Cap.

I - Istoric
Si a intrat Isus n templu si a alungat pe toti cei ce vindeau si cumparau
n templu, si a rasturnat mesele schimbatorilor de bani si scaunele celor
care vindeau porumbei Noul
Testament, Evanghelia dupa Matei

Citatul biblic prezinta o dovada clara a existentei unei forme incipiente de

piata valutara nca de acum doua milenii. De altfel, o asemenea realitate
este normala, gasindu-si o justificare solida n faptul ca schimburile s-au
efectuat ntre oameni n permanenta; odata cu aparitia mai multor tipuri
de monede schimburile de marfuri au nceput sa fie favorizate sau chiar
conditionate de realizarea unor schimburi de monede.
nceputurile
Folosirea monedei metalice a devenit treptat o obisnuinta n comertul
international. La nceput, schimbul ntre diverse monede se facea n
special pe baza valorii metalului din care acestea erau fabricate. Pe
masura cresterii numarului de monede n circulatie si a valorii lor ca mijloc
de plata, schimbul a nceput sa aiba ca baza valoarea intrinseca a
monedei. n acest fel aparea, practic, piata valutara, n forma sa cea mai
rudimentara.
Odata cu dezvoltarea comertului international, schimbul fizic al monedelor
devenea din ce n ce mai dificil. O solutie la aceste noi probleme cu care
se confruntau comerciantii a reprezentat-o nfiintarea primelor banci
comerciale. Astfel, aceste institutii devin cea mai importanta veriga n
realizarea schimburilor internationale de marfuri, tot ele aflndu-se apoi la
baza pietei valutare.
Prin intermediul lor, alaturi de numerar, n circuitul economic este introdus
si biletul la ordin. n momentul n care aceste titluri de valoare au devenit
transferabile, s-a creat, practic, un nou mijloc de plata, piata evolund de
la un sistem bazat exclusiv pe fluxuri de numerar la un sistem combinat,
de numerar si credit.
Primul razboi mondial
Pe lnga diversele probleme cu care se confruntau participantii la
schimburile internationale, unul din cele mai mari obstacole era
reprezentat de dificultatile de comunicare. Cnd, la sfrsitul secolului
XIX, Europa si America de Nord au fost legate prin intermediul
telegrafului, s-a facut poate cel mai mare pas catre forma actuala a
pietei valutare.
n secolul XX, cele doua razboaie mondiale au ntrziat considerabil
dezvoltarea pietei. Nu s-au mai efectuat schimburi cu parteneri din tarile
inamice, pietele au devenit mai mici si mai fragmentate. n anii imediat

urmatori primului razboi mondial, piata valutara internationala era extrem

de volatila, facnd obiectul unor actiunii speculative de anvergura. n
acest context,
tranzactiile comerciale internationale care necesitau
cumpararea sau vnzarea de moneda straina implicau riscuri
considerabile. Modalitatea de protectie cel mai des folosita mpotriva
acestora - hedgingul valutar - se baza pe operatiunile forward. Desi au
fost criticate pentru esenta lor speculativa, ele s-a mentinut si chiar s-au
dezvoltat n urma cerintelor manifestate pe piata.
Etalonul aur zdruncinat de primul razboi mondial. Primul razboi
mondial (si inflatia pe care a generat-o) a fost cel care a pus capat
sistemului etalonului-aur si care a zdruncinat suprematia lirei sterline.
Vechile paritati nu mai erau potrivite noii situatii si repartizarea stocului
mondial de aur devenise prea inegala. Razboiul a accelerat cresterea
datoriilor si a deficitului comercial; stocul de aur mondial ar fi fost
insuficient pentru a le regla fara a devaloriza considerabil monedele n
raport cu metalul pretios. n 1918, tarile europene au ntmpinat mari
greutati la trecerea de la sistemul monetar n regim de razboi la unul de
pace.
Dupa primul razboi mondial, statele europene si-au vazut performantele
macroeconomice caracterizate prin divergenta (variatii mari ntre
nivelurile inflatiei), mecanismele de formare a preturilor si a veniturilor au
fost puternic transformate, iar repartitia stocului mondial de aur a devenit
asimetrica (n favoarea Statelor Unite). Prima conflagratie mondiala a
ruinat fundamentul etalonului-aur deoarece convertibilitatea
monedei de hrtie n aur a fost suprimata (curs fortat). Emisia de
bilete n cantitati mari, facuta de bancile centrale ale statelor beligerante
a provocat o inflatie puternica, intensificata de o distantare crescnda
ntre nivelul cererii si cel al ofertei din moment de sectorul productiv era
orientat spre economia de razboi.
Imposibila ntoarcere la etalonul-aur. Conferinta de la Genova asupra
reconstructiei economice a Europei (1922) cauta sa restabileasca un
sistem monetar international fondat pe etalonul de schimb aur. (Gold
Exchange Standard). Participantii cereau ca monedele sa fie garantate prin
aur sau prin rezerve de devize, ele nsele convertibile n aur. Se face o
distinctie ntre devizele-cheie, pe de o parte, direct convertibile n aurul
statului (care devine centru-aur), si, pe de alta parte, devizele periferice
ale tarilor care nu por raporta n mod direct moneda lor la aur. Expertii
propun o convertibilitate a bancnotelor limitata la lingouri (Gold Bullion
Standard)
n 1923, economistul englez John Maynard Keynes, n tratatul sau asupra
reformei monetare denunta pericolul unei rentoarceri la etalonul-aur. El
estimeaza ca nu ar trebui sacrificat echilibrul interior n favoarea celui
exterior si ca politicile de deflatie destinate stabilizarii cursului de schimb
sunt periculoase. n realitate etalonul-aur este deja o replica barbara. Toti,
de la guvernatorul Bancii Angliei pna la cel mai nensemnat dintre noi
avem interesul primordial de a conserva stabilitatea afacerilor, a preturilor
si a utilizarii fortei de munca si este putin probabil ca atunci cnd va trebui
sa alegem vom sacrifica aceste obiective n folosul unei dogme uzate.

