Sunteți pe pagina 1din 12

Piata Universitatii

Stilul eclectic a venit din filiala arhitectilor straini care gasesc o piata de desfacere
interesanta intr-un oras prins de febra inoirii. Arhitectura eclectica a aparut in Europa intre anii
1860-1910 si s-a raspandit si manifestat diferit pe celalate continente.
In evolutia arhitecturii bucurestene, influenta fraceza se manifesta de la scara
interventiilor urbane pana la cea a ornamentului, in intreaga diversitate de expresie a stilurilor si
curentelor care s-au succedat si au interferat in aceasta perioada. Eclectismul de scoala franceza
este un capitol fundamental in evolutia arhitecturii modern romanesti. Multi dintre arhitectii
romani urmeaza cursurile institutului Beauz Arts din Paris, acestia se formeaza in stilul
academic, stil care va deveni caracteristic arhitecturii roanesti de sfarsit de secol XIX.
Caracteristicile Pietei Universitatii sunt cele mai apropriate de definitia occidentala a unui
spatiu "cosmopolit", atragator prin diversitate, respingator prin detalii nefunctionale cat si prin
discrepante opulente, este un loc incarcat de istorie, de semnificatii.
In stilul eclectismului francez sunt construite echipamentele publice necesare definirii
Bucurestiului ca o capitala europeana, in acest stil sunt construite: Banca Nationala a Romaniei,
Cladirea CEC-ului, cladirea Ateneului, Palatul de justitie, Palatul Ministerului Agriculturii etc.
Noile echipamente publice sunt construite pe locuri ce detin o importanta mare in organizarea
orasului, locuri ce au fost importante atat pe vechea trama dar si in cadrul noului oras, in care
sunt trasate noile axe de bulevarde nord-sud si est vest. Edificiile din perioada eclectica aveau
caracter de forta ; prorpiu societatii burgheze ale acelei vremi satisfacand cerintele unei societati
in dezvolatre.
Proiectul lui Alexandru Orascau ‘opera cea mai de seama’ era o cladire oblonga cu parter
si 2 etaje, in stil neoclassic de facture germana. Central sau de interes era traveea de mijloc
tratata la nivelul superior cu un temple antic. Aceasta avea ‘corpul in decros cu o frumoasa
colonada ionica incoronata cu un fronton triunghiular decorat cu ample reliefuri’.
De cand s-a construit monumentala cladire, era vizibil ca nu se mai putea accepta ca la ea
sa se ajunga pe cai ocolite. De aceea in anul de gratie 1865 in luna ianuarie se decide in Consiliul
Comunal ‘deschiderea unui bulevard in centrul capitalei incepand din strada Coltea pe
dinaintea Academiei si trecand prin curtea manastirii Sarindari si raspunzand in strada
Brezoianu’ deci taierea unui strazi drepte ample primul bulevard deschis in oras. – bulevardul
Academiei uneori numait si bulevardul Universitatii. Acest bulevard avea meniarea sa elibereze
spatiul din fata Universitatii pentru perceperea acesteia.-se dorea realizarea unei piete urbane
care sa permita punearea in valoare a noului edificiu. Deci terminarea insemna rezolvarea
intregului spatiu urban ceea ce va insemnatate cladirii universitatii si realizarea pietei. La
inceput oamenii vedeau piata ca o gradina si inca nu se percepea rolul sau de punct al
comunicarii cu vechiul centru. Abia prin planul de ‘aliniere a Universitatii’ din anul 1911 s-a
decis modificarea ‘si in dosul statuei lui Mihai Viteazul ..avand in vedere ca aceasta parte este
