Sunteți pe pagina 1din 5

Definirea conceptului de stress psihic

Termenul de stres a fost introdus de catre Hans Selye si a fost definit ca fiind raspunsul
nespecific al organismului la actiunea externa a unor factori de natura variata. Conceptul a
patruns in limbajul curent, cunoscand o anumita diversificare a sensurilor, dar pastrand o nota
comuna a definitiei si anume valoarea sa nociva pentru fiinta umana amenintata cu
perturbarea sau chiar pierderea homeostaziei sale psihice si biologice. H.Selye a utilizat acest
termen pentru a desemna o multitudine de reactii ale organismului fata de actiunea externa
exercitata de o multitudine de agenti cauzali, fizici si psihici. In cazul unei actiuni de mai
lunga durata a agentului stresor, aceste modificari imbraca forma sindromului general de
adaptare care cuprinde totalitatea mecanismelor nespecifice capabile sa asigure mobilizarea
resurselor adaptative ale organismului in fata agresiunii care ii ameninta integritatea.
In completarea definitiei date de Selye stresului, se are in vedere faptul ca acesta este o reactie
generala a intregului organism cu participare neuro-endocrino-vegetativa si ca el este
declansat de agenti stresori variati (fizici, chimici, biologici, psihici). Stresul psihologic este
provocat de emotii prelungite datorate, in primul rand, frustrarii, conflictelor, anxietatii. Exista
stres de suprasolicitare, dar si stres de subsolicitare.
O serie de studii arata ca, pe primele locuri se situeaza problemele fiind serviciul,
dificultatile financiare si preocuparile privind familia, in aceste cazuri tulburarile asociate
stresului fiind cefalee, insomnie, simptome gastrointestinale. Un stres moderat antreneaza si
stimuleaza vitalitatea organismului. Caracterul nociv la stresului apare atunci cand degradarile
produse sunt prea ample, depasind capacitatile adaptative ale organismului.
In concluzie, trebuie subliniat, referitor la relatia dintre stresul psihic si adaptarea
organismului la mediul complex al epocii contemporane (poluat si suprasolicitat), faptul ca
stresul psihic este o reactie a organismului cu intentie adaptativa, care se realizeaza cu eforturi
mari, capabile sa lase in urma procese de uzura sau chiar leziuni la diferite nivele.
Cauzele stresului
La originea stresului se afla cauze externe si interne. Agentii stresori pot proveni atat din
imprejurari exterioare (locul de munca, familie, scoala, mediu), cat si dinauntrul nostru
(temperamentul sau nivelul autocontrolului, modalitatea de solutionare a problemelor si/sau

de

luare

deciziilor).

Stresul poate aparea ca urmare a urmatoarelor situatii:


1

Experiente traumatizante (razboaie, accidente, violuri, cutremure, uragane, inundatii,


etc);

Evenimente stresante (experientele negative cum ar fi moartea unei persone apropiate,


problemele sexuale, necazurile zilnice, zgomotul, lipsa spatiului vital si/sau a spatiului
personal, dar si experientele favorabile, ca de exemplu promovarea pe un post mai bun
si mai bine platit);

Conflictele intrapersonale;

Graba (multe persoane devin stresate atunci cand trebuie sa lucreze in urgenta sau cu
termene limita);

Nesiguranta;

Lipsa de control asupra evenimentelor;

Competitia exacerbata;

Ambitia dupa putere;

Dorinta de a aduna cat mai multe bunuri materiale;

10 Culpabilizarea (parintii care se simt vinovati pentru handicapul copilului lor; copiii
care se simt vinovati pentru divortul parintilor, supravietuitorii unor tragedii sau
accidente care se simt vinovati de moartea celorlalti, sotul care se simte vinovat pentru
ca isi inseala sotia etc);
11 Perfectionismul (pentru multe persoane greselile sunt o sursa de regret si stres, spre
deosebire de altele care vad in fiecare greseala o ocazie de a progresa).
Vulnerabilitatea fata de stres
Poate fi intalnita atat la indivizii cu trasaturi de personalitate accentuate, dincolo de
limitele adaptabilitatii sociale normale, dar si la indivizii cu diferite trasaturi de personalitate

neaccentuate,

dar

inclinati

catre

un

comportament

generator

de

stres

psihic.

