Sunteți pe pagina 1din 12

Ca o mamă iubitoare, Biserica nu-şi părăseşte niciodată fiii duhovniceşti, ci îi întâmpină din frageda pruncie, le botează copiii şi îi binecuvintează prin ierurgiile legate de această Sfântă Taină (Rânduiala din ziua întâi la femeia lăuză; Rugăciunile la femeia lăuză; Rânduiala la însemnarea pruncului, când i se pune numele;Rugăciunile ce se citesc după patruzeci de zile femeii care a născut şi ritualul îmbisericirii pruncului; Rânduiala catehumenatului), încadrându-i în viaţa duhovnicească a Bisericii, făcând din ei fii ai lui Dumnezeu şi moştenitori ai Împărăţiei Sale.

Ierurgii în legătură cu Taina Botezului

În tradiţia şi practica liturgică a Bisericii Ortodoxe, cele mai importante ierurgii sunt cele legate de naştere şi de moarte, adică de cele două momente prin care începe şi se sfârşeşte viaţa noastră pe acest pământ. Ierurgiile premergătoare Botezului au o însemnătate deosebită, deoarece naşterea unui prunc aduce mare bucurie într-o familie; acestea oferă prilejuri de a încadra pe prunc în viaţa duhovnicească a Bisericii, sfârşind

prin a face din el, fiu al lui Dumnezeu şi moştenitor al Împărăţiei Sale. Încă din prima zi a venirii pe lume a omului, Biserica, cunoscând slăbiciunile şi neputinţele mamei şi pruncului, îşi arată grija faţă de ei, ocrotindu-i de cele rele prin sfintele sale rugăciuni. Rânduielile liturgice în legătură cu naşterea şi botezul pruncilor sunt următoarele:

a)Rânduiala din ziua întâi la femeia lăuză;

b) Rugăciunile la femeia lăuză;

c)Rânduiala la însemnarea pruncului, când i se pune numele;

d) Rugăciunile ce se citesc după patruzeci de zile femeii care a născut unite cu ritualul îmbisericirii

pruncului; e)Rugăciune când leapădă femeia (atunci când este cazul). Prima ediţie slavă a Molitfelnicului tipărită la noi (1545) începea rânduielile premergătoare Botezului cu Rânduiala la însemnarea pruncului, când i se pune numele; începând cu ediţia din 1635, şirul rânduielilor dinainte Botezului este deschis de Rugăciunile la femeia lăuză, iar din ediţia Sibiu, 1833 este indicată şi slujba sfinţirii apei. 1 Rânduiala sfinţirii apei din ziua întâi după naştere lipseşte din Molitfelnicele greceşti şi ruseşti, însă în practică mulţi dintre preoţii greci folosesc acelaşi ritual ca şi noi. 2 Rugăciunile de curăţire a lehuzei din ziua întâi apar în manuscrise abia din sec. XIV, iar cele la 40 de zile din sec. XI, pe când restul rugăciunilor, în care nu se vorbeşte de curăţia lehuzei, sunt mai vechi (unele chiar din sec. IV, cf. P. Lebedew, op. cit., p.378). Toate acestea constituie, din punctul de vedere al semnificaţiei şi al rostului lor religios-moral, un capitol aparte de ierurgii bisericeşti, alcătuind un complex unitar, fiind unite de câteva caracteristici comune:

Obiectul comun al tuturor rugăciunilor şi binecuvântărilor din aceste rânduieli îl reprezintă mama şi

copilul, care alcătuiesc o unitate structurală, o realitate şi o interdependenţă unică deoarece „copilul trăieşte prin mamă, iar mama trăieşte prin copil…ierurgiile nu-şi întipăresc pecetea sfinţeniei asupra actului săvârşit de mamă, fără ca urmele acestei sfinţenii să nu fie imprimate şi în existenţa pruncului; după cum nici binecuvântările ce i se dau pruncului nu rămân fără ecou în sufletul mamei”; 3 de aceea, prin toate aceste

rugăciuni ale Bisericii, mama şi pruncul sunt binecuvântaţi şi cuprinşi sub aripa ocrotitoare şi sfinţitoare a Sfântului Duh,

În fiecare din rânduielile de la naşterea pruncului sunt amintite momentele cele mai importante şi

evenimentele care au avut loc la Naşterea Domnului, taină prin care începe răscumpărarea noastră din robia păcatului, ideea Întrupării fiind prezentă în toate aceste rugăciuni ale Bisericii, „harul” mântuitor de care s-a bucurat Fecioara Maria (Lc. I,28) prin acceptarea cuvintelor îngerului: „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău” (Lc. I,38) umplând „într-un nevăzut nimb de slavă” atât legătura dintre o mamă creştină şi pruncul ei cât şi întreaga Biserică. Mamei creştine îi revine menirea de a pregăti pruncul pentru primirea Tainei Botezului, pogorându-se la nivelul de existenţă al pruncului, fiind evidentă legătura dintre chenoza mamei, după modelul sublim al Maicii Domnului (care a respectat şi ea „unele rânduieli ale legii”), şi chenoza Mântuitorului la Întrupare, care „s-a deşertat pe Sine, luând chip de rob, făcându-se asemenea oamenilor” (Filip. II,7) şi a

respectat prescripţiile legii mozaice (Lc. II,22), 4

1 C. Cornescu, Rânduiala Botezului în diferitele molitfelnice slave şi româneşti folosite în Biserica Română, în rev. „ST”, XIII (1961), nr. 9-10, p. 573.

2 Preot Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica specială, pentru institutele teologice, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1980, p. 447.

3 Pr. Prof. Ilie Moldovan, Ierurgiile privitoare la naşterea şi botezul pruncilor, în rev. „O”, XXXVII(1985), nr. 3, p.455.

4 Ibidem, p. 459.

Deşi majoritatea rugăciunilor speciale care se citesc femeii lehuze şi tuturor care s-au atins de ea au

un caracter vădit lustral, de iertare a păcatelor, de curăţire şi sfinţire, din conţinutul lor observăm că aceste rânduieli nu sunt doar o continuare a prescripţiilor Legii Vechiului Testament, prin care se făcea distincţia dintre pur şi impur şi care considera că zămislirea omului porneşte din aprinderea poftei trupeşti a părinţilor, nici rugăciuni care cultivă discriminarea femeii şi nici numai simple ritualuri de purificare, ci sunt slujbe de origine creştină, având noi sensuri. Actul naşterii de prunci, care devenise de la cădere semn al perpetuării păcatului strămoşesc (Ps. L,6) 5 devine o binecuvântare şi semn al Împărăţiei cereşti, consecinţă firească a unei legi naturale şi scop al Tainei Cununiei. De fapt, toate aceste rugăciuni se referă la actul fiziologic al naşterii care presupune o oarecare întinare trupească sau necurăţie ce vine din vărsarea sângelui, cu toate intervenţiile medicale şi starea de boală inerentă (ruperea organelor, pierderea sângelui, slăbirea organismului etc.); în rugăciunea sa, preotul cere iertare nu pentru întinăciunea sufletească datorată zămislirii şi naşterii de prunci, ci pentru faptul că toţi, deci şi femeia lăuză, păcătuim în faţa lui Dumnezeu (Ps. L,6; I In. I,8), iar sfinţirea apei şi rugăciunile de curăţire în general sunt mereu binevenite în viaţa omului. 6

