Sunteți pe pagina 1din 7

Oxigenoterapia

Scop: asigurarea unei cantitati corespunzatoare de oxigen la tesuturi prin combaterea hipoxiei
determinata de:

scaderea oxigenului alveolar

diminuarea hemoglobinei

tulburari in sistemul circulator

probleme care interfereaza cu difuziunea pulmonara

Surse de oxigen:statie centrala de oxigen,microstatie, butelie cu oxygen.


Precauii n utilizarea surselor de oxigen deoarece oxigenul favorizeaza combustia, prezenta sa
trebuie atentionata pacientii si vizitatorii vor fi atentionati asupra pericolului fumatului sau al
unei flacari in preajma sursei de oxigen, se vor verifica echipamentele electrice din incaperea
respective, se vor evita utilizarea materialelor generatoare de electricitate statica (materiale
sintetice) i a materialelor inflamabile (uleiuri, alcool) aparatele de monitorizare sau aspirare vor
fi plasate in partea opusa sursei de oxigen,transportul buteliilor cu oxigen se va face pe
carucioare, evitandu-se lovirea lor in timpul transportului, buteliile cu oxigen vor fi asezate in
pozi;ie verticala, pe un suport si fixate de perete cu inele metalice, departe de calorifer sau soba
cunoasterea de catre personalul care manevreaza oxigenul a locului de amplasare a extinctoarelor
si a modului de utilizare a acestora.
Metode de administrare a oxigenului

prin sonda nazala -este metoda cea mai frecvent utilizata, permite administrarea
oxigenului in concentratie de 25%-45%,poate fi utilizata pentru o terapie pe termen lung,
nu poate fi utilizata la pacientii cu afectiuni ale mucoasei nazale

prin masca (cu sau fara reinhalarea aerului expirat) -

1. permite administrarea oxigenului in concentratie de 40%-60%


2. este incomoda datorita sistemului de prindere si etanseizare
3. accentueaza starea de anxietate, mai ales la copii
4. poate cauza iritaxia tegumentelor fetei
5. nu se va utiliza la pacien;ii cu arsuri la nivelul fetei

ochelari pentru oxigen:

1. sunt prevazuti cu doua sonde care se introduc in ambele nari


2. se utilizeaza la copii si pacienti agitati
3. sunt mai bine tolerati de pacienti

cortul de oxigen:

1. frecvent utilizat la copii


2. concentratia oxigenului nu poate depasi 50%
3. are dezavantajul ca atmosfera de sub cort se incalzeste $i sesupraincarca cu vapori
datorita faptului ca pacientul inspira si expira in acelasi mediu
4. oxigenul introdus in cort nu va fi umidificat, ci trecut prininstalatii de racire
5. in cort se pot monta instalatii de racire
6. copiii vor fi supravegheati permanent, pentru a nu disloca cortul
Echipament necesar administrarii oxigenului:

sursa de oxigen

umidificator (recipient pentru barbotarea oxigenului conzinand apa sterila)

sonda nazala, cateter, masca de oxigen sau cort, in functie de metoda aleasa

material adeziv (leucoplast), pentru fixarea sondei

Interventiile asistentei:
1. pregatirea psihica a pacientului asiguraridu-i de luarea tututor masurilor de precautie si
asezarea pacientului in pozitie corespunzatoare (daca este posibil: pozitie semisezand,
care favorizeaza expansiunea pulmonara).
2. asamblarea echipamentului;
3. dezobstruarea cailor respiratorii ;

4. masurarea lungimii sondei, pe obraz, de la nara la tragus;


5. umectarea sondei cu apa sterile pentru facilitarea insertiei si prevenirea lezarii mucoasei;
6. introducerea sondei in nara si fixarea acesteia pe obraz, cu benzi de leucoplast;
7. daca se utilizeaza masca de oxigen, aceasta se va aseza acoperind nasul si gura
pacientuiui si se va fixa cu o curea in jurul capului;
8. fixarea debitului de administrare a oxigenului, in funclie de prescriptia medicului;
9. aprecierea raspunsului terapeutic al administrarii oxigenului (observarea culorii
tegumenteior, masurarea respiraiiei si pulsului);
10. supravegherea pacientului pentru depistarea semnelor de toxicitate sau de aparitie a unor
complicatii
11. supravegherea echipamentului de administrare a oxigenului (presiune, debit etc);
12. acordarea suportului psihic al pacientului pe timpul administrarii oxigenului si
combaterea oricarei cauze de disconfort;
13. mobilizarea periodica a sondei;
14. scoaterea sondei o data pe zi si introducerea ei in cealalta nara;
15. curatirea echipamentului la terminarea tehnicii;

