Sunteți pe pagina 1din 8

1.

Care sunt perioadele care au jalonat retrospectica istorică a schimbărilor


produse în orientarea şi finalităţile activităţii firmelor în acest secol, din perspectiva lui
McDonnell? (3 x 3.33p =10 p)

a) Perioada producţiei de masă, care a durat de la începutul secolului


până în anii '30 şi a cărei caracteristică esenţială era orientarea activităţii
industriale către perfecţionarea mecanismului specific acestui tip de producţie
astfel încât să se minimizeze costurile de fabricaţie

b) Perioada marketingului de masă, care se extinde din anii '30 până


după 1960, a fost determinată de saturarea progresivă a cererii pentru majoritatea
produselor/serviciilor, ca urmare a creşterii continue a producţiei şi a reducerii
costurilor de producţie.

c) Perioada postindustrială, pregătită de o serie de modificări profunde


care s-au produs în anii '50 în structura, mecanismele şi tendinţele mediului
economic şi social al activităţii firmelor din ţările cele mai industrializate

2. Din perspectica lui Peter Drucker, care sunt domeniile importante ale mediului
economic şi social, în care au loc schimbări profunde asupra lumii afacerilor şi
managmentului firmei? (5 x 2p= 10 p)

a) Integrarea economică internaţională, în care principiul reciprocităţii este larg


recunoscut
b) Integrarea firmelor în economia mondială prin alianţe care îmbracă o gamă largă de
forme - societăţi mixte în domeniile producţiei şi comercializării
c) Restructurarea organizatorică a firmelor, descentralizarea tot mai puternică a
activităţilor şi competenţelor decizionale determină reducerea semnificativă a
numărului de niveluri ierarhice în cadrul majorităţii firmelor
d) Noile provocări care vizează managementul- rolul său, funcţiile sale, legitimitatea sa
managementul firmei nu trebuie să urmărească exclusiv performanţa în sensul
maximizării profiturilor ei şi a câştigurilor imediate ale acţionarilor, ci trebuie să
asigure echilibrul judicios între prosperitatea firmei şi sporirea avuţiei la nivelul
comunităţilor locale şi la cel naţional
e) Preeminenţa crescândă a vieţii politice internaţionale şi a politicilor internaţionale
asupra celor economice interne este o caracteristică dominantă a deceniului prezent şi
care, probabil, se va accentua în viitor.

3. Ansoff şi McDonnell consideră că au existat patru stadii distincte în


evoluţia sistemelor de management, care sunt acestea? (4 x 2.5p = 10p)

a) Managementul prin control caracteristic perioadei 1900-1930, schimbările erau rare şi


se produceau foarte lent, fapt ce făcea viitorul relativ uşor previzibil.
b) Managementul prin extrapolare aplicat în perioada 1930-aproximativ 1970, ritmul
schimbărilor se accelerează vizibil, dar nu în aşa măsură încât să împiedice
previziunea viitorului pe baza extrapolării datelor privind activitatea trecută a firmei
c) Managementul prin anticiparea schimbărilor, specific perioadei 1960 spre 1990,
încep să apară discontinuităţi, schimbările, deşi rapide, având încă un ritm care
permite anticiparea lor şi luarea măsurilor adecvate de răspuns.
d) Managementul prin răspunsuri flexibile şi rapide, dezvoltat în prezent în condiţiile în
care numeroase schimbări se produc atât de rapid încât nu dau răgazul necesar
anticipării lor şi reacţiilor adecvate.

4. În vederea atingerii obiectivelor propuse şi de a urma evoluţii


corespunzătoare acestora, firma depinde de anumite capabilităţi, şi anume: (2 x 5p =
10p)

a) capabilităţile ei umane, financiare, tehnologice şi manageriale


b) relaţiile şi interacţiunile pe care le are în exterior cu un complex de elemente
desemnate generic cu termen de mediu.
5. Care sunt caracteristicile mediului ce constituie constituie terenul de
manifestare a managementului strategic? (3 x 3.33p = 10p)

a) unicitatea, respectiv faptul că fiecare firmă are mediul ei, individualizat,


nerepetabil; două firme foarte asemănătoare ca profil, dimensiune, pieţe etc. se confruntă cu
medii sensibil diferite;
b) dinamismul, conferit de schimbările diferite ca frecvenţă şi amplitudine pe care le
suferă elementele componente
c) sensibilitatea la influenţă, în sensul că mediul determină, pe numeroase căi,
activitatea firmei dar, în acelaşi timp, suportă influenţele acesteia care sunt direct
proporţionale cu dimensiunea ei, volumul afacerilor sale, poziţia deţinută în cadrul industriei
de profil

6. Analiza circumstanţelor în care firma fiinţează şi îşi desfăşoară activitatea,


precum şi a efectelor acestora asupra ei, pune în evidenţă trei tipuri de medii, care sunt
acestea? (3 x 3.33p = 10p)

a) stabil, practic inexistent;


b) schimbător, cu modificări frecvente, de amplitudini foarte variate şi, în general,
previzibile prin folosirea unor metode şi tehnici adecvate de anticipare a producerii lor; un
asemenea mediu este caracteristic domeniului construcţiilor şi serviciilor;
c) turbulent, cu schimbări extrem de frecvente, de amplitudini foarte variate, care au
incidenţe ample asupra firmei şi pot fi cu greu anticipate.

