17 Efectele tratatului international

Un tratat isi produce efectele sale fata de partile acestuia in conformitate cu

principiul pacta sunt servanda, adica: partile legate de tratat trebuie sa-si
execute obligatiile cu buna-credinta.
Diferentiem, tratate fata de statele parti si efecte fata de statele terte.
A. Efectele tratatelor fata de statele parti comporta urmatoarele doua situatii
juridice:
-efectele tratatelor fata de guvernanti, -efectele tratatelor fara de cei
guvernati.
Efectele tratatelor fata de guvernanti implica trei categorii de situatii: aefectele tratatelor fata de puterea executive(determina obligatia executivului
de a lua masuri pentru a publica tratatele, ca ele sa fie cunoscute de
cetateni), b-efectele tratatelor fata de puterea legislativa(apar in situatiile in
care este necesara adoptarea unor legi pentru ca tratatul sa-si poata
produce efectele in ordinea juridical interna), c-efectele tratatelor fata de
puterea judiciara(organelle judiciare pot aplica prevederile acestora dup ace
au fost ratificate si publicate, pe de alta parte pot interpreta prevederile
tratatelor la care statul este parte).
B. Un grup insemnat de problem juridice il reprezinta efectele tratatelor
asupra statelor terte. Prin stat tert se intelege un stat care nu este parte la
tratat. In general, fata de terti tratatele nu produc nici obligatii si nici
drepturi. Art. 36 din Conventia de la Viena(1969) stabileste doua conditii la
intrunirea carora statele terte pot dobindi drepturi : 1.daca partile la tratat
inteleg, prin asemenea dispozitii, sa confere acest drept, fie statului tert sau
unui grup de state caruia acesta ii apartine, fie tuturor statelor. 2.daca statul
tert consimte. In anumite conditii statele terte isi pot asuma obligatii prin
dispozitiile unui tratat la ca nu sunt parti, pentru aceasta trebuie sa se
respecte doua conditii: 1.partiel la tratat sa se fi inteles sa creeze o
asemenea obligatie prin dispozitiile tratatului, 2.statul tert sa accepte in mod
expres si in scris aceasta obligatie.
Tratatele se aplica in spatiu si timp.
Regula genera la aplicarea tratatelor in spatiu consta in rasfringerea
efectelor acestora asupra ansamblului teritoriului statelor parti. De regula
sfera de aplicare in spatiu a unui tratat si intinderea teritoriala a statelor
parti la acesta, exista o coincidenta perfecta. Exceptie sunt: tratate
localizare, care isi produc efectele numai intr-o anumita zona teritoriala a
statului. O alta exceptie e cea prin care se creeaza o organizatie
international.
In ceea ce priveste aplicare in timp a tratatelor este in general admis
principiul ca tratatele sunt obligatorii pentru pari din momentul in care
angajamentele statelor au fost legal perfectuate si pina cind tratatul, in
conditiile prevazute de dreptul international, inceteaza sa-si produca
efectele.
Tratatul n-are forta retroactive, adica nu leaga o parte in ce priveste un act
sau fapt anterior datei intratii in vigoare.
Un aspect special al aplicarii tratatelor in timp este cel al tratatelor
concurente ce impune xaminarea situatiilor de conflict intre dispozitiile unor
tratate, cu acelasi obicet, intervenite succesiv intre aceleasi parti.

18.Mecanismele internationale de protectie a drepturilor omului

Mecanismele intern. de protectie a dreputrilor omului au fost create in mare
parte in cadrul sau sub egida ONU si institutiilor sale specializate.
1. reglementatilor internationale cu caracter universal:
CARTA ONU- semnat in 1945. Este inedit dupa natura sa juridical deoare: pe
de o parte este actul constitutive al ONU si se supune normelor dreptului
organizatiilor internationale iar pe de alta parte este un tratat international
care se supune dreptului comun al tratatelor internationale. Carta ONU a
servit drept pista de lansare prin scopul atribuit organizatiei mondiale in curs
de formare de a realiza cooperarea international in promovarea si incurajarea
respectarii drepturilor omului si libertatilor fundamentale pentru toti, fara
deosebire de rasa, sex, limba sau religie. De fapt Carta International a
Drepturilor Omului constituie un ansamblu format din trei instrumente
distincte: Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948(adoptata prin
Rezolutia Adunarii Generale a ONU, a fost primul document international
public care enunta in mod solemn drepturile si libertatile fundamentale. Nu
este un tratat international si respective nu implica consecinte juridice, fiind
un act interpretative care la timpul sau a pregatit domeniul unei codificari),
Pactul cu privire la drepturile civile si politice si Pactul cu privire la drepturile
economice, sociale si culturale din 1966(din punct de vedere juridic, sunt
tratate internationale care instituie angajamente juridice opozabile pentru
statele- parti pasibile de raspundere pentru incalcarea lor. Sunt protejate
doua grupuri de drepturi: dr. economice, sociale si culturale, si drepturi civile,
politice.
2.Cooperarea institutionala cu caracter de universalitate.
Organele ONU: Adunarea Generala( competenta: de a initia studii si a face
recomandari in scopul respectarii drepturilor si libertatilor omului. Poate
examina price chestiune care afecteaza exercitarea dr, om. In plan mondial
si are dreptul sa sensibilizeze constiinta internationala.) Consiliul de
Securitate( este abilitat sa se ocupe de situatiile incare au loc incalcari grave
ale dr. om. Si care pot constitui un periclo pentru pacea si securitatea
international, putind dispune de interventia in statul respective in scopul
remedierii sitatiei) Curtea Internationala de Justitie(organul judiciar principal,
este competenta sa examineze toate diferendele de ordin juridic care au ca
obiect interpretarea unui tratat sau orice problema de drept international)
Consiliul Economic si Social(poate intreprinde cercetari, face recomandari in
scopul asigurarii respectarii effective a drepturilor omului si libertatilor
fundamentale) Inaltul Comisariat pentru Drepturile Omului(are
responsabilitatea principala apentru activitatile ONU, coordonarea
activitatilor ONU in promovarea si protectia drepturilor omului) Consiliul
pentru Drepturile Omului (compus din 47 reprezentanti, in competenta
carora intra responsabilitatea pentru promovarea si protectia dre., scopul
primordial- de a aborda situatiile de incalcare a drepturilor omului si de a

emite recomandari in privinta lor) Inaltul Comisariat ONU pentru Refugiati( se

preocupa de problemele specific refugiatilor)
Mecanismele conventionale Majoritatea conventiilor internationale
multilaterale cu caracter de universalitate stabilesc propriile mecanisme de
evaluare si monitorizare a gradului de respectare a dispozitiilor enuntate din
partea statelor-contractante. Printre aceastea se numara: Comitetul pentru
drepturile omului, comitetul pentru drepturile sconomice, sociale si culturale,
comitetul pentru eliminarea discriminarii rasiale, comitetul pentru eliminarea
discriminarii fata de femei, comitetul contra torturii, comitetul pentru
drepturile copilului, comitetul pentru drepturile persoanelor handicapate.

