Sunteți pe pagina 1din 3

16

nr. 5 / 9 februarie 2012

cultura literarã

16 nr. 5 / 9 februarie 2012 cultura literarã Mesele cu colaci, \n curtea b`trânilor care
Mesele cu colaci, \n curtea b`trânilor care [i-au organizat pomana din via]`, satul Drincea, jud.
Mesele cu colaci, \n curtea b`trânilor care [i-au organizat pomana din via]`,
satul Drincea, jud. Mehedin]i (foto: Andrei D. Mituc`)
Slujba religioas` (momentul ridic`rii colivelor) la pomana de viu, satul Drincea, jud. Mehedin]i (foto: Andrei
Slujba religioas` (momentul ridic`rii colivelor) la pomana de viu,
satul Drincea, jud. Mehedin]i (foto: Andrei D. Mituc`)

ÎÎnnttrree ssiinngguurr``ttaattee [[ii ccoommuunniiuunnee PPrraaccttiiccii ffuunneerraarree îînn ssttrraaii nnoouu

CRISTINA BOGDAN

M oartea este un eveniment care pune în mi[care atât pârghiile individualit`]ii, cât [i pe cele ale comuni- t`]ii. Singur`tatea absolut`

a trecerii celui care moare este compen- sat` de eforturile comunit`]ii de a-l scoate cum se cuvine sau cum e rânduit din lumea celor vii [i de a-l ajuta s` se integreze în lumea de dincolo, atât pentru el, cât [i pentru cei r`ma[i în via]`, pen- tru a nu fi bântui]i sau chinui]i de nemul]umirea defunctului, care nu î[i g`se[te locul [i odihna în ordinea univer- sului post-mortem. În cultura tradi]ional` româneasc`, cel aflat în proximitatea mor]ii se preg`tea pen- tru întâmpinarea ei înc` din momentul în care vârsta înaintat` îi anun]a iminen]a

sfâr[itului [i î[i intensifica gesturile prepara- torii atunci când primea [i alt fel de semne de la propriul corp (prin intermediul bolilor sau al viselor premonitorii) sau de la univer- sul exterior (averiz`rile de diverse naturi ale animalelor din gospod`rie sau ale unor p`s`ri s`lbatice, dintre care cele mai cunos- cute sunt cucul, cucuveaua, bufni]a [i huhurezul). Preparatio mortis reprezenta o îndatorire a oric`rui suflet care î[i dorea s`

î[i încheie socotelile cu lumea de aici, atât la

nivel religios (prin Taina Spovedaniei [i Sfânta Împ`rt`[anie), cât [i la nivel familial

[i comunitar (prin iert`ciunile acordate [i

primite de la cei cu care fusese certat, binecuvânt`rile adresate urma[ilor [i dis- pozi]iile cu caracter legislativ - dorin]ele cu limb` de moarte - privitoare la mo[tenirea

PPeerrssoonnaajjee mmaaii mmuulltt ssaauu mmaaii ppuu]]iinn ccoonnttrroovveerrssaattee aallee lluummiiii rroommâânnee[[ttii aaccttuuaallee,, ooaammeennii ddee aaffaacceerrii ssaauu vveeddeettee,, pprreeccuumm SSiillvviiuu PPrriiggooaann``,, CCrriissttiiaann }}``nn]]``rreeaannuu ssaauu pprriinn]]eessaa BBrriiaannnnaa CCaarraaddjjaa [[ii-aauu ppuuss îînn sscceenn``,, llaa uunn mmoommeenntt ddaatt,, ppoommaannaa ddee vviiuu AAcceessttee pprraaccttiiccii,, ddiinnccoolloo ddee eevviiddeennttaa lloorr ccoonnoottaa]]iiee mmeeddiiaattiicc``,, aadduucc îînn pprriimm ppllaann ffeennoommeennuull ddee iinnddiivviidduuaalliizzaarree aa mmoorr]]iiii,, pprreeccuumm [[ii ddoorriinn]]aa ppeerrffoorrmmeerriilloorr ddee aa-[[ii aassuummaa pprroopprriiuull ssffâârr[[iitt,, nneevvooiiaa ddee aa-[[ii ggeessttiioonnaa ssiinngguurrii mmeemmoorriiaa ddee dduupp`` mmooaarrttee