a. Rânduiala în ziua întâi la femeia lăuză. Lucrarea Duhului Sfânt asupra persoanei umane începe de la primele binecuvântări de care se bucură din partea Bisericii acela care a văzut lumina zilei. Pruncul este pus sub protecţia Sfintei Treimi, prin invocarea Sfântului Duh Care sfinţeşte cea dintâi apă pe care familia o aduce spre binecuvântare, pentru ca pruncul şi mama să se stropească cu ea şi să primească har de întărire şi sănătate de la Dumnezeu, prin împreună lucrare a Sfintei Treimi. Din binefacerile acestei ape sfinţite „cu puterea Duhului Sfânt” se bucură pruncul încă nebotezat dar şi persoanele şi întreaga casă unde se află el. Îndată ce a născut o femeie, în prima zi, moaşa sau altă femeie aduce preotului acasă sau la biserică, 7 dacă se află preotul acolo, un vas cu apă curată pentru sfinţire, pe care preotul, înveşmântat cu epitrahil, o sfinţeşte după rânduiala următoare:

După binecuvântarea mică: „Binecuvântat este Dumnezeul nostru…”, rosteşte rugăciunile începătoare, apoi cele trei tropare de umilinţă: „Miluieşte-ne pe noi Doamne… Slavă… Doamne miluieşte-ne pe noi…Şi acum… Uşa milostivirii…” alcătuite de Ioan Monahul (sec. XI) 8 ; rânduiala se încheie cu o scurtă rugăciune de sfinţire a apei, numită molitfă: „Dumnezeule, Cel cu nume mare, Care faci minuni fără de număr…”, care reprezintă de fapt scopul acestei rânduieli. Epicleza rugăciunii se rosteşte de trei ori, iar de fiecare dată preotul, la cuvintele „sfinţeşte apa aceasta”, atinge cu mâna apa din vas, binecuvântând-o cu semnul Sfintei Cruci. Această sfinţire a apei depăşeşte sensul unei ape lustrale, curăţitoare, reprezentând, potrivit Sfântului Simeon al Tesalonicului, o preînchipuire sau chiar o anticipare a Tainei Botezului 9 , fiind o primă descoperire a misterului baptismal. Ştiut fiind că Taina Botezului nu poate fi primită fără o anumită pregătire, iar pruncul este incapabil să înţeleagă ce se întâmplă, prin binecuvântarea apei şi stropirea mamei şi a pruncului, Biserica face de fapt primul pas în vederea primirii botezului. Referirea la minuni din epicleza rugăciunii arată că sfinţirea apei nu se face acum doar pentru caracterul ei lustral, de curăţire a mamei după naştere, ci este profund semnificativă: minunea este o mărturie a existenţei şi a prezenţei active a lui Dumnezeu în lume 10 , de aceea, din apă sfinţită se stropeşte casa, pentru a deveni locaş al prezenţei divine, se stropeşte mama, fără ca aceasta să sărute crucea, şi pruncul, moaşa şi toţi cei ai casei, pentru a primi ajutorul şi alinarea de la Dumnezeu. Tot din apa sfinţită gustă lehuza, pe nemâncate, din ea se pune o parte în apa de limpezire din baia copilului, în primele trei zile după naştere, sau chiar mai mult, care apoi se aruncă în loc curat; dacă nu e un loc curat, se stropeşte copilul după baie cu această apă sfinţită.

b. Rugăciunile la femeia lăuză.

5 Toţi cei ce se nasc din Adam se zămislesc în fărădelegi, căzând sub osânda protopărintelui”, (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Întrebări nedumeriri şi răspunsuri, în Filocalia vol. II, trad. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Ed. Harisma, Bucureşti, 1993, răspuns la întrebarea 3, p. 217).

6 Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Tradiţie şi înnoire în slujirea liturgică, vol.3, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2004, pp. 248-249.

7 Vechile pravile interziceau preotului să intre în casa lehuzei înainte de a face molifta de sfinţire a apei, (Pravila de la Govora, glava 47, la Ioan M. Bujoreanu, Colecţiune de Legiuirile României vechi şi cele noi, vol. III, Tip. Academiei Române, Bucureşti, 1885, p. 103).

8 Dr. Vasile Mitrofanovici, Liturgica Bisericei dreptcredincioase răsăritene, Prelegeri academice, prelucrate, completate şi editate de Prof. Dr. Teodor Tarnavschi, Ed. de Societatea Tipografică Bucovineană, Cernăuţi, 1909, p. 318.

9 Apud P.S. Dr. Laurenţiu Streza, Tainele de iniţiere creştină în Bisericile Răsăritene, Ed. Trinitas, Iaşi, 2002, p. 102.

10 Pr. Prof. Ilie Moldovan, art. cit., p. 457.

În ziua a opta de la naştere 11 preotul merge în casa unde s-a născut pruncul 12 , aprinde lumină şi cădeşte casa, apoi săvârşeşte următoarea rânduială:

