- Cine esti tu, la urma urmei, spune?

O parte din acea putere

Ce vesnic raul il voieste
Si vesnic face numai bine. Faust- Goethe

Asa incepe acest mare roman al iubirii si al mantuirii.

Cu cateva versuri ce ne aminteste de un anumit pact.
Este pactul incheiat dintre Faust, un rebel invatat de pe vremea lui Luther, si spiritul raului, pe nume
Mefistofel. Nemultumit de toata erudita lui ajunge la batranete si isi da seama ca el de fapt nu stie nimic.
Toata setea lui pentru cunoastere ajunge la un punct istovit in care devine constient ca nu a descoperit datorita
nepriceperii lui marile taine ale vietii si isi doreste ca prin mestesuguri diavolicesti sa aiba acces la acea
cunoastere absoluta. Pentru a-si gasi linistea sufleteasca, se ofera deschis unei forte malefice pentru a
transcende in aceea stiinta si cunoastere interzisa, ezoterism. Faust este un biet profesor scolastic, alchimist ce
cade in capcana propriei sale deziluzii prin semnarea unui pact cu un inger decazut.
Destinul pe care l-a avut Faust, il au, dar intr-o alta maniera, si cei doi cetateni sovietici Misa Berlioz si
Ivan Bezdomni. Primul este un ateu convins, un acolit slugarnic al regimului comunist iar cel de al doilea, un
scriitor ignar ce se dovedeste a fi un schizofrenic in societatea in care s-a nascut. Ivan, desi are cunostinta ca
Iisus a existat scrie in pofida credintei lui, un poem antireligios despre Iisus si asta dintr-un sentiment de
lasitate si de frica de a nu fi considerat asa-zis un dusman al poporului. Dupa ce suporta socul
transcendentei, fostul scriitoras, Ivan Bezdomnii se transforma el insusi, cum aflam si din visul acestuia
arhetipal spre sfarsitul romanului, intr-un mare savant, profesor la Institutul de Istorie si Filosofie. In visul
sau, Ivan Bezdomnii vede nefireasca lumina grea ce se prelinge pe pamant, ca in vintrele unei catastrofe
universale anunatand Judecata de Apoi.
In prim plan avem de a face cu un ateism radical si puternic inoculat in constiinta colectiva a poporului rus.
Este perioada in care scriitorul incepe sa scrie aceasta carte paradoxala, intr-o perioda fatidica sortii lui si
anume cand cu venirea lui Stalin la putere, se iau cele mai diabolice masuri imporiva liberatii individuale si
care il va arunca intr-o viata de saracie, turbulenta, de singuratate si de ani ofiliti in visuri si abisuri ce il va
marca obsesiv pana la sfarsitul vietii lui.
Bulkagov prin geniul sau literar, ne face sa simtim alaturi de el, un prezent incarcat de iluzii si de mediocritati
la tot pasul. Este acea necredinta in sacru aparata de catre mai marii intelepti mimetici si impus coercitiv
prin cei care detin puterea statului, in speta Stalin. Cartea este inceputa in 1929-1930, anul in care mari
scriitori de renume au sfarsit in lagarele comuniste. Aceasta realitate este confirmata prin replicile dure ale lui
Berlioz adresate chiar Diavolului, la inceputul cartii: in tara noastra, ateismul nu mai mira pe nimeni ...
pana si Kant ar merita bgat pe vreo trei ani la rcoare, la Solovki ca a indraznit sa ofere intregii omeniri,
printr-o critica a ratiunii pure: ideea despre suflet, ideea despre lume si ideea despre Dumnezeu: Exista
Dumnezeu si El este cauza lumii. Nu exista nici o fiinta suprema care sa fie cauza lumii..
Asadar, avem in fata, imaginea celor doi literati Misa Berlioz si Ivan Bezdomni, plimbandu-se pe o alee si
dezbat aprobator si amical problema crestinismului. Diavolul cu chip de om, specialistul in magie neagra,
strainul profesor pe nume Woland, isi face aparitia subit si cu un aer enigmatic si stapan pe sine, intervine in
discutia literar-religioasa dintre cei doi colegi de breasla, reluand firul dezbaterii credintei omului in
Dumnezeu.
Si deci nu credeti in Dumnezeu?
Asa e, nu credem in Dumnezeu, adeveri Berlioz... Dar despre asta la noi se poate vorbi liber....Da suntem
atei!
Si nici diavolul nu exista?
Nu exista niciun fel de diavol! Striga Ivan Nikolaevici