lipsita de viata si de constructii care ar incadra mai bine piata’. Si astfel se ajunge la decizia
deschiderii unei strazi semicirculare care sa faca legatura intre str. Coltei/ Bl. I.C. Bratianu,
prelungirea strazii Vestei si str. Academiei , piata transformandu-se intr-o zona esentiala de
circulatie, de legatura de la vest la est si catre perimetrul comercial.
Piata Universitatii va trezi interesul autoritatilor si in ceea ce priveste mobilarea stradala.
Aici in anul 1874 apar primele monumente publice. Statuia lui Mihai Viteazu este amplasata in
axul cladirii Universitatii, statuia constituia centrul unui compozitii spatiale care are drept front
principa cladirea universitatii in fata careia se prevede realizarea unui piete semicirculare. Pe
centrul acesteia se deschidea o strada noua ce conduce catre central commercial. Cele 2 sferturi
ale cercului urmau sa se mobilize ceea ce se va intampla inca din 1900 odata cu construirea
impozantei cladiri a Societatii de Asigurare realizata in expresia eclectica academica de catre
arhitectul Otto Maugsch, iar cea din dreapta abia dupa anii 1930 cu cladirea de birouri proiectata
in stil neoclassic de catre arhiectul G.M. Cantacuzino.
La aceea vreame platoul propiu zis al pietei deservea amenajarii gradinii botanice pana la
mutarea acesteia pe amplasamentul actual.
Piata Universitatii conceputa de la inceputul constituirii sale ca un spatiu urban precis
inchegat a mai trecut prin modificari. Cladirea conceputa de Orascu ca un volum echilibrat care
respecta principiile neoclasice de baza: simetria fata de centrul de interes, dominarea orizontalei,
aceasta a suferit adaugiri nefericite, suprainaltari care i-au modificat echilibrul si raportul intre
diferentele de travee. Apoi in anii 1928-1930 arh. Nicolae Ghika Budesti si Alexandru Baucher
proiecteaza corpurile ce continua cladirea universitatii. Se realizeaza astfel patrulaterul care
inchide curtea interioara. Ca efect al amplificarii volumului constructia devine o constructie cu
patru fatade: 2 laterale pe strazile Academiei si bd. I.C. Bratianu si 2 principale ; fatada veche
spre str. Academiei inglobat acum bd. Carol 1 si cealalta pe strada care va prelungi asa numita
str. Edgar Quinet.
Ultimele istorisirii ale cladirii univeristatii se vor petrece in cel de-al Doilea Razboi
Mondial cand o bomba va distruge tocmai ceea ce mai exista din vechea cladire. Monumentul a
fost reintregit in 1970. La aceasta compozitie spatiala se va adauga noua piata care s-a constituit
la incrucisarea celor 2 mari bulevarde Carol/Bratianu si al carei contur se va decide in 1904. In
centrul ei se va inaugura monumentul inchinat lui Ion C. Bratianu.
Piata Universitatii a reusit sa devin o prezenta deosebita in peisajul urban. A construbuit
la aceasta peisajul cladirii initiale unitatea gandirii respectarea planului urbanistic si completarea
lui cu elemente favorabile. Caracterul ei fiind definit de 4 statui, realizate pe parcursul a 6
decenii: principele Mihai Viteazul (1876, sculptor Carrier-Belleuse), [despre care se spune (si nu
pare sa fie un mit urban, totusi) ca are bustul unei statui care trebuia sa fie a Ioanei d'Arc] si
carturarii Ion-Heliade Radulescu (1882, Ettore Ferrari), Gheorghe Lazar (1886, Ion
Georgescu) si Spiru Haret (1935, Ion Jalea).