Binecuvântarea mică: „Binecuvântat este Dumnezeul nostru…”, rugăciunile începătoare, troparul zilei sau al sfântului de rând, sau troparul Naşterii: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru…”, SlavăŞi acum…, apoi Condacul Naşterii: „Fecioara astăzi pe Cel mai presus de fiinţă naşte…” alcătuit de Roman Melodul. Urmează trei rugăciuni pentru femeia lăuză şi prunc. În prima: „Stăpâne, Doamne, Atotţiitorule, Cel ce vindeci toată boala şi neputinţa…”preotul se roagă stăruitor lui Dumnezeu să o izbăvească de greutăţile purtării sarcinii şi de durerile naşterii şi să o ridice „din patul în care zace”, s-o apere şi să o păzească până la sfârşitul vieţii ei; sunt amintite şi cuvintele regelui David (Ps.L,6), care se referă la păcat în general, săvârşit „cu ştiinţă şi fără ştiinţăşi, mai ales, la transmiterea păcatului strămoşesc la fiecare generaţie şi nu la faptul că actul naşterii de prunci ar constitui un păcat, deoarece este specificat în Sfânta Scriptură că femeia „se va mântui prin naştere de fii” (I Tim. II,15). În a doua rugăciune: „Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce Te-ai născut din Preacurata…” se aminteşte evenimentul Naşterii Domnului şi se invocă mila lui Dumnezeu pentru a-i ierta femeii lăuze „păcatele cele de voie şi cele fără de voie”, a o apăra de „toată asuprirea diavoluluişi a-i vindeca toate durerile şi slăbiciunile; apoi preotul se roagă lui Dumnezeu că să ocrotească pe mamă şi pe prunc „cu îngeri de lumină” de „toată fermecătura, de toată răutatea… de duhurile viclene… de neputinţă, de slăbiciune…” În a treia rugăciune: „Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai binevoit a Te pogorî din cer…” pe lângă cererea de iertare pentru mamă, pentru cei ce s-au atins se ea şi pentru „toată casa în care s-a născut pruncul” este amintită şi referinţa biblică a poruncii naşterii de prunci „creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul” (Fac. I,28). Citeşte apoi rugăciunea pentru moaşa 13 care ridică pruncul: „Doamne Iisuse Hristoase, Care Te-ai născut din Tatăl mai înainte de veci fără de mamă şi în zilele cele din urmă trimis ai fost de la Tatăl şi Te-ai născut pe pământ din Maică nenuntită” în care se arată legătura specifică şi unică existentă între actul naşterii din veci a Fiului din Tatăl, al paternităţii divine, şi naşterea pruncului, al maternităţii umane, maternitatea Fecioarei şi, implicit, a oricărei femei devenind „figură omenească a paternităţii divine veşnice14 , semn al proniei divine; apoi sunt amintite unele momente ale Naşterii Domnului: magii şi darurile lor, îngerii şi păstorii, cântecul de slavă, scutecele şi ieslea vitelor; pomenind-o nominal, preotul cere Mântuitorului să o învrednicească a intra din nou în biserică. Urmează citirea unei rugăciuni pentru celelalte femei care stau în ajutor: „Doamne, Dumnezeul nostru, Care ai zis Apostolului Petru…15 în care se aminteşte descoperirea pe care a avut-o Sfântul Apostol Petru când a auzit glas din cer referitoare la mâncărurile curate şi necurate (FA XI,9) şi în care preotul se roagă lui Dumnezeu să le învrednicească a intra neîntinate în sfânta bisericăşi a primi „dumnezeieştile şi preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine”. Rânduiala se încheie cu otpustul special al Naşterii: 16 Cel ce în peşteră S-a născut şi în iesle a fost culcat…”. Apoi preotul stropeşte casa în chipul crucii şi însemnează pruncul pentru a fi păzit de Dumnezeu cu ajutor de sus până la primirea Tainei Botezului 17 , binecuvântându-l la frunte pentru minte, la gură pentru cuvânt şi suflare şi la inimă pentru putere, rostind de fiecare dată cuvintele: „Mâinile Domnului te-au făcut şi te-au zidit”.

11 Cf. indicaţiilor Molitfelnicului, Ed. IBMBOR, Bucureşti ,1998, p. 8, deşi această rânduială face parte din grupa ierurgiilor săvârşite în prima zi de la naştere; de altfel, în Molitfelnicele vechi nu existau două rânduieli distincte (v. Evhologiu bogat, Tipografia cărţilor bisericeşti, Bucureşti, 1926, pp. 5-10), una pentru ziua întâi, la femeia lăuză şi alta pentru ziua a opta, la punerea numelui şi însemnarea pruncului, ci se săvârşeau în aceeaşi zi, fie în prima zi, fie în a opta; iniţial rânduiala comună a acestor două ierurgii, consta în rostirea a patru sau şase rugăciuni (ordinea lor fiind variabilă, de la ediţie la ediţie), din care două au dispărut în cursul timpului „Dumnezeule, Cel ce cunoşti neputinţele noastre…” (între 1545-1635) şi „Hristoase Dumnezeul nostru cel ce ai pus pruncul…”(între 1635-1689); începând cu ediţia Dosoftei, 1681 (care indică pentru prima dată o rânduială separată la însemnarea pruncului) şi Antim, 1706 (când rânduiala este îmbogăţită cu Condacul Naşterii), cele două rânduieli se săvârşesc separat, (C. Cornescu, art. cit., p. 575).

12 Născându-se pruncul, îndată vine preotul şi laudă pe Dumnezeu, mulţumind, că s-a născut om în lume” (Sfântul Simeon al Tesalonicului apud Dr. Vasile Mitrofanovici, op. cit., p. 801). Dar, deşi după Molitfelnic, această rânduială se săvârşeşte în casa unde s-a născut pruncul, în a opta zi de la naştere, în practica generală, preotul nu merge la locul de naştere al copilului, ci din apa sfinţită de către preot în ziua întâi se stropeşte pruncul, mama şi cei ai casei, după rânduială, atunci când se întorc de la maternitate, (Preot Prof. Dr. Ene Branişte, op. cit., p. 447).

13 Ediţia din 1635 a Molitfelnicului conţinea două rugăciuni pentru moaşă, (C. Cornescu, art. cit., p. 575).

14 Pr. Prof. Ilie Moldovan, art. cit., p. 456.

15 Ultima rugăciune, pentru celelalte femei care stau în ajutor, este indicată în Molitfelnic începând cu ediţia de la Sibiu, 1833, (C. Cornescu, art. cit., p. 573).

16 În unele ediţii vechi ale Molitfelnicului (1635, 1699, 1701) urma imediat Rânduiala la însemnarea pruncului, fără otpust, (Ibidem, p.

573).