Abandonarea etalonului-aur si devalorizarea lirei sterline cu 30% n

septembrie 1931 reprezinta punctul de plecare al unui razboi monetar
(devalorizari n lant n ncercarea de a cstiga parti din piata). Aceasta
decizie engleza marcheaza prabusirea sistemului monetar international.
Suspendarea etalonului-aur n 1931, la care s-au adaugat falimente
bancare si instabilitatea unor monede, au cauzat un regres semnificativ al
pietei valutare internationale. Daca la nceputul anilor 30 tranzactiile
valutare se realizau foarte greu, ca si pe celelalte piete, situatia a revenit
la normal la mijlocul deceniului.
Astfel, n perioada interbelica, Londra s-a impus ca cel mai important
centru de realizare a tranzactiilor valutare internationale, fiind urmata
ndeaproape de Paris, Zurich, Amsterdam si New York.
Al doilea razboi mondial
n timpul razboiului, Marea Britanie si-a pierdut statutul de lider financiar
mondial, dolarul american devenind moneda dominanta pe piata valutara.
Situatiile frecvente n care se manifesta o lipsa de moneda americana,
precum si pozitia Londrei, care a continuat sa fie un centru financiar
international de prima importanta au facut, totusi, ca lira sterlina sa joace
n continuare un rol cheie.
Spre deosebire de perioada imediat urmatoare primului razboi mondial, n
care piata valutara era marcata de fluctuatii majore ale monedelor
tranzactionate, primele aproape trei decenii de dupa al doilea razboi
mondial au fost caracterizate de stabilitate si un control strns asupra
valorii fiecarei monede. Controlul se manifesta n special prin existenta
unui coridor foarte limitat de variatie a cursului valutar.
Etapa postbelica de evolutie a pietei valutare internationale a nceput cu
conferinta de la Bretton Woods din 1945. Rezultatul acestei conferinte a
fost starea de ordine si stabilitate care a caracterizat pietele de schimb n
perioada imediat urmatoare. Ratele de schimb pentru principalele monede
erau fixate n dolarul american. Acesta la rndul lui era evaluat n aur,
unei uncii de aur revenindu-i 35 dolari americani. Cursurile fixate erau
ajustate din cnd n cnd n scopul adaptarii la presiunile pietei. Dolarul
american a devenit moneda n care bancile centrale si constituiau
rezervele, deoarece S.U.A. garantau convertibilitatea acestora n aur la
rata de schimb fixata.
n anul 1971 sistemul de schimb cu rate fixe a cazut. Acest lucru se
datoreaza n mare parte platilor necompensate dintre tari si cresterii, ntrun ritm rapid, a strainilor detinatori de dolari americani. Dupa ncercarea
de reinstaurare a vechiului sistem, n 1973, a urmat o perioada preliminara
a ratelor de schimb flotante, prezente si astazi. Cursurile de schimb ale
monedelor evolueaza sub atenta privire a bancilor centrale din fiecare
tara. Banca intervine pe piata, din cnd n cnd, pentru a imprima sensul
de evolutie dorit la timpul respectiv. Cursurile monedelor tarilor mai mici
sunt legate de o moneda mai puternica, de obicei dolarul american, sau de
moneda tarii cu care se realizeaza cele mai importante schimburi
comerciale. Acest nou sistem ngreuneaza anticiparea valorilor ratelor
forward si spot, dar este mult mai potrivit pentru a face fata presiunilor si
socurilor care au caracterizat pietele de schimb valutar n ultimele decenii.

Capitolul II. Piata valutara - elemente de baza

Piata valutara poate fi definita ca o piata n cadrul careia persoane fizice,
companii si banci cumpara si vnd monede straine si alte instrumente de
credit. n lumina acestei definitii termenul de piata nu se refera la un loc
anume de desfasurare sau la o tara anume care sa fie implicata. De
exemplu piata valutara pentru dolarul american este constituita din toate
locurile unde dolarii sunt cumparati si vnduti pentru alte monede
nationale: Londra, New York, Paris, Hong Kong, Frankfurt, Amsterdam, etc.

