VIRUSOLOGIE - REFERAT

HEPATITA VIRAL TIP A (HVA)

Hepatita viral determinat de virusul A este cea mai rspndit form a hepatitei virale, putnd fi evaluat
la 65-70% din totalul morbiditii hepatitelor virale.
Hepatita A domin la vrsta copilriei unde e responsabil de 80% din totalul cazurilor, n timp ce la aduli
se formeaz n procent de 24%.
ntre 60-90% din persoanele adulte posed anticorpi anti A, majoritatea dup infecii subclinice.
Rezervorul de virus e format din bolnavi i de persoane cu infecii asimptomatice.
Nu s-au evideniat purttori cronici de virus A.
Rspndirea virusului A n natur e foarte mare, contaminnd apa i alimentele.
Calea de transmitere este fecal-oral similar cu a altor infecii digestive.
Virusul este excretat prin fecale nc din a 2 a jumtate ca perioad de incubaie.
Modul cel mai frecvent de transmitere e prin contact direct persoan infectat persoan receptiv, srut,
folosirea veselei n comun, closet.
Transmiterea prin alimente contaminate poate genera epidemii.
notul prin bazine clorinate insuficiente constituie risc major, pot aprea epidemii hidrice.
Nu exist probe care s demonstreze c virusul se poate transmite pe cale aerian.
Transmiterea prin snge e foarte rar i se produce doar prin infectarea cu snge n perioada de viremie.
n cazul hepatitelor post-transfuzionale, virusul A nu are nici un rol.
Concluzie
calea digestiv prin circuit intestin-gur constituie modalitatea de transmitere uzual a virusului de
hepatit A, coraborat cu
- un contact strns, de durat, un deficit de igien personal i condiii igienico-sanitare deficitare.
Durata perioadei de contagiune ncepe cu a 2-a perioad a incubaiei i cuprinde: perioada preicteric i
cca. 10 zile a perioadei icterice.
Se apreciaz c o izolare pn la 14 zile de la debutul bolii clinice constituie o margine sigur.
Receptivitate i imnunitate
Receptivitatea este general.
Infecia cu virus hepatic A cuprinde aproape ntreaga populaie iar la persoane mai mari de 50 ani sunt
evideniai anticorpi specifici de virus A.
Imunitatea specific cptat dureaz toat viaa.
Hepatita virala A
Sursa de infectie: -OMUL bolnav (cu 7 zile anterior icterului si 10 14 zile in perioada icterica) si bolnavii
asimptomatici.
Calea de transmitere: FECAL-ORALA (virusul se elimina prin fecale).
Modul cel mai frecvent de transmitere este contactul direct intre persoana infectata si persoana receptiva. Virusul
poate fi vehiculat prin MANA MURDARA, apa contaminata, alimente contaminate neprelucrate termic, obiecte
contaminate, vesela, jucarii, grupuri sanitare, etc.
Receptivitatea: este generala, boala domina la varsta copilariei.
Incubatia: 2-6 saptamani.
Tabloul clinic:
-debut cu fenomene generale: febra, dureri musculare generalizate, fenomene catarale respiratorii;
-manifestari digestive: apetit diminuat, greata, varsaturi, dureri abdominale, urmate de emisia de urini inchise la
culoare (hipercrome) si coloratia icterica (galbena) a tegumentelor si mucoaselor.
Evolutie: buna, nu cronicizeaza, boala produce imunitate specifica pe viata.
Profilaxia (prevenirea): vizeaza consumul numai a apei potabile, numai din surse analizate si autorizate sanitar.
-nu se va folosi pentru consum apa din rauri, lacuri si sisteme de irigatii;
-indepartarea corecta a rezidurilor fecaloid menajere;
-prepararea si manipularea igienica a produselor alimentare in special a celor fara prelucrare termica sau ce necesita
manipulari multiple.
-masuri de igiena individuala: spalarea cu apa si sapun a mainilor dupa utilizarea grupurilor sanitare, inainte de
masa;

