Monedă-Credit-Bănci 16.

Februarie
Curs 1
Managementul bancar
1. Conceptul de management bancar:
Managementul bancar = reprezintă conducerea ştiinţifică a activităţii bancare comerciale.
Nu avem în vedere managementul bancilor centrale şi de emisiune întrucât acestea ,poate fi influienţat vremeinic
de:
➢ factori politici
➢ factori externi
➢ factori de conjuctură.
În principiu ,managementul bancar are în vedere toate laturile activităţii bancare sub aspectele conţinutului
caracteristicilor şi modului concret de manifestare în fiecare domeniu al activităţii.
Managementul bancar este cel mai strâns legat de gestiunea bancară ,aceasta însă este doar un instrument al
managementului şi anume cuprinde în deosebi,componentele acestuia cu funcţii executive.
Astfel ,gestiunea bancară se referă în esenţă la autorizarea eficientă a fondurilor ceea ce conduce în final la
creşterea performanţelor bancare,care la rândul lor sunt considerate ca rezultat direct al managementului eficient.
În al doilea rând managementul bancar este mai cuprinzător şi dacă ne referim la domeniile de activ ale
băncilor,astfel managementul are printre atribuţii şi resursele umane de care nu se ocupă gestiunea bancară .
Gestiunea bancară este o condiţie ,dar şi un scop al managementului bancar performant.
Managementul bancar are în vedere atragerea unor resurse ,de pe pieţele financiare,de la firme şi de la persoane
fizice.
A doua latură principală al managementului bancar înseamnă plasarea resurselor băncii în condiţii de
incertitudine şi risc.
De aceea ,în bănci se realizează mai complex scopul principal al oricărei entităţi din economia de piaţă şi anume
maximizarea profitului.
Majoritatea băncilor preferă să obţină un profit mediu dar în condiţii de risc scăzut.
Managementul bancar mai presupune realizarea de profit în condiţiile în care băncile ,lucrează în cea mai mare
măsură cu banii altora.
În mod firesc,partenerii băncilor doresc şi ei participare la repartizarea profitului.
Managementul bancar este influienţat în mare măsură de managementul firmelor şi pieţelor financiare.
Managementul bancar se desfăşoară având în vedere rolul bancilor de principal finanţator al economiei
naţionale.
Managementul bancar se desfăşoară în condiţiile în care băncile prezintă un mare grad de centralizare a
capitalului(deci de capitalizare).
2.Caracteristicile managementului bancar
➢ managementul bancar este mult mai complex decât cazul firmelor obişnuite
➢ în determinarea performanţelor bancare ,managementul trebuie să ia în consideraţie şi rezultatele clienţilor
săi
➢ managementul bancar este în mai mare măsură legat de riscul afacerii,de aceea presupune acordarea unei
mari atenţii,gestionării riscului
➢ managementul bancar se desfăşoară pe o piaţă diversificată de produse şi servicii
➢ managementul bancar prezintă un grad mai mare de centralizare în privinţa adoptării deciziilor,dar
justificarea acesteia apare doar în măsura în care decizia bancară este luată în legătură cu banca centrală
(credite de refinanţare şi de overdraft). De asemenea această centralizare a deciziilor apare şi în cazul
tranzacţiilor bancare comerciale pe pieţele financiare şi în deosebi la bursele de valori (în primul rând
,vânzarea, cumpărarea de titluri financiare,speculaţii valutare, contracte futures).
➢ managementul bancar se bazează în foarte mare măsură pe programe strategice
➢ managementul bancar utilizează mult marketingul
➢ managementul bancar trebuie să fie performant ,adică eficient în condiţiile unei concurenţe mult mai dure
decât în alte domenii
➢ având în vedere că produsul principal este creditul,managementul bancar are ca principală
atribuţie,gestiunea riscului ratei dobânzii.
➢ managementul bancar se caracterizează printr-un înalt nivel de restructurare şi performanţă a
compartimentelor sale funcţionale( băncile au departamente de risc,de strategie si marketing,te trezorerie şi
sinteză,de management performant)
Managementul bancar abordează cu prioritate următoarele aspecte şi domenii:
➢ climatul activităţii bancare
➢ cunoaşterea principalelor segmente ale activităţii băncii
➢ cunoaşterea concurenţei
➢ politici financiari ce trebuie adoptate