7.Elementele eterogene care alcătuiesc mediul de manifestare a


managementului strategic sunt de naturi diferite, potrivit cărora se pot identifica mai multe
laturi ale acestui mediu. Care sunt acestea? (5 x 2p= 10 p)

a) Latura socială, constă în totalitatea relaţiilor umane pe care firma, managerii şi


salariaţii acesteia le au cu persoane şi grupuri exterioare, cu alte organizaţii, cu societatea în
general
b) Latura economică, importanţa vitală pe care o are pentru activitatea firmei şi
şansele acesteia de prosperitate şi expansiune, dat fiind faptul că firma este, înainte de toate,
un sistem social cu vocaţie economică

c) Latura tehnologică, această latură se referă atât la străpungerile tehnologice


realizate prin invenţii spectaculoase care pot genera noi industrii sau schimba în măsură
semnificativă existenţa umană, cât şi la îmbunătăţirile graduale, mai puţin spectaculoase, dar
foarte frecvente, în domeniile materialelor, metodelor de lucru şi de organizare, design-ului,
aplicării invenţiilor şi difuzării inovărilor în condiţii de eficienţă

d) Latura ecologică, activităţile pe care le desfăşoară firma au, în funcţie de profilul


acesteia, un anumit impact asupra mediului ei înconjurător; acesta din urmă, la rândul său,
influenţează activitatea firmei în sensul că îi oferă un cadru favorizant sau, dimpotrivă,
nefavorabil pentru desfăşurarea acesteia.

e) Latura legislativ-normativă, această latură a mediului firmei îi influenţează


acesteia activitatea prin restricţiile pe care le impune cu privire la modul de desfăşurare şi care
iau forma: legilor şi deciziilor executivului şi ale autorităţilor locale ce impun anumite
operaţiuni şi interzic efectuarea altora; reglementărilor şi altor acte normative care detaliază
modul de aplicare a legilor.

8. Care sunt rolurile managerilor? (4 x 2.5p= 10p)

a) de decident - managerul este cel care, aflându-se în fruntea firmei, integrează într-o
viziune proprie, unitară, deciziile luate la nivelurile inferioare de conducere, făcând prin aceasta
ca întreaga firmă să funcţioneze ca un sistem coerent;
b) de stabilire a politicilor firmei activitatea acesteia devine tot mai complexă, deciziile
multiple pe care le presupune conducerea ei trebuind să se încadreze în anumite reguli de
luare şi aplicare (politici) stabilind aceste reguli, managerul se degrevează de sarcina,
copleşitoare după un anumit moment al dezvoltării firmei;
c) de strateg - formularea politicilor şi conducerea propriu-zisă se pot realiza de către
manager la un nivel corespunzător de încărcare şi eficacitate în condiţiile în care mediul
firmei este relativ stabil;
d) de manager strategic - când firma se dezvoltă în continuare şi depăşeşte un anumit
prag dimensional, managerul începe să delege responsabilităţi strategice şi îşi remodelează
rolul care acum constă în coordonarea formulării, aplicării şi evaluării strategiei firmei.

9. În ce scop este folosită planificarea în cadrul managmentului strategic? (2 x


5p =10p)

a) pentru definirea evoluţiei viitoare a firmei şi a rezultatelor activităţii acesteia


b) pentru evidenţierea implicaţiilor viitoare ale decizilor prezente.

10. Ce tipuri de planificare cunoaşteţi? (3 x 3.3p = 10p)

a) în funcţie de orizontul de timp : pe termen lung (3-7 ani), termen mediu (1-3 ani),
termen scurt (până la 1 an)
b) d.p.d.v. al gradului de formalizare:
- formalizată, când se efectuează pe baza unui ansamblu unitar şi sistematic de
proceduri şi documente normalizate şi se finalizează cu planuri scrise
- neformalizată, care se realizează în absenţa acestor elemente şi are un caracter
accidental.
c) în funcţie de nivelul de referinţă din cadrul firmei, planificarea poate fi:
- strategică, când reprezintă un proces ordonat, sistematic, de stabilire de către
conducerea de vârf a firmei a obiectivelor pe termen lung ale activităţii viitoare, a strategiei şi
politicilor necesare atingerii acestor obiective
- tactică, când reprezintă, de asemenea, un proces ordonat, sistematic, de stabilire
a obiectivelor operaţionale pe termen scurt, adică a acelora specifice obiectivelor imediate.

