P. 1
Filosofia Sistemelor Informatice

Filosofia Sistemelor Informatice

|Views: 536|Likes:
Published by kukkaburra

More info:

Published by: kukkaburra on Feb 03, 2010
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

07/12/2013

pdf

text

original

Cap.

I

FILOSOFIA SISTEMELOR INFORMATICE

1) Definirea conceptului de sistem informatic 2) Locul şi rolul unui sistem informatic 3) Elementele componente ale unui sistem informatic 4) Obiectivele unui sistem informatic 5) Clasificarea sistemelor informatice 6) Organizaţia economică – sistem cibernetic 7) Rolul sistemelor informatice în conducerea organizaţiilor economice

DEFINIREA CONCEPTULUI DE SISTEM INFORMATIC
Funcţionarea unui sistem informaţional decizional presupune desfăşurarea următoarelor activităţi: - culegerea datelor despre starea sistemului condus şi a mediului său înconjurător; - transmiterea datelor în vederea prelucrării; - prelucrarea datelor în scopul asigurării cu informaţii necesare procesului decizional; - adoptarea deciziilor şi transmiterea acestora spre execuţie; - asigurarea controlului şi urmărirea înfăptuirii deciziilor. Sistemul informaţional face legătura între sistemul condus şi sistemul de conducere, fiind subordonat acestora. Această legătură este bidirecţională. Se poate spune că sistemul informaţional este „umbra” proceselor economice din unitate. Utilizarea tehnicii de calcul a produs mutaţii în modul de realizare a activităţi lor desfăşurate în cadrul unui sistem informaţional, şi implicit a determinat apariţia conceptului de sistem informatic. Sistemul informatic este un ansamblu de elemente intercorelate funcţional în scopul automatizării obţinerii informaţiilor necesare fundamentării deciziilor. SI se prezintă sub forma unei „cutii negre” care are intrări informaţionale ce sunt transformate în informaţii de fundamentare a deciziilor prin intermediul unor resurse, reguli, proceduri.

oameni Intrări informaţionale Resurse echipamente Proceduri Reguli Schema bloc a unui sistem informatic Ieşiri informaţionale

LOCUL ŞI ROLUL UNUI SISTEM INFORMATIC
Sistemul informatic este inclus în cadrul sistemului informaţional şi are ca obiect de activitate, în general, procesul de culegere, verificare, transmitere, stocare şi prelucrare automată a datelor (datele sunt materia primă, iar informaţiile sunt produsul finit).

SISTEM DE CONDUCERE SISTEM INFORMAŢIONAL

SISTEM INFORMATIC

SISTEM CONDUS

Prin implementarea unor modele matematice şi utilizarea tehnicii de calcul în activităţile specifice, sistemul informatic imprimă valenţe sporite sistemului informaţional sub aspect cantitativ şi calitativ. Este vorba de creşterea capacităţii de calcul sub aspectul volumului de datelor prelucrate şi a operaţiilor efectuate, creşterea exactităţii informaţiilor, sporirea operativităţii, complexităţii şi completitudinii situaţiilor de raportare-informare etc. Toate acestea determină o apropiere mai mare a decidentului de fenomenele şi procesele economice pe care le are în atenţie, cu multitudinea aspectelor economice pozitive care derivă din aceasta. În ceea ce priveşte raportul dintre sistemul informatic şi sistemul informaţional, se poate aprecia că sistemul informatic tinde spre egalarea dimensiunilor sistemului informaţional, însă nu are sfera de cuprindere egală cu cea a celui din urmă, deoarece în cadrul sistemului informaţional pot exista activităţi ce nu pot fi automatizate 100%.

ELEMENTELE COMPONENTE ALE SISTEMULUI INFORMATIC
Un sistem informatic este compus din 6 grupe de elemente: A) Baza tehnico-materială a sistemului; B) Programele necesare SI; C) Baza informaţională; D) Baza ştiinţifică şi metodologică;

E) Resursele umane; F) Cadrul organizatoric. A) Baza tehnico-materială – este constituită din totalitatea echipamentelor de culegere, verificare, transmitere, stocare şi prelucrare a datelor. Reprezintă hardware-ul sistemului informatic. B) Programele necesare SI – reprezintă software-ul sistemului informatic şi cuprinde totalitatea programelor necesare pentru funcţionarea acestuia: sistemul de operare, soft specializat pentru gestiunea datelor (SGBD, SGF), programe de aplicaţii. C) Baza informaţională - se referă la datele supuse prelucrării, fluxurile informaţionale, sistemele şi nomenclatoarele de coduri D) Baza ştiinţifică şi metodologică constă din modele matematice ale proceselor şi fenomenelor economice, metode şi tehnici de realizare a sistemelor informatice. E) Resursele umane – sunt formate din personalul de specialitate (analişti, programatori, ingineri de sistem, administratori de baze de date, operatori etc) şi din beneficiarii sistemului. Deoarece analiştii de sisteme informatice nu pot să cunoască specificul tuturor unităţilor beneficiare cu care ar putea veni în contact în decursul timpului, în echipa de realizare a sistemului informatic se cooptează şi specialişti din partea unităţii beneficiare, care să aibă idee de ceea ce se poate face cu calculatorul, dar mai ales să ştie foarte bine ce vor de la calculator, în contextul viitorului sistem informatic. Se crează deci o echipă mixtă de realizare a sistemului informatic. F) Cadrul organizatoric – este specificat în regulamentul de organizare şi funcţionare (ROF) al unităţii în care funcţionează sistemul informatic.

OBIECTIVELE SISTEMELOR INFORMATICE
1. Definiţie
SI sunt incluse în sist. informaţionale, iar acestea sunt destinate deservirii conducerii unităţii economice, deci se poate aprecia că obiectivul principal al SI coincide cu obiectivul general al activităţilor economice de bază. Obiectivul principal urmărit prin introducerea unui SI îl constituie asigurarea selectivă şi în timp util a tuturor nivelurilor de conducere cu informaţii necesare şi reale pentru fundamentarea şi elaborarea operativă a deciziilor cu privire la desfăşurarea cât mai eficientă a întregii activităţi din unitatea economică. Obiectivul principal se referă deci la întreaga activitate din unitatea economică. În scopul cunoaşterii mai îndeaproape a activităţii, şi desfăşurării acesteia în cele mai bune condiţii, pot fi definite şi alte obiective secundare, care sunt numite „condiţii” pentru realizarea obiectivului principal. Între obiectivul principal şi obiectivele secundare trebuie

să existe o compatibilitate, în sensul că realizarea obiectivelor secundare trebuie să ducă la realizarea obiectivului principal. Reciproca este şi ea valabilă.

2. Clasificarea obiectivelor
2.1. Dpdv al domeniilor de activitate asupra cărora se răsfrâng efectele economice A) Obiective generale – sunt obiectivele ce afectează activitatea de bază din cadrul unităţii economice (aprovizionare, producere, desfacere). Ex. obiectiv: Creşterea gradului de încărcare a capacităţii de producţie. Se realizează prin implementarea unor modele matematice, planificare, programare, ordonanţare, lansare şi urmărire a producţiei. SAU prin implementarea unor modele şi tehnici avansate de planificare a reviziilor şi reparaţiilor capitale ale utilajelor. Ex. obiectiv: Creşterea productivităţii muncii. Se realizează prin utilizarea raţională a forţei de muncă (urmărirea operativă a activităţii de personal se realizează pe calculator). Ex. obiectiv: Utilizarea optimă a capacităţii de transport (pentru parcuri auto). Se realizează prin implementarea unor modele matematice care optimizează rutele de transport, corelarea volumului mărfii de transportat cu capacitatea mijloacelor de transport. Ex. obiective: Scăderea numărului personalului administrativ. Creşterea profitului şi a rentabilităţii unităţii economice. B) Obiective specifice – sunt obiectivele ce afectează funcţionarea sistemului informaţional. Ex. obiective: Creşterea vitezei de răspuns la solicitările beneficiarilor. Creşterea exactităţii şi preciziei în procesul de prelucrare a datelor şi informare a conducerii. Asigurarea completitudinii informaţiilor necesare conducerii. Asigurarea oportunităţii informaţiilor necesare conducerii. Simplificarea şi raţionalizarea fluxurilor informaţionale. Efectele economice ale realizării obiectivelor referitoare la funcţionarea sistemului informaţional sunt greu de cuantificat, însă pot fi estimate. În final ele vor influenţa pozitiv desfăşurarea activităţii de bază. În concluzie, efectele economice ale implementării informatice sunt directe şi indirecte. 2.1. Dpdv al posibilităţilor de cuantificare a efectelor acestora (obiectivelor)

A) Obiective cuantificabile (de ordin cantitativ) : creşterea volumului producţiei, scăderea cheltuielilor de transport, scăderea consumurilor specifice de materii prime şi materiale B) Obiective necuantificabile (de ordin calitativ) : creşterea prestigiului unităţii economice – se realizează de ex prin creşterea calităţii producţiei (sau serviciilor), scăderea refuzurilor la beneficiar (numărului de reclamaţii).

3. Necesitatea clasificării obiectivelor SI
La nivelul unei unităţi economice pot apare o mulţime de obiective, dar deoarece resursele de realizare a lor sunt limitate, se impune cunoaşterea şi abordarea lor prioritară în funcţie de cerinţele conducerii. Prin prezentarea obiectivelor în faţa conducerii şi apoi în rândul salariaţilor, apare posibilitatea cunoaşterii acestora, înţelegerii mai bine a cerinţelor ce impun realizarea obiectivelor, şi ca urmare se va dobândi o apropiere şi un accept mai larg a tuturor factorilor care pot să concure la implementarea SI.

CLASIFICAREA SISTEMELOR INFORMATICE
1. În funcţie de domeniul activităţilor la care se referă (domeniul de utilizare):
A) SI pentru conducerea activităţilor economico-sociale. Specificul acestora este faptul că datele de intrare sunt furnizate de regulă prin documente întocmite de om (sau prin date introduse manual). Datele de ieşire sunt furnizate de sistem sub formă de documente (liste, rapoarte, grafice etc) pentru o mai bună percepere a acestora de către om. B) SI pentru conducerea proceselor tehnologice – se caracterizează prin : Datele de intrare sunt asigurate sub forma unor semnale (impulsuri electronice) transmise de anumite dispozitive în mod automat, care caracterizează diverşi parametri ai procesului tehnologic: presiune, temperatură, umiditate, compoziţie. Datele de ieşire se transmit sub formă de semnale unor organe de execuţie (regulatoare) care modifică automat parametrii procesului tehnologic. Astfel se execută comanda şi controlul automat al procesului tehnologic. Ex de astfel de sisteme: procesul tehnologic privind fabricarea cimentului, dirijarea şi controlul laminoarelor de oţel, procese din petrochimie, fabricarea hârtiei etc. Apar diferenţe între obiectivele celor două categorii de sisteme (A şi B). Cele pentru conducerea proceselor tehnologice au ca obiective îmbunătăţirea randamentului agregatelor, urmărirea siguranţei în funcţionare, creşterea indicatorilor de calitate a produselor, îmbunătăţirea altor indicatori tehnico- economici. C) SI pentru activitatea de cercetare şi proiectare – îşi propun să asigure automatizarea calculelor ştiinţifice, proiectarea asistată de calculator şi alte facilităţi necesare specialiştilor din domeniile respective.

D) SI pentru conducerea unor activităţi (domenii) speciale – destinate unor domenii specifice de activitate: informare şi documentare, medicină, domeniul juridic etc. Ex: SRI, Poliţie, Evidenţa populaţiei.