1
 ➢ realizarea indicatorilor înscrişi în standardele financiare internaţionale
➢ previziunile pt. venituri şi cheltuieli ,fluxuri de numerar,bilanţ
➢ programele de realizare a profitului
➢ alternetive la finanţare creditare
➢ înbunătăţirea ratingului
➢ convingerea că trebuie utilizate strategii şi politici financiare moderne,bazate pe încrederea clienţilor
bancari
➢ confidenţialitate
Monedă-Credit-Bănci 23.Februarie.
Curs 2
Strategie bancară
1.Conţinutul şi specificul strategiei bancare:
Fiecare bancă elaborează propia sa strategie ,având la bază următoarele elemante :
➢ atragerea de resurse
➢ plasamentele
➢ plăţile
➢ creditele
➢ operaţiunile valutare
➢ fluxurile internaţionale
➢ organizarea structurilor funcţionale
➢ dezvoltarea reţelei teritoriale
➢ normele şi tehnicile bancare
➢ utilizarea titlurilor valutare
➢ organizarea sistemului informaţional
➢ elaborarea de programe.
Strategia bancară se bazează pe:
➢ prudenţă bancară
➢ politici bancare
➢ concurenţă
➢ adaptabilitate
➢ negociere.
Strategia bancară poate fi definită ca ordonarea unor valori obiective,a unor elemente de politică bancară care
cer o preocupare permanentă,pt.aplicarea lor în principalele domenii de activitate bancară.
Elaborarea strategiei bancare presupune fixarea obiectivelor şi scopurilor,a metodelor şi instrumentelor cu
ajutorul cărora pot fi realizate politicile şi programele băncilor.
Strategia bancară presupune o activitate foarte complexă şi anume de la strategia produsului până la
informatizare înaltă,promovare şi comercializare a produselor bancare.
Pt. aceasta,managerul bancar,elaborează planuri de acţiune ,
fundamentează calcule de alocare a resurselor,evoluează performanţele.
2.Corelaţia management-bancar ,strategie bancară:
Această corelaţie este foarte necesară datorită complexităţii activităţii bancare.
Profesiunea de manager bancar este mai apropiată profesia de profesia de economist în comparaţie cu alte
specializări.
Aceasta pt.că în orice activitate de bancă ,managementul capătă trăsăturile unei profesii financiare pure (de
ex:toate funcţiile de execuţie au şi elemente de coordonare,trezorerie,verificare,control,
analiză ,eficienţă,marketing)
Strategia bancară este cel mai puternic instrument al managementului bancar ,acesta înseamnă şi să obţină
rezultate prin alţii,adică prin clienţii băncii.
De aceea ,cu ajutorul strategiei bancare,acţiunile băncilor sunt mai bine fundamentate,cunoscute
,previzionate.
Prin strategii bancare eficiente,băncile evită să-şi asume rezultatele slabe ale clienţilor săi.
Esenţa managementului bancar o constituie decizia bancară,prin strategie
.Întotdeauna decizia bancară,este luată cu ajutorul unor instrumente strategice,printre care:
➢ bugetul de venituri şi cheltuieli;
➢ bilanţul
➢ programul de strategie
➢ studii de marketing
➢ programe de restructurare,dar şi prin:
• informatizarea
• capitalizarea
• privatizarea băncilor.
1
3.Strategia bancară:
Presupune cunoaşterea strategiei clienţilor.
Nici o strategie bancară nu poate fi independentă,trebuie recunoscute şi intenţiile clienţilor,deci principalele
repere,jaluane de esenţă strategică.
Printre acestea subliniem:
➢ principalii indicatori ai planului de dezvoltare în perspectivă
➢ riscurile la care este supus clientul pe pieţele comerciale
➢ garanţiile
➢ elemente de costuri,rezerve şi profit.
Strategia bancară este elaborată şi în funcţie de:
➢ analiza complexă a situaţiilor financiare trecute şi actuale,atât privind băncile dar şi clienţii săi
➢ estimarea rezultatelor viitoare
➢ problematica riscului
➢ studiul pieţei creditului şi al valutelor
➢ studii privind situaţia economică generală
➢ situaţia resurselor de capital
➢ concurenţa
În raport de clienţi ,strategia bancară se găseşte într-una din următoarele situaţii:
➢ situaţii de favorabilitate (certitudine)
➢ situaţii incerte
➢ situaţie dereglată
4.Marketingul,instrument al strategiei bancare:
Marketingul bancar ,conduce la modificarea permanentă a concurenţei ,de asemenea contribuie la crearea
unui mediu de afaceri favorabil.
Marketingul bancar presupune înbunătăţirea activităţii de contractare şi de derulare a creditelor.
Prin marketing băncile comerciale au dezvoltat brokerajul pe pieţele de capital .
Urmăreşte cu prioritate:
➢ costurile produselor bancare
➢ condiţiile de comercializare
➢ programele de publicitate
➢ priorităţile pieţelor financiare
➢ reţetele de distribuţie.
Prin marketing pot fi îndeplinite mai eficient ,unele elemente de management performant cum ar fi:
➢ costurile directe,să fie realist determinate
➢ încadrerea realizărilor în nivelurile planificate
➢ analize mai utile privind gradul de realizare a programelor de marketing
➢ lansarea prin marketing (studiul pieţei) a normativelor de cheltuieli şi a funcţiei de marketing în bănci.
Prin marketing ,şeful depertamentului de marketing îşi îndeplineşte mai eficient atribuţiile :
• gestionarea bugetului de marketing,
• planificarea şi executarea comercializării producţiei bancare,
• controlul şi deţinerea de informaţii operative
Prin marketing ,managerul băncii poate avea reacţii rapide şi inteligente faţă de situaţia existentă pe piaţă.Prin
marketing şi cu ajutorul tehnicilor operaţionale se poate realiza reducerea costurilor bancare (inclusiv prin
distribuirea de monstre şi acordarea de stimulente).
Marketingul bancar se bazează pe un program care cuprinde:
➢ planul produsului
➢ planul de comunicare
➢ planul de distribuţie
➢ planul de informare
➢ planul de promovare a vânzării produselor bancare.
5.Pubicitate bancară:
Pt. o bancă ,publicitatea este o publicitate a strategiei şi marketingului. Banca trebuie să se raporteze
permanent la pieţele financiare,cel mai bine o face prin publicitate.
Publicitate bancară: cuprinde totalitatea acţiunilor de prezentare a unui mesaj în legătură cu un produs sau
serviciu bancar sau cu activitatea bancii în ansamblu.
Scopul publicităţii bancare: este să convingă şi să determine partenerii de afaceri să cumpere produsele
băncii ,deci să stimuleze cererea de produse bancare.
Publicitatea bancară înseamnă în acelaş timp şi relaţii publicitare ,adică :
➢ contactarea personalităţilor
➢ intervenţii în reuniunile publice
➢ manifestări pe plan local
2
Principalele mijloace de realizare a publicităţii bancare:
➢ vectori de comunicare (tv.,radioul,presa scrisă)
➢ dialog cu agenţii economici publicitari
➢ utilizarea unor forme utilizate de publicitate
➢ gestiunea eficientă a bugetului de publicitate
➢ fixarea ţintelor de marketing şi în principal a canalelor de distribuţie
➢ o proiecţie în viitor a principalelor performanţe ale băncii
➢ realizarea unui diagnostic complet
Prin publicitate bancară se dezvoltă climatul de încredere între bancă şi clienţii săi.
Monedă-Credit-Bănci 2.Martie.
Curs 3
Planificarea strategică în bănci
1. Conţinutul planificării strategice bancare
Planificarea strategică în bancă ➾ cuprinde în primul rând planificarea afacerilor.Această secţiune a
planificării în general se foloseşte de instrumente ,tehnici şi modele specifice.
Principalele laturi ale planificării strategice sunt :
➢ misiunea bănci
➢ scopurile strategice sau ţintele
➢ obiective strategice bancare
➢ strategia propiu-zisă ,adică încorporarea celor 3 pct. enumerate anterior într-un program strategic
unitar
➢ acţiuni pe plan strategic
Planul strategic bancar ➾ este un instrument de bază al managementul bancar.În primul rând îi ajută pe
conducătorii de bănci să determine punctele tari şi punctele slabe ale instituţiei.Planificarea strategică nu poate
folosi un model mic.Există însă unele repere generale valabile printre care:
➢ misiunea şi scopul băncii se fixează de către boardul bănci (conducerea centrală).
➢ includerea în echipele de planificare a celor mai competenţi specialişti.
➢ planificarea propiu-zisă să aparţină compartimentelor de specialitate.
➢ planificarea strategică să cuprindă obligatoriu măsuri de gestionare eficientă a depozitelor clienţilor.
➢ să prevadă creşterea calităţii produselor bancare.
➢ deciziile de planificare să fie inteligente şi eficiente
➢ structurile de plan să cuprindă:
• planuri strategice
• planuri proiect
• operaţii de plan –buget
Strategia bancară ➾ înseamnă schimbare ,iar schimbarea conduce la risc.
În diminuarea riscului ➾ echipa de planificare strategică are în vedere următoarele grupuri de interese:
➢ acţionarii
➢ salariaţii
➢ consilierii
➢ statul
tantieme ➾ dividende speciale primite de board-ul băncii
Planificarea strategică în bănci ➾ se bazează pe următoarele principii:
➢ principiul credibilităţii băncii şi clienţilor
➢ principiul separabilităţii
➢ principiul creşterii (schimbarea să conducă la o nouă schimbare colectivă)
În bancă se pune problema ca trecerea de la planificare la acţiune să se facă treptat. Planificarea nu este
experiment ,ea se realizează numai în urma unui studiu complex de marketing care urmăreşte în principal piaţa
,profitabilitatea,⇧ cifra de afaceri a băncii,evoluţia portofoliului de credit.
1. Planul strategic bancar
Se elaborează pe o perioadă de 4 ani şi are în vedere misiunea băncii ,obiectivele şi ţintele.
În elaborarea programului strategic bancar se ţine seama de următoarele premize:
 Premize economice (restructurarea societăţilor comerciale ,a sistemului financiar-fiscal ,încurajarea
investiţiilor străine şi crearea unui sistem de protecţie socială).
 Măsuri de politică guvernamentală (eliminarea subvenţiilor ,mărimea Tva ,elaborarea de acte normative,un
tratament fiscal unitar,transformarea arieratelor în titluri de valuare negociabile)
 Politica sectorială a guvernului (constituirea de societăţi comerciale model cu un grad ridicat de
rentabilitate,⇧ productivităţii muncii,⇧ gradul de utilizare a capacităţilor de producţie ,privatizarea în cât
mai mare măsură).
 Restructurarea sectorului bancar (a se revedea obiectivele reformei bancare de la primul curs)
1
  Perfecţionarea sistemului de propietate
 Alte premize.
Principalele obiective ale unui program strategic pot fi (cu titlu de exemplu) :
➢ fixarea unor performanţe de rentabilitate
➢ capitalizarea
➢ atragerea de resurse de pe pieţele bancare
➢ modernizarea gestionării băncii
➢ perfecţionarea relaţiilor cu clienţii
➢ înbunătăţirea structurii funcţionale
➢ extinderea relaţiilor cu băncile străine
➢ perfecţionarea continuă a pregătirii profesionale a salariaţilor de bancă.
La determinarea tuturor acestor obiective strategice managementul băncii determină influenţa factorilor de risc.
Creditarea bancară
1.Conţinutul creditului bancar
Creditul bancar ➾ reprezintă o sumă de bani acordată de bancă unei persoane fizice sau juridice pe o
perioadă determinată până la scadenţă şi pt. care se percepe o dobândă care reprezintă uzufructul capitalului
credit.
Conceptul de credit este legat cel mai mult de alte concepte economice printre care capital de risc,dobândă .
Astfel , creditul este o formă de capital alături de capitalul industrial ,capitalul comercial,funciar şi financiar.
În toate etapele şi sectoarele activităţii sale banca urmăreşte şi cuantifică riscul de creditare( de
nerambursare ,de inflaţie ,de lipsă de lichidităţi cât şi riscul valutar).
Creditul bancar a evoluat odată cu băncile ,există următoarele tipuri de bănci:
➢ bănci comerciale
➢ bănci de afaceri
➢ bănci de economii
➢ bănci ipotecare
➢ bănci de garanţii
➢ bănci de asigurări
➢ bănci de emisiune
Aceste bănci dezvoltă următoarele tipuri de credit:
➢ credit bancar
➢ credit comercial
➢ credit de consum
➢ credit furnizor
➢ credit ipotecar
➢ titluri de credit
➢ alternative de creditare
Creditul comercial ➾ cel acordat pt. activitatea comercială (credite pe termen scurt)
Creditul de consum ➾ acordat populaţiei
Creditul furnizor ➾ credit forţat ,nu e înscris în normele de credit ale băncii (plată amânată între client şi
furnizor)
Titluri de credit ➾ obligaţiunile pt. obligaţiuni nu se obţin din dividende ,ci o dobândă (este o plată amânată
,instrument de plată)
Creditul ipotecar ➾ orice credit care are la bază de creditare o ipotecă asupra unui teren,clădire ,etc.
Alternative la creditare ➾ create de bancă pt.a diminua riscul la creditare.
2.Funcţiile creditului bancar:
 funcţia distributivă ➾ se colectează economii latente şi se dirijează către acţiuni eficiente conform formulei
E = I (investiţiile se fac în primul rând din economii,nu din profitul firmei)
 funcţia de reglare a ofertei şi cererii de bunuri prin creditarea consumului şi a stocurilor
 funcţia creditului de ⇧ a vitezei de rotaţie şi de circulaţie a banilor dar şi de multiplicare a monedei
scripturale (M )
1

