Sunteți pe pagina 1din 9

www.referat.

ro

Raspunderea Presedintelui
Romaniei
Functia de sef al statului a variat in decursul lung istoriei nostre, ajungand
in prezent ca Romania sa fie cunoscuta ca republica iar atributiile sefului de stat
sa fie exercitate de un presedinte. Institutia sefului de stat, la inceputul ei, de
regula reprezentata de monarh, era caracterizata, explicabil de altfel, printr-o
iresponsabilitate politica fata de Parlament si o iresponsabilitate absoluta penala,
situatie cel mai bine reliefata in monarhiile absolute 1[1] .
Punerea sub acuzare a Presedintelui de Republica isi are sorgintea in institutia
similara aparuta in dreptul constitutional englez cu privire la ministri, dupa unii autori,
chiar termenul din limba engleza impeachment a aparut legat de punerea sub acuzare a
ministrilor si nu a Presedintelui de republica. Ulterior, o data cu adoptarea constitutiilor
scrise, notiunea de impeachment este retinuta, ca regula, pentru a evoca raspunderea
sefului de stat intr-un sistem republican, iar pentru a evoca institutia tragerii la raspundere
a ministrilor s-a impus sintagma responsabilitatea ministeriala. Punerea sub acuzare a
ministrilor a aparut ca efect firesc al conturarii, la englezi, a principiului iresponsabilitatii
regelui, principiu imprumutat si de celelalte popoare care au avut o monarhie
constitutionala, fiind consacrat in primele constitutii scrise. Constitutia S.U.A., logic,
fiind o constitutie republicana, simbol al independentei fostelor colonii fata de coroana
britanica, nu a facut altceva decat sa extinda institutia impeachment-ului de la ministri la
seful executivului - presedintele republicii, devenind celebru textul dupa care
Presedintele poate fi pus sub acuzare de catre Senat (probabil in filosofia parintilor
Constitutiei, varianta republicana a Camerei Lorzilor). Dupa exemplul american, toate
constitutiile republicane care au fost adoptate in acest rastimp de peste doua secole, intrun fel sau altul, au consacrat si institutia tragerii la raspunderea Presedintelui,
1[1]

A se vedea Tudor Draganu, Drept constitutional si institutii politice tratat elementar, 1998, pag. 300.

mentionandu-se in majoritatea situatiilor si institutia tragerii la raspundere a ministrilor,


fireste cu accentele diferite din constructie, dupa cum ne aflam in fata unui regim
prezidential, semi-prezidential cu un Presedinte forte sub ,aspect politic, un regim semiprezidential cu un Presedinte mai atentuat in ceea ce priveste viata politica sau, dupa caz,
a unui regim parlamentar clasic. De aici, nu trebuie inteles ca Presedintele de Republica
poate fi tras la raspundere pentru orice afirmatie, pentru orice atitudine adoptata pe plan
politic, dimpotriva el se bucura de imunitate, tragerea la raspundere, fie politica, fie
juridica nu intervine decat in anumite situatii.
Nici evolutia institutiei sefului de stat, o data cu evolutia tuturor celorlalte
organe ale statului, nu a dus la schimbari majore in aceasta privinta, deoarece
imunitatea acestuia pentru infractiunile savarsite in exercitiul functiei, s-a
pastrat, cu exceptia inaltei tradari si a raspunderii pentru alte infractiuni, care nu
sunt in legatura cu functia 2[2] . Aceasta regula este proprie republicilor cu regim
prezidential, semi-prezidential, unde exista obligatia contrasemnarii actelor de
primul-ministru sau de ministru sau in cele cu regim parlamentar 3[3] .
Constitutia din 1991 prevede in art. 84 alin. 2 ca Presedintele Romaniei se
bucura de imunitate. Notiunea de imunitate, in acest caz, prin textul
constitutional din art. 84 alin. 2, care face trimitere la deputati si senatori (art. 72
alin. 1 din Constitutie) are intelesul de iresponsabilitate si de inviolabilitate.
Iresponsabilitatea Presedintelui nu inseamna numai ca acesta nu raspunde
pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate in exercitarea mandatului
sau 4[4] , dar presupune ca este aparat de raspundere, pe durata mandatului si dupa
incetarea acestuia 5[5] , pentru faptele penale, contraventionale sau generatoare de
prejudicii savarsite in legatura cu prerogativele functiei 6[6] .
Inviolabilitatea Presedintelui presupune ca acesta va raspunde pentru
orice alta fapta savarsita si care nu are legatura cu functia exercitata 7[7] . Prin
urmare imunitatea de care se bucura Presedintele in timpul exercitarii mandatului
2[2]

Ibidem, pag. 300-301.


