Sunteți pe pagina 1din 1

Leoaica tanara, iubirea

Nichita Stanescu a fost constiinta artistica care a incercat sa regandeasca


intreaga poezie propunand o opera profun lirico-filozofica, un limbaj poetic inedit,
prin care devine simbolul generatiei 60' si implicit si principalul reprezentant al
neomodernismului.Opera sa poetica este un edificiu ordonat in trepte,in care se pot
observa metamorfoze, reluari de teme care releva opera unitara in ansamblul
ei.Poezia " Leoaica tanara, iubirea" apartine primei etape ale creatiei din cele 3
facand parte din volumul " O viziune a sentimentelor" din 1964 volum care are are
in centrul sau iubirea.
Titlul poeziei este constituit printr-o structura-nominala prin care este
desemnata iubirea inteleasa intr-un mod agresiv asemenea unui animal de prada.
Sub raport tematic, identificam ca tema principala iubirea redata din
perspectiva consecintelor pe care le are asupra eului liric, oferind o dubla
perspectiva asupra lumii interioare si asupra relatiei exterioare a eului liric.Poezia
poate fi considerata o arta poetica erotica ce imbraca aspectul unei confesiuni lirice.
Din punct de vedere expozitional, textul este ordonat in 3 secvente lirice cu
versuri inegale, rima aleatorie si un ritm combinat.Acestor secvente le corsepund 2
planuri.Un plan care prezinta sentimentul iubirii, prin imaginea metaforica a leoaicei
si un alt plan, in care eul liric isi comuniuca propria stare sub forma unor confesiuni
la persoana I intr-un discurs sentimental, peste care se incearca o obiectivizare a
sentimentelor in timp.
Inceputul poeziei reia titlul, aducand in atentie metafora "Leoaica Tanara" pe
care o dezvolta printr-o suplimentare opozitionala.in prima parte a poeziei se
incearca oferirea unei defintii a iubirii.Sentimentul este realizat brusc, eul liric dand
impresia ca a trait o vreme fara sa-l constientizeze: "Ma pandise-n incordare / Mai
demult", imbracand o forma agresiva " mi-a sarit in fata" " iubirea are efecte
devastatoare asupra identitatii sinelui infigandu-si simbolic"coltii in fata"Jocul
deteminantilor " in fata/ de fata" reface firul nasterii eului liric
In a 2-a parte a poeziei este accentuat efectul psihologic al acestei
neasteptate intalniri cu un sentiment necunoscut iubirea , ce degaja asupra eului
liric o energie omnipotenta ce pare sa sa cuprinda intregul univers " Si deodata in
jurul meu/ Se facu un cerc de-a dura / cand mai larg, cand mai aproape/ ca o
strangere de apa . Cercul si curcubeul sunt metafore ce simbolizeaza
perfectiunea.Iubirea are un caracter ludic de joc " cercul de ape" trimitandu-ne cu
gandul la oglinda Barbian , iubirea incepand treptat sa se desprinda de lumea
obisnuita si in noua sa ipostaza devine un curcubeu ce urca langa cantecul ciorcaliei
ca o noua nastere.Privirea si auzul pot fi simboluri ale perspectivei sinelui sugerand
ca aparitia iubirii este o manifestare superioara a fericirii, perceputa total la nivelul
simturilor.
In ultima parte, "trupul indragostit" ca si iubirea isi pierde materialitatea " Miam pus mana la spranceana/ la tampla si la barbie/ dar mana nu le mai stie.Eul liric
isi descopera o alta identitate relatata prin metonimia "In desert de stralucire".
Insasi iubirea capata o alta reprezentare, relatata prin epitetul cromatic "aramie" isi
pastreaza miscarile viclene fara agresivitate insa , de la inceput metonimia are un
sens metaforic de desertaciune, pentru ca iubirea nu poate fi gandita in termeni de
durabilitate
Sub raport stilistic, textul este incarcat de expresivitate cu o sintaxa poetica
relativ complexa in care domina constructiile opozitionale si jocul determinantilor