitudinal se intocmeste pe axul unui drum in lungul unei vai, a unei linii de
funicular. Pozitia in plan si spatiu a punctelor se determina drumuire si radieri.
Profilele transversale se ridica perpendicular pe directia profilului longitudinal avand puncte
coliniare. Acestea se aleg la schimbarile de panta sau la distante egale cand panta reprezinta putine
variatii. In terenuri asezate, de pante reduse, profilele se ridica prin nivelment .
TEHNOLOGIA GPS
GPS reprezinta de fapt o parte din denumirea NAVSTAR GPS . Acesta este acronimul de la
NAVIGATION System with Time And Ranging Global Positioning System. Proiectul a fost demarat
de catre guvernul Statelor Unite la inceputul anilor 70.
Scopul principal il reprezinta posibilitatea de a putea determina cu precizie pozitia unui mobil in
orice punct de pe suprafata Pamantului, in orice moment indiferent de starea vremii.
GPS este un sistem care utilizeaza o constelatie de 30 de sateliti pentru a putea oferi o pozitie
precisa unui utilizator. Precizia trebuie inteleasa in functie de utilizator. Pentru un turist aceasta
inseamna in jur de 15 m, pentru o nava in ape de coasta reprezinta o marime de circa 5 m, iar pentru
un geodez precizie inseamna 1 cm sau chiar mai putin.
GPS poate fi utilizat pentru a obtine preciziile cerute in toate aplicatiile pomenite mai sus,
singurele diferente constand numai in tipul receptorului si a metodei de lucru utilizate. Sistemul de
pozitionare globala GPS s-a pus in miscare incepand cu anul 1973, sub coordonarea Joint Program
Office din cadrul U.S. Air Force Commands, Los Angeles Force Base, fiind la origine un sistem de
pozitionare realizat in scopuri si pentru utilizare militara, care a devenit in scurt timp accesibil si
sectorului civil, capatand o utilizare extrem de larga in multe tari ale lumii, inclusiv in tara noastra
dupa 1992. Acest sistem de pozitionare globala functioneaza pe principiul receptionarii de catre
utilizator a unor semnale radio emise de o constelatie de sateliti de navigatie, specializati, care se
misca in jurul Pamantului pe orbite circumterestre. Sistemul a fost astfel proiectat incat permite ca in
orice moment si oriunde pe suprafata Pamantului, un mobil aflat in miscare sau in repaus, sa aiba
posibilitatea ca utilizand un echipament adecvat, sa isi poata stabili in timp real pozitia si viteza de
deplasare pentru un mobil aflat in miscare si numai pozitia pentru un mobil aflat in repaus, intr-un
sistem de coordonate geocentric tridimensional, propriu sistemului de pozitionare GPS.

Sistemul de pozitionare GPS, este constituit din trei componente sau segmente principale,
care asigura functionarea acestuia, dupa cum urmeaza:
1. Segmentul spatial, constituit din constelatia de sateliti GPS;
2. Segmentul de control, constituit din statiile de la sol, care monitorizeaza intregul sistem;
3. Segmentul utilizatorilor, compus din utilizatorii civili si militari, care folosesc receptoare GPS
dotate cu antena si anexele necesare;
Pozitionarea cu ajutorul tehnologiei GPS
Ca problema practica, pozitionarea cu ajutorul tehnologiei GPS se realizeza prin determinarea
distantelor dintre punctul de statie si satelitii GPS vizibili, matematic fiind necesare masuratori la
minimum 4 sateliti. Acest numar de sateliti este necesar pentru a ne putea pozitiona cat se poate de
precis, numai pe baza distantelor masurate la sateliti. Daca am avea masuratori la un singur satelit si
am cunoaste pozitia acestuia, cu o singura distanta, pozitia noastra in spatiu ar fi pe o sfera cu centrul
in pozitia satelitului si cu raza, distanta masurata.
Masurand distante la doi sateliti pozitia noastra se imbunatateste, in sensul ca ne aflam pe un
cerc generat de intersectia celor doua sfere care au in centru cei doi sateliti si in functie de distanta
dintre acestia, cercul nostru de pozitie are o raza mai mare sau mai mica. Pozitia noastra se
imbunatateste substantial in momentul in care avem masuratori si la un al treilea satelit, care deja ne
localizeaza in doua puncte din spatiu. Aceste doua puncte sunt date de intersectia ultimei sfere, cu
centrul in cel de al treilea satelit, cu cercul generat de primele doua sfere determinate. Sigur ca in
acest moment putem, relativ usor, sa ne stabilim punctul in care ne aflam, insa pentru a fi rigurosi
este necesara a patra masuratoare fata de un al patrulea satelit si atunci in mod cert punctul
pozitionarii noastre va fi unic.
Pozitionarea se realizeaza cu ajutorul retrointersectiei spatiale de distante, in sistemul de
referinta, reprezentat de elipsoidul WGS84. Fata de coordonatele spatiale care definesc permanent
pozitia fiecarui satelit GPS (Sj) , in acest sistem de referinta, coordonatele spatiale ale oricarui punct
de pe suprafata Pamantului (Pi) se pot determina cu deosebita precizie prin intermediul masurarii
unui numar suficient de distante de la satelitii receptionati de receptorul din punctul P.
Pozitionarea cu ajutorul tehnologiei GPS se poate face in diferite modalitati:
Pozitionare absoluta: coordonatele punctului P sunt determinate intr-un sistem de pozitionare
globala, masuratorile pentru determinarea coordonatelor spatiale ale punctului P facandu-se cu doua
receptoare GPS, din care unul amplasat pe un punct care are deja coordonate tridimensionale
determinate intr-un sistem de referinta global (WGS84, ITRFxx, EUREF, etc).
Pozitionare relativa: sunt determinate diferentele de coordonate intre doua puncte sau
componentele vectorului (baseline), ce uneste cele doua puncte stationate cu receptoare GPS. Prin
aceasta modalitate se reduc sau se elimina erorile sistematice (bias), de care este afectata distanta
dintre cele doua puncte.
Pozitionare diferential: este asemanatoare, ca procedeu, cu pozitionarea absoluta cu
deosebirea ca eroarea care afecteaza distanta de la satelit la receptor este calculata si aplicata in timp
real, ca o corectie diferentiala, data de catre receptorul care stationeaza pe un punct de coordonate
cunoscute (base), catre receptorul care stationeaza in punctul nou. Ca si la pozitionarea relativa, sunt
eliminate sau diminuate erorile sistematice care afecteaza masuratorile GPS.
Masuratorile GPS, in geodezie sau ridicari topografice, se pot executa prin doua metode
principale, care in functie de situatie, de aparatura, etc. au fiecare diferite variante:
Metoda statica care presupune masuratori cu doua sau mai multe receptoare GPS, amplasate
pe punctele care urmeaza sa fie determinate si care sunt stationate, simultan, o perioada mai mare de
timp, denumita sesiune de observatii. Durata acesteia este stabilita in functie de lungimea laturilor,
numarului de sateliti utilizabili, de geometria segmentului spatial observabil, evaluata de PDOP
(Position Dilution of Precision), precum si de precizia de determinare a punctelor noii retele.

Metoda cinematica presupune masuratori cu doua sau mai multe receptoare, din care unul
amplasat pe un punct cu coordonate cunoscute (base) si restul recepoarelor sunt in miscare continua
sau cu stationari foarte scurte.
In functie de metoda de masurare (achizitie a datelor), coordonatele se pot obtine prin
postprocesare sau in timp real, situatie in care coordonatele sunt disponibile la teren. In toate cazurile
problema de baza este de a determina distanta (range) intre receptor si satelitii GPS, care se poate
realiza prin doua tipuri de observatii:
- Masurarea fazei codurilor din componenta activa a semnalului.
- Masurarea fazei purtatoarei semnalului (carrier phase).
Aceasta a doua metoda de realizare a masuratorilor GPS, prezinta o importanta deosebita
pentru aplicarea acestei tehnologii in domeniul geodeziei. Initial, receptoarele GPS au avut ca scop
determinarea coordonatelor punctelor retelei geodezice de sprijin acolo unde metodele clasice
deveneau foarte costisitoare. Datorita evolutiei foarte rapide a tehnologiei GPS in multe alte sectoare
de activitate si a diversificarii aparaturii, utilizarea receptoarelor s-a extins si la determinarea
coordonatelor punctelor de detaliu.
Conceptul de retea geodezica de sprijin a capatat alta semnificatie prin introducerea tehnologiei
GPS. Astfel, a disparut elementul cel mai greoi: vizibilitatea intre punctele retelei.Sigur, metodologia
GPS nu rezolva toate problemele geodeziei, exista elemente care perturba calitatea datelor sau chiar
compromit masuratorile . Cea mai importanta conditie in obtinerea unor rezultate bune este
vizibilitatea cerului din punctul in care se stationeaza cu receptoare GPS. Astfel, nu se pot efectua
determinari in paduri sau in liziere, de asemenea in zonele urbane cu cladiri foarte mari, etc. De
asemenea trebuie estimata perioada de masurare pentru a avea GDOP-ul foarte bun. Acest parametru
arata geometria satelitilor care trebuie sa fie optima. Facand o analogie cu topografia clasica, este
similar cu a avea la retrointersectie puncte cu coordonate cunoscute raspandite optim in cele patru
cadrane.
Pe piata exista in acest moment o gama complexa de statii totale si receptoare GPS. Pentru
fiecare tip de retea trebuie ales un anumit tip de aparat care sa corespunda preciziei finale a retelei.
Astfel, pentru retelele cu scop cadastral, precizia finala poate fi de cativa centimetri. Pentru retelele
geodezice care au ca scop determinarea miscarilor placilor crustale se impun precautii speciale pentru
obtinerea unei precizii milimetrice. In acest caz marcarea punctelor se realizeaza astfel incat aparatele
de masurat (receptoare GPS, statii totale) sa poata fi amplasate direct si fortat pe punct. Se elimina
erorile de centrare a aparatelor pe punct si determinarea inaltimii aparatului. De asemenea, pentru
aparatura de tip GPS, timpul de stationare pe punct se mareste foarte mult. Atunci cand nu este
necesara o precizie foarte mare, de exemplu pentru realizarea retelelor utilizate in lucrarile curente
(ridicari topografice pe suprafete mici, planuri cadastrale, etc), aparatura poate fi mai slaba ca
precizie, iar metodele de masurare GPS nu sunt atat de pretentioase.
Trebuie remarcat ca nu toate statiile totale pot fi utilizate pentru realizarea retelelor geodezice,
la fel si receptoarele GPS. Fiecare aparat are trecut in prospect precizia de masurare, distantele la care
pot fi folosite, timpul de stationare pentru a obtine o anumita precizie, etc.
Retelele geodezice definite conform Ord.534/2001 sunt clasificate in retele geodezice de
sprijin, de indesire si de ridicare. Ele sunt realizate conform principiului ierarhic (si de densitate), de
la superior catre inferior .
Pe baza serviciilor ROMPOS, se pot determina coordonatele punctelor retelelor de ridicare
utilizand ROMPOS-GEO serviciul de pozitionare statica postprocesare. Utilizatorii acestui serviciu
pot prelua datele colectate de la statiile GNSS de referinta si pot sa-si incadreze reteaua de ridicare n
Sistemul de Referinta si Coordonate (SRC) ETRS89. Odata cu datele satelitare la intervalul de
inregistrare dorit (suficient 5s,10s, 15s, 30s) sunt transmise si coordonatele acestor statii. Fisierele de
date (observatii si date de navigatie) pot fi livrate prin internet sau suport magnetic (CD,DVD). Se
preconizeaza posibilitatea descarcarii de pe internet a datelor de catre utilizatorii abonati si realizarea
plaii la sfarsitul fiecarei luni. Datele pot fi achizitionate si platite la FNG (Fondul Naional