Astfel, la persoanele vulnerabile la stres, cu diferite tipuri de personalitate, intalnim insusiri


comportamentale asemanatoare fata de realizarea unei sarcini si de raportare la cei din jur.
Sunt dominate de simtul urgentei si cel al competitiei, au veleitati de sef si colectioneaza usor
numeroase si variate stresuri psihice. Din aceasta cauza prezinta risc marit pentru o serie larga
de boli cardiovasculare si cronice degenerative.
Aceaste persoane se remarca prin: ambitie maxima, lipsa timpului pentru relaxare,
neliniste, nerabdare, ostilitate, agresivitate, iritabilitate la presiunea timpului, competivitatea,
ostilitate cognitiva (ganduri dusmanoase, dispret, suparare) si comportamentala (verbala sau
fizica), dar si implicarea profesionala majora, mod agresiv de indplinire a sarcinilor. Un alt tip
de persoane vulnerabile la stres este corespunzator individului care-si interiorizeaza trairile.
Acesta se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi: mecanisme de aparare puternice dar si
incapacitate de verbalizare si de recunoastere a emotiilor; un complex de reactii negative
secundare - autoapreciere, sentimente de neputinta si de pierdere a controlului.
Se fac relatii intre acest tip comportamental si cancerul de san, disfunctii ale sistemului
imunitar, infectii cronice.
Mecanisme de coping in stres
Stresul este un fenomen ce nu poate fi evitat, astfel psihologii au cautat strategii de control
sau ajustare a stresului. Este vorba despre ceea ce este denumit generic ,,coping.
Copingul desemneaza un efort cognitiv si comportamental de a reduce, stapani sau tolera
solicitarile interne sau externe care depasesc resursele personale. (Lazarus, Folkman, 1984).
Analiza acestei definitii pune in evidenta o caracteristica esentiala: copingul este ilustrarea
faptului ca stresul se manifesta numai din relatia dintre subiect si situatie, fiind de neconceput
in afara triadei actiune-cognitie-comportament dizadaptativ.
Percepute din afara uneori ca mecanisme de ,,autoinselare, tehnicile de coping de acest
tip sunt frecvent ntalnite in clinica. Supraestimarea sanselor de vindecare si minimalizarea
simptomelor ce anunta un prognostic prost (ex. scaderea accentuata in greutate la un bolnav
neoplazic, etc.) sau optimismul nejustificat, denumite generic ,,iluzii pozitive au o certa
contributie modulatoare in relatia cu stresul produs de boala.

Nu de putine ori, un sir de evaluari sau distorsiuni de acest tip, pot fi urmate de reevaluari
ce nu se mai adreseaza situatiei initiale, ci celei imaginate, construite mental de bolnav. Acest
fenomen atinge un apogeu in cazul constituirii anumitor boli psihice, si explica departarea tot
mai accentuata de realitate a acestor pacienti. Il putem intalni insa si in diverse boli somatice,
cu impact psihologic real, situatie in care se poate ajunge la agravarea prognosticului initial.
In practica, chiar si aplicarea exclusiva si neselectiva a unei singure tehnici adaptative,
duce in mod inevitabil la dizadaptare si rupere de realitate. Atribute esentiale ale
mecanismelor cognitive de coping la o persoana sanatoasa il reprezinta flexibilitatea si
adecvarea.
Locus de control - factor psiho-social care favorizeaza copingul
Termenul de ,,locus de control a fost lansat de Rotter (1966) si desemneaza ,,modul in
care o persoan isi explica succesul sau esecul, prin cauze de tip intern sau extern,
controlabile sau necontrolabile.(Rotter, J.B.,,Generalized expectancies for internal versus
external control of reinforcement, Psychological Monographs, 80, 1-128).
Locusul de control intern

reprezinta convingerea ca responsabilitatea pentru esec,

respectiv meritul pentru succes stau in defectele, erorile, respectiv in aptitudinile si calitatile
persoanei respective, si au o prea mica legatura cu intamplarea sau factori de presiune din
afara, in timp ce locusul de control extern se refera la convingerea ca sursa evenimentelor
(pozitive sau negative) se gaseste in soart, destin sau puterea altora.
Locusul de control intern este protector in stresul psihic acut si cronic, prin receptivitatea
crescuta a persoanei la informatiile din mediu cu valoare adaptativa, prin rezistenta la
presiunile externe, ca si prin gradul crescut de angajare in situatie. Locusul de control extern
este asociat cu o proportie mai mare de insatisfactii, si cu o predispozitie neta spre anxietate si
depresie.
Exista o variabilitate transculturala a locusului de control, care vine din normele de
presiune culturala si sociala specifice unui anumit tip de societate (ex.locus de control intern exprimabil in autonomie timpurie, independena, responsabilitate) si strategiile agresive de
coping sunt incurajate in societatile moderne de tip occidental, iar locusul de control extern
si strategiile pasive, de tip ,,Capul plecat sabia nu-l taie sau ,,Ce ti-e scris, in frunte ti-e pus,
in societatile de tip traditional).