1. INTRODUCERE.

GENERALITI
1.1. Obiectul cursului
Tribologia este tiina care studiaz fenomenele de frecare i uzur ce nsoesc
micrile mecanice. Denumirea provine de la:
(tribos = frecare) +(logos = tiin).
Ca tiin tribologia se desprinde n anii 1950-1960 din disciplina Organe de Maini
n care este cuprins ca un capitol. A fost denumit Tribologie de TABOR n 1954 i este
situat la interferena cu alte stiine, cum ar fi: fizica, chimia, ingineria materialelor, etc.
Importana ei rezult din faptul c fenomenul de frecare afecteaz n mod deosebit
funcionarea tuturor mainilor i utilajelor. Astfel statisticile arat c prezena frecrilor
determin anual un consum suplimentar de energie evaluat la 30-50% din energia produs pe
glob. Rezult c reducerea frecrii determin ridicarea eficienei utilajelor, creterea
randamentului acestora i, n acelai timp, o important economie energetic.
Un alt fenomen care apare, odat cu fenomenul de frecare, l constituie fenomenul
de apariie al uzrii. Prin uzare nelegem fenomenul de desprindere de microparticule de
material de pe suprafee cu frecare i care, n timp, sunt eliminate n mediu sub form de
particule de uzur. Acest fenomen determin modificarea dimensiunilor pieselor i n final
conduce la scoaterea lor din uz. nlocuirea acestor piese, deteriorate prin uzare, determin un
important consum de materiale.
Cunoaterea acestor fenomene, a cauzelor ce le produc, precum i acionarea asupra
acestor cauze n sensul diminurii efectelor negative poate determina importante economii de
energie i de materiale, precum i creterea performanelor i a fiabilitii mainilor i
utilajelor. Rezult c, din punct de vedere economic tribologia are o importan deosebit.
n prezent, toate rile cu economie dezvoltat, au dezvoltat puternice laboratoare n
domeniul tribologic, specializate pe problematici din cadrul tribologiei i care au rolul de a
cerceta fenomenele tribologice din cuplele mecanice. Exist astfel laboratoare specializate n
studiul fenomenelor tribologice, cum ar fi studiul fenomenelor din lubrificaia fluid, studiul
fenomenelor din frecarea uscat, studiul fenomenului de uzare, precum i laboratoare
specializate mult mai ngust cum ar fi studiul comportrii lubrifianilor, studiul lubrifierii la
presiuni nalte, studiul frecrii i ungerii n condiii aerospaiale, etc.

1.2. Obiectivele tribologiei

n exemplul din figura 1 sunt dou tipuri principale de contacte de frecare, notate cu
A, respectiv cu B.

Fig. 1.1

n cazul contactelor A se impune s avem o frecare ct mai mare, iar n cazul

contactului B s fie o frecare ct mai mic. Acest exemplu ilustreaz, de o manier sugestiv,
obiectivele tribologiei respectiv studierea fenomenului de frecare n scopul realizrii de
condiii optime pentru ca frecarea s devin maxim (atunci cnd este folosit pentru
transmiterea micrii i efortului), respectiv ct mai mic (atunci cnd ea contribuie la
consumul de energie, deci se opune micrii).
Studiile privind frecarea arat c aceasta depinde de:
-cinematica relativ din contact;
-microgeometria suprafeelor;
-natura materialeler ce formeaz cupla;
-prezena impuritilor i al unui al treilea material n cupl;
-alte fenomene.

1.3. Istoric
1.4. Regimuri de frecare n cuplele mecanice
ntre dou corpuri n micare, solicitate de o for normal apare un fenomen de
frecare i uzare, cu efecte negative asupra funcionrii i randamentului cuplei. n scopul
diminurii acestor efecte negative, se recurge la interpunerea ntre cele dou corpuri a unui al
treilea, concretizat prin lubrifiant, care poate fi fluid, solid sau gazos. Scopul acestuia este de a
diminua frecarea i, pe ct posibil, de a elimina fenomenul de uzare, adic ndeprtarea de
material din piesele cuplei. Se dorete astfel generarea n cuple a unui strat de lubrifiant de
grosime suficient de mare astfel nct microneregularitile de pe suprafeele corpurilor s nu
ajung n contact reciproc.
Deosebim astfel dou situaii limit:
1. O situaie n care stratul de lubrifiant este de ordinul ctorva diametre de
molecule, situaie denumit frecare limit.
2. O situaie n care stratul de lubrifiant este suficient de mare nct corpurile s fie
separate complet, situaie denumit frecare fluid.
ntre aceste dou situaii limit se afl regimul mixt, cnd sarcina este preluat prin
contact direct ntre asperiti (regim limit) i parial prin intermediul filmului de lubrifiant
(efecte hidrodinamice, hidrostatice), ungere fluid.
Creterea acestui strat de lubrifiant implic crearea condiiilor specifice de existen
n pelicul a unor presiuni comparabile cu cele ce trebuiesc transmise ntre elementele cuplei,
adic rezultanta acestei presiuni s fie echivalent cu sarcina de transmis.
Crearea presiunii n film se poate realiza n mod obinuit prin trei efecte:

1. Efectul hidrodinamic, unde un rol important l are configuraia geometric a

elementelor cuplei, combinat cu elementele cinematice;
2. Efectul elastohidrodinamic, unde pe lng elementele din cazul hidrodinamic,
mai intervine caracterul deformabil elastic al corpurilor;
3. Efectul hidrostatic, situaie n care presiunea n cupl este realizat cu ajutorul
unei pompe de presiune, de la care lubrifiantul este adus printr-un sistem de conducte, n
circulaie forat n cupl.
n funcie de procentul de sarcin, preluat prin intermediul fluidului de ungere, se
stabilete natura ungerii cuplei respective i asigurarea eficacitii ungerii. Acest lucru se face
prin intermediul parametrului adimensional al ungerii, definit ca raport ntre grosimea
filmului de lubrifiant i rugozitatea compus. Aprecierea acestui parametru se face cu ajutorul
unei diagrame numit, n cazul rulmenilor, diagram SKF (dup numele firmei care a
elaborat-o). Aceast diagram este construit n coordonate Qf/Q (Qf sarcina transmis ntre
elementele cuplei prin intermediul filmului de fluid, Q-sarcina total transmis prin cupl),
h/R (h-grosimea stratului de lubrifiant i R-parametru ce caracterizeaz rugozitatea compus a
celor dou suprafee).
Pentru ca funcionarea unei cuple s se fac n condiii ct mai bune, este necesar
h

R s aib valori ct mai ridicate, fapt ce

deci, ca parametrul adimensional al ungerii,
reduce numrul de micropuncte de contact direct diminund procentajul suprafeei cu ungere
limit n cadrul cuplei de frecare lubrifiate. Din diagram se observ c, recomandat ar fi ca
parametrul s aib valori mai mari ca 2. Pentru nelegerea mai bun a acestui parametru,
este necesar s analizm cauzele i factorii de influen a mrimilor ce intervin n calcule,
respectiv grosimea h a filmului i rugozitatea echivalent a suprafeelor R.
n raport cu acest diagram se consider c avem regim de ungere limit atunci
cnd procentajul portant Qf/Q este de pn la 5% i un regim de ungere fluid cnd Qf/Q este
de peste 95%.
Q
_f 100
Qt
100

Fig. 1.2

ntre aceste dou limite este situaia regimului de ungere mixt. Referitor la
parametrul R, deosebim dou moduri de calcul, n funcie de tipul cuplei de frecare i anume:
n cazul suprafeelor cu micare relativ de translaie:
R=Rz1+Rz2,
n cazul suprafeelor cu micare relativ de rostogolire sau rostogolire cu
alunecare:

R Ra21 Ra22

sau

R Rq21 Rq22

n care Rq este rugozitatea eficace.

Un alt regim de frecare ntlnit n cuple este regimul de frecare uscat. Acest regim
apare atunci cnd, ntre cele dou suprafee nu se interpune un al treilea corp cu rol de
diminuare a frecrii i uzrii, situaie ce necesit o tratare particular special. Acest tip de
contact mai este denumit i contact sec deoarece ntre suprafee nu se interpune nici un
material cu rol de lubrifiant, cum sunt situaiile amintite anterior.

1.5. Generarea filmelor portante

Din cele mai vechi timpuri practica a artat c o soluie de diminuare a frecrii
dintr-o cupl o constituie introducerea ntre suprafeele de contact a unei substane fluide,
vscoase. Apare deci ntre suprafee o frecare ntre asperitile elementelor, dar i o frecare
ntre straturile de fluid n scopul reducerii frecrii. Toate aceste materiale ce se introduc n
cupl sunt denumite lubrifiani i pot fi substane solide, lichide sau gaze.
Cel mai frecvent sunt folosite substanele lichide. n lubrificaia fluid modern
exist trei situaii de frecare:

1.5.1. Ungerea hidrodinamic

Sub efectul deplasrii patinei, fluidul are tendina s intre prin interstiiul
convergent tinznd s ndeprteze cele dou suprafee, apsnd asupra lor cu o distribuie de
presiune dependent de proprietile fluidului, de viteza i poziia nclinat a patinei.
Q
N

Fig. 1.3

1.5.2. Ungerea elastohidrodinamic

n cazul hidrodinamic suprafeele sunt considerate nedeformabile. n cazul real
suprafeele se deformeaz, interstiiul schimbndu-i geometria. De aceea atunci cnd forele
sunt importante i suprafeele au o mare deformabilitate interstiiul joac un rol decisiv n
ungere i fenomenul hidrodinamic capt o serie de particulariti specifice, fiind denumit
fenomenul EHD, pentru c apar i deformaii elastice. Este cazul contactelor concentrate la
care aria de contact este foarte mic i, n consecin, solicitarea pe aria de contact este
important, ajungnd n cazul suprafeelor metalice n mod uzual la presiuni de ordinul 10 9
Pa.
disc rigid

disc deformabil

hmin

Film EHD

Fig. 1.4

Grosimea filmelor EHD este foarte mic de aceea ele sunt afectate de calitatea
suprafeelor. Atunci cnd neuniformitile suprafeelor sunt foarte mici acest film, poate fi
suficient de mare nct s le separe complet. Acest fenomen apare i la roile autovehiculelor
care ruleaz pe o osea umed, avnd cauciucurile uzate. Atunci cnd asperitile suprafeelor
sunt mari, filmul de lubrifiant nu mai este n stare s le separe complet i apare contact direct
ntre corpuri. n acest caz o parte din sarcina din contact se transmite de la un corp la altul prin
filmul de lubrifiant i o parte prin contactul direct. Din punct de vedere mecanic este favorabil
ca procentul de sarcini transmis prin filmul de lubrifiant s fie ct mai mare, deoarece, n acest
mod se previne uzura suprafeelor.
1.5.3. Ungerea hidrostatic
Acest mod de ungere al filmelor portante presupune existena unui echipament
auxiliar care s realizeze alimentarea contactului cu lubrifiant sub presiune i care s asigure
circulaia acestuia. Acest echipament trebuie s aib o surs independent de energie pentru
instalaia de alimentare cu lubrifiant, care s fie pornit nainte de pornirea mainii i oprit
dup oprirea acesteia.

G
P
h

p
lubrifiant sub
presiune

Fig. 1.5

2. CINEMATICA RELATIV N CUPLELE MECANICE

Cinematica relativ este un aspect foarte important a fi cunoscut pentru c frecarea
ntru-un punct depinde n mod esenial de cinematica relativ efectiv.
La o analiz din acest punct de vedere se poate observa c, n numeroase cuple
mecanice, cinematica relativ difer de la un punct la altul. Se disting astfel urmtoarele
situaii diferite i importante pentru tribologie:
1. Micarea de alunecare relativ.
2. Micarea de rostogolire.
3. Micarea de rostogolire cu alunecare.
4. Micarea de rostogolire cu alunecare i alunecare lateral.

5. Micarea de pivotare (spin).

6. Micarea de apropiere relativ (squeeze).
7. Micarea de pivotare.
8. Micarea de rostogolire cu alunecare, alunecare lateral i spin

2.1. Micarea de alunecare

n acest caz toate punctele de contact din cupl au o micare relativ cu aceeai
vitez (micare plan paralel).
Din punct de vedere tribologic, mai exist o situaie care ar putea fi asimilat cu o
cupl de alunecare respectiv cupla roat-sabot. Acest caz e asimilat cu primul pentru c, n
mod curent, studierea frecrii se face, n cazul modelrii, n form desfurat a problemei,
esenial pentru fenomenul de frecare fiind deplasarea relativ i nu micarea de rotaie.
1

v
2

roata
sabot

(S)

Fig. 2.1

Fig. 2.2

2.2. Micarea de rostogolire

Din punct de vedere mecanic prin rostogolire ntelegem micarea unei piese
circulare pe o alt pies astfel nct lungimea drumului parcurs OA este egal cu lungimea
arcului de cerc desfurat OA.

OA OA

, rostogolire pur.

n practic cel mai frecvent avem:

OA OA

ceea ce corespunde micrii de rostogolire cu alunecare. n acest caz punctul O de contact nu

mai este centru instantaneu de rotaie.

