Sunteți pe pagina 1din 10

Universitatea ”Ștefan cel Mare”, Suceava Facultatea de Istorie și Geografie, Departamentul Geografie

Monitoring-ul calității aerului

Student: Șchiopu Rareș Alexandru

Spercializarea: Geografia Mediului

Februarie, 2015

An 1, Grupa 1

Introducere

Atmosfera constituie mediul de viaţă pe Terra, calitatea vieţii fiind direct dependentă de calitatea aerului. În atmosferă aerul ocupă circa 96% din volum, restul de 4% fiind ocupat de vaporii de apă. Aerul atmosferic, alături de alte componente ale mediului ambiant, are o însemnătate vitală pentru natură. Aerul este un amestec de azot (78%) şi oxigen (21%) necesar activităţii organismelor aerobe, inclusiv a oamenilor. Acest amestec conţine şi o cantitate neînsemnată de alte gaze: neon, argon, heliu, cripton, xenon, radon, bioxid de carbon, hidrogen, vapori de apă şi alte particule, care practic nu au nici o influenţă asupra organismelor vii.

Dezvoltarea societăţii umane duce la crearea unui impact antropic şi tehnogen negativ asupra calităţii aerului.

Conform Organizației Mondiale de Sănătate (WHO – World Health Organization) poluarea atmosferică reprezintă prezența în atmosferă a unei sau mai multor substanţe sau amestecuri de substanţe poluante în cantităţi sau pe o perioada care pot fi periculoase pentru om, animale sau plante şi contribuie la punerea in pericol sau vătămarea activitătii sau bunăstării persoanelor.

La nivel european și internațional, poluarea atmosferică a devenit o preocupare permanentă începând cu anii 1980. Astfel, la 13 noiembrie 1979, la Geneva, a fost adoptată Convenția asupra poluării atmosferice tranfrontiere pe distanțe lungi, fiind ratificată prin legea nr. 8/1991. Conform acesteia, expresia poluare atmosferică desemnează introducerea în atmosferă de către om, direct sau indirect, de substanțe sau energie care au o acțiune nocivă de natură să pună în pericol sănătatea omului, să dăuneze resurselor biologice și ecosistemelor, să deterioreze bunurile materiale și să aducă atingere sau să păgubească valorile de agrement și alte utilizări legitime ale mediului înconjurător, expresia ”poluant atmosferic” fiind înțeleasă în același sens.

Sursele de proveniență a poluanților atmosferici sunt extrem de variate, existând de altfel numeroase clasificări în acest sens, care țin cont în principal de rolul factorului antropic. Figura 1 face o sinteză a principalelor clasificări ale surselor de poluare a atmosferei (Mihăescu, 2014).

ale surselor de poluare a atmosferei (Mihăescu, 2014). Figura 1. Principalele clasificări ale surselor de poluare

Figura 1. Principalele clasificări ale surselor de poluare a atmosferei

Prin natura lor, sursele de poluanți atmosferici pot fi clasificate, în principal ca surse fizice, chimice și biologice, iar secundar în surse naturale și antropice. Poluarea fizică a atmosferei este o consecință a input-ului de energie calorică – poluarea termică directă, naturală sau antropică. Poluarea chimică a atmosferei este o consecință a input-ului de compuși chimici peste compușii naturali ai aerului, și pot fi de origine naturală sau artificială. Totuși, sursele naturale de poluare cu compuși chimici cum ar fi erupțiile vulcanice, descompunerea naturală a substanțelor organice sau incendiile (generate în mod natural, spontan) nu sunt de interes major, ele facând parte din echilibrul natural al mediului. Poluarea chimică antropică este totuși de interes major, sursele ei crescând ca număr și concentrație odată cu creșterea populației umane globale și creșterea continuă a nevoii de energie (Popescu si Ionel, 2010).

Substanţele poluante sunt eliberate în atmosferă în special în zonele urbane şi în regiunile puternic industrializate. Odată eliberaţi în aer, poluanţii, datorită fenomenului de dispersie, pot fi transportaţi în zone diferite ale globului. Dispersia atmosferică caracterizează evoluţia, în timp şi spaţiu, a unui ansamblu de particule (aerosoli, gaze, pulberi) emise în atmosferă. Fenomenul de dispersie atmosferică este influenţat de condiţiile atmosferice, parametrii solului şi valorile emisiilor (Tița, 2012).

