Sunteți pe pagina 1din 2

5.

EXCITABILITATEA SI LEGILE ACESTEIA

1. Definirea notiunii de excitabilitate


Fluidul intracelular al celulelor vii - citosolul - are o compozitie foarte diferita de a
lichidului extracelular. De exemplu, concentratia potasiului si a fosfatului este mai mare in
interiorul celulei decat in afara ei, in timp ce pentru sodiu, calciu si clor situatia este inversa.
Aceste diferente sunt necesare functionarii normale a multor enzime intracelulare, bunaoara
sintezele proteice de la nivelul ribozomilor necesita o concentratie relativ ridicata de potasiu.
Aceste diferente de concentratie sunt create si mentinute de membrana celulara sau
plasmalema, prin stabilirea unei bariere de permeabilitate in jurul citosolului.
Membrana celulara are permeabilitate selectiva, care asigura pastrarea in celula a
substantelor necesare, dintre care unele - in special proteinele - cu cost metabolic prea ridicat
pentru a fi irosite, si previne patrunderea in interiorul celulei a substantelor ce nu-i sunt utile.
De asemenea, poseda mecanisme (canale ionice, pompe ionice, proteine transportoare) care
ajuta unele molecule sa strabata bariera membranara in vederea indeplinirii de catre celula a
functiilor sale specifice.
Excitabilitatea este proprietatea fundamentala a oricarei celule vii de a reactiona la
actiunea unui stimul prin modificarea permeabilitatii ionice a membranei sale plasmatice si
generarea unui potential electric. La nivel de organ efector, reactia de raspuns se traduce prin
indeplinirea unor functii specifice, ca secretia glandulara, contractia musculara etc.
Toate celulele vii sunt excitabile, dar gradul lor de excitabilitate este adaptat structurii
lor functionale. Celula cea mai excitabila este neuronul, de rapiditatea sa de reactie chiar la
stimuli cu intensitate mica depinzand capacitatea de integrare si coordonare a organismului.
Urmeaza, in ordine, fibra musculara striata, muschii scheletici trebuind sa fie capabili de
raspunsuri contractile rapide si precis gradate la comenzile emise de sistemul nervos central,
apoi celulele musculare de tip cardiac si fibrele musculare netede. Structuri inalt excitabile
sunt si celulele receptoare, ale analizatorilor, precum si alte celule cu rol de receptor grupate
in zone strategice din interiorul organismului sau diseminate in muschi.
Celule mai putin excitabile - in care modificarile de permeabilitate membranara sunt de mai
mica amploare si raspunsul specific al celulelor nu se bazeaza pe generarea unor potentiale de
actiune - sunt hepatocitul si celulele tesutului conjunctiv, inclusiv celulele osoase.

2. Legile generale ale excitabilitatii


1

Excitantul sau stimul poate fi orice agent din mediu capabil sa determine o reactie din
partea unei structuri vii (in fapt, orice variatie a unei forme de energie din mediu, care la nivel
celular capata valoare informationala).
Pentru a fi investita cu calitatea de stimul, variatia de energie trebuie sa indeplineasca
o serie de conditii, adica sa se supuna legilor generale ale excitabilitatii:
- 1. Pentru a produce o reactie din partea celulei, excitantul trebuie sa aiba o anumita
valoare minima: intensitate - prag sau liminara.
- 2. Stimulii subliminari produc doar reactii locale la nivel membranar, ce nu se pot
transmite mai departe ca potential de actiune. Dar, daca stimulii subliminari actioneaza
repetat si cu o frecventa care sa permita insumarea lor, ei pot genera o reactie din partea
celulei sub forma unui potential de actiune.
- 3. La nivelul unei singure celule sau al unei unitati functionale (neuron, unitate
motorie, sincitiu), un stimul liminar produce o reactie maximala, dar si un stimul superior ca
intensitate va produce aceeasi reactie ca si excitantul liminar. Aceasta este legea tot sau
nimic. Respectiva lege nu mai este valabila in cazul agregatelor supracelulare (de ex.
muschiul scheletic in ansamblul sau raspunde gradat).
Putem explica acest comportament al celulei excitabile potrivit legii tot sau nimic
prin analogie cu modul cum se declanseaza o arma de foc: marimea exploziei si viteza cu
care iese glontul de pe teava nu depinde de forta cu care se apasa tragaciul. Ori tragaciul este
suficient apasat pentru ca arma sa ia foc, ori nu este, nu se poate trage cu arma pe jumatate.
- 4. Pentru a evita adaptarea structurilor vii fata de variatia unei forme de energie,
stimulul trebuie sa actioneze cu o anumita bruschete pentru a produce o reactie.
- 5. Excitarea repetata cu un stimul de aceeasi natura atrage dupa sine modificarea
temporara a pragului de excitabilitate al celulei fata de acel stimul.
- 6. Reactia de raspuns la un stimul nu apare instantaneu, ci dupa un anumit interval
de timp (in general foarte scurt) necesar desfasurarii proceselor fizico-chimice declansate de
stimul.