CAPITOLUL 1:

LOCUL STIINTELOR JURIDICE IN SISTEMUL

STIINTELOR UMANISTE
n acest curs:

LOCUL STIINTELOR JURIDICE IN SISTEMUL STIINTELOR UMANISTE

Stiinta este un ansamblu de cunostiinte despre natura, societate si
gndire obtinut prin metode adecvate si exprimat n concepte, categorii,
principii si notiuni.
Stiinta reprezinta un important factor de dezvoltare a productiei de bunuri
si un izvor continuu de idei si reflectari ale realitatii obiective.
Potrivit criteriului obiectului de studiu, stiintele se pot clasifica astfel:
" Stiinte despre natura
" Stiinte despre gndire
" Stiinte despre societate
Stiintele care studiaza societatea au ca scop cunoasterea legitatilor
generale de existenta si dezvoltare a societatii, studierea formelor si
starilor de organizare sociala si a modalitatilor specifice de manifestare a
diverselor componente ale realitatii politice, sociale, juridice, etice, etc.
Stiinta dreptului face parte din sfera stiintelor sociale si aceasta se
reflecta prin continut, obiect si traditie.
Dreptul este o stiinta social umana care studiaza juridicul n toate formele
sale de manifestare, ca dimensiune inalienabila a existentei umane in
conditii social istorice determinate. Dreptul este un fenomen normativ
care are ca obiectiv disciplinarea si ordonarea relatiilor sociale n scopul
promovarii unor valori receptate de societate: omul, proprietatea ,
ansamblul libertatilor individuale, statul, umanitatea, etc.
Stiintele juridice studiaza deci legile existentei si dezvoltarii statului si
dreptului, institutiile juridice si politice, formele lor concret istorice,
corelatia cu celelalte componente ale sistemului social si modul n care
institutiile juridice influenteaza societatea si suporta la rndul lor influenta
sociala.
Stiinta dreptului formuleaza principiile generale n baza carora dreptul si
structureaza un mecanism adecvat de influentare a comportamentului
indivizilor n temeiul unor cerinte valorice unanim acceptate. In acelasi
timp, stiinta dreptului studiaza participarea oamenilor n cadrul circuitului
juridic ca purtatori de drepturi si obligatii.
Dezvoltarea societatii strns conditionata de progresul tehnico stiintific si
evolutia sociala a implicat o evolutie corespunzatoare a stiintei dreptului
si implicit aparitia unor noi ramuri de drept. Mai mult dect att, s-a largit
sfera de actiune a dreptului, ceea ce a determinat o amplificare a rolului
explicativ si normativ al stiintelor juridice.
Ulpian, unul din marii juristi romani, definea dreptul ca fiind
"CUNOASTEREA LUCRURILOR DIVINE SI UMANE, STIINTA DE A
DEOSEBI CEEA CE ESTE DREPT DE CEEA CE ESTE NEDREPT".
Subsistem al stiintelor sociale, stiintele juridice pot fi considerate sistem
n raport cu componentele sale, respectiv:
" Stiintele juridice istorice
" Stiintele juridice de ramura
" Stiintele ajutatoare
Stiintele juridice istorice cerceteaza istoria dreptului dintr-o anumita tara
sau dezvoltarea generala a fenomenului juridic. Cercetarea din
perspectiva istorica dovedeste ca structura juridica actuala are
antecedente si radacini stravechi ale institutiilor sale si, pe de alta parte,
prezinta legitatea aparitiei, devenirii si disparitiei unor fenomene de drept
n strnsa corelatie cu legile generale ale dezvoltarii sociale sau cu
zonele de civilizatie juridica atestate n timp.
Stiintele juridice de ramura studiaza fenomenele juridice ale diferitelor
ramuri de drept, cum ar fi:
-stiinta dreptului constitutional

1.

Locul stiintelor juridice n

sistemul stiintelor
umaniste

2.

Esenta, continutul,
forma si definirea
dreptului

3.

Principiile fundamentale
ale dreptului

4.
5.
6.
7.

