COALA POSTLICEAL SFNTUL THEODOR CONSTANA

ROLUL GLUCOCORTICOIZILOR N
TERAPIA BOLILOR

PROFESOR COORDONATOR

STUDENT
HAZEL NURLA

CONSTANA
2015

CUPRINS
Introducere................................................................................................................ 4
Capitolul I. Glucocorticoizii: Clasificare, Farmacocinetic, Farmacodinamie, Farmacotoxicologie i
Posologie................................................................................................................... 5
Clasificarea glucocorticoizilor...................................................................................... 5
Farmacocinetica glucocorticoizilor................................................................................ 7
Farmacodinamia glucocorticoizilor................................................................................ 8
Aciunile metabolice de tip glucocorticoid:...................................................................9
Actiuni metabolice de tip mineralocorticoid................................................................10
Actiuni farmacologice specifice............................................................................... 10

Lista abrevierilor

ACTH
CRH
CBG

Introducere
Glucocorticoizii adrenali endogeni sunt eseniali pentru homeostazie i joacun rol de
susinere important n rspunsul organismului la stres, via axul hipotalamo-hipofizocorticosuprarenal. Rata de secreie a corticosteroizilor este determinat de fluctuaiile secreiei
de ACTH de ctre hipofiz. Secreia de ACTH este sub controlul hormonului de eliberare a
corticotrofinei, CRH, un hormon peptidic eliberat de neuronii CRH din hipotalamusul
endocrin. CRH-ul ajuns n hipofiz prin sistemul portal hipotalamo-hipofizar, se leag de
receptorii specifici i stimuleaz sistemul adenilatciclaza-AMPc, care apoi comand att
biosinteza ct i secreia ACTH.Exist o eliberare pulsatorie a glucocorticoizilor n timpul
zilei, amplitudinea fiind crescut la nceputul perioadei de activitate.Rspunsurile la stres sunt
suprapuse peste acest ritm de eliberare.
Axul hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal reprezintun sistem de trei organe integrate
pentru meninerea unui nivel adecvat necesitilor de corticosteroizi i are trei caracteristici:
-

Ritm diurn al steroidogenezei bazale (corelat cu ciclul somn-veche);

Reglare a secreiei prin feedback negativ de ctre nivelul glucocorticoizilor circulani;
Cretere marcat a steroidogenezei, prin aciune direct asupra hipotalamusului, ca
rspuns la stres, stimulare prin sistemul imun, hipoglicemie etc.

Activitatea glucocorticoizilor este regulat i de ctre 11-hidroxisteroid dehidrogenaze,

ce convertesc 11-hidroxi-glucocorticoizii activi la forme cetonice inactive la nivel celular.
Activitatea celular a acestor enzime afecteaz biodisponibilitatea liganzilor, dar cu toate
acestea, n ficat, creier i n esutul adipos, glucocorticoizii pot fi re-formai din metaboliii
inactivi. Biodisponibilitatea tisular a glucocorticoizilor este regulat i de ctre aspectele
specifice fiecrui organ, exemplu fiind pompa p-glicoproteinica din creier.
Uzul gucocorticoizilor exogeni n medicin dateaz din 1958, cnd acetia au fost
introdui ca ageni terapeutici n tratamentul artritei reumatoide.Glucocorticoizii sunt
medicamente puternice utilizate pentru modularea inflamaiei dar beneficiile lor terapeutice
trebuiesc puse n balan cu efectele fiziologice negative, n special n utilizarea pe termen
lung.
nelegerea modalitii de funcionare a glucocorticoizilor ne va ajuta la luarea unor
decizii terapeutice mai bune atunci cnd vom utiliza aceste medicmante i va conduce, pe
viitor la dezvoltarea unor glucocorticoizi cu selectivitate mai mare i cu o marj de siguran
mai bun.