 funcţia de reducere a inflaţiei (prin preţul creditului care este dobânda ).Dacă dobânda este mai mare
firmale nu mai apelează la credite ➾ ⇩ cererea de credit ➾ ⇩ dobânda.
 funcţia de generator principal de venituri pt. bănci creditul este produsul bancar principal şi contribuie cu
aproximativ 70% din veniturile băncii.
3.Principiile creditării bancare:
➢ prudenţa bancară
➢ negocierea
1
 ➢ formarea contractuală
➢ dobânda
➢ garanţia
➢ se acordă pe obiecte precise
➢ previziunea
➢ utilitatea
➢ eficienţa
➢ credibilitatea

Monedă-Credit-Bănci 9.Martie.
Curs 4
4.Necesitatea creditării bancare
➢ Diferenţa de timp dintre efectuarea cheltuielilor şi încasarea veniturilor
➢ Sezonalitatea activităţi unor ramuri sau firme
➢ Penuria de fonduri
➢ Decapitalizarea firmelor
➢ Inflaţia îi avantajează pe debitori
➢ Unii manageri preferă să lucreze cu banii băncii iar fondurile proprii ale firmei sunt plasate în investiţii mai
rentabile.
Principalele tipuri de credite
În literatura de specialitate cât şi în practica băncilor există o mare diversitate de credite.Astfel normele
prodenţiale ale băncilor româneşti ,grupează creditele în 3 categorii:
➢ creditarea pe termen scurt
➢ creditarea pe termen mediu
➢ creditarea pe termen lung
În U.E există următoarea grupare a creditelor bancare:
➢ credite pt. producţie,aprovizionare şi comercializare
➢ linia de credite
➢ credite pt.investiţii
➢ credite pt.nevoi temporare
➢ credite pt. nevoi sezoniere
➢ credite în valută
➢ credite pt.export
1.Credite pt.aprovizionare ,producţie şi comercializare:
➢ sunt credite pe termen scurt
➢ se acordă pe o durată de cel mult 12 luni
➢ reprezintă tipul dominant de creditare bancară (circa 75% din totalul creditelor)
➢ se acordă pt.desfăşurarea neîntreruptă a activităţii de producţie a firmelor.
În cazul acestor credite ,băncile finanţează cheltuielile ocazionate de aprovizionarea cu materii prime
;prelucrarea acestora şi comercializarea produselor obţinute pe diferite canale.
Obiectul acestui credit îl condtituie chiar obiectul principal al activităţii firmei (activitate ce profilează firma).
Condiţii cerute de bănci:
➢ clientul să aibă o bonitate ridicată
➢ să nu aibă pierdere financiară
➢ să nu aibă datorii restante
➢ să se efectueze pe teren,verificarea situaţiei financiare reale
➢ bugetul de venituri şi cheltuieli să fie fundamentat pe:
• contracte sau comenzi ferme
• preţuri
• tendinţele pieţei
• studiul concurenţei
• raportul cerere – ofertă
• surse de aprovizionare
• raportul calitate – preţ
Rambursarea acestor credite se negociează.
2.Linia de credite :
➢ în acest caz sunt avantajaţi agenţii economici în defavoarea băncilor.
➢ se acordă (se deschide linia de credit clienţilor tradiţionali şi foarte buni ,care au rulaje şi cifre de afaceri
foarte mari)
➢ se mai acordă linii de credit agenţilor economici cu activităţi de export