VIRUSOLOGIE - REFERAT
-EDUCATIA SANITARA a populatiei.
Exista vaccin antihepatita A care se administreaza preventiv in zone endemice.
HEPATITA VIRAL TIP B (HVB)
Mai puin rspndit,s-a extins mai mult dup cel de-al 2-lea rzboi mondial.
Incidena HVB s-a recunoscut treptat prin tehnici evoluate de detectare a antigenelor virale i anticorpilor:
0,5 5% este prezent n zonele temperate, iar
5 20% n zonele tropicale
Creterea real a morbiditii HVB se datoreaz factorilor
- multiplicarea enorm a manoperelor medicale cu posibiliti crescute de transmitere parental a virusului:
tehnici de explorare, injecii, nerespectarea tehnicii;
- creterea enorm a nr. de transfuzii de snge i nmulirea centrelor de dializ;
- folosirea ilicit a drogurilor pe cale parental;
- creterea continu a rezervorului de virus prin purttorii cronici de virus.
Ca vrst, HVB domin la aduli i vrstnici.
Dintre profesii, cel mai afectat este personalul medical.
Rezervorul de virus e reprezentat de: om, bolnavi cu hepatit cronic, bolnavi cu ciroz posthepatic tip B,
purttorii cronici aparent sntoi de antigen HVB.
Produsele umane care conin VHB:
- sngele i derivatele de snge
- sngele menstrual
- diferite secreii: bil, sperm, vaginal, laptele matern.
Se consider c saliva e vehiculul principal al infeciei neparentale de virus B.
Dei antigenul HBSa fost detectat i n laptele matern, alptarea nu duce la infectarea sugarului, datorit
prezenei de anticorpi specifici n lapte.
Perioada de contagiozitate la bolnavii cu HVB
ntre 5 10% dintre bolnavi continu s prezinte antigen HBS pn la 2 5 luni i chiar 1 an,
pn la vindecarea clinic.
cnd antigenul HBS persist mai mult de 3 luni de la detectare , exist riscul de a fi purttor
cronic.
Modul de transmitere a HVB
cale parenteral (perfuzii, injecii)- este cea mai important;
alte ci neparentale: oral, sexual, nepturi de insecte purttoare de virus, de la mam la ft;
transmiterea virusului hepatic B e posibil i n stomatologie prin instrumente nesterilizate,
datorit prezenei n saliva purttorilor de antigen HBS.
Profilaxie
Depistarea precoce a bolnavilor precum si o evidenta a contactiilor si a purtatorilor de virus constituie
obiective importante in combaterea hepatitei virale.
Prevenirea transmiterii virusurilor hepatice se face prin controlul corect al sangelui destinat
transfuziilor;folosirea unor seringi de unica folosinta si instrumentarul stomatologic si chirurgical corect
sterilizat.Pe cale orala se iau masuri igienico-sanitare prin protectia alimentelor si a apei potabile.
Pentru VHB in stadiu actual se poate face vaccinare specifica cu preparate obtinute din plasma purtatorilor
de antigen HBS sau cu vaccin hepatitic cu AND recombinant.
Hepatita virala B
Sursa de infectie: bolnavul cu infectie acuta, persoanele infectate cronic, purtatorii cronici, hepatite cronice, ciroze.
Calea de transmitere: cea mai importanta este calea parenterala (percutanta):
-transfuzii de sange si derivate, contaminate cu virus B;
-manopere medicale efectuate cu instrumentar nesterilizat contaminat cu sange, injectii, punctii, acupunctura,
interventii chirurgicale, tratamente stomatologice, hemodializa;
-manevre nemedicale efectuate cu instrumentar contaminat: barbierit, manichiura, pedichiura, perforarea lobului
urechii, tatuare;
-alte cai: contact intrafamilial, prin coabitare prelungita, sarut, raporturi sexuale;
-calea materno-neonatala ( cel mai frecvent in timpul nasterii) dar posibil si post partum sau intrauterin.
Riscul profesional: este de 10 ori mai mare la personalul medico-sanitar, (chirurgi, anestezisti, personal in sectia de

VIRUSOLOGIE - REFERAT
hemodializa, obstreticieni, stomatologi, personalul din spitalul de boli infectioase), decat la populatia generala.
Receptivitatea la boala este generala.
Incubatia: 6 saptamani - 6 luni.
Tabloul clinic asemanator cu cel din hepatita A.
Evolutia: este dificila, mai prelungita comparativ cu hepatita A, uneori cu posibilitati de cronicizare.
Profilaxie:
-utilizarea seringilor de unica folosinta; -evitarea manoperelor efectuate cu instrumentar nesteril: barbierit,
manichiura, pedichiura, tatuaj, perforarea lobului urechii;
-comportament sexual adecvat.
Hepatita virala cu virus delta
Sursa de infectie: bolnavii cu hepatita B si purtatorii cronici de virus hepatic B infectati cu virusul Delta. Virusul
Delta se dezvolta obligatoriu in prezenta virusului hepatic B.
Caile de transmitere: identice cu cele din hepatita virala B.
Evolutie: riscul de cronicizare este mare, cu frecvente forme grave.
Hepatita virala C
Sursa de infectie: omul bolnav si purtatorul cronic de virus hepatic C.
Calea de transmitere: in principal calea parenterala transfuzii de sange si derivate de sange contaminate (90% din
hepatitele posttransfuzionale sunt produse de virusul C); instrumente nesterile medicale si nemedicale; calea
intrafamiliala sarut, raporturi sexuale; calea neonatala.
Evolutie mai prelungita, mai dificila comparativ cu hepatita virala B.
Hepatita virala E
Sursa de infectie: bolnavul.
Calea de transmitere: FECAL-ORALA.
Manifestari clinice: asemanatoare cu cele din hepatita virala A.
Evolutia: in general favorabila spre vindecare.
Profilaxia: priveste nivelul igienico-sanitar al individului si colectivitatilor, dezinfectia apei, etc... ca la celelate
hepatite cu transmitere digestiva (enterale).