Capitolul I. Glucocorticoizii: Clasificare, Farmacocinetic,

Farmacodinamie, Farmacotoxicologie i Posologie
Principalul glucocorticoid endogen este hidrocortizonul (cortizol)(Figura 1.), mai
puin important este corticosteronul; n organism se gsete n cantiti mai mici i cortizon,
care este un metabolit activ al primilor 2 hormoni menionai (nu este secretat de
corticosuprarenal). La acesti glucocorticoizi se adaug numeroi analogi de sintez.
n condiii fiziologice normale, corticosuprarenala secret zilnic aproximativ 10 mg de
hidrocortizon. Cantitatea cea mai mare, acoperind aproximativ 70% este secretat ntre orele
00-10, cu un maxim ntre orele 5-9 i un minim n timpul nopii. Este de menionat c exist
puseuri secretorii n timpul meselor.n situaii de agresiune asupra organismului, biosinteza i
secreia glucocorticoizilor poate crete chiar de cteva ori.
Necesitile fiziologice sunt asigurate de o biosintez permanent cu o vitez adaptat
secreiei, ntregul proces fiind integrat n sistemul hipotalamo-hipofizo-suprarenal.
Administrarea de ACTH exogen stimuleaz n cateva minute steroidogeneza, n timp
ce administrarea de glucocorticoizi inhib procesul pe o perioad de cteva ore, depinznd de
timpul de njumtire al compusului administrat.

Figura 1. Structura chimic a cortizolului

Clasificarea glucocorticoizilor
Principalele criterii de clasificiare a glucocorticoizilor sunt:
Dup proveniena i structura chimic:
Naturali: hidrocortizon, cortizon;
De sintez:
o Derivai C1-C2 nesaturai (1 derivai): prednison (Figura 2.),
prednisolon;
o Derivai fluorurai (la C9): parametazon (Figura 3.)

o Derivai clorurai (la C9): beclometazon; (Figura 4.)

o Derivai metilai (la C6): metilprednisolon. (Figura 5.)

Figura 2. Structura chimic a prednisonului

Figura 3. Structura chimic parametazonului

Figura 4. Structura chimic a beclometazonului

Figura 5. Structura chimic a metilprednisolonului

Dup calea de administrare:

Numai

betametazon, parametazon acetat;

Numai prin injectare: hidrocortizon fosfat de sodiu, hidrocortizon succinat de

oral:

prednison,

prednisolon,

metilprednisolon,

triamcinolon,

sodiu, betametazon fosfat de sodiu, dezametazon acetat, dexametazon fosfat de

sodiu, metilprednisolon succinat de sodiu;

Numai local: beclometazon dipropionat, betametazon dipropionat, flunisolid,
clobetasol propionat, clocortolon pivalat, hidrocortizon butirat, hidrocortizon
valerat, desonid, fluocinolon acetonid, flurandrenolid, medrison, mometason

furoat i altele.
Oral, prin injectare i local: hidrocortizon;
Oral i prin injectare: triamcinolon diacetat, cortizon acetat;
Prin injectare i local: hidrocortizon acetat, prednisolon acetat, triamcinolon

acetat;
Oral i local: dexametazon.
Dupdurata efectului (respectiv dup timpul de njumtire tisular):
Cu durat scurt sub 12 ore (8-12 ore): hidrocortizon, cortizon;
Cu durat medie 12-36 ore: prednison, prednisolon, metilprednisolon,

triamcinolon, parametazon, etc.

Cu durat lung peste 48 ore (36-54 ore): dexametazon, betametazon.

