Sunteți pe pagina 1din 24

CERCETAREA LA FATA LOCULUI SI EXPERTIZA CADAVRULUI

Cercetarea la fata locului este una din activitatile procedurale si de tactica criminalistica
ale organului de urmarire penala, ce se realizeaza de obicei la inceputul urmarii in
scopul cunoasterii nemijlocite a locului faptei, al descoperirii, fixarii si ridicarii urmelor
create cu ocazia savirsirii infractiunilor, precum si pentru ascultarea martorilor oculari, a
victimelor sau chiar a faptuitorilor.
Examinarea locului faptei este una dintre cel mai initiale actiuni de ancheta, cu care
deseori incepe cercetarea infractiunilor.
Astfel, potrivit art. 157 al C.P.P., organul de ancheta penala efectueaza la fata locului
cercetarea locului faptei si a imprejurimilor acestuia, a incaperilor, obiectelor si
documentelor in vederea descoperirii urmelor infractiunii, determinarii situatiei de
ansamblu, a modului si imprejurarilor in care s-a comis fapta penala. Actul de asistenti,
in anumite cazuri cu participarea unor specialisti competenti in materie si se incheie cu
un proces-verbal de cercetare (art. 158-159 C.P.P.). Cu prilejul cercetarii la fata locului,
legea prevede efectuarea diverselor lucrari (fotografii, desene, schite) de reproducere si
fixare a tabloului locului respectiv, a urmelor si obiectelor ce prezinta interes pentru
cauza[1] cercetind locul infractiunii anchetatorul este dator sa fixeze toate cele
descoperite in asa mod ca apoi toti participantii procesului penal si judecata sa se poata
convinge despre obiectivitatea si complexitatea datelor faptice stabilite in procesul
cercetarii la fata locului.
Locul faptei reprezinta spatiul (teren deschis sau incapere) in perimetrul carora sunt
descoperite anumite urme ce marturisesc despre savirsirea unei infractiuni. Influenta
criminala urmeaza dupa sine anumite modificari in lumea inconjuratoare. Rezultatul
criminal si alte urmari ale infractiunii pot fi descoperite nu numai in locul unde a fost
savirsita infractiunea, ci si in alte localitati.[2]
De aceea, locul faptei nu tot timpul trebuie sa coincida cu locul savirsirii infractiunii,
adica cu locul unde nemijlocit a avut loc atentatul criminal. La cercetarea infractiunilor,
deci pot exista mai multe locuri ale faptei care necesita efectuarea actiunii de ancheta
dupa cum este cercetarea la fata locului[3].
In general, in cazul infractiunilor de omor, prin notiunea de loc al faptei se intelege
urmatoarele:

portiunea de teren, segmentul de drum ori incaperea in care a fost descoperit


cadavrul, partii din aceasta, schelet, precum si imprejurimile acestora;

locul unde s-a consumat epizodul principal al faptei;

locul unde a fost abandonata victima ori cel in care cadavrul a fost
dezmembrat, inclusiv imprejurimea acestuia;

locul unde a surveni moartea victimei, in situatia in care acesta nu coincide cu


locul agresiunii;

caile de acces folosite de faptuitor pentru a patrunde in cimpul infractiunii,


precum si locul pe unde l-a parasit.[4]

Astfel perceputa cercetarea la fata locului constituie o seama de elemente


caracteristice, care o disting de alte activitati procedurale desfasurate cu prilejul
cercetarii unei cauze penale.[5]
In primul rind, cercetarea la fata locului constituie o activitate de ancheta initiala, in
sensul ca, de obicei, precede in timp alte acte de urmarire penala. Cu cercetarea la fata
locului debuteaza cercetarea actelor de omor, tilharie, furt, precum si a tot felul de
accidente (de circulatie, de munca s.a.), al caror caracter penal urmeaza a fi stabilit.
Efectuarea acestei activitati la etapa initiala de cercetare se impune de necesitatea
obtinerii de date probante de natura sa conduca la orientarea investigatiilor.[6]
In rindul al doilea, cercetarea la fata locului este o activitate imediata si insubstibila.
Realizarea neintirziata a cercetarii este o conditie indispensabila fixarii si examinarii
urmelor si a altor surse materiale de proba. Orice indreptare in timp a activitatii de
investigare este in defavoarea cercetarilor ulterioare a cauzei, deoarece, intre timp, la
locul faptei pot surveni modificari de natura sa duca la pierderea partiala sau totala a
mijloacelor materiale de proba.
Cert e ca cercetarea la fata locului este o activitate de neinlocuit, deoarece martorii,
victima, banuitul sau invinuitul pot oferi organului de urmarire date cu privire la situatia
de la fata locului. Dar aceasta nu pot substitui constatarile bazate pe date obtinute prin
contact direct, pe perceperea nemijlocita de catre organul respectiv a consecintelor
actului ilicit, a starii si pozitiei obiectelor ce constituie ambianta locului faptei.[7]
In fine, rindul al treilea, cercetarea la fata locului, dupa cum se sustine, pe buna
dreptate, in literatura de specialitate reprezinta o activitate investigationala.
Desfasurarea acesteia presupune realizarea unor acte de studiu bazate atit pe forma
empirica, cit si pe cea rationala de cunoastere. Formularea unor constatari reale privind
situatia de la observarea directa a ambiantei locului respectiv pina la examinarea
obiectelor ce o constituie prin masurare, comparare, analiza, sinteza, descriere.[8]
Practica judiciara ne dovedeste ca cercetarea la fata locului este una din cele mai
complexe activitati desfasurate de organele de urmarire penala, importanta ei fiind data
si de faptul ca rezultatele ei conditionind insasi finalitatea investigatiilor efectuate in
cauza.
Pe de alta parte, asigurind identificarea urmelor si a mijloacelor materiale de proba si pe
aceasta baza, tragerea la raspundere penala a celor vinovati, cercetarea la fata locului
prezinta o importanta si sub aspectul prevenirii si descoperirii operative a infractiunilor si
faptuitorilor, implicit, impiedicarea acestora de a comite alte fapte antisociale, de a lua
masuri eficiente de paza, de alarmare, de sesizare a factorilor de raspundere.[9]
Subliniind importanta cercetarii la fata locului ca activitate de neinlocuit in descoperirea
si stabilirea unor infractiuni sau altor categorii de fapte al caror caracter penal nu poate
fi determinat de la inceput, este necesar sa fie cunoscute totodata principalele sarcini si
obiective ale acestei activitati:

examinarea si fixarea ambiantei de la locul savirsirii infractiunii;

cautarea, relevarea, fixarea, ridicarea si interpretarea urmelor si mijloacelor


materiale de proba, precum si fixarea procesuala a acestora;

obtinerea informatiei utile pentru a elabora masuri investigativ-operative,


versiuni cu privire la infractiune, faptuitor, imprejurari ale faptei;

determinarea cauzelor si conditiilor ce au determinat, inlesnit sau au favorizat


savirsirea infractiunii.

Pentru ca cercetarea la fata locului sa se soldeze cu obtinerea celor mai bune rezultate
este necesar sa fie respectate urmatoarele reguli tactice generale:

cercetarea la fata locului sa se efectueze fara intirziere pentru a nu se produce


modificari si pentru a se evita deteriorarea sau disparitia unor urme, a
obiectelor, a mijloacelor materiale de proba precum si pentru valorificarea
operativa a datelor care ofera posibilitatea urmarii si prinderii faptuitorului;

caracterul obiectiv si complet al cercetarii la fata locului este o alta cerinta de


ordin tactic_ care se realizeaza in practica prin examinarea locului unde s-a
produs evenimentul fara a se anticipa vre-o versiune, evitindu-se comentariile
si aprecierile subiective sau concluziile care nu au o baza reala. Totodata,
cercetarea locului faptei trebuie efectuata in mod complet, cu minutiozitate,
fara a se omite vre-un amanunt;

cercetarea la fata locului trebuie efectuata in mod organizat, actiunile


desfasurindu-se intr-o ordine bine stabilita si intr-o anumita succesiune.[10]