17 Acest ritual apare în Molitfelnicul românesc începând cu ediţia din 1937, (Ibidem, p. 573).

c. Rânduiala la însemnarea pruncului, când i se pune numele. În ziua a opta după naştere, înainte de botez, în Molitfelnic există o rânduială de sine stătătoare, în care se pune numele pruncului 18 şi este însemnat cu semnul Sfintei Cruci, primind şi, prin închinarea pruncului la icoana Maicii Domnului, harul Preacuratei care umple „ mica biserică” a familiei creştine. De cele mai multe ori, această rânduială nu se săvârşeşte la termenul prescris de Molitfelnic, ci se face fie odată cu sfinţirea apei din prima zi 19 , fie se amână până în ziua botezului, înainte de rânduiala catehumenatului, iar în acest caz apolisul nu se mai face, ci urmează îndată botezul. 20 În antichitatea greacă, era obiceiul de a se pune nume copilului doar în ziua a şaptea sau a nouă, când aveau speranţa că nu vor muri; la romani, pruncilor de sex bărbătesc li se punea numele în ziua a noua, numită Lustricus dies, iar pruncilor de sex feminin, în ziua a opta. 21 Obiceiul creştin de a pune numele în a opta zi de la naştere este moştenit din Legea Vechiului Testament (Lev. XII,3), care hotărâse această zi pentru curăţirea pruncilor de sex bărbătesc, prin tăierea împrejur (semn al legământului lui Dumnezeu cu Avraam – Fac.XVII,11 este în acelaşi timp considerat şi o prefigurare a Tainei Botezului, cf. Col. II,11) şi punerea numelui, obicei căruia i s-a supus şi Mântuitorul, prin grija Maicii Domnului, ca să se împlinească Legea (Mt.V,17), când i s-a pus numele Iisus (Lc. II,21), care înseamnă Mântuitor. Biserica îl întâmpină pe prunc ca o făptură creată spre viaţa veşnică deoarece ziua a opta reprezintă şi semnul Împărăţiei lui Dumnezeu, simbol al înnoirii şi învierii, al „unei realităţi cereşti de dincolo de această lume, la care noi am devenit părtaşi prin moartea şi învierea Fiului lui Dumnezeu”. 22 Pruncul este adus de moaşă la biserică, mama fiind bolnavă şi în necurăţie, stând cu pruncul afară în pridvor, înaintea uşilor bisericii, ca unul ce nu este încă botezat şi îmbisericit. Preotul, înveşmântat cu epitrahilul, rosteşte Binecuvântarea mică: „Binecuvântat este Dumnezeul nostru…”, apoi rugăciunile începătoare şi troparul zilei sau al hramului bisericii. Apoi, ca şi în rânduiala precedentă, însemnează pruncul cu semnul Sfintei Cruci, binecuvântându-l, la frunte pentru luminarea minţii şi a gândurilor, la gură pentru sfinţirea cuvântului şi a suflării şi la piept pentru ferirea inimii de poftele şi patimile trupeşti 23 , apoi citeşte rugăciunea propriu-zisă 24 a însemnării pruncului: „Doamne, Dumnezeul nostru, Ţie ne rugăm şi pe Tine Te chemăm…”, în care se pomeneşte pentru prima dată numele pruncului şi cere să fie apărat de deşertăciunea lumii, de amărăciunea vrăjmaşului şi să fie statornic în legea creştinească. Prin acest rit Biserica primeşte la sine pe prunc în numele lui Hristos şi îl înzestrează, ca o zestre lăuntrică şi arvună a Botezului, cu semnul biruinţei lui Hristos asupra morţii, Sfânta Cruce, însoţită de „lumina feţei lui Hristos”, deoarece crucea întotdeauna este însoţită de slavă. 25 În această rugăciune, pruncul este pentru prima dată pomenit pe nume, primind un nume de botez, înainte de botez, un nume înconjurat de strălucirea măririi lui Hristos 26 , nume scris „în ceruri” (Lc. X,20) de către Dumnezeu în cartea vieţii (Filip. IV,3; Apoc. III,5), încă de la facerea lumii (cf. Apoc. XIII,8), nume legat pe veşnicie de cel care îl poartă şi care poate avea o anumită înrâurire asupra desfăşurării vieţii noastre; este numele pe care Biserica îl foloseşte la rugăciuni şi pomeniri şi nu poate fi schimbat decât în cazul foarte rare: primirea unei înalte dregătorii, intrarea în monahism, primirea schimei celei mari şi botezul catehumenilor în vârstă. Prin numele primit în ziua a opta, pruncul primeşte atât statutul de persoană cu răspunderi proprii, fiind integrat într-o anumită ordine de viaţă, cât şi un reprezentant în cer, un sfânt ocrotitor şi un înger păzitor. Numele primit în ziua a opta este iarăşi rostit în unele rugăciuni din rânduiala catehumenatului, este rostit la întreita înfundare în apă, la Mirungere, la împărtăşirea pruncului şi în tot cuprinsul vieţii sale.

18 Chiar dacă numele pruncului s-a declarat odată cu naşterea la Oficiul Stării Civile, Biserica îşi rezervă dreptul de a confirma numele înscris sau de a da alt nume de Botez, (Iconomul Dimitrie Lungulescu, Manual de practică liturgică, Tipografia Române Unite, Bucureşti, 1926, p.170).

19 De unde denumirea din vechime de nume de apă, adică dat de preot cu prilejul acestei molitfe speciale, (Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Ce şi câte nume punem copiilor noştri la botez? În vol. Tradiţie şi înnoire…, vol. 3, p. 179).

20 Preot Prof. Dr. Ene Branişte, op. cit., p. 448.

21 Dr. Vasile Mitrofanovici, op. cit., p. 801.

22 Pr. Prof. Ilie Moldovan, art. cit., p. 462.

23 Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, Editura IBMBOR , Bucureşti, 1952, p. 316.

24 Această rugăciune fiind pentru prunc ca o introducere în catehizare, (P. Lebedew, Liturgica sau explicarea serviciului divin, trad. rom. de Iconomul Nicolai Filip, Tipografia cărţilor bisericeşti, Bucureşti,1899, p. 378), sau ca o pregătire pentru botez, (Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Ce şi câte nume…, p. 179).

25 Pr. Prof. Ilie Moldovan, art. cit., p. 462.

26 Numele de botez este folositor nu numai pentru a fi strigaţi prin el de semenii noştri, ci pentru a simţi în strigarea lor, strigarea lui Dumnezeu, (Preot Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 1986, p. 88).

Un nume bun este mai de preţ decât bogăţia” spune Sfânta Scriptură (Pilde XXII,1) arătându-ne că, pentru

a da nume de mântuire şi a pune în lumină chemarea înaltă şi menirea providenţială a celor aleşi ai Săi, însuşi

Dumnezeu, în atotştiinţa Sa, a purtat grijă de aceasta: Ioan (alesul lui Dumnezeu), Iisus (Mântuitor) Hristos (Uns) ş.a. Numele dat pruncului, care ar trebui să fie luat din calendarul ortodox (cf. ICCO, p.316) sau cel puţin nume obişnuit din popor, este de obicei al naşului sau al sfântului zilei de naştere sau de botez, ori al altui sfânt, ales ca ocrotitor şi patron al pruncului; prin acesta pruncul este legat de strămoşii săi, integrat în comunitatea