Izvoarele dreptului
Norma juridic
Rspunderea juridic
Dreptul si statul

Rsfoieste cursul

<--Biblioteca

-stiinta dreptului administrativ

-stiinta dreptului penal
-stiinta dreptului civil, etc
In aceasta situatie stiintele de ramura se suprapun sistemului de drept,
iar criteriul de departajare l constituie obiectul de reglementare a
normelor pe care le reglememnteaza si metoda specifica de
reglementare a fiiecarei stiinte de ramura.
Sistemul de drept al unui stat este alcatuit din numeroase norme si
institutii . Acest sistem exista n diversitatea ramurilor care l compun, iar
fiecare ramura a sistemului este alcatuita dintr-un grup de norme organic
legate ntre ele, care reglementeaza o anumita categorie de relatii sociale
folosind aceeasi metoda de reglementare si principii fundamentale
comune.
Sistemul stiintei dreptului are ca element de baza subsistemul stiintelor
juridice de ramura.
Stiintele ajutatoare, desi nu fac parte din sistemul propriu-zis al stiintelor
dreptului, sunt indispensabile unor fenomene de drept si pentru aplicarea
n practica a normelor juridice: criminalistica, criminologia, statistica
judiciara, logica si retorica juridica, medicina legala, etc.
TEORIA GENERALA A DREPTULUI SI LOCUL SAU IN SISTEMUL
STIINTELOR JURIDICE
Studiul conceptelor, categoriilor si principiilor de baza ale dreptului este
realizat de teoria generala a dreptului n cadrul careia sunt elaborate
concepte ca cel al dreptului, normei juridice, izvorul de drept, sistemul
dreptului, raporturi juridice, raspundere juridica .
Fundamentarea acestor concepte se realizeaza plecnd de la informatiile
furnizate de stiintele juridice de ramura si de stiintele juridice istorice.
Spre deosebire de stiintele juridice de ramura, teoria generala a dreptului
cuprinde acel sistem conceptual prin care se explica realitatea juridica si
se scot n evidenta unele caractere proprii si permanente ale fenomenului
juridic pentru a-l defini si a-I contura spatiul n cadrul sistemului social
istoric din care face parte.
Teoriei dreptului i este proprie att perspectiva filozofica a cercetarii
fenomenului juridic, ct si perspectiva stiintifica propriu-zisa, adica studiul
cauzelor concrete si a modului istoric determinant al aparitiei si formelor
de manifestare a raporturilor juridice.
Teoria generala a dreptului este o stiinta si o disciplina de referinta pentru
ntregul sistem de drept, scopul sau fiind aceala de a mbogati si
amplifica cunoasterea dreptului si de a elabora unele constante ale
dreptului.
Abordarea studiului dreptului de pe pozitia unei teorii generale dateaza
din 1275 cnd Wilhem Durantis publica lucrarea ?Speculum iuris?,
considerata ca fiind prima ncercare de analiza enciclopedica a dreptului.
Enciclopedia dreptului sau teoria generala a dreptului se fundamenteaza
nsa abia n sec.al XIX-lea, cnd si propune sa nlocuiasca filosofia
dreptului si dreptul natural.
Mircea Djuvara, eminent jurist romn si filozof din anii '30, considera ca
Enciclopedia dreptului studiaza permanentele juridice, adica ceea ce este
constant n orice relatie juridica.
METODELE CERCETARII STIINTIFICE A FENOMENULUI JURIDIC
Teoria generala a dreptului fiind cea mai generala dintre ramurile stiintelor
juridice, are si un important rol metodologic, asigurnd unitatea
metodologica a cercetarii stiintifice n cadrul acestor discipline.
In prezent asistam la dezvoltarea a doua tendinte n stiintele juridice: pe
de o parte diversificarea si particularizarea stiintelor juridice, iar pe de alta
parte, un proces de integrare si de desfasurare, n special pe plan
metodologic, si care consta n egalizarea nivelului dezvoltarii si exactitatii
metodelor folosite n stiintele juridice.
Teoria generala a dreptului ofera celorlalte discipline juridice posibilitati
integrative si n acelasi timp, prin aceasta creste capacitatea ei de sinteza

n raport cu disciplinele de ramura.