Gandita pentru a defini axele nord-sud si est-vest ale capitalei dupa 1880, "marea
intersectie" urmareste scenariul „hausmannian” de modernizare urbana - in spiritul influentei
pariziene specifice acelor vremuri. Aceasta intersectie nu a evoluat niciodata ca o piata
monumentala, ci s-a conturat ca un nod rutier, cel mai important al capitalei, prin situarea sa in
centrul geometric al orasului.
Specific marilor bulevarde bucurestene ale vremii regasim in centrul intersectiei un
monumentul dedicat lui I.C Bratianu, pe atunci piata purtandu-i si numele. Acest loc in oras
poarta denumirea Piata 21 Decembrie 1989, in cinstea celor ce au murit in timpul revolutiei.
Asadar nu este vorba de o piata, cand vorbim de Universitate ci de doua - Piata Universitatii
fiind doar spatiul dispus in fata Universitatii.
Aceasta Piata se inscria intr-un ax incarcat de monumente importante pe directia est-vest,
incepand cu cel din Piata Rosetti si culminand cu statuia lui Kogalniceanu, din piata cu acelasi
nume. Piata Universitatii este deschisa in 1857, cu ocazia initierii lucrarilor pentru primul corp al
universitatii bucurestene (arhitect A. Orascu), caracterul ei fiind definit de 4 statui, realizate pe
parcursul a 6 decenii: principele Mihai Viteazul (1876, sculptor Carrier-Belleuse), [despre care
se spune (si nu pare sa fie un mit urban, totusi) ca are bustul unei statui care trebuia sa fie a
Ioanei d'Arc] si carturarii Ion-Heliade Radulescu (1882, Ettore Ferrari), Gheorghe Lazar (1886,
Ion Georgescu) si Spiru Haret (1935, Ion Jalea).
Epicentrul vietii culturale bucurestene, Universitatea a fost ridicata in mai multe etape,
urmand principiile estetice ale stilului neoclasic. Fatada existenta si astazi a fost realizata intre
1921-1943 (arhitect Nicoale Ghika-Budesti), adaugarea (inaltarea) aripilor noi la corpul central
producandu-se in urma bombardamentelor din 1944. Cladirea Universitatii si Scoala de
Arhitectura nu pot fi separate de evenimetele din 1989 si 1990 care au modificat istoria noastra.
Pe partea opusa a Pietei Universitatii amintim Palatul BCR, (opera arhitectului Oscar
Maugsch - 1906), care lasa neterminata, in simterie, fundatia unui alt edificiu. Pe acea fundatie
se realizeaza intre 1934-1935 un imobil de birouri, Palatul Creditului Industrial (arhitect G.M.
Cantacuzino), ce se doreste o interpretare a cladirii BCR, intr-un stil clasicist sobru. Undeva in
toata imaginea aceaasta, intr-o paleta arhitecturala asa diversa, s-au strecurat si parcarile auto,
care in lipsa altor spatii (deja nu mai e o problema a capitalei, e o constatare "fireasca") au
mancat spatiul public, care altminteri invitau la promenada "de bulivar".

