Mai intii, aculturatia a fost considerata de catre antropologi un

fenomen de cultura (v. Redfield et al, 1936). Ea a fost definita ca o

schimbare in cultura, rezultata din contactul intre doua grupuri
culturale autonome si distincte. Lucrarile lui Graves (1967) au
demonstrat ca fenomenul de aculturatie implica atit din partea
membrilor societatii de primire, cit si din cea a noilor imigranti
aparitia unor noi moduri relationale in viata cotidiana. Notiunea de
"aculturatie psihologica" avansata de Graves se refera la aceste
comportamente si strategii de adaptare noi. Cercetarile din acest
domeniu au aratat existenta unui numar mare de diferente
individuale in modul de a se adapta la schimbarile de aculturatie.
Aceste strategii sint compuse din trei elemente: preferintele sau
atitudinile de aculturatie" (Berry, 1989; Berry et al, 1989),
schimbarile concrete de comportament sau "modificarile
comportamentale" (Berry, 1980) si nivelul de dificultate resimtit de
indivizi in a face fata situatiei sau "stresul de aculturatie" (Berry,
1991; Berry et al., 1987). Mai multe moduri de analiza a atitudinilor
de aculturatie au fost propuse in literatura de specialitate (v. Berry,
1980; Berry, Trimble & Olmedo, 1986; Padilla, 1980; Sayegh & Lasry,
1993; Szapocznick & Kurtines, 1980, 1993). in primul rind,
aculturatia a fost privita ca o adaptare progresiva: indivizii se
desprindeau de grupul lor de origine pentru a se contopi cu
societatea de primire. Orientarea catre grupul de origine si
orientarea catre societatea de primire s-ar situa, conform acestei
perspective, la cele doua extremitati ale aceluiasi conti-nuum. Ca
masura de adaptare s-a considerat indicele de contact cu societatea
de primire sau adoptarea valorilor acestei societati (scara de
americanizare sau de australizare); de asemenea, modernismul a
fost pus in opozitie cu traditionalismul. Dupa ce studiile pe teren au
demonstrat ca adaptarea nu are loc liniar, au fost avansate modele
mai complexe de evaluare.

Figura 6 - Criterii ale strategiilor de aculturatie.

Unii au propus ca biculturalismul sa fie considerat o optiune oferita

indivizilor din grupurile etnice; altii au sugerat ca orientarea spre
grupul etnic si orientarea spre grupul de primire trebuie considerate
ca independente (Sayegh & Lasry, 1993; Szapocznick & Kurtines,
1980, 1993). in opinia noastra, modul cel mai pragmatic de a
determina diferitele pozitii ale individului in fata aculturatiei consta
din a admite prioritatea a doua probleme din evantaiul strategiilor
de adaptare ce pot fi observate in viata cotidiana (Berry, 1989). Una
dintre ele este legata de mentinerea si dezvoltarea distinctiei etnice
a grupurilor in sinul societatii. Pentru grupuri si indivizi trebuie sa se
determine daca mentinerea propriei identitati culturale si a
obiceiurilor lor reprezinta o valoare importanta (sau nu) si sa se
stabileasca in ce masura ele trebuie pastrate. O alta problema se
refera la dorinta de a avea contacte interculturale: adica la a stabili
daca, pentru indivizi si grupuri, relatiile cu celelalte grupuri
reprezinta o dimensiune importanta si in ce masura sint necesare
aceste relatii. Cele doua dimensiuni, constituind, de fapt, probleme
de valoare, pot fi evaluate si masurate cu ajutorul starilor continue
dintre polul pozitiv si cel negativ. Cu toate acestea, criteriile
conceptuale permit ca orientarile sa fie reduse la alegeri
dichotomice (da/nu) si astfel sa genereze un model cu patru celule
(v. figura 6). Fiecare celula este considerata o strategie de
aculturatie, sau, altfel spus, o optiune oferita indivizilor sau
grupurilor din societatile multiculturale fata de care indivizii pot
manifesta diferite atitudini (Berry et al., 1989). Noi am numit aceste
patru optiuni: Asimilare, Integrare, Separare si Marginalizare.
Asimilarea este cazul in care raspunsul la prima intrebare este
negativ, iar cel la a doua intrebare este pozitiv. Ea corespunde,
asadar, dorintei de a-si abandona identitatea culturala de origine si
de a se orienta spre societatea de primire. Aceasta se poate produce
prin absorbtia unui grup nedominant de catre un grup stabilit ca
dominant. Un astfel de exemplu este ideea de "creuzet cultural"
aparata cu ardoare in Franta de catre politicieni atunci cind este
vorba despre scoala si strategii scolare. Politicienilor francezi le
place sa repete ca imigrantii ar trebui sa doreasca si sa fie mindri de
a deveni francezi, ceea ce, in opinia lor, inseamna ca ei urmeaza sa
faca un maximum de efort pentru a se comporta ca un ipotetic
francez mediu.
Optiunea pentru Integrare implica faptul ca identitatea culturala
specifica grupului este mentinuta in intregime, dar ca, in paralel, are
loc in cadrul grupului o miscare pentru a deveni parte integranta din
societatea de primire. in acest caz, exista numeroase grupuri etnice
distincte, toate cooperind in cadrul sistemului social general.
Modelul multiculturalismului promovat in Canada reprezinta o
ilustrare a situatiei: se vorbeste de mozaicul canadian, adica de un
tot coerent si semnificativ format dintr-o imbinare de fragmente
extrem de diferite.
Absenta relatiilor dintre grup si societatea de primire, asociata cu
mentinerea identitatii si a traditiilor caracterizeaza o a treia optiune,

