INSTRUMENTE DE POLITICA MONETARA

2.1 Agregatele monetare

Tintirea agregatelor monetare
Tintirea agregatelor monetare are la baza ideea conform careia pe termen lung nivelul preturilor este
influentat de cresterea ofertei de moneda. Astfel, se va imprima o anumita crestere a unui agregat
monetar care sa fie consistenta cu atingerea obiectivului final. Trebuie ales astfel un agregat monetar si
modul in care el se va controla. Strategia de tintire a agregatelor monetare a fost adoptata de multe tari
industrializate in anii 70 ai secolului XX.
Tintirea agregatelor monetare are ca avantaj major faptul ca permite bancii centrale promovarea unei
politici monetare proprii, capabile sa contracareze efectele adverse ale unor socui la nivelul cererii
cererii sau ofertei aggregate, indifferent de originea acestora(socuri din interiorul tarii sau socuri din
exteriorul tarii) sis a urmareasca un nivel al inflatiei independent de alte tari. In al doilea rand , tintirea
agregatelor monetare este o stategie care promoveaza transparent in politica monetara. Deoarece
frecventa informatiilor referitoare la agregatele monetare este una ridicata(de obicei lunara) ,
capacitatea publicului de a analiza atat caracterul cat si intentiiloe politicii monetare este una sporita.
Neatingerea tintelor stabilite se translateaza instantaneu in modificarea anticiparilor inflationiste ale
publicului periclitand astfel obiectivul final, respective stabilirea preturilor.
Implementarea unei strategii de tintire a agregatelor monetare implica insa si constrangeri. In primul
rand, deoarece aceasta strategie implica o politica monetara proprie, este necesar ca autoritatea
monetara sa fie capabila sa conduca o asemenea politica monetara. Problema este mult mai
tringenta in cazul tarilor in care,esxperienta, cadrul institional sic el politic constiuie obstacole majore
in acest sens(de exemplu, in tarile foste comuniste ). In al doilea rand, banca centrala trebuie sa
controleze foarte bine agregatul monetar ales ca tinta. in conditiile in care numai baza monetara
(M0) se afla sub controlul direct al bancii central, controlul celorlalte aggregate monetare este unul
indirect si este cu atat mai dificil cu cat agregatul monetary este mai larg. In al treilea rand, intre
agregatul monetar si tinta finala trebuie sa existe o relatie puternica pe care banca centrala se
poate baza in implementarea politicii monetare. Aceasta conditie este,de fapt, si cea mai importanta.
Ea este similara cu stabilitatea cererii de bani. In cazul in care viteza de rotatiea banilor este instabila,
aceasta se concretizeaza intr-o instabilitate similara a cererii de bani ceea ce face ca relatia dintre
agregatul monetar si tinta finala sa nu mai fie exploatata de catre politica monetara.
Abandonarea sistemului de la Breton Woods a determinat o serie de tari saadopte tintirea agregatelor
monetare: Germania, Elvetia, Canada, Marea Britanie, SUA. In toate situatiile tintirea ahregatelor a
fost cu totul diferita de regula clasica formulate de catre Friedman- ritmul de crestere a agregatelor
monetare sa fie unul constant(4%).
Datorira dezvoltarii sistemului financiar si liberalizarii fluxurilor de capital, legatura dintre agregatele
monetare ,inflatie si venitul nominal s-a deteriorat la nivel international la inceputul anilor 80 ai
secolului XX si tari precum SUA si Marea Britanie au abandonat aceasta strategie.

2.2 Impactul Politicii Monetare

Politica monetara si sistemul bancar
Incordarea conditiilor de credit pe pietele interne si internationale incetineste cererea agregata,
facand posibila amenintarea unei inflatii pe termen mediu,insa pe langa acest risc exista risul
cresterii cererii agregate pe termen mediu, determinat de cresterea preturilor marfurilor si
declinul cursului de schimb. Avand in vedere combinatia obisnuita a scaderii si cresterii
riscurilor pe termen mediu ale inflatiei, strategia unei npolitici cuprinzatoarea consta in
compensarea unora dintre socurile adverse cererii din conditiile incordate de credit , prin
schimbarea graduala a ratei bancii centrale in conditii de transparenta privind strategia. Numai
prin inducerea credibilitatii ancorei nominale, stabilita ca tinta de inflatiei, se va putea
mentine posibilitatea amortizarii efectelor tensiunilor sistemului financiar international asupra
economiei reale.
Efectele politicii monetare asupra bancilor comerciale afecteaza veniturile acestora,
datorandu-se de obicei, schimbarilor surpriza ale politicii monetare , efectele fiind asimetrice
ele avand urmatoarele trasaturi:
Efectele depind de mediile diferite ale politicii monetare , aceste surprize afectand
veniturile bancilor comerciale in mod semnificativ, intr-un mediu relaxant al
politiciimonetare, insa nu intr-un mediua al politicii incordate
Veniturile bancilor comerciale sunt,de asemenea, afectate de directia surprizelor
politicii monetare, in acest sens fiind semnificativ influentate de surprizele pozitive
ale politicii monetare, in timp ce surprizele politicii negative nu par sa le afecteze
Surprizele politicii monetare afecteaza veniturile bancilor comerciale in mod
asimetric, in fuctie de conditiile diferite ale afacerilor, evidenta empirica aratand ca
efectele politicii monetare asupra veniturilor bancilor comerciale , in conditii bune de
afaceri , este semnificativa , comparativ cu conditiile de afaceri proaste