1
 ➢ la baza acordării acestor credite stă fluxul de numerar,adică fluxul de încasări şi plăţi din perioada
creditării.
Din analiza acestui flux de numerar rezultă bonitatea clientului,adică se determină capacitatea de rambursare a
ratelor şi dobânzilor.
Pt. aceste credite ,nu se pretinde de obicei existenţa unor garanţii materiale.
Bonitatea ridicată rezultă şi din selecţia riguroasă pe care băncile o fac la acordarea liniei de credit.
Nerealizarea fluxului de numerar pe o perioadă mai mare de 10 zile determină băncile să penalizeze clientul în
sensul că linia de credit se transformă în credit pt. aprovizionare,producţie,comercializare ;dar în acest caz se cer
garanţii materiale şi un grafic de rambursare.
3.Credite pt. investiţii:
➢ sunt credite pe termen lung
➢ se acordă în completarea fondurilor proprii
Obiectul creditării îl constituie:
➢ constituirea sau achiziţionarea de spaţii comerciale ,industriale şi alte imobile
➢ achiziţionarea de utilaje echipamente ,mijloacelor de transport
➢ modernizării
➢ reutilării
➢ extinderii
➢ plantaţii sau procurării de animale
Această categorie de creditare ţine seama de studiul de fezabilitate şi în deosebi de următoarii indicatori:
➢ rata internă de rentabilitate financiară
➢ pragul de rentabilitate
➢ studiul de senzivitate
La aceste credite se cer garanţii acoperitoare,iar acestea să fie asigurate.
Uneori bunurile constituie garanţie sunt concesionate (cedate)băncilor.
Până de curând băncile nu aveau dreptul să acorde credite pt.procurarea de bunuri la mâna a doua(vechi).
În ultimii ani ,aproape toate băncile acordă şi astfel de credite datorate surplusului de capital de care dispun.
4.Credite pt. nevoi temporare:
➢ se acordă când resursele proprii nu sunt suficiente
➢ se acordă pt.acoperirea unor cheltuieli de exploatare
➢ perioada de credite este de maxim 3 luni
Băncile trebuie să urmărească încorporarea acestor fonduri în procesul de producţie.
Băncile mai pretind asigurarea comercializării prin contracte sau comenzi ferme.
Rambursarea se face numai din venituri realizate din încasarea contravalorii produselor creditate.
5.Credite pt. nevoi sezoniere:
➢ se acordă agenţilor economici din agricultură ,industria alimentară ,turism şi din construcţii
➢ garanţia o constituie chiar stocurile cu condiţia să aibă comercializarea asigurată
➢ nu se creditează clienţii altor bănci
➢ nu se creditează clienţii cu datorii la bănci
➢ se acordă pt. maxim 6 luni
➢ garanţii materiale se cer numai dacă există dereglări în rambursarea ratelor sau în situaţii financiare.
6.Credite în valută:
➢ se acordă :
• clienţilor cu activităţi de export,la care încasările din exterior se face numai prin sucursale bancare
• clienţilor cu activitate comercială internă,dar care cumpără valută pt. plata scadenţelor
• clienţilor cu activitate economică foarte bună şi care are rulaj mare prin bancă.
Obiectul creditării:
➢ aprovizionarea cu materiale prime din import
➢ produselor care au asigurate desfacerea la export
➢ pt.investiţii ,adică procurări de utilaje ,echipamente,mijloace de transport ,animale.
Este recomandată garantarea acestor credite ,în valută,adică cu bunuri care pot fi valorificate în valute.
Garanţia se mai acceptă şi prin deschiderea unui acreditiv revocabil.
Aceasta poate fi înlocuit ,cu o scrisoare de garanţie bancară sau cu o poliţă de asigurare ,emisă de
EXIMBANK.
Acordarea valutei nu se face în numerar .Se are în vedere existenţa a cel puţin 3 oferte şi desfăşurarea
licitaţiei.
7.Credite pt. export
➢ se acordă firmelor cu activităţi de export
➢ se cere să aibă situaţia financiară foarte bună şi bună
Garanţii:
➢ acreditivul documentar
1
 ➢ scrisori de garanţie
➢ garanţii reale (ipoteci,acţiuni,etc)
Cu aceste credite se acoperă cheltuielile operaţionale în proporţie de 60% din total.
Clientul trebuie să depună contractele de export sau contractele de colaborare .Rambursarea acestor credite se face
în funcţie de perioada de încasare a contravalorii produselor exportate şi în funcţie de condiţiile de livrare.
Pt. clienţii excepţionali se pot deschide linii de credite.

Riscul băncilor de creditare

În general riscul ➾ este un eveniment viitor şi probabil a cărei producere ar putea provoca pierderi.
Riscul bancar➾ este fenomenul ce poate apărea pe parcursul derulării operaţiunilor bancare şi care
provoacă efecte negative asupra activităţii şi profitului bancar.
Creditul bancar ➾ presupune prin excelenţă acceptarea unui risc şi anume,riscul de neplată a creditului
,adică de nerambursare a ratelor scadente şi dobânzilor aferente.
Riscul bancar presupune investigarea tuturor componentelor sale şi anume :
➢ riscul tranzacţiei (aspecte funcţionale şi operaţionale ale afacerii)
➢ riscul clientului (capacitatea acestuia de a-şi achita datoriile faţă de bănci)
➢ riscul garanţiei (posibilitatea băncilor de a-şi recupera creanţele sale din valorificarea garanţiilor)
Riscul bancar are următoarea structură:
• nivelul 1 – denumit clientul şi tranzacţia,cuprinde:
○ aspecte financiare şi nefinanciare
○ natura şi structura tranzacţiei
• nivelul 2 – portofoliul de credite al băncilor(pe obiecte ale creditării pt. capitalul de
lucru şi separat pt.credite neperformante.
În lume există mai multe tehnici şi metode de evaluare şi cuantificare a riscului de creditare.
Una din metodele de analiză cele mai utilizate se numeşte swot şi cuprinde:
➢ puncte tari
➢ puncte slabe
➢ oportunităţi sau posibilităţi
➢ pericole sau ameninţări
Din această metodă rezultă şi metoda scorurilor ,utilizate de băncile româneşti.
Tipuri de risc bancar:
➢ risc de creditare
➢ riscul pierderii de capital
➢ riscul imobilizărilor
➢ riscul modificării dobânzilor
➢ riscul eroziunii prin inflaţie
➢ riscul de investiţie
➢ riscul contribuţiei la portofoliu
➢ riscul operaţiunilor
➢ riscul de fraudă
➢ riscul de sindicalizare
➢ riscul valutar
➢ riscul de ţară
Şi în ţara noastră se utilizează scheme sau modele de evaluare a riscului de creditare.

Printre cele mai utilizate sunt:

• schema celor 5 c
• schema CAMPARI
Cu titlu de exemplu redăm mai jos schema celor 5 c:
➢ capacitatea (posibilitatea de a plăti)
➢ caracterul (voinţa celor de a plăti)
➢ capitalul (averea împrumutului)
➢ colateralul (garanţiile+asigurările acestora)
➢ condiţiile (economice ,sociale,interne,externe)
Monedă – Credit – Bănci 16.Martie.
Curs 5
Riscul bancar de creditare (continuare)
Factorii care influanţează riscul de creditare:

1
  factorii personali (managementul,autoritatea,panicile)
 factorii economici (starea economică generală,situaţia stocurilor şi situaţia sectorului de activitate din care
face parte solicitantului de credite)
 factorii financiari (situaţia financiară a solicitantului, indicatorii de bonitate şi prognozele pe perioada de
acordare a creditului)
 alţi factori (colaborarea băncii cu clientul în perioada precedentă ,structura şi resursele de creditare
,posibilităţi de rambursare ,obiectul creditării).