Cercetarea propriu-zisa la locul faptei: orientarea in teren in zona locului faptei,


observarea si examinarea locului faptei in ansamblu, determinarea spatiului in care s-a
produs fapta, descoperirea, examinarea si ridicarea urmelor si obiectelor mijloace
materiale de proba; fixarea rezultatelor cercetarii la fata locului.
In ce priveste utilizarea mijloacelor tehnico-criminalistice din dotare este necesar sa se
aiba in vedere particularitatile locului faptei in fiecare caz, precum si conditiile in care se
va efectua aceasta activitate (spatiu deschis, incaperi, mediu subacvatic etc.).[11]
Pregatirea in vederea cercetarii la fata locului:
Una din conditiile determinate privind realizarea cu succes a cercetarii la fata locului
rezida in pregatirea acestei activitati. Potrivit prevederile tacticii criminalistice, masurile
de pregatire in vederea cercetarii la fata locului se desfasoara in doua etape:
1) pina la deplasarea la fata locului;
2) dupa sosirea la locul faptei.[12]
La sediul unitatii, anterior deplasarii, se vor efectua urmatoarele:

primirea sesizarii privind evenimentul ce s-a produs cu date exacte si


complete. Se va identifica persoana care face sesizarea, daca este necesar se
vor incepe precizari cu privire la natura faptei sesizate, locul unde s-a produs,
interiorul deplasarii, luarea masurilor necesare pentru asigurarea pazei locului
faptei, nemodificarea acestuia, exceptind cazurile in care este necesara
salvarea victimelor sau inlaturarea unor pericole;

mobilizarea celorlalti membri ai echipei, iar daca va fi cazul si a altor


specialisti;

stabilirea mijloacelor tehnice criminalistice necesare, verificarea acestora si


completarea lor potrivit cerintelor si particularitatilor cazului, pentru care se
efectueaza deplasarea;

incredintarea partilor, asigurarea reprezentarii invinuitului (inculpatului), retinut


in situatia cind se impun aceste masuri;

asigurarea prezentei martorilor asistenti;

organizarea deplasarii urgente la fata locului.[13]

Imprejurarile de fapt de la fata locului adeseori impun aplicarea anumitor cunostinte de


specialitate intr-un domeniu s-au altul. In atare situatii legea (art. 158 C.P.P.) prevede
participarea la efectuarea actului procedural a persoanelor competente-specialistilor din
diverse domenii.
La cercetarea cadavrului legea prescrie participarea medicului legist sau a altei
persoane capabile sa-l aprecieze (art. 159 C.P.P.).[14]In celelalte cazuri participarea
specialistului la cercetarea locului faptei se face la necesitate, adica atunci cind organul
de cercetare o considera utila.
Imediat dupa sosirea la locul faptei, pina la inceperea cercetarii propriu-zise, organul
insarcinat cu realizarea acestei activitati va proceda la anumite acte de pregatire, care,
in majoritatea cazurilor, vizeaza:
Obtinerea informatiei operative privind situatia de la fata locului. Printr-un contact de
comunicare cu persoanele care au sosit primele la locul comiterii faptei, cu martorii
oculari si victima infractiunii, conducatorul echipei de cercetare va obtine informatii utile
pentru desfasurarea ulterioara a activitatii de cercetare.
In cadrul acestei operatiuni se va verifica corectitudinea actiunilor efectuate de catre
persoanele care au sosit primele la fata locului cu privire la acordarea ajutorului medical
persoanelor victime, asigurarea intangibilitatii locului faptei, protejarii si conservarii
urmelor si mijloacelor materiale de proba, urmarirea si retinerea faptuitorului.
In cazul in care masurile respective nu au fost luate anterior ajungerii echipei de
cercetare la fata locului se va dispune efectuarea neintirziata a acestora.[15] Daca la
fata locului se afla persoane care au suportat vatamari fizice, sarcina imediata va fi
acordarea asistentei medicale, pornind de la principiul ca salvarea vietii persoanei este
un obiectiv mai important decat alte interese, inclusiv cele ce vizeaza cercetarea faptei
penale. Odata ajuns la fata locului anchetatorul trebuie sa ia anumite masuri pentru
omiterea persoanelor de la locul faptei. Persoanele care sunt martori oculari al savirsirii
faptei, ori primii ce au observat locul faptei sau cei ce duc o viata comuna cu patimitul,
trebuie sa fie preintimpinata de organul de cercetare sa se afle la locul cercetarii faptei.
[16]
Delimitarea spatiului ce urmeaza a fi cercetat. In baza informatiilor obtinute ca rezultat
al contactului cu persoanele prezente la fata locului, a constatarilor proprii facute din
primele observari asupra locului faptei, organul de urmarire penala va preciza spatiul ce

trebuie cercetat, astfel ca in perimetrul lui sa fie cuprinse in intregul cimpul infractional si
zonele din ambianta acestuia.
Daca la aceasta etapa incipienta a activitatii echipei de cercetare hotarele locului
infractiunii nu pot fi stabilite cu certitudine, situatie cu care ne confruntam frecvent in
cadrul cercetarii infractiunilor violente, cind se impune studierea cailor de acces si de
retragere a faptuitorului de la locul faptei, a accidentelor rutiere, exploziilor, incendiilor,
este indicat sa fie largit spatiul locului ce urmeaza a fi examinat, ca sa includa toate
zonele si obiectele care ar contine urme ale infractiunii.[17]
Daca intr-un apartament la bloc a fost descoperit un cadavru cu semne de moarte
violenta, vor fi cercetate toate incaperile, inclusiv bucataria, balconul, blocul sanitar etc.
Intr-o casa pe pamint cercetarea se va extinde atit asupra incaperilor de locuit cit si
asupra tuturor constructiilor auxiliare (garajul, beciul, grajdul etc.).[18]
In calitate de martori asistenti pot fi orice persoane ce nu sunt interesati in cauza data.
Martorii asistenti sunt de obicei persoanele ce traiesc in apropiere de locul cercetat,
indeosebi cei ce cunosc modul de viata si situatia de trai a victimei. La alegerea
martorilor asistenti trebuie de tinut cont ca ei sa nu fie interesati in cauza si sa fie
obiectivi in privinta declaratiilor date cu privire la infractiunea data. Neluarea in
consideratie a acestui fapt poate aduce la urmari negative. (Ex.: In unele din orasele
Rusiei, in localul unui cinematograf a fost omorit un paznic. La cercetarea locului faptei
a fost invitat in calitate de martor asistent un lucrator al acestui cinematograf care in
timpul cercetarii pe furis a luat si a ascuns ciocanul ce era obiect al infractiunii si pe
urma la aruncat in alta parte. Peste un timp s-a descoperit ca infractiunea a fost
savirsita de acest martor asistent.)
Alte operatii de pregatire efectuate la fata locului: Pina la cercetarea la fata locului,
organul de urmarire penala va patrunde la locul faptei pentru a lua cunostinta de
componenta si in functie de constatarile facute va stabili punctul de plecare in
desfasurarea activitatii de cercetare. Daca este necesar, specialistul chinolog va
proceda la prelucrarea urmelor sau a obiectelor purtatoare de urme olfactive cu ajutorul
ciinelui dresat. In cazul omorului la fata locului va participa medicul-legist, ca persoana
cu cunostinte de specialitate: stabileste daca moarte victimei este reala, stringe si
sigileaza probele biologice, pentru examinarea lor in laborator, face toaleta cadavrului.
Cel mai important la fata locului este expertul criminalist care contribuie la descoperirea
si protejarea urmelor, fotografiaza si filmeaza locul faptei, foloseste magnetofonul pentru
inregistrarea unor declaratii, foloseste aparatura de specialitate la cercetarea urmelor
invizibile, recolteaza alimente, bauturi alcoolice si alte substante suspective pentru
cercetarea lor in conditii de laborator, interpreteaza urmele descoperite.
La acest gen de operatii se refera si stabilirea modalitatilor de legatura intre membrii
echipei in vederea asigurarii operative a schimbului de informatii, organizarea activitatii
de observare asupra persoanele prezente si culegerea de informatii in paralel cu
cercetarea la fata locului.[19]
Efectuarea cercetarii propriu-zise la fata locului:
Cercetarea locului faptei si a cadavrului se efectueaza conform art. 157-159 C.P.P.