Teoria generala a dreptului foloseste anumite metode concrete de
cercetare:
a)metoda istorica - stiinta dreptului este prezentata n evolutia sa n
decursul timpului, studiind modul n care s-au format o serie de ategorii
juridice si de concepte de drept cu care se opereaza astazi, cum ar fi:
tipul de drept, esenta dreptului, forma dreptului, functiile dreptului;
b) metoda logica - reprezentnd o totalitate de procedee sau operatii
metodologice si gnoseologice prin care se creaza posibilitatea
surprinderii structurii si dinamicii interne a formei obiective a dezvoltarii
sociale. Logica este aplicabila unei sfere largi de probleme juridice cum
ar fi: definitiile legale, conceptele juridice, sistematizarea normelor de
drept, elementele structurale ale unei institutii sau ale unor concepte.
c) metoda experimentala - utilizata pentru observarea provocata ca
urmare a repetarii ntr-un numar mai mare de practici din care se poate
desprinde o anumita concluzie cu privire la evolutia fireasca a acestui
fenomen; este acea metoda de cunoastere n care subiectul cunoscator
obliga obiectul de cunoscut sa se manifeste acolo unde vrea el, n
conditiile pe care i le impune, n scopul descrierii si sesizarii esentei si
legilor lui. Experimentul poate fi facut n laborator sau pe teren.
d)metode cantitative - urmaresc obtinerea unui spor de precizie
caracteristic stiintelor exacte prin folosirea cunostiintelor din domeniul
matematicii statistice. Astfel, uneori, organele de cercetare penala
folosesc datele statistice n studierea fenomenului infractional, si tot
astfel, organele de judecata, prelucrnd datele referitoare la fenomenul
infractional pot determina n jocul elaborarii actelor normative aparitia
unor norme juridice care sa contribuie la diminuarea unor fapte
antisociale.
e) metode prospective - urmaresc cresterea rolului functiei de previziune
a fenomenelor juridice si a rolului explicativ al dreptului. Prognoza juridica
presupune un aparat metodologic complex si folosirea celor mai noi
procedee si tehnici. Aceste metode se utilizeaza la fundamentarea
adoptarii unor acte normative, cupriznd si interpretarea pe care o vor da
organele de aplicare a dreptului care vor urmari realizarea lor.

II.CONCEPTUL DREPTULUI
1.ACCEPTIUNILE NOTIUNII DE DREPT
Cuvntul drept este folosit n mai multe acceptiuni. In limbaj filozofic
dreptul este conceput n sens de justitie, echitate. In acest sens, prin
drept ntelegem ndatorirea de a da sau a recunoaste fiecaruia ceea ce i
apartine sau I se cuvine.
In sens juridic, termenul este utilizat n doua acceptiuni:
" Drept obiectiv
" Drept subiectiv
Dreptul obiectiv reprezinta totalitatea normelor de conduita impuse
indivizilor si colectivitatilor n cadrul vietii sociale, la nevoie prin forta de
constrngere a statului.
Dreptul subiectiv este ndrituirea subiectilor raportului juridic concret,
adica ceea ce pot ei sa pretinda de la ceilalti subiecti de drept n cadrul
unui raport juridic.
Dreptul obiectiv ca totalitate a normelor juridice exprima faptul ca ele sunt
independente de subiectele raportului juridic concret, iar drepturile
subiectelor decurg din dreptul obiectiv n care sunt ele consfiintite.
Dreptul obiectiv este deci menit sa reglementeze viata indivizilor grupati
n societate si poate fi privit sub dublu aspect:
1. Ansamblu de izvoare de drept - acte normative, obiceiuri - care
reprezinta aspectul static al dreptului;
2. Formele prin care se realizeaza dreptul si autoritatile statale