1.Proiectarea programelor de monitorizare a calității aerului

În cadrul unui ghid dezvoltat de către Organizația Mondială de Sănătate și Organizația Mondială de Meteorologie (1977), dezvoltarea unui program de monitorizare a calității aerului presupune 7 etape:

1. Situația existentă:

a. Observații generale asupra poluării

b. Plângeri

c. Presiunea publică

2. Evaluări inițiale:

a. Informații generale

b. Studii preliminare în teren

3. Analiza constatărilor:

a. Decizia de monitorizare

a. Personal

b. Fonduri

c. Echipamente

5. Selectarea abordării de monitorizare

a. Poluanții ce urmează a fi monitorizați

b. Numărul și tipurile de sisteme

c. Tipurile generale de sisteme

d. Utilizări preconizate ale datelor

e. Planuri pentru asigurarea calității și modernizarea rețelei de monitorizare

6. Proiectarea rețelei

a. Numărul și distribuția stațiilor

b. Operațiuni suport

c. Asigurarea calității

Activități legate de inițiativă

a. Colaborarea cu agenții din domeniu

b. Planificarea de activități de formare

7. Implementarea programului

a. Selectarea siturilor de prelevare

b. Aciziția de echipamente

c. Inițierea activităților de formare

2. Proiectarea sistemelor de monitorizare a calității aerului

În vederea menținerii controlului asupra calității aerului, factorii de decizie, în principal în cadrul cooperării internaționale, au decis introducerea de reglementări specifice care să ateste valorile maxime admise, precum și valorile de alertă. În acest scop, a fost imperativă dezvoltarea de metode și sisteme de monitorizare a parametrilor ce alterează calitatea aerului.

În procesul de proiectare a unui sistem de monitorizare a calităţii aerului se parcurg mai multe etape, unul din primii paşi fiind stabilirea obiectivelor. Printre obiectivele principale ale unui sistem de monitorizare pot fi enumerate:

• supravegherea calităţii aerului în raport cu norme şi standarde prestabilite şi declanşarea alarmei în cazul depăşirii accidentale/ sistematice a normelor;

• identificarea surselor de poluare;

• stabilirea poluării de fond şi a tendinţelor de poluare;

• predicţii pe termen scurt pentru prevenirea poluărilor cu efecte catastrofale;

• evaluarea impactului de mediu a diferiţilor poluanţi;

• evaluarea schimbării microclimatului sub influenţa poluării;

• validarea modelelor analitice şi empirice ale dispersiei poluanţilor în aer (Iojă, 2013).

Poluarea de fond reprezintă poluarea existentă în zonele în care nu se manifestă direct influenţa surselor de poluare antropice. Poluarea de impact reprezintă poluarea produsă în zonele directe de impact al surselor de poluare antropice. Monitorizarea continuă a poluării de impact (locale) este necesară deoarece poluarea de impact afectează direct şi imediat lanţurile trofice şi sănătatea umană.

Monitorizarea poluării de fond, intermediare sau de impact se realizează prin reţele de supraveghere la nivel internaţional, naţional, regional sau local, care sunt interconectate sau se vor interconecta pentru schimbul de date şi pentru luarea de decizii la nivel global.

Monitorizarea calităţii aerului presupune o serie de acţiuni de observare şi măsurare cantitativă şi calitativă a unor indicatori ai stării aerului (cum ar fi concentraţii ale unor componente din aer).

Proiectarea sistemului de monitorizare presupune:

stabilirea zonei de monitorizare;

selectarea variabilelor care vor fi măsurate;

stabilirea numărului punctelor măsurate și tipul acestor puncte (fixe sau mobile);

selectarea instrumentaţiei utilizate(senzori, aparate)

stabilirea frecvenţei măsurătorilor (orare, zilnice, lunare, anuale);

stabilirea metodelor de analiză a probelor de aer (on-line sau off-line);

stabilirea unui sistem de analiză, prelucrare şi raportare a datelor (Suciu, 2011). Din punct de vedere tehnic, reţeaua de monitorizare este formată din:

staţii de măsurare;

sisteme de transport al probelor;

laboratoare de analiză;

sisteme de transmisie;

sisteme de achiziţie şi de prelucrare a datelor.