19 Subiectii dreptului international public

Subiectii dreptului international public sunt entitatile care participa direct la
raporturile internationale reglemetate de dreptul international public, care
prinactiunile volitive, obtin drepturi si isi asuma obligatii internationale, iar in cazul
incalcarii acestora poarta raspundere international.

Clasificare Feldman si G. Kurdiukov, clasifica subiectii dupa modul de

manifestare a capacitatii:-s. universali(statele care dispun de toate drepturile
si obligatiile internationale) s.speciali(org. intern. care au capacitatea
juridical intern. limitata prin vointa statelor). Dupa criteriuli suveranitatii: -s.
suverani( popoarele si statele ce lupta pentru independenta) s. nesuverane(
organizatiile intern.)Autorul Miullerson clasifica: -s. ce discpun de drepturi si
obligatii ce se deduc direct din normele drepturilui international si care
participa direct la crearea acestor norme si vegheaza respectarea lor. s. ce
dispun de un anumit volum de drepturi si obligatii intern, destul delimitat si
care nu participa direct la procesul de creare a normelor dreptului intern. In
raport de drepturi pe care le pot dobindi si obligatiile pe care si le pot asuma
sunt: -s.primari, originari, directi si cu capacitate deplina(statele), -s. derivati
si cu capacitate limitata(entitati implicate in raporturile juridice intern.)
Unii autor numesc statul subiect tipic, normal, inafara de stat mai sunt:
membri neregulati(cei lipsiti de baza teritoriala si care nu se bucura decit de
o component limitata), membri derivati( cei ale caror existent si component
depend de un act de vointa al statelor, adica entitati interstatele- asociatiile
de stat si organizatiile internationale).
O alta clasificare: s. de nivelul unu: -statul suveran(s. originar si primar),
-organizatia internationala( s. derivate si secundar), -popoarele care lupta pentru
eliberarea nationala(s. provizoriu) formatiunea de tip statat(s. specific). S. de
nivelul doi: -persoanele fizice, -persoanele juridice, -corporatiile transnationale,
-organizatiile internationale neguvernamentale.

Republica Moldova ca subiect de drept international public contemporan

Constituirea fundamentelor statului R.M. si ale societatii democratice a fost
efectuata cu participarea active a populatiei si a trecut prin 2 etale relative
distincte: prima: etapa confuza, contradictorie si de scurta durata. Incepe in
1990 odata cu desfasurarea primelor alegeri libere. Pornind de la realitate si
fiind ghidati de conjunctura interna si externa, intr-o perioada relative scurta,
Sovietul Suprem a elaborate si aprobat un set de legi si hotariri, care au
creat baza juridical si au trasat directiile principale de dezvoltare a noului
stat, R.M. S-a mers pas cu pas spre declararea independentei la 27.08.1991.

La sesiunea intii a noului Parlament au fost create organelle abilitate cu

realizarea politicii externe. Astfel Ministerului Afacerilor Externe al R.M. i-a
fost pusa sarcina de a promova politica externa a R. cu alte state si
organizatii internationale si negocierea sau participarea la negocierea
tratatelor si acordurilor internationale. In calitate de stat suveran si
independent, Moldova solicita tuturor statelor si guvernelor lumii
recunoasterea independentei sale si isi exprima dorinta de a srabili relatii
politice economice culturale si in alte domenii de interes comun, potrivit
normelor de drept international si practicii existente in lume. Prima tara care
a recunoscut independenta R.M. a fost Romania, care declara si acordarea
spijinului necesar pentru consolidarea independentei statului nou. Acest
process al recunoasterii a evoluat rapid, ajungindu-se astazi ca R.M. sa fie
recunoscuta de toate statele ONU. In sirul evenimentelor importante ce s-au
derulat in republica dupa proclamarea independentei, se inscribe si
adoptarea la 25.07.1994 a noii Constitutii. Art. 1 al C. stabileste
suveranitatea si independenta, iar art. 2 prevede ca suveranitatea nationala
apartine poporului R.M., care exercita in mod direct si prin organele sale
representative. R.M. se oblige, prin art. 8 sa respecte Carta ONU si tratatele
la care este parte, sa-si bazeze relatiile cu alte state pe principiile unanim
recunoscute ale dreptului international.

20 instituiarea recunoasterii in dreptul international public

Doua teorii a recunoasterii: consitutiva(Doctrina Tobar-insemnatatea decisive
se acorda actutlui de recunoastere in procesul constituirii noului stat ca
subiect de drept international, nu exista asemean act- nu este nici noul
subiect) si declarativa(confirma ca prin actul de recunoastere, nu se creeza
noul subiect de drept intern., acest act este o declarative constatatoare a
aparitiei unui subiect de drept international).
In DIP prin recunoastere se intelege un act unilateral, prin care un stat
constata existent anumitor fapte sau acte, care pot avea consecinte asupra
drepturilor si obligatiilor sale sau asupra intereselor sale politice, si declara
expres sau admite implicit ca acestea constituie elemente pe care se vor
baza relatiile sale juridice viitoare in raport cu noua entitate sau situatie.
Fiind un act unilateral, recunoasterea poate lua forma unor note diplomatice
sau a unei notificari directe sare se face catre statul recunoscut, dar poate
imbraca si forma unor comunicari publice- mesaje, telegrame, declaratii
oficiale. Recunoasterea poate fi cuprinsa in textul unor tratate bilaterale sau
multilaterale in care se precizeaza natura si continutul relatiilor ce se
stabilesc, dupa cum ea poate proven din partea unui stat sau a unui grup de
state in baza unui tratat multilateral. Recunoasterea are un caracter
facultative, si decurge din suveranitatea de stat. Statele au dreptul si nu
obligatia de a recunoaste noua entitate. Recunoasterea ajuta la dezvoltarea
si promovarea relatiilor de dr. intern. de catre statul in cauza.
Recunoasterea poate fi: expresa(printr-un act special al organului de stat
competent- declarative sau notificare formala, adresata noului stat),
tacita( estea cea care poate deduce prin faptele cocludente ale unui stat)
Din punct de vedere al efectelor pe care le produce, recunoasterea este: de
jure(relatiile dintre statul care recunoaste sic el recunoscut sint mai restrinse
ca intindere, avind un caracter nestabil si provizoriu, in sensul ca ea