pe care o l`sa în urm`). Etnografii [i etnologii români (Simion Florea Marian, Ion Ghinoiu, I. H. Ciubotaru, Nicolae Panea, Gheorghe Enache [.a.) au consemnat preocuparea constant` a persoanelor înaintate în vârst` din mediul rural pentru a-[i aduna din timp cele necesare înmormânt`rii (hainele cu care urmau s` plece din lumea aceasta, batistele [i prosoapele care trebuiau s` fie împ`r]ite) [i chiar primelor pomeni de dup` s`vâr[ire (ve[mintele care erau împ`r]ite la 40 de zile de la moarte). În multe zone rurale române[ti, b`trânii î[i comandau

sicriul [i crucea spre sfâr[itul vie]ii, pentru a-i scuti pe urma[i de un efort suplimentar

[i pentru a se asigura c` toate vor fi rânduite

cre[tine[te. Din aceea[i dorin]` arz`toare de a îndeplini a[a cum au apucat din mo[i str`mo[i toate ritualurile funerare a ap`rut [i obiceiul, straniu la prima vedere, al pomenii din via]`. Motiva]iile acestei prac-

tici contureaz` raporturile dintre individual

[i comunitar, dintre singur`tate [i comuni-

une. Adesea, cei care recurg la pomana din via]`, pomana de viu sau pomana în viu (cum apare atestat` în multe zone din sudul rural al României sau la vlahii din Valea Timocului), sunt b`trânii lipsi]i de urma[i sau cei care nu se încred în corecta respectare a tradi]iilor funerare de c`tre descenden]i. În anumite sate din Moldova, pomana de viu se nume[te grija pentru vii [i se diferen]iaz` de grija pentru mor]i, adic` pomana s`vâr[it` dup` deces. Acolo îns` pomana include, pe lâng` masa înc`rcat` de bucate [i pachetele date la final partici- pan]ilor la festinul funerar, [i tot ceea ce ar fi necesar pentru mobilarea [i dotarea unei

camere. Simbolic vorbind, cel care împarte grija pentru vii î[i face cas` pe lumea cealalt`, respectând modelul înv`]at în aceast` existen]`. De aceea, el împarte tot mobilierul pe care l-ar presupune o camer` de locuit (pat, dulap, mas` cu scaune), dar [i a[ternut, covor, haine, în a[a fel încât s`- [i asigure o bun` vie]uire [i în lumea cealalt`.

La ppropriul oosp`] ffunerar. Pomana dde vviu

Cercetarea de teren pe care am desf`[urat-o în câteva jude]e din sudul ]`rii (Teleorman, Olt, Dolj [i Mehedin]i) ne-a demostrat c` fenomenul se întinde pe o arie mult mai vast` decât apare îndeob[te men]ionat în studiile de specialitate. Majoritatea satelor cuprinse între Turnu M`gurele [i Corabia, între Corabia [i Caracal [i între Corabia [i Calafat, urcând apoi pân` spre Drobeta Turnu-Severin, cunosc acest fenomen, chiar dac` preo]ii din zonele respective sunt adesea reticen]i în a-[i ar`ta participarea la aceast` tradi]ie, pe care Biserica Ortodox` nu o accept`, nefiind canonic` [i conform` cu dogmele specifice Ortodoxiei. Pomana de viu este practicat` mai ales de oamenii trecu]i de o anumit` vârst` (de regul`, dup` împlinirea a 60-65 de ani) [i se face adesea pentru so] [i so]ie simultan. B`trânii obi[nuiesc s` î[i fac` mai multe astfel de pomeni din cele 6 capete, cum le numesc dup` colacii mari care se împart cu aceast` ocazie. R`spunsurile informatorilor no[tri referitoare la motiva]ia pentru care î[i