A. Participantii la piata valutara internationala

Operatorii primari - Primary price makers
Primary price makers sau dealerii profesionisti operatorii primari, sunt
acei agenti care actioneaza n piata, oferind cotatii att pentru vnzare
ct si pentru cumparare. La cerere, ei vor prezenta cotatia de pret la care
sunt dispusi sa cumpere sau sa vnda o anumita cantitate de valuta.
Aceasta categorie de operatori include banci puternice, fonduri de
investitii si chiar mari corporatii internationale. Dintre acestia, bancile se
disting ca fiind cei mai importanti participanti n piata, ele jucnd, n mod
traditional, un rol determinant n stabilirea preturilor de tranzactionare.
Pozitia importanta pe care o ocupa bancile n cadrul FOREX este justificata
de faptul ca n ultima perioada aceste institutii au nceput sa ofere o gama
extrem de diversa de servicii, lucru care a dus la cresterea numarului de
clienti si diversificarea acestora. Schimbul valutar este o activitate
inerenta acestor servicii. Probabil ca bancile vor detine n continuare rolul
central n cadrul pietei valutare, dar deja exista anumite locuri n care se
manifesta o concurenta acerba ntre acestea si marile fonduri de investitii
sau corporatii internationale.
n mod traditional, fondurile de investitii au oferit servicii financiare unui
segment bine individualizat al comunitatii de afaceri. Pna la sfrsitul
anilor 80 aceste institutii financiare nca mai abordau piata valutara prin
intermediul bancilor. Odata cu extinderea procesului de globalizare a
pietelor financiare si cresterea profiturilor obtinute de banci n urma

operatiunilor de schimb valutar international, una din tintele fondurilor de

investitii a devenit obtinerea statutului de operator primar pe pietele
internationale.
Dintre societatile multinationale un numar foarte restrns si-a asumat rolul
de operator primar, ca urmare a riscurilor foarte mari pe care le implica
aceasta pozitie. Alaturi de aceste riscuri se pot identifica, nsa, si o serie
de avantaje, a caror exploatare inteligenta ar putea duce la cresterea
numarului de astfel de societati implicate pe piata valutara. Activitatile
financiare ale acestor organizatii necesita deseori un management agresiv
al fluxurilor de numerar, al riscurilor pe care le comporta evolutia ratelor
dobnzii si a cursurilor de schimb. n conditiile evolutiei actuale a
procesului de globalizare si a cresterii puterii financiare, corporatiile ar
putea beneficia de un avantaj comparativ n fata operatorilor primari deja
existenti pe unele piete. n plus, aceste corporatii vor beneficia la costuri
mult mai reduse de ultimele cunostinte si practici n domeniu, pe care
bancile traditional operatoare le-au obtinut cu investitii semnificative.
De orice natura ar fi banci, fonduri de investitii sau corporatii operatorii
primari joaca un rol cheie n ceea ce priveste stabilirea pretului pe piata. n
mod normal ele ar trebui sa ofere cotatii de vnzare-cumparare la orice
moment n cadrul unei sesiuni de tranzactionare de pe o piata locala. n
acest fel, riscurile celorlalti participanti la tranzactii sunt transferate
asupra operatorilor primari care ofera cotatii. n schimbul acestui
management al riscului pe care l ofera, operatorii primari spera sa obtina
profit. Ei sunt agentii cu cea mai mare implicare n ceea ce priveste
informatiile referitoare la nivelul cererii si al ofertei pentru o anumita
valuta, precum si n legatura cu prognozele de evolutie a acestor
indicatori, factori determinanti, etc.

Secondary price makers

Secondary price makers sau operatorii secundari de pe piata valutara
sunt agenti economici care participa la stabilirea pretului pe piata, dar nu
exista un raport de reciprocitate n ce priveste prezentarea catre partenerii
de tranzactionare a unei oferte cuprinznd cotatii duble, pentru vnzarecumparare. Un exemplu tipic de astfel de societati sunt casele de schimb
valutar. n general, ele practica diferente foarte mari ntre cotatiile de
cumparare si cele de vnzare (spreaduri) si, n functie de necesitatile de
moment, cumpara sau vnd o anumita valuta unui participant mai activ la
tranzactiile de pe piata valutara.
O alta categorie de operatori secundari sunt cei care efectueaza tranzactii
futures. Acesti traderi si exprima interesul pentru vnzarea sau
cumpararea unei anumite valute, dar nu sunt obligati sa ofere o cotatie
partenerilor de tranzactionare. Mecanismul de reciprocitate pentru
prezentarea ofertelor de vnzare-cumparare nu este preponderent, desi el
apare n numeroase cazuri.