opereaza in demeniile consimtite de catre statul care o acorda,

recunoasterea este incomplete, consituind o faza premergatoare pentru
recunoasterea de jure.), de facto(este cpmpleta si definitive, efectele ei se
sting odata cu incetarea calitatii de subiect de drept ale statului recunoscut)

21.Rezervele la tratatele internationale

Potrivit Conventiei de la Viena(1969) rezerva este o declarative unilatarea,
oricare ar fi continutul sau denumirea sa, facuta de un stat atunci cind
semneaza, ratifica, accepta sau aproba un tratat, ori adera la acesta, prin
care urmareste sa excluda sau sa modifice efectul juridic al unor dispozitii
din tratat cu privire la aplicarea lor fata de statul respective. Cu alte cuvinte
rezerva este un mijloc ce permite statelor care nu sunt de accord cu toate
prevederile unui tratat sa devina totusi parti la acesta.
Rezervele sunt caracteristici doar tratatelor multilaterale. Cerinte fata de
formularea rezervelor:1-rezervele trebuie sa fie formulate in scris si
communicate statelor contractante si alor state care au calitatea sa devina
parti la tratat. Retragerea lor deasemenea trebuie facuta in scris. 2-rezervele
pot fi formulate cu ocazia semnarii tratatului, ratificarii, aprobarii sau
acceptarii sale ori in momentul aderarii.in cazul in care rezerva a fost
formulate la semnarea tratatului, supus ulterior ratificarii, acceptarii sau
aprobarii, aceasta rezerva trebuie sa fie reconfirmata in mod formal de statul
rezervatar. 3- oricare state parti la tratat pot fie accepta rezervele care le-au
fost notificate, fie formula obiectii fata de acestea. Acceptarea rezervelor
poate fi expresa sau tacita. Neformularea de obiectii fara de o rezerva timp
de 12 luni, este considerate drept acceptare tacita. Retragerea obiectiei la o
rezerva necesita formularea ei in scris.
Conditiile in care poate fi admisa formularea unei reserve sunt:1-rezerva sa
nu fie interzisa de tratat, 2-rezervele sa nu se refere la acele dispozitii alte
tratatului, la care in mod expres este exclusa posibilitatea formularii de
rezerve. 3-rezervele sa se refere la acele dispozitii ale tratatului, la care in
mod expres este prevazuta posibilitatea formularii de rezerve. 4-rezervele sa
nu fie incompatibile cu obiectul si scopul tratatului.
In functie de atitudinea adoptata fata de statul rezervatar din partea
celorlalte state parti ale unui tratat international, se stabilesc urmatoarele
grupuri de raporturi conventionale:

1.intre statul care a formula tuna sau mai multe rezerve si statele care le-au
acceptat continua sa actioneze tratatul, cu precizarea ca in ceea ce priveste
articolele fata de care au fost formulate rezerve, dispozitiile care leaga
aceste state sunt cele modificate conform rezervelor. 2.intre statul rezervatar
si statele care au formulat obiectii la rezerve, in dependent de atitudinea
diferita a acestora din urma, se pot crea doua posibile grupuri de raporturi:
a-statele care au formulat obiectii la rezerve pot accepta ca restul
dispozitiilor trataturlui neafectate prin rezerve, sa se aplice intre ele si statul
rezervatar. B-aceleasi state pot insa, ca prin obiectiile lor la rezerve, sa
refuze aplicarea in intregime a tratatului in raporturile dintre ele si statul
autor al rezervelor.
De regula, o rezerva autorizata in mod expres de un tratat nu are nevoie sa
fie acceptata ulterior de celelalte state contractante, cu exceptia cazurilor
cind tratatul prevede aceasta. Insa in cazul in care din numarul restrins de
stat care au participat la negocieri ori din ratiunea obiectului si scopului
tratatului ar rezulta ca aplicare tratatului in intregime de toate partile este o
conditie esentiala a con-simtamintului fiecare dintre ele de a fi legat prin
tratat, rezerva trebuie sa fie acceptata de toate pertile.

22.Regimul de navigatie pe Dunare

Statutul juridic de fluviu internaional al Dunrii a fost stabilit prin
reglementri internaionale succesive.
Dup ce la Congresul de la Viena din 1815 Dunrea a fost
recunoscut ca fluviu internaional, interesul pentru dominaia asupra
acestuia din partea marilor puteri a crescut, marile puteri europene
ncercnd s-i impun controlul n dauna Imperiului Otoman, apoi a Rusiei,
iar prin nfrngerea Rusiei n rzboiul Crimeei puterile Europei occidentale iau asigurat dominaia asupra gurilor Dunrii i implicit asupra ntregului
fluviu.
Prin tratatul de la Paris din 1856 se stabilea pentru prima dat un
regim juridic general privind navigaia pe Dunre. Tratatul prevedea
libertatea de navigaie att pentru statele riverane, ct i pentru cele
neriverane i mprea fluviul, din punctul de vedere al administraiei
navigaiei, n 2 sectoare: Dunrea fluvial i Dunrea maritim.Pentru ultima
poriune a fost creat Comisia European a Dunrii, format din
reprezentanii marilor puteri (Anglia, Frana, Prusia i Sardinia) i ai marilor
imperii riverane (Austria, Rusia i Turcia).
Dup primul rzboi mondial, n 1921, se ncheia o nou Convenie a Dunrii
la Paris, care instituia un regim internaional pe toat poriunea navigabil a
fluviului, da la Ulm pn la vrsarea n mare, precum i asupra principalilor
aflueni ai Dunrii (Mureul, Tisa, Morava i Drava) i a canalelor.
Dup primul rzboi mondial, n 1921, se ncheia o nou Convenie a Dunrii
la Paris, care instituia un regim internaional pe toat poriunea navigabil a