Ibidem, pag. 301.
4[4]
Art. 84 alin. 2 teza a II-a, art. 70 din Constitutie.
5[5]
A se vedea Mihai Constantinescu, Ion Deleanu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Vasilescu, Ioan Vida, Constitutia
Romaniei - comentata si adnotata, R.A. Monitorul Oficial, Bucuresti, 1992, pag. 192.
6[6]
A se vedea Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, 2001, pag. 64.
7[7]
A se vedea Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Editura "Nemira", Bucuresti, vol. II, 1996, pag. 420.
3[3]

sau, nu il mai ocroteste, dupa incetarea acestuia, astfel ca acesta va putea fi


perchezitionat, retinut, arestat sau trimis in judecata penala ori contraventionala,
conform regulilor dreptului comun 8[8] .
In general literatura juridica considera ca raspunderea Presedintelui poate
fi politica sau juridica 9[9] .
Raspunderea politica (definita ca o raspundere administrativ disciplinara
de profesorul Antonie Iorgovan 10[10] ) presupune: a) raspunderea Presedintelui fata
de alegatori; b) suspendarea din functie urmata de demiterea Presedintelui 11[11] .
Conform art. 95 alin. 1 din Constitutie suspendarea Presedintelui
Romaniei intervine in cazul savarsirii, de catre acesta a unor fapte grave, prin
care se incalca prevederile constitutionale. Insa, sintagma de fapte grave, nu este
lamurita in textul constitutional, ceea ce inseamna ca intelesul acesteia este lasat
la aprecierea, chiar discretionara, a initiatorului propunerii de suspendare.
Suspendarea poate fi initiata de cel putin o treime din numarul deputatilor
si senatorilor, luati impreuna si trebuie adusa neintarziat la cunostinta
Presedintelui.
De asemenea, potrivit art. 95 alin. 1 si art. 146 lit. h din Constitutie,
Curtea Constitutionala trebuie consultata, dand un aviz consultativ, la propunerea
de suspendare din functie a Presedintelui Romaniei.
Daca doreste, Presedintele, poate oferi Parlamentului, intrunit in sedinta
comuna, explicatii cu privire la faptele ce i se imputa, dupa care se trece la vot.
Propunerea de suspendare din functie, pentru a fi aprobata, are nevoie de votul
majoritatii deputatilor si senatorilor. O data aprobata propunerea, se instaleaza
interimatul functiei de Presedinte, care presupune ca prerogativele functiei vor fi
indeplinite temporar, fie de presedintele Senatului, fie de presedintele Camerei
Deputatilor, care la randul lor raspund politic si juridic, conform art. 95 si 97 din
Constitutie.

8[8]

A se vedea Tudor Draganu, op.cit., pag. 302.


A se vedea Rodica Narcisa Petrescu, op.cit., pag. 64.
10[10]
A se vedea Antonie Iorgovan, op.cit., pag. 421.
11[11]
A se vedea Ion Deleanu, Drept constitutional si institutii politice tratat, Editura "Europa Nova", 1996, vol. II, pag.
365 autorul considera demiterea ca o sanctiune exclusiv politica.
9[9]