Băncile româneşti: ➾ au elaborat norme potenţiale în care factorii de risc sunt cuantificaţi şi evoluaţi. În normele
metodologice ale băncii româneşti se regăsesc obligatoriu următorii factori şi următoarele simptome de risc.
 Factorii de risc Punctaj Total riscuri Pragul de
posibile pericol
- -15
- - 15 -60 -15
- - 15
- -15
 Simptome de risc
- -5
- -5
- -3
- -2
Factorii de risc:
➢ supradimensionarea volumului afacerii faţă de posibilităţile existente (expansiune necontrolată) 15
➢ structura necorespunzătoare a capitalului (existenţa unui capital prea mare în active fixe şi prea mic în
active circulante . 15
➢ capitalizare necorespunzătoare (profit reinvestit foarte mic)15
➢ proiecte de investiţii în execuţie prea mari sau prea multe.15
Total riscuri posibile 60
Pragul de risc 15
Simptome de risc :
➢ semnale financiare (efectuarea cu întârziere a plăţilor ,creşterea stocurilor). 5
➢ contabilitatea creativă (indicatorii sintetici nu se regăsesc în evidenţa analitică) 5
➢ semnale nefinanciare (refuzuri de calitate,nerespectarea termenelor contractuale) 3
➢ semnale nefinanciare (comisii repetate ale conducerii,zvonuri ,acţiuni frecvenţe ale justiţiei)
Total simptome posibile 15
Pragul de pericole 5
Dobânda la creditele bancare
1.Conceptul de dobândă:
Dobânda ➾ este un concept complex întrucât are implicaţii şi conexiuni cu alte concepte
(capitalul,riscul,profitul).
În general creditul se acordă cu dobândă .Aceasta reprezintă renumerarea utilizării capitalului împrumutat.
Ca şi creditul ,o perioadă lungă de timp ,dobânda era privită cu repulsie ,datorită cametei care a reprezentat
forma de dobândă percepută atunci la împrumut.
Conceptul de dobândă a fost conturat ştiinţific şi dezvoltat odată cu economia cu caracter marfar.
Conceptul a fost dezvoltat de economişti clasici englezi.
Acceptarea dobânzii ca pârghie de piaţă ,datează din secolul IVX – VX. Tendinţa generală a dobânzii a fost
de scădere ,dar numai ca rată ,nu ca şi volum.
Dobânda este o formă de profit ,de aceea ea este tratată larg în teoria valorii şi teoria utilităţii.
Dobânda ➾ reprezintă o renumeraţie acordată băncii ,de către firmă sau persoana fizică împrumutată pt.
punerea la dispoziţie a unui capital,pe o perioadă dată.
2.Tipuri de dobândă :
➢ pt. cel care dă cu împrumut ➾ pt. bc.,dobânda este creditoare ,adică reprezintă o creanţă,o sumă de încasat
, pt.împrumutat ➾ dobânda este creditoare , o datorie de achitat.
➢ dobânda brută ➾ dobânda netă (în funcţie de stadiul în care se plăteşte impozitul pe dobândă)
➢ dobânda activă ➾ dobânda pasivă. Aceste dobânzi sunt asemănătoare cu dobânda debitoare şi creditoare ,cu
deosebirea că banca primeşte dobânda de la credite (dobânzi active),dar şi plăteşte dobânzi (dobânda
pasivă)pt.resursele atrase.
➢ dobânda interbancară ➾ este cea care se percepe pt.creditele acordate între bănci.
➢ dobânda noratorie sau penalizatoare ➾ este cea datorată legal sau convenită între bănci şi client în cazul în
care la scadenţă nu este rambursată dobânda curentă.
1
 ➢ dobânda intermediară ➾ este cea care se referă la o dată care nu este scadentă.
➢ dobânda fixă şi dobânda variabilă
➢ dobânda nominală ➾ este cea calculată la obligaţiuni.Această dobândă este cuprinsă în randamentul
obligaţiunii.
➢ dobânda restantă ➾ este cea care nu a fost plătită la scadenţă şi pt. care banca percepe o primă de 5%.
➢ dobânda reală ➾ se calculează în raport cu inflaţia.
Dacă rata dobânzii este mai mare decât rata inflaţiei ,dobânda se numeşte real pozitivă.
Dacă rata dobânzi este mai mică decât rata inflaţiei ,dobânda se numeşte real negativă, iar banca pierde din
capitalul social.
Dobânda este legală şi de riscul bancar.
De aceea băncile mai ales în cazul creditării pe termen lung percep o primă de risc de 1-2 puncte procentuale în
plus faţă de dobânda normală rezultată din calcule de eficienţă.
3.Calculul dobânzi:
Un factor cheie în activitatea băncii îl reprezintă găsirea unui raport optim între dobânzile primite şi cele
plătite de bancă (întrucât cea mai mare parte a venitului şi profilului băncii provin din dobânzi).Pt. bancă dar şi
clienţi contează foarte mult marja de dobândă ,care trebuie să asigure doar o rată medie a rentabilităţii băncii.
Dobânzile sunt calculate lunar,trimestrial ,semestrial şi anual.
Pt. clienţii băncii care împrumută ,calcularea dobânzii este foarte importantă ,de aceea aceştia vor ca rata
dobânzii să fie înscrisă în contractul de credite.
Calculul cuprinde 3 etape:
 dobânda simplă ➾ cu următorii indicatori:
D=
C *t * r
360 * 100
D = masa dobânzii
C = capitalul credit (împrumutul )
t = timpul în zile pt. care se acordă creditul
r = rata dobânzi (se calculează în procente)
 rata dobânzii :
r=
D * 360 * 100
C *t
 calculul dobânzii compuse ➾ actualmente aproape la toate creditele şi depozitele se calculează dobânda
compusă ceea ce presupune fructificarea dobânzii din perioada precedată. În cazul dobânzii compuse
intervine factorul de multiplicare:
1+d=I
Acest factor se ia în calcul la determinarea dobânzii compuse care mai este denumită şi capital final.

C
n
 r 
1 = C 0 * 1 + 
 100 

C = capital final
1

C = capital iniţial
0

n = nr. de perioade pt. care dobânda este capitalizată

 rata dobânzii compuse:

1
 r’ =
 1 + r  n 
100  − 1
 100 * n  
r = rata actuală a dobânzii simple
n = nr. de perioade de capitalizare.
 calcularea dobânzii cu primă de risc:
Rdr =
1+ r
−1
1− d
1+ r = tendinţa băncii de valorificare a capitalului împrumutat
1 – d = tendinţa băncii de diminuare (de eroziune)a capitalului
împrumutat.
În această etapă a calculării dobânzii ,banca acordă mare atenţie determinării corecte a ratei dobânzii reale.

 dobânda reală:
Rdr’ =
1 + Rdn
−1
1 + Ri
Ri = rata inflaţiei
Rdn = rata dobânzii anuale.
Monedă –Credit – Bănci 23.Martie.
Curcul 6
Dobânda la credite bancare
(continuare)
4. Factorii care influenţează dobânda:
➢ necesitatea ca băncile să desfăşoare o activitate rentabilă
➢ inflaţia
➢ cererea şi oferta de credit
➢ lichiditatea debitorilor
➢ riscul de nerambursare
➢ volumul creditelor acordate
➢ perioada de creditare
➢ stabilitatea economică
➢ pieţele financiare interne şi internaţionale
5. Costul capitalului credit:
Teoria bancară constată că în principal creditul a apărut ca urmare a insuficienţei autofinanţării.În toată
economia de piaţă aapărut în acest fel noţiunea de îndatorare.
Determinarea costului capitalului credit este foarte dificilă întrucât costurile trebuie ponderate în funcţie de tipul de
resurse.
În determinarea costului capitalului credit ➾ sunt luaţi în consideraţie următorii factori:
➢ volumul creditelor
➢ depozitele şi economiile
➢ capitalul propriu al băncii
➢ plata creditelor
➢ comisioanele
➢ rata scontului
➢ spezele bancare reale
➢ costul noilor produse bancare
Spezele ➾ salariul ofiţerului de credite ,plata gajului pt.persoana care îl păstrează ,cheltuielile cu consultanţa
,expertizele,deplasările.
Unii din factorii enumeraţi mai sus sunt unor cuantificabili întrucât sunt de natură macroeconomică – rata
scontului şi intervenţia băncii în reducerea costurilor este neînsemnată.