fluviului, da la Ulm pn la vrsarea n mare, precum i asupra principalilor

aflueni ai Dunrii (Mureul, Tisa, Morava i Drava) i a canalelor
Se nfiinau dou organe internaionale pentru administrarea
navigaiei pe Dunre: Comisia European a Dunrii, format din
reprezentanii Angliei, Franei i Romniei, pentru Dunrea maritim, de la
vrsare pn la Brila, creia i s-au conferit toate drepturile i privilegiile pe
care le avusese i nainte de rzboi, i Comisia Internaional a Dunrii,
pentru poriunea de la Brila la Ulm, din care fceau parte cele trei mari
puteri i toate rile riverane.
Regimul actual al navigaiei pe Dunre este cel stabilit prin Convenia de la
Belgrad din 1948, ncheiat numai ntre statele riverane. El se refer la
poriunea navigabil a Dunrii, de la Ulm pn la Marea Neagr, cu ieire la
mare prin Braul Sulina.
Convenia recunoate suveranitatea deplin a statelor riverane
asupra poriunilor de fluviu aflate n limitele granielor lor.Fiecare stat riveran
are dreptul s stabileasc condiiile de navigaie n poriunea de fluviu
supus suveranitii sale n baza unor norme generale de navigaie
convenite ntre statele riverane, s efectueze controlul vamal i sanitar i si exercite jurisdicia n zona proprie, fiind obligate s menin n stare de
navigaie zona respectiv i s efectueze lucrrile necesare n acest scop.
Navigaia este liber pentru navele comerciale ale tuturor statelor, pe
baz de egalitate n ce privete taxele i condiiile de desfurare a traficului.
Navigaia navelor militare ale statelor neriverane este interzis, iar
cea a navelor statelor riverane este permis pe poriunile ce revin altor
state cu acordul acestora.
Pentru realizarea colaborrii statelor riverane i adoptarea de
recomandri privind regulile de navigaie, de supraveghere a traficului,
poliia vamal sau sanitar i pentru efectuarea unor lucrri comune de
asigurare a navigaiei a fost constituit Comisia Dunrii, cu sediul actual la
Budapesta, dup ce pn n 1957 acesta a fost la Galai.

23 Organele internationale-subiecti de drept international public

Organizatiile internationale reprezinta o forma de armonizare a eforturilor statelor in

directia unei colaborari internationale pentru realizarea careia statele au creat un
cadru juridico-organizatoric- o organizare cu caracter permanent. Calitatea de
subiect de drept al organizatiilor internationale guvernamentale este exprimata prin
posesia de drepturi si aptitudinea de a dobindi si indeplini atributiile in baza
statutlui sau altor acte consecutive. Astfel, statele nu pot renunta la aceste
instrumente de securitate colectiva, de cooperare economica si tehnica, de
unificare a eforturilor collective pentru solutionarea unor problem actuale si acute
de interes comun, care sunt mai necesare ca oricind sau chiar indispensabile in
conditiile globalizarii.
Caracteristici 1- membrii acestora sunt statele suverane 2-modul in care acestea au
luat nastere. Asupra infiintarii lor s-a convenit in cadrul uneia sau mai multor intilniri
sau conferinte la care au participat un anumit numar de state. La conferintele de
constituire sunt stabilite o serie de reguli si norme referitoare la scopurile si
obiectivele organizatiei, membrii si competentele acesteia, tipurile si formele de
activitate, modul de formare si functionare a secretariatului si diverselor organe ale
organizatiei, incetarea activitatii. 3-permanenta insitutiei: se refera la aspectul

continuu, fara intreruperi al activitatii organizatiei. 4-org. intern. si functionarii