competente sa utilizeze aceste forme si reprezinta aspectul dinamic al

dreptului.
Pentru a denumi totalitatea normelor juridice care sunt n vigoare la un
moment dat ntr-un stat se utilizeaza expresia de drept pozitiv.
Etimologic, cuvntul deriva din latinescul ?directus? - drept, direct, linie
dreapta. Substantivul latin care corespunde cuvntului DREPT este IUS drept, dreptate, lege. Acelasi cuvnt n limba franceza este ?droit?,
italiana ?diritto?, spaniola ?dereco?, germana ?recht?, engleza ?right?.
Prin STIINTA DREPTULUI ntelegem ansamblul de idei, notiuni, concepte
si principii, care explica dreptul si prin intermediul caruia dreptul poate fi
gndit si explicat.
Regulile juridice impun anumite obligatii si organizeaza functionarea
statului si organelor de stat ca si a organismelor nestatale, recunoscnd
capacitatea participarii indivizilor la relatiile sociale.
2.Originea , aparitia si dimensiunea istorica a dreptului
Ca institutie ce deriva de la societate si si gseste suportul n relatiile
reciproce dintre oameni, dreptul este indisolubil legat de evolutia
generala a societatii.
Romanii credeau n vesnicia dreptului, sustinnd ca acolo unde este
societate este si drept: UBI SOCIETAS, IBI IUS, si reciproc.
Hugo Grotius, reprezentant al scolii dreptului natural de la nceputul
secolului al XVII-lea, considera dreptul natural ca totalitatea principiilor pe
care ratiunea le dicteaza pentru satisfacerea nclinarii naturale a omului
pentru viata sociala. In conceptia lui exista cteva percepte fundamentale
care jaloneaza comportamentul indivizilor n sociretate:
" Respectarea a tot ce este al altuia (ALIENDI ABSTINENTIA)
" RESPECTAREA ANGAJAMENTELOR LUATE (PROMISORUM
IMPLENDORUM OBLIGATIO)
" Repararea pagubelor pricinuite altuia (DAMNI CULPA DATIO,
REPARATIO)
Acestea reprezinta bazele dreptului natural ca drept etern , imuabil.
Scoala franceza a dreptului natural a influentat covrsitor Codul civil
francez de la 1804 : ?Exista un drept universal, imuabil, izvor al tuturor
legilor pozitive: el nu este dect ratiunea naturala, ntruct aceasta
guverneaza toti oamenii".
Regulile sociale sunt indispensabile oricarei forme de organizare sociala,
ele fiind determinate de evolutia sociala si alcatuiesc un prim deziderat al
oricarei ordini.
Hobbles considera ca norma sociala devine norma de drept din
momentul n care neglijarea sau ncalcarea ei este urmata de o
amenintare a aplicarei fortei de constrngere exercitata de un individ sau
un grup de privilegiati ai societatii.
Normele societatii primitive se bazau pe obiceiuri si traditie, fiind
nemijlocit integrate n viata grupului social, mprumutnd uneori forme
mistice. Odata cu stratificarea sociala a aparut cerinta ca interesele
generale ale societatii sa fie ocrotite si n acelasi timp sa fie ocrotite si
interesele claselor favorizate. Se creaza astfel premisa aparitiei izvorului
dreptului scris.
Printre primele legi scrise amintim:
" CODUL LUI HAMMURABI edictat cu 2000 ani naintea lui I.H , care
afirma ca legile trebuie sa aduca binele poporului si sa-l opreasca pe cel
tare de a-l vatama pe cel slab;
" LEGILE LUI MANU - cuprind 5370 versuri, fiind edictate de brahmani n
India. Prin aceasta se considera ca legile contin pedepse, iar pedeapsa
este instrumentul cel mai important de ndeplinire a misiunii regelui, care
este dreptatea.
" In Europa, primele legiuiri consemnate documentar sunt:
- legiuirile lui Licurg - sec.X- IX IH
- legile lui Dracon si Solon (Atena) - sec.VI-V IH
- legea celor XII Table - la romani - sec.V IH
Hegel facea urmatoarea asertiune: "Soarele, ca si planetele, au si ele