-Ei, asta chiar e interesant, spuse, cutremurandu-se de ras, profesorul, aici, la voi, aia nu exista, aialalta nici
atat, nimic nu exista!
In cel de al doilea plan, actiunea se petrece in trecut era primavara, in a paisprezecea zi a lunii Nisan, la
revarsat de zori, cand Yeshua Ha-Nozri (adica Nazariteanul) il cunoaste pe cel ce ii va fi calau,
procuratorul roman al Iudeei, Pontius Pilat.
Intre Iisus si hegemon are loc cel mai sacru dialog, relatata in vremurile noastre de catre Woland celor doi
literati, ca martor metafizic: Am asistat personal la toate astea si revelata apoi Maestrului, in timp ce-si scria
propriul sa roman, descriind acel ceva ce nu vazuse, dar despre care stia, fara indoiala, ca a fost, s-a
intamplat, pierzandu-si treptat inspiratia de a mai scrie si altceva.
-Si acum lumineaza-ma: Ce tot ii dai inainte cu oamenii buni? Vrei sa spui ca, dupa tine, toti oamenii sunt
buni?
-Toti, raspunse arestatul. Nu exista oameni rai pe pamant.
- Pentru prima oara aud asa ceva, spuse Pilat, zambind batjocoritor, dar poate ca inca nu cunosc bine viata!
Asadar, se pleaca de la marturia transcendenta a Diavolului si a visului Maestrului, dar atat in prezent cat si in
trecut, multe lucruri raman nespuse. Si asta se simte prin parcurgerea fireasca si captivanta, fila cu fila, ale
acestei fictiuni de compensare , romanul fiind o fictiune artistica vazuta dinspre autor, care pune la baza ei
fragmente de istorie personala Este un roman ce pare mai curand o revelatie, ca a Proto-Evanghelie a celor
patru Evanghelii prin care Bulkagov doreste exorcizarea realitatii ostile si opusa ei, el fiind in primul rand,
victima confratilor sai, care au urmarit cu ura, excluderea lui din viata literara motiv pentru care, cei care
sufera cel mai mult de pe urma vizitei in Moscova a lui Woland, sunt in primul rand literatii moscoviti, acei
slujitori incrancenati si inversunati ai regimului comunist.
De ce tocmai in Moscova?
Daca acum 2000 de ani in urma, Iisus este trimis de catre Dumnezeu cu scopul de a mantui OMUL, prin
iubirea si iertarea Lui, iata cum in 1930, se coboara Diavolul pe pamant. Acest calator neamt, ce ne duce cu
gandul la Mefisto, profesor de istorie cu aer aristocratic si charismatic, este trimis, printre noi, tot de catre
Dumnezeu. Caci, daca e sa ne amintim de vorbele Parintele Arsenie Boca, acesta spunea dragostea lui
Dumnezeu fata de cel mai mare pacatos este mai mare decat dragostea celui mai mare sfant fata de
Dumnezeu
In Faust, Goethe il descrie pe Mefisto ca fiind un invatat aparut din Franta si venit in Germania, aici in
romanul lui Bulgakov, Diavolul da de inteles celor doi amici, Misa Berlioz si Ivan Bezdomni, ca este un
savant venit din Germania cu scopul de a da, impreuna cu ciracii sai, un mare spectacol de magie si
iluzionism, la Teatrul de Varietati din Moscova.
Astfel in aceasta satira, Mihail Bulgakov are curajul sa-l transforme pe Diavol intr-un erou special si
nemalefic, prezentandu-l ca si colaboratorul si mesagerul divinitatii sacre.
Desi, pare la prima vedere, ca intreaga Moscova este rascolita de prezenta lui Woland, acest distins mesager
se foloseste de magia neagra si devoalarea ei, ofera locuitorilor din orasul banal un spectacol plin de
iluzionism, si constata cu uimire ca in spatiul in care cladirile inalte formau un patrat in jurul lacului, cu
infractustructuri si case impozante, omul a evoluat numai din punct de vedere material, insa din punct de
vedere spiritual, a ramas acelasi de acum 2000 de ani, un ingrat, las, avid, ipocrit si crud.
De fapt Woland, impreuna cu suita lui de hipnotizatori (Koroviev- Fagot , motanul Behemot i Azazello), nu
face nimic altceva decat sa developeze negativul din noi, iar cel ce este acum malefic, nu mai e Diavolul ci
insusi OMUL prin alegerile pe care le face in acceptarea si resemnarea sa la regulile unei societati si a unei
lumi proscrise.
In acest prezent bolnav si incurabil, il vedem pe Woland induiosat si impresionat de iubirea inalta dintre
Maestrul si Margareta. In fata acestui sentiment pur si curat, diavolul devine ingerul cel bun, readucandu-l pe
Maestrul, la rugamintea Margaretei, dupa Marele bal la Satan, in locuinta lor din subsolul casei, din care au