acestora se bucura pe teritoriul statelor member de privilegii si imunitati.
Clasificare: dupa vocative:- org. cu caracter universal, -org. cu caracter regional,
-org. cu caracter subregional. Dupa calitatea mebrilor: -organizatii guvernamentale,
-org. neguvernamentale. Dupa competenta org. intern. in domeniul relatiilor
internationale: -org. cu competenta generala sau cu vocative de universalitate, -org.
cu competenta speciala.
Personalitatea juridical a organizatiilor internationale si statului ei special.
Personalitatea juridical a organizatiei internationale guvernamentale este expresia
autonomiei ei functionale si a calitatii ei de subiect de drept intern. public. Ea are un
dublu aspect: -org. apre personalitate juridical interna, respective in ordinea
juridical interna a statelor member, -personalitate juridical intern. care reprezinta
aspectul cel mai importantn al personalitatii sale juridice.
Personalitatea juridical intern. a org. intern. este esentiala pu functionarea
corespunzatoare a acesteia, iar actele constitutive ale multor org. prevad drepturi si
obligatii care confirma ca le confera cel putin un grad limitat de person. juridica.
Pentru ca org. intern. sa-si poata atinge scopurile pentru care au fost create, trebuie
ca acestea sa poata incheia acte juridice spre a dobindi drepturi si a-si asuma
obligatii in conformitate cu dreptul intern., sa poate sta in justitie spre a-si valorifica
eventualele pretentii sis a aiba un anumit statul juridic care le subliniaza pozitia lor
international, beneficiind de anumite imunitati si privilegii. Pe linga aceste capacitati
fundamentale legate de personalitatea juridical international s-a mai adaugat si
aceea de a intretine relatii diplomatice.
Org. intern. i se recunoaste indeosebi: -personalitatea de drept international,
-inviolabilitatea sediului si libertatea de comunicare oficiala, -imunitatea de
jurisdictie locala, precum si scutiri fiscal si vamale.
Competentele si raspunderea international a organizatiei internationale: au
competente limitate, sunt de natura functionala, fiind determinate de scopurile
pentru care au fost create si limitate la prevederile statutelor lor. Ele sunt grupate in
trei categorii:
1.competenta normative a organizatiilor internationale(consta in posiblitatea org. de
a crea norme juridice care se adreseaza unor destinatari diferiti, si care sa fie in
concordanta cu normele dreptului intern. si principiile de baza ale org.
2.competenta operationala a org. intern. guvernamentale. (consta in puterea de a
acorda asistenta economica, financiara, administrative si militara)
3.competenta de control si de sanctiune a organizatiilor internationale (statele
member indeplinesc obligatiile ce le revin din calitatea de membru al org. si pot
aplica sanctiuni impotriva membrelor ce nu le respecta)
Doctrina dreptului internaional public recunoate preceptul general al organizaiilor
internaionale de a rspunde pentru faptele lor contrare:
1. Principilor i normelor unanim recunoscute de drept internaional;
2. Normelor stipulate n actul de constituire;
3. Normelor de drept intern al organizaiei;
4. Acordurilor ncheiate de organizaie cu ali subieci de drept internaional;
5. Normelor de drept naional al statelor.
Considerm c una din formele de rspundere
Organizaia internaional poate fi i subiect de drept internaional privat, ori
subiect de
drept intern i, n aceast calitate, posed capacitate juridic ce vizeaz:
ncheierea de acorduri i contracte de munc;
procurarea i dispunerea de proprieti imobile i mobile;
ncheierea de contracte de arend;
intentarea de dosare n instana de judecat.
24.Sistemul organelor principale ONU
Adunarea General. Ca organ reprezentativ al ONU, Adunarea General dispune de o
competen general, care printre alte include i pe aceea de a iniia studii i a face recomandri
n scopul respectrii drepturilor omului i a libertilor fundamentale pentru toi. n acest sens
Adunarea General poate examina orice chestiune care afecteaz exercitarea drepturilor omului
n plan mondial i are dreptul s sensibilizeze contiina internaional prin rezoluiile pe care
le emite n materie.
Consiliul de Securitate. Dei nu are atribuii directe n ceea ce privete garantarea drepturilor

omului, Consiliul de Securitate este abilitat s se ocupe de situaiile n care au loc nclcri grave
ale drepturilor omului i care pot constitui un pericol pentru pacea i securitatea internaional,
putnd dispune de intervenia n statul respectiv n scopul remedierii situaiei.
Curtea Internaional de Justiie (CIJ). Potrivit prevederilor art.92 din Cart, Curtea Internaional
de Justiie este organul judiciar principal al Naiunilor Unite. n raport cu jurisdiciile specializate
n materia drepturilor omului, competena Curii Internaionale de Justiie este una general.
Curtea este competent s examineze toate diferendele de ordin juridic care
au ca obiect interpretarea unui tratat sau orice problem de drept internaional.
Consiliul Economic i Social. Astfel cum prevede art.62 p.2 din Carta ONU, Consiliul Economic
i Social poate ntreprinde cercetri, face recomandri n scopul asigurrii respectrii efective a
drepturilor omului i libertilor fundamentale. Este de asemenea abilitat s pregteasc proiectele
conveniilor care urmeaz s fie supuse spre adoptare Adunrii Generale i s convoace conferine
internaionale n domeniul drepturile omului. n plus, potrivit din Cart acesta poate
lua msurile potrivite pentru obinerea rapoartelor periodice din partea instituiilor specializate
n vederea executrii recomandrilor i poate comunica Adunrii Generale observaiile proprii
asupra acestor rapoarte. Iar conform art.68, este de competena lui s nfiineze comisii pentru
probleme economice, sociale i pentru promovarea drepturilor omului, alte comisii necesare
pentru ndeplinirea funciilor sale.
naltul Comisariat pentru Drepturile Omului.
are responsabilitatea principal pentru activitile ONU n domeniul drepturilor omului, sub conducerea
Secretarului General. Printre diversele atribuii delegate naltului Comisar, cea mai nsemnat este cea
enunat de paragraful 4 (f) al Rezoluiei: s joace un rol activ n depirea obstacolelor actuale i
nlturarea piedicilor pentru deplina realizare a tuturor drepturilor omului i prevenirea comiterii n
continuare a nclcrii drepturilor omului n ntreaga lume. naltul Comisar are rangul de Subsecretar
General al ONU, fiind nsrcinat cu conducerea general a Centrului pentru drepturile omului, de pe
lng oficiul Naiunilor Unite din Geneva, al crui director general este. De asemenea el se ocup de
coordonarea activitilor ONU n promovarea i protecia drepturilor omului. nfiinarea funciei de nalt
Comisar pentru drepturile omului a marchat un important pas n lupta pentru consolidarea capacitii
ONU de a se ocupa de nclcarea drepturilor omului.
Consiliul pentru Drepturile Omului. Consiliul pentru Drepturile Omului este un organ
interguvernamental, compus din reprezentanii ai 47 de state-membre ale ONU, n competena
crora intr responsabilitatea pentru promovarea i protecia drepturilor omului pe ntreg glob
pmntesc. scopul primordial de a aborda situaiile de nclcare a drepturilor omului
i de a emite recomandri n privina lor.
naltul Comisariat ONU pentru Refugiai (ICNUR
Acest organism se preocup de problemele specifice refugiailor, avnd ca principal sarcin urmrirea
modului de aplicare a Conveniei privind statutul refugiailor (1951) i a Protocolului la Convenie
(1978).
Comitetul ONU pentru drepturile omului.
Comitetul este compus din 18 membri resortisani
ai statelor-pri, care trebuie s fie personaliti de nalt moralitate i avnd o competen
recunoscut n domeniul drepturilor omului (p.2, art.28), exercitnd aceast funcie cu titlu individual
(p.3, art.28), membrii Comitetului sunt alei prin vot secret de ctre statele pri la Pact
pentru un mandat de patru ani (art.32, p.1), fiind reeligibili dac se propune repetat candidatura
lor. Pentru alegerile n Comitet se va ine seama de o repartiie geografic echitabil i de reprezentarea
diferitelor forme de civilizaie, precum i de principalele sisteme juridice (p.2, art.31).