legile lor, dar ele nu le cunosc. Barbarii sunt crmuiti de instincte,

moravuri si sentimente, dar ei nu au constiinta acestora. Prin faptul ca
dreptul se instituie si este cunoscut, se nlatura opinia subiectiva si
egoismul, iar dreptul si dobndeste determinarea sa adevarata si ajunge
la cinstea ce i se cuvine.?
Juridicul sau realitatea juridica este o dimensiune inalienabila a realitatii
sociale n conditii istorice determinate, avnd un continut bogat n care
este cuprins dreptul ca fenomen normativ (dreptul pozitiv), dar care nu se
reduce la el.
Componentele sistemului juridic sunt:
- constiinta
- dreptul
- relatiile juridice (ordinea de drept)
Constiinta juridica joaca rolul unui receptor, primind stimulii pe care-i
emite societatea, i ordoneaza si i supune unui examen axiologic. In
acelasi timp, joaca si un rol de tampon, interpunndu-se ntre acesti
stimuli si realitatea normativa.
Constiinta juridica apare ca o premisa a dreptului, iar functia sa normativa
este mijlocita de ipostazele constiintei prin care omul devine subiect
propriu- zis si titular de drepturi.
Dreptul - (partea institutionala ) se constituie ca un sistem de
reglementare si de institutii care alcatuiesc cadrul substantial de referinta.
Dreptul ca fenomen normativ da expresie cerintelor structurilor sociale de
mai buna organizare a raporturilor umane n vederea obtinerii acelui
echilibru social indispensabil pentru asigurarea climatului n care liberul
arbitru si violenta sunt raportate la un anumit standard oficial de
comportament.
Al treilea component al juridicului este alcatuit din elemente rationale si
sociologice. Raporturile juridice si situatiile juridice probeaza eficienta
dreptului. In cadrul acestor raporturi indivizii participa n calitate de
subiecti de drept, valorificndu-si sau aparndu-si interesele si drepturile.
Dreptul ca sistem de norme si institutii are o sfera mai restrnsa dect
juridicul - ca parte componenta a realitatii sociale. Dreptul suporta
influente din partea cadrului fizic nconjurator, precum si din partea
componentelor sistemului social.
Factorii de configurare a dreptului
Elementele de influentare a dreptului se numesc factori de configurare a
dreptului. Acesti factori sunt grupati n trei categorii:
A.Cadrul natural este factorul de configurare a dreptului care are drept
componente mediul geografic, factorii biologici, fiziologici si demografici.
B.Cadrul social si politic influenteaza dreptul constituind un factor de
configurare cu actiune specifica. Evolutia istorica a fenomenului juridic
pune n lumina caracterul corelat al actiunii componentelor acestui factor:
economicul, politicul, socialul si ideologicul.
Factorul economic si impune autoritatea si asupra celorlalte componente
ale sistemului social. Un anumit tip de economie nu va fi strain de un
anumit tip de ideologie, care si va pune amprenta si asupra modului de
receptare de catre drept a influentei economice. De ex. Ideologia liberala
si neoliberala considera ca dreptul trebuie sa favorizeze economia libera
si, n consecinta , libertatile economice trebuie sa -si gaseasca
reflectarea att n Constitutie, ct si n legile subsecvente acesteia.
Proprietarul trebuie sa aiba posibilitatea de a profita de toate serviciile
aduse de proprietatea sa, iar n sens juridic, proprietatea este un complex
de drepturi care nu poate sa existe dect n virtutea legii, a unei legi
aflate n continua evolutie.
Asupra dreptului exercita inflente si structurile organizate ale
societatii:statul, grupurile de presiune sau de interese si partidele politice
ca structuri sociale nestatale.
O notabila inflenta o exercita grupurile de presiune care direct, afirma ca
nu doresc puterea. In realitate intervin direct n viata politica.
C. Factorul uman reprezinta zona centrala de interes pentru orice

legiuitor. Normele juridice reprezinta un important factor de socializare

care modeleaza comportamentul uman. Dincolo de instinctul social al
omului, comportarea sa n societate este determinata de functionarea
cadrelor normative care prefigureaza conduita tipica ce corespunde
interesului general.
Dimensiunea umana a dreptului priveste drepturile fundamentale ale
omului, garanteaza egalitatea deplina a tuturor oamenilor si posibilitatea
de manifestare nestingherita n temeiul libertatii si demnitatii.
Factorii de configurare a dreptului exercita o influenta prin conexiunea lor
asupra dreptului, fara nsa ca unuia dintre acestia sa i se atribuie un rol
primordial.