Price takers

Price takers sunt acei participanti la tranzactii care fac tranzactii pe baza
cotatiilor oferite de operatorii primari sau secundari de pe piata. n
aceasta categorie se includ corporatiile, guvernele, bancile mai mici,
importatorii si exportatorii, practic orice operator care accepta si plateste
un pret solicitat de un price maker.

Serviciile de consultanta
Cauzele cel mai des invocate ca aflndu-se la baza realizarii cstigurilor pe
piata valutara se numara cunostintele tehnice ale operatorilor, informatiile
de care acestia dispun, precum si o doza importanta de noroc. Timpul n
care se realizeaza tranzactiile este de maxima importanta, lucru care a
condus la aparitia unui semnificativ numar de institutii care ofera
publicului servicii de consultanta: cnd, ce si ct sa cumpere sau sa
vnda. Exista de asemenea companii de consultanta n domeniu care se
implica ntr-o mai mare masura n elaborarea de strategii si identificarea
celor ai bune metode de actiune care servesc cel mai bine scopurile
clientilor lor. n general se percep onorarii pentru servicii de consultanta,
dar se practica si o aranjamentele de participare la profitul operatiunilor
consiliate.
Activitatea acestor companii de consultanta mbraca forme diverse. Unele
dintre ele ofera servicii de informatii nsotite de recomandari accesibile n
timp real prin sistemul Reuters; altele practica metoda comunicatelor
zilnice sau chiar a recomandarilor ferme de actiune ntr-o anume directie
care sunt prezentate clientilor la momentul oportun. Implicarea directa n
activitatea companiei este de asemenea o practica ncetatenita. Astfel,
consultantul este la curent cu situatia portofoliului clientului, cunoaste
expunerile acestuia si actioneaza ca un risk manager manager al
riscurilor. El colaboreaza ndeaproape cu trezorierul clientului pentru a
eficientiza activitatea de culegere a informatiilor si punere n practica a
actiunilor considerate oportune si profitabile.

Speculatorii
Speculator pe piata valutara poate fi orice jucator care actioneaza n piata,
pregatit sa si asume riscuri considerabile n vederea obtinerii unor
cstiguri pe masura. ntr-o abordare mai radicala a subiectului se poate
aprecia ca toti participantii la tranzactiile valutare sunt speculatori, ntr-o
masura mai mica sau mai mare. Fiecare dintre partile implicate ntr-o
tranzactie valutara are n vedere n afara scopului de baza si faptul ca
pretul la care cumpara sau vinde o valuta se poate schimba extrem de
rapid, putndu-i produce pierderi sau aduce cstiguri.
Sa luam un exemplu n acest sens: Un exportator are de ncasat o creanta
n valoare de un milion de dolari. Debitele pe care trebuie sa le acopere
sunt scadente n trei zile de la data intrarii milionului de dolari n contul
sau. Eliminnd dorinta de speculatie obtinere a unor cstiguri sau evitare
a unor pierderi exportatorul ar trebui sa efectueze schimbul din dolari n
moneda sa nationala ori n momentul ncasarii creantei, ori n momentul
efectuarii platilor restante, ori pur si simplu ntr-un moment ales arbitrar.
nainte nsa de a efectua aceasta operatiune el va consulta evolutia

