Sunteți pe pagina 1din 10

TIPOLOGIA TEXTULUI

SEM. I/2008/2009
Coordonator: D. Ionescu

CURSUL 4
Redefinirea termenilor ca instrumente de analiza a textului:
stil, registru, gen, tipul de text (discurs)
1.0. Fiecare din termenii de mai sus au fost si sunt folositi de teoreticieni ai limbajului
drept termeni-umbrela pentru a cuprinde toate sau cat mai multe din caracteristicile pe
care le poate avea limba in comunicarea interumana. Cu alte cuvinte, functiile
limbajului sunt factorii care determina sensul si interpretarea pe care o atribuie un
analist/traducator textului respectiv.
STIL rezultatul alegerilor motivate ale unui producator de texte. Stilul se distinge in
acest fel de ideolect (= ce presupune totalitatea obiceiurilor lingvistice inconstient
folosite de un vorbitor sau producator de text) si de structurile (patterns)
conventionale de exprimare ce caracterizeaza fiecare limba. Efectele stilistice se pot
identifica intr-un text in functie de intentia producatorului de text si de obicei, acest
aspect este ceea ce cauta sa descopere traducatorul cand analizeaza un text-sursa ce
urmeaza a fi tradus. Prin intertextualitate, care inseamna tendinta pruducatorului de
text de a fi influentati de alte texte, concepute si comunicate anterior acestuia din
urma, optiunile stilistice ajung sa fie caracteristice nu numai unui sistem de limba, ci
si rolurilor sociale si activitiatii lingvistice individuale sau sociale.
Stilul nu este o proprietate pe care o retinem a fi a intregului sistem lingvistic, ci este
proprietatea unui anumit limbaj folosit de vorbitorii acelei limbi intr-o situatie
anumita (social and professional settings, etc.). Traducatorul, fiind cunoscator al
limbajului in acea situatie sau context lingvistic, trebuie sa fie capabil sa decodeze
valoarea semiotica exprimata prin optiunile stilistice alese de producatorul de text.
REGISTRU termen-umbrela ce defineste variatia limbii in functiune (language in
use), cf. Catford (1963). Spre deosebire de dialecte (=variatia limbii intr-o comunitate
inconstient, in functie de mediu geografic, individual (ideolect) sau social (sociolect)),
registrul unei limbi reprezinta dimensiunea formala, structurala, dar si lexicala si
lexicografica a limbii respective: de ex.
(1) I hereby declare the meeting open.
(2) Shall we make a start now?
In schimb, diferentele legate de pronuntia acelorasi structuri gramaticale sau cuvinte de englezi, americani si australieni, de ex., reprezinta trasaturi ale dialectelor limbii
engleze (sociolects as well). In acelasi context putem considera si optiunea pentru
anumite expresii pentru a se referi la acelasi lucru/obiect sau aceeasi situatie. Deci,
limba variaza (language variation) in functie de:
- utilizator (user): dialecte (geografic, temporal, social, individual, etc.);
- utilizare (functie comunicativa): registru, stil, tipologie a textului/discursului etc.

Registrul se defineste in functie de diferentele gramaticale si lexicale dintre doua