Farmacocinetica glucocorticoizilor
n funcie de reprezentant i de necesitile clinice, glucocorticoizii se administreaz
oral, prin injectare sau local. Glucocorticoizii sunt molecule lipofile, ele se absorb i se
distribuie prin difuziune simpl.
Glucocorticoizii administrai oral sau injectai sunt absorbii repede. Prin injectia i.v.
sub form de esteri hidrosolubili realizeaz concentraii ridicate, att plasmatice ct i n alte
lichide biologice.Administrai intramuscular sub form de suspensii, prin dizolvare local i
absorbie lent, realizeaz efecte de lung durat fr a duce la concentraii plasmatice i
tisulare ridicate. Prin administrare local, n concentraii ridicate pe suprafee ntinse pe o
perioad lung de timp i sub pansamet ocluziv, se absorb, determinnd reacii adverse
sistemice, incusiv deprimare corticosuprarenal.
In snge, n condiii normale, glucocorticoizii se leag n proporie mare de proteinele
plasmatice:
-

Legarea se face, n primul rnd, de o -globulin specific, CBG, secretat de ctre

ficat i n proporie mult mai mic de o albumin;

Globulina are o afinitate mare fa de hidrocortizon i de majoritatea analogilor

sintetici, dar o capacitate total redus; fa de aldosteron i de metaboliii glucurono-

conjugati ai steroizilor, are o afinitate mica;

Depirea capacitii de legare a globulinei face ca restul legrii s fie realizat de
albumina, care are o afinitate redus, dar capacitate mare de legare total (de exemplu,
hidrocortizonul circul n plasm sub form legat n proporie de aproximativ 90%:

77% este legat de CBG i restul de 13% de albumin).

Numai forma liber se distribuie i este activ biologic;
Distribuia n organism este larg, realizndu-se concentraii active n majoritatea

esuturilor;
Cantitatea de globulin, ca i cantitatea total i cea liber de hidrocortizon din plasm

crete n timpul sarcinii, sub tratament cu estrogeni, n hipertiroidism;

Cantitatea de globulin din plasm scade n afeciuni hepatice i n nefroz.

Biotransformarea glucocorticoizilor se face n principal la nivel hepatic i const n

hidrogenarea dublei legturi C4-C5, reducerea gruprii ceto- din C3 i mai puin cea din C20,
derivaii hidroxilai la C obtinui sunt apoi parial glucurono- i sulfoconjugai i
glucocorticoizii C30-ceto precum cortizonul i prednisonul devin activi numai dup reducerea
hepatic la forma C3-hidroxi, cu formare de hidrocortizon, respectiv prednisolon. Consecina
este faptul c ei sunt inactivi n administrarea local.
Metaboliii hidroxilai i cei conjugai, avnd o polaritate crescut, se elimin prin urin.

Farmacodinamia glucocorticoizilor
Aciunile glucocorticoizilor pot fi de natur metabolic sau aciuni farmacologice
specifice. Aceast delimitare este considerat ca fiind artificial, deoarece aciunile fiziologice
ale analogilor de sintez se realizeaz prin acelai mecanism cu ale glucocorticoizilor
endogeni. De asemenea, doze mari de analogi de sintez realizeaz acelai tip de efecte
adverse ca i cele ale hiperfunciei corticosuprarenale sau cele din condiiile unei agresiuni
asupra organismului (situaie n care se secret cantiti crescute de glucocorticoizi).
Aciunile metabolice sunt importante, mai ales n situaii de criz, fiind eseniale
pentru meninerea homeostaziei.
Glucocorticoizii i exercit actiunea via receptori glucocorticoidici (GR).Acetia sunt
intracelulari i sunt n relaie strns cu ali receptori steroidici, incluzndu-i pe cei
estrogenici, progesteronici i androgenici. Structura receptoriloreste bine conservat, avnd un
capat N-termina ce conine funcia de activare independent de ligand, un domeniu de legare a
ADN-ului localizat central i un capt C terminal ce conine situsul de legare al hormonului.