Un calcul foarte simplu privind costul capitalului credit este următorul:

2
 Ccc = Crb + Cpl + Pb
Ccc = costul capitalului credit
Crb = costul resurselor băncii
Cpl = costul plăţii creditelor
Pb = profitul băncii.
Creditarea bancară pe termen scurt
1. Conţinutul creditării bancilor petermen scurt:
Această creditare se face pt. completarea fondurilor proprii,creditele seacordă pt. acoperirea cheltuielilor de
producţie de aprovizionare ,de comercializare de aceea se mai numesc credite de exploatare sau credite de
trezorerie.
Creditele pe termen scurt ➾ vizează activul circulant al bilanţului ,de aceea resursele se inventariează la
departamentul de trezorerie al băncii.
Înseamnă că aceste credite sunt în strânsă legătură cu fondul de rulment.În ţara noastră ,circuitul economic
este mai greoi,de aceea valuarea creditelor pe termen scurt este mai mare decât în ţările cu economie dezvoltată.
Creditele pe termen scurt se acordă pe o perioadă maximă de 12 luni ,dar forma clasică considerată a fi
necesarul de active circulante al unei firme industriale,indică faptul că cel mai frecvente credite pe termen scurt se
acordă pe 90 de zile.
2. Resursele de creditare .Programul de credite:
Capitalul propriu al băncilor are o pondere mică în totalul resurselor,de aceea ,toate băncile atrag resurse pt.
care plătesc costuri .
Principalele resurse de creditare sunt:
➢ capital propriu
➢ depozitele persoanelor fizice şi juridice
➢ disponibilităţile din ct. curente ale firmelor şi persoanelor fizice
➢ fonduri de pe piaţa interbncară
➢ depozite ale instituţiilor guvernamentale
➢ depozite ale nerezidenţilor
➢ creditul refinanţare de la BCR
➢ depozite ale băncilor străine constituite la băncile româneşti
➢ împrumuturile de la băncile străine.
Planificarea creditelor este foarte riguroasă în bănci.
Există 2 planuri de credite:
➢ planul annual de creditare ➾ care este un plan indicative nu operativ,adică nu intră în faza de execuţie.El
cuprinde doar câţiva indicatori statici cu privire la volumul creditelor şi al resurselor.
➢ planul trimestrial de credite ➾ este cel mai important întrucât este un plan operativ şi intră în faza de
execuţie.De altfel planul trimestrial decredite parcurge toate etapele de credit şi anume:
• etapa pregătitoare sau de documentare
• elaborarea proiectului de plan
• aprobarea proiectului de plan
• execuţia proiectului de plan
• controlul gestiunii creditelor.
Dacă planificarea resurselor este în principiu apanajul fiecărei centrale a băncii comerciale ,planificarea
necesarului de credite începe cu cele mai mici operative şi anume agenţiile ➾ sucursalelejudeţene coordonatoare ➾
tot necesarul de credite ➾ centralei băncii.
Dacă necesarul fatal de credite este mai mare decât resursele ,băncile apelează la BCR pt. acordarea creditului de
refinanţare.
Monedă –Banci – Credit 30.Martie.
Curs 7
3. Acordarea creditelor pe termen scurt- CTS
Băncile îşi constituie resursele pentru efectuarea de plasamente, plasamentele se fac din resursele atrase.
Operaţiunile de plasament sunt cele prin care se distribuie fondurile de care dispune fiecare bancă în scopul
realizării de dobânzi, ca principală formă de venituri şi de profituri.
Plasamentele băncilor pot fi în numerar sau în bani de credit, banca punând la dispoziţie clientului doar
creditul prin semnatura dată.
Băncile acordă creditele numai pe baza garanţiilor pe care le preia.
Acordarea creditelor are mult mai multă flexibilitate în comparaţie cu tradiţionalele deschideri de credite,
astfel, de multe ori, banca acordă un credit global, pentru nevoile de producţie,aprovizionare, comercializare fixând
un plafon maxim în cadrul caruia firma dispune de o autonomie pronunţată în folosirea banilor bănci. Băncile
beneficiază de liniile de credite denumite şi facilităţi de credite sau de cont şi care reprezintă o altă formă de utilizare
flexibilă banilor bănci.