Din perspectiva tacticii criminalistice, cercetarea la fata locului se desfasoara in doua


faze succesive:
1. Locul faptei se imparte in patrate, examinindu-se cu atentie fiecare patrat (de
observare generala a locului faptei).
2. Cercetarea locului faptei prin deplasarea in spirala de la centru spre margini si invers
(de cercetare detaliata a ambiantei lui).[20]
Cercetarea la fata locului pe cauzele de omor trebuie de inceput cercetarea de la centru
spre margini, adica din locul aflarii cadavrului spre periferiile zonei locului cercetat si
nicidecum invers. In dependenta de caracterul leziunilor corporale gasite pe cadavru,
cind se efectueaza cercetarea la fata locului trebuie de cautat arma, gloantele, schija.
[21]
Aceste 2 faze a cercetarii locului faptei se mai numesc dinamica si statica.
Faza statica:
Marcheaza primul contact al echipei de cercetare cu zona in care a fost savirsita fapta.
In aceasta faza urmele, obiectele, toate mijloacele materiale de proba sunt cercetate in
nemiscare (static), fara o modifica pozitia lor.[22]
Se masoara distantele dintre obiectele principale sau dintre acestea si este unul dintre
locurile de acces:

se recomanda ca inainte de a se patrunde in locul savirsirii faptei, sa se


execute din exteriorul perimetrului acestui loc fotografii de orientare, schita si
fotografii ale obiectelor principale;

este necesara determinarea concreta a modificarilor propuse inainte de


sosirea echipei de cercetare si examinarea acestora in raport de tabloul
general al locului faptei, pentru a se cunoaste exact in ce imprejurari au
servit aceste modificari;

se vor culege date si se vor lua note pentru intocmirea procesului-verbal de


cercetare si a schitei de plan (date si note cu caracter general cu privire la
caracteristicile de reliefate terenului, orientarea topografica a locului faptei in
raport cu punctele cardinale, cladirile, strazile, localitatile din apropiere, caile
de acces la locul faptei, drumul de retragere etc.).

Locul faptei cind este un loc deschis si foarte vast sau daca este in interiorul unui imobil,
intins in mai multe incaperi se recomanda sa fie impartit pe sectoare. In loc deschis
demarcarea se face prin jetoane, iar in cazul imobililor se specifica incaperile si ordinea
in care vor fi cercetate.[23]
In aceasta faza a cercetarii locului faptei se examineaza doar acele urme care, prin
natura lor sau datorita imprejurarilor concrete, sunt amenintate cu schimbarea detaliilor
individuale ori chiar cu distrugerea lor. Pentru acestea se iau masuri imediate de
depistare a intinderii lor, de examinare prin mijloace adecvate naturii, aspectului si starii
in care se afla. Tot cu aceasta ocazie se procedeaza la ridicarea, ambalarea si

transportarea lor, in vederea examinarii de catre specialisti in conditii de laborator. Atare


urme pot fi cele create in zapada, noroi, nisip, sol afinat care isi pot pierde detaliile.
Tot in aceasta faza urmele descoperite se fixeaza fara a le misca din pozitia in care se
afla prin descriere si fotografie. Fiind fixate in acest fel, urmele ajuta, de multe ori, la
aprecierea modului savirsirii infractiunii, precum si la alegerea celor mai potrivite
metode de cercetare in faza dinamica. Din acestea rezulta ca in faza statica a cercetarii
la fata locului se desfasoara o activitate multilaterala de percepere generala a locului
faptei de retinere in acelasi timp si a particularitatilor sale, de cautare si fixare a urmelor,
astfel incit prin procedeul de fixare sa se evidentieze si raporturile dintre ele, modul de
formare a lor. In acest fel activitatile tactice din faza statica deschid posibilitatea trecerii
la faza dinamica a cercetarii locului faptei.[24]
Faza dinamica:
In aceasta faza se efectueaza cercetarea la fata locului in miscare, in sensul ca
obiectele pot fi privite si examinate din toate partile, fiind permisa deplasarea sau
schimbarea pozitiei lor.[25]
In aceasta faza:

se fac mulaje ale urmelor de adincime;

se transplanteaza urme digitale pe pelicula folio;

se extrag gloante din perete sau din alte obiecte;

se examineaza cadavrul victimei in prezenta si cu ajutorul medicului legist


care se deplaseaza la fata locului cu echipa de cercetare.

Cercetarea dinamica are un caracter complex deoarece pentru efectuarea ei sunt


antrenati toti membrii echipei si sunt folosite in general toate mijloacele tehnice
criminalistice din dotare pentru descoperirea, fixarea si ridicarea urmelor si altor
obiecte-mijloace materiale de proba (examinarea in conditii de iluminare speciale si sub
diferite unghiuri, tratarea cu spraiuri, prafuri, masurarea distantelor dintre obiecte,
ridicarea obiectelor purtatoare de urme etc.).[26]
Cu prilejul cercetarii in faza dinamica, se incearca sa se clasifice asa numitele
imprejurari negative, determinate de neconcordanta dintre situatia de fapt si
evenimentul presupus ca s-ar fi produs din absenta unor urme sau obiecte care in mod
normal ar fi trebuit sa existe la fata locului.
In baza datelor obtinute in faza de observare organul de cercetare inainte de toate va
determina punctul de plecare, modul si directia in care trebuie sa se desfasoare
cercetarea. (Ex.: la fata locului a fost descoperit un cadavru cu plagi taiate profund, fara
ca in jur sa fie vre-o urma de singe, in timp ce usa incaperii era incuiata cu cheia
dinauntru, iar ferestrele inchise si fara urme de fortare).[27]
O sarcina aparte a acestei faze de cercetare la fata locului este punerea in evidenta
conservarea urmelor materie (pete de singe, saliva, de tesuturi, par); (fibre de tesatura,
particule de sticla, metal, lemn, vopsea).

Este de precizat ca impartirea in cele doua faze statica si dinamica, are un caracter
conventional deoarece in practica apar situatii cind in una din faze trebuie sa se
efectueze activitati caracteristice celeilalte faze.
In cazuri mai complexe, este indicat ca cercetarea la fata locului sa se efectueze asupra
sectoarelor principale, fiecare dintre aceste sectoare reprezentind terenul pe care se
afla toate urmele si toate obiectele mijloace materiale de proba legate intre ele.
Fiecare sector se cerceteaza mai intii static si apoi dinamic.[28]
Cercetarea la fata locului trebuie sa fie insotita de activitati operative de natura sa
contribuie la retinerea faptuitorului:

observarea comportamentului celor ce manifesta interes exagerat fata de


activitatea desfasurata de organul de cercetare la fata locului in vederea
selectarii persoanelor eventual cointeresate in rezultatele ei;

stabilirea persoanelor ce pot furniza informatii privind circumstantele faptei si


personalitatea faptuitorului;

inspectarea imprejurimilor limitrofe locului cercetat in vederea descoperii


modificarilor produse de faptuitor, cind se apropia sau se departa de locul
faptei (arme, urme, locuri de popas);

modelarea in baza datelor obtinute in cadrul cercetarii la fata locului, a


modului de operare in scopul identificarii faptuitorului dupa acest indice din
cartoteca corespunzatoare de evidenta criminalistica.

Cercetarea propriu-zisa a locului faptei trebuie sa inceapa cu cercetarea statica a


cadavrului si a portiuni de teren, din vecinatatea imediata a acestuia. Dupa aceasta se
va efectua cercetarea dinamica a cadavrului sau altor mijloace materiale de proba din
apropierea acestuia. Se va acorda atentie terenului de sub cadavru pe care se pot
descoperi urme, diferite obiecte, sau parti din acestea, uneori chiar obiectul vulnerant
toate acestea fiind de mare valoare pentru cercetarea ce se efectueaza.
In confirmare se vor efectua:
cercetarea stricta a restului de teren delimitat ca loc al savirsirii faptei;
cercetarea dinamica a restului de teren, a urmelor si obiectelor de pe acesta.[29]
In literatura criminalistica des se poate intilni sugestii privind cercetarea la fata locului
indicind ca poate fi facuta mai efectiv activind dupa forma de spirala s-au in cercuri
concentrate, largind cu fiecare cerc raza cercetarilor. Credem insa ca aceasta metoda
de cercetare este mai putin comoda in comparatie cu cercetarea pe parcele, deoarece
hotarul dintre partea cercetata si necercetata a partilor locului se evidentiaza foarte slab
si mai ales cind pamintul este tare, atunci acest hotar practic nu poate fi depistat si este
invizibil pentru cercetarea efectuata. In asa caz unele
parcele ale locului pot ramine neexaminate.[30]
Regulile privind examinarea cadavrului:

Conform art. 159 a C.P.P. al RM examinarea exterioara a cadavrului la locul unde a fost
descoperit se face de anchetatorul penal in prezenta martorilor asistenti si cu
participarea unui specialist in domeniul medicinii judiciare sau a unui alt medic, daca
primul nu poate participa. In caz de necesitate pentru examinarea cadavrului se atrag si
alti specialisti.
Cadavrul se examineaza retinindu-se pentru procesul-verbal de cercetare, urmatoarele
aspecte:

locul unde s-a descoperit cadavrul (sexul, virsta), pozitia acestuia in raport cu
anumite
puncte fixe (se noteaza pozitia capului, trunchiului si membrelor);

datele care rezulta din examinarea imbracamintei si incaltamintei cadavrului;

datele care rezulta din examinarea exterioara a cadavrului, dupa scoaterea


imbracamintei, referitoare la semnele de violenta (numar, zona corpului, unde
sunt situate, forma, dimensiunile coloratia etc.);

semnele particulare (natura lor, locul unde sunt situate, forma, aspectul etc.);

alte urme constatate pe cadavru;

prezenta fenomenelor cadaverice (racirea si deshidratarea cadavrului,


lividitatile cadaverice, rigiditatea cadaverica, putrefactia).[31]

Din dispozitia art. 159 a C.P.P. al RM nu inseamna ca anchetatorul poate impune


efectuarea cercetarii sub dictarea lui. In cadrul cercetarii anchetatorul pune anumite
intrebari medicului-legist in privinta unor circumstante. Participarea mediului-legist la
cercetarea cadavrului nu este expertiza medico-legala, de aceea medicul nu da nici o
concluzie la intrebarile puse de anchetator, insa el poate sa-si expuna presupunerile lui
in privinta momentului survenirii mortii, genul si caracterul crimei, pozitia victimei inainte
de atentat. Aceste presupuneri nu se include in procesul-verbal, insa ele vor fi de ajutor
in procesul verbal si verificarea versiunilor.[32]
Dupa examinarea exteriorului cadavrului se va examina imbracamintea cadavrului:

se examineaza articolele de uz vestimentar si incaltamintea, incepind cu cele


de la exterior;

se retine pozitia si ordinea acestora pe cadavru, daca corespund setonului si


sexului victimei;

se masoara dimensiunile acestora pentru a se vedea daca corespund taliei


cadavrului;

se stabilesc si se retin caracteristicile fiecarui articol de imbracaminte (modul


de confectionare, felul materialului, culoarea, emblema, monograme), daca
prezinta rupturi, taieturi sau intepaturi recente, arderi, parti descompuse, urme
de tirire, murdarie, patate cu diferite substante;

se verifica buzunarele, starea acestora, continutul lor din care se pot ridica
probe;

starea nasturilor, a fermoarelor;

la examinarea ciorapilor se au in vedere: natura materialului, forma, marimea,


culoarea, gradul de uzura, existenta diferitor urme;

la incaltaminte: marimea, modelul, culoarea materialului din care s-a


confectionat, gradul de uzura a unor urme de violenta sau a altor urme;

daca victima este inca in viata, modul de examinare a imbracamintei si


incaltamintei este asemanator, cu precizarea ca trebuie sa se tina seama de
unele particularitati, ca (ex.: existenta a unor urme de aparare, de lupta). Cind
faptuitorul este prins imediat dupa comiterea faptei, medicul legist va purcede
la examinarea acestuia, in prezenta anchetatorului. Daca examinarea nu se
poate efectua la locul faptei (starea grava a sanatatii), aceasta se va face in
putinta medicului la unitatea sanitara unde a fost transportata victima;

in caz cind identitatea victimei nu se cunoaste examinarea cadavrului se face


cu multa minutiozitate folosindu-se elemente ale portretului vorbit. Nu se
omite descrierea unor cicatrice vechi, tatuaje, deformari, proteze, amputatii,
interventii chirurgicale vechi, aspectul dintilor. Se vor recolta: singe, fire de par,
secretii pentru examenele biocriminalistice etc.[33]

Anchetatorul fiind in posesia datelor de la locul faptei, a informatiilor provenite de la


diferite persoane, a constatarilor rezultate din examinarea imbracamintei cadavrului,
este in masura sa fixeze problemele pe care trebuie sa le rezolve medicul legist din
examinarea externa a cadavrului si prin autopsie. Pe linga datele pe care le cunoaste
despre cazul respectiv, anchetatorul va avea in vedere la fixarea obiectivelor si alte
cazuri pe care le-a rezolvat si care prezinta unele asemanari cu cel in care efectueaza
cercetarea la fata locului.[34]
Moartea unei persoane poate fi consecinta nu numai a unei infractiuni, dar si a unui
eveniment cu caracter necriminal. De aceea, o sarcina de mare urgenta in cauzele
privind depistarea cadavrului este stabilirea celora ce s-a intimplat in realitate. Adeseori
dupa rezultatele analizei preliminare a starilor de fapt, a cadavrului pozitiei lui, precum si
a ambiantei inconjuratoare se pot face concluzii aproximative despre cauzele mortii.
In medicina legala este acceptata urmatoarea gradatie:
I. Categorii mortii:
a) cu semne de violenta;
b) fara semne de violenta.
II. Felul mortii:
1. Cu semne de violenta:
a) vatamari mecanice;

b) otravire;
c) actiunea temperaturii, electricitatii.
2. Fara semne de violenta:
a) imbolnavire a sistemului cardio-vascular;
b) imbolnavire a organelor de respiratie.
III. Varietatea mortii:
1. Cu semne de violenta (influenta exterioara):
a) omor;
b) moarte accidentala.
2. Fara semne de violenta:
a) moarte subita (cind lipseste diagnoza imbolnavirii);
b) moarte pe neasteptate (daca in cursul aflarii in stare bolnavicioasa nu s-au inregistrat
simptoame periculoase pentru viata).
Nu trebuie de scapat din vedere, ca seama infractiunii putea fi modificata si de
persoanele, care au incercat a acorda victimei primul ajutor medical pina la sosirea
echipei de cercetare. De aceea specialistul criminalist trebuie sa ia in consideratie
modificarile aparute cu aceasta ocazie ca sa nu le considere ca urme primare ale
infractiunii, fapt de asemenea pus in balanta de participantii la aceasta actiune
procesuala.
Deci anchetatorul descrie in procesul verbal prezenta fenomenelor cadaverice. In acest
context voi vorbi de modificarile de modificarile cadaverice care au loc in urma survenirii
mortii, pe semnele cadaverice care se produc la tesuturi si organe in primele 24 ore
dupa deces.
Aceste modificari sunt:

racirea cadavrului (dupa instalarea mortii temperatura scade mai repede sau
mai incet: la temperatura scazuta la cadavre de volum mic racirea este mai
rapida. In medie, la temperatura obisnuita la un adult temperatura corpului
scade cu un grad pe ora);

deshidratarea (dupa moarte, incetind circulatia se reduce lichidul in tesuturi).


Aceasta reducere se accentueaza prin evaporare, ducind la deshidratarea
care incepe in zonele cu epiderm subtire buze, virful degetelor, scrot. Se
observa bine pe pupilile ochilor, corneea devenind opaca. In zonele cu leziuni
traumatice pielea se usuca, capata culoare galbena, apoi bruna,
pergamentindu-se. Pergamentarea se produce atit in zona in care leziunea
epidermului s-a produs in timpul vietii (contuzii, excoriatii, plagi), cit si din
cauza lovirii cadavrului in timpul transportului sau din cauza manevrelor de

reanimare. Prin sectionare, daca se constata ca lipsesc hemoragiile, inseamna


ca lezarea traumatica a fost postmortala. In urma deshidratarii greutatea
corpului scade;

petele cadaverice (lividitatile) (incep sa se formeze la 2-3 ore dupa moartea


persoanei, prin acumularea singelui in vasele din zonele declive, in urma
cercetarii circulatiei sangvine. Dupa deces, la 6-8 ore si mai mult aceste pete
capata o culoare pala prin apasarea cu degetul, dupa care apar din nou. In
acest timp, daca se intoarce cadavrul petele cadaverice se formeaza din nou
pe partile declive ale corpului. Dupa 18-20 ore acestea se fixeaza definitiv si
nu-si mai schimba nici coloritul si nici locul. In unele morti subite lividitatile apar
mai rapid o ora dupa deces);