11. Denumiţi trăsăturile definitorii ale planificării strategice.(5 x 2p = 10p)


a) Proces analitic complex care cuprinde: analiza situaţiei existente; stabilirea
obiectivelor activităţii viitoare; precizarea căilor şi mijloacelor de acţiune
b) Se realizează pe baza armonizării elementelor de natură umană, comercială.
tehnologică şi economică specifice activităţii firmei
c) Se finalizează în planuri pe baza cărora se detaliază programele de acţiune
d) Se efectuează utilizând o metodologie consacrată de planificare
e) Reprezintă o formă de managment pe bază de plan, care urmăreşte adoptarea unor
decizii strategice optimale privind activitatea viitoare a firmei.

12. Denumiţi trăsăturile definitorii ale managmentului strategic. (5 x 2p= 10p)

a) Proces analitic şi de acţiune complex care cuprinde: - formularea strategiei pe baza


– analizei mediului intern şi extern al firmei, - identificării alternativelor de răspuns, -
aplicarea strategiei; - aplicarea strategiei, - evaluarea strategiei
b) Se realizează pe baza elementelor luate în considerare în planificarea strategică, la
care se adaugă altele de natură politică, legislativ-normativă, sociologică, psihologică, de
psihosociologie
c) Se finalizează în strategii şi responsabilităţi privind formularea, aplicarea şi
evaluarea strategiilor
d) Se realizează utilizând o gamă largă de metode noi(analiza SWOT, analiza
competiţiei, analiza portofoliului firmei )
e) Reprezintă o formă de managment prin rezultate, care urmăreşte dobândirea
avantajelor competitive pentru firmă.

13. Care sunt avantajele practicării managmentului strategic? (3 x 3.3p = 10p)


a) asigură unitatea de concepţie şi de acţiune la toate nivelurile ierarhice din cadrul
firmei.
b) asigură cadrul necesar implicării puternice a tuturor conducătorilor din firmă,
începând de la nivelul cel mai de jos până la cel al managerului firmei, în acţiunile de
concepere, stabilire, aplicare şi evaluare a strategiei de ansamblu şi a celorlalte elemente care
derivă din aceasta
c) asigură, când este practicat corespunzător, îmbunătăţirea semnificativă a
rezultatelor economico-financiare ale firmei, dezvoltarea rapidă şi consolidarea poziţiei
acesteia pe piaţă, creşterea apreciabilă a competitivităţii ei.

14. Enumeraţi principalele caracteristici ale firmelor performante.(5 x 2p =


10p)

a) Viziune bine conturată a conducerii superioare a firmei cu privire la direcţia de


urmat şi la obiectivele activităţii viitoare, gândire constant prospectivă
b) Abilităţi manageriale dezvoltate în ceea ce priveşte relaţiile cu clienţii, anticiparea
tendinţelor pieţei, căutarea agresivă a noilor oportunităţi, capacitatea de reacţie rapidă,
abordarea inovativă a problemelor
c) Orientarea prioritară a conducerii firmei spre obţinerea avantajului competitiv,
văzut ca element-cheie al creşterii profitabilităţii şi al dobândirii unei poziţii stabile a firmei
pe termen lung
d) Managment prin rezultate, bazat pe relaţia strânsă performanţe individuale-
recompensă individuală
e) Managerii au un pronunţat spirit antreprenorial, sunt adevăraţi „gânditori -
strategici” concentraţi asupra problemelor clienţilor, valorificării noilor oportunităţi.

15. Rolul managerului general.

a) Să se angajeze cu întregul său potenţial creativ şi cu întreaga sa autoritate în


demersul amplu şi complex specific managementului strategic.
b) Să sprijine cu fermitate activitatea de planificare strategică din cadrul firmei şi să îi
asigure, totodată, sprijinul tuturor celorlalţi membri ai conducerii de vârf
c) Să urmărească neîntrerupt actualizarea planurilor strategice şi stabilirea ghidurilor
pentru luarea deciziilor delegate la nivelurile ierarhic inferioare, astfel încât aceste decizii să
se încadreze în spiritul strategiei stabilit
d) Să sprijine în mod manifest aparatul de specialitate (staff-ul) existen în cadrul
firmei, implicat în aplicarea managementului strategic
e) Să stabilească, pe baza unei analize temeinice efectuată împreună cu ceilalţi
membri ai conducerii de vârf a firmei, dacă aceasta din urmă trebuie să aibă un planificator
strategic care să coordoneze activitatea de profil

16. Rolul planificatorului strategic.(5 x 2p = 10p)

a) Să preia responsabilităţile în materie de planificare strategică ale managerului


general;
b) Să construiască sistemul de planificare strategică al firmei (obiective, mecanisme,
proceduri, termene, responsabilităţi), cu sprijinul nemijlocit al conducerii de vârf;
c) Să desfăşoare munca preliminară necesară comparării variantelor
strategice şi opţiunii strategice pentru cea mai potrivită variantă
d) Să dezvolte planurile strategice ale firmei;
e) Să furnizeze celorlalţi protagonişti principali ai exercitării managementului
strategic informaţiile necesare, să analizeze temeinic informaţiile primite de la aceştia, să
coordoneze fluxurile de informaţii la scara întregii firme.

S-ar putea să vă placă și