În cadrul fiecărei staţii de măsurare există instrumentaţia necesară prelevării probelor sau măsurării concentraţiilor, precum şi a altor parametrii specifici. http://www.calitateaer.ro/index.php

3. Metode standard de măsurare a poluanților aerului

În funcție de tipul și proprietățile fizico-chimice ale poluanților aerului, se aplică o serie de metode specifice pentru determinarea prezenței și concentrației acestora.

Principalele metode standard de măsurare a poluanțiilor aerului sunt (Ionel și Popescu, 2010):

Fotometria – utilizează absorbția radiațiilor din domeniile infraroșu (IR), vizibil (VIS) și ultraviolet (UV). Amplitidinea lungimilor de unde este de 1.000 – 10.000 nm pentru domeniul infraroșu, 400 – 800 nm pentru domeniul vizibil, respectiv 200 – 400 nm pentru domeniul ultraviolet. În domeniul vizibil și UV electronii sunt excitați de radiații, în domeniul IR fiind activate vibrarea și rotația moleculelor. În cadrul acestor procese gazele absorb energie la o anumită lungime de undă (benzi de absorbție). Pierderea intensității radiației cauzată de aceasta este ulterior măsurată. Acestă metodă este utilizată pentru determinarea gazelor: CO, CO 2 , NO, SO 2 , H 2 O, CH 4 , C 2 H 6 .

Fluorescența UV este o metodă de măsurare asociată fotometriei. Gazul ce urmează a fi determinat este de asemenea expus radiațiilor. Totuși, nu se măsoară absorbția radiației, ci fenomenul luminos de fluorescență, ce este cauzat de excitarea moleculelor cauzată de radiații UV de o anumită lungime de undă. Acest principiu de măsurare este aplicat, de exemplu, în determinare dioxidului de sulf.

Chemoluminiscența – este o metodă de măsurare similară cu fluorescența UV. Diferența dintre aceste 2 metode este faptul că în chemoluminiscență moleculele nu sunt excitate de radiația UV, ci de o reacție chimică. Prin urmare, principiul de măsurare este de natură chemo-fizică. Această metodă este utilizată în principal pentru determinarea oxizilor de azot și a ozonului.

Flamfotometria – această metodă presupune excitarea atomilor într-o flacără cu producerea de luminiscență. Linia spectrală a atomului de interes este flitrată printr-un filtru de interferență și măsurată cu un fotomultiplicator. Acestă metodă este utilizată în principal pentru determinarea sulfului, dar este adecvată și pentru determinarea compușilor cu fosfor.

Metode de măsurare pentru pulberi - Atunci când se dorește examinarea pulberilor, trebuie luați în considerare următorii factori: (i) concentrația masei totale a publerilor în suspensie, (ii) concentrația particulelor fine, (iii) distribuția dimensiunilor, (iv) compoziția chimică. În vederea evaluării calității aerului, sunt de interes pulberile sedimentale și pulberile în suspensie, în principal cele din urmă, deoarece acestea sunt respirabile și pot transmite poluanți în organismul uman. Pulberile în suspensie sunt cunstituite din o multitudine de substanțe diferite în ceea ce privește compoziția și distribuția dimensiunilor. Cele mai

relevante metode de determinare a publerilor în suspensie sunt: • Metoda microbalantei oscilante cu element conic (TEOM) și • Metoda SMPS (Scanning Mobility Particle Seizer).

Aceste metode standard de măsurare a poluanțiilor aerului sunt completate de metode de monitorizare ce utilizează dispozitive de teledetecție, precum și de utilizarea de senzori wireless (Sukwon et al., 2009).