Geodezic) si la Oficiile de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI). Solicitarea acestor date se face
in baza unui Formular de solicitare date GNSS (disponibil pe site-ul ANCPI si ROMPOS). ANCPI
furnizeaza inregistrari satelitare la interval de minim 1s.
Reteaua de ridicare alcatuita din minim doua puncte materializate in teren se va stationa cu
receptoarele GNSS si se vor colecta in mod static/rapid-static observatii cu o durata care depinde in
principal de distanta fata de statia/statiile si/sau borna/bornele de referinta (avand coordonate in SRC
ETRS89), de nr. de frecvente ale receptoarelor, precum si de nr. si configuratia geometrica satelitara
din momentul efectuarii observatiilor. Preciziile (interne) de determinare (3D) a coordonatelor pot
atinge usor valori de sub 5cm specifice acestui tip de retele. Un executant de retele de ridicare si
ridicari de detaliu, posesor de tehnologie GNSS, va trebui conform normelor in vigoare:
- sa realizeze reteaua de ridicare prin masuratori statice/rapid statice; va realiza conectarea la reelele
GNSS ierarhic superioare din zona (Clasa A, B, C); Pentru conectarea la statiile de referinta (reale)
va putea apela la ANCPI/OCPI de unde va prelua inregistrarile satelitare corespunzatoare; Prin
constrangerea acestei retele pe minum 2 puncte (de clasa superioara) se vor genera poligoane inchise
(triunghiuri) in care se pot verifica rezultatele primare (prin calculul neinchiderilor);
- sa realizeze ridicarea de detaliu prin metoda de masurare statica/rapid-statica sau cinematica;
Metoda cinematica se poate realiza prin determinari in mod postprocesare sau in timp real. Pentru
masuratorile cinematice in mod postprocesare se va utiliza cel puin o statie de referinta (a
utilizatorului) amplasata in zona de lucru (recomandabil) sau o statie de referinta permanenta din
RGN-SGP. In cazul masuratorilor cinematice efectuate in timp real, se pot utiliza:
- statii de referinta (minim una) amplasate in zona de lucru si comunicatii (radio) la (mica) distanta;
- statii de referinta permanente (reale) din RGN-SGP si comunicatii (GPRS) la distanta serviciul
ROMPOS-RTK (varianta cu statii reale);
- statii de referinta virtuale generate pe baza datelor colectate la statii de referinta reale din RGN-SGP
serviciul ROMPOS-RTK VRS (varianta cu statii de referinta virtuale);
Prelucrarea datelor GPS
Prelucrarea datelor GPS se realizeaza in functie de metoda de masurare, de sistemul de
coordonate utilizat (Stereografic 1970 sau EUREF), de tipul masuratorilor efectuate in retea, de
metoda de prelucrare aleasa. Este de mentionat un amanunt foarte important: receptoarele GPS
prelucreaza semnalul de la satelit si dau pozitia receptorului in coordonate sistem global elipsoidal pe
elipsoidul WGS84. In Romania, sistemul de coordonate oficial este sistemul de coordonate plane
Stereografic 1970 care are ca baza elipsoidul Krasovski. Pentru a obtine coordonate din sistemul
WGS84 in sistemul Stereografic 1970 sunt doua cai, amandoua utilizand niste parametri de
transcalcul, respectiv parametri utilizabili pe toata tara si parametri utilizabili local.
In principiu orice receptor GPS pornit, inregistreaza continuu semnalul de la satelitii vizibili.
Acest semnal este stocat in memoria receptorului la o anumita perioada, denumita epoca. O epoca
poate fi aleasa de la 1 la 30. Daca se stationeaza pe punct o perioada mai scurta (cinci minute, zece
minute), durata unei epoci este aleasa de obicei de 1. In cazul masuratorilor de durata (patrucinci
zile), o epoca poate fi aleasa la 30. Cu cat durata unei epoci este mai mica, cu atat se incarca
memoria receptorului mai repede.
Datele inregistrate sunt descarcate cu ajutorul programelor furnizate de producatorul
receptoarelor. Momentele inregistrarilor sunt suprapuse pe datele colectate de la alte receptoare si se
aleg timpii comuni de inregistrare. Pentru punctele stationate in aceeasi perioada se pot calcula
vectorii relativi de pozitie: X, Y si Z. Daca unul din aceste puncte este considerat punct cu
coordonate cunoscute, atunci celuilalt i se pot determina coordonatele absolute, provizorii. Avand
coordonatele provizorii si mai multe determinari (din mai multe puncte vechi si noi), coordonatele
finale rezulta utilizand metoda celor mai mici patrate, masuratori indirecte.
STABILIREA RETELEI TOPOGRAFICE DE BAZA

In ansamblul lucrarilor topografice reteaua de sprijin serveste drept suport, respectiv ca


infrastructura, tuturor operatiilor de ridicare in plan si de trasare a constructiilor, calitatea ei
conditionand efectiv aceste lucrari ca precizie, randament si eficienta economica.
O astfel de retea este constituita din ansamblul punctelor rezultate prin indesirea retelei geodezice de
baza precum si din punctele acesteia existente in zona, in consecinta, notiunile de indesire a retelei
si/sau determinare a retelei de sprijin, au acelasi sens, aceeasi semnificatie si vor fi folosite ca atare in
continuare.
Realizarea unei retele de sprijin GPS, ca operatie geotopografica frecventa, extinsa pe o
suprafata reprezentativa de teren, are un continut specific, definit astfel:
- obiectul indesirii, il constituie, in mod normal, reteaua geodezica nationala GPS ce se executa
centralizat de catre ANCPI si va fi pusa la dispozitia utilizatorilor in sistemele de referinta nationale
Stereografic '70 si Marea Neagra 1975;
- proiectarea punctelor noi, de indesire, se face cu discernamant, dupa nevoi, in functie de lucrarile
ulterioare si vizeaza alegerea unor statii la sol distribuite uniform pe teritoriul urmarit, ca si in afara
lui ;
- semnalele nestationabile, existente in zona (turle de biserici, coturi de fabrica, antene de
televiziune), vizibile de la distanta, se includ in aceasta retea fiind deosebit de utile ca vize de
orientare, de determinare sau control in lucrarile viitoare;
- reteaua mixta, rezultata in aceste conditii, cuprinzand puncte observate in sistem GPS si combinate
cu masuratori clasice, se calculeaza si se compenseaza in ansamblu, cu calcule specifice, asigurand
astfel omogenitatea determinarilor;
- mijlocul ideal de realizare il constituie sistemul GPS a carui utilizare exclusiva in viitor nu poate fi
pusa la indoiala, avand in vedere avantajele nete de precizie, randament, asigurat de flexibilitatea in
alegerea punctelor in ansamblu, in raport cu procedeul clasic. Intersectia inainte si inapoi raman ca
mijloace de rezerva in completarea retelei.
La alte variante de executie, respectiv combinatii ale sistemului GPS cu statie totala, sau
folosirea ultimei in exclusivitate, se apeleaza de la caz la caz in functie de dotare, teren, densitate a
retelei existente s.a . Succesiunea lucrarilor este, in general, cea cunoscuta de la retelele clasice si
cuprinde in linii mari proiectarea retelei de indesire GPS, respectiv alegerea punctelor si bornarea lor,
observatii proprii sistemului, dublate, dupa caz, de masuratori clasice, procesarea datelor ce asigura
determinarea coordonatelor in sistemul geocentric international WGS 84, trecerea lor in sistemul
nostru national considerat local, inclusiv compensarea finala, riguroasa, prin metoda masuratorilor
indirecte a retelei in ansamblu.
Sub raport practic aceste etape standard au, in cazul sistemului GPS, evidente aspecte
specifice, modeme, legate in special de automatizarea lucrarilor, care se diferentiaza net de cele
clasice. Astfel, atat la achizitionarea datelor din teren, cat si la prelucrarea lor, softurile rezolva
aproape totul, operatorului revenindu-i doar rolul de reglare a unor parametri si alegere a unor solutii
adecvate de lucru.
Faza ce mai importanta din ansamblul realizarii retelelor geotopografice de sprijin o reprezinta
pregatirea anticipata a lucrarilor in ansamblu si cu precadere a campaniei de masuratori, concretizata
sub raport tehnic prin proiectul de indesire a retelei geodezice nationale. In functie de scopul urmarit,
preconizat prin caietul de sarcini si conditiile din teren, operatorul trebuie sa ia decizii importante
privind alegerea aparaturii si a metodei de lucru pentru a asigura precizia ceruta precum si
organizarea intregii activitati pana la incheierea etapei finale soldata cu inventarul de coordonate
inclusiv calculul preciziei de determinare a punctelor.
Ca piesa de baza acest proiect este de competenta operatorului topograf, solicitandu-i din plin
priceperea si experienta sa atat in cazul cand masuratorile se realizeaza in regie proprie, cat si la
comanda de catre o firma de profil autorizata. In ambele situatii topograful, ca utilizator in
perspectiva a retelei de sprijin, iti impune punctul de vedere direct prin avizarea proiectului propus de

executant. Drept urmare, initial se schiteaza un anteproiect folosind un plan de ansamblu sau o harta
existenta a regiunii de lucru, tinand cont de o serie de conditii specifice.
Teoretic, in functie de densitatea stabilita in modul aratat anterior exprimata ca un punct la un
numar dat de hectare, se deduce numarul total de statii noi, necesare de amplasat, pe intreaga
suprafata. In continuare, pe o harta la scara 1/25.000 - 1/50.000 se raporteaza punctele vechi, se
traseaza un cadrilaj, de suprafata corespunzatoare unui punct si se incearca dotarea fiecarei sectiuni
cu o statie de indesire al viitoarei retele. Este vorba de o pozitie aproximativa in centrul fiecarui
patrat, amplasamentul definitiv urmand a se stabili ulterior pe teren tinand cont de conditiile si
recomandarile specifice.
Practic, sub aceasta forma operatia poate deveni anevoioasa in centrele populate si terenurile
forestiere, deoarece constructiile inalte respectiv arborii si relieful accidentat impiedica
vizibilitatile" spre numarul de sateliti necesari, corespunzator unui PDOP favorabil. Cu toate
acestea, procedeul trebuie urmarit si implementat cu insistenta, oferind calea prin care ar rezulta o
retea de indesire cu puncte distribuite uniform in teritoriu, mult mai utila decat o raspandire aleatoare
a lor, care ar conduce la grupari sau/si goluri, desi numarul total raportat la suprafata poate fi
satisfacator.
Geometria retelei de ansamblu, definita de pozitia punctelor noi GPS proiectate, in raport cu
cele vechi, existente, ilustreaza de fapt conceptia de realizare a proiectului de indesire in vederea
obtinerii unei structuri optime retinem urmatoarele conditii:
- sa fie dispuse in zona de interes, sa fie incadrata de punctele retelei nationale GPS existente si, in
ansamblu, sa fie uniform distribuite spre a servi cat mai deplin determinarii punctelor noi inclusiv
trecerii din sistemul mondial WGS84 in cel local de la noi, Stereografic '70;
- prioritate la folosirea si deci la includerea in noua retea proiectata o au statiile permanente GPS din
zona, punctele de ordin superior, cele apropiate de zona de lucru, mai usor accesibile, cu borne in
buna stare etc;
- fiecare punct nou sa fie incadrat de puncte vechi, respectiv sa beneficieze de cel putin patru vectori
de determinare distribuiti in tur de orizont;
- la determinarea punctelor noi vectorii luati in considerare se aleg dintre cei existenti, ca cei mai
scurti, intrucat precizia de pozitionare GPS scade odata cu cresterea bazei.
Unele cercetari (Danciu i Rus, 2002) ajung la concluzia ca precizia punctelor noi determinate
este independenta de geometria retelei daca vectorii sunt aproximativ egali si ca ea depinde de
numarul bazelor masurate si de lungimea lor. Forma si marimea elipsei de eroare a unui punct
ramane aproape neschimbata, indiferent de configuratia geometrica a vectorilor. Ceva mai nuantat, in
alte lucrari se mentioneaza ca rezultatele obtinute cu sistemul GPS sunt influentate de geometria
retelei, data de numarul si distributia statiilor GPS, inclusiv a bazelor care se formeaza, de
configuratia satelitilor, tipul receptoarelor folosite, modul de observare si de procesare etc. Retinem
totusi ca precizia determinarilor GPS este asigurata in orice ipoteza si ca rolul geometriei retelei este
departe de cel pe care-l avea in cazul retelelor clasice.
Amplasamentul in teren al punctelor noi de indesire, figurate pe harta, se stabileste prin
deplasari si verificari la fata locului. Cu aceasta ocazie se urmareste cu prioritate identificarea
punctelor vechi folosind descrierea topografica sau un GPS de buzunar, ce conduc pe operator rapid
si sigur la amplasamentul bornei, existenta si starea marcajului la sol si se stabileste calea cea mai
sigura de acces. La nevoie se controleaza, prin comparare, unele distante masurate cu statii totale si
cele deduse din coordonate, intre punctul urmarit si altele cunoscute din apropiere.
Locul definitiv al punctelor noi in zona corespunzatoare proiectului se stabileste tinand cont de
o serie de conditii obligatorii, cum ar fi:
- asigurarea orizontului liber cu o elevatie peste 15, pentru a surprinde cat mai multi sateliti.
Sistemul GPS asigura in fiecare punct de pe glob receptia a cel puin 4 sateliti (de regula sapte pana
la zece) cu conditia de a nu exista obstacole care sa mascheze receptorul. In acest sens calculatorul
sistemului permite stabilirea orei de aparitie sau/si disparitie a fiecarui satelit si reprezentarea pe un

grafic a celor accesibili sau obstructionati intr-un anumit loc si o anumita perioada. Intrucat la
latitudinea tarii noastre satelitii nu ating zona de nord, punctele de statie se vor stabili de regula la sud
de mastile" importante. Oricum, pentru evitarea surprizelor, se va asigura intotdeauna o acoperire
suplimentara peste cei patru sateliti necesari teoretic, de pana la sapte - opt;
- vizibilitate spre un alt punct al retelei, existent, eventual un semnal nestationabil sau, in lipsa, prin
dispunerea lor in perechi pentru a facilita orientarea viitoarelor drumuiri cu statia totala;
- evitarea apropierii de instalatiile electrice de mare putere (linii de inalta tensiune, cai ferate
electrificate, statii trafo s.a) precum si de suprafete reflectorizante, de la care prin receptor ajung si
semnale reflectate ce se suprapun pe cele directe, provocand efectul multipath;
- accesul pietonal, de preferat si auto, fara probleme, spre punctele noi.
In urma unei analize detaliate se stabileste pozitia definitiva a punctului care se numeroteaza si se
marcheaza provizoriu.
In concluzie, desi conditiile de respectat par numeroase, ele sunt mult mai usor de indeplinit
pentru folosirea tehnicii GPS in comparatie cu constrangerile draconice ale metodelor clasice legate
de vizibilitati, distante, conformatia figurilor s.a. in acest mod sistemul dispune de o mare
flexibilitate, dublata si de posibilitatea cuplarii cu alte mijloace de determinare a retelelor de sprijin.