Domeniul de legare al ADN-ului confer specificitate pentru legarea la elementul de rspuns

cortizolic al ADN-ului n timp ce legarea unui hormon n captul C terminal conduce la
modificri conformaionale ale receptorului, ce n final va conduce la translocaia nuclear.
Izoforme ale receptorilor exist, cu activiti transcripionale diferite ce sunt exprimate ntr-o
manier dependent de esut. Izoforma a a GR este biologic activ n timp ce izofroma b a
aceluiai receptor nu poate induce transcripia. Rezistena la steorizi este asociatcu scderea
expresiei izoformei a sau cu creterea expresiei izoformei b. Se menioneaz faptul c
anumite citokine, n special IL-2, IL-4 i IL-13 pot reduce afinitatea GR pentru ligand n
limfocitele T i poate duce chiar la inactivarea prin fosforilare a GR, rezultnd n rezistena
local la proprietile antiinflamatorii ale glucocorticoizilor.
Expresia receptorilor glucocorticoidici este mare n sistemul imunitar, oase, plmni,
ficat, esutul adipos i creier, fapt ce poate explica diversitatea aciunilor farmacologice dar i
a efectelor adverse i secundare ale glucocorticoizilor.

Aciunile metabolice de tip glucocorticoid:

Metabolismul glucidic glucocorticoizii

au

aciune

complex

asupra

metabolismului glucidic, stimulnd procesul de gluconeogeneza hepatic, facilitnd influxul

aminoacizilor n celulele hepatice i a sintezei enzimelor implicate n acest proces. Acetia
stimuleaz

formarea

i depozitarea

hepatic a

glicogenului,

crescnd activitatea

glicogensintetazei, scad utilizarea glucozei n periferie i asigur meninerea glicemiei

fiziologice i aprovizionarea cu glucoz a esuturilor glucozo-dependente precum creierul i
inima.
Rezultatul acestor aciuni este creterea glicemiei, ceea ce pune probleme serioase diabeticilor
i celor cu predispoziie la diabet.
Metabolismul proteic glucocorticoizii stimuleaz catabolismul proteic, determinnd
n timp un bilan azotat negativ, aciunea fiind evident la nivelul muchilor scheletici,
oaselor, pielii, esutului conjunctiv i esutului limfoid. n schimb, la nivel hepatic sinteza
proteic este stimulat prin intensificarea captrii aminoacizilor n hepatocite.
Metabolismul lipidic la acest nivel este evident aciunea permisiv a
glucocorticoizilor prin favorizarea proceselor de lipoliz n adipocite, procese induse de
catecolamine, de hormonul de cretere, de glucagon, de hormonii tiroidieni. Administrarea n
doze mari pe o perioad lung de timp determin o redistribuire caracteristic a esutului
adipos la nivelul trunchiului, probabil datorit unei reactiviti diferite a adipocitelor n funcie
de localizarea lor corporal la aciunea lipoformatoare a insulinei, stimulat la rndul ei de
hiperglicemia indus de glucocorticoizi.

Actiuni metabolice de tip mineralocorticoid

Sunt specifice glucocorticoizilor endogeni si sunt mai reduse comparativ cu cele ale
aldosteronului, astfel, hidrocortizonul determina:
-

Retinerea de sare si de apa in organism;

Eliminarea urinara de ioni de potasiu si hidrogen;

Glucocorticoizii sunt implicati si in metabolismul calciului, scazand rezervele in organism

ale acestui cation prin scaderea absorbtiei intestinale si prin stimularea eliminarii renale.
Concentratiile fiziologice de hidrocortizon au actiune permisiva asupra functiei renale
normale, mai ales asupra filtrarii glomerulare si eliminarii excesului de apa. Glucocorticoizii
sunt responsabili si pentru cresterea tensiunii arteriale din hipercorticism.

Actiuni farmacologice specifice

Glucocorticoizii au actiune antiinflamatoare mai intensa comparativ cu cea a
antiinflamatoarelor nesteroidice. Principalele caracteristici ale actiunii antiinflamatoare a
glucocorticoizilor includ:
-

Intensitatea actiunii este dependenta de doza;

Reduc inflamatia indiferent de natura agentului cauzal fizic, chimic, biologic

(infectii, reactii alergice);

Sunt activi in toate fazele inflamatiei (exudativa, necrotica, proliferativa);
Se acumuleaza in tesutul inflamat unde inhiba migrarea leucocitelor si procesul de
fagocitoza, stabilizeaza capilarele si le impiedica permeabilizarea, diminueaza
formarea edemului local, mentin raspunsul presor al vaselor la catecolamine si inhiba
fenomenele de regenerare din faza proliferativa a inflamatiei prin reducerea numarului
fibroblastilor si a proliferarii lor, prin reducerea formarii colagenului si prin limitarea
proliferari capilarelor.