religioasă a Bisericii şi în cea naţională. 27 Primind un nume de sfânt, pruncul îl cinsteşte prin aceasta pe sfânt şi primeşte un mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, un ajutor şi paznic al vieţii sale; aşa cum numele de creştin aminteşte întotdeauna de Hristos şi de jertfa Lui pentru noi, numele de sfânt aminteşte necontenit de viaţa acestuia închinată lui Hristos, reprezentând pildă de urmat, model şi îndemn de a urma viaţa creştină şi drumul virtuţii al acestuia. Ziua de pomenire a sfântului din calendar, ziua când a primit cununa biruinţei, este şi ziua onomastică de sărbătoare a celui care poartă numele sfântului, de aceea Biserica a instituit slujbe speciale, care se săvârşesc în sfântul locaş şi în casele credincioşilor. Cea mai obişnuită ierurgie săvârşită cu această ocazie este „Rânduiala binecuvântării colivei”, credincioşii aducând la biserică de ziua sfântului o colivă de grâu fiert sau alte prinoase (fructe, colaci, vin) şi pomelnic pentru cei vii; după Rugăciunea amvonului preotul tămâiază masa cu prinoase, iar după ce se citeşte troparul şi condacul sfântului, le binecuvântează, rostind o scurtă rugăciune din Liturghier (ed. cit., p.341). Această rânduială, care în unele zone din Moldova se numeşte „hiritimoase” (de la cuvântul a hiritisi, adică a prăznui sau a felicita),se săvârşeşte şi în casele credincioşilor la sărbătorile sfinţilor mai importanţi, la care preotul adaugă unele ectenii şi polihroniu; tot acasă, prin unele locuri, se săvârşeşte „Rânduiala ridicării Panaghiei cu prilejul serbării sfântului, patronul casei”, care este unită, de obicei, şi cu o masă festivă. În alte zone ale ţării, în ajunul serbării sfinţilor mai mari sau chiar în aceeaşi zi, se săvârşeşte rânduiala Litiei, unită cu Vecernia. 28 Urmează ritualul închinării pruncului la icoana Maicii Domnului 29 , rostind preotul două tropare: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de dar…şi „Cel ce ai sfinţit pântecele Fecioarei cu naşterea Ta…”, ritual prin care pruncul este integrat în comunitatea propriei familii şi încredinţat grijii Împărătesei Cerului, fiind însoţit de harul Preacuratei. 30 Rânduiala se încheie cu otpustul mic şi un cuvânt de învăţătură în care se arată că, dacă la naştere pruncul este bolnav, să se spele şi să se boteze imediat şi să nu se aştepte până la a şasea sau a opta zi pentru Sfântul Botez.

d. Rugăciunile ce se citesc după patruzeci de zile femeii care a născut. Ritualul îmbisericirii pruncului Originea curăţirii lehuzei la 40 de zile şi a îmbisericirii pruncului o aflăm în rânduiala Vechiului Testament:

dacă femeia va zămisli prunc de parte bărbătească, necurată va fi şapte zile… iar în ziua a opta se va tăia

pruncul împrejur… femeia să mai stea treizeci şi trei de zile şi să se cureţe… de nimic sfânt să nu se atingă şi la locaşul sfânt să nu meargă până se vor împlinii zilele curăţirii ei… După ce se vor împlinii zilele curăţirii ei pentru fiu sau pentru fiică să aducă preotului la uşa cortului un miel de un an ardere de tot şi un pui de porumbel sau o turturică, jertfă pentru păcat. Preotul va înfăţişa acestea înaintea Domnului şi o va curăţa şi curată va fi…”(Lev.XII,1-8). Noul Testament (Lc.II,22-30) arată respectarea acestei prescripţii din Legea lui Moise de către Fecioara Maria şi Dreptul Iosif care, la împlinirea zilelor curăţirii lor, „ L-au dus pe prunc la Ierusalim, ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris…să fie închinat Domnului şi să dea jertfă” unde

a fost întâmpinat şi ţinut în braţe de Dreptul Simeon, binecuvântând pe Dumnezeu că a văzut mântuirea

aşteptată de Israel, arătând astfel itinerariul pe care îl va urma fiecare femeie creştină până la botezul pruncului.

27 Arhim. Ieronim Moţoc, Însemnătatea numelor de botez, în „Îndrumător bisericesc, misionar şi patriotic”, nr.3, Galaţi, 1987, p.2. Despre importanţa numelor de botez şi folosirea antroponimele româneşti sau a numelor de sfinţi din calendarul ortodox literatura este destul de bogată: Arhim. Ieronim Moţoc, art. cit., Preot Prof. Dr. Ene Branişte, op. cit., p. 448, Nicolae Iorga, Numele de botez la români, Bucureşti, 1934, Economul V. Ursăchescu, Vechi nume româneşti de botez, în rev. „BOR”, LVII(1939), nr. 11-12, Pr. D. Buzatu, Despre numele româneşti, în rev. „MO”, XX(1968), nr. 9-10, Pr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula, Ce şi câte nume punem…, pp.

177-186.

28 Ibidem, p. 4.

29 Dacă rânduiala se săvârşeşte la biserică, preotul închină pruncul înaintea uşilor bisericii, (P. Lebedew, op. cit., p. 378).

30 Pr. Prof. Ilie Moldovan, art. cit., p. 463.

De aceea, perioada chenotică, de curăţire şi smerenie, ţinută de Maica Domnului este respectată de Biserica Ortodoxă, care opreşte pe lehuza creştină de a intra în biserică timp de 40 de zile de la naştere 31 , săvârşind la împlinirea acestui termen o rânduială pentru curăţirea ei, rânduială prin care, alături de îmbisericirea pruncului, se încheie şirul ierurgiilor legate de Taina Botezului. Toate ediţiile Molitfelnicului indică molitfa pentru curăţarea mamei şi rânduiala îmbisericirii pruncului într-o singură slujbă, dar de cele mai multe ori se săvârşesc separat, fiind condiţionate, pe de o parte, de împlinirea celor 40 de zile prescrise pentru curăţirea mamei, iar pe de altă parte, de primirea Tainei Botezului de către prunc. Citirea rugăciunilor pentru mamă se face de preot în casa lăuzei sau la biserică, fie exact la 40 de zile de la naştere, 32 fie mai devreme (de obicei la patru săptămâni după naştere, iar înainte de acest termen, numai din motive întemeiate). În acest răstimp lehuza nu poate lua anafură şi nici Paşti (care se dau în locul Sfintei Euharistii) dar şi ea şi pruncul pot fi stropiţi cu aghiazmă, la botezul obştesc al caselor. 33 Deşi, după practica bisericească, majoritatea femeilor lehuze solicită citirea molitfei înainte de împlinirea celor 40 de zile, din motive de ordin gospodăresc, se obişnuieşte ca femeia să nu intre în biserică până la împlinirea datei respective. Dacă pruncul nu a fost încă botezat, din diferite motive, până la 40 de zile de la naştere, mama vine la biserică fără el, dacă i s-a împlinit perioada prescrisă pentru curăţire, deoarece îmbisericirea este condiţionată de Botez. Dacă este adus şi pruncul la biserică, se vor citi rugăciunile pentru mamă şi prunc, apoi preotul, după ce l-a luat în braţe, face cu el semnul crucii, din tindă spre altar şi miruieşte numai pe mamă; urmează otpustul mic, fără ritualul îmbisericirii, care se va face după Taina Botezului. După Sfântul Simeon al Tesalonicului, prin ritualul îmbisericirii pruncul este introdus în locaşul sfânt şi în comunitatea creştină, devenind „catehumen” sau „chemat”, având privilegiul de a participa la Liturghia catehumenilor 34 , ceea ce se presupune că îmbisericirea s-ar face copiilor încă nebotezaţi, dar ar fi ilogic să introduci în biserică şi comunitate pe cineva care încă nu a primit Taina Botezului. 35 Rânduiala acestei ierurgii este următoarea: Binecuvântarea: „Binecuvântat este Dumnezeul nostru…”, rugăciunile începătoare, troparul zilei sau al Întâmpinării Domnului, „SlavăŞi acum…Doamne, cu rugăciunile tuturor sfinţilor…”; apoi, îngenunchind mama cu pruncul, preotul îi însemnează cu semnul Sfintei Cruci şi pune epitrahilul şi mâna dreaptă pe capul mamei rostind două rugăciuni pentru mamă: „Doamne Dumnezeule, Atotţiitorule, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos…şi „Doamne Dumnezeul nostru, Care ai venit în lume…în care se aminteşte de împlinirea zilelor curăţirii lehuzei şi se roagă ca Dumnezeu să-i spele „întinăciunea trupului şi necurăţia sufletului”, să o învrednicească să intre din nou în sfântul locaş şi să se împărtăşească cu Sfintele Taine. Dacă pruncul a murit, preotul face aici otpustul; dacă nu, citeşte apoi trei rugăciuni pentru prunc 36 , punând mâna pe capul lui: „Şi pe acest prunc născut dintr-însa…”, „Doamne Dumnezeul nostru, Cel ce prunc fiind…şi „Dumnezeule, Părinte atotţiitorule, Care, prin Isaia…37 în care cere lui Dumnezeu să-l crească, să-l binecuvânteze, să-l sfinţească şi să-l învrednicească de primirea Sfântului Botez la vremea cuvenită. 38