rigiditatea cadaverica (incep sa se instaleze la 1-4 ore dupa moarte,


musculatura corpului devenind rigida. Se instaleaza complet dupa 24 ore si se
mentine pina la trei zile dupa care dispare treptat. De precizat ca devin rigizi
mai intii muschii faciali, apoi muschii gitului, membrele superioare, trunchiul,
membrele inferioare. Factorii mediului extern influenteaza aparitia rigiditatii la o
temperatura mai ridicata rigiditatea se instaleaza rapid, iar temperatura
scazuta intirzie aparitia ei, dar o mentine timp mai indelungat);

putrefactia si descompunerea cadavrului (consta in descompunerea


substantelor proteice sub influenta microorganismelor. Incepe la citeva ore de
la moarte, iar pielea capata treptat o coloratie verzuie. Se observa mai intii pe
abdomen pata verde de putrefactie, culoare care, pe timp calduros, devine
evidenta dupa culoare care, pe timp calduros devine evidenta dupa circa 20
ore, iar in timpul iernii apare mult mai tirziu 48-72 ore sau chiar la citeva
saptamini). Trebuie de retinut ca examinarea atenta a modificarilor cadaverice
poate oferi date cu privire la momentul cind a surveni decesul (data mortii),
pozitia initiala a celui decedat si eventual schimbarile de pozitie. Culoarea si
intensitatea petelor cadaverice ofera uneori indicii in legatura cu cauza mortii.
[35]

Cercetarea cadavrului se sfirseste cu examinarea leziunilor de pe corpul victimei.


Leziunile corporale se examineaza de medicul legist in prezenta anchetatorului care pe
linga faptul ca va lua cunostinta in mod direct existenta acestora, le va putea cunoaste
si interpreta in mod corect pentru a clarifica de la inceput unele probleme de care
depinde rezolvarea cazului. Medicul legist examineaza capul victimei; apoi celelalte
parti ale lui, pentru a determina daca nu exista flexibilitatea nenaturala ale oaselor
craniale, faciale si a altor membre.
Rezultatele examinarii se inscriu in procesul-verbal al cercetarii la fata locului.II
Fiecare leziune se descrie aparte si in modul consecutiv se arata:
a) caracterul leziunii (echimoza, excoriatie, plaga, hematom);
b) localizarea ei concreta si distanta (in cm), intre leziune si un anumit punct sau linie a
corpului;
c) masurile leziunilor, transversale si longitudinale, diametrul leziunilor de forma
rotunda;

d) forma leziunii;
e) forma marginilor ei;
f) starea tesuturilor tegumentare in jurul marginilor (echimozele, daca sunt murdare de
ceva).[36]
In ce priveste felul leziunii sunt necesare unele precizari echimoza (vinataia) este
rezultatul unui traumatism superficial care produce un revarsat sangvin in tesutul celular
subcutanat cu pastrarea integritatii tegumentelor. Echimoza este la inceput rosie, iar
dupa citeva ore capata culoare albastruie.
Excoriatia (zgirietura) este o leziune superficiala care uneori intereseaza si dermul, cind
singereaza formind cicatrice; plaga contura se produce prin lovirea sau comprimarea
tesuturilor, mai ales cu corpuri contondente.
Mai pot fi intilnite plagi intepate, plagi intepate-taiate despicate (importante pentru
stabilirea obiectului vulnerat) hematomul extradular si subdural. Cel extradular se
formeaza intre dura-mater si os, fiind totdeauna de origine traumatica. Hematomul
subdural este un revarsat sangvin sub dura-mater, originea fiind totdeauna o leziune
traumatica puternica.[37]
In practica de obicei se aplica fotografierea cadavrului din patru parti staruind ca axa
obiectului sa fie indreptata sub un unghi de 45 raportat la axa longitudinala a
cadavrului.
Fotografierea cadavrului mascat cu noroi frunze, vreascuri se efectueaza mai intii in
starea in care a fost acoperit, care la rindul lor se fotografiaza aparte cadavrele
acoperite cu pamint, zapada sau fragmente de constructii (incendii, explozii etc.) se
fixeaza tot in asa fel: pina si dupa scoaterea cadavrului.
La fotografierea cadavrelor in stare de putrefactie sau arse si care se observa cu greu
pe fondalul mediului inconjurator trebuie sa fie suficient luminat iar pe unele detalii ale
decedatului se fixeaza indicatorul confectionate din hirtie alba sau alte materiale bine
conturate. In aceste cazuri explozia la fotografiere se mareste de la 2-3 ori comparativ
cu conditii obisnuite de fotografiere.
Partile cadavrului dezmembrat se fixeaza mai intii in anturajul lor, pe urma fiecare in
parte.
Fixarea rezultatelor cercetarii:
Cele mai importante probe, stabilite in cadrul cercetarii pot sa-si piarda valoarea, daca
ele nu vor fi fixate intr-o stricta corespundere cu legea procesuala. Forma de baza a
fixarii rezultatelor cercetarii este procesul verbal intocmit de anchetator si iscalit de toti
participantii acestei actiuni procesuale.[38]
Conform (art. 115 C.P.P. al RM) procesul-verbal se intocmeste in cadrul actiunii de
ancheta sau imediat dupa terminarea ei.II Obiectele gasite in cadrul efectuarii cercetarii,
semnele lor generale si individuale sunt deschise prin proportii concrete, avind un
anumit sens concret, ca mai apoi sa nu apara dubii in privinta unui obiect ce figureaza

in dosar este acela care a fost gasit in cadrul cercetarii si unde se afla in momentul
descoperirii.
Fiecare circumstanta, orice obiect trebuie sa fie vazut de martori asistenti din momentul
descoperirii lor. Daca cercetarea la fata locului este efectuata de doi sau mai multi
anchetatori, ce se indeparteaza unul de la altul si unui si aceeasi martori asistenti nu pot
sa urmareasca actiunilor concomitent, atunci e necesar de a chema si alti martori
asistenti pentru cercetarea sectoarelor diferite. In aceste cazuri sunt intocmite procese
verbale aparte iscalite de anchetatori si acei martori asistenti care au participat la
cercetarea acelui sector.
Procesul-verbal incheiat de catre organul de urmarire penala cu ocazia realizarii
activitatii de cercetarea, procesul-verbal intocmit la fata locului se inscrie printre cele
mai semnificative surse de informatii probante. Din aceasta perspectiva, actul procesual
in cauza trebuie sa satisfaca anumite cerinte ce decurg din legislatia procesual-penala
in vigoare si anume:
a) sa reproduca in mod obiectiv imprejurarile de fapt de la fata locului. Procesul-verbal
trebuie sa prezinte o descriere impartiala a locului faptei in starea in care se afla in
momentul sosirii echipei de cercetare, evitindu-se categoric interpretarile si deductiile
subiective. Declaratiile victimei si ale altor persoane implicate se consemneaza in
procesul-verbal;
b) sa se prezinte complet si fidel situatia de la fata locului, urmele si obiectele
descoperite si ridicate pentru a fi folosite in procesul de probatiune. Din acest punct de
vedere este indicat ca in procesul-verbal sa se insiste asupra tabloului de ansamblu al
locului, amplasarii si topografiei lui, precum si asupra tuturor modificarilor ce constituie
consecinte ale actului infractional. Prin continutul sau, procesul-verbal trebuie sa ofere
posibilitate celor ce il vor studia sa-si imagineze cu usurinta locul si imprejurarile in care
a avut loc fapta ilicita, iar in situatii critice, sa asigure reconstituirea acestora;[39]
c) procesul-verbal trebuie sa fie redactat intr-un limbaj ingrijit, clar si accesibil. Este
contraindicata utilizarea termenilor ambigui, constructiilor dubioase sau cu multiple
interpretari. Trebuie categoric evitare formulele de tipul probabil ca, nu departe de ,
aproximativ . Termenii stiintifici de circulatie redusa se vor utiliza doar in situatia in
care nu pot fi inlocuiti cu termenii adecvati de circulatie larga;
d) procesul-verbal trebuie sa reprezinte constatarile facute cu prilejul cercetarii la fata
locului in succesiunea in care organul judiciar a subordonat activitatea de cercetare a
locului faptei. Descrierea locului faptei trebuie sa se desfasoare de la consemnarea
datelor obtinute la faza de observare generala a lui, ulterior consemnindu-se faptele si
imprejurarile stabilite in urma examinarii detaliate.[40]
De regula procesul-verbal de cercetare la fata locului consta din partea introductiva,
descriptiva si incheiere:
a) partea introductiva cuprinde:

data si locul efectuarii cercetarii;

temeiul cercetarii la fata locului;

cine a participat (anchetator, organ de politie, martori asistenti);

unde s-a efectuat;

conditiile de timp in care s-a efectuat cercetarea;

b) partea descriptiva:

caracteristica generala a locului faptei (amplasarea limite raportul fata de


repere fixe etc.);

ambianta locului faptei (dusumea, tavan, sole, mobilier in incaperi; sosea,


copaci, riuri, diverse obiecte si repere in teren deschis);

obiectul cercetarii (cadavrul, urmele si alte obiecte mijloace materiale de proba


cu identificarea starii si pozitiei lor, locul unde au fost gasite, dimensiuni,
caracteristici, cum au fost fixate sau daca au fost ridicate);

imprejurarile negative constatate;

c) in incheiere:

ora inceperii si ora terminarii cercetarii;

urmele si alte mijloace materiale de proba ridicate;

mulaje si fotografii executate precum si alte mijloace de fixare folosite;

transplantari de urme digitale si palmare;

obiectii ale martorilor asistenti.[41]

Ca anexe la procesul-verbal de cercetare la fata locului servesc schita locului faptei,


fotografiile si negativele fotografice, mulaje si alte mijloace de fixare.
Schita locului faptei:
1) Schita sau planul locului faptei completeaza procesul-verbal si se intocmeste pe baza
masurarilor facute in timpul cercetarii.III Este indicat ca in timpul cercetarii locului faptei
si dupa efectuarea masurarilor sa se faca si crochiorile in creion al schitei, care ulterior
sa fie trecute pe curat.
In teoria si practica criminalistica sunt validate doua variante tehnice de intocmire a
schitei locului faptei. Prima, relativ simpla, numita desen-schita sau schita simpla, care
prevede fixarea grafica a tabloului de la fata locului, a elementelor spatiale si a
obiectelor din perimetrul sau, fara a se respecta strict dimensiunile reale ale acestora.
Limitele spatiale de la locul faptei, marimea obiectelor si a distantei dintre ele, in masura
in care prezinta interes pentru cauza se vor consemna prin cifre, constituind valorile
masurarilor efectuate pe parcursul activitatii de cercetare. Deci aceasta a fost 1)
Schita simpla.

2) Schita la scara presupune reprezentarea locului faptei, a obiectelor, ce constituie


ambianta acestuia si a distantei dintre ele la un anumit grad de micsorare fata de
dimensiunilor lor reale. Scara la care se intocmeste planul-schita se determinata de la
caz la caz in functie de dimensiunile si distantele cu urmeaza a fi fixate grafic. Astfel,
planul-schita al incaperilor mici si medii, al mijloacelor de transport etc., de obicei, se
efectueaza la scara de 1 : 50 sau 1 : 100, ceea ce inseamna ca un centimetru masurat
pe planul-schita este egal, respectiv, cu 50 sau 100 cm de la fata locului. Intr-o incapere
spatioasa (unitate de productie, gara feroviara, aeroport s.a.), planul-schita poate fi
conceput la scara de 1 : 500 sau chiar de 1 : 1000. De mentionat ca datorita procedurii
oarecum satisfacute, planul-schita sau schita la scara are o aplicabilitate redusa,
oferindu-se prioritate desenului schita.
In practica se utilizeaza trei procedee de intocmire a desenului schita:
1) in proiectie orizontala;
2) in proiectie verticala;
3) schita desfasurata a incaperii.
Desenul-schita in proiectie orizontala cunoscut si sub formula de desen in plan
orizontal este cea mai eficienta si cea mai frecvent aplicata forma de fixare grafica a
locului faptei. El poate fi aplicat in toate cazurile de cercetare a incaperilor, uneori la
fixarea unei sectiuni de strada, ograda sau a altor locuri deschise. Natura avantajoasa a
acestui procedeu rezida in redarea pozitiva a pozitiei si a legaturii dintre elementele
constitutive ale locului faptei, dintre obiectele purtatoare de urme din perimetrul lui.
Desenul-schita in verticala in cazul in care situatia de la fata locului reclama fixarea
unor elemente de constructie a incaperii (scara, locul de trecere dintr-o odaie in alta
etc.) , schita in proiectie orizontala poate fi completata de o schita realizata in proiectie
verticala.
Deci, pentru reprezentarea urmelor si a obiectelor corp delict de pe suprafetele verticale
ale obiectelor de constructie (pereti) si a mobilierului amplasat nu departe de pereti, se
procedeaza la schitarea grafica in proiectie orizontala a suprafetelor verticale si la
inversare tavanului, adica se aplica procedeul numit desfasurare in desen a incaperii
sau metoda cutiei desfasurate.
In desenul-schita desfasurat al unei incaperi partea centrala o constituie planul ei
orizontal.
Planurile peretilor si ale tavanului incadreaza partea centrala din cele patru parti sau
chiar si mai multe.
Schita locului faptei intocmita in legatura cu realizarea cercetarii la fata locului poate fi
suplimentata de o serie de schite auxiliare, dupa cum urmeaza:

schita unor portiuni din spatiul locului faptei prin care se urmareste redarea
intr-o forma marita a anumitor zone, considerate deosebit de importante;

schita obiectelor principale de la fata locului, respectiv a cadavrului si


obiectelor ce-l inconjoara, obiectelor fortate in cazul patrunderii prin spargere

intr-o incapere inchisa, a mijloacelor de transport defectate in urma


accidentului rutier s.a.;

schita in detaliu, desenul obiectelor cu semnificatie probanta deosebita sau al


urmelor infractiunii. Schita de detaliu, presupune demonstrarea elementelor
caracteristice ale obiectelor si urmelor descoperite, fapt care reclama
realizarea ei la scara de 1 : 1 sau chiar la o marime mai avansata decat cea
naturala o obiectului sau urmei.[42]

Aplicarea fotografiei judiciare si a altor mijloace de fixare a locului faptei:


Fotografierea se efectueaza la inceputul sau pe parcursul cercetarii la fata locului pina
la modificarea starilor obiectelor fixate.IV La cercetarea omorurilor sunt efectuate
urmatoarele tipuri de fotografii judiciare:

de orientare are ca scop fixarea in intregime a locului faptei in raport cu


obiectele inconjuratoare (se fixeaza puncte de reper cu ajutorul carora se
poate identifica zona in care s-a savirsit fapta);

panoramica se efectueaza in scopul reproducerii nemijlocite a locului faptei


cu toate obiectele situate in el. Locul central in asa cadru trebuie sa-l ocupe
cadavrul. Daca exista citeva cadavre atunci fotografia panoramica trebuie sa
fixeze localizarea fiecaruia din cadavre si toate obiectele aflate linga ele;

de nod fixeaza sectorul locului faptei ce are o insemnatate esentiala pentru


caz, in particular locul aflarii cadavrului, la fel locurile unde se afla urmele
importante.[43]

Cadavrele cu identitate necunoscuta se fotografiaza tinind cont de aceleasi reguli


stabilite pentru fotografia infractorilor. Se tine cont de locul unde a fost descoperit
cadavrul va fi fixat de fotografiile locului faptei (de nod, orientare, panoramica, ale
urmelor si de detaliu); cadavrul se va fotografia in starea in care a fost descoperit.
Este important ca la fata locului sa se fotografieze cit mai repede posibil cadavrul fara
ca posibil de descompunere a acestuia progreseze si care ar avea ca efect tumefierea
fetei si schimbarea culorii pielii. In afara leziunilor cauzatoare de moarte, se vor
fotografia modificarile survenite dupa deces, cum ar fi modificarile produse de conditiile
climaterice nefavorabile, leziunile provocate de diferite obiecte etc. Se vor executa
fotografii de detaliu a semnelor particulare existente pe cadavru (anomalii, cicatrice,
pete hepatice, starea dantului, pavilioanele urechilor) punindu-se linga ele o rigla de
masurat, surprinzindu-se totodata si reperul anatomo-topografie din imediata
vecinatate. In timpul fotografierii leziunilor, urmelor si semnelor particulare ale
cadavrele, trebuie sa colaboreze permanent cu medicul legist respectindu-i indicatiile.
[44]
Cadavrele inghetate se fotografiaza in starea in care au fost gasite, cit si dupa
dezghetarea lor.
La cadavrele dezmembrate se executa cite o fotografie pentru fiecare segment, apoi o
fotografie de ansamblu, daca e posibil, pentru a evidentia dispunerea segmentelor
respective in spatiu, precum si a eventualelor balti de singe. In cazul fragmentelor de
cadavru este necesara fotografierea din 6 planuri: din fata, spate, lateral dreapta, lateral

