MODERNISMUL

etimol.> derivat de la modern; lat. modernus = recent, nou.

A aparut ca urmare a tezelor lui Eugen Lovinescu, asupra dezv. literaturii. Modernismul se
refera la principalele elemente innoitoare in poezie, proza si critica lit., pe care doctrina
lovinesciana le propune in primele decenii ale sec. XX.
Modernismul reuneste unele grupari, directii si orientari estetice, care apar in lit. romana in
aceasta perioada, conturandu-se ca o manifestare artistica ampla, nu numai in domeniul
literaturii, ci in arta, in genere.
1. In sens restrans, termenul desemneaza miscarea literara constituita in
spatiul hispano- american la sfarsitul sec. al XIX-lea, in jurul poetilor
Ruben Dario si Antonio Machado, miscare orientand poezia spre o estetica
a sinceritatii si rafinamentului.
2. In sens larg, modernismiul reprezinta o manifestare radicala, indrazneata, a
celor mai recente forme de expresie in planul creatiei. Este opus
traditionalismului.
Tendinta modernista sustine:
- sincronizarea lit. nationale cu lit. Europei
- promovarea tinerilor scriitori
- teoria imitatiei
- eliminarea decalajului in cultura (depasirea spiritului provincial)
- necesitatea innoirii
- spiritul veacului
- trecerea de la o literatura cu tematica rurala la o lit. de inspiratie urbana
- evolutia poeziei de la epic la liric
- intelectualizarea prozei si poeziei
- dezv. romanului psihologic, analitic, prin prelucrarea unor forme moderne
Lui Lovinescu ii revine meritul de a fi actionat in directia adaptarii modernismului la
specificul culturii si civilizatiei romanesti. Factorul decisiv, in acest sens, il constituie
elaborarea conceptului de sincronism, ca instrument de investigare critica a evolutiei lit.
romane. Gruparea de la Sburatorul cuprinde revista si canaclul literar cu acelasi nume.
Revista a aparut la Bucuresti, intre 1919- 1922 si 1926- 1927, sub conducerea lui Lovinescu.
Obiectivele gruparii:
1. Promovarea tinerilor scriitori:
- lansarea unor nume ca: I. Barbu, Camil Petrescu, G. Calinescu, Pompiliu
Constantinescu, Vladimr Streinu, Camil Baltazar. E. Lovinescu obtine si

colaborarea unor scriitori mai vechi (Ion Minulecu) sau ii incurajeaza pe cei care
au debutat in alte reviste: Rebreanu, H. Papadat- Bengescu.
2. Imprimarea unei tendinte moderniste in evolutia lit. romane:
- in esenta, modernismul lovinescian porneste de la ideea ca exista un spirit al
veacului, explicat prin factori materiali si morali, care imprima un proces de
omogenizare a civilizatiei, de integrare intr-un ritm de dezvoltare sincronica.
Teoria imitatiei era preluata dupa francezul G. Tarde, psiholog si sociolog, care
critica viata sociala prin interactiunea reactiilor sufletesti.
- societ. romaneasca a intors spatele inertiei orientale si, preluand formele
occidentale, a creat premisele dezv. unui fond modern. Fenomenul formelor
fara fund, de care vorbea T. Maiorescu, este acceptat de Lovinescu, dar criticul
il socoteste inevitabil si creator: formele isi pot crea uneori fondul, sustine
Lovinescu, spre deosebire de Maiorescu.
- Romania moderna ar fi fructul acestui proces si s-a realizat in ciuda opozitiei
fortelor conservatoare. Lovinescu propune eliminarea rapida a decalajelor
culturale si modernizarea lit. romane, deci sincronizarea cu spiritul veacului.
Princiipiile sincronismului in lit. inseamna, in mod practic, acceptarea
schimbului de valori, a elem. ce confera noutate si moderniatate fenomenului
litarar. Nu e vorba de o imitatie servila, de un imprumut fara discernamant, ci de
o integrare a lit. intr-o forma viabila, in pas cu evolutia artei europene. Prin
modernism, Lovinescu intelege depasirea unui spirit provincial, deci nu
opozitie fata de traditie, de specificul national. Polemica modernismului cu
traditionalismul duce la combaterea factorului etnic in cultura, pe care nu-l
cintesta, ci subliniaza necesiatea de innoire. In activitatea de critic literar ( vol.
de Critice), Lovinescu nu a ramas prizonierul propriilor teze, apreciind cu
generozitate teze care nu raspundeau pe de-a-ntregul idelor sale. exemplul cel
mai cunoscut este pretuirea acordata romanului Ion, de L. Rebreanu. In
schimb, a privit cu ingaduinta si uneori cu reticenta productiile avangardismului,
pe care il considera un modernism dirijat. Modernsimul lovinescian, bazat pe
teoria imitatiei si princ.sincronismului, aplicand criteriul estetic in judecata
operei de arta, poate fi considerat un moment pozitiv evolutia culturii si lit.
romane.
Un modernism categoric de fronda (lupta), alcatuind asa zisa miscare de avangarda, a fost
promovat la noi de revistele: Contimporanul (1922- 1932), Punct (1924-1925), Urmuz
(1928).
Modernismul
Modernismul este curentul literar ce cuprinde creatii literare in care isi face prezenta
expresia artistica a unui spirit cu idei si conceptii noi. De cele mai multe ori, acest
spirit neaga traditia, iar din acest punct de vedere, romantismul este curentul literar cu
care incepe modernitatea. Atitudinea modernista este deci prin definitie anticlasica,
antiacademica, anticonservatoare si impotriva traditiei.

Modernismul este descris cel mai bine prin opera poetilor din a doua jumatate a
secolului al XIX-lea si anume: Edgar Allan Poe, Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud,
Stephane Mallarme, Paul Valery, Paul Eluard, Eugenio Montale, T.S. Eliot etc. Acestia
sunt considerati "clasici" ai poeziei moderne, Charles Baudelaire fiind chiar primul
teoretician al modernismului.
Poezia moderna se caracterizeaza prin ermetism, elitism, sinceritate, frangmentarism,
antimimesis, impersonalizare, simboluri personale, si nu in ultimul rand imbinarea in
imagini a concretului cu abstractul. Modernismul in literatura romana se regaseste in
poeziile lui Ion Barbu, Lucian Blaga, Tudor Arghezi.

Din punct de vedere al prozei, modernismul se manifesta prin punerea accentului pe

discontinuitatea eului si realitatii, pe realitatea timpului si al spatiului. Un bun
exemplu pentru aceste caracteristici ale modernismului sunt romanele "In cautarea
timpului pierdut" - Marcel Proust, "Ulise" - James Joyce, "Spre far" - Virginia Woolf,
"Procesul" - Franz Kafka.
De asemenea, in cultura romana, Eugen Lovinescu este teoreticianul modernismului,
curent pe care il sustine prin teoria sincronizarii literaturii romane cu cea europene si a
mutatiei valorilor.