modele de limba folosite in situatii, ca: un comentariu sportiv si un serviciu religios,
sau o rugaminte informala, adresata unui partener de discutie (interlocutor) si o
rugaciune din registrul religios.
Registrele sunt foarte dependente de conventia lingvistica si social-situationala in care
se folosesc, de aici si definirea se face exclusiv pe baza contextului de utilizare.
GENUL se defineste prin mai multe criterii, cu extensia variabilelor de continut
(field), forma (tenor), adica forma sau format de adresare emitator-receptor, relatia
dintre participantii la lectura si intelegerea textului) si mod (mode) care se refera la
codul lingvistic folosit, incluzand si canalul (mediul) de comunicare (ziar, revista de
specialitate, publicatie periodica, brosura informativa, grafice, etc.). Functiile de
comunicare joaca un rol important, in sensul ca scopul producerii textului determina
optiunea pentru un gen narativ, expozitiv/descriptiv (sau referential),
instructiv/persuasivsau expresiv (Kinneavy, 1983). Genul transgreseaza bariera
registrului (cod lingvistic) si a textului ca produs finit, se asociaza ariei discursului in
general, de aceea se considera ca genul se poate discuta la nivelul macro, pe cand
tipul de text priveste analiza-micro a unui fragment din genul cu registrul respectiv.
TIPUL DE TEXT se asociaza in mare masura cu definitia unui registru din acest
motiv, dar imbraca o arie mai larga si in acelasi timp, mai circumscrisa, asociindu-se
cu trasaturile genului si chiar si ale stilului.
Cf. Wilss (1977: 135-9), rolul tipologiei textelor a crescut sensibil in teoria
traducerilor, pentru faptul ca a determinat metodele de traducere sau gradul de
translatabilitate. Moduld e reucnoastere si de analiza a tipului de text recurge la
caracteristicele legat de context (situatie) si compozitionale ale textului.. Se recunosc
astfel categorii mari, cum ar fi proeictul, raportul, eseaul, sau acele categorii specifice,
mai putin ample, de felul: un orar al trenurilor, un buletin meteorologic, un sketch
jurnalistic, toate se analizeaza prin structura textuala (informativitate, relevanta,
accepatabilitate, intertextualitate, context/situationalitate, coerenta, coeziune).
Identificarea mesajului textului ofera informatii despre intentia autorului, gradul de
ocnventionalizare a formautlui textului, continutul lui, etc. Cu alte cuvinte, categoriile
de texte deriva din gradual de conventionalizare a situatiilor comunicative.

TIPOLOGIA TEXTULUI
Coordonator : Dana Ionescu
Sem. I, 2008/2009
Teme pentru seminarele 3, 4

I. Definiti stilul retoric, stilul stiintific si stilul didactic, exemplificand cu tipuri


de texte ce ilustreaza aceste trasaturi.
II. Dati exemple de tipuri de texte, dupa functia lor comunicativa ( perlocutionara ,
cf. teoriei actelor de vorbire).
III. Ce inseamna field, tenor, mode in conformitate cu teoria textului? Exemplificati.
IV. In ce fel se intrepatrund genul si registrul si in ce masura putem vorbi de tipuri de
texte care se aseamana prin registrul folosit si genul caruia apartin? Dati exemple de
asemenea transgresari de gen, registru si tipologii de texte.
V. Scrieti un eseu care sa atinga urmatoarele probleme:
Exista diferente interculturale si de alta natura intre textul din limba romana (creat in
limba romana) si cel din engleza/franceza/germana? Cum explicati posibilitatea de a
traduce aceste texte?

Cursul 5
O posibila abordare: Tipologii legate de continutul textului: discursul
profesional/specializat
-

textul juridic (gen, registru de limba, stil) - subtipuri


textul medical-stiintific (subtipuri
textul tehnic; text cu continut economic-financiar
textul de publicitate (marketing)
textul de analiza socio-politica (parametrii economici/financiari)

In fiecare caz, se are in vedere existenta unui glosar de termeni specializati, proprii
fiecarui domeniu, ce definesc concepte, notiuni specifice domeniului de referinta.
*
Trebuie mentionat ca strategiile de traducere folosite pentru a transforma/transfera un
text-sursa intr-unul-tinta se vor circumscrie la randul lor domeniului respectiv, adica,
daca se opteaza pentru o modulatie, de exemplu, pentru a reda in echivalent o expresie
intr-un text juridic, traducatorul opereaza in gasirea acelei modulatii cu registrul din
limba-tinta corespunzator aceluiasi stil si gen din limba-sursa.
Teme pentru seminarul 5 :
I. A se distinge subtipurile de texte dintr-un domeniu dat, in functie de gen si stil.
Registrul poate varia ? Discutati aceste posibile variatii. Luati in discutie un text
stiintific, unul publicitar si un text juridic. Ce trasaturi constante identificati ? Cum
explicati acest fapt ?
II. Cum sunt concepute elementele constitutive ale structurii textului : coerenta,
coeziunea, informativitatea, relevanta, accepatabilitatea, intertextualitatea,
context/situationalitatea. Discutati pe baza unui text de analiza politico-sociala cu
implicatii economice.