2. În funcţie de nivelul ierarhic ocupat de sistemul economic în structura organizatorică a societăţii:
A) SI pentru conducerea activităţii la nivelul unităţii economice – pot fi descompuse în subsisteme informatice asociate funcţiunilor unităţilor economice : SI pentru producţie, SI financiar-contabil, SI comercial, SI pentru resurse umane etc. B) SI pentru conducerea activităţii la nivelul organizaţiilor cu structură de grup - SI la nivelul regiilor autonome, la nivelul unor departamente etc. Structura unui SI de acest tip rezultă prin integrarea după principii sistemice a SI aferente unităţilor componente, Ieşirile acestor SI fiind preluate de SI al organului de conducere al întregii organizaţii. C) SI teritoriale - la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, servesc fundamentarea deciziilor adoptate de către organele locale de conducere (orăşeneşti, judeţene). D) SI pentru conducerea ramurilor, subramurilor şi activităţilor la nivelul economiei naţionale – sunt elaborate şi administrate de ministerele, departamentele sau organele care au prin lege sarcina de a coordona metodologic grupele respective de activităţi. E) SI funcţionale generale – intersectează toate ramurile şi activităţile ce au loc în spaţiul economiei naţionale: sistemul financiar, sistemul bancar, sistemul statistic.

3. În funcţie de rolurile majore pe care le îndeplinesc într-o organizaţie:
Sistemele informatice îndeplinesc roluri de suport operaţional, managerial şi strategic în afaceri şi organizaţii, putând fi grupate în sisteme informatice pentru funcţiunile întreprinderii, sisteme informatice operaţionale şi sisteme informatice manageriale .

Sisteme informaţionale Sisteme informaţionale

Operaţionale Operaţionale

Manageriale Manageriale

Funcţiunile întreprinderii Funcţiunile întreprinderii

Procesarea Procesarea tranzac ţiilor tranzac ţiilor

Raportare Raportare

Marketing Marketing

Controlul Controlul proceselor proceselor

Suport pentru Suport pentru decizii decizii

Financiar Financiar

Birotic Birotic ăă şş ii comunicaţii comunicaţii

Informa ţionale Informa ţionale executive executive

Contabilitate etc. Contabilitate etc.

A) SI pentru funcţiunile întreprinderii Pentru un manager este important să înţeleagă faptul că SI sprijină direct funcţiile operaţionale şi manageriale ale organizaţiei în contabilitate, finanţe, resurse umane, marketing şi management operaţional. De exemplu, managerii din marketing au nevoie de informaţii despre volumul şi tendinţele vânzărilor, furnizate de SI de marketing (Aplicaţii: Managementul vânzărilor, Cercetări de piaţă şi previziuni, Promovare şi publicitate, Automatizarea activităţii de desfacere, Marketing interactiv, Managementul Relaţiilor cu clienţii – Costumer Relationship Management = CRM- , Managementul producţiei). Directorii economici au nevoie de informaţii referitoare la costuri financiare şi beneficii, furnizate de SI financiare (Aplicaţii: Întocmirea Bugetului de venituri şi cheltuieli = BVC, Planificare financiară, Cash management, Managementul investiţiilor). Managerii responsabili cu producţia au nevoie de informaţii prin care să analizeze necesităţile de resurse şi productivitatea muncii, furnizate de SI de fabricaţie. Managerii responsabili cu personalul necesită informaţii referitoare la drepturile salariale ale angajaţilor şi dezvoltarea profesională, furnizate de SI ale resurselor umane (Aplicaţii: Evidenţa personalului, Salarizare, Perfecţionarea calificării personalului). În concluzie, SI pentru funcţiunile întreprinderii furnizează managerilor o varietate de informaţii pentru fundamentarea deciziilor în ariile funcţionale ale afacerilor. B) SI operaţionale SI operaţionale prelucrează date generate şi utilizate în operaţii de afaceri. În funcţie de rolul pe care îl au există mai multe categorii: sisteme de procesare a tranzacţiilor - înregistrează şi prelucrează date rezultate din tranzacţii, actualizează bazele de date şi produc o varietate de documente şi rapoarte; sisteme de control al proceselor – furnizează deciziile operaţionale care controlează procesele fizice; sisteme automatizate de servicii – cele care sprijină comunicaţiile .

SI au fost întotdeauna necesare pentru procesarea datelor generate şi utilizate în operaţiile de afaceri. SI operaţionale produc o varietate de informaţii, dar ele (informaţiile) nu pun în evidenţă care produse informaţionale sunt cele mai potrivite pentru manageri. Din acest motiv este necesară o procesare ulterioară prin intermediul sistemelor informatice.
Terminal la punctul de vânzare Calculator central Staţie de lucru

Tranzac ţii de vânzări Tranzac ţii de vânzări Răspunsuri de control Răspunsuri de control

Procesarea tranzac ţiilor Procesarea tranzac ţiilor Actualizarea BD Actualizarea BD Procesare interogare/ Procesare interogare/ ră spuns ră spuns

Interogări Interogări şş ii afi şări afi şări

BDpentru pentru BD inventariere inventariere

BDpentru pentru BD client client

BDpentru pentru BD vânzări vânzări

Sistem de procesare a tranzacţiilor Exemplul din figura de mai sus ilustrează componentele şi activităţile unui sistem de procesare a tranzacţiilor de vânzări, care achiziţionează date de tranzacţionare a vânzărilor, actualizează bazele de date şi răspunde la interogările utilizatorului. B1) Sisteme de procesare a tranzacţiilor SI operaţionale includ majoritatea sistemelor de procesare a tranzacţiilor, care au evoluat de la SI manuale la sisteme mecanice de prelucrare a datelor şi apoi la sistemele de prelucrare electronică a datelor. Sistemele de procesare a tranzacţiilor înregistrează şi procesează date rezultate din tranzacţii cum ar fi vânzări, cumpărări şi modificări de inventar. Ele pot procesa date create prin modificări ale articolelor dintr-un fişier al bazei de date (de exemplu schimbările de nume şi adresă ale unui client), generând o varietate de produse de tip informaţional pentru uzul intern sau extern (de exemplu facturi pentru client, cecuri de plată, chitanţe de vânzări, comenzi de achiziţii, plăţi de dividende, plăţi de taxe şi facturi financiare) şi punând în evidenţă bazele de date utilizate de o organizaţie pentru procesarea ulterioară, prin intermediul sistemelor informaţionale manageriale. B2) Sisteme de control al proceselor SI operaţionale generează informaţii pentru fundamentarea deciziilor de rutină, care controlează procesele operaţionale programate. Regulile decizionale subliniază acţiunile care trebuie întreprinse când un sistem informatic este confruntat cu o mulţime

de evenimente. Există o categorie de sisteme informatice denumite sisteme de control al proceselor, în care deciziile de ajustare a procesului de producţie sunt realizate automat de calculatoare. Rafinăriile de petrol şi liniile de asamblare ale întreprinderilor automatizate folosesc astfel de sisteme, care monitorizează un proces fizic, achiziţionează şi prelucrează date detectate de senzori şi realizează ajustări ale procesului în timp real B3) Sisteme automatizate de servicii Unul din rolurile sistemelor informatice operaţionale este dezvoltarea metodelor tradiţionale de birotică şi a comunicaţiilor bazate pe suportul de hârtie. Sistemele automatizate de servicii achiziţionează, prelucrează, stochează şi transmit date şi informaţii într-o formă specifică comunicaţiilor electronice. Sistemele automate se bazează pe procesarea de text, telecomunicaţii şi alte tehnologii ale sistemelor informaţionale. Exemplele de aplicaţii tipice de birotică includ procesoare de text, poştă electronică, activitate de publicare, teleconferinţe şi procesarea documentelor tip imagine. C) SI manageriale SI manageriale furnizează informaţii pentru a sprijini activitatea de adoptare a deciziilor. Cele mai importante sisteme manageriale au drept obiective:  raportări predefinite şi planificate pentru manageri – realizate de sistemele de raportare a informaţiilor;  suport interactiv şi ad-hoc pentru luarea deciziilor de către manageri – realizat de sistemele suport pentru decizii;  informaţii importante pentru managementul la vârf – furnizate de SI executive. SI manageriale sunt proiectate pentru a furniza informaţii precise, oportune şi relevante, necesare adoptării deciziilor efective. Conceptul de sistem informatic managerial a fost dezvoltat pentru a contracara o dezvoltare ineficientă şi o utilizare ineficace a calculatoarelor electronice. Importanţa sistemelor informatice manageriale rezidă în faptul că acestea subliniază orientarea managerială a procesării informaţiei în afaceri. Un scop important al sistemelor informatice bazate pe tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor este acela de suport pentru managementul luării deciziilor şi nu doar de procesare a datelor generate de sistemul operaţional. Aceasta subliniază faptul că trebuie folosit un cadru sistemic pentru a organiza activităţile şi funcţiunile sistemelor informatice. Figura de mai jos ilustrează relaţiile dintre sistemele informatice manageriale şi sistemele informatice operaţionale în raport cu funcţiunile întreprinderii. Sistemele informatice manageriale sprijină necesităţile de luare a deciziilor ale managementului strategic, tactic şi operaţional. Sistemele informatice operaţionale sprijină cerinţele de procesare a informaţiilor implicate de o anumită activitate.

Management Management

Sisteme Sisteme informa ionale informa ţţ ionale

Strategic Strategic

Manageriale Manageriale

Opera ionale Opera ţţ ionale

Tactic Tactic

Executive Executive

Procesarea Procesarea tranzac iilor tranzacţţ iilor

Opera ional Opera ţţ ional

Suportpentru pentru Suport decizii decizii

Controlul Controlul proceselor proceselor Birotic ăş ş Birotic ă ii comunica ii comunicaţţ ii

Opera iide de Opera ţţ ii afaceri afaceri

Deraportare raportare De

Raportul managerial-operaţional la nivelul sistemelor informaţionale Furnizarea informaţiilor şi sprijinirea adoptării deciziilor manageriale la toate nivelurile managementului este o problemă complexă. Conceptual, sunt necesare mai multe tipuri de sisteme informatice pentru sprijinirea responsabilităţilor utilizatorilor manageriali, dintre care trei prezintă o mai mare importanţă:  sisteme de raportare a alternativelor decizionale,  sisteme suport pentru decizii şi  sisteme informatice executive. Figura de mai jos ilustrează câteva dintre resursele necesare şi informaţiile produse de mai multe tipuri de sisteme informatice manageriale. Se observă astfel componentele de sistem necesare pentru furnizarea unui raport informaţional, suport decizional, informaţie strategică şi expertiză pentru utilizatorii manageriali.
Software pentru: -raportare informaţie -suport decizional -informaţii strategice -expertize