Tabel 1. Tipul de măsurători, cu instrumente și metode specifice

Tipul măsurătorilor

Modelele utilizate

Aparatura utilizată

La sursă

 

Analizoare automate ale amestecului de gaze cu celule electrochimice și senzori cu semiconductoare

În vecinătatea surselor de poluare

Metode semi-chimice sau Metode fizice automate (on-line, off-line)

Senzoni cataliticide gaze combustibile, senzori electrochimici de gaze toxice și senzori de gaze în infraroșu

În zonele rezidențiale

Stații mobile de măsurare, prevăzute cu aparate electronice sensibile care pot determina concentrații mici ale poluanților

urban

rural

 

Orice sistem complet de supraveghere a calităţii aerului și a mediului în general trebuie să fie structurat pe patru componente, urmărind lanţul cauzal al poluanţilor „producere – transfer – calitate aer – efecte”. În conformitate cu acest principiu structura sistemului de monitorizare a calităţii aerului este axată pe patru module:

Modulu 1: monitorizarea emisiilor de poluanți și a surselor – surse natural și antropice (EMISII);

Modulul 2: monitorizarea parametrilor hotărâtori în transferul și difuzia poluanților (TRANSFER);

Modulul 3: monitorizarea imisiilor (TRANSFER);

Modulul 4: monitorizarea efectelor poluării aerului – asupra componentelor biotice și abiotice a mediului (EFECTE) (Mihăescu, 2014).

4. Legislația europeană și națională din domeniul calității aerului

Consiliul Europei a emis o serie de directive pentru evaluarea şi gestionarea calităţii aerului în spațiul comunitar, implemenarea acestora fiind susținută de Agenția Europeană de Mediu:

Directiva Consiliului nr. 96/62/EC privind evaluarea şi gestionarea calităţii aerului înconjurator (Directiva-cadru);

Directiva Consiliului nr. 1999/30/EC privind valorile limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot şi oxizii de azot, pulberile în suspensie şi plumbul din aerul înconjurător (Directiva fiică 1);

Directiva 2000/69/EC privind valorile limită pentru benzen şi monoxidul de carbon din aerul înconjurător (Directiva fiică 2);

Directiva 2002/3/EC privind ozonul din aerul înconjurător (Directiva fiică 3);

Directiva 2004/107/EC privind arseniul, cadmiul, mercurul, nichelul şi hidrocarburile

aromatice policiclice în aerul înconjurător (Directiva fiică 4); Strategia naţională privind protecţia atmosferei aprobată prin HG nr. 586/2004, are ca scop asigurarea cadrului organizatoric, instituţional şi legal de cooperare a autorităţilor şi instituţiilor publice cu competente în domeniul protecţiei atmosferei şi al evaluării şi gestionării calităţii aerului pe teritoriul României. Strategia implică derularea de acţiuni la diferite niveluri de competenţă şi decizie a autorităţilor cu responsabilităţi în domeniul protecţiei atmosferei, în acest sens, fiind implicate următoarele autorităţi publice centrale pentru: protecţia mediului, industrie, sănătate, transport, administraţie publică; autorităţile regionale şi teritoriale pentru protecţia mediului precum şi primăriile şi consiliile locale. http://www.mmediu.ro/protectia_mediului/calitate_aer.htm

Planul naţional de acţiune în domeniul protecţiei atmosferei aprobat prin HG nr. 738/2004, stabileste măsuri care trebuie întreprinse în vederea atingerii obiectivelor-cheie ale Strategiei naţionale pentru protecţia atmosferei. Realizarea acţiunilor implică obligaţii şi din partea titularilor activităţilor care deţin surse de emisie a poluanţilor atmosferice.

Sistemul naţional de evaluare şi gestionare integrată a calităţii aerului (SNEGICA) aprobat prin HG nr. 586/2004, are ca scop asigurarea cadrului organizatoric, instituţional şi legal de cooperare a autorităţilor şi instituţiilor publice cu competenţe în domeniul protecţiei atmosferei şi al evaluării şi gestionării calităţii aerului pe teritoriul României. Acesta este constituit din:

- Sistemul naţional de monitorizare a calităţii aerului (SNMCA)

- Sistemul naţional de inventariere a emisiilor de poluanţi atmosferici (SNIEPA). Informaţiile furnizate de cele două subsisteme SNMCA şi SNIEPA sunt integrate de Centrul de Evaluare a Calităţii Aerului (CECA) în conformitate cu cerinţele naţionale şi internaţionale în domeniul evaluării şi gestionării calităţii aerului.

5. Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului

Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului cuprinde 142 stații automate de monitorizare a calității aerului și 17 stații mobile.