dolarului pe piata n ultima perioada, va apela la sfaturile bancii sau la alte

servicii specializate n acest domeniu; sau va actiona conform expectatiilor
sale privitoare la evolutia cursului. Toate aceste demersuri au un singur
scop: vnzarea dolarilor la un pret ct mai bun, speculnd/utiliznd n
avantajul sau situatia din piata. Astfel, daca dolarul va fi urmat un trend
descrescator n ultima perioada n raport cu moneda nationala a
exportatorului, acesta va opta pentru schimbul valutei disponibile n chiar
momentul ncasarii. Daca, dimpotriva, moneda americana va fi urmat o
evolutie ascendenta n raport cu moneda sa nationala, exportatorul va
opta pentru efectuarea schimbului valutar n preziua efectuarii platilor,
deci ct mi trziu posibil pentru a ncasa o suma ct mai mare n moneda
nationala, moneda n care trebuie sa efectueze plata.
n aceste conditii, linia de demarcatie dintre operatiunile speculative si
cele caracteristice afacerilor prudentiale (de diversificare a riscurilor si
limitare a expunerii pe o anumita valuta) este foarte greu de stabilit.
Problema devine si mai greu de lamurit n conditiile n care pozitiile
valutare apar ca rezultat al tranzactiilor nefinanciare, afacerile obisnuite.
Este exact exemplul pe care l-am prezentat mai sus, n care un exportator
poate fi considerat speculator pe piata valutara n cazul n care el nu este
fortat sa schimbe valuta obtinuta n moneda n care are de efectuat plati si
pentru aceasta alege un moment anume de tranzactionare, conform cu
expectatiile si interesele proprii.
Termenul de speculatie are profunde conotatii negative n imaginatia
celei mai mari parti a publicului. Cel mai proaspat si accesibil exemplu n
acest sens ni-l ofera presa romneasca din jurul datei de 18 martie 1999
cnd leul a cunoscut o depreciere de 6,1% ntr-o singura zi si ca urmare a
atacurilor speculative. Exprimari de genul atacul n haita al bancilor
straine, care au speculat moneda nationala sau baietii cu ochi albastri
care se joaca cu soarta monedei nationale si viata a 23 de milioane de
oameni - care au tinut primele pagini ale ziarelor centrale ofera o
perspectiva destul de clara asupra a ceea ce nseamna imaginea acestei
categorii de participanti la piata valutara. Speculatorii sunt deseori blamati
pentru miscarile majore care se produc pe o piata, desi nu de fiecare data
ei sunt vinovatii principali. De multe ori, autoritatile nationale si ascund
incapacitatea de a conduce eficient o economie nationala pe seama
speculatorilor. Aceasta nu nseamna ca nu sunt putine cazurile n care
speculatorii destabilizeaza temporar o piata (desi daca am dori sa ne
transformam n avocati ai speculatorilor am putea spune ca prilejul pentru
efectuarea de operatiuni speculative este oferit chiar de proasta
gestionare a unor economii, deci chiar de catre autoritati).
Oricum am aborda aceasta problema, n care argumentele pro si contra
sunt abundente, realitatea este foarte clara: speculatorii exista si se
manifesta pe deplin; n prezent, ponderea operatiunilor speculative n
cadrul tranzactiilor de piata valutara este dominanta, atingnd niveluri
foarte mari.
Un exemplu elocvent n acest sens nu este oferit chiar de situatia de piata
valutara din Romnia. Vom prezenta mai jos doua tabele cu informatiile
publicate zilnic de catre Banca Nationala a Romniei n care sunt
evidentiate operatiunile de pe piata valutara interna:

OPERATIUNI PE PIATA VALUTARA

echivalent mii dolari SUA
Nivel mediu n
luna februarie
1999
1. Cumparari de la
clienti
2. Vnzari catre
clienti
3. Operatiuni
interbancare
4. Total volum zilnic

Nivel
La data de
19 martie 1999

21862,1

Nivel mediu
zilnic n
perioada
12 19 mar.
19887,6

21751,7

23757,0

25799,0

90833,4

54720,3

80058,4

112695,5

79096,3

105857,3

20788,3

OPERATIUNI PE PIATA VALUTARA

echivalent mii dolari SUA
Nivel mediu n
luna martie
1999
1. Cumparari de la
clienti
2. Vnzari catre
clienti
3. Operatiuni
interbancare
4. Total volum zilnic

Nivel
La data de
5 aprilie 1999

22570,4

Nivel mediu
zilnic n
perioada
29 mar.5 apr.
23029,2

25560,9

26058,5

24728,1

53019,0

36735,9

25676,4

78579,9

63315,0

50404,4

19982,7

Cteva observatii pe marginea acestor vor oferi justificarea afirmatiei

noastre:
- volumul cumpararilor si vnzarilor efectuate ntre bancile care
opereaza n piata si clientii lor este relativ comparabil,
- variatiile sunt, de asemenea, mici. Fenomenul se explica prin
aceea ca operatiunile de export-import care se afla la baza
acestor tranzactii nu nregistreaza evolutii ascendente sau
descendente notabile n perioade scurte de timp.
- volumul operatiunilor interbancare este cu mult superior celor
realizate ntre banci si clienti.
- n plus, acest volum nregistreaza variatii semnificative pe
termene scurte. Or, tocmai acest indicator volumul
operatiunilor interbancare reflecta nivelul speculatiilor
realizate pe piata valutara. n cea mai mare parte a lor,
tranzactiile efectuate ntre banci, n cont si nume propriu, sunt
speculative.

n cele din urma, elementul speculativ este necesar n piata pentru ca i

asigura
acesteia
lichiditatea
necesara
derularii
tranzactiilor
nespeculative. Fara aceasta lichiditate, spreadurile ar fi foarte mari,
viteza de tranzactionare mult mai redusa, etc. n consecinta, desi
elementul speculativ al pietei valutare poate fi privit ca factor determinant
al unor dezechilibre, impactul negativ acestora este, pe ansamblu, mult
mai mic dect cel al efectelor pozitive antrenate de speculatia valutara.
Un alt participant important la tranzactiile care se realizeaza pe piata
valutara l reprezinta bancile centrale, carora le-am consacrat un ntreg
capitol n aceasta lucrare, drept pentru care nu vom insista n acest
moment asupra subiectului.