Fenomenul rostogolirii se ntlnete i la transmiterea micrii prin frecare ntre

discuri. Egalitatea lungimilor arcelor parcurse conduce la:

1 R1 2 R2 ,

1 R1 2 R2

O1
1

O
2

A
O2

Fig. 2.3

Fig. 2.4

Viteza de alunecare
v 1 R1 2 R2 v1 v 2 ,
Viteza medie de rostogolire:

1 R1 2 R2 v1 v 2

2
2

2.3. Micarea de rostogolire cu alunecare

Presupunnd discul 1 conductor i discul 2 condus, avnd aplicat un cuplu de frnare,
ntre cele dou viteze n punctul comun de tangen apare relaia:

v1 v 2 ,
sau
1 R1 2 R2 ,
micarea fiind denumit micare de rostogolire cu alunecare.
Se definete astfel viteza de alunecare prin:

v 1R1 2 R2 v1 v2 ,
i viteza medie de rostogolire:
u

1 R1 2 R2 v1 v 2

2
2

2.4. Micarea de rostogolire cu alunecare lateral

Presupunem c ntre axele discurilor de la punctul precedent exist un unghi de
valoare
Vitezele punctelor n contact vor forma i ele acelai unghi ca n figur. ntre cele
dou viteze apare o alunecare ce poate fi calculat cu relaia:

v v1 v 2 ,
Aceast alunecare poate fi descompus n dou componente, respectiv una pe
direcia util:
vu v1 v 2 cos ,
i una pe direcie lateral:
vl v2 sin .
Pentru =0 se ajunge la cazul precedent i v l= 0. Acest caz de micare se
ntlnete mai rar ca soluie constructiv de transmitere a micrii, dar ea apare adesea ca
urmare a impreciziilor de execuie care duc la neparalelismul axelor elementelor cinematice.
Efectul alunecrii laterale asupra cinematicii i frecrii din cuplele mecanice a fost
studiat i la Suceava, fiind demonstrat c alunecarea lateral conduce la un consum energetic
suplimentar, la o scdere a randamentului, fiind o micare parazit. O abatere de cteva grade
ntre axe are deci efecte importante asupra funcionrii. De aceea este de dorit ca aceasta s fie
evitat.
v
vu

vl

v1

v2

2
- v2

Fig. 2.5

2.5. Micarea de pivotare (spin)

v = .x

v =. R
max

Fig. 2.6

Este cazul unui capt de arbore sprijinit pe suprafaa frontal i aflat n micare de
rotaie fa de o suprafa conjugat, fix.
Viteza relativ a unui punct din contact este dependent de raza de poziie, r, a
punctului considerat.
Toate punctele situate la aceeai raz au viteze egale. Viteza maxim o au punctele
ce se gsesc pe circumferin, iar punctele de pe ax au viteza nul.

2.6. Micarea de rostogolire cu pivotare

Fie cazul unui contact format ntre periferia unui disc cilindric ce se rotete n
jurul axei proprii i
R
faa frontal a unui alt disc, ca

O
n figur.
R
2

2
v1

vmax spin
v2

v1

v2 max

2
v2 min O

v 2med

Fig. 2.7

Pe direcia radial a discului cu contact frontal, vitezele punctelor din contact ale
acestuia cresc proporional cu razele de poziie n timp ce vitezele punctelor din contact de pe
discul conjugat, sunt egale fiind situate la aceeai distan de axa de rotaie. Aceast diferen
ntre distribuiile de viteze determin o tendin de rotire relativ dup o ax normal la
contact denumit i micare de pivotare sau spin.

Aceast micare este, n acest caz, ca i alunecarea lateral, o micare parazit i

conduce la un consum suplimentar de lucru mecanic. Pentru a se putea face o evaluare
cantitativ a acestor micri se definesc o serie de parametrii cantitativi i anume:
viteza medie de rostogolire:
v v
u 1 2
2 ;
viteza de alunecare:
v v1 v 2 ;
raportul alunecare rostogolire:
;
alunecarea adimensional:
;
coeficientul adimensional al alunecrii laterale:
;
coeficientul adimensional al spinului:
,
n care .

2.7. Micarea de apropiere

Pe lng situaiile de micare prezentate anterior, se mai ntlnete, n special n
cadrul cuplei cam-tachet, o micare de apropiere ntre suprafee, cu efect n diminuarea
grosimii stratului de lubrifiant dintre corpuri, cu efecte negative asupra ungerii. Acest
fenomen se datorete caracterului variabil al forei de apsare dintre cam-tachet, care duce la
creterea sarcinii, la o aa-zis stoarcere a uleiului din contact, fenomen cunoscut sub
denumirea de squeeze.

4. Microtopografia suprafeei
4.1. Caracterizare general i mijloace de investigare

Suprafeele corpurilor mecanice se abat n realitate de la forma i dimensiunile

suprafeelor nominale, impuse de proiectant. Deosebim astfel dou tipuri de abateri
respectiv macrogeometrice i microgeometrice.
Abaterile microgeometrice sunt de trei feluri:

10

1. Abateri de ordinul I numite i ondulaii sunt abateri ale formei suprafeei,

care prezint amplitudini de ordinul sutimilor, al cror pas este de cteva sute de ori mai
mare.
2. Abateri de ordinul II numite i rugoziti, care sunt abateri a cror nlime
este de ordinul micronilor iar pasul lor este pn la cteva zeci de ori mai mare.
3. Abateri de ordinul III numite i rugoziti moleculare, a cror amplitudine
este de ordinul (1 Amstrong=10-9 m) iar pasul lor este de ordinul zecilor de .
Din punctul de vedere al cauzelor ce determin aceste abateri se menioneaz
c ondulaiile sunt determinate de erori de construcie ale sculei i erori de reglare a
mainii, eventual vibraii.; pentru rugoziti un efect important l au imperfeciunile sculei
i ale sistemului tehnologic, iar pentru abaterile de ordinul III, defectele moleculare.
Rugozitatea molecular prezint importan pentru regimul de ungere limit,
influennd aderarea moleculelor polare din lubrifiant la suprafeele metalice.
Ondulaiile influeneaz razele de curbur, respectiv forma geometric local a
suprafeei, iar rugozitatea influeneaz n mod direct ungerea n cazul regimului mixt.

4.2. Investigarea suprafeelor reale

Este necesar deci s se cunoasc forma real a suprafeelor corpurilor din cupl,
lucru ce se poate realiza prin diverse procedee ca:
procedeele interferometrice;
procedeele cu fant de lumin (optice);
profilografe;
procedeele cu fascicule de electroni;
procedeele ce evalueaz abaterile profilului prin estimarea scprilor de
gaz dintre un ajutaj i suprafaa de studiu.
Dintre aceste metode s-a folosit mai nti metoda optic, care se bazeaz pe
proiectarea pe suprafa, sub un unghi nclinat, a unui fascicul lat de lumin, observnd din
partea opus, urma luminat lsat pe pies. Pe o suprafa perfect plan urma ar fi o linie
dreapt, iar pe o suprafa real ea urmrete conturul. Dei ofer o informaie relativ bun,
metoda are dezavantajul unui rol important al observatorului fr a permite ridicarea unei
curbe reale a profilului normal, profilul observat fiind dup o seciune nclinat iar obinerea
profilului real aproximativ se poate face prin calcule.

4.2.1. Profilometria de contact

Metoda cea mai folosit industrial este cea cu ajutorul profilografelor, care sunt
formate dintr-un vrf palpator de diamant, cu raza la vrf foarte mic (2-4 m pentru aparatele
de cercetare i 6-10 m pentru aparatele industriale), vrf care se deplaseaz pe suprafa,
cptnd deplasri pe vertical n funcie de forma profilului suprafeei.
Palpatorul este deplasat cu ajutorul unui bra, cu vitez constant, , n lungul
profilului. Datorit microneregularitilor de pe suprafa, acesta capt o deplasare pe
vertical, deplasare care este preluat de un traductor de deplasare, i amplificat cu ajutorul
amplificatorului A.

11

Fig. 4.1. Schema de principu a unui profilograf.

Semnalul amplificat este trecut printr-un filtru, F, urmat de un sistem de redare al
curbei profilului (profilogram), fie prin trasare pe hrtie etalonat, fie prin vizualizarea pe un
display, sau prin desenarea pe o imprimant grafic. Pentru a asigura contactul permanent cu
profilul, palpatorul este apsat n permane cu o for f pe pies. Deplasrile palpatorului pe
vertical vor genera prin intermediul traductorului, tensiuni proporionale cu mrimea
deplasrii care variaz ca sens cu sensul de deplasare vertical a palpatorului avnd tot attea
treceri prin zero ca i profilul.
Combinat cu deplasarea pe orizontal, aceasta determin, datorit profilului, o
frecven a semnalului direct proporional cu viteza relativ de deplasare i invers
proporional cu pasul microneregularitilor:

Dac se ine seama de modul de definire al celor trei ordine de mrime pentru
neregulariti ale suprafeelor i anume de faptul c pasul rugozitilor moleculare este de
ordinul , al rugozitii de ordinul micronilor pn la sutimi de milimetri, iar ondulaiile
pn la ordinul milimetrilor, putem conchide c profilometrul nu poate ajuta la studierea
rugozitii moleculare, fapt determinat raza de curbur a palpatorului, care este mult mai
mare dect pasul acestor microneregulariti. Dac analizm tensiunile obinute n raport
cu frecvenele, obinem o curb de forma:

Fig. 4.2. Curba semnalului electric furnizat de profilograf.

Aceast curb constituie caracteristica real de frecven. Din relaia

,
12

se observ c la aceeai vitez relativ de deplasare, obinem frecvene mai mari cu ct

pasul microneregularitilor este mai mic. Rezult c, pentru a selecta din informaiile
venite de la traductor, numai pe cele referitoare la rugozitate, este necesar a se reine numai
frecvenele ridicate, deci folosirea unui filtru trece-sus (caracteristica punctat de pe
desen). Dup filtru se obine, un semnal ce d informaii legate numai de starea i forma
abaterilor de ordinul II.
Pentru a se putea aprecia de pe profilogram diveri parametri importani ai
suprafeei reale, este necesar pentru reprezentarea grafic o amplificare att pe direcia
normal, ct i pe direcia de deplasare. n mod obinuit pentru a se putea face o analiz
vizual global se folosesc amplificri diferite pe cele dou direcii, amplificri de ordinul
104 pe direcia normal i de ordinul 102 pe direcia de deplasare. Aceasta nseamn c
panta profilului de pe profilogram nu este identic cu cea real deoarece ntre cele dou
dimensiuni ale profilogramei este o diferen de ordin de mrire, de regul, de o sut de ori
i pantele aparente ale curbei trasate vor fi mult mai mari dect pantele profilului real.

4.2.2. Microscopia optic

Principiul metodei se bazeaz pe msurarea intensitii luminii reflectate de domeniul
de referin al elementului din suprafaa de studiat, care este luminat de un fascicul
concentrat. Metoda este folosit n diferite moduri, dintre care cel mai precis este acela al
captrii luminii reflectate cu ajutorul unui traductor i analiza i interpretarea semnalului i
informaii cu ajutorul calculatorului.
Prin aceast metod se poate investiga foarte bine mictotopografia suprafeelor cu
foarte mare reflectivitate obinndu-se rezultate de mare rezoluie. Avantajul deosebit const
n aceea c ofer informaii despre profilul tridimensional al suprafeelor.
O soluie de msurare este aceea a sistemului microfocus la care un sistem de
iluminare de la o surs constituit dintr-o diod laser i un sistem de lentile i oglinzi conduce
la asocierea la raza focalizat pe pies a dou raze reflectate i focalizate pe dou sisteme
fotodiode. Prezena unei denivelri pe suprafaa piesei va determina pierderea focalizrii pe
pies i corelat iluminarea difereniat a fotodiodelor. Aceast iluminare difereniat
genereaz un semnal electric care este corelat cu panta suprafeei n punctul de focalizare al
luminii i care este memorat i analizat.

13

4.2.3. Microscopia electronic

Performanele microscopiei optice sunt limitate de prezena fenomenelor de difracie a
luminii.
Creterea posibilitilor de msurare se poate face prin utilizarea unei surse de radiaie
cu lungime de und mult mai mare dect cea a luminii vizibile.
O cretere a rezoluiei cu trei ordine de mrime comparativ cu microscopia optic se
poate obine prin folosirea ca surs de radiaie a unui tun electronic.
Electronii emii de surs sunt accelerai i focalizai prin intermediul unor lentile
magnetice ntr-un punct de pe suprafaa probei, determinnd o emisie secundar de electroni
care sunt colectai i amplificai. Se obine astfel un semnal electric care este folosit n
continuare pentru a modula intensitatea unui fascicul de electroni ntr-un tub catodic.
Intensitatea fasciculului din tubul catodic este deci n direct corelare cu intensitatea emisiei
secundare i, la o scanare a probei se obine pe ecran o imagine a acesteia. n mod uzual
aceast metod este denumit microscopia electronic cu scanare i a devenit n ultimii ani o
metod de baz n examinarea suprafeelor tribologice.