organizeaz` pomana de viu au conturat trei direc]ii complementare: pentru a respecta tradi]ia mo[tenit` de la p`rin]i, pentru a le u[ura urma[ilor sarcina cre[tineasc` de pomenire [i, mai ales, pentru a se încredin]a c` totul a fost îndeplinit dup` rânduial`, v`zând ei în[i[i ce, cum [i cui a fost împ`r]it pentru odihna viitoare a sufletului lor. „Am avut cea mai mare pasiune ca s` v`d a[a cum decurg treburile, s` le v`d eu, cu ochii mei“ a afirmat unul dintre b`trânii care [i-a pus la cale pomana de viu în satul V`dastra (jude]ul Olt). Acest r`spuns a revenit în discursul celor mai mul]i dintre s`tenii intervieva]i care recurseser` deja la acest obicei, precum [i în interviul pe care i l-am luat p`rintelui Ioan Viorel Ciupitu, parohul bisericii „Sfântul Dumitru“ din V`dastra. La pomana de viu, ca [i la cea de veci, sunt invita]i de regul` membrii familiei, vecinii [i prietenii viitorului defunct, iar rân- durile de haine (]oale) care se împart, de regul` în num`r de 3, sunt mai întâi a[ezate pe un pat ca pe un invizibil manechin [i slu- jite, apoi d`ruite mai ales nepo]ilor, „ca s` aib` ceva amintire de la noi [i s` ne pome- neasc` mai târziu“, dup` cum au afirmat majoritatea responden]ilor. Cei care le primesc se îmbrac` uneori pe loc cu ele, ca s` îl bucure pe cel care le împarte, v`zând c` li se potrivesc [i c` sunt recunosc`tori pentru primirea lor. Exist` unele mici diferen]e de formulare în ritualul religios sau în replicile partici- pan]ilor, care atrag aten]ia c` nu este vorba de un decedat, ci de un viitor mort. De pild`, p`rintele Ciupitu ne-a indicat faptul c` în locul cânt`rii de înmormântare sau de

cultura literarã 17 9 februarie 2012 / nr. 5 Mese preg`tite pentru pomana din via]`,

cultura literarã

17

9 februarie 2012 / nr. 5

cultura literarã 17 9 februarie 2012 / nr. 5 Mese preg`tite pentru pomana din via]`, satul

Mese preg`tite pentru pomana din via]`, satul Drincea (foto: Andrei D. Mituc`)

parastas, „Ve[nica pomenire“, se intoneaz` troparul: „Boga]ii au s`r`cit [i au fl`mânzit, / Iar cei ce-L caut` pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele.“ S`tenii care vin la poman` nu rostesc la întâlnirea cu gazdele sau la sfâr[itul mesei „Dumnezeu s`-l ierte“ (ca la pomana de veci), ci formula „S`-i primeasc` Dumnezeu!“ sau „Bogdapros- te!“. Se p`streaz` îns` obiceiul de a aduce la casa celui care face poman`, mai ales de rudele mai apropiate, câte o sticl` de vin (de c`tre b`rba]i) [i o pas`re sau ni[te ou` sau o bucat` de brânz` (de c`tre femei). În prezent, aceast` practic` tradi]io- nal`, rural`, tinde s` fie preluat` [i în medi- ul urban, existând unele biserici în Bucure[ti în care b`trânele împart de poman`, pentru odihna [i iertarea propriu- lui suflet, înc` din timpul vie]ii. Ele î[i plaseaz` îns` prinoasele pe o mas` separat de pomana împ`r]it` pentru cei deceda]i. În unele zone ale Olteniei, se mai obi[nuie[te s` se împart` haine ca poman` de viu în noaptea de Înviere. Chiar [i unele figuri ale vie]ii publice române[ti î[i organizeaz` pomana din tim- pul vie]ii, ca o form` de spectacol, în care mortul-viu joac` rolul regizorului sau al maestrului de ceremonii. Personaje mai mult sau mai pu]in controversate ale lumii române[ti actuale, oameni de afaceri sau vedete, precum Silviu Prigoan`, Cristian ?`n]`reanu sau prin]esa Brianna Caradja [i-au pus în scen`, la un moment dat, pomana de viu. Aceste practici, dincolo de evidenta lor conota]ie mediatic` (dat fiind statutul social al celor care le-au îndeplinit), aduc în prim plan fenomenul de individu- alizare a mor]ii, precum [i dorin]a per- formerilor de a-[i asuma propriul sfâr[it, nevoia de a-[i gestiona singuri memoria de dup` moarte. Absen]a urma[ilor sau lipsa încrederii în felul în care ei vor trata ritu- alurile funerare îl scot pe viitorul defunct dintr-o continuitate, dintr-un lan] familial, transformându-l simultan în regizor [i ben- eficiar ulterior al pomenii din via]`. Mortul- viu î[i tr`ie[te propria pomenire, eveniment care înt`re[te ideea singur`t`]ii în fa]a mor]ii. Moartea e tr`it` individual, iar ritu- alurile de comemorare (mesele funerare) nu