Verificarea si rectificarea aparaturii GPS


Verificarea si rectificarea aparaturii GPS se face doar de catre persoane specializate si
autorizate folosindu-se procedee complexe de calibrare i recalibrare.
Calibrarea antenelor GPS
Pentu eliminarea deviatiilor centrului de faza real de la centrul de faza mediu - variatii ale
centrului de faza (PCV Phase Center Variations) - au fost dezvoltate de-a lungul timpului mai
multe metode de calibrarea a antenelor:
cea mai folosita corectie pentru PCV este offset-ul antenei pure offset care se poate determina
relativ in raport cu o antena de referinta, sau absolut mai greu de obinut;
cel mai comun mod de calibrare a antenelor este calibrarea in camp relativ field relative
calibration;
un alt model pentru calibrare este reprezentat de camera absolut de calibrare absolute chamber
calibration procedeu bazat pe generarea unui semnal artificial GPS;
calibrarea in camp absolut absolute field calibration prin care s-a rezolvat problema relativa
si influenta multipath-ului. Acest procedeu presupune o automatizare a intreg procesului de calibrare.
existenta robotului de calibrare:

Erori ale masuratorilor efectuate cu aparatura GPS


Precizia masuratorilor de pozitionare sau de navigatie,efectuate cu ajutorul tehnologiei
GPS,este dependenta de precizia cu care se determina distanta (range) de la satelit la receptor.
Erorile care se pot comite in acest gen de masuratori sunt de doua tipuri:
1. Erori accidentale de masurare si de observare, cum ar fi eroarea datorata parcursurilor multiple
(multipath), electronica aparaturii de la bordul satelitului si ale receptoarelor, interferentele
electromagnetice, excentricitati ale centrilor de faza ale antenelor, etc;
2. Erori sistematice (bias), cum ar fi erorile datorate ceasurilor de pe satelit si receptor, erorile de
refractie cauzate de troposfera si ionosfera, erorile datorate orbitelor satelitare, etc;

Aceste erori sunt permanent prezente in cadrul masuratorilor, separat de acestea existand si
alte erori induse cu buna stiinta de cei ce gestioneaza sistemul de pozitionare GPS si care, chiar daca
nu actioneaza permanent, au ca scop degradarea preciziilor de pozitionare si navigatie in timp real,
actiune numita Disponibilitate Selectiva si Anti-furt, in engleza Selective Avillability - SA si
Anti-spoofing - AS.
Tinand cont de diferitele surse de eroare, constatam ca pozitionarea absoluta efectuata cu
ajutorul masuratorilor de cod s-ar situa ca precizie de pozitionare planimetrica in jurul valorii de cca.
+/-100 m. Daca aceste erori sunt tolerabile, in cazul aplicatiilor privind calculul vitezei de deplasare a
unui mobil sau pozitionarea acestuia, pentru scopurile geodezice si geodinamice aceste precizii sunt
intolerabile si in acest sens analizarea erorilor, a cauzelor care le produc, precum si a metodelor de
inlaturare sau diminuare a acestora, este strict necesara.
Erorile accidentale
Potrivit unor reguli din literatura de specialitate, precizia de determinare cu ajutorul
tehnologiei GPS poate fi estimata acoperitor, ca avand valoarea de cca. 1% din lungimea de unda.
Aceasta apreciere conduce la precizii diferite potrivit cu diversele observabile care sunt luate in
considerare, dupa cum urmeaza:
- codul C/A: precizia = 1%l = 1%*300m = +/- 3m
- codul P : precizia = 1%l = 1%* 30m = +/- 0.3m
- L1 si L2 : precizia = 1%l = 1%*0.2m = +/- 0.002m
In realitate, aceste precizii sunt simple supozitii teoretice, astfel incat trebuiesc analizate in
continuare diferitele surse de erori si contributul lor la stabilirea preciziei masuratorilor.
Erorile de multiparcurs
In cazul determinarilor de precizie este absolut necesar ca atat in faza observatiilor de teren, cat
si in cadrul fazei de prelucrare, sa se aiba in vedere toate sursele de erori. Eroarea de multiparcurs
(multipath) apare atunci cand o parte a semnalului de la satelit ajunge la receptor intr-o maniera
indirecta, prin reflectare de diferite suprafete amplasate mai aproape sau mai departe de receptor.
Masuratoarea intre centrele de faza al antenei receptorului si ale antenei satelitului nu mai are
deci un parcurs rectiliniu, aparand acelasi fenomen de intarziere al semnalului si de crestere a
distantei masurate. Receptoarele din ultimele generatii au softul de prelucrare mai dotat si poate sa
elimine din inregistrari semnalele parazitate de efectul de multiparcurs.
Erori datorate excentricitatii centrului de faza al antenei
Aceasta eroare este datorata variatiei pozitiei centrului de faza al antenei, care in fapt este o
problema teoretica de electronica si nu de mecanica, aceasta datorita variatiei in functionare a
frecventelor (centrul de faza pentru portanta L1 nu coincide cu centrul de faza a portantei L2) si
elevatiei satelitului care emite semnalul. Din punct de vedere al utilizatorului, pentru ca aceasta
eroare, cand exista, sa nu fie amplificata este necesar ca orizontalizarea antenei precum si orientarea
ei sa se faca cu maximum de atentie. Aceste erori au o valoare mica, in jurul a 2-3cm, dar aceasta
valoare devine importanta pentru determinarile de precizie in probleme de nivelment.
Erorile datorate electronicii receptorului
O serie de alte erori depind de starea tehnica a componentelor electronice ale receptorului. De
exemplu, masurarea diferentelor de faza reprezinta o modalitate de corelare in timp real si in acest
caz este foarte important ca semnalul de la satelit sa nu fie depreciat, pentru a permite o corelare
optima. Calitatea semnalului depinde oricum, in mare masura, de eventuale interferente
electomagnetice care pot cauza cresterea zgomotului semnalului si, in unele cazuri nefavorabile, sa
conduca chiar la pierderea semnalului.

Erorile sistematice
a. Erorile de ceas
Erorile de ceas ale satelitilor si ale receptoarelor, pot sa fie divizate in doua componente:
- asincronismul (offset) ceasurilor, fapt ce conduce la o deplasare a originii de masurare a timpului;
- deriva, datorata teoriei relativitatii, dependenta de timp;
Pentru perioade de scurta durata, aceste erori pot fi modelate de polinoame de ordinul doi,
pentru ceasurile atomice de la bordul satelitilor si de polinoame de grad superior, pana la ordinul opt,
pentru ceasurile cu cuart ale receptorilor GPS.
b. Erorile de orbita
Este cunoscut faptul ca pentru pozitionarea GPS este necesar sa fie cunoscute orbitele satelitilor
observati (efemeridele), in sensul de a se cunoaste la fiecare epoca de inregistrare coordonatele cat
mai precise ale centrului antenei de emisie a satelitului. Aceste date referitoare la orbite, reunite in
notiunea de efemeride, au o precizie diferita, dupa cum urmeaza:
- broadcast, efemeride transmise in mesajul de navigatie care au precizie in jurul a 30-50 de metri;
- precise, efemeride care sunt calculate si pot fi utlizate dupa perioada de observatii, in cadrul
etapei de procesare a datelor si au precizii metrice si chiar subdecimetrice;
Dupa cum s-a mai specificat, aceste erori au repercursiuni asupra pozitionarii absolute si
afecteaza in mod direct coordonatele spatiale ale receptorului. In cazul in care observatiile se
realizeaza prin metoda diferentiala sau relativa, influenta acestor erori in pozitionare este minora. In
asemenea cazuri, care la utilizarea tehnologiei GPS in domeniul geodeziei sunt normale, se poate
observa c` abaterile standard relative ale bazelor m`surate sunt relativ de acelasi ordin de marime cu
abaterile standard relative ale distantelor (range) satelit receptor.
c. Erorile datorate refractiei troposferice
Troposfera reprezinta, segmentul de baza al atmosferei, cuprins intre suprafata Pamantului si o
inaltime de cca.40 - 50 km. Aceasta zona este divizata in doua parti:
- partea umedacuprinsa intre suprafata Pamantului si o altitudine de cca. 11km, zona in care
umiditatea atmosferica este prezenta si are valori semnificative;
- partea uscata cuprinsa intre altitudinea de cca.11km si 40km .
Refractia troposferica provoaca o intarziere a receptionarii semnalului de la satelit, intarziere
care conduce la cresterea timpului de parcurgere a distantei de la satelit la receptor si in consecinta o
crestere sistematica a distantelor. Intarzierea datorata refractiei troposferice este independenta de
frecventa semnalului, aceasta comportandu-se identic fata de cele doua unde purtatoare L1 si L2, dar
este dependenta de parametrii atmosferici si de unghiul zenital sub care se gaseste receptorul fata de
satelit.
Valoarea refractiei troposferice creste exponential cu valoarea unghiului zenital si din aceste
motive nu este recomandabil a se efectua observatii la satelitii care apun sau rasar, decat dupa ce au
intrat sau au iesit, sub unghiul zenital de 700 - 750.
Pentru eliminarea acestei erori sistematice, s-au realizat mai multe modele matematice printre
care cele mai utilizate sunt cele realizate de Hopfield si Saastamoinen, fiind de amintit si realizarile
lui Good-Goodman, Black, Niell, Chao si altii.
d. Refractia ionosferica
Ionosfera, reprezinta o alta parte a atmosferei terestre, cuprinsa intre altitudinea de 40 50 km,
pana la cca 1000 km. Erorile datorate refractiei ionosferice depind de frecventa semnalului si deci ele
au valori diferite pentru cele doua unde purtatoare L1 si L2.
Aceasta eroare care se manifesta prin intarzierea semnalului de la satelit la receptor si care de
fapt face sa creasca timpul de parcurs al semnalului, are consecinte directe in marirea distantelor
masurate la sateliti, aceasta eroare eliminandu-se printr-o combinatie oportuna a purtatoarelor L1 si

L2. Modelarea matematica a procesului de calcul al corectiei ionosferice se realizeaza cu ajutorul


unei dezvoltari in serie (Willman Tucker,1968) .
Utilizarea receptoarelor cu dubla frecventa este indispensabila cand se intentioneaza masurarea
unor baze mai mari de 15km , sub aceasta lungime, efectul refractiei ionosferice putand fi eliminat
prin masuratori diferentiale sau relative.
Verificarea si rectificarea statiei totale
Ca instrumente topografice moderne, statiile totale trebuie sa satisfaca integral cerintele
realizarii unor masuratori si determinari la nivelul performantelor cu care sunt acreditate: sa masoare
elementele geometrice specifice, sa le inregistreze, sa efectueze unele calcule direct pe teren si sa
comunice computerului rezultatele.
Indiferent de instrument, erorile care insotesc orice masuratoare, au ca surse unele:
- Imperfectiuni de constructie, avnd n vedere ca practic, nici un dispozitiv nu poate fi considerat
perfect;
- Dereglari ale unor parti componente, n principal din cauza transportului n conditii
necorespunzatoare, loviri neintenionate, a ncalzirii inegale a unor pari componente sau al uzurii.
Considerate in ansamblu, aceste erori trebuie privite, n cazul statiilor totale, printr-o prisma
diferita de cea a instrumentelor clasice, unde ele se eliminau sau se reduceau prin modul de lucru sau
prin reglaj, actionand unele suruburi. Statiile totale, realizate prin aportul unor tehnologii moderne,
de vrf, din domeniul opticii, mecanicii fine si electronicii, permit ca unele erori de constructie sa fie
diminuate sub o limita ce nu mai influeneaza rezultatul. O alta parte dintre erori sunt eliminate
automat prin mijloace specifice, iar altele se impun a fi remediate la un service autorizat, n lipsa
unor uruburi de rectificare accesibile operatorului.
Clasificarea erorilor ce nsotesc statiile totale, provocate de eventualele nerespectari a
conditiilor nominale, s-ar putea face, totusi, dupa modul de diminuare si practic de ndepartare a
acestora, rezultnd astfel trei categorii.
A. Conditii garantate prin constructie, n limitele unor erori remanente care nu afecteaza efectiv
rezultatele masuratorilor:
- perpendicularitatea axelor vertical VV i orizontal HH' pe limb respectiv pe eclimetru, realizata
practic cu o precizie de zece ori mai mare dect limita de 10 care ar putea influenta masurarea
unghiurilor respective;
- egalitatea diviziunilor de pe cercuri, asigurata prin liniile raster, citirile prin scanare, dar si prin
reiterarea lecturilor n zone diferite ale limbului si prezentarea rezultatului obtinut din diferenta
valorilor medii;
- egalitatea gradatiilor de pe suportul prismei, a caror rigoare permite nregistrarea valorii corecte n
memorie si implicit siguranta rezultatelor mai ales pentru cote.
B. Conditii ce se ndeplinesc automat, sau la comanda n timpul lucrului, prin intermediul unor
dispozitive si programe capabile, la modelele mai noi, sa masoare sau sa calculeze, eventual sa
afiseze si practic sa elimine efectul erorilor corespunzatoare:
- axele sa fie centrice cu cercurile gradate. O eventuala excentricitate a alidadei fata de limb provoaca
o eroare unghiulara cu o variatie sinusoidala, care este cuantificata si trecuta n memoria ROM (Read
Only Memory), iar valoarea unghiului este corectata automat n functie de zona de citire;
- axa de viza sa intersecteze axa principala, n caz contrar producndu-se o eroare de excentricitate a
lunetei, care se poate ajusta n acest scop exista posibilitatea determinarii erorii, stocarii ei n
memoria aparatului si a eliminarii prin calcul din mediile aritmetice ale citirilor obtinute automat;
- verticalitatea axului principal VV, conditie componenta a instalarii n statie, ce se asigura prin
calare. O eventuala abaterea A, ncadrata n anumite limite, este automat si integral eliminata de
compensatorul biaxial. Functionarea compensatorului se constata blocnd miscarea orizontala si