1
 Cu toate că în principiu TS sunt credite de exploatare şi ar trebui acordate fără limită pentru că servesc
direct acoperirii cheltuielilor de producţie( de pe urma folosirii lor se crează bunuri materiale şi servici) totuşi banca
face caz de unele repere pentru a diminua cererile prea mari de credite. Printre acestea amintim :
➢ rentabilitatea multor firme nu se ameliorează
➢ puterea pieţei financiare este încă redusă
➢ volumul afacerilor nu creşte rapid
➢ preţul unor bunuri nu este ridicat
➢ concurenţa bancară conduce la diminuarea preţului creditului prin reducerea marjelor de dobânzi
➢ agenţi economici nu menţin gradul de îndatorare la nivel rezonabil
➢ preţul real capitalului este foarte mare
Pentru a aproba creditarea, banca pretinde firmelor îndeplinirea urmatoarelor conditii:
➢ să desfăşoare activităţi potrivit legi
➢ să aibe deschise conturi la bănci de la care se împrumute
➢ să prezinte documentaţii de credite
➢ să aibă capacitatea de a-şi asuma obligaţii în nume propriu sau în numele firmei
➢ creditul să fie utilizat pentru desfăşurarea de activităţi specifice profitului firmei
➢ agenţii economici işi desfăşoară o activitate rentabilă
➢ se face dovada capacităţi de rambursare a creditului
➢ se prezintă situaţia garanţiilor
Băncile nu acordă credite pentru activităţi interzise de lege pentru acordarea de credite sau pe documentaţi
false. Nu se acordă credite nici celor care au datori faţă de bancă şi mai mare celor în mod sistematic nu îşi achită
datoriile faţă de bancă şi de furnizori..
Actualmente prudenţa bancară este accentuată încât băncile nu acordă credite unor întregi sectoare
economice
(siderurgia, agricultura)
CTS se acordă diferenţiat în funcţie de strategia bănci, de sector ,de activitate,de termene şi de influenţa
factorului de risc.
Băncile acordă aceste credite în completarea fondurilor proprii de aceea fixează linile de creditare astfel
pentru credite în vederea acoperirii de producţie şi pentru vânzarea agentului economic, limita de creditare e de 70%
Pentru stocurile de produse finite, limita ajunge la 90%
4. Documentaţia de creditare
Disponibilizările sumelor pentru CTS se face în principiu prin virament, prin moneda scripturală şi mai puţin în
numerar.
De asemenea eliberarea sumelor din credite se face aşalonat( pe măsura prezentării devizelor de cheltuieli)
Aprobarea Cts se face după ce banca efectuează o analiză foarte riguroasă a documentaţiei sau a dosarului
de credit .
Această documentaţie cuprinde :
➢ cererea de credite
➢ bilanţul contabil pe ultimul an încheiat
➢ balanţa de verificare pe luna precedentă
➢ bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul curent.
➢ fluxul de numerar pe perioada creditului
➢ situaţia datoriilor faţă de alte bănci, alţi creditori cât şi situaţia creanţelor pe care le are de încasat agenţii
economici
➢ situaţia devizelor pe baza cărora au fost fundamentate vânzările şi cheltuielile firmei.
➢ situaţia cantitativ - valorică a stocurilor
➢ graficul de utilizare a stocurilor sau de vânzare a lor
➢ hotărârea AGA privind împuternicirea a 2 persoane care să semneze contractul de credite şi să gestioneze
creditul
➢ copie de pe statutul firmei şi de pe certificate de înmatriculare dacă aceasta este un client nou al bănci
După aprobarea creditului la această documentaţie se adaugă contractul de credite la care se anexează un grafic de
eşalonare a acordări şi rambursări creditelor.
In cadrul documentaţiei CTS documente cărora banca le dă cea mai mare importanţă sunt :
➢ fluxuri de numerar
➢ cererea de credite
➢ contractul de credite
Astfel cererea de credite cuprinde mai multe informaţi în funcţie de care banca ia decizia de acordare a creditului .
Cererea cuprinde urmatoarele capitole :
➢ date informative( sediu , adresă, fax, tel)
➢ capacitatea de producţie în funcţiune
➢ producţia şi destinaţia ei
1
 ➢ sursele de venituri, elemente de cheltuieli, cât şi de profit
➢ destinaţia creditelor selectate
➢ garanţiile propuse de bancă
➢ declaraţia solicitantului de credite privind vericitatea datelor
5.Rambursarea CTS
Această rambursare se face începând cu luna urmatoare acordări creditului şi nu poate depăşi termenul de
12 luni.
Rmbursarea se face în mod eşalonat şi firmele au în vedere că pot negocia cu banca o anumită corelaţie între
perioadele de încasare a veniturilor şi scadenţele de rambursare. Incasarea ratelor scadente se face de către bancă
prin urmatoarele modalităţi :
➢ înregistrarea directă în conturi de credite a încasărilor realizate de împrumutat
➢ depunerea în numerar la casierile bănci a sumelor datorate
➢ virarea în conturi de disponibilităţi pe baza ordinului de plată întocmit de un împrumutat a sumelor pe care
acesta le rambursează anticipat
➢ încasarea ratelor neachitate la scadenţă de orice disponibilităţi existente inclusiv din daunele primite de la
societăţi de asigurare şi din sumele existente în contul curent.
Când rambursarea creditelor nu se face la scadenţa a a2a zi banca trece la restanţă atât ratele de credite cât
şi a dobânzilor aferente.
Pentru creditele restante se percepe o dobândă majorată cu 5% mai mare decât dobânda curentă.
Banca poate aproba prelungirea rambursării unor rate scadente dar nu pentru mai mult de 60 zile.
Dacă prin modalitaţile de mai sus , banca procedează la urmatoarele modalităţi :
➢ executare silită
➢ poprirea
➢ procedura de faliment
Executarea silită ➾ constă în valorificarea bunurilor constituite garanţie
Poprirea ➾ se referă mai ales la creditele nerambursabile la termen de către persoane fizice
Procedura de faliment ➾ forma extremă de recuperare a venitului băncii. Banca preferă procesul executării silite
întrucât ea este singura beneficiară a încasări fondurilor din valorificarea garanţiilor, în cazul falimentului banca
trebuie să se aşeze la masa credală şi apare pe locul 3 în ordinea de prioritati, după stat şi salaria
Monedă –Bănci – Credit 6.Aprilie
Curs 8
Creditarea bancară pe termen mediu si lung- CTML
1.Conţinutul creditării bancare pe termen mediu şi lung:
Creditele pe TLM se grupează după criteriul duratei.
Creditele pe TL se acordă pe o perioadă cuprinsă între
5- 25 ani
Creditele pe TM se acordă pe o perioadă cuprinsă între
1-5 ani
CTLM nu se deosebesc între ele din punct de vedere al metodologiei de creditare şi al documentaţiei. Aceste
credite sunt credite pentru investiţii şi afectează deci activul imobilizat al bilanţului.
Aceste credite sunt utilizate pentru construirea sau procurarea de active fixe precum clădiri, construcţii, terenuri,
magazine, fabrici, depozite, echipamente dar şi titluri financiare( imobilizări necorporale acţiuni şi obligaţiuni)
Fiecare agent economic are în programul sau strategic şi dezvoltarea, de aceea îşi propune ca unul din
obiectivele principale contractarea de credite pe TLM.
La acordarea acestor credite, banca are în vedere:
➢ în primul rând structura financiară a întreprinderii, deci echilibrele principale ale bilanţului
➢ în al 2 lea rând banca are în vedere circumstanţele economice, studiul pieţei şi situaţia financiară a firmei.
➢ în al 3 lea rând banca întocmeşte un diagnostic financiar general privind bonitatea firmei. Contribuind la
finanţarea părţi superioare a bilanţului, banca este coştientă că încheie o înţelegere pe termen lung cu firma iar
acordul este cu atât mai dificil cu cât perioada de creditare este mai lungă.
➢ în al 4 lea rând banca ţine seama de gradul de autofinanţare al firmei. Pentru aceasta, banca ia în
consideraţie rezervele, provizioanele, amortizările şi profitul net. Dividendele nu sunt luate în consideraţie la
stabilirea gradului de autofinanţare întrucât ele constituie fonduri scoase din întreprindere. Totuşi volumul
dividendelor reprezintă pentru banca un indiciu cu privire la competivitatea firmei –capacitatea de concurenţă.
➢ pentru marea majoritate a firmelor, autofinanţarea nu este posibilă, de aceea în al 5 lea rând banca ţine
seama de raportul dintre datoria pe termen lung şi mediu, şi autofinanţarea firmei.
Spre deosebire de CTL, cele pe TM au o sferă de cuprindere mai mică şi anume pentru urmatoarele obiecte :
➢ materii pentru investiţii
➢ construcţii uşoare
➢ programe de investiţii

