Sunteți pe pagina 1din 5

Enterobius vermicularis este un parazit rotund, care infecteaza adesea omul si care apartine, alaturi de recent

descoperitul Enterobius gregorii, din clasa Nematodelor. Sunt paraziti ubicuitari care se caracterizeaza prin faptul ca
se limiteaza (in conditii de imunocompetenta a sistemului imun) la a popula tubul digestiv al gazdei. Enterobius
gregorii si Enterobius vermicularis sunt foarte asemanatori din punct de vedere al aspectului (E.gregorii este un pic
mai mic), al modului de infectare a organismului gazda, simptomatologiei si tratamentului. Boala este
denumita enterobioza.
Enterobioza este o parazitoza aparuta prin infectarea organismului uman cu Enterobius vermicularis (sau cum mai
sunt cunoscuti, oxiuri). Infectia este foarte larg raspandita pe Glob, afectand in principal copii din grupa de varsta 5-9
ani, dar nu numai. Se apreciaza ca peste 200 de milioane de oameni sunt infectati. Infectia se produce in grupuri (in
general in familii), apare in toate clasele socioeconomice si nu este corelata in mod obligatoriu cu igiena deficitara.
Enterobius vermicularis sunt paraziti nematozi ce au drept sursa de infectie omul si se gasesc aproape exclusiv doar
in tubul digestiv al gazdei. Sunt viermi de talie mica: masculul adult are 1-4 mm in lungime iar femela are 8-13 mm.
Sunt alungiti si au partea posterioara foarte efilata. Populeaza in special intestinul gros si cecul.

Cuprins articol
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
9.
10.
11.
12.
13.

Generalitati
Mod de transmitere
Simptome frecvente
Metode de diagnostic
Principii terapeutice
Cauze
Simptomatologie
Ciclul biologic
Investigatii paraclinice
Tratament
Consult de specialitate
Preventie
Prognostic

Mod de transmitere
Sus

Calea principala de infectie este reprezentata de cea fecal-orala (maini murdare si alimente contaminate), insa
exista si autoinfectie (exogena si endogena). Spre deosebire de foarte multi alti paraziti intestinali, E. vermicularis
nu trec in torentul sangvin si ajung doar rar in alte organe (vagin, tube uterine, ficat sau peritoneu). Doar in tubul
digestiv
au
conditii
propice
dezvoltarii
si
inmultirii.
Pacientul se infecteaza cel mai adesea cu oua embrionate. Ouale se transforma in adulti in aproximativ 1 luna.
Acestia se localizeaza temporar in intestinul subtire, apoi in cel gros. Dupa imperechere masculul moare iar femela
ramane in cec pana la maturarea oualor. In acel moment femela migreaza spre anus, iese in afara organismului
gazdei si le depune in zona perianala, sau in pliurile mucoasei anale. Procesul are loc noaptea, in timp ce gazda
doarme si rezultatul este depozitarea a 10-20000 de oua in exterior. Ouale sunt depuse intr-o substanta foarte
pruriginoasa (care este secretata de femela). Pruritul cauzat de aceasta substanta este intensificat si de miscarile pe
care le executa femela si care in final vor determina pacientul sa se scarpine intens. Astfel, ouale ajung sub unghii,
pe degete, pe lenjeria intima. Dupa ce si-a depus ouale, femela moare si ea. Ouale sunt sferice, si au dimensiuni de
ordinul micronilor (de aceea nu pot fi vazute cu ochiul liber). Sunt inconjurate de substante care le confera aderenta

la piele si haine. Evolutia oualor continua in afara uterului femelei inca 6 ore, pana se ajunge la stadiul de ou
embrionat. Acestea sunt apoi ingerate, ajung in duoden, si se matureaza in aproximativ 45 de zile. Ouale pot rezista
in
mediul
extern
2-3
saptamani
(sunt
rezistente
chiar
si
la
apa).
Infectia se poate transmite foarte usor, in cadrul aceleiasi familii, in colectivitatile din gradinite, scoli si nu trebuie
asociata cu lipsa masurilor de igiena. Oxiuroza este o boala care poate fi tratata foarte eficient cu medicamente
antiparazitare.