Tipul de stație

Număr

Descriere

   

- evaluează influența traficului asupra calității aerului;

- raza ariei de reprezentativitate este de 10-100m;

stație de tip trafic

24

poluanții monitorizați sunt: dioxid de sulf (SO 2 ), oxizi de azot (NO x ), monoxid de carbon (CO), ozon (O 3 ), compuși organici volatili (COV) și pulberi în suspensie (PM10 și PM2,5);

-

   

- evaluează influența activităților industriale asupra calității aerului;

- raza ariei de reprezentativitate este de 100m-1km;

- poluanții monitorizați sunt: dioxid de sulf (SO 2 ), oxizi de azot (NO x ),

stație de tip industrial

57

monoxid de carbon (CO), ozon (O 3 ), compuși organici volatili (COV) și pulberi in suspensie (PM10 si PM2,5) și parametrii meteo (direcția și viteza vântului, presiune, temperatură, radiați solară, umiditate relativă, precipitații);

   

- evaluează influența "așezărilor umane" asupra calității aerului;

- raza ariei de reprezentativitate este de 1-5 km;

stație de tip fond urban

37

poluanții monitorizați sunt: dioxid de sulf (SO 2 ), oxizi de azot (NO x ), monoxid de carbon (CO), ozon (O 3 ), compuși organici volatili (COV) și pulberi în suspensie (PM10 și PM2,5) și parametrii meteo.

-

   

- evaluează influența "așezărilor umane" asupra calității aerului;

- raza ariei de reprezentativitate este de 1-5 km;

stație de tip fond suburban

15

poluanții monitorizați sunt: dioxid de sulf (SO 2 ), oxizi de azot (NO x ), monoxid de carbon (CO), ozon (O 3 ), compuși organici volatili (COV) și pulberi în suspensie (PM10 și PM2,5) și parametrii meteo.

-

   

- este stație de referință pentru evaluarea calității aerului;

- raza ariei de reprezentativitate este de 200-500km;

stație de tip fond regional

6

poluanții monitorizați sunt: dioxid de sulf (SO 2 ), oxizi de azot (NO x ), monoxid de carbon (CO), ozon (O 3 ), compuși organici volatili (COV) și pulberi în suspensie (PM10 și PM2,5) și parametrii meteo.

-

   

-

monitorizează și evaluează poluarea aerului în context transfrontier

la lungă distanță; - sunt amplasate în zona montană la altitudine medie: Fundata, Semenic și Poiana Stampei;

stație de tip EMEP

3

poluanții monitorizați sunt: dioxid de sulf (SO 2 ), oxizi de azot (NO x ), monoxid de carbon (CO), ozon (O 3 ), compuși organici volatili (COV) și pulberi în suspensie (PM10 și PM2,5) și parametrii meteo (direcția și viteza vântului, presiune, temperatură, radiația solară, umiditate relativă, precipitații).

-

Bibliografie

1. Mihăescu Radu, 2014, Monitoringul integrat al mediului, Ed. Cluj- Napoca.

2. Popescu Francisc, Ionel Ioana, 2010, Anthropogenic Air Pollution Sources, Air Quality, Ashok Kumar (Ed.), ISBN: 978-953-307-131-2.

3. Ionel Ioana, Popescu Francisc, 2010, Methods for Online Monitoring of Air Pollution Concentration, Air Quality, Ashok Kumar (Ed.), ISBN: 978-953-307-131-2.

4. Suciu Anca, 2011, Consideraţii privind sistemele de monitorizare ale emisiilor provenite din traficul rutier urban, Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Inginerie, 3: 432-440.

5. Iojă Ioan Cristian, 2013, Metode de cercetare şi evaluare a stării mediului, Ed. Etnologică, București.

6. Tiţa Mihaela Cosmina, 2012, Modelarea Dispersiei Atmosferice

A Poluanţilor, Buletinul AGIR, Supliment 2: 70-75.

7. Sukwon Choi , Nakyoung Kim, Hojung Cha, Rhan Ha, 2009, Micro Sensor Node for Air

Pollutant Monitoring: Hardware and Software Issues, Sensors, 9: 7970-7987. *http://www.calitateaer.ro/index.php ** WHO Offset publication No. 33/1977, Air Monitoring Programme Design for Urban and Industrial Areas. http://whqlibdoc.who.int/offset/WHO_OFFSET_33.pdf *** http://www.mmediu.ro/protectia_mediului/calitate_aer.htm