4.3. Aprecierea numeric a nlimii rugozitii

4.3.1. Profile n plan secional
Pentru a se putea face o analiz comparativ a diferitelor suprafee, au fost definii o
serie de parametri care reflect anumite trsturi ale profilelor.
Curba obinut cu ajutorul profilografului reflect la scar forma real a profilului
suprafeei i se numete microtopogram sau profilogram. Dispunnd de aceast curb, se
pune problema interpretrii ei respectiv de a aprecia dac suprafaa prezint sau nu proprieti
tribologice. De obicei se traseaz n coordonate (x, y), unde x este direcia de deplasare a
palpatorului i y este deplasarea normal, determinat de forma profilului, preluat i filtrat.
La definirea acestora se folosesc o serie de noiuni comune cum ar fi:
Lungimea de referin, L, care reprezint, pentru o seciune prin profil, valoarea
deplasrii relative a palpatorului pe direcie paralel la suprafaa nominal, msurat
pe direcia vitezei de deplasare;
Linia medie a profilului. Se presupune cunoscut legea matematic ce descrie profilul
y=f(x). Este necesar n continuare s se adopte o modalitate unic de raportare la un
sistem de referin. n acest sens s-a convenit s se considere drept ax x n lungul
profilului linia medie a acestuia.

Fig. 4.3. Stabilirea liniei medii a profilului.

Fa de un sistem de referin oarecare, xOy, fa de care se face o raportare

iniial a profilogramei, poziia liniei medii este dat de ordonata y0 obinut din relaia:

14

unde l reprezint lungimea de referin, prestabilit, de deplasare lungitudinal

a vrfului palpatorului.
Condiia ca aceast integral s fie minim se reduce la:

.
Dac se face o translare a sistemului de coordonate rezult

ceea ce arat c suma ariilor de deasupra liniei de referin trebuie s fie egal cu suma
ariilor de sub linia de referin.
Dificultatea real n acest sens const ns n estimarea acestor arii, deoarece
curba profilului nu se cunoaste ca expresie matematic. O soluie o constituie interpolarea
numeric, cnd se cunoate o eantionare a semnalului, ceea ce implic luarea unui numr
ct mai mare de puncte pe curba profilului, calcularea ariilor i stabilirea proziiei liniei de
referin. Acest lucru ce implic dotarea profilografului cu sistem de calcul i cu un volum
de memorare suficient de mare pentru reinerea tuturor valorilor obinute prin eantionare
pe domeniul de referin. Prelucrarea acestora trebuie s se fac, datorit volumului mare,
cu un calculator puternic, nefiind o soluie care s se poat aplica docamdat industrial.
n mod practic nu se stabilete ecuaia curbei , ci se prefer diveri parametri ce pot fi
preluai direct de pe profilogram.
Dintre acetia menionm:

15

 nlimea pisc-vale, Ry egal cu suma nlimii celui mai nalt vrf, hp, i adncimea
celei mai adnci vi, hv, msurate fa de linia de referin a profilului. Acest parametru se
calculeaz cu:
.

rugozitatea n zece puncte, Rz, sau nlimea medie a rugozitii:

,

n care
hi nlimile celor mai nalte 5 vrfuri;
vi adncimile celor mai adnci 5 vi.
abaterea medie aritmetic a profilului
,

parametru care, conform STAS, se nscrie pe desenele de execuie.

rugozitate eficace:
,

abaterea medie ptratic a profilului:

.

Se pot concepe i alte mrimi, cum este, de exemplu, abaterea standard pentru
oricare din aceste mrimi.
Profilograma, prin modul ei de trasare, reprezint de fapt, o seciune prin profil, pe
o singur direcie.

16

Pentru tribolog, este important ns a se cunoate rugozitatea, respectiv forma

tridimensional a microneregularitilor pe suprafa nefiind suficient caracterizarea
unidirecional, prin parametrii artai.
De exemplu, dac avem dou suprafee ca n figur:

Fig. 4.4.

pentru aceasta, nlimea maxim a rugozitii este aceeai, dar comportarea tribologic
este net diferit. Aceasta arat c o caracterizare a profilului printr-o profilogram pe o
singur direcie nu ofer suficiente informaii tribologice, fiind necesar aprecierea
microtopografiei pe suprafa.

4.4. Parametri tribologici ai microtopografiei suprafeelor

4.4.1. Curba procentajului portant (curba Abbot)
Din prezentarea fcut a mrimilor ce caracterizeaz rugozitatea reiese, n urma
exemplului prezentat, c numai dintr-o profilogram nu putem trage o concluzie clar
asupra proprietilor tribologice ale suprafeei reale de pe o singur profilogram, ci este
necesar pentru aceasta s folosim informaii referitoare la forma suprafeelor reale pe
ntinderea lor i nu numai ntr-o seciune, reliefat prin intermediul profilogramei.

17

Chiar i informaiile redate prin profilogram trebuie interpretate i prin prisma formei i
pantei vrfurilor, precum i a densitii acestora pe unitatea de suprafa, tiut fiind c
vrfurile sunt primele care particip la preluarea forelor i realizeaz contact cu suprafaa
conjugat.
Considerm o profilogram ca n figur:

Fig. 4.5. Trasarea curbei procentajului portant.

Ducem deci o linie paralel cu linia medie la o distan de vrf. Vom gsi segmentele l1,

l2, ln, respectiv l'1, l'2,..........., l'n. Dac presupunem c suprafaa vine n contact cu o
alt suprafa, perfect rigid i care nu se uzeaz, dup un anumit timp, contactul relativ se
va face pe o suprafa corelat cu lunimile li. Se definete astfel lungimea portant a
profilului prin suma tuturor acestor segmente de intersecie:
.

Acest parametru ne arat cu ct crete suprafaa real de contact n urma unei uzuri
de valoare dat , respectiv . Astfel, o cretere rapid a lungimii portante implic o suprafa
cu proprieti tribologice superioare, iar o suprafa cu o cretere lent a lungimii portante este
o suprafa cu slabe proprieti tribologice.

18

4.4.2. Procentaj portant, curbura vrfurilor, panta medie

Pentru a permite compararea proprietilor tribologice ale suprafeelor este necesar
definirea unui parametru relativ, numit procentaj portant.
Numim procentaj portant raportul:

Valorile acestuia sunt diferite fa de ,

unde este o dimensiune liniar care este adimensionalizat ca un parametru , unde
reprezint abaterea medie ptratic a profilului. Dac se reprezint grafic procentajul
portant n funcie de parametrul s rezult:

Fig. 4.6. Curbe comparate de procentaj portant.

Aceste curbe reflect viteza de cretere a lungimii portante cu creterea lui .

Curba (a) apare pentru suprafaa de tipul (a), iar curba (b) suprafaa de tipul (b). La
suprafaa (a) lungimea portant crete relativ repede, astfel nct este necesar o rodare
(uzare) redus pn se obine o lungime portant mare iar in cazul (b), pentru a se obine o
lungime portant comparativ cu prima, este necesar o uzare de valoare mai mare. Dei

19

dup un timp de funcionare ndelungat se ajunge la o suprafa real comparativ, cazul 2

implic i o cretere a jocurilor funcionale, cu efect negativ n funcionarea cuplei. Aceast
curb poart i denumirea de curb a procentajului portant sau curb de portan.

4.4.3. Curbura vrfurilor, panta medie

Un alt parametru important din punct de vedere tribologic este raza de curbur
a vrfurilor, dat de relaia:

Fig. 4.7.

n care 1/curbura funciei n punctul x, iar este raza de curbur.

Deoarece ne intereseaz curbura n vrf, care este un punct de extrem al funciei i n acest
punct avem i , ceea ce determin . Dificultatea const n faptul c profilul se cunoate
ndeosebi sub form de profilogram. De aceea, este necesar un echipament numeric care
s interpreteze profilul i s deduc o funcie de interpolare care s descrie profilul dat.

20

4.4.4. Panta media a profilului

Este un alt parametru important din punct de vedere tribologic, exprimat prin:

Aceast mrime d informaii asupra pantei vrfurilor (poriunilor nclinate de urcu spre
vrf).
Pentru suprafeele tribologice cele mai folosite (cum sunt cele rectificate), mrimea pantei
medii este de 30-50 (dei pe profilogram pantele flancurilor sunt mult mai abrupte, n
realitate ele sunt foarte line).

4.4.5. Numrul mediu de traversri prin zero a profilului

Un alt parametru important utilizat este numrul mediu de traversri prin zero a

profilului, care d informaii legate de frecvena i pasul microneregularitilor.

4.4.6. Densitatea de vrfuri

Densitatea de vrfuri, , pe unitatea de suprafa notat, d informaii legate de
viteza de cretere a suprafeei reale de contact la retezarea profilului.
Numrul de vrfuri poate fi separat n numr de vrfuri absolute i numr de vrfuri
relative (vrfuri mai mici).
Toi aceti parametri pleac de la cunoaterea curbei ce descrie profilul, lucru care n
realitate nu este total disponibil, cutndu-se i alte soluii pentru caracterizarea profilului.

21

4.5. Funcia de autocorelare

Pentru nelegerea funciei de autocorelaie se prezint mai nti funcia de corelaie.
Fie dou funcii cunoscute

i . Se definete funcia de corelare ntre funcia

prin:
.
n care este un parametru.
Funcia de corelare ne d informaii referitoare la repetitivitarea fenomenului ce se
produce pe funcia y1 la abcisa x, cu fenomenul de pe funcia y2 de la abcisa . Dac valoarea
funciei de corelare este mare, fenomenul prezint o bun repetitivitate. O dat ce valoarea
funciei de corelaie scade, fenomenul din prima funcie se regsete tot mai puin n funcia a
doua la . Cnd funcia devine o funcie de autocorelare:
.
Observm c, atunci cnd devine nul, funcia de autocorelare devine:
Rq - rugozitate eficace.
Autocorelarea relativ se definete ca raportul ntre .
Pentru a nelege efectul funciei de autocorelare, fie o profilogram de pe care lum
numai un vrf. Considerm originea n punctul de pe x corespunztor vrfului.

Fig. 4.8.

Dac rezult pentru y valoarea maxim. Simultan cu creterea lui , pn n punctul

C, de intersecie cu abscisa, valoarea funciei scade, de asemenea i valoarea funciei de
autocorelare scade i se anuleaz pentru valoarea lui x corespunztoare punctului C.
Dup punctul C valoarea lui y devine negativ, nemaiputnd pune problema
repetitivitii. Dac
corespunde unei valori pe un profil pozitiv, valoarea funciei de
autocorelare crete din nou, deci fenomenul din punctul x se repet n punctul .
Dac se ncearc determinarea funciei de autocorelare pe o profilogram, impedimentul
este similar cu cel din cazurile anterioare, deoarece nu se cunoate analitic expresia funciei
profilului.

4.5.1. Densitatea spectral de putere

O cale de estimare a funciei de autocorelare o constituie analiza prin prisma densitii
spectrale de putere, care se definete ca transformata Fourier a funciei de autocorelare:

22

n care:
- pulsaia semnalului, =2f,
f - frecvena,
S=S( ),
n care, v este viteza de deplasare a traductorului pe suprafa, iar este lungimea de
und a profilului (pasul microneregularitilor).
Din expresia lui S se poate extrage funcia de autocorelare care este, de fapt
transformata Fornier invers a densitii spectrale de putere. Se construiete , relativ simplu,
deoarece semnalul dat de traductor este dependent de fecven, de vizez v i de lungimea de
und, iar n amplitudine, de mrimea deplasrii y a traductorului.
Pentru trasarea funciei S este necesar ca semnalul s fie trecut printr-un filtru de
band ngust, n jurul unei valori impuse. Variindu-se valoarea se obin divese valori pentru
densitatea spectral, obinndu-se n final o curb de forma:

Fig. 4.9.

Interpretarea rezultatelor prin prisma densitii spectrale se face folosind funcia de

autocorelare relativ, respectiv raportul . Dup cum s-a observat, fenomenul studiat nu se mai
repet n momentul n care funcia de autocorelare se anuleaz.
n practic se consider c fenomenul dispare atunci cnd . Valoarea lui
corespunztoare acestei situaii se noteaz cu i se numete lungimea de autocorelare.
Dac se traseaz graficul ( ) se obine o curb a crei aproximare foarte bun se poate
face printr-o funcie exponenial.

.
Din egalitatea , rezult *

Fig. 4.10.

23

Concluzii:
Utiliznd densitatea spectral de putere se poate determina funcia de autocorelare,
lungimea de autocorelare i rugozitatea eficace, parametri ce furnizeaz informaii
importante asupra repetitivitii profilului. Determinarea acestor parametrii de pe
profilogram prezint dificulti majore de calcul, de unde i pericolul de a grei.
O alternativ legat de statistica microneregularitilor o constituie determinarea
distribuiei relative a nlimii vrfurilor, precum i a curburii i pantei profilului.
Totui, aceti parametri se limiteaz la informaiile furnizate de o singur profilogram.
Din informaiile furnizate de palpator, la trecerea peste o proeminen a suprafeei, nu ne
putem da seama din profilogram dac vrful respectiv este un vrf absolut sau relativ,
adic palpatorul trece la o anumit distan de punctul cel mai nalt.