Simptome frecvente
Sus

Cele mai frecvente simptome ale pacientilor cu oxiuroza sunt reprezentate de prurit si senzatie de disconfort cu
localizare perianala. Majoritatea pacientilor cu E.vermicularis nu au si alte simptome asociate si nu sunt constienti de
faptul ca sunt infectati. In cazuri mai grave pruritul devine foarte sever si afecteaza semnificativ viata pacientului, nu il
lasa sa se odihneasca noaptea. Pacientul cu enterobioza poate sa scada in greutate si sa devina foarte anxios
comparativ cu perioada in care era sanatos. Enterobius vermicularis nu determina probleme importante de sanatate
si nu asociaza riscuri de aparitie a altor boli. Totusi, pruritul poate determina aparitia unor leziuni in regiunea perianala
ce se pot complica adesea cu suprainfectarea determinata de flora bacteriana care populeaza acea zona. Datorita
perioadei de incubatie foarte lungi (1-2 luni), pacientii vor prezenta simptome mult dupa contactul infectant initial.
Oxiuroza
nu
poate
fi
diagnosticata
pana
cand
nu
apar
simptomele.

Metode de diagnostic
Sus

Diagnosticarea oxiurozei nu este deloc complicata: medicul va intreba pacientul amanunte referitoare la simptomele
actuale, debutul lor si evolutie, la antecedentele medicale personale si heredo-colaterale (familiale) pentru a
descoperi si alte infectii, apoi va efectua examenul fizic local (cu inspectarea atenta a zonei anale si perianale).
Medicul va incerca sa recolteze probe biologice din regiune cu ajutorul unei metode speciale pentru oxiuroza, test
cu scotch - in care o bucata sterila de celofan este lipita perianal, apoi examinata microscopic pentru a se determina
prezenta

oualor

de

E.

vermicularis.

Principii terapeutice
Sus

Tratamentul oxiurozei trebuie facut cat mai rapid. Medicamentele administrate pot fi din clasa OTC (over the counter,
care nu au nevoie de reteta pentru a fi eliberate) sau speciale, care se elibereaza doar pe baza de prescriptie
medicala. Medicamentele sunt capabile sa opreasca evolutia bolii, sa scada contagiozitatea si sa previna reinfectia.
Sfaturi
profilactice
Pentru a limita pericolul de extindere a infectiei sau pericolul de autoinfectare, pacientii sunt sfatuiti:
- sa se spele cat mai corect si frecvent pe maini, in special dupa folosirea toaletei si inainte de masa;
sa
evite
contactul
mainilor
cu
regiunea
perianala;
sa
isi
taie
unghiile;
sa
isi
spele
regulat
hainele
si
lenjeria
de
pat;
sa
faca
baie
si
sa
isi
schimbe
lenjeria
intima
zilnic.

Daca un membru al familiei este diagnosticat cu oxiuroza, toti membrii acelei familii vor trebui investigati deoarece
exista riscul ca infectia sa-i fi afectat si pe ei.

Cauze
Sus

Enterobius vermicularis este agentul etiologic al oxiurozei (enterobioza). Pacientul se infecteaza


prin ingestia oualor embrionate, prin alimente sau apa infectata, fie prin maini murdare. Calea
digestiva si autoinfectia sunt cele mi frecvente moduri de contaminare a pacientului.
Viermii adulti populeaza de obicei ileonul terminal, cecul, apendicele vermiform si colonul ascendent
proximal. Ei se gasesc in lumenul intestinal, nu au caracter invaziv (decat daca gazda este
imunocompromisa). Dupa copulare, femela migreaza in rect si daca nu este eliminata cu materiile
fecale in exterior, iese in perineu unde isi depune ouale. Acestea devin infectante in 6-8 ore si se
mentin
viabile
(in
conditii
propice
de
mediu)
chiar
si
3
saptamani.
O alta modaliate de infectare este autoinfectia endogena - daca ouale stau foarte mult timp in
regiunea anala, in special in pliurile mucoasei anale, in conditii de igiena precara, din noua ies larve
care migreaza ascendent, intra in colon si ajung in cec, unde vor forma viermele adult, reluand ciclul
infectiei.
Infectia cu E. vermicularis poate dura intre 30-50 de zile (aceasta este de cele mai multe ori
intervalul de supravietuire a viermelui) si este intretinuta de autoinfectiile recurente. Acestea sunt si
motivul
principal
al
esecurilor
terapeutice.
Cei mai frecventi factori de risc asociati acestei infectii (si perpetuarii ei) sunt in principal: - varsta:
cu cat pacientul este mai mic, cu atat este mai expus infectiei. Cel mai adesea sunt afectati copiii cu
varsta
intre
5-9
ani
- colectivitatile: infectia se transmite chiar si in cadrul aceleiasi familii. Daca un membru este
diagnosticat cu enterobioza cel mai probabil si alte persoane vor fi descoperite ca fiind pozitive la
testari. Tratamentul trebuie adresat tuturor membrilor pentru a preveni reaparitia. Riscul de a
transmite si de a lua infectia este de asemenea crescut in gradinite, scoli, diverse alte institutii (peste
50% din persoanele care petrec foarte mult timp in astfel de institutii sunt expuse riscului)
- factori de mediu: se pare ca mediul cald, umed, favorizeaza supravietuirea indelungata a oualor in
exteriorul
organismului.
- igiena precara: este un factor care participa la transmiterea infectiei, dar nu unul decisiv.