Informaţii pentru decizii

Bazade de Baza cuno tin ţe cuno şş tin ţe

Bazade de Baza modele modele

Utilizator managerial

Staţie de lucru pentru management

Calculator mainframe sau minicalculator
Bazade de Baza date date

C1) Sisteme de raportare a informaţiilor Sistemele de raportare furnizează managerilor informaţii care sprijină în mare măsură necesităţile de luare a deciziilor, prin accesarea bazelor de date cu informaţii despre operaţii interne procesate anterior de sistemele de procesare a tranzacţiilor. Datele despre cadrul de afaceri se obţin din surse externe. Informaţiile accesibile managerilor includ rapoartele furnizate la cerere, periodic – conform unui program predeterminat sau în condiţii excepţionale. De exemplu, managerii de vânzări pot accesa rapoarte generate instantaneu ca răspuns la solicitarea de a analiza vânzarea unui anumit produs, rapoarte săptămânale de analiză a vânzărilor pentru a evalua rezultatele vânzărilor de produse, a agenţilor şi a zonelor de vânzare sau rapoarte automate generate de câte ori un agent de vânzări nu obţine rezultatele de vânzări scontate pe parcursul unei perioade specificate. C2) Sisteme suport pentru decizii Sistemele suport pentru decizii reprezintă o evoluţie naturală de la sistemele de raportare a informaţiei la sisteme de procesare a tranzacţiilor. Aceste sisteme sunt interactive, reprezentând sisteme informaţionale bazate pe TIC, care utilizează modele decizionale şi baze de date specializate pentru asistarea managerilor în procesele de adoptare a deciziilor. Astfel, ele sunt diferite de sistemele de procesare a tranzacţiilor, care îşi concentrează atenţia pe procesarea datelor generate de tranzacţii şi afaceri. De asemenea, ele diferă de sistemele de raportare a informaţiilor care se focalizează pe furnizarea unor rapoarte pre-specificate pentru manageri, rapoarte care îi ajută pentru luarea unor decizii complexe. În schimb, sistemele suport pentru decizii furnizează managerilor informaţii într-o sesiune interactivă sau într-o modalitate ad-hoc (în funcţie de necesitate). Un astfel de sistem furnizează modelări analitice, sisteme de regăsire a datelor şi capacităţi de prezentare a informaţiei, care permit managerilor să genereze informaţiile necesare pentru a adopta decizii într-un proces interactiv computerizat. De exemplu, aplicaţiile de calcul tabelar permit unui manager să primească răspunsuri interactive la cereri ad-hoc pentru vânzări sau previziuni ale profitului formulate în cadrul unor modele analitice1. Răspunsurile diferă de cele pre-specificate ale sistemelor de raportare a informaţiilor. Când se utilizează un sistem suport pentru decizii, managerii cercetează alternativele posibile şi primesc informaţii experimentale bazate pe un set de prezumţii alternative. Astfel, decidenţii nu trebuie să specifice a priori cerinţele informaţionale, sistemul asistându-i interactiv să găsească informaţiile de care au nevoie. C3) Sisteme informatice executive SI executive sunt sisteme informatice manageriale edificate pe necesităţile informaţionale ale managementului strategic. Managerii îşi procură informaţiile necesare din mai multe surse, incluzând scrisori, note, reviste şi rapoarte realizate manual sau prin intermediul sistemelor computerizate, din întâlniri, convorbiri telefonice şi activităţi sociale. Scopul principal al sistemelor informatice executive este de a oferi decidenţilor care asigură managementul strategic al organizaţiei accesul rapid şi facil la informaţiile despre factorii critici în îndeplinirea obiectivelor strategice. Astfel de sisteme presupun utilizarea reprezentărilor grafice şi accesul rapid la conţinutul bazelor de date pentru furnizarea informaţiilor despre starea curentă şi tendinţele proiectate ale componentelor
1

Două astfel de modele frecvent utilizate în activitatea managerială sunt interogările de tipul what-if şi goal-seeking analysis

strategice din organizaţie.

ORGANIZAŢIA ECONOMICĂ – SISTEM CIBERNETIC
Plecând de la definiţia generală a noţiunii de sistem – conform căreia acesta poate fi orice entitate din viaţa reală, pentru care se identifică un ansamblu de componente (fenomene, obiecte, procese, noţiuni, concepte, entităţi sau colectivităţi) aflate atât în relaţii reciproce, cât şi cu mediul înconjurător şi care acţionează în comun pentru atingerea unor obiective bine stabilite – putem stabili cu uşurinţă că orice organizaţie economică poate fi considerată un sistem deschis, adaptabil, care operează într-un mediu de afaceri .

Control

Management
Feed-back

Sisteme informaţionale

Resurse economice: - oameni; - bani; - materiale; - maşini; - terenuri; - facilităţi; - energie; - informaţii. Element de intrare Resurse organizaţionale: - producţie; - marketing; - finanţe; - personal; - alte procese. Prelucrare Bunuri şi servicii: - produse; - servicii; - plăţi; - contribuţii; - informaţii; - alte efecte. Element de ieşire

Organizaţia economică – sistem cibernetic Văzută ca sistem, orice organizaţie cuprinde şase componente de sistem interdependente: Inputul (X) - resursele economice cum sunt cele umane, financiare, materiale, maşini, terenuri, facilităţi, energie şi informaţii, care sunt preluate din mediul său şi utilizate în activităţile de sistem. Funcţia de transformare (S) - procesele organizaţionale ca cercetarea, dezvoltarea, producţia, marketingul, desfacerea, care transformă inputul în output. Outputul (Y) – rezultatele funcţiei de transformare, care constau în produse şi servicii, plăţi ale angajaţilor şi ale furnizorilor, dividende, contribuţii, taxe şi informaţii către sistemul extern (mediu înconjurător). Feedback-ul (R) – constituie elementul definitoriu al unui sistem cibernetic, care asigură funcţia de autoreglare, atunci când outputul nu corespunde cu obiectivele stabilite (Z) în cadrul sistemului reprezentat de organizaţia economică .

Z Z X X
Intrări

Y Y

S
R R
Autoreglarea (feed-back-ul)

Ieşiri

Controlul - managementul este componenta de control a unui sistem organizaţional, care vizează funcţiunile întreprinderii astfel încât performanţa sistemului să atingă obiectivele organizaţionale (cum sunt profitabilitatea, cota de piaţă sau responsabilitatea socială). Mediul - orice organizaţie economică este un sistem deschis, adaptabil, care partajează elementele de intrare şi elementele de ieşire cu alte sisteme din mediul său. O organizaţie trebuie să întreţină relaţii corespunzătoare cu alte sisteme economice, politice şi sociale din mediul său. Grupul de sisteme include mai mulţi factori cum sunt clienţii, furnizorii, competitorii, acţionarii, uniunile sindicale, instituţiile financiare, agenţiile guvernamentale şi comunităţile, fiecare având propriile obiective relativ la organizaţia în cauză. Sistemele informaţionale sunt cele care facilitează interacţiunea dintre organizaţie văzută ca sistem şi fiecare dintre factorii enumeraţi. Pe de altă parte, având în vedere definirea unui sistem cibernetic (caracterizat prin existenţa a cel puţin două subsisteme între care există autoreglarea prin conexiune inversă) şi analizând acest lucru pentru sistemul informaţional economic putem constata că acesta are caracter cibernetic. Caracterul de sistem cibernetic este întărit de faptul că sistemul informaţional economic are propriile obiective, metode, tehnici şi resurse. La nivelul sistemului informaţional economic se pot identifica cel puţin două subsisteme interdependente, care asigură stabilitatea întregului sistem: subsistemul informaţional managerial (de conducere) şi subsistemul informaţional operaţional (condus). În cadrul procesului informaţional se derulează fazele formării informaţiei economice: culegerea datelor rezultate din procesul direct productiv al sistemului economic, verificarea şi transmiterea lor pentru prelucrarea propriu-zisă (indiferent de mijloacele tehnice), formarea informaţiei economice şi arhivarea acesteia. O parte din fazele procesului informaţional (de exemplu culegerea datelor din evidenţa primară) se realizează în cadrul subsistemului operaţional (condus) al sistemului economic. Se poate aprecia că subsistemul în care are loc procesul informaţional împreună cu o parte din subsistemul operaţional formează subsistemul condus al sistemului cibernetic informaţional. Rolul principal al subsistemului informaţional condus constă în asigurarea cu informaţii pentru conducerea întregului sistem economic, pentru funcţionarea sistemului informaţional şi pentru menţinerea acestuia în cadrul unor limite prestabilite.

Al doilea element al sistemului informaţional îl constituie procesul managerial al sistemului, care are la bază metode specifice de conducere, similare managementului sistemului economic în ansamblu. Subsistemul informaţional managerial are un rol special, recepţionând informaţii şi cerinţe pe de o parte, iar pe de altă parte, transmiţând la rândul său decizii. Cerinţele de informaţii pe care le recepţionează au scopul de a menţine şi asigura o concordanţă deplină între sistemul economic şi sistemul informaţional care îl caracterizează. Cerinţele sunt de genul creării unor noi informaţii, abandonării unor informaţii care nu mai sunt necesare conducerii sistemului economic, îmbunătăţirii unor metodologii de calcul al indicatorilor etc. Caracterul dinamic al sistemului economic determină în mod necesar un caracter dinamic sistemului informaţional economic. Iniţial, variaţiile comportamentului sistemului economic pot reprezenta perturbaţii pentru sistemul informaţional însă, datorită existenţei ca sistem cibernetic, sistemul informaţional se poate adapta şi poate funcţiona în deplină concordanţă cu sistemul economic. În concluzie, caracterul cibernetic al sistemului informaţional economic rezultă din faptul că are capacitatea de autoreglare, astfel încât reflectă şi este întotdeauna în concordanţă cu sistemul economic pe care îl descrie, îl caracterizează şi îl deserveşte. În acest context se poate defini atât sistemul informaţional în general, cât şi sistemul informaţional economic. Sistemul informaţional este un ansamblu tehnico-organizatoric de concepere şi obţinere a informaţiilor necesare fundamentării deciziilor pentru conducerea unui anumit domeniu de activitate.

ROLUL SISTEMELOR INFORMATICE ÎN CONDUCEREA ORGANIZAŢIILOR ECONOMICE
Remarcăm faptul că în condiţiile create de Internet, sistemul informatic se detaşează de întreprindere şi chiar iese din cadrul ei făcând legătura directă cu băncile, cu furnizorii şi oferă conducerii date despre mişcările pe care le execută concurenţa. Conducerea întreprinderii moderne nu se mai mulţumeşte cu o informare operativă ci doreşte prognoze, doreşte să prevadă viitoarele mişcări ale concurenţei şi viitoarea evoluţie a pieţei ţinând cont de ceea ce se petrece în prezent. Deaceea chiar dacă nu proiectăm sisteme suport de decizie sistemele informatice moderne trebuie să iasă din perimetrul întreprinderii. Dumitru Oprea1 vede relaţia sistemului informatic cu întreprinderea ca în figura de pe pagina următoare.

1

Dumitru Oprea, "Analiza şi proiectarea sistemelor informaţionale economice", Editura Polirom, Bucureşti, 1999

SISTEM INFORMATIONAL
(inclusiv informatic)

I N T R A R I

SISTEME EXTERNE
Mediul exterior

I E S I R I

st Si

Bi ro tic a+ Si ste me a e r i a jin Sisteme de sprijinire a procesului decizional le g i r ru p s pu de ril Sisteme de informare a conducerii operative e or em

r ilo ert p ex

Sisteme de sprijinire a conducerii strategice

I E S I R I
de lu cru

Sisteme de prelucrare a tranzacţiilor Personal Producţie INTRĂRI Financiar

Marketing

Contabilitate

Decizii nestructurate (neprogramate)
I

SISTEM DE CONDUCERE
(decizional) Nivel strategic I N T R A R I Financiar Contabilitate

I N T R A R I

SISTEM CONDUS

I E S I R I

Decizii semistructurate E S (semiprogramate) Decizii structurate (programate) Informaţii diverse
I R I

Nivel tactic

Nivel operativ Marketing Personal Producţie

Rolul sistemelor informaţionale în conducerea organizaţiilor economice

Obţinerea unei bune eficienţe economice de către întreprinderi este condiţionată de existenţa unei conduceri ştiinţifice bazată pe o bună cunoaştere a legilor economice, cunoaşterea operativă şi exactă a cererii şi ofertei pe piaţa internă şi externă, a dinamicii preţurilor mărfurilor, a tendinţelor tehnologice precum şi a modului de utilizare a resurselor de care dispun. Plecând de la faptul că, pe de o parte, modelele matematice reprezintă componenta ştiinţifică a unui sistem informatic, iar pe de altă parte, ţinând seama de facilităţile oferite de utilizarea tehnologiei informatiei si comunicatiilor (TIC) ca o componentă a sistemului informatic, acesta din urmă constituie un adevărat instrument în conducerea ştiinţifică a activităţii economice.

Iată câteva dintre argumentele aduse în favoarea conducerii organizaţiilor economice utilizându-se sistemele informatice:  SI oferă posibilitatea simulării proceselor şi fenomenelor economice atât la nivel microeconomic, cât şi la nivel macroeconomic. Pot fi elaborate şi implementate modele matematice privind prognoza dezvoltării economiei, se pot elabora diferite variante de plan şi apoi se poate alege varianta optimă.  la nivel microeconomic, cu ajutorul SI se corelează în mod armonios resursele disponibile cu obiectivele propuse. (Ex: planificarea reviziilor şi reparaţiilor capitale, programarea ordonanţării şi urmărirea producţiei, gestiunea stocurilor).  prin intermediul SI se oferă posibilitatea implementării principiului selecţiei şi informării prin excepţie. Prin aplicarea acestui principiu se asigură degrevarea factorilor de decizie de o serie de date care de multe ori sunt “sufocante” şi nu pot fi utilizate în mod corespunzător. Ex: La aprovizionare avem un nomenclator de materii prime şi materiale cu 15.000 poziţii – ideea este de a scoate în evidenţă numai produsele care se abat de la starea normală (stocuri aflate în afara limitelor de alarmă inferioară şi superioară) pentru a se evita rupturile de stoc sau imobilizările de mijloace circulante (stocurile supranormative). Cu cât nivelul de conducere este mai înalt cu atât mulţimea indicatorilor necesari este mai mică, iar indicatorii sunt mai complecşi. Conform principiului selecţiei şi informării prin excepţie, trebuie selectaţi doar acei indicatori care sunt necesari şi suficienţi pentru fiecare nivel decizional.  SI asigură implementarea unei multitudini de modele matematice şi ca urmare a acestui aspect va imprima o sporire a eficienţei economice la nivelul unităţii de referinţă. Ex: În domeniul comerţului exterior se pot implementa modele privind prospectarea pieţei externe, corelarea sarcinii de export cu producţia de fabricaţie de la intern, calculul eficienţei economice pe fiecare tranzacţie comercială, alegerea ofertei optime.  prin implementarea SI se înlătură anacronismul referitor la utilizarea forţei de muncă. Ex: cca 70-80% din timpul personalului tehnico-funcţionăresc este folosit pentru activităţi de rutină (constatare, consemnare, centralizare de date privind procesele şi fenomenele economice) rămânând prea puţin timp pentru activităţile de control, analiză, previziune şi comandă (decizie). Datorită utilizării SI factorii de decizie vor dispune de mai mult timp pentru analiza datelor şi luarea deciziilor corespunzătoare. La nivel micro şi macroeconomic proiectarea sistemelor informatice trebuie să aibă în vedere utilizarea bazelor de date, a modelelor matematice, obţinând situaţii finale cu caracter de semnalare preventivă a abaterilor faţă de starea normală, toate acestea reprezentând o formă ştiinţifică de conducere. Această concepţie schimbă întregul sistem informaţional, transformându-l dintr-un instrument pasiv de constatare, consemnare şi analiză a unor fenomene şi procese economice deja petrecute, într-un instrument activ de previziune, comandă şi control al acestora.

Cap. II METODE ŞI TEHNICI DE REALIZARE A SISTEMELOR INFORMATICE

1) Structura sistemelor informatice 2) Concepţia logică de principiu a sistemului informatic 3) Metode de abordare a sistemelor informatice 4) Ciclul de viaţă şi ciclul de dezvoltare a sistemelor informatice 5) Metode de proiectare a sistemelor informatice

STRUCTURA SISTEMELOR INFORMATICE
În conformitate cu abordarea funcţională, sistemele informatice sunt organizate pe subsisteme, aplicaţii şi unităţi funcţionale (proceduri logice). Pentru programatori mai sunt relevante încă două niveluri, inferioare unităţii funcţionale şi anume, unitatea de prelucrare (procedura automată) şi modulul program . Subsistemul vizează o funcţie a unităţii beneficiare sau un domeniu de activitate din unitatea în care este conceput sistemul. Aplicaţia vizează o activitate, iar unitatea funcţională (procedura logica) o subactivitate sau sarcină . Aplicaţia este un pachet de programe ce serveşte la automatizarea prelucrării datelor aferente unei activităţi distincte din cadrul unui domeniu de activitate (de exemplu poate exista o aplicaţie pentru elaborarea statelor de plată, denumită pe scurt aplicaţia “salarizare”). Într-o aplicaţie pot fi implicate mai multe elemente de structură organizatorică. De exemplu în elaborarea statelor de plată este implicat nu numai biroul financiar, care este titular pentru această activitate, ci şi serviciul personal, sau dacă sistemul de plată presupune pontaj, va fi implicat dispeceratul, secretariatul, etc.. Împlicarea mai multor elemente de structură organizatorică într-o aplicaţie complică schema funcţională a aplicaţiei, dar de cele mai multe ori, prezenţa mai multor elemente este inevitabilă. De regulă aplicaţiile se derulează ciclic şi pentru a fi mai uşor trecute pe calculator, ciclul lor de viaţă se descompune în subactivităţi cum ar fi preluarea datelor şi actualizarea bazei de date, sau cea de elaborare liste de ieşire sau rapoarte, sau etapa de elaborare informaţii pentru alte aplicaţii, etc. Procedura logică (denumită şi unitatea funcţională) este corespondentul subactivităţii din cadrul unei aplicaţii din domeniul informatizării. Numai la acest nivel se poate face uşor, trecerea directă de la structura logică a aplicaţiei la programe, ceea ce înseamnă că unei proceduri logice (unităţi funcţionale) i se pot asocia din softul aplicaţiei, una sau mai multe proceduri automate (unităţi de prelucrare). Ultima situaţie este necesară mai ales atunci când şi în cadrul unei unităţi de prelucrare, sunt implicate mai multe elemente de structură organizatorică. În contextul unităţilor funcţionale, elementele de structură organizatorică folosesc calculatorul în sesiuni de lucru la calculator când, de cele mai multe ori, nu se rulează un singur program, ci una sau mai multe proceduri automate.

Procedura automată (unitatea de prelucrare) este o secvenţă bine definită de programe (module program), care odată lansată în execuţie, se rulează după o schemă logică, fără întrerupere, până la sfârşit. De exemplu preluarea pe calculator, validarea şi stocarea fişelor de pontaj pentru salarii poate constitui o procedură în cadrul aplicaţiei numită salarii. Faptul că procedura se rulează întotdeauna până la sfârsit, nu înseamnă că programele care fac parte din procedură se vor rula toate de fiecare dată; rostul schemei logice care stă la baza procedurii, este tocmai acela de a decide în funcţie de parametrii introduşi de utilizator şi de felul cum decurge rularea, care program să se ruleze şi care să fie sărit, astfel încât procedura să înfăptuiască un act coerent, raţional, să permită utilizatorului să controleze situaţia, mai precis să înfăptuiască o etapă sau măcar acea parte dintr-o etapă din ciclul de viaţă al unei aplicaţii, care-i revine biroului sau secţiei din care face parte utilizatorul respectiv. Există şi proceduri manuale care deşi nu fac obiectul programării, ele pregătesc prelucrarea automată a datelor, sau după caz, finalizează această acţiune. Proiectantul sistemului informatic, trebuie să ţină seama de procedurile manuale şi să facă referiri la ele în cadrul etapei de proiectare logică şi fizică precum şi ulterior în cadrul manualelor de utilizare şi respectiv de exploatare, pentru că abia împreună cu aceste proceduri sistemul informatic este complet. Structura sistemului informatic trebuie să fie cât mai puţin dependentă de structura organizatorică a intreprinderii/instituţiei pentru care s-a conceput sistemul. Acest lucru asigură sistemelor informatice o viaţă mai lungă, făcându-le să nu depindă de frecventele schimbări de structură organizatorică, care au loc de obicei în secţiunile sociale unde sunt implementate şi care, dacă sistemul s-ar baza pe ele, ar face ca acesta să trebuiască să fie actualizat, pentru fiecare modificare de structură.

CONCEPŢIA LOGICĂ DE PRINCIPIU A SISTEMULUI INFORMATIC
S-a specificat că sistemele informatice sunt structurate pe subsisteme, aplicaţii, unităţi funcţionale, unităţi de prelucrare sau proceduri şi module program. Merită remarcat că, indiferent de nivelul său, orice componentă a sistemului informatic presupune intrări, prelucrări şi ieşiri, iar relaţiile dintre componente se realizează prin intermediul unei baze informaţionale, care există şi în sistemul informaţional, dar în condiţiile informatizării, va fi reflectată în colecţii omogene de date ce pot fi organizate în baze de fişiere sau date în funcţie de sistemul specific de gestiune a datelor (SGF sau SGBD). Concepţia logică concretă a unui sistem informatic dat se elaborează în etapa de proiectare logică, dar este bine să ştim încă de pe acum ce este o concepţie logică de principiu a sistemului informatic. Un asemenea model cuprinde:

a) Intrările în sistemul informatic: sunt acele modificări ale sistemului informaţional care produc schimbări în colecţiile de date, adică tranzacţiile externe. Adeseori, modificările pe care tranzacţiile externe le produc direct colecţiilor de date induc şi un al doilea val de modificări ale acestora, sub forma tranzacţiilor interne. Astfel o factură ce însoţeşte o tranşă de materiale venite de la furnizor este o tranzacţie externă, pentru că modifică soldul materialelor cuprinse în factură, dar ea induce şi o modificare a soldului furnizorului respectiv, ceea ce este o tranzacţie internă. Tranzacţiile externe provin din exteriorul sistemului electronic de calcul, în timp ce tranzacţiile interne sunt produse de procedurile de actualizare şi exploatare a colecţiilor de date. Este de datoria analistului de sisteme informatice să identifice încă din etapa de proiectare logică efectele secundare ale intrărilor în sistem şi să consemneze necesitatea procedurilor care vor materializa aceste efecte asupra colecţiilor de date, adică vor efectua tranzacţiile interne ce se impun logic. b) Prelucrările sistemului informatic: sunt efectuate de procedurile sistemului informatic şi prin ele se urmăreşte să se realizeze actualizarea şi exploatarea colecţiilor de date. Dacă baza informaţională este formată din ansamblul entităţilor informaţionale şi a atributelor pe care acestea le au, colecţiile de date preiau numai mulţimea atributelor entităţilor din baza informaţională, aşa numitul nucleu de informaţii. Legăturile dintre entităţi apar atunci când ele au atribute comune. Mulţimea entităţilor informaţionale din baza informaţională trebuie să fie unică şi neredundantă. Ea trebuie să asigure un fond centralizat de informaţii care să asigure obţinerea ieşirilor solicitate de beneficiarul sistemului informatic. c) Ieşirile sistemului informatic: sunt grupate în patru categorii: c1) indicatori sintetici (ex. cifra de afaceri, profitul brut, fondul de rulment, capitalul propriu, rata rentabilităţii, etc.); c2) liste sau situaţii de ieşire, care grupează indicatori sintetici sau analitici sub formă de tabel; c3) grafice care redau dinamica indicatorilor sintetici sau analitici; c4) indicatori sintetici şi analitici stocaţi pe suporturi magnetice care urmează a fi transmişi altor sisteme informatice. Dată fiind complexitatea actului de elaborare a unui sistem informatic, de-a lungul timpului în acest domeniu s-au aplicat diferite paradigme şi metodologii.

BAZA INFORMAÞIONALÃ NUCLEU DE INFORMAÞII PRELUCRÃRI SGBD sau SGF
COLECÞII DE DATE ORGANIZATE IN FIª IERE SAU BAZE DE DATE
TRANZACÞII INTERNE

IEª IRI
LISTE SITUAÞII DE IEª IRE OBÞINUTE DE SISTEMUL INFORMATIC

INTRÃRI
TRANZACÞII EXTERNE

DOCUMENTE DE INTRARE IN SISTEMUL INFORMATIC

PROCEDURI
CREARE EXPLOATARE ACTUALIZARE LISTARE

MODIFICÃRI

LISTE DE ERORI

REGLAREA FENOMENELOR ª I PROCESELOR ECONOMICE DIN UNITATEA BENEFICIARÃ.

Reprezentarea schematică a concepţiei logice de principiu a sistemului informatic

METODE DE ABORDARE A SISTEMELOR INFORMATICE
Nu este greu de înţeles că realizarea unui sistem informatic, sau doar a unei aplicaţii, presupune modelarea situaţiei reale şi utilizarea modelului creat, în realitatea cu care operează calculatorul. Modelarea este reprezentarea într-un mediu controlat, a proprietăţilor şi/sau fenomenelor şi proceselor care caracterizează un obiect sau un sistem real. Cu alte cuvinte în modelare nu există adevăr absolut; modelarea presupune abstracţie şi aducerea în atenţie numai a unor aspecte ale realităţii studiate şi anume acele aspecte care prezintă interes pentru modelator. Unul din mediile controlate în care se poate reproduce realitatea, deci unul în care se pot face modele, este calculatorul. Pe calculator se realizează modele informaţionale. Modelul informaţional este o abstracţie a unei entităţi şi această abstracţie poate fi făcută fie pentru a crea un model general (de referinţă) care să fie apoi folosit pentru a crea exemple concrete de sisteme informatice (cazul arhitecturilor de referinţă), fie pentru a crea modelul informatic al unei entităţi anume, deci un model de transpunere. În cele ce urmează ne vom referi exclusiv la modele de transpunere. La crearea modelului intervine viziunea analistului despre realitatea pe care o studiază, adică paradigma. Paradigma reprezintă "ochelarii" prin care analistul vede sistemul informaţional real, acela pe care vrea să-l modeleze, dar nu toate viziunile sau concepţiile analiştilor ajung să fie considerate paradigme. La începuturile existenţei sistemelor informatice, atenţia analiştilor a fost concentrată spre latura funcţională a activităţii umane studiate şi cum o funcţie a unui birou sau secţie nu putea fi analizată şi nici prelucrată în bloc, ea a fost descompusă în activităţi (rezultând aplicaţiile informatice), activităţile au fost descompuse în subactivităţi (rezultând procedurile), care la rândul lor au fost descompuse în operaţii, cărora în calculator le corespondeau modulele program. S-a dezvoltat în aceste condiţii o abordare funcţională a sistemelor informaţionale. În informatica industrială funcţiei îi corespunde procesul, ceea ce a dus la abordarea orientată spre proces. Ulterior, locul fişierelor a fost luat de bazele de date şi corespunzător, locul sistemelor de gestiune a fişierelor a fost luat de sistemele de gestiune a bazelor de date (SGBD). Pe parcursul perfecţionării SGBD-urilor, s-a trecut la baze de date relaţionale, creându-se impresia că elementul principal pe baza căruia trebuie perfecţionate SGBDurile îl reprezintă structura datelor. Avem astfel de a face cu o abordare orientată spre date. Când s-a pus problema aplicaţiilor în timp real, factorul cel mai important se părea a fi evenimentul. A apărut astfel abordarea orientată spre evenimente. Structurarea programelor a evoluat şi ea odată cu metodele de analiză, dar era din ce în ce mai greu de ţinut pasul cu metoda de analiză, mai exact cu orientarea abordării sistemelor informatice. Preocupările analiştilor-programatori pentru a pune în

concordanţă structura programelor cu metoda de analiză a sugerat o nouă abordare şi anume legarea evenimentelor de obiect şi a programelor (numite de astă dată metode) de evenimente. A apărut astfel abordarea orientată pe obiecte, numai că spre deosebire de celelalte abordări, ea se extinde şi în alte domenii de activitate, devenind un mod de a concepe realitatea, adică o paradigmă. Dintr-un alt punct de vedere, există două mari viziuni de concepţie a sistemelor informatice: abordarea ascendentă (bottom-up) şi abordarea descendentă (top-down). Abordarea ascendentă (bottom-up) are ca punct de plecare nivelul operaţional (aflat la baza piramidei ierarhice) şi, prin realizarea informatizării la fiecare nivel în parte, se ajunge la un SI care poate atinge nivelul superior al piramidei. În acest caz în faza finală ajungem să avem informatizarea completă a unui sistem informaţionalorganizaţional, specific unui organism economic supus analizei. Apărătorii acestei abordări avansează argumentul că este mai bine să acţionezi progresiv, decât să mizezi pe ipoteza nerealistă că un proiect global poate fi ţinut permanent la zi. Abordarea descendentă (top-down) constă în a coborî, pe scara piramidei ierarhice până la bază, realizând totodată şi o analiză. Această viziune consideră că un anumit domeniu este compus din părţi corelate între ele şi cu legături cu exteriorul, fiind caracteristică pentru toate sistemele informaţionale. Adepţii acestei abordări consideră că este mai bine să se creeze şi să se realizeze din start un SI care să ţină cont de obiectivele planificate, abordată într-o manieră globală, decât să se încerce a se integra a posteriori subsisteme informatice independente. Dată fiind complexitatea sistemelor informatice ele nu se pot obţine dintr-odată şi nici nu se pot realiza după cum crede fiecare programator. Desigur la început aşa a fost, dar pe măsură ce s-a acumulat experienţă, ea a fost materializată în metodologii. Metodologia elaborării sistemelor informatice a fost concepută iniţial ca un ansamblu de principii şi indicaţii, tehnici şi metode grupate şi ordonate ca să ducă la realizarea sistemului informatic. Cuvântul “metodă” folosit în această definiţie nu are nimic de a face cu metoda-program asociată evenimentelor unui obiect şi nici cu metoda de abordare a sistemelor informaţionale. Aici prin metodă se înţelege un set de reguli aplicabile unui domeniu restrâns din cadrul unei metodologii. In prezent metodologia este văzută ca setul finit, particular definitoriu al unei metode (metodă de abordare a sistemelor informatice), prin intermediul unui sistem coerent de formulare şi/sau procese informatice, necesare pentru modelarea şi formalizarea totală a unui sistem informatic. Metodologiile evoluează odată cu tehnologia informaţiei, dar o metodologie de realizare a sistemelor informatice trebuie să cuprindă: - etapele/procesele de realizare a unui sistem informatic structurate în subetape , activităţi sarcini precum şi conţinutul lor; - fluxul realizării acestor etape sau procese, subetape şi activităţi; - modalitatea de derulare a ciclului de viaţă a sistemului informatic; - modul de abordare a sistemului; - strategiile de lucru/metodele de realizare; - regulile de formalizare a componentelor sistemului informatic;

- tehnicile, procedurile, instrumentele, normele şi standardele utilizate; - modalităţile de conducere a proiectului (planificare, programare, urmărire) şi modul de utilizare a resurselor financiare, umane şi materiale.

CICLUL DE VIAŢĂ ŞI CICLUL DE DEZVOLTARE A SISTEMELOR INFORMATICE
În legătură cu sistemele informatice sunt des folosite următoarele două noţiuni: ciclul de dezvoltare a sistemului informatic şi ciclul de viaţă al sistemelor informatice. Ciclul de viaţă al sistemelor informatice (CVSI) se extinde pe intervalul de timp cuprins între decizia de elaborare a sistemului informatic şi decizia de abandonare sau de înlocuire cu alt sistem informatic. Ciclul de dezvoltare a sistemului informatic (CDSI) se extinde de la decizia de elaborare a sistemului informatic până la momentul intrării sistemului în exploatare. Ciclul de dezvoltare a SI este inclus în ciclul de viaţă al SI. În tabelul de mai jos sunt prezentate trei exemple de metodologii şi de etapizare ale ciclului de dezvoltare. Ac este etape, sau altele (depinde de paradigma prin care vedem sistemul informaţional şi de modelul ales pentru CVSI ), trebuie respectate la o scară corespunzătoare şi în cazul aplicaţiilor. De altfel, este recomandabil ca şi atunci când ne propunem să realizăm doar o aplicaţie, să facem mai întâi o analiză a întregului sistem informatic, (evident "săpând" doar atât de adânc cât este necesar pentru ca aplicaţia noastră să fie compatibilă cu aplicaţiile existente şi cu cele care vor fi realizate în viitor) şi apoi să continuăm doar cu aplicaţia ce ne interesează.

Metoda SSADM (1982) - studiul de fezabilitate; - analiza cerinţelor; - specificarea cerinţelor; - specificarea logică; - proiectare fizică (inclusiv programarea);

Metoda MERISE - studiul de evaluare; - modelarea globală; - modelarea conceptuală; - modelarea organizaţională; - logică; - fizică; - implementarea (inclusiv programarea).

Metoda ICI din Romania - elaborarea temei de realizare; - proiectarea de ansamblu; - proiectarea de detaliu; - elaborarea programelor; - implementarea sistemului.

Etapizarea ciclului de dezvoltare a SI (CDSI)

Modele reprezentative ale ciclurilor de viaţă ale sistemelor informatice
1) Modelul cascadă. Asigură trecerea de la o etapă la alta, în ordine secvenţială.
Definirea cerinţelor

Analiza

Proiectarea

Implementarea

Testarea

Utilizarea şi întreţinerea

Fazele sunt structurate pe activităţi şi subactivităţi. Punctul său slab este că se aplică la nivel sistem şi nu se poate trece la etapa următoare până ce nu au fost aduse la zi toate aplicaţiile; în practică se solicită decalaje între aplicaţii. 2) Modelul V. Braţul stâng al diagramei, parcurs descendent, reuneşte fazele în cadrul cărora se realizează, pas cu pas, proiectarea şi realizarea sistemului informatic. Detalierea activităţilor de proiectare, codificare şi asamblare a componentelor se realizează gradual. Braţul drept al diagramei cuprinde reprezentarea fazelor asigurând asamblarea progresivă a componentelor sistemului pe măsura testării lor individuale (aici se realizează verificările şi validările), până la obţinerea sistemului global şi acceptarea acestuia de către beneficiar. Braţul drept se parcurge ascendent.
Definirea cerinţelor Validare

Proiectare sistem

Testare sistem

Proiectare subsistem (componentă)

Testare subsistem (componentă)

Codificare asamblare componente

În cadrul modelului se remarcă realizarea distincţiei dintre verificare şi validare. Verificarea se referă la testarea sistemului în diversele stadii pe care le parcurge, iar validarea urmăreşte să identifice în ce măsură sistemul corespunde cerinţelor iniţiale, ceea ce constituie un punct slab al modelului datorită întârzierii cu care se produce aceasta validare. 3) Modelul W. Acest model reia ideea modelului în V pe care îl dezvoltă şi perfecţionează prin integrarea activităţilor de validare la nivelul fazelor de proiectare.

4) Modelul incremental. Permite livrarea sistemului pe componente, dar şi global. Definirea cerinţelor şi analiza se execută totuşi la nivelul întregului sistem. Este o metodă de tip top-down, ceea ce implică cunoaşterea şi formularea cerinţelor pentru întregul sistem încă din faza incipientă de abordare a sistemului, chiar dacă ulterior se vor rezolva doar părţi din el. De regulă adăugarea unei părţi presupune testarea a tot ce este realizat până în acel moment, ceea ce poate duce la modificări multiple ale componentelor realizate printre primele.

Definirea cerinţelor Analiză

Proiectare componenta-1

Instalare componenta-1 Întreţinere componenta-1

Implementare componenta-1

Arhitectura sistemului

--Proiectare componenta-n

--Instalare componenta-n Întreţinere componenta-n

Implementare componenta-n

5) Modelul spirală. Modelul presupune construirea mai multor prototipuri succesive în condiţiile realizării unei analize a riscului pe fiecare nivel. Fazele de dezvoltare sunt reluate la fiecare iteraţie în aceeaşi succesiune şi presupun:  Analiza riscurilor  Realizarea unui prototip  Simularea şi testarea prototipului  Determinarea cerinţelor în urma rezultatelor testării  Validarea cerinţelor  Planificarea ciclului următor Modelul presupune proiectarea sistemului, realizarea primului prototip funcţional, verificarea măsurii în care răspunde cererilor formulate de utilizator şi rafinarea acestei prime soluţii, prin dezvoltări viitoare care adaugă noi funcţionalităţi până la obţinerea variantei finale a sistemului.

6) Modelul evolutiv. Necesită efectuarea unei investigaţii iniţiale pe baza căreia să se poată elabora o strategie de descompunere a proiectului în părţi/segmente, fiecare cu o valoare deosebită pentru client. Acestea sunt realizate şi livrate în mod iterativ şi contribuie la sporirea treptată a performanţelor sistemului. Se are în vedere posibilitatea aplicării unor adaptări sau modificări ulterioare.
 Studiul iniţial  Descompunere în segmente  Integrare segmente

Segment-1  Definire cerinţe  Implementare  Analiză  Testare  Proiectare  Utilizare

Segment-2 Definire cerinţe  Implementare Analiză  Testare Proiectare  Utilizare

Metoda are succes deoarece se bazează pe o arhitectură deschisă, flexibilă, elaborată prin participarea tuturor părţilor interesate, inclusiv a utilizatorilor şi a unor specialişti profesionişti. 7) Modelul X. În partea de sus a X-ului este aplicat modelul cascadă şi V, iar în partea de jos sunt avute în vedere acţiuni de valorificare a softului creat anterior. Aceast ă preocupare este din ce în ce mai extinsă pe plan mondial şi pare foarte raţională deoarece softul prezintă o mare supleţe în ce priveşte adaptarea de la o problemă la alta. De fapt nu contează decât asemănarea structurilor, semnificaţia variabilelor fiind la libera alegere a celui care foloseşte softul. În partea de sus, modelul ia în consideraţie utilizarea unor specificaţii de sistem, a proiectului arhitectural şi de detaliu , codificarea, testarea pe componente, integrarea şi testarea sistemului. Parte inferioară a X-ului este un V întors, pentru a sugera noţiunea de gestiune patrimonială a depozitelor reutilizabile la nivel componentă, structură, domeniu şi chiar aplicaţie. Având în vedere că partea inferioară a modelului se aplică practic doar în fazele de proiectare fizică, modelul - ca şi modelul tridimensional al autorilor metodei Merise, nu este prea popular. Dealtfel metoda Merise mai prezintă un model în două dimensiuni în care pe abscisă este trecut sistemul actual şi cel viitor, iar pe ordonată sunt trecute nivelele global, conceptual, organi-zaţional, logic, fizic şi de exploatare, dar după cum s-a putut vedea, din cele prezentate în secţiu-nea 1 a acestui capitol, metoda Merise este aplicată de fapt pe un model în două dimensiuni, sub formă de matrice care este foarte riguros şi se pretează la exigenţele ingineriei softului. 8) Modelul tridimensional. Modelul tridimensional promovat de metoda de proiectare MERISE se caracterizează prin reprezentarea grafică pe trei axe, fiecare dintre acestea corespunzând ciclului de viaţă al sistemului, ciclul de decizie şi respectiv ciclului abstractizării.

METODE DE PROIECTARE A SISTEMELOR INFORMATICE
1) Metode structurate
- prima generaţie, anii '70 - sistemul informaţional/informatic este structurat pe baza funcţiilor sale; - centrate pe analiza funcţională: fiecare funcţie identificată se subdivide ierarhic în subfuncţii, continuând în această manieră până se ajunge la componente suficient de mici astfel încât acestea să poată fi programate cu uşurinţă.
F1

F11

F12

F111

F112

F121

F122

F123

Exemple: SADT (Structured Analysis and Design Technique), JSD (Jackson System Development), Yourdon. Avantaje: Simplitate, bună adaptare la definirea cerinţelor utilizatorului; Dezavantaje: Concentrează efortul de analiză asupra funcţiilor (de prelucrare) neglijând coerenţa datelor (a căror structură este totuşi mult mai stabilă decât a prelucrărilor); volatilitatea cerinţelor utilizatorilor (funcţiilor) face ca aplicaţiile să fie într-o aproape continuă reconsiderare.

2) Metode sistemice
- generaţia a doua, anii '80; - se bazează pe aplicarea teoriei sistemelor în analiza întreprinderii; - sistemul informatic este abordat sub două aspecte complementare: datele şi prelucrările,
care sunt studiate şi modelate independent şi reunite cât mai târziu cu putinţă;

- acordă prioritate datelor faţă de prelucrări; - respectă cele trei niveluri de concepţie introduse prin raportul ANSI/SPARC: conceptual, logic şi fizic; - se disting patru niveluri de abstractizare :

Nivelul conceptual exprimă opţiunile de gestiune, formulând întrebarea : Ce facem? Nivelul organizaţional exprimă alegerile întreprinderii legate de resurse umane şi materiale. Se pun următoarele întrebări : Cine ? Unde ? Când ? Cum ? Nivelul logic permite alegerea mijloacelor şi a resurselor informatice, făcând abstracţie de caracteristicile lor tehnice precizate. Nivelul fizic este reprezentat prin alegerile tehnice, urmărind specificitatea lor. La fiecare nivel de abstractizare, SI este reprezentat prin trei modele : datele, prelucrările, comunicările. - exemple : MERISE, AXIAL, Information Engineering (J. Martin). Avantaje: sistemele se axează pe conceptul de bază de date, care oferă mai multă coerenţă, stabilitate şi elimină redundanţele. Dezavantaje: deficienţe în modelarea prelucrărilor, posibilitatea apariţiei de discordanţe între modelele datelor şi ale prelucrărilor.

3) Metode orientate obiect (obiectuale) - generaţia a treia, anii '90;
- se acordă atenţie deosebită atât structurii datelor, cât şi structurii funcţionale; - sistemul informaţional/informatic este perceput ca o structură de obiecte autonome, ce se organizează şi cooperează între ele; - un obiect are un anumit comportament, definit prin ansamblul operaţiilor (serviciilor) pe care le poate efectua; datele şi prelucrările prin care este implementat acest comportament sunt încapsulate (mascate) şi sunt inaccesibile celorlalte obiecte; - fiecare obiect poate participa la compunerea altor obiecte mai complexe; - fiecare obiect poate interveni în mai multe funcţii sau scenarii funcţionale diferite. Exemple: OOD (Booch), OMT (Rumbaugh), OOA/OOD (Coad), OOM (Rochfeld).

O5 O1 O3 O7

O2

O4

O6

Metodele orientate obiect se caracterizează prin definirea a trei modele :

 Modelul obiectelor are rolul de a descrie obiectele care intervin în problema de rezolvat şi relaţiile dintre ele. Modelul obiectelor reprezintă descrierea structurii statice a obiectelor, claselor de obiecte, a operaţiilor şi atributelor, precum şi a legăturilor şi a relaţiilor dintre ele.  Modelul dinamic are rolul de a descrie stările pe care le poate avea un obiect şi evenimentele la trecerea dintr-o structură în alta. Modelul dinamic descrie interacţiunea dintre obiecte şi este focalizat pe aspecte ce se schimbă în timp.  Modelul funcţional are rolul de a descrie prelucrările şi fluxurile de date. Modelul funcţional prezintă transformările valorilor datelor, precizând sursa şi destinaţia lor. Avantaje: permite reutilizarea componentelor de program, favorizează modelarea şi utilizarea de obiecte complexe. Dezavantaje: percepţia şi reprezentarea monolitică de tipul "totul este obiect" nu corespunde întotdeauna realităţii reprezentate.

Cap. III MERISE – METODĂ DE PROIECTARE A SISTEMELOR INFORMATICE
1) Noţiuni introductive 2) Ciclurile de realizare a unui sistem informatic 3) Modelul conceptual al datelor 4) Modelul logic al datelor

NOŢIUNI INTRODUCTIVE
Metoda MERISE (Methode d’Etude et Realisation Informatique par le Sous – Ensemble representatif) a fost dezvoltată de Centrul Tehnic de Informatică din cadrul Ministerului de Industrie Francez şi reprezintă un instrument tehnico-economic de proiectare a unui sistem informatic. Pe parcursul timpului au fost dezvoltate două variante ale metodei. Prima variantă, elaborată la sfârşitul anilor ’70 se baza pe următoarele coordonate: a) abordarea sistemică – scoate în evidenţă relaţia existentă între sistemul informaţional şi sistemul decizional, pe de o parte, precum şi relaţia dintre sistemul informaţional şi sistemul condus, pe de altă parte. Sistemul informaţional pune la dispoziţia sistemelor condus şi decizional toate informaţiile necesare pentru a acţiona şi a decide;

b) acoperirea întregului ciclu de viaţă a SI – cuprinde schema directoare, studiul prealabil, studiul de detaliu, studiul tehnic, realizarea SI, implementarea SI, mentenanţa SI; c) un ciclu de abstractizare corespunzător celor trei niveluri: conceptual (răspunzând la întrebarea CE?), logic sau organizaţional (răspunzând la întrebările CINE?, CÂND?, UNDE?) şi fizic (răspunzând la întrebarea CUM?); d) separarea între modelul datelor şi modelul prelucrărilor.
Niveluri Conceptual Logic sau Organizaţional Fizic Date Model conceptual MCD Model logic MLD Model fizic MFD Prelucrări Model conceptual MCP Model organizaţional MOP Model fizic MFP