fost alungati de rautatea si invidia celor din jur, redandu-i astfel si manuscrisul sau despre revelatia executiei
lui Iisus Hristos.
In acest manuscris, avem de a face cu un hegemon cu un suflet crud, total fascinat de ideile lui Christos cu
privire la buntatea omului, dar in acelasi timp si neputincios in fata propriei sale rautati, condamnandu-l in
cele din urma pe Iisus. Pentru o clipa, acest crunt cavaler, al cincilea procurator al Iudeei, Pontius Pilat, este
cuprins de groaza contactului cu sacru, regasindu-l apoi, dupa marea trecere a anilor, singur pe un drum
argintat de luna pe care ar vroi sa se preumble cu arestatul Ha-Nozri caci simtea in aduncul sufletului lui
nu si-a dus vorba pana la capat atunci, demult, in a paisprezecea zi a lunii de primavara Nisan.
Dar vai!- nu se stie de ce, nu izbuteste sa ajunga pe drumul acela si nimeni nu vrea sa-l tina de urat. Ce-i
ramane, atunci de facut, decat sa vorbeasca singur?
12 mii de luni pentru un Nisan oare nu-i prea mult? intreba Margareta....
...
Fii pe pace, Margareta, toate lucrurile vor veni la locul lor, asa este randuita lumea..ii explica Woland...
Eliberati-l! Striga pe neasteptate Margareta, cu glas strident...
Nu e bine sa strigi in munti... Nu e cazul sa intervii in favoarea lui, Margareta, pentru bunul motiv ca acela cu
care isi doreste atat de mult sa vorbeasca a facut-o demult...
Nu este oare, in strigatul acestui om marunt Pontius Pilat, dorinta intregii omeniri de a fi mantuita si iertata
pentru acel minut de explozie plina de vanitate, ura si minciuna. Este luarea hotararii a unui singur rege la
indemnul Marelui Preot al Sanhedrinului Caiafa, pentru a fi lasat sa fim izbaviti si mantuiti prin rastignirea
propriu-zisa, si vai noua nu vedem revarsarea sacrului in lume! Aici nu mai este vorba de un Ierusalim ci de
intregul Ierusalim! Noi insine!
In singuratatea lui, Pontius Pilat este cuprins de panica, de boala si de remuscari, el refuza cu tarie sa creada ca
a avut loc, vreo executie, in realitate. El nu crede in asa ceva, ci ca doar totul s-a petrecut intr-un vis, intr-un
cosmar, intr-o fantasma.
- O zei, zei! Spune barbatul in mantie alba....Dar spune-mi, te rog -si deodata chipul trufas devine rugator-,
executia nici n-a avut loc, nu-i asa? ! te implor, spune-mi nu-i asa ca n-a avut loc?!
Din nou ne intoarcem in trecut, de data aceasta, la o zi dupa executia lui Iisus, si-l vedem pe cel de-al cincilea
procurator al Iudeii, Pontius Pilat fata in fata cu Apostolul Levi Matei, dar preschimbat in alt om. Din
hegemonul fara inima il vedem mai bland, mai intelept si mai bun, asteptand parca ceva, o minune, o
confirmare, un gest, o alinare.
Stiu ca te socoti un discipol al lui Yeshua, dar am sa-ti spun un lucru: n-ai priceput nimic din ce te-a invatat.
Aminteste-ti, ca inainte de moarte, el a spus ca nu acuza pe nimeni caci cel mai ingrozitor viciu.... este
lasitatea si vom vedea fluviu pur al vietii....umanitatea va privi soarele printr-un cristal straveziu..
E ca si cum i-ar rspunde apostolului in setea acestuia de razbunare: De ce sa-l razbuni, omorandu-l pe Iuda?
In manuscrisul Maestrului nu se vorbeste despre Invierea lui Iisus, insa asistam cu totii in acest mare roman al
manturii, la moartea fizica a Maestrului si Margaretei si la invierea lor instantanee si reala, cu tot cu trupurile
lor materiale, disparute si ele din lumea sublunara; un erou plecat la infinit, dus fara intorcere. Woland
crede cu tarie ca bunatatea si iubirea au loc, nu in alta parte, ci aici pe pamant, lasandu-i pe cei doi sa ramana
in viata si fericiti, si oarecum protejati si uniti in afara grijilor, slabiciunile si a egourilor omului de rand.
Aceasta grija a lui Woland fata de Maestru si Margareta, o revedem si in secventa in care Apostolul Levi
Matei ii apare, de dinaintea lui, trimis de Tatal Ceresc si cu rugamintea ca cei doi sa fie luati si dusi intr-un loc
departe si linistit.
A citit romanul maestrului, spuse Levi Matei, si te roaga sa-l iei cu tine pe Maestru si sa-l rasplatesti cu
liniste. Poti sa faci asta, oare e prea greu pentru tine, duh al raului?

Nimic nu e prea greu pentru mine, raspunse Woland, si o stii prea bine.Tacu o vreme si apoi intreba: dar de ce
nu-l luati cu voi, in lumina?
N-a binemeritat lumina; doar linistea, zise Levi cu glas trist.
...
Dupa ce Levi Matei se facu nevazut, Woland il chema pe Azazello si ii ordona....
E vorba, aici, de o recompensa nobila, cathartica, golita de nelinisti pamantene. Mintea Maestrului se
linisteste, intrand, tacut si impacat in Ierusalimul mental, asa cum se vedea pe sine, autorul acestei
fascinante carti, pasind transfigurat dupa tot zbuciumul traiti in porpiul sau exil in cei 20 de ani ravasiti de
comunism, intr-un loc ce sa-i ofera acea liniste absoluta, caci El n-a meritat lumina, el a meritat linistea.
Maestrul, fiind in realitate insusi autorul acestei fascinante capodepere, Mihail Bulgakov in cautarea linistii
sale sufletesti.
Si inchei cu multa admiratie fata de acest sublim roman printr-un simplu citat : Are si Dumnezeu un infern,
acela este dragostea lui pentru oameni, Paulo Coelho.
Maria Oprea
Azi 31.08.2009

Alte aprecieri si critici :

Bulgakov scrie aici romanul iubirii, disperarii si nevoii de mantuire, una dintre cele mai mari carti ale
secolului XX. O lectura pasionanta si, in acelasi timp, cathartica.
Maestrul si Margareta este un roman despre coborarea si revarsarea sacrului in lume. Absolut toate
personajele, fie cele din istoria profana, fie cele din istoria sacra a cartii, resimt acut acest impact. (Ion Vartic)
In acelasi timp fabula, satira si roman de dragoste, Maestrul si Margareta este o parabola despre putere si
efectele ei distrugatoare, despre bine si rau si, mai ales, despre fragilitatea umana si forta iubirii. (The New
York Times )
O capodopera paradoxala, in care stralucirea este obtinuta din combinarea umorului negru si a magiei negre!
(Publishers Weekly)