1
➢ consolidarea creditelor de exploatare
➢ procurarea de mijloace de transport mai ales autoturisme
Se consideră că numai capitalurile pe termen lung constituite din credite dar şi din autofinanţări contribuie la
dezvoltarea strategică a firmei
Dacă împrumutăm pe termen scurt sunt legate mai ales de fondul de rulment, CTLM se corelează mai ales cu
autofinanţarea.
Băncile au interesul să acorde aceste credite pe o perioadă cât mai scurtă pentru a-şi recupera fondurile.
Firmele împrumutate, dimpotrivă, doresc ca perioada de acordare a creditelor să fie cât mai mare pentru ca ratele
scadente şi dobânzile să fie mai mici pentru fiecare perioadă
( ex : luna)
Din acest punct de vedere băncile trebuie să promoveze un management performant care să asigure din
resurse pe termen scurt plasamente în credite pe termen lung. Această latură a managementului bancar se numeşte
managementul activelor şi pasivelor sensibile.
Resursele de creditare pe termen lung şi mediu sunt acelaşi ca la creditarea pe TS şi totuşi băncile pun accent
mai mare pe depozitele la termen şi pe creşterea capitalului social şi al rezervelor proprii.
2. Aprobarea si acordarea creditelor pe TLM:
CTLM se acordă tot în completarea fondurilor proprii dar la data aceasta pentru investiţii. Totuşi unele credite pe
TLM se acordă şi pentru producţie( în cazul culturilor perene) sau pentru probe tehnologice ori punerea în folosinţă
mai devreme a unor obiective de investiţii
CTLM se acordă diferenţiat în funcţie de strategia băncii, bonitatea clientului, termenele de rambursare,
factorii de risc.
In principiu, creditarea se face în cadrul unei anumite limite care de cele mai multe ori se fixează de către
banca la 60% faţă de totalul cheltuielilor pentru investiţii. Uneori însă băncile acceptă acoperirea acestor cheltuieli
în proporţie de până la 90 % iar în ultimii ani, anumite bănci care acceptă un grad de risc ridicat creditează cu
100% cheltuielile de investiţii.
Acordarea şi aprobarea creditelor se fac după analiza referatului de credite în comitetul de risc al băncii. Se
pune accent pe determinarea indicatorilor de bonitate, îndeplinirea condiţiilor de creditare şi pe garanţiile
asiguratorii.
Creditele aprobate de către o bancă unui singur client nu pot depăşi 20% din capitalul social + rezervele
băncii.
După aprobarea cererii de creditare se întocmeşte fişa dosarului de credite care se ataşează la documentaţie.
După aprobarea creditelor se întocmeşte şi se semnează contractul de credite la care se anexează un grafic de
eşalonare a acordării şi rambursării creditelor.
Plata creditului adică disponibilizarea sumelor se face cel mai adesea eşalonat adic în funcţie de prezentarea
documentelor de plată la care se anexează devizele de cheltuieli privind investiţiile.
Plata creditelor se face printr-un cont special de împrumut denumit credite pentru investiţii.
Cu mici excepţii, plăţile se efectuează prin virament nu în numerar, iar cele mai frecvente instrumente de plată sunt
ordinul de plată, cecul, acreditivul.
Eliberarea integrală a sumelor din credite, se practică numai în situaţia în care sunt procurate cu plata
integrală echipamente, utilaje, mijloace de transport.
In cursul realizării proiectului de investiţie, compartimentul de specialitate cel al băncii supervizează şi
controlează ca plăţile din credite să se facă în concordanţă cu stadiul execuţiei.
Pentru aceasta, beneficiarul creditului depune la bancă trimestrial urmatoarele documente :
➢ situaţia lucrărilor de construcţie, montaj executate în timpul trimestrului.
➢ situaţia utilajelor şi echipamentelor independente achiziţionate în cursul trimestrului.
Datele din aceste documente se compară cu graficele de eşalonare, cu volumul creditelor acordate şi cu costurile
realizate.
Contabilitatea creditelor pe termen lung şi mediu se ţine cu ajutorul conturilor sintetice de gradul 1 si 2 care
se dezvoltă în analitice pe fiecare persoană juridică şi fizică.

Monedă – Credit – Bănci 13.Aprilie.

Curs 9
Documentaţia de creditare pe termen lung şi mediu
Se poate afirma că, în cazul creditării pe termen mediu şi lung, documentaţia prezentată la bancă trebuie să fie
mai riguros întocmită întrucât aceste credite angajează băncilor pe o perioadă mai lungă de timp, de aceea e mai
greu.
Documentaţia de creditare cuprinde :
➢ cererea de credite
1
➢ bilanţul contabil pe ultimul an încheiat
➢ balanţa de verificare pe luna precedentă
➢ bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul curent
➢ situaţia cantitativă şi valorică pe anul curent
➢ situaţia datoriilor faţă de alte bănci
➢ situaţia creanţelor faţă de debitorii firmei care împrumută
➢ fluxul de numerar
➢ hotârarea AGA pentru împuternicirea a 2 persoane în vederea contractării şi gestionării creditelor
➢ devizele de cheltuieli(devizul general, devizul pe obiecte, devizul pe lucrări)
➢ studiul de fezabilitate care cuprinde o analiză complexă a situaţiilor financiare a firmei
➢ fişa de date întocmită de bancă privind bonitatea solicitantului
➢ contractul de credite
Analiza bonitătii solicitantului de credite
Banca efectuează o analiză aprofundată care urmareşte 3 aspecte :
➢ îndeplinirea condiţiilor de creditare
➢ bonitatea financiară a firmei
➢ existenţa garanţiilor asiguratorii
Analiza bonitatii cuprinde 4 etape:
➢ analiza formală
➢ analiza tehnică
➢ analiza financiară
➢ analiza economică
Analiza formală ➾ cuprinde :
➢ verificarea documentaţiei,
➢ verificarea avizelor şi aprobărilor
➢ corelaţia dintre principalii indicatori de performanţă.
Tot această etapă a analizei este cuprinsă şi o discuţie pe care reprezentantul băncii o are cu imputerniciţii firmei şi
prin care se urmareşte îndeosebi identificarea unor factori de risc
Este inclusă şi o vizită la sediul firmei în care inspectorul băncii verifică garanţiile asiguratorii
Analiza tehnică ➾ se referă la proiectul de investiţii, se face pe baza întregii documentaţii şi urmăreşte cu
prioritate :
➢ dimensionarea obiectivului în raport cu o limită minimă de la care o investiţie devine fezabilă
➢ soluţiile constructive adoptate şi oportunitatea lor
➢ costul antecalculat sau estimativ al proiectului care cuprinde toate cheltuielile inclusiv fondul de rulment
pentru prima dotare
➢ dacă există condiţii de începere şi de realizare a proiectului urmărindu-se inclusiv identificarea surselor şi
posibilităţiilor de asigurare a materialelor şi utilajelor
➢ existenţa fondurilor proprii cu care firma trebuie să participe la investiţii
➢ asigurarea punerii în funcţiune la termen a obiectivului creditat
➢ dacă tehnologia aleasă asigură realizarea parametrilor proiectaţi.
➢ dacă există pieţe de comercializare a produselor realizate de obiectivul creditat
➢ garanţiile să corespundă nu numai volumului creditelor ci şi dobânzilor aferente
Analiza financiara ➾ are rolul hotărâtor în determinarea capacităţii de rambursare a agenţiilor economici care
împrumută
Această analiză cuprinde principalele laturi şi indicatori ai activităţii firmei care împrumută. In această etapă, banca
urmareşte cu prioritate :
➢ veniturile totale anuale pe toată perioadă de funcţionare a proiectului şi separat pe perioada de creditare în
preţuri constante
➢ cheltuieli totale anuale( de producţie, de investiţie,de exploatare)pe toată perioada de funcţionare a
proiectului şi separat pe perioade de creditare în preţuri constante
➢ fluxul de numerar( cash-flow), adică diferenţa dintre venituri şi cheltuieli, dintre încasări şi plăţi pe perioade
de funcţionare a proiectului, din aceasta diferenţă trebuie să rezulte capacitatea firmei de a rambursa
creditul şi dobânzile aferente
➢ RIR să fie > decât dobânda reală care trebuie rambursată bănci.
➢ influenţa unor factori de risc( studiul de senzitivitate) care se referă în principal la depăşirea termenului de
intrare în folosinţa a obiectivului, creşterea preţurilor, modificarea cursului valutar.
Analiza economică ➾ a obiectivului are în vedere rentabilitatea obiectivelor creditate la nivelul economiei
naţionale. La analiza economică banca urmareşte :

1
➢ să fie avute în vedere şi alte avantaje sau profituri ale obiectivului de investiţii creditat în afară de cele
financiare avantaje de ordin social, educativ, cultural,îmbunătăţirea turismului, combaterea poluării
mediului, crearea de noi locuri de muncă)
➢ încadrarea elementelor de venituri şi cheltuieli în baremele şi normativele financiare
➢ rata economică de rentabilitate a proiectului de investiţii creditat să fie cel puţin la nivelul rentabilităţii medii
pe economie
➢ cursul intern de revenire al obiectivului creditat(testul Bruno) să fie inferior cursului de schimb oficial, în
cazul în care firma care solicită creditul este nou înfiinţată, banca efectuează analiza bonităţii pe baza unor
indicatori înscrişi în balanţa de verificare sau în execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli.