CONFERINA STUDENEASC

Provocri n domeniul proteciei refugiailor i apatrizilor

Autor: Irina Rusu

Cadrul juridic international n domeniul apatridiei

Nationalitatea este o problema foarte sensibila,intrucit este o manifestare a suveranitatii si
identitatii unei tari.Dreptul international privind nationalitatea a evoluat,asadar,in doua mari
directii:pentru a proteja si a asista acele persoane care erau deja apatride si pentru a incerca sa
elimine sau macar sa reduca incidenta apatridiei.

Conventia de la Haga din 1930 articolul 1 prevede ca: ,,Fiecare stat va determina prin
legislatia interna cine sunt cetatenii sai.Aceasta legislatie este recunoscuta de celelalte state in
masura in care respecta conventiile internationale,cutuma internationala si princiipiile de drept
general recunoscute in domeniul nationalitatii.
Articolul 15 din Declaratia universala a drepturilor omului din 1948 stipuleaza:
,,Orice persoana are dreptul la o cetatenie.Nici o persoana nu poate fi lipsita in mod arbitrar
de cetatenie sau de dreptul de a-si schimba cetatenia.
Apatridia se refer la situaia n care o persoan nu este cetean al niciunui stat. Astzi,
apatridia afecteaz aproximativ 12 milioane de oameni n ntreaga lume.
n 1954, comunitatea internaional a adoptat Convenia privind statutul apatrizilor pentru
a aborda problema apatridiei. Convenia din 1954 privind apatridia recunoate statutul juridic
internaional de "apatrid" i se asigur c acesta se bucur de drepturile omului fr discriminri,
oferindu-le acces la documente de cltorie, documente de identitate i standarde minime de
tratament. Convenia cere, de asemenea, ca statele pri s faciliteze integrarea i naturalizarea
apatrizilor.
Conventia din 1954 include o definitie strict juridica a apatridului: ,,o persoana care nu este
considerata cetatean al nici unui stat, conform legii nationale a acestuia(asa-numita apatridie
de jure).
Divizarea persoanei apatride in:
a) de jure persoanele care nu au primit cetatenia automat sau printr-o decizie individuala prin
aplicarea legilor oricarui stat ,apatrizi prin prisma legislatiei aplicabile;
b) de facto persoana este in imposibilitatea de a demonstra ca este apatrida de jure,cu toate
acestea nu detine nicio nationalitate efectiva si nu se bucura de protectie nationala;
1

Unele articole prevazute de Conventia din 1954 privind statutul apatrizilor:

ARTICOLUL 2
Obligatii generale
Orice apatrid are obligatii fata de tara unde se afla, ceea ce presupune, in special, ca acesta
sa se conformeze legilor si regulilor sale, precum si masurilor luate pentru mentinerea ordinii
publice.
ARTICOLUL 3
Nediscriminare
Statele contractante vor aplica prevederile prezentei conventii apatrizilor, fara discriminare
pe motiv de rasa, religie sau tara de origine.
ARTICOLUL 4
Religia
Statele contractante vor acorda apatrizilor pe teritoriile lor cel putin acelasi tratament
favorabil pe care il acorda si propriilor cetateni, in ceea ce priveste libertatea de a-si practica
propria religie si libertatea privind educatia religioasa a copiilor acestora.
ARTICOLUL 12
Statutul personal
1. Statutul personal al unui apatrid va fi guvernat de legea tarii de domiciliu sau, daca nu are
domiciliu, de legea tarii de resedinta.
2. Drepturile obtinute anterior de catre apatrid, care depind de statutul sau personal, in special
drepturile referitoare la casatorie, vor fi respectate de statul contractant si, daca este necesar, se
vor supune formalitatilor prevazute de legea acelui stat, cu conditia ca dreptul in cauza sa fi fost
recunoscut de legea statului respectiv daca persoana nu ar fi devenit apatrida.
ARTICOLUL 16
Accesul la justitie
1. Orice persoana apatrida va avea acces liber la instantele situate pe teritoriul tuturor
statelor contractante.
2. Orice persoana apatrida va beneficia in statul contractant unde isi are resedinta obisnuita
de acelasi tratament ca si cetatenii acestui stat, in probleme legate de accesul la justitie, inclusiv
asistenta juridica si scutirea de cautio judicatum solvi.
3. Orice persoana apatrida va beneficia, in chestiunile prevazute in alin. 2, in alte tari decat in
aceea unde isi are resedinta obisnuita, de acelasi tratament ca si cetatenii tarii resedintei sale
obisnuite.
ARTICOLUL 27
Actele de identitate