Revenind in "marea intersectie", remarcam lipsa oricarei posibilitati de a ajunge pe partea


opusa, spre TNB ori spitalul Coltea, decat prin pasajul Universitatii, realizat in perioada
socialista cu ocazia dezvoltarii magistralei de metrou M2.Pe spatiul pe care acum troneaza falic
Intercontinetalul si apasa greu Teatrul National, candva se putea vizita un circ in aer liber si o
mustarie pe nume “Zori de zi”.

Toate acestea sunt rase de pe fata Bucurestiului in momentul in care se stabileste


realizarea unui hotel reprezentativ in acest spatiu, in urma unor analize urbanistice ce propagau
ideea dezvoltarii zonei prin functiuni turistice, culturale ori administrative. Intre 1968 si 1970
este ridicat Hotel Intercontinental (arhitecti Hariton, Nadrag, Moscu), noul Teatru National
fiind realizat intre '64-'73 intr-o maniera contemporana epocii, salile fiind echipate cu instalatii
de scena de varf.
Insa ca orice lucru bun, si acest edificiu a cazut prada deterioarii, in urma cutremului din
'77, "recarosarea" realizata in 1984 (arhitect Cezar Lazarescu) prezentand un concept mult mai
vag si un volum greoi si lipsit de elemente spectaculoase.
La câţiva paşi de Piaţa Universităţii, după ce treci de o piaţă mică cu fântână, se găseşte
clădirea Universităţii de Arhitectură din Bucureşti. Clădirea e un hibrid, fiind alcătuită dintr-o
aripă veche şi două aripi noi. Aripa veche, care apare în fotografia de azi, a fost proiectată de
arhitectul Grigore Cherchez în 1912 în tradiţia stilului brâncovenesc, stil arhitectural dezvoltat în
Ţara Românească în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu (1688-1714), caracterizat
printr-o îmbinare între motive orientale şi elemente ale Renaşterii italiene. În cazul de faţă, stilul
brâncovenesc se distinge prin prezenţa loggiei pe faţadă, a coloanelor şi balustradelor
ornamentate. Clădirea i-a fost dedicată lui Ion Mincu, considerat unul dintre cei mai mari
arhitecţi români. Aripile noi au fost adăugate între anii 1963 şi 1968. Iniţiată de Societatea
Arhitecţilor Români în 1892, şcoala de arhitectură a devenit instituţie de stat in 1897 purtând
denumirea de Şcoala Naţională de Arhitectură iar în 1904 a căpătat statutul de instituţie
independentă de învăţământ superior sub numele de Şcoala Superioară de Arhitectură. În prezent,
Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu oferă specializări în arhitectură, urbanism,
conservare şi restaurare şi design interior.
Dar in afara de pietele de alimente sunt celalate mari spatii libere situate la extremitatile
si la incrucisarile arterelor principale de circulatie. Ele iau nastere in cursul secolul XIX-lea si al
XX-lea; pe masura ce preocuparile edilitare se sporesc. Se traseaza bulevarde,sosele, straz noi.
Amenajarea de noi piete incepe la jumatatea secoluli al XIX-lea. Piata Universitatii este
una din pietele de-a lungul marilor artere care taie crucis orasul.
Pana in 1878 anul adoptarii primului regulament de constructie bucurestean
transformarea vechilor structuri urbane se produce treptat, ca ulterior sa i-a amploare si sa se
inspire dupa marile operatiuni ale urbanismului hausmannian. In Bucuresti se apeleaza pentru
cladiri publice care completeaza fronturile marilor artere care traverseaza bucurestiul si care
devin tot odata repere majore ale spatiului urban. Apare in 1906 cladirea Palatului BCR opera
arhitetului Oscar Maugsch care lasa neterminata in simetrie fundatia unui alt edificiu . pe aceasta
fundatie se realizeaza in anii 1934 Palatul Creditului Industrial architect fiind G. M. Cantacuzino.
Dupa 1900 se incearca ruperea monotoniei fronturilor hausmanniene cu dominant
orizontala si se adopta rezolvari care acuza verticalitatea prin folosirea rotondelor de colt a
bovindourilor dezvoltate pe mai multe niveluri si a acoperiselor fragmentate.
Eclectismul prin gama larga de solutii stilistice arhitecturale aplicate la programele
publice a evitat fara exceptie stricta copiere a unor opere arhitecturale unice. - "monumentul lui
Victor Emanuelle al II-lea din Roma Italia - colonada masiva si scari monumentale cladirea
universitatii parca se inspira din aceasta opera - colonade masive, intrare evidentiata printr-un
iesind cu 4 statui-colturile cladirii sunt evidentiate prin pavilioane curbe ornate cu coloane dorice
si acoperite cu cupole
Astazi nu se mai pastreaza nimic din spiritual vechii pieti….. monumentele abia daca se
mai observa de ‘tufisurile crescute’ si de semnele de circulatie care sunt puse parca strategic in
dreptul lor. Undeva in toata imaginea aceaasta, intr-o paleta arhitecturala asa diversa, s-au
strecurat si parcarile auto, care in lipsa altor spatii (deja nu mai e o problema a capitalei, e o
constatare "fireasca") au mancat spatiul public, care altminteri invitau la promenada "de bulivar".
incarcat de "identitate".

S-ar putea să vă placă și