Suspendarea din functie a Presedintelui nu este altceva, in acest caz, decat


o procedura prealabila, obligatorie, care presupune aducerea la cunostinta a
faptelor grave prin care s-au incalcat prevederile constitutionale de catre acesta.
Demiterea propriu-zisa, ca sanctiune politica si juridica, are loc numai
daca Parlamentul, prin hotararea sa, organizeaza un referendum national, in
conditiile prevazute de Legea nr. 3/2000 12[12] , iar propunerea intruneste votul
majoritatii cetatenilor inscrisi pe listele electorale (art. 10 din Legea nr. 3/2000).
Masura demiterii din functie a Presedintelui Romaniei intra in vigoare la data
publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a hotararii Curtii
Constitutionale de confirmare a rezultatelor referendumului national (art. 45 alin.
2 din Legea nr. 3/2000).
Raspunderea juridica a Presedintelui pleaca de la premisa ca desi acesta
nu raspunde penal si civil pentru actele juridice si operatiunile tehnico-materiale
savarsite sau opiniile exprimate in exercitarea functiei sale 13[13] , totusi, potrivit
art. 96 din Constitutie, se instituie in sarcina Parlamentului un control de
sesizare, potrivit caruia, Camera Deputatilor si Senatul, in sedinta comuna, pot
hotari punerea sub acuzare a acestuia, pentru inalta tradare, cu votul a cel putin
doua treimi din numarul senatorilor si deputatilor. De la data punerii sub acuzare
si pana la data demiterii Presedintele este suspendat de drept. Competenta
materiala de judecata apartine Inaltei Curti de Casatie si Justitie, in conditiile
legii (art. 96 alin. 4).
In primul rand, este de observat, fata de textul constitutional, ca
legiuitorul roman a redus aceasta raspundere juridica numai la raspunderea
penala, si aceasta numai pentru inalta tradare, in rest mentinand intacta
imunitatea penala, civila si contraventionala a Presedintelui pentru faptele legate
de exercitarea prerogativelor functiei. Prin dispozitia expresa a art. 84 alin. 2 din
Constitutie, se aplica regula statornicita de Constitutia revizuita in art. 72 alin. 1,
dar atat. Ceea ce inseamna ca legiuitorul constituant nu a vrut sa extinda si
celelalte dispozitii referitoare la Parlament, si Presedintelui.

12[12]
13[13]

Publicata in M.Of. nr. 84 din 24 februarie 2000.


A se vedea Tudor Draganu, op.cit., pag. 162-163.

In al doilea rand, este de observat ca aceasta raspundere este preluata,


intocmai, din Constitutia Frantei din 4 octombrie 1958. Potrivit art. 68 din
Constitutia Frantei, Presedintele Republicii nu este responsabil de actiunile sale
intreprinse in exercitiul functiei decat in caz de inalta tradare. El nu poate fi pus
sub acuzare decat de cele doua Camere, care hotarasc prin vot identic, intr-o
sedinta publica, cu majoritate absoluta a membrilor lor. Presedintele este judecat
de Inalta Curte de Justitie.
In al treilea rand, este de observat ca competenta de a stabili daca
Presedintele raspunde sau nu penal, revine numai Inaltei Curti de Casatie si
Justitie (art. 96 alin. 2 din Constitutie) in prima si ultima instanta. Potrivit art. 2
din Protocolul nr. 7 din 22 noiembrie 1984 la Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, semnata la Roma la 4
noiembrie 1950, orice persoana, declarata vinovata de o infractiune, are dreptul
la doua grade de jurisdictie, mai putin cel ce a fost judecat in prima instanta de
cea mai inalta jurisdictie.
Prin decizia Consiliului Constitutional din Franta din 22 ianuarie 1999 s-a
hotarat ca raspunderea penala a Presedintelui Republicii nu poate fi stabilita
decat de Curtea Suprema de Justitie.
In al patrulea rand, este de observat ca aceasta competenta se limiteaza
numai la fapte savarsite in timpul mandatului sau de Presedinte si in legatura cu
functia sa. Justitia franceza, obligata sa se pronunte asupra competentei sale de a
instrumenta cazurile in care Presedintele Republicii Franceze a fost implicat
inainte, de a-si prelua mandatul, a recurs la o decizie a Consiliului Constitutional
din octombrie 2000 prin care se statua ca orice urmarire penala in fata instantelor
obisnuite de drept comun se suspenda pe perioada exercitarii mandatului
prezidential.
Infractiunea de inalta tradare este incriminata ca atare prin art. 96 (textul
introdus dupa revizuirea Constitutiei) din Constitutia Romaniei si constituie o
varianta in forma calificata si agravanta a infractiunii de tradare prevazute in
Codul penal. Aceasta infractiune de inalta tradare are un subiect calificat, care

