curs

Lumea Araba in Relatiile Internationale medievale

Un loc important in Ri in sec 7-13 l-au avut arabii. La inceputul sec 7 in conditiile
genezei mahomedanismului ei au reusit sa intemeieze un stat puternic de tipul
Califatului. Arabii au ajuns sa detina un imperiu mai intins decat cel al fostului
Imperiu Rman. Liantul spiritual l-a constituit islamismul sau mahomedanismul, in
vreme ce doctrina Djihadului a asigurat din punct de vedere justitiar potentialul
militar. Activitatea politica si legislativa a lui Mohamed a facut posibila crearea
acelor premise pentru constituirea unei stapaniri de tip tricontinental.
Sub califul omnar() arabii obtin importante victorii militare aupra bizantului. In urma
luptei de la Yarmuk din 636 arabii au ocupat Siria si Palestina pt ca intre anii 636641 sa ocupe la la imperiul persan Irakul si Mesopotamia. La 651 Persia era
ocupata in intregime. Teritoriile ocupate pe cale militara au devenit proprietate de
stat. Sub califul urmator, Otman 644-656, a fost cucerit Egiptul si au fost de
asemenea organizate campanii asiatice in urma carora au fost ocupate Khorassanul,
Azerbaijanul si Afganistanul. Campanii au fost organizate si in N Africii unde au fost
cucerite Ifrykia, Nubia si Cirenaica. Actiunea au fost indreptate si asupra
europenilor, fiind organizate campanii in ins. Cipru, Rhodos si Sicilia. Dupa Ali 656661 Muawya, din tribul Lomeea a instituit dinastia Omeiazilor. Sub pripii 4 califi, cei
legitimi, resedinta califatului s-a aflat in Peninsula arabica la Mica si Medina. In
vremea omeiazului centrul politic s-a deplasat in Siria la Damasc unde se aflau
principalii sustinatori ai califului. In perioada dinastiei omeiade arabii au obtinut
importante succese extinzandu-si hotarele prin cucerirea Africii de Nord pana la
Oceanul Atlantic zona care avea sa fie numita Magreb, iar la Rasarit ostirile arabe au
inaintat pana la valea Indului. In 717-718 arabii au atacat Constantinopolul, dar fara
succes. Califii din dinastia omeiazilor, Moabia, intemeietorul 671-680 a reusit sa
puna bazele unei monarhii ereditare de factura absolutista care ca forma de stat a
fost reprezentata de califat cu ample relatii politice diplomatice si culturale
internationale. In timpul dinastiei omeiazilor, o serie de mari califi: Abd- al-Malik,
Abd-al-Walid si Haron Arashib. In acest rastimp din punct de vedere teritorial,
califatul arab a cuprins un spatiu imens care se intindea in vest din Spania pana in
Buhara si Samar Khand in Asia. Ramura familiei Mahomed care fusese indepartata
temporar de la putere a incercat revenirea la tron, aceasta in vremea puternicii
rascoale antiomeiade din 747 care a avut un impact important politic. In 750,
unchiul lui Mahomed Abu Al Abas a intemeiat dinastia Abbasida, 750-1258. Vreme
de 3 secole da la jumatatea veacului 8 pana in sec al 10-lea, califatul arab s-a
evidentiat printr-o deosebita stralucire in toate domeniile. Dupa aceasta perioada
constatam o sitatie de relativa stationare si chiar de regres. Ca regim politic,
Califatul Abbasid era un tip de stat sub forma unei monarhii orientale. Cuceririle
deosebite au inclus in Califat populatii dintre cele mai variate care au sfarsit prin a fi
islamizate. Amintim, Irakieni, persani, curzi, berberi sau hispanici.

Regimul de autoritate politico-militara instituit de arabi au condus si la o hegemonie

