Sunteți pe pagina 1din 3

Scena plii "foncierii" l prezint pe actorul Moromete, care protesteaz, prin

disimulare, mpotriva impozitelor impuse de stat. Satisfacia personajului este aceea


de a amna plata unei taxe pe care o consider injust.
Avnd simul proprietii foarte bine dezvoltat, el preuieste pmntul pe care l
deine i nu vrea s-i nstrineze pentru nici un motiv, reprezentnd tradiia
romneasc patriarhal. Pmntul nseamn unitate i echilibru familial, o valoare
material, dar i spiritual. Drama destinului su este c, pentru urmai, acesta e
doar un mijloc de a strnge bani. Noua ornduire social deplaseaz astfel accentul
de pe valorificarea personal a bunurilor produse n propria gospodrie pe relaiile
comerciale, cu care Ilie Moromete nu e de acord: "Moromete nu prevzuse niciodat
latura comercial a produselor pe care i le ddea pmntul, iar existena banilor l
pricinuia o furie neputincioas.
Retragerea sa, la sfritul primului volum, din prim-planul vieii sociale este
rezultatul dezamgirii profunde, destrmrii unei iluzii. Dei pare c se adapteaz
noii lumi,necazurile viitoare i macin sufletul pregtindu-i o retragere definitiv.
Ctre final, afirm ns cu demnitate. "Domnule, eu totdeauna am dus o via
independent!"
Plata drilor funciare (impozit pltit pentru proprietate asupra pmntului) ctre
stat constituie principalul motiv de ngrijorare pentru Moromete. Dei avea acum
vreo ase pogoane de pmnt i-i fcuse o cas frumoas, totui nu ctiga
suficieni bani pentru a plti taxele pentru pmnt i ratele pentru mprumutul luat
de la banc.

Chemat s vin acas de la fierrie, Moromete vede pe prispa casei doi oameni
care-l ateptau. Unul dintre ei era Jupuita, mbrcat orenete, dar slab de parc
mnca numai miercurea i vinerea, agent de urmrire, care venise dup
foncierea pmntului, tax restant n valoare de 2.863 de lei. Moromete joac
scena foncierii cu o gam inepuizabil de tertipuri, ncercnd s scape i de data
aceasta de plata integral a datoriei.

Gesturile, vorbele rstite, agitaia lui fr rost construiesc un moment unic n


literatur. Dei era singur pe bttur, Moromete strig la toi ai casei - Catrino, ia,
fa, secerile astea, Paraschive, [...] nu vezi c furca aia st acolo lng gard de
cinci sptmni!-, pentru a prea un om ocupat, care are de rezolvat probleme
mult mai importante dect cele pentru care veniser cei doi, pe care-i ignor cu
desvrire i spre care se ntoarce brusc pe clcie i strig: - N-am!.

Moromete i aduce pe cei doi n stare s-i ia din cas oalele, s-i taie chitan
pentru trei mii de lei, s se-mping i s se certe cu Catrina i cu Paraschiv, apoi,
mpciuitor, i d o mie de lei, urmnd s-i mai plteasc ceva peste o sptmn,
dou. Dup ce i dusese la exasperare pe cei doi ageni. Se laud lui Blosu: l-am
pclit cu dou sute de lei, bucurndu-se nespus c nu le dduse toi banii pe carei luase pe salcm de la vecinul su, care-l privete buimac: Glumea Moromete? i
btea joc de el?
Ironia, puterea de a face haz de necaz reprezint o alt trstur esenial a lui
Moromete, iar exemple n acest sens sunt numerioase. Lui Niculae care ntrzia s
vin la mas i spune la un moment dat te dusei n grdin s te odihneti c
pn acum sttui. Lui Nica I se adreseaz la fel de sarcastic, atunci cnd acesta l
ntreab de ce taie salcmul ca s se mire prostii.
Spirit contemplativ, inteligent i ironic, Moromete privete existena cu
detaare, ca pe um miracol de contemplat, pentru c i d seam c nsul care e
numai activ i consum viaa i nu nelege nimic din ea, pentru c devin robul
aciunii.
Este modul de expunere care reproduce in mod direct cuvintele personajelor. Prin
folosirea dialogului, povestitorul isi lasa personajele sa se descrie singure, prin
modul lor de a vorbi.

Dialogul sta la baza operelor dramatice, dar poate fi intalnit si in operele epice, mai
ales in schite, si chiar in operele lirice, in asa-numitele poezii lirice dialogate.
:-mod de expunere de baza
-el da viata si culoare actiunii si o face mai dinamica si mai atractiva.
-este un mijloc important in caracterizarea personajelor,caci ofera informatii despre
viata
personajului,despre atitudinea lui,despre intentiile lui,despre
nivelul lui de cultura.
In ultimele capitole ale cartii Moromete dispare ca personaj si tot ceea ce se
intampla, o asezare mai temeinica a lucrurilor si prin aceasta chiar a vietii taranesti,
se desfasoara fara Moromete si in afara constiintei sale, intrata intr-o lunga si
definitiva intunecare. Putinii ani care i-au mai ramas ii traieste in tacere si
insingurare si moare lent, ca si cum viata s-ar scurge din el, nu inainte de-a exclama
cu o trufie pe care ar vrea s-o pastreze si dincolo de moarte: 'Domnule, eu
totdeauna am dus o viata independenta!
Ultimele capitole reprezint cele mai frumoase pagini din literatura romn

care ilustreaz moartea unui ran, fr zbucium, fr dramatism, farpatetism, o


moarte lent, venit ca un firesc al vieii: "btrnul nu uierde vreo boal, dur i s
a scurs viaa...", zice doctorul.
Moromete avea acum aproape de 80 de ani, chipul lui era aureolat de o
lumin, dup spusele Ilinci. mpuinat la trup, "avea slbiciunea asta ca
nui venea neam sa stea acas, (...) o lua cu ciomagul n mn pe lnggarduri". Ultima
oara a fost adus acas cu roaba, nu se mai putea ine pepicioare, "mergea el, de,
aa, doi, trei pai, dar pe urm chiar dac l

ineaise fcea greu ca un pietroi .i se lsa n jos".

Czut la pat, el i exprim crezul su de via, spunndu


-i doctorului,

parc cu o profunda nelegere a propriei existene: "Domnule, eutotdeauna am dus


o via independent!". Ins ntr
-o noapte
, "a nceput strag, rsufla ru de tot, i din ziua aia n
-a mai cunoscut deloc pe nimeni...
i alaltieri dimineaa, nainte s se lumineze, a murit...".