este exclusiv numai Presedintele Romaniei si poate fi savarsita numai cat timp
autorul indeplineste functia ce atrage caracterizarea ei ca infractiune.
In literatura juridica s-a exprimat opinia ca aceasta infractiune este
autonoma, distincta de infractiunea de tradare prevazuta de Codul penal si ca
Parlamentul este dator sa-si motiveze hotararea, definind elementele constitutive
ale faptei dedusa judecatii, sub conditia admiterii acestei motivari de catre Inalta
Curte de Casatie si Justitie 14[14] .
Aceasta parere este excesiva, incalcand principiul nullum crimen sine
lege, nula poena sine lege. Chiar daca aceasta infractiune este incriminata in
Constitutie, ea nu poate avea un caracter autonom, cu atat mai mult cu cat ea
trebuie sa prevada si o sanctiune. In consecinta, o astfel de abordare a problemei
are o scapare, atata timp cat infractiunea, pe langa faptul ca nu este descrisa in
elementele ei componente obligatorii nu are nici o sanctiune. Ca atare, apare
rational, ca in momentul analizei existentei infractiunii sa se fixeze ca puncte de
referinta elementele infractiunii de tradare prevazuta in Codul penal (obiect,
subiect, latura obiectiva si latura subiectiva), iar pentru agravanta sa se ia in
considerare dispozitiile art. 96 din Constitutie. Astfel, o data ce infractiunea nu
este determinata ca atare, printr-o lege, fie ea constitutionala, ea nu poate avea
drept urmare pedepsirea persoanei vinovate, o data ce faptele sale nu au fost
incriminate ca ilicite. Singurul temei al raspunderii juridice penale este
infractiunea.
Este adevarat ca in aplicarea art. 96 din Constitutie, in Regulamentul
sedintelor comune ale Camerelor s-a explicitat ca procedura de punere sub
acuzare a Presedintelui se declanseaza numai pe baza unei cereri semnate de cel
putin o treime din numarul deputatilor si senatorilor, iar cererea trebuie sa
cuprinda descrierea faptelor care sunt imputate si incadrarea lor juridica, dar
aceasta nu schimba cu nimic faptul ca in realitate nu este stabilit cadrul juridic
ilicit al faptelor care ar cadea sub incidenta acestei infractiuni.
In aceeasi ordine de idei, este de discutat daca nu cumva Parlamentul, in
hotararea sa de punere sub acuzare, prin descrierea faptei, incrimineaza
14[14]

A se vedea Ioan Vida, Puterea executiva si administratia publica, pag. 72.

retroactiv ca infractiuni (poate fi o razbunare politica), fapte care in alte


imprejurari nu ar putea duce, implicit, la sesizarea Inaltei Curti de Casatie si
Justitie. Daca, in art. 73 lit. h din Constitutie se stabileste ca infractiunile si
pedepsele, regimul executarii acestora se stabileste prin lege organica, cu atat
mai mult, o astfel de incriminare, din ratiunile aratate, trebuie sa fie cuprinse
intr-o lege si nu lasata la discretia unui Parlament, mai mult sau mai putin
binevoitor. In actuala concepere a acestei infractiuni, in opinia noastra, nici un
Presedinte nu va raspunde penal pentru infractiunea de inalta tradare.
O alta problema care suscita discutii este modul de sesizare al Inaltei Curti
de casatie si Justitie.
In literatura juridica s-a sustinut ca hotararea Parlamentului de punere sub
acuzare a Presedintelui Republicii, nu este suficienta pentru Inalta Curte de
Casatie si Justitie in a se considera legal sesizata 15[15] . Potrivit acestei opinii,
punerea sub acuzare ar trebui sa se transmita Parchetului General, care in
conditiile legii de procedura penala, respectiv prin rechizitoriu, va sesiza instanta
competenta Inalta Curte de Casatie si Justitie. Ca atare, se sustine in aceasta
opinie, ca votul Parlamentului nu are decat semnificatia sesizarii Parchetului
General, dar el nu poate constitui obligatie juridica, sub aspectul existentei faptei
penale. Nu este exclus ca Parchetul General sa ajunga la concluzia ca acuzatia de
inalta tradare, nu se poate concretiza si intr-o acuzatie strict tehnico-juridica, de
savarsire a unei infractiuni, ceea ce ar avea drept efect, scoaterea Presedintelui
de sub urmarire penala 16[16] . Aceasta opinie s-a spus in literatura juridica are
rolul de a reduce efectele juridice ale institutiei punerii sub acuzare de catre
Parlament la dimensiunea unui simplu denunt penal, caruia Parchetul este liber
sa-i dea sau nu curs 17[17] .
Fata de cele de mai sus, este discutabil daca Parlamentul mai are obligatia
sa sesizeze Procurorul General, pentru ca acesta la randul sau sa inceapa
urmarirea penala, sa puna in miscare actiunea penala si prin rechizitoriu sa
dispuna trimiterea in judecata in calitate de inculpat a Presedintelui. Legiuitorul
15[15]

A se vedea Antonie Iorgovan, op.cit., pag. 426; Ioan Vida, op.cit., pag. 72.
A se vedea Antonie Iorgovan, op.cit., pag. 426.
17[17]
A se vedea Tudor Draganu, op.cit., pag. 303
16[16]

constituant, cand a folosit notiunea de "punere sun acuzare" a inteles ca


Parlamentul, prin propria cercetare si dand dovada de bona fides, se substituie
oricarui organ de cercetare penala sau de urmarire penala si prin urmare
hotararea

adunarii legislative echivaleaza cu punerea in miscare a actiunii

penale, avand rolul rechizitoriului, sesizand instanta suprema, deoarece este o


procedura speciala, stabilita printr-o lege speciala (punerea sub acuzare), care se
sustrage regulilor generale si de drept comun in materia procesului penal.
De abia Inalta Curte de Casatie si Justitie, care judeca in sectiile unite va
putea pronunta orice solutie, de condamnare, achitare sau sa dispuna incetarea
procesului penal.
La data ramanerii definitive a hotararii de condamnare, Presedintele
Republicii este demis de drept (art. 96 alin. 3 Constitutie).
De asemenea, in literatura juridica s-a mai ridicat problema daca
Presedintele Republicii, in perioada mandatului sau, poate sa fie chemat ca
martor

in

fata

instantelor

judecatoresti

sau

comisiilor

de

ancheta

parlamentara 18[18] . Desi dispozitiile constitutionale referitoare la imunitatea


Presedintelui au un caracter exceptional si sunt de stricta interpretare, aceasta nu
impiedica cu nimic ca acesta, si cat timp este in functie, sa fie ascultat ca martor,
cu conditia, ca faptele pentru care este intrebat sa nu aiba nimic comun cu
prerogativele pe care le exercita 19[19] . Aceeasi problema s-a ridicat si in Franta,
unde, dintr-un punct de vedere, s-a exprimat opinia ca magistratii au competenta
de a-l audia pe Presedinte in calitate de martor asistat pentru fapte ce au avut loc
inainte de inceperea mandatului, si un alt punct de vedere, care considera ca
judecatorii nu au competenta sa judece actele de instrumentare care vizeaza
Presedintele in exercitiu al Republicii, cu atat mai mult cu cat se apreciaza ca
statutul martorului asistat este asimilabil cu o actiune de urmarire.
Persoana careia i-a incetat calitatea de sef al statului roman, ca urmare a savarsirii
unei infractiuni pentru care a fost condamnat definitiv sau ca urmare a demiterii din
functie prin referendum, nu poate beneficia de facilitatile

conferite prin Legea nr.

406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de sef al
18[18]
19[19]

Ibidem, pag. 304.


Ibidem, pag. 304; in sens contrar Ioan Vida, op.cit., pag. 70.

statului roman (folosinta gratuita a unei locuinte de protocol, o indemnizatie lunara, paza
si protectie, folosinta gratuita a unui autoturism)20[20].

20[20]

Publicata in M.Of. nr. 386 din 16 iulie 2001.