culturala araba. Ea a avut 2 vectori importanti: limba si religia. Diversitatea
populatiilor incluse in Califat din punct de vedere etnic, lingvistic si cultural nu a
putut genera si o unitate in randul acestui colos, desi statul a luat masuri in aceasta
privinta. Unele centre importante arabe incep sa joace un rol tot mai activ ca zone
de polarizare politico-culturla. Autoritatea suprema califala, incepe sa fie respectata
mai mult formal. Unele structuri statale arabe creeaza dinastii specifice in zonele
respective. Atfel membrii familiei omeiezilor care au reusit sa scape de la masacrul
din timpul rascoalei din 747 s-au refugiat in Spania. Aici sub conducerea lua Abdder-Rahman au pus bazele unui emirat care isi avea resedinta la Cordoba. Acest
emirat avea sa fie transformat mai tarziu in califat si va exista timp de peste 2
veacuri.
In Egipt, s-a impus dinastia Fatimizilor, in Tunisia si Algeria, dinastia Aghlabizilor, in
Transoxiana, dinastia Samanizilor,in Maroc, dinastia Intrizizilor, in Corasan, dinastia
Tahiritilor, in Afghanistan, dinastia Safarizilor. Aceste exeple ne arata fracturararea
unitatii politice arabe. Autoritatea centrala califala fiind recunoscuta mai mult de
iure decat de facto. Odata cu sec 9 vor avea un rol sporit turcii selgiucizi. Califatul
arab al abasidilor si-a incetat existenta la 1258 ca urmare a marii invazii mongole.
Un aspect important al relatiilor externe promovate de califatul arab este cel privitor
la reltiile cu europa. Unii cercetatori sunt de parere ca in principiu n-ar fi existat o
opozitie clara intre lumile crestina si cea islamica, intre lumea europeana si cea
araba. Problem de fond ar putea fi raportata si in plan religios si cu atat mai mult in
plan cultural si spiritual. Cele 2 civilizatii, europeana si araba, respectiv crestina si
islamica, au avut cateva elemente comune si anume: preluarea traditiilor romane si
grecesti in lumea islamica, utilizarea unei singure limbi de cultura, limba latina si
limba araba si de asemenea interesul comun pentru stiinta si teologie. Extinderea
arabilor in Europa s-a facut atat ca urmare a predispozitiilor lor razboinice cat si prin
capacitataea arabilor de a se adapta, de a intreprinde reforme profunde in teritoriile
cucerite, in tentinta de a pastra vechile organe administrative, functionarii,
intoleranta religioasa acordata supusilor straini, deschiderea cu totul deosebita a
arabilor fata de cultura celor cuceriti in statutul social egalitarist pe care il acorda
islamismul. Reperele cele mai importante sunt Spania si Sicilia. In aceste 2
importante zone europene, arabii au contribuit din plin la afirmarea economica,
culturala. Succesele militare ale arabilor isi gasesc explicatii destul de clare si in
Coran care este deopotriva Biblia musulmanilor, dar este si un cod legislativ, un cod
etic, Coranul justifica Razboiul Sfant, Djihadul. Necredinciosii, adica cei care nu sunt
islamici erau indemnati sa treaca la islamism, in acest fel puatand avea drepturi
egale alaturi de comunitatea islamica. In caz contrar se apela la razboi. Cei invinsi
deveneau prada si Allah hotara soarta lor. Populatiile care se supuneau fara lupta
puteau sa isi exercite liberi cultul insa trebuiau sa plateasca un impozit de toleranta
numit djyzyia precum si un impozit funciar pe bunuri imobiliare numit haradj.
Cultura si stiinta arabilor a avut un rol deosebit in istoria umanitatii. Europenii au
preluat tehnologii inalte la vremea respectiva prin intermediul arabilor: busola,

praful de pusca inventat de chinezi si folosit de arabi, hartia (chinezi si introdusa de

arabi in Sicilia la sf sec 12), prima moara de vant (sec7 in timpul califului Omar).
Orasele mari spaniole si siciliene (Toledo, Palermo) au gazduit intelectuali care au
manifestat interes pentru traduceri in limba araba a unor opere grecesti. Capetele
incoronate europene au apelat la oameni de cultura arabi. S-au realizat traduceri
din limbile araba si alte limbi orientala in greaca, latina si ebraica. In acest fel arabii
s-au dovedit a fi mijlocitori culturali. Arabii au dispus de o diplomatie eficienta
rafinata care a fost in masura sa contribuie si la succesele pe plan militar. Orasele
arabe erau si centre cultural-diplomatice. Arabii au preluat elemente din diplomatiile
bizantine si persane. In epoca Abassida in dipomatie a patruns experienta persana.
Exista un divan numit si minister al corespondentei de stat. Institutiile
administrative si diplomatice, ceremonialul ce insotea aparatul diplomatic, soliile si
rolul lor, au fost prezentate in descrieri memoriale in secolele 10-11. In descrierile
lui Abbu Berhaki sunt prezentate modalitatile de constituire a soliilor, de asemenea
documentele diplomatice ce trebuiau prezentate, formularul diplomatic al actelor,
formele de salut, atitudinea solilor, darurile ce trebuiau sa insoteasca actiunile
diplomatice, recomandari privitoare la atitudinea solilor in timpul tratativelor,
ceremonialul diplomatica trebuia sa impresioneze. Solul trebuie sa fie indraznet in
discutii dar sa nu palavrageasca prea mult. Sa fii calatorit mult, sa stie putin din
fiecare stiinta, sa fie dotat cu memorie buna, sa fie prevazator, sa aiba infatisare
agreabila si o purtare demna. Daca pe langa aceasta el este si un om invatat si de o
varsta venerabila e cu atat mai bine. Era interzisa jignirea interlocutorilor indiferent
daca acestia erau dusmani. Pe langa scopuri diplomatice soliile vizau si scopuri
tainice, ei vizau cadrul fizic-georgrafic al unei zonei, caile de comunicatii,
organizarea ostirii, particularitati ale vietii de curte, daca supusii sunt multumiti de
suveran. Diplomatia araba a dat dovada de eficienta si rafinament..multe actiuni
pot fi privite cu deosebire in vremea cruciadelor. Cultura si civilizatia araba a avut
un impact important asupra lumii crestine europene si s-au concretizat printr-o serie
de realizari remarcabile care dainuie si astazi in plan artistic, cultural ale edificiilor.