Fig. 4.11.

n cazul unui vrf putem avea dou situaii distincte:

1. vrful palpatorului trece peste profil pe deasupra vrfului maxim, sau
2. vrful palpatorului trece lateral la o distan d de vrf.
Acest lucru nu putem s-l intuim de pe profilogram, singurul lucru pe care-l putem
aprecia de pe profilogram l constituie raportul dintre numrul maximelor (vrfurilor)
absolute i cel al vrfurilor relative. De regul, numrul vrfurilor absolute este ceva mai
mic dect numrul vrfurilor relative. Pentru a avea informaii asupra profilului pe
ntinderea sa, este necesar deci ridicarea de pe suprafaa a dou sau mai multe
profilograme, la distane apropiate una de alta i interpretarea lor corelat, interpretare

24

fcut cu ajutorul tehnicii electronice de calcul, fiind necesare cel puin dou profilograme
i analiza comparativ a corelrii ntre ct mai muli parametri.
O alt problem de analizat o constituie ncadrarea distribuiei parametrilor profilului
ntr-o distribuie statistic cunoscut, i n special a numrului de vrfuri relative, definit ca
raportul ntre numrul de vrfuri de nlime y i numrul total de vrfuri .
Este important ncadrarea statistic a acestor parametri deoarece primele care
intervin n procesul de transmitere a efortului n cupl sunt vrfurile. De regul, distribuia
vrfurilor este de form gaussian, lucru ce nu este ns general valabil. De aceea trebuie
verificat funcia de distribuie i ncadrarea ei n limitele gaussiene, cnd, probabilitatea de
regsire a unui anumit numr de vrfuri n funcie de coordonata S, atunci cnd distribuirea
acestora este gaussian, este o linie dreapt.

Fig. 4.12.

Fig. 4.13.

Influena procesului de prelucrare asupra caracteristicilor

microtopografiei
Din punct de vedere al generrii suprafeelor reale, procesele tehnologice sunt de
dou tipuri:
procese de prelucrare cumulativ,
procese de prelucrare de extrem valoare.
Procesele cumulative sunt procesele n care o contribuie direct asupra generrii
suprafeelor reale o are ntreg procesul de prelucrare iar suprafeele rezult prin cumularea
efectelor individuale.
De exemplu, n cazul tehnologiei de mprocare cu nisip sau alice, asperitile n
jurul unui punct vor avea o form dependent de aciunile tuturor particulelor ce lovesc
suprafaa, n vecintatea acestuia. Un alt caz l constituie depunerile electrolitice, cnd
calitatea suprafeei este determinat de ntreaga cantitate de material depus.

25

Se demonstreaz teoretic i s-a verificat experimetal c procesele de prelucrare

cumulative duc la o distribuire gaussian a nlimii asperitilor.
Procesele de extrem valoare sunt procesele la care un rol determinant asupra
suprafeelor reale l are ultima trecere.
Un astfel de exemplu, l constituie strunjirea, unde n primele faze se realizeaz
degroarea iar n final finisarea, cu scopul realizrii unei suprafee ct mai netede.
Referitor la ncadrarea n distribuia gaussian aceste suprafee prelucrate prin
strunjire, respectiv rectificare, s-au obinut curbe care arat c pe ntreaga gam nu putem
considera procesele cu o distribuie gaussian a nalimilor, dar acestea pot fi liniarizate pe
poriuni (vezi curba punctat).
Este important de tiut domeniul de valori S n care ne aflm.

Fig. 4.14.

13. LUBRIFICATIA FLUIDA

Asa cum s-a vazut, fenomenul de frecare este insotit de
fenomenul de uzura, cu implicatii in modificarea
dimensiunilor, impurificarea mediului, consum energetic,
modificarea ajustajelor, ducnd in final la scoaterea din uz.

26

Fig. 4.15.

Este de dorit ca, in aplicatiile tehnice, sa avem valori ale

coeficientului de frecare ct mai mici, lucru ce se poate
obtine prin interpunerea intre suprafetele de frecare, a unor
materiale cu proprietati de reducere a frecarii si uzarii,
denumite lubrifianti.
Pe lnga materialele solide, prezentate anterior, lubrifiantii
mai pot fi si fluide sau gaze. Aducerea acestora in cuplele
de frecare mai trebuie completata de generarea unui efect de
sustentatie, care sa genereze o presiune in fluid care sa
separe complet suprafetele din cupla si astfel sa se elimine
frecarea.
Exista mai multe posibilitati de realizare a unui efect de
apasare al lubrifiantului:
- efecte hidrostatice care constau in crearea apasarii
asupra peretilor chiar in absenta miscarii din cupla,
prin aducerea fluidului (gaz sau lichid) in contact, sub
presiune, fiind vehiculat cu ajutorul unor pompe de
presiune. Functie de natura lubrifiantului aceste
instalatii de ungere mai sunt denumite hidrostatice (la
folosirea unui lubrifiant lichid) sau aerostatice sau
gazostatice (la folosirea ca lubrifiant a aerului
respectiv a unui gaz).
- efecte dinamice care se bazeaza pe proprietati de
onctuozitate ale fluidului si tendinta de formare a unui
efect de sustinere la curgerea intr-un interstitiu
convergent. Este cazul lagarelor hidrodinamice (HD)
sau gazodinamice, unde, pentru realizarea sustentatiei,
este necesara, in conditiile unui anumit lubrifiant, o
anumita viteza relativa.
In fazele de pornire si oprire, pelicula separatoare este
foarte subtire sau absenta, ceea ce face ca aceste faze sa fie
insotite de fenomenul de frecare si uzura.

27

In conditiile in care sarcinile ce trebuie preluate in cuple

sunt importante, elementele metalice din cupla sufera
deformari ce nu pot fi neglijate, efectele hidrodinamice
fiind insotite de efecte elastice, sustentatia fiind denumita si
sustentatie elastohidrodinamica (EHD).
Aceasta se intlneste in cuplele din contracte hertziene. La
acestea, ca si la cuplele hidrodinamice, fazele de pornire,
respectiv oprire, sunt insotite de frecari si uzura. Prin
interpunerea peliculei de lubrifiant se evita contactul direct
metal-metal, deci uzura, iar frecarea se reduce numai la
frecarea fluida propusa prin forfecarea filmului de
lubrifiant.
Observatie
Spre deosebire de cuplele cu efect hidrodinamic, in cuplele
elastohidrodinamice grosimea peliculei de lubrifiant este
mult mai mica si deci calitatea suprafetelor trebuie sa fie
mult mai buna, pentru evitarea contactului
microasperitatilor si ungerii mixte. De asemenea, conditiile
cinematice, care determina o pelicula separatoare suficient
de groasa, sunt mult mai severe.

13.1. Generarea efectului hidrodinamic (HD)

28

Geometria contactului hidrodinamic

Consideram doua corpuri de geometrie cunoscuta, a
caror suprafete sunt descrise de doua functii cunoscute z1 si z2.

Ecuatiile corpurilor sunt scrise in functie de doua

sisteme de referinta alese astfel inct, daca corpurile ar fi aduse
in contact, originile se suprapun in punctul de tangenta O1O2.
Datorita efectelor dinamice aceste corpuri se indeparteaza intre
ele cu distanta h0.

Fig. 13.1
Cunoscnd h0 si ecuatiile celor doua corpuri,
grosimea filmului intr-un punct oarecare (x,y) este data de
relatia:
h(x,y)=h0+z1(x,y)+z2(x,y).
Aceasta relatie este scrisa in ipoteza ca deformatiile
corpurilor sunt neglijabile si ne sugereaza faptul ca putem
inlocui contactul real printr-un contact fictiv, echivalent,
format intre o suprafata plana si un corp de ecuatie:
ze=z1(x,y)+z2(x,y).

Fig. 13.2
Aceasta suprafata se numeste suprafata echivalenta a
celor doua corpuri. Pentru studierea miscarii mai este necesar
sa cunoastem parametrii cinematici ai fluidului la limita
contactului cu cele doua corpuri. Avnd in vedere ca fluidele
adera la suprafete datorita proprietatii de onctuozitate, putem
considera vitezele fluidului la limita, egale cu vitezele
punctelor de pe corpuri si considernd aceste viteze
descompuse dupa directiile celor trei axe si, pentru un punct
oarecare (xi, yi) vom avea componentele vitezei:
(x1, y1)u1, v1, w1, respectiv ,
(x2, y2)u2, v2, w2 si .
Putem inlocui contactul intre doua corpuri curbe prin
contact cu un singur corp curb si unul marginit de o suprafata
plana. Vom avea:

29

z=ze(x,y)=z1(x,y)+ z2(x,y).
z1, z2 - suprafete initiale.
Grosimea filmului de lubrifiant va fi h=h0+z(x,y).
Pentru calculul de rezistenta al contactului este
important sa se stabileasca razele principale de curbura ale
corpului echivalent. Acestea sunt practic determinate de
cursurile curbelor de intersectie a corpului cu planele zOx,
respectiv zOy alese astfel inct sa coincida cu planele
principale de curbura. In planul zOx vom avea:
,
.
unde Rx - raza de curbura echivalenta in planul zOx,
R y - raza de curbura echivalenta in planul zOy.
Inlocuim pe z cu z1+z2 si rezulta:
.
Intruct planul xOy este tangent la corpurile 1 si 2 in
origine, derivatele
si
sunt nule deoarece originea este si punct de extrem.
Rezulta:
,

si deci
,
sau, se poate scrie raza de curbura echivalenta dupa x
denumita si raza redusa de curbura:
,
in care semnul (+) se ia daca corpul z este marginit de
o suprafata convexa si () pentru o suprafata concava,
respectiv daca o dreapta intuitiva dusa de pe suprafata spre
centrul de curbura intra in material, curbura este pozitiva si
este negativa cnd se indeparteaza de material.
In mod similar se calculeaza:
.

30

Se obtin astfel razele reduse de curbura Rx si Ry ale

contactului in planele zOx si zOy.
Deci, daca se respecta aceste conditii pentru raze,
contactul initial poate fi inlocuit prin contactul echivalent corp
marginit de suprafata curba pe plan.

13.2. Conditii initiale. Ecuatiile de echilibru

ale elementului de volum in tensiuni si viteze
Considernd contactul echivalent si presupunnd ca in
puncte analoage se cunosc vitezelele celor doua corpuri, vom
nota pentru primul corp:
,
unde , reprezinta vitezele absolute ale celor doua
suprafete care au pe directiile x si y vitezele (u1, u2), (v1, v2),
(w1, w2).
Aceste marimi se presupun cunoscute. Pelicula de
lubrifiant este marginita de cele doua corpuri 1 si 2 . Intr-un
punct oarecare se considera un element paralelipipedic de
lubrifiant care se izoleaza imaginar din material.

Fig. 13.3
Se vor stabili in continuare conditiile de echilibru intrun regim stationar de ungere.
Pentru a simplifica ecuatia se va analiza numai
sistemul de incarcari ce apar pe directia paralela cu x. Astfel,
pe fata din stnga apare p, iar in dreapta .
Atunci cnd fluidul este forfecat, partea superioara si
cea inferioara au viteze diferite de deplasare. Pe directia x vor
aparea pe fata inferioara, respectiv superioara, tensiuni care se
vor opune deplasarii.
Forte masice nu apar intruct s-a considerat regimul
stationar. (viteza constanta deci acceleratie nula). Caracterul
stationar al curgerii este considerat pe cele doua directii x
respectiv y continute in plan paralel cu fostul plan tangent
dintre corpuri.

Fig. 13.4
Nu s-a pus nici o conditie de restrictie la curgerea pe
directia z.

31

unde
Daca se scrie echilibrul pe directia x se obtine:
, unde ,
rezulta ca echilibrul elementului de volum se poate
exprima prin:
.
Acestea sunt ecuatiile de echilibru in tensiuni pentru
elementul de volum intr-o curgere stationara pe directiile x si y.
Presupunem ca lubrifiantul este newtonian (are o
vscozitate dependenta de presiune si temperatura dar
independenta de viteza de forfecare).

=(p,T)
Intre tensiunile de forfecare care apar pe o anumita
directie si viteza de forfecare in conditii de presiune si
temperatura constante apare o relatie de proportionalitate data
de legea lui Newton.
,
in care este viteza de forfecare, . Particularizat pe directiile x
si y se poate scrie:

in care si reprezinta gradientii de viteza pentru

curgerea pe directiile x si y, in raport cu directia normala z.
Derivnd relatiile de mai sus si rezulta:
.
Pe directia z, vscozitatea ar putea varia numai cu
presiunea si temperatura. De regula, grosimea totala h a
peliculei de lubrifiant este de peste 10.000 de ori mai mica
dect dimensiunea peliculei pe directiile x si y. Presiunea nu
poate varia pe o distanta asa de mica si nici temperatura nu
poate varia vizibil deoarece caldura produsa de lubrifiant se
transmite la corpuri prin suprafetele acestora. In consecinta se
poate considera ca presiunea si temperatura nu variaza pe z,
intr-un punct dat, de coordonate (x, y), astfel inct , ceea ce
conduce la:
32

 zy
2v

,
z
z 2

2
zx u ,
z
z 2
care substituite in ecuatiile de echilibru in tensiuni
conduc la:
Aceste relatii reprezinta ecuatiile de echilibru,
exprimate in viteze, ale elementului de volum.

13.3. Distributia de viteze pe grosimea

peliculei
Ecuatiile de echilibru in viteze, deduse mai sus,
furnizeaza derivatele vitezelor in functie de gradientii de
presiune pe directiile x, y.
Integrnd de doua ori aceste ecuatii, se pot obtine
vitezele u si v pe grosimea filmului, exprimate in functie de z:

Integrnd din nou, rezulta:

in care A, B, C si D sunt constante in raport cu

vscozitatea si presiunea fiind independente de z.
Pe o anumita verticala, la x si y dati, A, B, C, D sunt
constante, astfel inct rezulta pentru vitezele u si v o variatie
parabolica. Pentru determinarea expresiilor constantelor A, B,
C, si D, se impun conditiile initiale pentru contactul dat.
Alegnd originea sistemului de coordonate global, pe suprafata
plana se impun conditiile la limita pe suprafete, de forma:
,

Fig. 13.5
se obtine:

,
,

33

Acestea sunt expresiile vitezelor u si v pe grosimea

filmului.