Glucocorticoizii au actiune imunodepresiva prin inhibarea producerii de citokine

(interleukine, interferon si , factor de necroza tumoral TNF-), acestea fiind proeine care
intervin in reglarea sistemului imun, a limfocitelor T, B, si a monocitelor.
Au fost implicate numeroase mecanisme care sa explice supresia procesului inflamator
prin glucocorticoizi. Astazi este clara actiunea inhibitoare asupra producerii unor factori
celulari care genereaza raspunsul inflamator.
Gluocorticoizii actioneaza inhibitor asupra unor celule care intervin in inflamatie:

Macrofage: glucocorticoizii scad atat raspunsul primar cat si cel secundar al

macrofagului la stimulul inflamator, inhiband activarea componentei C3 a
complementului, eliberarea de enzime lizozomale, producerea de radicali liberi, de

prostaglandine si de leucotriene. Inhiba si producerea de colagenaza, elastaza, citokine

(in special IL-1, IL-6 si TNF-), care produc efecte sistemice la distanta proprii

inflamatiei. In ultimul rand inhiba favorizarea proceselor imune.

Bazofile: glucocorticoizii inhiba eliberarea (IgE-dependenta) de histamina si LTC4.
Limfocite: glucocorticoizii inhiba producerea si eliberarea de citokine: IL-1, IL-2, IL3, IL-6, TNF-, GM-CSF (granulocyte/monocyte colony-stimulating factor),

interferon (INF-).
Fibroblasti: glucocorticoizii inhiba producerea metabolitilor acidului arahidonic si a

factorului de crestere si proliferare a fibroblastilor.

Celule endoteliale: glucocorticoizii inhiba eliberarea unor molecule intracelulare de
adeziune esentiale pentru localizarea lecucocitelor (ELAM-1, endothelial leokocyte
adhesion molecule-1 ICAM-1, intracelullular adhesion molecule-1), producerea si
eliberarea de citokine si activarea componentei C3 a complementului.

La nivel molecular, glucocorticoizii actioneaza primar asupra unor receptori intracelulari

specifici care fac parte din superfamilia receptorilor nucleari, mai exact asupra receptorilor
hormonilor steroizi, receptorilor hormonilor tiroidieni, receptorilor vitaminelor D si
receptorilor retinoizilor.
Se cunosc 2 tipuri de receptori pentru corticosteroizi:
-

Tipul I, pentru mineralocorticoizi;

Tipul II, pentru glucocorticoizi;

Glucocorticoizii

actioneaza

asupra

ambelor

tipuri

de

receptori,

in

timp

ce

mineralocorticoizii numai asupra tipului I. In tesuturile tinta pentru mineralocorticoizi

(rinichi, colon, glande salivare) se gaseste 11--hidroxisteroid dehidrogenaza, care catalizeaza
transformarea glucocorticoizilor din forma 11-hidroxi (activa) in forma 11-ceto (inactiva);
acest fapt explica generarea predominanta a efectelor mineralocorticoide la nivelul acestor
tesuturi.
Structura receptorilor pentru corticosteroizi este in mare parte cunoscuta, acestia fiind
proteine cu N-terminal si C-terminal. Receptorii suntformati dintr-o componenta nespecifica,
comuna tuturor receptorilor nucleari, formata dintr-o secventa de aminoacizis si o
componenta specifica prin trei domenii functionale: domeniul de legare a moleculei de
corticosteroid, domeniul prin care receptorul activat se leaga de ADN si domeniul de reglare a
transcriptiei genice.
Receptoul aflat in citoplasma este nefunctional, fiind cuplat cu trei proteine asociate, 2
proteine de soc termin HSP90 si HSO70 (HSP heat shock protein) si o proteina IF56 (IF
imunofilina, care leaga substantele imunodepresive cum ar fi ciclosporina).