basculnd luneta n plan vertical, cnd sunt sesizate modificari ale directiei afisate la limb. Daca
eroarea A depaseste sensibilitatea compensatorului, de circa 4', se afiseaza un mesaj specific si
funcionarea instrumentului se ntrerupe ;
- perpendicularitatea axei de viza pe cea secundara este o conditie de baza pentru masurarea corecta a
unghiurilor orizontale. In caz contrar, apare eroarea c de colimatie pe orizontala, provocata de
descentrarea reticulului, intersectia firelor reticulare fiind scoasa din axul lunetei. Statiile totale
prevazute cu compensatoare triaxiale au, pe lnga cel biaxial, un dispozitiv ce preia automat
determinarea, stocarea si reglarea respectiv eliminarea acestei erori, care nu mai afecteaza valoarea
unghiului orizontal. Asadar, cel puin patru din cele mai importante erori de reglaj sunt eliminate n
mod automat sau la comanda, fara a folosi un anumit procedeu de lucru si fara a actiona asupra unor
suruburi de reglaj.
C. Conditii ce pot fi asigurate de un service de specialitate, al firmei constructoare, unde acestea se
pot verifica si rectifica:
- axa secundara sa fie orizontala respectiv perpendiculara pe cea principala, n caz contrar luneta
basculnd ntr-un plan nclinat, diferit de cel vertical. Eroarea se depisteaza prin proiectarea unui
punct nalt P cu luneta n ambele poziii pe o stadie dispusa la sol orizontal si perpendiculara pe viza.
Daca cele doua proiectii CI si CII nu coincid, eroarea se rectifica cu jumatate din deplasarea fata de
media citirilor prin ridicarea sau coborrea unui capat al axului secundar;
- la eclitnetru sa se citeasca efectiv nclinarea lunetei, ntruct o eroare i de index face ca la o viza
orizontala sa se citeasca efectiv z =100gon i. Prezenta unei astfel de erori se confirma cnd suma
unghiurilor zenitale, citite spre acelasi punct n ambele pozitii, difera sistematic de 400gon si se
elimina prin media citirilor;
- constanta prismei introdusa n programul de masurare al statiei trebuie sa corespunda cu valoarea
nominala a setului folosit efectiv. Daca se utilizeaza alte prisme dect cele originale, constanta lor
trebuie setata din programul statiei si eventual verificata pe o distanta sigura, cunoscuta, n caz
contrar se va produce o eroare sistematica la masurarea distantelor, ce poate deveni periculoasa n
drumuiri ntinse;
- constanta dispozitivului EDM se modifica rar, prin defectarea fibrei optice din interior. La livrare ea
se verifica pe o baza de etalonare prin masuratori interferometrice, dar se poate controla si pe un
aliniament A-B-C pe care bazele AB si BC se masoara riguros, suma lor trebuind sa fie egala cu
lungimea AC ntr-o toleranta de 5mm;
- dispozitivul EDM sa emita pe axul lunetei, conditie care, n cazul unei statii totale cu radiatii
infrarosii, se verifica prin punctarea unei prisme asezata la circa 2m. Se da drumul la masurarea n
mod continuu (tracking), se focuseaza imaginea punctului rosu al emitatorului; daca acesta este
deplasat cu mai mult de 1/5 din diametru, el trebuie rectificat ;
- dispozitivul de centrare optica trebuie montat corect, astfel ca raza reflectata la 90 sa coincida cu
axul principal al aparatului. Pentru control, la sol, sub aparatul corect calat, se aseaza o foaie de hrtie
cu un semn X" astfel ca reperul de centrare sa cada pe acest semn. Rectificarea se impune cnd,
rotind instrumentul cu 180, semnul X" nu a ramas suprapus cu reperul dispozitivului. Eroarea e se
elimina jumatate din suruburile de calare si jumatate din cele care fixeaza dispozitivul. Operatia se
repeta pna cnd centrarea ramne perfecta la rotirea instrumentului n jurul axei VV;
- verticalitatea suportului prismei respectiv montajul nivelei sferice se verifica prin asezarea
bastonului metalic gradat n lungul unei linii verticale trasata pe un perete folosind firul cu plumb.
Daca bula nivelei sferice este si ramne centrata si prin rasucirea bastonului, ea este corect fixata, n
caz contrar deplasarea urmnd a fi eliminata din suruburile de rectificare;
- starea generala a aparatului, privind unele componente mecanice de manevrare (suruburi de calare
sau blocare a miscarilor, de focusare a imaginii si a firelor reticulare), a trepiedului si a cutiei, ca si a
partii electronice si a softului trebuie sa raspunda la comenzi si sa asigure functionalitatea comoda n
realizarea operatiilor de masurare. Controlul ultimelor conditii se face la deschiderea statiei, printr-un
autotest, dupa care microprocesorul ia decizia de ncepere a masuratorii prin OK sau semnalizeaza

prin mesaje de atentionare sau de eroare eventualele neregularitati privind functionarea diverselor
componente;
Concluzia desprinsa din cele de mai sus este ca tehnologiile actuale revolutioneaza constructia
de aparate moderne, iar interesul pentru eliminarea unor erori prin dispozitive si programe specifice
depaseste tendinta de reducere sau de minimizare a lor. In aceste conditii, unele procedee de
masurare, prin lucrul cu luneta n ambele pozitii sau/si reiterarea masuratorilor n spiritul clasic al
cuvntului, devin inutile deoarece principalele erori se identifica, se evalueaza i se corecteaz
automat, iar altele se reduc substantial prin repetarea instantanee a citirilor la cercuri, cu origini
diferite si afisarea mediilor valorilor individuale.
Mentenanta statiilor totale se refera la un ansamblu de masuri ce se impun a fi luate n scopul
pastrarii n permanenta a caracteristicilor tehnice de masurare la parametrii proiectati, respectiv
pentru o exploatare rationala si sigura a lor. Manualele de utilizare cuprind nu numai modul de lucru,
ci si un capitol special rezervat conditiilor de respectat n manevrarea aparatului precum si
instructiuni pentru cei ce asigura ntretinerea lui, privind: transportul pe trepied si n cutie prin
evitarea locurilor si vibratiilor, respectarea conditiilor de ncarcare si pastrare a bateriilor de
acumulatori, ncadrarea n intervalul de temperatura n care poate fi folosit, utilizarea umbrelei
protectoare pe timp de canicula sau ploios s.a. Reprezentantele firmelor constructoare au n vedere
nerespectarea acestor norme daca utilizatorul pretinde reparatii n cadrul termenului de garantie.
Reglementarile ISO (International Standard Organization) contin proceduri de verificare a
performantei instrumentelor att cnd sunt noi, la livrare, ct si dupa controlul periodic, prin care se
obtine certificatul de calitate. De obicei pentru caracteristici sunt prevazute tehnici simple, accesibile
utilizatorilor att din punctul de vedere al masuratorilor n teren, ct si ca mod de prelucrare si
interpretare a datelor.
Controlul preciziei de masurare a unghiurilor se face conform ISO - 17123-2001 - partea a 3a. Pentru unghiurile orizontale se folosesc 5 mire - test (tip panou de vizare), asezate aproximativ
omogen n tur de orizont, la distante ntre l00m - 250m. Se fac 4 serii de observatii, fiecare cu 3 tururi
de orizont n ambele pozitii ale lunetei, ce se prelucreaza prin MCMP, rezultnd si deviatia standard
experimentala a directiei. Pentru unghiurile verticale se instaleaza 4 mire - test pe o cladire nalta, la
circa 30 si se face un numar stabilit de masuratori n cele doua pozitii ale lunetei, n ambele cazuri
determinarile trebuie sa se nscrie n normele de precizie date.
Verificarea dispozitivului EDM, reglementata de ISO 17123 - 2001, partea a 4-a, se
realizeaza pe o baza de masurare, n care 4 distante au fost determinate cu un EDM calibrat.
Lungimile, alese dintr-un interval cuprins ntre 20 i 200m, reprezentnd cele mai frecvente valori
din practica, se masoara de minim 4 ori, se corecteaza de influenta curburii si a refractiei si, n functie
de abaterea standard, se apreciaza daca diferentele obtinute se ncadreaza sau nu n limitele admise.
Reteaua de triangulatie
Triangulaia reprezinta o metoda de determinare a poziiilor punctelor de pe suprafaa Pmntului pe
una din suprafeele de referin i de proiecie adoptate.
Aceasta se caracterizeaz prin aceea c legturile directe ntre puncte conduc la forme geometrice
simple (triunghiuri i mai rar patrulatere) n care mrimile msurate sunt unghiurile. Denumirea de
triangulaie a metodei provine de la aceasta caracteristic
Reeaua naional cu puncte de triangulaie poart denumirea de reea geodezic naional.Reeaua
geodezic este format din totalitatea punctelor de triangulaie de stat. Aceasta este mprit n reele
de triangulaie de diferite ordine,care difer n primul rnd prin lungimea laturilor, figurilor
geometrice din care sunt formate Astfel sunt realizate reelele de triangulaie de ordinul I, II, III, IV,
V.

Punctele de ordinul I au lungimea medie a laturii cuprins ntre 20-25 km iar lungimea minim de 10
km.Cele de ordin II au lungimea medie de 13 km iar lungimea minim de 7 km.Punctele de ordin III
au lungimea medie de 8 km iar cea minim de 5,5 km.Toate cele trei ordine sub form de reea de
triangulaie poart denumirea de reea geodezic,iar ca suprafa de referin este utilizat suprafaa
elipsoidului de referin.
Punctele de ordin IV sunt amplasate la lungimea medie de 4 km i lungimea minim a laturii de 2
km.Cele de ordin V sunt amplasate la lungimea medie de 2 km i cea minim tot de 2 km.Aceste
dou reele poart denumirea de reea de triangulaie, i se utilizeaz ca suprafa de referin
suprafaa plan. Aceste reele de triangulaie se leag i de rile vecine, respectiv Bulgaria, Ungaria,
Iugoslavia, Ucraina.
Reeaua de triangulaie utilizat ca reea de sprijin este astfel constituit nct s ofere baza de sprijin
pentru ridicrile de detaliu, motiv pentru care reeaua de triangulaie poate fi ndesit de cte ori este
necesar n zona respectiv de interes.
Reeaua geodezic reprezinta totalitatea punctelor determinate ntr-un sistem unitar de referin,
cuprinznd reeaua de triangulaie trilateraie .
Reeaua geodezic conine att punctele ce fac parte din reeua planimetric ct i cele care fac parte
din reeaua altimetric a localitii.
Sistemul de proiecie pentru localitile aflate la distan de cercul de deformaie nul a sistemului de
proiecie STEREO 70 este obligatorie adaptarea unui sistem stereografic local.
.
.

, cu functii care permit facilitati in rezolvarea automata a unor probleme de proiectare a instalatiilor
de transport, in domeniul imbunatatirilor funciare, cadastru urban - edilitar s.a.
RIDICAREA DETALIILOR
Ridicarea topografica planimetrica a unei suprafete terestre este ansamblul operatiilor prin care
se adauga toate datele necesare elaborarii planului topografic, la scara a zonei masurate.
Principalele elemente de ridicare care sunt prezentate in acest capitol sunt marimile topografice
(unghiuri, distante, diferente de nivel) cu ajutorul carora se transpune pe planul topografic un anumit
obiectiv comun sau special. In acest scop se impun urmatoarele lucrari premergatoare:
-se dezvolta retelele topografice de ridicare prin lucrari topografice plane si de nivelment pana in
apropierea obiectivului nominalizat.
-se stabilesc elemente geometrice cu ajutorul carora se defineste pozitia in spatiu a obiectivului.

Odata rezolvata aceasta problema sunt identificate marimile topografice de pozitionare


planimetrica si nivelitica a tuturor detaliilor. Pentru aceasta:
-se stabilesc elementele topografice de ridicare in numarul si natura topografiei, geometriei si
constructiei corecte a obiectivului;
-se stabilesc gradele de precizie cu care se materializeaza pe teren si se executa reteaua de ridicare;
-se determina elementele topografice si se intocmeste schita masuratorilor, se culeg date structurale
sau de orice alte detalii tehnice;
Parcurgerea etapelor la ridicarea detaliilor din teren va respecta urmatoarele precizari:
-distanta maxima punct de sprijin - punct caracteristic 100 m;
-numarul punctelor masurate dintr-o statie sa nu depaeasca 100 m
-masurarea punctelor caracteristice se va face in sens orar, pornind de la baza de sprijin, intr-o
singura pozitie a lunetei (poz I);
-prima viza si ultima viza va fi spre punctul de sprijin;
-se masoara pentru fiecare punct caracteristic
-unghiul orizontal
-unghiul de declivitate al terenului
-distana inclinata (sau direct distanta orizontala)
Ridicarea detaliilor planimetrice
Prin ridicarea topografica a detaliilor planimetrice, se intelege ansamblul operatiilor de
masurare, calculare si reprezentare pe plan a situatiei din teren. Ridicarea detaliilor planimetrice se
sprijina pe o serie de puncte cunoscute, ce formeaza reteaua de sprijin a ridicarii. Sistemul de sprijin
planimetric trebuie sa fie reprezentat la nivelul terenului de o retea geodezica formata din puncte
marcate in teren si de coordonate in acel sistem.
Forma si dimensiunile acestei retele depinde de:
-forma si dimensiunile suprafetei ridicate, relieful acesteia;
-gradul de acoperire a suprafetei cu detalii naturale si artificiale;
-scara planului topografic redactat in final.
Reprezentarea planimerica a unei suprafete ridicate este unitara, omogena, continua si fidela
numai daca se utilizeaza metode adecvate de masurare bazate pe o retea geometrica corect realizata.
In vederea ridicarii detaliilor se realizeaza pe teren o baza de ridicare planimetrica care indeseste
reteaua de spijin prin intersectii si drumuri cu teodolitul sau statii totale.Pentru ridicarea detaliilor
planimetrice initiale se va face o schit cu detaliile masurate in statie.
La proiectarea drumuirilor se vor indeplini urmatoarele conditii:
-sa se sprijine pe puncte de triangulatie sau poligonometrice;
-punctele de drumuire sa fie amplasate in zone stabile,necirculate;
-sa existe vizibilitate intre punctele vecine ale drumuirii si de la acestea spre detalii;
-sa se aleaga cu grija instrumentele de masurat unghiuri si distante; sa se verifice inaintea utilizarii;
-distantele dintre punctele drumuirii sa fie aproximativ egale, astfel:
-150 m (pentru) la ridicarile pe scara 1 : 1000
-250 m la ridicarile pentru scara 1 : 2000
-laturile drumuirii se masoara de doua ori in sens direct si invers cu panglici de otel sau cu
instrumente electronice;
-distantelor masurate cu panglica de otel li se aplica corectia de temperatura atunci cand diferenta
dintre temperatura de etalonare si temperatura la care se efectueaza masuratorile este mai mare de
5 grade Celsius.
-distantele de masurare se reduc la orizontala cand panta terenului este mai mare de 1grad ;
-lungimea maxima a unei drumuiri sa nu depaseasca :
-100 m la ridicarile pentru scara 1 : 500
-2 km la ridicarile pentru scara 1 : 1000