Cursul 6
Elementele textului/discursului : (1) Informativitatea
Moduri de constructie a informativitatii ; identificarea elementelor (lexicalsintactice, pragmatice de ponderare a informativitatii in raport cu
accentuarea/constuctia emfatica de subliniere cu scop retoric
1.0. Tema si rema in raport cu genul si discursul (cf. Discourse and the translation,
Hatim &Mason)
Structurarea temei (informatie cunoscuta sau implicit stiuta de cititor si autor
deopotriva) si a remei (informatie noua, de obicei explict exprimata in text) in cadrul
unui text se subsumeaza de obicei intentiilor autorului : daca textul este expozitiv,

structurarea celor doua componente ale discursului este echilibrata, cu accent pe


informatiile de tip descriptiv, pozitionate rematic, deci postverbal sau post-subiect.
Ex. Va voi prezenta pe scurt mai multe aspecte legate de insuficienta cardiaca, [de
efectele acestei maladii asupra functionarii organismului si a metabolismului in
general, [pentru a putea sa intelegeti cum se poate si preveni, nu numai trata]].
Structura tematica a textului :
T1 : va voi prezenta
T2 : legate de (despre)

R1 aspecte ;
R2 insuficienta cardiaca

R3.Rn : efectele asupra functionarii organismului (T3 acestei maladii) ;


Structura in zig-zag a temei si remei este caracteristica textului stiintific si
argumentativ. Pe de alt parte, se pot intalni si combinatii de structuri diverse, numite
hibridizari tematic-rematice, in functie de conditiile discursive si de constrangeri de
gen. Dimensiunea evaluative este frecventa in articolul politic de presa, in care autorul
oscileaza intre informatie si evaluare (the scooping method), pentru a-l influenta pe
cititor in a-si forma o anumita opinie despre un fapt sau despre un eveniment.
*
Recomandari pentru seminar (5, 6) :
1. Identificati structura tematico-rematica a textului urmator.
2. Traduceti textul in limba engleza/franceza/germana si discutati in ce mod ati
respectat sau ati modificat aceasta structura in textul-tinta.
3. Aplicati aceeasi analiza la trei tipuri diferite de texte : de presa (politic), juridic, de
publicitate (un produs, de ex. un autoturism). Ce concluzii puteti trage din punct de
vedere stilistic, de registru al limbii si din punctul de vedere al coerentei si coeziunii
textului-tinta in raport cu textul-sursa.

TIPOLOGIA TEXTULUI
SEM. I/2008/2009
Coordonator: D. Ionescu

Cursul 7
Componenta sociolingvistica a textului : Evaluarea tipologica si textuala
1.0. Introducere
Studiul tipologiei textelor in consonanta cu profesiunile unde acestea se manifesta
este in mod necesar legat de problema modului cum relationeaza structura lingvistica
cu practica sociala si in mod specific cu practica profesionala. Desi exista o multidine
de studii privind exemple de discurs profesional, nu stim tousi cu exactitate cum
interactioneaza aceste domenii, structura lingvistica a textului si relevanta sau
dimensiunea lui sociala. Aceasta a doua caracteristica este ceea ce s-a numit
evaluarea socio-profesionala a textului. La o analiza a discursului, aceasta latura este