B. Noiuni specifice
Piata valutara se manifesta, n prezent, la nivel global. Pentru a eficientiza
activitatea operatorilor de pe piata, practica a impus standardizarea
ctorva dintre elementele de baza cu care se lucreaza. Un astfel de
elemente l reprezinta prescurtarea n trei litere a numelui fiecarei
monede,
realizata
de
catre
Organizatia
Internationala
pentru
Standardizare si sunt cunoscute sub numele de coduri ISO. n tabelul de
mai jos prezentam prescurtarile pentru cele mai tranzactionate monede pe
piata valutara internationala si pentru moneda nationala.
TARA
Australia
Canada
Danemarca
Franta
Germania
Marea Britanie
Hong-Kong
Irlanda
Italia
Japonia
Olanda
Noua Zeelanda
Norvegia
Arabia Saudita
Singapore
Spania
Suedia
Elvetia
Statele Unite
Romnia

MONEDA
Dolar australian
Dolar canadian
Coroana
Francul francez
Marca germana
Lira sterlina
Dolar
Puntul irlandez
Lira italiana
Yen
Dolar Singapore
Dolar neo-zeelandez
Coroana
Rial
Dolar Singapore
Peseta
Coroana
Franc elvetian
Dolar SUA
Leu

Cod ISO
AUD
CAD
DKK
FRF
DEM
GBP
HKD
IEP
ITL
JPY
NLG
NZD
NOK
SAR
SGD
ESP
SEK
CHF
USD
ROL

Dintre cele circa 180 de tari cte sunt n prezent pe glob, doar 30
dintre ele au monede care sunt tranzactionate frecvent pe piata valutara
internationala. Chiar si asa, cu doar 30 de monede tranzactionate, am

ajunge la un total de 435 de rate de schimb diferite pentru care ar fi

nevoie de cotatii n fiecare moment.
n acest fel, ar fi dificila vizualizarea globala a unei piete valutare n
care fiecare moneda este cotata direct n raport cu alta. ntr-un astfel de
mediu ar fi foarte dificil pentru toti participantii la tranzactii sa se asigure
ca unele rate de schimb reflecta schimbarile de pe toate pietele. Pentru a
ntelege mai bine acest aspect, sa ncercam sa ne nchipuim o piata de
fructe n care se ntlnesc producatorii, dar n care nu exista bani.
Schimburile se realizeaza exclusiv n produse. n aceste conditii, ar trebui
sa putem manevra cu preturi de genul: x mere per kilogram de pere, per
kilogram de banane, per kilogram de portocale sau y pere per kilogram de
mere, per kilogram de banane, per kilogram de portocale sau z banane
per kilogram de mere, per kilogram de pere, per kilogram de portocale,
etc. procedura se dovedeste a fi dificila chiar si numai pentru patru
obiecte de tranzactionare (n cazul nostru mere, pere, banane, portocale).
Pentru a depasi acest obstacol, ar fi mult mai usor ca toate
preturile, respectiv cotatiile, sa se raporteze la o unitate standard de
apreciere. Pentru a se evita functionarea defectuoasa a pietelor de schimb
n conditiile dezvoltarii cotatiilor directe ale fiecarei monede contra tuturor
celorlalte n parte, realitatea practica a pietei valutare internationale a
impus dolarul american ca moneda de baza, la care se raporteaza toate
celelalte monede.

Dolarul american moneda de baza

Statutul de moneda de baza, la care se raporteaza toate celelalte
monede tranzactionate pe piata valutara internationala a fost atribuit
dolarului american ca urmare a dimensiunilor dominante ale economiei
americane n cadrul economiei mondiale. Spre exemplu, n 1990, Produsul
National Brut al Statelor Unite a fost de 5500 miliarde de dolari, n timp de
PNB-ul Japoniei, a doua economie a lumii, a fost de doar 2900 miliarde de
dolari. Companiile americane sunt implicate n 15% din comertul
international, fie n pozitia de importator, fie n cea de exportator. Statele
Unite detin, de asemenea, un rol dominant n ceea ce priveste fluxurile
internationale de capital, n cadrul carora instrumentele de debit ale
guvernului american detin o pondere importanta.
n prezent, pozitia dolarului american pare sa se mentina n
continuare dominanta, desi moneda unica europeana a fost introdusa n
spatiul Uniunii Europene. Pna n momentul de fata, nsa, EURO nu a
raspuns asteptarilor optimiste ale conducatorilor UE. Dupa ce moneda
unica a cunoscut o apreciere rapida n raport cu dolarul, imediat dupa
lansare, urmatoarele luni au dus la o ncetinire treptata a procesului de
apreciere, urmata apoi de dezvoltarea unui trend constant de depreciere a
EURO n raport cu dolarul american.
Actuala tendinta de depreciere a monedei europene are drept cauza
principala imposibilitatea de armonizare a celor unsprezece
economii care compun n prezent spatiul EURO. O simpla privire asupra
celor mai importanti indicatori macroeconomici ofera o imagine ct se
poate de elocventa asupra acestei situatii. Inflatia n luna februarie a fost
n spatiul EURO de 0,8% n perioada februarie 1998 februarie 1999, n
conditiile n care nivelul pentru Germania a fost de doar 0,1% sau pentru
Franta de doar 0,3%, n raport cu cifre de 1,8% n olanda, 2% n Spania,