mai antreneaz` în mod obligatoriu membrii familiei sau ai comunit`]ii (doar, eventual, în ipostaza de participan]i la festin), ci sunt puse în scen` chiar de cel care î[i asigur` memoria înc` din timpul existen]ei. În trecut, oamenii încercau s` î[i con- struiasc` amintirea sau pomenirea prin diverse dispozi]ii testamentare sau prin dona]ii care implicau o anumit` respons- abilitate ([i responsabilizare) din partea primitorului. Rela]ia era una contractual`, de tipul do ut des, iar fiecare dintre parteneri î[i cuno[tea rolul [i, cel mai frecvent, [i-l respecta. Uneori, mai ales în

mediul rural, atunci când omul se apropia de clipa mor]ii [i sim]ea c` nu s-a preg`tit suficient prin fapte de milostenie pentru ea, le cerea urma[ilor ca dup` dispari]ia lui s` sape fântâni sau s` construiasc` pun]i peste ape (mai ales în Oltenia), în a[a fel încât trec`torii s` îl pomeneasc` [i s`-l binecu- vânteze pe defunctul în numele c`ruia fus- eser` în`l]ate. Ast`zi, într-o epoc` a profundei priva- tiz`ri [i retrageri a mor]ii din spa]iul public, comunitar, indivizii caut` alte forme de control asupra propriei dispari]ii [i a felului în care pot „înclina balan]a“ soartei lor pos- tume, prin gesturi [i ritualuri s`vâr[ite înainte de marea trecere.

Cu mmortul lla mmas`. PPericolul contamin`rii

Din punct de vedere antropologic, aceast` practic` a pomenii de viu ridic` îns` o problem` de încadrare. În mod nor- mal, pomana s`vâr[it` pentru odihna sufle- tului unui defunct f`cea parte dintre riturile de agregare ale celui mort la lumea de din- colo (la comunitatea mor]ilor) [i de resta- bilire a echilibrului pentru comunitatea viilor pe care un membru o p`r`sise. Ce se întâmpl` îns` în cazul unei pomeni care are loc cât timp viitorul defunct (pentru care se s`vâr[e[te) este înc` în via]`? În ce m`sur` mai putem încadra aceast` practic` în cat- egoria riturilor de agregare, atâta timp cât cel care o îndepline[te n-a p`r`sit aceast` lume, deci nu poate fi vorba, deocamdat`, de integrarea lui în cealalt`? Poate c` r`spunsul se g`se[te în percep]ia ]`ranului asupra timpului, în felul în care pentru el trecutul, prezentul [i viitorul se pot supra- pune, sub zodia credin]ei în Dumnezeu [i în tradi]iile care trebuie îndeplinite. O alt` problem` este legat` de comuni-

trebuie îndeplinite. O alt` problem` este legat` de comuni- Mese cu colaci [i coliv` pentru pomana

Mese cu colaci [i coliv` pentru pomana din via]` (foto: Andrei D. Mituc`)

tatea care particip` la ritualul pomenii. În mod obi[nuit, la o poman` de veci (fie c` e vorba de masa funerar` de dup` înmor- mântare sau de cea de la parastasul de patruzeci de zile sau de un an) comunitatea î[i aminte[te de cel plecat în lumea de din- colo [i se roag` pentru odihna sufletului aceluia, dorindu-[i, în acela[i timp, s` se delimiteze de el. Exist` anumite gesturi care sunt menite chiar s` restabileasc` starea de puritate, alterat` de prezen]a impur` a defunctului. De pild`, dup` întoarcerea de la înmormântare, înainte de a se a[eza la mas`, oamenii sunt întâmpina]i de o femeie care le toarn` ap` s` se spele pe mâini, în cazul în care nu s-au sp`lat deja deasupra mormântului, pentru a lep`da acolo tot ceea ce însemnase contaminarea cu cel mort. Ce se întâmpl` îns` în cazul pomenii din via]`, atunci când delimitarea de mor- tul-viu (care particip` la propria mas` funerar` [i, uneori, chiar [i la hora care se încinge dup`), nu se s`vâr[e[te nicicum? Mai mult decât atât, unii dintre informatorii no[tri mai tineri din V`dastra, V`d`stri]a [i St`varu (jude]ul Olt) se ar`tau dornici s` participe la o poman` de viu, tocmai pentru c` „nu ai prea des ocazia s` stai cu mortul la mas`.“ Pomana de viu se practic` [i la românii (vlahii) din Valea Timocului sârbesc, dar acolo se deosebe[te mai puternic de poma- na de veci, având un caracter mai degrab` familial decât religios, întrucât la ea par-