de obicei ignorata sau este, in cel mai bun caz, subsumata analizei de ordin lingvistic.
O descriere eficienta a discursului trebuie sa contina insa atat componenta lingvistica
ce descrie organizarea ierarhica a textului, de la cuvant pana la fraza, paragraf,
subcapitole si capitole, in functie si de profilul, genul si registrul textului, dar si o
latura socio-profesionala, evaluativa care sa cuprinda judecati asupra continului
gnoseologic al textului si, conform unor autori (Charlotte Linde, ) o latura morala
care descrie de fapt aspecte ale practicii sociale.
Pe scurt, o asemenea analiza se face la nivel micro-organizatoric (structura
lingvistica) si macro-organizatoric (structura socio-profesionala si extra-lingvistica) a
textului, adica modul cum se raporteaza textul la altele de acelasi tip (conform
principiului intertextualitatii) si la domeniul cognitiv caruia ii apartine. O asemenea
abordare are in vedere dimensiunea evaluativa a textului, o dimensiune sintetica si
sincretica, prin care textul se poate coordona si autodefini, datorita sau prin
intermediul analizei discursului si al datelor lingvistice si metalingvistice obtinute
dintr-o asemenea analiza.
*
2. Evaluarea. Definitie. Structura lingvistica a evaluarii
Evaluarea este un fenomen lingvistic si social menit sa unifice doua niveluri de
analiza. Ea constituie o componenta majora a structurii lingvistice a discursului si are
importante efecte asupra deciziilor din lumea reala. Astfel, o analiza a evaluarii in
mod necesar releva si relatia dintre structura lingvistica si practica sociala.
Evaluarea este un fenomen foarte penetrant in limba. Putem include in definitia
notionala a evaluarii orice exemplu de uteranta ce indica sensul social sau valoarea
unei persoane, lucru, eveniment sau relatie.
Ex. Imi place, Nu-mi place ; Este desteapta, Este ingrozitoare, etc. Esti tratat
ingrozitor in spital, la ghiseu, in institutiile publice. Nu ma pricep deloc la
calculatoare, Habar n-am sa fac cutare lucru, etc.
Evaluarea se poate interpreta asadar ca fiind o importanta dimensiune (in general
morala) a limbii, sau mai exact a modului cum functioneaza limba in mediul social,
deoarece ofera valori ce tin de ordinea sociala pe care un vorbitor sau un creator de
text o reproduce prin asumptiile sau judecatile (observatiile, chiar si cele de tip strict
profesional) pe care le face. Evaluarea a fost analizata pe larg in cadrul studiului
lingvistic al structurii narative. Sa incepem cu definitia evaluarii, asa cum figureaza in
studiul lui Labov (1972) despre naratiune :
Evaluarea este mijlocul prin care naratorul indica directia naratiunii sale, este firul
naratiunii insesi, sa raison detre: ce anume se spune si incotro bate povestitorul,
care este mesajul pe carel transmite prin naratiunea sa. Exista multe modalitati de a
povesti aceeasi intamplare, de a accentua diferite momente din povestire, sau de anu
accentua sau socate in evidenta nimic din acea povestire. Povestile fara nici un mesaj
se insotesc de obicei cu expresia englezeasca : So What , si ce-i cu asta ? Orice bun
povestitor evita cat se paote o asemenea intrebare. Cand naratiunea lui este scrisa,
finalizata, ar fi de neconceput ca cineva din afara sa vina si sa zica : So what ? In
schimb, observatia potrivita ar fi : Chiar asa a facut ? au ceva asemanator prin care
se ia act de caracterul evenimentelor din povestire.

Daca extindem definitia evaluarii, observam ca exista doua dimensiuni ale evaluarii :
referinta la narabilitate (reportability) si referinta la normele sociale.
Prima dimensiune face uz de normele predictibilitatii evenimentelor, care contrasteaza
evenimentele ce se asteapta cu cele care sunt neasteptate. Evenimentele care sunt total
previzibile nu pot forma baza unei naratiuni, deoarece este posibil sa aleaga o
versiune care de tipul: si ce-i cu asta ? Un eveniment aparent previzibil trebuie
cunoscut a fi sau a fi construit ca un eveniment neobisnuit inainte ca povestirea
acestuia sa fie justificata. Astfel, o secventa ca : L-am vazut azi pe Ion si mi-a spus
salut nu este, in general, un eveniment ce ppoate fi povestit (reportable). Dar este
posibil sa devina narabil in anumite circumstante speciale, de exemplu, daca se stie ca
Ion de obicei dispretuieste conventiile sociale si ca evita sa salute sau daca Ion si
povestitorul nu-si vorbesc.
Cea de a doua dimensiune a evaluarii folosita in naratiuni este referinta la normele
sociale. Comentariile de ordin moral sau demonstratiile felului cum este lumea, cum
ar trebui sa fie lumea, ce inseamna comportamentul adecvat si ce fel de oameni sunt
vorbitorul, autoruld e text, in cazul nostru si adresantul sau cititorul/cititorii.
Evaluarea de acest fel formeaza miezul naratiunii/al discursului.
3. Structura lingvistica a evaluarii
Pentru a intelege evaluarea ca practica sociala, este mai intai necesar sa intelegem
cum functioneaza ea in cadrul multor varietati ale structurilor discursului mai degraba
si apoi sa ne concentram numai asupra functiei acesteia in cadrul discursului.
Exista trei niveluri de evaluare :
Evaluare incidentala ;
Evaluare la nivel de constituent ;
Evaluare la nivel de tema/subiect/discurs/text
Acestea difera in functie de relatia cu structura discursului, cu domeniul materialului
evaluat si in functie de reactia preferata a interlocutorilor/cititorilor.
Exemple :
Evaluare incidentala : Excelent, ai lucrat foarte bine.
Pagina 19 va arata cum trebuie procedat. Eu nu inteleg nimic de acolo.
Sa speram ca va veni repede.
Asemenea evalauri apar la nivelul propozitiilor, sunt intamplatoare si nu afecteaza
continutul restului din discurs sau din text.
Evaluarile la nivel de constituent apar ca si componente structurale intr-o unitate de
discurs, de exemplu intr-o povestire sau in relatarea rezultatului unui diagnostic
privind cine sau ce anume s-a gresit. Acestea sunt evaluari care se cer la un anumit
punct in timpul discursului sau pe parcursul unui text. Amploarea lor poate cuprinde
intreaga unitate sau structura a discursului. Un raspuns la o asemenea evaluare se
negociaza de obicei inainte ca unitatea textuala sa se incheie.
Evaluarile la nivel de tema sau de subiect al textului se gasesc in cazul cand scopul
discursului este acela de a ajunge la o evaluare, de exemplu, o evaluare a calitatii unei
noi piese din tehnologia informatiei. Acestea sunt negocierile reale focalizate pe
valoare si pe actiunile cele mai adecvate ce urmeaza a fi luate (este vorba de fapt de
analiza discursurilor/textelor cu continut argumentativ, cu o structura proprie,
specifica acestui gen).