Se evidenţiază şi o etapă de validare, care permite verificarea existenţei tuturor datelor pentru efectuarea prelucrărilor, precum şi a verificării tuturor prelucrărilor utile pentru obţinerea datelor necesare. MERISE separă studiul datelor de cel al prelucrărilor, deşi acestea două se pot realiza în paralel. MERISE are două obiective principale: 1) reprezintă o metodă de concepţie a SI; 2) propune o metodologie de dezvoltare a SI. Avantajele metodei MERISE ca metodă de concepţie a SI sunt:  apropierea de sistemul informatic şi de structura ideală a BD;  descrierea SI pe trei niveluri;  utilizarea unui formalism de reprezentare precis, simplu şi riguros pentru descrierea datelor. (Formalism, în sensul de mai sus, înseamnă un set de definiţii şi reguli, combinat cu un set de tipuri de diagrame şi/sau de tabele.) Acest formalism este reglementat pe plan internaţional de standardul ISO sub numele de ENTITATE-ASOCIERE;  descrierea amănunţită la nivel conceptual, permiţând realizarea unui SI independent de organizarea firmei şi alegerea tehnicii de automatizare;  reprezentarea vizuală folosită în modelul conceptual duce la uşurează stabilirea unui dialog între toţi partenerii implicaţi în realizarea SI. Varianta a doua a metodei MERISE surprinde evoluţiile tehnice şi organizaţionale ale anilor ’90 şi înlătură câteva carenţe ale modelului entitate-asociere utilizat în prima versiune. Astfel, se introduc noţiunile de generalizare şi specializare pentru a explica conceptele de moştenire, regulile de integritate şi pentru noţiunea de identificator relativ (ce permite identificarea unei entităţi în raport cu altă entitate). În versiunea a doua a metodei MERISE modelul conceptual al prelucrărilor (MCP) conţine, în plus : o diagramă a fluxului de date (DFD); un model analitic conceptual al prelucrărilor care acţionează încă din faza de concepţie;

noţiunea de ciclu de viaţă al unui obiect – surprinde toate etapele parcurse de un obiect în cursul existenţei sale, în funcţie de evenimentele produse şi de evenimentele care urmează a se produce; La nivelul organizaţional sunt surprinse în structură toate resursele materiale şi umane implicate în realizarea SI. La nivel logic sunt definite interfeţele cu utilizatorii, resursele logice ale prelucrărilor, precum şi depozitarea şi repartiţia datelor, nivelul fizic rămânând neschimbat.

CICLURILE DE REALIZARE A UNUI SISTEM INFORMATIC
Ciclurile de realizare a unui SI utilizând metoda MERISE sunt: ciclul de decizie, ciclul de viaţă, ciclul de abstractizare. Acestea se reprezintă într-un grafic tridimensional (vezi cap. 2, subcapitolul „Modele reprezentative ale ciclurilor de viaţă ale SI”, Modelul tridimensional).

Ciclul de decizie
Ciclul de decizie are rolul de a defini mediul şi bazele SI, precum şi modalităţile de exploatare ale acestuia. Actorii care apar în acest procesul decizional sunt: managerii, angajaţii (utilizatori finali ai SI) şi dezvoltatorii de SI. Deoarece luarea deciziilor presupune cooperarea dintre diferite compartimente, este important să se creeze mai multe grupuri de discuţie (grupuri de lucru). Descrierea structurii grupurilor de lucru este detaliată în norma Z67-101 ANFOR – Recomandări pentru conducerea proiectelor informatice :  Comitetul Director – are rolul de a stabili orientarea proiectului şi de a lua deciziile importante;  Grupul de proiect – este singura structură permanentă pe parcursul realizării SI. Are rolul de a realiza SI, precum şi documentaţia SI. Este format din şeful de proiect, persoane care se ocupă cu concepţia şi realizarea SI şi reprezentanţi ai grupului de utilizatori;  Comitetul utilizatorilor – participă la elaborarea de soluţii şi la validarea documentaţiei realizate de grupul de proiect. Deciziile care se iau în ciclul de decizie sunt legate de aspecte multiple, ca de exemplu:  Decizii manageriale legate de funcţionalitatea SI;  Decizii financiare referitoare la costuri şi beneficii;  Decizii referitoare la identificarea principalilor actori ai sistemului informaţional şi organizatoric;  Decizii ale utilizatorilor finali legate de interfaţa SI;  Decizii legate de modul de procesare a datelor;  Decizii de ordin tehnic legate de echipamentele hardware şi software.

Ciclul de viaţă
Ciclul de viaţă presupune existenţa a patru etape: realizarea unui plan strategic, realizarea unui studiu preliminar, realizarea unui studiu detaliat şi realizarea SI. A) Planul strategic – trasează obiectivele ţintă ale organizaţiei dpdv al colectării informaţiilor necesare pentru îndeplinirea obiectivelor strategice şi împarte organizaţia pe domenii sau pe departamente pentru o mai bună analiză viitoare (inclusiv modul în care aceste departamente interacţionaeză între ele). Pentru fiecare departament este gândită o schemă a aplicaţiilor, care include şi politica de resurse umane, produsele hardware şi software, precum şi o metodologie pentru implementarea unei îmbunătăţiri viitoare a sistemului. B) Studiul preliminar – este realizat pentru fiecare domeniu şi descrie SI propus, impactul acestuia asupra organizaţiei, costurile şi beneficiile. Studiul preliminar trebuie să fie în concordanţă cu planul strategic stabilit anterior. Activităţile acestei etape sunt:  culegerea de informaţii despre activitatea organizaţiei, cu menţionarea şi scoaterea în evidenţă a particularităţilor întâlnite;  realizarea diagramelor de flux care evidenţiază actorii participanţi şi schimburile de informaţii dintre ei;  elaborarea primelor variante de MCD şi MOP şi analizarea punctelor lor slabe;  propuneri de îmbunătăţire a MCD şi MOP şi prezentarea unei soluţii;  evaluarea soluţiei propuse. C) Studiul detaliat – specificarea detaliată a cerinţelor şi a arhitecturii noului sistem. În această etapă se vor avea în vedere toate aspectele care vor fi automatizate, incluzând specificaţiile de detaliu pentru modelul tehnic şi funcţional. Activităţi ale acestei etape:  se realizează la nivel general :  MCD, MCP, MLD, MOP pentru soluţia aleasă;  definirea mediului de dezvoltare logic şi material;  definirea dicţionarului de atribute;  punerea în practică a studiului preliminar prin elaborarea planurilor de lucru, realizarea documentaţiei şi a planului de recepţie  se realizează la nivel detaliat :  stabilirea fazelor de realizare;  validarea datelor şi prelucrărilor (optimizarea MLD şi realizarea unei prime variante a MFD);  evaluarea timpului de realizare a bazei de date;  un plan cu necesarul de echipamente şi materiale. D) Realizarea SI – se execută în două subetape: studiul tehnic şi realizarea programelor şi punerea în lucru.  Studiul tehnic – descrierea logică a arhitecturii SI ŞI descrierea MFD;  Realizarea programelor şi punerea în lucru – scrierea efectivă a liniilor de cod, testarea SI şi integrarea în sistemul informaţional al organizaţiei.

Sintetizând, prin utilizarea metodei MERISE se răspunde la trei întrebări: 1) Ce trebuie făcut? – şi de aici rezultă etapele şi subetapele; 2) Cum se face? – de aici rezultă legăturile şi regulile; 3) Cu cine se face? – participanţii.

Ciclul de abstractizare
Ciclul de abstractizare este constituit dintr-o înşiruire de raţionamente făcute în scopul realizării SI, şi constituie faza esenţială a metodei MERISE. Aceasta conţine 6 niveluri de abstractizare, împărţite în două mari categorii: niveluri de abstractizare care fac referire la date şi niveluri de abstractizare care fac referire la prelucrări: DATE CONCEPTUAL MCD (Modelul conceptual al datelor) - Concepte fundamentale - Relaţii semantice MLD (Modelul logic al datelor) LOGIC - Integrarea restricţiilor de organizare - Traducerea în SGBD:  entitate  relaţie  instanţă (realizare) MFD (Modelul fizic al datelor) FIZIC - Descrierea bazelor de date - Noţiuni de înregistrare PRELUCRĂRI MCP (Modelul conceptual al prelucrărilor) - Descrierea macroscopică (noţiunea de proces) MOP (Modelul organizaţional al prelucrărilor) - Integrarea alegerii opţiunii - Repartiţia om-maşină - Timp real-timp diferit Desfacerea proceselor  proceduri faze  sarcini MFP (Modelul fizic al prelucrărilor) - Descrierea programelor - Descrierea procedurilor

Tabelul de mai jos prezintă întrebările care trebuiesc puse pe parcursul realizării unui SI prin metoda MERISE, răspunsurile care descriu de fapt nişte obiecte şi modelele astfel reprezentate: Întrebare Obiecte descrise Nivel de Modele rezultate abstractizare Ce se doreşte să se Date Conceptual MCD (static) facă? Relaţii MCP (dinamic) Reguli de gestiune Înlănţuiri de prelucrări Cine face? Cu ce? Oameni Logic MLD Când? Maşini Organizaţional MOP Reţele diferite Repartiţie geografică

Cum se face?

Entităţi Programe Proceduri

Fizic

MFD MFP

1) La nivelul ciclului de abstractizare metoda MERISE are o abordare descendentă, începând cu modelele conceptuale. Acest lucru implică acumularea de cunoştinţe şi analizarea organizaţiei ca intreg, luându-se astfel un prim contact cu aspectele reale ale organizaţiei. 2) A doua subetapă din acest ciclu o reprezintă evaluarea modelelor logice şi organizaţionale fiind necesare luarea unor decizii cu privire la întrebările: Cine face? Cu ce? Când? Tot în cadrul acestei etape MCD este transformat în MLD. 3) A treia subetapă o reprezintă realizarea MFD şi MFP, ceea ce implică identificarea alternativelor tehnice de realizare a SI. Nivelul fizic priveşte constrângerile de ordin tehnic şi material, această fază fiind ultima dpdv cronologic. De aceea putem spune ca metoda MERISE este independentă de tehnologie până în faza finală. Acum vor fi luate în considerare constrângerile legate de sistemul de operare, de sistemul de management al bazei de date (SGBD), precum şi limbajul de programare folosit. La toate nivelurile de abstractizare ale ciclului, informaţiile care rezultă apar sub formă de grafice sau diagrame. Un aspect important al metodei MERISE îl reprezintă regulile de deducere (de transformare) a unui model din modelul anterior.

MODELUL CONCEPTUAL AL DATELOR
Modelul conceptual utilizează o abstractizare prin relaţie, recunoscută de ISO ca fiind o apropiere de modelul ENTITATE-RELAŢIE. Modelul conceptual al datelor reprezintă o structură generală şi logică a bazei de date, structură care este independentă de software-ul utilizat sau de structura de stocare a datelor. Un model conceptual al datelor presupune:  reprezentarea organizării datelor într-un format grafic care poartă denumirea de diagrama entitate-asociere;  verificarea validităţii modelării datelor;  generarea unui model fizic al datelor care specifică modul de implementare a bazei de date. MCD corespunde unei structuri generale a datelor acceptată de toţi utilizatorii potenţiali. Rezultatul final al activităţii de modelare la acest nivel nu este o reprezentare a unui SI real, ci reprezintă o viziune abstractă a acestuia, reprezentare ce poate lua fie o formă grafică (de cele mai multe ori), fie matematică, verbală sau mentală. MCD are o formă abstractă şi formalizată şi poate conţine erori datorate: - spiritului de observare şi subiectivităţii observatorului; - metodelor de observare folosite; - tehnicilor, instrumentelor şi metodelor de modelare. Pentru a se înlătura erorile de concepţie a modelului este bine ca la procesul de observare să participe mai mulţi membri ai echipei, fiecare dintre aceştia realizând câte un model.