25.Dreptul intern aerian

Dreptul internaional aerian este o ramur a dreptului internaional public i
constituie un
ansam blul de norme juridice i principii de drept destinate reglementrii relaiilor
dintre subiectele
sale, relaii care iau natere ca urmare a explorrii i folosirii spaiului aerian de
ctre aviaia
civil. unele reguli juridice, cu privire la spaiul aerian au fost formulate naintea
apariiei i a dezvoltrii aviaiei. Dreptul roman, spre exemplu, privea spaiul aerian
ca res communis

omnium (lucru care aparine tuturor). Problema suveranitii asupra spaiului aerian
a cptat nsemntate practic abia spre sfritul secolului al XIX-lea i nceputul
secolului al XX-lea, dat cu apariia l dezvoltarea navigaiei aeriene, care a
strnit lupt ndrjit ntre state pentru dominaia aerului. Existau la acea etap
dou teorii privind spaiul aerian: libertatea aerului i suveranitatea asupra spaiului
aerian. Dup primul rzboi mondial, lupta dintre cele dou principii s-a terminat cu
triumful definitive al principiului suveranitii statului asupra spaiului aerian.
Potrivit acestui principiu, statul
este suveran asupra coloanei de aer cuprins n limitele frontierelor sale,
cuprinznd i spaiul
aerian de deasupra mrii teritoriale. Principiul suveranitii statului asupra spaiului
aerian fost consacrat ntr-o serie de convenii internaionale, cum ar fi Convenia
de la Paris din 1919, Convenia de la Havana din 1928, Convenia de la Chicago din
1944.
Organizaia Aviaiei Civile Internaionale (I.C.A.O.), instituie specializat a O.N.U.,
care are 3 funcii principale:
a) funcia de reglementare i administrare;
b) funcia legislativ, de studiere i pregtire a proiectelor de convenii
internaionale privind
aeronavigaia internaional;
c) funcia jurisdicional i de arbitraj, care revine Consiliului organizaiei, n
soluionarea
diferendelor ivite n activitatea statelor membre n domeniul aeronavigaiei, precum
i cele
refe ritoare la interpretarea i aplicarea conveniei i a altor acorduri privind
aeronavigaia internaional.
Principii:
Principiul suveranitii complete i exclusive a statelor n spaiul su aerian
Principiul libertii zborurilor aeronavelor n spaiul aerian internaional.
Principiul asigurrii securitii zborurilor n aviaia civil internaional

Naionalitatea aeronavelor i nmatricularea lor

Orice aeronav are naionalitatea statului n ale crui registre speciale este nscris.
Cerinele
de baz privind nmatricularea oricrei aeronave reiese din necesitatea exercitrii
unui control
efectiv asupra acesteia de ctre statul sub al crui pavilion navigheaz. Controlul
menionat se
refer la standardele tehnice privind securitatea navigaiei bazate pe datele fixate
n certificatele
de navigabilitate ale aparatelor de zbor i dosarele privind aptitudinile tehnice i
profesionale ale
echipajului. Sunt distinse dou tipuri de aeronave: aeronave de stat i aeronave
civile.
n temeiul Conveniilor de la Chicago pentru reglementarea traficului aerian
internaional
u fost stabilite cinci categorii de aeronave, crora li se acord, n mod difereniat,
cinci liberti
ale aerului:
1) Aeronave civile care nu efectueaz un serviciu de transport pe baze
comerciale.
2) Aeronave civile care efectueaz servicii comerciale regulate.
3) Aeronave civile care efectueaz servicii comerciale ntmpltoare
4) Aeronave care efectueaz servicii de cabotaj
5) Aeronave de stat

26. Dreptul international extraatmosferic

Anul 1957 este socotit ca an de referin a nceputului explorrii spaiului cosmic
prin lansarea primului satelit la 4 octombrie. Aceasta a marcat necesitatea
elaborrii unor principii i norme pentru
a reglementa regimul juridic al spaiului cosmic i al activitilor spaiale. n 1958
Adunarea General a ONU creeaz un comitet special pentru utilizarea panic a
spaiului extraatmosferic. Pn n 1963 o
serie de rezoluii ale Adunrii Generale a ONU au dus la formarea principiilor
generale i speciale ale spaiului extraatmosferic. paiului extraatmosferic. n 1967
a fost adoptat tratatul cu privire la principiile ce trebuie respectate n materie de
exploatare i utilizare a spaiului extraatmosferic. n 1968 se ncheie Acordul cu
privire la salvarea astronauilor i la ntoarcerea lor i obiectelor lansate n spaiu.
Sunt incluse prevederi referitoare la accidentele, situaii periculoase i aterizri
forate, acordarea de asisten personalului i msuri pentru ntoarcerea
astronauilor n statul cruia i aparin. n 1971 se ncheie Convenia privind
rspunderea internaional pentru daunele cauzate de obiectele spaiale, iar mai
apoi n 1975 a fost adoptat Convenia privind nmatricularea obiectelor lansate n
spaiu.
Principiile spaiului extraatmosferic
Principiul liberei explorri i utilizrii spaiului de ctre toate statele n condiii de
egalitate.
Principiul ne apropierii a vreunei pri a spaiului extraterestru.
Principiul folosirii i utilizrii spaiului extraterestru n scopuri panice i n interesul
ntregii omeniri.
Jurisdicia i controlul asupra personalului i obiectelor spaiale prevede c statele
sunt obligate s se cluzeasc dup principiul cooperrii i asistenei reciproce
innd seama de interesele corespunztoare ale celorlalte state. Toate statele
trebuie s coopereze n domeniul cercetrii tiinifice n spaiul extraatmosferic.
Jurisdicia i controlul asupra personalului i obiectelor spaiale
aparin statului de lansare n al crui regim este nregistrat obiectul spaial, ct timp
acesta se afl n spaiu, pe corpurile cereti sau revin pe pmnt. Dac lansarea a
fost fcut de dou sau mai multe state
jurisdicia i revine statului de nmatriculare sau aceluia care a fost desemnat prin
acord. Potrivit tratatului spaial astronauii trebuie considerai ca trimii ai omenirii
n spaiul cosmic, iar statele sunt
obligate s le acorde toat asistena posibil n caz de accident, n caz de pericol
sau aterizare forat. n cazul unei astfel de aterizri ntoarcerea astronauilor ctre
statul lor va trebui efectuat de ndat
i n deplin securitate. La rndul lor astronauii care se gsesc n exerciiul
activitii lor n spaiu cosmic sau pe corpurile cereti vor acorda ntreaga asisten
posibil astronauilor altor state. Toate
aceste prevederi sunt reglementate de tratatul spaial din 1967.
Din principiul jurisdiciei i controlul statului de lansare rezult i principiul
rspunderii unde statele sunt responsabile pe plan internaional pentru daunele
cauzate unui alt stat sau persoanelor
fizice i juridice de obiectele spaiale lansate de ele sau de prile lor componente
indiferent dac aceste daune se produc pe pmnt, n aer, sau n spaiul cosmic.
Potrivit reglementrilor internaionale este necesar nmatricularea tuturor
obiectelor lansate n spaiu pentru operaiunile de securitate i reglementarea
tarifului pentru soluionarea problemei daunelor cauzate de acestea unui stat sau
organizaie internaional i evitarea ntr-o oarecare msur a curselor narmrii
precum i informarea celorlalte state n privina existenei unor satelii folosii
pentru teledetecia transmisiunii de televiziune, de date meteorologice, pentru
servicii de salvare pe mare i a altor activiti comerciale.