Este de retinut faptul ca evaluarea a fost impachetata (conflated) in toate cele trei
forme in analiza de discurs si nu ocupa un loc sau nu are o structura sau o forma data,
precisa, bine delimitata. Poate aparea oriunde in text/discurs si se poate realiza la
orice nivel al structurii lingvistice : propozitional, la nivel de grup sintactic (phrase),
lexical, fonologic, paralingvistic, etc. Varietatile de discurs care functioneaza sub
forma unitatilor de text, produc o evaluare mutual agreata (de autor si cititor
deopotriva). Evaluarea este o negociere de ordin social-lingvistic intre doi parteneri la
actul comun al intelegerii si perceptiei unui text creat cu acest scop, acela de a fi
perceput. Evaluarea se leaga de opiniile autorului si de cele ale cititorului deopotriva.
Un acord implicit asupra textului presupune realizarea unei negocieri, a unei evaluari
admisa de parteneri.
Recomandari pentru seminarul 6 : Date si ilustrari
-

exemple pentru cele trei tipuri de evaluari in textele studiate.


In ce masura intervine negocierea pentru stabilirea unei evaluari implicite
sau explicite (factorii socio-lingvistici) in functie de tipul de text
(registru, gen, stil)
Construiti un text (in domeniul presei scrise) care sa cuprinda o evaluare
implicita ( la nivel de discurs) si evaluari explicite, atat la nivel
propozitional cat si la nivel de constituent.

Cursul 8
Traducerea textului ca semn : dimensiunea semiotica a contextului
Entitatea semiotica dintr-un text cosnta din semne discrete : poate fi reprezentata
prinr-un singur semn sau prin grupari de semne (propozitii, uterante) intregi, sau chiar
texte intregi. Sloganuri de un rand si discursurile politice in favoarea culturii
antreprenoriale sunt prin ele insele manifestarea unui asemenea semn (element
semiotic).
Spre deosebire de F. de Saussure, Charles Peirce (1931) considera ca plecam de la
semne non-lingvistice apoi identificam statutul limbii aflatin aceste semne. Este
adevarat ca aceste semne non-lingvistice (de ex. eticheta/comprotamentul social) nu
se supun imediat unei identificari precise, iar cand acest lucru are loc (un dans ca
foxtrot sau tango), se pare ca nu sunt necesare implicatii pentru studierea limbii. In
cadrul unei abordari semiotice a unor activitati ca traducerea, consideram ca Peirce
ofera o propunere avansata, conform careia experienta umana este structurata astfel
incat conduce in mod necesar la aparitia semnelor. Semnul este o relatie triadica : ceea
ce initiaza identificarea semnului (culoarea unui pachet de tigari intr-o reclama) ;
obiectul semnului (de ex. modelul produsului din reclama) ; interpretantul sau efectul
pe care semnul il poate transmite (sensul semnului). Alegerea stilistica menita sa
transmita un mesaj in context pragmatic/semiotic este foarte importanta pentru
traducator pentru ca stabileste in acest fel valoarea semnelor in interactiune (in
context situational).