Molecula de corticosteroid, dupa desfacerea de pe globulina transportoare (CGB

corticosteroid binding globuline), patrunde in celula, se leaga de zona C (carboxi)-terminala a
receptorului, ceea ce determina desfacerea si eliberarea proteinelor asociate.
Complexul coticosteroid-receptor este translocat in nucleu si se fixeaza de ADN la nivelul
unui situs specific, numit element care raspunde la glucocorticoid, GRE (glucocorticoid
responsibe element). Fixarea se face prin intermediul unei regiuni de mijloc care expune doua
regiuni numite degete de zinc (contin 8 molecule de cisteina legate coordinativ cu 2 atomi
de zinc).
Complexul functioneaza ca factor de transcriptie; prin regiunea N-terminala, complexul
actioneaza specific asupra zonelor promotionale ale unor gene, regland astfel activitatea
ARN-polimerazei si formarea de ARN-mesager.
Reglarea pozitiva a unor gene prin glucocorticoizi initiaza sinteza unor proteine
importante pentru metabolismul celular, precum si a unor proteine enzimatice. De exemplu,
lipocortina este o proteina biosintetizata la comanda glucocorticoizilor, actionand inhibitor
asupra fosfoflipazei A2 si astfel fiind impiedicata formarea de prostanoizi si PAF din acidul
arahidonic. Prostanoizii (mai ales prostaglandinele si leucotrienele) si PAF-ul au intensa
actiune proinflamatoare. Prin inhibarea formarii acestor autacoizi se explica partial actiunea
antiinflamatoare a glucocorticoizilor. Un alt exemplu de reglare pozitiva prin glucocorticoizi
este reprezentat de cresterea expresiei unor nucleaze implicate in scindarea ADN-ului, acesta
contribuind probabil la apoptoza celulelor limfatice;
Reglarea negativa a unor gene contribuie de asemenea la actiunea antiinflamatoare si
imunodepresiva a glucocorticoizilor. Glucocorticoizii inhiba expresia COX-II, enzima
inductibila prin procesul inflamatorsi care apoi contribuie la intretinerea acestuia, expresia
genelor care codeaza colagenaza (intervine in liza fibrelor de colagen prin fagocitoza),
stromalizina (degradeaza matricea intracelulara), enzime implicate in procese inflamatorii
distructive, expresia genelor implicate in codarea citokinelor participante la raspunsul imun si
gena c-myc (implicata, prin proteina a carei sinteza o comanda, in cresterea si viabilitatea
celulelor limfatice); astfel este explicata cel putin partial liza tesutului limfatic determinata de
glucocorticoizi.
Reglarea negativa a genelor se face cel mai adesea prin actiunea directa asupra ADN-ului,
se poate insa realiza si indirect, prin intermediul unor proteine celulare specifice care intervin
reglator in expresia genelor. De exemplu, complexul glucocorticoid-receptor poate bloca o
proteina activatoare AP-1, impiedicand legarea ei de locul specific de pe ADN. Un astfel de
mecanism poate interveni in deprimarea expresiei genelor responsabile de biosinteza
colagenazei si a citokinelor.