stinga, planul inferior si superior, segmentul de corp, fiind dispus in pozitie anatomotopografica.[45]
Inregistrarea videomagnetica permite verificarea imediata a plenitudinii si exactitatii cu
care s-au facut constatarile principale in procesul-verbal de cercetare la fata locului.
Inregistrarea videomagnetica se realizeaza in ordinea desfasurarii activitatii de
cercetare si, ca si cazul fotografiei judiciare, presupune inregistrarii de orientare, schita
ale obiectelor principale si ale detaliilor. Deoarece aplicarea la fata locului a aparaturii
de filmare sau inregistrare videomagnetica impune anumite cunostinte tehnice speciale,
este indicat ca aceasta activitate sa fie pusa pe seama specialistului si totodata, sa nu
fie scapata de sub controlul persoanei cu functii de conducere din echipa de cercetare
la fata locului.
La cercetarea locului comiterii infractiunilor grave ca si a accidentelor cu consecinte de
proportii, se practica, de asemenea, aplicarea mijloacelor de fixare sonora a caror
utilitate in cadrul acestui act procedural se manifesta doua planuri distincte: ca mijloc de
fixare in prealabil a informatiei oferite organului sosit la fata locului de catre persoanele
care au perceput fapta sau consecintele acesteia si ca mijloc de fixare a constatarilor
facute pe parcursul efectuarii cercetarii locului faptei.
Apreciere rezultatelor cercetarii la fata locului se impune, inainte de toate de
necesitatea determinarii naturii juridice a faptei. Daca datele obtinute in urma cercetarii
semnaleaza comiterea unei infractiuni, va fi organizata cercetarea acesteia si se vor
administra in regim procesual probele indispensabile solutionarii pe cale judiciara a
cauzei.
In situatia in care cu prilejul aprecierii rezultatelor cercetarii la fata locului se constata ca
spatiul respectiv a fost cercetat incomplet si trebuie de gasit alte urme, precum si pentru
verificarea unor noi versiuni se va proceda la o cercetare repetata la locul faptei.[46]
Unii autori socot etapa cercetarii la fata locului fixarea rezultatelor cercetarii locului
faptei o socot ca o etapa ce face parte din cele 2 etape de cercetare a locului faptei
(de observare generala si de cercetare detaliata a ambiantei lui).[47]
Expertiza medico-legala a cadavrului
Expertiza medico-legala are urmatoarele obiecte: cadavrele, materialele cadaverice,
urmele de secretie lasate de organismul omului precum si fetele vii ale banuitului sau
invinuitului. Cu ajutorul acestei expertize se rezolva in general trei genuri de intrebari ce
se refera la victima, la circumstantele omorului si la infractor.
Dupa cercetarea la fata locului, anchetatorul este obligat sa asigure transportarea
cadavrului la morga pentru cercetarea medico-legala. In afara de aceasta expertului i se
indreapta ordonanta privind numirea expertizei (si nu o simpla scrisoare cu rugamintea
de a face autopsia cadavrului si stabilirii cauzei mortii), la fel si copia procesului-verbal
de examinarea a cadavrului.V ordonanta trebuie sa contina informatia despre
circumstantele stabilite in cadrul cercetarii si intrebarile asupra carora trebuie sa-si
expuna concluziile expertul. Dispunind de aceste informatii despre amanuntele cazului,
expertul poate face mai eficient cercetarea cadavrului.
De regula, anchetatorul este prezent la autopsia medico-legala a cadavrului.

Aceasta ii da posibilitatea:

sa obtina mai rapid informatia despre cauza mortii;

sa prezinte expertului unele intrebari adaugatoare pe parcursul examinarii sau


sa atraga atentia expertului asupra necesitatii efectuarii unor cercetari pentru
solutionarea acestor intrebari;

sa urmareasca dupa aceea sa fie luate mostre (singe, fire de par, urina
s.a.m.d.) care pot fi utile pentru cercetare in cadrul expertizei medico-legale, cit
si microcorpuri luate de sub unghii;

sa ridice obiectele descoperite la autopsie (gloante, parti ale armei) care sunt
supuse examinarii si anexarii la dosar in calitate de probe materiale.[48]

Examinarea cadavrului include cercetarea externa si interna. Toate faptele stabilite se


fixeaza in raport, care este dictat de expert si scris de ajutorul tehnic. Este inadminisibil
ca concluziile sa nu fie notate imediat, ci dupa un anumit timp de la efectuarea
autopsiei.
La examinarea cadavrului este obligatorie disecarea lui in 3 parti: craniul, cutia toracica,
abdomenul. Nu se permite nici un fel de abatere de la aceasta regula. Daca disectia a
fost incompleta, concluziile in privinta survenirii mortii din cauza traumei de accidentul
rutier, cadere de la inaltime, inecului, cit si in unele alte cazuri, se face disectia coloanei
vertebrale.[49]
Intrebarile puse de anchetator expertului rezulta din rezultatele examinarii cadavrului la
fata locului si din alte date de fapt stabilite in dosar. Ele necesita o concretizare exacta,
pentru ca posibilitatile expertizei sa fie folosite la maxim si nici o circumstanta esentiala
sa nu ramina neexaminata si neapreciata in concluziile expertului.
Continutul multor intrebari adresate expertului depinde de faptul cu ce fel de date
despre moartea victimei dispune anchetatorul. In acelasi timp exista un sir de intrebari
cu caracter general care sunt adresate expertului in fiecare caz de efectuare a
expertizei medico-legale a cadavrului.
La acestea se refera:

care este cauza mortii;

sint oare pe corpul victimei leziuni; daca da, atunci ce fel de leziuni,
localizarea, consecutivitatea aplicarii lor;

cu cel fel de obiect sau instrument s-au produs leziunile (obiectul vulnerant);

care leziuni au fost produse in timp ce victima mai traia, si care dupa;

care din leziuni a fost mortala;

exista oare necorespunderi intre leziunile corporale si hainele deteriorate ale


victimei dupa caracter si localizare; in ce constau ele;

cit singe a pierdut victima;

cit a durat hemoragia;

daca nu leziunile corporale au constituit cauza mortii, atunci ce altceva;

puteau oare leziunile sa fie produse de insasi victima;

in ce pozitie fata de ucigas se afla victima in momentul producerii leziunilor;

exista oare semne ce indica faptul ca a fost schimbata pozitia cadavrului pina
la sosirea echipei operative;

exista oare semne ce fac posibila presupunerea ca moartea a survenit nu la


locul unde a fost descoperit cadavrul;

cit timp a trecut de la momentul mortii pina la cercetarea cadavrului de


medicul legist la fata locului;

exista oare alcool in singe si daca, da, ce cantitate si cu cit timp inainte de
survenirea mortii a fost consumat; care este stadia alcoolemiei;

grupa si tipul de singe ale victimei.[50]

Desigur, nu in fiecare caz apare necesitatea formularii acestor intrebari, insa o serie din
intrebarile enumerate mai sus poarta totusi caracter obligatoriu. De aceea nu este de
ajuns de la se limita la 2 sau 3 intrebari puse expertului (in privinta cauzei si timpului
mortii, alcoolemie), nefolosind posibilitatile largi ale expertizei medico-legale.
La studierea cadavrelor femeilor este necesara formularea urmatoarelor intrebari:

daca ducea victima viata sexuala, daca a fost deflorata si cind;

daca exista semne ale efectuarii unui act sexual inainte de moarte;

daca sunt lezate organele genitale, caracterul leziunilor;

daca victima nu era insarcinata; daca da, atunci care era termenul gravidatii si
daca nu au fost incercari de a intrerupe sarcina;

daca sunt unele indice ale bolii venerice.