31 Dacă pruncul a fost botezat imediat după naştere, vechile canoane bisericeşti (38 al Sfântului Nichifor Mărturisitorul) indică alăptarea pruncului de către o altă femeie botezată şi curată, până când lehuzei i se citeşte molitfa de curăţire, (Preot Prof. Dr. Ene Branişte, op. cit., p. 452).

32 Intervalul de 40 de zile este, de altfel, generalizat în timpul liturgic pentru orice perioadă care implică întoarcere sau împăcare, ca de exemplu perioada Postului mare, timpul de luptă intensă împotriva patimilor sau parastasul la 40 de zile, ultima slujbă care se celebrează pentru sufletul defunctului; pentru simbolistica numărului 40, v. Ieromonah Makarios Simonopetritul, Triodul explicat. Mistagogia timpului liturgic, ed. a II-a, trad. rom. de Diac. Ioan I. Ică jr., ed. Deisis, Sibiu 2003, pp. 275-280.

33 Preot Prof. Dr. Ene Branişte, op. cit., p. 451.

34 Probabil pentru că, în rânduiala Botezului din timpul Sfântului Simeon al Tesalonicului, după săvârşirea riturilor catehumenatului, preotul aşeza pruncul în faţa uşilor împărăteşti, de unde îl lua naşul, după o întreită închinare, şi-l ducea la cristelniţă, ritual care astăzi nu mai are loc în cadrul slujbei botezului, ci în cadrul acestei ierurgii, (Doctorand Sorin Petcu, Rânduiala şi explicarea Botezului şi a Mirungerii, după Arhiepiscopul Simeon al Tesalonicului, în rev. „ST”, XXIV (1972), nr. 9-10, p. 703); Confuzia este generată şi de faptul că, exceptând unele ediţii ale vechi Molitfelnicului românesc (1635, 1689, 1784, 1937) şi ediţiile noi, toate celelalte ediţii slave şi române, ca şi în Evhologiile greceşti, au această rânduială aşezată înainte de slujba Botezului, (C. Cornescu, art. cit., p. 576).

35 Preot Prof. Dr. Ene Branişte, op. cit, p. 451.

36 După conţinutul lor, aceste rugăciuni amintesc de obiceiul vechilor creştini de a amâna botezul pruncilor pentru un timp mai mult sau mai puţin îndelungat, (cf. P. Lebedew, op. cit., p. 379).

37 În Evhologiu, ed. cit., pp. 41-43, toate aceste rugăciuni începeau cu „Stăpâne Doamne…”.

38 Dacă pruncul a fost deja botezat, Preot Prof. Dr. Ene Branişte, op. cit., p. 450 şi Pr. Prof. Ilie Moldovan, art. cit., p. 465, recomandă ca rugăciunile speciale pentru prunc din rânduiala acestei ierurgii, să fie spuse cu schimbările de rigoare, adaptându-se textul la situaţia de fapt, sau chiar suprimate.

Serviciu religios care se săvârşeşte în continuare noului botezat la patruzeci de zile de la naştere, numit, cu un termen popular, Îmbisericire se face, de obicei, îndată după slujba Botezului, înainte de împărtăşirea pruncului, simbolizând procesiunea neofiţilor din perioada primară care, înveşmântaţi în alb, mergeau de la baptiseriu la biserică pentru primirea primei lor împărtăşanii 39 , sau la opt zile după aceasta. Neofiţii adulţi se îmbisericesc la 40 de zile după botez. 40 Prin acest ritual, pruncul este introdus oarecum în marea comunitate creştină, în biserică, locul de sfinţire şi dobândire a mântuirii. Pruncul este adus la biserică de mamă, închipuind pe Maica Domnului cu pruncul Iisus în braţe în templu din Ierusalim, sau de naş(ă), dar nu se intră cu el în sfântul locaş ci numai în pridvor sau, dacă acesta lipseşte, poate fi dus în pronaos de către naş(ă). Preotul ia pruncul în braţe, închipuind pe dreptul Simeon care a purtat în braţele sale dumnezeiescul prunc, şi face semnul Sfintei Cruci cu el spre răsărit, întâi în faţa uşilor bisericii, rostind: „Se îmbisericeşte robul (roaba) lui Dumnezeu (N) în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.”, apoi intră în biserică, rostind „Intra-voi în casa Ta, închina-mă-voi în biserica Ta cea sfântă”, arătând că îl introduce într-o lume nouă creată şi răscumpărată de Mântuitorul Hristos; preotul se opreşte cu pruncul în mijlocul bisericii, zicând iar „Se îmbisericeşte…”, la care adaugă: „În mijlocul Bisericii Te voi lăuda”( Ps.XXI,24), amintind astfel de prezenţa cetelor îngereşti şi că pruncul face acum parte din rândul celor aleşi. Merge apoi şi îl închină în faţa uşilor împărăteşti, rostind aceeaşi formulă Se îmbisericeşte…şi pe la toate icoanele, zicând troparele obişnuite; dacă pruncul este de parte bărbătească intră cu el în altar, pe uşa de miazăzi, şi îl închină la cele patru laturi ale Sfintei Mese (în unele zone pruncul este închinat deasupra Sfintei Mese, în altele este atins cu fruntea de colţurile Sfintei Mese) şi la Proscomidie. Închinarea la icoane este semn al consacrării şi al rugăciunii tainice adresate Mântuitorului, Maicii Domnului şi sfinţilor reprezentaţi în icoane, pentru ca pruncul să fie ocrotit în viaţă şi să dobândească harul necesar creşterii sănătoase a unui nou membru, învrednicit de a fi primit, prin Taina Botezului, în Trupul tainic al Domnului, Biserica. Închinarea se face în semnul Sfintei Cruci, exprimând ideea că pruncul, botezat în numele Sfintei Treimi şi al jertfei pe cruce a Mântuitorului, se dedică slujirii lui Dumnezeu. Apoi iese pe uşa de miazănoapte sau prin uşile împărăteşti şi îl depune pe solee, în semn că este închinat Domnului 41 , repetând cuvintele, profund eshatologice, rostite de Dreptul Simeon la Întâmpinarea Domnului:

Acum slobozeşte pe robul Tău…” de unde îl ia mama sau naşa, după ce au făcut trei închinăciuni (metanii). Dacă este fetiţă, preotul o închină numai în faţa uşilor împărăteşti şi a icoanelor şi apoi o depune pe solee; apoi preotul miruieşte pe prunc şi pe mamă. Rânduiala se încheie cu apolisul Întâmpinării şi cu împărtăşirea pruncului, punctul culminant al introducerii pruncului în comunitatea creştină.

e. Rugăciune când leapădă femeia. După o veche tradiţie şi datină prea lăudabilă” Biserica, în puterea chemării sale ca mijlocitoare 42 , se roagă lui Dumnezeu şi pentru femeile care au pierdut pruncul, atât pentru iertarea păcatelor (la modul general, deoarece păcatul „neluării aminte sau al uşurătăţii minţii” nu se poate dezlega decât prin Taina Spovedaniei; de altfel, Trebnicul lui Petru Movilă, cuprinde, înaintea acestei rânduieli, o scurtă învăţătură pentru preot, căruia i se cere să spovedească femeia, căutând să afle pricina pierderii sarcinii) 43 cât mai ales pentru liniştirea mustrărilor conştiinţei pentru pierderea, probabil culpabilă, a sarcinii. În asemenea cazuri, nu se face nici sfinţirea apei şi nici nu se mai citeşte femeii molifta la 40 de zile; conform vechilor Molitfelnice (rânduiala apare pentru prima dată în ediţia Molitfelnicului lai Dosoftei, Iaşi, 1681), femeia era oprită de la împărtăşanie un an, deoarece lepădarea pruncului i se socoteşte ca un păcat de ucidere cu voie sau fără de voie. 44 Dacă o femeie a pierdut sarcina, vine la biserică (sau cheamă preotul acasă, dacă nu se poate deplasa; de altfel, şi în rugăciunea citită de preot cu această ocazie se cere lui Dumnezeu ca să o scoale şi să o ridice din „patul în care zace”) iar preotul, stând în pronaos sau în tinda bisericii şi fiind înveşmântat cu epitrahilul, săvârşeşte următoarea rânduială: pune epitrahilul pe capul lăuzei, care stă în genunchi cu faţa spre altar, rosteşte

39 Pr. Prof. Ilie Moldovan, art. cit., p. 465.

40 Preot Prof. Dr. Ene Branişte, op. cit., p. 452.

41 Învăţătura de credinţă , p. 317.

42 Dr. Vasile Mitrofanovici, op. cit., p. 802.

43 C. Cornescu, art. cit., p. 578.

44 Preot Prof. Dr. Ene Branişte, op. cit., p. 452.

binecuvântarea: „Binecuvântat este Dumnezeul nostru…”, rugăciunile începătoare şi troparul zilei, apoi citeşte o rugăciune: „Stăpâne Doamne, Dumnezeul nostru, Care Te-ai născut…” în care se roagă stăruitor lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor ei, săvârşite „cu voie sau fără de voie”, să o ferească şi să o păzească de „toate uneltirile diavoluluişi de „toată năvălirea nevăzuţilor demoni”, să o cureţe de întinăciune şi să-i vindece boala, neputinţa şi slăbiciunea şi să-i dăruiască înger de lumină”; preotul se mai roagă ca să fie iertaţi toţi cei care s-au atins de dânsa. Rânduiala se încheie cu otpustul mic, după care lăuza merge de se închină şi sărută sfintele icoane. De obicei, după săvârşirea rânduielii, femeia este spovedită şi i se dă canon cu oprire de la Sfânta Împărtăşanie, după caz, dar şi sfaturi creştineşti de ocrotire a vieţii, pentru ferirea mai departe de acest păcat care aduce boală şi osândă veşnică.