care ia forma Segregarii sau a Separarii, fie ca ea este rezultatul

controlului exercitat de grupul dominant sau al dorintei grupului
non-dominant. Cind aceasta este impusa de grupul dominant
asistam la modelul clasic de segregare care "tinde sa puna oamenii
la locul lor". Un exemplu recent a fost Africa de Sud, dar este si
cazul indienilor si al eschimosilor din Alaska, America de Nord. in
schimb, mentinerea traditiilor dincolo de orice participare sociala in
cadrul societatii poate proveni din dorinta grupului de a avea o
existenta autonoma. Exemplul pacifist tipic este cel al grupurilor
religioase hutterite si amish care incearca sa traiasca pe pamintul
nord-american in cea mai mare autarhie posibila si care refuza, pe
cit se poate, modernismul (automobile, electricitate etc). Asadar,
Separarea si Segregarea difera prin originea alegerilor si a puterilor
care determina aceasta situatie.
si, in sfirsit, exista o ultima optiune, dificil de conturat cu precizie,
probabil fiindca este insotita in mare masura de confuzie colectiva si
individuala ca si de anxietate.
Ea este caracterizata printr-o miscare de recul si printr-o distantare
de societatea de primire, existind sentimentul de instrainare
provocat de pierderea identitatii, adaugat stresului legat de
aculturactii. Optind pentru Marginalizare, grupurile pierd contactul
cultural si psihologic atit cu societatea lor traditionala, cit si cu
societatea in ansamblul ei (Stonequist, 1935).
Numeroase cercetari s-au inspirat din acest model (Berry et al.,
1989; Krishnan & Berry, 1992; Neta, 1993; Som & Berry, sub tipar).
Ele au demonstrat pertinenta abordarii in mai multe tari ale lumii,
pe diferite grupuri etnice. Validitatea si soliditatea modelului au fost
evidentiate cu precadere in studiile efectuate in Canada. Atitudinile
de aculturatie sint corelate comportamentelor de aculturatie:
diferitele practici lingvistice sau apartenenta la o asociatie etnica
indica acest fapt. Astfel, in grupul portughezo-canadian, cei care
vorbesc acasa numai portugheza dau scoruri mai ridicate pe scara
de separatie. in grupul coreano-canadian, cei care dau scoruri mai
ridicate scarii de asimilatie nu participa decit la reuniuni canadiene
si nu sint implicati in nici o reuniune coreana si/ sau nu citesc decit
ziarele canadiene. Cei care dau scoruri mai inalte scarii de integrare
participa la reuniuni ale ambelor grupuri, citesc ziarele coreene si pe
cele canadiene si vorbesc ambele limbi acasa. Cei care dau scoruri
mai inalte pe scara separatiei nu participa decit la reuniuni coreene,
nu vorbesc acasa decit coreeana si nu citesc decit ziarele coreene
(Berry et al., 1989). Totusi, trebuie sa remarcam ca datele pe care
tocmai le-am prezentat se sprijina pe anumite corelatii existind intre
o scara si indicii comportamentali luati cite unul. Ele valideaza
scarile/treptele de aculturatie utilizate in diferitele cercetari si indica
fondul empiric al abordarii teoretice. in acelasi timp, trebuie sa
evitam o considerare prea rigida a indicilor comportamentali,
intrucit acestia nu definesc iremediabil atitudinile de aculturatie.
Atitudinile si comportamentele nu sint in permanenta reciproc
conditionate. Distanta dintre atitudinile anuntate si

comportamentele efective ale anumitor indivizi poate fi un obiect de

analiza interesant.
Cercetarile canadiene arata ca, practic, toate grupurile prefera
strategia de Integrare si doresc cel mai putin atitudinea de
Marginalizare. Altfel spus, exista o dorinta evidenta de a-si mentine
si dezvolta mostenirea culturala si identitatea proprie, in acelasi
timp participind plenar la institutiile si viata cotidiana a societatii de
primire. insa, din motive specifice culturii sale, dar mai ales din
cauza conditiilor istorice si sociale ale imigrarii lui, fiecare grup are
atitudini diferite fata de Asimilare si de Separare. Media fiecarei
scari si corelatiile dintre scari variaza in functie de grupurile
studiate, ceea ce arata ca, pentru fiecare grup, motivele reale si
cele simbolice ale asimilarii si separarii nu sint aceleasi si nici macar
percepute in acelasi fel. Astfel, virtual, asimilarea este imposibila
pentru unele grupuri minoritare, in special cele cu trasaturi fizice
distinctive, cum ar fi aborigenii australieni, indienii sau coreenii din
Canada. in mod similar, separarea este o atitudine putin probabila in
cazul anumitor grupuri care au imigrat recent si voluntar ca, de
exemplu, portughezo-canadienii.