ticip` numai membrii familiei ([i de aceea, totul se roste[te în limba român`), iar preo- tul nu este prezent, ca la pomana de veci (unde se sluje[te în limba sârb`, dat fiind c`, pân` de curând, n-au existat clerici români

[i biserici cu slujire în limba noastr`).

{tergerea ddistan]elor îîn ffa]a mor]ii. PPriveghiul oonline

O alt` practic` funerar` care îmbrac` un ve[mânt diferit odat` cu instalarea într- un nou teritoriu (mediul online) este priveg- hiul. Spre deosebire de poman`, care este un rit de agregare la noua lume ce se deschide înaintea defunctului, priveghiul este un rit liminar (de prag), situat la grani]a dintre lumea viilor [i cea a mor]ilor, care se petrece în r`stimpul celor 3 zile cât se crede c` sufletul celui mort r`mâne înc` pe p`mânt, înainte de slujba înmormânt`rii [i începerea urcu[ului prin v`mile v`zduhului, pân` la judecata individual`, ce va avea loc la 40 de zile de la moarte. Priveghiul este un rit menit s` marcheze sistemul de solidar- it`]i din cadrul comunit`]ii, c`ci la el par- ticip` în primul rând membrii familiei, rudele apropiate [i îndep`rtate, dar [i pri- etenii, vecinii, colegii de munc`, locuitorii aceluia[i sat sau ai aceleia[i sc`ri de bloc din spa]iul urban. Actul privegherii este privit ca o îndatorire sfânt` a oric`rui cre[tin, un gest care încearc` parc` s` anuleze singur`tatea celui mort, prin aten]ia special` pe care i-o acord` cei care îl veg- heaz`. El are [i caracterul unei rememor`ri

a vie]ii, faptelor [i a modului de a fi ale celui ce tocmai a p`r`sit existen]a, cu ajutorul povestirilor [i evoc`rilor despre acesta întreprinse de cei prezen]i la serile de veghe. Pe de alt` parte, priveghiul este, ca [i osp`]ul funerar, o modalitate de reafirmare

[i de reînt`rire a leg`turilor dintre membrii

unei comunit`]i, dup` dispari]ia unuia din- tre ei, precum [i de solidarizare cu familia îndoliat`.

18

nr. 31 / 23 august 2012

cultura literar`

18 nr. 31 / 23 august 2012 cultura literar` Ca [i în cazul pomenii de viu

Ca [i în cazul pomenii de viu care, în unele situa]ii, s-a consolidat tocmai pentru c` descenden]ii erau pleca]i în afara localit`]ii sau chiar a ]`rii de origine (iar b`trânii se temeau c` nu va mai avea cine s` le s`vâr[easc` datinile funerare), practi- ca priveghiului [i-a descoperit noi spa]ii de ac]iune, migrând înspre mediul online, din dorin]a de a le oferi [i celor de departe posi- bilitatea de a participa afectiv [i de a vedea în timp real cum se desf`[oar` pomenirea unei rude sau a unui prieten. Dat fiind c` în lumea actual` mare parte din via]a noastr` s-a mutat în mediul online, nu e de mirare c` au început s` apar` site-uri de transmitere în direct a funeraliilor sau de comemorare a defunc]ilor, cimitire online sau aplica]ia Dead Social, care poate fi legat` de con- turile de Facebook, Twitter sau Google+, pentru a predefini mesaje ce vor fi expedi- ate celor apropia]i imediat dup` decesul creatorului lor. A început s` se r`spândeasc` [i obiceiul de a posta pe profilul de Facebook al celui decedat o serie de mesaje, poze [i amintiri legate de el, ca un soi de imagine în oglind`, în mediul digital, a ceea ce se petrecea, în mod tradi]ional, în timpul priveghiului. Avem de-a face cu o resemantizare a unei practici funerare str`vechi, accentul c`zând, [i de aceast` dat`, pe ideea de comuniune în fa]a mor]ii, de p`strare a leg`turilor afec- tive dincolo de bariera distan]elor, dar [i de men]inere a memoriei celui disp`rut (pentru c` exist` [i site-uri de comemorare, pe care sunt postate astfel de mesaje sau imagini în momentele cheie ale pomenirii celui plecat dintre vii, la împlinirea unor soroace de la moarte). Pe profilul de Facebook al defunc- tului, prietenii se întâlnesc ca în jurul sicriu- lui [i deap`n` / posteaz` amintiri despre el, chiar dac` modalit`]ile de exprimare a emo]iilor sunt diferit codificate. În locul lacrimilor [i al suspinelor pot fi vizualizate emoticoane triste, în locul bocetelor pot fi postate melodiile preferate ale celui mort, în locul fotografiei care înso]e[te sicriul închis pot fi ad`ugate imagini în diferite ipostaze ale defunctului. Familia îns`[i alege uneori s` posteze pe profilul de Facebook al celui disp`rut mesaje legate de capela funerar` unde va fi depus sicriul, locul [i ora înmor- mânt`rii, mul]umiri pentru cei care au par- ticipat, imagini [i filmule]e da la înmor- mântare sau priveghi. Albumul funerar, în care ap`reau surprinse toate momentele esen]iale ale celor 3 zile de dinaintea desp`r]irii finale de la înhumare, se mut` [i

C`delni]area bucatelor, pomana de viu \n satul Drincea (foto: Andrei D. Mituc`)
C`delni]area bucatelor, pomana de viu \n satul Drincea (foto: Andrei D. Mituc`)

el din spa]iul real în cel virtual, completând albumele digitale care împodobiser` pân` atunci profilul respectivului utilizator.

Sub ssemnul mmemoriei

Dou` practici funerare cu r`d`cini arhaice în mediul rural românesc - pomana [i priveghiul - sunt regândite în termenii unor noi rela]ii între individ [i propria dis- pari]ie [i, respectiv, între individ [i comuni- tate. Pomana de viu pare a fi o încercare a omului de a-[i lua moartea în propriile mâini, de a deveni regizorul unui act ritual al c`rui beneficiar urma s` fie, dar la care nu putea participa direct, decât ca o prezen]` absent`, simbolic`, dup` dispari]ia fizic`. Mortul-viu sper` s`-[i con- struiasc` prin pomana de viu o traiectorie mai u[oar` pentru c`l`toria sufletului c`tre lumea de dincolo, u[urând în acela[i timp [i sarcina familiei. Într-un anume fel, el î[i devine propriul urma[, pentru c` se substi- tuie acestuia, îndeplinind în locul lui obliga]iile funerare care i-ar fi revenit în

mod tradi]ional. El organizeaz` [i particip` la osp`]ul funerar pus în scen` pentru odih- na viitoare a propriului suflet [i vede întrea- ga desf`[urare a unui eveniment la care, în mod normal, ar fi fost marele absent, invo- cat de toat` lumea, dar totu[i departe, por- nit deja într-o c`l`torie f`r` întoarcere. Poate tocmai pentru c` moartea este o real- itate pe care nu o po]i tr`i con[tient, dup` cum subliniaz` sugestiv Vladimir Jankélévitch în al s`u "Tratat despre moarte", atunci când asociaz` perechea moarte-con[tiin]` cu imaginea fazelor unui comutator care se exclud reciproc, individul resimte nevoia de a o cunoa[te cumva înainte de a se petrece, ca [i cum s-ar preg`ti mai bine pentru inevitabilul moment. Putem distinge în gestul pomenii de viu [i o nevoie de control asupra unui fenomen cel mai adesea incontrolabil, care se sustrage puterii omului de planificare [i organizare (cu excep]ia cazurilor de sinu- cidere). Dac` pomana de viu este expresia întâlnirii dintre om [i viitoarea sa dispari]ie, priveghiul online pare a fi o revan[` a spir- itului comunitar asupra individualismului. Noile media faciliteaz` transferul rapid al informa]iilor, precum [i accesul în timp real, de la distan]`, la marile momente ale tre- cerii: priveghiul, înmormântarea, pomana de veci. Ele contribuie astfel la refacerea leg`turilor comunitare între indivizi desp`r]i]i uneori de mari distan]e geografice. În spatele avatarurilor lor vir- tuale, prietenii de pe Facebook ai defunctu- lui ]es o întâlnire în jurul unei figuri dragi [i readuc în prim plan, la anumite intervale temporale, prin fotografii [i status-uri postate, chipul celui disp`rut. Priveghere [i comemorare pe suporturi mai reci [i mai pu]in perisabile decât amintirea uman` (cele electronice), dar în fapt revenirea la un deziderat str`vechi: acela de a nu se stinge pomenirea cuiva, de a nu se pierde memo- ria decedatului. "Stingerea pomenirii" era în mentalul colectiv al vremurilor trecute mai dureroas` decât moartea îns`[i, dup` cum ne averizau cronicarii no[tri din veacurile XVII-XVIII, fapt dovedit [i de existen]a