Statele contractante vor elibera acte de identitate oricarui apatrid de pe teritoriul lor, care nu
detine acte de calatorie valabile.
ARTICOLUL 28
Actele de calatorie
Statele contractante vor emite apatrizilor aflati legal pe teritoriul lor acte de calatorie in
scopul deplasarii in afara teritoriului lor, cu exceptia cazului cand motive acute de securitate
nationala sau ordine publica reclama altfel, iar dispozitiile prezentei conventii se vor aplica
acestor documente.
Statele contractante pot elibera astfel de acte de calatorie oricarui alt apatrid aflat pe
teritoriul lor; acestea vor lua in considerare emiterea acestor documente apatrizilor de pe
teritoriul lor, care nu le pot obtine din tara unde se afla resedinta lor legala.
Conventia
din
1961
privind
reducerea
cazurilor
de
apatridie.
Articolele Conventiei au scopul de a evita apatridia la nastere,crerarea unei institutii careia
orice persoana care ar putea beneficia de prevederile Conventiei sa se poata adresa in vederea
analizarii cererii sale si a obtinerii de asistenta in prezentarea acestei solicitari catre autoritatile
competente.
Conventia din 1961 solicita statelor semnatare sa adopte in domeniul nationalitatii o legislatie
care sa reflecte standartele prescrise in domeniul dobindirii sau pierderii nationalitatii.In cazul in
care apar dispute in privinta interpretarii sau aplicarii Conventiei intre statele contractante,iar
acestea nu sunt rezolvate pe alte cai,pot fi adresate Curtii Internationale de Justitie la cererea
oricarei parti implicate in disputa.
Unele articole prevazute de Conventia din 1961 privind reducerea cazurilor de apatridie:
Articolul 1
1. Orice stat contractant va acorda cetenia sa unei persoane nscute pe teritoriul sau, care,
altfel, ar fi apatrida. Cetenia se va acorda:
a) la natere, de drept; sau
b) in baza unei cereri formulate in modalitile prevzute de legislaia intern, ctre
autoritatea competent, de ctre cel interesat sau n numele sau. Sub rezerva
dispoziiilor alin. 2 al prezentului articol, nici o astfel de cerere nu poate fi respins.
Statul contractant a crui legislaie prevede acordarea ceteniei sale la cerere poate, de
asemenea, sa acorde cetenia, de drept, la vrsta si in condiiile fixate prin legislaia sa.
Articolul 2
Copilul gsit pe teritoriul unui stat contractant, n absena unei probe contrare, va fi
considerat ca fiind nscut pe acel teritoriu din prini posednd cetenia acelui stat.
Articolul 3
n scopul determinrii obligaiilor statelor contractante in cadrul prezentei convenii,
naterea la bordul unei nave sau al unui avion va fi prezumat ca avnd loc pe teritoriul statului
3

sub al crui pavilion navigheaz nava sau pe teritoriul statului in care este nregistrat avionul,
dup caz.
Articolul 9
Un stat contractant nu va priva de cetenie nici o persoana ori grup de persoane pe motive
rasiale, etnice, religioase sau politice.
Articolul 14
Orice diferend ntre statele contractante privind interpretarea sau aplicarea prezentei
convenii, care nu poate fi soluionat prin alte mijloace, va fi naintat Curii Internaionale de
Justiie, la cererea oricrei pri n litigiu.
Tarile semnatare la Conventia cu privire la statutul apatrizilor din 1954:
Albania,Montenegro,Netherlands,Nicaragua,Nigeria,Norway, Panama,Portugalia,Republic of
Korea- 85 state ;
Tarile semnatare la Conventia privind reducerea cazurilor de apatridie din 1961:
Albania,France,Canada,Bulgaria,Costa Rica,Croatia,Israel,Germania,Danemarca,Brazilia,
Guatemala,Panama,Portugalia,Romania-58 state;
n aprilie 2012, Moldova a aderat la Conveniile ONU din 1954 privind statutul apatrizilor i
din 1961 privind reducerea cazurilor de apatridie. Moldova este, de asemenea, parte la Convenia
European asupra Ceteniei i Convenia Consiliului Europei privind evitarea apatridiei n
situaia de succesiune a statelor.
Conventia din 1957 privind nationalitatea femeilor casatorite, este un ecou al Declaratiei
universale a drepturilor omului prin care se stipuleaza dreptul la nationalitate si dreptul de a nu fi
lipsit de o nationalitate.Primele 3 articole ale Conventiei contin prevederi specifice cu privire la
nationalitatea unei sotii:
Articolul 1 specifica faptul ca ,,nici celebrarea,nici desfacerea unei casatorii intre un
cetatean si un starin,nici schimbarea nationalitatii de catre sot in timpul casatoriei nu va afecta
in mod automat nationalitatea sotiei.
Articolul 2 specifica faptul ca ,,nici obtinerea voluntara a nationalitatii altui stat,nici
renuntarea la propria nationalitate de catre unul dintre cetatenii sai nu va impiedica pastrarea
nationalitatii de catre sotia unui astfel de cetatean.
Articolul 3 specifica faptul ca ,,sotia straina a unui cetatean(al statului contractant)poate,la
cerere,sa obtina nationalitatea sotului prin intermediul unor proceduri privigeliate de
naturalizare si ca ,,acordarea nationalitatii poate fi supusa restrictiilor impuse de interesele
legate de securitatea nationala sau politicile publice.De asemenea,se stipuleaza ca statul
contractant nu se poate folosi de Conventie ,,astfel incit sa aduca atingere oricaror legi sau
practici judiciare prin care sotia straina a unui cetatean al statului respectiv poate,la cerere,sa
obtina cetatenia sotului in virtutea unui drept.
Instrumentele regionale intaresc baza legala a dreptului la o nationalitate.Articolul 20
din Conventia americana a drepturilor omului din 1969 specifica faptul ca:
,,Fiecare persoana are dreptul la o nationalitate.Fiecare persoana are dreptul la
nationalitatea statului pe teritoriul caruia s-a nascut daca nu are dreptul la orice alta
4

nationalitate.Nimeni nu va fi in mod arbitrar lipsit de nationalitatea sa sau de dreptul de a o

schimba.

Conventia europeana din 1997 privind nationalitatea,un alt instrument regional redactat
de Consilul Europei,a fost elaborata in baza nevoii de a crea un text unic care sa consolideze
toate elementele din legislatia interna si internationala cu privire la nationalitate incepind din
1930,atunci cind Conventia de la Haga aborda problema conflictelor intre legile privind
naionalitatea.
Conventia privind reducerea cazurilor de nationalitate multipla si obligatiile militare in
cazurile de nationalitate multipla din 1963;
Carta africana a drepturilor si bunastarii copilului adoptata in anul1999 de Organizatia
pentru Unitatea Africii (in prezent Uniunea Africana).