sau chiar mai mult n Portugalia si Irlanda. n aceste conditii, Banca

Centrala Europeana se gaseste ntr-o situatie foarte dificila: situatia din
Portugalia si Irlanda ar recomanda o majorare a dobnzilor, n vreme ce
pentru Franta sau Germania ar fi necesara o diminuare a acestora, pentru
a stimula cresterea economica.
Vom prezenta n continuare cteva elemente care sustin afirmatia
conform careia moneda americana este n continuare un etalon n cadrul
pietei valutare internationale:
n rezerva bancilor centrale ale celor mai multe state, alaturi de aur
exista cteva monede; ntre acestea, dolarul american detinea cea mai
importanta pondere; n fapt, rezervele n dolari le depasesc, n general,
pe cele n aur.
Cea mai mare parte a bunurilor este evaluat n dolari
Cea mai mare parte a datoriilor contractate la nivel international este
denominat n dolari
Moneda n care se realizeaza cea mai mare parte a schimburilor
internationale este dolarul
Moneda americana beneficiaza de cea mai larga acceptare ca mijloc de
plata n afara granitelor Statelor Unite

Cursurile de schimb cross

Valoarea relativa a doua monede se determina n general, asa cum
am aratat mai sus, prin raportarea la dolarul american. Prin intermediul
acestor cotatii se obtine si cotatia directa ntre cele doua monede. Acest
tip de cotatii, ntre doua monede fiecare diferita de dolarul american,
poarta numele de cotatii cross. n executarea tranzactiilor bazate pe
cursurile cross se practica, n general, afisarea unei singure cotatii n
relatia client-operator de pe piata, care de cele mai multe ori o banca. n
realizarea efectiva a tranzactiei, nsa, cel mai adesea, market maker-ul
(banca) realizeaza o dubla tranzactie. Vom prezenta n continuare fluxurile
de numerar (cash-flow) care se realizeaza pentru ca o companie sa vnda
GBP pentru a cumpara DEM. Ipoteza pentru exemplul de mai jos este
urmatoarea:
Consideram urmatoarele cursuri de schimb:
1
GBP = 2 USD
1,5 DEM = 1 USD
de unde rezulta cursul cross 3 DEM = 1 GBP
Vom lua cazul Companiei X care intentioneaza sa schimbe 2000 GBP
pentru 6000 DEM prin intermediul bancii ABC, cursurile de schimb fiind
cele prezentate mai sus
Fluxul de numerar se prezinta n felul urmator:

Compania ABC cumpara

Fluxul de numerar
Compania ABC
Banca
DEM
GBP
DEM
USD
6000
(2000)
(6000)

GBP
2000

DEM si vinde GBP

Banca vinde GBP pentru
USD
Banca cumpara DEM cu
USD
NET

4000

6000

(2000)

6000

(4000)

Tabelul cu fluxul de numerar prezentat mai sus arata cum n relatia client
(compania ABC) banca se afiseaza un singur curs, n fapt o cotatie cross.
Compania va plati bancii GBP si va primi n contul sau DEM.
Din punctul de vedere al bancii, s-a realizat o tranzactie inversa, adica sau vndut 4000 DEM pentru 2000 GBP. n cazul n care banca nu are o
pozitie deschisa pentru DEM, sau nu doreste sa si modifice pozitia
deschisa pe DEM, ea va trebui sa opereze o tranzactie dubla pentru a
satisface cerinta clientului sau. n prima faza, banca vinde cele doua 2000
GBP pentru a obtine 4000 USD, cu care cumpara 6000 DEM pe care le
transfera clientului.
.

Metode de cotare
n practica tranzactiilor valutare se individualizeaza doua metode de
cotare: directa si indirecta.
Cotarea directa exprima numarul de unitati monetare locale echivalente
cu o singura unitate din valuta care se tranzactioneaza. Prin cotarea
directa se determina, practic, pretul unei monede straine. De exemplu,
n Canada o cotatie directa arata astfel:
0.5 CAD = 1 DEM, iar
n Germania
2 DEM = 1 CAD
Cotarea indirecta exprima numarul de unitati monetare din valuta
tranzactionata care se platesc pentru o singura unitate monetara locala.
De exemplu:
n Canada o cotatie indirecta arata astfel:
2 DEM = 1 CAD, iar
n germania
0.5 CAD = 1
DEM
n concluzie, o cotatie directa pentru o un schimb DEM/CAD n Canada
reprezinta cotatia indirecta din Germania pentru acelasi schimb.
Aceasta clasificare a tipurilor de cotatii nu mai este valabila n cazul
unor tranzactii realizate de operatori cu doua valute din care nici una nu
reprezinta moneda nationala a operatorului, cum ar fi de exemplu o
tranzactie DEM/USD ralizata de o banca din Romnia.
n general, operatorii urmaresc n permanenta ca atunci cnd ofera
o cotatie, aceasta sa fie ct se poate de simpla si de clara. n general,
regula care se aplica este aceea ca valoarea cotatiei trebuie sa fie mare de
1,0000. Cu alte cuvinte, moneda mai puternica va fi unitatea de cont, iar
rata de schimb va reprezenta numarul de unitati din moneda mai slaba
care trebuie platite pentru moneda mai puternica. De exemplu, se vor
practica urmatoarele cotatii:
1,1500 CAD = 1 USD si nu 0,8696 USD = 1 CAD
sau
1,7500 USD = 1 GBP si nu 0,5714 GBP = 1 USD