f. Rânduiala catehumenatului. Înainte de renaşterea realizată prin apa Botezului, omul trăieşte într-o duplicitate, este liber şi neliber, în el conlocuiesc îndemnul lui Dumnezeu şi duhul lumii 45 ; de aceea, prin desele sale rugăciuni şi rânduieli, care implică o tainică şi constantă luptă duhovnicească ce se desfăşoară sub semnul şi întru puterea Sfântului Duh, Biserica îl eliberează pe om din robia diavolului şi îi curăţeşte inima, făcându-i accesibilă cunoaşterea lui Hristos şi intrarea în Împărăţia lui Dumnezeu. 46 Astfel, în Biserica Ortodoxă, Botezul este precedat de catehizare, prin care candidatul este trecut printr-o treaptă intermediară dintre starea de necreştin şi creştin, numită catehumenat. Rânduiala de astăzi a catehumenatului, care odinioară avea un ritual mult mai complex şi solemn, 47 se săvârşeşte de regulă împreună cu slujba botezului; excepţie face botezul oamenilor maturi şi ritualul reprimirii la ortodoxie, în care se păstrează vechea rânduială de catehizare, care durează mai mult timp, în funcţie de purtarea catehumenului (perioadă pe care o decidea episcopul), având mai multe etape liturgice: cercetarea şi ispitirea candidatului, catehizarea acestuia, post, rugăciuni personale şi ale Bisericii, mărturisirea păcatelor, lepădarea de învăţăturile greşite, cercetarea bolnavilor etc. 48 Cel care urmează să fie botezat vine singur, dacă este matur, sau este adus la biserică de către naş, care trebuie să fie creştin ortodox, deoarece este chezaşul (έγγυητής) finului său în faţa lui Hristos. Preotul, înveşmântat cu epitrahil (deoarece urmează de obicei săvârşirea Tainei Botezului imediat după rânduiala catehumenatului, în practică, preotul îmbracă toate veşmintele necesare săvârşirii acestei Sfinte Taine), sau, dacă este după Sfânta Liturghie, în toate veşmintele, îl întâmpină în faţa uşilor bisericii, deoarece catehumenul nu încă este membru al Bisericii şi cetăţean al cerului, nefiind încă spălat de păcatul strămoşesc prin Taina Botezului, singura care îi deschide poarta Bisericii. 49 Dacă este matur, preotul îl dezbracă de haine, îl întoarce cu faţa spre răsărit, descins, cu capul descoperit, numai în cămaşă, ţinându-şi mâinile în jos, slobode, arătând deplină supunere lui Hristos; dacă este prunc, naşul sau naşa, cu faţa spre răsărit, îl ţin în braţe, cu capul pe mâna stângă, iar preotul îi desface faşa. Dezbrăcarea candidatului (şi desculţarea lui dacă este matur) este un simbol al reînnoirii sufleteşti, semnificând lepădarea de omul vechi şi dezlegarea de legăturile păcatului, devenind un om nou (Col. III,9-10), ca mai luminat să se îmbrace după botez în haina mântuirii (Is. LXI,10), creat de Dumnezeu în dreptate şi adevăr 50 ; este şi semn al nevinovăţiei, închipuind pe Adam în rai, care era gol şi nu se ruşina – Fac. II,25, şi pe Mântuitorul, care a fost răstignit gol pe cruce. 51 Apoi preotul suflă de trei ori peste faţa catehumenului, în chipul Sfintei Cruci, deoarece crucea este simbolul biruitor şi sfânt al creştinilor, prin care se alungă diavolul „simpla suflare a exorcistului este foc pentru nevăzutul demon52 , suflarea, vitală pentru om, fiind atât semn al renaşterii (deoarece omul a fost creat prin suflare dumnezeiască – Fac. II,7, fiind evident paralelismul între creaţie şi Botez) cât şi simbol al primirii

45 Dr. Ion Bria, Curs de Teologie Dogmatică şi Ecumenică, manuscris dactilografiat, p. 186.

46 Preotul Profesor Boris Bobrinskoy, Împărtăşirea Sfântului Duh, trad. rom. Măriuca şi Adrian Alexandrescu, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1999, p. 44.

47 Pe larg, despre rânduiala, istoricul şi evoluţia instituţiei catehumenatului, v. P.S. Dr. Laurenţiu Streza, Tainele de iniţiere creştină în…, pp. 43-89 şi Idem, Botezul în diferite rituri liturgice, Teză de doctorat, (partea I), în rev. „O”, XXXVII (1985), nr. 1, pp. 40-97.

48 P. Lebedew, op. cit., p. 377.

49 Dr. Vasile Mitrofanovici, op. cit., p. 677.

50 P. Lebedew, op. cit., p. 379.

51 Sfântul Chiril al Ierusalimului, Cateheza II Mistagogică, în vol. Catehezele, trad. rom. de Pr. D. Fecioru, colecţia Izvoarele Ortodoxiei, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 1945, p. 550.

52 Idem, Cateheza XVI, p. 452.

Sfântului Duh (In. XX,22) şi al regenerării şi rezidirii spirituale 53 ; apoi îl însemnează de trei ori, în numele Sfintei Treimi, la frunte, pentru luminarea şi sfinţirea minţii şi cunoaşterea învăţăturilor creştine, la gură, ca să grăiască numai adevărul, şi la piept, să fie curat cu inima şi să se umple de curăţenie şi iubire faţă de Hristos şi semeni 54 , zicând la fiecare închinare cuvintele psalmistului: „Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit

(CXVIII,73).

Punând mâna dreaptă pe capul lui, ca un act de protecţie, semn că aparţine de acum înainte Împărăţiei lui Hristos şi că prin mâna Bisericii se pogoară asupra lui numeroase binecuvântări 55 , preotul rosteşte rugăciunea de primire în rândul catehumenilor, atribuită în unele manuscrise Sfântului Grigorie Taumaturgul: 56 În numele Tău, Doamne, Dumnezeul adevărului…”, rugăciune cu caracter treimic, obiectiv, în care se roagă lui Hristos să- l primească pe candidat în turma moştenirii lui Dumnezeu, să îndepărteze de la el toată înşelăciunea cea veche, să-l umple de credinţă, speranţă şi dragoste şi să-l păzească întotdeauna cu mila Sa, şi în care se aminteşte ritualul de odinioară de a subscrie pe candidaţii la botez (împreună cu naşii) în liste speciale („scrie-l pe dânsul în cartea vieţii”). Apoi se intră în tinda bisericii 57 , unde se va săvârşi primul act al morţii faţă de păcat, şi anume convertirea, eveniment deocamdată lăuntric, care se realizează mai întâi în universul interior şi personal al omului, prin care omul este eliberat de condiţia păcătoasă care-l împiedică şi îl paralizează; desfăşurându-se pe trei nivele (exorcismele, lepădarea de satana şi alipirea de Hristos), convertirea implică atât moartea faţă de păcat cât şi pocăinţa personală profundă şi încredinţarea deplină în voia milostivirii dumnezeieşti. 58 Preotul întoarce candidatul cu faţa spre apus şi citeşte primele două rugăciuni de exorcizare 59 (numite inexact în Molitfelnic, lepădări), rostite în numele lui Dumnezeu cel atotputernic, înfricoşat şi mărit, şi cu puterea morţii mântuitoare a lui Iisus Hristos 60 , prin care cere lui Dumnezeu să îl elibereze pe catehumen de toată influenţa negativă a diavolului: „Ceartă-te pe tine, diavole, Domnul, cel ce a venit în lume…şi „Dumnezeul cel sfânt, Cel înfricoşător şi slăvit…”. Aceste două exorcisme sunt compulsive, adresate direct diavolului, folosind formule introductive şi repetitive ca: „ceartă-te pe tine, diavole”, „juru-te”, „teme-te”, „îngrozeşte-te”, „ieşi”, „du-teşi conţin adevărate anamneze adresate diavolului, în care i se enumără acestuia momentele din istoria mântuirii în care a fost zdrobit de către Dumnezeu. Apoi îl întoarce iar cu faţa spre răsărit şi citeşte celelalte două rugăciuni de exorcizare: „Doamne Savaot, Dumnezeul lui Israel…” (cu caracter epicletic adresându-se lui Dumnezeu şi cerând eliberarea celui ce urmează a fi botezat) şi „Stăpâne Doamne, Cel ce eşti…” (în care, f