-3 km la ridicarea pentru scara 1 : 2000


Pentru distantele masurate in terenuri cu puncte, tolerantele se majoreaza astfel:
-cu 100% pentru terenuri cu panta peste 15 grade;
-cu 50% pentru terenuri cu panta intre 10-15 grade;
-cu 20% pentru terenuri cu panta intre 3-10 garde.
Masurarea indirecta a distantelor se face cand exista aparatura corespunzatoare unor
determinari cu precizia de minim 1 : 2000. Masurarea unghiurilor se face cu aparate de 50100.Centrarea aparatului pe punctul de statie se face cu toleranta de 3 mm. Toleranta de inchidere a
drumuirii pe punctual de sprijin este:
T = 50 , unde n = numarul de statii
Tolerantele admise la inchiderea pe coordonate a drumuirilor principale se calculeaza cu
formula:
T = 0,003 + / 5000
Tolerantele admise la inchiderea pe coordonate a drumuirilor secundare se calculeaza cu
formula:
T = 0,003 + / 2600
Metoda de ridicare a detaliilor
Metoda drumuiri
Este specifica retelelor de ridicare, se utilizeaza in cazul redarii unor detalii de forma alungita
(culmi, canale, instalatii de transport, conducte) traseul se desfasoara in lungul acestora, iar statiile se
aleg la schimbari de directie sub panta. Elementele necesare se masoara cu un tahimetru de orice fel,
o busola sau chiar un nivelment, dupa importanta detaliului si reliefului terenului. Pozitia punctelor in
plan se raporteaza grafic sau se calculeaza coordonatele x i y. Cotele se deduc prin nivelment
trigonometric, eventual prin nivelment geometric.
Metoda radierii
Punctele caracteristice ale detaliilor de planimetrie si de nivelment se ridica prin metoda radierii
ce se utilizeaza in orice situatie acolo unde se poate duce o viza si se poate masura o distanta. Pozitia
in plan a unui punc radiat (nou) este definita in raport cu punctele A i B (vechi) din reteaua de
ridicare, prin unghiul polar sau orientarea A1 si de distanta redusa la orizont dA1. In functie de
aceste elemente punctul se raporteaza grafic eventual se deduc coordonatele plane x1 i y1. Se poate
deduce la randul ei si cota punctului A1 si diferenta de nivel ZA1.
Cand detaliile se ridica prin masurarea unghiurilor si distantelor cu aceleasi tolerante ca si la
drumuiri, lungimea distantelor polare nu trebuie sa depaseasca 100m. De regula se executa astfel de
radieri combinate la care cu acelasi instrument se masoara elementele necesare; un tahimetru de orice
tip, inclusiv electronic (dist. inclinata lA1 sau redusa dA1, unghiul de inclinare A1 si cel orizontal
1. Distantele se masoara la statie, cu ruleta sau prin unde.
Radierile planimetrice sau nivelitice, separate, prin care se masoara doar elementele necesare
determinarii in plan sau in spatiu se executa mai rar. In general punctele radiate sunt dispuse radial n
jurul statiei si se vizeaza succesiv prin parcurgerea turului de orizont. Numarul radierilor poate
deveni, chiar pe suprafete restranse de ordinul miilor, de aceea se masoara cu luneta in pozitia I si nu
au, in general, control in adevaratul sens al cuvantului. Cele mai importante se verifica prin radieri
din doua statii, prin citiri ale elementelor direct si la statie, perimetrarea constructiilor etc. din
aceleasi motive se impune intocmirea unei schite in teren cat mai veridice, eventual chiar la scara.

Metoda profilelor
Pentru anumite directii relieful terenului se prezinta prin profile. In principiu, profilul rezulta
prin intersectia unui plan vertical ce contine linia considerata si suprafata terenului. Punctele
caracteristice se aleg la schimbarile de panta sau daca acestea sunt greu de sesizat la distante egale.
Pozitia acestor puncte se determina in plan prin unghiuri orizontale si distante sau numai prin distante
cand acestea sunt colinare, iar in inaltime prin nivelment geometric sau trigonometric.
Profilul longitudinal se intocmeste pe axul unui drum in lungul unei vai, a unei linii de
funicular. Pozitia in plan si spatiu a punctelor se determina drumuire si radieri.
Profilele transversale se ridica perpendicular pe directia profilului longitudinal avand puncte
coliniare. Acestea se aleg la schimbarile de panta sau la distante egale cand panta reprezinta putine
variatii. In terenuri asezate, de pante reduse, profilele se ridica prin nivelment .
TEHNOLOGIA GPS
GPS reprezinta de fapt o parte din denumirea NAVSTAR GPS . Acesta este acronimul de la
NAVIGATION System with Time And Ranging Global Positioning System. Proiectul a fost demarat
de catre guvernul Statelor Unite la inceputul anilor 70.
Scopul principal il reprezinta posibilitatea de a putea determina cu precizie pozitia unui mobil in
orice punct de pe suprafata Pamantului, in orice moment indiferent de starea vremii.
GPS este un sistem care utilizeaza o constelatie de 30 de sateliti pentru a putea oferi o pozitie
precisa unui utilizator. Precizia trebuie inteleasa in functie de utilizator. Pentru un turist aceasta
inseamna in jur de 15 m, pentru o nava in ape de coasta reprezinta o marime de circa 5 m, iar pentru
un geodez precizie inseamna 1 cm sau chiar mai putin.
GPS poate fi utilizat pentru a obtine preciziile cerute in toate aplicatiile pomenite mai sus,
singurele diferente constand numai in tipul receptorului si a metodei de lucru utilizate. Sistemul de
pozitionare globala GPS s-a pus in miscare incepand cu anul 1973, sub coordonarea Joint Program
Office din cadrul U.S. Air Force Commands, Los Angeles Force Base, fiind la origine un sistem de
pozitionare realizat in scopuri si pentru utilizare militara, care a devenit in scurt timp accesibil si
sectorului civil, capatand o utilizare extrem de larga in multe tari ale lumii, inclusiv in tara noastra
dupa 1992. Acest sistem de pozitionare globala functioneaza pe principiul receptionarii de catre
utilizator a unor semnale radio emise de o constelatie de sateliti de navigatie, specializati, care se
misca in jurul Pamantului pe orbite circumterestre. Sistemul a fost astfel proiectat incat permite ca in
orice moment si oriunde pe suprafata Pamantului, un mobil aflat in miscare sau in repaus, sa aiba
posibilitatea ca utilizand un echipament adecvat, sa isi poata stabili in timp real pozitia si viteza de
deplasare pentru un mobil aflat in miscare si numai pozitia pentru un mobil aflat in repaus, intr-un
sistem de coordonate geocentric tridimensional, propriu sistemului de pozitionare GPS.
Sistemul de pozitionare GPS, este constituit din trei componente sau segmente principale,
care asigura functionarea acestuia, dupa cum urmeaza:
1. Segmentul spatial, constituit din constelatia de sateliti GPS;
2. Segmentul de control, constituit din statiile de la sol, care monitorizeaza intregul sistem;
3. Segmentul utilizatorilor, compus din utilizatorii civili si militari, care folosesc receptoare GPS
dotate cu antena si anexele necesare;
Pozitionarea cu ajutorul tehnologiei GPS
Ca problema practica, pozitionarea cu ajutorul tehnologiei GPS se realizeza prin determinarea
distantelor dintre punctul de statie si satelitii GPS vizibili, matematic fiind necesare masuratori la
minimum 4 sateliti. Acest numar de sateliti este necesar pentru a ne putea pozitiona cat se poate de
precis, numai pe baza distantelor masurate la sateliti. Daca am avea masuratori la un singur satelit si
am cunoaste pozitia acestuia, cu o singura distanta, pozitia noastra in spatiu ar fi pe o sfera cu centrul

in pozitia satelitului si cu raza, distanta masurata.


Masurand distante la doi sateliti pozitia noastra se imbunatateste, in sensul ca ne aflam pe un
cerc generat de intersectia celor doua sfere care au in centru cei doi sateliti si in functie de distanta
dintre acestia, cercul nostru de pozitie are o raza mai mare sau mai mica. Pozitia noastra se
imbunatateste substantial in momentul in care avem masuratori si la un al treilea satelit, care deja ne
localizeaza in doua puncte din spatiu. Aceste doua puncte sunt date de intersectia ultimei sfere, cu
centrul in cel de al treilea satelit, cu cercul generat de primele doua sfere determinate. Sigur ca in
acest moment putem, relativ usor, sa ne stabilim punctul in care ne aflam, insa pentru a fi rigurosi
este necesara a patra masuratoare fata de un al patrulea satelit si atunci in mod cert punctul
pozitionarii noastre va fi unic.
Pozitionarea se realizeaza cu ajutorul retrointersectiei spatiale de distante, in sistemul de
referinta, reprezentat de elipsoidul WGS84. Fata de coordonatele spatiale care definesc permanent
pozitia fiecarui satelit GPS (Sj) , in acest sistem de referinta, coordonatele spatiale ale oricarui punct
de pe suprafata Pamantului (Pi) se pot determina cu deosebita precizie prin intermediul masurarii
unui numar suficient de distante de la satelitii receptionati de receptorul din punctul P.
Pozitionarea cu ajutorul tehnologiei GPS se poate face in diferite modalitati:
Pozitionare absoluta: coordonatele punctului P sunt determinate intr-un sistem de
pozitionare globala, masuratorile pentru determinarea coordonatelor spatiale ale punctului P facanduse cu doua receptoare GPS, din care unul amplasat pe un punct care are deja coordonate
tridimensionale determinate intr-un sistem de referinta global (WGS84, ITRFxx, EUREF, etc).
Pozitionare relativa: sunt determinate diferentele de coordonate intre doua puncte sau
componentele vectorului (baseline), ce uneste cele doua puncte stationate cu receptoare GPS. Prin
aceasta modalitate se reduc sau se elimina erorile sistematice (bias), de care este afectata distanta
dintre cele doua puncte.
Pozitionare diferential: este asemanatoare, ca procedeu, cu pozitionarea absoluta cu
deosebirea ca eroarea care afecteaza distanta de la satelit la receptor este calculata si aplicata in timp
real, ca o corectie diferentiala, data de catre receptorul care stationeaza pe un punct de coordonate
cunoscute (base), catre receptorul care stationeaza in punctul nou. Ca si la pozitionarea relativa, sunt
eliminate sau diminuate erorile sistematice care afecteaza masuratorile GPS.
Masuratorile GPS, in geodezie sau ridicari topografice, se pot executa prin doua metode
principale, care in functie de situatie, de aparatura, etc. au fiecare diferite variante:
Metoda statica care presupune masuratori cu doua sau mai multe receptoare GPS, amplasate
pe punctele care urmeaza sa fie determinate si care sunt stationate, simultan, o perioada mai mare de
timp, denumita sesiune de observatii. Durata acesteia este stabilita in functie de lungimea laturilor,
numarului de sateliti utilizabili, de geometria segmentului spatial observabil, evaluata de PDOP
(Position Dilution of Precision), precum si de precizia de determinare a punctelor noii retele.
Metoda cinematica presupune masuratori cu doua sau mai multe receptoare, din care unul
amplasat pe un punct cu coordonate cunoscute (base) si restul recepoarelor sunt in miscare continua
sau cu stationari foarte scurte.
In functie de metoda de masurare (achizitie a datelor), coordonatele se pot obtine prin
postprocesare sau in timp real, situatie in care coordonatele sunt disponibile la teren. In toate cazurile
problema de baza este de a determina distanta (range) intre receptor si satelitii GPS, care se poate
realiza prin doua tipuri de observatii:
- Masurarea fazei codurilor din componenta activa a semnalului.
- Masurarea fazei purtatoarei semnalului (carrier phase).
Aceasta a doua metoda de realizare a masuratorilor GPS, prezinta o importanta deosebita
pentru aplicarea acestei tehnologii in domeniul geodeziei. Initial, receptoarele GPS au avut ca scop
determinarea coordonatelor punctelor retelei geodezice de sprijin acolo unde metodele clasice
deveneau foarte costisitoare. Datorita evolutiei foarte rapide a tehnologiei GPS in multe alte sectoare
de activitate si a diversificarii aparaturii, utilizarea receptoarelor s-a extins si la determinarea

coordonatelor punctelor de detaliu.