(2000)

Points si Pips
n general, cotatiile se prezinta n numere cu patru zecimale, cu exceptia
yenului japonez si a lirei italiene, care se coteaza cinci zecimale.
Dat fiind faptul ca variatiile cursurilor de schimb sunt relativ mici pe
termen scurt, a patra si a cincea zecimala sunt foarte importante
pentru operatori si, pentru a usura comunicarea, acestea au fost denumite
point si, respectiv, pip. n cazul lirei italiene si a yenului japonez, ale caror
cursuri de schimb sunt de ordinul sutelor pentru un dolar american, pointul este reprezentat de a doua zecimala, iar pip-ul de a treia.
Practica schimburilor valutare a instituit o regula pentru numarul de
zecimale prezente n cotatiile oferite de operatori. Conform acestei reguli,
numarul de zecimale trebuie sa fie cu trei cifre mai mare dect numarul de
cifre dinaintea virgulei.

Bid si Ask
Asa cum am aratat n prima parte a acestei lucrari, practica tranzactiilor
de pe piata valutara a instituit sistemul de cotare dublu, n care fiecare
operator ofera cotatii la care este dispus sa vnda sau respectiv sa
cumpere o anumita valuta contra alteia. Aceste cotatii sunt prezentate
simultan de catre operatorul solicitat. De exemplu, banca A solicita o
cotatie USD/CAD din partea bancii B, la care va primi un raspuns de genul:
Ten fifteen, ceea ce nseamna ca banca B este dispusa sa cumpere 1
USD la 1,2510 CAD si este dispusa sa vnda 1 USD pentru 1,2515 CAD.
Dupa cum se observa, raspunsul este extrem de standardizat si
simplificat, operatorii cunoscnd faptul ca primele trei cifre ale cotatii sunt
1,25.
Pretul de 1,2510, la care este banca B este dispusa sa vnda USD pentru
CAD poarta denumirea de BID, iar pretul de 1,2515 la care banca B este
dispusa sa cumpere USD pentru CAD poarta denumirea de ASK.
Practica tranzactiilor a instituit regula nescrisa conform careia prima
cotatie oferita (cea din stnga) este bid-ul, iar cea de-a doua cotatie (din
partea dreapta) este ask-ul.

C. Functiile pietei valutare

Principala functie a pietei valutare este sa asigure un mecanism prin care
fondurile denominate ntr-o anumita moneda sa poata fi transferate ntr-o
alta. n cadrul pietei valutare se ntlnesc parti care vor sa schimbe
moneda pe care o detin realiznd n acest fel o echilibrare a propriilor
bilanturi pe baza ratei de schimb stabilite pe piata.
Tranzactiile realizate pe piata valutara pot fi mpartite n patru categorii :
1. tranzactiile dintre bancile comerciale si clientii lor;
2. tranzactiile realizate ntre bancile comerciale;

3. tranzactiile dintre bancile comerciale si filialele lor din strainatate;

4. tranzactiile dintre bancile centrale.
Tranzactiile care apartin primei categorii se realizeaza ntre exportatori,
importatori, investitori, turisti care vnd sau cumpara moneda straina de
la bancile comerciale.
Tranzactiile dintre bancile comerciale se realizeaza prin intermediul unor
departamente specializate n cadrul carora actioneaza dealerii bancii.
Scopul acestor tranzactii este sa permita bancilor comerciale echilibrarea
fluxurilor de numerar n diverse monede .
n a treia categorie sunt incluse schimburile valutare realizate ntre o
banca si filialele sale din strainatate. Aceasta permite echilibrarea cererii
pentru o anumita moneda cu oferta existenta n cadrul propriei retele
bancare.
Bancile centrale se implica n tranzactii de schimb valutar pentru a putea
controla valoarea propriilor monede. Ele pot intervenii fie prin vnzare, fie
prin cumpararea de valuta n vederea atingerii scopurilor propuse n cadrul
politicii valutar-monetare.
Dincolo de aceasta abordare eminamente teoretica n care piata valutara
este privita ca un instrument de atingere a echilibrului n cadrul unor
anumite procese economice, realitatea tranzactiilor valutare efectuate n
prezent distinge existenta a trei scopuri majore urmarite de operatori:
executarea ordinelor clientilor;
hedging valutar;
obtinerea de profituri n urma operatiunilor speculative