Asumptiile de baza ale semioticii


Semne ce se refera la structuri culturale
(Jakobson, 1974) : every sign is an act of referral. Peirce pune insa accentul pe
referent. Pe baza naturii triadice dintre semn agent interpretativ si obiect semnele
realizeaza mai mult decat alegerea unui simplu concept/notiune. Eco (1973) explica
acest fenomen in felul urmator :
Independent de modurile in care sutn folosite pentru a desemna obiecte sau stari de
fapt, semnele se refera la sistemul unor unitati in care diversele culturi isi strucutreaza
propria lor perceptie despr elume structurile culturale (felul in care o societate
anume organizeaza lumea pe car eo percepe, o anlaizeaza si o transforma) sunt
structuri semiotice, asadar sunt sisteme de unitati in care unityatile se pot reprezneta
una pe cealalta.
Semiotica transcende limbajul
Functia logo-ului ; functia numelui de marca ; functia etichetei/marcii functii
evaluative si moral/culturale
Contextul si co-textul sunt cruciale in actul semnificatiei
Mecanismele universale ale semnificatiei ; modelele de manifestare ; functia de
monitorizare a semnificatiei
Semiotica in procesul de traducere (Aplicatie pe un text dat)
Cursul 9
Intertextualitatea
ca dimensiune definitorie a textului tradus (text-tinta)
Intertextualitatea forme active si forme pasive de manifestare
- Formele pasive presupun ca trasatura principala a textlui coerenta interna
(inteligibilitate/comprehensibilitate, consecventa dicursiva si de continut)) ; exemplu
de intertextualitate pasiva sau de coerenta interna a textului (ca fir sau lant coerent) :
in textul studiat : poor sap>>confused>>dummy>>glass eye>> care stabilesc
continuitatea sensului. Pentru traducator, aceeasi conexiune sau acelasi lant semantic
strebuie asigurat si in textul-tinta. Alte forme pasive de intertextualitate : reiteratia
unor elemente lexicale sau gramaticale in text ; reiteratia unor sensuri in variate forme
lexical-gramaticale in acelasi text (a se vedea citatul despre J. Kennedy; a se vedea
discursul lui Mark Antony in fata romanilor din tragedia Shakespeareana Julius
Caesar efectul retoric al unor asemenea reiteratii trebuie pastrat, redat si in
traducerea textului) ;
- Conotatii culturale si structuri cognitive incorporate in referentialitatea unui
text (R. Barthes, 1970 : Mythologies, first published in 1957, Paris Seuil).
Conform acestei nterpretari, un text nu este niciodata suta la suta original, el
deriva din alte texte anterioare, concepute anterior in timp probabil, si in spatiu
(problema situarii/localizarii unui text, din punct de vedere al continutului).
- Kristeva (1969) : fiecare text este construit ca un mozaic de citate, fiecare
text este un produs al absorbtiei si transformarii altor texte .

Tipuri de referentialitate intertextuala

In acelasi text ( a se vedea exemplul citat : 57 varieties) ;


Relatii referentiale intre diverse texte : texte relevante din punct de vedere
ideologic, norme culturale si/sau de putere, norme morale, etc.
Teme de discutie la seminare :
- In textele 7C si 7D extrase din rapoartele ONU ce elemente devin
recognoscibile in aceste texte astfel incat ele sa poate fi localizate
referential si intertextual ?
- Cum se defineste o structura ideologica intr-un text si cum se mentine ea in
acel text astfel incat sa-l indreptateasca pe traducator sa caute o versiune care
sa tina seama de aceasta structura ideologica si sa-i asigure trasatura
intertextuala in textul-tinta ?
- Care sunt relatiile intertextuale care duc la continuitatea unor institutii
sociale/ideologice anumite ? (ONU, UE, o institutie guvernamentala nationala,
etc.) ; a se discuta textele 7 C//7D.
*