13.4. Ecuatia generala Reynolds

13.4.1. Ecuatia de continuitate
Cunoscnd distributiile de viteze de mai sus, se
observa ca in acestea intervin gradientii de presiune din
punctul curent de coordonate (x, y).
Din punct de vedere practic este important sa se
cunoasca distributia de presiune in contact care este utila in
scopul determinarii portantei contactului.
Pentru aceasta se utilizeaza ecuatia de continuitate a
fluidului, care, in cazul general are expresia:

in care:
este densitatea lubrifiantului in punctul considerat
din interiorul peliculei;
t este timpul;
este vectorul viteza in punctul considerat.
Primul termen apare in cazul proceselor nestationare,
cnd densitatea variaza in timp. Al doilea termen apare in toate
cazurile.
Un regim nestationar, cu timpul, t, variabila, apare in
cazul fluidelor compresibile, atunci cnd componenta w a
vitezei pe directia z variaza in timp.
,
.
Integrnd relatiile de continuitate pe grosimea
peliculei, intre z=0 si z=h, rezulta:
.
Avnd in vedere ipotezele acceptate si prezentate
anterior, presiunea si temperatura se considera ca nu variaza pe
directia z, si, in consecinta, nici nu depinde de z si poate fi scos
in fata integralei. Fara indoilala, ramne o functie de (x, y)
intruct presinea si temperatura pot varia in plan dupa x,
respectiv y.
,

34

.
Pentru calcularea integralelor ramase, trebuie sa se
faca un artificiu, pentru a se scoate derivarea de sub integrala.
Se reaminteste formula de derivare, in raport cu un parametru,
sub semnul integralei:
In aceasta relatie prima integrala din membrul drept,
semana cu oricare din cele doua integrale anterioare.
O vom explicita:
Aplicam aceasta formula, astfel dedusa, pentru
integrala mentionata:

Mai tinem seama ca

nu variaza cu z, astfel inct

rezulta:
Cu aceste precizari, ecuatia de continuitate capata
forma:
.

13.4.2. Ecuatiile de continuitate in viteze

Ecuatia de continuitate dedusa mai sus, este o ecuatie
ce contine integrale in care intervin vitezele u si v. Aceste
viteze trebuie sa fie cele care s-au dedus deja prin integrarea
ecuatiei de echilibru. Astfel, s-a gasit:
.
rezulta:

Se introduc in ecuatia de continuitate. Rezulta:

Din parantezele patrate se separa presiunea, rezulta:
Aceasta este o prima forma a ecuatiei Reynolds. In
general se mai pot face o serie de inlocuiri; astfel:

35

in care
peliculei.

reprezinta viteza de variatie a grosimii

,
,
,
similar,
,
rezulta forma generala a ecuatiei Reynolds in cazul in
care fluidul este compresibil, deci densitatea, , variaza cu
presiunea:

In general, aceasta ecuatie se mai poate pune sub o

forma si mai simpla daca se introduc vitezele medii pe
directiile x, y si anume:
,
,
.
Aceasta ecuatie prezinta urmatoarele caracteristici:
-In cazul ungerii stationare densitatea nu variaza in
timp nici pe directia z,
;
In cazul fluidului incompresibil nu este functie de
presiune, variatia cu temperatura este neglijabila, este scos in
fata derivatei;
In cazul miscarii de apropiere si departare alternativa
a corpurilor, acestea nu se deplaseaza pe x si y, ci pe z:

13.4.3. Cazuri particulare

Miscari stationare. Fluid incompresibil
In cazul cnd corpul nu se deplaseaza pe directia z ci
numai in planul x, y, rezulta,
w1=w2=0, rezulta

36

Ecuatia lui Reynolds pentru curgeri stationare la

fluide incompresibile de vscozitate constanta cu presiunea.
Este cazul tipic al ecuatiei lui Reynolds pentru lubrificatia
hidrodinamica.
In cazul curgerii unidimensionale intre doi cilindri de
lungime infinita pe directia x, derivata in raport cu y este 0,
rezulta:

In cazul incompresibilitatii uleiului, densitatea este

constanta si se poate elimina din ecuatie:
Aceasta reprezinta ecuatia Reynolds pentru curgere
bidimensionala intr-un punct oarecare din lubrifiant (exista
viteze att pe directia Ox ct si Oy).
,
,
in care A, B indica cele doua corpuri.
In foarte multe situatii intereseaza curgerea
lubrifiantilor pe o singura directie, caz in care avem:

,
sau
.
Daca se pot neglija scurgerile laterale ale
lubrifiantului (pe directia y de exemplu, in cazul unui contact
liniar intre doi cilindri) se poate neglija si termenul doi din
membrul inti. Rezulta:
,
.
Constanta C se determina din conditia:
,
unde indicele m indica pozitia unde , deci pozitia valorii
maxime a presiunii. Rezulta:
.
In cazul incopresibil se obtine:
,

37

care este forma clasica a ecuatiei Reynolds pentru

lagare hidrodinamice lungi.

14. Aplicatii ale ungerii hidrodinamice

14.1. Patina hidrodinamica plana.

14.1.1. Generalitati. Distributia de presiune.

Prin curgerea fluidului intr-un interstitiu convergent la
contactul fluidului cu patina inclinata apare o distributie de presiune.
Consideram sistemul de referinta legat de patina astfel inct
prelungirea patinei sa treaca prin origine.
In cazul conditiilor obisnuite de lucru, putem considera
ecuatia lui Reynolds unidimensionala.
Pe portiunea AM, h > hm, ceea ce face ca termenul din dreapta
sa fie pozitiv, deci gradientul de presiune pozitiv, presiunea creste.
Pe potiunea MB, h < hm, gradientul de presiune este negativ,
deci presiunea scade. Rezultanta acestei presiuni hidrodinamice ce
apasa asupra patinei genereaza o rezultanta N ce se descompune in
portanta Q si frecarea T. Aceasta ne arata ca patina poate sustine o
sarcina oarecare, depinznd de conditiile cinematice si geometrice, si
ca se poate asigura intre patina si suprafata conjugata a planului un
strat de lubrifiant suficient de gros inct suprafetele sa nu vina in
contact.
Daca patina ar fi inclinata in sens invers, gradietii de presiune
ar fi de semn invers dect in cazul de fata si deci, patina ar avea
tendinta sa cada. Rezulta ca nu se poate realiza o portanta
hidrodinamica dect prin existenta unui interstitiu convergent si a
unor conditii cinematice adecvate. Ecuatia Reynolds utilizata este
scrisa in ipoteza curgerii unidimensionale. Aceasta ar fi corecta in
situatia in care patina ar fi infinit lunga pe plan perpendicular figurii,
lucru ce nu se intmpla in realitate. Lungimea finita a patinei face ca
la capetele acesteia sa apara scurgeri de lubrifiant, ceea ce determina
scaderi ale presiunii.

Fig. 14.1.
De aceea, in situatiile reale se foloseste o presiune medie
considerata constanta pe intreaga latime a patinei. Din ecuatia
Reynolds prin integrare se poate determina distributia de presiune.

Fig. 14.2

38

,
,
,
.
In aceasta ecuatie avem doua necunoscute xm si C, pe care le
determinam din conditia pe contur:
.
Rezulta:
,
,
care reprezinta valoarea presiunii intru-un punct pe abcisa x.
Daca inlocuim ,
putem exprima distribuirea de presiune in functie de grosimile
filmului pe latimea patinei. Valoarea presiunii pe suprafata patinei este
important de cunoscut pentru determinarea portantei, adica a valorii
sarcinii pe care patina o poate sustine. Cunoscnd valoarea xm se poate
determina valoarea presiunii maxime pm, inlocuim x cu xm:

,
.

14.1.2. Aplicatii ale patinei plane in tehnica

Cea mai des intlnita forma de patina este cea curbilinie, cum
este cazul lagarelor radiale si al contactelor hertziene (rulmenti roti
dintate, variatoare, etc.).
Totusi, patina plana se intlneste intr-o situatie unde patina
curbilinie poate fi aplicata mai greu, si anume in cazul lagarelor
axiale. Capatul fusului este prevazut cu mai multe zone inclinate
executate pe sectoare radiale genernd in prezenta miscarii relative, in
sensul crearii unui interstitiu convergent a unei distributii de presiune
care sa asigure sustinerea arborelui si contracararea fortei ce
actioneaza asupra acesteia si a greutatii proprii. Aceste sectoare
inclinate pot fi executate si pe elementul fix. Acest tip de lagar
prezinta doua dezavantaje:

Fig. 14.3
1. In fazele de pornire, oprire, conditiile hidrodinamice nu
asigura crearea unei pelicule suficient de groase de
lubrifiant;

39

2. Miscarea circulara are tendinta sa arunce datorita fortei

centrifuge, uleiul afara din contact, ceea ce impune
realizarea unei posibilitati de alimentare continua cu ulei,
lucru ce se face de obicei printr-un orificiu central.

14.1.3. Portanta hidrodinamica a patinelor

In ipoteza unei patine infinit lungi forta ce ar actiona asupra
patinei ar fi si ea infinita. De aceea se procedeaza la definirea
portantei pe un element de patina de grosime unitara.
Forta dN=pdA
,
unde l este lungimea patinei perpendiculara pe planul
desenului.
Pentru l=1

De pe figura se observa ca portanta:

Q=Ncos sau
q=ncos , rezulta:
.
Aceasta marime se exprima de regula in functie de un raport
sau ,
.
Notnd ,
,
functie care ne da informatii despre variatia portantei in functie de
unghiul de inclinare al patinei, deoarece K este influentat direct de
inclinarea patinei putndu-se exprima tg in functie de K. Prin
reprezentarea grafica a acestei variatii obtinem curbele din figura.

Fig. 14.4.
Curba de sus este trasata pentru valori ale lui (l-lungimea
patinei, b- latimea patinei) tinznd spre infinit. Valoarea maxima a
raportului este =0,16 pentru .
Concluzii

40

1. Faptul ca aceste curbe prezinta un maxim arata ca exista o

valoare optima pentru inclinarea patinei, care asigura portanta
maxima. Aceasta valoare este importanta pentru proiectare fiind
recomandata a fi folosita.
2. Din conditiile de asigurare a lubrificatiei fluide , se
determina valoarea minima a grosimii filmului, din ralatia ,
in care Rz1, Rz2 - rugozitatile suprafetelor ce formeaza cupla
patinei hidrodinamice. Cunoscnd valorile lui h1 si valoarea optima a
lui K, se poate determina h2 si deci inclinarea optima a patinei.
Rezultanta fortei ce actioneaza asupra patinei este aplicata intr-un
punct ce reprezinta centrul de greutate al distributiei si este numit, in
mod obisnuit, centru de presiune. Pozitia acestui punct se determina
cu formulele din mecanica clasica:
si similar .
Pozitia acestui punct este importanta in cazul in care, prin
conditiile constructive, patina are posibilitatea realizarii unui unghi
variabil, putndu-se roti. In aceasta situatie, rotirea trebuie sa se faca
in jurul unui punct situat in dreptul centrului de presiune.
Cealalta componenta (T) constituie rezistenta opusa de
patina la inaintare, la care se adauga in mod obisnuit si o alta
componenta determinata de frecarea hidrodinamica la contactul dintre
lubrifiant si patina.

14.1.4. Frecarea hidrodinamica la patina plana

Compontenta T este in fapt, rezistenta patinei la inaintare si
constituie o parte din frecare, cealalta parte fiind determinata de
frecarea din lubrifiant la contactul cu patina. Pe o arie elementara in
lubrifiant actioneaza un efort tangential:

Fig. 14.5.
,
.
Limitndu-ne numai la o portiune de patina, de latime unitara,
rezulta:
.
Se stie ca:

41

,
pentru y=0 v=0 C1=0,
y=h v=u2

42

Integrnd, rezulta valoarea fortei de frecare hidrodinamica

din fluid, forta de frecare unitara pe patina, forta care este orientata in
lungul patinei. Pentru a obtine forta de frecare hidrodinamica este
necesar sa proiectam aceasta forta pe directia orizontala.
iar forta totala este .
Concluzii:
Din calcul rezulta ca forta medie de frecare contine doua
componente una dependenta de vscozitatea lubrifiantului si una
dependenta de geometria interstitiului convergent.
Coeficientul de frecare hidrodinamica in aceste conditii,
poate fi definit ca raport intre forta de frecare hidrodinamica si
portanta:
.

14.1.5. Centrul de presiune al patinei

In multe situatii, este important de stiut pozitia punctului de
aplicatie al rezultantei fortelor ce actioneaza asupra patinei. Mai mult,
pentru patina, conditiile de functionare depind de valoarea unghiului ,
existnd o valoare optima, pentru care portanta este maxima. De aceea
in multe situatii practice, se construiesc patine oscilante, cu
autoasezare, astfel inct conditiile de lucru se autoregleaza.
Aceste patine oscilante este necesar sa fie articulate in
dreptul centrului de presiune. Determinarea pozitiei centrului de
presiune se face utiliznd cunostintele de mecanica analitica:

,
in care N este normala.
Expresia lui p(x) a fost determinata anterior:
,
.
Analog se calculeaza yc cu o formula similara.
Calculele efectuate pentru valorile uzuale ale lui x1 si x2
indica dispunerea centrului de presiune la (0,55-0,62) din latimea
patinei.