Conceptul de retea geodezica de sprijin a capatat alta semnificatie prin introducerea tehnologiei
GPS. Astfel, a disparut elementul cel mai greoi: vizibilitatea intre punctele retelei.Sigur, metodologia
GPS nu rezolva toate problemele geodeziei, exista elemente care perturba calitatea datelor sau chiar
compromit masuratorile . Cea mai importanta conditie in obtinerea unor rezultate bune este
vizibilitatea cerului din punctul in care se stationeaza cu receptoare GPS. Astfel, nu se pot efectua
determinari in paduri sau in liziere, de asemenea in zonele urbane cu cladiri foarte mari, etc. De
asemenea trebuie estimata perioada de masurare pentru a avea GDOP-ul foarte bun. Acest parametru
arata geometria satelitilor care trebuie sa fie optima. Facand o analogie cu topografia clasica, este
similar cu a avea la retrointersectie puncte cu coordonate cunoscute raspandite optim in cele patru
cadrane.
Pe piata exista in acest moment o gama complexa de statii totale si receptoare GPS. Pentru
fiecare tip de retea trebuie ales un anumit tip de aparat care sa corespunda preciziei finale a retelei.
Astfel, pentru retelele cu scop cadastral, precizia finala poate fi de cativa centimetri. Pentru retelele
geodezice care au ca scop determinarea miscarilor placilor crustale se impun precautii speciale pentru
obtinerea unei precizii milimetrice. In acest caz marcarea punctelor se realizeaza astfel incat aparatele
de masurat (receptoare GPS, statii totale) sa poata fi amplasate direct si fortat pe punct. Se elimina
erorile de centrare a aparatelor pe punct si determinarea inaltimii aparatului. De asemenea, pentru
aparatura de tip GPS, timpul de stationare pe punct se mareste foarte mult. Atunci cand nu este
necesara o precizie foarte mare, de exemplu pentru realizarea retelelor utilizate in lucrarile curente
(ridicari topografice pe suprafete mici, planuri cadastrale, etc), aparatura poate fi mai slaba ca
precizie, iar metodele de masurare GPS nu sunt atat de pretentioase.
Trebuie remarcat ca nu toate statiile totale pot fi utilizate pentru realizarea retelelor geodezice,
la fel si receptoarele GPS. Fiecare aparat are trecut in prospect precizia de masurare, distantele la care
pot fi folosite, timpul de stationare pentru a obtine o anumita precizie, etc.
Retelele geodezice definite conform Ord.534/2001 sunt clasificate in retele geodezice de
sprijin, de indesire si de ridicare. Ele sunt realizate conform principiului ierarhic (si de densitate), de
la superior catre inferior .
Pe baza serviciilor ROMPOS, se pot determina coordonatele punctelor retelelor de ridicare
utilizand ROMPOS-GEO serviciul de pozitionare statica postprocesare. Utilizatorii acestui serviciu
pot prelua datele colectate de la statiile GNSS de referinta si pot sa-si incadreze reteaua de ridicare n
Sistemul de Referinta si Coordonate (SRC) ETRS89. Odata cu datele satelitare la intervalul de
inregistrare dorit (suficient 5s,10s, 15s, 30s) sunt transmise si coordonatele acestor statii. Fisierele de
date (observatii si date de navigatie) pot fi livrate prin internet sau suport magnetic (CD,DVD). Se
preconizeaza posibilitatea descarcarii de pe internet a datelor de catre utilizatorii abonati si realizarea
plaii la sfarsitul fiecarei luni. Datele pot fi achizitionate si platite la FNG (Fondul Naional
Geodezic) si la Oficiile de Cadastru si Publicitate Imobiliara (OCPI). Solicitarea acestor date se face
in baza unui Formular de solicitare date GNSS (disponibil pe site-ul ANCPI si ROMPOS). ANCPI
furnizeaza inregistrari satelitare la interval de minim 1s.
Reteaua de ridicare alcatuita din minim doua puncte materializate in teren se va stationa cu
receptoarele GNSS si se vor colecta in mod static/rapid-static observatii cu o durata care depinde in
principal de distanta fata de statia/statiile si/sau borna/bornele de referinta (avand coordonate in SRC
ETRS89), de nr. de frecvente ale receptoarelor, precum si de nr. si configuratia geometrica satelitara
din momentul efectuarii observatiilor. Preciziile (interne) de determinare (3D) a coordonatelor pot
atinge usor valori de sub 5cm specifice acestui tip de retele. Un executant de retele de ridicare si
ridicari de detaliu, posesor de tehnologie GNSS, va trebui conform normelor in vigoare:
- sa realizeze reteaua de ridicare prin masuratori statice/rapid statice; va realiza conectarea la reelele
GNSS ierarhic superioare din zona (Clasa A, B, C); Pentru conectarea la statiile de referinta (reale)
va putea apela la ANCPI/OCPI de unde va prelua inregistrarile satelitare corespunzatoare; Prin
constrangerea acestei retele pe minum 2 puncte (de clasa superioara) se vor genera poligoane inchise

(triunghiuri) in care se pot verifica rezultatele primare (prin calculul neinchiderilor);


- sa realizeze ridicarea de detaliu prin metoda de masurare statica/rapid-statica sau cinematica;
Metoda cinematica se poate realiza prin determinari in mod postprocesare sau in timp real. Pentru
masuratorile cinematice in mod postprocesare se va utiliza cel puin o statie de referinta (a
utilizatorului) amplasata in zona de lucru (recomandabil) sau o statie de referinta permanenta din
RGN-SGP. In cazul masuratorilor cinematice efectuate in timp real, se pot utiliza:
- statii de referinta (minim una) amplasate in zona de lucru si comunicatii (radio) la (mica) distanta;
- statii de referinta permanente (reale) din RGN-SGP si comunicatii (GPRS) la distanta serviciul
ROMPOS-RTK (varianta cu statii reale);
- statii de referinta virtuale generate pe baza datelor colectate la statii de referinta reale din RGN-SGP
serviciul ROMPOS-RTK VRS (varianta cu statii de referinta virtuale);
Prelucrarea datelor GPS
Prelucrarea datelor GPS se realizeaza in functie de metoda de masurare, de sistemul de
coordonate utilizat (Stereografic 1970 sau EUREF), de tipul masuratorilor efectuate in retea, de
metoda de prelucrare aleasa. Este de mentionat un amanunt foarte important: receptoarele GPS
prelucreaza semnalul de la satelit si dau pozitia receptorului in coordonate sistem global elipsoidal pe
elipsoidul WGS84. In Romania, sistemul de coordonate oficial este sistemul de coordonate plane
Stereografic 1970 care are ca baza elipsoidul Krasovski. Pentru a obtine coordonate din sistemul
WGS84 in sistemul Stereografic 1970 sunt doua cai, amandoua utilizand niste parametri de
transcalcul, respectiv parametri utilizabili pe toata tara si parametri utilizabili local.
In principiu orice receptor GPS pornit, inregistreaza continuu semnalul de la satelitii vizibili.
Acest semnal este stocat in memoria receptorului la o anumita perioada, denumita epoca. O epoca
poate fi aleasa de la 1 la 30. Daca se stationeaza pe punct o perioada mai scurta (cinci minute, zece
minute), durata unei epoci este aleasa de obicei de 1. In cazul masuratorilor de durata (patrucinci
zile), o epoca poate fi aleasa la 30. Cu cat durata unei epoci este mai mica, cu atat se incarca
memoria receptorului mai repede.
Datele inregistrate sunt descarcate cu ajutorul programelor furnizate de producatorul
receptoarelor. Momentele inregistrarilor sunt suprapuse pe datele colectate de la alte receptoare si se
aleg timpii comuni de inregistrare. Pentru punctele stationate in aceeasi perioada se pot calcula
vectorii relativi de pozitie: X, Y si Z. Daca unul din aceste puncte este considerat punct cu
coordonate cunoscute, atunci celuilalt i se pot determina coordonatele absolute, provizorii. Avand
coordonatele provizorii si mai multe determinari (din mai multe puncte vechi si noi), coordonatele
finale rezulta utilizand metoda celor mai mici patrate, masuratori indirecte.
STABILIREA RETELEI TOPOGRAFICE DE BAZA
In ansamblul lucrarilor topografice reteaua de sprijin serveste drept suport, respectiv ca
infrastructura, tuturor operatiilor de ridicare in plan si de trasare a constructiilor, calitatea ei
conditionand efectiv aceste lucrari ca precizie, randament si eficienta economica.
O astfel de retea este constituita din ansamblul punctelor rezultate prin indesirea retelei geodezice de
baza precum si din punctele acesteia existente in zona, in consecinta, notiunile de indesire a retelei
si/sau determinare a retelei de sprijin, au acelasi sens, aceeasi semnificatie si vor fi folosite ca atare in
continuare.
Realizarea unei retele de sprijin GPS, ca operatie geotopografica frecventa, extinsa pe o
suprafata reprezentativa de teren, are un continut specific, definit astfel:
- obiectul indesirii, il constituie, in mod normal, reteaua geodezica nationala GPS ce se executa
centralizat de catre ANCPI si va fi pusa la dispozitia utilizatorilor in sistemele de referinta nationale
Stereografic '70 si Marea Neagra 1975;
- proiectarea punctelor noi, de indesire, se face cu discernamant, dupa nevoi, in functie de lucrarile

ulterioare si vizeaza alegerea unor statii la sol distribuite uniform pe teritoriul urmarit, ca si in afara
lui ;
- semnalele nestationabile, existente in zona (turle de biserici, coturi de fabrica, antene de
televiziune), vizibile de la distanta, se includ in aceasta retea fiind deosebit de utile ca vize de
orientare, de determinare sau control in lucrarile viitoare;
- reteaua mixta, rezultata in aceste conditii, cuprinzand puncte observate in sistem GPS si combinate
cu masuratori clasice, se calculeaza si se compenseaza in ansamblu, cu calcule specifice, asigurand
astfel omogenitatea determinarilor;
- mijlocul ideal de realizare il constituie sistemul GPS a carui utilizare exclusiva in viitor nu poate fi
pusa la indoiala, avand in vedere avantajele nete de precizie, randament, asigurat de flexibilitatea in
alegerea punctelor in ansamblu, in raport cu procedeul clasic. Intersectia inainte si inapoi raman ca
mijloace de rezerva in completarea retelei.
La alte variante de executie, respectiv combinatii ale sistemului GPS cu statie totala, sau
folosirea ultimei in exclusivitate, se apeleaza de la caz la caz in functie de dotare, teren, densitate a
retelei existente s.a . Succesiunea lucrarilor este, in general, cea cunoscuta de la retelele clasice si
cuprinde in linii mari proiectarea retelei de indesire GPS, respectiv alegerea punctelor si bornarea lor,
observatii proprii sistemului, dublate, dupa caz, de masuratori clasice, procesarea datelor ce asigura
determinarea coordonatelor in sistemul geocentric international WGS 84, trecerea lor in sistemul
nostru national considerat local, inclusiv compensarea finala, riguroasa, prin metoda masuratorilor
indirecte a retelei in ansamblu.
Sub raport practic aceste etape standard au, in cazul sistemului GPS, evidente aspecte
specifice, modeme, legate in special de automatizarea lucrarilor, care se diferentiaza net de cele
clasice. Astfel, atat la achizitionarea datelor din teren, cat si la prelucrarea lor, softurile rezolva
aproape totul, operatorului revenindu-i doar rolul de reglare a unor parametri si alegere a unor solutii
adecvate de lucru.
Faza ce mai importanta din ansamblul realizarii retelelor geotopografice de sprijin o reprezinta
pregatirea anticipata a lucrarilor in ansamblu si cu precadere a campaniei de masuratori, concretizata
sub raport tehnic prin proiectul de indesire a retelei geodezice nationale. In functie de scopul urmarit,
preconizat prin caietul de sarcini si conditiile din teren, operatorul trebuie sa ia decizii importante
privind alegerea aparaturii si a metodei de lucru pentru a asigura precizia ceruta precum si
organizarea intregii activitati pana la incheierea etapei finale soldata cu inventarul de coordonate
inclusiv calculul preciziei de determinare a punctelor.
Ca piesa de baza acest proiect este de competenta operatorului topograf, solicitandu-i din plin
priceperea si experienta sa atat in cazul cand masuratorile se realizeaza in regie proprie, cat si la
comanda de catre o firma de profil autorizata. In ambele situatii topograful, ca utilizator in
perspectiva a retelei de sprijin, iti impune punctul de vedere direct prin avizarea proiectului propus de
executant. Drept urmare, initial se schiteaza un anteproiect folosind un plan de ansamblu sau o harta
existenta a regiunii de lucru, tinand cont de o serie de conditii specifice.
Teoretic, in functie de densitatea stabilita in modul aratat anterior exprimata ca un punct la un
numar dat de hectare, se deduce numarul total de statii noi, necesare de amplasat, pe intreaga
suprafata. In continuare, pe o harta la scara 1/25.000 - 1/50.000 se raporteaza punctele vechi, se
traseaza un cadrilaj, de suprafata corespunzatoare unui punct si se incearca dotarea fiecarei sectiuni
cu o statie de indesire al viitoarei retele. Este vorba de o pozitie aproximativa in centrul fiecarui
patrat, amplasamentul definitiv urmand a se stabili ulterior pe teren tinand cont de conditiile si
recomandarile specifice.
Practic, sub aceasta forma operatia poate deveni anevoioasa in centrele populate si terenurile
forestiere, deoarece constructiile inalte respectiv arborii si relieful accidentat impiedica
vizibilitatile" spre numarul de sateliti necesari, corespunzator unui PDOP favorabil. Cu toate
acestea, procedeul trebuie urmarit si implementat cu insistenta, oferind calea prin care ar rezulta o
retea de indesire cu puncte distribuite uniform in teritoriu, mult mai utila decat o raspandire aleatoare