2.3 Instrumentele politicii monetare

In linii generale instrumentele de politica monetara corespund cu cele utilizate de BCE.
Regulamnetul nr. 1/2000 privind operatiile de piata mnetaraefectuate de BNR si facilitatile de
creditare si de deposit acordate de aceasta bancilor(cu modificarilor ulterioare), asigura cadrul
legal pentru armonizarea intrumentelor BNR cu cele ale BCE. De asemenea, prin
Regulamentul nr 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii( cu modificarile
ulterioare) au fost assimilate de catre BNR principalele caracterstici ale mecanismului
rezervelor minime obligatorii utilizat de BCE.
Cu toate acestea au existat si exista multe diferente fata de cadrul operational al
Eurosistemului.
In primul rand instrumental folosit de BNR s-a bazat mai mult pe instrumente administrative
decat pe instrumente ale pietei : au folosit si sunt utilizate reserve minime obligatorii de nivel

ridicat, in anii anteriori aderarii UE s-au folosit anumite masuri prudentiale pentru controlul
creditului acordat populatiei (norme de crediatare), a fost limitata gradul expunerii in valuta al
bancilor. Chiar daca la ultimele doua tipuri de masuri s-a renuntat pe fondul aderarii la
Uniunea Europeana, ramane problema rateloe exrem de ridicate ale rezervelor obligatorii.
In present rezervele minime obligatorii (RMO) la lei sunt de 20 % iar la valuta 40%, in timp
ce in zona euro exista doua grupe pentru cae se aplica rate de 0%(passive cu scadenta peste
doi ani) respective 2% (passive cu scadenta sub doi ani. Mai mult, in timo ce Romania rata
dobanzii la RMO in lei este de 2,10% (martie 2007) iar la cele in euro de 0,90 %, in zona euro
aceasta se mentine lanivelulde 3,55% aproape de rata de referinta a BCE.
In al doilea rand, chiar daca facilitatile permanente exista, ele sunt putin folosite. In present,
datorita reducerii dobanzilor facilitate de deposit este utilizata mai des, dar in ce priveste
facilitate de credit, din decembrie 2003 pana in martie 2005 nu a fost utilizata deloc, iar dupa
utilizarea faciliatii in aprilie 2005, acesrta nu a mai prezentat interespana la sfarsitul anului.
Instrumente de politica monetara
Instrumentele de politica monetara reprezinta mijloace specifice prin intermediula carora
autoritatea monetara actioneaza in scopul atingerii obiectivului sau fundamental. Prin
intermediul lor, se urmareste influentarea masei monetare si a ratei dobanzii.
Dupa modul in care influenteaza masa monetara si rata dobanzii, intrumentele de politica
monetara pot fi structurate in doua mari grupe, si anume:

Intrumente de interventie diecta, care actioneaza asura ofertei de moneda prin

intermediul lichiditatii bancare . aceste instrumente reflecta interventiiale bancii
central asupra lichiditatii bancare cu scopul de a influenta procesul de creatie
monetara, precum si rata dobanzii pe termen scurt , in functie de obiectivele de
politica monetara urmarite
Intrumente de interventie indirecta(masuri administrative) , care permit controlul
direct al ofertei de moneda prin aplicarea unor masuri de constrangere impuse de
autoritateamonetara, care limiteaza acordarera de credite de catre banci.