43

14.2. Patina infinit de scurta

Calculele efectuate au considerat patina infinita pe directia
perpendiculara pe planul desenului. In realitate, o astfel de patina nu
exista, patinele fiind finite ca lungime iar capetele implica o scurgere
de lubrifiant. Aceasta scurgere laterala influentiaza distributia de
presiune.

a.

b.
Fig. 14.6.

In figura a este prezentata o portiune dintr-o patina plana

infinita. Pe directia y, a lungimii infinite, nu apare o scadere de
presiune, in timp ce in cazul b, unde lungimea pe directia y este finita,
apare o scadere de presiune spre capete, unde presiunea ia valoare
nula. Efectul curgerilor laterale este dificil de apreciat si se poate face
numai prin modelarea numerica a situatiei, modelare a carei exactitate
depinde de rigurozitatea ipotezelor acceptate. Aprecierea analitica se
poate face, in cazul situat la polul opus al patinei infinit lungi, si
anume, considernd patina infinit scurta.
In acest caz, gradul de variatie al presiunii dupa lungimea y a
patinei, este mult mai mare dect cel dupa x, deoarece dimensiunea
dupa directia y este mult mai mica dect cea dupa directia x.
Considernd ecuatia Reynolds generalizata, de forma:

,
primul termen poate fi neglijat, iar ultimul este nul deoarece:
v

v1 v2
0
2
.

Avnd in vedere ca in lagarele clasice hidrodinamice nu se

folosesc presiuni importante, lichidul lubrifiant poate fi considerat
incompresibil, relatia devine:

,
pentru patina infinit scurta, in care:

.
Aceasta relatie poate fi integrata in raport cu y:
,
.
44

Prin integrare se obtine:

.
Cele doua constante de integrare se determina din conditiile
pe contur:
sau
rezulta explicitarea marimilor necunoscute:

Inlocuim C si C1 in expresia presiunii si se obtine:

.
Aceasta expresie reprezinta variatia presiunii dupa axa y. Din
expresie se observa ca variatia este de forma parabolica. Tot de forma
parabolica era si variatia dupa axa x. Concluzia ce se poate trage din
calculele efectuate este ca lungimea patinei influenteaza distributia de
presiune. Prezenta scurgerilor laterale duce la pierderi de presiune si
scaderea portantei lotale a lagarului. Deci, in zona centrala vom avea
o presiune aproximativ constanta pe lungimea patinei iar in portiunile
de capat o variatie aproximativ parabolica, cu anularea diferentelor de
presiune fata de cea atmosferica.

14.3. Patina Treapta

O preocupare a numerosi cercetatori a fost aceea de a gasi o
patina a carei geometrie sa fie optima din punct de vedere al portantei.
Rayleigh a gasit o solutie a acestei probleme prin patina care ii poarta
numele, patina formata dintr-un interstitiu convegent, la care variatia
interstitiului se face in trepte.

Fig. 14.7.
In ipoteza ca patina este infinit lunga, rezulta:
.
Daca se particularizeaza relatia pentru portiunea de grosime
de film h1, rezulta:
,
iar pentru portiunea de grosime de film h2:
.
45

O alta paticularitate o constituie conditiile la limita:

x=-b1 rezulta p=0,
x=b2 rezulta p=0.
Valoarea lui hm nu este cunoscuta intruct aceasta valoare este
constanta ca si celelalte marimi ce intervin in membrul drept iar
integrarea se poate face direct. Rezulta pentru intervalele 1, respectiv
2 expresiile presiunii:

Variatiile de presiune sunt liniare.

Este evident ca in punctul de trecere de la h1 la h2, presiunea
nu poate avea un salt deci egalnd valorile presiunii pentru acest
punct, obtinute din cele doua ecuatii, rezulta:

.
Rezulta pentru prima regiune expresia presiunii:
.
Analog pentru a doua regiune, rezulta:
.
Debitul de lubrifiant se determina prin integrare:
, iar debitul elementar,
, unde h este h1 pentru portiunea 1 si h2 pentru portiunea 2.
dA=dydz.
Din conditii de continuitate, debitul trebuie sa aiba aceeasi
valoare att pentru portiunea de inaltime h1 ct si pentru portiunea de
inaltime h2.
Patina Rayleigh creeaza o portanta superioara patinei
inclinate, mai mare cu cca (2025)%, dar prezenta scurgerilor laterale
determina, pentru portiunea de inaltime h2, scurgeri importante.
In sensul eliminarii acestui dezavantaj si cresterii eficientei
patinei, s-au propus diverse solutii, dintre care se remarca solutia cu
geometrie diferita a patinei dupa latime.
Portiunea 2 reprezinta portiunea cu inaltimea h2, iar portiunea
1 cea de inaltime h1.
Deci, treapta mai inalta este inconjurata pe trei parti de
treapta mai joasa, fapt ce face ca scurgerile sa fie mult mai reduse.

46

Fig. 14.8

14.4. Lagarul cu patine inclinate

Fig. 14.9
Se folosesc mai multe suprafete plane inclinate credu-se att
portanta ct si capacitate de preluare axiala. Acest tip de patina este
folosit si in cadrul lagarelor hidrodinamice radiale, suprafetele
inclinate fiind executate si pe suprafata cilindrica, avnd in cazul
acesta o forma elicoidala.

14.5. Lagarul radial cilindric

14.5.1. Generalitati
Acest tip de lagar este cel mai frecvent intlnit in practica,
fiind primul care s-a folosit si cel mai simplu din punct de vedere
constructiv.
Principial, constructiv un astfel de lagar este format dintr-un
fus de arbore, montat cu joc mic intr-un alezaj, numit cuzinet, si care
in repaus, la forte verticale, se sprijina in partea de jos a alezajului. In
momentul in care fusul capata o miscare de rotatie, uleiul este antrenat
in interstitiul convergent si, in anumite conditii, separa complet cele
doua suprafete. Daca sarcina ar fi nula si viteza foarte mare, teoretic,
fusul ar trebui sa se aseze centric, formnd un joc, , uniform in orice
directie radiala. In realitate fusul se dispune excentric, ca in figura.

,
.
In care:
;
e extrencitatea;
Fusul se aseaza excentric fata de pozitia centrului
cuzinetului, la o distanta, e, dependenta de conditiile concrete de lucru
(sarcina, turatie, joc in lagar).

47

.
Este necesar sa cunoastem variatia grosimii de film h,
unghiul de atitudine, , si sa transformam ecuatia lui Reynolds din
coordonatele liniare x, y pentru care a fost scrisa, in coordonate polare
corespunzatoare unei patine circulare, cum este cazul lagarului
hidrodinamic.

,
,
.
In triunghiul O2O1A scriem teorema sinusurilor:
,
,
,
,
.
Aceasta expresie mai poate fi scrisa si sub forma
simplificata:
.
Inlocuind expresia lui h in ecuatia lui Reynolds, se poate
scrie ecuatia sub forma integrala, putnd determina distributia de
presiune, portanta si respectiv frecarea. Integrarea ecuatiei Reynolds,
pentru lagarele hidrodinamice, prezina, in general, dificultati majore,
deoarece intevin doua elemente necunoscute respectiv constanta de
integrare si grosimea filmului in dreptul presiunii maxime.
Pentru usurarea rezovarii se poate recurge la un artificiu, si
anume la descompunerea fortei care actioneaza asupra fusului intr-o
componenta pe directia liniei centrelor si o componenta pe directia
perpendiculara la aceasta. De asemenea, descompunnd si distributia
de presiune pe cele doua directii in fiecare punct, se obtine distributia
de presiune reala, ca o suprapunere de doua efecte, separnd practic
ecuatia integrala in doua ecuatii diferite cu necunoscute separate.

14.5.2.
Distributia
hidrodinamice

de

presiune

in

lagarele

Se observa din desen ca distributia de presiune, semnificata

prin linia intrerupta, nu este distribuita pe toata circumferinta arborelui
ci numai in zona interstitiului convergent, depasind cu putin zona cu
grosime minima a filmului. Aceasta forma de distributie ne sugereaza
ca pozitia de dispunere a canalelor de ungere, cu ajutorul carora se
48

alimenteaza lagarul cu ulei trebuie , sa fie in zona neincarcata a

lagarului. Dispunerea acestora in zona cu distributie de presiune mai
mare dect cea atmosferica, ar duce la scurgeri suplimentare, pierderei
de presiune, deci scaderea portantie lagarului. Datorita faptului ca
lungimea lagarului este in general redusa, raporul l/D variind intre
(0,5-0,8) pna la (1,52), efectele de capat sunt prezente. Prin
similitudine cu patina infinit scurta, se poate afirma ca distributia de
presiune in zona de capat pe directia axiala sufera o scadere
parabolica pna la presiunea atmosferica.
Aceasta implica o reducere a portantei si deci afectarea
performantei lagarului, lucru ce se ia in considerare, de regula, in
proictare printr-un coeficient de pierderi, dependent de raportul l/D.
In proiectare, din punct de vedere al durabilitatii lagarului, un
rol foarte important il are hmin, in acelasi timp, uleiul trebuie sa fie
suficient de gros intruct sa separe neregularitatile celor doua
suprafete. Verificarea ungerii hidrodinamice se face cu ajutorul ungerii
hidrodinamice:

Cercetarile experimentale au demonstrat ca functionarea

lagarului are loc in conditii optime atunci cnd raportul intre hmax si
hmin este apropiat de valoarea 2.

14.5.3. Frecarea in lagarele hidrodinamice

In conditiile ungerii fluide, in lagar nu exista dect frecare
hidrodinamica. Daca, conditiile ungerii fluide nu sunt indeplinite,
apare, pe lnga frecarea hidrodinamica, si frecare columbiana. Un
calcul simplificat al frecarii hidrodinamice se poate face tinnd cont
de faptul ca grosimea peliculei variaza foarte putin, si pe baza acestei
observatii, se aproximeaza pozitia fusului ca fiind perfect centrica.
Conform legii lui Newton, efortul tangential de forfecare din fluid
este:
,
in care reprezinta gradientul normal de viteza.
Forta totala de frecare:
,
in care este jocul relativ.
Momentul de frecare:
.
Se poate defini un coeficient de frecare global in lagar, ca
raport intre forta de frecare si forta radiala.

49

.
In realitate, fusul nu este centric fata de cuzinet, deci
grosimea filmului vaziaza, iar zona cu grosime mica va aduce o
contributie substantiala la frecare, astfel inct coeficientul de frecare
real este mai mare.
Literatura de specialitate da formule de calcul ale
coeficientului real de frecare:
, pentru ;
, pentru .
Cunoasterea frecarii din lagar mai este importanta si pentru
determinarea randamentului lagarului, si deci a puterii pierdute prin
frecare.
.

15. Lagare hidrostatice

15.1. Generalitati
Lubrificatia hidrostatica constituie o categorie aparte in cadrul sustinerii pieselor in
cuple si se bazeaza pe aducerea lubrifiantului sub presiune, din exterior, in zona de sustentatie
a lagarului, prin intermediul unui sistem de conducte, pompe, fitinguri, drossere, etc., acesta
fiind inr-o permaneta circulatie. Uleiul fiind sub presiune, creeaza o apasare asupra piesei
sustinute (fus, ghidaj, palier, s.a.) scurgandu-se pe la limitele suprafetelor intr-o baie, de unde
este recirculata. Desi implica o instalatie relativ complexa, lagarele hidrostatice s-au impus,
prin aceea ca permit o separare sigura, frecare redusa si, spre deosebire de cele hidrodinamice,
sustinerea de piese in repaus. Se utilizeaza la masini foarte precise sau de importanta
deosebita, unde este imperios necesar ca regimul de ungere sa fie permanent si corect
controlat si frecarea cit mai mica, pretul de cost fiind relativ ridicat. Alte domenii de utilizare:
lagare axiale, lagare radiale cu buzunare, tubine hidraulice, ghidaje etc.

15.2. Patina hidrostatica de lungime infinita

Patina 1 si suprafata conjugata 2 sunt de lungime infinita in plan perpendicular pe
planul figurii, suprafata 1 fiind prevazuta cu un canal in zona de simetrie, prin care uleiul este
adus intre suprafete.

Figura 15.1.
Datorita presiunii uleiului, suprafetele se distanteaza intre ele, uleiul scurgandu-se in
directia xx, iesind dintre suprafete.
50

Scriind echilibrul pentru un element de arie, rezulta:

,
cu , se poate scrie
.
Prin integrare se obtine:
.
Relatia a fost scrisa in ipoteza ca vascozitatea nu variaza cu presiunea, lucru valabil
pentru presiuni reduse de lucru.
Determinarea constantelor de integrare:

,
.
Distributia de viteze are o forma parabolica, si maximul se atinge acolo unde
.
Scriind ecuatia debitului, rezulta:

,
,
,
in care q1.este debitul pe unitatea de lungime a patinei.