Modelele astfel realizate sunt supuse confruntării, care în urma unor analize pot duce la identificarea eventualelor erori de reprezentare. De asemenea, este important ca modelele utilizate să respecte normele şi standardele recunoscute. Identificarea principalelor obiecte care stau la baza modelului conceptual de date, dpdv al metodei MERISE, se referă la noţiunile de entitate şi asociere. Entitatea este un obiect material sau abstract al realităţii modelate, caracterizat de o existenţă proprie, cu o identitate proprie, şi cu anumite proprietăţi care îl fac identificabil în raport cu alte obiecte ce prezintă acelaşi comportament. Proprietăţile definitorii ale unui obiect se numesc atribute. Atributele sunt percepute, dpdv informatic, ca variabile ale datelor, caracterizate prin natura valorilor pe care le pot lua acestea la un moment dat. Astfel, atributul poate fi numeric, alfanumeric, şir de caractere. Dpdv al modului de reprezentare a informaţiei, atributele pot fi: 1) elementare – reprezentarea datei este indivizibilă în raport cu informaţia pe care o reprezintă. Aceste atribute se mai numesc şi atribute atomice; 2) compuse – se pot descompune în mai multe atribute elementare (ex: adresa). Dpdv al realităţii modelate, atributele pot fi: 1) opţionale – dacă atributul respectiv nu poate prezenta o valoare la un moment dat (ex. limbi străine cunoscute); 2) obligatorii – trebuie să prezinte neaparat o valoare. Aceste atribute sunt folosite în special la identificarea univocă a unei entităţi. Dpdv al valorilor pe care le pot lua la un moment dat, atributele pot fi: 1) multivaloare – atunci când valoarea pe care o poate lua un atribut, la un moment dat, prezintă mai multe realizări concomitente pentru aceeaşi entitate (ex. limbi străine cunoscute – o persoană poate cunoaşte engleză, franceză şi germană); 2) monovaloare – prezintă doar o singură valoare pentru atributul respectiv. Dpdv al rolului pe care îl îndeplineşte atributul respectiv în cadrul modelului, atributele pot fi: 1) chei candidate – sunt acele atribute care prin natura lor pot juca rolul de cheie primară sau de identificator în cadrul unui tip de entitate, 2) cheie primară (identificator) – reprezintă acel atribut sau grup de atribute care reuşeşte, prin valorile pe care le ia, să identifice în mod singular o entitate din mulţimea entităţilor care prezintă acelaşi comportament. Rezultă că o cerinţă esenţială pentru valorile pe care le poate lua acest gen de atribut este unicitatea. Ex. CNP 3) cheie externă – reprezintă un atribut sau o mulţime de atribute definite pe aceeaşi mulţime de valori ca şi cheia primară, rolul său fiind acela de a putea stabili o asociere (legătură) între două sau mai multe tipuri de entităţi, care, în realitatea modelată, interacţionează între ele.

În realitate, pot exista mai multe atribute care pot juca rolul de identificator pentru un tip de entitate. Ex. pentru societăţi comerciale: codul unic de înregistrare (CUI), numărul de înregistrare, codul IBAN. De aceea, atributul care joacă rolul de identificator (cheie primară) trebuie să îndeplinească concomitent mai multe cerinţe: a) nu trebuie să existe două valori identice în mulţimea valorilor pe care le poate lua acel atribut; b) cheia primară nu poate avea valoarea NULL. Valoarea NULL nu este valoarea zero, ci arată că pentru atributul respectiv nu s-a introdus nicio valoare; c) valoarea pe care o poate lua o cheia primară nu trebuie să se modifice. În exemplul de mai sus codul IBAN nu respectă această condiţie; d) dimensiunea câmpului cheie primară trebuie să fie cât mai redusă. În exemplul de mai sus numărul de înregistrare la Registrul Comerţului are 13 caractere, iar CUI este format din 7 caractere. Ţinând cont de aceste cerinţe se alege acel atribut sau grup de atribute care să joace rolul de identificator al unui tip de entitate (cheia primară). Simbolizarea atributului cheie primară se realizează prin sublinierea acestuia printr-o linie continuă. Domeniul reprezintă mulţimea tuturor valorilor posibile pe care le poate lua un atribut. Deci, atributele surprind partea statică a unui tip de entitate, iar valorile atributelor reflectă partea dinamică a entităţii. (ex. Vârsta este atributul entităţii salariat, iar valoarea acestui atribut se schimbă). Există două modalităţi prin care se poate exprima domeniul de valori: 1) Exprimarea explicită – se enumeră valorile din domeniul respectiv. Ex: Vârsta{18,19,20,…, 75} 2) Exprimarea implicită – se precizează proprietăţile pe care le are domeniul. Ex: Vârsta{x, xN, 18≤x≤75}.

Legături (asocieri/relaţii) între date
Există două tipuri de legături între date: legături între atributele aceluiaşi tip de entitate şi legături care se stabilesc între mai multe tipuri de entităţi. A) Legături între atributele aceluiaşi tip de entitate Conform conceptelor matematice din algebra relaţională, cercetătorul american E. F. Codd ajunge la concluzia că informaţia poate fi grupată natural în mulţimi diferite, asemănătoare cu structura unui tabel. Astfel, într-un SGBD relaţional, datele sunt organizate şi percepute de către utilizator sub forma unor tabele bidimensionale, care corespund modelului abstract tip de entitate (fiecare tabel e un tip de entitate). Rândurile acestui tabel corespund unui tuplu(înregistrare), având drept corespondent în modelul abstract entitatea. Coloanele tabelului corespund atributelor (denumirea coloaneidenumirea atributului, totalitatea valorilor care se regăsesc în coloana respectivă  domeniul de valori al atributului).

Atributele unei entităţi interacţionează între ele, această relaţie purtând denumirea de dependenţă funcţională. Dependenţa funcţională este o proprietate a atributelor şi arată modul în care sunt legate acestea unele de altele. Există două feluri de dependenţă funcţională: 1) dependenţă funcţională simplă – este o legătură stabilită între două atribute notate A şi B, aparţinând unei relaţii R; pentru fiecare valoare cunoscută a atributului A se antrenează, în mod sistematic, asocierea aceleiaşi valori pentru atributul B. Reprezentarea grafică este următoarea:

A

B

CNP

NUME

Atributele din partea stângă a săgeţii poartă denumirea de atribute determinante, iar cele din partea dreaptă a săgeţii se numesc atribute determinate. 2) dependenţă funcţională multivaloare – Fie atributele A, B, C aflate într-o relaţie R; între aceste atribute există o dependenţă funcţională multivaloare atunci când pentru fiecare valoare a atributului A există o mulţime de valori pentru atributul B şi o mulţime de valori pentru atributul C. Mulţimile de valori ale atributelor B şi C sunt independente unele de altele. Reprezentarea grafică este următoarea:

A

B

B) Legături care se stabilesc între mai multe tipuri de entităţi Într-o BDR datele sunt stocate în mai multe tabele şi este important ca sistemul să poată reuni corect informaţiile între care există legături. Relaţiile se constituie prin precizarea unei legături între un câmp sau o combinaţie de câmpuri ale unui tabel şi câmpurile corespunzătoare din alt tabel. Există trei tipuri de relaţii: 1) Relaţia unu-la-unu (one-to-one/biunivocă). Dacă două tabele A şi B sunt într-o relaţie unu-la-unu, atunci unei înregistrări din tabelul A îi corespunde cel mult o înregistrare din tabelul B şi invers, unei înregistrări din tabelul B îi corespunde cel mult o înregistrare din tabelul A. În practică cele două tabele sunt similare cu un singur tabel care cuprinde toate câmpurile acestora. 2) Relaţia unu-la-mulţi (one-to-many). Dacă două tabele A şi B sunt într-o relaţie unu-la-mulţi, atunci unei înregistrări din tabelul A (tabelul master) îi corespund mai multe înregistrări din tabelul B (tabelul detail), iar unei înregistrări din tabelul B îi corespunde o singură înregistrare din tabelul A. Este tipul de relaţie cel mai des întâlnit în practică.

3) Relaţia mulţi-la-mulţi (many-to-many). Dacă două tabele A şi B sunt într-o relaţie mulţi-la-mulţi, atunci unei înregistrări din tabelul A îi corespund mai multe înregistrări din tabelul B, iar unei înregistrări din tabelul B îi pot corespunde, de asemenea, mai multe înregistrări din tabelul A. Cardinalitatea este un cuplu de numere întregi de forma (x,y) , care exprimă numărul minim (x) şi numărul maxim (y) de realizări ale unei instanţe ale tipului de entitate care participă la o asociere. X se numeşte cardinalitate minimală, desemnând obligativitatea unei realizări de a participa la o asociere, iar y se numeşte cardinalitate maximală, fiind percepută ca volumul participării la asociere. Cardinalitatea minimală / maximală exprimă modul de participare al realizărilor fiecărei entităţi la asociere ( valori uzuale:0,1; 1,1; 0,n; 1,n ). Reprezentarea grafică: Asociere Tip entitate ANGAJAT Nume
asociere

Cardinalitate minimalã

Tip entitate COMPARTIMENT

maximalã COMPARTIMENT Cod compartiment Den compartiment

ANGAJAT

Marcă Nume Prenume Data nasterii Salariul lunar

1,1

ÎNCADRAT-LA Data încadrãrii

0,n

Atribut al asocierii

MODELUL LOGIC AL DATELOR
Trecerea de la MCD la MLD ţine seama de două tipuri de reguli principale, reguli care se referă la distribuţia datelor pe tipuri de entităţi, precum şi de cardinalităţile prezentate de asocierile tipului de entitate. Aceste elemente metodologice poartă denumirea de reguli de transformare. Regula 1. Fiecare tip de entitate se transformă într-un tabel, primind ca denumire a coloanelor numele atributelor din care este format acel tip de entitate, iar identificatorul tipului de entitate se va transforma în cheia primară a tabelului respectiv. Un tabel este perceput ca o asociere între mai multe atribute care caracterizează acelaşi tip de entitate. Regula 2. În cazul în care două tipuri de entitate prezintă pentru o asociere cardinalitatea (1,1), în mod normal fiecare entitate poate primi drept cheie externă, cheia primară a celeilalte entitaţi. În realitate se ţine cont de ordinea de apariţie a fiecărui tip de entitate. Cheile externe se simbolizează în MLD prin subliniere cu o linie punctată. Regula 3. În cazul în care două tipuri de entitate au o asociere de tipul (1,n), cheia primară a tabelei care prezintă la asociere cardinalitatea (1,n) va deveni cheie externă în tabela care prezintă la asociere cardinalitatea (1,1). ANGAJAŢI Marca Nume Prenume Adresa 1,1 Lucrează 1,n SUCURSALĂ Cod sucursală Adresa Telefon

Aplicând această regulă, pentru acest MCD vom avea următorul MLD: ANGAJAŢI = (Marca,Nume,Prenume,Adresa,Cod sucursală) SUCURSALĂ = (Cod sucursală,Adresa,Telefon) Regula 4. În cazul în care două entităţi prezintă o asociere de tipul (n,m), asocierea în sine se transformă într-o tabelă având obligatoriu drept chei externe cheile primare ale celor două tabele.

CONTRACTE DE ASIGURARE Nr contract Data semnare Data început

RISCURI
1,n

1,m Prevăd Cod risc Denumire risc Franşiză

MLD va fi: CONTRACTE DE ASIGURARE = (Nr contract,Data semnare,Data început) RISCURI = (Cod risc,Denumire risc,Franşiză) PREVĂD = (Nr contract,Cod risc)

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->