HERPESUL BUCAL
Herpesul bucal este o afectiune cauzata de virusul Herpes simplex 1, ce se
caracterizeaza prin aparitia unor mici vezicule cu lichid clar, pe buza sau in coltul
buzei. Deseori, veziculele sunt inflamate si dureroase.

Contaminarea cu virusul Herpes simplex 1 are loc de obicei in copilarie, prin contactul cu o
persoana deja infectata. Incepand din acest moment, virusul persista in corp si se manifesta prin
aparitia herpesului, in conditiile unui sistem imunitar slabit si nu numai.

Cauzele aparitiei herpesului bucal


Virusul Herpes simplex (HSV) presupune doua tipuri: Herpes simplex 1, care produce herpesul
la gura si buze si, Herpes simplex 2 care produce herpesul genital.
Principala cauza pentru aparitia herpesului bucal este slabirea sistemului imunitar, moment
in care virusul, aflat permanent in organism, iese din starea latenta si recidiveaza.
Cauzele secundare ale aparitiei herpesului la gura sunt:
-

temperaturile scazute;
raceala si gripa;
perioada de menstruatie;
dereglarile hormonale;
alimentele care pot provoca alergii;
consumul excesiv de alcool;
expunerea la radiatii ultraviolete;
extractiile dentare;
procedurile de infrumusetare faciala ( lifting facial, dermoabraziune );
perioada de sarcina.

Odata infectata cu virusul Herpes simplex, nu vei putea niciodata sa scapi de el, ci doar sa tratezi
simptomele si durata persistentei herpesului. Virusul poate trece oricand din stare latenta in stare
recurenta, dovada fiind faptul ca majoritatea persoanelor infectate sufera chiar si 3 recurente pe
an.

Simptomele herpesului bucal


In prima faza, herpesul nu prezinta niciun simptom, insa, odata ce se instaleaza, simptomele
sunt: senzatia de mancarime, usturime, temperatura ridicata la nivelul buzelor.
Veziculele dureroase umplute cu lichid clar, se sparg in maximum 7 zile de la aparitie, apoi se
formeaza o crusta galbena care se usuca si cade in maximum 5 zile, fara sa lase vreun semn.
Simptomele grave ale aparitiei si instalarii herpesului sunt:
- inflamarea buzei;
- inflamarea gatului;
- febra;
- cresterea nodulilor limfatici de la nivelul gatului;
- salivarea excesiva ( la copii ).

Investigatii necesare pentru depistarea virusului Herpes


simplex
Pentru ajutor specializat, trebuie sa apelezi la medicul dermatolog, care mai intai va efectua

anamneza. In timpul anamnezei, medicul te va intreba detalii despre stilul tau de viata, despre
sanatatea ta, daca ai intrat in contact cu o persoana care avea herpes, apoi va face controlul
locului infectat.
Pentru o si mai mare precizie a diagnosticului, se poate ca medicul sa realizeze si un test de
confirmare a existentei virusului. In acest scop, medicul va recolta o cantitate foarte mica de
lichid din una dintre veziculele herpesului, lichid care va fi analizat in laborator. De obicei,
recoltarea nu este dureroasa.