.
Pe baza acestei relatii se poate determina si o valoare medie a debitului .
Debitul de lubrifiant este important a fi cunoscut pentru proiectarea pompei ce
urmeaza sa alimenteze lagarul hidrostatic. O alta particularitate a debitului este aceea ca el
trebuie sa fie constant si independent de x.
In aceste conditii, rezulta:

51

.
,
.
Determinarea constantelor C si D se poate face prin particularizare:

,
in care P este presiunea de alimentare cu lubrifiant.
Aceasta arata ca variatia presiunii de la valoarea maxima in dreptul orificiului la
valoarea minima, la extremitatea patinei hidrostatice, este liniara.
Distributia de presiune la patina hidrostatica variaza liniar de la valoarea p0, in zona
canalului de alimentare cu ulei, la zero in punctul situat la distanta maxima. Din conditiile de
continuitate rezulta debitul de fluid necesar, care pentru unitatea de lungime de patina este:
.
Debitul real pentru patina infinit lunga este dublul acestui debit, deoarece scurgerile
lichidului se fac prin ambele parti, rezulta pentru o lungime L, debitul:
.
Daca patina se deplaseaza lateral cu o viteza u1 in lungul axei Ox, debitul local de
scapari se modifica.
Astfel, in partea situata in directia deplasarii, deoarece viteza scade cu o cantitate, si
debitul scade, iar in partea opusa viteza creste, si deci si debitul de scapari creste. Modificarile
de viteza fiind egale rezulta ca si modificarile debitului de scapari vor fi egale, deci prezenta
miscarilor relative intre patina si corp nu modifica debitul global de scapari.

15.3. Portanta patinelor hidrostatice

Figura 15.2.
Diagramele reprezinta distributia de presiune pe latimea patinei, portanta unitatii de
lungime w este data de aria diagramei de presiune:
.
In acest mod se calculeaza portanta in toate situatiile lagarelor hidrostatice.

52

15.4. Patina hidrostatica in trepte

Figura 15.3.
Pe portiunea cu treapta mai inalta, de grosimea H, uleiul nu intampina rezistenta la
trecere, aceasta aparand la prezenta treptei, respectiv la grosimea h.
Asa cum reiese din diagrama, prezenta acestui buzunar central imbunatateste
conditiile de portanta.
.
In concluzie, cu cat dimensiunea b este mai mica, cu atat portanta hidrostatica este
mai mare.

15.5. Patina hidrostatica circulara

Este un alt caz ce paticularizeaza patina infinita, este formata dintr-o piesa circulara.

Figura 15.4.
Relatia vitezei de curgere a fluidului a fost dedusa anterior la patina infinit lunga si
este de forma unei parabole:
.
Relatia ramane valabila cu conditia trecerii in coordonate radiale, devenind:
.
Daca se considera o suprafata cilindrica situata la raza r, de inaltime dz, debitl de
scapari va fi:

.
Valoarea debitului din conditiile de continuitate trebuie sa fie constanta in orice
sectiune.
.
Introducem conditiile la limita:
.
53

.
Deci, graficul prezinta o scadere logaritmica.

Elemente de proiectare a contactelor de portanta hidrostatica

Dupa cum s-a aratat, avantajul prezentei sustentatiei in absenta miscarilor relative
determina utilizarea relativ frecventa a lubrificatiei hidrostatice in constructia de lagare,
ghidaje, etc. Din modelele prezentate pentru sectoarele hidrostatice s-a vazut ca, un astfel de
lagar ar trebui sa contina unul sau mai multe astfel de sectoare care sa asigure o portanta
suficient de mare incat separarea suprafetelor sa fie completa. Sustentatia este necesara pentru
a permite de regula miscarea relativa intre suprafete, si poate fi realizata din sectoare de
diferite forme, cum ar fi: forma circulara, forma dreptunghiulara, etc. Constructia prezinta un
buzunar, un intersititiu de grosime dependent de presiune, si un canal de aductiune al uleiului,
efectuat de regula in piesa fixa si racordat la sistemul de pompare, filtrare si reglare a
debitului de lubrifiant.

Figura 15.5.
In desen se prezinta o portiune dintr-un ghidaj hidrostatic cu buzunare si sectoare
dreptunghiulare. Dispunerea orificiului de alimentare se face central pentru fiecare sector.
Admisia se face prin orificiile O, care sunt atasate fiecare la cate un restructor.
O alta solutie este utilizarea sectoarelor hidrostatice pentru confectionarea lagarelor
radial-axiale.

Figura 15.6.
Admisia se face prin cuzinet fiind dispuse pe circumferinte minim trei asemenea
sectoare, fie dreptunghiulare, fie circulare. Pentru calculul lagarelor hidrostatice se foloseste
metoda unor coeficienti adimensionali caracteristici:
- coeficientul adimensional de sarcina definit ca raportul intre presiunea medie din
lagar si caderea de presiune pe sector, notat cu Cw., iar caderea de presiune pe sector, atunci
cand iesirea se face in atmosfera, este egala cu presiunea lubrifiantului fata de presiunea
atmosferica.
Presiunea medie se defineste ca raportul intre sarcina ce trebuie preluata de un sector,
raportata la aria sectorului.
- coeficientul de debit CQ reprezinta o marime constanta caracteristica fiecarui
sector si solutie constructiva, si corecteaza relatia de dependenta a debitului de presiune
medie, cubul inaltimii interstitiului h si invesul
vascozitatii.

54

- coeficientul de putere se refera la puterea necesara pentru vehicularea

lubrifiantului prin sector, putere consumata de pompa care alimenteaza sectorul.
Dupa cum se stie, puterea necesara pentru vehicularea unui fluid este data de
produsul intre debit si caderea de presiune, care in cazul de fata devine egala cu presiunea de
aducere a lubrifiantului in sector. In aceste conditii, coeficientul de putere devine egal cu
raportul coeficientului de debit si sarcina.

15.6. Sectorul circular. Portanta sectorului circular

,
Figura 15.7.
Portanta sectoarelor circulare data de cumulul portantei buzunarului si cel al
coroanei.
Pe intinderea buzunarului presiunea este constanta:
.
Pentru coroana, variatia de presiune este logaritmica, presiunea scazand de la p0 la 0.
,
,
.
Prin integrare se obtine portanta coroanei care are un aport cu atat mai mic cu cat
latimea (R-R0) este mai mica.
Cresterea acestei latimi va fi in detrimentul portantei buzunarului, care este de
preferat.
Portanta totala mai poate fi scrisa si cu ajutorul coeficientului de portanta:
.
As este aria sectorului.
Inlocuim W cu valoarea calculata prin integrare si rezulta valoarea coeficientului de
portanta:
pentru sector circular.
Pentru valorile lui Cw se dau in mod obisnuit valori in tabelele de proiectare,
utilizandu-se relatia in mod invers, pentru determinarea celorlalte dimensiuni si marimi
caracteristice. Valoarea acestui coeficient trebuie sa fie cat mai mare, pentru a asigura portanta
maxima, valoarea lui fiind subunitara, si teoretic atinge unitatea, cand R si R0 sunt egale,
respectiv, cand presiuna din lagar ar fi constanta si egala cu p 0 pe toata aria sectorului. Desi
duce la o portanta ridicata, reducerea grosimii R- R0 duce la scaderea rigiditatii lagarului si o

55

scadere accidentala de presiune ar putea duce la distrugerea sectorului, fapt ce implica in

proiecatare, determinarea raportului R/R0 din conditii de rigiditate. Metodica de calcul in
proiectare este urmatoarea:
- Cw se alege din nomograme sau tabele, in functie de raprotul R/ R0
- Portanta este impusa de necesitatile functionale ale masinii
- R se determina in functie de dimensiunile constructive iar apoi se determina R0 in
functie de raportul R/R0.
- Rezulta valoarea presiunii p0 de aducere a lubrifiantului care se compara cu valorile
ce pot fi realizate cu instalatiile disponibile. Prin tatonari se aduce lagarul in parametrii
necesari.
Restrictori. Sunt orificii prin care se introduce uleiul in lagarul hidrostatic. Ei asigura
un debit constant si adeseori reglabil. Deosebim:
- restrictori capilari folositi cel mai mult si avand forma unui tub cu diametrul
interior mic si raportul L/D mai mare de 20.
Caderea de presiune ce se produce pe restrictor este inver proportionala cu diametrul
orificiului. In cazul folosirii acestui tip, se asigura numere Reynolds mai mici ca 2000
(numarul Reynolds delimiteaza prin valoarea sa regimul de curgere);
- restrictorul ventil de laminare se prezinta sub forma unui ajustaj intre doua piese
conice, dintre care dopul conic se poate deplasa axial, modificand astfel dimensiunea
spatiului de trecere. Deoarece regimul de curgere este laminar, debitul este proportional
cu caderea de presiune.
- restrictorul poros se utilizeaza in general in cazul lagarelor aerostatice, este
alcatuit dintr-o pastila poroasa montata intr-un perete de trecere si confectionata dintr-un
materical cu o anumita porozitate si cu coeficient de permiabilitate cunoscut,
- restrictorul diafragma este un orificiu foarte scurt si de diametru mic si se
utilizeaza unde debitul trebuie sa fie mic.

16. LUBRIFICATIA ELASTOHIDRODINAMICA

16.1. Generalitati
Lubrificatia elastohidrodinamica este un caz particular al lubrificatiei
hidrodinamice, cand sarcinile din contact determina deformatii importante ale suprafetei,
ipoteza rigiditatii absolute a acestora, pusa in cazul lubrificatiei hidrodinamice clasice
nemaifiind valabila. Asadar, suprafetele sunt deformabile, geometria modificata in corelare cu
incarcarea, cu apasarea lubrifiantului asupra suprafetelor.
Lubrificatia elastohidrodinamica se intalneste relativ frecvent in constructia
masinilor si utilajelor cum ar fi: lubrificatia rulmentilor, a rotilor dintate, a variatoarelor
elastohidrodinamice, lubrificatia contactului cama-tachet, etc. intalnindu-se si in alte situatii
mai deosebite, cum ar fi: contactul dintre benzile magnetice si capetele de citire de la
magnetofon, casetofon, etc., sau contactul intre anvelopele elastice ale vehiculelor si pista, in
prezenta unui fluid (apa).
Conditiile aparitiei lubrificatiei elastohidrodinamice sunt:
1. prezenta conditiilor specifce lubrificatiei hidrodinamice (interstitiul
convergent in care intra lubrifiantul, prezenta miscarii relative).
2. deformarea elastica a suprafetei corpurilor in contact.
3. datorita faptului ca, presiunile din contactele cu geometria corpurilor
variabila sunt importante acestea determina si modificari ale caracteristicilor

56

lubrifiantului, cea mai importanta dintre acestea fiind vascozitatea. Experimentele au

aratat ca aceasta variaza dupa o lege exponentiala cu presiunea.
Contactele in care apare lubrificatia elastohidrodinamica sunt de regula contactele
hertziene, la care, in absenta sarcinii, contactul ar fi teoretic dupa un punct sau dupa o linie.

16.2. Ecuatiile constitutive fundamentale ale lubrificatiei

elastohidrodinamice
16.2.1. Ecuatia lui Reynolds

vezi cursurile anterioare;

16.2.2. Ecuatia geometriei interstitiului

,
in care:
primul termen din membrul drept este separatia corpurilor n origine.
hw este contributia la grosimea filmului a deformatiilor elastice ale corpurilor:

.
Aceasta relatie este data de teoria contactului si presupune practic cunoasterea
distributiei de presiune din contact pentru calcularea grosimii hw. Indicii se refera la cele doua
corpuri in contact.
hg - contributia geometrica a formei celor doua corpuri, la grosimea filmului in
punctul (x,y), unde axele x si y au fost luate in planul tangent comun la cele doua corpuri, sau
paralele cu acesta. In general, suprafetele au forma:
Prin dezvoltarea in serii in jurul originii ecuatiilor suprafetelor, se obtine:

Intrucat originea a fost luata in punctul de coordonate (0,0), punct in care se poate
duce un plan tangent comun, acesta nu este un punct singular, fiind in cazul de fata un punct
de extrem. Din geometria diferentiala se cunoaste formula curburii:

Presupunand ca alegerea sistemului de referinta s-a facut dupa directiile principale

de curbura (lucru perfect posibil) rezulta:

ecuatia suprafetei poate fi aproximata printr-o functie de forma:

.
57

Deci corpul real se aproximeaza in jurul originii printr-un paraboloid. Daca una
din razele de curbura este infinita, de exemplu:

cilindru parabolic.
Cele doua suprafete:

,
.

Linia intrerupta prezinta pozitiile corpurilor in repaus. Atunci, intr-un punct

oarecare vom avea hg1, respectiv hg2. iar in alt punct hg1, hg2.
A1, B1 respectiv A2, B2 sunt punctele de pe cele doua corpuri tangente in origine.

Daca ,
Care reprezinta grosimea filmului dintre doi cilindri sau dintre un cilindru si un
plan.
Observatie.
Relatia lui hg constituie de fapt, ecuatia unui paraboloid cu varful in origine, hg
reprezinta tocmai inaltimea pe axa z, pana la suprafata, dusa din punctul (x, y,0). Aceasta
sugereaza posibilitatea inlocuirii contactului real (vezi ecuatia lui Reynolds) cu un contact
echivalent, format intre o suprafata plana rigida nedeformabila si un corp echivalent celor
doua corpuri, care este tocmai acest paraboloid.
h0 constituie grosimea peliculei de lubrifiant ce ar aparea intre cele doua corpuri,
in ipoteza pastrarii conditiilor cinematice, dar cu corpuri absolut rigide.
H constituie cumularea tuturor acestor efecte.
Observatie:
Grosimea h implica contributia a trei marimi, dintre care numai cea geometrica
poate fi evaluata direct, celelalte doua rezultand una dintr-o ecuatie integrala, si cealalta dinr-o
ecuatie diferentiala care nu pot fi evaluate altfel, decat cu ajutorul calculatorului.

16.2.3. Ecuatia de variatie a vascozitatii

Experimentul a demonstrat ca vascozitatea lubrifantilor clasici, supusi in conditii
statice la presiuni ridicate, variaza dupa o lege de forma:
relatia lui Barrus,

58

in care:
este vascozitatea in conditii normale,
p este diferenta de presiune fata de presiunea normala
este coeficient de piezovascozitate [1/Pa].

Practic, dimensiunile contactelor elastohidrodinamice sunt de ordinul zecimilor de

mm, vitezele in contact de ordinul m/s, ceea ce duce la timpi de tranzit ai uleiului prin contact
de ordinul s, comparabili cu timpii de relaxare ai lubrifiantului, ceea ce face ca aceste
rezultate obtinute in conditii statice sa nu fie intotdeauna valabile. Literatura prezinta abateri
ale vascozitatii de la relatia lui Barrus.

16.2.4. Alte ecuatii

Pe langa aceste ecuatii fundamentale mai apar si altele, de importanta secundara,
ca:
- ecuatia bilantului energetic intre fluxurile de disipare vascoasa si a lucrului
mecanic de frecare si fluxurile de convectie si conductie.
- Ecuatia ce descrie modificarile volumului de ulei in contact, datorita
compresibilitatii acestuia (presiunile intalnite uzual in contactele elastohidrodinamice in
mecanica sunt foarte mari ceea ce face ca ipoteza incompresibilitatii uleiului sa nu mai poata
fi valabila, modificarile de volum putand fi de valori importante, contribuind la modificarea
grosimii peliculei de lubrifiant. Literatura prezinta diverse relatii, deduse experimental.
Actual, nu se cunoaste inca, avand in vedere volumul foarte mic de ulei solicitat, starea
lubrifiantului in contactul elastohidrodinamic.

16.3. Elemente specifice ale lubrificatiei elastohidrodinamice

16.3.1 Rezolvarea exacta a problemei elastohidrodinamice
Ecuatiile fundamentale ale lubrificatiei elastohidrodinamice implica trei necunoscute
generice:
1. Distributia de presiune pe domeniul contactului
2. distributia valorilor vascozitatii in contact
3. distributia grosimii peliculei de lubrifiant.
Acestea rezulta din rezolvarea sistemului format din ecuatiile fundamentale.
Dificultatea consta in aceea ca, aceste necunoscute nu se pot explicita direct, rezolvarea
impunand o tehnica de calcul relativ puternica. O rezolvare exacta a problemei
elastohidrodinamice a fost data de Hamrock si Dowson, care, cu ajutorul calculatorului,
rezolva sistemul format din cele trei ecuatii, plecand de la o distributie de presiune hertziana,
calculand o grosime preliminara a peliculei determinata de aceasta distributie, si o distributie
de vascozitate, dupa care se rezolva ecuatia lui Reynolds, prelucrata in prealabil prin diferente
finite, obtinand o noua distributie de presiune, pe care o utilizeaza in scopul determinarii unei

59

noi grosimi, ciclul repetandu-se pana cand este asigurata convergenta, adica diferentele intre
valorile presiunilor in acelasi punct in doi pasi succesivi diferiti, sa fie mai mica in modul
decat o valoare impusa, , pentru oricare punct al domeniului.
Conditia de oprire a lucrului programului este:

.
Pij presiunea intr-un punct oarecare,
x, y- dimensiunile retelei in care a fost impartit domeniul de studiu, la utilizarea
diferentelor finite.
Q forta normala ce solicita contactul (corpurile),
- eroare maxima admisa.
Hamrock si Dowson calculeaza componentele hg si hw iar componenta data de
efecte hidrodinamice este luata ca o constanta arbitrara, ce se corecteaza succesiv pana la
indeplinirea conditiei date mai sus.
Observatia 1.
Metoda exacta se bazeaza pe ecuatia vascozitatii deduse experimental, ecuatia lui
Reynolds si ecuatia grosimii filmului, in care componenta elastica este evaluata in ipoteza
asimilarii corpurilor cu semiplane.
Observatia 2.
Rezolvarea implica timp mare de lucru, si nu se justifica determinarea
parametrilor lubrificatiei elastohidrodinamice in orice situatie prin aceasta metoda.
Practic, intereseaza doar doi parametri din punct de vedere al lubrificatiei:
grosimea centrala a filmului h0 si grosimea minima a peliculei de lubrifianti hmin, ce determina
direct, impreuna cu calitatea suprafetei, parametrul adimensional al regimului de ungere - .

.
Cu ajutorul acestui program de calcul, Hamrock si Dowson au dedus o relatie
generala de determinare a grosimii filmului de lubrifiant:
grosimea adimensionala a filmului
Rx raza de curbura echivalenta a corpurilor pe directia de rostogolire
H grosimea filmului de lubrifiant (h0 sau hmin)
U parametrul adimensional de viteza
G parametrul adimensional de material
W parametrul adimensional de sarcina
k parametrul elipticitatii contactului
a, b, c, d, m, n coeficienti ce capata valori distincte in cele doua situatii, respectiv
pentru h0 si hmin.
Bibliografie pentru valorile coeficientilor: N. Popinceanu Probleme fundamentale
ale contactului cu rostogolire
Observatie.
Valoarea K=0 implica anularea exponentului si demonstreaza efectul deosebit de
puternic al elipticitatii contactului asupra grosimii filmului. Deci, rostogolirea s-ar produce, in
cazul unui contact liniar, in lungul liniei de contact, grosimea filmului fiind nula.
Alti parametrii implicati ce duc la cresterea grosimii peliculei sunt: vascozitatea,
viteza de rostogolire si respectiv elasticitatea corpurilor in contact.
Sarcina are un efect negativ foarte mic asupra grosimii peliculei.

60

2. Rezolvarea aproximativa a fost facuta de Grubin pentru contactul liniar si

de H.S. Cheng pentru contactul punctual, prin generalizarea rezultatelor obtinute de
Grubin.
Ideea de baza a lui Grubin este urmatoarea: pentru contactul liniar, ecuatia lui
Reynolds devine:
.
Vascozitatea nu mai este constanta, fiind de forma:
,
.
Separand variabilele, rezulta:
.
El denumeste partea de ecuatie din membrul stang, drept diferentiala unei presiuni
reduse.
Termenul drept ramane cu vascozitate constanta, iar grosimea de pelicula din aceasta
relatie ar fi grosimea ce s-ar obtine daca vascozitatea ar fi constanta cu presiunea si egala cu
iar presiunea ar fi egala cu presiunea redusa, ce se obtine prin integrare:

El observa ca variatia presiunii reduse este cea din figura, aceasta variind
asimptotic spre valoarea 1/, deci exista o valoare a presiunii p*, de la care presiunea redusa
poate fi considerata aproximativ egala cu , deci
.
Bazandu-se pe aceasta observatie, el integreaza numeric ecuatia din membrul drept,
obtinand o relatie de forma:
relatia lui Grubin.
Aceasta relatie are la baza observatia ca presiunea este aproximata cu presiunea din
contactul hertzian clasic presupunand presiunea redusa egala cu 1/ chiar din apropierea
limitei din contactul hertzian, avandu-se in vedere gradientii foarte mari ai presiunii la limita
contactului.
Astfel, la x=0,95 b (b- semilatimea fasiei), presiunea pmax=0,5 p0, dar pmax are de
regula, valori in jurul a 23 GPa, deci chiar 0,5 p0 este o valoare importanta. De asemenea,
Grubin mai considera contactul infinit lung, eliminand astfel scurgerile laterale existente la
contactul real. Totusi, rezultatele obtinute de Grubin sunt in buna concordanta cu masuratorile
experimentale, formula sa avand si avantajul unei operativitati deosebite, pretandu-se la
calcule expeditive.

61

16.3.2. Particularitati ale filmului de lubrifiant in lubrificatia

elastohidrodinamica.
Din echilibrul unui element de volum de lubrifiant s-a aratat ca se poate scrie:
,
pentru contactul dintre doi cilindri, cu axa x in lungul interstitiului, axa z pe
directia grosimii interstitiului. Din aceasta expresie, prin integrare succesiva si aplicarea
conditiilor limita, concretizate in egalitatea vitezelor cu cele ale corpurilor in punctele de
contact (la z=0 si z=h), folosind si relatia:

u1, u2 vitezele periferice ale celor doua corpuri,

gradientul de presiune,
h grosimea stratului de lubrifiant.
Din analiza facuta de Grubin si din verificarea experimentala a acesteia se confirma
grosimea aproximativ constanta a filmului de lubrifiant pe cea mai mare parte a contactului
elstohidrodinamic.
Teoria lui Grubin presupune distributia de presiune ca fiind hertziana. Analizand
variatia gradientului de presiune dupa axa x, observam ca pentru distributia hertziana capata
valori foarte mari spre extremitatea zonei de contact, in zona centrala fiind de valori reduse.

In zona de intrare, prezenta interstitiului convergent determina un efect hidrostatic

suplimentar, ceea ce face ca distributia de presiune din aceasta zona sa se abata de la
distributia hertziana, presiunea fiind mai mare decat cea atmosferica inca inainte de intrarea in
contact.
Comparativ, distributia de presiune elastohidrodinamica difera de distributia
hertziana prin urmatoarele particularitati:
1. Interstitiu convergent determina prezenta presiunii inainte de intrarea in contact
(inainte de limita semilatimii benzii de contact).

Dupa intrarea in contact profilul distributiei presiunii elastohidrodinamice scade

sub cel al distributiei hertziene, compensandu-se presiunea ce apare inaintea intrarii in
contact. Urmeaza o portiune de apropiere relativ mare intre cele doua distributii si unde
grosimea filmului este constanta numita si grosimea centrala. Dupa punctul de maxim,
gradientul de presiune incepe sa scada determinand variatia in campul de viteze. Daca
grosimea filmului ar ramane in continuare constanta s-ar produce o discontinuitate, in campul
de viteze, datorita si iesirii lubrifiantului din intestitiul convergent. Cresterea vitezei de

62

deplasare a lubrifiantului determina in zona de iesire din contact aparitia unei constrictii
corelate cu un al doilea varf de presiune a carui marime este corelata cu prezenta si marimea
alunecarii din contact.
Dupa constrictie lubrifiantul iese din contact, presiunea variind foarte rapid, de la
valoarea celui de-al doilea varf la zero.
In anumite conditii, in aceasta zona se pot produce conditii de cavitatie, ceea ce
implica scaderea presiunii sub valoarea atmosferica, cu efect in eliberarea gazului dizolvat in
lubrifiant, in eliminarea acestuia si in solicitarea materialului corpurilor la tractiune. Forma
constrictiei pentru contactul, intre doi cilindri, este liniara in timp ce pentru contactul punctual
este sub forma unei potcoave.

16.3.3. Lubrificatia elastohidrodinamica in regim mixt

Obtinerea de conditii de lucru specifice pentru obtinerea unei grosimi de film,
suficient de mari, pentru separarea completa a microasperitatilor celor doua suprafete in
contact, nu este intotdeauna posibila, aceasta depinzand atat de modulul de elasticitate al
materialelor, de vascozitatea si coeficientul de piezovascozitate al lubrifiantului, de viteza de
lucru precum si de alti parametrii, cum ar fi temperatura, presiunea, elasticitatea contatului
etc.
In aceste conditii, transmiterea efortului intre suprafete se face atat prin pelicula, cat
si prin contact direct, acolo unde asperitatile strapung filmul de lubrifiant si vin in contact.
Daca, contactul este supus la tractiune (elementul condus este franat, pelicula fiind solicitata
la forfecare) se pot trasa diagrame de tractiune.

- coeficientul de tractiune;
N forta normala din contact;
- tensiunea hertziana maxima din contact;
T forta transmisa din contact;
- alunecarea;
U1 viteza periferica a corpului condus;
- alunecarea specifica.

Observam ca, curba nu pleaca din origine, exista un coeficient de frecare intre
corpuri chiar la alunecare specific nula. Acesta este dictat de partea de efort ce se transmite
prin contact direct intre corpuri, notat cu - coeficientul de tractiune prin asperitati.
Cealalta componenta reflecta efortul transmis prin fluid. Un fenomen similar se
produce deci si cu transmiterea efortului pe directie normala intre corpuri, forta normala N
fiind formata din doua componente:
Na transmisa prin asperitati
Nf transmisa prin fluid.

63

- parametrul ungerii

Curba este cunoscuta sub denumirea de curba SKF.

Din diagrama se observa ca portanta hidrodinamica (transmiterea prin intermediul
fluidului a sarcinii) nu are loc decat dupa trecerea parametrului de valoare 3, in unele situatii
chiar la valori mai mari. De remarcat este faptul ca aceasta curba se refera la regimul stationar
(viteza constanta) fara variatii ale parametrilor de lucru nefiind valabile penru oprire-pornire,
cand nu sunt asigurate conditiile realizarii grosimii minime de pelicula, deci lubrificatia se va
face si in regim mixt sau limita.

64