Simptomatologie
Sus

E. vermicularis determina cel mai adesea prurit intens localizat perianal (in jurul anusului).
Majoritatea pacientilor sunt asimptomatici sau paucisimptomatici si nu sunt constienti ca sunt infectati.
Uneori
infectia
se
poate
remite
in
absenta
tratamentului.
Cele
mai
frecvente
simptome
includ:
prurit
anal
sau
vulvar
- somn nelinistit (care poate perturba activitatile din cursul zilei, cauzand o stare permanenta de
oboseala
si
neatentie)

usturime
sau
chiar
durere
la
urinat
nicturie
- urticarie (aceasta
este
comuna
tuturor
parazitozelor)
pierderea
apetitului
si
scaderea
in
greutate
- dureri abdominale insotite de modificarea tranzitului intestinal: scaune mucoase, diareice
- vaginite, cervicite,
salpingite
(in
special
in
cazurile
grave,
diseminate)
stare
de anxietate permanenta.
Aceasta simptomatologie foarte variata impune realizarea unui diagnostic diferential. Acesta include:
ascaridioza, giardioza, apendicita, dermatita de contact, boala intestinala inflamatorie, dermatita
perianala
secundara
unei
igiene
deficitare,
cervicita.
Complicatii frecvente ale bolii sunt infectarea unor structuri aflate la distanta, cum ar fi uretra,
prostata. Acest lucru apare daca parazitul migreaza aberant. Pot sa apara si abcese perianale (prin
invadarea glandelor localizate la acest nivel) sau chiar blocarea lumenului intestinal cu paraziti (in
special a apendicelui). Asocierea infectiei cu ulceratie de intestin subtire si gros, sinovita tranzitorie si
enurezis se pare ca este mai mult coincidenta decat cauzala.

Ciclul biologic
Sus

Enterobius vermicularis este un parazit care are nevoie de organismul gazdei umane pentru a-si implini
maturarea si pentru a-si definitiva intregul ciclu biologic. Parazitul ajunge in organism prin haine
murdare, alimente contaminate (aceasta este cea mai frecventa metoda de infestare). Dupa ce a fost
ingerat, Enterobius vermicularis ajunge in duoden unde eclozeza in 6 ore. Viermele matur se formeaza
in 2 saptamani si este capabil sa supravietuiasca timp de 2 luni (maxim). Viermii populeaza liber
lumenul tubului digestiv de unde isi iau nutrientii necesari cresterii si dezvoltarii (spoliind astfel
pacientul
de
o
seama
de
substante
hranitoare).
Comportamentul femelei de Enterobius vermicularis este aparte. Cea mai mare parte a
corpului ei este ocupata de uterul cu oua (aproximativ 15000). Cand toate aceste oua au ajuns la
acelasi stadiu de dezvoltare, femela incepe sa migreze descendent pana la nivelul anusului, unde isi
depune ouale. Ciclul urmat de oua este simplu: pacientul se scarpina (deoarece atat substantele
secretate o data cu depunerea oualor cat si miscarile femelei determina prurit), ouale se lipesc de
degete (au substante adezive care le permit acest lucru) si apoi, in lipsa unor masuri igienice (sau
chiar si in prezenta lor, pentru ca ouale rezista la apa) ajung pe alimente si direct in gura. In conditii
propice de temperatura si umezeala, ouale rezista afara chiar si 2 saptamani. Uneori, dupa aceasta
perioada ouale au trecut in stadiul de larva si au dezvoltat capacitatea de a se reintoarce in organism,
urmand
traiect
ascendent,
pana
ajung
iar
in
cec.
Transmiterea lor se face de cele mai multe ori prin scarpinarea zonei respective. Pacientul le
mobilizeaza din regiunea anala si le pune in contact cu alte persoane (prin atingere) sau pe alimente.
Infectia apare daca sunt consumate astfel de alimente, daca persoana duce mana in gura, daca exista
contact cu obiecte contaminate. Infectia se perpetueaza atata timp cat ouale ajung in contact cu noi si
noi pacienti. De aceea specialistii insista asupra importantei igienei corecte: spalarea mainilor inainte
de masa, schimbarea zilnica a lenjeriei de corp - sunt gesturi simple care au o mare importanta in
oprirea transmiterii acestei boli foarte contagioase. Astfel de masuri sunt cu atat mai importante cu cat

pacientul simte un oarecare disconfort nocturn in regiunea perianala, are insomnii datorate pruritului si
scade in greutate, aparent fara motiv.