2.3 Instrumente de interventie indirecta

Dupa cum am mentionat anterior , instrumentele de intervenie indirecta actioneaza asupra
ofertei de moneda prin intermediul lichiditatii bancare.
Lichiditatea bancara exprima capacitatea unei banci de a efectua in orice moment platile
solicitate de creditorii sai. Pentru realizarea acestori operatiuni, bancile trebuie sa detina o
cantitate suficienta de moneda centrala , respectiv sa aiba suficiente detineri de numera si de
disponibilitati in conturile lor deschise la banca centrala.
Dupa cum se stie, moneda bancii centrale reprezinta baza sistemului monetar, ea fiind
necesara creatiei monetare realizata de catre banci. Pentru reglarea cantitatii de mineda

centrala pusa la dispozitia bancilor sau a ratei dobanzii, autoritatile monetare pot sa
influenteze lichiditatea bancara prin intermediul unor instrumente, si anume :

Refinantarea bancilor comerciale, fie direct prin reescont, fie indirect prin piata
monetara interbancara
Poltica de rescont( taxaoficiala a scontului) aceasta politica se bazeaza pe
procedura de refinantare directa a bancilor comerciale de la banca centrala , fara sa se
recurga la piata monetara.
Piata monetara interbancara piata interbancara reprezinta compartimentul pietei
monetare care este accesibil numai instututiilor de credit si bancii centrale.

Interventiile pe piata monetara deschisa ( politica de open market)

Politica de open- market exprima interventii ale bancii centrale pe piata monetara
deschisa in scopul sporirii sau diminuarii lichiditatilor entitatilor care opereaza pe
aceasta piata.
In mod traditional , operatiunile de open-market ( sau operatiuni pe piata deschisa)
constau in vanzari sau cumparari de titluri ale imprumuturilor de stat de catre banca
centrala. Aceste operatiuni sunt efectuate la initiativa bancii centrale in scopul de a
spori sau diminua lichiditatile bancilor.
Operatiunile de open-market determina modificarea cantitatii de moneda centrala
disponibila pe piata si, prin aceasta, variatia ratei dobanzii in sensul dorit de banca
centrala.

Sistemul rezervelor mime obligatorii impus bancilor comerciale

Rezervele minime obligatorii constau in obligatia bancilor comerciale de a-si
constitui depozite, neremunerate sau remunerate cu o dobanda scazuta , in conturile
lor dechise la banca centrala. Marimea lor se determina prin aplicarea unui coeficient
(stabilit de banca centrala si care se numeste coeficientul rezervelor minime
obligatorii) la marimea depozitelor atrase de fiecare banca de la agentii nebancari.
Spre deosebire de politica de rescont, care doar scumpeste sau ieftineste refinantarea
bancilor comerciale fara sa afecteze direct lichiditatea acestora, politica rezervelor
minime obligatorii, similar politicii de open market, exercita un efect cantitativ
direct asupra lichiditatii bancare.

2.4 Instrumente de interventie directa

Pentru atingerea obiectivelor politicii monetare , autoritatile monetare dispun, pe langa
istrumentele de interventie indirecta amintite, si de mijloace directe de actiune, care vizeaza
controlul direct al volumului creditelor bancare si al orientarii( directionarii) acestora.
Printre instrumentele principale de interventie directa a autritatilor monetare amintim:
incadrarea creditului si selectivitatea acestiua.

Incadrarea( plafonarea) creditului

Incadrarea creditului reprezinta o modalitate de control si delimitare, pe cale

reglementativa , a volumului creditelor acordate de banci.
Acest instrument este utilizat in perioadele cu inflatie ridicata cand, nefiind posibila
majorarea ratei dobanzii la un nivel prea mare, autoritatile monetare recurg, printre
altele, la limitarea volumului creditelor bancare in scopul de a se limita cresterea mase
monetare.

Politica selectiva a creditelor

In scopul atenuarii caracterului rigid al incadrarii creditului, autoritatie monetare din
diverse tari au pus in aplicare o politica selectiva a creditului.
Selectivitatea creditului presupune orientarea creditelor spre anumite sectoare sau
domenii de activitate pe care statul urmareste sa le dezvolate cu prioritate.
Spre deosebire de incadrarea creditului, care vizeaza controlul volumului acestuia,
selectivitatea creditului urmareste controlul orientarii creditelor bancare in directia
dorita de catre stat.
Dupa cum se stie, bancile comerciale acorda credie pe principiul rentabilitatii si al
riscului astfel ca agentii economici cu activitate profitabila si care sunt solvabili vor
beneficia de credite. Insa nu intotdeauna criteriile de selectie practicate d banci coincid
cu prioritatile statului. Acesta a incercat sa influenteze comportamentul bancilor
existente sau sa infiinteze institutii de credit in vederea realizarii obiectivelor urmarite.
Pentru a incuraja bancile si alte instituti financiare sa acorde credite sectoarelor de
activitate considerate prioritare , statul poate sa utilizeze diferite metode , printre
care: acordarea de avantaje fiscale, subventionarea dobanzilor, acordarea de facilitati
de refinantare, garantarea creditelor de catre anumite institutii de stat etc.

Bibliografie
Politica monetara ,piata financiara si sistemul bancar gheorghe manolescu
Strategii de politica monetara dumitru ionut
Politica monetara europeana- mihai sebea
Teorie si politica monetara ana popa ] anca bandoi
Politici monetare-angela roman