In cazul comiterii unui omor victima careia este un copil sau un prunc este necesar de a
stabili pe cale generala parintii copilului.
In cadrul examinarii cadavrelor descoperite spinzurate sau cu fringhie pe git se pun
astfel de intrebari:

a fost oare gitul strangulat de lat in timpul vietii sau latul a fost imbracat pe git
dupa moarte;

daca in afara de santul de spinzurare exista si alte leziuni corporale, se cere


descrierea caracterului lor (originea, localitatea, dimensiunile);

daca exista pe git leziuni caracteristice pentru strangularea cu mina; daca da,
atunci s-a produs strangularea cu ambele miini sau numai cu una; cu dreapta
s-au cu stinga;

daca sunt careva leziuni in regiunea fetei, in special in jurul gurii si nasului si
care este originea lor;

care este caracterul santului de strangulare (orizontul, fara intreruperi, uniform


imprimat, de supt hemoragiile in tesuturi vor fi mai constante si intense);

daca santul de strangulare corespunde tipului de lat gasit la fata locului sa


daca sub acesta se constata sau nu infiltrate sanguine, fracturi ale osului hioid
si cartilagiilor laringiene cu caracter vital;

cit timp s-a aflat cadavrul in lat;

daca se poate exclude posibilitatea survenirii mortii in urma sufocarii orificiilor


respirarii (nas, gura).[51]

In cazul ridicarii cadavrului din mediul acvatic apar urmatoarele intrebari:

daca moartea a survenit in apa sau victima a fost aruncata in apa, fiind deja
moarta;

daca moartea a survenit pina la caderea victimei in apa, atunci de ce a fost


conditionata;

daca moartea a survenit in apa, atunci la a fost rezultatul inecului sau a unei
alte cauze, si care anume;

care din leziunile corporale au fost pricinuite pina la survenirea mortii si care
dupa;

caracterul leziunilor corporale;

cit timp s-a aflat cadavrul in apa.

In cazul mortii produse de arma de foc, expertului i se inainteaza urmatoarele intrebari:

daca corpul pe corpul victimei se constata leziuni produse de impuscare;

in caz afirmativ care este orificiul de intrare a proiectilului, in ce zona a


corpului este situat si ce concluzii se desprind din examinarea acesteia de la
care s-a tras cu arma;

daca se constata orificiul de iesire a proiectilului, unde este situat, descrierea


acestuia si ce concluzii pot fi facute;

sa se examineaza si sa descrie canalul dintre orificiul de intrare si cel de


iesire, forma si caracteristicile acestuia;

daca leziunile produse prin impuscare eventual, alte leziuni au fost


produse in timpul vietii sau dupa moartea victimei;

daca moartea s-a datorat actiunii glontului sau proiectilului tras cu arma de foc
si in caz afirmativ, pe ce se intemeiaza aceasta concluzie;

putea oare victima singura sa infaptuiasca impuscatura ce a conditionat


moartea.

In cazul suspectarii otravirii victimei prin utilizarea unor agenti chimici se efectueaza
urmatoarele:

daca a fost produsa moartea in urma otravirii si daca da, atunci cu ajutorul
carei substante toxice;

care este natura toxicului, ce cantitate a patruns in organism, efectele acestuia


asupra organismului;

pe ce cale sau in ce mod s-a realizat patrunderea toxicului in organism;

data patrunderii toxicului in organism si cind s-a produs decesul;

ce leziuni se constata la cercetarea cadavrului, aparitia semnelor cadaverice


si ce se deprinde din examinarea acestora;

cit timp se pastreaza toxicul in organele interne ale victimei si e posibil de a-l
descoperi acolo;

daca nu este otravita victima cu acel toxic la care arata martorul sau care a
fost descoperit la domiciliu;

putea oare victima sa atraga atentia la mirosul, gustul si culoarea substantei


toxice;

daca victima inainte de moarte era bolnava, atunci corespund oare


simptoamele bolii relevate inaintea mortii cu simptoamele caracteristice acestei
boli.

In cazul mortii in urma leziunilor corporale produse de obiecte contondente si taioase se


formuleaza intrebarile:

cu ce tip de obiect contondent sau taios s-a produs leziunea;

a fost produsa leziunea cu obiectul prezentat expertizei sau cu alt obiect; daca
da, care sunt argumentele acestei constatari;

daca plagile sunt provocate de mai multe obiecte, atunci care din ele a produs
rana mortala;

cu ce forta s-au aplicat loviturile;

daca ranile au fost produse de obiecte taietoare-intepatoare (cui, baioneta,


ciobul, sticla, cutit etc.), atunci care este forma lor, lungimea, latimea;

daca ranile au fost produse de obiectele contondente, atunci care este forma,
marimea, greutatea lor;

directia din care agresorul a lovit victima;

alte probe ce decurg din natura si specificul faptei.[52]

In ultimii ani s-a dezvoltat posibilitatile expertizei biologice si in deosebi expertiza firului
de par.
Astazi putem capata date despre densitate si albumine care se contin in cavitatea firului
de par. In urma unei astfel de expertize deseori putem identifica stapinul firului de par.
Albuminele din grupele specifice se utilizeaza de asemenea la analizele comparative a
salivei, avind la baza mai mult de 10 grupe distincte.
Stabilirea virstei persoanei (in viata sau a cadavrului) se efectueaza dupa metoda
renghenoscopiei coloanei vertebrale, a portiunii gitului tinind seama de caracteristicile
particulare, inclusiv si de prezenta atiohondrozului, spondeloartozului si a altor boli.
La determinarea setului unor fragmente de cadavru se intrebuinteaza metoda
asteometriei, prin intermediul caruia se stabilesc parametrii, lungimea maximala,
diametrul indoiturilor acroaminale.
Metodele contemporane permit expertilor de a stabili setul persoanei, singele caruia a
fost supus examinarii, cui poate sa-i apartina, unei persoane mature sau a unui copil.
Sexul purtatorului de saliva precum si a subiectului dupa firele de par cazute sau
smulse, se poate stabili cu ajutorul expertizei medico-legale.
Expertul ajuta anchetatorul de a determina raportul invinuitului la savirsirea infractiunii
prin determinarea grupei generice a salivei sudorii, urinei si alte secretii depistate la fata
locului.[53]
Aprecierea rezultatelor expertizei medico-legale a cadavrului
Facind cunostinta cu concluziile medico-legale ale expertului anchetatorul trebuie sa le
aprecieze critic. In afara de aceasta este necesar de a verifica daca nu sunt
necorespunderi intre procesul verbal de cercetare la fata locului si partea descriptiva a
raportului expertului si de a clarifica daca sunt intemeiate concluziile expertului si nu
contravin celor insemnate in partea descriptiva. Aprecierea raportului include de
asemenea discutarea chestiunii folosirii de catre expert a tuturor metodelor stiintifice
contemporane de cercetare.[54]
Pentru a clarifica unele momente neclare sau care trezesc careva suspiciuni in privinta
temeiniciei concluziilor, anchetatorul poate recurge la interogarea expertului.

Conform art. 65 al C.P.P. al RM daca persoana care efectueaza cercetarea penala,


anchetatorul penal sau procurorul nu sunt de acord cu concluziile expertului din motivul
ca acestea nu sunt destul de clare sau complete se poate dispune efectuarea unei
expertize suplimentare de catre acelasi expert sau de catre altul.
In cazul in cazul concluziile expertului nu sunt intemeiate sau exista indoieli cu privire la
executarea lor, se poate dispune efectuarea unei contraexpertize de catre un alt expert
sau de mai multi experti. La efectuarea unei expertize suplimentare ori a
contraexpertizei poate participa si primul expert.
Uneori contraexpertiza este legata de necesitatea efectuarii repetate a disectiei
cadavrului. Daca cadavrul a fost inmormintat, el este ridicat din pamint (se efectueaza
deshumarea) in baza unei ordonante eliberate de anchetator (art. 159 al C.P.P. al RM).
Pentru efectuarea deshumarii este necesara autorizarea in scris din partea organelor
administratiei sanitare locale.
Daca cercetarea medico-legala repetata este justificata, deshumarea este obligatorie,
chiar daca modificarile cadaverice ingreuneaza efectuarea disectiei repetate, mai ales
dupa citeva luni de la inmormintare.
Rezultatele acestor actiuni pot releva unele informatii importante, chiar si dupa citiva ani
de la data inmormintarii. Deshumarea cadavrului se face in fata anchetatorului penal, a
martorilor asistenti si a medicului specialist in domeniul medicinii judiciare, iar in caz de
necesitate si in prezenta altor specialisti.