27.Crimele de razboi si crimele contraumanitatii

Crima de rzboi este fapta de nclcare, violare a legilor rzboiului din timpul unui
conflict armat, care cade sub incidena dreptului internaional. nclcarea legilor
rzboiului poate fi fcut de o persoan sau un grup, de militari sau civili. Orice
violare a legilor rzboiului n conflictele militare dintre state sunt considerate crime
de rzboi, pe cnd violrile legilor rzboiului n cadrul conflictelor interne cad sub
incidena deptului naional.
Legile rzboiului sau tradiii care s reglementeze conflictele au existat de multe
secole, iar nclcarea acestor legi a fost pedepsit diferit de-a lungul istoriei. La
cumpna dintre secolele al XIX-lea i al XX-lea, comunitatea internaional a simit
nevoie s sistematizeze numeroasele tradiii, legi i reguli nc nescrise n
Conveniile de la Haga. Conceptul modern de crim de rzboi a fost dezvoltat n
timpul Proceselor de la Nrnberg, avnd ca baz definiiile din Carta de la Londra cu
privire la Tribunalul militar internaional publicat la 8 august 1945. Pe lng crimele
de rzboi, Carta definea i crimele mpotriva pcii i crimele mpotriva umanitii.
Articolul 22 al Conveniei de la Haga din 18 octombrie 1907 stabilea c Dreptul
beligeranilor de a adopta msuri de rnire a inamicului nu este nelimitat.
Crime impotriva umanitii este un concept care apare n practica judiciar ca o
alternativ la utilizarea termenului de genocid. Motivul este existena unor cerine
de probaiune mult mai uoare, n condiiile n care exist anumite suprapuneri a
sferelor celor dou infraciuni
Unii autori consider genocidul ca o forma agravant a crimelor mpotriva
umanitii, deoarece include intenia de a distruge un grup.
Ali specialiti vd situaia tocmai invers, invocnd cerina de mas i caracterul
sistematic necesar pentru a se putea invoca infractiunea de crime mpotriva
umanitii.
Cert este c jurisprudena internaional consider genocidul i crimele mpotriva
umanitii ca fiind infraciuni separate.
n dreptul internaional, infraciunea de crime mpotriva umanitii se refer la mai
multe tipuri de acte care sunt svrite n mod sistematic mpotriva oricrei
populaii civile, fie iniiate, ncurajate sau doar tolerate de orice autoritate, fie ea
guvernamental sau de fapt .
Prin articolele 7 i 8 din Statutul de la Roma al Curii Penale Internaionale, adoptat
n 1998, violul, sclavia sexual, prostituia forat, sarcinile forate i sterilizarea
forat, sau orice form de violen sexual sunt definite drept crime mpotriva
umanitii i crime de rzboi i echivalate cu o form de tortur i o crim grav de
rzboi, fie c aceste acte sunt sau nu comise n mod sistematic n timpul conflictelor
internaionale sau interne.
Alte fapte ce intr n categoria de crime mpotriva umanitii sunt crima,
exterminarea, sclavia, tortura, persecuia etc. Pentru a se proba crimele mpotriva
umanitii i pentru condamnarea fptuitorilor, este necesar doar probarea
crimelor svrite, nefiind nevoie i de dovedirea inteniei de a distruge un grup.

Crimele contra umanitii, indiferent dac sunt comise n timp de rzboi sau n timp
de pace, aa cum sunt definite n Statutul Tribunalului Militar Internaional de la
Nrnberg din 8 august 1945 i confirmate prin rezoluiile Adunrii Generale a
Organizaiei Naiunilor Unite 3 (I) i 95 (I) din 13 februarie 1946 i 11 decembrie
1946, sunt imprescriptibile.
La Conferina de la Praga cu titlul Contiina european i comunismul a fost
adoptat o declaraie care, pornind de la premisele c:
ideologia comunist este direct responsabil pentru crimele comise mpotriva
umanitii,
contientizarea crimelor mpotriva umanitii comise de regimurile comuniste pe tot
continentul trebuie s lumineze toate minile europene la fel ca cea a crimelor
regimului nazist,
exist similitudini substaniale ntre nazism i comunism n privina caracterului lor
oribil i groaznic i a crimelor lor mportiva umanitii,
cere, ntre altele:
recunoaterea faptului c multe crime comise n numele comunismului trebuiesc
considerate crime mpotriva umanitii spre a servi ca i avertisment generaiilor
urmtoare, la fel cum crimele naziste au fost apreciate de ctre Tribunalul din
Nrnberg,
atitudine responsabil din partea parlamentelor naionale n ceea ce privete
recunoaterea crimelor comuniste ca fiind crime mpotriva umanitii, ceea ce
conduce la legislaie adecvat i la monitorizarea parlamentar a acestei legislaii.