a lor, care ar conduce la grupari sau/si goluri, desi numarul total raportat la suprafata poate fi
satisfacator.
Geometria retelei de ansamblu, definita de pozitia punctelor noi GPS proiectate, in raport cu
cele vechi, existente, ilustreaza de fapt conceptia de realizare a proiectului de indesire in vederea
obtinerii unei structuri optime retinem urmatoarele conditii:
- sa fie dispuse in zona de interes, sa fie incadrata de punctele retelei nationale GPS existente si, in
ansamblu, sa fie uniform distribuite spre a servi cat mai deplin determinarii punctelor noi inclusiv
trecerii din sistemul mondial WGS84 in cel local de la noi, Stereografic '70;
- prioritate la folosirea si deci la includerea in noua retea proiectata o au statiile permanente GPS din
zona, punctele de ordin superior, cele apropiate de zona de lucru, mai usor accesibile, cu borne in
buna stare etc;
- fiecare punct nou sa fie incadrat de puncte vechi, respectiv sa beneficieze de cel putin patru vectori
de determinare distribuiti in tur de orizont;
- la determinarea punctelor noi vectorii luati in considerare se aleg dintre cei existenti, ca cei mai
scurti, intrucat precizia de pozitionare GPS scade odata cu cresterea bazei.
Unele cercetari (Danciu i Rus, 2002) ajung la concluzia ca precizia punctelor noi determinate
este independenta de geometria retelei daca vectorii sunt aproximativ egali si ca ea depinde de
numarul bazelor masurate si de lungimea lor. Forma si marimea elipsei de eroare a unui punct
ramane aproape neschimbata, indiferent de configuratia geometrica a vectorilor. Ceva mai nuantat, in
alte lucrari se mentioneaza ca rezultatele obtinute cu sistemul GPS sunt influentate de geometria
retelei, data de numarul si distributia statiilor GPS, inclusiv a bazelor care se formeaza, de
configuratia satelitilor, tipul receptoarelor folosite, modul de observare si de procesare etc. Retinem
totusi ca precizia determinarilor GPS este asigurata in orice ipoteza si ca rolul geometriei retelei este
departe de cel pe care-l avea in cazul retelelor clasice.
Amplasamentul in teren al punctelor noi de indesire, figurate pe harta, se stabileste prin
deplasari si verificari la fata locului. Cu aceasta ocazie se urmareste cu prioritate identificarea
punctelor vechi folosind descrierea topografica sau un GPS de buzunar, ce conduc pe operator rapid
si sigur la amplasamentul bornei, existenta si starea marcajului la sol si se stabileste calea cea mai
sigura de acces. La nevoie se controleaza, prin comparare, unele distante masurate cu statii totale si
cele deduse din coordonate, intre punctul urmarit si altele cunoscute din apropiere.
Locul definitiv al punctelor noi in zona corespunzatoare proiectului se stabileste tinand cont de
o serie de conditii obligatorii, cum ar fi:
- asigurarea orizontului liber cu o elevatie peste 15, pentru a surprinde cat mai multi sateliti.
Sistemul GPS asigura in fiecare punct de pe glob receptia a cel puin 4 sateliti (de regula sapte pana
la zece) cu conditia de a nu exista obstacole care sa mascheze receptorul. In acest sens calculatorul
sistemului permite stabilirea orei de aparitie sau/si disparitie a fiecarui satelit si reprezentarea pe un
grafic a celor accesibili sau obstructionati intr-un anumit loc si o anumita perioada. Intrucat la
latitudinea tarii noastre satelitii nu ating zona de nord, punctele de statie se vor stabili de regula la sud
de mastile" importante. Oricum, pentru evitarea surprizelor, se va asigura intotdeauna o acoperire
suplimentara peste cei patru sateliti necesari teoretic, de pana la sapte - opt;
- vizibilitate spre un alt punct al retelei, existent, eventual un semnal nestationabil sau, in lipsa, prin
dispunerea lor in perechi pentru a facilita orientarea viitoarelor drumuiri cu statia totala;
- evitarea apropierii de instalatiile electrice de mare putere (linii de inalta tensiune, cai ferate
electrificate, statii trafo s.a) precum si de suprafete reflectorizante, de la care prin receptor ajung si
semnale reflectate ce se suprapun pe cele directe, provocand efectul multipath;
- accesul pietonal, de preferat si auto, fara probleme, spre punctele noi.
In urma unei analize detaliate se stabileste pozitia definitiva a punctului care se numeroteaza si se
marcheaza provizoriu.
In concluzie, desi conditiile de respectat par numeroase, ele sunt mult mai usor de indeplinit
pentru folosirea tehnicii GPS in comparatie cu constrangerile draconice ale metodelor clasice legate

de vizibilitati, distante, conformatia figurilor s.a. in acest mod sistemul dispune de o mare
flexibilitate, dublata si de posibilitatea cuplarii cu alte mijloace de determinare a retelelor de sprijin.
Verificarea si rectificarea aparaturii GPS
Verificarea si rectificarea aparaturii GPS se face doar de catre persoane specializate si
autorizate folosindu-se procedee complexe de calibrare i recalibrare.
Calibrarea antenelor GPS
Pentu eliminarea deviatiilor centrului de faza real de la centrul de faza mediu - variatii ale
centrului de faza (PCV Phase Center Variations) - au fost dezvoltate de-a lungul timpului mai
multe metode de calibrarea a antenelor:
cea mai folosita corectie pentru PCV este offset-ul antenei pure offset care se poate determina
relativ in raport cu o antena de referinta, sau absolut mai greu de obinut;
cel mai comun mod de calibrare a antenelor este calibrarea in camp relativ field relative
calibration;
un alt model pentru calibrare este reprezentat de camera absolut de calibrare absolute chamber
calibration procedeu bazat pe generarea unui semnal artificial GPS;
calibrarea in camp absolut absolute field calibration prin care s-a rezolvat problema relativa
si influenta multipath-ului. Acest procedeu presupune o automatizare a intreg procesului de calibrare.
existenta robotului de calibrare:

Erori ale masuratorilor efectuate cu aparatura GPS


Precizia masuratorilor de pozitionare sau de navigatie,efectuate cu ajutorul tehnologiei
GPS,este dependenta de precizia cu care se determina distanta (range) de la satelit la receptor.
Erorile care se pot comite in acest gen de masuratori sunt de doua tipuri:
1. Erori accidentale de masurare si de observare, cum ar fi eroarea datorata parcursurilor multiple
(multipath), electronica aparaturii de la bordul satelitului si ale receptoarelor, interferentele
electromagnetice, excentricitati ale centrilor de faza ale antenelor, etc;
2. Erori sistematice (bias), cum ar fi erorile datorate ceasurilor de pe satelit si receptor, erorile de
refractie cauzate de troposfera si ionosfera, erorile datorate orbitelor satelitare, etc;
Aceste erori sunt permanent prezente in cadrul masuratorilor, separat de acestea existand si
alte erori induse cu buna stiinta de cei ce gestioneaza sistemul de pozitionare GPS si care, chiar daca
nu actioneaza permanent, au ca scop degradarea preciziilor de pozitionare si navigatie in timp real,
actiune numita Disponibilitate Selectiva si Anti-furt, in engleza Selective Avillability - SA si
Anti-spoofing - AS.

Tinand cont de diferitele surse de eroare, constatam ca pozitionarea absoluta efectuata cu


ajutorul masuratorilor de cod s-ar situa ca precizie de pozitionare planimetrica in jurul valorii de cca.
+/-100 m. Daca aceste erori sunt tolerabile, in cazul aplicatiilor privind calculul vitezei de deplasare a
unui mobil sau pozitionarea acestuia, pentru scopurile geodezice si geodinamice aceste precizii sunt
intolerabile si in acest sens analizarea erorilor, a cauzelor care le produc, precum si a metodelor de
inlaturare sau diminuare a acestora, este strict necesara.
Erorile accidentale
Potrivit unor reguli din literatura de specialitate, precizia de determinare cu ajutorul
tehnologiei GPS poate fi estimata acoperitor, ca avand valoarea de cca. 1% din lungimea de unda.
Aceasta apreciere conduce la precizii diferite potrivit cu diversele observabile care sunt luate in
considerare, dupa cum urmeaza:
- codul C/A: precizia = 1%l = 1%*300m = +/- 3m
- codul P : precizia = 1%l = 1%* 30m = +/- 0.3m
- L1 si L2 : precizia = 1%l = 1%*0.2m = +/- 0.002m
In realitate, aceste precizii sunt simple supozitii teoretice, astfel incat trebuiesc analizate in
continuare diferitele surse de erori si contributul lor la stabilirea preciziei masuratorilor.
Erorile de multiparcurs
In cazul determinarilor de precizie este absolut necesar ca atat in faza observatiilor de teren, cat
si in cadrul fazei de prelucrare, sa se aiba in vedere toate sursele de erori. Eroarea de multiparcurs
(multipath) apare atunci cand o parte a semnalului de la satelit ajunge la receptor intr-o maniera
indirecta, prin reflectare de diferite suprafete amplasate mai aproape sau mai departe de receptor.
Masuratoarea intre centrele de faza al antenei receptorului si ale antenei satelitului nu mai are
deci un parcurs rectiliniu, aparand acelasi fenomen de intarziere al semnalului si de crestere a
distantei masurate. Receptoarele din ultimele generatii au softul de prelucrare mai dotat si poate sa
elimine din inregistrari semnalele parazitate de efectul de multiparcurs.
Erori datorate excentricitatii centrului de faza al antenei
Aceasta eroare este datorata variatiei pozitiei centrului de faza al antenei, care in fapt este o
problema teoretica de electronica si nu de mecanica, aceasta datorita variatiei in functionare a
frecventelor (centrul de faza pentru portanta L1 nu coincide cu centrul de faza a portantei L2) si
elevatiei satelitului care emite semnalul. Din punct de vedere al utilizatorului, pentru ca aceasta
eroare, cand exista, sa nu fie amplificata este necesar ca orizontalizarea antenei precum si orientarea
ei sa se faca cu maximum de atentie. Aceste erori au o valoare mica, in jurul a 2-3cm, dar aceasta
valoare devine importanta pentru determinarile de precizie in probleme de nivelment.
Erorile datorate electronicii receptorului
O serie de alte erori depind de starea tehnica a componentelor electronice ale receptorului. De
exemplu, masurarea diferentelor de faza reprezinta o modalitate de corelare in timp real si in acest
caz este foarte important ca semnalul de la satelit sa nu fie depreciat, pentru a permite o corelare
optima. Calitatea semnalului depinde oricum, in mare masura, de eventuale interferente
electomagnetice care pot cauza cresterea zgomotului semnalului si, in unele cazuri nefavorabile, sa
conduca chiar la pierderea semnalului.
Erorile sistematice
a. Erorile de ceas
Erorile de ceas ale satelitilor si ale receptoarelor, pot sa fie divizate in doua componente:
- asincronismul (offset) ceasurilor, fapt ce conduce la o deplasare a originii de masurare a timpului;

- deriva, datorata teoriei relativitatii, dependenta de timp;


Pentru perioade de scurta durata, aceste erori pot fi modelate de polinoame de ordinul doi,
pentru ceasurile atomice de la bordul satelitilor si de polinoame de grad superior, pana la ordinul opt,
pentru ceasurile cu cuart ale receptorilor GPS.
b. Erorile de orbita
Este cunoscut faptul ca pentru pozitionarea GPS este necesar sa fie cunoscute orbitele satelitilor
observati (efemeridele), in sensul de a se cunoaste la fiecare epoca de inregistrare coordonatele cat
mai precise ale centrului antenei de emisie a satelitului. Aceste date referitoare la orbite, reunite in
notiunea de efemeride, au o precizie diferita, dupa cum urmeaza:
- broadcast, efemeride transmise in mesajul de navigatie care au precizie in jurul a 30-50 de metri;
- precise, efemeride care sunt calculate si pot fi utlizate dupa perioada de observatii, in cadrul
etapei de procesare a datelor si au precizii metrice si chiar subdecimetrice;
Dupa cum s-a mai specificat, aceste erori au repercursiuni asupra pozitionarii absolute si
afecteaza in mod direct coordonatele spatiale ale receptorului. In cazul in care observatiile se
realizeaza prin metoda diferentiala sau relativa, influenta acestor erori in pozitionare este minora. In
asemenea cazuri, care la utilizarea tehnologiei GPS in domeniul geodeziei sunt normale, se poate
observa c` abaterile standard relative ale bazelor m`surate sunt relativ de acelasi ordin de marime cu
abaterile standard relative ale distantelor (range) satelit receptor.
c. Erorile datorate refractiei troposferice
Troposfera reprezinta, segmentul de baza al atmosferei, cuprins intre suprafata Pamantului si o
inaltime de cca.40 - 50 km. Aceasta zona este divizata in doua parti:
- partea umedacuprinsa intre suprafata Pamantului si o altitudine de cca. 11km, zona in care
umiditatea atmosferica este prezenta si are valori semnificative;
- partea uscata cuprinsa intre altitudinea de cca.11km si 40km .
Refractia troposferica provoaca o intarziere a receptionarii semnalului de la satelit, intarziere
care conduce la cresterea timpului de parcurgere a distantei de la satelit la receptor si in consecinta o
crestere sistematica a distantelor. Intarzierea datorata refractiei troposferice este independenta de
frecventa semnalului, aceasta comportandu-se identic fata de cele doua unde purtatoare L1 si L2, dar
este dependenta de parametrii atmosferici si de unghiul zenital sub care se gaseste receptorul fata de
satelit.
Valoarea refractiei troposferice creste exponential cu valoarea unghiului zenital si din aceste
motive nu este recomandabil a se efectua observatii la satelitii care apun sau rasar, decat dupa ce au
intrat sau au iesit, sub unghiul zenital de 700 - 750.
Pentru eliminarea acestei erori sistematice, s-au realizat mai multe modele matematice printre
care cele mai utilizate sunt cele realizate de Hopfield si Saastamoinen, fiind de amintit si realizarile
lui Good-Goodman, Black, Niell, Chao si altii.
d. Refractia ionosferica
Ionosfera, reprezinta o alta parte a atmosferei terestre, cuprinsa intre altitudinea de 40 50 km,
pana la cca 1000 km. Erorile datorate refractiei ionosferice depind de frecventa semnalului si deci ele
au valori diferite pentru cele doua unde purtatoare L1 si L2.
Aceasta eroare care se manifesta prin intarzierea semnalului de la satelit la receptor si care de
fapt face sa creasca timpul de parcurs al semnalului, are consecinte directe in marirea distantelor
masurate la sateliti, aceasta eroare eliminandu-se printr-o combinatie oportuna a purtatoarelor L1 si
L2. Modelarea matematica a procesului de calcul al corectiei ionosferice se realizeaza cu ajutorul
unei dezvoltari in serie (Willman Tucker,1968) .
Utilizarea receptoarelor cu dubla frecventa este indispensabila cand se intentioneaza masurarea
unor baze mai mari de 15km , sub aceasta lungime, efectul refractiei ionosferice putand fi eliminat
prin masuratori diferentiale sau relative.

Verificarea si rectificarea statiei totale


Ca instrumente topografice moderne, statiile totale trebuie sa satisfaca integral cerintele
realizarii unor masuratori si determinari la nivelul performantelor cu care sunt acreditate: sa masoare
elementele geometrice specifice, sa le inregistreze, sa efectueze unele calcule direct pe teren si sa
comunice computerului rezultatele.
Indiferent de instrument, erorile care insotesc orice masuratoare, au ca surse unele:
- Imperfectiuni de constructie, avnd n vedere ca practic, nici un dispozitiv nu poate fi considerat
perfect;
- Dereglari ale unor parti componente, n principal din cauza transportului n conditii
necorespunzatoare, loviri neintenionate, a ncalzirii inegale a unor pari componente sau al uzurii.
Considerate in ansamblu, aceste erori trebuie privite, n cazul statiilor totale, printr-o prisma
diferita de cea a instrumentelor clasice, unde ele se eliminau sau se reduceau prin modul de lucru sau
prin reglaj, actionand unele suruburi. Statiile totale, realizate prin aportul unor tehnologii moderne,
de vrf, din domeniul opticii, mecanicii fine si electronicii, permit ca unele erori de constructie sa fie
diminuate sub o limita ce nu mai influeneaza rezultatul. O alta parte dintre erori sunt eliminate
automat prin mijloace specifice, iar altele se impun a fi remediate la un service autorizat, n lipsa
unor uruburi de rectificare accesibile operatorului.
Clasificarea erorilor ce nsotesc statiile totale, provocate de eventualele nerespectari a
conditiilor nominale, s-ar putea face, totusi, dupa modul de diminuare si practic de ndepartare a
acestora, rezultnd astfel trei categorii.
A. Conditii garantate prin constructie, n limitele unor erori remanente care nu afecteaza efectiv
rezultatele masuratorilor:
- perpendicularitatea axelor vertical VV i orizontal HH' pe limb respectiv pe eclimetru, realizata
practic cu o precizie de zece ori mai mare dect limita de 10 care ar putea influenta masurarea
unghiurilor respective;
- egalitatea diviziunilor de pe cercuri, asigurata prin liniile raster, citirile prin scanare, dar si prin
reiterarea lecturilor n zone diferite ale limbului si prezentarea rezultatului obtinut din diferenta
valorilor medii;
- egalitatea gradatiilor de pe suportul prismei, a caror rigoare permite nregistrarea valorii corecte n
memorie si implicit siguranta rezultatelor mai ales pentru cote.
B. Conditii ce se ndeplinesc automat, sau la comanda n timpul lucrului, prin intermediul unor
dispozitive si programe capabile, la modelele mai noi, sa masoare sau sa calculeze, eventual sa
afiseze si practic sa elimine efectul erorilor corespunzatoare:
- axele sa fie centrice cu cercurile gradate. O eventuala excentricitate a alidadei fata de limb provoaca
o eroare unghiulara cu o variatie sinusoidala, care este cuantificata si trecuta n memoria ROM (Read
Only Memory), iar valoarea unghiului este corectata automat n functie de zona de citire;
- axa de viza sa intersecteze axa principala, n caz contrar producndu-se o eroare de excentricitate a
lunetei, care se poate ajusta n acest scop exista posibilitatea determinarii erorii, stocarii ei n
memoria aparatului si a eliminarii prin calcul din mediile aritmetice ale citirilor obtinute automat;
- verticalitatea axului principal VV, conditie componenta a instalarii n statie, ce se asigura prin
calare. O eventuala abaterea A, ncadrata n anumite limite, este automat si integral eliminata de
compensatorul biaxial. Functionarea compensatorului se constata blocnd miscarea orizontala si
basculnd luneta n plan vertical, cnd sunt sesizate modificari ale directiei afisate la limb. Daca
eroarea A depaseste sensibilitatea compensatorului, de circa 4', se afiseaza un mesaj specific si
funcionarea instrumentului se ntrerupe ;
- perpendicularitatea axei de viza pe cea secundara este o conditie de baza pentru masurarea corecta a
unghiurilor orizontale. In caz contrar, apare eroarea c de colimatie pe orizontala, provocata de

descentrarea reticulului, intersectia firelor reticulare fiind scoasa din axul lunetei. Statiile totale
prevazute cu compensatoare triaxiale au, pe lnga cel biaxial, un dispozitiv ce preia automat
determinarea, stocarea si reglarea respectiv eliminarea acestei erori, care nu mai afecteaza valoarea
unghiului orizontal. Asadar, cel puin patru din cele mai importante erori de reglaj sunt eliminate n
mod automat sau la comanda, fara a folosi un anumit procedeu de lucru si fara a actiona asupra unor
suruburi de reglaj.
C. Conditii ce pot fi asigurate de un service de specialitate, al firmei constructoare, unde acestea se
pot verifica si rectifica:
- axa secundara sa fie orizontala respectiv perpendiculara pe cea principala, n caz contrar luneta
basculnd ntr-un plan nclinat, diferit de cel vertical. Eroarea se depisteaza prin proiectarea unui
punct nalt P cu luneta n ambele poziii pe o stadie dispusa la sol orizontal si perpendiculara pe viza.
Daca cele doua proiectii CI si CII nu coincid, eroarea se rectifica cu jumatate din deplasarea fata de
media citirilor prin ridicarea sau coborrea unui capat al axului secundar;
- la eclitnetru sa se citeasca efectiv nclinarea lunetei, ntruct o eroare i de index face ca la o viza
orizontala sa se citeasca efectiv z =100gon i. Prezenta unei astfel de erori se confirma cnd suma
unghiurilor zenitale, citite spre acelasi punct n ambele pozitii, difera sistematic de 400gon si se
elimina prin media citirilor;
- constanta prismei introdusa n programul de masurare al statiei trebuie sa corespunda cu valoarea
nominala a setului folosit efectiv. Daca se utilizeaza alte prisme dect cele originale, constanta lor
trebuie setata din programul statiei si eventual verificata pe o distanta sigura, cunoscuta, n caz
contrar se va produce o eroare sistematica la masurarea distantelor, ce poate deveni periculoasa n
drumuiri ntinse;
- constanta dispozitivului EDM se modifica rar, prin defectarea fibrei optice din interior. La livrare ea
se verifica pe o baza de etalonare prin masuratori interferometrice, dar se poate controla si pe un
aliniament A-B-C pe care bazele AB si BC se masoara riguros, suma lor trebuind sa fie egala cu
lungimea AC ntr-o toleranta de 5mm;
- dispozitivul EDM sa emita pe axul lunetei, conditie care, n cazul unei statii totale cu radiatii
infrarosii, se verifica prin punctarea unei prisme asezata la circa 2m. Se da drumul la masurarea n
mod continuu (tracking), se focuseaza imaginea punctului rosu al emitatorului; daca acesta este
deplasat cu mai mult de 1/5 din diametru, el trebuie rectificat ;
- dispozitivul de centrare optica trebuie montat corect, astfel ca raza reflectata la 90 sa coincida cu
axul principal al aparatului. Pentru control, la sol, sub aparatul corect calat, se aseaza o foaie de hrtie
cu un semn X" astfel ca reperul de centrare sa cada pe acest semn. Rectificarea se impune cnd,
rotind instrumentul cu 180, semnul X" nu a ramas suprapus cu reperul dispozitivului. Eroarea e se
elimina jumatate din suruburile de calare si jumatate din cele care fixeaza dispozitivul. Operatia se
repeta pna cnd centrarea ramne perfecta la rotirea instrumentului n jurul axei VV;
- verticalitatea suportului prismei respectiv montajul nivelei sferice se verifica prin asezarea
bastonului metalic gradat n lungul unei linii verticale trasata pe un perete folosind firul cu plumb.
Daca bula nivelei sferice este si ramne centrata si prin rasucirea bastonului, ea este corect fixata, n
caz contrar deplasarea urmnd a fi eliminata din suruburile de rectificare;
- starea generala a aparatului, privind unele componente mecanice de manevrare (suruburi de calare
sau blocare a miscarilor, de focusare a imaginii si a firelor reticulare), a trepiedului si a cutiei, ca si a
partii electronice si a softului trebuie sa raspunda la comenzi si sa asigure functionalitatea comoda n
realizarea operatiilor de masurare. Controlul ultimelor conditii se face la deschiderea statiei, printr-un
autotest, dupa care microprocesorul ia decizia de ncepere a masuratorii prin OK sau semnalizeaza
prin mesaje de atentionare sau de eroare eventualele neregularitati privind functionarea diverselor
componente;
Concluzia desprinsa din cele de mai sus este ca tehnologiile actuale revolutioneaza constructia
de aparate moderne, iar interesul pentru eliminarea unor erori prin dispozitive si programe specifice
depaseste tendinta de reducere sau de minimizare a lor. In aceste conditii, unele procedee de

masurare, prin lucrul cu luneta n ambele pozitii sau/si reiterarea masuratorilor n spiritul clasic al
cuvntului, devin inutile deoarece principalele erori se identifica, se evalueaza i se corecteaz
automat, iar altele se reduc substantial prin repetarea instantanee a citirilor la cercuri, cu origini
diferite si afisarea mediilor valorilor individuale.
Mentenanta statiilor totale se refera la un ansamblu de masuri ce se impun a fi luate n scopul
pastrarii n permanenta a caracteristicilor tehnice de masurare la parametrii proiectati, respectiv
pentru o exploatare rationala si sigura a lor. Manualele de utilizare cuprind nu numai modul de lucru,
ci si un capitol special rezervat conditiilor de respectat n manevrarea aparatului precum si
instructiuni pentru cei ce asigura ntretinerea lui, privind: transportul pe trepied si n cutie prin
evitarea locurilor si vibratiilor, respectarea conditiilor de ncarcare si pastrare a bateriilor de
acumulatori, ncadrarea n intervalul de temperatura n care poate fi folosit, utilizarea umbrelei
protectoare pe timp de canicula sau ploios s.a. Reprezentantele firmelor constructoare au n vedere
nerespectarea acestor norme daca utilizatorul pretinde reparatii n cadrul termenului de garantie.
Reglementarile ISO (International Standard Organization) contin proceduri de verificare a
performantei instrumentelor att cnd sunt noi, la livrare, ct si dupa controlul periodic, prin care se
obtine certificatul de calitate. De obicei pentru caracteristici sunt prevazute tehnici simple, accesibile
utilizatorilor att din punctul de vedere al masuratorilor n teren, ct si ca mod de prelucrare si
interpretare a datelor.
Controlul preciziei de masurare a unghiurilor se face conform ISO - 17123-2001 - partea a 3a. Pentru unghiurile orizontale se folosesc 5 mire - test (tip panou de vizare), asezate aproximativ
omogen n tur de orizont, la distante ntre l00m - 250m. Se fac 4 serii de observatii, fiecare cu 3 tururi
de orizont n ambele pozitii ale lunetei, ce se prelucreaza prin MCMP, rezultnd si deviatia standard
experimentala a directiei. Pentru unghiurile verticale se instaleaza 4 mire - test pe o cladire nalta, la
circa 30 si se face un numar stabilit de masuratori n cele doua pozitii ale lunetei, n ambele cazuri
determinarile trebuie sa se nscrie n normele de precizie date.
Verificarea dispozitivului EDM, reglementata de ISO 17123 - 2001, partea a 4-a, se
realizeaza pe o baza de masurare, n care 4 distante au fost determinate cu un EDM calibrat.
Lungimile, alese dintr-un interval cuprins ntre 20 i 200m, reprezentnd cele mai frecvente valori
din practica, se masoara de minim 4 ori, se corecteaza de influenta curburii si a refractiei si, n functie
de abaterea standard, se apreciaza daca diferentele obtinute se ncadreaza sau nu n limitele admise.
Reteaua de triangulatie
Triangulaia reprezinta o metoda de determinare a poziiilor punctelor de pe suprafaa Pmntului pe
una din suprafeele de referin i de proiecie adoptate.
Aceasta se caracterizeaz prin aceea c legturile directe ntre puncte conduc la forme geometrice
simple (triunghiuri i mai rar patrulatere) n care mrimile msurate sunt unghiurile. Denumirea de
triangulaie a metodei provine de la aceasta caracteristic
Reeaua naional cu puncte de triangulaie poart denumirea de reea geodezic naional.Reeaua
geodezic este format din totalitatea punctelor de triangulaie de stat. Aceasta este mprit n reele
de triangulaie de diferite ordine,care difer n primul rnd prin lungimea laturilor, figurilor
geometrice din care sunt formate Astfel sunt realizate reelele de triangulaie de ordinul I, II, III, IV,
V.
Punctele de ordinul I au lungimea medie a laturii cuprins ntre 20-25 km iar lungimea minim de 10
km.Cele de ordin II au lungimea medie de 13 km iar lungimea minim de 7 km.Punctele de ordin III
au lungimea medie de 8 km iar cea minim de 5,5 km.Toate cele trei ordine sub form de reea de
triangulaie poart denumirea de reea geodezic,iar ca suprafa de referin este utilizat suprafaa

elipsoidului de referin.
Punctele de ordin IV sunt amplasate la lungimea medie de 4 km i lungimea minim a laturii de 2
km.Cele de ordin V sunt amplasate la lungimea medie de 2 km i cea minim tot de 2 km.Aceste
dou reele poart denumirea de reea de triangulaie, i se utilizeaz ca suprafa de referin
suprafaa plan. Aceste reele de triangulaie se leag i de rile vecine, respectiv Bulgaria, Ungaria,
Iugoslavia, Ucraina.
Reeaua de triangulaie utilizat ca reea de sprijin este astfel constituit nct s ofere baza de sprijin
pentru ridicrile de detaliu, motiv pentru care reeaua de triangulaie poate fi ndesit de cte ori este
necesar n zona respectiv de interes.
Reeaua geodezic reprezinta totalitatea punctelor determinate ntr-un sistem unitar de referin,
cuprinznd reeaua de triangulaie trilateraie .
Reeaua geodezic conine att punctele ce fac parte din reeua planimetric ct i cele care fac parte
din reeaua altimetric a localitii.
Sistemul de proiecie pentru localitile aflate la distan de cercul de deformaie nul a sistemului de
proiecie STEREO 70 este obligatorie adaptarea unui sistem stereografic local.

.
.

S-ar putea să vă placă și