DDoorriinn]]aa ssppeecciiffiicc uummaann`` ddee-aa rr``mmâânnee îînn aammiinnttiirreeaa cceelloorrllaall]]ii,, ddee aa ffii ppoommeennii]]ii,, dduupp`` ccuumm iinnddiicc`` ffoorrmmuullaarreeaa ddiinn rriittuuaalluull rreelliiggiiooss - ddiinn nneeaamm îînn nneeaamm,, îînn vveecciiii vveecciilloorr - nnuu ssee ppiieerrddee,, cc``ccii ffiiiinn]]aa rreessiimmttee nneevvooiiaa ddee aa ll``ssaa îînn uurrmm`` uunn sseemmnn,, iiaarr sseemmnnuull ttrriimmiittee,, eettii- mmoollooggiicc vvoorrbbiinndd,, llaa iimmaaggiinneeaa uunneeii ppiieettrree ttoommbbaallee ((ggrreecceessccuull sseemmàà)),, ddeeccii jjooccuull ccoonn- ffrruunntt``rriiii ccuu mmooaarrtteeaa [[ii aa-ll nneevvooiiii ddee ppeerrppeettuu- aarree aa mmeemmoorriieeii ccoonnttiinnuu`` llaa nneessffâârr[[iitt

numeroaselor documente, care atest` dorin]a domnitorilor sau a boierilor de a fi pomeni]i împreun` cu întreaga familie, în schimbul unor danii c`tre un a[ez`mânt monahal. Animal p`str`tor de mor]i - dup` cum este caracterizat omul de c`tre Edgar Morin -, întemeindu-[i primele forme de cultur` pe cultul mor]ilor, individul nu se dezice nici în era digital` de acest deziderat primordial. Chiar dac` numele nu mai este s`pat pe o piatr` funerar` [i medievala invita]ie adresat` c`l`torului de a se ruga pentru odihna sufletului celui mort pare c` lipse[te, pagina de site comemorativ sau profilul de Facebook al celui plecat dintre noi îndeplinesc, în realitate, aceea[i func]ie. Dorin]a specific uman` de-a r`mâne în amintirea celorlal]i, de a fi pomeni]i, dup` cum indic` formularea din ritualul religios - din neam în neam, în vecii vecilor - nu se pierde, c`ci fiin]a resimte nevoia de a l`sa în urm` un semn, iar semnul trimite, etimo- logic vorbind, la imaginea unei pietre tombale (grecescul semà), deci jocul con- frunt`rii cu moartea [i a-l nevoii de perpet- uare a memoriei continu` la nesfâr[it.

nevoii de perpet- uare a memoriei continu` la nesfâr[it. „Cu mortul la hor`“, satul Drincea, jud.

„Cu mortul la hor`“, satul Drincea, jud. Mehedin]i (foto: Andrei D. Mituc`)

satul Drincea, jud. Mehedin]i (foto: Andrei D. Mituc`) „Cu mortul la mas`“, satul Drincea, jud. Mehedin]i

„Cu mortul la mas`“, satul Drincea, jud. Mehedin]i (foto: Andrei D. Mituc`)