28. Metode si mijloace de purtare a razboiului

Dreptul international umanitar se prezinta,in esenta sa,ca un tot

unitar,normele,principiile si instituiile sale postuland eliminarea exceselor de
violenta
de pe teatrele de operatiuni militare si din spatele acestora si protectia
persoanelor
care nu participa direct sau nu mai participa la ostilitati si a bunurilor care nu
au nicio
legatura directa cu conflictul armat.Dar,totodata,pentru fiecare dintre cele
trei medii in
care se desfasoara operatiunile militare terestru,,naval si aerian- iar in
ultima vreme
si in spatiul extraatmosferic,au fost create norme si principii speciale in
raport cu
mijloacele si metodele de lupta specifice,de natura teatrelor de operatiuni si
de natura
fortelor combatante.
I. Avertizarea prealabila a adversarului
In timp de pace,intre state exista o vasta retea de relatii,stabilite pe cale
bilaterala,regionala sau internationala,guvernate de normele dreptului
international
public.Inceperea razboiului pune,in principiu,capat acestor relatii,in special a
celor
bilaterale,instituind in locul starii de pace starea de beligeranta,guvernata de
dreptul
international umanitar.Momentul exact cand se produce trecerea de la starea
de pace
la cea de beligeranta prezinta o importanta deosebita,deoarece de atunci
incep sa se
produca anumite efecte ,atat in ceea ce priveste partile beligerante,cat si
statele care

nu participa la acest conflict.Exista,in acest sens,o regula

straveche,cunoscuta inca din
antichitate,conform careia juris temporis,acest moment este marcat printr-un
act de
avertizare publica a adversarului inainte de a porni importiva lui un razboi.
II. Instituirea starii de beligeranta
Din momentul nstituirii starii de beligeranta,fie ca urmare a unui avertisment
prealabil,fie prin inceperea ostilitatilor,intra in vigoare normele,cutumiare si
conventionale,,ale dreptului international umanitar.
Un set de asemenea norme guverneaza efectele imediate ale starii de
beligeranta asupra relatiilor interstatale.
Alt set de norme vizeaza efectele juridice ale starii de beligeranta asupra
relatiilor dintre partile la un conflict armat si cetatenii inamici,iar ultimul,,se
refera la
relatiile dintre resortisantii statelor inamice.
III. Principii fundamentale care guverneaza dreptul partilor la un conflict
armat de a recurge la mijloace si metode de razboi
Din cele mai vechi timputi s-a urmarit ca prin norme juridice sa se limiteze
dreptul statelor de a recurge la mijloace si metode de razboi,acest lucru
realizandu-se
privind trei factori:
1. efectele lor destructive
2. persoanele importiva carora sunt indreptate
3. locurile si bunurile vizate
Pe aceasta bazain dreptul international umanitar au fost consecrate trei
principii fundamentale:
1.partile unui conflict nu au drept nelimitat in ceea ce priveste alegerea
mijloacelor si metodelor de razboi
2.in utlizarea acestor mijloace si metode trebuie sa se faca intotdeauna o
distinctie neta intre obitivele militare,pe de o parte, si populatia,persoanele
civile si
bunurile cu carater civil,pe de alta parte,astfel incat atacurile sa nu fie
indreptate decat
asupra primelor
3.sa se limiteze,pe cat posibil,suferintele pe care le-ar putea indura
combatantii
si proportiile distrugerilor.

29. Misiunile diplomatice

are mai multe sensuri: raport juridic bilateral,are intelesuri de sarcina incredintata
de statul trimitator agentului sau, de grup de personal insarcinate, institutie
permanenta desitincta de personalul care o alcatuiesc. Elementele comune sunt:
este o istitutie statala pentru relatii externe, este un organ alunui stat ca subiect de
drept international, isi desfasoara activitatea in exteriorulgranitelor, are rolul de a
reprezenta interesele statelor in exterior.
Citeva definitii
Misiunea diplomatica este organul de stat rezidind permanent pe teritoriul unui stat
strain spre a reprezenta statul acreditar in vederea mentinerii relatiilor diplomatice
in statul acreditar. Misiunea ca organ al statului nu trebuie confundata cu membrii

sai, cu grupul de agenti care actioneaza in cadrul ei, dupa cum ea nu poate fi
confundata cu seful institutiei care detine aceasta functie temporar. Misunea
diplomatica in sens ca institutie se deosebestede activitatea membrilor prin
infiintarea ei, este rezultatul ueni proceduri distincta de cea a agentilor, crearea ei
este aneterioara numirii personalului. Cele mai multe documente ale misunii sunt
primite si intocmite dinafara ei pe numele misunii ei. Existenta misunii ca institutie
nu este afectata de schimbarile ce pot interveni incomponenta personala. Cauzele
de incetare a misiunii si agentilor sunt diferite: privilegiile si imunitatile ale misunii
sunt distincte fata de cele ale membrilor. Misunea are un statut juridic cu dubla
determinare: 1. este un organ al statului si este reglementata de normele dreptului
international, 2. este un organ pt relatii si activitatea pe teritoriul altui stat din care
considerent multe activitati sunt reglementate de normele dreptului international.
2. Infiintarea misunilor diplomatice:
Capacitatea de infiintarea a misunilor diplomatice o au subiectii de drept
international: statele OIG, popoarele , natiunile. Acesta se numeste dreptul de
legatie sau drept de ambasada, acest drept decurge din calitatea de subiect cu
personalitate juridica. O alta conditie este ca in aceste subiecte sa existe relatii
diplomatice si pt a fi infiintata misunea este nevoie de acord expres. Statul care
trimute o misiune diplomatica poarta denumirea de stat acreditant si cel care o
primeste stat acreditar. Intre state se respecta principiul reciprocitatii(la nivel de
rangal misunii). Principiul dat nu este obligatoriu ce priveste trimiterea misunilor, in
art 5 alConventiei din 1961 se prevede ca un stat poate trimite , acredita un sef de
misune in 2 sau mai multe state dupa ce a facut notificarea corespunzatoare. In art
6 este mentionatca 2 sau mai multe state pot acredita unul sau mai multe persoane
ca sef de misiune,conform si art 5 si 6-persoanele membre personalului diplomatic
trebuie sa aiba princiupiul nationalitatiii statului acreditant.