Tratamentul herpesului
Dupa cum iti spuneam si mai sus, tratamentul herpesului nu inseamna ca vei scapa de el
definitiv, ci doar ca micsorezi durata persistentei lui si ameliorezi simptomele, imediat ce
herpesul reapare.
Trebuie sa mai stii si faptul ca tratamentul difera in functie de recurente. De exemplu, atunci
cand herpesul apare pentru prima data, medicul iti va prescrie medicamente antivirale sub forma
de pastile, pentru a reduce rapid durerea si vindecarea.
Ulterior, in cazul urmatoarelor recurente, medicul iti va prescrie un tratament local ce consta in
unguente si creme antiseptice si cicatrizante, care previn extinderea inflamatiei, usuca herpesul si
curata locul afectat ( Aciclovir, Betadine, Baneocin, etc. ).
Daca herpesul reapare frecvent si dureros, atunci vei avea nevoie si de medicamente antivirale,
care sa reduca in timp recurentele.
Pentru ameliorarea durerii si senzatiei de mancarime sau usturime, ai nevoie si de o apa de gura
care sa aiba si proprietati analgezice si / sau antibiotice.
Totusi, poti micsora si tu numarul recurentelor ( reaparitiilor ) daca adopti un stil
de viata sanatos. Ce inseamna stil de viata sanatos? Odihna, lipsa tutunului,
alcool in cantitati mici si alimente cat mai proaspete si naturale.

Dezobstructia cailor aeriene superioare

1. Pacient constient:

Obstructia cailor aeriene inseamna blocarea cailor aeriene superioare cu un bol alimentar
sau un corp strain. Victima se va sufoca. Obstructia poate fi incompleta sau completa. Daca
victima este constienta va indica acest lucru prin prinderea gatului cu o mana sau cu doua
maini.

In cazul obstructiei incomplete respiratia este zgomotoasa, pacientul este aplecat in fata
si incurajat sa tuseasca.
Daca aceasta nu da rezultate va trebui sa incercati o alta manevra , numita manevra
Heimlich; se aplica atunci cand obstructia devine completa. Apropiati-va de victima din spate,
cuprindeti-l pe sub brate, indepartati picioarele, aseaza-ti o mana la mijlocul distantei dintre
ombilic si apendicele xifoid, cu cealalta mana prindeti mana inclestata si faceti miscari bruste
inauntru si in sus.

Aceste miscari vor comprima diafragmul care la randul lui va comprima plamanii si
presiunea creata in bronhii va arunca corpul strain in cavitatea bucala. Faceti aceste miscari
pana eliberati caile aeriene.
2. Pacient inconstient:
Daca victima devine inconstienta, intindeti-o pe pamant si aplicati aceeasi manevra,
incalecand picioarele victimei. Reperati locul, asezand podul palmei la mijlocul distantei dintre
ombilic si apendicele xifoid. Asezati cealalta mana peste aceasta (ca la masajul cardiac) si
faceti compresiuni cu miscari bruste in adancime si in sus.

Repetati aceste miscari de 4-5 ori dupa care, intorcand capul victimei intr-o parte, verificati
cavitatea bucala a acesteia pentru a indeparta bolul alimentar sau corpul strain. Daca acesta nu
este vizibil, incercati din nou sa ventilati, observand daca intra sau nu aerul. In caz de insucces
repetati manevra Heimlich pana cand caile aeriene vor fi libere. .

Manevra Heimlich la sugari (copii mai mici de 1 an)


Se aseaza copilul cu fata in jos pe antebrat, astfel incat capul acestuia sa vina mai jos ca pieptul
(toracele|)
Se sustine capul copilului cu mana. Nu trebuie sa se acopere gura copilului sau sa se rasuceasca
gatul acestuia.
Pentru a scoate obiectul se bate cu mana spatele acestuia de 4 ori, intre cei doi omoplati
(scapule).
Daca nu se pot elibera caile aeriene, se sustine capul si se intoarce copilul pe coapsa, cu fata in
sus si cu capul spre podea (in jos). Se aplica 2 sau 3 degete pe partea inferioara a sternului si se
apasa de 5 ori de jos in sus.
Se cauta obiectul in cavitatea bucala a copilului. Daca acesta se vede trebuie scos. Se pot face
doua respiratii gura la gura.
Daca bataile pe spate si apasarea pe piept nu scot obiectul trebuie chemata ambulanta si
inceperea manevrelor de resuscitare respiratorie.
Se continua bataile pe spate, apasarile pe piept si respiratiile gura la gura, pana cand copilul da
afara obiectul si incepe sa respire de unul singur sau pana cand soseste ambulanta.