Sunteți pe pagina 1din 1

Nichita Stanescu

Luna n cmp
Cu mna stnga ti-am ntors spre mine chipul,
sub cortul adormitilor gutui
si de-as putea sa-mi rup din ochii tai privirea,
vazduhul serii mi-ar parea caprui.
Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,
zvelti vnatori, n arcuitii lei
din goana calului, cum si subtie arcul.
0, tinde-ti mana stnga catre ei
si stinge tu conturul lor de lemn subtire
pe care ramurile i-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au ratacit cu timpul, pe ntins.
Eu te privesc n ochi si-n jur sa sterg copacii
n ochii tai cu luna ma rasfrng
... si ai putea, uitnd, sa ne strivesti n gene
dar chipul ti-l ntorn, pe bratul stng.