Toate aceste procese de finalizare a transcriptiei genice prin sinteza diverselor proteine au
loc in timp, ceea ce exlica aparitia lenta a efectelor vizibile.
Glucocorticoizii au si actiuni ale caror efecte apar rapid, prin mecanisme in mod sigu
diferite, probabil prin actionarea unor receptori specifici membranari. Exemple in acest sens
sunt scaderea captarii glucozei de catre adipocite si etapa rapida a aciunii de inhibare
hipotalamo-hipofizare.
Actiunea antialergica este consecinta deprimarii procesului imun si a actiunii
antiinflamatoare. Glucocorticoiii deprima mai ales imunitatea mediata celular prin inhibarea
eliberarii de catre limfocitele T activate a interleukinei-2 (IL-2), inhibarea actiunii IL-2 de
stimulare a limfocitelor T activate si probabil a limfocitelor citotoxice, inhibarea eliberarii IL1 si a TNF- de catre monocitele activate prin antigen. Glucocorticoizii impiedica procesele
de amplificare a raspunsului imun si la doze mari scad producerea de anticorpi.
O participare importanta la actiunea antialergica o are actiunea antiinflamatoare
nespecifica a glucocorticoizilor, prin combaterea componentei inflamatorii a reactiilor
alergice.
Actiunea asupra tesutului limfoid consta in tulburari metabolice la nivelul celulelor
limfatice. Astfel, la doze mari scad sinteza proteica limfocitara, in timus, in foliculii
germinativi ai ganglionilor limfatici, in splina si in limfocitele circulante, desi limfocitele
sensibilizate sunt mai putin afectate. Produc limfopenie trecatoare determinata in mare parte
prin redistribuirea limfocitelor din sange spre tesuturile limfoide, scad numarul monocitelor
eozinofilelor si bazofilelor in sange, tot prin redistribuire. Cresc numarul neutrofilelor prin
stimularea trecerii lor din maduva prin sange si prin inhibarea redistribuirii spre tesuturi si
cresc usor numarul hematiilor si concentratia hemoglobinei in sange, prelungind durata vietii
hematiilor.
Actiunile

asupra

aparatului

cardiovascular

sunt

datorate

actiunii

lor

mineralocorticoide, de modificare a excretiei ionilor de sodiu (fapt evident in aldosteronismul

primar). In insuficienta corticosuprarenala se manifesta o serie de tulburari cardiovasculare
datorate modificarilor hidroelectrolitice, conditii in care glucocorticoizii nu-si mai pot
manifesta proprietatea permisiva asupra stimulilor fiziologici. In hipocorticism se observa
scaderea volemiei cu cresterea vascozitatii sangelui, cresterea permeabilitatii capilare, un
raspuns motor presor inadecvat al vaselor mici la catecolamine, scaderea randamentului
inimii, hTA, colaps cardiovascular.

Actiunea asupra muschilor striati: pentru functionalitatea normala a musculaturii

scheletice este nevoie de o concentratie adecvata de glucocorticoizi si de mineralocorticoizi.
In insuficienta corticosuprarenala scade forta de contractie a musculaturii striate, scade de
asemenea si rezistenta la oboseara; aceste modificari sunt consecinta tulburarilor
metabolismului glucidic, a balantei hidroelectrolitice si a aparatului cardiovascular.
Actiunea asupra sistemului nervos central: numeroase efecte ale glucocorticoizilor
asupra SNC sunt indirecte: prin mentinerea unei concentratii normale de glucoza in plasma, a
unei circulatii normale si a unei balante a electrolitilor corespunzatoare in organism. In
insuficienta corticosuprarenala cronica (boala Addison) apar tulburari psihice precum apatie,
stari depresive, iritabilitate etc; aceste manifestari pot fi corectate prin tratament cortizonic.
Actiunea asupra elementelor figurate: Glucocorticoizii cresc continutul de hemoglobina
si eritrocite in sange (in sindromul Cushing frecvent apare policitemia; in boala Addison apare
o moderata anemie normocromica si normocitica).
Glucocorticoizii scad numarul bazofilelor, eozinofilelor, monocitelor si limfocitelor in
sange. In boala Addison creste masa tesutului limfoid, apare limfocitoza, in timp ce in
sindromul Cushing se manifesta limfocitopenia si o descrestere a tesutului limfoid.
Actiunea asupra aparatului digestiv: Glucocorticoizii stimuleaza secretia gastrica de
acid clorhidric si pepsina. La doze mari si/sau tratamente prelungite produc modificari
profunde.